2apr

Page 1

Anul V, nr.859, 16 pagini, Joi 2 Aprilie 2015, Preţ 1 leu

Hunedoara.

Parlamentarii şi politicienii hunedoreni, aşezaţi la masa adevăratului CEH

Toate unităţile spitaliceşti au autorizaţie sanitară

Spitalele din judeţul Hunedoara beneficiază de autorizaţie sanitară, în ciuda plângerilor pe care pacienţii le fac privind igiena precară. Potrivit inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică, toate spitalele din judeţ îndeplinesc condiţiile de funcţionare. <<< Pag. 5 Lovitură pentru Mureşan şi Cean.

DNA nu este de acord cu NUP-urile din dosarele lui Luca Anversa

Procurorii DNA – Structura Centrală nu sunt de acord cu soluţiile date de DIICOT Alba, pe vremea când era condus de Ioan Mureşan, în două speţe care îl privesc pe afaceristul Luca Anversa, patronul Pomponio, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redeschiderea urmăririi penale vizaţi fiind şi Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean. Pe 1 aprilie, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate două dosare care au ca scop ”confimare redeschidere urmărire penală”. Într-unul, la părţi apar ca ”făptuitori” Ioan Mureşan- fostul procuror şef al DIICOT Alba, şi Daniel Costel Chirilă- procuor DIICOT şi el. Dosarul are termen pentru data de 2 aprilie. <<< Pag. 10

Crima organizată a descins din nou în judeţul Hunedoara.

De data aceasta pentru destructurarea unei reţele specializată în infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice

Poliţiştii de la crimă organizată au descins, miercuri dimineaţă, în cinci judeţe, printre care şi Hunedoara, în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice. <<< Pag. 7

<<< Pag. 3


Diverse

2 Joi 2 Aprilie 2015

Reţetă Culinară Dovlecei umpluţi cu carne Ingrediente: 300 gr carne tocata amestec (porc si vita), 4 dovlecei, 1 ceapa, 2 linguri cu orez, 1 lingurita pasta de tomate , 1 lingura ulei, sare si piper dupa gust, 1 morcov, 3 rosii.

Preparare:

Vânzări Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032.

Intr-o tigaie punem uleiul la incins , se adauga jumatate din miezul de dovlecei (ras) si ceapa taiata marunt. Se calesc 2 min apoi adaugam carnea, orezul spalat, pasta de tomate , sare si piper. Se lasa pe foc cca 5 min. Dovleceii se umplu cu compozitia formata si se pun intr-o tava termorezistenta, mai inalta . In tava se adauga apa fierbinte cat sa cuprinda dovleceii pana la jumatate , rosile taiate marunt , sare si morcovul taiat rondele. Se da la cuptor pentru 30-35 min. Se servesc calzi alaturi de sosul format , dupa preferinta cu smantana sau iaurt.

Dovleceii se spala , ii taiem in 3 parti si le scobim miezul.

Poftă Bună !

Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550. Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550 Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300 Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

Pierdere Pierdut Certificat Constatator pe numele Marc Raluca Mioara Întreprindere Individuală. CUI.32740520, Nr. Reg. ComF20/105/2014, având nr. 3622 din 03.02.2014. Îl declar nul.

Joi, 2 Aprilie 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Trandafirul negru 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Ferma vedetelor (best of) 15:00 Puterea destinului 16:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 18:00 Lecţii de viaţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv

15:30 Andografia zilei 15:31 Maghiara de pe unu 16:50 Opinii fiscale 16:55 Opinii fiscale 17:00 Cu 80 de tablouri la capătul lumii 17:00 Prin Ţara Zânelor 17:35 Sărbătoarea comorilor vii 17:35 Vocea lui Caruso 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 Clubul celor care muncesc în România 18:40 Capri 19:35 Vorbeşte corect! 19:40 Sport 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Vorbeşte liber! 22:00 Biziday

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Joi, 2 Aprilie 2015

Parlamentarii şi politicienii hunedoreni, aşezaţi la masa adevăratului CEH Parlamentarii şi politicienii hunedoreni vor participa la o întâlnire cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara. Sindicatul Muntele va organiza, vineri, la Petroşani, o primă întâlnire de acest gen în cadrul căreia realităţile economico-tehnice ale structurii energetice vor fi aşezate pe culoarul decizional. Toţi parlamentarii din judeţul Hunedoara, dar şi reprezentanţii formaţiunilor politice din judeţ vor afla, la sfârşitul acestei săptămâni, adevărata dimensiune a situaţiei economicotehnice a Complexului Energetic

Hunedoara. “Perspectiva sistemului energetic din România nu este una mărinimoasă şi aşa cum am mai spus Europa nu aşteaptă după noi. Întâlnirea de vineri va fi un prim pas dintr-o strategie orientativă pentru energia produsă pe bază de cărbune pe care ne-o dorim implementabilă şi durabilă. Discutăm cu adevărul pe masă şi cu realitatea aşezată în soluţii. Va fi o întâlnire aplicată. Problematica CEH trebuie să ajungă în integralitatea ei la forul decizional. Invitaţii la eveniment sunt tocmai cei care reprezintă judeţul Hunedoara în Guvern sau Parlament”, a

declarat, pentru Gazeta de dimineaţă, Petre Nica – preşedintele Sindicatului Muntele. Potrivit sursei citate, prezentarea CEH-ului va fi realizată în paralel de partea administrativă şi de partea sindicală. “Obiectivul este unul comun, deci nu vom vorbi pe mai multe voci, dar prezentarea va fi făcută şi din unghiul administrativ şi din cel sindical. Este clar pentru noi şi vrem să devină clar şi pentru clasa politică faptul că CEH nu poate supravieţui câte un mandat sau de la un mandat la altul. Locurile de muncă asigurate de Complex generează

un palier economic la nivelul întregului judeţ şi nimeni nu are voie să se joace cu stabilitatea şi siguranţa economică a întregii comunităţi hunedorene. Mai mult, vrem să se audă şi mai ales să se conştientizeze la nivelul Guvernului că CEH este un pilon de securitate energetică naţională. Iar România, în perspectiva Uniunii Energetice Europene, nu-şi

poate permite eliminarea CEH de pe piaţă şi să devină o piaţă de desfacere pentru alţi producători îngropându-şi

resursele naţionale”, a mai spus Nica. Organizatorii susţin că toţi cei invitaţi au confirmat prezenţa.

Petroşani.

Ziua Ver de a devenit tradiţie în prima săptămână a lunii aprilie Peste 1.000 de persoane sunt aşteptate de municipalitate să participe la „Ziua Verde”. Acţiunea de ecologizare se va desfăşura în prima săptămână, în anii precedenţi acţiunea având loc în apropierea datei de 4 aprilie. Potrivit celor din administraţia locală în anii trecuţi „Ziua Verde” a fost marcată prin acţiuni de ecologizare a unor zone din municipiu şi prin plantarea de puieţi în mai

multe zone ale Petroşaniului. În acest an, municipalitatea doreşte să organizeze acelaşi tip de acţiuni, unde doreşte să implice cât mai multe ONG-uri şi şcoli din Petroşani. În 2014 au participat peste 1.000 de persoane, elevi şi cetăţeni, la acţiunea de ecologizare organizată de primărie. „Ideea este de a implica instituţiile de învăţământ, cetăţenii şi tinerii în viaţa

comunităţii, în special pe problemele de mediu şi de a-i face pe aceştia să conştientizeze importanţa de a participa la acţiunile de ecologizare”, precizează reprezentanţii primăriei Primăria Petroşani va aloca din bugetul local suma de 8.500 de lei, bani necesari pentru achiziţionarea de şepci, realizarea unui banner. Iulia BĂLUŞĂ


4

Actualitate

Joi, 2 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Productivitate de aproape 2000 de tone în cadrul minelor neviabile Angajații de la minele neviabile au fost chemați la lucru și sâmbăta, pentru a acoperi cererea de cărbune a Complexului Energetic Hunedoara. În aceste condiți, conducerea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului susține că producția a ajuns la o cotă de 120 la sută față de ceea ce s-a prevăzut în bugetul companiei. În cadrul minelor neviabile lucrează aproape 1700 de persoane și nu toate sunt încadrate direct în producție. Cu toate acestea, productivitatea a ajuns la aproape 2000 de Hunedoara:

tone/zi. ”Avem 1.670 de angajați și, pe primele două luni ale acestui an, avem o medie zilnică de 1900 tone”, a declarat,

pentru Gazeta de Dimineață, Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ. Potrivit sursei citate, și producția este mai mare decât cea esti-

mată, întrucât minerii de la Petrila, Paroșeni și Uricani au lucrat chiar și sâmbetele pentru a da huila necesară funcționării termo-

centralelor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Conducerea SNÎMVJ susține că pe ianuarie și februarie producția a ajuns la 120 la sută.

