28 iunie 2015

Page 1

Anul V, nr.914, 16 pagini, Luni 29 Iunie 2015, Preţ 1 leu

Defileul Jiului nu va fi finalizat anul acesta Cheile Jieţului.

O persoană a căzut într-o prăpastie

Duminică tragică pentru un grup de persoane. Aceştia se aflau, duminică, în zona Cheile Jieţului în căutarea unei oaze de relaxare, când o persoană din grup s-a încumetat să escaladeze o stâncă şi a căzut într-o prăpastie. „Am primit apel prin 112 cum că a căzut o persoană într-o prăpastie în zona Cheile Jieţului. A plecat o echipă de intervenţie de la Salvamont Petroşani. Din primele informaţii ştim că persoana făcea parte dintr-un grup şi a vrut să escaladeze o stâncă şi a căzut. Momentan (duminică 20:30) nu ştim mai multe informaţii deoarece colegii plecaţi la intervenţie nu au semnal”, a declarat, pentru GDD, Ovidiu Bodeanu, şef Salvamont Hunedoara. Potrivit sursei citate, nu a fost vorba despre o căţărare organizată (alpinism). Detalii în ediţia de marţi a Gazetei de Dimineaţă.

Tot cu datorii.

Strat de uzură de la Sadu la Mănăstirea Lainici. Până-n iarnă, strat de asfalt şi spre Petroşani

Iulia BĂLUŞĂ

Restanţele Primăriei Lupeni au scăzut sub 8 milioane de lei

>>> pag. 3

Cu program de divizare aprobat şi cu termocentrale în pericol de a nu funcţiona.

>>> pag. 13

Petre Nica: ”Ministerul să-şi asume fie protocolul semnat la Petroşani, fie decizia de oprire a termocentralelor şi închiderea minelor” >>> pag. 11


Diverse

2 Luni, 29 Iu nie 20 15

Vânzări

Reţetă Culinară

Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550.

Cuşcuş cu pulpe de pui

Ingrediente Cuşcuş- 150g Ceapă- 1 buc. Morcov- 1 buc. Pastă de ardei- 1 lingură Copanele de pui- 4 buc. Muştar- 2 linguri Piper Busuioc Bere- 1 cană Foi dafin- 2 buc. Delikat Găină, bază pentru mâncăruri- după gustCum se prepară? 1 Se amestecă muștarul cu condimetele și berea, după care se adaugă pulpele de pui. Se acoperă și se lasă la frigider 30 de minute. 2 Se așază pulpele într-o tavă, se adaugă marinata în care s-au ̧tinut pulpele și 1 lingură de unt. Se pun la cuptor până se rumenesc. 3 Cușcușul se fierbe în apă cu Delikat Legume, după care se scurge. 4 Într-o tigaie se călește ceapa tocată. Se adaugă morcovul dat prin răzătoare și pasta de ardei și se lasă să se călească puţin, după care se adaugă și cușcușul și se mai lasă aproximativ 5 minute. Se poate adăuga opţional, la final, ceapă verde tocată.

Colegii de serviciu sunt alături de Dorin Marioane în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a scumpei sale mame şi transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Anunţ

Angajăm bucatar cu experienţa, salariu atractiv, relatii la telefon:0751199105

Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550

Vând telefon Samsung Galaxy Grand Neo Dual Sim, foarte putin folosit, cu husa flipper. Preț 550 lei, negociabil. Informații la tel. 0730004032

Anunţ

S.C. ZONA D S.R.L comercializeaza toate tipurile de betoane si mixturi asfaltice la cele mai avantajoase preturi. Pentru detalii si comenzi, contactati-ne la telefon/fax 0254/546080 sau email zonad99@gmail.com.

Luni, 29 Iunie 2015 07:40 Supravieţuire în doi 08:35 Executorul 09:05 Cum se fabrică ? Flori de burghiu/Cabine foto/Timbre 09:35 Cum se fabrică diverse lucruri? 10:00 Comoara din container 10:30 Războiul depozitelor Canada 11:00 Maşini pe alese Porsche 993 12:00 Oraşe în secţiune Oraşul care se scufundă: Veneţia 13:00 Supremaţia maşinilor - Avionul uriaș 14:00 Mega constructori Parcul Hard Rock 15:00 Vânătorii de mituri ”Mitiune” imposibile 16:00 Vânătorii de licitaţii - Ultima poziție a lui Betsy 16:30 Războiul depozitelor - Canada - Arșiță înnebunitoare 17:00 Executorul 17:30Comoara din container

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă (R) 12:00 Istorie în farfurie 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Trandafirul negru (R) 15:00 Puterea destinului (R) 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Las fierbinţi 21:30 Glonţ în cap 23:30 Ştirile Pro Tv 00:00 Lie to me - Psihologia minciunii 01:00 Las fierbinţi (R) 01:45 CSI: Miami 02:30Glonţ în cap (R)

07:00 Telejurnal matinal 08:00 Lumea şi noi 08:30 Zestrea românilor 09:00 Connor sub acoperire 09:55 Starea naţiei 10:50 Teleshopping 11:30 Galeria Uffizi 12:25 Vorbeşte corect! 12:30 Lumea şi noi 13:00 Germana…la 1 14:00 Telejurnal 15:00 Teleshopping 15:30 Maghiara de pe unu 16:55 Vorbeşte corect! 17:00 Împreună astă seară 18:40 Fără compromisuri 19:35 Vorbeşte corect! 19:45 Sport 19:59 Telejurna l21:00 Dr. House 21:50 Istorii de buzunar 22:00 Starea naţiei 23:10 Diamantul pierdut

07:15 Dragoste şi ură 08:20 Jurnalul STV Junior 09:00 Levintza prezintă (R) 09:30 Teleshopping 10:00 Mama mea găteşte mai bine (R) 11:00 Teleshopping 11:30 Constantin 60 12:30 Mondenii (R) 13:20 Teleshopping 13:50 Casa: construcţie şi design (R) 14:30 Teleshopping 15:00 Flavours, 3 bucătari 16:00 Râzi şi câştigi 16:30 Focus 17:00 Mama mea găteşte mai bine 18:00 Focus 19:30 Dragoste şi 20:30 Experiment periculos

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM Robert CIOCLU, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA

Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


3

Actualitate

L uni, 29 I unie 2015

Defileul Jiului nu va fi finalizat anul acesta

Strat de uzură de la Sadu la Mănăstirea Lainici. Până-n iarnă, strat de asfalt şi spre Petroşani

Lucrările de modernizare a Defileului Jiului nu vor fi finalizate nici în acest an, chiar dacă proiectul trebuia terminat anul trecut. Conducerea Drumuri Naţionale Gorj susţine însă că la acest moment, în urma controalelor făcute de CNADNR, stadiul proiectului depăşeşte 50 la sută şi dă asigurări că în această iarnă se va circula pe asfalt nou între Sadu şi Petroşani.

