6mai

Page 1

Anul V, nr.879, 16 pagini, Miercuri 6 Mai 2015, Preţ 1 leu

Din cinci au rămas trei.

Mircea Ioan Moloţ rămâne sub control judiciar

Tribunalul Hunedoara a respins, marţi, plângerea lui Mircea Ioan Moloţ la măsura controlului judiciar, astfel că măsura preventivă se aplică în continuare. Tot sub control judiciar rămân şi ceilalţi doi contestatari, Robertto Venter-ginerele lui Mircea Ioan Moloţ şi Emanoil Pup, om de afaceri. Instanţa hunedoreană le-a permis însă celor trei să se mişte pe o arie mai mare, prin sentinţa de marţi modificându-se limita teritorială. <<< Pag. 5

Încă o demisie din Consiliul de Administraţie al Complexului Ener getic Hunedoara

Importul de huilă, cea mai mare achiziţie de pe mandatul lui Niculescu

Minele nu au fost retehnologizate, Mintia nu a fost conformată la condițiile de mediu, iar angajații complexului s-au plâns pe tot parcursul anului trecut că nu au cu ce lucra, lipsindu-le inclusiv sapele, lopețile sau sârma. Cu toate acestea conducerea CEH nu a fost deloc îngrijorată, dovadă stând faptul că anul trecut, pe mandatul de director general al lui Aurel Niculescu, cel mai mare contract a fost cel prin care a importat huilă (cărbune energetic). <<< Pag. 9 Minciunile continuă la Lupeni.

Pentru că primăria nu repară drumul, un consilier local vrea să planteze flori în gropi

Un consilier local de la Lupeni vrea să planteze flori în gropile din drumul care duce în cel mai vestic municipiu al Văii Jiului, după ce conducerea primăriei și-a încălcat din nou promisiunile și nu a început repararea celor 1,5 kilometri de la intrarea în localitate și până în dreptul administrației locale. Cristian Roșu, consilier local din partea PNL la Lupeni, continuă să protesteze împotriva conducerii primăriei, nemulțumit de faptul că administrația locală își bate joc de locuitori neluând măsuri de reparare a drumului principal. După ce săptămîna trecută Roșu s-a dus cu afișe în consiliul local, marți acesta a ieșit pe drum, care trebuia să fie în reparații potrivit promisiunii viceprimarului, pentru a protesta din nou. Înarmat cu o ruletă, consilierul local a măsurat adâncimea gropilor din carosabil. <<< Pag.16

<<< Pag. 3


Diverse

2 Miercuri, 6 Mai 2015

Reţetă Culinară

Vânzări

Placintă cu mere şi nuci

Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032.

Ingrediente: Aluatul: 500 g faina 2 linguri untura 2 oua 100 g zahar 1 cub drojdie un praf de sare coaja rasa de la o lamaie cca 250 ml lapte

100 g nuci macinate scortisoara

elastica si nelipicioasa. Acoperim

Preparare:

timp pregatim umplutura.

Cernem faina intr-un vas, facem o gaura la mijloc adaugam sarea si zaharul pe margine. Adaugam drojdia dizolvata in putina lapte caldut, untura, ouale batute bine,

Umplutura: 2 kg mere 50 g unt 100 g zahar

coaja rasa de la o lamaie si treptat laptele. Framantam o coca

si lasam la dospit cca 1 ora. Intre

Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550.

Merele le spalam si le dam prin razatoarea mica. Intr-o caratita adauga untul, merele, zaharul si scortisoara dupa gust. Punem oala pe foc si lasam sa se caleasca putin amestecand continuu. Dam deoparte si lasam la

Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550

racit. Pe mijloc pe lungime adaugam merele si deasupra nuca macinata. Marginile la foaie le taiem fasii cca 2-3 cm dupa care le aducem peste mere o impletitura. Procedam la fel si cu celelalte. Punem in tava tapetata cu hartie de copt si lasam la dospit 15 min. Le ungem cu galbenus de ou desfacut cu lapte. Dam la cuptor cca 30 min sa se rumeneasca frumos.

Poftă Bună !

Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300 Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

Miercuri, 6 Mai 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Trandafirul negru 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Ferma vedetelor (best of) 15:00 Puterea destinului 16:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 18:00 Lecţii de viaţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv

15:30 Andografia zilei 15:31 Maghiara de pe unu 16:50 Opinii fiscale 16:55 Opinii fiscale 17:00 Cu 80 de tablouri la capătul lumii 17:00 Prin Ţara Zânelor 17:35 Sărbătoarea comorilor vii 17:35 Vocea lui Caruso 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 Clubul celor care muncesc în România 18:40 Capri 19:35 Vorbeşte corect! 19:40 Sport 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Vorbeşte liber! 22:00 Biziday

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Miercuri, 6 Mai 2015

Din cinci au rămas trei.

Încă o demisie din Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara Mihaela Preda, reprezentant al statului în Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara și-a dat demisia din forul de conducere, fiind cea de a doua demisie din CA după cea a președintelui Alexandru Blaj. Mihaela Preda a demisionat din CA-ul de la CEH încă de la începutul săptămânii. Soțul acesteia, Florin Constantin Preda este nimeni altul decât directorul OMV Petrom. Adică acea societate în Consiliul de Supraveghere al căreia a fost numit, săptămâna trecută, secretarul de stat din Ministerul Energiei Bogdan Badea, nimeni altul decât cel care vrea divizarea Complexului Energetic Hunedoara. Mihaela Preda pare a

fi o persoană de încredere în Ministerul Energiei. Nu de alta, dar aceasta este reprezentantul statului în mai multe companii din sectorul energetic. Potrivit declarației de avere completată în acest an, Mihaela Preda a fost reprezentant al statului la EDM & EEM SA de unde a încasat 26.741 lei. Tot reprezentant al statului a fost și la Electrica (18.333 lei), Electrocentrale Galați (13.977 lei), Electrica Muntenia Nord (6.072 lei) și Complexul Energetic Oltenia (30.000 lei). Tot Mihaela Preda a mai fost în secretariatul IPO de la Nuclearelectrica de unde a încasat suma de 20.768 lei, precum și membru în Consiliul de Supraveghere de la

Hidroelectrica, societate de la care a obținut un venit de 2.841 lei. La Complexul Energetic Hunedoara, Mihaela Preda a avut dublă calitate, motiv pentru care a încasat de la compania aproape falimentară

peste 42 mii lei. Astfel, Mihaela Preda a fost reprezentant al statului la CEH, calitate din care a primit suma de 27.004 lei (mai mult decât la Electrica, o companie ce stă mult mai bine decât complexul

hunedorean). Din postura de membru al CA de la CEH, Mihaela Preda a mai încasat alte 15.592 lei. Mihaela Preda este membrul de care fosta conducere a CEH s-a plâns tot timpul care are o

conduită neglijentă faţă de CEH. Situaţia pare să se fi schimbat în următoarea perioadă când, spun surse ministeriale, Mihaela Preda „a reuşit” să ţină CA şi de una singură. După demisiile lui Alexandru Blaj și Mihaela Preda, Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara rămâne cu doar trei membri din cinci. La acest moment, din CA mai fac parte doar Elena Popescu, Ion Stamin Purcaru și Aurelian Ghimpău. Acesta din urmă va deveni cel mai probabil preşedintele CAÎn aceste condiții, CA-ul CEH se poate întruni, însă cu dificultate în condițiile în care nu are președinte și nici formulă completă. Mihaela MIHAI

Contracte negociate în timpul activităţilor sportive ”Negocierea” contractelor cu anumiţi constructori în afara sediului administraţiei judeţene era o practică întâlnită şi la nivelul judeţului Hunedoara. Actuala conducere a Consiliului Judeţean Hunedoara spune că drumul spre o administraţie transparentă care lucrează în interesul cetăţeanului este ”nenegociabil”. Deşi nu o arată, politicienii iubesc sportul. Trântirea contractelor din bani publici a reprezentat o modă în România. O dovedesc anchetele procurorilor anticorupţie care ridică politicienii pe bandă rulantă. Şi cum judeţul Hunedoara face parte din România, aceste www.gazetadedimineata.ro

practici dincolo de litera legii nu au ocolit comunitatea hunedoreană. Dorin Gligor, cel care conduce astăzi Consiliul Judeţean Hunedoara, spune că în trecut nu a fost normalitate la nivelul forului judeţean. Şi, afirmaţiile lui sunt dovedite tot de acţiunea procurorilor anticorupţie care în decembrie anul trecut i-au reţinut pe şefii forului judeţean, Mircea Ioan Moloţ-preşedintele suspendat la acest moment, şi Tiberiu Balintvicepreşedinte, şi el suspendat ambii la acest moment fiind sub control judiciar, după ce mai multe luni au fost în arest la domiciliu. În acelaşi dosar cu şefii CJ, procurorii DNA i-au ”legat” şi pe trei www.gazetadedimineata.ro

oameni de afaceri din judeţ care au avut contracte importante cu Consiliul Judeţean Hunedoara. Acum, instituţia judeţeană a devenit al doilea sediu pentru procurorii DNA de la Alba, care revin frecvent pentru a mai ridica documente. ”Normalitate nu era atunci când deciziile se luau în zone extra consiliului judeţean, când se luau la discuţii cu constructorul, la discuţii comisionare, la alte interese decât cel de interes public”, a spus Dorin Gligor, vicepreşedintele cu atribuţiile preşedintelui CJ Hunedoara. Cei de la enational.ro scriu că procurorii anticorupţie au reuşit să descifreze modul în care politicienii www.gazetadedimineata.ro

