1color

Page 1

Anul V, nr.903, 16 pagini, Miercuri 10 Iunie 2015, Preţ 1 leu

DNA şi-a spus cuvântul.

Trei angajaţi ai CJ Hunedoara au fost suspendaţi din funcţii

Directorul fără program al CEH, plătit anul trecut cu aproape 200.000 lei

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a decis, luni, suspendarea din funcţie trei din cei patru angajaţi trimişi, la finele săptămânii trecute, în judecată de DNA pentru fraudarea concursului de la Direcţia Generală de Protecţia Copilului Hunedoara. Este vorba despre secretarul judeţului - Dan Daniel, şeful serviciului administraţie publică locală, relaţii publice din cadrul CJ - Dorina Mihaela Ştefan, precum şi Monica Georgescu - directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. <<< Pag. 5

Tiberiu Iacob-Ridzi candidează pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Petroşani

Primarul în funcţie al municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat, marţi, la Petroşani că anul viitor va candida pentru un nou mandat în fruntea comunităţii locale. Edilul spune că până la acest moment în organizaţia locală a UNPR nu şi-a exprimat nimeni dorinţa de a candida pentru Primăria Petroşani. <<< Pag. 9

Bătrân găsit mort într-un pârâu din Parâng. Era dat dispărut din data de 15 mai

Trupul unui bărbat a fost descoperit, luni seară, într-un pârâu din masivul Parâng. Pentru recuperarea acestuia a fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor. Poliţiştii hunedoreni spun că, din primele informaţii, nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni, însă necropsia este cea care va stabili cauza morţii. Salvamontiştii din Parâng au fost solicitaţi, luni seară, să scoată trupul unui bărbat din albia unui pârâu din Valea Izvoru. <<< Pag. 16

<<< Pag. 3

S.C. Romland Tour, din Petrila, recrutează femei căsătorite, cu vârste cuprinse între 24-40 ani, în agricultură, pentru culesul castraveţilor. Informaţii la telefon: 0354110977 0254550023


Diverse

2 Miercuri, 10 Iunie 2015

Reţetă Culinară

Vânzări

Piept de pui în sos de roşii Ingrediente: Ingrediente 1 piept de pui , sare, 80 ml ulei. Sos: 200 ml pulpa de rosii, sare, piper, cimbru uscat, 20 ml ulei. Decor: patrunjel verde.

Preparare:

Pieptul de pui se taie in doua parti, se sareaza si se tine la rece cca 20 min. Intr-o tigaie incingem uleiul , adaugam pieptul de pui si lasam sa se prajeasca la foc mic. Separat intr-un vas se adauga uleiul , pulpa de rosii si se lasa la foc mic pentru cca 10 min. Cand sosul s-a format se adauga cimbru, sare, piper dupa gust. In momentul in care pieptul de pui este prajit bine pe ambele parti se adauga in sosul de rosii.

Poftă Bună !

Vând telefon Motorola EX115 Dual Sim, căşti, husă de piele, funcţionează în orice reţea. Preţ 150 de lei negociabil. Informaţii la telefon 0730004032. Vând cabană în Parâng, situată în spatele Staţiei Meteo, etaj, masardă, plus pod şi beci, 2 terase mari şi teren aferent 50 mp, apă curentă, canalizare, curent electric, baie cu duş şi apă caldă, partial termopane. Preţ 29. 000 euro negociabil. Informatii la tel: 0721925550. Vând sau schimb casă cu etaj în Dimitrov (Petroşani) cu apartament cu două camere, plus diferenţă. Accept şi credit ipotecar sau Prima Casă. Informaţii la telefon: 0721.925.550 Vând garsoniera Petroşani, zona Pieţei Centrale, 46mp, etaj 2 din patru, renovată 2014, bucătărie extinsă, termopane, baie gresie faianţă, parchet, gaz. Preţ 13000 euro. Telefon: 0722677300 Vând telefon mobil Acer Liquid E2 Dual Sim nou, în garanţie, foarte puţin folosit, funcţionează în orice reţea. Preţ 100 euro foarte uşor negocial. Informaţii la tel 0730004032

Anunţ S.C. ZONA D S.R.L comercializeaza toate tipurile de betoane si mixturi asfaltice la cele mai avantajoase preturi. Pentru detalii si comenzi, contactati-ne la telefon/fax 0254/546080 sau email zonad99@gmail.com.

Miercuri, 10 Iunie 2015

13:00 Căutătorul de maşini clasice 13:30 Căutătorul de maşini clasice 14:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 15:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 16:00 Nerecomandat celor slabi de inimă 17:00 Licitaţia de containere 17:30 Comoara din container 18:00 Războiul depozitelor - Canada 18:30 Vânătorii de licitaţii 19:00 Cum se fabrică ? 19:30 Cum se fabrică diverse lucruri? 20:00 Ce a urmat? 20:30 Ce a urmat? 21:00 Cum funcţionează Universul

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 La Maruţă 12:00 Ferma vedetelor 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Trandafirul negru 15:00 Puterea destinului 16:00 Lecţii de viaţă 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 La Maruţă 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Ferma vedetelor 21:30 Las fierbinţi 22:30 Ştirile Pro Tv 23:05 Lie to me - Psihologia minciunii 00:00 Tanti Florica

13:00 Fără etichetă 14:00 Telejurnal 14:55 Clubul celor care muncesc în România 15:00 Teleshopping 15:30 Andografia zilei 15:30 Convieţuiri 15:31 Convieţuiri 16:55 Opinii fiscale 17:10 Se zice că… 18:30 Clubul celor care muncesc în România 18:35 FILLER 18:40 Prinţesa săbiilor 18:40 Împreună 19:35 Vorbeşte corect! 19:45 Sport 19:59 Telejurnal 20:55 Clubul celor care muncesc în România 21:00 Agenda Eurovision 2015 21:20 Vorbeşte liber! 22:10 Biziday 22:50 Starea naţiei

07:00 Fântâna dorinţelor 08:45 Miracole 10:45 Teleshopping 11:15 Cireaşa de pe tort 12:30 Teleshopping 13:00 Râzi şi câştigi 13:30 Teleshopping 14:00 Casa: construcţie şi design 14:30 Fetiţele ponei 16:30 Focus 17:00 Walker, politist texan 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Spionul Dandana 22:30 Trăsniţi din NATO

Mihaela MIHAI, Andrada Velciov,Costin SOARE, Rodica MUNTOI, Genu TUŢU, Iulia BĂLUŞĂ, Marinela MAXIM

Silviu MIHAI, Tiberiu MARIŞ, Vlad CĂPRARU

Anamaria SANDA Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu


Actualitate

3 Miercuri, 10 Iunie 2015

Directorul fără program al CEH, plătit anul trecut cu aproape 200.000 lei Susţinut frenetic de PSD şi impus astfel la conducerea Complexului Energetic Hunedoara, fostul director general al structurii hunedorene a încasat, anul trecut, doar pentru că a deţinut titlul de director, aproape 200 de mii de lei. Banii primiţi de la CEH pentru plimbările efectuate între Deva şi Petroşani i-au permis lui Aurel Niculescu să pună deoparte peste 80 mii lei într-un cont deschis încă din 2001, dar care nu s-a regăsit în declaraţia de avere completată anul trecut. Şi, aceiaşi bani iau permis lui Niculescu să mai cumpere, în Leşnic, încă 1500 metri pătraţi de teren agricol. Directorii impuşi politic la CEH nu au avut respinsabilităţi, ci doar beneficii. Dovadă stă situaţia în care a fost adusă structura energetică hunedoreană şi sumele încasate de directorii susţinuţi politic de la complexul hunedorean. Plătiţi pe ordonanţa corporatistă, managerii politici ai CEH doar au încasat, fără a emite măcar vreo schiţă de viabilizare a activităţii. Aurel Niculescu, fostul director general al CEH, schimbat la finele lunii februarie din funcţie, a încasat anul trecut de la complex 190.208 lei. Adică lunar,

