8aprilie

Page 1

Anul V, nr.863, 16 pagini, Miercuri 8 Aprilie 2015, Preţ 1 leu

PSD atac la sindicate. Cristian Resmeriţă joacă şotronul cu Victor Ponta.

Un deputat de Bihor, prieten cu naşul lui, pus să scoată informaţii despre Sindicatul Muntele de la CEH

Cristian Resmeriţă, atac furibund la conducerea CEH de la tribuna Parlamentului

Potrivit site-ul oficial al Camerei Deputaţilor, Bogdan a fost până în mai 2014 membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Din mai 2014, deputatul din Bihor a trecut la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. <<< Pag. 5

CEH şi CEO, târâte într-o moţiune simplă

Mineritul din România este în colaps, două companii strategice pentru siguranţa sistemului energetic naţional sunt în pericol de a fi închise, iar politicienii care ar trebui să vegheze interesele statului român şi cele ale românilor care leau acordat votul, fie că sunt la putere sau opoziţie, nu găsesc, nici în ultimul ceas, un limbaj comun. S-a văzut la moţiunea PNL pe minerit, dezbătută marţi, în cadrul căreia stânga s-a contrat cu dreapta, stânga a acuzat dreapta şi viceversa, realitatea fiind însă aceea că nimeni nu s-a gândit, în ultimii 20 de ani, în ciuda faptului că huila e considerată resursă strategică pentru că atunci când nu bate vântul şi nici nu plouă menţine sistemul energetic naţional, că mineritul de huilă are nevoie de investiţii, perspectivă şi planuri de viitor. <<< Pag. 8-9

Green-line de la Petrila la Uricani

Studiul de fezabilitate pentru transportul ecologic din Valea Jiului va fi modificat şi completat astfel încât această variantă de transport în comun să fie aplicabilă de la un capăt la celălalt al Văii Jiului, adică de la Petrila la Uricani, pe o singur traseu. Asta pentru că iniţial s-au propus două rute: Petroşani Uricani şi Petroşani-Petrila.Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii Primăriilor Petrila, Petroşani, Vulcan, Aninoasa, Lupeni şi Uricani s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta pe marginea proiectului green-line ce ar urma să fie implementat în Valea Jiului. În urma discuţiilor, s-a decis că se poate face transport ecologic în Valea Jiului pe o singură rută care să acoperea toată zona. <<< Pag. 16

<<< Pag. 3


Diverse

2 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Reţetă Culinară

Vânzări

Plachie dobrogeană (din crap sau alt peşte) Ingrediente: 1,4 kg Crap (sau alt peste) fara cap 3 cepe 100ml ulei Arpis 100ml pasta de tomate 2g boia de ardei 100ml vin alb 3g usturoi

2g piper macinat 4 foi de dafin 500g rosii proaspete 50g patrunjel verde sare

Preparare: Crapul se curata, se spala si se portioneaza in 10 bucati si se prajeste. Ceapa se curata, se spala, se taie

solzi. Usturoiul se curata, se spala si se taie marunt. Rosiile se spala, se oparesc, se decojesc si se taie cuburi. Patrunjelul verde se curata, se spala si se taie marunt, pasta de tomate se dilueaza in 100 ml apa. Ceapa se caleste in apa. Se adauga rosiile cuburi. Dupa ce s-au inabusit se adauga pasta de tomate, boia, piper, foi de dafin, usturoi, apa fiarta 1 l si sare. Se fierbe sosul 10-15 minute si se adauga bucatile de peste care se vor acoperi cu legumele fierte si se introduce tava in cuptor 20 min, la temperatura moderata. Spre sfarsitul fierberii se adauga vin si se sareaza dupa gust.

Poftă Bună !

Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032. Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550. Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550 Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300 Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

Miercuri, 8 Aprilie 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Trandafirul negru 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Ferma vedetelor (best of) 15:00 Puterea destinului 16:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 18:00 Lecţii de viaţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv

15:30 Andografia zilei 15:31 Maghiara de pe unu 16:50 Opinii fiscale 16:55 Opinii fiscale 17:00 Cu 80 de tablouri la capătul lumii 17:00 Prin Ţara Zânelor 17:35 Sărbătoarea comorilor vii 17:35 Vocea lui Caruso 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 Clubul celor care muncesc în România 18:40 Capri 19:35 Vorbeşte corect! 19:40 Sport 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Vorbeşte liber! 22:00 Biziday

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Cristian Resmeriţă, atac furibund la conducerea CEH de la tribuna Parlamentului Deputatul hunedorean Cristian Resmeriţă l-a atacat, marţi, din plenul Camerei Deputaţilor, pe directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, pentru simplul motiv că nu are un carnet roşu de partid. De acuzele deputatului nu a scăpat nici ministrul Energiei, Andrei Gerea, Resmeriţă fiind supărat că la momentul în care a fost în Valea Jiului nu l-a chemat şi pe el. De partea cealaltă, ministrul Andrei Gerea a explicat că nu-l interesează partidul din care Constantin Jujan face parte, acesta fiind singura persoană care a venit cu soluţii aplicabile pentru Complexul Energetic Hunedoara. Cristian Resmeriţă, deputatul PSD al colegiului de vest al Văii Jiului, a recidivat. După ce la finele săptămânii trecute a ameninţat conducerea CEH că îi este foarte simplu să lupte ”alături sau împotrivă”, Cristian Resmeriţă a continuat atacurile de la microfonul din plenul Camerei Deputaţilor. Moţiunea simplă depusă de PNL pe marginea mineritului din România a devenit, pentru Cristian Resmeriţă, motiv de dispută ideologică, acuzând directorul general al CEH că a politizat compania. Adică exact ceea ce a făcut PSD-ul din 2012, noiembrie, anul

de înfiinţare al Complexului Energetic Hunedoara. ”S-a discutat foarte mult de politizare. A zis şi Bogdan (Bogdan Ţîmpău, deputat PNL de Hunedoara-n.r.), au spus şi alţi colegi. Domnul ministru, dragi colegi de la putere şi din opoziţie, vă spun, vă dau dreptate. În momentul de faţă Complexul Energetic Hunedoara este politizat la maxim şi vă şi spun de ce. Ştiţi cine este director general la Complexul Energetic Hunedoara în momentul de faţă, domnul Bode? Este domnul Constantin Jujan, atenţie, secretar executiv PDL (din sală: înseamnă că-i bun). Nu intru într-un dialog domnul Orban (Ludovic Orban – n.r.), dumneavoastră aveţi o valoare mult peste mine ca să îmi permit acest lucru şi vă rog să mă ascultaţi, să-mi ascultaţi umilul cuvânt. Nu ştiu, dar recunosc, conducerea CEH este puternic politizată prin faptul că un secretar executiv PDL a fost numit, domnule ministru, în poziţia de director general în urmă cu două luni de zile. Nu vreau să vă spun, este în funcţie în momentul de faţă, nu mă înşel, nu vreau să vă spun că acest om a politizat de două luni de zile întradevăr Complexul Energetic Hunedoara schimbând toţi directorii, toţi inginerii şefi, ameninţând şefii de sector, adjuncţii şefilor de sector şi pe

www.gazetadedimineata.ro

toată lumea, spunându-le că trebuie să facă parte din PDL. Orice om care întâmplător sau nu a avut un carnet de partid PSD a fost înlăturat în mod brutal. Aveţi dreptate. S-a făcut politizare. Este adevărat, puteţi să verificaţi”, a spus Cristian Resmeriţă, în plenul Camerei Deputaţilor. Acelaşi deputat a uitat însă să le explice, colegilor de la putere şi celor din opoziţie, modul în care a procedat PSD-ul atunci când frâiele Complexului Energetic Hunedoara au fost în mâinile socialdemocraţilor, aceştia numindu-şi în funcţie apropiaţii, neţinând cont de competenţele profesionale şi doar de carnetul de partid. Unul dintre directorii PNL ameninţat că va fi schimbat din funcţie dacă nu va trece la PSD este Sorin Rosmenteniuc, fost director la mina Vulcan. Nici liberalul Constantin Bîrchi nu s-a simţit bine, renunţând la PNL pentru a rămâne director la Mina Livezeni. Ministrul Energiei, Andrei Gerea, prezent în plen, a ţinut să lămurească numirea lui Constantin Jujan, la conducerea Complexului Energetic Hunedoara. ”S-a vorbit aici, nu am vrut să aduc în discuţie apropo de implicarea politică, despre domnul director de la Hunedoara, domnul Jujan, devoalându-se calitatea sa de membru

www.gazetadedimineata.ro

al unui partid politic. Nu ştiu dacă mai este acum membru. La momentul când a fost numit ştiam că a fost membru PDL. Nu acesta, vă daţi seama, dacă vroiam să fac politică şi eram la fel de absurd ca alţii pe care i-am auzit astăzi vorbind şi susţinând moţiunea, probabil că această măsură nu ar fi fost luată, dar vă spun că domnul Jujan mi sa părut a fi omul care poate fi urmat de către cei cărora li se va adresa cu viitoare măsuri probabil nepopulare. Pentru că restructurarea poate să fie şi nepopulară la un moment dat, chiar dacă sunt prevăzute măsuri compensatorii generoase de către Guvern. Este cel care a venit cu soluţii care mi s-au părut aplicabile la momentul respectiv şi acesta a fost motivul pentru care l-am ales, dar lam ales cu deplina acceptare şi a colegilor mei din PSD care puteau să spună: domnule pleacă cu el de aici că a îndrăznit să facă politică o dată. Nu ştiu dacă acum mai e sau nu membru de partid, dar nu mă interesează”, a spus, în Camera Deputaţilor, ministrul Energiei Andrei Gerea. Acesta a completat că fiecare cetăţean al României are dreptul să se înscrie într-un partid politic şi să facă poitică. ”Ceea ce am obţinut eu de la toţi cei implicaţi în mineritul acesta, sindicate, conduc-

