Vocea ta poate inspira ghid de advocacy pentru comunitati mici

Page 1

Vocea ta poate inspira! GHID DE ADVOCACY pentru comunități mici


2

advocacy


Dragă cititorule, Dacă în ultima perioadă ai tot auzit de inițiative pe care cetățeni simpli le-au avut, reușind să schimbe câte ceva la ei în comunitate, să determine primaria să își facă treaba sau să respecte legea, Dacă te întrebi cum oare au reușit ei și alții nu, Dacă ai vrea să încerci și tu să faci același lucru la tine acasă, dar nu știi de unde și cum să începi, Dacă ai nimerit din întâmplare sau îndrumat în paginile acestui ghid,

INTRODUCERE

1

Ei bine, ai nimerit unde trebuie! Pentru că acesta este un ghid pentru tine, cetățeanul de zi cu zi, cel cu inițiativă și idei, care mai cunoaște pe câțiva cu poftă de a face ceva pentru comunitate, și vrea să învețe cum se face... de la alții care au trecut deja prin astfel de experiențe.

În ultimele pagini (cap. 9 și 10) vei găsi o sinteză a lecțiilor învățate, sfaturi desprinse din experiența practică a celor 5 comunități și o listă de posibile resurse suplimentare care să te sprijine în demersurile tale viitoare de advocacy.

Vom porni la drum povestind (capitolul 1) despre aventura a cinci comunități diferite, cu probleme diferite și în care grupuri de cetățeni au decis să ceară lucruri de la cei cu putere de decizie astfel încât problemele lor să fie rezolvate…astfel spus au făcut advocacy. O să citești despre campanii locale de advocacy din Vrănești, Corbeni, Merișani (județul Argeș), Bumbești-Jiu și Arcani (județul Gorj).

Îți dorim o lectură care să te inspire și să te facă să acționezi, să schimbi în bine lucruri pentru comunitatea ta.

Aceste experiențe au fost găzduite de proiectul „Comunitatea noastră, deciziile noastre!” inițiat de Fundația PACT și 5 grupuri locale de inițiativă, cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, prin programul Fondul ONG în România. Apoi, pe baza acestor 5 exepriențe practice, în capitolele 2-8, vom descoperi împreună ce este de fapt ADVOCACY și care sunt pașii logici de făcut, astfel încât să acționezi cu eficiență și să construiești o campanie de advocacy de succes.

Și nu uita, nu ești singur! La fel ca tine sunt mulți în jurul tău. Trebuie doar să îi cauți, să îi cunoști și să porniți apoi la drum împreună, cu încredere! Dacă apar întrebări, dileme despre cum să vă organizați și cum să acționați, nu ezita să ne contactezi. Trimite-ne un e-mail la: office@fundatiapact.ro Ne-ar face mare plăcere să auzim ecouri ale acestui ghid întorcându-se spre noi.

Echipa PACT

advocacy

3


Corbeni, Argeș – dacă pui teoria la lucru, ea chiar funcționează! Asociația Corbeni - Plai Argeșean, Comuna Corbeni, județul Argeș

CAUZA DE ADVOCACY: Sub deviza „Dăm startul la joacă”, grupul de inițiativă din Corbeni și-a propus să convingă Primăria să creeze un loc de joacă pentru copii în localitate. În prezent, nu există nici un spațiu de joacă amenajat pentru copii în comuna Corbeni, iar părinții obișnuiesc să meargă la sfârșit de săptămână peste 15 km până la Curtea de Argeș pentru că cei mici sunt atrași de locurile de joacă.

ACȚIUNI DIN CAMPANIA DE ADVOCACY:

D

parcului și, implicit, o estimare cu privire la valoarea sumei ce ar fi trebuit să fie alocată de primărie în scopul acestei amenajări.

ocumentarea problemei: Au colecontactarea factorilor de decizie restat informații despre problema comuponsabili: După numeroase discuții nitară (lipsa unui spațiu de joacă pentru individuale cu Primarul și angajații primăcopii). Au solicitat, în baza Legii accesuriei, asociația a solicitat, prin adresă scrisă, lui la informații de interes public (Legea stabilirea de către Primărie a unui spațiu 544/2001), bugetul primăriei pentru anul adecvat pentru amenajarea unui loc de 2015, pentru a verifica dacă există joacă. Ca răspuns (scris), Primăria resurse bugetare și pentru a a oferit 2 spații alternative. afla care sunt prioritățile de investiții ale Primăonsultarea și METODE ȘI INSTRUMENTE riei pentru anul în FOLOSITE: mobilizarea curs. S-a dovedit că » Solicitare de informații de interes public comunității: nu există resurse în baza Legii nr. 544/2001 Grupul a organizat suficiente în buget » Discuții individuale cu reprezentanții auo întâlnire și e nevoie să se torităților locale comunitară în solicite o realocare » Adresă scrisă către Primărie cu o solicitare clară cadrul căreia bugetară. » 3 întâlniri comunitare cetățenii au analizat

C

C

» Participarea la 2 ședințe de Consiliu Local cele 2 alternative dentificarea de spațiu, listând » Strângere de semnături din comunisoluției: Au tate în sprijinul demersului avantaje și dezavantaje colectat de pe internet pentru fiecare. La informații cu privire la finalul dezbaterii, membrii costurile materiei prime și comunității prezenți la întâlnire mobilierului urban pentru parcul au ales prin alternativa considerată ca de joacă pentru copii, pentru a putea fiind cea mai potrivită. Decizia comunității genera o estimare de buget realistă cu cu privire la spațiu a fost prezentată în scris privire la costurile generale de amenajare a autorităților. Asociația a strâns și 169 de

I

4

advocacy


semnături de susținere a demersului, ce a însoțit scrioarea oficială către Primărie și Consiliu Local.