Niculescu primea pe card suma de 15.850 lei. Ce a făcut pentru a merita acest salariu pot spune doar reprezentanţii Ministerului Energiei, acţionarul majoritar al Complexului Energetic Hunedoara. Declaraţia de avere completată de Aurel Niculescu în cursul acestui an arată că anul trecut fostul director general al CEH şi-a mai cumpărat la Leşnic, localitate în care deţine şase suprafeşe de teren, încă 1500 metri pătraţi de teren agricol. În actul semnat în acest an, Niculescu declară că are într-un cont deschis în 2001 la BCR –dar care nu se regăseşte în declaraţia de avere completată anul trecut - suma de 86.700 lei. Aurel Niculescu a explicat în declaraţia de avere că banii reprezintă ”sold la zi din veniturile realizate în anul 2014”. Niculescu este managerul care nu a prezentat niciun plan de viabilizare a activităţii complexului şi al cărui plan de management s-a bazat pe variabilele meteorologice, întrucât producerea energiei depindea exclusiv de seceta care ar fi scos din producere eolienele şi hidrocentralele. Şi, tot e mandatul lui Niculescu s-a ratat licitaţia pentru retehnol-

www.gazetadedimineata.ro

ogizarea minelor de huilă, dar şi cea pentru conformarea Termocentralei Mintia la condiţiile de mediu impuse de UE. Pentru faptul că în cazul licitaţiei pentru retehnologizarea minelor s-a întocmit un caiet de sarcini care s-a pliat pe echipamentele vechi ale polonezilor, Niculescu nu a sancţionat pe nimeni. Şi, dacă tot complexul dăduse un rateu, fostul director general s-a gândit să mai pună puţină sare pe rană. La 1 septembrie anul trecut, Aurel Niculescu a semnat un contract în valoare de 291 de milioane de dolari (271 de milioane dau chinezii pentru că CEH-ul mai are în depozite echipamente de circa 20 milioane de dolari-

www.gazetadedimineata.ro

n.r.). cu cei de la CNEEC pentru reabilitarea grupului 4 de la Mintia şi două instalaţii de desulfurare la grupurile 3 şi 4 de la aceeaşi termocentrală. Condiţiile în care Niculescu a semnat contrcatul erau unele absolut imposibil de îndeplinit de CEH, structură ce trebuia să asigure 15 la sută din valoarea investiţiei, adică peste 40 de milioane de dolari, să ofere garanţii cu activele viabile ale termocentralei. S-a vorbit chiar de punerea gaj a unei mine, precum şi de oferirea datelor legate de zăcământul de huilă chinezilor, Niculescu recunoscând pentru GDD că a făcut demersuri pentru ca partenerii chinezi să

www.gazetadedimineata.ro

intre în posesia datelor clasificate ca secret de stat. Anul acesta s-a aflat însă că Niculescu a semnat contractul cu chinezii ca persoană fizică, asta pentru că nu a avut niciun aviz. Din această cauză, Ministerul Energiei nu a mai prelungit actul cu cei de la CNEEC, iar la scurt timp Niculescu a fost înlocuit din funcţie. ”Contractul (cel cu chinezii de la CNEEC-n.r.) nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând el nu a înturnit avizele CA, avizul AGA nici măcar nu a avut avizul compartimentului juridic al companiei”, a declarat, la începutul lunii martie, la Petroşani, ministrul Energiei, Andrei

www.gazetadedimineata.ro

Gerea. Acestea, precum şi lipsa de viziune în conducerea complexului nu au constituit motive suficiente pentru acţionarul majoritar, statul, de a-l trimite pe Aurel Niculescu într-un post în care se pricepe şi din care îşi poate aduce aportul la conducerea structurii energtice. Aurel Niculescu, socialdemocratul Aurel Niculescu a rămas director general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara. Ceea ce înseamnă că în continuare este plătit cu zeci de mii lunar pentru... Poate şi în acest caz vor răspunde reprezentanţii Ministerului Energiei. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


4

Actualitate

Mier curi, 10 I unie 2015

Gazeta de Dimineaţă Iohannis:

E o zi tristă pentru democraţia din România. Victor Ponta s-a folosit de calitatea de prim-ministru pentru ca Parlamentul să nu încuviinţeze cererea justiţiei. Nu mai poate demonstra că e nevinovat

Preşedintele Klaus Iohannis spune despre votul din Parlament în cazul premierului Ponta că este o zi tristă pentru democraţia din România, pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democraţiei, adăugând că e inacceptabil să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unui om. - Viziunea mea este aceea a unei Românii puternice în Europa şi în lume. O Românie puternică înseamnă pentru mine cel puţin trei lucruri: un stat care îşi apără cetăţenii oriunde s-ar afla ei, o ţară care îşi apără valorile, interesele, simbolurile, dar şi bunurile naţionale şi resursele naturale; care ştie să-şi protejeze patrimoniul, domeniile de excelenţă, care pune prioritate pe educaţie şi sănătate, şi, în al treilea rând, un stat care contribuie menţinerea securităţii colective alături de partenerii ei şi la promovarea democraţiei şi libertăţii. Toate acestea presupun din partea noastră continuitate în angajamente şi predictibilitate în acţiuni. Continuitatea şi predictibilitatea ne fac o ţară credibilă şi o resursă de încredere într-o regiune complicată. În această construcţie, evident Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO, apartenenţa la UE sunt toate reafirmate ca piloni ai politicii noastre externe şi de securitate - Şeful statului a explicat că una dintre princi-

palele noutăţi aduse de această Strategie este "conceptul de securitate naţională extinsă". "Securitatea naţională nu este privită doar prin perspectiva apărării, ci prin evaluarea aspectelor care ţin de ordine publică, economie, infrastructură, educaţie, sănătate, mediu, cultură, fiindcă toate acestea au impact asupra securităţii naţionale. Membrii CSAT au decis promovarea Strategiei naţionale de apărare a ţării către Parlamentul României pentru aprobarea acesteia în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului", a afirmat Iohannis. Totodată, şeful statului a anunţat că CSAT a aprobat forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2016. Un alt punct pe ordinea de zi l-a constituit analiza şi aprobarea Planului-cadru pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României, în anul 2015, în scopul realizării unei capacităţi de reacţie adecvată misiunilor stabilite prin planurile de apărare strategică, naţională şi ale Alianţei. "În acelaşi context, membrii Consiliului au aprobat Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă", a spus Iohannis.

www.gazetadedimineata.ro

De asemenea, membrii CSAT au fost informaţi şi cu privire la activităţile ce privesc pregătirea Consiliului European din iunie 2015, pe dimensiunea politicii de securitate şi apărare comună. "În acest context, am decis ca România să pledeze pentru iniţierea la Consiliul European a procesului de redactare a unei noi Strategii Europene de Securitate", a subliniat Klaus Iohannis. - Am căzut cu toţii de acord că problema defrişărilor ilegale ţine de securitatea naţională şi că se impune să o urmărim cu atenţie la cel mai mai înalt nivel. CSAT a decis în acest sens ca Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea actulului cadru legislativ, astfel încât să existe o legislaţie coerentă, clară şi riguroasă, care să nu mai permită perpetuarea acestui fenomen.