În primele două luni ale acestui an minele neviabile au extras undeva la 83.000 de tone de huilă. Estimările arată că minele neviabile vor scoate anul acesta 365.000 de tone de cărbune. Aceasta este cantitatea estimată, care este mai mică decât cea extrasă în 2014 cu circa 57.500 tone. Minele Petrila, Paroșeni și Uricani sunt incluse pe un program de închidere ce se va derula până în 2018, ceea ce înseamnă că activitatea se va restrânge treptat. Prima unitate minieră care va fi închisă va fi cea de la Petrila. Mihaela MIHAI

Meteorologii anunţă trei zile cu vânt puternic şi ninsori

Vânt puternic şi ninsori în toate judeţele ţării. Meteorologii avertizează că începând cu prima zi a lunii aprilie, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 5560 kilometri la oră. În zona

www.gazetadedimineata.ro

montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h. „La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor

www.gazetadedimineata.ro

depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită”, comunică reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Meteorologie. Avertizarea meteorologică se prelungeşte până vineri, 3

www.gazetadedimineata.ro

aprilie, la ora 18:00. Potrivit ANM, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în gen-

www.gazetadedimineata.ro

eral slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

J o i, 2 Ap r i l i e 2 0 1 5

Gazeta de Dimineaţă

Hunedoara.

Toate unităţile spitaliceşti au autorizaţie sanitară

Spitalele din judeţul Hunedoara beneficiază de autorizaţie sanitară, în ciuda plângerilor pe care pacienţii le fac

privind igiena precară. Potrivit inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică, toate spitalele din judeţ îndeplinesc

condiţiile de funcţionare. „Toate spitalele au autorizaţie de funcţionare, dar au şi programe de con-

formare. Sunt condiţii care trebuie îndeplinite conform normelor ministerului sănătăţii în ceea ce priveşte

funcţionarea unităţilor sanitare cu paturi. Spitalele primesc anual această autorizaţie sanitară şi de obicei

se întâmplă acest lucru în primele luni ale anului”, a declarat, pentru GDD, Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. În judeţul Hunedoara sunt spitale care sunt prevăzute pentru reparaţia capitală şi anumite spitale unde fiecare manager îşi stabileşte termenele de finalizare ale reparaţiilor care sunt necesare în decursul unui an de zile. Pentru a îndeplini normele, spitalele trebuie să aibă maximum şase paturi în salon şi două de rezervă, trebuie să asigure apă, iar numărul de duşuri şi toalete să fie raportat la numărul de pacienţi. Iulia BĂLUŞĂ

Gorj.

Percheziţii ale poliţiştilor de la crimă organizată la suspecţi de infracţiuni informatice

Mai mulţi gorjeni suspectaţi de comiterea de infracţiuni informatice sau trezit, miercuri dimineaţă, cu mascaţii la ușă. Poliţiștii de la SCCO Gorj au descins la domiciliile a 19 suspecţi de infracţiuni informatice de tip spam, phishing și root scan. Patru dintre percheziţii au avut loc în Motru, poliţiștii căutând dovezi care să ateste activitatea infracţională a suspecţilor. Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2014, membrii grupării ar fi intrat în posesia unor date bancare confi-

www.gazetadedimineata.ro

denţiale, pe care le-ar fi folosit ilegal pentru a comanda online diferite produse ce erau ridicate din România şi Italia. Anchetatorii spun că prejudiciul creat este de aproximativ 100 de mii de euro. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fraudă informatică şi acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice.

www.gazetadedimineata.ro

Poliţiștii au condus la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj 16 persoane, acestea urmând a

www.gazetadedimineata.ro

fi audiate. Acţiunea de miercuri a beneficiat de suportul de specialitate al

www.gazetadedimineata.ro

Departamentului de Informaţii și Protecţie Internă Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Hunedoara.

Bătrână înşelată de falşi vânzători de produse de curăţenie Amabilitatea a lăsato fără bani şi bijuterii. O femeie de 75 de ani a fost prădată de falşi agenţi de vânzări. Două tinere cu vârsta cuprinsă între 17 şi 18 ani sau prezentat la uşa bătrânei şi au spus că au produse de curăţenie şi cosmetică la „ofertă” de la un renumit supermarket. Pensionara, atrasă de cele prezentate le-a invitat pe fete în casă să discute pe îndelete despre „ofertă”. „După ce le-a invitat în locuinţă, una dintre fete a invitat-o pe femeie în bucătărie (închizând uşa), în timp ce uşa de acces

în apartament a rămas neasigurată. După plecarea celor două tinere, persoana

vătămată o observat că uşa dormitorului era deschisă, iar din sertarul unei vitrine

a constatat lipsa a două lănţişoare şi a două inele din aur, în valoare de aproxi-

mativ 2.250 lei”, comunică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Hunedoara. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar poliţiştii fac cercetări în vederea identificării suspectelor şi a recuperării prejudiciului. Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că sunt reprezentante ale unor companii furnizoare de servicii publice sau vânzători ambulanţi, dacă nu au garanţia identităţii acestora. Iulia BĂLUŞĂ

Horoscopul zilei S-ar putea să aveţi o zi proastă pe plan sentimental. Aveţi, însă, o mare capacitate de comunicare şi puteţi să depăşiţi toate neînţelegerile cu persoana iubită. Vă sfătuim să acordaţi mai

Dimineaţa nu sunteţi mulţumit de nimic şi aveţi tendinţa să criticaţi pe toată lumea. Vă sfătuim să nu vă enervaţi pentru nimicuri. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Nu este momentul să vă ambiţionaţi să rezolvaţi singur problemele casei, pentru că sar putea să nu aveţi succes. Acceptaţi ajutorul familiei!

Pe plan sentimental, s-ar putea să aveţi probleme din cauza orgoliului. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă răbdare cu persoana iubită.

Dimineaţa s-ar putea să fiţi confuz, ceea ce vă poate afecta relaţiile sentimentale. Vă recomandăm să fiţi calm şi să nu provocaţi o ceartă cu partenerul de viaţă.

Dimineaţa sunteţi măcinat de sentimente contradictorii, dar o femeie mai în vârstă din familie va ajuta să vi le clarificaţi. Vă sfătuim să fiţi mai moderat.

Nu sunteţi deloc mulţumit de situaţia financiară, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi. În curând veţi primi bani de unde nu vă aşteptaţi.

Dimineaţă este posibil să suferiţi o dezamăgire pe plan sentimental. Vă sfătuim să vorbiţi deschis, ca să evitaţi neînţelegerile.

Aveţi tendinţa să exageraţi în privinţa sentimentelor şi a afacerilor. Vă sfătuim să fiţi mai moderat, pentru că riscaţi să vă dezamăgiţi prietenii.

Vă sfătuim să vă concentraţi asupra problemelor casei. Dacă aveţi ocazia să mergeţi într-o vizită la prieteni, nu staţi pe gânduri!

S-ar putea să întâmpinaţi câteva obstacole, dar le depăşiţi cu bine. După-amiaza, vă recomandăm să staţi acasă, cu familia.

multă atenţie partenerului de viaţă. Împreună, puteţi să găsiţi o soluţie la problemele financiare care va frământă.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Crima organizată a descins din nou în judeţul Hunedoara.