P

articiparea la procesele de luare a deciziei: Reprezentații asociației au participat la o ședință ordinară de Consiliu Local, în cadrul căreia au prezentat decizia comunității privind spațiul cel mai potrivit pentru amenajarea locului de joacă și au solicitat o realocare bugetară în vederea amenajării de către Primărie a locului de joacă, în spațiul ales de membrii comunității. Au convins Primăria și Consiliul Local (cu o majoritate absolută – o singură abținere) să atribuie o suprafață de teren din proprietatea primăriei pentru amenajarea locului de joacă, să aloce resurse pentru amenajarea spațiului, să achiziționeze mobilier urban pentru loc de joacă și să le monteze în spațiul alocat. Pentru analiza în detaliu a modului de implementare a hotărârii luate la solicitarea asociației și comunității, consiliul local s-a reunit într-o întâlnire extraordinară prin care au stabilit realizarea unui studiu tehnic și a unui buget estimativ.

M

obilizarea sprijinului și resurselor din comunitate: Asociația a organizat o a doua întâlnire comunitară, în care a prezentat rezultatele intermediare ale campaniei. În același timp, Primăria a soli-

citat de la asociație să mobilizeze sprijinul comunității pentru achiziția și montarea unui gard protector de sârmă în jurul terenului ce va deveni loc de joacă. Ca răspuns la această solicitare, a fost organizată o a treia întâlnire comunitară, în care 10 familii prezente la întălnire au contribuit cu peste 2.500 lei pentru cei 25 de metri de gard necesar. După întâlnire, reprezentantul unei firme de construcții, prezent în sală, s-a oferit să achiziționeze întreaga cantitate de sărmă necesară, banii colectați de la cetățeni urmând a fi folosiți în alte scopuri pe care le vor decide cei care au donat.

REZULTATE OBȚINUTE PÂNĂ ÎN PREZENT: • Hotărâre a Consiliului Local care aprobă amenajarea unui loc de joacă pentru copii ca obiectiv de investiție publică și alocă din bugetul local o sumă de 6.000 ron pentru această investiție. • Terenul ce va deveni loc de joacă pentru copiii din comună a fost curățat de buruieni de către primărie, a fost împrejmuit cu contribuția oamenilor din comunitate și a fost comandat mobilierul de joacă. • În prezent, Asociația monitorizează implementarea deciziilor comunității și ale Consiliului Local și continuă să informeze comunitatea și publicul prin pagina de facebook a asociației.

advocacy

5


Vrănești, Argeș – cum să fii creativ și să obții ce vrei Asociația Asociația Fiii Satului Vrănești, Comuna Călinești, județul Argeș

CAUZA DE ADVOCACY: Echipa din Vrănești își dorește să crească siguranța în copiilor din localitate printr-o mai bună amenajare a intersecției din zona școlii din centrul satului. În fiecare zi, peste 300 de copii, părinți și cadre didactice traversează drumul național care trece prin centrul satului, pentru a ajunge la școală. Este o zonă foarte aglomerată, cu multe magazine, mașini parcate pe marginea drumului și autobuze care opresc fără a avea o stație amenajată. Există o trecere de pietoni, dar aceasta nu este bine marcată și vizibilitatea este mereu redusă de mașini și autobuze, astfel încât copiii sunt mereu expuși riscului de accidente. Un copil a murit și alți 4 copii au fost răniți în astfel de accidente în ultimii ani. Echipa de campanie și-a propus să convingă Primăria, Direcția de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene Argeș și Poliția Locală să refacă și să suplimenteze marcajele pentru pietoni, să monteze un limitator de viteză și să amenajeze în zonă parcări și o stație de autobuze și maxi-taxi.

ACȚIUNI DIN CAMPANIA DE ADVOCACY:

drum vizate de campania de advocacy. Pe baza răspunsurilor primite s-a dovedit că CNADNR este administratorul drumului.

onsultarea comunității: Pentru identificarea și validarea cauzei de advocacy, echipa din Vrănești a distribuit peste 150 de fluturași în comunitate, întrebând locuitorii comunei care sunt cele mai grave probleme comunitare. Au colectat și centralizat 80 de fluturași cu răspunsuri completate, din care a reieșit ca prioritare problema câinilor vagabonzi și amenajarea intersecției din zona școlii.

Au monitorizat traficul din intersecție dimineața, la prânz și seara pe parcursul unei săptămâni, cu ajutorul copiilor voluntari din școala respectivă, și au constatat că în medie prin intersecție trec 325 vehicule pe oră. Au folosit aceste date în documentele ulterioare ale campaniei de advocacy, inclusiv în petițiile transmise autorităților.