www.gazetadedimineata.ro

ere şi aşa mai departe, a fost să renunţe la a face politică la locul de muncă, lucru pe care, cel puţin când vine de dezbaterile pe care le avem pe marginea mineritului să încercaţi şi dumneavoatră să îl faceţi. Nu să renunţaţi la politică, pentru că până la urmă aceasta este meseria dumneavoastră şi a noastră, ci să nu mai faceţi politcă în stil politicianist şi dacă vom reuşi să facem acest lucru, vă sigur eu că şi în ţara noastră se va vedea un plus”, a mai spus ministrul Energiei. Andrei Gerea a fost şi el certat de Cristian Resmeriţă, deputatul huneodrean reproşându-i că în martie, când a fost în Valea Jiului, nu l-a chemat şi pe el. ”Domnule ministru, vă rog frumos, în momentul în care veniţi în Valea Jiului mai ţineţi cont şi de noi? Vă rog foarte mult să nu mai treceţi cu vederea faptul că suntem câţiva parlamentari din Valea Jiului (mai este senatorul Vochiţoiu-n.r.) şi indiferent de culoarea politică la următoarele vizite să ne invitaţi şi pe noi”, a spus Resmeriţă în discursul său. Nu este prima dată când deputatul hunedorean se plânge că nu este băgat în seamă. Şi noua conducere a CEH a fost admonestată, săptămâna trecută, că timp de două luni de zile ” nimeni din conducerea CEH nu a avut nevoie de el”.

www.gazetadedimineata.ro

Resmeriţă este cel care, în noiembrie 2014, a făcut armată cu toţi directorii şi inginerii şefi din mienrit pe care i-a chemat la sediul PSD Lupeni. „Să fiţi alături de noi, să transmiteţi nişte mesaje dspre lucrurile bune care se fac. Eu nu vă ascund, ne-am întâlnit astăzi pentru a vă ruga ca mâine dimineaţă să faceţi nişte întâlniri. De exemplu, nu ştiu, la mina Uricani … eu aşa o să fac şi astăzi şi pe Lupeni şi pe toate localităţile şi pe toate domeniile. Întâlniţi-vă, fiecare dintre dumneavoastră are 2,3 5, 10, 15 oameni mai apropiaţi. Eu aşa am făcut şi la mina Lupeni… (neinteligibil)… Nu cred ca fiecare să nu aibă 2,3, 4, 50 de prieteni cu care să vorbească de felul următor: dom`le s-au făcut angajări, nu avem întârzieri la salarii, nu am avut probleme niciodată. Că sunt probleme acuma cu prema de concediu, că au mai fost anumite probleme punctuale. În urmă cu doi ani de zile s-a dat mărirea cu 10 la sută, eu aşa ţin minte, niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva” – extras din discursul deputatului PSD, Cristian resmeriţă, în faţa şefilor din minerit. (noiembrie 2014) Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Mier curi, 8 A prilie 201 5

Gazeta de Dimineaţă Vulcan.

Peste 70 de familii nevoiaşe vor avea sărbători mai frumoase datorită Crucii Roşii Vulcan

Masa de sărbători a 70 de familii nevoiaşe din Vulcan va fi mai bogată cu ajutorul spectacolului de caritate „Un cântec, un zâmbet, un copil fericit!”. Voluntarii Crucii Roşii Vulcan au reuşit să strângă şi în acest an bani pentru achiziţionarea de alimente pentru familiile cu probleme sociale în prag de sărbători. Peste 100 de persoane vor beneficia de pachetele consistente pe care reprezentanţii de la Crucea Roşie le vor dărui în Joia Mare. „A fost un spectacol foarte reuşit, sala a

fost arhiplină, momentele au fost minunate, nu numai că ni s-au îndeplinit dorinţele legate de partea financiară, fiind şi o după amiază foarte reuşită. Am strâns 2.875 de lei, am vândut aproape 200 de bilete şi am primit sponsorizări semnificative din partea Parohiei numărul 1 Vulcan şi din partea unei alte

biserici ortodoxe din Vulcan”, a declarat, pentru GDD, Daniel Hălăstăuan, preşedintele Subfilialei Crucea Roşie Vulcan.

Extragerea a făcut-o atletul Toma Coconea, atât cea a biletelor pentru film, cât şi pentru tabletă, el fiind invitatul spe-

cial la acest spectacol caritabil. „Mâine (miercuri – n .r.) la prânz vom merge şi vom face cumpărăturile, iar joi

la 12:00 am programat să împărţim pachetele familiilor. Ne bucurăm că vulcănenii ne răspund în fiecare an afirmativ şi ne sunt alături la toate acţiunile”, a mai spus Daniel Hălăstăuan Spectacolul a fost unul reuşit, iar spectacolul deja devenit tradiţie la Vulcan este tot mai bine conturat de la an la an. Potrivit celor de la Crucea Roşie vor fi cel puţin 70 de familii care vor primi alimente de bază, zahăr, ulei, făină şi alte alimente pentru sărbătorile Pascale. Iulia BĂLUŞĂ

Primăriile din Valea Jiului ar putea avea o fir mă de colectar e a gunoiului

Primarii din Valea Jiului de întâlnesc, miercuri, la Petrila pentru a discuta despre posibilitatea înfiinţării unei firme care să se ocupe cu colectarea şi transportul gunoiului în Valea Jiului, astfel încât tariful pentru acest serviciu să nu fie majorat excesiv prin pre-

www.gazetadedimineata.ro

luarea lui de către o firmă privată. ”Am cerut primarilor din Valea Jiului o întâlnire pentru a vedea dacă sunt de acord şi putem înfiinţa o o societate în care acţionari să fie primăriile, pentru că astfel putem să avem controlul preţurilor,

www.gazetadedimineata.ro

adică această societate nu trebuie să facă profit. O firmă privată caută să facă profit, societatea primăriilor din Valea Jiului va căuta să îşi scoată cheltuielile cu colectarea, selectarea şi transferul deşeurilor către deponeu şi atât. Cred că vom putea avea un preţ al gunoiului mult mai jos, trebuie să ţinem cont şi de componenta socială”, a declarat, marţi, pentru Gazeta de Dimineaţă, Vasilică Jurca, viceprimarul oraşului Petrila. Sursa citată susţine că din estimări, în cazul în care serviciul de colectare a gunoiului va fi câştigat de o firmă mare, preţul va fi cuprins între 9 şi 11 lei pe cap de locuitor.

www.gazetadedimineata.ro

Discuţiile vin pe fondul în care anul acesta deponeul de la Bârcea ar trebui să fie finalizat, iar serviciile de

www.gazetadedimineata.ro

colectare şi transport al deşeurilor vor fi scoase la licitaţie. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

M ie r c u r i, 8 Ap r i l i e 2 0 1 5

Gazeta de Dimineaţă PSD atac la sindicate. Cristian Resmeriţă joacă şotronul cu Victor Ponta.

Un deputat de Bihor, prieten cu naşul lui, pus să scoată informaţii despre Sindicatul Muntele de la CEH

Nume: Bogdan. Prenume: Gheorghe Dănuţ. Orientare politică PSD Bihor Întrebări şi interpelări: 5 (cinci), 1 (una) despre Complexul Energetic Hunedoara Luări de cuvânt în plen: 4 (patru, cu tot cu jurământ) Potrivit site-ul oficial al Camerei Deputaţilor, Bogdan a fost până în mai 2014 membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Din mai 2014, deputatul din Bihor a trecut la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Interevenţia despre CEH a depus-o în data de 31 martie 2015, dată la care conducerea CEH, girată de PSD Hunedoara, a fost schimbată din funcţie. Hotărât lucru, deputatul PSD de Bihor, Gheorghe Dănuţ Bogdan, s-a trezit, fără prea multe cunoştinţe, iniţiator de interpelare adresată direct premierului Victor Ponta. Pe cale de consecinţă premierul României, Victor Ponta, trebuie să numere pentru Gheorghe Dănuţ Bogdan membrii de sindicat de la Muntele, organizaţie sindicală pe care toată suflarea PSD Hunedoara o percepe ca fiind una ostilă socialdemocraţiei. Şi omul deputat a înfăptuit misiunea. A depus în ultima zi a lunii martie o interpelare pe CEH, respectiv Sindicatul Muntele şi preşedintele Petre Nica. Subiectul este unul care nu se ridică nicicum la nivelul unui demnitar, dar pentru că omul a fost flexibil din două rugăminţi a fost convins. Democraţia permite orice, oricărui parlamentar, însă tot democraţia ne permite să tragem un semnal de alarmă legat de modul diabolic în care funcţionează maşina PSD împotriva tuturor celor care nu se aliniază deciziei politice. Mai mult, aceeaşi democraţie mă obligă să am pretenţia ca parlamentarii din România să cunoască măcar noţiunile elementare despre forul în care activează şi atribuţiile pe care le au. Până acum au folosit poziţia doar în scopul interesului personal şi de grup. Şi-au angajat fraţii, soţiile, ficele la cabinetele

parlamentare, folosesc demnitatea împotriva unor oameni sau organisme care trebuie să dispară, dar nu reuşesc să găsească butonul de repornire a economiei naţionale. Deputatul – victimă a propriei lipse de experienţe a avut o reacţie halucinantă în dialogul cu redactorul Gazetei de Dimineaţă care a încercat să afle de la el fundamentarea interpelării. Adică, scopul? Chiar da, în cazul lor scopul scuză mijloacele. Citiţi şi vă veţi convinge. Redactor GDD: Domnul deputat Bogdan? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Da. Redactor GDD: Având în vedere că aveţi o interpelare pe Complexul Energetic Hunedoara, structură ce nu aparţine de judeţul dum-

obiectul discuţiei dintre deputatul Resmeriţă şi directorul Dacian Zamfir. Atunci Resmeriţă îi cerea imperativ lui Zamfir să “îl potolească pe Păduraru”.