De data aceasta pentru destructurarea unei reţele specializată în infracţiuni din domeniul criminalităţii infor matice Poliţiştii de la crimă organizată au descins, miercuri dimineaţă, în cinci judeţe, printre care şi Hunedoara, în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice. Prejudiciul de care vorbesc anchetatorii este cifrat la 4,5 milioane dolari. Zece suspecţi au fost duşi pentru audieri la sediul DIICOT Mehedinţi. Nu mai puţin de 11 percheziţii domiciliare au fost efectuate, miercuri dimineaţă, de poliţiştii de la crimă organizată în Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş într-un dosar în care, prin fraude informatice, suspecţii au reuşit chiar să intre în servere guvernamentale

din Australia şi Columbia. ”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013 – 2014, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat care a acţionat, pe raza judeţelor Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, având ca scop infracţional săvârşirea unor infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice”, se arată într-un comunicat DIICOT. Potrivit anchetatorilor, o parte din membrii grupării, prin fals informatic, dar şi prin folosirea unor programe informatice, au obţinut în mod ilegal, date confidenţiale de tip bancar, aplicaţii de comerţ electronic ( Ebay sau PayPal) sau informaţii referitoare la carduri de

credit, folosind tehnici de manipulare a datelor identităţii unei persoane sau a unei instituţii. ”După ce aceste date erau obţinute prin accesul fără drept la sisteme informatice, membrii grupării comercializau pe diferite pagini web atât programe informatice care acordau dreptul de acces la diferite servere (SellVNC, RDP, ROOT, DUMPS, CC) dar şi date confidenţiale bancare, obţinute în mod fraudulos. Totodată, alţi membri ai grupării infracţionale, prin folosirea datelor de cărţi de credit obţinute (user, parolă, număr carte de credit, dată expirare, Cod de verivicare-CVV2 şi codul fiscal ) au efectuat operaţiuni financiare în mod fraudulos prin încărcarea sau descărcarea unor instrumente de

plată electronică precum şi transferuri de fonduri prin utilizarea datelor de identificare ce permit utilizarea unor astfel de instrumente de plată electronică”, mai spun procurorii DIICOT. Activitatea infracţională desfăşurată a condus la prejudicierea serverelor unor companii naţionale şi internaţionale de telefonie, furnizori de

servicii de plată prin internet, companie de servicii financiare, operator din domeniul serviciilor poştale dar şi servere guvernamentale din Australia şi Columbia. Procurorii susţin că din investigaţiile efectuate până în prezent, exista suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013 – 2014, prin acest mod

de operare, prejudiciul produs în cauză este de 4.500.000 de dolari. Dosarul este coordonat de DIICOT Mehedinţi, iar la acţiunea de miercuri au participat ofiţeri de poliţie judiciară de la BCCO Craiova şi Timişoara, dar şi de la SCCO Mehedinţi, SCCO Hunedoara şi Buzău. Mihaela MIHAI

GORJ:

Percheziţii la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale Percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale din judeţul Gorj. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au efectuat, miercuri dimineaţa, 10 percheziţii la persoane bănuite că ar fi sustras aparatură electronică din societăţi comerciale. „La data de 1 aprilie poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, www.gazetadedimineata.ro

sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, efectuează 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţului, la membrii unei grupări infracţionale specializate în furturi. Din cercetări a reieşit că aceştia ar fi sustras, preponderent, produse electronice (televizoare, tablete, telefoane mobile etc.)”, comunică reprezentanţii www.gazetadedimineata.ro

Inspectoratului General al Poliţiei Române. Potrivit poliţiştilor gorjeni percheziţiile domiciliare au avut loc în două locaţii, oraşul Rovinari şi comuna Fărcăşeşti, la membrii grupării infracţionale, care sunt acuzaţi de furt de produse electronice din magazine. „Au avut loc nouă percheziţii în oraşul Rovinari şi una în localiwww.gazetadedimineata.ro

tatea Fărcăşeşti, care este arondată oraşului Rovinari. S-au efectuat 10 percheziţii domiciliare la membri unei grupări infracţionale specializată în furturi din societăţi comerciale. Momentan nouă persoane se află la audieri la sediul poliţiei din Rovinari, în cazul în care primesc vreo măsură de arestare, vor fi trimise la sediul IPJ Gorj”, a

www.gazetadedimineata.ro

declarat, pentru GDD, Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 57.000 de lei. În cadrul acţiunii au fost implicaţi şi reprezentanţii Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


8

Actualitate

Joi, 2 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Parlamentul nu discută miercuri modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor

Modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor nu intră miercuri în dezbaterea plenului Parlamentului deoarece nu are un raport de la comisia de specialitate, a precizat deputatul PNL Ludovic Orban, arătând că, până când va fi schimbat statutul, ridicarea imunităţilor se va "judeca" după Constituţie. "Birourile Permanente au decis să sesizeze Comisia pentru statut pentru aceste proiecte de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor. Am sesizat comisia şi modificările la statut se

vor dezbate la prima şedinţă a comisiei şi apoi în plen, la prima şedinţă după elaborarea raportului", a spus Orban. Întrebat cum se va judeca o speţă a procurorilor până la modificarea statutului, Orban a precizat: "Conform textului constituţional, articolul 176, aliniatul 2, care spune că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea deputaţilor, respectiv, senatorilor". El a mai spus că liberalii au sesizat Curtea Constituţională în urma votului la Dan Şova.

Senatul a respins, săptămâna trecută, solicitarea Parchetului de

arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, luând în considerare preved-

erile Statutului deputatului şi senatorului, care precizează ca o astfel de

hotărâre va fi adoptată cu votul majorităţii senatorilor.

Tenis de câmp.

Locurile I şi III pentru CSŞ Petroşani la Cupa de Primăvară Tenski de la Braşov

Început de săptămână competiţional pentru tenismenii de la CSŞ Petroşani care au participat la turneul de la Braşov, de unde s-au întors cu un loc I la 12 ani băieţi şi un loc III la 14 ani-băieţi. Alexandru Giurea şi-a respectat statutul de favorit al categoriei de 12 ani şi a câştigat Cupa de Primăvara Tenski de la Braşov. Sportivul petroşănean a trecut în primul tur de Ioan Bogdan Voina cu scorul de 6-0 6-0. În sferturile de finală l-a învins pe favoritul 6, Iustin Belea, cu scorul de 6-2 76(1), în semifinală eliminându-l pe favoritul 3, Ioan David Cercel cu

scorul de 6-0 6-0. Ultimul meci, finala, i l-a adus, de cealaltă parte a fielului, pe favoritul 4, Tamaş Balint Belfavi. Alexandru s-a impus în ultimul act al turneului cu scorul de 6-2 6-0. "Acest concurs a fost unul lung şi obositor, dar am reuşit să trec cu bine atât fizic cât şi emoţional. Mă bucur că am făcut meciuri bune, am greşit mai puţin şi am reusit să câştig acest turneu", a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, Alexandru Giurea. La categoria 14 ani băieţi, Bogdan Lazar a pierdut în semifinale în faţa lui Andrei Nica cu scorul de 6-2 2-6 5-7. În setul decisiv, Lazăr a condus cu scorul de 5-3 şi a avut două mingi de meci, dar În perioada 02 - 30 aprilie 2015 Laboratorul de Andrei Nica a revenit metrologie al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. incredibil şi a întors Petroşani îşi întrerupe activitatea de verificare soarta partidei, metrologică a contoarelor de apa rece în vedadjudecându-şi victoria erea etalonarii componentelor instalaţiei. Finala mică a fost căştiMulţumim tuturor beneficiarilor serviciilor gata de Bogdan Lazăr, noastre pentru înţelegere. CONDUCEREA sportivul petroşănean S.C. APA SERV VALEA JIULUI SA profitând de PETROSANI neprezentarea lui

Alexandru Stupar. Tot la Braşov au mai fost prezenţi şi Bogdan Vasilescu, Andrei Văsoiu şi Alexandru Scafariu – 10 ani băieţi,

şi Bogdan Roşulescu – 14 ani băieţi, toţi fiind eliminaţi în turul al doilea al competiţiei. Gabriel BĂLUŞ