încheiau afacerile cu constructorii. Totul se perfecta la partide de fotbal sau meciuri de tenis. Unde bineînţeles că afaceriştii pierdeau pentru a fi siguri că prind contractele din bani publici scoase la bătaie. Şeful CJ Hunedoara spune însă că în judeţ nu se practica tenisul. ”Nu ştiu dacă e vorba de tenis. Ai noştri probabil practicau alte sporturi. Acum se practică fairplayul faţă de cetăţenii Hunedoarei, iar acest trend va continua. Drumul spre o administraţie transparentă, normală şi în interesul cetăţeanului e nenegociabil”, a mai spus pentru GDD, Dorin Gligor. Sursa citată afirmă că

www.gazetadedimineata.ro

simte presiuni ”din toate zonele interesate” după ce a stopat anumite practici devenite tradiţie, însă acest lucru nu îl împiedică să lupte pentru o administraţie în interesul cetăţeanului. Unul dintre dosarele de prostituţie de la nivelul Văii Jiului demonstrează şi el că afacerile se încheiau după anumite prestaţii. Sexuale de obicei. Fetele traficate sau care se prostituau de bună voie treceau prin ”paturile” politicienilor, oamenilor de afaceri, directorilor de instituţii de stat. Partidele aveau loc la diferite structuri de cazare din Valea Jiului. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Mier curi, 6 M ai 20 15

Gazeta de Dimineaţă

Studenţii petroşăneni, creativi la Simpozionul Naţional Studenţesc Studenţii petroşăneni, creativi şi spontani la a XIII-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc „Student, Ştiinţă, Societate” organizat la Universitatea din Petroşani. Timp de două zile, studenţii vor fi precum adevăraţii cercetători în faţa celor care îi punctează. Simpozionul studenţesc ce se va desfăşura în această săptămână la Universitatea din Petroşani le-a captat atenţia studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe. Aceştia au dat frâu liber imaginaţiei în alegerea unei teme, deşi tema

propusă trebuie să aibă legătură cu domeniul pe care îl studiază. În această lună Simpozionul se va desfăşura în data de 8 Mai începând cu ora 8:30 urmând a se încheia în aceaşi zi la ora 19:00 când va avea loc festivitatea de încheiere şi înmânare a diplomelor. Pentru a doua zi organizatorii au pregătit o bine meritată excursie în Ţara Haţegului drept răsplată pentru implicarea şi curajul fiecărui student. Studenţii pun la punct, în această perioadă, ultimele detalii ale lucrărilor pe care vineri le vor prezenta şi la care

În plină primăvară,

au muncit din greu. ”Ca şi participant la Simpozionul Studenţesc al Facultăţii de Ştiinţe, am trimis o lucrare despre Serviciile Medicale Româneşti.

Momentan lucrez la prezentarea în Power Point, care va conţine esenţialul lucrării prin care o să scot în evidenţă evoluţia serviciilor medicale în România

comparativ cu cele Europene”, a declarat, pentru GDD, Andreea Miclăuş, studentă la Facultatea de Ştiinţe în vârstă de 20 de ani.

O altă studentă la Ştiinţe, spune că este gata cu tot doar că emoţiile îi mai dau fiori deoarece trebuie să-şi învingă teama de a vorbi în faţa unui grup mare de oameni. Participarea la un astfel de simpozion este benefică pentru studenţi pentru că îi ajută să evolueze în carieră, să vorbească în faţa unui auditoriu, dar şi să dea dovadă de creativitate şi originalitate. Cei care participă sunt un bun exemplu pentru alţi studenţi mai puţin dornici de a participa, neconştietizând ce benefic este acest lucru pentru ei în viitor. Ramona Seleşan

Sute de hunedoreni s-au prezentat la medic cu infecţii acute respiratorii

Hunedorenii au ajuns la medic în plină primăvară. Peste 100 de persoane au ajuns pe patul de spital din cauza răcelilor de sezon. Acestea se produc datorită fluctuaţiilor de temperatură şi a umidităţii din aer ce menţin bacteriile în mediul

www.gazetadedimineata.ro

înconjurător. „Conform datelor, în săptămâna din 27 aprilie până în 3 mai s-au înregistrat 956 de infecţii acute respiratorii, dintre care peste 100 de pneumonii şi 120 de internări. Cu un an în urmă numărul infecţiilor respiratorii

www.gazetadedimineata.ro

a fost puţin mai scăzut, în jur de 759 de îmbolnăviri”, a declarat, pentru GDD, Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. În judeţul Hunedoara nu a fost raportat niciun caz de gripă în această săptămână. Medicii recomandă îmbrăcămintea corespunzătoare temperaturilor de afară şi evitarea zonelor supraaglomerate. La primele semne de infecţie oamenii trebuie să se prezinte imediat la medic. Important este ca cei care prezintă semne de răceală să nu ia medicamente după ureche. Alimentaţia este impor-

www.gazetadedimineata.ro

tantă pentru imunitate şi de aceea medicii recomandă con-

www.gazetadedimineata.ro

sumul de fructe şi legume. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

Mier curi, 6 M ai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Mircea Ioan Moloţ rămâne sub control judiciar

Tribunalul Hunedoara a respins, marţi, plângerea lui Mircea Ioan Moloţ la măsura controlului judiciar, astfel că măsura preventivă se aplică în continuare. Tot sub control judiciar rămân şi ceilalţi doi contestatari, Robertto Venter-ginerele lui Mircea Ioan Moloţ şi Emanoil Pup, om de afaceri. Instanţa hunedoreană le-a permis însă celor trei să se mişte pe o arie mai mare, prin sentinţa de marţi modificându-se limita teritorială. ”Admite în parte plângerile formulate de inculpaţii Moloţ Ioan Mircea, Venter Robertto Patrick şi Pup Emanoil Milică, şi în consecinţă modi-

fică limita teritorială stabilită în baza art. 215 al.2 lit.a) C.pr.pen. în sensul că inculpaţii vor fi obligaţi să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Menţine în rest dispoziţiile ordonanţei atacate. Definitivă”, se arată în încheierea de marţi a Tribunalului Hunedoara. Contestatarii controlului judiciar se află sub puterea acestei măsuri preventive de la începutul lunii martie, când a fost înlocuită, printr-o decizie a instanţei, măsura preventivă a arestului la domiciliu. Toţi sunt cercetaţi de procurorii anti-

Dorin Gligor:

corupţie, alături de Tiberiu Balint (vicepreşedintele suspendat al CJ Hunedoara) şi afaceristul Vasile Axinte în dosarul de corupţie de la nibelul Consiliului Judeţean Hunedoara. Mircea Ioan Moloţ şia pierdut mandatul de preşedinte al CJ

Hunedoara printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, la finele lunii ianuarie, după ce în cazul său a rămas definitiv raportul prin care ANI a constatat că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Mircea Ioan Moloţ a contestat însă ordinul prefectului, iar miercuri are loc

un nou termn în acest dosar. Mircea Ioan Moloţ este acuzat de procurorii DNA de săvârşirea unor fapte de corupţie, anchetatorii susţinând că, începând cu 2010, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal

aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară. Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relaţional. Erau încheiate de fapt contracte de subantrepriză execuţie lucrări, în schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care le derulau cu consiliul judeţean. Printre firmele bene-

ficiare ale lucrărilor se numără şi cea a

ginerelui lui Mircea

Ioan Moloţ, Robertto Venter.