economică şi a judeţului Hunedoara. Redactor GDD: Mă bucur să aflu că vă interesează CEH. Spuneţi-mi, vă rog, dacă astăzi (marţi) veţi vota în favoarea moţiunii depusă explicit pentru CEH şi CEO? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Eu, din păcate, nu o să fiu prezent la moţiune pentru că sunt plecat într-o delegaţie în teritoriu. Dar mă gândesc că ceilalţi colegi care vor fi acolo vor lua o

Sursele politice apropiate PSD spun că deputatul de Hunedoara, Cristian Resmeriţă, nu se mai poate apropia de premierul Victor Ponta. Motivul? Ar putea fi unul politic. Oricum nu va deveni unul public. Din motive de deontologie politică. Nici nu contează cert este că Resmeriţă încearcă marea cu degetul. Ţine morţiş să se dezbrace de haina politică în piaţa publică… neavoastră, am vrea să aflăm de unde interesul dumneavoastră pentru CEH. Cum aţi fundamenta această interpelare? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Păi noi suntem parlamentari aleşi nu neaparat pe o anumită zonă şi ne interesează toate, toate problemele legate de administrare, de politică, de dezvoltare locală. Redactor GDD: Înţeleg că Bihorul este direct interesat de Complexul Energetic Hunedoara… Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Şi Bihorul… Eu am făcut parte din Comisia Economică şi într-adevăr mă interesează şi de dezvoltarea

www.gazetadedimineata.ro

decizie foarte – foarte pragmatică… Redactor GDD: Ce înseamnă pragmatic, domnule Bogdan, din punctul dumneavostră de vedere? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Păi acuma nici nu ştiu la ce se referă moţiunea respectivă că mi se pare, săptămâna trecută, au depuso cei de la PNL şi nu am fost atent cu acest segment… Redactor GDD: Domnule deputat, spuneţi-mi vă rog care este legătura dumneavoastră cu domnul Roman, deputat coleg de judeţ cu dumneavoastră? (Ioan Sorin Roman – deputat PSD de Bihor naşul de cununie al

www.gazetadedimineata.ro

deputatului PSD de Hunedoara Cristian resmeriţă – n.r.) Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Mă înţeleg destul de bine cu el, cu domnul Roman. Redactor GDD: Domnul Roman este cel care v-a sugerat să faceţi interpelarea pe Compelxul Energetic Hunedoara? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Mmm nu, neaparat… Redactor GDD: Mă gândesc că de la domnul Roman care are legătură cu un alt deputat hunedorean aţi avut mai multe detalii legate de CEH… Iertaţi-mi surprinderea, dar mi se pare straniu ca Bihorul să acorde o atenţie explicită CEH… Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Ştiţi foarte bine că noi suntem intersaţi să facem numai lucruri bune… Redactor GDD: Da, eu ştiu că trebuie să faceţi, nu sunt sigură că şi reuşiţi…. Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Mno, păi încercăm atunci. Dacă reuşim, reuşim, dacă nu asta e… În mare măsură noi ne dorim să facem lucruri bune. Redactor GDD: Aveţi informaţii despre Sindicatul Muntele sau doar vi s-a spus că este un sindicat ostil PSD? Petre Nica nu contează, astăzi este preşedinte, mâine poate să nu mai fie. Sindicatul Muntele însă este o organizaţie sindicală ce reprezintă mii de oameni. Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: (râde!) Da, da, ştiu, ştiu, ştiu. Este o organizaţie sindicală aleasă acolo din cadrul muncitorilor. Dar no, noi dorim să afllăm cât mai multe….

www.gazetadedimineata.ro

Redactor GDD: Concret, ce ştiţi despre Sindicatul Muntele, domnule Bogdan? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Păi, am înţeles că nu prea sunt interesaţi de drepturile salariale, de drepturile minerilor. Redactor GDD: Adică? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: De drepturile din zona respectivă. Redactor GDD: Adică au tăiat drepturile minerilor? Deputat Gheorghe Dănuţ Bogdan: Nu chiar, nu ştiu acuma, că nu pot eu să spun treaba asta, dar … Mai multe amănunte nu prea am… În realitate, sărmanul deputat nu avea nicio treabă cu craca de la CEH. El a fost doar pixul unei diversiuni prin care un subiect trebuia să ajungă pe masa premierului. În fapt, pe deputatul care nu părea că ştie ce a semnat îl interesa numărul membrilor de sindicat de la Muntele şi raportul corpului de control din 2013, verificare ce îl viza direct pe preşedintele Petre Nica. În realitate, datele cerute prin interpelare sunt în posesia PSD şi a lui Cristian Resmeriţă, fiindcă la acel moment şef de trib era Nicolae Drăgoi, nimeni altul decât directorul care s-a îmbolnăvit din nou acum când trebuia să iasă la pensie. Adică, stă acasă şi ia bani din munca minerilor, chiar şi de la cei de la Muntele. Spre ştiinţă. Una peste alta, aceasta este o altă modalitate de politică în judeţul Hunedoara. Amintiţivă că liderul de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, şi el cu carnet de Muntele a fost, în noiembrie 2014,

www.gazetadedimineata.ro

Discuţie parlamentar Resmeriţă – director Zamfir Parlamentar PSD: Domnul Păduraru (Vasile Păduraru – liderul Muntele de la Departmentul Lonea – n.r.) este la dumneavoastră, domnul director? Sau la dumneavoastră, la cine? Vă rog frumos, nu am niciun fel de problemă. Poate omul să zică ce vrea de mine, de cine doreşte. Încercaţi să stăpâniţi lucrurile, dacă nu reuşim… reuşim. Sunt aici liderii de sindicat, nu suntem împoriva dreptului la libera exprimare (..) haideţi să încercăm, apelaţi la conducerea complexului, găsiţi soluţii. Este clar o acţiune a cuiva care şi-a găsit unul cu mai puţină minte, fără niciun fel de problemă care face anumite acţiuni şi io spun şi lui fără niciun fel de problemă. Deci fără minte care crede că… (…) dar trebuie stăpânite anumite lucruri, trebuie să discutaţi cu liderii de sindicat pe care îi aveţi acolo (mina Lonea – n.r.). Vă spun cea mai mare parte a lor sunt alături de noi. Nu vă ascund că o să verific treaba asta. Deputatul Cristian Resmeriţă este parlamentarul hunedorean pentru care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cercetarea pentru conflict de interese. Cristian Resmeriţă l-a avut angajat la cabinetul parlamentar pe fratele lui, Lucian Resmeriţă (director la Liceul de Informatică – n.r.) Deputaţii Bogdan şi Roman nu sunt singuri camarazi ai lui Resmeriţă. Cristian Resmeriţă este prieten şi cu deputatul de Buzău Marian Ghiveciu de la care a avut împrumutată o sumă improtantă de bani, sumă notificată în declaraţia de avere. http://www.ziare.com/buzau/ stiri-actualitate/cum-a-ajunsbuzaul-viesparul-coruptieiromanesti-v-deputatul-marian-ghiveciu-jonglerii-cuterenuri-5268761 Ramona ROŞULESCU

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Hunedoara.

A ajuns la spital în stare gravă după ce a fost acroşată de o maşină pe trecerea de pietoni Femeie rănită grav după ce a fost acroşată în timp ce traversa strada în municipiul Hunedoara. Femeia de 55 de ani din Călan a traversat strada pe trecerea de pietoni, fără să se asigure corespunzător. „În jurul orei 13.00, un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Peştişu Mic, care conducea un autoturism pe aleea de ieşire din curtea fostei fabrici de oxigen, din municipiul Hunedoara, la intersecţia cu Bulevardul Traian, a surprins şi accidentat o femeie din

oraşul Călan, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc permis, pe la colţul intersecţiei, dar fără să se asigure corespunzător”, comunică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Femeia a fost trans-

portată la Spitalul Municipal Hunedoara pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Iulia BĂLUŞĂ

Hunedoara.

Accident din cauza carosabilului umed. Un tir a derapat într-o curbă pe DN7 Trafic restricţionat pe DN7 timp de jumatate de oră, în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii hunedorene Tătărăşti. Un tir a derapat într-o curbă şi a ajuns pe contrasens, intrând în coliziune într-o maşină ce mergea regulamentar. Tirul a ajuns pe contrasens din cauza vitezei şi a carosabilului umed. „Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, care conducea un autotren pe DN 7, pe raza localităţii Tătărăşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed într-o curbă deosebit de periculoasă semnalizată prin indicatoare, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Prahova”, comunică reprezentanţii IPJ Hunedoara. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului, iar în cauză poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Iulia BĂLUŞĂ

Horoscopul zilei S-ar putea să aveţi o zi proastă pe plan sentimental. Aveţi, însă, o mare capacitate de comunicare şi puteţi să depăşiţi toate neînţelegerile cu persoana iubită. Vă sfătuim să acordaţi mai

Dimineaţa nu sunteţi mulţumit de nimic şi aveţi tendinţa să criticaţi pe toată lumea. Vă sfătuim să nu vă enervaţi pentru nimicuri. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Nu este momentul să vă ambiţionaţi să rezolvaţi singur problemele casei, pentru că sar putea să nu aveţi succes. Acceptaţi ajutorul familiei!