C

D

ocumentarea problemei: Au depus două solicitări de informații de interes public în baza legii 544/2001, către Primărie și către Compania Națională de Autostrăzi și Dumuri Naționale (CNADNR), pentru a clarifica cine este proprietarul și administratorul legal al porțiunii de

6

advocacy

C

ontactarea factorilor de decizie responsabili: Au depus o petiție la CNADNR, însoțită de o listă de peste 200 de semnături din comunitate. Apoi au mers în audiență la directorul Direcției de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene Argeș pentru a discuta despre problema identificată, cauzele și soluțiile de rezolvare ale acesteia, cât și despre


modul în care CNADNR ar putea să se implice și ce ar trebui preluat ca inițiativă de către Primărie. nformarea și mobilizarea sprijinului comunității: Au informat comunitatea și au mobilizat suportul acesteia pentru cauza de advocacy prin fluturași volanți diseminați de copii, prin 2 întâlniri cu părinții, dar și prin organizarea unui campionat de fotbal între echipe de copii din 3 sate ale comunei. Toți membrii echipelor de fotbal au purtat tricouri cu mesaje de informare și sensibilizare pe tema campaniei de advocacy. La acest eveniment au participat peste 68 de participanți adulți, parinți și rude care au aflat astfel de demersurile asociației și au avut ocazia să își exprime sprijinul prin semnarea petiției.

nalizărilor luminoase care vor suplimenta semnalizările ce urmează a fi refăcute de CNADNR.

I

REZULTATE OBȚINUTE PÂNĂ ÎN PREZENT:

• CNADNR Argeș și reprezentanții Consilului Local au confirmat acordul instituției de a se implica în procesul de amenajare a intersecției • În intersecție a fost montat un nou indicator semnalizand existența scolii în zonă. S-a decis de asemenea amplasarea unor perechi de semnalizatoare cu LED atât în intersecția din centrul satului Vrănești, cât și în alte puncte cu trafic intens din comună. articiparea la pro• CNADNR a amendat METODE ȘI INSTRUcesele de luare a deja proprietarii superMENTE FOLOSITE: deciziei: Au partimarketului din zona » Solicitare de informații de interes cipat la o ședintă a public în baza Legii nr. 544/2001 pentru amenajare Consiliului Local improprie a parcării » Consultarea comunității prin chestionare prezentând cauza pe zona de sigu» Petiție cu 200 de semnături din comunitate de advocacy și sorantă a drumului » Evemiment sportiv în comunitate pentru inforlicitând alocarea național, cerând marea și sensibilizarea comunității cu privire la a 1.000 de lei din problemă acestora să reamebugetul local pennajeze parcarea în» Audiență la directorul autorității competru montarea semtente (CNADNR) tr-un spațiu alternanalizărilor și presem» Participarea la o ședință de tiv mai potrivit.

P

Consiliu Local

advocacy

7


Merișani, Argeș – despre cum o mână de oameni pot iniția Hotărâri de Consiliu Local Asociația Partener pentru Tine, Comuna Merișani, județul Argeș

CAUZA DE ADVOCACY: Campania de advocacy „Implică-te în Merișani! Trotuarul Poștă - Primărie are nevoie de TINE!” are ca scop reabilitarea unui trotuar de pe marginea drumului național care trece prin comuna Merișani. Aproximativ 600 de locuitori din Merișani sunt nevoiți să meargă pe marginea drumului național 7C pentru a ajunge la toate instituțiile locale (poștă, școală, poliție, primărie). Mai mult decât atât, și cei 200 de elevi ai Școlii Merișani merg tot pe marginea aceleiași șosele aglomerate înspre școală în fiecare zi. Deși în trecut exista un trotuar amenajat pe acest traseu, fostul trotuar este acum acoperit cu vegetație și practic inutilizabil ca urmare a unor lucrari anterioare de canalizare și pentru că autoritățile locale nu s-au preocupat de întreținerea și reabilitarea acestuia.

ACȚIUNI DIN CAMPANIA DE ADVOCACY:

D

sinteză a tuturor problemelor sesizate în Consiliu dar încă nerezolvate și să le inclusă într-o scrisoare deschisă a Asociației către Primar și Consiliul Local, cu privire la prioritățile pentru 2016 și construirea bugetului pe anul ce urmează.

ocumentarea problemei: Organizația a început prin a se documenta pe internet cu privire la costurile materiilor prime necesare pentru reamenajarea eamenajarea troontactarea factorilor de decituarului. De asemenea, ea, au solicitat zie responsabili: Au început cu informații de la Primăria măria unei discuții preliminare și solicitări comune învecinate, ate, care scrise către Primarul comuamenajase dee curând nei în vederea amenajării un trotuar similar. milar. METODE ȘI INSTRUMENTE trotuarului din centrul Cu această ocazie, FOLOSITE: comunei, care însă membrii asociațisociați» Solicitare de informații de interes public în s-au soldat de fiecaei au centralizat tralizat baza Legii nr. 544/2001 re dată cu un refuz de pe pagina ina de » Discuții individuale cu reprezentanții aupe motiv de lipsă internet a pretorităților locale de fonduri. Atunci, fecturii proce» Discuții cu membrii comunității din poartă în membrii Asociației sele verbale ale ale poartă au apelat individual tuturor ședințelor ințelor » Petiție cu 133 de semnături din la consilierii locali și de Consiliu Local comunitate au reușit să-i convingă din perioada ianupe 10 dintre cei 13 conarie 2014 – mai ai 2015, silieri locali să promoveze intenționând să facă o

C

8

advocacy


o Hotărâre de Consiliu Local care aprobă investiția și dispune realocarea bugetară necesară. Mai mult decât atât, suma aprobată a fost de 74.000 lei, mai mare decât anticipările asociației, datorită exigențelor de proiectare tehnică care au fost invocate de către aparatul tehnic al Primăriei, în cadrul discuțiilor cu consilierii locali.

