1color

Page 1

Anul V, nr.894, 16 pagini, Miercuri 27 Mai 2015, Preţ 1 leu

SURSE. PNL, pe urmele PSD.

Alina Gorghiu a decis: Dorin Gligor trebuie schimbat

Clasa politică românească e un mare tot. Indiferent de numele partidului, politicienii ştiu o singură teorie doctrinară: apărarea grupului conturat la centru. Politicienii de provincie sunt activaţi doar atunci când trebuie aduse voturi şi atunci sunt atârnaţi pe stâlpi pentru transferul de imagine. Cu lozinci de genul, “fapte, nu vorbe”, “NU traseiştilor”, întotdeauna opoziţia a mai capacitat o mână de electorat care a propulsat-o spre zona puterii. <<< Pag. 5

Minerii i-au cerut directorului general să spună cine sunt cei care sabotează CEH

Telenovela stimulentelor de Lupeni.

Stimulentele, aduse din nou pe masa consilierilor locali

Fondul de stimulente de la Lupeni este readus de conducerea primăriei în atenţia consilierilor locali. Nici de data aceasta sentinţa prin care administraţia locală, care nu s-a apărat în proces, este obligată să acorde bani unui număr de 11 angajaţi, nu a fost prezentată consilierilor. Până la acest moment fondul de stimulente a avut parte de un număr de trei hotărâri, urmând ca ultima dintre ele să fie revocată (deşi e identică cu primul act revocat) pentru a fi întocmită o expertiză judiciară care să ateste care sunt sumele care trebuie plătite pentru a fi respectată sentinţa judecătorească favorabilă celor 11 angajaţi care au dat primăria în judecată. <<< Pag. 9 Vulcan.

Consult ORL de specialitate în cele mai moderne condiţii la Spitalul Municipal

Cabinet modern de ORL la Vulcan. Locuitorii din Vulcan şi din toată Valea Jiului pot beneficia de un consult în cel mai modern cabinet din această zonă. Cabinetul ORL este dotat cu echipamente de specialitate şi în plus, reprezentanţii spitalului au amenajat şi o cameră de audiometrie. „Am făcut dotările necesare pentru un cabinet modern de ORL cu cameră de audiometrie. Investiţiile făcute sunt de 70.000 de lei şi am reuşit să avem în Valea Jiului un cabinet modern cu cea mai dotată cameră de audiometrie din Valea Jiului. <<< Pag. 16

<<< Pag. 3

S.C. Romland Tour, din Petrila, recrutează femei căsătorite, cu vârste cuprinse între 24-40 ani, în agricultură, pentru culesul castraveţilor. Informaţii la telefon: 0354110977 0254550023


Diverse

2 Miercuri, 27 Mai 2015

Vânzări

Reţetă Culinară

Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032.

To c a n ă m o l d o v e n e a s c ă Ingrediente:

4 cartofi 2 ardei 1 ceapă 1 varză mică 4 roşii prunişoare 4 linguri ulei floarea soarelui sare piper 1 legatura mărar 6 felii costiţă 4 linguri smântână

Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550.

cu puţină sare. Se înăbuşe cu apă călduţă şi, după ce s-au înmuiat, se adaugă cartofii tăiaţi felii. 2. Separat, se toacă varza mărunt şi se adaugă în cratiţă amestecându-se cu atenţie să nu se fărâmiţeze cartofii. Se lasă focul domol şi se acoperă cu un capac să fiarbă înăbuşit. 3. Între timp, se opăresc roşiile, se taie cubuleţe sau se dau pe răzătoarea mică şi se adaugă peste legume. Se taie costiţa bucăţi, se pune pe grătar să se rumenească şi apoi se toarnă în cratiţa cu celelalte legume.

Preparare: 1. Se spală şi se curăţă ceapa şi ardeii, se toacă şi se călesc în cratiţă cu uleiul de floarea soarelui şi

4. Tocana se condimentează cu sare şi piper, după gust, se bagă pentru câteva minute în cuptor atât cât

Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550 Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300

să capete o crustă şi se serveşte ornată cu smântână

Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

şi mărar verde, tocat mărunt.

Poftă Bună !

Anunţ S.C. ZONA D S.R.L comercializeaza toate tipurile de betoane si mixturi asfaltice la cele mai avantajoase preturi. Pentru detalii si comenzi, contactati-ne la telefon/fax 0254/546080 sau email zonad99@gmail.com.

Anunţ ” Seră legumicolă din Arad, căutăm MECANIC ÎNTREȚINERE dispus la program prelungit. Oferim cazare. Salariu negociabil. Tel :0744.577.942”

Miercuri, 27 Mai 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Ferma vedetelor 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Trandafirul negru 15:00 Puterea destinului 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv 23:05 Lie to me - Psihologia minciunii 00:00 Tanti Florica

13:00 Fără etichetă 14:00 Telejurnal 14:55 Clubul celor care muncesc în România 15:00 Teleshopping 15:30 Andografia zilei 15:30 Convieţuiri 15:31 Convieţuiri 16:55 Opinii fiscale 17:10 Se zice că… 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 FILLER 18:40 Prinţesa săbiilor 18:40 Împreună 19:35 Vorbeşte corect! 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Agenda Eurovision 2015 21:20 Vorbeşte liber! 22:10 Biziday 22:50 Starea naţiei

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Miercuri, 27 Mai 2015

Minerii i-au cerut directorului general să spună cine sunt cei care sabotează CEH Minerii de la Lonea, unitate la care liderul de sindicat Vasile Păduraru s-a legat, marţi, în lanţuri de poarta minei declanşând totodată greva foamei, îi cer directorului CEH, Constantin Jujan, să spună cine nu îl lasă să aplice soluţiile care să conducă la salvarea complexului şi cine sabotează această structură energetică. ”Îl leg pe domnul director general să rămână cu mine. Aşa ar trebui să rămânem toţi ca să salvăm CEHul. Nu se mai poate domnul director. Puteţi? Cine nu vă lasă să salvaţi complexul? Spuneţi acum de faţă cu noi. Cine nu vă lasă? Nistor (Laurenţiu Nistror, preşedintele PSD Hunedoara-n.r.)? Cine nu vă lasă, Resmeriţă (Cristian Resmeriţă, deputat PSD de Valea Jiului)?„, l-a întrebat, marţi, Vasile Păduraru, pe directorul general al CEH, Constantin Jujan. Directorul CEH, prezent între protestatarii de la mina Lonea, a spus că nu trebuie amestecat politicul. ”E politic totul domnul director. Cine nu vă lasă? Spuneţi-ne acum”, a continuat Păduraru. Iar liderul de sindicat care a declarat greva foamei şi s-a legat în lanţuri de poarta minei Lonea nu e singurul care spune că directorul CEH este sabotat. ”Ştim că nu dumneavoastră sunteţi de vină. Ştim că unele soluţii

nu sunt la dumneavoastră. Luptăm ca să ne bage în seamă. Am făcut şi mitinguri şi nimic, niciun rezultat”, a spus unul dintre minerii de la Lonea. Un alt angajat al unităţii miniere i-a spus directorului general ”alţii au furat, iar voi aţi fost puşi să astupaţi găurile”. ” Ne-au făcut datorii de nu ştim cum ne cheamă. Ei şi-au luat dreptul şi aia vor, să închidă mineritul„, a compeltat minerul. Preşedintele Sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, a declarat, marţi, greva foamei şi s-a legat cu lanţurile de poarta minei. Păduraru spune că acţiunea lui de protest este în numele membrilor de sindicat care

www.gazetadedimineata.ro

sunt îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă. Vasile Păduraru a declarat că guvernanţii ignoră orice semnal venit din Valea Jiului, împingând astfel CEHul spre insolvenţă. Liderul de sindicat a afirmat că protestului lui i se va alătura şi familia. ”Familia mi se alătură mâine (miercuri-n.r.) pentru că mie îmi pasă de minerit. Pentru că soluţia nu-i la dumneavoastră (directorul general Constantin Jujan-n.r) atunci sunaţi unde trebuie şi să facă ce trebuie cu această Vale. Nu are rost să ne mai amăgim„, a mai spus Păduraru. Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, susţine că situaţia actuală a complexului este provocată