Spaniolii de la Copisa, care au câştigat licitaţia pentru modernizarea Defileului Jiului, au depăşit toate termenele. Prelungirea acordată pentru 2015 nu va fi nici ea respectată, urmând a rămâne lucrări de efectuat şi în 2016. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Gorj spun că la acest moment spaniolii îşi respectă angajamentele luate, şi

A

că se lucrează la turnarea stratului de uzură între Sadu şi Mănăstirea Lainici. ”În momentul de faţă se respectă graficul întocmit. De luni se va înteţi ritmul pentru că sau terminat cele câteva mărunţişuri legate de proiect. Vom avea asfalt, stratul de uzură de la Vişina până la Mînăstirea Lainici, de la Mănăstirea Lainici până la Petroşani va fi strat nou de asfalt până în

decembrie”, a declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineaţă, Ion Tudor, şeful de la Drumuri Naţionale Gorj. Sursa citată a mai precizat că vor rămâne lucrări de executat şi pentru anul viitor, însă în iarna lui 2015 se va circula pe Defileu pe un strat nou de asfalt, fără gropi şi semafoare. ”Pentru anul viitor rămâne podul mare din zona Mănăstirii Lainici,

unde e un pod nou, în curbă, un proiect foarte greu. Un pod nou se va face şi la Vişina, acolo unde este uzina peste râul Sadu şi bineînţeles parcarea de la mănăstire unde se va translata drumul, nu vor mai circula TIR-urile şi autovehiculele pe lângă mănăstire, vor fi mutate pe lângă munte, pe partea opusă. Pentru asta e nevoie de un efort mare, trebuie escavat mult din munte, dar dacă timpul

ne pemrite şi în funcţie de problemele care mai sunt cu scosul din fondul forestier, e posibil să se apuce de parcare anul acesta. Ce va fi greu şi condiţiile pentru a putea circula în iarnă fără gropi şi semafoare se va executa”, a mai spus Tudor. Spaniolii care au câştigat lucrarea sunt în continuare pe contract, deşi conducerea CNADNR ameninţa cu rezilierea actului din cauza procentului mic de realizare a lucrării. La acest moment, oficialii de la drumuri spun că stadiul de realizare a contractului depăşeşte 50 la sută şi că partea cea mare din contract este reprezentată de asfaltarea care abia a început. Oficialii de la drumuri spun că s-au depistat alte porţiuni în care trebuie montate plase de susţinere pe versanţi şi că momentan nu se ia în calcul închiderea Defileulului Jiului. Acest lucru va fi hotărât în funcţie de lucrări. Legătura dintre Valea

Jiului şi judeţul Gorj, pe Defileul Jiului, ar fi trebuit finalizată încă de anul trecut, însă cu toate că drumul a fost închis timp de mai multe zile, constructorul spaniol a avansat greu cu lucrările de modernizare a DN 66. Luna trecută, reprezentanţii CNADNR anunţau că pe Defileu constructorul lucrează sub presiune, asta pentru că modul de executare a lucrărilor era verificat. Cei care tranzitează Defileul sunt revoltaţi, şi pe bună dreptate, de faptul că lucrările se prelungesc la nesfârşit deşi pe acest tronson s-a circulat, în ultimii trei ani, cu restricţii, drumul fiind închis chiar şi şase zile din cele şapte ale săptămânii. Proiectul lucrărilor de pe Defileu are o valoare de aproape 185 de milioane de lei, acesta fiind câştigat de un consorţiu condus de societatea spaniolă Copisa Constructora Piraneica.

Mihaela MIHAI

Securitatea lucrărilor de la BAC, asigurată de jandarmi bslovenţii hunedoreni ai clasei a XII-a încep, de luni, probele scrise ale Bacalaureatului. Integritatea lucrărilor va fi asigurată de jandarmii hunedoreni, aceştia urmând a însoţi echipele ce transportă lucrările scrise de la centrele de examen la centrele de

www.gazetadedimineata.ro

evaluare

”Jandarmii hunedoreni vor asigura condiţii de securitate pe întreaga perioadă a desfăşurării probelor examenului de Bacalaureat, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu„, declară Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara. Potrivit sursei citate, în perioada 29 iunie – 06 iulie 2015, jandarmii hunedoreni

www.gazetadedimineata.ro

vor acţiona în zona a şapte centre de examen din instituţiile de învăţământ din localităţile Deva, Hunedoara, Petroşani, Lupeni şi Haţeg, precum şi la 3 centre zonale de evaluare.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Luni, 29 Iunie 201 5

Gazeta de Dimineaţă

Lichidare de stoc la Hidroelectrica

Cel mai mare producător de energie hidro din România scoate la vânzare mai multe active în cadrul unei campanii intitulată ”lichidare de stoc la microhidrocentrale”. Printre microhidrocentralele scoase la

mezat se numără şi active din judeţul Hunedoara.

Astfel, luna viitoare Hidroecletrica scoate la vânzare grupul de active format din microhidrocentralele din bazinul râului Valea Cracului. Este vorba despre microhidrocentralele Valea Cracului 1, Valea Cracului 2, Valea

Cracului 3 şi Zeicani. Potrivit Hidroelectrica, preţul de pornire al licitaţiei pentru aceste active este de 5.808.704 lei, preţ ce nu include TVA-ul. Participanţii la licitaţie trebuie să achite o garanţie de 580.870,40 lei pentru activele din bazinul râului Valea Cracului.

Mihaela MIHAI

Sfinţii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai p e n i t e n c i a r e l o r, s ă r b ă t o r i ţ i î n a c e e a ş i z i

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi luni 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află

www.gazetadedimineata.ro

astăzi Basilica San Pietro din Vatican. Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" ("Încotro tendrepţi, Doamne?"), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat"). Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela "Quo vadis, Domine?", pe Via Appia, din Roma. Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare. Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii spirituali ai penitenciarelor. Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor

www.gazetadedimineata.ro

după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care

sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii. În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor săl-

batice, în special lupilor, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi. Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al calendarului popular. În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele. Sursa: MEDIAFAX


5

Actualitate

Lun i, 29 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Hidrocentrala de de Hidroelectrica pe Jiu,

H

idroelectric a va pune în funcţiune, în decembrie, centrala Bretea (judeţul Hunedoara), de pe râul Strei, în timp ce activele de pe Defileul Jiului vor funcţiona numai de anul viitor. Investiţiile din judeţul Hunedora, cele din cadrul proiectului de amenajare hidroenergetică a râului Strei, au, potrivit informaţiilor companiei, o valoare de 58 milioane euro.

Centrala are o putere

Hunedoara.

instalată de 12MW,

stadiul lucrărilor fiind în prezent de 62%. În total, proiectul

prevede construcţia pe Strei a până la şapte microhidrocentrale,

investiţia totală fiind estimată la 420 mil-

ioane de euro.

Centralele Bumbeşti şi Dumitrana, aflate în construcţie pe Defileul Jiului, pe râul Jiu, vor fi puse în funcţie anul viitor. Unităţile vor avea o putere instalată totală de 65 MW şi presupun o investiţie de 230 milioane euro, stadiul lucrărilor fiind în prezent de circa 65%. Centrala Dumitra va funcţiona, potrivit conducerii

la Bretea, pusă în funcţie la finele lui 2015. Cele de doar anul viitor

Hidroelectrica, din martie 2016, iar cea de la Bumbeşti din noiembrie 2016. Cele două investiţii trebuiau finalizate în 2013 respectiv 2014. Investiţia de pe Jiu, în valoare de zeci de milioane de euro, cuprinde executarea unui baraj la Livezeni, o priză de apă, aducţiunea subterană LivezeniDumitra, o centrală hidroelectrică, o microhidrocentrală la Livezeni, o altă aducţiune subterană Dumitra-Bumbeşti, un nod de presiune la Bumbeşti, captări secundare, dar şi o centrală hidroelectrică la Bumbeşti.