COMUNICAT

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


9

Actualitate

J o i, 2 Ap r i l i e 2 0 1 5

Gazeta de Dimineaţă

Protejatul procurorului Mureşan, Luca Anversa, audiat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie a continuat, miercuri, audierea martorilor în dosarul în care fostul şef al BCCO Alba, comisarul Traian Berbeceanu este atât parte vătămată cât şi acuzat. La instanţă au ajuns patru martori, printre care şi Luca Anversa, unul dintre afaceriştii pe care procurorii DIICOT de la Alba- acuzatorii lui Berbeceanu- l-au favorizat. Instanţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a continuat, miercuri, maratonul audierii celor circa 100 de martori propuşi în dosarul în care doi foşti procurori DIICOT Alba (Ioan Mureşan- fost procuror şef, şi Nicolaie Cean) precum şi un fost ofiţer de crimă organizată – Alin Muntean sunt judecaţi pentru abuz în serviciu şi, represiune nedreaptă împotriva lui Traian Berbeceanu. În acelaşi dosar (întrucât instanţa a contopit dosarele de la DNA şi DIICOT), Berbeceanu este acuzat de favorizarea infractorului. Miercuri în faţa instanţei au fost chemaţi - ca martori propuşi de fostul şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan - Eduard Ajtai, Călin Balint, Constantin Neag şi Luca Anversa. Ultimul este un cunoscut afacerist pe care fostul şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, l-a protejat. Informaţiile GDD arată că declaraţiile date miercuri de cei patru martori citaţi de instanţă au fost unele care nu au avut legătură cu cauza. Până acum, martorii propuşi de acuzatorii lui Berbeceanu nu au

susţinut, în faţa instanţei, acuzaţiile lui Mureşan, Muntean şi Cean împotriva fostului şef al BCCO Alba. Procurorii DNA prezintă în rechizitoriul în baza căruia au cerut trimiterea în judecată a lui Ioan Mureşan, Nicolaie Cean şi Alin Muntean, harta relaţiilor de prietenie ale foştilor anchetatori ai comisarului BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, şi arată că cel care l-a pus ilegal sub acuzare pe acesta, fostul şef de la DIICOT Alba, era prieten cu un inculpat dintr-un caz de prostituţie, cu care mergea la vânătoare Anchetatorii DNA arată că în dosarul 6D/P/2010 al DIICOT-ST Alba Iulia au fost efectuate cercetări faţă de mai multe persoane pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat,

www.gazetadedimineata.ro

trafic de persoane, lipsire de libertate, ancheta fiind efectuată de ofiţerul Costel Chirilă, martor în dosar. „Parte din activităţile de trafic de persoane au avut loc la «Vila Elisabeta», al cărei proprietar este Ion Lazăr. În cursul urmăririi penale, postul telefonic utilizat de Ion Lazăr a fost interceptat, în perioada 18 mai 2010-16 iunie 2010. Cu această ocazie, a fost interceptată o convorbire telefonică purtată de Ion Lazăr cu inculpatul Ioan Mureşan, privind organizarea unei partide de vânătoare. Ofiţerii care efectuau activitatea de ascultare au adus această împrejurare la cunoştinţa procurorului de caz, constatându-se în perioada următoare diminuarea semnificativă a traficului telefonic pentru postul utilizat de Ion Lazăr, fapt ce a determinat renunţarea la

www.gazetadedimineata.ro

prelungirea măsurilor de supraveghere„, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Ion Mureşan, fostul şef al DIICOT Alba. DNA mai arată că „deşi anterior se procedase la redarea mai multor convorbiri telefonice între Ion Lazăr şi o persoană de sex feminin care, din câte rezulta, practica prostituţia, acesta punând la dispoziţie spaţiul necesar pentru desfăşurarea activităţii, faţă de Ion Lazăr s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru proxenetism, cauza nefiind soluţionată până în 15 mai 2014„. Martorul Costel Chirilă, cel care a instrumentat dosarul respectiv, a confirmat situaţia menţionată şi le-a dat procurorilor DNA copii ale proce-

www.gazetadedimineata.ro

selor-verbale din care rezulta implicarea lui Lazăr în activităţile infracţionale cercetate, dar nu a putut da o explicaţie rezonabilă pentru faptul că, faţă de Lazăr, cauza a fost disjunsă şi declinată la Parchetul local. „În anul 2012, cu ocazia cercetărilor efectuate de DNA – ST Alba Iulia în dosarul 21/P/2012, a fost înregistrată audio-video, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, o întâlnire amicală între Ioan Mureşan, Ion Nicolaie Cean şi Ion Lazăr, aceştia servind masa la «Vila Elisabeta». Deplasarea s-a efectuat cu autoturismul lui Ion Nicolaie Cean, constatându-se că, la întoarcerea la sediul DIICOT, Ioan Mureşan avea asupra sa o sacoşă, pe care nu o purtase asupra sa la

www.gazetadedimineata.ro

plecare, în condiţiile în care nu efectuase alte opriri de la sediu până la restaurant şi înapoi„, se arată în rechizitoriu. În 16 iulie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, pe Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, pe Nicolaie Ioan Cean, fost procuror DIICOT în perioada 7 decembrie 2009 – 15 august 2013, în prezent pensionat, pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, şi pe Alin Mirel Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


10

Actualitate

Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Lovitură pentru Mureşan şi Cean.

DNA nu este de acord cu NUP-urile din dosarele lui Luca Anversa

Procurorii DNA – Structura Centrală nu sunt de acord cu soluţiile date de DIICOT Alba, pe vremea când era condus de Ioan Mureşan, în două speţe care îl privesc pe afaceristul Luca Anversa, patronul Pomponio, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redeschiderea urmăririi penale vizaţi fiind şi Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean. Pe 1 aprilie, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate două dosare care au ca scop ”confimare redeschidere urmărire penală”. Întrunul, la părţi apar ca

”făptuitori” Ioan Mureşan- fostul procuror şef al DIICOT Alba, şi Daniel Costel Chirilă- procuor DIICOT şi el. Dosarul are termen pentru data de 2 aprilie. În celălalt dosar sunt inculpaţi Traian Grancea, Ioan Cristian Opruţa, Luca Anversa şi Nicolaie Cean. Termenul stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este 3 aprilie. Luca Anversa a fost considerat capul unei grupări infracţionale specializată în evaziune fiscală şi delapidare, pe vremea când societăţile activau în judeţul Alba. La un moment dat, acesta şi-a mutat afac-

erile în Hunedoara. Nu mai puţin de trei societăţi- Pomponio SRL Deva, Pomponio Construcţii SRL şi Pomponio Logistic SRL- care activează din 2012 pe raza judeţului Hunedoara, aveau în 2013, datorii către bugetul de stat în valoare de aproape 14 milioane de lei. Fostul şef al BCCO Alba, comisarul Traian Berbeceanu, arată în scrisoarea apărută după arestarea sa că şeful DIICOT Alba este cel care l-a scăpat pe Luca Anversa, DIICOT-ul necontestând pedepsele cu suspendare primite de omul de afaceri. Ba mai mult, Mureşan este

cel care ar fi decis ca Anversa, considerat liderul unei grupări infracţionale specializată în evaziune fiscală să nu fie propus pentru arestare preventivă. Fostul şef al BCCO Alba mai susţine că în acest caz, pe lângă membrii grupării au fost cercetaţi mai mulţi funcţionari ai DGFP Alba, pentru sprijinirea grupului infracţional. Tot Berbeceanu arată că ulterior Anversa a mutat Pomponio Construct în judeţul Hunedoara, la conducerea societăţii fiind numit Radu Ciornei, ”cumnatul procurorului Cean Sergiu”. În

aceeaşi societate a fost reangajat Ioan Procopie, care este ”concubinul grefierei şefe de la DIICOT ST Alba Iulia”. Fostul şef al BCCO Alba arată, în acelaşi document, că în repetate rânduri ofiţerul BCCO Alba, Alin Muntean, a fost văzut ”la întâlniri suspecte cu Luca Anversa”, întâlniri ce aveau loc în afara orelor de program şi fără ca italianul să fie înregistrat în registrul de la poarta de acces.

A primit un an de

Berbeceanu mai susţine

Alba, Traian

că Anversa a fost trimis

Berbeceanu. Cei trei au

în judecată şi în

fost trimişi în judecată

dosarul ”prostituate

pentr abuz în serviciu

pentru VIP-uri” pentru

şi represiune nedreaptă.

proxenetism şi şantaj.