www.gazetadedimineata.ro

în principal de clasa politică, deciziile luate împotriva CEH fiind cele care generează astfel de acţiuni. ”Sindicatul Muntele a atras atenţia asupra subminării economice a Complexului Energetic Hunedoara încă de la înfiinţarea acestuia. Clasa politică a judeţului a subjugat activitatea minieră şi energetică, iar criteriul politic în toate deciziile de la nivelul complexului a fost cel care a înfrânt orice acţiune profesionistă. Directori numiţi pe criterii politice şi firme de partid sau de grup de interese, oameni politici şi lideri de sindicat corupţi şi vânduţi partidelor politice au creat acest dezastru social, economic şi iminenţa pierderii a 6500 de

www.gazetadedimineata.ro

locuri de muncă”, a declarat Petre Nica. Cristian Iştoc, preşedintele Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului Muntele spune că situaţia CEH este una gravă, iar Guvernul trebuie să găsească urgent soluţiile pentru salvarea acestuia. ”Lucrurile degenerează foarte repede. Lipsa unui viitor pentru CEH duce la mişcări de protest pe care noi, ca lideri de sindicat, le gestionăm tot mai greu. Guvernul are datoria să găsească urgent soluţiile necesare pentru salvarea CEH. Personal susţin acţiunea colegului Păduraru care nu doreşte decât să atragă atentia guvernantilor asupra situ-

www.gazetadedimineata.ro

atiei catastrofale în care se află astăzi CEH”, spune Cristian Iştoc. Marţi seară, după mai multe ore de protest, la mina Lonea a fost chemată o ambulanţă, întrucât lui Vasile Păduraru i s-a făcut rău, echipajul constatând că acesta are tensiunea prea mare. ”Vă supără ceva?”, la întrebat asistenta pe Vasile Păduraru, care a răspuns negativ. Minerii din spatele lui au spus însă în cor ”Ponta, Ponta ne supără pe toţi!!!”. Vasile Păduraru a declanşat acţiunea de protest încă de la orele prânzului. Seara, schimbul 3 de la mina Lonea a refuzat să intre în subteran. În mină au coborât însă câţiva ortaci pentru a asigura locurile de muncă. La finalizarea schimbului doi, o parte dintre mineri au rămas la poarta minei alături de Vasile Păduraru. Mina Lonea este parte componentă a Complexului Energetic Hunedoara. Structura energetică se confruntă cu mari probleme economice, FMI-ul cerând în februarie lichidrea acesteia. Acum, Guvernul, pentru a da un ajutor de salvare complexului, vrea divizarea acestuia în minerit şi energie, ceea ce înseamnă automat includerea minelor Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni pe un program de închidere. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Mier curi, 27 M ai 2 015

Gazeta de Dimineaţă

Sindicaliştii din administraţie, pregătiţi de grevă Mitingul de la Bucureşti organizat de Federaţia Sindicatelor din Administraţie, tot mai aproape de a fi realizat. Miercuri, angajaţii din administraţie îşi vor cere drepturile în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Din judeţul Hunedoara s-au înscris 34 de persoane de la Primăria Orăştie, iar din judeţul Timiş vor participa 42 de persoane. Din cele două judeţe vor merge în total 76 de membri de sindicat, iar acestora li se vor alătura încă 25 de persoane din judeţul CaraşSeverin. Contravaloarea transportului pentru angajaţii ce se vor deplasa la Bucureşti va fi suportată din fondurile sindicatului, iar fiecare participant, membru de sindicat va beneficia de o diurnă

tot din fondurile sindicatului. Data de 27 mai este o dată importantă pentru

angajaţii din administraţiile locale care îşi cer drepturile salariale în faţa guvernanţilor

şi aşteaptă din partea lor un feedback pozitiv. Având în vedere faptul că în urma

grevei de o zi programată la finele lunii aprilie nu a avut niciun efect, sindicaliştii

au decis să meargă mai departe pentru drepturile lor. Iulia BĂLUŞĂ

Incendiu izbucnit la o casă lovită de trăsnet într-o localitate hunedoreană

Fenomentele meteorologice au făcut primele dezastre în judeţul Hunedoara. O casă din localitatea hunedoreană Tarsa a fost cuprinsă de flăcări, marţi după-amiaza din cauza unui fulger ce a lovit

www.gazetadedimineata.ro

direct în acoperiş. „Este vorba despre o casă din lemn cu două încăperi, cu o suprafaţă de aproximativ 4050 de metri pătraţi. Acoperişul a fost afectat de fulger, s-a aprins şi s-a

www.gazetadedimineata.ro

prăbuşit în interiorul locuinţei. S-a intervenit cu două echipaje de la Hunedoara care au localizat incendiul şi au izolat zona să nu se mai extindă şi la alte locuinţe din zonă”, a declarat, pentru GDD, Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Pompierii spun că nu a fost nicio persoană în acea locuinţă în momentul incendiului şi din primele informaţii nu se cunosc detalii cu privire la faptul că acea casă din lemn ar fi locuită. Potrivit specialiştilor, pen-

www.gazetadedimineata.ro

tru evitarea acestor fenomene, locuinţele ar trebui să aibă un paratrăsnet

www.gazetadedimineata.ro

pentru protecţia împotriva fulgerului. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

Miercu ri, 2 7 M ai 2015

Gazeta de Dimineaţă SURSE. PNL, pe urmele PSD.

Alina Gor ghiu a decis: Dorin Gligor tr ebuie schimbat Clasa politică românească e un mare tot. Indiferent de numele partidului, politicienii ştiu o singură teorie doctrinară: apărarea grupului conturat la centru. Politicienii de provincie sunt activaţi doar atunci când trebuie aduse voturi şi atunci sunt atârnaţi pe stâlpi pentru transferul de imagine. Cu lozinci de genul, “fapte, nu vorbe”, “NU traseiştilor”, întotdeauna opoziţia a mai capacitat o mână de electorat care a propulsat-o spre zona puterii. În timp, culisele politicii evidenţiază adevărata faţă a celor pe mâna cărora am dat ţara. Vasile Blaga, liderul PDL, este înghesuit acum şi prin acţiunea în forţă a DNA în firmele de pază – cele mai multe aflate în mâna unor foşti poliţişti sau foşti lucrători în structurile de securitate ale

statului. Una dintre acestea AXIS – aflată în atenta grijă şi administrarre a ginerelui său, Ionuţ Rudeanu – fiul unui preot hunedorean şi nepotul consilierului judeţean UNPR Mihail Rudeanu. Firma lui Ionuţ Rudeanu a ratat, cu puţin timp înainte de

arestare – o licitaţie la administraţia judeţeană, adică a Consiliului Judţean Hunedoara, condus de fostul PDL Dorin Gligor. Gligor e acel pedelist hulit de liderul PNL Alina Gorghiu, la vizita în judeţul Hunedoara când aceasta s-a exprimat răspicat

că acest judeţ este al liberalilor, moştenire de la votul dat de hunedoreni fostului preşedinte Mircea Ioan Moloţ. După acel pelerinaj s-a aşternut liniştea până acum, la câteva zile de la arestarea lui Ionuţ Rudeanu, când zice-se Vasile Blaga şi-a dat

seama că Gorghiu are dreptate cu moştenirea politică. Sursele politice spun că judeţul Hunedoara va fi condus de Adrian David, PNL, fost UNPR. David a declarat, în urmă cu câteva zile, pentru Gazeta de Dimineaţă că firma lui

Ionuţ Rudeanu nu a intrat în licitaţia pentru paza Consiliului Judeţean pentru că nu avea documentaţia corespunzătoare. Dorin Gligor este vicepreşedintele cu atribuţiile preşedintelui CJ Hunedoara, atribuţii ce i-au fost conferite după reţinerea şi mai apoi arestul la domiciliu şi controlul judiciar impus foştilor şefi liberali ai forului judeţean Mircea Ioan Moloţ (preşedinte) şi Tiberiu Balint (vicepreşedinte). Gligor este cel care a cerut inventarierea tuturor investiţiilor derulate de Consiliul Judeţean Hunedoara în ultimii 10 ani, dar şi cel care a spus că administraţia judeţeană are nevoie de transpareanţă şi de o politică în interesul cetăţeanului. Prin declaraţiile şi acţiunile sale Gligor a deranjat multe cercuri de interese.

