27apr

Page 1

Anul V, nr.873, 16 pagini, Luni 27 Aprilie 2015, Preţ 1 leu

Petiţie pentru reluarea traficului de călători la Hunedoara

Dimensiunea dezastrului de la CEH, ascunsă de autorităţi în stil mafiot

1000 de oameni au semnat o petiţie prin care solicită reluarea circulaţiei trenurilor între Hunedoara şi Simeria. Traficul feroviar între cele două oraşe este anulat de mai bine de o lună de zile. Peste 400 de navetişti şi elevi sunt afectaţi de întreruperea circulaţiei feroviare. Peste 1000 de persoane au semnat o petiţie prin care solicită reluarea traficului feroviar între oraşele Hunedoara şi Simeria. <<< Pag. 5 2015.

Cinci medici hunedoreni au fost acuzaţi de malpraxis

Plângeri pentru malpraxis în Hunedoara. Cinci medici au fost acuzaţi în 2015 că au acordat tratament medical incorect sau neglijent pacienţilor. „În anul 2015 au fost înregistrate cinci plângeri. Momentan nu a fost soluţionată nicio plângere, s-au soluţionat doar plângeri care s-au făcut în 2014. În anul 2014 au fost în jur de 12 reclamaţii şi soluţii s-au dat în 10 cazuri. <<< Pag. 13 Petroşani.

Ziua ver de - mesaj din partea copiilor pentru comunitate

Elevii petroşăneni au promovat, vineri, la evenimentul dedicat mediului înconj u r ă t o r, „ Z i u a v e r d e ” , m e s a j u l p e n t r u u n o r a ş m a i c u r a t . E v e n i m e n t u l e c o l o g i c s e a f l ă l a e d i ţ i a a I V- a , i a r î n a c e s t a n ş c o l a r i i a u l u a t c u a s a l t C e n t r u l C i v i c ş i îmbrăcaţi adecvat, cu şepci verzi pe cap au suţinut ideea că îşi doresc o comunitate mai curată. Aceştia au realizat mai multe desene unde şi-au exprimat d o r i n ţ a d e a t r ă i î n t r- u n m e d i u n e p o l u a t , d e s e n e p e c a r e l e - a u a d u s î n c e n t r a l oraşului sau le-au afişat la scara blocului unde locuiesc sau pe panourile din muncipiu. <<< Pag. 16

<<< Pag. 7,8-9,10


Diverse

2 Luni, 27 Aprilie 2015

Reţetă Culinară

Vânzări

To r t D o b o s ( m i c )

Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032.

Ingrediente: Blat: 4 oua 85 gr zahar 80 gr faina 20 gr unt un varf de sare Crema: 2 oua 150 gr zahar 1 plic zahar vanilat 100 gr ciocolata neagra + o lingura de unt 180 gr unt 82 % grasime 2 linguri cacao Caramel: 100 gr zahar Altele: unt pt uns tava (pt o tava mai mare adaptati/dublati cantitatile)

Preparare: Intr-un bol mixam sau batem cu un tel albusurile cu un varf de sare. Adaugam zaharul si mixam pana se intareste. Galbenusurile le frecam cu untul topit si racit si le adaugam peste spuma. La final incorporam faina folosind o spatula si amestecand cu miscari usoare sa nu se lasa spuma. Din aceasta compozitie coacem in tava tapetata pe fund cu hartie de copt si unsa pe margini cu unt, 6 foi. Eu am folosit o tava rotunda cu diametrul de 17 cm. Lasam la cuptor aprox 10 minute la 180 de grade, dar in functie de cuptor mai bine verificati cand e blatul copt. Aluatul il tinem la frigider in acest timp si cand luam din el luam de pe margine. O sa dureze ceva timp aceasta operatiune pana

coaceti pe rand fiecare foaie. Crema: Intr-un vas rezistent la caldura amestecam ouale cu zaharul si zaharul vanilat si punem pe baie de aburi amestecand pana se topeste zaharul. Luam de pe foc si mixam cu mixerul. Separat intr-un alt vas punem ciocolata rupta bucatele impreuna cu o lingura de unt si o topim pe baie de aburi. Lasam sa se raceasca putin (cat sa nu fie fierbinte) apoi o adaugam treptat peste compozitia de oua mixand de fiecare data. Intr-un bol mixam untul pana devine foarte cremos. Cacaua o putem adauga in unt cand mixam sau in compozitia cealalta cu ciocolata. La final impreunam cele doua compozitii adaugand din crema de ciocolata, cate putin, la crema de unt. Asamblare: Asezam pe un platou pima foaie si o ungem cu crema, apoi procedam la fel cu restul de 4 foi. In total 5 foi pt. ca una vine unsa cu caramel. Ungem tot tortul cu crema si deasupra facem 8 moturi peste care urmeaza sa vina asezate triunghiurile cu caramel.Pentru caramel punem vasul cu zaharul pe foc si lasam sa se caramelizeze. Zaharul trebuie sa fie complet topit dar atentie sa nu fie ars. (din graba nu am reusit sa mai fac poze si la aceasta etapa dar am sa fac cu siguranta data viitoare). Blatul il taiem in doua mai intai (o sa fie mai usor de manevrat). Ungem prima jumatate cu caramel si nivelam frumos si cu un cutit uns cu putin unt taiem triunghiurile. Mai intai taiem jumatatea in doua, apoi fiecare bucata inca o data in doua. Procedam la fel si cu cealalta jumatate. Trebuie sa ne miscam repede pentru ca se intareste destul de repede caramelul.Triunghiurile obtinute le asezam peste moturile de crema. Dam tortul la frigider 2-3 ore inainte de a-l servi.

Poftă Bună !

Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550. Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550 Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300 Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

Luni, 27 Aprilie 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Trandafirul negru 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Ferma vedetelor (best of) 15:00 Puterea destinului 16:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 18:00 Lecţii de viaţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv

15:30 Andografia zilei 15:31 Maghiara de pe unu 16:50 Opinii fiscale 16:55 Opinii fiscale 17:00 Cu 80 de tablouri la capătul lumii 17:00 Prin Ţara Zânelor 17:35 Sărbătoarea comorilor vii 17:35 Vocea lui Caruso 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 Clubul celor care muncesc în România 18:40 Capri 19:35 Vorbeşte corect! 19:40 Sport 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Vorbeşte liber! 22:00 Biziday

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Luni, 27 Aprilie 2015

ACUZAŢII.

Doi foşti pioni din conducerea CEH acuzaţi că au cerut comision pentru un contract de export de energie Complexul Energetic Hunedoara nu poate săşi câştige “autonomia” pe piaţa energiei. Motivele sunt multiple, inclusiv legate de resemnarea şi indolenţa angajaţilor. Agravant este că la baza situaţiei tehnico-economice înregistrate acum la CEH stau interese colaterale zonei energetice naţionale. Implicaţiile sunt ameţitoare, la cel mai înalt nivel. Mihai Kis, petroșănean la origine și candidat pentru a doua oară la managementul profesionist al CEH, susține că intenția Guvernului Ponta este aceea de a închide Complexul Energetic Hunedoara pentru a salva Complexul Energetic Oltenia. Mai mult, Kis a susținut într-o emisiune la un post local din Valea Jiului că structura energetică hunedoreană ar fi putut, în anul 2014, să încheie un contract de peste 250 milioane de euro, care viza furnizarea de energie unei firme care urma să ducă megawatti taman până în Germania. Însă totul a fost blocat, zice Kis, de comisioanele cerute de doi dintre pilonii CEH: Daniel Andronache director general la acel moment şi Ioan Stamin Purcaru, preşedinte CA al CEH la momentul respectiv. Bonus, pe fir apare, spune acelaşi Kis, şi preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor. Scopul? Acela ca o cotă parte din megawatii ce se doreau a fi cumpăraţi de la CEH să vină de la altă firmă, asta pentru că era nevoie de bani pentru campania electorală.

”Se întâmpla în februarie 2014. E vorba de 500 MWh în bandă. Am făcut o cerere pe care am adresat-o Complexului şi mi-au trimis înapoi valoarea contractului într-un an de zile era undeva la 259 de milioane de euro. Ne-am întâlnit de mai multe ori la Conversmin, unde avea domnul Purcaru birou. A fost o şedinţă CA, prin martie-aprilie (2014), CEH-ul ajunsese într-o pasă proastă şi se tot certau ei. La un CA ştiu că neam întâlnit, se ţinea în Ministerul Energiei, era domnul Andronache director. Amândoi miau cerut atunci 10 la sută din cei 500 megawatti, adică 50 de megawatti să-i bage printr-o firmă cu Laurenţiu Nistor, să aducă ei energia. Au ieşit din CA, unde se ţinea CA e pe un coridor şi undeva pe dreapta e sticlă şi se vedea cine era în CA. Au ieşit amândoi şi au zis: haideţi să mergem pe scări. între etajele 2-3 şi acolo au spus 50 de mwgawatti să bage printr-o firmă”, a declarat Mihai Kis. Potrivit acestuia, în cazul în care varianta cu cei 50 de megawatti ar fi fost acceptată, firma impusă de cei doi piloni din CEH ar fi avut o parte de circa 2 milioane de euro pe lună. ”Faceţi un calcul 50 x 60 de euro x 24 x 365 ies vreo 20 şi ceva de milioane. Vroiau cam două milioane de euro pe lună. M-am şocat că au fost aşa deschişi. Eu m-am dus atunci deschis. Ei au început să dea cu interesul