Mihaela MIHAI

Consiliul Judeţean e pregătit să asigure norma de hrană pentru elevi, salariile profesorilor revin ministerului Majorarea normei de hrană pentru elevii din unităţile de învăţământ destinate celor cu nevoi speciale necesită o rectificare a bugetului CJ Hunedoara. Conducerea forului judeţean spune că va aloca sumele necesare, însă salariile profesorilor reprezintă un atribut care revine strict ministerului. Conducerea CJ Hunedoara şi reprezentanţii unităţilor de învăţământ destinate elevilor cu nevoi speciale s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta şi analiza bugetele alocate în acest an

www.gazetadedimineata.ro

fiecărei unităţi de învăţământ, dar şi pentru a lămuri unele aspecte privind sumele de bani alocate pentru salariile personalului din învăţământ. Preşedintele CJ Huneodoara, Dorin Gligor, spune că forul judeţean îşi onorează responsabilitatea privind susţinerea învăţământului special, asigurând fondurile necesare pentru buna derulare a activităţii pe acest palier educativ. „Învăţământul este una din priorităţile noastre, de care suntem conştienţi şi avem toată deschiderea pentru ca, atât cât depinde de noi, să asigurăm

www.gazetadedimineata.ro

susţinerea necesară”, a precizat Dorin Oliviu Gligor. Consiliul Judeţean Hunedoara va realoca fonduri, prin rectificare bugetară, astfel încât să asigire elevilor norma de hrană, care conform OUG 83/2014 a crescut de la 7 lei la 16,6 lei per elev, pentur a deconta naveta profesorilor, precum şi costurile de întreţinere a şcolilor. Conducerea CJ Hunedoara spune însă că plata drepturilor salariale nu este atributul forului judeţean. “Cheltuielile privind salariile revin, ca responsabilitate, în

www.gazetadedimineata.ro

exclusivitate Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Acest lucru este valabil şi pentru plata sumelor reprezentând sporuri şi drepturi pierdute şi recâştigate de dascăli ca urmare a unor acţiuni în instanţă”, a mai spus Dorin Gligor. Delegaţia dascălilor a fost condusă de Maria Şefănie, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Hunedoara, din ea făcât parte managerii celor şapte şcoli de profil aflate în grija administraţiei judeţene. Este vorba de Centrul de Pedagogie Curativă

www.gazetadedimineata.ro

Simeria, Centrul Şcolar pentru Educaţie Intensivă Rudolf Steiner Hunedoara, Colegiul Energetic Dragomir Hurmuzescu Deva, Liceul Tehnologic Ovid Densuseanu Călan, şcolile gimnaziale „Dr. Aurel Vlad” Orăştie şi „I.G.Duca” Petroşani, precum şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara Consiliul Judeţean Hunedoara a fost reprezentat de preşedintele Dorin Gligor şi de dna Lorita Băbuţ, director executiv în cadrul instituţiei. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Angajaţii din administraţie, dispuşi să mear gă până la Guver n Angajaţii din administraţiile publice locale nu se lasă. Aceştia sunt dispuşi să protesteze în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru drepturile lor salariale. Semnalul transmis de către angajaţii din administraţia locală din data de 30 aprilie nu a fost unul luat în seamnă de către clasa politică aflată la guvernare. Măsuri nu s-au luat la cinci zile de la protest, iar angajaţii şi sindicaliştii sunt tot mai decişi să înainteze noi proteste. „Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a organizat, în data de 30 aprilie 2015, greva generală cu întreruperea activităţii pe durata întregii zile, ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din

administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar”, comunică reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţie. Potrivit sidicaliştilor, această acţiune de protest extremă a fost susţinută de aproximativ 32000 de membri de sindicat şi salariaţi din primăriile de comune, oraşe, municipii şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării. „Nu s-a întâmplat nimic în urma acţiunii de protest. Neam propus ca în data de 27 mai să organizăm un miting la Bucureşti, unde vor participa minim 3.000 de persoane. În această săptămână ne ocupăm de listele cu persoanele care vor să participe la grevă, pentru a şti câţi vor fi din fiecare judeţ. Noi, cei din FNSA vom pune la dispoziţie din fondurile sindicatului, microbuze şi autocare pentru angajaţii care vor să

meargă la Bucureşti. Detaliile despre plecare le vom stabili după ziua de vineri, după ce toate primăriile ne vor înştiinţa câţi angajaţi vor participa la grevă”, a declarat, pentru GDD, Tiberiu Negrei, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţie.

Sindicatul PMT intenţionează să închirieze cel puţin cinci autocare (pentru judeţele unde sindicatul are membri: Timiş, Arad, Bacău, CaraşSeverin şi Hunedoara), fară însă a limita numărul acestor autocare, în funcţie de numărul persoanelor participante.

Dacă nici în urma acestei măsuri guvernanţii nu vor lua măsuri, sindicaliştii vor strange semnături în vederea organizării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală, în luna septembrie 2015. Iulia BĂLUŞĂ

Horoscopul zilei Puneţi suflet în tot ce faceţi şi sunteţi hotărât să terminaţi tot ce aţi început. Sunt favorizate câştigurile financiare şi puteţi să vă afirmaţi în societate. Inventivitatea de care daţi dovadă va ajuta mult în afaceri. Planurile în privinţa unei noi investiţii se vor concretiza în scurt timp Dacă sunteţi invitat într-o excursie, profitaţi de ocazie! Chiar dacă trebuie să cheltuiţi mai mult decât aveaţi de gând, meritaţi să vă relaxaţi. Aveţi multe probleme de rezolvat şi ar fi bine să vă organizaţi cât mai riguros, ca să vă consumaţi energia inutil. Deşi sunteţi o fire practică şi astăzi www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

În prima parte a zilei vă simţiţi instare să mutaţi munţii din loc. Nu va supra-estimati capacitatea de efort, dacă vreţi să nu aveţi surprize neplăcute! Vă sfătuim să evitaţi discuţi-

Sunteţi în formă şi bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Aveţi mari şanse de reuşită în toate activităţile

dumneavoastră.

S-ar putea să plecaţi într-o delegaţie anunţată în ultimul moment. Cu toate că apar dificultăţi, reuşiţi să vă descurcaţi foarte bine

Colaborarea cu un partener de afaceri începe să dea rode, o dată cu finalizarea cu succes a unei activităţi importante. Pe plan sentimental, traversaţi o perioadă favorabilă.

Se pare că aveţi dificultăţi materiale, dar aveţi un randament excelent în activităţile intelectuale. Este o zi favorabilă studiului, proiectelor de viitor

Sunteţi încrezător în forţele proprii şi plin de energie. Puteţi avea mari satisfacţii pe plan intelectual şi social. Relaţiile sentimentale decurg excelent

Vă simţiţi plin de energie şi instare de mari eforturi fizice. Vă sfătuim să nu va supraestimaţi capacitatea de efort, pentru că riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

ile în contradictoriu cu un membru mai în vârstă al familiei, care nu este de acord cu ideile

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Daniel Pleşcan rămâne în arest la domiciliu. Prietena acestuia şi taximetristul, sub control judiciar Daniel Pleşcan, fiul consilierului judeţean Dorina Pleşcan, judecat pentru proxenetism şi constituirea unui grup infracţional, rămâne în arest la domiciliu. Celelate două persoane judecate în acest dosar, Mihaele Ciociu-prietena lui Daniel Pleşcan şi taximetristul Mihăiţă Praţa au fost puşi sub control judiciar. Instanţa de la Tribunalul Hunedoara a menţinut, prin pronunţarea de marţi, arestul la domiciliu în cazul lui Daniel Pleşcan, plasându-i însă sub control judiciar pe Mihaela Ciociu şi Mihăiţă Praţa.

modificată prin

judiciar”, se arată în

lui judeţean Dorina

nat să practice prosti-

”Respinge cererea for-

încheierea penală nr.

sentinţa Tribunalului

Pleşcan, prietena acestu-

tuţia, în mai multe

mulată de inculpatul

64/2014 a Curţii de Apel

Hunedoara.

ia – Mihaela

locuri de cazare din

Pleşcan Ovidiu - Daniel

Alba Iulia şi menţinută

Prin aceeaşi sentinţă,

Constantina Ciociu, dar

Valea Jiului. O parte din

pentru înlocuirea

ulterior, cu măsura pre-

Ciociu şi Praţa nu au

şi un taximetrist din

banii obţinuţi din activi-

măsurii preventive a

ventivă a controlului

voie să depăşească raza

Valea Jiului – Mihăiţă

tatea de prostituţie ar fi

arestului la domiciliu cu

judiciar. (...)2.

teritorială a judeţului

Silviu Praţa, fost anga-

fost însuşiţi de membrii

măsura preventivă a

Înlocuieşte măsura pre-

Hunedoara şi nici să ia

jat al ISU Hunedoara-

grupării.

controlului judiciar.

ventivă a arestului la

legătura cu martorii sau

au fost la acel moment

Printre cei care au

Admite cererile formu-

domiciliu, luată faţă de

victimele din dosar, pre-

arestaţi preventiv. Cei

apelat la serviciile

late de inculpaţii Praţa

inculpata Ciociu

cum nici cu ceilalţi

trei sunt acuzaţi de

”fetelor” s-ar număra

Silviu Mihăiţă şi Ciociu

Mihaela Constantina

inculpaţi.

proxenetism, trafic de

angajaţi ai primăriilor,

Mihaela Constantina şi

prin încheierea penală

La începutul lunii

minori şi constituirea

aleşi locali, directori din

1. Înlocuieşte măsura

nr. 56/2014 a

decembrie, poliţiştii de

unui grup infracţional

companiile de stat şi

preventivă a arestului la

Tribunalului Hunedoara,

la BCCO Alba, sub

organizat. Anchetatorii

oameni de afaceri.

domiciliu, luată faţă de

modificată prin

coordonarea DIICOT

susţin că în perioada

Partidele de sex contra

inculpatul Praţa Silviu

încheierea penală nr.