I

nformarea și mobilizarea sprijinului comunității: Membrii comunității au fost informați cu privire la demersurile inițiate în principal prin pagina de facebook a asociației, dar și prin întâlniri față în față, din poartă în poartă cu membrii voluntari ai asociației. În cadrul vizitelor în comunitate voluntarii au colectat și 133 semnături de susținere a demersului, care au însoțit scrisorile oficiale depuse către primărie.

M

obilizarea a continuat online: Membrii grupului de inițiativă au început să posteze pe facebook despre problemă și despre soluția propusă de ei, și mulți oameni din comunitate, mai ales tineri au început să-I susțină, chiar dacă aceștia nu au participat la întâlnirile din comunitate. Pe facebook, comentariile la postările legate de campanie au început să discute în mod critic acțiunile primăriei în general. Primarul a aflat despre campania online și a devenit mai receptiv la cererile grupului.

M

arcarea succesului într-un eveniment comunitar: Spre finalul demersului, în luna septembrie, o sărbătoare comunitară din Merișani a fost un prilej ideal pentru a mulțumi public și a premia persoanele care au spijinit asociația în campania de advocacy, dar și în alte inițiative anterioare. Consilierii locali ce au preluat inițiativa asociației, cetățeni activi care au colectat semnături de susținere, voluntari activi ai asociației și instituții publice partenere au fost nominalizați și premiați în fața comunității și a multor invitați din afara comunității.

REZULTATE OBȚINUTE PÂNĂ ÎN PREZENT: • O Hotărâre de Consiliu Local prin care a fost aprobată investiția de amenajare a trotuarului și realocarea bugetară în valoare de 74.000 lei pentru acestă investiție. • Un studiu tehnic realizat. • În prezent, Asociația monitorizeaza procesul de implementare a hotărârii consiliului local și colaborează cu aparatul tehnic al primăriei în vederea elaborării proiectelor tehnice și devizelor de cheltuieli necesare demarării investiției.

advocacy

9


Bumbești-Jiu, Gorj – cu răbdarea treci marea Grupul de inițiativă local, transformat în Asociație DEP, Orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj

CAUZA DE ADVOCACY: Grupul de inițiativă și-a propus îmbunătățirea condițiilor de locuire din căminul de locuințe sociale din Bumbești-Jiu, începând cu repararea spațiilor comune – holuri și grupuri sanitare. Peste 60 de persoane, majoritatea fără nici un venit, locuiesc în Căminul nr. 11 de pe strada Trandafirilor din Bumbesti-Jiu. Clădirea aparține Primăriei și funcționează ca imobil de locuințe sociale. Chiria lunară pentru o cameră este de aproximativ 10 lei. Condițiile improprii de locuire au transformat chiar „casa” acestor oameni într-un focar de infecție: apa de la robinet a fost infestată cu salmonella, mulți dintre locatari suferă de boli asociate cu sărăcia și condițiile neigienice de locuire, și unii locatari susțin că există și riscul de infecție cu TBC. Situația este cu atât mai gravă cu cât locatarii nu au acces la servicii de sănătate pentru că nu sunt asigurați.

ACȚIUNI DIN CAMPANIA DE ADVOCACY:

D

ocumentarea problemei: Au fost făcute 20 de interviuri din ușă în ușă, la fiecare apartament al căminului, pentru a identifica problemele de sănătate și sociale existente. A fost verificat, prin citirea noilor forme de contract de închiriere, care este statutul locuințelor din Cămin, confirmându-se că sunt lucuințe sociale și că printre obligațiile proprietarului (Primăria) se numără și întreținerea și repararea spațiilor comune ale blocului. Membrii grupului de inițiativă au prelevat monstre de apă de la rețeaua de apă din băile comune ale Căminului, înaintând-o spre analiză Direcției de Sănătate Publică Gorj. S-au realizat poze care să documenteze starea de degradare avansată a spațiilor comune din cadrul Căminului.

10

advocacy

M

obilizare și sprijin pentru persoanele afectate de problemă: Printr-un alt proiect, membrii grupului de inițiativă au realizat o igienizare a spațiului din jurul căminului, la care au participat ca voluntari și o parte dintre locuitori, și și-au propus să realizeze activități de educație pentru sănătate și consiliere pentru persoanele dezavantajate din cămin.

C

ontactarea factorilor de decizie responsabili: Grupul a contactat în repetate rânduri Primăria pentru a informa instituția despre demersurile lor legate de Căminul 11 și pentru a le cere sprijinul. Principala reacție a Primăriei a fost de a nu recunoaște grupul de inițiativă din cauza caracterului informal al acestuia.