nici eu, nici dumneavoastră nu putem stabili cine are dreptate: procurorii sau primulministru Ponta. Singurii calificaţi să facă acest lucru sunt judecătorii, dar pentru asta speţa trebuie să ajungă în faţa instanţei. - Victor Ponta a avut la dispoziţie trei variante de reacţie. Prima, după părerea mea, cea mai bună şi cea mai onorabilă, ar fi fost să demisioneze şi să se pună la dispoziţia justiţiei. A decis să nu facă acest lucru. A doua variantă pe care ar fi avut-o la dispoziţie era să-şi convingă colegii din majoritatea parlamentară să încuviinţeze urmărirea penală, să se pună la dispoziţia procurorilor şi a judecătorilor şi să dovedească practic că este aşa cum spune, că este nevinovat. Dacă aşa s-ar fi întâmplat, probabil nici nu l-aş fi suspendat din

funcţie şi, cu siguranţă, împreună cu reprezentanţii justiţiei s-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate, pentru a lămuri foarte repede problema, fiindcă este una extrem de importantă. - Domnul Ponta s-a folosit de influenţa pe care o are în calitate de prim-ministru şi a solicitat majorităţii parlamentare să nu încuviinţeze urmărirea penală. Parlamentul a executat ordinul. E o variantă foarte proastă, fiindcă, una la mână, acum domnul Ponta nu mai poate demonstra nimănui că a avut dreptate. - Domnul Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu. Din acest motiv am spus că e o zi tristă pentru democraţia din România. Ce să înţeleagă un cetăţean

simplu de aici? Că oricine e acuzat de o faptă penală poate fi cercetat şi judecat, dar primul ministru nu, fiindcă dispune de o majoritate parlamentară? Ce să înţeleagă un simplu ales local de aici? Că el poate să fie cercetat şi judecat pentru conflict de interese, dar primul ministru nu, pentru că dispune de o majoritate parlamentară? Ce să înţeleagă un simplu parlamentar de aici? Că el poate să fie cercetat pentru conflict de interese dacă şi-a angajat un neam la biroul parlamentar, dar primul ministru nu, fiindcă dispune de o majoritate parlamentară? Ce să înţelegem de aici? Că există două Românii? Una a oamenilor simpli şi una a domnului Ponta? Sursa Mediafax

DESPRE CAZUL PONTA - Astăzi este o zi tristă pentru democraţia din România, o zi tristă pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democratice, care îşi doresc o politică făcută cu responsabilitate, cu integritate şi cu onoare. Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane e inaccceptabil într-o democraţie. - Am văzut cu toţii că procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fapte penale şi că primul-ministru se declară nevinovat. Nici Parlamentul,

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


5

Actualitate

M iercur i, 10 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă DNA şi-a spus cuvântul.

Tr e i a n g a j a ţ i a i C J H u n e d o a r a au fost suspendaţi din funcţii

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a decis, luni, suspendarea din funcţie trei din cei patru angajaţi trimişi, la finele săptămânii trecute, în judecată de DNA pentru fraudarea concursului de la Direcţia Generală de Protecţia Copilului Hunedoara. Este vorba despre secretarul judeţului - Dan Daniel, şeful serviciului administraţie publică locală, relaţii publice din cadrul CJ Dorina Mihaela Ştefan, precum şi Monica Georgescu - directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. Dorin Gligor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a declarat pentru Gazeta de Dimineaţă că în funcţiile deţinute de cei trei angajaţi ai CJ vor fi numite alte persoane. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor, a decis că se impune suspendarea raporturilor de serviciu în cazul celor patru angajaţi ai instituţiei judeţene care au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie. ”Potrivit prevederilor art. 94 din Legea 188/1999, republicată, se impune suspendarea raporturilor de serviciu, până la soluţionarea definitivă a cauzei pentru care au fost trimişi în jude-

cată, pentru următorii funcţionari publici: Dan Daniel, secretar al judeţului Hunedoara, Monica Georgescu , director gene¬ral al Direcţiei Gene¬rale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, Mihaela Dorina Ştefan – şef Serviciu administraţie publică locală şi relaţii publice, ATOP”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara. Pentru ca activitatea Consiliului Judeţean Hunedoara să poată funcţiona normal, conducerea instituţiei a decis ca pe funcţiile publice vacantate temporar să fie promovate

www.gazetadedimineata.ro

alte persoane pentru executarea atribuţiilor. Astfel, în locul secretarului judeţului, Dan Daniel, a fost promovat Sorin Dumitru Ştefoni, director executiv al Direcţiei Administraţie Publică Locală (DAPL) din cadrul Consiliul Judeţean Hunedoara. Pe funcţia de director executiv DAPL va fi promovată Adina Prodan-Dubeştean, consilier juridic în cadrul Serviciului juridic, contencios şi relaţii cu consiliile locale. Funcţia de şef serviciu administraţie publică locală şi relaţii publice ATOP va fi ocupată de Carmen

www.gazetadedimineata.ro

Henţ, consilier în cadrul acestui serviciu. La conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara a fost promivată, temporar, Sorina Carmen Grama, actualul director general adjunct în cadrul instituţiei. Secretarul judeţuluiDan Daniel, şeful serviciului administraţie publică locală, relaţii publice din cadrul CJDorina Mihaela Ştefan, precum şi Monica Georgescu- directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara şi Dana

www.gazetadedimineata.ro

Elena Gârjob- şef serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită din cadrul CJ Hunedoara au fost trimişi, vineri, în judecată de DNA Alba în dosarul de fraudare al concursului de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. Dan Daniel, secretarul judeţului Hunedoara şi Mihaela Dorina Ştefan (şef serviciu administraţie publică locală, relaţii publice în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara), aflaţi sub control judiciar, vor fi judecaţi pentru abuz în serviciu.

www.gazetadedimineata.ro

Directorul DGASPC Hunedoara, Monica Gerogescu, este acuzată de procurorii anticorupţie de complicitate la abuz în serviciu, DNA dispunând şi în cazul acestuia controlul judiciar. În acelaşi dosar a fot trimisă în judecată şi Dana Elena Gârjob, şef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, tot pentru abuz în serviciu, însă în cazul ei procurorii anticorupţie nu au dispus vreo măsură preventivă. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

6 Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Şapte petroşăneni reţinuţi de poliţiştii din Gorj în urma percheziţiilor de luni Toţi cei şapte petroşăneni duşi cu mandate, luni, la IPJ Gorj în urma percheziţiilor efectuate pe raza municipiului Petroşani au fost reţinuţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, petroşănenii vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. ”În urma celor 9 percheziţii efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Gorj, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani, toţi din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara”, se arată în comunicatul IPJ Gorj. Petroşănenii sunt suspectaţi de constituirea unei grupări infracţionale specializată în furturi din societăţi comerciale de pe raza judeţelor

Hunedoara şi Gorj, dar şi de la infrastructura feroviară. Prejudiciul stabilit până acum de anchetatori se ridică la circa 200 mii lei.