închisoare cu suspendare. Anversa a fost condamnat şi în dosarul Pomponio, însă procurorii DIICOT Alba nu au atacat soluţiile instanţei ”considerând pedeapsa îndestulătoare”. Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean, alături de Alin Muntean, sunt acuzaţi de DNA că au fabricat dosarul în baza căruia au reuşit arestarea preventivă a fostului şef al BCCO

Mihaela MIHAI


Actualitate

11 Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Minerii şi energeticienii de la CEO au contract colectiv de muncă Noul contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul Complexului Energetic Oltenia a fost înregistrat, pe 31 martie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, asta după ce în urma discuţiilor purtate luna trecută de administraţia CEH şi sindicalişti cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, s-a ajuns la concluzia că este important ca CCM-ul să fie încheiat de urgenţă. Noul act are o valabilitate de doi ani. Minerii şi energeticienii de la CEO au un nou contract colectiv de muncă, act pentru care au şi protestat luna trecută timp de aproape o săptămână. ”Contractul a fost semnat de reprezentanţii administraţiei şi ai celor patru federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate care au participat la negocieri,

conform mandatelor acordate de către sindicatele legal constituite la nivelul S. C.E. Oltenia S.A. şi este valabil pentru o perioada de doi ani de la data înregistrării, respectiv până la data de 31.03.2017”, se arată într-un comunicat al Complexului Energetic Oltenia.

Tot conducerea CEO susţine că a terminat, pentru a cincea lună consecutiv, pe profit, condiţii în care structura energetică va avea banii necesari pentru achiziţionarea certificatelor de CO2. ”Începând cu luna octombrie 2014, profitul realizat de CE Oltenia se situează la

o medie lunară de peste 10 milioane euro, datorită funcţionării în regim de bandă pe totată perioada timpului friguros, cu majoritatea capacităţilor. Acest lucru face posibilă achiziţionarea întregii cantităţi de certificate de C02, până la termenul final,

30 aprilie 2015”, se mai arată în comunicatul complexului. În 20 martie, minerii de la Tehomir au decis să iasă la suprafaţă, după ce timp de mai multe zile au fost blocaţi în subteran, iar cei peste 30 de angajaţi ai complexului care au făcut greva foamei în faţa com-

paniei au renunţat şi ei la protest. Asta în urma negocierilor purtate de reprezentanţii angajaţilor cu ministrul Energiei, Andrei Gerea. În urma discuţiilor mediate de ministrul Energiei, s-a decis încheierea urgentă a unui contract colectiv de muncă şi la alocarea a patru salarii compensatorii celor care vor fi disponibilizaţi. Negocierile şi semnarea CCM-ului trebuiau finalizate până pe 30 martie, iar în noul trebuia urma introdus un “adaos salarial lunar” de 250 de lei pentru fiecare angajat, dar şi prevederi referitoare la salariile compensatorii pentru personal (altul decât cel care lucrează în subteran) şi a unui punctul referitor la cota de cărbune ce va fi acordată fiecărui salariat. Mihaela MIHAI

Petroşani.

Peste 2.700 de persoane cu venituri mici vor beneficia de tichete de Paşti Sute de persoane din municipiul Petroşani ce au venituri sub 750 de lei, vor beneficia înainte de sărbători de tichete din partea Primăriei. Beneficiarii vor primi pe baza unei cereri, cinci tichete a 10 lei fiecare. „Au depus cerere pentru a primi tichetele de Paşti 2.700 de persoane. Am început diswww.gazetadedimineata.ro

tribuirea de luni şi în prima zi deja au venit aproximativ 500 de beneficiari pentru a ridica tichetele. Distribuim luni, marţi, joi la persoanele cu dizabilităţi şi pensionari, iar miercuri şi vineri la cei care au ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, iar pentru şomeri, tichetele www.gazetadedimineata.ro

sociale le pot lua de la caseria Serviciului Social de la Petroşani”, a declarat, pentru GDD, Cristina Mraz, şef Serviciu Social Petroşani. Potrivit sursei citate, cei care primesc tichetele sunt persoanele care se încadrează în criterile aprobate prin Consiliul Local, pensionarii ale www.gazetadedimineata.ro

căror venituri sunt mai mici sau egale cu 750 de lei, persoanele cu handicap grav şi accentuat, ajutor social, alocaţie de susţinere a familiei, şomeri indemnizaţi şi un beneficiar de cantină. „Am achiziţionat 2.700 de carnete, iar fiecare persoană care a solicitat primeşte câte cinci

www.gazetadedimineata.ro

tichete a 10 lei. Noi mai primim cereri, pe care le vom prelua până vineri şi tichetele sunt cu ocazia Sărbătorilor Pascale”, mai spune Cristina Mraz. Astfel, vineri este ultima zi de depunere a c e r e r i l o r, c a t i c h e t e l e să ajungă la beneficiari până de sărbători. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


12

Actualitate

Jo i, 2 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Înscrierea sau retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor, a decis Camera Deputaţilor

Înscrierea şi reînscrierea elevilor la ora de religie vor fi posibile în baza unei

cereri scrise a părinţilor sau a elevilor majori, aceeaşi procedură

fiind valabilă şi la schimbarea opţiunii ori retragerea de la curs, a decis, mier-

curi, Camera Deputaţilor, printr-un proiect de lege. Proiectul, care modifică Legea educaţiei naţionale în acord cu decizia recentă a Curţii Constituţionale pe această temă, a fost votat cu 213 voturi pentru, unul împotrivă şi 5 abţineri. Proiectul prevede că

înscrierea sau reînscrierea elevului la obiectul religie se face prin cerere scrisă, iar schimbarea opţiunii sau retragerea se face tot prin cerere scrisă. Curtea Constituţională (CC) a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din

Legea educaţiei naţionale privind obligaţia unei cereri pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui depusă de cei care vor să studieze disciplina.

ANUNT DE PRESA

Anunţ

Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan str. Mihai Viteazu nr.31 anunţă organizarea în intervalul 27 - 29 aprilie 2015 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcţii contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: 1. Muncitor calificat (electrician), tr. I – Compartiment Iluminat public – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: şcoală profesională, liceu de profil sau curs de calificare în meseria de electrician. vechime în meseria de electrician: minim 2 ani. 1. Muncitor calificat (electrician), tr. IV – Compartiment Iluminat public – 1 post - condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: şcoală profesională, liceu de profil sau curs de calificare în meseria de electrician. Concursul se organizează astfel: Proba scrisă: 27 aprilie 2015 - orele 1000 în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulcan. Interviul: 29 aprilie 2015 - orele 1000 în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulcan. Condiţiile generale sunt cele prevăzute la art. 3 din H.G. nr. 286/2011, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Bibliografia şi actele necesare pentru dosarul de concurs se afişează la sediul Primăriei Municipiului Vulcan. Dosarele de înscriere se depun la compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan până la data de 17.04.2015, orele 1300. Informaţii suplimentare la telefon 0254/570340 int. 217.

02.04.2015 SC BRAHMS INTERNATIONAL SRL, FUNDAŢIA ”ŞCOALA COMERCIALĂ ŞI DE SERVICII” BACĂU ŞI SC EURO JOBS SRL, implementează în perioada 29.04.2014 – 28.10.2015, proiectul cu titlul ”CASSECalificarea angajaţilor- servicii la standarde europene” ID 136390. Proiectul se adresează angajaţilor şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013- Investeşte în oameni! Axa prioritară 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, DMI 2.3, ”Acces şi participare la formare profesională continuă”. În cadrul activităţii A 4.2.2. Organizare şi desfăşurare a 10 tipuri de cursuri în cadrul a 36 programe FPC, SC EURO JOBS SRL va organiza în perioada următoare programul de formare profesională în calificarea „LUCRĂTOR ÎN AGROTURISM”, pentru un număr de 28 beneficiari. Programul se va desfăşura pe o perioadă de 6 luni şi vor fi furnizate 720 ore de pregatire, dintre care 480 pregătire practică şi 240 pregătire teoretică. Persoanele care doresc să participe la acest program trebuie să aibă statutul de persoane angajate. Toate serviciile oferite sunt cu titlu GRATUIT! BENEFICII: OBŢINEREA UNEI DIPLOME DE CALIFICARE VALABILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANA SERVICII SPECIALIZATE DE INFORMARE ŞI CONSILIERE ÎN CARIERĂ SUBVENŢII LA FINALIZAREA PROGRAMULUI DE FORMARE PROFESIONALA CONTINUA. Persoanele interesate ne pot contacta la sediul SC EURO JOBS SRL, din Petrosani, str. 22 Decembrie, nr. 1 sau la numerele de telefon: - secretara – Ghinia Andreea Sonia - 0354/108.516 - coordonator proiect – Pasternek Irina - 0731.301.162.