Hunedoara, au descins

iulie – decembrie 2014,

bani se derulau la

Mihăiţă prin încheierea

64/2014 a Curţii de Apel

în municipiul Petroşani,

membrii grupării ar fi

diferite locaţii hoteliere

penală nr. 56/2014 a

Alba Iulia şi menţinută

destructurând o reţea de

recrutat cinci tinere,

din municipiul Petroşani

Tribunalului Hunedoara,

ulterior, cu măsura pre-

proxenetism. Daniel

dintre care două minore,

şi nu numai.

ventivă a controlului

Pleşcan, fiul consilieru-

pe care le-ar fi determi-

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


8

Actualitate

Mier curi, 6 M ai 20 15

Gazeta de Dimineaţă

Consiliul Concurenţei va încerca să identifice eventualele înţelegeri, care ar putea împiedica scăderea preţurilor la alimente

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, consideră că reducerea la 9% a TVA la alimente se va regăsi în preţul produselor la raft, deoarece în România există o concurenţă puternică la nivelul retailerilor, mult mai mare decât în alte state membre ale Uniunii Europene, iar instituţia pe care o conduce va căuta să identifice orice comportament ilegal şi orice înţelegere între agenţii economici, care ar putea împiedica scăderea preţurilor. "Consiliul Concurenţei va contribui ca reducerea de taxe să se regăsească în beneficiul consumatorilor. În România,

există o concurenţă puternică în zona retailerilor, mult mai mare decât în multe state membre ale UE, şi eu sunt optimist că rezultatul acestei concurenţe, odată cu reducerea de taxe, se va transmite în preţul la raft", a spus Chiriţoiu, la întâlnirea avută de ministrul Agriculturii cu producătorii, procesatorii şi reprezentanţii marilor reţele comerciale. Şeful autorităţii de concurenţă a precizat că există un sistem de monitorizare a evoluţiei preţurilor din piaţă, care urmează să fie permanentizat sub forma acelui monitor al preţurilor alimentare. "Avem pus la punct

un sistem de monitorizare a ceea ce se întâmplă în piaţă, ca să vedem cum evoluează preţurile din momentul anunţării reducerii TVA şi impactul ulterior la raft. Statistica ne ajută să identificăm produselor şi algoritmii după care vom pune la punct acest sistem, pe care ulterior îl vom permanentiza şi va fi în acel discutat monitor al preţurilor alimentare. Noi căutăm să identificăm comportamentele ilegale. Dacă o companie ia singură decizia de a creşte sau a scădea preţurile, este un comportament legal şi forţele concurenţiale o vor penaliza. Consumatorii îi vor

penaliza pe cei care ţin preţurile la un nivel nejustificat de mare. Dacă avem indicii că există înţelegeri între agenţii economici de a împiedica scăderea preţurilor, acolo vom interveni, vom deschide investigaţii, care însă durează mult, dar amenzile sunt foarte mari, sunt destul de severe. Chiar câteva companii de la această masă au fost sancţionate de noi, nu de mult, iar unele care sunt acum investigate", a precizat preşedintele CC. Potrivit sursei citate, anul trecut,instituţia a dat amenzi de 35 de milioane de euro câtorva lanţuri de magazine şi furnizo-

rilor lor. "Sunt convins că această experienţă îi va descuraja pe cei care nu vor să procedeze corect", a subliniat Chiriţoiu. Preşedintele ARC, Radu Timiş, l-a întrebat pe Bogdan Chiriţoiu despre modul în care autoritatea de concurenţă gestionează decizia companiei sale de a micşora preţul produselor proprii, împreună cu partenerii lor, cu încă două procente peste reducerea venită din TVA, însă ministrul Agriculturii i-a cerut să aibă răbdare pentru că va primi un răspuns oficial în acest sens. "Pe lângă scăderea TVA, vrem să venim noi cu un 2%, să

scădem preţurile la produsele noastre şi am avut o discuţie cu nişte parteneri. Cum abordaţi această problemă? Este un lucru bun pentru ţară sau este o înţelegere?", a întrebat Timiş, însă răspunsul nu a venit până la ieşirea presei din sala de discuţii. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a chemat marţi la discuţii pe producători, procesatori şi pe reprezentanţii marilor reţele comerciale, pentru a analiza evoluţia preţurilor produselor alimentare în perspectiva reducerii TVA la 9% de la 1 iunie. Sursa: Agerpres

Hunedoara.

Un minor a căzut de la etajul patru al unui bloc Întâmplare nefericită în municipiul Hunedoara, luni seara. Un copil de 14 ani s-a lovit la cap după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuinţe. La faţa locului au intervenit imediat echipajele de prim-ajutor, care l-au transportat de urgenţă la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara pentru a primi îngrijiri medicale. „Copilul a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Hunedoara. Starea copilului era stabilă în momentul în care a fost preluat de ambulanţă. Acesta a suferit un trau-

www.gazetadedimineata.ro

matism cranio-cerebral prin cădere, dar era conştient”, a declarat, pentru GDD, Valeria Popescu, şef Serviciul

www.gazetadedimineata.ro

Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Din primele informaţii, poliţiştii afirmă că nu a fost

www.gazetadedimineata.ro

vorba despre comiterea vreunei infracţiuni şi că băiatul sar fi dezechilibrat. „Băiatul este la spital unde i

www.gazetadedimineata.ro

se acordă îngrijiri medicale. Din punctul nostru de vedere a fost vorba despre o cădere accidentală, însă cazul se află încă în cercetare. Se iau în calcul toate ipotezele, fie că a fost vorba despre o cădere accidentală, fie că a fost ceva intenţionat sau că a fost vorba despre o neglijenţă din partea părinţilor”, a declarat, pentru GDD, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Adolescentul se află sub supraveghere medicală, iar poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele în care s-a produs incidentul. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


9

Actualitate

Mier curi, 6 M ai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Importul de huilă, cea mai mare achiziţie de pe mandatul lui Niculescu

Minele nu au fost retehnologizate, Mintia nu a fost conformată la condițiile de mediu, iar angajații complexului s-au plâns pe tot parcursul anului trecut că nu au cu ce lucra, lipsindu-le inclusiv sapele, lopețile sau sârma. Cu toate acestea conducerea CEH nu a fost deloc îngrijorată, dovadă stând faptul că anul trecut, pe mandatul de director general al lui Aurel Niculescu, cel mai mare contract a fost cel prin care a importat huilă (cărbune energetic). Complexul Energetic Hunedoara are doar cinci contracte pe anul trecut a căror valoare depășesc 500 de mii de euro în cazul celor de bunuri și lucrări și 100 de mii de euro în cazul celor pentru servicii. Așa reise din datele publicate de structura energetică hunedore-

ană. Contractul cu cea mai mare valoare este cel prin care fosta conducere a Complexului Energetic Hunedoara a decis să importe cărbune zeci de mii de tone de cărbune energetic. Valoarea contractului adjudecat de cei de la Vitol Geneva, în baza prețului cel mai scăzut, este de 3.399.000 dolari. Încheiat la finele lunii noiembrie a anului trecut, contractul ar fi trebuit să expire în luna februarie a acestui an. A fost însă prelungit întrucât complexul nu a avut banii necesari pentu achiziționare ultimelor câteva mii de tone de cărbune ceea ce ar fi condus la deblocarea garanției de peste 150 mii dolari. Serviciile de pază reprezintă cel mai mare contract din acest segment. Încheiat la

finele anului trecut , cu o valabilitate de un an, contractul (unul subsecvent) pentru pază adjudecat de Compact Security are o valoare de 6.443.663 lei. Pe locul al treilea, în funcție de valoare, se află contractul pentru achiziția de motorină euro 5 și benzină standard 95. Acesta a fost