www.gazetadedimineata.ro

naţional, salvăm Valea Jiului, poveşti de ale lor. După aceea au trecut direct de la fapte: lasă că din cei 500 cumpărăm noi prin firmele noastre, avem noi firmă de energie şi vindem noi. Nu ştiu numele firmei”, a mai spus Kis. Acesta a mai precizat că a cerut în mai multe rânduri să aibă o întâlnire cu premierul Victor Ponta, însă nu a avut parte de ea. Contractul, unul de o valoare mare, avea nevoie de o garanţie, mai ales că europenii cunosc deja cazurile de corupţie din România. ”Eu le cerusem să am o întâlnire cu Victor Ponta, pentru că trebuia o scrisoare de garanţie şi tot m-au amânat, că nu ne întâlnim cu Ponta, că ne întâlnim cu preşedintele partidului şi după aia mi-au spus că e vorba de Nistor. Şi atunci au început să dezvolte subiectul (cu comisionul-n.r.). Nu ştiu dacă i-au spus domnului Ponta

cumpere energia de la CEH fusese avizat, potrivit lui Kis, şi de Comisia Europeană, întrucât urma ca energia să ajungă în Germania. A căzut însă, după ce sa aflat că s-a cerut un comision. Andronache şi Purcaru confirmă existenţa intenţiei contractului, însă spun că nu au cerut niciodată comision. Daniel Androanche, fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, susţine că a vorbit cu Mihai Kis, legat de un contract de energie. Kis i-a fost trimis de Ioan Stamin Purcaru, şi a vorbit cu el preţ de vreo cinci minute, însă nu a cerut niciun comision. ”Nici vorbă. Nu am cerut în viaţa mea un comision la nimeni, de când trăiesc eu. Nu a discutat cu mine aşa ceva. Eu trebuia să fiu cel mai fericit. Dacă vindeam 500 de megawatti ar fi trebuit să-i dau eu lui comision ca să mi-i ia. Eu eram

”Scopul Guvernului Ponta este să închidă CEHca să lase poarta deschisă pentru CEO că acolo îi interesează” - Mihai Kis. ceva. Au spus că o să-l informeze. Timp de 4-5 luni cât am discutat că noi trebuia să mergem şi la Ambasada Germaniei, întrucât trebuia să fie şi un secretar de stat din partea Guvernului României fiind aşa mare contractul, şi domnul Purcaru a spus că vine el că la vremea aceea, undeva la începutul lunii mai, nu mai era Andronache”, a completat Mihai Kis. Contractul prin care firma care dorea să

www.gazetadedimineata.ro

salvat, nu mai aveam nicio problemă ca manager. Nu pot să cred aşa ceva. E ceva firmă din Bucureşti aşa-i? Ceva foarte vag îmi amintesc. A fost o chestie de genul următor. A venit un tip care a spus: domnule, eu sunt interesat să vă cumpăr nişte energie. Noi aveam preţul 270 de lei. E în regulă, ne-a trimis o adresă în scris, noi i-am răspuns că suntem de acord. M-am întâlnit cu el o singură dată când a venit la Deva, a spus că

www.gazetadedimineata.ro

da şi din momentul ăla să rezolve problemele de transport şi din clipa aia nu ne-a mai contactat”, a declarat, pentru GDD, Daniel Andronache. Sursa citată susţine că nu ştie dacă acest contract s-a încheiat, întrucât firma nu a avut cum să transporte energia. ”I-am explicat că e foarte greu să transporte până în Germania Megawatii. Eu am spus că pot să îi vând 500 de MWh, 65 de euro pe megawatt, la poarta complexului, mai departe e o problemă de transport. România nu are capacitate de transport. Nu cred că s-a perfectat că nu a avut transport. Un om normal de ce să cumpere de la CEH energie cu 65 de euro, când o lua de pe piaţă cu 40? Care era logica? O lua cu 65 de aici, o ducea până în Germania şi o vindea cu cât.? Cu 80 când preţul mediu pe piaţă era 40-45 de euro. De ce nu s-a dus la Oltenia că Ciurel se chinuia să vândă energie”, a mai spus Andronache. Şi fostul preşedinte de CA al CEH, Ioan Stamin Purcaru, spune că Mihai Kis a venit doar cu ”poveşti”. Nici el nu a cerut vreun comision. Ba mai mult, la fel ca Andronache spune că CEH-ul ar fi trebuit să dea comision pentru vinderea energiei. ”A vorbit aşa ceva la televizor? Nu e normal la cap. Adică noi făceam toate eforturile, că noi nu putem face contract bilateral decât pe preţul de producţie, nu avem unde vinde. După ce că trebuie să

www.gazetadedimineata.ro

vinzi la 300 lei pe megawatt să mai primeşti şi comision? Care e logica lucrurilor aici, când în situaţie de asta trebuie tu să-i dai lui comision să găsească unde să vândă? Nu a venit cu niciun contract. A venit cu nişte poveşti Nu a făcut nicio propunere, a zis că se duce, să avem răbdare şi după aia. Nu a mai venit cu nimic”, a declarat Ioan Stamin Purcaru. Daniel Andronache, care duminică a recunoscut că a vorbit cu Ioan Stamin Purcaru, susţine că fostul preşedinte al CA i-a spus că Mihai Kis ”i-a spus că trebuie neapărat să intre în CA că numai el poate rezolva problemele energiei din România”. Dacă ar fi semnat contractul, spune Kis, partea din Germania urma să plătescă un avans între 2-3 milioane de euro pe energie la livrare. Plata se făcea în avans, astfel că avantajul era de partea CEH, o societate economică de interes naţional care în urma unui managament neperformant a ajuns în pragul falimentului. Acum, la momentul aprilie 2014, locurile de muncă a peste 6700 de mineri sunt în pericol, iar responsabilii pentru starea de fapt dorm liniştiţi. Nimeni nu-i întreabă nimic, nimeni nu le verifică contractele, nimeni nu le cere explicaţii, nimeni nu face vreun audit. Toată lumea vrea doar să închidă complexu, poate aşa se şterg şi urmele ilegalităţilor. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Luni, 27 A prilie 2 015

Gazeta de Dimineaţă

Zeci de studenţi de la Universitatea din Petroşani, bursieri şi cu zece pe linie Studenţi cu media zece la Universitatea din Petroşani. Peste 100 de tineri ce studiază la Facultatea de Mine şi Facultatea de Ştiinţe, au reuşit să primească burse de merit şi performanţă pentru rezultatele bune la învăţătură. La Facultatea de Mine se remarcă 118 de studenţi care beneficiază de bursă de merit, dintre care 25 cu media 10. Nici la Facultatea de Ştiinţe, studenţii nu se lasă mai prejos, fiind 104 bursieri, dintre care zece sunt cu 10 pe linie. În ansamblu bursele sunt acordate studenţilor ce au o medie între 7,5 şi 10, iar suma alocată pentru burse este direct proporţională cu media studentului. Pentru majoritatea studenţilor, faptul că sunt recompesaţi cu bursă după o lună de sesiune, stres şi recapitularea materi-

alului, reprezită un stimul important. ”Da, clar că mă motivează bursa să învăţ mai bine, dar nu e motivul principal. Învăţ în primul rând pentru mine, beneficiile pe care le obţin sunt clar binevenite”, povesteşte Mihaela, studenta la

www.gazetadedimineata.ro

Facultatea de Mine. Pe lângă bursele de merit oferite studenţilor integralişti cu medie mare, există şi burse de ajutor social oferite cazurilor speciale, precum şi bursele oferite stundenţilor ce sunt cetăţenii ai altui stat.

www.gazetadedimineata.ro

Odată cu începerea noului semestru de învăţământ, pentru studenţii ce au promovat cu succes sesiunea din iarnă, bursele de merit urmează să fie alocate în conturile

www.gazetadedimineata.ro

integraliştilor. Din pricina sărbătorilor pascale dar şi reînoirea bazei de date a studenţilor bursieri, aceştea vor primi bursele, luni atât pentru luna martie cât şi pentru

www.gazetadedimineata.ro

aprile. Mult aşteptata bursă dublă este deja minuţios plănuită de unii studenţii, pe când alţii nu ştiu încă pe ce o vor cheltui. Mădălina Manole

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

L u n i , 2 7 Ap ri l i e 2 0 1 5

Gazeta de Dimineaţă

Petiţie pentru reluarea traficului de călători la Hunedoara 1000 de oameni au semnat o petiţie prin care solicită reluarea circulaţiei trenurilor între Hunedoara şi Simeria. Traficul feroviar între cele două oraşe este anulat de mai bine de o lună de zile. Peste 400 de navetişti şi elevi sunt afectaţi de întreruperea circulaţiei feroviare. Peste 1000 de persoane au semnat o petiţie prin care solicită reluarea traficului feroviar între oraşele Hunedoara şi Simeria. 400 de navetişti şi elevi sunt afectaţi de anularea trenurilor cu care ajungeau la serviciu sau la şcoală. Din 17 martie, niciuna dintre cele 8 garnituri regiotrans care tranzitau gara hunedoara nu mai trece pe acolo. Oamenii au fost nevoiţi să facă transportul cu microbuzul, însă alternativa este una mult mai scumpă. Într-o lună de zile, sute de hunedoreni au semPetroşani.

nat o petiţie, cerând autorităţilor să se implice şi să ajute la reluarea traficului feroviar în oraş. Dacă pentru un bilet de tren până la Simeria, oamenii plăteau 4,5 lei, acum, biletul de microbus îi costă 10 lei. ”Cel puţin 400 de persoane sunt afectate direct, dar pe lângă acestea mai sunt câteva mii afectate indirect. S-au strâns aproape

1000 de semnături, am mai iniţiat încă una în mediul online unde strângem semnături. Petiţia a fost transmisă autorităţilor locale şi judeţene”, Alin Barna, iniţiator petiţie. Singurele indicii că Ala Hunedoara există o gară sunt şinele de cale ferată şi clădirea. În urmă cu mai puţin de două luni, pe aici treceau 8 trenuri în fiecare zi. Acum, gara e pustie.