Accident rutier grav pe DN 7. O persoană a rămas încarcerată

Accident cu patru victime pe DN7, în dreptul localităţii hunedorene Mintia. Două persoane au fost rănite, iar una a rămas încarcerată în autovehicul în urma impactului dintre o autoutilitară ( dubiţă) şi un autovehicul. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au intervenit cu un echipaj de descarcerare

www.gazetadedimineata.ro

şi o ambulanţă SMURD. La faţa locului a venit şi un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara pentru acordarea primului ajutor. „Marţi, în jurul orei 18:00, un tânăr în vârstă de 18 de ani, din localitatea Mintia, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza localităţii Mintia, nu a adaptat viteza la condiţiile de

www.gazetadedimineata.ro

carosabil umed, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, ce era condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 34 ani, din judeţul Argeş”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Potrivit poliţiştilor, în urma accidentului rutier a rezultat rănirea ambilor con-

www.gazetadedimineata.ro

ducători auto, precum şi rănirea a doi pasageri din autoturism, respectiv o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva, şi un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mintia care a rămas încarcerat. Bărbatul de 43 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Deva. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea

www.gazetadedimineata.ro

infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul rutier a fost restricţionat pentru aproximativ o oră şi 30 de minute pe tronsonul de drum unde s-a produs accidentul rutier. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Miercuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

INSEMEX şi CEH asigură servicii de sănătate şi securitate în muncă la SNÎMVJ Societatea Națională de Închideri Mine Va l e a J i u l u i a a t r i b u i t , la mijlocul acestei luni, un contract pentru servicii pe linie de securitate și sănătate în muncă specifice industriei extractive, necesare minelor Petrila, Paroșeni și Uricani. Potrivit anunțului de atribuire, contractul presupune ”servicii specifice industriei extractive și necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă (probe, deter-

Contractul în valoare

MEX și Complexul

209.129,10 lei, fără

câștigătorul contractu-

minări, măsurători

totală de 297.434,7 lei

Energetic Hunedoara.

T VA . O z i m a i t â r z i u ,

lui în valoare de

efectuate în locuri de

a fost împărțit în două

În 12 mai, INSEMEX

Complexul Energetic

88.305,6 lei, fără

munca din subteran)”.

loturi ce au fost

și-a adjudecat contrac-

Hunedoara pin PREST-

T VA .

tul în valoare de

S E RV a f o s t d e s e m n a t

adjudecate de INSE-

Mihaela MIHAI

Horoscopul zilei Puneţi suflet în tot ce faceţi şi sunteţi hotărât să terminaţi tot ce aţi început. Sunt favorizate câştigurile financiare şi puteţi să vă afirmaţi în societate. Inventivitatea de care daţi dovadă va ajuta mult în afaceri. Planurile în privinţa unei noi investiţii se vor concretiza în scurt timp Dacă sunteţi invitat într-o excursie, profitaţi de ocazie! Chiar dacă trebuie să cheltuiţi mai mult decât aveaţi de gând, meritaţi să vă relaxaţi. Aveţi multe probleme de rezolvat şi ar fi bine să vă organizaţi cât mai riguros, ca să vă consumaţi energia inutil. Deşi sunteţi o fire practică şi astăzi www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

În prima parte a zilei vă simţiţi instare să mutaţi munţii din loc. Nu va supra-estimati capacitatea de efort, dacă vreţi să nu aveţi surprize neplăcute! Vă sfătuim să evitaţi discuţi-

Sunteţi în formă şi bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Aveţi mari şanse de reuşită în toate activităţile

dumneavoastră.

S-ar putea să plecaţi într-o delegaţie anunţată în ultimul moment. Cu toate că apar dificultăţi, reuşiţi să vă descurcaţi foarte bine

Colaborarea cu un partener de afaceri începe să dea rode, o dată cu finalizarea cu succes a unei activităţi importante. Pe plan sentimental, traversaţi o perioadă favorabilă.

Se pare că aveţi dificultăţi materiale, dar aveţi un randament excelent în activităţile intelectuale. Este o zi favorabilă studiului, proiectelor de viitor

Sunteţi încrezător în forţele proprii şi plin de energie. Puteţi avea mari satisfacţii pe plan intelectual şi social. Relaţiile sentimentale decurg excelent

Vă simţiţi plin de energie şi instare de mari eforturi fizice. Vă sfătuim să nu va supraestimaţi capacitatea de efort, pentru că riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

ile în contradictoriu cu un membru mai în vârstă al familiei, care nu este de acord cu ideile

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Miercuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Cazul lui Mircea Ioan Moloţ, printre exemplele DNA legate de modificare Codului Penal în ceea ce priveşte conflictul de interese Fosta conducere liberală a Consiliului Judeţean Hunedoara este dată ca exemplu de procurorii anticorupţie în adresele prin care contestă modificările pe care parlamentarii vor să le aducă conflictului de interese. DNA susţine că dezincriminarea conflictului de interese ar afecta în mod serios activitatea de combatere a corupţiei la nivel înalt. Scoaterea conflictului de interese nu ar face altceva decât să scape politicienii care sunt cercetaţi sau în curs de cercetare şi chiar judecaţi pentru astfel de încălcări ale legii. Adoptarea modificărilor la Codul Penal prin care o serie de dispoziţii privind conflictul de interese sunt dezincriminate "ar ar putea afecta în mod serios activitatea de combatere a corupţiei

la nivel înalt. O serie de inculpaţi trimişi deja în judecată ar fi achitaţi, iar dosare în lucru riscă să fie clasate. Spre exemplu, persoane care, la data faptelor, aveau următoarele funcţii: preşedintele CJ Constanţa, preşedintele CJ Brăila, preşedintele CJ Buzău, primarul municipiului Constanţa, prefectul judeţului Suceava, preşedintele CJ Hunedoara, primarul municipiului Miercurea Ciuc, etc", se arată într-un răspuns dat de DNA celor de la Hotnews. Modificările pe care unii parlamentari vor să le aducă legilor au provocat şi reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, acesta susţinând că dacă modificările vor fi efectuate de Parlament, va sesiza Curtea Constituţională.

„Urmăresc cu atenţie şi preocupare procesul legislativ din Parlamentul României privind intenţia de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese. Nu pot fi de acord cu modificarea Art. 301 din Codul Penal, care urmăreşte dezincriminarea conflictului de interese, astfel încât să existe libertatea anga-

jării unor membri ai familiei în cadrul cabinetelor parlamentare. Nimeni nu poate să favorizeze membri ai propriei sale familii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”, a spus preşedintele Klaus Iohannis conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele României atrage atenţia că, în eventualitatea adop-

tării de către Parlament a acestor modificări, ele vor fi retrimise Parlamentului sau va sesiza Curtea Constituţională, în virtutea exercitării atribuţiilor sale constituţionale. Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ al cărui mandat a încetat înainte de termen, dar şi Tiberiu Balint (vicepreşedintele sus-

pendat al forului judeţean) sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, amânarea cu două săptămâni a discuţiilor pe marginea proiectului de lege criticat de DNA. Acesta a fost iniţiat de cinci parlamentari. Modificarea Codului Penal ar da liber la angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar şi la tot felul de afaceri între instituţiile publice şi apropiaţi ai demnitarilor. Într-un astfel de caz se află şi deputatul de Valea Jiului, Cristian Resmeriţă, care în mandatul trecut şi-a angajat fratele la cabinetul parlamentar. ANI a decis că Resmeriţă s-a aflat în conflict de interese penal. Mihaela MIHAI