Pe plan sentimental, s-ar putea să aveţi probleme din cauza orgoliului. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă răbdare cu persoana iubită.

Dimineaţa s-ar putea să fiţi confuz, ceea ce vă poate afecta relaţiile sentimentale. Vă recomandăm să fiţi calm şi să nu provocaţi o ceartă cu partenerul de viaţă.

Dimineaţa sunteţi măcinat de sentimente contradictorii, dar o femeie mai în vârstă din familie va ajuta să vi le clarificaţi. Vă sfătuim să fiţi mai moderat.

Nu sunteţi deloc mulţumit de situaţia financiară, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Dimineaţă este posibil să suferiţi o dezamăgire pe plan sentimental. Vă sfătuim să vorbiţi deschis, ca să evitaţi neînţelegerile.

Aveţi tendinţa să exageraţi în privinţa sentimentelor şi a afacerilor. Vă sfătuim să fiţi mai moderat, pentru că riscaţi să vă dezamăgiţi prietenii.

Vă sfătuim să vă concentraţi asupra problemelor casei. Dacă aveţi ocazia să mergeţi într-o vizită la prieteni, nu staţi pe gânduri!

S-ar putea să întâmpinaţi câteva obstacole, dar le depăşiţi cu bine. După-amiaza, vă recomandăm să staţi acasă, cu familia.

multă atenţie partenerului de viaţă. Împreună, puteţi să găsiţi o soluţie la problemele financiare care va frământă.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Miercuri, 8 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Tiberiu Balint cere DNA să-l lase să-şi exercite funcţia de vicepreşedinte al CJ Hunedoara Vicepreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, a cerut procurorilor anitocurupţie să îl lase să îşi exercite funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, considerând că restricţia impusă de instanţă la momentul controlului judiciar nu face parte la funcţia pe care el o deţine în cadrul forului judeţean. Tiberiu Balint a adresat solicitarea către DNA la finele lunii martie, însă până acum nu a primit niciun răspuns. ”Am depus cerere la DNA. Deocamdată nu am primit niciun răspuns, am depus-o prin 25 (martie-n.r.). Din punctul meu de vedere e o funcţie aleasă. Legea prevede

că sunt suspendat din funcţie în cazul arestului preventiv sau al arestului la domiciliu, iar suspendarea o face prefectul. Prin urmare, în cazul controlului judiciar nu există această suspendare din funcţie. Poate să îmi suspende eventual atribuţiile pe care oricum vicepreşedintele nu le are. Prin lege vicepreşedinţii nu au atribuţii şi tocmai asta e acuzaţia care o aduc, că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atribuţii pe care eu nu le am. Acum probabil se vor trezi şi ei să vadă că, conform legii, vicepreşedinţii nu au atribuţii. Preşedinţii pot delega anumite atribuţii vicepreşedinţilor, dintre care nu fac parte cele legate de plăţi”, a declarat, marţi, pentru

Gazeta de Dimineaţă, Tiberiu Balint. Potrivit sursei citate, de la momentul în care instanţa a dispus măsura controlului judiciar, suspendarea din funcţie, efectuată prin ordin al prefectului, a ieşit din vigoare. ”Acolo (n.r.-interdicţia impusă de instanţă-n.r.)

spune să nu îmi reiau profesia şi activitatea a căror definiţii nu concordă cu definiţia de ales”, a mai spus Balint, care a precizat că a preferat să ceară DNA aprobare pentru a-şi exercita funcţia, ca să nu creeze probleme. La începutul lunii martie, Curtea de Apel

Alba Iulia a dat o sentinţă prin care a rămas definitiv controlul judiciar în cazul ”lotului Moloţ” –aflat până la acel moment în arest la domiciliuadică al preşedintelui Mircea Ioan Moloţ, vicepreşedintelui Tiberiu Balint şi afac-

eriştii Robertto Venter, Vasile Axinte şi Emanoil Pup, cercetaţi în dosarul de corupţie de la nivelul Consiliului Judeţean Hunedoara. Prin acea sentinţă, Curtea de Apel Alba i-a impus lui Tiberiu Balint ”să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele”. Vicepreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ. Mihaela MIHAI

Sindicaliştii hunedoreni din sănătate, absenţi de la pichetarea celor trei ministere Sindicaliştii din sănătate din ţară au protestat de Ziua Mondială a Sănătăţii la trei ministere, Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice. Aceştia au cerut creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială, finanţarea adecvată a unităţilor sanitare de stat şi acordarea sporurilor. „Din judeţul Hunedoara nu a participat nimeni, pentru că am avut o întrunire astăzi cu cei din consiliul de administraţie la Casa de Asigurări de Sănătate. Vrem să vedem dacă cu acest miting o să reuşim să rezolvăm ceva şi cu legea salarizării. Nu au primit tichetele pentru că nu avem serviciile, nu e vina managerilor. În general şi cine nu a primit, încercăm să remediem www.gazetadedimineata.ro

cât mai multe situaţii, pentru că unde e vorba de bani sunt probleme. Sperăm că odată cu acest protest lucrurile să fie mai bune”, a declarat pentru GDD, Lucia Vintilă, preşedintele Sindicatului Uniunea Judeţeană Sanitas Hunedoara. Reprezentanţii Sanitas speră să se rezolve această problemă de ordin economic în urma protestului. „Protestul este pentru creşterea tarifelor pe caz mediu ponderat şi implicit asigurarea unei finanţări corespunzătoare activităţii medicale dată populaţiei prin intermediul spitalelor publice. Această pondere este sub media europeană, pe care o avem noi şi în condiţiile în care nu se asigură acest lucru, cadrele medicale nu îşi pot lua www.gazetadedimineata.ro

salariile integral, cu tot cu cei 100 de lei. Nu se pot asigura nici măcar cheltuielile de personal, fiind mari carenţe de finanţare. Noul contract cadru prevede aceleaşi condiţii de finanţare ca şi în anul 2014. Sunt foarte multe spitale unde nu s-au primit acele tichete de masă, plus că sunt probleme cu plata sâmbetelor şi duminicilor. Acest protest cred că este doar un început şi sperăm să se remedieze situaţia”, a declarat, pentru GDD, Veronica Popescu, lider sindicatul „Sanitas” Vulcan. Medicii îşi doresc să fie revendicate anumite drepturi pe care actual guvenare le-a promis. Aceştia îşi doresc să le crească veniturile tuturor salariaţilor din sistemul sanitary, de asiswww.gazetadedimineata.ro

tenţă social şi medico social, să fie pusă în aplicare legislaţia de salarizare specifică sistemului sanitar şi de asistenţă socială,

www.gazetadedimineata.ro

respectarea normativelor de personal şi aplicarea integral a unui regulament de sporuri. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


8

9

Actualitate

M iercur i, 8 A prilie 2015

CEH şi CEO, târâte într-o moţiune simplă

Mineritul din România este în colaps, două companii strategice pentru siguranţa sistemului energetic naţional sunt în pericol de a fi închise, iar politicienii care ar trebui să vegheze interesele statului român şi cele ale românilor care le-au acordat votul, fie că sunt la putere sau opoziţie, nu găsesc, nici în ultimul ceas, un limbaj comun. S-a văzut la moţiunea PNL pe minerit, dezbătută marţi, în cadrul căreia stânga s-a contrat cu dreapta, stânga a acuzat dreapta şi viceversa, realitatea fiind însă aceea că nimeni nu s-a gândit, în ultimii 20 de ani, în ciuda faptului că huila e considerată resursă strategică pentru că atunci când nu bate vântul şi nici nu plouă menţine sistemul energetic naţional, că mineritul de huilă are nevoie de investiţii, perspectivă şi planuri de viitor. În utlimii 20 de ani, indiferent de cine a fost la guvernare, tot ei, că s-au rotit de la un partid la altul, mineritul a fost furat, jefuit şi închis soluţiile de scădere a costurilor fiind neglijate ani la rând. Complexul Energetic Hunedoara este la limita de avarie. Ca un pacient muribund conectat la aparate ce aşteaptă o minune. Doctor este FMIul care poate, oricând, deconecta aparatele, în condiţiile în care Guvernul mimează îngrijoare,

iar politicienii se întrec în declaraţii. Moţiunea simplă dezbătută marţi în Camera Deputaţilor a reprezentat un nou prilej pentru contrele dintre putere şi opoziţie, majoritatea politicienilor ingnorând mesajul de alarmare ce se desprinde din rândurile textului. Parlamentarii hunedoreni, care ar fi trebuit să lupte pentru păstrarea locurilor de muncă şi a singurului angajator care depăşeşte 2000 de persoane se laudă. Se laudă şi atât, însă soluţiile pe care ei le dau ca salvatoare nu au condus complexul decât spre marginea prăpastiei. Înfiinţat pe mandatul PSD, deşi procesul a început pe guvernarea PDL, CEH-ul a mers din rău în mai rău, fiind condus, de la 1 noiembrie 2012 şi până la începutul lunii martie anul curent, de social democraţi. Partidul care se lăuda în iarna lui 2012 cu înfiinţarea complexului dă acum vina, pe situaţia actuală, pe cu totul alţii. Opoziţia e de vină că nu vrea cu niciun chip să vadă cât de mult a muncit PSD pentru a susţine CEH-ul. ”Aţi uitat să spuneţi despre investiţiile făcute la Deva, despre noul depozit de zgură şi cenuşă, proiect de milioane de euro. Aţi uitat să spuneţi despre modernizarea grupului 3 de la Termocentrala Mintia, dar omiteţi să spuneţi că aţi