C

reșterea capacității grupului și acțiuni de dezvoltare organizațională: Din cauza interacțiunii foarte dificile cu autoritățile locale, pentru grup a devenit


o prioritate obținerea unui statut juridic. REZULTATE OBȚINUTE Astfel, grupul de inițiativă a reușit să se PÂNĂ ÎN PREZENT: structureze ca entitate juridică, devenind • Din perspectiva demersurilor de advoinițial grup de acțiune locală conform LEcacy, grupul nu a obținut încă rezultate GII nr. 129 din 25 iunie 1998 (privind Fonconcrete având în vedere că preocudul Român de Dezvoltare Socială) și apoi pările lor de până în prezent au fost ca asociație conform Ordonanței 26/2000. orientate preponderent spre structuUlterior, au solicitat și au determinat Prirarea grupului de inițiativă, înfiintarea măria orașului Bumbești-Jiu să le atribuasociației și recunoașterea prezenței ie o încăpere în cadrul Căminului nr. 11 acesteia de către autoritatea pupentru a o utiliza ca spațiu pentru blică locală. Odată constituiți activități de educație penMETODE ca asociație, vor continua tru sănătate și consiliere ȘI INSTRUMENTE demersurile de îmbupentru locuitorii bloFOLOSITE: nătățire a condițiilor cului, cât și ca sediu » Interviuri din ușă în ușă cu de locuire din cămipentru asociație. persoanele afectate de problemă nul social, precum » Documentare juridică și colectare de dovezi și alte activități de privind problema suport pentru lo» Discuții individuale cu reprezentanții cuitorii acestuia. autorităților locale » Mobilizarea persoanelor afectate de problemă » Dezvoltarea organizațională a grupului de inițiativă și constituire ca asociație

advocacy

11


Arcani, Gorj – unde-s mulți influența crește Asociația IDCON Arcani, Comuna Arcani, județul Gorj

CAUZA DE ADVOCACY: Asociația IDCON și-a asumat una dintre cele mai dificile probleme care afectează oamenii din comuna Arcani, și anume nevoia de clarificare a situației proprietății terenurilor agricole și forestiere la nivelul celor 5 sate ale comunei Arcani. Sitauația regimului proprietăților din Arcani este una dintre cele mai grave din județul Gorj, în acest moment. Procesul de punere în proprietate nu este nici azi finalizat, deși ar fi trebuit să fie, conform legii. Nicio persoană nu are titlul definitiv de proprietar, există doar certificate provizorii, și acestea cu numeroase erori de punere în proprietate generate de lipsa unor măsurători reale în teren sau de acte de corupție. Există de asemenea numeroase procese în instanță, unele finalizate cu decizii definitive, dar care nu s-au pus în aplicare nici până în prezent. Fereastra de oportunitate pentru finalizarea parcelării și obținerea gratuită a înscrierii certificatelor de proprietate în cadastru și cartea funciară se va închide în 31 decembrie 2015. După această dată, fiecare proprietar care nu are titlu definitiv de proprietate va trebui să se judece (pe cheltuiala lui) cu statul pentru obținerea drepturilor legale. Pentru remedierea urgentă a acestei situații, Asociația IDCON a solicitat Primăriei să finalizeze procedura de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate în baza Legilor de Fond Funciar, prin: • finalizarea procesului de măsurare și parcelare a terenurilor, în prezența tuturor proprietarilor de imobile; • întocmirea de către Primar și Comisia Locală de Fond Funciar Arcani a unui calendar ferm de realizare a planului parcelar la nivel de comună; • realizarea sistemului de cadastru și carte funciară la nivelulul comunei Arcani, astfel încât membrii comunității, proprietari de terenuri, să poată beneficia de scutirea de la plata tarifelor pentru înscrierea terenurilor în cartea funciară (conform noilor prevederi legale).

ACȚIUNI DIN CAMPANIA DE ADVOCACY:

D

ocumentarea problemei: Întâlnire cu persoana responsabilă de Cadastru din Primăria Arcani pentru a colecta informații cu privire la stadiul activității sale și a aplicării legii 165/2013. Realizarea unui chestionar cu privire la si-

12

advocacy

tuația titlurilor de proprietate la nivel de gospodărie, aplicarea față în față a chestionarului la nivelul de 52 de gospodării. Din centralizarea și analiza datelor a rezultat că 81% dintre respondeți (42 persoane) nu aveau nici titluri de proprietate și nici adeverințe provizorii de proprietate, doar 10 persoane având adeverințe provizorii de proprietate, din care doar 5 au fost în-


tocmite prin măsurători în teren. Mai mult de jumătate dintre actele existente conțin erori materiale.

C

ontactarea factorilor de decizie responsabili: Informațiile centralizate au fost folosite în documentele ulterioare ale campaniei, în special în solicitările și petițiile adresate către Primărie, Consiliu Local, OCPI Gorj - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Comisia Județeană pentru Fond Funciar Gorj.

C

onsultarea și mobilizarea comunității: Asociația a organizat 4 întâlniri comunitare cu peste 116 cetățeni, dintre care peste 113 au semnat cele 4 petiții depuse.

P

articiparea la procesele de luare a deciziei: Reprezentanții asociației au participat la 2 ședințe de Consiliu Local, cerând aprobarea unei hotărâri prin care prin care să se solicite primăriei și Comisie Locale de Fond Funciar să întocmească un calendar ferm de realizare a planului parcelar la nivel de comună, pentru perioada

următoare (1 septembrie 2015 – 1 ianuarie 2016), calendar care să fie monitorizat lunar de către Consiliul Local și care să conțină termene pentru: anunțarea proprietarilor; verificarea actelor pe teren pentru fiecare tarla și parcelă; corectarea titlurilor (îndreptarea erorilor); obținerea vizelor pentru planurile parcelare.

D

ezbatere între autoritățile responsabile și cetățeni: Pentru crearea unei reale dezbateri la nivel local, asociația a organizat o întâlnire publică înte cetățeni, reprezentanți ai Primăriei (viceprimar), reprezentantul unei firme specializate în cadastru care colaborează cu primăria și directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj.