Mihaela MIHAI

R

Patru medii de 10 şi o promovabilitate de 79,33% la Evaluarea Naţională ezultate mai bune la Evaluarea Naţională în judeţul Hunedoara. Patru medii de 10 şi o promovabilitate de aproape 80 la sută cu 15 procente mai mult faţă de anul precedent. Atunci niciun elev hunedorean nu a reuşit să obţină vreo medie de 10. În schimb, în acest an, notele de 10 au

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

început să curgă, mai ales la matematică unde peste 50 de elevi au obţinut nota 10. „Vineri, începând cu ora 12:00 s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională a absolvenţilor din clasa a VIII-a, înainte de contestaţii. Rezultatele pe discipline se prezintă astfel: ponderea notelor peste 5 la limba şi literatura română este de 87,85%, la maternă 97,40%, la matematică 71,83%. Procentul medilor peste cinci este de 79,33% în judeţul Hunedoara”, a declarat, pentru GDD, Raluca Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar

www.gazetadedimineata.ro

Judeţean Hunedoara. La limba şi literatura română au fost doar nouă note de 10, opt elevi din mediul rural şi un elev din mediul urban. La matematică 58 de note de 10, 57 de elevi din mediul urban şi unul din mediul rural. Patru elevi au reuşit să obţină medii de 10, toţi din mediul urban. Elevii au depus contestaţiile până vineri seara, iar acestea vor fi rezolvate în perioada 27-28 iunie, iar luni 29 iunie, vor fi afişate rezultatele finale la Evaluarea Naţională.

Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


6

Actualitate

Luni, 29 Iunie 2 015

Gazeta de Dimineaţă

Hunedoara.

Amenzi de peste 30.000 de lei pentru şoferii de taxi Poliţiştii au efectuat, săptămâna trecută, controale la conducătorii auto care efectuează transport public de persoane, contra cost, fără a deţine autorizaţie de taxi.

„Poliţiştii au efectuat controale şi pe linia respectării perioadelor de conducere şi odihnă de către conducătorii autovehiculelor destinate transporturilor rutiere publice. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au sancţionat patru conducători auto pentru nerespectarea prevederilor legii taximetriei, într-una dintre situaţii fiind dispusă şi măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului folosit la săvârşirea contravenţiei pe o perioadă de şase luni. Alte patru sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului

de Poliţie Judeţean Hunedoara. De asemenea, 15 conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea Codului Rutier, în patru situaţii fiind ridicate certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru defecţiuni tehnice sau lipsa asigurării obligatorii. „Poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 55 ani, din municipiul Deva, care transporta persoane, contra cost, cu autoturismul proprietate personală, fără a deţine autorizaţie taxi. În momentul depistării, bărbatul transporta patru persoane, care au declarat că au plătit contravaloarea transportului. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 lei, dispunându-se şi suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului folosit pe o perioadă de şase luni”, mai spun reprezentanţii IPJ Hunedoara. În urma acestor activităţi, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 30.000 lei.

Se pare ca aveti dificultati materiale, dar aveti un randament excelent in activitatile intelectuale. Este o zi favorabila studiului, proiectelor de viitor, comunicarii, dar si relatiilor de prietenie.

Iulia BĂLUŞĂ

Horoscopul zilei

Va simtiti plin de energie si instare de

Aveti multe probleme de rezolvat si ar fi bine sa va organizati cat mai riguros, ca sa va consumati energia inutil. Desi sunteti o fire practica si astazi aveti un randament bun, va sfatuim sa nu refuzati ajutorul care vi se ofera. Puneti suflet in tot ce faceti si sunteti

mari eforturi fizice. Va sfatuim sa nu va

hotarat sa terminati tot ce ati inceput. Sunt

tru ca riscati sa aveti probleme de

afirmati in societate.In relatiile cu partenerul

supraestimati capacitatea de efort, pensanatate.

Sunteti in forma si bine dispus, iar relatiile cu cei din jur decurg fara probleme. Aveti mari sanse de reusita in toate activitatile legate de camin si in societate.

S-ar putea sa plecati intr-o delegatie anuntata in ultimul moment. Cu toate ca apar dificultati, reusiti sa va descurcati foarte bine si sa rezolvati toate problemele. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

favorizate castigurile financiare si puteti sa va de viata aveti parte de armonie şi intelegere.

Relatiile sentimentale

decurg excelent. Va sfatuim, insa, sa acordati mai multa

atentie celor varstnici din familie.

In prima parte a zilei va simtiti instare sa mutati muntii din loc. Nu va supra-estimati capacitatea de efort, daca vreti sa nu aveti surprize neplacute!

Inventivitatea de care dati dovada va ajuta mult in afaceri. Planurile in privinta unei noi investitii se vor concretiza in scurt timp si va vor aduce beneficii substantiale.

Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu cu un membru mai in varsta al familiei, care nu este de acord cu ideile dumneavoastra.

Sunteti plin de energie si ideile dumneavoastra sunt apreciate de anturaj.Daca sunteti invitat intr-o excursie, profitati de ocazie!

Relatiile sentimentale ar putea avea de suferit in partea a doua a zilei. Nu este cazul sa va ingrijorati: o ruda va ajuta sa treceti cu usurinta peste acest moment.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Lun i, 29 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă

A început procesul deputatului Mircia Muntean

P

rocesul în care deputatul hunedorean Mircia Muntean (PSD) este judecat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a început. Primul ter-

men a fost judecat, la finele săptămânii trecute, de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dosarul a fost înregistrat la Curtea Supremă pe data de 20 mai, la o zi după ce procurorii anunţau trimiterea în judecată a lui Mircia Muntean. Deputatul hunedorean, care a fost anunţat deja ca şi candidatul PSD pentru Primăria Deva, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma accidentului rutier ce a avut loc în toamna anului trecut pe raza municipiului Deva. Evenimentul rutier a avut loc chiar în ziua

în care premierul Victor Ponta s-a aflat în judeţul Hunedoara. Mircia Muntean susţine, la fel ca la momentul accidentului, că nu el a fost cel care a condus maşina, ci şoferul (Jenicăn.r.), afirmând că pe parcursul cercetării nu au fost chemaţi martorii lui, iar imaginile de pe camerele

de supraveghere din Deva au ”dispărut. Mai mult, mai susţine deputatul hunedorean, pe parcursul procesului va solicita ca instanţa să audieze martorii ale căror declaraţii nu au fost luate pe parcursul cercetării penale. În 30 octombrie 2014, Mircia Muntean, aflat sub

influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei, susţinând că maşina a fost condusă de şofer. Mircia Muntean a fost descoperit de poliţişti ascuns în nişte boscheţi din apropierea Gării Deva, în timp ce

încerca să escaladeze un gard. Analizele au arătat o alcoolemie de peste unu la mie. Mircia Muntean a scăpat de acuzaţia de părăsire a locului accidentului, întrucât în urma impactului s-au produs doar pagube materiale. Deputatul PSD, fost PDL, fost primar PNL, mai are o con-

damnare cu suspendare pentru fapte de corupţie. În septembrie 2013, Mircia Muntean, pe atunci deputat PDL, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. În ianuarie 2004, primarul de atunci al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de abuz în serviciu în dauna intereselor publice. Muntean era acuzat că a efectuat o tranzacţie ilicită cu un teren aflat la marginea municipiului Deva, despre care procurorii susţineau că se afla în proprietatea publică a statului şi nu putea face obiectul unei dispoziţii a primarului.

Mihaela MIHAI

Amenzi de peste 5000 de lei aplicate de jandarmi

andarmii hunedoreni au aplicat, săptămâna trecută, 40 de sancţiuni contravenţionale. Potrivit reprezentanţilor IJJ Hunedoara, în perioada 22 – 28 iunie, aproximativ 450 de jandarmi au acţionat în judeţ pentru a asigura unui cli-

J

mat de ordine şi siguranţă publică.