Nu doar navetiştii sau elevii sunt afectaţi de anularea trenurilor spre Simeria, ci şi pensionarii, care spun că acum reuşesc mult mai greu să ajungă în alte oraşe. ”Foarte proastă părere, mai ales noi pensionarii, care mai mergeam în parc la Simeria, ne mai plimbam în Simeria, ne mai duceam de la Simeria la Deva, era mult mai puţin costisitor decât maxi-taxi. Iar navetiştii

şi elevii, ce să mai povestesc, câţi nu fac acum naveta, că sunt elevi, sunt studenţi, nu?”, spune un pensionar. Oamenii spun că gara era utilă, pentru că ”dacă pleci într-o staţiune, până aici vii cu taxi să iei un mijloc de transport, în Deva iei alt autobuz, era bună gara”. Petiţia cu cele 1000 de semnături a ajuns pe masa edililor. Aceştia

spun că nu pot face mai mult decât le permite legea. ”Am discutat şi cu domnul prefect, i-am înâmat şi dânsului o asemenea adresă, urmând ca pe căile instituţionale pe care le avem la dispoziţie să luăm legătura cu Ministerul Transporturilor. Am luat legătura cu regionala CFR Timişoara, însă nu este de competenţa lor, am înţeles că este vorba de un transportator din Braşov, în acest moment facem diligenţele necesare pentru a putea fi reluat transportul călătorilor”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimar Hunedoara. Gara din Hunedoara a fost construită în anii 50, iar la inaugurarea ei a fost prezent gheorghe ghiorghiu dej. În perioada de glorie a combinatului siderurgic, prin staţia cfr treceau zilnic zeci de garnituri de tren. Mihaela MIHAI

Un copil a murit după ce a fost luat de apele Jiului

Un copil de şase ani a murit, sâmbătă, după ce a căzut în apele Jiului de Est. Incidentul a avut loc la orele prânzului în zona din spatele fostei unităţi militare. Băiatul a fost scos din apă şi resuscitat pe malul apei. Ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, însă medicii nu au putut să-l salveze. O joacă s-a transformat

www.gazetadedimineata.ro

într-o tragedie, sâmbătă, la Petroşani. Un copil ce se juca pe malul Jiului a căzut, la un moment dat în apă. Localnicii l-au scos la mal, iar între timp a ajuns la locul evenimentului şi un echipaj medical. ”Manevrele de resuscitare au reuşit”, au declarat, sâmbătă, reprezentanţii ISU Hunedoara. Minorul a fost transportat

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

ulterior la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Medicii spun că minorului i-au fost făcute manevrele de resuscitare însă semnele vitale nu au fost unele stabile. Cordul repornea doar în momentul resuscitării. În ciuda faptului că s-a încercat aproape două ore, însă într-un final a fost declarat decesul copilului.

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă ZF. Răzvan Nicolescu:

Nu este bine că sunt tot schimbaţi miniştrii. Cel mai important lucru care trebuie făcut este în zona de integritate, de diminuare a corupţiei şi a politizării din companiile de stat” Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, susține, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, că nu poate fi asigurată o continuitate atâta vreme cât miniștrii sunt schimbați foarte des, reiterând faptul că sectorul energetic are nevoie de integritate, de diminuarea corupției și depolitizarea companiilor de stat. ”Din păcate nu aș spune că e o foarte mare continuitate și n-aș spune nici că e foarte bine că se schimbă miniștrii

prea des. Cred că ar trebui să aibă perioade mai lungi. Mi-aș dori, de exemplu, ca cel care mi-a urmat în funcție să aibă o perioadă mai lungă în care să poată într-adevăr să construiască ceva. Nu-i bine să fie schimbări foarte dese mai ales pe un domeniu extrem de important. Iar pe zona de energie, cred că cel mai important lucru care trebuie făcut și care este bine să fie făcut este pe această zonă de integritate, de diminuare a corupției din com-

paniile de stat, de diminuare a politizării din companiile de stat, de creștere a performanței manageriale, pentru că până la urmă toate aceste lucruri au un impact și pe bursă, au un impact pe România în general, au impact și pe bugetul de stat pentru că sunt plătite contribuții mai mari, fie că vin din dividente, fie că vin ca urmare a unor investiții realizate”, a declarat Răzvan Nicolescu. Potrivit sursei citate, aceste schimbări în

direcţia competitivităţii țin numai ”de noi”„ și ele pot fi făcute. ”La nivel regional sunt tot felul de jocuri în care sunt implicate mai multe țări, interese foarte mari. Câteodată mai jucăm și noi (România – n.r.), câteodată nu jucăm cum ar trebui, dar aici ține doar de noi și dacă reușim să ne facem ordine în propria ogradă eu cred, speram ca anul acesta să se întâmple, companiile de stat din sector să ajungă la un potențial

investițional de 2 miliarde de dolari pe an. Două miliarde de dolari pe an dintr-un necesar pe care sectorul îl are, în modernizare mai ales, de 4-5 miliarde de euro, așa cum am estimat cu colegii cu care am lucrat la revizuirea strategiei energetice”, a mai spus fostul ministru al Energiei. Nicolescu a mai spus că ”din păcate vorbim mai mult decât ar trebui să vorbim și facem mai puțin decât ar trebui să facem”. Răzvan Nicolescu

(ministru tehnocrat) a fost singurul ministru care a cerut directorilor din companiile de stat integritate și strategie pe minim 10 ani. În noiembrie anul trecut, Răzvan Nicolescu a dat un ultimatum conducerii CEH, societate ce era condusă la acel moment de Aurel Niculescu (PSD), pentru a prezenta un plan realist de viabilizare a complexului. Guvernul l-a schimbat însă pe Nicolescu înainte ca acesta să primească planul de viabilizare a CEH.

Horoscopul zilei Reuşiţi să faceţi în casa

Vă sfătuim să dormiţi mai mult, ca să nu vă extenuaţi. Puteţi să ţineţi cont de intuiţie. Sunteţi hotărât să începeţi o viaţă nouă. Puteţi să intraţi în afaceri, pentru că aveţi şanse să începeţi să lucraţi pe cont propriu.

Aveţi posibilitatea să puneţi în practică proiecte mai vechi, mai ales în domeniul afacerilor. Sunt şanse să câştigaţi bine şi să vă afirmaţi pe plan social.

Cu prietenii vă înţelegeţi foarte bine. În familie, însă, este posibil să aveţi discuţii, pentru că ţineţi neapărat să vă impuneţi punctul de vedere.

Reuşiţi să rezolvaţi probleme de serviciu foarte dificile. Vă recomandăm să fiţi mai atent cum vorbiţi cu şefii şi colegii, ca să nu aveţi neplăceri.

După-amiaza, s-ar că persoana iubită să vă reproşeze că acordaţi prea multă atenţie carierei. Ar fi bine să acceptaţi o discuţie deschisă.

Dimineaţa sunteţi agitat şi vă

Nu vă vedeţi capul de treburi. Nu vă faceţi griji: aveţi destulă energie pentru a le rezolva pe toate.Banii vor veni, însă, mai târziu.

Sunteţi hotărât să vă ocupaţi de problemele familiale pe care le-aţi tot amânat. Pentru aceasta, trebuie să alergaţi şi să faceţi cheltuieli importante.

Nu sunteţi prea mulţumit de situaţia financiară, dar vă recomandăm să aveţi răbdare. Spre seară, este posibil să primiţi o sumă importantă

Sunteţi plin de energie şi capabil de eforturi intense. Aveţi grijă să nu va suprasolicitati, ca să nu aveţi probleme cu sănătatea!

străduiţi să terminaţi la timp o lucrare importanta. Deveniţi autoritar şi aveţi aveţi tendinţa de a critica pe toată lumea. Aveţi tendinţa să riscaţi cam mult . Vă sfătuim să fiţi prudent şi să nu forţaţi norocul.Este o zi favorabilă deplasărilor în interes de familie. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

schimbările pe care vi le-aţi propus. Este momentul să vă ocupaţi de reparaţii, reamenajarea locuinţei, zugrăvit etc.

www.gazetadedimineata.ro


7

Supliment

Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Dimensiunea dezastrului de la CEH, ascunsă de autorităţi în stil mafiot Liderii de la Muntele au fost 24 de ore în greva foamei.

