China america

Atunci am remarcat raportul unui studiu făcut în India cu nişte descoperiri relevante, foarte incitante. Cercetătorii indieni studiaseră două grupuri de şobolani. într-unui din grupuri ei au administrat aflatoxina producătoare de cancer şi apoi le-au oferit o dietă alcătuită din 20% proteină, un nivel apropiat de cel pe care majoritatea dintre noi îl consumăm în vest. în celălalt grup ei au administrat aceeaşi cantitate de aflatoxina, dar după aceea i-au hrănit cu o dietă compusă din doar 5% proteine. în mod incredibil, fiecare animal care consumase dieta cu 20% proteine avea dovezi ale cancerului de ficat, în timp ce nici unul dintre animalele care avuseseră parte de dieta cu 5% proteine nu a făcut cancer de ficat. A fost un scor de 100 la 0 care a convins fără dubii că nutriţia este un atu împotriva împotriva carcinogenilor chimici, chiar şi a celor mai puternici, în lupta împotriva cancerului.

Aceste informaţii contraziceau tot ceea ce fusesem învăţat până atunci. Era considerată o erezie a spune că proteina nu este sănătoasă, cu atât mai mult să spui că ea ar putea contribui la apariţia cancerului. Acesta a constituit un moment de răscruce în cariera mea. A investiga o chestiune atât de sensibilă aşa de timpuriu în cariera mea nu ar fi fost o alegere prea înţeleaptă. Punerea sub semnul întrebării a valorii proteinelor şi, în general, a alimentelor de origine animală, mă expunea riscului de a fi etichetat drept eretic, chiar dacă ceea ce susţineam trecea testul „ştiinţei adevărate".

Sunt tipul de om care nu am urmat niciodată orbeşte instrucţiunile altora. Când am învăţat prima dată să mân cai înhămaţi sau să duc vite la păscut, să vânez animale, să pescuiesc în pârâul nostru sau să lucrez la câmp, am înţeles de la începu t că este esenţial să gândeşti tu însuţi. Aşa trebuie să fie. În confruntarea cu problemele de la câmp, eu trebuia să mă gândesc ce am de făcut în clipa următoare, săgăsesc o rezolvare. A fost marea mea sală de cursuri unde am învăţat multe, asemeni oricărui copil crescut într-o fermă. Acest simţământ de independenţă nu m-a părăsit nici în ziua de azi.

Aşa că, aflat în faţa unei decizii dificile, m-am hotărât să încep un program de laborator detaliat, care să investigheze rolul nutriţiei, în special al proteinelor, în dezvoltarea canceru lu i. împreună cu colegii mei, am fost atenţi în expunerea ipotezelor, riguroşi în metodologia noastră şi conservatori în interpretarea descoperirilor. Am ales să fac aceste cercetări ştiinţifice pornind de la temelie, studiind detaliile biochimice ale formării cancerului. Era important să înţelegem nu doar dacă, ci şi în ce fel ar putea proteinele să genereze cancerul. A fost cea mai bună pornire.

Respectând cu atenţie regulile ştiinţei adevărate, am putut să studiez un subiect controversat fără a da naştere la răspunsuri de respingere care se ridică de obicei în cazul ideilor radicale. în cele din urmă, aceste studii au devenit generos finanţate timp de douăzeci şi şapte de ani de cele