Vă mulţumim!


13

Actualitate

Joi, 2 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune pe minerit

Problemele acute din sectorul energetic şi anunţatele restructurări la Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara, ambele companii de interes naţional, dar care sunt în pragul falimentului, au determinat PNL-ul să depună o moţiune împotriva Guvernului Ponta, premierul şi PSD-ul fiind consideraţi principalii vinovaţi pentru situaţia celor două complexe. Deputatul hunedorean al PNL, Bogdan Ţâmpău, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineaţă, că moţiunea este necesară, întrucât soarta producătorilor de energie pe bază de cărbune este în pericol. Mai mult, Ţîmpău spune că situaţia CEH se datorează în întregime managementului girat de PSD. ”PSD Hunedoara şi-a dorit să gestioneze soarta CEH. Chiar în momentul în care am intrat împreună la guvernare s-au luptat foarte mult ca reprezentanţii PSD să deţină întrutorul soarta acestui complex în mâinile lor. Este momentul în care trebuie să facem o analiză să vedem unde a condus managementul girat de PSD această societate comercială extrem de importantă pentru judeţul nostru şi pentru siguranţa sistemului energetic naţional”, a precizat Bogdan Ţîmpău, unul dintre semnatarii moţiunii. Analiza nu va fi una extrem de grea, întrucât se vede cu ochiul liber că, după mai bine de doi ani de guvernare PSD, CEHul înfiinţat pe mandatul social-democraţilor este la un pas de isolvenţă, întrucât pe o conducere politică, mascată de ordonanţa corporatistă, PSD-ul şi-a numit şi menţinut în funcţii oameni care nu au avut nicio tangenţă cu mineritul şi energia. Moţiunea PNL se numeşte: ”În lipsa oricărei Strategii Energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment”, iar semnatarii arată, ceea ce spun

sindicaliştii din Hunedoara şi Gorj de mai bine de doi ani, că directorii numiţi politic nu au făcut altceva decât să ducă cele două companii spre insolvenţă. ”Pentru Guvernul condus de Victor Ponta ”siguranţa şi securitatea energetică” ”România, pol energetic regional” sunt doar lozinci vehiculate în spaţiul public, fără a exista o preocupare reală pentru materializarea lor în politici sustenabile! Singura ţintă a acestui Guvern este Falimentul, iar ca politici publice sau direcţii prioritare sunt promovate: Minciuna, Corupţia, Aroganţa şi Sfidarea”, se arată în moţiune. În acelaşi document, semnatarii susţin că esenţial pentru relansarea sectorului energetic românesc este asumarea unei viziuni care pe termen mediu şi lung trebuie să ţină seama de interesul naţional şi de alinierea la standardele UE. ”Dar cine să îşi asume aceste deziderate? Un Guvern care nu este capabil să conştientizeze şi să valorifice, în actualul context geopolitic regional, potenţialul sectorului energetic românesc? Un Guvern care mai degrabă îngroapă acest sector şi iroseşte o resursă strategică valoroasă care dacă ar fi gestionată profesionist, ne-ar crea un avantaj economic ca ţară? Un Guvern care ignoră expertiza realizată şi tradiţia prestigioasă de care dispunem în acest domeniu? Nu mai avem nicio sepranţă de la acest Guvern care nu este capabil să genereze politici care să contribuie cu adevărat la securitatea cetăţenilor români şi la consolidarea poziţiei ţării noastre în rândul statelor Uniunii Europene. Cu fiecare zi care trece, suntem tot mai convinşi că obiectivele de asigurare a securităţii energetice a României nu vor putea fi obţinute prin măsurile luate de Guvernul condus de Victor Ponta şi de ministrul Energiei, Andrei Gerea”, se arată în moţi-

www.gazetadedimineata.ro

une. Documentul vorbeşte despre ”interese de gaşcă” liberalii susţinând că declinul sectorului energetic a început odată cu numirea lui Constantin Niţă ca ministru delegat pentru Energie. ”Totul a început atunci când Departamentul pentru Energie era condus de domnul ministru delegat Niţă Constantin şi singura dumnealui preocupare a fost aceea de a putea controla întreg sistemul energetic şi a încasa prin cei din jurul său comisioanele. Sunt de notorietate scandalurile în care au fost implicaţi Eugen Brădean, director Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Niţă, numiţi în poziţii cheie la Hidroelectrica şi condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru luare şi dare de mită privind intenţia de vânzare de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro. Pentru a putea gestiona cu măiestrie jafurile, au fost numiţi ”oameni de casă”, ”competenţi” în aranjamente de fraudare, dar incompetenţi profesional” spun liberalii care mai arată că niciuna din investiţiile promise de Niţă nu s-a realizat. Mai mult, liberalii arată că investiţiile chinezeşti promise de socialdemocraţi au fost doar ”un spectacol”. ”Vă mai amintiţi, poate, de investiţia chinezilor la Hunedoara? O investiţie de 270 de milioane de dolari, promisă de Guvern, care trebuia să rezolve problemele de mediu la Mintia. Premierul Victor Ponta a oferit atunci un adevărat spectacol semnând contract după contract, de miliarde de euro, cu bani din China. Acum, ministrul Andrei Gerea spune că acel contract a fost reziliat, că nu mai vin bani din China la Mintia şi că oamenii trebuie să plece acasă. Investiţii salvatoare din China erau promise şi în Gorj, la Termocentrala Rovinari, unde chinezii vroiau să

www.gazetadedimineata.ro

realizeze un grup energetic de 500 de MWh, de aproape un miliard de euro. Totul riscă să rămână la nivel depoveste! Realitatea este dureroasă şi ascunsă de întreg Guvernul Ponta: la CE Hunedoara şi CE Oltenia nu se fac investiţii, dar vor fi daţi oameni afară. Tot la cele două companii se fac liste de concedieri, dar şi liste de angajări politice. La CE Hunedoara oamenii sunt trimişi acasă, iar compania dă zeci de milioane de euro pe cărbune din import. Cele două societăţi, Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara, trebuiau să fie companii de siguranţă naţională, iar cărbunele o resursă de siguranţă naţională. Este singura energie de care poate beneficia ţara noastră când nu plouă, când nu e soare şi când nu bate vântul. În lipsa unui cadru legal coerent care să ajute companiile să pătrundă în piaţă şia unui management corect şi profesionist, angajaţii din sistem sunt condamnaţi la şomaj, iar sistemul riscă să intre în colaps”, spun liberalii. Aceştia afirmă că pentru întrg Guvernul Ponta începe numărătoarea inversă, pentru că atât premierul Victor Ponta, cât şi ministrul Andrei Gerea vor avea de dat nişte răspunsuri şi de preznetat nişte soluţii, luna aceasta, când Banca Mondială, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional vor veni în România pentru a purta discuţii cu Guvernul despre restructurarea CEO şi CEH. ”Să nu uitaţi, stimaţi guvernanţi, când vă aşezaţi la masa discuţiilor cu partenerii noştri financiari, că cele două companii asigură aproape 30 la sută din producţia de energie la nivelul ţării. Vă atragem atenţia asupra faptului că restructurarea acestor companii fără o analiză a impactului social şi a consecinţelor asupra securităţii energetice a României este o greşeală.