PETRE NICA:

Lupta pentru salvarea locurilor de muncă şi a CEH continuă

La acest moment, CEH nu are banii pentru plata avansului din 30 aprilie

Situaţia gravă în care se află Complexul Energetic Hunedoara, dar şi protejarea celor care au adus societatea la un pas de închidere au determinat sindicaliştii de la Muntele să recurgă la forme extreme de protest. Sindicaliştii spun că ei trebuie să apere drepturile şi locurile de muncă ale angajaţilor CEH. Cinci lideri de sindicat au intrat, vineri dimineaţă, în greva foamei, iar pe parcursul potestului li s-au adăugat alţi cinci colegi, dar şi un reprezentant sindical de la minele neviabile. Pe tot parcursul acţiunii de ptotest, Guvernul şi parlamentarii hunedoreni nu au avut niciun fel de replică. Doar conducerea CJ Hunedoara a luat atitudine, preşedintele Dorin Gligor solicitând prezenţa unei delegaţii guvernamentale în judeţ. În condiţiile în care sprijinul guvernamental continuă să lipsească, iar situaţia gravă în care se află societatea continuă să persiste, sindicaliştii spun că Valea Jiului se poate confrunta cu mişcări ample de protest. Indiferenţa factorilor de decizie, www.gazetadedimineata.ro

dar şi iminenta închidere a CEH în condiţiile în care guvernanţii nu dau niciun semn că i-ar interesa soarta celor circa 7000 de angajaţi sau sistemul energetic naţional, liderii de la Muntele au declanşat greva foamei pentru 24 de ore. „Cinci lideri din conducerea Sindicatului Muntele au intrat în greva foamei începând cu ora 10. Protestul va avea loc la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani. Acţiunea are ca scop atragerea atenţiei asupra situaţiei deosebit de grave în care se află angajaţii CEH, dar şi asupra instabilităţii economice şi energetice pe care o poate provoca orice decizie guvernamentală care nu va fi fundamentată pe o analiză reală şi durabilă”, a declarat, vineri, Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Ulterior, numărul ldierilor de la Muntele care au declarat greva foamei a ajuns la 10. Continuare în pagina 10...

www.gazetadedimineata.ro

Complexul Energetic Hunedoara este obligat să cumpere certificatele de carbon până în data de 30 aprilie. Asta înseamnă o plată de 40 de milioane de lei. În aceste condiţii, susţin liderii de sindicat, actuala conducere a CEH nu va mai avea bani pentru plata avansurilor angajaţilor. Fosta conducere a vândut certificatele şi culmea ironiei economice şefii lor direcţi, acţionarul majoritar – statul, nu îi întreabă de

www.gazetadedimineata.ro

vorbă. ”Dacă în varianta optimă, mâine (luni-n.r.), se găsesc soluţii pentru primele 40 de milioane de lei, se cumpără certificatele de carbon şi scapă statul român de acea penalitate de 124 milioane de euro. Vorbim de acelaşi stat român care le-a permis foştilor directori să căpuşeze CEH şi să conducă în direcţia altui interes decât cel naţional compania hunedoreană, vânzând certificatele. Dar pentru

www.gazetadedimineata.ro

salariile minerilor care trebuie să intre pe card în data de 30 am un semn mare, mare, mare de întrebare dacă va mai exista vreo soluţie. Orice calcul de la acest moment arată că nu există resursa financiară care să le asigure. Nu există bani care să asigure plata stopajului la sursă şi cu atât mai mult nu există bani pentru plata avansului în data de 30”, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica. Continuare în pagina 8-9...

www.gazetadedimineata.ro


8

9

Supliment

L u n i , 2 7 Ap ri l i e 2 0 1 5

Secretarul de stat Badea care va decide soarta CEH este “băiat deştept”. Doar parlamentarii hunedoreni nu ştiu asta

Preşedintele Federaţiei Energetica, Ioan Pisc, declara pentru Gazeta de Dimineaţă, în cursul acestei săptămâni, că la întâlnirea avută cu reprezentanţii energeticienilor hunedoreni şi cei ai Ministerului Energiei li s-a explicat că soluţia pentru Complexul Energetic Hunedoara este divizarea şi trecrea Termocentralei Paroşeni la consiliul judeţean. La acea întâlnire a participat şi secretarul de stat din Ministerul Energiei Bogdan Badea. Reprezentantul Ministerului vede negru, găuri negre, când se uită înspre judeţul Hunedoara şi mai ales spre Termocentrala Paroşeni. Nu că nu ar şi avea dreptatea lui, dar şi Hunedoara vede negru, mult prea negru,

când se uită spre activitatea şi interesul independent al acestui reprezentant guvernamental care este plătit pentru a găsi soluţii într-o zonă importantă de securitate naţională. Parlamentarii hunedoreni, cei care ar trebui să vadă cel mai bine lucrurile şi să ducă steagul judeţului pe masa lui Badea, cu un discurs argumentat, realist şi cu viziune pe termen mediu şi lung, sunt preocupaţi să ceară funcţii pentru acoliţi şi protecţie pentru comisionari. În acest context, reuşesc să aibă un cod comun (să vorbească aceeaşi limbă a corupţiei) cu cei care gândesc cu creier politic şi trăiesc ca demnitari plătiţi să apere interesul naţional.

Daniel Andronache, fost director al CEH:

Declaraţia de avere, depusă în 29 decembrie 2014, de ,secretarul de stat Bogdan Badea, născut în anul 1976, notifică o calitate de membru CIFGA Eximbank România de unde a încasat 29.666 lei şi pe cea de membru Comisie Coordonare conform HG 590/2006 (pentru aproborea streategiei de restructurare, privatizare şi atragere de investiţii) la CUPRUMIN de unde a încasat 41.357 lei. Secretarul de stat Badea este un băiat deştept, care spre deosebire de politicienii hunedoreni înţelege exact şi mecanismul certificatelor de CO2. În anul 2012, potrivit unui anunţ privind începerea proiectului “Valorificarea resurselor regenerabile

de energie prin investiţie în centrala electrică pe biomasă în oraşul Horezu” (Vâlcea) , Bogdan Badea figura ca manager de proiect la KDF Energy – societate care se autointitulează “partenerul specialist în energie şi certificate CO2″. Cu alte cuvinte, KDF Energy este jucător pe Bursă, adică vinde certificate CO2. Acele “bilete” pentru necumpărarea cărora riscă acum, în aprilie 2015, Complexul Energetic Hunedoara să fie închis. Suplimentar, pentru că cercul de influenţă ce se învârte în jurul ministerelor Economiei şi Energiei sunt unele solide, reprezentanta KDF Energy este o doamnă, Hortensia Dumitru, şi ea activă în sistemul

românesc (consilier în Minsietrul Economiei în anul 2011). Asociatul unic al KDF Energy, potrivit Monitorului Oficial 5536/26.10.2009, figura George Brăiloiu, născut la Tg. Jiu, cu domiciliu în Bucureşti. Brăiloiu, spune presa din Vâlcea, este cunoscut ca jucătorul care a făcut avere cu certificatele de CO2. Acesta cumpăra, pe sub mână, ieftin biletele de la companiile de stat care poluează (gen CEH, CEO) şi le vindea şi de opt ori mai mult. Până în anul 2012, potrivit bursa.ro, Termocentrala Mintia a primit, gratuit, de la statul român 20 de milioane de certificate. Şi tot România a primit derogare de la UE, pentru perioada 2013-2020,

prin care statului român i-a fost permis să mai predea gratuit 71,4 milioane certificate de carbon pentru companiile

de stat poluatoare. Acestea au fost distribuite astfel: 17,8 milioane în 2013, 15,3 milioane în 2014, 12,7

Cea mai mare prostie să vinzi certificatele, în condiţiile în care nu ajungeau. Cu toate acestea ultimele certificate par să se fi vândut pe mandatul lui.

Certificatele de CO2 rămân la acest moment scânteia care a aruncat Complexul Energetic Hunedoara în aer. Vânzarea lor repetată, înclusiv în cursul anului trecut, a adus acum în aprilie 2015 societatea în pericolul de a fi închisă. Lipsa lichidităţilor necesare pentru achiziţionarea certificatelor de CO2 impuse de legislaţia în vigoare a atras după sine identificarea unor măsuri de avarie care generează alte probleme CEH-ului. Deşi situaţia este agravantă, nimeni nu îşi asumă momentul, nimeni nu găseşte soluţia reală. Mai mult, nimeni nu recunoaşte că a vândut dertificate de CO2. Cert este că certificatele nu mai sunt. Fostul director general al CEH, Aurel Niculescu, susţine că el nu a vândut niciun certificat. Niculescu spune că acestea au fost vândute înainte ca el să fie numit, undeva prin luna martie a anului trecut. Documentul ar purta semnătura lui Florian Şandru, fost director general adjunct al CEH, fost director general adjunct responsabil pe sectorul energiei. Daniel An-

dronache, fostul director general al CEH, pe mandatul căruia se spune că Şandru a semnat pemtru certificatele, susţine contrariul. Andronache a afirmat, vineri, pentru Gazeta de Dimineaţă, că în anul în care a condus

CEH-ul nu a vândut niciun certificat şi nici nu a semnat vreun document pentru vânzarea acestora. ”Nu am vândut certificate CO2, pentru că ca ştiam că am nevoie de ele. Din 15 martie 2013, de când am fost numit la CEH şi până am plecat, nu am vândut niciun certificat. Ştiam că e nevoie de aceste certificate, nu puteam să îmi permit să le vând. Cea mai mare prostie să vinzi certificatele, în condiţiile în care nu ajungeau”, a spus Daniel Andronache. Sursa citată mai spune că înainte de fi schimbat de la CEH, Şandru – fostul director general adjunct responsabil cu sectorul energetic- ar fi semnat un document, dar de achiziţie de certificate de la minister, întrucât era un preţ foarte bun. ”Nu puteam pierde oportunitatea, pentru că nu ne ajungeau certificatele. Repet, pe mandatul meu nu s-a vândut niciun certificat”, a completat Andronache. Acesta a precizat că a auzit că Mintia a vândut de-a lungul timpului certificate de CO2

însă susţine că nu ştie în ce condiţii şi care e procedura. Florian Şandru, fostul director general adjunct al CEH, nu a putut fi contactat. Certificatele CO2 necesare CEH au dispărut. Au fost vândute. Cum niciun director nu ştie când şi în ce mod, rămâne o întrebare. De cine a fost condus Complexul Energetic Hunedoara pe mandatul PSD? Marius Cristian Vladu (PDL; la acel moment) este primul director de la Mintia în sarcina căruia se pune prima iniţiativă de vânzare a certificatelor. Şi de atunci a continuat tradiţia. Mai ales, că în perioada de “tranziţie”, până în anul 2013, certificatele nu trebuiau cumpărate. Iar Mintia a beneficat de certificate, pe o “situaţie istorică”, pe şase grupuri deşi în funcţiune erau maxim două grupuri. rare au fost situaţiile, şi pe termen scurt, când a foat pornit şi al treilea sau al patrulea grup. Aceste situaţii sunt acelea de forţă majoră – secetă – când energia eoliană şi cea hidro nu putea funcţiona.