Pe parcursul săptămânii trecute jandarmii au avut aproximativ 250 de misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice pe traseele turistice şi în staţiunile din judeţul Hunedoara, dar şi acţiuni în sistem integrat. Săptămâna trecută, în

urma acţiunilor desfăşurate, jandarmii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 5500


8

Actualitate

Luni, 29 Iunie 201 5

Gazeta de Dimineaţă

M

Amenzi mari şi închisoare de până la trei ani pentru construcţiile neautorizate din turism

inisterul Economiei a publicat, vineri, spre dezbatere publică, proiectul privind Legea Turismului. Actul prevede, printre altele, închisoare de până la trei ani şi amenzi de maxim 50.000 lei pentru construcţiile neautorizate în areale turistice. Proiectul supus dezbaterii publice arată că sunt considerate infracţiuni "executarea în areale turistice fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a altor construcţii sau dotări decât cele admise în condiţiile legii". Tot infracţiune este şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele

de control competente. Pentru acestea sunt prevăzute pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. Actul arată că operatorii economici autorizaţi în domeniul turismului au obligaţia să funcţioneze cu personal calificat, specializat, perfecţionat şi autorizat, în conformitate cu reglementările şi normele de specialitate în vigoare. În ceea ce priveşte formarea profesională, legea permite dobândirea competenţelor profesionale în domeniul turismului prin practicarea unor activităţi specifice sectorului turistic direct la locul de muncă sau autoinstruirea. Proiectul prevede şi obligaţii pentru deţinătorii de structuri de cazare din staţiunile turistice. Astfel, aceştia au obligaţia să ren-

oveze exterioarele clădirilor de orice tip în care îşi desfăşoară activitatea de cazare, alimentaţie publică, agrement, transport turistic, trata-

ment balnear, în vederea asigurării aspectului general al clădirii. Legea turismului se aplică tuturor formelor de turism precum şi tuturor per-

soanelor fizice şi juridice care prestează servicii sau desfăşoară activităţi turistice.

Mihaela MIHAI

Impact între două autoturisme pe Merişor. Un tânăr a fost rănit grav

Un Cielo şi un Volkswagen s-au ciocnit, sâmbătă dimineaţă, pe DN 66, la ieşirea din Băniţa, în zona Merişor. În urma impactului, un tânăr din Vâlcea, pasager în Cielo, a fost grav rănit. ”În jurul orei 05.00,

un bărbat de 26 de ani din judeţul Vâlcea, care conducea un Cielo dinspre Petroşani spre Haţeg, în afara localităţii Băniţa, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziunea cu un alt autoturism condus reg-

www.gazetadedimineata.ro

ulamentar de un bărbat de 30 de ani din judeţul Gorj”, spun reprezentanţii IPJ Hunedoara. În urma impactului dintre cele două autoturisme,un tânar de 21 de ani, pasager în maşina de Vâlcea, a fost grav rănit. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


9

Actualitate

Lun i, 29 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă E pe minus.

Mircea Ioan Moloţ a mai depărtează de funcţia

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a cărui mandat a expirat înainte de termen printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, după ce a rămas definitiv raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care a fost declarat incompatibil, a pierdut şi ultima cale de a reveni pe funcţie. Contestaţia în anulare formulată de Mircea Ioan Moloţ a fost respinsă, la finele săptămânii trecute, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ”Decizia nr. 2681 din 26 iunie 2015. Anulează contestaţia în anulare formulată de Moloţ Ioan Mircea împotriva deciziei nr. 133 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

T

– Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2015”, se arată în sentinţa pronunţată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La mijlocul acestei luni, Tribunalul Alba a respins acţiunea prin care Mircea Ioan Moloţ, încerca să obţină în instanţă anularea ordinului prin care prefectul de Hunedoara a constatat încetarea mandatului înainte de termen. Tribunalul Alba este prima instanţă sesizată, astfel că Mircea Ioan Moloţ poate contesta sentinţa, însă

e greu de crezut că va avea câştig de cauză, întrucât în cursul acestei luni Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a ales noul preşedinte din rândul consilierilor judeţeni. Pe 28 ianuarie, Sorin Vasilescu, prefectul de Hunedoara, a emis ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de expi-

pierdut un proces şi se de la CJ Hunedoara

rarea duratei normale, a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, exercitat de Mircea Ioan Moloţ, ca urmare a încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut raportul prin care Agenţia Naţională de

Integritate l-a declarat incompatibil pe Mircea Ioan Moloţ, hotărârea pronunţată în ianuarie fiind definitivă. Mircea Ioan Moloţ a fost suspendat din funcţie înainte de emiterea ordinului prefectului, întrucât acesta este cercetat de procurorii anti-

corupţie şi împotriva sa s-a luat măsura preventivă a arestului la domiciliu încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut. În cursul acestei luni Tribunalul Alba a înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar.

Mihaela MIHAI

Hunedoara. Trenuleţul turistic, funcţional de luni

renuleţul turistic achiziţionat de Primăria Hunedoara devine funcţional de la începutul acestei săptămâni, după cum susţin reprezentanţii administraţiei locale.

Astfel, începând cu 29 iunie, trenuleţul turistic de la Hunedoara se pune în mişcare, acesta urmând a avea două trasee, respectiv Castelul Corvinilor – Grădina

www.gazetadedimineata.ro

Zoologică, și cel în jurul Parcului Tineretului. Programul de funcţionare al trenuleţului turistic de la Hunedoara este zilnic, între orele 10-17 pe traseul castel – zoo și 19-21 pe traseul Parcul Tineretului. Costul unui bilet pe traseul de zi este de 5 lei/persoană, iar pentru traseul de seară este de 2 lei/persoană. Trenuleţul turistic a costat municipalitatea de la Hunedoara 28.000 de euro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


10

Actualitate

Luni, 29 Iunie 201 5

Se schimbă din nou legea pieţelor. Cine va putea comercializa în spaţiul de 40% dedicat ţăranilor Gazeta de Dimineaţă

M

inisterul Agricultu rii vrea să extindă categoria celor care au acces la spaţiul dedicat producătorilor agricoli persoane fizice din pieţe. Acolo ar putea să vândă şi PFA-urile, întreprinderile individuale şi familiale.

Ministerul Agriculturii are o nouă propunere legislativă ce vizează activitatea din pieţele agroalimentare şi, mai ales, accesul producătorilor în incinta acestor structuri comerciale. Printr-un proiect de modificare a Ordinului ce pune în aplicare prevederile Legii Pieţelor (Ordin nr.20/208/2015 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr.145/2014) vor avea acces în pieţe, în spaţiul de 40% dedicat producătorilor agricoli persoane fizice, şi alte categorii de persoane, respectiv PFA-urile, întreprinderile individuale şi întreprinderile

familiale. Acestea trebuie însă să "comercializeze doar producţia obţinută în propria fermă sau gospodărie" şi să deţină "Cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/producţie". Până acum, potrivit legislaţiei în vigoare, la suprafaţa de 40% pe care administratorii de pieţe sunt obligaţi să o aloce producătorilor agricoli, aveau acces doar persoanele fizice care deţin un atestat de producător şi carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obţinute din gospodăria/ferma proprie. Decizia a fost luată pentru a descuraja intermediarii, care acaparau în jur de 90% din pieţele agroalimentare din România. Totuşi, în situaţia în care PFA-urile şi întreprinderile individuale sau familiale comercializează alte produse decât cele obţinute din propria fermă sau gospodărie,