P

romovarea cauzei de advocacy prin mass-media: Cu ocazia dezbaterii, asociația a redactat comunicate de presă pe care le-a transmis către reprezentanții mass-media din județ.

advocacy

13


REZULTATE OBȚINUTE PÂNĂ ÎN PREZENT: • Asociația a reușit să atragă atenția autorităților locale și județene cu privire la această problemă și să le implice în rezolvarea ei. Reprezentanții autoriMETODE ȘI INSTRUMENTE tăților au participat la o dezbatere FOLOSITE: publică în care au răspuns între» Consultarea comunității prin chestionare bărilor cetățenilor pe această » 4 petiții susținute de informația reieșită din temă. chestionare și de 113 semnături din comunitate • Fiind o campanie cu o cau» 4 întâlniri comunitare ză complicată din punct de » Participarea la o ședință de Consiliu Local vedere tehnic, grupul de ini» Strângere de semnături din comunitate în sprijinul țiativă se așteaptă ca durata demersului campaniei până la rezolvarea » Dezbatere publică între cetățeni și autorități problemei să fie mai lungă, dar » Comunicate de presă către mass-media sunt determinați să o ducă la cajudețeană păt. • Pe viitor își propun să implice din ce în ce mai mult presa locală și națională pentru a crește presiunea externă asupra autorităților publice cu responsabilități în rezolvarea situației.

14

advocacy


CE ESTE ADVOCACY

2

Advocacy

– o serie de acțiuni prin care o organizație sau un grup de cetățeni încearcă să determine o autoritate publică să facă ceva anume în interesul comunității. Despre advocacy vorbim atunci când problema pe care o vrem rezolvată este de competența autorităților și noi (să zicem

un grup de locuitori ai satului) ne hotărâm să convingem autoritățile să o rezolve. De exemplu, am putea încerca să convingem primarul sau consilierii locali să amenajeze un loc public de joacă pentru copii, să repare sistemul de alimentare cu apa potabilă a unui sat, să amenajeze spațiile de circulație pentru pietoni, etc.

advocacy

15


Ceea ce ne dorim să obținem de la autorități se mai numește și cauza noastră de advocacy.

E important să știți: • Advocacy este un mod de abordare a problemei – atunci când problema nu poate sau nu se dorește să fie rezolvată de către un grup de cetățeni, ci este de competența autorităților • Advocacy este doar una dintre numeroasele strategii posibile • Advocacy presupune acțiuni care conduc la un rezultat concret • Advocacy poate fi utilizat ca parte a unei inițiative comunitare, îmbinată cu alte componente • Advocacy nu este un serviciu social direct oferit comunității • Advocacy nu implică neapărat confruntare sau conflict cu autoritățile publice Advocacy presupune să vorbești, să acționezi și să scrii pentru a promova și proteja drepturile celor dezavantajați, accesul lor la bunăstare și dreptate socială.

Câteva exemple care vă pot ajuta să deosebiți o acțiune de advocacy de alte tipuri de acțiuni comunitare: (a) Vă alăturați unui grup care ajută la construirea de case pentru familii cu venituri minime – e o acțiune nobilă, dar nu e de advocacy (este un serviciu). (b) Organizați un grup de cetățeni cu venituri minime și acționati împreună cu aceștia pentru a obține locuințe sociale de la Primărie - aceasta este o acțiune de advocacy. (a) Îți petreci sâmbăta ajutând la colectarea și sortarea unor deșeuri care pot fi reciclate nu e de advocacy (este un serviciu). (b) Ai auzit că terenul utilizat în prezent pentru centrul de reciclare va primi o altă destinație și te aduni la olaltă cu mulți alți cetățeni pentru a obține de la primărie păstrarea destinației actuale a terenului, sau obținerea unui nou teren pentru amenajarea serviciului de reciclare. Unii dintre voi chiar luați în calcul să protestați în fața Primăriei, dacă este necesar - e o acțiune de advocacy. (a) Să strângi resurse din comunitate și să îți mobilizezi vecinii pentru a amenaja un loc de joacă pentru copiii din sat, pe o suprafață de teren donată de un consătean - nu e advocacy (este o acțiune comunitară). (b) Să convingi primăria să amenajeze pe teren public, cu resurse publice, un teren de joacă pentru copiii din sat - asta e advocacy.

16

advocacy


Advocacy, de obicei, presupune ca o instituție care deține putere de decizie (Primăria, Consiliul Local, Guvernul, școala sau alte instituții importante, pe care le putem porecli „Goliat”) să rezolve o problemă sau să corecteze o situație inechitabilă sau dăunătoare, care afectează oamenii din comunitate (să le spunem „David”). Situația poate fi rezolvată prin convingere, prin forțarea lui Goliat să cedeze sub presiune, prin compromis, sau printr-o acțiune politică sau juridică.

Ce pași trebuie făcuți:

1

Primul pas ar fi să verificați pe cine mai deranjează această problemă și cine s-ar mai lupta pentru rezolvarea ei. Discutați cu cât de mulți oameni afectați de problemă și încercați să-i convingeți că e dreptul vostru să cereți autorităților să rezolve problema pe care o semnalați. Nu vă descurajați: mulți nu se vor implica. Important este să găsiți măcar 3 – 5 persoane dispuse. Pe parcurs vor veni și alții.