milioane milioane milioane milioane milioane

în în în în în

2015, 10,2 2016, 7,6 2017, 5,1 2018 şi 2,5 2019. Din

acest coş de derogare, Termocentralei Mintia îi revin 8,4 milioane de certificate de carbon primit, în dar, de la

PETRE NICA:

statul român. Şi cum dar din dar se face RAIUL, şefii de la Mintia le-au indiCat calea Raiului băieţilor deştepţi şi ei au rămas pe pământ. Aşa că certificatele cuvenite până în 2015 au fost vândute pe sub mâna sau pe Bursă. Şi darul nu este chiar de neglijat. Potrivit Hotărârii de Guvern 1096/2013, Termocentralei Mintia îi revin 2.122.455 certificate de carbon în 2013, alte 1.819.248 certificate în 2014, alte 1.516.040 certificate pentru 2015. Pentru anul 2016, Mintia va primi 1.212.832 certificate, pentru 2017 va încasa 909.624 certificate, alte 606.416 în anul 2018 şi 303.208 certificate în ultimul an de derogare. Şi Termocentrala

Paroşeni are felia ei de tort. Doar că pentru termocentrala din Valea Jiului, care pe statistica istorică potrivit căreia sunt încasate certificatele figura doar cu un grup activ, felia este mai subţire. Pentru anul 2013, a primit 328.334 certificate, în 2014 – 281.429 certificate şi în anul 2015 234.524 certificate. Tot la Paroşeni, dacă demersurile domnului Badea nu se vor realiza, vor ajunge în anul 2016 – 187.6119 certificate , alte 140.714 în anul 2017. Anul 2018 va aduce 93.810 certificate şi în 2019 ultimele 46.905 certificate de carbon. Acum, CEH trebuie să cumpere certificate de la băieţii deştepţi, printre care se află şi fostul şef al lui Bogdan Badea. Acest Bogdan

Badea care acum apăra, pe banii statului, interesul sistemului energetic naţional, dar care nu are nicio trepidaţie de muşchi la informaţia că fostele conduceri de la Deva au vândut certificatele de CO2 fără să previzioneze momentul 2015. Adică acest Badea, updatat în 2015, nu are curaj să ia la întrebări fosta conducere a CEH pentru că s-ar putea să calce pe o zonă neecologică dar ştie una şi bună compania naţională din Hunedoara nu este competitivă. Păi cum să fie ea CEH sau ea oricare companie de stat când vinzi un certificat cu doi eurocenţi bucata la KDF Energy pentru ca mai apoi aceasta să vândă cu 15-16 euro bucata.

La acest moment, CEH nu are banii pentru plata avansului din 30 aprilie

...continuare din pagina 7 Sursa citată a precizat că la acest moment nu există soluţii foarte clare de finanţare a certificatelor de carbon şi nici a ajutorului de stat care trebuie returnat pentru a putea fi încasat ajutorul de salvare avizat de Comisia Europeană. În aceste condiţii, avansul minerilor va întârzia câteva zile, până când, potrivit lui Nica, din energia vândută CEH-ul va putea strânge sumele necesare pentru plata angajaţilor. Şi de aici totul se va dezechilbra. Amânarea avanasului ar genera şi amânarea plăţilor din 15 pentru care efortul financiar este mult mai mare.

Mai mult, întârzierea drepturilor salariale ar putea conduce la ample acţiuni de protest ”Mi-e teamă de o mi care de protest, previzibilă, în situaţia în care nu vor fi fonduri pentru salarii. Nu oamenii sunt de vină pentru situaţia în care a ajuns complexul ci cei care au condus această societate. Şi cel mai grav este că totul s-a făcut cu girul autorităţilor statului care nu au ţinut cont de toate semnalele repetate ale Sindicatului Muntele. Am semnalat furturile, dar ei s-au grăbit să ne închidă gura politic, prin plângeri penale, acţiuni de hărţuire a membrilor de sindicat. Acum să vină să le ex-

plice oamenilor şi să aducă şi bani pentru salvarea CEH. Să îşi imagineze că acum campania electorală are un singur candidat CEH”, a mai spus Nica. Liderii de sindicat de la Muntele susţin că situaţia actuala a fost una concertată, iar liderii politici hunedoreni care sunt direct vinovaţi de situaţia CEH ascund adevărul pentru a arunca responsabilitatea pe actuala echipă de conducere. Deputaţii PSD Hunedoara au acuzat repetat în presă că noua structură managerială nu răspunde comenzilor politice şi nu îi anunţă de planul de management pus în aplicare la CEH.


10

Supliment

Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Liderii de la Muntele au fost 24 de ore în greva foamei.

Lupta pentru salvarea locurilor de muncă şi a CEH continuă ...continuare din pagina 7 Cătălin Cenuşă, preşedintele Sindicatului "Noi Orizonturi" de la Mina Petrila, a intrat şi el, vineri seara, la ora 22:00, în greva foamei alături de liderii de la Sindicatul Muntele. "Lucrez acolo în cărbune. Ştiu ce înseamnă cărbune şi înţeleg şi ce înseamnă minerit în Valea Jiului. Intru şi eu în greva foamei în speranţa că vor înţelege şi alţii ce înseamnă cărbunele de Valea Jiului pentru România. Aşa cum noi liderii de sindicat suntem datori să apărăm locurile de muncă, ei cei din Guvern sunt datori să apere interesul naţional", a spus, pentur GDD, Cătălin Cenuşă. Liderii de la Sindicatul Muntele au ieşit, sâmbătă dimineaţă, la ora 10:00, din greva foamei. Acţiunea extremă de protest a fost încheiată, dar conducerea Sindicatului Muntele atrage atenţia că problemele Complexului Energetic Hunedoara au rămas nerezolvate. În condiţiile în care sprijinul guvernamental continuă să lipsească, iar situaţia gravă în care se află societatea continuă să persiste, sindicaliştii spun că Valea Jiului se poate confrunta cu mişcări ample de protest. După 24 de ore în care au fost în greva foamei, liderii de la Sindicatul Muntele au renunţat la acţiunea de protest, susţinând însă că vor continua să lupte pentru locurile de muncă şi drepturile angajaţilor CEH. “Aşa cum am anunţat la începutul acţiunii, protestul Sindicatului MUNTELE prin care - iniţial - şase lideri şi mai apoi 10 au declanşat greva foamei s-a încheiat astăzi la ora 10. Această manifestare de protest a fost doar o ultimă atenţionare, una extremă, a factorilor de decizie guvernamentali care prin ignoranţa manifestată faţă de Complexul Energetic Hunedoara lasă aproape 6.800 de oameni fără locuri de muncă. Ultimele demersuri administrative demonstrează clar că soluţiile identi-

ficate de guvernanţi pentru CEH sunt foarte puţine şi foarte greu de aplicat. Riscul de a rămâne fără cerificatele de carbon este extrem de crescut, iar riscul ca salariaţii să nu-şi primească salariile, în data de 30 aprilie, este şi mai mare. Sindicatul MUNTELE a făcut toate demersurile pentru deblocarea situaţiei în ciuda dezinteresului manifestat de parlamentarii hunedoreni care şiau asumat această societate ori de câte ori au avut nevoie de masă electorală. Îi anunţăm public pe aceşti politicieni că Sindicatul MUNTELE va continua să lupte pentru locurile de muncă şi drepturile angajaţilor CEH pentru că oamenii pe care îi reprezentăm noi nu trăiesc doar un mandat aşa cum înţeleg politicienii să ne planifice viaţa. Ei sunt vinovaţii principali pentru situaţia CEH, ei şi imixtiunile lor în zona administrativă a societăţii noastre”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Potrivit sursei citate, declanşarea grevei foamei pe o perioadă de 24 de ore reprezintă numai începutul unui demers ce are ca scop salavrea locurilor de muncă ale minerilor şi energeticienilor. ”Nu e finalul, e un început de acţiune având în vedere informaţiile pe care le avem cu privire la posibilităţile de salvare ale CEH şi lipsa de interes pe care o manifestă cei care ne guvernează. Rămân şi cred în ceea ce am spus mai devreme, nu am finalizat nimic astăzi, din contră am început un demers, pentru că problemele financiare ale complexului, lăsate în continuare nerezolvate, vor conduce într-o scurtă perioadă de timp la mişcări de protest în Valea Jiului care din punctul meu de vedere vor fi mai ample decât cele din 2012”, a mai spus Nica pentru GDD. Preşedintele Sindicatului Muntele spune că soluţiile

pentru salvarea CEH nu sunt nici la îndemâna sindicatului şi nici la cea a actualei echipe administrative, ci la Bucureşti, la reprezentanţii Guvernului şi ai clasei politice. ”Noi am vrut prin această formă de protest doar să atenţionăm Guvernul României că rezolvarea problemelor CEH, care nu depind nici de noi ca şi organizaţie sindicală şi de data aceasta nici de către conducerea administrativă, se află doar la Bucureşti. Dacă Guvernanţii României nu au reuşit în toţi aceşti doi ani şi jumătate de la înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara să îl monitorizeze, ca să nu vorbesc despre faptul că ar fi putut să fie mult mai atenţi în ceea ce priveşte jaful produs în cadrul complexului, astăzi conducerea complexului numită de două luni, şi noi care încercăm să gestionăm o masă socială cu probleme extrem de complexe şi de delicate, nu avem nicio soluţie aici în Valea Jiului. Soluţiile trebuie să vină de la Bucureşti. Complexul Energetic Hunedoara poate să fie sau poate să nu fie un factor care să ţină un echilibru în sistemul electroenergetic naţional. Dacă Guvernul României se dezice de noi şi consideră că nu mai prezentăm importanţă, trebuie să aibă bărbăţia – ca să folosesc un termen pe care îl folosesc anumiţi lideri aserviţi politic, care dezinformează Valea Jiului – să iasă şi să spună că acest complex energetic trebuie închis şi să-şi asume această decizie. Dacă nu, trebuie să găsească şi să aplice măsurile care ne pot salva”, a completat Petre Nica, Preşedintele Sindicatului Muntele. Ziua de luni se va dovedi una decisivă pentru continuarea