încheiat în luna octombrie a anului trecut și e valabil până la sfârșitul acestui an, având o valoare de 3.927.176 lei. CEH-ul a mai cumpărat anul trecut transportoare cu bandă TMB 1000-300 ml sau echivalent, de la Unio Baia Mare. Contractul a fost atribuit pe baza

prețului cel mai scăzut în urma unei negocieri cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare și are o valoare de 2.840.000 lei. Ultimul contract raportat de CEH este cel în baza căruia s-au achiziționat piese schimb arzători pentru Termocentrala Paroșeni. Contractul în

valoare de 755.326 lei are o valibilitate de 6 luni de la deschiderea acreditivului, lucru care încă nu s-a întâmplat. Contractul a fost adjudecat de cei de la Hitachi Power Europe GBMH prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Mihaela MIHAI

Elevii vor avea în noul an şcolar încă patru discipline opţionale

Noul an şcolar le va aduce elevilor alte patru discipline opţionale. Atât elevii din clasele primare, cât şi elevii de liceu vor avea materii noi în anul şcolar 20152016. Este vorba despre Joc şi mişcare (clasa pregătitoare, clasele I şi a II-a), Educaţie pentru prevenirea riscului rutier (învăţământ primar), Educaţie pentru dezvoltare şi Educaţie pentru drepturile de proprietate intelectuală (ambele pentru liceu).

www.gazetadedimineata.ro

La disciplina opţională Joc şi mişcare (clasa pregătitoare şi clasele I şi a II - a) se accentuează rolul pe care activităţile ludice cu caracter dinamic trebuie să îl aibă în procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor de 6-8 ani şi valorifică potenţialul instructiv-educativ al jocurilor, ca mijloace didactice specifice perioadei micii şcolarităţi. Disciplina opţională Educaţie pentru pre-

www.gazetadedimineata.ro

venirea riscului rutier (toate clasele din învăţământul primar) urmăreşte pregătirea elevilor pentru viaţă prin formarea unor deprinderi de respectare a regulilor elementare de circulaţie pe drumurile publice şi de manifestare a unei conduite preventive. Educaţia pentru dezvoltare (liceu) propune o abordare de tip inter şi transdisciplinar a unor probleme de actualitate precum globalizarea, dezvoltarea/dezvoltarea

www.gazetadedimineata.ro

durabilă sau cetăţenia globală. Educaţie pentru drepturile de proprietate intelectuală presupune raportarea, în cunoştinţă de cauză, a elevilor de liceu la problematica drepturilor de proprietate intelectuală, implicarea tinerilor în elaborarea şi în promovarea unor proiecte pentru drepturile de autor sau a altor drepturi de proprietate intelectuală, pregătirea elevilor de liceu pentru asumarea

www.gazetadedimineata.ro

comportamentului adecvat dezvoltării durabile. Toate cele patru programe sunt disponibile pe site-ul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, secţiunea Programe şcolare - Curriculum la decizia şcolii. Potrivit reprezentanţilor din educaţie, programele şcolare pentru aceste discipline au fost elaborate de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi aprobate prin ordin de ministru. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


10

Actualitate

Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

DNA critică propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală DNA critică propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală: Ar diminua eficienţa DNA şi ar afecta statutul procurorilor. Printre iniţiatorii modificărilor se numără şi Marian Ghiveciu, nimni altul decât deputatul PSD care i-a împrumutat lui Cristian Resmeriţă, deputat de Valea Jiului, suma de 30 de mii de euro, şi care este şi el cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, sentinţa fiind amânată pentru data de 7 mai. Resmeriţă i-a returnat banii lui Ghiveciu în 2013, după ce s-a căsătorit. Direcţia Naţională Anticotupţie critucă propunerile de modificare a Codului Pena şi Codului de procedură penală. "Cu referire la propunerea legislativă de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală iniţiată de mai mulţi deputaţi, Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că adoptarea propunerii ar diminua semnificativ eficienţa DNA, ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar", se arată în comunicatul de marţi al DNA DNA face referire la propunerea iniţiată de nouă deputaţi PSD şi unul de la Minorităţi, înregistrată la Senat în 2 aprilie, în procedură de urgenţă. "Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, având în vedere că noile coduri au fost

adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate, care au implicat toate părţile interesate. De altfel, iniţiatorii fac trimitere în expunerea de motive la apariţia unor evenimente care necesită schimbarea politicii penale, fără însă ca acestea să fie indicate", arată DNA. Reprezentanţii direcţiei analizează în continuare modificările propuse la Codul de procedură penală. Astfel, modificarea art. 202 prin introducerea condiţiei ca o măsură preventivă să fie dispusă numai dacă există probe din care rezultă vinovăţia dincolo de orice îndoială este incompatibilă cu natura şi scopul măsurilor preventive, mai spune DNA, arătând că adoptarea textului ar avea ca efect, practic, imposibilitatea de a se dispune orice măsură preventivă, în orice cauză, anterior condamnării inculpatului. De asemenea, modificarea art. 223 cu privire la condiţiile de aplicare a arestării preventive ar atrage imposibilitatea dispunerii acestei măsuri preventive anterior condamnării, prin introducerea sintagmei "numai dacă există probe concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârşit o infracţiune". Totodată, modificarea art. 224 şi 225, prin excluderea denunţului dintre elementele care pot fi avute în vedere la aprecierea unei măsuri preventive este în contradicţie cu principiile procesului penal. "Legiuitorul nu poate impune unui judecător să se raporteze doar la

anumite elemente când apreciază o situaţie de fapt, întrucât acest proces de analiză reprezintă o componentă a procesului de deliberare ce intră în atributul exclusiv al puterii judecătoreşti", argumentează DNA. Procurorii critică şi modificarea propusă la art. 131 ce prevede introducerea caracterului obligatoriu al confruntării solicitate de inculpat pe motiv că încalcă un principiu fundamental al procesului penal, şi anume că toate probele sunt administrate numai dacă sunt utile şi pertinente pentru aflarea adevărului. Modificarea art. 106, prin introducerea obligativităţii de a înregistra audio - video toate declaraţiile administrate în cursul urmăririi penale şi a de a inscripţiona un suport separat pentru fiecare declaraţie, poate îngreuna soluţionarea cauzelor, spun procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, abrogarea art. 141 privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, pe o perioada strict determinată, ar lipsi organele de urmărire penală de un instrument esenţial în combaterea criminalităţii grave. Propunerea de modificare a art. 103 alin. 2, prin introducerea sintagmei "condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială", în loc de "îndoială rezonabilă", vizează "impunerea unui standard de probaţiune care este imposibil de atins", arată DNA, precizând că, în toate sistemele moderne de drept, prezumţia de nevinovăţie a inculpatului corespunde obligaţiei acuzării de a dovedi săvârşirea infracţiunii "dincolo de orice îndoială rezonabilă". În ceea ce priveşte Codul Penal, DNA face referire la modificarea

termenelor de prescripţie a răspunderii penale, care "ar atrage imposibilitatea tragerii la răspundere penală pentru numeroase infracţiuni grave". "Astfel, faptele de luare de mită săvârşite anterior anului 2009 ar fi în acest moment prescrise, deşi organele judiciare încă primesc sesizări cu privire la asemenea fapte", arată DNA. Totodată, prin creşterea cuantumului de la care consecinţele sunt considerate "deosebit de grave", cauzele aflate pe rol având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu cu un prejudiciu între 2 şi 4 milioane de lei vor fi calificate potrivit legii mai favorabile, cu consecinţa încadrării între limite de pedeapsă mai puţin grave şi, implicit, cu reducerea termenelor de prescripţie a răspunderii penale. În plus, modificarea art. 290 şi 292, prin condiţionarea cauzei de nepedepsire pentru mituitor şi cumpărătorul

de influenţă de formularea denunţului în termen de şase luni, va limita numărul infracţiunilor descoperite în acest mod de organele judiciare. DNA mai arată că modificarea art. 39, prin limitarea pedepsei rezultante în cazul concursul de infracţiuni la maximul special al celei mai grele pedepse, reprezintă o îndepărtare de tradiţia dreptului penal şi "poate crea situaţii nejustificat de blânde pentru unii infractori", în condiţiile în care în regimul vechiului Cod penal, maximul special putea fi sporit cu până la cinci ani, iar în regimul actual cumulul pedepselor este aritmetic şi limitat doar de maximul general. Totodată, introducerea infracţiunii de abuz de putere al organelor judiciare "ar avea ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiîntâlnite la adresa magistraţilor care soluţionează cauze complexe", mai spun procurorii DNA.