www.gazetadedimineata.ro

Dacă singurul plan pe care îl aveţi este să închideţi toate aceste capacităţi după ce ele au devenit neprofitabile, ca urmare a proastei administrări de către oamenii numiţi exact de dumneavoastră în fruntea lor, veţi fi singurii responsabili pentru această acţiune premeditată de subminare a sectorului energetic românesc”, mai arată semnatarii moţiunii. Aceştia arată şi care sunt alternativele celor două complexe energetice, pentru susţinerea sectorului cărbunelui şi evitarea unui genocid social în Hunedoara şi Gorj. ”În primul rând opriţi jaful la aceste companii şi eliminaşi influenţele politice.Redresarea sectorului energetic românesc se poate face dacă plecaţi de la aceste premise, însă pentru realizarea lor este nevoie de multă voinţă politică, dar această determinare politică vă lipseşte când vine vorba de apărarea intereselor naţionale şi ale cetăţenilor acestei ţări. Aceste companii nu vor deveni profitabile dacă resursele vor fi gestionate ca şi până acum –fără viziune, fără cunoştinşe în domeniu, dar cu carnet de partid. Cărbunele şi uraniul joacă un rol important în Sistemul Energetic Naţional. Din păcate, ne confruntăm azi cu ruinarea sectorului minier românesc. Nu este o figură de stil, este realitatea crudă în care ne aflăm după aceşti ani de guvernare Ponta. Insolvenşa nu apare peste noapte, este rodul activităţii Guvernului Ponta şi a aparatului său de lucru. Activitatea oamenilor promovaţi în funcţii de conducere, ”manageri privaţi” numiţi pompos în urma unor proceduri de recrutare, selectare, plătite cu bani grei pentru a legaliza carnetul de partid, criteriul politic şi incompetenţa”, completează liberalii. Semnatarii moţiunii arată că la CEO influenţa nefastă a Guvernului Victor Ponta şi a PSD a

www.gazetadedimineata.ro

fost implementată cel mai bine. Asta pentru că, primul lucru pe care PSD l-a făcut după ce a luat puterea în Gorj a fost să pună un vicepreşedinte PSD- Laurenţiu Ciurelmanager profesionist, ”printr-un simulacru de concurs şi prin încălcarea prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, care ar fi trebuit să asigure manageri profesionişti şi apolitici”. Liberalii spun că Ciurel sa folosit de cetăţenia australiană pentru a impresiona audienţa cu experienţade viaţă, calităţile sale de manager fiind inexistente, arătând totodată implicarea acestuia în scandalul Şova. Potrivit liberalilor, CEH este într-o situaţie dezastruoasă, tocmai pentru că a fost abandonat în ghearele aceloraşi interese meschine de partid. ”Minele de huilă sunt azi un pericol pentru siguranţa şi securitatea locurilor de muncă. Lipsa materialelor uzuale pun în pericol viaţa angajaţilor. În cazul Complexului Energetic Hunedoara rezultatul Guvernării Ponta este creşterea preţului per Gcal de la 85 lei la 130 lei, acumularea de datorii comerciale-de 400 mil. şi bugetare-la acelaşi nivel. La toate acestea se adaugă neîndeplinirea obligaţiilor contractuale privind investişiile de desulfurare la centrala Paroşeni, cu iminentul pericol de infringement”, mai arată liberalii. Aceştia spun că restructurarea CE Hunedoara şi CE Oltenia trebuie analizată în contextul siguranţei şi securităţii energetice a României, măsurile de restructirare anunţate- disponibilizări masive de personal- fiind lipsite de profesionalism şi neanalizate în contextul geo-politic actual. Moţiunea a fost depusă miercuri la Camera Deputaţilor şi va intra în dezbatere marţi.

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Petroşani.

Burse pentru elevii merituoşi şi cu probleme sociale Sute de elevi ce studiază la şcolile din municipiul Petroşani vor primi burse în semestrul al doilea. Consiliul Local al Primăriei Petroşani a alocat un număr de 845 de burse pentru elevii din învăţământul preunivestitar de stat de pe raza municipiului, aferent anului şcolar 20142015, semestrul II. Elevii din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, merit, studiu şi de burse de ajutor social. De burse vor beneficia 179 de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani, 272 de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani, 40

de elevi de la Colegiul Economic „Hermes”, 101 elevi de la Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” Petroşani, 124 de elevi de la Colegiul Tehnic „Dimintrie Leonida” Petroşani şi 129 de elevi de la Şcoala Gimnazială numărul 7 Petroşani. Elevii vor primi în acest semestru burse de performanţă în valoare de 80 de lei lunar, burse de merit70 de lei lunar, burse de studiu - 60 de lei lunar,

atât pentru gimnaziu cât şi pentru liceu şi burse sociale în valoare de 50 de lei pe lună pentru fiecare elev ce se încadrează în cerinţe. Bursele sociale sunt

cele mai multe, 613 în total, din care 520 pentru învăţământul gimnazial şi 93 pentru liceeni. Valoarea totală a burselor este de 46.640

de lei, din care pentru învăţământul gimnazial este acordată suma de 33.370 lei, iar pentru învăţământul liceal suma de 13.270 de lei. Iulia BĂLUŞĂ

Petroşani.

Competiţie ad-hoc de volei organizată de studenţii de la Universitate Activităţi sportive la Universitatea din Petroşani. Un stil de viaţă sănătos este întotdeauna benefic pentru organism, la asta s-au gândit şi studenţii din Petroşani, când au organizat o dupăamiază întreagă doar pentru volei. La eveniment au participat tineri din toate cele trei organizaţii studenţeşti, Liga Studenţilor, Asociaţia Studenţilor Basarabeni, University of

Students Union, implicându-se conştiincios in joc dar şi în arbitraj. Pentru competiţie sau aliniat la start patru echipe. Fiecare echipă fiind formată din şase jucători, aceştia având şansa să joace pe câte un post prin rotaţie. La activitatea sportivă de miercuri au participat zeci de studenţi, unii dintre ei aşteptând pe margine să le vină rândul la joc. „Eu am mai participat la competiţii de

www.gazetadedimineata.ro

volei şi îmi place foarte mult acest sport, de aceea am ales să particip alături de colegii mei la această competiţie. M-aş bucura să se organizeze mai des astfel de competiţii ” a declarat un student din anul doi de la Facultatea de Mine. Sala de sport a Universităţii, pentru câteva ore s-a transformat într-un mediu prielnic pentru tinerii, care s-au distrat şi au făcut mişcare. Competiţia a fost mai mult un joc al

www.gazetadedimineata.ro

prieteniei, nefiind vorba despre premii sau câştigători

www.gazetadedimineata.ro

Studenţii au jucat volei până la lăsarea serii şi

www.gazetadedimineata.ro

istoviţi au plecat către cămine. Ramona Seleşan

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Joi, 2 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Acţionar la Hidro-Tarniţa şi cablul submarin cu Turcia, CEH nu şi-a achitat obligaţiile Complexul Energetic Hunedoara este acţionar la două proiecte importante din sectorul energiei. Statul este cel care a decis ca structura energetică hunedoreană să facă parte din acţionariatul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti şi din proiectul cablului energetic submarin dintre România şi Turcia, însă la aproape doi ani de la acel moment, Complexul Energetic Hunedoara nu şi-a respectat obligaţiile financiare aferente celor două proiecte. Complexul Energetic Hunedoara ar fi trebuit să achite pentru proiectul hidrocentralei de la Tarniţa 2 milioane de euro. Managementul politic practicat la CEH care a dus complexul energetic în cap a făcut însă imposibil ca structura energetică hunedoreană să îşi respecte obligaţiile. Aşa se face că până la acest moment, potrivit informaţiilor GDD, Complexul Energetic Hunedoara a achitat doar vreo 2,5 milioane de lei din cele 2 milioane de euro. Potrivit energyreport.ro, Hidro Tarniţa a somat Complexul Energetic Hunedoara să plătească restanţe de 6,23 milioane de lei pentru acţiunile subscrise în cazul unei majorări de capital, plus dobânzi de întârziere şi daune care curg de la 31 decembrie 2014, termenul limită de plată. În 12 decembrie 2013, în AGEA a Hidro Tarniţa s-a aprobat majorarea capitalului cu 75.685.000 lei. Complexul Energetic Hunedoara a subscris în cadrul majorării pentru 88.425 din acţiunile nou emise din totalul de 756.850 acţiuni nou emise, fiecare cu valoare nominală de 100 de lei. Problema e că termenul limită pentru plata acţiunilor a fost sta-