activităţii de minerit şi energie în Valea Jiului. Soluţia cu banii în avans daţi de Transelectrica pentru ca CEH-ul să poată achiziţiona certificatele de carbon este una ”subţire„ care nu rezolvă problema de bază a complexului. Mai mult, timpul fizic necesar pentru finalizarea procedurii de achiziţie a certificatelor CO2 este unul de durată, iar Guvernul pasează toată responsabilitatea la CEH. ”Azi de dimineaţă (sâmbătă dimineaţă-n.r.) la orele 3, când s-a întors directorul general de la Bucureşti am avut o mică şedinţă de informare, şedinţă de la care nu am aflat lucruri îmbucurătoare. Luni, conducerea administrativă a CEH va fi din nou la Bucureşti pentru a încerca să perfecteze soluţiile destul de subţiri pe care le-au găsit ieri şi alaltăieri. Teama mea foarte mare este că ziua de luni nu are suficiente ore ca să se întâmple tot ceea ce şi-au propus guvernanţii să dea ca şi temă de casă Complexului Energetic Hunedoara pentru că toată munca este făcută tot de către noi, de dincolo sprijinul este infim. Mi-e teamă să nu ajungem în situaţia în care ziua va fi depăşită, soluţiile nu vor fi rezolvate aşa cum le-au gândit şi rămânem fără achiziţia certificatelor de carbon ceea ce, din punctul meu de vedere, va însemna sfârşitul mineritului şi energiei în Valea Jiului şi judeţul Hunedoara”, a încheiat Petre Nica.

Celor 10 lideri de la Sindicatul MUNTELE li s-a alăturat şi preşedintele Sindicatului „Noi Orizonturi” de la Mina Petrila, Cătălin Cenuşă, care a declarat greva foamei vineri seara. ”Închiderea mineritului înseamnă închiderea Văii Jiului. Locuri de muncă şi tot ceea ce mişcă la ora actuală începând de la presă şi până la puterea politică înseamnă mineritul din Valea Jiului. Eu vin de la o mină care se închide şi am făcut-o din solidaritate. Deşi sunt singur, nu sunt singur, pentru că în spate sunt mai mulţi oameni. Toată lumea aşteaptă salarii care vin de aici de la Complexul Energetic Hunedoara. Atâta timp cât Complexul Energetic Hunedoara se închide, înseamnă că SNÎMVJ nu mai are unde vinde cărbunele şi toţi suntem în aceeaşi oală. Mai devreme sau mai târziu îşi vor da seama şi cei care stau astăzi pe lângă”, a declarat, pentru GDD, Cătălin Cenuşă. Acesta spune că mineritul poate fi salvat, însă nu se doreşte acest lucru, pentru că e mai bine să închidă şi să ecologizeze minele. ”Eu cred că există soluţii pentru salvarea mineritului şi cei care sunt în măsură să o facă, trebuie lăsaţi să o facă. Eu văd că politicul nu lasă să se dezvolte această zonă aşa cum trebuie. Toată lumea vrea să închidă, să câştige bani pe închideri, pe ecologizări, pe dărâmări. Să dărâme şi să închidă. Astăzi se închid minele neviabile şi

nicio firmă din Valea Jiului nu dărâmă la Societatea Naţională de Închideri. Sunt alte firme, din alte oraşe care dărâmă şi iau banii. Chiar nu există astăzi în Valea Jiului un buldozer, două ifroane să dărâmăm o mină? Trebuie să aducem de la Satu Mare sau de la Harghita? Asta ne dă de înţeles că, undeva, tot politicul dictează ceea ce se întâmplă astăzi în Valea Jiului”, a mai spus Cenuşă. Preşedintele Sindicatului Muntele anunţă că, pe tot parcursul protestului, ministrul Energiei, Andrei Gerea, şi directorul general al CEH, Constantin Jujan, au menţinut legătura cu liderii protestatari. Dorin Gligor, reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara, forul administrativ vizat de anunţata divizare a societăţii energetice i-a anunţat pe liderii de la Muntele că a solicitat Guvernului României să trimită o delegaţie în judeţul Hunedoara pentru a analiza intenţiile de reorganizare pentru CEH. Deputatul Laurenţiu Nistor a promis încă din data de 03.04.2015 că va intermedia o întâlnire a primului ministru Victor Viorel Ponta cu reprezentanţii administraţiei şi sindicatului de la CEH, însă nu a rezolvat încă problema. Structura sindicală reprezentativă la nivelul CEH a remis tuturor factorilor decizionali, locali şi guvernamentali, un set de măsuri care ar putea fi aplicate pentru continuarea activităţii CEH, însă până la acest moment nu a primit niciun răspuns. După ce a închis ochii la ilegalităţile comise în ultimii doi ani şi jumătate la CEH, Guvernul aruncă acum responsabilitatea în curtea actualei echipe de conducere, numită în fruntea CEH la începutul lunii trecute.


Actualitate

11 Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă Abuz împotriva hunedorenilor.

Dorin Gligor, preşedintele CJ Hunedoara, îl cheamă de URGENŢĂ pe premierul Victor Ponta în judeţ Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită premierului României ca o delegație guvernamentală să vină de urgență în județul Hunedoara pentru a discuta cu autoritățile județene intenţia anunţată de divizare a Complexului Energetic Hunedoara. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, Dorin Gligor, șeful CJ Hunedoara, susține că divizarea complexului fără discuții cu autoritățile locale reprezintă un abuz. Gligor atrage atenția că în joc se află soarta a 7000 de angajați ai CEH, dar și a familiilor acestora, precum și soarta județului. Vicepreședintele cu atribuțiile președin-

telui CJ Hunedoara, Dorin Gligor, solicită urgent premierului Victor Ponta un dialog pe care îl consideră absolut necesar înainte ca Guvernul să ia o decizie legată de divizarea Complexului Energetic Hunedoara. În condițiile în care se vorbește de divizarea CEH și trecerea Termocentralei Paroșeni în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, șeful administrației județene este de părere că între reprezentanții Guvrnului și cei ai județului trebuie să aibă loc o discuție legată de implicațiile economice și sociale pe care o astfel de măsură le-ar putea aduce în teritoriu. O decizie luată în pripă poate arunca județul

Hunedoara într-o criză economică și socială care ar afecta peste 7000 de persoane și familiile lor. ”Consiliul Judeţean Hunedoara a luat act de intenţia Guvernului României de a reorganiza Complexul Energetic Hunedoara în direcţia divizării, situaţie în care s-a făcut vorbire şi de implicarea în acest proces a administraţiei judeţene. În acest sens, SOLICITĂM, în regim de URGENŢĂ, prezenţa unei delegaţii guvernamentale în judeţul Hunedoara cu care să putem discuta privitor la implicaţiile administraţiei judeţene despre care s-a făcut referire prin diferite surse, unele dintre ele venind chiar din zona sectorului energetic. Vă SEMNALĂM şi

SUBLINIEM OPORTUNITATEA acestei discuţii ÎNAINTE de luarea oricărei decizii privitoare la Complexul Energetic Hunedoara”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de Dorin Gligor, șeful CJ Hunedoara, premierului Victor Ponta. În document, Gligor arată că forul județean are întreaga responsabilitate faţă de comunitatea din judeţ neconsultarea

autorităților locale în probleme de o astfel de importanță constituind un abuz. ”Considerăm că luarea oricărei decizii de descentralizare a activităţii la Complexul Energetic Hunedoara fără consultarea autorităţilor locale reprezintă un GRAV ABUZ. Ţineţi cont, domnule primministru, că sunt în joc slujbele a peste 7000 de oameni şi a familiilor lor, iar orice

decizie luată în pripă, fără consultări şi punerea la punct a unor detalii esenţiale, se poate solda cu un cataclism social de care veţi fi pe deplin răspunzător”, arată Dorin Gligor. Sursa citată spune că pentru a preîntâmpina o situație de criză, cu urmări dramatice pentru hunedoreni, dialogul trebuie să aibă loc în cel mai scurt timp. Dorin Gligor mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului că doar prin dialog și împreună va putea fi conceput ”un plan realist care să diminueze riscurile economice şi sociale inerente unei diviziuni de o asemenea importanţă în structura industrială a judeţului Hunedoara”.

Brad.