Actualitate

11 Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă Vrea bani pentru consultanţă legată de privatizare, dar rezultatele duc spre insolvenţă

Casa de Avocatură Boştină şi Asocicaţii cere insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara Societatea care s-a ocupat de înfiinţarea Complexul Energetic Hunedoara cere acum insolvenţa structurii energetice hunedorene, pentru nişte datorii legate nu de înfiinţarea CEH ci de asistenţa acordată complexului în procesul de privatizare. Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii este unul dintre cei patru parteneri ai CEH care cer, într-un singur dosar, insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara la începutul lunii trecute, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 18 mai. Boştină şi Asociaţii este casa de avocatură pe care, în iulie 2012, Ministerul Economiei a desemnat-o să se ocupe de înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara. Boştină şi Asociaţii are de recuperat de la CEH, potrivit informaţiilor GDD, undeva la 70 de mii de lei, însă nu pentru consultanţa legată de înfiinţarea complexului ci pentru servicii de consultanţă pentru privatizarea acestuia. Adică? Unde s-au materializat serviciile prestate? La conducerea Boştină şi Asociaţii sa aflat, până prin 2013, Doru Boştină, nimeni altul decât avocatul condamnat în

dosarul în care Gruia Stoica a vrut să trucheze licitaţia de transport cărbune de la Complexul Energetic Oltenia. Doru Boştină a fost exclus din avocatură printr-o decizie a Uniunii Naţionale a Barourilor în 2013, după ce în acelaşi an avocatul a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri şi uz de fals. Acuzatorul acestuia a fost nimeni alta decât fosta soţie, aceasta acuzându-l pe Doru Boştină că a folosit acte false pentru a-i lua dreptul de proprietate asupra unui imobil. Anul acesta, Doru Boştină a fost condamnat, de prima instanţă, în dosarul lui

www.gazetadedimineata.ro

Gruia Stoica – un alt personaj care a avut contracte la SNH/CEH prin intermediul GFR- pentru o licitaţie trucată la CEO. Condamnarea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ese de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Motivarea condamnării arată că avocatul a primit o pedeapsă redusă întrucât este denunţător în dosarul Microsoft. Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat lui Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportul căr-

www.gazetadedimineata.ro

bunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia. O altă societate care cere insolvenţa CEH este Romlink Invest SRL din Miercurea Ciuc. Solicitării acesteia i s-au alăturat Boştină şi Asociaţii, Arteca Jilava – care a livrat elemente de îmbinare pentru mine, dar şi Instal Comimpex 2006 SRL Deva. Din informaţiile GDD, societatea deveană este una de casă. Aceasta a avut contracte cu Termocentrala Mintia, pentru întreţinerea reţele termice. Dacă la Paroşeni deficienţele de pe magistrală sunt reparate de angajaţii societăţii, la Mintia acestea au fost date, în urma licitaţi-

www.gazetadedimineata.ro

ilor către Instal Comimpex 2006 SRL. Potrivit datelor de pe internet, obiectul de activitate al societăţii este furnizarea de abur şi aer condiţionat. În 2009 firma avea doi asociaţi: Florian Cazan şi Vasile Petruse. În acelaşi an, cei doi asociaţi au decis să schimbe obiectul secundar de activitate al societăţii. Aşa că au inclus activitatea de producţie de energie electrică şi distribuţia energiei electrice. Complexul Energetic Hunedoara a pierdut numărul cererilor de insolvenţă şi al celor de ordonanţe de plată. Pe mandatul guvernării PSD, ordonanţa corporatistă a fost doar o umbrelă pentru ca partidul să-

www.gazetadedimineata.ro

şi numească în funcţii oamenii. Nu a contat că pălăria de director general sau director adjunct a fost mult prea mare pentru cei susţinuţi politic, ci doar faptul că partidul avea asigurat controlul societăţii naţionale cu capital integral de stat. Pe acelaşi mandat al PSD, directorii numiţi politic au adus complexul în pragul falimentului, la acest moment datoriile fiind de ordinul sutelor de milioane. Şi, pentru că au fost numiţi politic, niciunul dintre cei răspunzători pentru situaţia creată nu a fost tras la răspundere. Ba mai mult, ca o recompensă, unii dintre ei mai sunt încă menţinuţi în funcţii. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


12

Actualitate

M iercur i, 6 M ai 201 5

Gazeta de Dimineaţă

Pacienţii înscrişi la un medic de familie au dreptul să primească asistenţă medicală

Ministerul Sănătăţii atrage atenţia tuturor medicilor de familie că, în conformitate cu contractul pe care îl au încheiat cu casele de asigurări de sănătate sunt obligaţi să acorde asistenţă medicală pacienţilor

de pe listele lor. În urma sesizărilor primite de la pacienţi, Ministerul Sănătăţii a reacţionat la adresa medicilor care nu-şi respectă contractele. Pacienţii au reclamat faptul că unii reprezentanţi ai

medicilor de familie refuză acordarea asistenţei medicale motivând blocarea sistemului informatic de preluare a cardului de sănătate. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Băniciou, le cere medicilor de familie să

dea dovadă de responsabilitate şi profesionalism şi să respecte drepturile pacienţilor care sunt contribuabili la sistemul de sănătate. Ministrul mai subliniază că, implementarea sistemului prin cardul de sănătate nu trebuie să reprezinte un pretext pentru neacordarea serviciilor medicale la care pacienţii au tot dreptul. „Mai mult, atragem

atenţia medicilor de familie că sistemul de accesare a cardului naţional de sănătate este un proiect cunoscut de furnizorii din sistem încă din anul 2006, atunci când a fost introdus prin Legea 95/2006 privind reforma în sănătate. Aşa cum toţi furnizorii de servicii de sănătate au fost informaţi încă de la începutul anului, sistemul de accesare a cardului naţional de

sănătate trebuia verificat şi utilizat de către furnizori înainte de 1 mai 2015”, comunică reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Aceştia au cerut reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică să verifice la toţi furnizorii de servicii sesizările care vin din partea pacienţilor. Iulia BĂLUŞĂ

ANUNT DE PRESA

Deva.

A furat biciclete în valoare de 7.900 de lei

Hoţ de biciclete, prins de poliţiştii deveni. Un tânăr din Orăştie este acuzat că a furat mai multe biciclete, în luna aprilie, din pe raza muncipiului Deva. Tânărul de 26 de ani a cauzat un prejudiciu de aproximativ 7.900 de lei. „Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, pentru a dispune în continuare, iar prejudiciul a fost recuperat în proporţie de peste 90%”, comunică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

Judeţean Hunedoara. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului. Iulia BĂLUŞĂ

06.05.2015 SC BRAHMS INTERNATIONAL SRL, FUNDAŢIA ”ŞCOALA COMERCIALĂ ŞI DE SERVICII” BACĂU ŞI SC EURO JOBS SRL, implementează în perioada 29.04.2014 – 28.10.2015, proiectul cu titlul ”CASSECalificarea angajaţilor- servicii la standarde europene” ID 136390. Proiectul se adresează angajaţilor şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013- Investeşte în oameni! Axa prioritară 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, DMI 2.3, ”Acces şi participare la formare profesională continuă”. În cadrul activităţii A 4.2.2. Organizare şi desfăşurare a 10 tipuri de cursuri în cadrul a 36 programe FPC, SC EURO JOBS SRL va organiza în perioada următoare programul de formare profesională în calificarea „BARMAN”, pentru un număr de 28 beneficiari. Programul se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni şi vor fi furnizate 360 ore de pregatire, dintre care 240 pregătire practică şi 120 pregătire teoretică. Persoanele care doresc să participe la acest program trebuie să aibă statutul de persoane angajate. Toate serviciile oferite sunt cu titlu GRATUIT! BENEFICII: OBŢINEREA UNEI DIPLOME DE CALIFICARE VALABILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANA SERVICII SPECIALIZATE DE INFORMARE ŞI CONSILIERE ÎN CARIERĂ SUBVENŢII LA FINALIZAREA PROGRAMULUI DE FORMARE PROFESIONALA CONTINUA. Persoanele interesate ne pot contacta la sediul SC EURO JOBS SRL, din Petrosani, str. 22 Decembrie, nr. 1 sau la numerele de telefon: - secretara – Ghinia Andreea Sonia - 0354/108.516 - coordonator proiect – Pasternek Irina - 0731.301.162. Vă mulţumim!