bilit la 31 decembrie 2014, iar Complexul Energetic Hunedoara a plătit doar 30% din acţiuni. De la data limită de 31 decembrie 2014 , Hidro Tarniţa a calculat dobânzi de întârziere şi daune, potrivit documentului consultat de Energy Report. La acea majorare de capital trebuia să participe iniţial şi Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia (cu câte 8,9 milioane lei), Hidroelectrica (31,3 milioane lei), CE Hunedoara şi Electrica (câte 8,8 milioane lei) tot până la 31 decembrie 2014. În ceea ce priveşte proiectul cablului de interconectare submarin dintre România – Turcia, statul vrea câte două milioane de euro de la şapte companii de stat. Complexul Energetic Hunedoara rămânea ”lider” şi-n această investiţie ce presupunea o contribuţie de încă două milioane de euro. În cazul acestui proiect, CEH nu a achitat nici măcar un leu din cele 2 milioane de euro cerute de statul român. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în prezent se face un nou studiu de fezabilitate legat de cablul energetic România-Turcia şi că l-a rugat pe preşedintele Recep Erdogan să mai aştepte "un pic" până se vor trage concluzii pentru a se găsi cele mai bune soluţii în acest sens. "Am abordat în discuţia noastră tete-a-tete această chestiune. În momentul de faţă situaţia este următoarea: a existat un studiu de fezabilitate care a fost realizat acum mai mulţi ani. S-a considerat că nu toate datele relevante au fost elucidate şi s-a comandat de către autorităţile competente un nou studiu

de fezabilitate care relevă mai bine ce se poate obţine", a spus, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, citat de MEDIAFAX. Iohannis a afirmat că acest proiect este în prima fază de studiu, astfel că lau rugat pe omologul turc să mai aştepte "un pic"

până vor veni concluziile noului studiu de fezabilitate şi după aceea ”să se găsească între cele două guverne cele mai bune soluţii pentru a continua într-o formă sau alta discuţiile pe securitatea energetică". În condiţiile în care pe mandatul PSD Complexul

Energetic Hunedoara a acumulat datorii de peste 600 milioane de lei, este greu de crezut că unitatea energetică va putea face parte din proiecte energetice importante. CEH-ul nu are lichidităţi, iar FMI-ul a cerut deja lichidarea acestuia. Mihaela MIHAI

Anunţ Primăria municipiului Petroşani Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Petroşani În fiecare an credincioşii din toate colţurile lumii serbează sfintele sărbători de Paşti. Cu această ocazie, lăcaşele de cult devin foarte aglomerate, cu persoane de diferite vârste, sexe, şi categorii sociale. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Petroşani îndeamnă toţi credincioşii să respecte regulile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice, după cum urmează: - Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult se permite în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării producerii de accidente; - Uşile de acces / evacuare se menţin în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber; - Parcarea autoturismelor particulare ale persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situaţii de urgenţă, în situaţia producerii unui eventual incendiu; - Mijloacele de încălzire se amplasează la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau elementele de mobilier combustibile; - Se asigură amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc., de preferinţă în tăvi metalice cu nisip; se supraveghează pe toată durata menţinerii aprinse a acestora; - Pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros se evacuează din interiorul lăcaşului de cult, covoarele, mochetele, scaunele şi băncile nefixate ferm de pardoseală. De asemenea se recomandă manipularea atentă a lumânărilor pe durata desfăşurării diferitelor ritualuri religioase, precum şi aerisirea lăcaşelor de cult în vederea prevenirii leşinurilor datorită faptului că majoritatea enoriaşilor sunt la sfârşitul unei îndelungate perioade de post. Totodată, pe această cale, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Petroşani, urează tuturor colaboratorilor săi precum şi tuturor cetăţenilor municipiului, sărbători fericite alături de cei dragi şi tradiţionalul “Hristos a înviat !”


16

Actualitate

Jo i, 2 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Lupte politice de culise.

Minerii de la SNÎMVJ acuză conducerea că nu îi lasă să lucreze deşi CEH nu are cărbune Minerii de la Petrila acuză că nu sunt lăsaţi de către conducerea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului să lucreze sâmbetele. Motivul, sabotaj la activitatea CEH generat de orgolii politice Mai mulţi angajaţi de la mina Petrila sunt nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi să lucreze sâmbăta, deşi Complexul Energetic Hunedoara are nevoie de cărbune. Conducerea SNÎMVJ susţine însă că nu se pot lucra toate cele patru sâmbete pentru că CEH-ul nu plăteşte huila şi că încă nu s-a stabilit, pentru aprilie, care vor fi sâmbetele lucrătoare. Minerii spun că la mijloc sunt orgolii, fiind cunoscut faptul că Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ, avea ceva împotriva lui Constantin Jujan, actualul director al CEH, fost director al minei Petrila, de pe vremea când acesta a solicitat prelungirea activităţii unităţii miniere. ”Minerii ar vrea să lucreze. A fost întrebat şi directorul de la mină şi directorul societăţii şi au spus că nu ne cheamă la lucru pentru că nu le dă

CEH-ul bani. Noi ştim că cei de la CEH au nevoie de cărbune şi că ar dori să lucrăm sâmbăta, însă directorii noştri ne spun că atâta timp cât Jujan (n.r.-Constantin Jujan, directorul CEH) nu dă bani, nu ne poate chema la lucru sâmbăta. Astea ni le bagă pe gât pentru că nu vor să lucrăm. Eu văd lucrurile de factura acesta: SNÎMVJ împotriva Complexului Energetic Hunedoara. Noi stăm că nu vor unii, din cauza unor orgolii”, a declarat, miercuri, pentru GDD, un miner de la Petrila. Ortacul vorbeşte de divergenţe între conducerea SNÎMVJ şi cea a CEH, afirmând că ”orice orgoliu e împotriva mineritului din Valea Jiului”. ”Domnul Jujan a plecat de la mina Petrila la conducerea CEH, nu este membru PSD şi a lucrat la un plan de prelungire a activităţii la mina Petrila, iar directorul Anghel are ca mină de suflet mina Paroşeni. Domnul director Anghel chiar ne spunea că ne închide la 1 noiembrie 2015”, mai spune minerul. O parte a celor de la mina Petrila susţin că nu este normal ceea

ce se întâmplă la acest moment, afirmând ”complexul este tot al nostru în Valea Jiului”. ”Interesul ar trebui să fie comun. Să lucrăm şi noi şi ei, să supravieţuim şi noi şi ei, că suntem de aici cu toţii”, spune un miner petrilean. Conducerea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului afirmă însă că nu are bani să îi plătească pe mineri pentru sâmbetele lucrate suplimentar, dacă CEH-ul nu face plăţi. ”Nu pot să îi plătesc. Toată lumea a lucrat două sâmbete luna

trecută şi luna aceasta probabil se va lucra tot două sâmbete, dar încă nu am decis care din ele. Să vedem cu programul de sărbători, cu programul de Paşti, de 1 mai. Ei (minerii-n.r.) povestesc. Le-am spus că în prima parte a anului nu putem să depăşim numărul de zile lucrătoare mai ales dacă nu am bani de la CEH”, a declarat, miercuri, pentru GDD, Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ. Anghel recunoaşte că CEH-ul a solicitat ca minerii să lucreze şi sâmbăta, însă spune

că vor lucra numai dacă vor fi făcute plăţile de către complex. ”Eu cu ei (conducerea CEH) aşa ne-am înţeles. Că dacă reuşesc să îmi dea mai mulţi bani, lucrez câte sâmbete vor ei. S-a pus problema ca maxim două sâmbete să lucrăm pe lună”, a mai spus Anghel. Asta în timp ce minerii de la Petrila spun că la alte mine, Paroşeni spre exemplu, se lucrează şi mai mult de două sâmbete. De remarcat că pe vremea fostei con-

duceri a CEH, cea PSD, conducerea minelor neviabile, tot PSD şi ea, nu a avut aceeaşi atitudine radicală. Nu de alta, dar a acceptat acumularea datoriilor fără a face prea mari presiuni pe Andronache, Niculescu şi Drăgoi. Odată cu schimbarea conducerii CEH, adică cu numirea lui Constantin Jujan în funcţia de director, Aurel Anghel spunea, pentru GDD, că speră să aibă o relaţie mai bună, afirmând de nenumărate ori ”mi-a promis că plăteşte şi din restanţe”. Mihaela MIHAI


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.