În urma percheziţiilor de luni, la domiciliile suspecţilor au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri şi obiecte provenite din fur-

turi sau care au ajutat la comiterea infracţiunilor. Totodată, poliţiştii au indisponibilizat două autovehicule care au fost

folosite la comiterea furturilor. Tinerii sunt bănuiţi de furt calificat, complicitate la furt şi tăinuire. Mihaela MIHAI

Horoscopul zilei Puneţi suflet în tot ce faceţi şi sunteţi hotărât să terminaţi tot ce aţi început. Sunt favorizate câştigurile financiare şi puteţi să vă afirmaţi în societate. Inventivitatea de care daţi dovadă va ajuta mult în afaceri. Planurile în privinţa unei noi investiţii se vor concretiza în scurt timp Dacă sunteţi invitat într-o excursie, profitaţi de ocazie! Chiar dacă trebuie să cheltuiţi mai mult decât aveaţi de gând, meritaţi să vă relaxaţi. Aveţi multe probleme de rezolvat şi ar fi bine să vă organizaţi cât mai riguros, ca să vă consumaţi energia inutil. Deşi sunteţi o fire practică şi astăzi www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

În prima parte a zilei vă simţiţi instare să mutaţi munţii din loc. Nu va supra-estimati capacitatea de efort, dacă vreţi să nu aveţi surprize neplăcute! Vă sfătuim să evitaţi discuţi-

Sunteţi în formă şi bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Aveţi mari şanse de reuşită în toate activităţile

dumneavoastră.

S-ar putea să plecaţi într-o delegaţie anunţată în ultimul moment. Cu toate că apar dificultăţi, reuşiţi să vă descurcaţi foarte bine

Colaborarea cu un partener de afaceri începe să dea rode, o dată cu finalizarea cu succes a unei activităţi importante. Pe plan sentimental, traversaţi o perioadă favorabilă.

Se pare că aveţi dificultăţi materiale, dar aveţi un randament excelent în activităţile intelectuale. Este o zi favorabilă studiului, proiectelor de viitor

Sunteţi încrezător în forţele proprii şi plin de energie. Puteţi avea mari satisfacţii pe plan intelectual şi social. Relaţiile sentimentale decurg excelent

Vă simţiţi plin de energie şi instare de mari eforturi fizice. Vă sfătuim să nu va supraestimaţi capacitatea de efort, pentru că riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

ile în contradictoriu cu un membru mai în vârstă al familiei, care nu este de acord cu ideile

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


7

Actualitate

Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Evaziune fiscală cu produse agro-alimentare. Percheziţii şi în judeţul Hunedoara Poliţiştii bucureşteni au efectuat, marţi, 50 de percheziţii în mai multe judeţe ale ţării, printre care şi Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală cu produse agroalimentare. Un număr de 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 50 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Iaşi, Suceava, Hunedoara, Maramureş, Buzău şi Giurgiu. Potrivit unor surse, între cei vizaţi de ancheta procurorilor fiind şi Nimrod Almagor, directorul general al companiei Bristot, importator de cafea.

Poliţiştii au pus în executare 42 mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evazi-

une fiscală. ”Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că reprezentanţii unor societăţi comerciale ar fi înregistrat în con-

tabilitate şi ar fi declarat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, cheltuieli reflectate de achiziţii fictive de produse

agro-alimentare, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale”, se arată într-un comunicat al Poliţiei

Române. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 1.000.000 de euro.

Hoţi cercetaţi în libertate.

Furat de copiii vecinilor, un aninosean a rămas fără bunuri în valoare de 14.000 de lei Poliţiştii aninoseni, sprijiniţi de mascaţi, au efectuat, marţi dimineaţă, mai multe percheziţii domiciliare la persoane suspecte de comiterea unui furt, la mijlocul lunii trecute. Suspecţii, doi minori şi două persoane adulte, au intrat în locuinţa unui aninosean de unde au furat tot ce au găsit, paguba fiind estimată la circa 140.000 lei. Trei percheziţii domiciliare au avut loc, marţi, pe raza oraşului Aninoasa, poliţiştii şi mascaţii căutând bunurile furate de mai mulţi suspecţi dintr-o locuinţă din cartierul Cătăneşti. Furtul a fost comis luna trecută, hoţii profitând de www.gazetadedimineata.ro

faptul că proprietarul nu era acasă. ”Au intrat seara. Au forţat geamul şi au intrat pe geam. Geamurile termopan sunt pentru hoţi, am aflat şi eu acum (la poliţie-n.r.)”, a spus, marţi, pentru GDD, Constantin, proprietarul bunurilor furate. Potrivit sursei citate hoţii au furat tot ce au găsit, de la lenjerie la produse de curăţat şi produse electrocasnice, paguba fiind estimată la circa 14.000 lei. În urma percheziţiilor de marţi, poliţiştii au găsit o mică parte din bunurile furate, restul fiind vândute. ”Am recuperat o mică parte www.gazetadedimineata.ro

din bunuri şi acestea deteriorate. Sunt bune că sunt probe la dosar. Nu m-am aşteptat să fie prinşi aşa repede”, a mai spus victima, care şi-a recuperat plasma, aparatul fiind însă nefuncţional. Aninoseanul spune că a bănuit cine sunt hoţii, unii dintre suspecţiminori-locuind la câteva case depărtare. În total, poliţiştii spun că furtul a fost www.gazetadedimineata.ro

comis de patru persoane, doi minori şi doi adulţi. Procurorul de caz a dispus cercetarea suspecţilor în libertate, iar în cazul celor

www.gazetadedimineata.ro

doi minori o expertiză care să ateste dacă aceştia răspund sau nu pentru faptele lor. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


8 Mier curi, 10 I unie 2015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Incendiu la fostele sere din sudul Petroşaniului Incendiu la fostele sere din zona Independenței din Petroșani. Mai multe resturi de lemn au ars, luni seara, din cauza unor copii care s-au jucat cu focul și accidental au aprins materialele ce erau depozitate pe terenul respectiv. Incendiul s-a produs pe o suprafață de 50 de metri pătrați de teren, iar pompierii petroșăneni s-au chinuit două ore să stingă focul în zonă. „Am fost anunțați prin 112, luni, în jurul orei 22:00, că în zona Independenței ard mai multe resturi de lemn depozitate. La fața locului s-a deplasat un echipaj format din patru subofițeri, care au reușit să lichideze incendiul până la ora 00:00. Fiind o suprafață de teren mare și resturile care ardeau în

profunzime, pompierii au fost nevoiți să alimenteze autospeciala de două ori”, a declarat, pentru GDD, Adrian Avram, comandan-

tul Detașamentului de Pompieri Petroșani. În urma incendiului nu au fost rănite persoane sau afectate clădiri din zonă,

terenul unde a avut loc incendiul fiind mai departe de construcții. Potrivit pompierilor, din primele informații posibi-

la cauză a producerii incendiului ar fi joaca copiilor cu focul în zona respectivă. Iulia BĂLUȘĂ

Brădetul, transformat în toaletă publică

Zona de agrement Brădet, modernizată de municipalitatea Petroşani în cadrul unui proiect cu fonduri europene, este transformată într-o toaletă publică. Pădurea din zona turistică destinată grătarelor în aer liber este locul în care ”turiştii” îşi fac nevoile fiziologice în lipsa unei toalete ecologice. Reprezentanţii Primăriei Petroşani spun că în zona