Angajaţii CEH vor primi tichetele de masă Minerii şi energeticienii vor primi, miercuri, tichetele de masă. În urma protocolului semnat între administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi Sindicatul Muntele tichetele aferente lunii aprilie vor fi acordate miercuri, 27.05.2015. Tichetele de masă ar fi www.gazetadedimineata.ro

trebuit acordate până pe data de 15, însă din cauza situaţiei economice de la Complexul Energetic acestea vor ajunge cu întârziere la angajaţii CEH. Tichetele de masă se acordă în baza contractului colectiv de muncă, de acestea beneficiind atât minerii cât şi energeticienii. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


8

Publicitate

Mier curi, 27 M ai 2 015

Gazeta de Dimineaţă COMPETIŢIILE SPORTIVE

SE DESFĂŞOARĂ DUPĂ URMĂTORUL PROGRAM: •TABLE, MIERCURI 27

•ŞAH, JOI 28 MAI

LOC DE DESFĂŞURARE:

LOC DE DESFĂŞURARE:

MAI 2015,ORA 16.00

CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

PETROȘANI ,,ION DULĂMIŢĂ’’

ÎNSCRIERILE SE FAC LA DL. ING. TOMESCU,

ÎNCEPÂND CU ORA 15.30 ÎN ZIUA CONCURSULUI. 0765128569

•TENIS DE CÂMP-MIERCURI 27 MAI ŞI 28 MAI 2015 ORA 14.00

LOC DE DESFĂŞURARE:

BAZA SPORTIVĂ ,,JIUL

TEL.0749046680

CASA DE CULTURĂ A

•CROS, JOI 28 MAI

PETROȘANI ,,ION

LOC DE DESFĂŞURARE:

SINDICATELOR DULĂMIŢĂ’’

CATEGORII DE VÂRSTĂ FETE ŞI BĂIEŢI:

•CATEGORIA SUB 8 ANI •CATEGORIA 9-12 ANI

•CATEGORIA 13- 15 ANI

FETE ŞI BĂIEŢI:

LOC DE DESFĂȘURARE

•11-12ANI

•15-16 ANI

ÎNSCRIERILE SE FAC LA DL. PROF. PETER,BAZA

•CATEGORIA 14-16 ANI

•CATEGORIA 18-35 ANI

•CATEGORIA PESTE 17

ANI

ÎNSCRIERILE SE FAC LA

ANI

•CATEGORIA PESTE 35

DL.KISS DIONISIE,

ÎNCEPÂND CU ORA 13.30

SIONIȘTI

ÎN ZIUA CONCURSULUI.

DULĂMIŢĂ’’

ÎNSCRIERILE SE FAC LA

CU ORA 13.30

ÎNSCRIERILE SE FAC LA DL. PROF.ALIN APOSTU,

CATEGORIILE DE

•CATEGORIA 11-13 ANI

•CATEGORIA 11-13 ANI

•CATEGORIA PESTE 35

NECLASIFICAŢI

LEONIDA’’PETROȘANI

•CATEGORIA 8-10ANI

SINDICATELOR

ANI SI CLASIFICAȚI

LOC DE DESFĂŞURARE:

VÂRSTĂ FETE ŞI BĂIEŢI:

•CATEGORIA 6-8 ANI

•CATEGORIA 18-35 ANI

•PENSIONARI

TEL.0721281102

•CATEGORIA ,, PITICI’’

CASA DE CULTURĂ A

SPORTIVĂ ,,JIUL

PETROŞANI” ÎNCEPÂND

VĂRSTĂ FETE ŞI BĂIEŢI:

ÎN PERIOADA 25 MAI -29 ORA 17.30 ÎN FIECARE

ORA 14.00

ITRIE

CATEGORIE PROFE-

•CATEGORIA PESTE 15

MAI 2015, ÎNCEPÂND CU

•CATEGORIILE DE

2015 ,ORA 15.00

PETROȘANI ,,ION

•13-14 ANI

•TENIS DE MASĂ ,

COLEGIUL TEHNIC ,,DIM-

PETROŞANI”

•CATEGORIA 14-17 ANI

TEL.0749046680

•FOTBAL

BAZA SPORTIVA -

ÎNCEPÂND CU ORA 14.30, ÎN ZIUA CONCURSULUI

TITATE LA INSCRIERE.

BAZA SPORTIVA ,,JIUL

•CATEGORIA 8-10 ANI

DL. PROF.ALIN APOSTU,

INTE UN ACT DE IDEN-

VINERI 29 MAI 2015,

2015,ORA 15.00

ÎNSCRIERILE SE FAC LA

ȘAH , VINERI 29 MAI

•5-10 ANI

ÎN ZIUA CONCURSULUI

2015,ORA 15.00

PETROŞANI”

•CATEGORII DE VÂRSTĂ

ÎNCEPÂND CU ORA 14.30,

ZI DIN PERIOADA COMPETIŢIEI.

LOC DE DESFĂŞURARE: TERENUL DE SPORT AL ŞCOLII GENERALE ,,

I.G.DUCA”-SEDIUL NOU

ÎNSCRIERILE SE FAC LA DL. PINCZES PÂNĂ ÎN 24 MAI 2015 LA

TEL.0734754139 PREMIEREA

SPORTIVILOR VA AVEA LOC DUMINICĂ 31 MAI 2015, ÎN SALA DE MARMURĂ A

PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI PETROŞANI, ORA 10.00

ANI

DL. PROF. TOMELE, LA BAZA SPORTIVA ,,JIUL PETROŞANI”

ÎNCEPÂND CU ORA

14.30.TEL 0732627867

DORITORII SĂ PREZ-

Anunţ angajare

Municipiul Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcţii contractual vacante de execuţie de muncitor calificat tr.I -un post si femeie de serviciu -un post din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani-Compartiment administrativ si gestiune. Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani în data de 18.06.2015, ora 10 proba practica, data şi ora interviului www.gazetadedimineata.ro

vor fi comunicate ulterior. Condiţiile de participare la concurs, bibliografia stabilită vor fi afişate la sediul instutuţiei şi pe site-ul www. primariapetrosani.ro Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul instituţiei, compartimentul resurse umane (cam.24) sau la telefon nr. 541221, interior 119 . Compartimentul resurse umane, Otilia Stanisel

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


9

Actualitate

Miercu ri, 2 7 M ai 2015

Gazeta de Dimineaţă Telenovela stimulentelor de Lupeni.

Stimulentele, aduse din nou pe masa consilierilor locali

Fondul de stimulente de la Lupeni este readus de conducerea primăriei în atenţia consilierilor locali. Nici de data aceasta sentinţa prin care administraţia locală, care nu s-a apărat în proces, este obligată să acorde bani unui număr de 11 angajaţi, nu a fost prezentată consilierilor. Până la acest moment fondul de stimulente a avut parte de un număr de trei hotărâri, urmând ca ultima dintre ele să fie revocată (deşi e identică cu primul act revocat) pentru a fi întocmită o expertiză judiciară care să ateste care sunt sumele care trebuie plătite pentru a fi respectată sentinţa judecătorească favorabilă celor 11 angajaţi care au dat primăria în judecată. Consilierii locali de la Lupeni, păcăliţi în mai multe rânduri de conducerea primăriei, vor avea din nou pe masă un proiect de hotărâre care se face referire la fondul de stimulente. Este vorba despre stimulente pentru recuperarea debitelor, fondul reprezentând 15 la sută din suma încastă pe executarea restanţelor la impozitele şi taxele locale. Acum, după ce fondul de stimulente a fost aprobat, revocat şi iar aprobat, va avea parte de o nouă revocare. Asta pentru că viceprimarul Cornel Lungan spune că e nevoie de o expertiză judiciară realizată de un expert contabil. ”Se aprobă întocmirea unei expertize extraju-