Bărbat rănit într-un accident rutier R ă n i t u ş o r î n t r- u n a c c i dent produs pentru neacordare de prioritate. Şoferul unei autoutilitare a acroşat o altă maşină din cauză că nu s-a asigurat la i n t r a r e a î n t r- o c u r b ă îngustă. „Sâmbătă, în jurul orei 11 : 2 0 , u n b ă r b a t î n vârstă de 37 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.C. 16, în satul Ruda Brad, î n t r- o c u r b ă l a d r e a p t a fără vizibilitate, pe direcţia Ruda BradBrad, a acroşat autowww.gazetadedimineata.ro

turismul condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Brad, lăţimea drumului în acea zonă neper-

www.gazetadedimineata.ro

miţând circulaţia a două autovehicule în acelaşi timp”, comunică reprezentanţii Inspectoratului de

www.gazetadedimineata.ro

Poliţie Judeţean Hunedoara. Bărbatul de 57 de ani a f o s t r ă n i t u ş o r.

www.gazetadedimineata.ro

Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


12

Actualitate

L uni, 2 7 A prilie 20 15

Gazeta de Dimineaţă

Elevii petroşăneni, alături de copiii cu Sindromul Down

Elevii din Valea Jiului implicaţi în concursuri de proiecte şi concursuri sportive, alături de copiii cu Sindromul Down. Fundaţia Special Olympics din Romania a organizat, marţi şi miercuri, la Petroşani, la două evenimente organizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea de abilităţi motorii la persoane cu Sindrom Down etapă esenţială spre o viaţă independentă”, unde se pune accentul pe dezvoltarea unui mediu concurenţial caracterizat prin condiţii de egalitate, între copiii bolnavi şi cei care nu au dizabilităţi. Pentru ziua de marţi rezprezentanţii fun-

daţiei au organizat la Sala de Marmură a Primăriei Petroşani concursul de proiecte „Participă!”. Elevii din şase şcoli de masa vor participa la un concurs şcolar de desene, eseuri, compuneri sau activităţi artistice care vor reliefa spiritul Special Olympics. Şcolie participante la eveniment sunt: Şcoala Gimnazială ”Ion Gheorghe Duca”, Petroşani, Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazul”, Vulcan, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Lupeni, Şcoala Gimnazială Nr. 7Petroşani, Colegiul Tehnic ”D. Leonida”, Petroşani şi Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu”,

Petroşani. Miercuri, în cadrul aceluiaşi proiect, va fi organizat un eveniment sportiv la sala de sport a Şcolii Gimnaziale„Ion Gheorghe Duca” începând cu ora 10:00. Activităţile propuse sunt demonstraţie de Iniţiere Motorie Timpurie şi o competiţie de Gimnastică Unificată. La activitatea sportivă din data de 29 aprilie sunt aşteptaţi să participe pe lângă persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi copii fără dizabilităţi din şcolile de masă şi care se antrenează alături de sportivii Special Olympics de la: Centrul Şcolar pen-

tru Educaţie Incluzivă ”Rudolf Steiner” Hunedoara, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ”Rudolf Steiner” Lupeni, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, Asociaţia de Voluntariat Casa Pollicino, Petroşani, Asociaţia Down Valea Jiului si de la Şcoala Gimnazială I.G.Duca. „Scopul proiectului „Dezvoltarea de abilităţi motorii la persoane cu Sindrom Down - etapă esenţială spre o viaţă independentă” este de a crea şi aplica un program de Iniţiere Motrică Timpurie în cadrul unui grup de copii cu sindrom Down şi de a creşte gradul de interacţiune so-

cială şi dobândire de abilităţi de viaţă independentă prin intermediul unui sistem de antrenamente şi competiţii de Gimnastică Unificată pentru copii şi tineri cu şi fără Sindrom Down”, au declarat reprezentanţii Fundaţiei Special Olympics. Filozofia Special Olympics se întemeiează pe convingerea că persoanele cu nevoi speciale pot şi au dreptul să înveţe şi să beneficieze de avantajele participării la activităţi sportive individuale sau în echipă, dacă sunt educate şi încurajate în acest sens. Reprezentanţii fundaţiei consideră că antrenamentul este

un element esenţial pentru dezvoltarea calităţilor sportive şi că dezvoltarea unui mediu concurenţial caracterizat prin condiţii de egalitate pentru toţi participanţii este o metoda adecvată de testare a capacităţilor individuale şi a evoluţiei lor sportive, dar şi calea de a le oferi mijloace motivante pentru dezvoltarea personală. În cadrul acestui proiect Fundaţia Special Olympics din România organizează antrenamente şi demonstraţii de Iniţiere Motrică Timpurie pentru 150 de copii cu Sindrom Down cu vârsta cuprinsă între 2 şi 8 ani, antrenamente şi competiţii de Gimnastică Unificată pentru 175 de beneficiari cu Sindrom Down şi 175 de beneficiari fără dizabilităţi, training-uri pentru specialişti care lucrează cu aceste grupuri şi pentru a facilita accesul membrilor familiilor la informaţie. Activităţile proiectului se implementează în Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgovişte şi în Valea Jiului, în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016. Iulia BĂLUŞĂ


13

Actualitate

Lun i, 27 A prilie 2015

Gazeta de Dimineaţă 2015.

Cinci medici hunedoreni au fost acuzaţi de malpraxis

Plângeri pentru malpraxis în Hunedoara. Cinci medici au fost acuzaţi în 2015 că au acordat tratament medical incorect sau neglijent pacienţilor. „În anul 2015 au fost înregistrate cinci plângeri. Momentan nu a fost soluţionată nicio plângere, s-au soluţionat doar plângeri care sau făcut în 2014. În anul 2014 au fost în jur de 12 reclamaţii şi soluţii s-au dat în 10 cazuri. Cele mai multe acuzaţii s-au adus în chirurgie, ginecologie, ortopedie. Au fost aplicate sancţiuni pentru medicii care au fost găsiţi vinovaţi, cu mustrare (în jur de trei-patru persoane), două avertismente şi suspendare pe termen limitat, până la îndeplinirea cerinţelor

din respectiva decizie. Spre exemplu, unii medici aveau de realizat punctele de educaţie medicală şi în momentul în care aceştia ating

toate punctele le expiră suspendarea, cei care nu îndeplinesc sarcinile rămân suspendaţi”, a declarat, pentru GDD, Mircea Artean, preşed-

intele Colegiului Medicilor din Hunedoara. Soluţionarea acuzaţiilor în cazurile de malpraxis dureaza puţin dacă

lucrurile sunt clare şi evidente, iar uneori termenul de soluţionare se poate prelungi destul de mult, fiind nevoie de expertize din partea

unor medici specialişti care trimit răspunsul după ce analizează toate actele medicale care sau întocmit pentru pacient. În cazul în care pacienţii vor să reclame un anumit medic pentru că nu i-au fost acordate îngrijirile medicale de care avea nevoie se poate adresa la Colegiul Medicilor din Hunedoara cu o scrisoare trimisă pe adresa acestora unde să treacă toate detaliile şi scrisoarea să fie semnată. Colegiul Medicilor nu ia în considerare o plângere făcută pe fax sau e-mail, fiind necesară adresa expeditorului pentru a putea lua legătura cu persoana nemulţumită de serviciile medicale. Iulia BĂLUŞĂ

Patru persoane rătăcite în masivul Vâlcan, găsite de echipele de salvare

Patru tineri s-au rătăcit, duminică, în munţii Vâlcan. Aceştia au plecat să facă fotografii şi s-au pierdut în zona Drăgoiu din munţii Vâlcan. Cei patru au anunţat prin 112 faptul că s-au rătăcit, după care au intrat într-o zonă

www.gazetadedimineata.ro

fără semnal, salvatorii găsindu-i după patru ore de căutări „Am primit un apel prin 112 în jurul orei 14:30 că patru persoane s-au rătăcit. Este vorba despre un tânăr de 19 ani şi trei minori de 16 ani care au

www.gazetadedimineata.ro

fost găsiţi cu ajutorul a trei echipe mixte formate din salvatori montani şi jandarmi montani în zona Valea Lupşeasca. Salvatorii au folosit pentru această acţiune de salvare tehnica de specialitate pentru a ajunge la ei”, a

www.gazetadedimineata.ro

declarat, pentru GDD, Andrei Mureşan, salvator montan. Pentru a-i salva pe rătăciţi, salvatorii montani şi jandarmii au întâmpinat câteva dificultăţi pentru că nu puteau să depisteze locaţia unde se află tinerii,

www.gazetadedimineata.ro

aceştia neavând semnal pe telefoanele mobile, iar misiunea de salvare a avut o durată de patru ore. Cei patru băieţi au fost găsiţi teferi, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Grevă şi miting, organizate de angajaţii din administraţie Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au decis ca greva generală de o zi să nu fie anulată. În urma întrunirii la şedinţa Biroului federal, unde s-a analizat rezultatul întâlnirii cu reprezentanţii Guvernului României din data de 23 aprilie, membri FNSA au constat că guvernanţii au dat dovadă de acceaşi indiferenţă faţă de aceştia. „Am hotărânt organizarea în data de 30 aprilie a grevei generale de o zi în administraţia publică locală din România şi organizarea unui miting la Bucureşti în data de 27 mai, la care să participe minim 3.000 de membri de sindicat”, comunică reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. Cei din FNSA vor să demareze procedurile pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România, în a doua parte a anului 2015. Aceştia vor să fie reglementate şi lucruri precum, acordarea începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. Reprezentanţii FNSA mai vor, creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În data de 27 aprilie, Federaţia Sindicatelor din Administraţie va pune la dispoziţia sindicatelor toată documentaţia necesară pentru organizarea şi desfăşurarea în condiţiile legii a grevei generale de o zi din data de 30 aprilie. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Luni, 27 Aprilie 2015

Gazeta de Dimineaţă SURSE:

Un alt lider de sindicat deranjant pentru PSD. După ce Păduraru trebuie redus la tăcere, a venit rândul lui Cenuşă Vânătoare de vrăjitoare. Acesta este tabloul colorat al culiselor din Valea Jiului. Cum cineva are o altă părere decât grupul aflat la putere, cum este tracasat în vederea reducerii la tăcere. Gazeta de Dimineaţă v-a prezentat de mai multe ori proba că liderul de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, a fost ţinta unui atac politic, prin mâna administrativ-poltică, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Atunci, Dacian Zamfir – director al Minei Lonea, la acel moment – a fost certat şi apoi avertizat de deputatul Cristian Resmeriţă că trebuie să-l reducă la tăcere pe Păduraru. Cristian RESMERIŢĂ,

deputat PSD: Domnul Păduraru (Vasile Păduraru – liderul Muntele de la Departmentul Lonea – n.r.) este la dumneavoastră, domnul director? Sau la dumneavoastră, la cine? Vă rog frumos, nu am niciun fel de problemă. Poate omul să zică ce vrea de mine, de cine doreşte. Încercaţi să stăpâniţi lucrurile, dacă nu reuşim… reuşim. Sunt aici liderii de sindicat, nu suntem împoriva dreptului la libera exprimare (..) haideţi să încercăm, apelaţi la conducerea complexului, găsiţi soluţii. Este clar o acţiune a cuiva care şi-a găsit unul cu mai puţină minte, fără niciun fel de problemă care face anumite acţiuni şi io spun şi lui fără niciun fel de

problemă. Deci fără minte care crede că… (…) dar trebuie stăpânite anumite lucruri, trebuie să discutaţi cu liderii de sindicat pe care îi aveţi acolo (mina Lonea – n.r.). Vă spun cea mai mare parte a lor sunt alături de noi. Nu vă ascund că o să verific treaba asta. (10 decembrie 2014) Acum a venit rândul lui Cătălin Cenuşă de la Mina Petrila. Acesta a intrat în colimatoriul directorului general al Societăţii de Închideri Mine Valea Jiului – Aurel Anghel (cumnatul deputatului Cristian Resmeriţă) după ce liderul de sindicat a declarat greva foamei alături de cei de la Sindicatul Muntele pentru apărarea locurilor de muncă din

Valea Jiului. Anghel nu înţelege, spun sursele GDD, ce caută Cenuşă alături de cei de la Muntele, motiv pentru care i-a întrebat pe şefii liderului de ce nu poate fi oprit acesta. Contactat telefonic, Cenuşă a declarat pentru Gazeta de Dimineaţă că va continua demersurile pentru salvarea locurilor de muncă, fiindcă pe angajaţii SNÎMVJ sau pe cei din CEH nu îi plătesc politicienii sau şefii numiţi politic. “Nu mă sperii eu uşor. Noi nu primim nimic gratuit, nu încasăm prime pentru performanţă. Noi muncim pentru salarii. Şi dacă moare CEH, murim şi noi mai repede decât şiau propus ei să ne închidă.

Unde mai vând cei de la Petrila, Paroşeni şi Uricani cărbunele? Dacă ei nu au bani de salarii, de unde vor avea să ne plătească nouă cărbunele?”, întreabă Cenuşă. Cenuşă susţine că i-a minţit o dată pe ortaci, crezând promisiunile celor de la PSD. “Am ajuns eu să fiu mincinos pentru că am crezut că sunt bărbaţi de onoare (cei de la PSD – n.r.) şi se vor ţine de promisiunile făcute faţă de minerii de la Petrila. Nu au făcut nimic, ne-au cerut doar tot felul de documentări şi atât”, spune Cenuşă. Interesele în jurul minei Petrila sunt şi ele extraordinar de mari, detalii asupra cărora vom reveni în ediţiile viitoare.

Răsturnare de situaţie.

Consiliul Local Lupeni abrogă hotârărea dată în ianuarie pentru blocare roţilor maşinilor parcate în localitate Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Lupeni de marţi se va afla un proiect de hotărâre prin care se va revoca hotărârea prin care puteau fi blocate

roţile maşinilor parcate pe domeniul public. Hotărârea care va fi abrogată a fost aprobată la finele lunii ianuarie. Cei din conducerea Lupeni dau vina pe

media şi Avocatul Poporului. ”(...) Potrivt prevederilor hotărârii a fost elaborat un regulament de blocare şi ridicare a autovehiculelor staţion-

Anunţ Municipiul Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacantă de execuție de consilier tr. IA din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani- din cadrul Biroului autorizare și avizare-compartiment comunicare. Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani în data de22.05.2015, ora 10 proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Condiţiile de participare la concurs, bibliografia stabilită vor fi afişate la sediul instutuţiei şi pe site-ul www.primariapetrosani.ro Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul instituţiei, compartimentul resurse umane (cam.24) sau la telefon nr. 541221, interior 119 .

ate fiind elaborat proiectul de hotărâre nr.27/2015 al Consiliului local al municipiului Lupeni, aflat în prezent în faza de avizare la Poliţia Municipală Lupeni, Serviciul Rutier. Din păcate însă, în mijloacele mass-media s-a vehiculat ideea că aceste măsuri de blocare a roţilor precum şi de ridicare a autovehiculeor staţionate neregulamentate sunt neconstituţionale, legislaţia urmând a fi atacată, potrivit unui comunicat, chiar de instituţia Avocatului Poporului la Curtea Constituţională. Pentru

aceste considerente, până la clarificarea constituţionalităţii acestor măsuri vă solicita aprobarea proiectului de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr.11/2015 privind aprobarea blocării roţilor autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice precum şi pe spaţiul public ţi privar al Municipiului Lupeni urmând ca ulterior să revenim cu un proiect de hotărâre care să întrunească forma legală adecvată”, se arată în nota de funda-

mentare a noului proiect de hotărâre. În ianuarie anul curent, Consiliul Local Lupeni a dat o hotărâre de consiliu în urma căreia şoferii care-şi parchează maşinile pe domeniul public şi privat al localităţii se alegeau cu roţile blocate. Taxa de eliberare a roţilor: 400 de lei. La acel moment, unii dintre consilierii locali de la Lupeni, cei care judecă înainte de a ridica mâna, spuneau că proiectul nu e normal întrucât Lupeniul nu are locuri special amenajate de parcare. Mihaela MIHAI


16 L uni, 2 7 A prilie 2 015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Petroşani.

Ziua ver de - mesaj din partea copiilor pentru comunitate

Elevii petroşăneni au pr omovat, vineri, la evenimentul dedicat mediului înconjurător, „Ziua verde” , mesajul pentru un oraş mai curat. Evenimentul ecologic se află la ediţia a IV-a, iar în acest an şcolarii au luat cu asalt Centrul Civic şi îmbrăcaţi adecvat, cu şepci verzi pe cap au suţinut ideea că îşi doresc o comunitate mai curată. Ac eştia au realizat mai multe desene unde şiau exprimat dorinţa de a trăi într-un mediu nepoluat, desene pe care le-au adus în central oraşului sau le-au afişat la scara blo cului unde locuiesc sau pe panourile din muncipiu. „M -am reîntâlnit astăzi cu starea de bucurie şi entuziasm pe care

copiii P etroşaniului o manifestă ori de câte or i participă la acţiunea iniţiată de As ociaţia Casa Pro Urbi s pr in părintele Pătraşcu , intitulată suge stiv Ziua Verde. De la prima ediţie din 2012 şi până as tăzi am susţinut împr eună cu Consiliul Local această acţiune care are menirea de a s ensibiliza întreaga s uf lare a Petroşaniului, în tot ceea ce reprezintă r elaţia noastră cu mediul înconjurător. M odul în care reuş im s ă punctăm în fiecare an nevoia de a trăi întrun oraş curat şi frumos , pr in grija tuturor, ne motivează să susţinem ş i în continuare această acţiune”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, pr imarul municipiului P etroşani. P rimarul a mai af irmat

faptul că mesajul transmis de cei mici a fo st adresat în special adulţilor, cei mici dor ind să trăiască să nătos şi într-un mediu curat, adulţii fiind nevoiţi să le creeze un

mediu prielnic. A c ţ i u n e a a f o s t o rg a n izată de Asociaţia Pro Urbis din Petroşani şi a fost susţinută în acest an de Asociaţia Pro Aqua. Primăria Petroşani a alocat din

bugetul local suma de 8.500 de lei, bani necesari pentru achiziţionarea de şepci, rea l i z a r e a u n u i b a n n e r, pentru acest eveniment. Iulia BĂLUŞĂ

Hunedoara.

Profesoara Adriana Almăşan a rămas în funcţia de director al Casei Corpului Didactic Adriana Almăşan a rămas în funcţia de director la Casa Corpului Didactic Hunedoara, ocupând această funcţie şi în etapa anterioară. După derularea, în luna martie a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general al inspectoratelor şcolare din ţară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a anunţat şi a organizat, în

continuare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general adjunct şi de director al Casei Corpului Didactic din fiecare judeţ, pe baza metodologiei aprobate. ”Cu toate că am beneficiat de experienţa acumulată până în prezent în domeniul educaţiei adulţilor, al organizării programelor de formare continuă pentru toate categoriile de personal

din învăţământul preuniversitar hunedorean, mărturisesc că am avut emoţii la acest concurs. Spun aceasta, pentru că, per ansamblu, selecţia pe baza dosarelor personale înaintate de către candidaţi ca şi concursul în sine au fost exigente şi riguroase. Acum, după ce am încheiat cu bine această etapă, urmează să mă concentrez pe transpunerea în practică a ofertei man-

ageriale cu care m-am prezentat la concurs. E o ofertă generoasă ce cuprinde programe şi proiecte pentru perfecţionarea şi dezvoltarea profesională şi personală a colegilor din şcolile hunedorene ca şi pentru a aduce mai aproape de noi experienţele europene în materie de educaţie”, a declarat profesoara Adriana Almăşan. Potrivit profesoarei,

pentru a reuşi în ceea ce şi-a propus ca manager are nevoie de susţinerea colegilor din cadrul inspectoratului, parteneri din şcoli sau alte organizaţii. În urma pomovării probelor concursului desfăşurat, în data de 22 aprilie, la sediul MECS, Adriana Almăşan urmează să fie numită în mod oficial director al CCD Hunedoara. Iulia BĂLUŞĂ


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.