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Brădet nu pot amplasa o toaletă ecologică din mai multe motive. Primul ar fi acela că există riscul ca aceasta să fie incendiată, iar al doilea ţine de faptul că municipalitatea nu are destule resurse umane pentru a păzi Brădetul. Lucurile ar putea reveni la normal dacă ideea administraţiei locale de a scoate la licitaţie spaţiu în zona Brădet va avea şi materializare, iar

www.gazetadedimineata.ro

cineva va investi acolo în amenajarea unui spaţiu alimentar. Licitaţia ar urma să aibă loc în perioada următoare. La Brădet a existat în trecut o cabană, dar şi grupuri sanitare, însă toate au ajuns în paragină şi în final au fost dărâmate, zona fiind placată cu piatră cubică şi plăci de granit, odată cu amenajarea Centrului Civic din municipiul Petroşani. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


9

Actualitate

M iercur i, 10 Iun ie 2015

Gazeta de Dimineaţă

Tiberiu Iacob-Ridzi candidează pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Petroşani Primarul în funcţie al municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat, marţi, la Petroşani că anul viitor va candida pentru un nou mandat în fruntea comunităţii locale. Edilul spune că până la acest moment în organizaţia locală a UNPR nu şi-a exprimat nimeni dorinţa de a candida pentru Primăria Petroşani. ”Da, voi candida la anul”, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă Tiberiu IacobRidzi. La alegerile locale de anul viitor Tiberiu Iacob-Ridzi va candida din partea UNPR, după ce a câştigat două mandate şi jumătate din partea PDL, formaţiune pe care a părăsit-o în toamna anului trecut şi în cadrul căreia a

deţinut chiar şi funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Edilul de la Petroşani recunoaşte că UNPRul nu are momentan o strategie, singura certitudine fiind aceea că se doreşte creşterea numărului de membri. ”Nu am făcut deocamdată o strategie. De-abia acum am dat startul. Strategia noastră este să creştem numărul de membri şi vom creşte numărul de membri în continuare. În ultimele trei luni pot să vă spun că numărul de membri de la Petroşani s-a dublat şi această creştere va continua”, a mai spus Tiberiu Iacob-Ridzi, care este preşedintele UNPR Petroşani. UNPR-iştii din vestul ţării s-au întâlnit zilele trecute la Timişoara cu preşedintele partidului,

HUNEDOARA:

Gabriel Oprea, în cadrul discuţiilor stabilindu-se principalele direcţii ale UNPR pentru perioada 2015-2016. „Am reconfirmat, toţi reprezentanţii din teritoriu ai UNPR că

rămânem fideli principiilor care stau la baza acestei construcţii politice, respectiv consensul politic pe probleme care privesc interesul naţional şi construirea unei Românii mod-

erne”, a spus primarul de la Petroşani. UNPR are ca obiective în perioada următoare mai multe proiecte legislative, cum ar fi cel al impozitării marilor averi, legea votului

de la 16 ani şi legea privind primul loc de muncă. Un alt punct pe care UNPR-iştii vor să îl atingă este acela ca partidul să ajungă la un milion de membri. Mihaela MIHAI

Ploi torenţiale şi grindină în următoarele două zile

Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului”, comunică reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Meteorologie. Potrivit reprezentanţilor ANM, pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii. Iulia BĂLUŞĂ

Instabilitate meteorologică accentuată în următoarele două zile în toate judeţele ţării. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, de miercuri de la 12:00 până joi dimineaţa la ora 3:00. „Instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


10

Actualitate

Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă Gorj.

Primar şi viceprimar reţinuţi în colegiul lui Victor Ponta Primarul şi vicepri-

bani provenite din

marul comunei gor-

infracţiuni erau intro-

jene Bîlteni, alături

duse în circuitele finan-

de trei oameni de

ciare ale unor societăţi

afaceri, au fost reţin-

comerciale.

uţi, marţi, pentru 24

Prejudiciul cauzat

de ore de procurorii

bugetului consolidat al

de la Parchetul de pe

statului este de peste

lângă Curtea de Apel

2.800.000 de lei", se

Craiova.

arata într-un comunicat

Primarul Gheorghe

al Poliţiei Gorj.

Păsărin şi vicepri-

Percheziţiile au avut

marul localităţii Bîlteni, Dumitru

loc luna trecută, la

Oprea, dar şi afacer-

membrii unei grupări

iştii sunt acuzaţi de

infracţionale special-

spălare de bani,

izate în infracţiuni eco-

evaziune fiscală şi

nomice, între timp sus-

abuz în serviciu, în

pecţii fiind chemaţi de

acest caz anchetatorii

şi biserica din localitate

că, în perioada 2013 –

denţele contabile ale

ce reprezintă operaţiuni

efectuând peste 20 de

dar şi primăria.

2015, persoanele vizate

unor societăţi comer-

fiscale nereale. De

percheziţii, vizată fiind

”Din cercetări a reieşit

ar fi înregistrat în evi-

ciale, achiziţii publice

asemenea, sumele de

mai multe ori la Parchet. Mihaela MIHAI

ANUNŢ

ANUNŢ

RELUARE LICITAŢIE PUBLICĂ DESCHISĂ CU OFERTA ÎN PLIC PRIVIND ÎNCHIRIEREA UNUI IMOBIL TEREN, PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI BARU

RELUARE LICITAŢIE PUBLICĂ DESCHISĂ CU OFERTA ÎN PLIC PRIVIND ÎNCHIRIEREA UNOR IMOBILE, PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI BARU

Sediul în com.Baru, str.Prof. Dr. St-Garbea , nr.222 jud.Hunedoara, Tel. 0254/778003; fax 0254/77839, E-mail:primăriabaru@yahoo.com. Organizează reluarea licitaţiei publice deschise cu oferta în plic pentru închirierea unui imobil teren, proprietatea privată a Comunei Baru, în 12.06.2015, ora 9. 30 la sediul Primăriei. Preţul de pornire al închirierii este : -1 leu/mp /lună. Preţul caietului de sarcini este de 300 lei. Taxa de participare la licitaţie este de 500 lei. Garanţia de participare 2000 lei. Condiţiile de desfăşurare a licitaţiei sunt prevăzute în Caietul de sarcini şi în Instrucţiunile privind organizarea şi desfaşurarea procedurii, care pot fi obţinute de la sediul Primăriei comunei Baru între orele 8-15.30, începand cu data de 9.06.2015 Persoane de contact: Daniel Răducanu 0744399058, Silvia Sălășan 0751145663 ; PRIMAR DANIEL RĂDUCANU

Sediul În com. Baru, str.Prof. Dr. St-Garbea, nr.222, jud.Hunedoara, Tel. 0254/778003; fax 0254/77839, E-mail:primăriabaru@yahoo.com. Organizează realuarea licitaţiei publice deschisă cu oferta în plic pentru închirierea unor imobile, proprietatea privată a Comunei Baru, în 12.06.2015, ora 11.00 la sediul Primăriei. Pretul de pornire al inchirierii este : -1,5 lei/mp /luna. Preţul caietului de sarcini este de 300 lei. Taxa de participare la licitaţie este de 500 lei. Garanţia de participare 1.000 lei. Condiţiile de desfăşurare a licitaţiei sunt prevăzute în Caietul de sarcini şi în Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii, care pot fi obţinute de la sediul Primăriei comunei Baru între orele 8-15.30, începand cu data de 9.06.2015 Persoane de contact: Daniel Răducanu 0744399058, Silvia Sălășan 0751145663 ; PRIMAR DANIEL RĂDUCANU


Actualitate

11 Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă Andrei Gerea:

Politica de bonusare va trebui regândită Ministrul Eenergiei, Andrei Gerea, a declarat, marți, la un forum pe teme energetice, că politica de bonusare a României va trebui regândită. Potrivit lui Gerea, România trebuie să găsească soluțiile de a finanța sectoarele în același fel pentru a nu mai exista ”conflictul” dintre zona de regenerabile și zona de producție a energiei pe bază de cărbune. Ministrul a mai precizat că bonusurile care s-au dat până acum, precum acelea pentru cogenerare, nu și-au atins în mod direct scopul inițial, respectiv de a fi o sursă pentru investiții în eficiență. "Politica de bonusare va trebui regândită ținând cont de plusurile și minusurile de până acum, de faptul că practic bonusurile care s-au dat până acum, de exemplu pentru cogenerare, nu și-au atins în mod direct scopul inițial, și anume de a fi un suport și o sursă pentru investiții în eficiență, și practic sau transformat într-un suport de existență pentru cei care produc energie electrică și termică. Lucrurile acestea trebuie și ele regândite în așa fel încât în paralel și cu o nouă politică care ar trebui să existe pentru sectorul de regenerabile, în așa fel încât să putem echilibra toate aceste provocări, să nu fim puși în situația de a finanța un sector în detrimentul altuia. Mă gândesc aici la "conflictul" care a existat

în ultimii ani între zona de regenerabile și zona de producție a energie pe bază de cărbune și așa mai departe", a spus Andrei Gerea, potrivit Agerpres. Ministrul a precizat că România trebuie să găsească un echilibru între măsurile de creștere a eficienței energetice și de păstrare la un nivel corespunzător a capacității României de a face tuturor provocărilor la nivel regional. Luna trecută, Andrei Gerea declara că România nu poate vorbi de securitate energetică fără unitățile care produc energie pe bază de cărbune, motiv pentru care statul nu se poate resmena atunci când vine vorba de sectorul minier. “România are mare nevoie de a-şi lămuri

www.gazetadedimineata.ro

direcţia de acţiune. Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că securitatea energetică este elementul central al arhitecturii energetice, dar aceasta nu poate fi atinsă blocând capacitatea de intervenţie a statului în sectoarele strategice. Mă refer la capacitatea aproape zero în conservarea unităţilor pe bază de cărbune, de exemplu. Acest domeniu nu a beneficiat de suport adecvat de-a lungul anilor, unde sau făcut investiţii degeaba”, spunea la acel moment ministrul Andrei Gerea. Ministrul adăugat astfel statul a constatat necompetitivitatea acestui sector, “dar asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm cu asta”. “Aşa ajungem să vedem că nu putem vorbi de mix energetic şi securitate energetică

www.gazetadedimineata.ro

făcă aceste unităţi. Tot ce era valabil acum patru ani nu mai este valabil în prezent”, a mai spus Gerea. Sindicatele din minerit au acuzat în ultimii ani ajutorul pe care statul l-a acordat energiilor regenerabile, iar acum reprezentanții Guvernului spun că ”răul a fost făcut”, iar situația nu poate fi schimbată, autoritățile încercând să corecteze deciziile. Din cauza sprijinului acordat de statul român energiilor regenerabile, cei doi producători de energie termo, Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia au ajuns în situații limită, structura energetică hunedoreană fiind chiar la un pas de insolvență și faliment. Asta pentru că CEH și

www.gazetadedimineata.ro

CEO nu pot concura pe piață cu producătorii de energie verde care își permit să vândă megawattul chiar și cu 1 leu, tocmai datorită sprijinului oferit de statul român. Statul a contribuit decisiv la marginalizarea CEH pe piața de energie. A supervizat un management defectuos. Când s-a spus că în companiile naționale e nevoie de depolitizare și transparență, ministrul care a avut curajul să afirme acest lucru și să ceară managerilor planuri pe cel puțin 10 ani, Răzvan Nicolescu, a fost schimbat. Politicienii vorbesc de mix, însă declarațiile lor nu pot susține energia produsă de CEH în condițiile în care acesta nu se mai creează. Rezerva industrială de huilă de care dispune România

www.gazetadedimineata.ro

este de 600 de milioane de tone. Însă din cauza lipsei investițiilor din acest sector, guvernele au preferat să dea bani pentru închideri și disponibilizări, nu pentru retehnologizări. Doar 90 de milioane de tone de huilă reprezintă rezerva deschisă și exploatabilă. În condițiile actuale de exploatare, Valea Jiului exploatând anual undeva la 2,2 milioane de tone de huilă, exploatarea poate continua încă 40 de ani. Cu toate acestea, guvernanții sunt mai dispuși să dea bani pentru închiderea minelor și să accepte ducerea grupurilor energetice la fier vechi. De aici răsar afaceri bănoase, dar nu pentru stat sau angajați. Mihaela MIHAI

www.gazetadedimineata.ro


12 M iercur i, 10 I unie 2 015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Elevii de la două licee din municipiu îşi dau întâlnire la Cafeneaua Publică Elevii petroşăneni îşi doresc un oraş curat şi civilizat şi de aceea se implică în activităţi extracurriculare prin care încearcă să-i atragă, atât pe tineri, cât şi pe ceilalţi cetăţeni ai municipiului. Cluburile IMPACT INFOPET (Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani) şi New Life (Colegiul Economic „Hermes” Petroşani) lansează un nou eveniment numit „Cafeneaua publică”. Evenimentul constă în mese de discuţie pe tema colectării diferenţiate, jocuri ecologice şi teatru forum. Cu ocazia evenimentului, 15 membri ai Cluburilor IMPACT INFOPET şi IMPACT New Life vor efectua activităţi de moderare a

discuţiilor pe tema reciclării plasticului / hârtiei / metalului, vor pune în practică jocul „Aşa Da / Aşa Nu şi vor implica invitaţii într-o piesă de teatru. Parteneri în proiect: S.C. Recycling Complex S.R.L. Uricani şi Asociaţia „Speranta pentru Colonie” Petroşani. „Fii vocea comunităţii tale! este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul îşi propune să susţină activităţile de educaţie nonformală din România şi vine în completarea eforturilor realizate până de iniţiative precum Reţeaua de Educaţie Nonformală şi portalul nonformalii.ro, dezvoltate cu implicarea ANPCDFP

şi FDSC. (www.fondong.fdsc.ro). De asemenea, proiectul are ca scop oferirea de oportunităţi pentru tinerele generaţii, prin care acestea să îşi dezvolte competenţe în domeniul cetăţeniei active”, comunică Anca Puşcaşu, unul dintre profesorii coordonatori. Cafeneaua publică ă Clubului IMPACT INFOPET şi New Life are loc în cadrul proiectului „Fii vocea comunităţii tale!”, implementat de Fundaţia Noi Orizonturi prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Evenimentul va debuta în 12 iunie în Sala de Marmură a Primăriei Petroşani. Iulia BĂLUŞĂ