ace tia nu mai beneficiază de aceste facilităţi legate de spaţiul comercial. O altă prevedere a proiectului se referă la modul de acordare a atestatului de producător, astfel că titularul poate solicita primarului eliberarea unui singur carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol, sau a mai multor carnete în situaţia în care soţul/soţia, rudele/afinii de grad unu optează pentru comercializarea simultană a produselor din sectorul agricol, proprii. Nu în ultimul rând, conform proiectului se consideră că actul de comerţ are loc atunci când se efectuează plata de către cumpărător, pentru totalul cantităţilor predate. În consecinţă, numai în acest moment intervine obligaţia completării filelor autocopiative din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, respectiv rubricile vânzător, cumpărător,

produs, UM, cantitate vândută, preţ pe unitate, suma totală plătită. Măsura vine în con-

textul în care, de la 1 mai 2015, de când prevederile Legii Pieţei sunt obligatorii, mai multe asociaţii de legumicultori au atras atenţia asupra problemelor generate de această lege. În primul rând, micii cultivatori s-au plâns de birocraţia exagerată şi de faptul că Primăriile au întârziat să emită

atestatele de producător, în timp ce Asociaţiile au spus că le este aproape impsoibil să îi verifice pe toţi cei care cer avize consultative, acte necesare eliberării atestatului de producător. Mai mult, reprezentanţi ai producătorilor agricoli au atras atenţia asupra faptului că, din lipsa dorinţei de a se asocia, în multe pieţe din România ţăranii nu au suficientă marfă pentru a acoperi 40% dintr-o piaţă.

Sursa: economica.net


11

Actualitate

L uni, 29 I unie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Cu program de divizare aprobat şi cu termocentrale în pericol de a nu funcţiona.

Petre Nica: ”Ministerul să-şi asume fie protocolul semnat la Petroşani, fie decizia de oprire a termocentralelor şi închiderea minelor”

Deciziile Guvernului pot pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, după ce Ministerul Energiei a decis separare activităţii miniere de cea enetgetică de la Complexul Energetic Hunedoara. Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, susţine că structura energetică hunedoreană a fost adusă premeditat în situaţia de a se diviza.

”Separarea activităţii miniere de cea energetică nu demonstreaza decât neputinţa guvernanţilor de a gestiona o problema majoră de siguranţă energetică a României. Interesul acestora a fost de fiecare dată acela de a-şi numi în funcţii oameni din partid pentru a putea îmbogăţii firmele acestora prin contracte oneroase potrivnice societăţii economice. Divizarea propusă a se realiza reprezintă de fapt un angajament al statuluii român faţă de Comisia Europeană, angajament care a devenit apoi o obligaţie pentru a se putea accesa ajutorul de stat. CEH a fost adus premeditat în această situaţie, politicienii fiind singurii vinovaţi de acest dezastru economicosocial care se întrevede la

U

nivelul judeţului Hunedoara”, a declarat Petre Nica, prşedintele Sindicatului Muntele. Potrivit liderului de sindicat, divizarea este o decizie importantă luată însă fără o consultare cu Sindicatul Muntele, condiţii în care ideea ministerului va fi contestată mai ales că statul român nu a fost în stare să creeze mixul energetic. ”Vom contesta acest demers indiferent cât de mult încearca guvernanţii şi administraţia să cumpere tăcerea unor lideri de sindicat prin diverse ademeniri. Bruxelles-ul cere României şi eradicarea corupţiei. Ţările membre UE au toate mix energetic,

Romania NU! Divizarea poate fi o soluţie, dar ea trebuie demonstrată aşa cum a promis şi s-a angajat domnul ministru (Andrei Gerea, prin protocolul încheiat la Petroşani cu Sindicatul Muntele şi administraţia CEH-n.r.) începând cu separarea Termocentralei Paroşeni. Daca acest lucru arată că funcţionează, eu ma îndoiesc că da, atunci mergem mai departe”, a mai spus Nica. Preşedintele Sindicatului Muntele spune că Termocentrala Mintia riscă să fie oprită mult mai uşor în condiţiile în care se face divizarea, iar minele vor constitui o entitate separată. Mai mult, liderul de sindicat este

de părere că nu trebuie sistată activitatea la cele două termocentrale, aşa cum a decis Garda de Mediu, pentru că impactul social, dar şi cel economic va fi unul enorm. ”Sistarea activităţii termocentralelor nu trebuie aplicată, chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile de mediu, fiindcă impactul social este enorm. Asta trebuia să conştientizeze cei doi lideri de sindicat dn energie,Ticula si Lorincz. Contestarea procesului verbal va bloca decizia de oprire a termocentrslelor, dar trebuie înţeles că semnalul de alarmă primit este extrem de grav. Mintia nu va avea curând fonduri pentru investiţiile obligatorii de mediu, iar separată de mine va fi oprită mult mai uşor”, a afirmat Petre Nica. Preşedintele Sindicatului Muntele susţine că Ministerul Energiei trebuie să-şi asume ”fie protocolul semnat la Petroşani pe 28 mai, fie decizia de oprire a termocentralelor şi închidere a minelor”.

”Avem peste toate de negociat şi semnat un CCM, o responsabilitate maximă în condiţiile în care CEH îndeplineşte de mult condiţiile unei firme falimentare şi asta doar din cauza politicului care nu a reuşit mixul energetic, dar nu a renunţat nicio clipă la controlul acestui agent economic. Am văzut un deputat (Cristian Resmeriţă-n.r.) care cere înspumat demisia ministrului uitând că în 2012 a făcut trafic de influenţă la ministrul Daniel Chiţoiu pentru a-şi propulsa în functia numărul unu din minerit omul de casă al PSD (Nicolae Drăgoin.r.)”, a încheiat Nica. La nivel oficial, ministrul Andrei Gerea susţine în continuare că se fac demersuri pentru prelungirea perioadei de închidere a mineritului, vehiculându-se mai nou termenul 2030 şi nu 2024 cum spunea la Petroşani. Însă la acest moment nu există decât decizia în baza căreia mineritul poate fi subvenţionat în baza deciziei ce prevede închiderea minelor necompetitive până în anul 2018. Iar separarea minelor de termocentrale nu înseamnă altceva decât închiderea capacităţilor de producţie, asta pentru că mineritul a avut întotdeauna nevoie de sprijin.

Mihaela MIHAI

Gorj. Bărbat cercetat pentru exploatarea de agregate minerale fără autorizaţie

n gorjean este cercetat de poliţişti după ce a exacavat în albia Gilortului în afara permiterului pentru care avea autoriza-

ţie de exploatare a agregatelor minerale.

Poliţiştii din Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat, de 72 de ani, din localitate, care a

reclamat că în punctul Poiana Velii, respectiv din albia râului Gilort, se exploatează agregate minerale fără autorizaţie, de un bărbat, de 38 de ani, administrator al unei societăţi comer-

ciale din oraşul Novaci. ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în locul respectiv, în albia râului Gilort, la o distanţă de aproximativ 600 de metri

faţă de sediul staţiei de sortare a unei societăţi, se află un excavator deservit de un bărbat, de 53 de ani, care ar fi exploatat agregate în afara perimetrului stabilit prin autorizaţia

prezentată de administrator”, spun poliţiştii gorjeni. Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exploatare agregate minerale fără autorizaţie.