diciare având următoarele obiective: Stabilirea cuantumului fondului de stimulente aferent perioadei 1 septembrie 2009-31 dcembrie 2010; Stabilirea cuantumului fondului de stimulente aferent lunii octombrie 2010 pentru fiecare funcţionar îndreptăţit conform sentinţei; Stabilirea sumei care trebuie inclusă în salariul de bază pentru fiecare funcţionar îndreptăţit începând cu 1.01.2011 conform sentinţei; Analizarea sumelor conform indicelului de inflaţie de la data scadenţei lunare şi până la depunerea expertizei precum şi a dobânzilor legale aferente”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi spus aprobării consilierilor locali de la Lupeni. Viceprimarul Cornel Lungan este, potrivit proiectului, cel care va selecta expertul judiciar şi va comanda în termen de 10 zile efectuarea expertizei. Prin acelaşi proiect de hotărâre se revocă HCL 97/2014 privind aproarea constituirii fondului de stimulente aferent perioadei 1 septembrie 2009 - 31 decembrie 2010 şi a plăţii acestora către funcţionarii îndreptăţiţi confrom sentineţi, urmând ca sentinţa să fie adusă la îndeplinire în baza expertizei întocmite. Hotărârea cu pricina este de fapt un copy-paste după HCL 51/2014 (atacată în contencios administrativ de Prefectura Hunedoara), revocată prin hotărârea 96/2014. ”Precizez faprul că

www.gazetadedimineata.ro

această hotărâre 97/2014 nu a fost atacat de Instituţia Prefectului Judeţul Hunedoara, dar nici nu a fost adusă la îndpelinire”, mai spune viceprimarul din Lupeni. Asta în condiţiile în care, după cum am arătat deja, HCL 97/2014 este indentică cu HCL 51/2014. Viceprimarul Cornel Lungan susţine că ”în urma unor discuţii, s-a desprins necesitatea întocmirii unei expertize de specialitate, întocmită de un expert judiciar„ Expertiza pe care o vrea primăria vorbeşte şi de dobânzi legale, în condiţiile în care sentinţa judecătorească nu a admis şi dobânzi, judecătorii respingând această solicitare a celor 11 funcţionari care au dat primăria în judecată. Cristian Roşu, consilier PNL Lupeni, a declarat, pentru GDD, că va propune amânarea acestui proiect până când aleşii locali vor intra în posesia hotărârilor de la Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia. ”În continuare nu avem nici sentinţa 6041 de la Tribunalul Hunedoara nici sentinţa 3138 de la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu mi se pare normal să nu primim sentinţele respective, să votăm şi să hotărâm în necunoştinţă de cauză. Nu vreau să fim păcăliţi ca data trecută şi am să solicit la şedinţa de joi să ne fie prezentate hotărârile respective şi dacă nu ne sunt prezentate să

www.gazetadedimineata.ro

amânăm pentru altă dată acest proiect. Până nu e compelt nu are rost să votăm fără să ştim despre ce e vorba, ca să fim iar păcăliţi”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, Cristian Roşu, consilier local la Lupeni. Fondul de stimulente de la Primăria Lupeni reprezintă o adevărată temă de drept. Consilierii locali de la Lupeni au fost puşi să revoce o hotărâre de consiliu pentru a adopta o alta, identică în conţinut cu hotărârea revocată. Cu aleşii locali de la Lupeni s-a jucat secretarul primăriei, Marius Claudiu Băloi. Nimeni altul decât soţul Marianei Băloi, una dintre persoanele care a dat în judecată Primăria Lupeni pentru neacordarea fondului de stimulente. Adică secretar care se afla un pic într-un conflict de interese. Acum, sunt voci printre consilierii locali, inclusiv cei ai PSD, care spun că secretarul trebuie demis şi dat pe mâna organelor abilitate. Povestea stimulentelor de la Lupeni a început în 6 decembrie 2012, de când 11 angajaţi ai Primăriei Lupeni şi-au revendicat un drept în instanţă. Directorul economic, Paula Dăbăcan, şefa de la Impozite şi Taxe, Mariana Băloi, şefa Serviciului Juridic, Florentina Nagy, dar şi şeful de la personal Vasile Galu se află în echipa care a trimis Primăria Lupeni în judecată. Plimbarea prin instanţă a fost sin-

www.gazetadedimineata.ro

uoasă. După o primă fază ratată la Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba întoarce dosarul, la prima instanţă, spre rejudecare. Urmând calea justiţiei, cei 11 au câştig de cauză în cele din urmă şi consilierii au pus în artă recomandările sentinţei irevocabile. Constituirea fondului de stimulente a rămas acum “oul cel fierbine”. Reclamanţii au aratat în instanţă că până în luna septembrie 2009, funcţionarii de la Impozite şi taxe loale au beneficiat de stimulente fără a exista o astfel de hotărâre de consiliu, decizia stând în pixul primarului de atunci şi de acum, Cornel Resmeriţă. Inclusiv, susţin aceiaşi reclamanţi, cuantumul acestui fond este la cheremul primarului. În cele din urmă, consilierii locali au aprobat printr-o hotărâre crearea acestui fond la un nivel “superior”, undeva la peste două miliarde de lei vechi. Agravant pentru administraţia locală condusă de Cornel Resmeriţă este că banul public gestionat de această instituţie a statului nu a fost apărat de nimeni. ”Pârâţii nu au depus întâmpinare, însă prin concluzii scrise pârâtul (Municipiul Lupenin.r.) a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată… (….)”, se arată în motivarea sentinţei de la Tribunalul Hunedoara. Şefa juriştilor a dus steagul reclamanţilor, chiar ea fiind benefi-

www.gazetadedimineata.ro

ciară a banilor primiţi prin sentinţa irevocabilă dată de Curtea de Apel Alba Iulia. Nici avocata, Marioara Avram, angajată de primărie pentru a apăra interesul instituţiei în instanţă nu a prestat activitate pentru a contracara un eventual abuz ce se contura împotriva banului public din Lupeni. Marioara Avram este soţia procurorului Iulian Avram care a avut un NUP (neînceperea urmăririi penale) pentru Cornel Resmeriţă la un moment dat al activităţii sale în administratia locală. Dacă jurista Florentina Nagy şi-a apărat propriul card, nici Vasile Galu (parte în proces), şeful de la Resurse Umane, nu a stat departe. El este cel care a semnat raportul de oportunitate/legalitate a HCL iniţiate de primarul Cornel Resmeriţă prin care consilierii locali au aprobat un fond de stimulente pentru perioada 1 septembrie 2009 – 31.12 2010 în sumă de 224.292 de lei. Cu menţiunea că acestei sume i se vor adăuga şi penalităţile aferente perioadei ce sa scurs de la acel moment, dar şi stimulentele ce s-au adăugat de la acea dată în salariul de bază. Ceea ce înseamnă, într-un calcul intern, că în mai 2015 suma ajunge undeva la 850.000 de lei. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