13

Actualitate

M iercur i, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

CEH, obligat să plătească penalităţi preşedintelui PSD Vulcan Cele două societăţi ale preşedintelui PSD Vulcan, Marin Coltescu, au dat Complexul Energetic Hunedoara în judecată, obţinând în instanţă ordonanţe de plată. Mai mult, CEH-ul trebuie să îi plătească lui Coltescu şi penalităţi, sumele datorate de stuctura energetică hunedoreană preşedintelui PSD Vulcan fiind de peste un milion de lei. La finele lunii trecute, Agroaliment a obţinut o sentinţă favorabilă, în urma căreia Complexul Energetic Hunedoara este obligat să achite peste 900 mii lei. La aceasta se adaugă şi penalităţi. ”Admite cererea de ordonanţă de plată formulată şi precizată de creditoarea SC Agroaliment SRL Vulcan împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic SA Petroşani. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 935.331,03 lei reprezentând debit şi penalităţi de întârziere calculate până la data cererii de chemare în jude-

cată în sumă de 56.243,45 lei şi acordarea în continuare a acestora în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei”, se arată în sentinţa Tribunalului Hunedoara, care însă nu este una definitivă. Prin aceeaşi rezoluţie, Complexul Energetic Hunedoara mai trebuie să achite către Agroaliment suma de 200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. O altă societate a lui Marin Coltescu, Cora Invest Group SRL, a obţinut şi ea în instanţă o ordonanţă de plată împotriva CEH. Tot în aprilie. ”Dispune debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara să achită creditoarei SC Cora Invest Group SRL sumele de 64.375,16 lei, 4460,81 lei penalităţi de întârziere calculate până la 30.03.2015, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei, obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată”, se arată în pronunţarea Tribunalului

www.gazetadedimineata.ro

Hunedoara. Aceeaşi societate are de recuperat, tot în baza unei ordonanţe de plată admisă de instanţă, de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, sumele de 57.431,25 lei şi 1640,22 lei penalităţi de întârziere calculate până la 30.03.2015. Preşedintele PSD Vulcan a fost, pe vechea conducere a CEH Niculescu/Drăgoi şi Andronache/Drăgoi, unul dintre funizorii agreaţi şi preferaţi ai structurii energetice hunedorene. Recent Agroalimentul lui Coltescu a pierdut licitaţia pentru plasa de sârmă necesară minelor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Deşi s-a prezentat la licitaţie, Agroaliment a pierdut contractul în valoare de peste 1,7 milioane de lei, fără TVA. Beneficiind de un cadru politic favorabil – conducerea Complexului Energetic şi cea a Societăţii Naţionale

www.gazetadedimineata.ro

de Închideri Mine fiind din acelaşi partid – preşedintele PSD Vulcan, Marin Coltescu, a făcut de toate pentru mineri. Dacă era cunoscut ca şi responsabil cu plasa în activitatea minieră în urmă cu câţiva ani, între timp Coltescu a demonstrat că ştie şi cum e cu “săpunul” când a devenit furnizor unic al acestui produs

www.gazetadedimineata.ro

pentru baia minerilor. De la săpun la curăţenie a fost un singur pas, aşa că omul s-a reprofilat şi a adus echipe de specialitate. Ba mai mult, la un moment dat a produs şi bolţari pentru minele din Vale. Nici licitaţiile de fier vechi nu îi sunt străine preşedintelui PSD Vulcan care “ecologizează în acest fel”

www.gazetadedimineata.ro

activitatea găunoasă din Valea Jiului. Marin Coltescu este vizat şi de o cercetare a organelor de anchetă într-un dosar în care se verifică modul în care acesta, împreună cu partnerul de afaceri, a scos fierul vechi al vechiului CNH din unităţile miniere din Valea Jiului. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Guvernul nu poate cere insolvenţa CEH, pentru că şi el a contribuit la această situaţie Guvernul Ponta a înfiinţat şi tot el a adus în pragul faliemntului Complexul Energetic Hunedoara, o companie cu 7000 de angajaţi. Insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara pare inevitabilă. În ciuda situaţiei extrem de dificile în care se află CE Hunedoara şi a numeroaselor cereri de intrare în insolvenţă, premierul Victor Ponta şi ministrul energiei Andrei Gerea evită orice dezbatere publică legată de acest subiect. Pentru CEH, insolvenţa înseamnă direct faliment. Guvernul Ponta a înfiinţat Complexul Energetic Hunedoara şi tot Guvernul Ponta îl desfiinţează Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni. În august 2013, compania nou înfiinţată a fuzionat cu Societatea Naţională a Huilei (CNH). De fapt, doar cu o parte din CNH, deoarece au fost preluate doar patru mine din şapte câte deţinea. Ideea a fost să fie preluată partea viabilă din minerit şi comasată cu partea de producere a energiei. Astfel, activele aşa-zis viabile, adică minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, au fost incluse în Complexul Energetic Hunedoara. Celelate, adică minele Petrila, Paroşeni şi Uricani urmează să fie închise treptat până în 2018,

trecând în acest scop la SN Închideri Mine Valea Jiului. Însă, în lipsa oricărui plan de restructurare şi eficientizare, cu un management neprofesionist, din cauza unor contracte de achiziţie de cărbune din import păgubitoare, CE Hunedoara a ajuns, în doar trei ani, la pierderi de 1 miliard de lei şi datorii de multe sute de milioane de lei, dintre care peste 300 milioane lei doar la stat. La aceste cauze se adaugă şi deciziile politice dăunatoare ale guvernelor Ponta. Bani pentru Hidro Tarniţa. Reamintim că în urma deciziei Guvernului a fost înfiinţată în 2013 compania de proiect Hidro Tarniţa cu un capital social de 115.000 lei şi doi acţionari, Complexul Energetic Hunedoara şi SAPE Electrica. Compania ar trebui să se ocupe de proiectul de peste 1 miliard de euro privind construirea hidrocentralei TarniţaLăpuşteşti. Este un proiect pentru care s-au cheltuit în mod inutil circa 5 milioane de euro pe studii de fezabilitate care nu au dovedit în vreun fel oportunitatea acestuia. Practic este un proiect care înghite bani degeaba. Mai mult, fostul ministru delegat pentru energie Constantin Niţă a obligat Complexul Energetic Hunedoara, la începutul lui 2013, să participe la majorarea capitalului social al Hidro Tarniţa cu 8,8 milioane lei, în doua etape, pâna la 30 aprilie cu 30% din sumă

www.gazetadedimineata.ro

şi până la 31 decembrie 2014 cu restul. Însa CE Hunedoara a vărsat doar 30% din sumă, pentru restul neavând bani. Chiar şi avansul de 30% a contribuit la destabilizarea situaţiei financiare a complexului. Culmea e că Hidro Tarniţa a somat societatea să plateasca restanţele de 6,3 milioane de lei dar şi dobanzi de întarziere şi daune care curg de la 31 decembrie 2014. Totul pentru o societate şi un proiect care nu şi-au dovedit până acum utilitatea. În ianuarie 2015, reprezentanţii Hidro Tarniţa susţineau că cinci companii chineze au depus oferte preliminare şi neangajante în cadrul acestei etape de precalificare pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti. Proiectul a rămas la acest stadiu. Bani şi pentru cablu submarin RomâniaTurcia, un proiect de care turcii nu sunt interesaţi Exact ca în cazul companiei de proiect Hidro Tarniţa s-a înfiinţat şi

www.gazetadedimineata.ro

compania de proiect HVDCC RomâniaTurcia SA care s-ar ocupa de cablul electric submarin RomâniaTurcia. Şi aici, în urma deciziei Guvernului Ponta susţinute puternic de fostul ministru Constantin Niţă, CE Hunedoara a fost obligată să contribuie cu 2 milioane de euro. Este un proiect despre care se discută de cel puţin 10 ani şi care nu a fost concretizat mai ales că Turcia nu a dovedit un prea mare interes pentru construirea lui. În schimb, se irosesc bani pe studii şi salarii inutile. Import de cărbune când minele din România sunt pline de huilă. O altă decizie care ar putea fi o cauză a situaţiei dezastruoase de la CE Hunedoara ar putea fi cea legată de importurile de cărbune. La sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului de atunci, Daniel Andronache, releva că

www.gazetadedimineata.ro

nu era oportun. Practic, CE Hunedoara nu prelua cărbunele din minele româneşti, în schimb importa, fapt care a stârnit nemulţumirea ortacilor care nu mai aveau de lucru. Şi pentru iarna 2014-2015, CE Hunedoara a lansat procedura de achiziţie din import a 150.000 tone de cărbune. Problema este că aceste importuri s-au făcut în condiţiile în care minele din România sunt pline de huilă. În plus, ar exista la Direcţia Naţională Anticorupţie o plângere legată de importurile realizate în anii trecuti. Direcţia Naţionala Anticorupţie ar fi fost sesizată, în 2013, pe marginea importului de huilă efectuat în 2012 de Termocentrala Mintia şi mai apoi de Complexul Energetic Hunedoara. Există bănuiala că aceste importuri nu au fost făcute tocmai legal, cărbunele fiind adus din Ucraina, via Ungaria, printr-o serie de intermediari. O firmă americană ar fi fost interesată de CE Hunedoara, dar

www.gazetadedimineata.ro

Guvernul nu ar fi fost interesat de firma americană. În decembrie 2014, pe final de mandat, fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu a anunţat că firma americană Quintana Minerals Corporation ar fi interesată de privatizarea CEH, solicitând în acest sens Departamentului pentru Energie mai multe informaţii despre firma de stat. Nicolescu spunea că este o companie foarte mare, al doilea deţinător de rezerve de cărbune din SUA, însă nici până acum Guvernul nu ar fi răspuns întrebărilor transmise de aceasta. Chiar dacă a solicitat Comisiei Europene să îşi dea acordul pentru un ajutor de stat de circa 37 milioane de euro, pe o perioadă de 6 luni, până în acest moment, Guvernul nu a aprobat nicio hotărâre de Guvern privind ajutorul de stat, documentul nefiind semnat de Ministerul Finanţelor şi nici de cel al Justiţiei. Sursa: hotnews.ro

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Miercuri, 6 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă Deva.