fost incapabili să modernizaţi grupul numărul 4 când aţi fost la conducerea acestei termocentrale cu specialişti de valoare mecanici de locomotivă sau ingineri constructori aţi fost în stare să ţineţi piesele pentru modernizarea grupului 4 şi acum în termocentrala Mintia”, a spus, marţi, în Camera Deputaţilor, Lurenţiu Nistor, deputat de Hunedoara şi preşedintele PSD Huneodara. Nistor a uitat însă să precizeze că investiţiile la care făcea referire au început de pe vreme vechii guvernări, şi că echipamentele pentru grupul 4 stau în depozite de 12 ani, perioadă în care s-au perindat mulţi la guvernare. Acelaşi deputat susţine că opoziţia e rău-intenţionată în momentul în care afirmă că Guvernul Ponta a ridicat preţul gigacloriei de la 85 de lei la 130 de lei. ”Ar trebui să spuneţi că preţul a fost de 85 de lei până în momentul în care aveam dreptul să acordăm subvenţie. Din momentul în care nu s-a mai putut legal acorda subvenţia, preţul a crescut la 117 lei pe gigacalorie”, a mai spus Nistor. Şi aici însă lucrurile au stat altfel. Nu de alta, dar mineritul din Vale a beneficiat de subvenţie inclusiv în 2012, când conducerea a fost preluată de PSD. Creşterea preţului la gigacalorie,

nu are prea multe de a face cu subvenţia, ci cu creşterea costurilor, inclusiv a celor cu firmele de casă. Mai mult, parlamentarii hunedoreni ai puterii, dispuşi să-şi convingă colegii despre bunele intenţii ale Guvernului Ponta, nu au putut lămuri cum stă treaba cu angajările la CEH. Nu de alta, dar în intervenţia sa Laurenţiu Nistor a vorbit de 200 de angajări, în timp ce Cristian Resmeriţă a menţionat 300 de angajări. Alic/Andronache/Nicule scu/Drăgoi sunt singurii care pot spune exact care e numărul angajărilor, asta pentru că, pe lângă cele din minerit scoase la concurs, au fost făcute alte zeci de angajări pentru apropiaţi. Nici discursul lui Cristian Resmeriţă nu a fost mai explicit. Deputatul de Valea Jiului a spus că a aşteptat mai mult de la minister, şi de la ministrul Andrei Gerea, ”pentru că judeţul Hunedoara este judeţul în care locuiesc” afirmând că CEH-ul a primit ajutor guvernamental. A început cu începutul, adică pocedura de creare a CEH care a demarat pe mandatul PDL. Însă meritul final e al PSD. ”S-a înfiinţat acel complex energetic însă cu totul că, deşi le-am mulţumit colegilor, trebuie să recunoaştem că acest complex s-a înfi-

inţat după luna mai 2012 când Guvernul Ponta a venit şi a condus această ţară. Eu ştiu că sunt multe lucruri care trebuiau să mai fie făcute. Sunt multe lucruri bune, sunt multe lucruri mai puţin bune care s-au făcut, însă vreau să vă spun doar câteva din acest lucruri. Am înfiinţat CEH, nu ştiu dacă este bine sau rău, dar toţi ne-am dorit la acea vreme. Au venit anumite investiţii, imediat după momentul mai 2012. Încă o dată nu pot să fiu lipsit de ridicol şi să spun că într-o lună, două, sau trei sau patru luni de zile cei de la PSD, Guvernul Ponta, a reuşit să facă totul, însă s-a dat drumul la o lucrare de desulfurare în valoare de 65 de milioane de euro la Paroşeni (contract sem-

nat de pe vremea PDLn.r.), s-a făcut în aşa fel încât printr-o hotărâre a noastră, a celor din Camera Deputaţilor, la care vă rog să mă scuzaţi dumneavoastră cei din opoziţie aţi votat contra, s-au şters datoriile celor patru exploatări miniere considerate viabile Lupeni, Vulcan, Livezeni şi Lonea pentru a putea să intre în Complexul Energetic Hunedoara”, a spus Cristian Resmeriţă. Numai că şi deputatul a uitat ceva important. Minele, şterse de datorii şi băgate într-o societate nouă au intrat, în 2013 în CEH, după ce au fost conduse de un director PSD, cu zeci de milioane de lei datorii. De partea cealaltă, liberalii, spun că situaţia actuală dezastruoasă de la CEH este cauzată de

PSD. ”Lipsit de un management performant şi eficient, lipsit de perspectivă, în lipsa unei viziuni corecte şi sustenabile de dezvoltare, acest colos energetic se prăbuşeşte din cauza incompetenţei factorilor decizionali. Am atras atenţia Guvernului Ponta şi PSD-ului că ceea ce se întâmplă în Valea Jiului şi prin implicaţiile directe, în întreg judeţul Hunedoara, reprezintă un atentat la siguranţa socială a zonei, având consecinţe serioase asupra securităţii energetice naţionale. În prezent, complexul hunedorean a ajuns neperformant şi produce cea mai scumpă energie din întreaga ţară. La Mintia se produce energie la 390 de lei pe MWh, în timp ce

preţul de vânzare pe Piaţa Zilei Următoare ( PZU) este în medie 170 de lei ajungând uneori şi la minime de sub 30 de lei. Un calcul simplu ne arată că pentru fiecare megawatt vândut de către termocentrala de la Mintia, folosind huila extrasă din Valea Jiului, se pierd cel puţin 200 de lei. Când numirile în funcţii de conducere se fac exclusiv pe baza carnetului de partid şi nu pe criterii de competenţă managerială, când politicul este cel care dictează deciziile strategice şi nu specialiştii din sistem, atunci rezultatul este Faliment, Şomaj şi Declin economic al întregii zone”, a spus Bogdan Ţîmpău, deputat PNL de Hunedoara. Deputatul a continuat arătând că la sfârşitul

anului trecut Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat datorii de peste 890 milioane lei, din care peste 600 de milioane de lei au termen de scadenţă de sub un an. De asemenea, complexul are datorii restante în valoare totală de 364 milioane de lei, din care 288 milioane lei faţă de bugetul consolidat de stat, iar 76 de milioane lei către furnizori. Acestea afectează partenerii de afaceri, mulţi dintre ei din judeţ şi îi determină să deschidă acţiuni în instanţă pentru a-şi recupera sumele restante. Mai mult, Ţîmpău afirmă că atât la CEH cât şi la Divizia Minieră au fost numiţi în funcţii oameni lipsiţi de experienţă care nu au ştiut să dimensioneze corect

resursa minerală şi nici proiectarea de lucrări miniere în vederea formării de noi abataje. ”În ceea ce priveşte, lucrările de pregătire în vederea exploatării de noi zăcăminte, la mina Lonea lucrările sunt întârziate cu 2 ani de zile, iar în termeni minereşti timpul trecut nu se mai poate recupera. La mina Livezeni chiar dacă rezervele minerale sunt generoase şi au o putere calorifică foarte bună, nu pot fi exploatate fără a fi achiziţionate echipamente complexe şi o staţie de degazare de mare capacitate pentru a preîntâmpina un eveniment similat celui din 2003 când a luat foc întreg stratul şi s-a inundat zona pentru a preveni o tragedie. Au existat discuţii despre un program de investiţii

destinat celor 4 mine viabile, dar fără a se identifica resursele necesare pentru achiziţia de tehnologie nouă. În lipsa acestor tehnologii productivitatea muncii este scăzută, iar securitatea locului de muncă pentru cei care coboară zilnic în subteran este ameninţată. Aşa se face că în prezent huila extrasă din cele 4 mine are un preţ de cost de 3-4 ori mai mare decât al cărbunelui importat, ceea ce afectează în mod substanţial competitivitatea economică a Complexului Energetic Hunedoara”, a completat Ţîmpău. Deputatul a încheiat cu un apel către parlamentarii PSD, lansat vineri, la CEH de un simplu miner:“Doresc să puneţi tot atâta suflet în salvarea CEH cât aţi pus şi în campania electorală pentru a obţine cât mai multe voturi”. Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara, a întărit şi ea situaţia extrem de gravă de la CEH, susţinând că această structură are nevoie de soluţii de revitalizare. Potrivit deputatului, locurile celor 6500 de salariaţi şi a altor zeci de mii care au legătură cu mineritul şi energia hunedoreană sunt în pericol, motiv pentru care ”Valea Jiului este o bombă cu ceas”, ce e pe punctul de a fi detonată de Guvern ”prin lipsa de perspectivă pe care o afişaţi şi

deznădejdea pe care o provocaţi angajaţilor din sistem”. Ministrul Andrei Gerea, prezent la dezbaterea moţiunii, a afirmat că trebuie lăsată la o parte politica în stil politicianist, să nu se mai privească în trecut, pentru a putea păşi în viitor. ”Vorbim de preţul huilei. Cum să fie preţul huilei competitiv când atunci când s-a hotărât şi înfiinţarea Complexului şi când se mai puteau da bani mineritului, că ulterior la nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia de a nu mai putea fi finanţat mineritul, când se puteau face aceste investiţii nu s-au făcut. În acest moment, exploatarea se face cu

tehnologii de acum 30-

40 de ani, cu târnăcopul

şi cu plasa. Cum credeţi

că ar putea fi competitiv

preţul huilei? Unde eraţi (PNL-ul, nr.), de ce nu

aţi propus dumneavoastră soluţii la momentul respectiv, când se

puteau propune”, a spus ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Moţiunea a fost dezbătută, politicienii şi-au

ţinut discursurile, însă Complexul Energetic

Hunedoara are nevoie de sprijin rapid. Puterea e la politicieni şi la Gu-

vern. Aceiaşi politicieni

care s-au jucat în ultimii 20 de ani cu soarta

minerilor şi energeticienilor.