10 Miercuri, 27 Mai 2015

Publicitate Gazeta de Dimineaţă

COMUNICAT DE PRESA BURSA LOCURILOR DE MUNCA ONLINE (BLMO) Proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara în parteneriat cu AJOFM Alba, AJOFM Gorj, AJOFM Maramureş, Fundaţia Mara, Asociatia Psihologilor Gorjeni, S.C. Artemis SRL Alba Iulia, SC Rogepa SRL Baia Mare, implementează proiectul strategic: „Bursa locurilor de muncă online(BLMO)”, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 4 ”Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1 ”Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”. Proiectul nostru propune oferirea unei alternative la serviciile clasice de mediere a forţei de muncă prin intermediul Bursei Locurilor de Muncă, deschizând oportunitatea accesării online a acestor servicii, sub forma unui serviciu de tip ”self-service” – Bursa locurilor de munca online. Proiectul asigura o alternativă la sistemul clasic de accesare a serviciilor SPO, prin crearea unei platforme informatice integrate care permite furnizarea online a măsurilor active de ocupare. Soluţia propusă generează o participare permanentă a angajatorilor şi şomerilor în procesul de negociere pentru ocuparea unui loc de muncă. Obiectivul general Îmbunătăţirea şi diversificarea tipurilor de servicii furnizate clienţilor SPO din regiunea Vest, regiunea Centru, regiunea Sud-Vest Oltenia şi regiunea Nord-Vest, prin simplificarea accesului la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Bursa locurilor de muncă online este un demers inovator care asigură întărirea capacităţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru furnizarea serviciilor de ocupare. Proiectul propune o soluţie viabilă de dezvoltare a serviciilor de tip „self-service”, adresate beneficiarilor: angajatori şi persoane în căutarea unui loc de muncă. Participarea la bursă este o opţiune disponibilă în orice interval orar şi în oricare zi a saptămânii ceea ce deschide posibilitatea persoanelor în căutarea unui loc de muncă de a fi selectat pentru angajare în afara graniţelor ţării şi în afara spaţiului european. Prin această aplicaţie programarea interviului devine o opţiune care poate fi stabilită de comun acord între cele două părţi, solicitant şi angajator. Pentru a participa la Bursa online persoana în căutarea unui loc de muncă trebuie sa parcurgă urmatoarea procedură: 1.Înregistrarea – crearea unui cont 2.Autentificarea – accesarea conului 3.Crearea profilului personal. Platforma informatică preia datele existente în baza de date a AJOFM dar informaţiile pot fi actualizate sau modificate de către solicitant. 4.Platforma informatică pune la dispoziţia angajatorilor doua posibilităţi de organizare a selecţiei de personal: a.Bursa online: persoana în căutarea unui loc de muncă aplică pentru un loc de muncă vacant solicitând astfel un interviu; angajatorul este înştiinţat de această aplicare iar la data la care bursa a fost programată va intervieva solicitanţii prin intermediul unui video-chat b.Interviu: persoana în căutarea unui loc de muncă aplică pentru un loc de muncă vacant solicitând astfel un interviu; angajatorul este înştiinţat de această aplicare şi stabileşte data interviului de comun acord cu solicitantul; intervievarea se va realiza prin intermediul unui video-chat Pentru a realiza selecţia de personal prin intermediul platformei informatice Bursa locurilor de muncă online, angajatorul trebuie să parcurgă urmatoarea procedură: 1.Înregistrarea – crearea unui cont 2.Autentificarea – accesarea conului 3.Crearea profilului personal. Platforma informatică preia datele existente în baza de date a AJOFM dar informaţiile pot fi actualizate, modificate sau completate de către angajator. 4.Angajatorul încarcă locurile de muncă vacante prin completarea şi validarea unui formular. Lista locurilor de muncă vacante este disponibilă persoanelor în căutarea unui loc de muncă, aceştia putând solicita un interviu de recrutare fie prin participarea la bursa online fie prin participarea la interviul online (în funcţie de opţiunea de selecţie a personalului, pentru care a optat angajatorul). 5.Organizarea evenimentului (bursa online / interviu online) – la data fixată de AJOFM pentru bursa online sau la data fixată de angajator pentru interviul online, angajatorul şi persoana în căutarea unui loc de muncă vor participa la procedura de selecţie pentru locurile de muncă vacante, prin intermediul video-chat-ului pus la dispoziţie prin intermediul platformei informatice. Portalul www.blmo.ro va fi disponibil angajatorilor şi persoanelor în căutarea unui loc de muncă pe parcursul lunii iunie 2015. Cel puţin 30% din şomerii înregistraţi la SPO vor beneficia de serviciile furnizate prin intermediul bursei online, acestora fiindu-le realizat, în perioada de implementare a proiectului, profilul profesional. Această activitate se va permanentiza astfel încât fiecare persoană intrată în evidenţele AJOFM sa poată fi cuprinsă în acest serviciu. Perioada de implementare a proiectului: 06.01.2014 – 05.07.2015 Durata de implementare a proiectului: 18 luni Valoarea eligibilă a proiectului: 7.894.926 lei, din care: •Asistenţa Financiară Nerambursabilă: 5.921.194.50 lei •Contribuţia eligibilă a solicitantului: 1.973.731.50 lei Proiectului: ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ ONLINE (BLMO)” – ID: POSDRU/123/4.1/S/134077 – este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 4 ”Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1 ”Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”. Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la telefon 0724.193.821 (consilier comunicare). Asistent Manager Adina PALL


Actualitate

11 Miercuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă După CEH,

Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului vrea bani şi de la SNÎMVJ Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ) condusă de Zoltan Lacataş vrea circa 200.000 de lei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ), acelaşi for sindical reuşind să obţină, printr-o sentinţă judecătorească circa 500.000 lei şi de la Complexul Energetic Hunedoara. Tribunalul Hunedoara este instanţa care judecă pretenţiile cerute de LSMVJ Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Primul termen al procesului va avea loc pe data de 18 iunie. Potrivit informaţiilor Gazetei de Dimineaţă, LSMVJ cere de la SNÎMVJ 2 miliarde de lei vechi. Ca şi în cazul CEH, suma reprezintă contravaloarea celor 5,8 şi mai apoi 3,9 la mie acordate pentru negocierea contractului colectiv de muncă în perioada în care

funcţiona Compania Naţională a Huilei. ”LSMVJ cere de la societatea de închideri undeva la 200 de mii de lei„ au spus sursele pentru GDD. Acelaşi for sindical care nu mai există la nivelul

mineritului la acest moment, a încasat de la CEH circa 5 miliarde de lei vechi. Banii reprezentau, potrivit lui Zoltan Lacataş, fostul lider al minerilor, sumele ce se acordau pentru negocierea

CCM-ului în baza fondului de 5,8 şi mai apoi 3,9 la mie. În toamna anului trecut, Tribunalul Hunedoara a admis cererea LSMVJ, obligând Complexul Energetic Hunedoara săi achite circa 500 mii

lei. Preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş, declara, anul trecut, pentru GDD, că banii reprezintă sumele ce se acordau înainte pentru negocierea CCM-ului în baza

fondului de 5,8 şi mai apoi 3,9 la mie. ”Este vorba de aproximativ cinci miliarde de lei vechi. Încercăm să recuperăm aceşti bani cu ajutorul instanţei, pentru că reprezintă drepturile salariale (ale celor care au lucrat la LSMVJ-n.r.) pe perioada 2011-2012”, susţinea, pentru GDD, Zoltan Lacataş. Procesul a fost deschis împotriva Companiei Naţionale a Huilei. Societatea este însă în insolvenţă, astfel că în proces a fost invocat şi Complexul Energetic Hunedoara, succesorul CNH, potrivit celor de la LSMVJ. Şi aceeaşi procedură s-a urmat şi în cazul SNÎMVJ, societate care are în componenţă trei dintre minele care au făcut parte, până în 2012, din Compania Naţională a Huilei. Mihaela MIHAI

Petroşani.

Primarul municipiului va pedala de Ziua Mediului sănătos şi nepoluant”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. Primarul a mai precizat şi faptul că odată cu organizarea acestui eveniment, municipiul Petroşani va avea noi piste pentru biciclete. În noul proiect de reabilitare a parcului Carol Schreter este prevăzută o pistă de biciclete care face legătura cu pista existentă care merge până la Piaţa Centrală. Iulia BĂLUŞĂ

Primarul Petroşaniului, Tibeiru Iacob Ridzi va pedala în turul ciclist organizat de ziua mediului. În data de 5 iunie va avea loc o cursă de biciclete la care se va alătura şi primarul, încurajând cetăţenii la o viaţă mai sănătoasă. „Voi fi şi eu prezent la activitatea de ziua mediului şi voi pedala la cursa de biciclete.Vom realiza această acţiune pentru a încuraja mişcarea în aer liber şi mersul pe bicicletă care este www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


12 M iercur i, 27 M ai 20 15

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Hunedoara:

Certificate internaţionale acordate voluntarilor din Geoparcul Dinozaurilor de către Universitatea Bucureşti Activitatea celor mai buni voluntari din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, ajunşi în ultima clasă de liceu, a fost recunoscută oficial marţi prin acordarea certificatelor internaţionale de voluntariat Voluntpass, în cadrul unei manifestări ce a avut loc la Colegiul Naţional "I.C. Brătianu" din oraşul Haţeg, şcoala la care au studiat aceşti tineri. Voluntarii au mai primit o diplomă ce atestă activităţile la care au participat şi suplimentul de diplomă în care sunt menţionate competenţele dobândite. Atât certificatele de voluntariat, cât şi diplomele au fost emise de Universitatea din Bucureşti — administratorul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, voluntarii pentru Geoparc fiind primii din ţară care au obţinut din partea instituţiei de învăţământ superior astfel de certificate cu recunoaştere internaţională. "Andrei Andreşoi, Daniel Barboni, Ema Bogdan, Andrei Dincă, Larisa Duţă, Maria — Cristina Marton, Bogdan Stegărescu şi Andra Szakacs — Mikes sunt opt dintre voluntarii care, deşi foarte preocupaţi cu pregătirea pentru examenele de final de liceu, au reuşit ca, în mai puţin de

un an şi jumătate, să strângă, fiecare, sute de ore de voluntariat. 'Casa Vulcanilor', 'Salvăm trecutul pentru viitor', 'Crosul Cetăţii Regale a Haţegului', amenajarea traseelor tematice şi de vizitare către Cetatea Regală a Haţegului şi spre 'Tăul fără fund' din localitatea Peşteana, sunt doar câteva proiecte dintr-o listă lungă în care s-au implicat voluntarii pentru Geoparc", a declarat purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor, Adina Popa. Elevii au apreciat că experienţa muncii ca voluntar în cadrul Geoparcului a fost una extrem de interesantă, în care ideile pe care le-au avut s-au putut concretiza în proiecte viabile. "Voluntariatul părea ceva abstract, ceva ce are loc în centrele universitare

sau activităţi organizate de mari companii în oraşe importante şi nicidecum în Ţara Haţegului. Acest certificat atestă faptul că am făcut ceva ce va rămâne şi pentru generaţiile viitoare, dar mai ales pentru generaţia mea", a declarat Daniel Barboni, voluntar pentru Geoparc. Pe măsură ce îndeplinesc numărul de ore de voluntariat, la cerere, vor primi certificate şi diplome voluntarii mai noi sau mai vechi ai Geoparcului. În cadrul evenimentului au fost prezentate şi câteva dintre principalele proiecte ce urmează să fie derulate în această vară pe teritoriul Geoparcului, cu sprijinul voluntarilor. Între acestea se numără reamenajarea

potecii tematice Valea Dinozaurilor şi "Grădina aromată a timpului", toate finanţate de Fun-

daţia pentru Parteneriat şi o companie privată din România. Sursa: Agerpres


13

Actualitate

Mie rcuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Cinci zile de sărbătoare pentru petroşăneni cu ocazia Zilelor Municipiului Municipiul Petroşani va deveni pentru cinci zile centrul cultural, sportiv şi artistic din Valea Jiului. Aici vor avea loc competiţii sportive, concerte de muzică populară, uşoară, clasică şi folk, dar şi spectacole de teatru. În cadrul activităţilor dedicate Zilelor Municipiului Petroşani aflate la ediţia a XIV-a, vor fi angrenaţi toţi locuitorii, începând cu elevii de la şcolile din municipiu, până la vârstnici. La sărbătoarea oraşului sunt aşteptaţi toţi locuitorii Văii Jiului. „Zilele municipiului Petroşani nu constau doar în aceste spectacole de muzică populară sau muzică uşoară. Avem o paletă foarte largă de activităţi cultural sportive şi artisitice la care ne-am dorit să participe cât mai mulţi oameni, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă. Acest eveniment pe care îl organizăm în

fiecare an reprezintă o ocazie de a ne bucura împreună şi de a participa cât mai mulţi la aceste activităţi şi de a socializa”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Municipiului Petroşani. Manifestările dedicate Zilelor Petroşaniului vor debuta miercuri cu activităţi sportive la Stadionul Jiul Petroşani, primul sport ales fiind tenisul de câmp şi concursul de table la Casa de Cultură Ion Dulămiţă din Petroşani. Pentru ziua de joi va continua tenisul de câmp, pasionaţii de şah vor putea participa la Casa de Cultură şi ulterior va avea loc concursul de cros la baza sportivă Jiul Petroşani. Vineri va avea loc o expoziţie de cultură „Flori în rame” la Muzeul Mineritului, parada costumelor de carnaval, cu ocazia zilei copilului unde vor participa copiii din Petroşani. La ora 14

www.gazetadedimineata.ro

va fi un concurs de tenis de masă la baza sportivă a Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida şi un alt concurs de şah. Vineri la 16:00 va avea loc deschiderea oficială a Zilelor municipiului Petroşani unde vor fi decernate trei titluri de cetăţeni de onoare şi un titlu de cetăţean Prourbe. În acest an va fi înmânată consilierilor locali o medalie pe care o vor primi toţi cei care au făcut parte din Consiliul Local începând cu

www.gazetadedimineata.ro

anul 2012. „Consilierii locali nu au nicio dovadă palpabilă că au fost consilieri în afara acelui certificat pe care îl primesc că sunt consilieri. Ne dorim să facem această medalie pentru fiecare, este scris numele fiecărui consilier pe ea şi perioada în care a fost consilier la Petroşani. Vor primii premiu cei 19 consilieri actuali şi cei care au fost în consiliu din anul 2012 şi au plecat din consiliu din diferite motive, chiar

www.gazetadedimineata.ro

şi cei care au fost excluşi vor primi această recunoaştere”, mai spune primarul municipiului. Vineri seara vor începe şi concertele şi va debuta spectacolul folcloric în aer liber cu artişti consacraţi şi artişti locali. Pentru ziua de sâmbătă va fi un concurs de orientare turistică organizat de Asociaţia ProParâng în zona de agrement Brădet, după aceea vor fi premiaţi sportivii câştigători ai competiţiilor

www.gazetadedimineata.ro

sportive naţionale şi internaţionale. Ulterior, la şcoala I.G. Duca va avea loc o competiţie de fotbal şi concertul de muzică uşoară cu Proconsul, Dj Project şi Deepside Deejays. Duminică va avea loc premierea sportivilor care au participat la competiţiile sportive cu ocazia zilelor municipiului şi ulterior va avea loc un concert de muzică clasică la Peştera Bolii. Actorii de la Teatrul I.D. Sîrbu din Petroşani pregătesc un spectacol de teatru cu ocazia zilelor municipiului unde intrarea este gratuită. Concert de muzică folk duminică în Centrul Civic şi spectacol de teatru pentru adulţi. Pentru Zilele Municipiului Petroşani, administraţia locală a alocat suma de 110.000 lei din bugetul local. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Miercuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Mesajul colectării selective a ajuns la elevii din Vulcan şi Aninoasa este un proiect pilot Elevii de clasa a III-a

implementat de

din municipiul

Ecorom Ambalaje

Vulcan şi oraşul

Bucureşti care este

Aninoasa au uimit

curpins în aria curric-

autorităţile locale la

ulară a clasei a treia

concursul educaţional

la materia

„Ne învaţă şcoala să

„Cunoaşterea

colectăm selectiv”,

Mediului”, sunt şase

unde au creat ade-

lecţii care se des-

vărate opere de artă

făşoară timp de 12

din deşeuri.

săptămâni. Ei

Peste 350 de elevi

primesc câte un caiet

din cele două local-

în care sunt evidenţi-

ităţi ale Văii Jiului au

ate lecţiile.

fost prezenţi la a V-a

Importanţa acestui

ediţie a acestui pro-

proiect în educaţia

gram educaţional ce

copiilor şi a popu-

s-a desfăşurat la

laţiei este foarte

clarea, unde şi cum

interesante creaţii au

municipiul Vulcan,

Merişanu, vicepri-

Staţia de sortare a

mare. Copiii sunt cei

ajung materialele

fost un servici de

pentru că treptat vom

marul muncipiului

deşeurilor din

care dau exemplu

reciclate de ei”, a

cafea, un iepuraş din

începe să trăim într-

Vulcan.

municipiul Vulcan.

adulţilor în ceea ce

declarat, pentru

reviste de la un

un oraş mai curat.