Trei-ul de pe zarul lui Ponta

ramona_roşulescu@yahoo.com

Când încerci adâncurile cu degetul rişti să te trezeşti cu un rechin în slip. Cam aşa e acum cu Victor Viorel Ponta, premierul care, trei ani de zile, ne-a dus cu pluta şi acum a rămas hrană pentru rechini. Omul, tânăr, mult prea fraged pentru demnitatea ocupată, a ajuns la cea de-a treia încercare a carierei sale politice. A treia de elită. Şi, dacă vă aduceţi aminte din perioada copilăriei, doar la a treia „buctă” ieşeai din joc. Jocurile copilăriei te tolerau de două ori. Şi pe Ponta, românii lau tolerat de două ori. Prima dată când toată zona academică (reală) aştepta ca, ruşinat, Ponta să îşi ia lucrarea de doctorat sub braţ şi să intre într-o bibliotecă universitaă pentru a desluşi ce a scris. Nu, nu a fost aşa. Deşi moralitatea gemea pe băncile din amfiteatrele universitare. Ponta nu s-a ruşinat de plagiatul lui, chiar dacă doi miniştri din primul său cabinet au fost respinşi de pe punte din cauza aceleiaşi acuzaţii: plagiat. Vă amintiţi de senatorul Ioan Mang – profesor la Universitatea din Oradea şi de Corina Dumitrescu – deputat PSD – propus tot pentru Educaţie? Oamenii aceştia nu au prins hora mare, în timp ce Ponta – culpabil pe acelaşi segment – nu s-a desprins de mâna dansatorilor. A doua încercare permisă de vâltoarea societăţii româneşti a fost momentul ruşinos când a pierdut alegerile prezidenţiale după ce

avea 200 de metri în faţa contracandidatlui direct – Klaus Iohannis. Da, şi atunci avea start furat – toţi banii României s-au învârtit pentru campania lui. Toata fanfaronada de pe Stadionul Naţional de la ziua întâiului iubit nu l-a ajutat nici pe Victor, nici pe Viorel să se aşeze în faţa lui Klaus. Acesta a fost momentul când, politic vorbind, s-ar fi impus demisia. A fost momentul eşecului politic. Nici atunci, zarul nu a fost câştigător. Ponta a rămas mânuitor de vâsle. Se pare însă că nu a îndreptat barca spre zona de confort a securităţii naţionale. Dirijarea echipei sale spre protejarea corupţilor din sistemul românesc mafiot i-a grăbit „ascensiunea” profesională. Iată-l acum faţă în faţă cu reacţiunea. E o vorbă românească, şi cred că din a treia încercare se prinde, semeni vânt, culegi furtună. Iar acum e furtună pe mare. S-ar putea ca a treia aruncare de zar să însemne bătaia reală din poarta palatului. Că deh, dai în mine, dai în fabrici şi uzine… e tot de-aici din folclorul românesc. Adică poc-poc, bum-bum, refrenul cu lovitura de stat, pe care l-am mai auzit o dată din gura lui Traian Băsescu, e plimbat prin tot solfegiul. De data aceasta e fără întors. Şi dacă tot se dau lupte oarbe, la îndemână pentru Ponta ar fi un control judiciar, aşa de verificare rezistenţă la stres. Situaţie care îl ţine pe Ponta aproape de ţară, aproape de neam, aproape de popor. Adio plimbări, adio concurenţă la ieşirile peste hotare pe care se obişnuise să şi le dispute cu preşedintelele ţării. Deci, Ponta, fă o poantă bună şi demonstrează-ţi nevinovăţia atât de discret încât România să iasă de pe harta ruşinii Europei. Ramona ROȘULESCU


13

Actualitate

Mier curi, 10 I unie 2015

Gazeta de Dimineaţă Constructorii muncesc de frica sancțiunilor.

Drumul Crişcior-Bucureşci a fost asfaltat în urma somaţiei venită de la CJ Hunedoara Constructorul care a lucrat la rețeaua de apă în zona CrișciorBucureșci, somat săptămâna trecută de conducerea Consiliului Județean Hunedoara, s-a apucat de treabă și a readus drumul la starea inițială, după mai bine de jumătate de an în care drumul județean 741 a fost aproape impracticabil. „Am urmărit permanent cum evoluează lucrarea de reparaţie pe acel tronson. Suntem responsabili pentru starea acelui drum şi datorăm locuitorilor din zonă căi de acces civilizate. Constatăm că demersul nostru a fost cu folos pentru oameni, constructorul şi-a respectat până la urmă obligaţiile şi astăzi pe drumul dintre Crişcior

şi Bucureşci se poate circula fără riscuri, civilizat”, a declarat Dorin Gligor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Potrivit primarului de Crişcior, Ilie Ovidiu Furdui, pentru a se încadra în termenul impus de CJ Hunedoara, constructorul a lucrat zi lumină la repararea drumului. „S-a asfaltat toată porţiunea care era afectată. Constructorul a lucrat până la lăsarea întunericului ca să termine astăzi ce avea de făcut. Carosabilul este acum readus la starea iniţială, iar locuitorii comunei noastre, cât şi cei din Bucureşci, pot circula de acum în condiţiile de siguranţă şi confort pe care le garantează un drum asfaltat aşa cum trebuie. Mulţumesc con-

ducerii CJ Hunedoara, în numele cetăţenilor, că s-a implicat în rezolvarea acestei probleme”, a declarat Ilie Ovidiu Furdui, primarul

comunei Crişcior. Constructorul a avut la dispoziție o săptămână în care să readucă drumul la starea inițială, astfel încât traficul să se

desfășoare în condiții de siguranță. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara susține că repararea drumului în regim de

urgenţă răspunde solicitărilor multor locuitori din zonă nemulţumiţi de condiţiile de călătorie de până acum. Mihaela MIHAI

Sportivii din Valea Jiului, pe podium la Maratonul Aradului

Patru atleţi din Valea Jiului au făcut performanţă la „Maratonul, semimaratonul şi crosul Aradului”. Aceştia au demonstrat că şi cei din Valea Jiului fac mişcare şi pot concura la un astfel de concurs de alergare pe afalt. Competiţia a adunat laolaltă aprox-

www.gazetadedimineata.ro

imativ 1.000 de sportivi din toate zonele ţării. „Au participat doi sportivi de la San Montan – Lucian Labă şi Dana Vasiloancă, care au participat la proba ştafetă alături de Nicuşor Diaconu şi Ioan Cazacu. Deşi au avut în echipă o femeie, con-

www.gazetadedimineata.ro

curenţii au participat la proba de ştafetă masculin şi au obţinut locul patru. În afară de asta Lucian Labă a obţinut locul III la semimaraton”, a declarat, pentru GDD, Erika Santa, preşedintele Asociaţiei San Montan Valea Jiului. Competiţia s-a desfăşu-

www.gazetadedimineata.ro

rat în acest week-end şi a cuprins trei probe maraton – 42,19 kilometri, semimaraton21,09 kilometri, ştafetă maraton, cros 6 kilometri şi cros un kilometru. Scopul evenimentului a fost promovarea unei educaţii pentru sănătate

www.gazetadedimineata.ro

prin încurajarea alergării şi s-a desfăşurat în zona Primăriei Arad. Toţi concurenţii au fost premiaţi cu medalii şi diplome, iar cei de pe primele trei locuri au primit o sumă de bani din partea sponsorilor. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

14 Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă Inspiraţia săptămânii.