12

Actualitate

L uni, 2 9 Iunie 201 5

Gazeta de Dimineaţă

DN 7A. Reparaţii finalizate până la Groapa Seacă

Reprezentanţii de la Drumuri Naţionale Gorj spun că au fost finalizate reparaţiile la DN 7A până la Groapa Seacă, iar până în toamnă se va turna asfalt pe întreg teritoriul hunedorean. Lucrările de consolidare a tronsonului afectat de inun-

daţii, pe Jieţ, nu au fost finalizate, iar cele de la kilometrul 103, unde drumul s-a surpat şi risă să ajungă în lac nu au început încă.

”S-au terminat reparaţiile pe DN 7A până la Groapa Seacă. De la Groapa Seacă în sus s-a trecut la decopertarea

zonelor unde era asfalt şi se pregăteşte stratul de asfalt, baza pentru ce este nevoie pentru a turna asfalt. Până în toamnă se va turna asfalt pe DN 7A. Sunt multe lucrări de făcut, e o zonă în Chei (Cheile Jieţului-n.r.) unde trebuie fixat muntele”, a

declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineaţă, Ion Tudor, şeful de la Drumuri Naţionale Gorj. Sursa citată a precizat că pe Jieţ, în zona în care drumul a fost rupt de ape în urma ploilor de anul trecut, vor urma să fie executate consolidările. ”Unde a fost rupt urmează să se facă consolidările, şanţurile de scurgere, podeţele. Prima dată să scoatem apa din drum”, a completat Tudor. Şi, tot pentru DN 7A, a fost atribuită licitaţia pentru a fi executate lucrări la kilometrul 103, unde drumul s-a surpat şi riscă să ajungă în lacul din apropiere. Potrivit lui Tudor, în maxim 10 zile cei de la

drumuri naţionale speră să predea amplasamentul către constructor pentru ca acesta să înceapă organizarea de şantier şi lucrarea. Anul trecut, DN 7A a fost rupt, pe raza oraşului Petrila, în mai multe porţiuni, după o ploaie torenţială care a umflat apele Jieţului. Autorităţile din Petrila au cerut de mai multe ori ca tronsonul de drum să fie reprat în condiţiile în care turiştii care utilizează această rută sunt numeroşi din cauza peisajelor minunate care se deschid pe traseu. Mai mult, DN7 A face legătura şi cu Transalpina, o altă şosea frecvent utilizată de turişti.

Mihaela MIHAI

Conducerea Parlamentului se reuneşte luni pentru a stabili calendarul audierii şi votării lui Mihai Răzvan Ungureanu Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, începând cu ora 13,30, urmând să fie stabilit calendarul audierii şi votării noului director al Serviciului de Informaţii Externe. Preşedin-

tele Klaus Iohannis la propus pentru

această funcţie pe

Mihai Răzvan Un-

gureanu.

Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat săptămâna trecută că va sprijini propunerea pe care preşedintele Klaus Iohannis o va face pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe, aşa cum a procedat şi atunci când şeful statului la propus pe Eduard Hellvig în fruntea Serviciului Român de Informaţii. "În probleme de securitate naţională, aşa cum am sprijinit

propunerea domnului Klaus Iohannis în cazul Serviciului Român de Informaţii, îl voi sprijini pe domnul preşedinte Iohannis pe domeniul securităţii naţionale unde intră şi SIE. (...) Aşa este corect", a afirmat Oprea la Realitatea TV. Potrivit procedurii parlamentare, Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună pentru controlul SIE, după care să fie votat în plenul reunit. Avizul comisiei este consul-

tativ. Potrivit unor surse parlamentare, şedinţa de plen a Parlamentului în care urmează să fie supusă votului nominalizarea pentru funcţia de şef al SIE a lui Ungureanu va avea loc marţi, zi în care actuala sesiune parlamentară se încheie.


13

Actualitate

L uni, 29 I unie 2015

Gazeta de Dimineaţă Tot cu datorii.

Restanţele Primăriei Lupeni au scăzut sub 8 milioane de lei Primăria Lupeni, condusă interimar de viceprimarul Cornel Lungan, după ce primarul Cornel Resmeriţă a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului după ce a fost arestat preventiv de DNA şi mai apoi plasat în arest la domiciliu şi sub control judiciar, continuă să fie cel mai mare datornic al judeţului Hunedoara.

Statistica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală arată că datoriile municipiului Lupeni se situau, la finele lunii

Petroşani.

mai, sub 8 milioane de lei, asta după ce la finele lunii aprilie restanţele municipalităţii erau de 8,19 milioane de lei. Astfel, potrivit situaţiei plăţilor restante mai mari de 90 de zile înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor/subdiviziunilo r administrativ-teritoriale la finele lunii mai, Primăria Lupeni înregistra datorii în sumă totală de 7,69 milioane de lei. Ceva mai mici faţă de finele lunii aprilie când restanţele fuseseră de 8,19 milioane de lei. De remarcat că întreaga datorie trecută în dreptul judeţului Hunedoara la finele lunii mai este de 12,58 milioane de lei. Primăria condusă de

peste 12 ani de socialdemocratul Cornel Resmeriţă, aflat acum sub control judiciar, fiind cercetat de DNA în cel puţin două dosare a terminat anul 2014 cu datorii de 8,39 milioane de lei, după ce în vara anului trecut ajunsese şi la aproape 50 de milioane restanţe, sub managementul ineficient al echipei de conducere şi atenta supraveghere a Finanţelor Publice Hunedoara, instituţie care ar fi putut stopa declinul economic al primăriei dacă ar fi instituit criza financiară. Numai că, după cum reiese din dosarul Gala Bute, directorul adjunct al Finanţelor Publice Hunedoara- Vasile Rusan, apropiat de municipalitatea de la

Lupeni, este rudă cu unii dintre acţionarii de la Termogaz Company, firmă ce a câştigat contractul de lucrări din Straja şi care avea de recuperat sume importante de la primăria condusă de Cornel Resmeriţă. O bună parte constând în penalităţi şi întârzieri la plată. Statul român a acoperit, anul trecut, cu brio managementul prost din fruntea primăriilor, dovadă stând şi achitarea, în mare majoritate, a datoriilor administraţiei locale din Lupeni. Guvernul Ponta (PSD ca şi primarul din Lupeni) a dovedit că proasta gestionare a banului public nu se pedepşeşte în România. Mai mult, anul acesta,

procurorii anticorupţie au descins la primarul din Lupeni. Cornel Resmeriţă a fost pus sub acuzare în dosarul Gala Bute alături de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. Odată cu trimiterea în judecată a fostului ministru, dosarul lui Resmeriţă, în care mai sunt cercetaţi fraţii Gărdean şi şeful de la achiziţii din cadrul Primăriei Lupeni, Cristofor Condoiu, a fost disjuns, cercetările procurorilor anticorupţie vizând strict infracţiunile comise în construcţia domeniului schiabil din Straja. Primarul Cornel Resmeriţă şi Cristofor Condoiu, acuzaţi de abuz în funcţie, sunt acuzaţi că au prejudiciat bugetul localităţii cu

peste 2 milioane de lei, după ce au atribuit firmei familiei Gărdean, Termogaz, un contract supraevaluat. În acest dosar Resmeriţă a fost arestat preventiv, pus în arest la domiciliu şi acum e sub control judiciar. DNA Structura Centrală a obţinut redeschiderea urmăririi penale într-un alt dosar în care suspecţi sunt Cornel Resmeriţă şi fraţii Gărdean. Procurorii Anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Cornel Resmeriţă, Cristofor Condoiu, Adrian Gărdean, Miron Gărdean şi Miron Lupulescu.