În cadrul concursului

Acest proiect este un

priveşte colectarea

GDD, Marius Danci,

supermarket, roboţei

Obiectivul principal

au fost acordate pre-

proiect al Societăţii

selectivă, implemen-

directorul Pregoterm

din hârtie şi obiecte

al acestui proiect

mii pentru cele mai

Pregoterm ce se des-

tând în fiecare fami-

Vulcan.

de decor.

educaţional vizează

originale creaţii, iar

făşoară în colaborare

lie modul de a selecta

Elevii din cele două

„Astăzi ( marţi-n.r.)

în principal educaţia

printre cele mai bune

cu Primăria Vulcan,

deşeurile. Feedback-

oraşe au conceput din

am văzut la Vulcan

ecologică în rândul

şcoli au fost Şcoala 6

Primăria Aninoasa şi

ul este extraordinar şi

materialele recicla-

foarte multe lucruri

segmentului tânăr,

din Vulcan, Şcoala 1

Ecorom Ambalaje

copiii au primit cu

bile mai multe

inedite concepute

implicarea acestora

şi Şcoala din

Bucureşti.

entuziasm acest pro-

obiecte care pot fi

chiar de elevii din

sub coordonarea pro-

Aninoasa.

„Suntem la a V-a

gram, au reuşit să

folosite ca decor sau

municipiu. Se pare că

fesorilor în astfel de

La finele evenimen-

ediţie a acestui

înţeleagă modul în

ca lucruri utile într-o

mesajul colectării

programe îi deter-

tului toţi elevii au

proiect educaţional şi

care se face reci-

casă. Printre cele mai

selective a ajuns atât

mină pe elevi să fie

fost premiaţi cu

la cei mici, cât şi la

responsabili”, a

rechizite făcute din

familiile lor, lucru

declarat, pentru

materiale reciclabile.

benefic pentru

GDD, Cristian

Anunţ Municipiul Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcţii contractual vacante de execuţie de muncitor calificat tr.I -un post si femeie de serviciu -un post din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani-Compartiment administrativ si gestiune. Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani în data de 18.06.2015, ora 10 www.gazetadedimineata.ro

Iulia BĂLUŞĂ

proba practica, data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior. Condiţiile de participare la concurs, bibliografia stabilită vor fi afişate la sediul instutuţiei şi pe site-ul www. primariapetrosani.ro Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul instituţiei, compartimentul resurse umane (cam.24) sau la telefon nr. 541221, interior 119 .

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Miercuri, 27 Mai 2015

Gazeta de Dimineaţă

Preşedintele PSD Vulcan, principalul furnizor de plasă de sârmă la SNÎMVJ Marin Coltescu, preşedintele PSD Vulcan, rămâne principalul furnizor de plasă de sârmă la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, unitate condusă de Aurel Anghel, membru PSD Vulcan. La mijlocul acestei luni SNÎMVJ a atribuit un contract pentru plasa de sârmă de 4 milimetri. Contractul a fost împărţit în două loturi, principalul funrizor fiind societatea Agroaliment deţinută de pre edintele PSD Vulcan, Marin Coltescu. ”Valoarea estimată minimă a achizitiei: 1201725 lei fără

TVA, iar valoarea estimată maximă a achiziţiei: 1685848,50 lei făra TVA. Valoarea minimă reprezintă valoarea estimată până la 31.12.2015 (în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele) iar valoarea maximă reprezintă valoarea estimată ce conţine şi valoarea posibilelor suplimentări cantitative în cazul prelungirii contractului potrivit prevederilor. art.6 (3) din HG 925/2006, pe primele 4 luni ale anului 2016. Suplimentarea cantităţii de produs este condiţionată de existenţa resurselor financiare alocate

cu această destinaţie„, se arată în anunţul de atribuire. Valoarea totală a contractului este de 1.163.511,36 lei.

Agroalimentul lui Marin Coltescu şi-a adjudecat lotul cu numărul 2, ceea ce înseamnă că va livra plasă de sârmă minei Paroşeni.

Acest contract are valoarea de 685.338 lei, fără TVA. Minele Petrila şi Uricani vor fi aprovizionate cu plasă de sârmă de

societatea Octprest IMPEX SRL Petrila, contra sumei de 478.173,36 lei fără TVA. Mihaela MIHAI

Calcularea despăgubirilor pentru exproprieri la data raportului de expertiză, neconstituţională Calcularea cuantumului despăgubirilor în cazul exproprierilor pentru cauze de utilitate publică la data întocmirii raportului de expertiză încalcă legea fundamentală, a decis, marţi, Curtea Consituţională (CC). Plenul Curţii Constituţionale a analizat, marţi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 22 alineatul 3 din Legea numărul 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile articolului 26 alineatul 2 din Legea numărul 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Articolul 22 alineatul (3) din Legea numărul 255/2010 prevede că: "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art.21-27 din

Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", iar articolul 26 alineatul (2) din Legea nr.33/1994 stabileşte că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia". "În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile articolul 22 alineatul 3 din Legea numărul 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma 'la data întocmirii raportului de

expertiză' cuprinsă în dispoziţiile articolul 26 alineatul 2 din Legea numărul 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale", au decis judecătorii CC. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională – Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă. Sursa: MEDIAFAX


16

Actualitate

M iercur i, 27 M ai 20 15

Gazeta de Dimineaţă Vulcan.

Consult ORL de specialitate în cele mai moderne condiţii la Spitalul Municipal

Cabinet modern de ORL la Vulcan. Locuitorii din Vulcan şi din toată Valea Jiului pot beneficia de un consult în cel mai modern cabinet din această zonă. Cabinetul ORL este dotat cu echipamente de specialitate şi în plus, reprezentanţii spitalului au

amenajat şi o cameră de audiometrie. „Am făcut dotările necesare pentru un cabinet modern de ORL cu cameră de audiometrie. Investiţiile făcute sunt de 70.000 de lei şi am reuşit să avem în Valea Jiului un cabinet modern cu cea mai dotată cameră de audiometrie

din Valea Jiului. Adresabilitatea este crescută din partea de Vest a Văii Jiului şi nu numai, pentru că oamenii au aflat că este un cabinet modern la Vulcan şi au început să vină. În momentul de faţă avem peste 13 consultaţii pe zi, plus control audiometric”, a

Hunedoara:

declarat, pentru GDD, Cristina Baleia, managerul Spitalului Muncipal Vulcan. Cabinetul este situat în policlinică, este primul în Spitalul Municipal Vulcan şi acest proiect face parte din politica ministerului Sănătăţii şi a reprezentanţilor spitalului de a veni în spri-

jinul populaţiei pentru a oferi consult de specialitate în condiţii moderne. Activitatea în cabinetul ORL a început din data de 1 martie 2015, iar ca medic specialist este lupeneanca Oana Giosu, ce a terminat rezidenţiatul la spitalul din Vulcan. Programul cabinetului

este de la 8:00 la 15:00 şi pacienţii care vin trebuie să prezinte un bilet de trimitere de la medicul de familie şi cardul de sănătate. Prioritate la consult au urgenţele medicale, mamele cu copii şi femeile gravide. Iulia BĂLUŞĂ

Meteorologii anunţă ploi abundente până miercuri Agenţia Naţională de Meteorologie prelungeşte avertizarea meteorologică până miercuri la ora 18:00. Astfel, instabilitatea atmosferică va fi accentuată de ploi însemnate cantitativ în toate judeţele ţării. „În intervalul marţi, ora 12:00 până miercuri, 18:00 va ploua în zona Carpaţilor Orientali, în Maramureş şi local în Transilvania şi Crişana, unde cantităţile de apă

vor depăşi 20 litri pe metrul pătrat şi izolat 30-40 litri pe metrul pătrat”, comunică reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Meteorologie. Potrivit meteorologilor, în restul teritoriului vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil căderi de grindină. Iulia BĂLUŞĂ


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.