Mihaela MIHAI


10 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Deţinuţii hunedor eni instruiţi pentru o viaţă sănătoasă De Ziua Mondială a Sănătăţii, deţinuţii hunedoreni de la Penitenciarul Bârcea Mare au avut parte de o lecţie despre siguranţa alimentaţiei chiar de la specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Aceştia au aflat ce trebuie să facă pentru a servi mâncarea într-un mediu sănătos şi care sunt normele de bază ale igienei în spaţiul unde este gătită mâncarea, dar şi normele igienei personale. „Avem un protocol de colaborare cu Penitenciarul Bârcea, pentru promovarea sănătăţii, subiectul fiind siguranţa alimentaţiei, acest lucru fiind foarte important pentru toată lumea. Au participat peste 60 de deţinuţi şi personalul penitenciarului care asigurau paza. Ceea ce s-a discutat sunt lucruri care sunt importante chiar şi în timpul detenţiei pentru că este o problemă să se declanşeze o toxiinfecţie alimentară în comunităţi închise şi informaţiile primite

îi vor ajuta şi în afara închisorii. Păstrarea curăţeniei care înseamnă respectarea normelor de igienă personală şi igiena în locurile de preparare a mâncării şi în locurile unde se serveşte masa. Au fost interesaţi de ceea ce le-am transmis azi şi au înţeles mesajul”, a declarat, pentru GDD, Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Tema pentru Ziua

Mondială a Sănătăţii în acest an este „Siguranţa Alimentaţiei”, o temă de maximă importanţă, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum şi agenţiile interguvernamentale. Scopul campaniei este de a stimula guvernul să îmbunătăţească siguranţa alimentaţiei precum şi încurajarea consumatorilor pentru a se asigura că alimentele din farfuria lor sunt sigure. La nivel global,

bolile transmise prin alimente duc anual la decesul a aproximativ două milioane de persoane, din care o proporţie însemnată sunt copii. Alimentele pot conţine bacterii, virusuri, paraziţi sau substanţe chimice responsabile de peste 200 de maladii, de la boala diareică acută şi până la cancer. Ziua Mondială a Sănătăţii din 2015 este considerată o oportunitate pentru sensibilizarea persoanelor care

lucrează în diferite sectoare guvernamentale, fermieri, producători, comercianţi, personal medical dar şi consumatori, cu privire la importanţa siguranţei alimentaţiei, la rolul pe care fiecare trebuie să-l adopte. Campania este centrată pe cinci mesaje cheie pentru siguranţa alimentaţiei, păstrarea curăţeniei, separarea alimentelor gătite de cele crude, alimentele să fie gătite cât mai bine, să fie păstrate la

temperaturi sigure, folosirea de surse de apă şi materii prime sigure. În judeţul Hunedoara, în anul 2013 şi 2014, nu au fost raportate focare de toxiinfecţii alimentare, existând raportate de către medicii de familie şi unităţile sanitare cu paturi cazuri de îmbolnăvire cu poartă de intrare digestivă precum hepatită, salmonela, giardia, e-coli şi trichineloză. Iulia BĂLUŞĂ


Actualitate

11 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

TVA va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică, a anunţat premierul Victor Ponta. Cota standard va fi redusă la 20% din ianuarie. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică. "Nu cumperi carnea cu 9% şi o vinzi la restaurant cu 24%. Deci, TVA va fi redusă şi la servicii de alimentaţie publică", a spus Ponta. Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de

TVA la 20%, din ianuarie. "Susţinem - şi avem şi puterea - şi reducerea generală a TVA, la 20%, de la 1 ianuarie 2016, alături de celelalte măsuri din Codurile Fiscale", a spus Ponta. El a arătat că măsura poate fi susţinută deoarece, în primul trimestru al acestui an, încasările la buget sunt de 5 miliarde lei în plus faţă de trimestrul similar de anul trecut. Alte argumente pentru reducerea anticipată a TVA au fost sustenabilitatea, costul anual fiind estimat la 5 miliarde lei,

din care 3,3 miliarde lei au fost deja încasaţi suplimentar în primul trimestru, faptul că este uşor de administrat printr-o aplicarea generală la toate alimentele şi băuturile nealcoolice, precum şi la serviciile

de alimentaţie publică, reducerea evaziunii, creşterea competiţiei, ponderea cheltuielilor cu alimente în veniturile populaţiei, siguranţa alimentară, locurile de muncă fiscalizate în agricultură, industria

agroalimentară şi alimentaţia publică. "Când TVA de 9% intră în vigoare la 1 iunie, trebuie să se ducă aproape toată în preţ", a spus Ponta, care a cerut ministerului Agriculturii şi ANAF să verifice

dacă diminuarea TVA va fi reflectată în preţ. El a precizat că Guvernul s-a consultat cu Banca Naţională, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi că nu se aşteaptă la "foarte multe felicitări", dar că instituţiile respective au înţeles care este strategia pe termen mediu şi lung. Ponta a anunţat recent că Guvernul intenţionează să decidă în aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adăugată, urmând să stabilească dacă va fi diminuată cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%.

Curtea de Conturi cere începerea procedurii legislative pentru înfiinţarea instanţelor specializate Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a cerut Parlamentului începerea procedurii legislative pentru înfiinţarea instanţelor judecătoreşti specializate pe procese de contestare a actelor de control, audit emise de Curte, arătând că lipsa lor duce la tergiversarea soluţionării cauzelor. Solicitarea Curţii de Conturi a fost trimisă, marţi, la Birourile Permanente reunite pentru a se lua o decizie. În scrisoare se menţionează că în legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a fost eliminată www.gazetadedimineata.ro

atribuţiile jurisdicţionale a Curţii de Conturi, precizându-se că competenţa de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea Curţii a fost transferată instanţelor judecătoreşti specializate. Dar, până la înfiinţarea acestor instanţe judecătoreşti specializate, litigiile sunt soluţionate de instanţele judecătoreşti ordinare. În document se mai arată că anual pe rolul instanţelor judecătoreşti există peste 2.500 de dosare rezultate din activitatea Curţii de Conturi şi se apreciază că "multitudinea de litigii care sunt promovate au la bază şi www.gazetadedimineata.ro

faptul că, într-un fel sau altul, se mizează pe inexistenţa unor instanţe de judecate specializate şi pe practica judiciară care, de multe ori, este neunitară şi contradictorie ori de natură să încurajeze tergiversarea clarificării unor situaţii". "Inexistenţa instanţelor specializarte afectează nu numai fondul judecăţii, ci şi procedura însine, în care se realizează acest lucru. Avem în vedere tergiversarea soluţionării cauzelor la ora actuală, existând litigii care au fost declanşate pe vechea procedură anterioară anului 2008", se mai spune în www.gazetadedimineata.ro

scrisoare. Curtea de Conturi mai consideră că inexistenţa instanţelor judecătoreşti specializate dă naştere unor impedimente importante în privinţa activităţii de recuperare a prejudiciilor constatate de Curte. "Solicităm declanşarea procedurii legislative şi instituţionale pentru înfiinţarea instanţelor judecătoreşti specializate, care soluţionează procesele având ca obiect contestarea actelor de control audit emise de Curtea de Conturi a României. Dacă se va trece la soluţionarea acestei solicitări, apreciem că ar fi necesar să se con-

www.gazetadedimineata.ro

sacre participarea obligatorie a procurorului la judecarea cauzelor de contencios administrativ, pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, a ordiniid e drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, potrivit art. 131. al 1 din constituţie. În contextul în care o asemnea soluţie nu se poate realiza, propunem să se aibă în vedere şi varianta reînfiinţării Secţiei Jurisdicţionale, care a existat şi funcţionat ca instanţă a Curţii de Conturi până în anul 2003", se mai menţionează în documentul Curţii de Conturi.

www.gazetadedimineata.ro


12 M iercur i, 8 A prilie 2015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Gerea către PNL:

Când încercaţi să daţi cu pietre, uitaţi-vă în oglindă. Orban: Numai tupeu, înjurături

Ministrul Energiei Andrei Gerea a criticat, marţi, în plen, moţiunea simplă PNL privind mineritul, spunându-le semnatarilor: "Când încercaţi să daţi cu pietre, mai bine vă uitaţi în oglindă', Ludovic Orban replicându-i că niciun ministru nu şia permis să trateze Parlamentul, "cu tupeu, înjurături". "Spiritul vechiului PDL nu a apus. Prefăcătoria, demgogia domină, în loc de o poziţionare care să ducă la ceva bun în politic. Acest mod de a face politică nu duce decât la o zonă înfundată. Ce răspuns credeţi că aş putea să vă dau, când aţi depus o moţiune la trei luni de la preluarea mandatului? Pot eu să o iau în serios? Cum puteţi fi luaţi în serios când încercaţi să atacaţi prezentul, referindu-vă la trecut, la mandatul altor miniştri, pe care nu iaţi deranjat nici măcar cu o întrebare privind soarta mineritului?", le-a spus Gerea liberalilor. La vociferările din sala de plen, Gerea a făcut apel la preşedintele de şedinţă să-i calmeze pe liberali:

"Puteţi să-i calmaţi pe domnii portocalii? Cred că ar trebui să vă vedeţi puţin lungul nasului şi să vedeţi rolul acestei instituţii". El a mai spus că nu găseşte rostul acestei moţiuni şi s-a adresat liberalilor, menţionându-l pe Ludovic Orban: "Pe ce lume trăiţi?" "Încerc să găsesc rostul acestei moţiunii şi nici măcar iniţiatorii nu o văd. De ce nu pomeniţi de Videanu, Manţog, aveţi cumva probleme cu memoria? Încerc să găsesc aspecte din moţiune în care să pot să vă dau un răspuns.(...). Pe ce lume trăiţi? Domnule Orban, nu puteţi să vă infomaţi, să citiţi ziarele să vedeţi activitatea acestui minister", a afirmat Gerea. "Este o încercare de moţiune. Vă invităm să vă aplecaţi mai cu seriozitate în acest domeniu. Soluţii nu se găsesc în programul dumneavoastră de guvernare. Nu am găsit decât 9 rânduri. Când încercaţi să daţi cu pietre mai bine vă uitaţi în oglindă", a adăugat Gerea. În replică, liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban i-a cerut

lui Gerea să-şi ceară scuze pentru modul în care s-a adresat opoziţiei, arătând că niciun ministru nu şia permis să trateze astfel Parlamentul, "cu tupeu, neobrăzare şi înjurături". "Nu trebuie să certaţi opoziţia, să veniţi săi înjuraţi pe parlamentarii care depun o moţiune. Trebuie să guvernaţi. Nu am primit nici măcar un răspuns la moţiune (...) Am întâlnit numai tupeu, neobrăzare, înjurături. Niciun ministru nu şi-a permis să trateze astfel un Parlament. Vă rog să vă cereţi scuze", a spus Orban. Deputatul PNL Lu-

cian Bode a spus că Andrei Gerea a avut o atitudine de "totală lipsă de bun simţ". "Domnul Gerea a avut o atitudine de total lipsă de bun simţ faţă de această instituţie. Vă cerem scuze că v-am deranjat după trei luni, nici după trei ani nu dădeaţi un răspuns adecvat. Nu aţi prezentat nicio cifră", a mai spus Bode. În textul moţiunii PNL se arată "situaţia dezastruoasă" în care se găseşte mineritul, cele mai afectate fiind complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. "Cele mai afectate

sunt complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării. PNL cere Guvernului condus de Victor Ponta şi Ministerului Economiei condus de Andrei Gerea să oprească jaful de la aceste companii şi să elimine influenţele politice", se arată în moţiunea simplă. Liberalii cer şi “implementarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, în spiritul şi litera acesteia, pentru a da o şansă reală relansării celor două companii de

stat, elaborarea Strategiei Energetice Naţionale, printr-un dialog cu actorii implicaţi, care să răspundă nevoilor interne şi, mai departe, provocărilor şi cerinţelor Uniunii Europene, măsuri concrete pentru eliminarea clientelismului politic care macină sistemul din interior şi îl vulnerabilizează în condiţiile în care ţara noastră ar trebui să identifice soluţii urgente pentru consolidarea sistemului energetic naţional în contextul regional extrem de fragil". Votul la moţiune va fi dat în şedinţa de miercuri.


13

Actualitate

Miercu ri, 8 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Operatorul de apă din Valea Jiului a împlinit 20 de ani Moment aniversar, marţi, la ApaServ, operatorul de apă din Valea Jiului împlinind 20 de ani de activitate. Cu ocazia acestui moment festiv, la sediul ApaServ a fost dezvelită o placă aniversară, conducerea societăţii susţinând că manifestările vor continua până pe 8 mai, zi în care s-a realizat transferul total al angajaţilor, atunci urmând a fi recompensaţi, cu diplome, angajaţii instituţiei. ”Apa înseamnă viaţă şi în Valea Jiului. 20 de ani de activitate, 20 de ani de muncă pentru acestcolectiv. La ora acesta ApaServ se comportă ca o societate comercială respectând tote regulile economiie de piaţă. Suntem din punct de vedere finanicar într-o situaţie bună. Nu avem datorii, nu avem restanţe, fucnţionăm bine. Există probelemele inerente care cu sguranţă vor trece şi, cel mai important, am reuşit să accesăm fonduri europene pentru a extinde şi reabilita reţelele de apă şi canalizare astfel încât să creştem calitatea serviciilor oferite clienţilor noştri”, a declarat, marţi, Costel Avram, directorul ApaServ. La momentul festiv a fost şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, care a evidenţiat faptul că operatorul de apă este cel care a dat startul

unităţii în Valea Jiului. ”20 de ani de când această firmă există, 20 de ani în care dumneavoastră şi foştii dumneavoastră colegi aţi asigurat acest serviciu vital pentru orice comunitate, alimentarea cu apă. Un lucru important, cred eu, este că această societate a fost practic premergătoarea a ceea ce a urmat şi ceea ce vedem că se întâmplă astăzi, că toate comunităţile din Valea Jiului, pe anumite domenii de activitate se unesc şi încep să lucreze împreună. ApaServ, prin Regia de Apă în 1995, practic a fost promotorul acestei idei şi a faptului că există această realitate în Valea Jiului. Toate cele 6 localităţi sunt indisolubil legate între ele şi cred că numai aşa vom putea să reuşim până la urmă să facem în

www.gazetadedimineata.ro

Valea Jiului ca această activitate economică să existe în cotinuare”, a spus edilul Tiberiu Iacob-Ridzi. Preşedintele Consiliului de Administraţie al ApaServ, Radul Sorin, a evidenţiat importanţa atragerii fondurilor europene pentru modernizarea reţelelor din adminsitrarea operatorului de apă şi canal. ”Mă bucur că sunt astăzi aici când se aniversează 20 de ani de când apa este viaţa în Valea Jiului, 20 de ani de când apa care dă viaţă nu trebuie să aibă numai cantitate ci şi calitate. Prin eforturile comune, ale conducerii ApaServ, cu sprijinul primairlor din Valea Jiului, s-au atras fonduri pentru o mai bună calitate şi distribuţie a acestei ape, iar aceste eforturi care acum încheie o

www.gazetadedimineata.ro

primă etapă trebuie să continue. Acesta este idealul nostu, al tuturor. Considerăm că toată echipa care este aici de faţă, şi cea care nu se vede, a contribuit la realizările din cei 20 de ani”, a spus Radu Sorin. Potrivit istoricului, pe 7 aprilie 1995 s-a înfiinţat Regia Autonomă a Apei Valea Jiului Petroşani, prin desprinderea din Regia Autonomă de Gospodărire Comunală şi Locativă Petroşani aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Hunedoara. Obiectul de activitate al Regiei Autonome a Apei Valea Jiului a fost furnizarea serviciilor de apă şi canalizare pentru Valea Jiului. Angajaţii, în număr de 459, sunt transferaţi de la RAGCL Petroşani. În perioada1995 – 1999 numărul angajaţilor

www.gazetadedimineata.ro

ajunge la 768 şi asigură explotarea a 668 km reţele de apă şi canalizare şi furnizează apa pentru circa 130 de mii de persoane. În decembrie 2007, Regia Autonomă a Apei Valea Jiului îşi schimbă forma de organizare şi devine societate pe acţiuni cu unic acţionar Consiliul Judeţean Hunedoara, devenind SC Apa Serv Valea Jiului SA. Pentru a putea accesa fonduri europene, devin acţionari la societate toate primăriile din Valea Jiului. De-a lungul anilor, conducerile operatorului de apă au fost preocupate de îmbunătăţirea condiţiilor de trai a locuitorilor Văii Jiului prin ridicarea la standarde europene de calitate a serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare

www.gazetadedimineata.ro

prestate către populaţie precum şi de îmbunătăţirea condiţiilor de mediu. Aşa au luat naştere proiecte importante de investiţii. Prima mare investiţie a început în 1996 prin proiectul ,,Programul regional de apă şi mediu din Valea Jiului’’ în valoare de 44,4 milioane USD. În ultimii ani, ApaServ a investit circa 40 de milioane de euro în extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi se pregăteşte de accesarea altor 90 de milioane destinaţi în principal modernizării reţelelor. În prezent, Apa Serv asigură exploatarea a aproximativ 843 km reţele şi are 509 angajaţi din care 151 au împlinit, marţi, 20 ani de activitate. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Hunedoara.

Amenzi de sute de mii de lei pentru firmele din judeţ Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara. Din calea amenzilor nu au scăpat nici angajatorii, ai căror angajaţi s-au accidentat în câmpul muncii sau care au incapacitate de muncă. „În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost 624 de firme controlate, 668 de controale, sau aplicat 758 de sancţiuni la 26 de firme. Valoarea sancţiunilor este de 162.000 lei, 732 avertismente, 766 de măsuri dispuse, au fost comunicate 56 de evenimente, majoritatea fiind cu incapacităţi de muncă. Au

Firmele din judeţul Hunedoara care nu au respectat normele de muncă în primele trei luni ale anului au fost sancţionate de către inspectorii ITM. Fie că a fost vorba de muncă la negru sau de nerespectarea normelor de muncă, angajatorii au primit amenzi de peste 200.000 de lei în domeniul relaţiilor de muncă. „Avem controlate pe linia relaţiilor de muncă 456 de firme în cadrul a 463 de controale, unele firme fiind controlate de două ori. S-au aplicat 288 de sancţiuni din care 67 de amenzi şi 221 avertismente. Număr de angajatori sancţionaţi 159, valoare sancţiuni aplicate 360.300 lei, din care 230.000 pentru muncă fără forme legale. Au fost depistate 23 de persoane ce munceau la negru, s-au dispus 958 măsuri”, a declarat, pentru GDD, Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al

fost 61 de accidentaţi, în toate domeniile în special în minerit, un accident colectiv cu trei victime şi un accident mortal, fiind un accident de traseu, se deplasa de acasă la serviciu”, mai

spune purătorul de cuvânt. Potrivit sursei citate, majoritatea evenimentelor ce au loc în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt în minerit sau construcţii, fiind locuri pericu-

loase. Inspectorii hunedoreni continuă şi în această lună controalele pentru a stabili dacă angajatorii respectă normele în vigoare. Iulia BĂLUŞĂ