2

Pasul doi este să vedeți ce anume ați putea să solicitați și, mai ales, cui: care sunt instituțiile responsabile cu rezolvarea respectivei probleme și ce ar trebui/putea fiecare să facă pentru rezolvarea problemei pe care o vreți rezolvată. La acest pas, s-ar putea să aveți nevoie de o mulțime de informații. Aveți nevoie să analizați problema până ajungeți la o listă clară de solicitări pe care ulterior le veți adresa autorităților. De exemplu: • dotarea parcului de la adresa … cu noi aparate de joacă și refacerea spațiului verde; • alocarea unei sume de bani pentru reabilitarea clădirii …; • refacerea trotuarului din porțiunea …. Desigur, fiecare solicitare ar trebui să aibă o mică argumentație.

3

Pasul următor este să vă faceți cunoscute solicitările. Puteți să începeți cu o simplă cerere scrisă (cu cât este semnată de mai mulți vecini, cu atât mai bine) sau puteți să cereți o audiență persoanei responsabile. Dacă solicitările voastre sunt ignorate sau uitate, puteți să mergeți mai departe cu tactici care să pună mai multă presiune pe autorități.

advocacy

17


Pentru unii oameni, advocacy poate fi incomod - în special în cazul în care apar confruntări și conflicte. Dar, pentru alții, advocacy este mai atractiv decât înființarea și funcționarea programelor de servicii în comunitate. Advocacy poate fi plin de farmec, dacă ne gândim la imaginea lui David în luptă cu Goliat, sau la vizibilitatea publică pe care o poate aduce un astfel de demers. Dar decizia de a pune resurse majore în advocacy nu este una ușor de luat. Apar întrebări de tipul - dacă nu va funcționa, dacă ne expunem mai mult decât ne-am dori și nu avem succes? - nu numai că eșuăm, dar eșuăm în public, riscând să discredităm cauza pentru care luptăm sau să înrăutățim situația pentru oamenii pe care ne-am propus să îi ajutăm. Ingredientele necesare pentru a face advocacy în mod eficient: • Importanța problemei pentru comunitate • Puterea și numărul celor ce susțin cauza (de exemplu, cu cât sunt mai mulț cei ce susțin cauza, cu atât mai bine) • Meticulozitatea cu care susținătorii cauzei au cercetat problema, opiniile din comunitate cu privire la problemă • Priceperea inițiatorilor de a utiliza instrumentele de advocacy disponibile (inclusiv mass-media) • Mai presus de toate, selectarea strategiilor și tacticilor potrivite. Următoarele capitole vă vor ajuta să decideți dacă și când este util să începeți o campanie de advocacy și cum să porniți la drum în acest demers.

18

advocacy


ADVOCACY CÂND ȘI DE CE Advocacy este o abordare potrivită atunci când problema nu poate fi rezolvată doar prin implicarea membrilor comunității - de exemplu, când problema este mult prea mare, depășește capacitatea și sfera de influență a celor afectați de ea sau a celor ce vor să o rezolve.

Un demers de advocacy poate să aducă uneori un succes rapid, dar altă dată poate fi lung și plin de obstacole neașteptate. De aceea, înainte de a lansa acțiuni de advocacy, este o idee bună să vă puneți câteva întrebări ca să fiți siguri că aveți motivarea și instrumentele necesare pentru a-l duce la capăt.

advocacy

19


Cel mai bun moment pentru a începe o campanie de advocacy este: • Când experiența dumneavoastră directă sau documentarea preliminară arată că problema nu se poate rezolva în alt mod. • Când sunteți sigur că aveți (sau vă puteți dezvolta) capacitatea de a duce la bun sfărșit demersurile de advocacy pe care le inițiați • Când aveți suficient entuziasm și energie care să alimenteze un demers care ar putea să dureze mult. Înainte de a porni la drum, încercați să răspundeți la următoarele întrebări: • Este problema abordată resimţită de mulţi oameni? • Demersurile de rezolvare a problemei vor avea sprijin larg în comunitate? • Problema abordată este importantă pentru organizație sau pentru echipa voastră? • Există motivație suficientă de a acționa? • Soluția propusă pentru rezolvarea problemei este realistă și ușor de înțeles? Există șanse de rezolvare a problemei? Există cineva care poate să decidă în sensul dorit de voi? • Advocacy este cea mai bună metodă de abordare a problemei și de rezolvare a ei? • Este cauza de advocacy în concordanţă cu misiunea și valorile organizaţiei sau grupului de inițiativă? • Demersurile de advocacy nu intră în conflict cu alte demersuri ale organizației sau ale partenerilor voștri? • Ce riscuri există pentru grupul vostru, inclusiv legate de securitatea membrilor echipei, a partenerilor și a demersurilor organizatiei grupului? Dacă răspunsurile la toate aceste întrebări vă conduc la concluzia că advocacy este cea mai potrivită abordare pentru rezolvarea problemei care vă preocupă, următorul pas este să vă documentați bine cu privire la problemă și la soluțiile posibile.