Tinerii aşteptaţi la Crosul Tineretului Crosul Tineretului a devenit competiţia unde participă anual sute de elevi din judeţul Hunedoara. Această cursă se desfăşoară simultan în toate oraşele ţării la ora 11:00 şi este o competiţie devenită tradiţională în judeţ, fiind organizată încă din anul 2008. Crosul este organizat de către reprezentanţii Direcţiei Judeţeane de Tineret şi Sport Hunedoara, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului. „Mâine se desfăşoară în toată ţara Crosul Tineretului la aceeaşi oră în municipiile reşedinţă de judeţ. Acest concurs este adresat în primul rând elevilor şi tinerilor chiar şi peste vârsta de 18 ani. La Deva, competiţia va avea loc în jurul Casei de Cultură şi crosul va dura aproximativ două

ore. Vor fi patru categorii de vârstă, iar alergătorii vor parcurge o distanţă de 1.200 de metri. Scopul nostru este de a atrage cât mai mulţi elevi şi tineri să alerge şi să aibă un mod de viaţă sănătos. Noi am transmis către instituţiile de învăţământ din jurul Devei şi deja avem în jur de 200 de participanţi, dar şi la faţa locului se mai pot înscrie”, a declarat, pentru GDD, Lorincz Szell, preşedintele Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Hunedoara.

Startul competiţiei de alergare se dă din Piaţa Victoriei Deva, urmând ca alergătorii să fie aşteptaţi la linia de sosire tot în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva.

Organizatorii aşteaptă în acest an peste 300 de participanţi la acest eveniment. Toţi participanţii vor primi câte un tricou din partea DJTS Hunedoara, iar cei ce vor ocupa podiumul vor primi cupe şi materiale

sportive. În cadrul competiţiei va avea loc şi o tombolă cu premii ce constau în tabere gratuite la centrele de agrement de la Costeşti şi Căprioara. Iulia BĂLUŞĂ

Studenţii petroşăneni s-au întrecut pe carourile tablei de şah la Campionatul Universitar de Şah Studenţii peroşăneni s-au întrecut la şah, marţi după-masa, la Campionatul Universitar de Şah. Etapa locală din cadrul campionatului i-a pus pe studenţi faţă în faţă unii cu ceilalţi, între ei având loc o adevărată competiţie. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani. „Au participat opt studenţi care au jucat tur şi retur. Primul loc la masculin şi primul loc la feminin se clasifică la etapa finală a con-

cursului. Concursul este organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani”, a declarat, pentru GDD, Gheorghe Scurhan, antrenor de şah. La competiţie au participat şapte băieţi şi o singură fată. Câştigătorul competiţiei de şah a fost Bogdan Postolachi din Republica Moldova, student la Facultatea de Mine, iar la fete Ramona Sleşan, studentă la Facultatea

de Ştiinţe. Cei doi studenţi se vor califica mai departe la etapa naţională. „A fost o competiţie frumoasă, atmosfera plăcută şi relaxantă, iar colegii mei au fost fair play în timpul jocului. Îmi place să mă implic în astfel de activităţi şi prefer să fac ceva util, decât să pierd timpul liber degeaba”, a declarat unul dintre participanţi. Miercuri va avea loc festivitatea de premiere la ora 15:00, iar concurenţii vor primi trofee şi medalii. Iulia BĂLUŞĂ


16

Actualitate

M iercur i, 6 M ai 201 5

Gazeta de Dimineaţă Minciunile continuă la Lupeni.

Pentru că primăria nu repară drumul, un consilier local vrea să planteze flori în gropi Un consilier local de la Lupeni vrea să planteze flori în gropile din drumul care duce în cel mai vestic municipiu al Văii Jiului, după ce conducerea primăriei și-a încălcat din nou promisiunile și nu a început repararea celor 1,5 kilometri de la intrarea în localitate și până în dreptul administrației locale. Cristian Roșu, consilier local din partea PNL la Lupeni, continuă să protesteze împotriva conducerii primăriei, nemulțumit de faptul că administrația locală își bate joc de locuitori neluând măsuri de reparare a drumului principal. După ce săptămîna trecută Roșu s-a dus cu afișe în consiliul local, marți acesta a ieșit pe drum, care trebuia să fie în reparații potrivit promisiunii viceprimarului, pentru a protesta din nou. Înarmat cu o ruletă, consilierul local a măsurat adâncimea gropilor din carosabil. ”Continui să protestez împotriva minciunilor și promisiunilor neonorate pe care domnul viceprimar

al municipiului Lupeni nu contenește să le facă. În ședința consiliului local i-am cerut domnului viceprimar, cel care conduce localitatea în acest moment, să-și respecte promisiunea făcută și să înceapă lucrările de asfaltare a drumurilor din Lupeni. A promis data de 10 aprilie 2015, nu s-a ținut de cuvânt. A avansat, săptămâna trecută, un nou termen, data de 4 mai, însă nici de această dată nu și-a respectat promisiunea. Suntem în 5 mai 2015, vremea permite desfășurarea lucrărilor, pentru că la ora pranzului erau 25 de grade în Lupeni, însă utilajele și muncitorii lipsesc cu desăvârșire”, a declarat, marți, pentru GDD, Cristian Roșu, consilier local Lupeni. Sursa citată a precizat că ceea ce fac reprezentanții primăriei înseamnă lipsă de respect față de cetățeni și turiștii care vin în localitate. În condițiile în care primăria nu are de

gând să astupe craterele din asfalt, Roșu spune că va planta flori în gropi, măcar pentru a le înfrumuseța dacă tot pun în pericol siguranța participanților la trafic. ”O să fiu consecvent în protestul meu până când vor începe lucrările de asfaltare. O să cr sprijinul locuitorilor din Lupeni și vineri, la o oră care va fi stabilită, vreau să ieșim și să plantăm panseluțe sau orice flori cred locuitorii municipiului Lupeni că pot înfrumuseța gropile din carosabil. Nu mai putem tolera această situație. Ne facem de râs, iar starea

drumurilor de pune siguranța în pericol”, a mai spus Roșu. Ca de obicei, conducerea Primăriei Lupeni nu e vinovată cu nimic. Și de această dată, viceprimarul Cornel Lungan dă vina pe constructor și avansează un nou termen pentru repararea drumului. ”A venit constructorul azi și a zis că au de terminat la Petrila și de luni încep lucrările”, a declarat, marți, pentru GDD, viceprimarul municipiului Lupeni, Cornel Lungan. Cât despre acțiunea de plantare a panseluțelor, vi-

ceprimarul spune că alesul local poate să facă ”ce vrea” în condițiile în care la muncă nu vine nimeni. ”Treaba lui, să vorbească ce vrea. Din gură știm să dăm toți din gură, dar nu vine niciunul la muncă. Să facă ce vrea. Nu-i vina mea dacă constructorul nu a putut să vină”, a mai spus viceprimarul. Cristian Roșu nu este singurul ales local nemulțumit de situația drumului. În cursul zilei de luni, Aurel Uilăcan (PPDD) s-a arătat nemulțumit de aceleași minciuni spuse de conducătorii primăriei. Degeaba

a căutat și el după muncitori și utilaje. Nu era nimeni să astupe gropile. Lucrarea va fi efectuată, dacă va fi efectuată, de Drupo. Viceprimarul Cornel Lungan spune că s-a făcut licitație, s-a semnat contractul și există și bani. Este pentru a doua oară când repararea drumului este amânată. Înainte de a fi săltat de DNA, primarul suspendat al Lupeniului, Cornel Resmeriță, a ieșit pe drum să verifice situația. Lupenenii au rămas însă doar cu numărul gropilor, numărul acestora fiind de peste 600. Mihaela MIHAI


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.