Odată cu noul contract-cadru,

Servicii medicale îmbunătăţite pentru pacienţi Pacienţii vor avea o serie de beneficii odată cu intrarea în vigoare a noului contractcadru începând cu luna aprilie. Consultaţii mai multe, terapii noi, psihoterapie pentru copii şi adulţi şi monitorizare facilă a persoanelor cu cancer, acestea sunt doar câteva din beneficile pe care ministerul Sănătăţii le-a adus pentru pacienţii din România. Noul contract cadru este menit să întărească disciplina contractuală în sistemul de sănătate publică. „În ceea ce priveşte pachetul de servicii de bază, la asistenţa medicală primară au fost introduse servicii de administrare de tratamente în timpul programului de lucru în cabinet. S-a dublat numărul maxim de consultaţii la domiciliu ce pot fi acordate lunar de către medicii de familie, respectiv de la 21 la 42. În cazul asistenţei medicale ambulatorie de specialitate pentru spewww.gazetadedimineata.ro

cialităţile clinice, serviciile de supraveghere a sarcinii şi lehuziei se realizează printro consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere. Au crescut, de la două la patru, numărul consultaţiilor de planificare familială care se acordă anual fiecărui asigurat. Pentru afecţiunile cronice sunt prevăzute patru consultaţii medicale de specialitate pe trimestru, dar nu mai mult de două pe lună”, comunică reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Potrivit CNAS, au fost introduse proceduri, tratamente şi terapii noi, recoltare material bioptic, tratament postoperator al plăgilor abdominale, al intervenţilor chirurgicale după cezariană, sarcină extrauterină operată, histerectomie, endometrioză. În lista serviciilor de sănătate conexe actului medical în cadrul specialităţii neuwww.gazetadedimineata.ro

rologie şi neurolodie pediatrică s-a introdus un serviciu nou, psihoterapie pentru copii şi adulţi. În medicina dentară, serviciile se acordau până la 31 martie 2015, doar copiilor cu vârsta de până la 18 ani, se acordă acum tuturor asiguraţilor, indiferent de vârstă. Proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă, care se acordă o dată la 10 ani, se acordă acum o dată la cinci ani. În cadrul ambulatoriilor de specialitate au fost introduse noi investigaţii de imagistică şi vor fi decontate din fondul de sănătate noi tipuri de radiografii, ecografii, CT şi RMN. Pacienţii depistaţi cu cancer vor avea acces mai facil la tratamente şi îngrijiri medicale. Noul contract-cadru prevede sancţiunea de reziliere a contractelor pe o perioadă de cinci ani pentru furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu

www.gazetadedimineata.ro

casele de asigurări de sănătate, în situaţia în care între aceşia există contracte, convenţii, înţelegeri în scopul obţinerii de foloase materiale şi/sau băneşti de orice natură, cu excepţia situ-

www.gazetadedimineata.ro

aţilor prevăzute de actele normative precum şi situaţilor rezultate ca urmare a desfăşurării activităţii specifice propii de către furnizori. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Miercuri, 8 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Parlamentul a votat modificarea Statutului, privind majoritatea simplă pentru adoptarea hotărârilor Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, cu 292 de voturi ”pentru” şi un singur vot împotrivă, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel că deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen. Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor se modifică, astfel: ”Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, şi se comunică de îndată ministrului Justiţiei”. Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituţiei. Decizia Parlamentului vine la o săptămână după ce Senatul a adoptat, la rândul său, modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, privind votul cu majoritate simplă în cazul

hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcţionare a Senatului cu prevederile Constituţiei. Potrivit deciziei plenului, articolul 173, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, care spunea că ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi” se modifică, astfel: ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”. Modificările Regulamentului Senatului şi Statutului au fost efectuate după ce senatorii au respins, în 25 martie, solic-

itarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Senatul nu a încuviinţat, atunci, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate. În urma acestui vot, liberalii au cerut demisia preşedintelui

Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În plus, Curtea Constituţională a fost sesizată de PNL, de preşedintele Klaus Iohannis şi CSM, privind decizia Senatului în cazul Şova, judecătorii Curţii urmând a lua în dezbatere cele trei solicitări în şedinţa de miercuri. PNL a solicitat Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului. Liberalii au cerut Curţii Constituţionale şi să constate încălcarea dispoziţiilor articolului 1, alineatul 5 din legea fundamentală, care prevede

că "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", de către conducerea Senatului, ca urmare a refuzului de a constata, în cuprinsul procesului verbal alcătuit după votul asupra cererii Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării lui Dan Şova, îndeplinirea condiţiilor din articolul 76 alineatul 2 din Constituţie. Şi preşedintele Klaus Iohannis a cerut Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând

că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Curtea Constituţională (CC) privind hotărârea Senatului de respingere a cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, cerând soluţionarea posibilului conflictul juridic dintre puterea judecătorească şi cea legislativă. Parlamentarii au respins, de la începutul acestui an, trei cereri privind ridicarea imunităţii unor parlamentari, foşti miniştri.


16

Actualitate

M iercur i, 8 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Green-line de la Petrila la Uricani Studiul de fezabilitate pentru transportul ecologic din Valea Jiului va fi modificat şi completat astfel încât această variantă de transport în comun să fie aplicabilă de la un capăt la celălalt al Văii Jiului, adică de la Petrila la Uricani, pe o singur traseu. Asta pentru că iniţial s-au propus două rute: Petroşani Uricani şi PetroşaniPetrila. Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii Primăriilor Petrila, Petroşani, Vulcan, Aninoasa, Lupeni şi Uricani s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta pe marginea proiectului green-line ce ar urma să fie implementat în Valea Jiului. În urma discuţiilor, s-a decis că se poate face transport ecologic în Valea Jiului pe o singură rută care să acoperea toată zona. ”Pentru transportul ecologic în Valea Jiu-

lui, s-a decis modificarea şi completare Studiului de Fezabilitate în sensul unificării traseelor Petroşani-Uricani şi PetroşaniPetrila, astfel încât să funcţioneze o singură linie „verde” între Petrila şi Uricani, cu depoul la Vulcan. De asemenea se are în vedere identificarea unor soluţii de conectare a călătorilor din Oraşul Aninoasa la linia Petrila-Uricani”, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit surselor citate, în perioada imediat următoare consultantul va face o serie de analize de trafic urmate de întâlniri cu reprezentanţii municipalităţilor din Valea Jiului pentru stabilirea traseelor, a staţiilor şi a punctelor

de întoarcere. Tot în cadrul aceleiaşi întâlniri s-a discutat şi despre green-lineul dintre Deva şi Hunedoara. Şi în acest caz -a decis modificarea traseului propus iniţial în Studiul de Fezabilitate, astfel încât să fie evitate suprapunerile cu liniile de transport public local din Municipiul Deva, precum şi construirea depoului în Municipiul Hunedoara în zona Hăşdat pe un teren ce

va fi pus la dispoziţie de către autoritatea publică locală. Potrivit CJ Hunedoara, refacerea studiilor de fezabilitate trebuie realizată până pe data de 15 mai. ”După refacerea Studiilor de fezabilitate, (având ca termen 15 mai 2015), şi publicarea ghidurilor de finanţare pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile, autorităţile publice lo-

cale implicate vor alege forma de asociere eligibilă respectiv prin Acord de asociere sau constituirea unei/unor asociaţii de dezvoltare intercomunitară (A.D.I.) pentru realizarea în comun a proiectului de dezvoltare şi de gestionare a transportului public de persoane în judeţul Hunedoara”, mai spun reprezentanţii instituţiei judeţene. Consiliul Judeţean

Hunedoara.

Hunedoara are în intenţie identificarea unor surse de finanţare a unui Plan de Mobilitate Durabilă la nivelul judeţului Hunedoara, care să devină cadrul suport al proiectelor de transport urban de călători ce urmează a fi propuse la finanţare prin Programul Operaţional Regional pentru perioada 2014-2020. Reprezentanţii CJ Hunedoara susţin că principalele obiective ale Planului de Mobilitate Durabilă sunt:facilitarea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii, reducerea poluării, a consumului de energie, îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii, reducerea costurilor de călătorie, obţinerea unei mobilităţi urbane, creşterea atractivităţii zonei şi a calităţii mediului înconjurător. Mihaela MIHAI

Coşurile de fum necurăţate şi ţigările aruncate la întâmplate au pr odus incendii în judeţ

Două incendii au izbucnit la două locuinţe din judeţ, din cauza coşurilor de fum necurăţate. „Secţia de Pompieri Ilia a acţionat cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei case situate în localitatea Tămăşeşti. Pompierii au reuşit stingerea incendiului, care se manifesta la funinginea depusă pe interiorul coşului de

fum, înainte ca acesta să se extindă la întregul acoperiş. Incendiul a fost generat de coşul de fum necurăţat corespunzător”, comunică reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. La Deva o situaţie similară în localitatea Bejan la o casă de pe strada principală a izbucnit un incendiu la coşul de fum. Aici a ars funinginea depusă pe interi-

orul coşului de fum, pompierii concluzionând că incendiul a fost generat de coşul de fum necurăţat corespunzător. Pompierii au mai avut de stins, luni, un incendiu întrun bloc dezafectat de pe strada Viitorului din Orăştie. Pături, saltele , hârtie, haine, sticle de plastic şi alte deşeuri au ars, fiind lăsate în încăperile din bloc de către oamenii fără adă-

post. Pentru stingerea incendiului au acţionat cei de la Detaşamentul de Pompieri Orăştie, care au stabilit că incediul s-a produs din cauza fumatului în locuri neprotejate corespunzător. Iulia BĂLUŞĂ


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.