Tabăra de pictură de la Straja, momente unice la a II-a ediţie Staţiunea Straja, sursa de inspiraţie a artiştilor din toată ţara. Tabăra de pictură „Arta şi Natura la Straja” este evenimentul lunii iunie în staţiunea din munţii Vâlcan. Tabăra se află la a doua ediţie şi are ca scop promovarea staţiunii Straja şi din această zonă turistică, fiind organizată de Turism Club şi Vila Alpin. În jur de 80 de pânze vor prinde culoare, iar pictorii îşi vor pune amprenta şi le vor umple cu cele mai frumoase peisaje, artă abstractă, nuduri, clădiri, natură statică, în funcţie de locurile pe unde îi va conduce arta. În Straja au venit în această săptămână 20 de pictori, care, timp

de trei zile, între 7 şi 11 iunie vor picta atât în cadrul vilei, cât şi în natură. În prima zi, participanţii la Tabăra de pictură – “Arta şi Natura la Straja” s-au cunoscut şi au primit materialele necesare realizării tablourilor. Majoritatea pictorilor şi-au arătat interesul pentru pictura în peisaj, urmând să îşi aleagă cadrele naturale cele mai inspirate. Sau admirat şi tablourile realizate în timpul taberei de anul trecut, toate aceste opere fiind expuse în Vila Alpin Straja. „Fiecare artist are libertatea să picteze ce vrea, iar tema este „Artă şi natură la Straja”, dar nu este nimic impus, îi lăsăm pe artişti să dea frâu

www.gazetadedimineata.ro

În cadrul taberei participă Mihai Boroiu, Dumitru Nicolae Chilia, Teodora Chinschi, Marta Deleanu, Emilia Marinescu, Ileana Ştefănescu, Gheorghe Coman, Victor Serafim, Irina Florescu, Brânduşa Bontea, Sanda Buţiu, Ioana Crăciun, Constantin Daradici, Ioana Crăciun Dobrescu, Constantina Dumitru, Iulia Cândea Daradici, Paul Mecet, Marinela Dumitrescu, Dafin Fântâneanu. liber imaginaţiei. La cea de-a doua ediţie numărul de artişti a crescut, este din ce în ce mai mare, la ediţia

www.gazetadedimineata.ro

trecută au fost 12, iar acum sunt deja peste 20 de pictori. Ideea a provenit din dorinţa de a găsi încă o formă de

www.gazetadedimineata.ro

a promova turismul în zonă, din dorinţa de a crea o simbioză între artă şi natură. Am început să simţim gustul artei şi noi şi cred că este o formă bună de promovare a zonei, a locaţiei şi a turismului prin artă”, a declarat, pentru GDD, Mihai Dumitraşcu, patron Vila Alpin Straja. Tabăra este un bun prilej ca tinerii artişti să prindă experienţă şi cei consacraţi să dea frâu liber imaginaţiei şi să se autodepăşească, fiind o provocare pentru aceştia. „Este un lucru pozitiv pentru că se creează o legătură între tineri artişti şi artişti cu experienţă, avem artişti cotaţi foarte bine, artişti de top din

www.gazetadedimineata.ro

România şi tineri care au terminat de curând Arte Plastice şi au ce învăţa, fiind o colaborare foarte strânsă, mai ales că unii sunt alături de foşti profesori ai lor”, mai spune Mihai Dumitraşcu. Pictorii prezenţi în Valea Jiului vor avea ca sursă de inspiraţie Staţiunea Straja şi alte frumuseţi pe care judeţul Hunedoara le oferă, aceştia având parte şi de mici excursii pentru a cunoaşte zonele ce dau culoare Văii Jiului. Organizatorii acestei tabere vor realiza pentru ziua de miercuri un vernisaj şi cei care doresc să vadă creaţiile artiştilor pot lua parte la expoziţia deschisă permanent în cadrul Vilei Alpin. Iulia BĂLUŞĂ

www.gazetadedimineata.ro


Actualitate

15 Miercuri, 10 Iunie 2015

Gazeta de Dimineaţă Pentru verificări privind angajarea unor rude,

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cere de la Parlament documentele a 144 de parlamentari

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Parlamentului documente cu privire la 144 de senatori şi deputaţi, în cazul cărora se fac verificări privind angajarea unor rude la cabinetele parlamentare, potrivit oficialilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit MEDIAFAX, documentele justificative au fost cerute Parlamentului de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului instanţei supreme.

Documentele solicitate de procurori vizează parlamentari din toate partidele. În luna ianuarie a acestui an, deputatul de Valea Jiului, social-democratul Cristian Resmeriță, a fost găsit de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese penal. Asta pentru că Resmeriță și-a angajat, în mandatul 2008-2012, frateleLucian Resmeriță- la cabinetul parlamentar, plătindu-i acestuia peste 12.500 euro. Cristian Resmeriță a încercat să obțină în instanță raportul prin care ANI l-a declarat în conflict de

interese penal, însă în 18 mai, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată solicitarea deputatului. În aceeași situație, conflict de interese penal se află și șeful PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Potrivit celor de la știripesurse.ro, Nistor și-a angajat și el, în mandatul 20082012, fiica- Ioana Liana Nistor (căsătorită Bălan)- la cabinetul parlamentar. Nistor este deputat pe colegiul ȘoimușBrad. În ultimii ani, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul unor actuali şi foşi deputaţi şi senatori, care şi-au angajat rude în birourile lor parlamentare, unii fiind trimiși în judecată și condamnați. Potrivit Codului penal, "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o

altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică". Conform prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplica-

bile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului. Mihaela MIHAI


16 M iercur i, 10 I unie 2 015

Actualitate Gazeta de Dimineaţă

Bătrân găsit mort într-un pârâu din Parâng. Era dat dispărut din data de 15 mai

Trupul unui bărbat a fost descoperit, luni seară, într-un pârâu din masivul Parâng. Pentru recuperarea acestuia a fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor. Poliţiştii hunedoreni spun că, din primele informaţii, nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni, însă necropsia este cea care va stabili cauza morţii. Salvamontiştii din Parâng au fost solicitaţi, luni seară, să scoată trupul unui bărbat din albia unui pârâu din Valea Izvoru. Trupul neînsufleţit a fost observat de un pescar care a alertat autorităţile. ”Noi am fost chemaţi să recuperăm trupul băr-

batului care se afla într-un pârâu ce traversa o vale destul de adâncă. Era prăpastie, o apă curgătoare care l-a adus cred că de mai sus şi s-a oprit în acea zonă. Un pescar care mergea la pescuit prin zonă a dat de el. Criminaliştii nu puteau să îl socată pentru că nu aveau cu ce, a fost nevoie de frânghii, de asigurări”, a declarat, marţi, pentru Gazeta de Dimineaţă, Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Parâng. Intervenţia celor cinci reprezentanţi ai Salvamont Parâng a durat circa două ore-două ore şi jumătate. Trupul bărbatului de 70 de ani era, potrivit poliţiştilor,

în stare avansată de putrefacţie. Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, că bărbatul fusese dat dispărut în cursul lunii trecute. ”Din data de 13 mai era plecat voluntar de la domiciliu. Din 15 a fost dat în urmărire naţională, sau efectuat căutări, probabil că s-a rătăcit în munte”, a spus, marţi, pentru GDD, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii spun că trupul bărbatului nu prezintă urme de violenţă, fiind preluat de serviciul de medicină legală. Soţia petroşăneanului este cea care i-a

anunţat dispariţia. Pe 13 mai, femeia le-a spus poliţiştilor că soţul ei, în vârstă de 70 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în data de 4 mai,

spunându-i că merge în zona Izvorul, din masivul Parâng, pentru a săpa grădina unei persoane, însă nu a mai revenit acasă. În ciuda căutărilor

pe care poliţiştii spun că le-au efectuat, bărbatul a fost găsit mort într-un pârâu din Parâng, zona în care plecase de acasă. Mihaela MIHAI


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.