Mihaela MIHAI

Spectacol de fumigene tricolore în Piaţa Victoriei

Tinerii de la Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” au organizat, vineri, în Centrul Civic, zona Piaţa Victoriei, un eveniment dedicat „Zilei Drapelului Naţional al României”. Aceştia s-au gândit să le transmită petroşănenilor mesajul patriotic printr-un flash mob cu baloane colorate în albastru, galben şi roşu şi cu fumigene în culorile drapelului României.

„Au fost în jur de 100 de persoane. Oamenii au părut încântaţi, foartea mult ne-am bucurat că au venit atâtea persoane, deşi vremea nu a fost tocmai

favorabilă. Au venit foarte multe persoane în vârstă, ceea ce arată că pentru ei contează acest lucru şi în sufletele lor există patriotism. Mesajul transmis de noi a ajuns la cei prezenţi, majoritatea au cântat imnul împreună cu noi şi au participat cu drag. Am început cu un flash mob toţi am avut baloane şi am fost aşezaţi pe culori, am cântat imnul, iar la final am aprins

fumigene colorate, iar la final am înălţat baloanele. Ne-a surprins faptul că au venit foarte mulţi oameni cu drapelul la ei”, a declarat, pentru GDD, Anca Elena Todor, purtă-

torul de cuvânt al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” Evenimentul dedicat tuturor celor care cred în unitarea naţională a fost unul reuşit şi le-a captat

atenţia trecătorilor. Membrii Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” spun că vor mai organiza astfel de acţiuni patriotice.

Iulia BĂLUŞĂ


14

Actualitate

Luni, 29 Iunie 2 015

Gazeta de Dimineaţă

Ş a h i ş t i i d i n Va l e a J i u l u i ş i - a u d a t î n t â l n i r e l a „ N e d e i a Vu l c ă n e a n ă ” Ediţia a 43-a a Nedeii Vulcănene a adunat zeci de şahişti din Valea Jiului. În jur de 100 de şahişti (din care 14 la categoria ”seniori”) s-au strâns, la finele săptămânii trecute, în jurul tablelor de şah la Şcoala Gimnazială “Teodora Lucaciu” Vulcan.

Competiţia s-a desfăşurat în sistem elveţian pe durata a şapte runde, 15 minute timp de gândire pentru fiecare jucător. Concurenţii au fost distribuiţi pe categorii de concurs, până la 8 ani, 9-10 ani, 11-16 ani şi seniori. Deşi, la fiecare grupă de concurs au jucat împreună, festivitatea de premiere s-a făcut separat: fete şi băieţi. O grupă specială de începători a fost compusă din copiii care abia descoperă tainele sportului minţii. Toţi participanţii au primit din partea organizato-

De luni,

Băieţi – ”14 ani”: Locul I: Albescu Marius (Vulcan) Locul II: Tradnic Timotei (Vulcan) Locul III: Preda Tudor (Vulcan). Băieţi – ”16 ani”: Locul I: Bumbac Octavian (Petroşani) Locul II: Graure Adrian (Craiova) Locul III: Şchiopu Andrei (Vulcan). rilor – Primăria, Consiliul Local şi Clubul Sportiv Vulcan medalii şi diplome, iar ocupanţii primelor 3 locuri au fost premiaţi şi cu bani. Cu această ocazie a fost lansat şi echipamentul ”rosso-nero” al Secţiei de Şah a C. S. Vulcan. Clasamente: Băieţi – ”boboci”: Locul I: Tamaş Darius (Petroşani) Locul II: Tulbure Daniel (Petroşani)

Locul III: Kozak Robert (Vulcan)

Fete – ”boboci”: Locul I: Szabo Alina (Vulcan) Locul II: Zoller Timea (Petroşani) Locul III: Rostaş Gabriela (Vulcan)

Băieţi – ”8 ani”: Locul I: Berechet Eduard (Lupeni) Locul II: Avram Răzvan (Petroşani) Locul III: Bojan

Cosmin (Vulcan) şi Popescu Răzvan (Petroşani)

Fete – ”10 ani”: Locul I: Petculescu Diana (Vulcan) Locul II: Ionaşc Ana Maria (Vulcan) Băieţi – ”10 ani”: Locul I: Gircsis Raul (Vulcan) Locul II: Ancuţa Aris Mario (Vulcan) Locul III: Maidik Alexandru

(Vulcan)

Fete – ”10 ani”: Locul I: Albescu Andreea (Vulcan) Locul II: Asoltanei Elena (Petroşani) Locul III: Iosib Dariana (Vulcan).

Băieţi – ”12 ani”: Locul I: Urs Darius (Lipova) Locul II: Andri Florin (Lupeni) Locul III: Preda Tudor (Vulcan).

Fete – ”16 ani”: Locul I: Secrieru Georgiana (Vulcan) Locul II: Fieraru Andreea (Vulcan) Locul III: Preda Teodora (Vulcan). Seniori:

Locul I: Michi Marin (Lupeni) Locul II: Manaţe Laurean (Petroşani) Locul III: Secrieru Andrei (Vulcan).

Se dă startul probelor scrise la Bacalaureat

Absolvenţii de liceu vor începe probele cele mai grele la examenul de Bacalaureat. De luni aceştia vor fi puşi în faţa probelor scrise, iar debutul îl va face proba la limba şi literatura română. Astfel din judeţul Hunedoara la Bacalaureatul scris s-au înscris 3.972 de elevi la toate probele,

www.gazetadedimineata.ro

dintre care 3.365 sunt din promoţia curentă, iar 607 din promoţia anterioară. Absolvenţii claselor a XII-a şi a XIII-a vor primi subiecte diferite în funcţie de profilul pe care l-au urmat la liceu. Pentru cei de la uman subiectele vor fi diferite faţă de cei de la real sau tehnologic. Pentru ziua de marţi, 30 iunie, elevii vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar

www.gazetadedimineata.ro

miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat va fi proba la alegere a profilului şi specializării ce va avea loc vineri, 3 iulie. Absolvenţii de liceu vor primi rezultatele pe 7 iulie, potrivit calendarului actualizat şi vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi până la ora 20:00. Urmează două zile de rezolvare a contes-

www.gazetadedimineata.ro

taţiilor, iar în 10 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Elevii au nevoie de media 6 la probele scrise pentru a putea promova examenul de bacalaureat.

Iulia BĂLUŞĂ


Actualitate

15 Lun i, 29 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă MOTIVARE. Liviu Dragnea a dat indicaţii precise privind măsuri interzise de lege

Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru îndemnarea cetăţenilor să meargă la vot, ci pentru mijloacele ilicite folosite pentru a obţine validarea referendumului, acesta comiţând fapta cu intenţie, întrucât a dat indicaţii precise privind luarea unor măsuri interzise de lege, arată ICCJ în motivare. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia nefiind definitivă. Instanţa arată, în motivarea deciziei, obţinută de MEDIAFAX, că nu este ilegală îndemnarea cetăţenilor de a merge la vot chiar şi în ziua referendumului, ci transmiterea de mesaje privind modul cum ar trebui să se voteze, iar pentru aceste mesaje a fost condamnat Liviu Dragnea. "Aşa fiind, Înalta Curte, prin reţinerea vinovăţiei inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu pentru transmiterea mesajelor mai sus arătate, nu sancţionează promovarea îndemnului la vot şi nici nu îngrădeşte activitatea partidelor politice cu privire la stimularea participării electoratului la vot, ci doar folosirea de mijloace ilicite în acest scop, ce au transformat un demers legal într-unul contrar legii", arată instanţa. Instanţa prezintă în motivare faptele pentru care Liviu Dragnea trebuie condamnat, aşa cum a solicitat Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv pentru că, în campania electorală pentru demiterea preşedintelui, precum şi în ziua votului, şi-a exercitat influenţa şi autoritatea provenind din funcţia de conducere deţinută în PSD pentru a obţine validarea referendumului, prin utilizarea de mijloace interzise de lege, cum ar fi solicitarea adresată reprezentanţilor PSD din teritoriu de a organiza, în ziua votului, tombole şi concursuri cu premii condiţionate de dovada prezentării alegătorilor la vot, solicitarea adresată reprezentanţilor PSD din secţiile de votare de a întocmi liste cu numele şi adresele persoanelor care nu participaseră la vot, pentru ca pe baza acestora militanţii de partid să se deplaseze la domiciliile lor şi să-i determine să participe la referendum. Judecătorii au mai arătat că Liviu Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a solicita în diverse forme, cum ar fi mesajele sms, luarea unor măsuri interzise de lege, în scopul mobilizării cetăţenilor la vot, "pentru asigurarea succesului demersului iniţiat de Uniunea Social Liberală (din care partidul său făcea parte), constând în validarea rezultatelor referendumului prin folosirea de mijloace nelegale". Prin decizia din 15 mai, instanţa supremă a mai dispus achitarea a peste 20 de inculpaţi din dosarul "Referendumul". Contestaţiile inculpaţilor vor fi judecate de Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Sursa: MEDIAFAX

D

Deva. Dezinsecţie a zonelor verzi

ouă zile de dezinsecţie în municipiul Deva, administraţia locală şi operatorul de salubritate dorind astfel să scape devenii de insectele zburătoare şi târâtoare.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei De va, campania de dezinsecţie a zonelor verzi de pe raza municipiului va avea loc în perioada 29- 30 iunie. ”Pentru această activitate se va folosi un produs AQUA K-OTHRINE si K-OTHRINE

EC25 pentru combaterea insectelor zburătoare ( m u ş t e , ţ â n ţ a r i m o l i i , v i e s p i i ) ş i târâtoare (gândaci, furnici, ploşnite, p u r e c i , c ă p u ş e , p a i e n j e n i ) ” , s pun reprezentanţii municipalităţii devene. Aceleaşi produse au fost folosite şi în cadrul dezinsecţiei ce a avut loc la mijlocul acestei luni. Atunci, insecticidele au fost împrăştiate cu ajutorul avionului.

Mihaela MIHAI


16

Actualitate

L uni, 2 9 Iunie 201 5

Gazeta de Dimineaţă

„Gara municipiului Petroşani, coşmarul porţii de intrare în Valea Jiului”

Viorel Pascu, consilier local:

Consilierul local din Petroşani, Viorel Pascu, îşi doreşte o gară modernă. Acesta ia adresat o scrisoare directorului general al Regionalei CF Timişoara – Alexandru Simu, prin care solicită reabilitarea gării din Petroşani. „Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile studenţiei, când Gara Petroşani, avea un aer boem, era îngrijită, era vie şi nu băgam în seamă multe lucruri pe care le vedeam în alte gări şi care nu erau la noi. Cei 25 de ani de democraţie au fost nemiloşi atât cu “ Poarta “ de intrare în Valea Jiului cât şi cu cetăţenii acesteia. Amplasată în Cartierul Colonie al Municipiului Petroşani, declarat “zonă istorică urbană”, Gara Petroşani a suferit an de an degradări, cunoscute de conducerile Ministerului Transportului şi Regionalei la care este afiliată, degradări pe care cetăţeanul acestui mileniu nu le mai

poate trăi şi duce. Staţia CFR Petroşani a fost propusă pentru reabilitare, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Conducerea Ministerului Transporturilor şi implicit Conducerea Regionalei CF Timişoara, consideră probabil că dacă mineritul din Valea Jiului nu mai are viaţă în actualele programe de guvernare, nici gară nu ne mai trebuie”, se arată în scrisoara trimisă de consilierul local. Potrivit consilierului administraţia locală din Petroşani a cerut ani la rând reabilitarea clădirii vechi de mai bine de 100 de ani, reprezentând un pericol public pentru călători. „În condiţiile în care Consiliile Locale împreună cu Administraţiile Publice Locale din Valea Jiului încearcă să găsească alternative viabile la minerit, la capitolul investitori şi turism cultural, ne-am prăbuşit în meandrele lipsei de interes al Ministerului Transporturilor. Cine coboară în Gara Petroşani, are sentimentul că se află într-o gară de oraş din anii celui de-al doilea

război mondial, unde se află şi un lagăr. Gara Petroşani este o dezolantă poartă de primire a turiştilor, unde îţi poate cădea ceva în cap sau te poţi împiedeca pe peroanele de coşmar. Cu personal subdimensionat, dezordinea şi mizeria este la ea acasă. Firme de prestări servicii impuse de la centru, nu-şi fac treaba, creând un disconfort, imediat ce ajungi în gară. Călătorului aflat în Staţia CFR Petroşani, îi este în pericol atât securitatea cât şi sănătatea, dacă vrea să meargă la toaletă. Groapa de gunoi “ neautorizată ” din faţa gării şi copacii care sunt gata să se prăbuşească peste taximetrişti şi maşini, măresc dimensiunea coşmarului acestei staţii de călători”, mai precizează Pascu. În Gara Petroşani,

noaptea reprezintă un adevărat coşmar, călătorii identifică cu greu casa de bilete, iar sala de aşteptare este de cele mai multe ori închisă pentru a nu intra cerşetorii acolo. Peroanele sunt neiluminate, iar urcatul şi coborâtul din tren reprezintă o adevărată aventură. De cele mai multe ori, călătorii percep transportul feroviar ca pe o dezamăgire din cauza condiţiilor precare. „Un coşmar este să cobori şi în Halta Lunca

De ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Fie ca această zi sfântă, zi de mare praznic pentru creştinii ortodocşi, să le aducă belşug şi bucurie, tuturor celor ce poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Le doresc sărbătoriţilor să fie ocrotiţi de cei doi mari apostoli, să fie sănătoşi şi să se bucure de tot ce le poate oferi viaţa mai bun. La mulţi ani!

Haralambie Vochiţoiu Senator al Văii Jiului

Jiului. Dacă ai reuşit să ajungi la şosea întreg, îi mulţumeşti lui Dumnzeu. Fără balustrade şi cu un peron din plăci deplasate şi crăpate, Halta Lunca Jiului este un pericol public. Cele două linii de cale ferată ce traversează Municipiul Petroşani, crează o imagine dezolantă, datorită vegetaţiei crescută în exces (adevărate păduri), dea lungul terasamentului. Având în vedere că Parcul industrial al Municipiului şi Cartierul Colonie este separat de oraş prin aceste căi ferate, trecerile pietonale consacrate peste acestea, nu sunt amenajate, crescând starea de insecuritate a cetăţe-

nilor”, mai afirmă consilierul. Consiliul Local al Primăriei Petroşani a încercat modernizarea trecerii la nivel a căii ferate CFR 202, din strada Timişoarei, care realizează accesul către Cartierul Colonie, Gara Petroşani, Parc industrial Colonie, Stadion, Piaţă Stadion, Mina Livezeni, însă o echipă de muncitori de la CFR, au schimbat câteva plăci betonate dintre liniile de cale ferată, lăsând molozul de o parte şi alta a trecerii la nivel a căii ferate, iar conducătorii mijloacelor de transport sunt în acelaşi coşmar, de dinainte.

Iulia BĂLUŞĂ


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.