20

advocacy


CAUZA DE ADVOCACY Cum analizăm problema și stabilim cauza de advocacy Toate eforturile de advocacy trebuie să înceapă de la această primă întrebare:

Ce vrem să obținem? Pentru a răspunde, trebuie să înțelegeți problema și soluțiile posibile de rezolvare. Aveți de făcut următorii pași:

1. analizați situația - aflați cauzele, efectele și soluțiile problemei 2. generați dovezi (documentare) pentru cauzele, efectele și soluțiile găsite 3. alegeți cea mai potrivită soluție care va deveni cauza de advocacy advocacy

21


PASUL 1: ANALIZA SITUAȚIEI Acest pas presupune să analizați cu seriozitatea problema și să identificați cauzele și efectele sale. Această analiză vă va ajuta să aflați de unde pornește problema și cum poate fi rezolvată. Va trebui să răspundeți la trei întrebări de bază : • De ce există această problemă? (cauzele problemei) • Ce se întâmplă dacă problema nu este rezolvată? (consecințele problemei) • Ce soluții de rezolvare există? „Arborele problemei” și “Arborele soluțiilor” sunt instrumente deosebit de utile pentru analiza situației: • Arborele problemei este o diagramă care vă ajută să înțelegeți cauzele problemei, atât pe cele imediate, cât și cauzele mai profunde care stau la baza problemei. De asemenea, arborele problemei vă poate ghida în strângerea de informații și dovezi care susțin cauza de advocacy. • Arborele soluțiilor oferă apoi o structura vizuală a soluțiilor posibile și a modului în care acestea pot produce schimbarea pe care o doriți.

Cum creați diagrama Arborele problemei:

1 2

Plasați problema principală în centrul diagramei; Faceți o listă cu cât mai multe cauze imediate ale problemei, punând întrebarea „De ce?” există problema. Treceți cauzele pe diagramă sub problemă și trasați săgeți de la cauze la problema centrală. În timp ce construiți fiecare cauză imediată, aflați și cauzele profunde, întrebând „De ce există respectiva cauză imediată?”. Cu cât puneți mai mult întrebarea „de ce?”, cauzele pe care le identificați vor deveni din ce în ce mai specifice. Legați toate elementele care decurg unele din celelalte cu săgeți, pentru a arăta legătura lor cauzală.

3

În continuare, scrieți efectele, sau consecințele problemei, deasupra problemei centrale, punănd întrebarea „Ce se întâmplă dacă problema continuă să existe?”. Legați cu o săgeată problema de efect. Pentru fiecare efect, ne întrebăm ce alt efect ar putea avea, punând aceași întrebare „Ce altceva se va mai întâmpla dacă apare această consecință?”

4

Identificați cele mai vulnerabile persoane din comunitate și luați în considerare modul în care aceștia sunt afectați de problemă.

22

advocacy


După ce finalizați analiza, uitați-vă din nou la cauze și evidențiați-le pe cele care ar putea fi schimbate sau îmbunătățite cu ajutorul unor instituții. Procesul de rezolvare prin advocacy a problemei înseamnă de fapt abordarea rădăcinilor (cauzele) problemei care depind, ca rezolvare, de acțiunea instituțiilor publice.

Abandon școlar

Părinții încep să se teamă să își lase copiii la școală.

Costuri crescute (economice, sociale) în gospodării

Număr crescut de familii afectate de decese timpurii.

Costuri publice (locale și naționale) crescute

Număr crescut de persoane ce au nevoie de spitalizare.

Număr crescut de șoferi (inclusiv profesioniști/ vezi firme de transport) judecați și condamanți cu pedepse privative de libertate.

(ȘI CE DACĂ? - efecte) În ultimii 3 ani s-a triplat numărul de pietoni accidentați în intersecția din centrul satului Vrănești

(DE CE? - cauze) Intersecția este semnalizată necorespunzător (cauză rezolvabilă prin advocacy)

Semne de circulație distruse și neînlocuite

A crescut traficul de mașini în zonă (nerealist de abordat)

Conducători auto cu comportament neadecvat (cauză în afara influenței noastre)

Mulți pietoni minori, cu comportament rutier neadecvat, tranzitează zona (cauză rezolvabilă prin educație)

Elemente de peisaj urban care împiedică vizibilitatea

Școala în imediata apropiere cu număr crescut de copiii

(copaci netoaletați, clădiri ilegal construite în margine de drum)

(stare de fapt greu de schimbat)

Copiii nu știu cum ar trebui să se comporte preventiv ca pietoni

Cum creați diagrama Arborele soluțiilor: Transformați arborele problemelor într-un arbore al soluțiilor, prin pozitivarea fiecărei afirmații din celulele arborelui problemei:

1 2 3

Problema centrală este reformulată în termeni pozitivi și va deveni scop al demersului nostru (descrierea situației dorite, în care problema este rezolvată în totalitate sau parțial). Principalele cauze ale problemei, prin pozitivare, vor fi transformate în soluții posibile de rezolvare.

În partea de sus a arborelului, prin pozitivare, efectele negative ale problemei vor arăta impactul intervenției noastre – ce lucruri pozitive se vor întâmpla dacă avem succes în campania de advocacy.

advocacy

23


PASUL 2: GENERAREA DOVEZILOR (DOCUMENTAREA) În funcție de cauzele identificate și de soluțiile propuse, veți avea nevoie să culegeți diverse informații, fie pentru a explica sau ilustra povestea, fie pentru a propune soluții cât mai realiste și a ști exact ce trebuie să cereți. Capitolul următor vă oferă mai multe informații utile pentru o documentare de impact.

PASUL 3: CUM IDENTIFICĂM CAUZA DE ADVOCACY Din arborele soluțiilor și luând în calcul dovezile pe care le-ați găsit, alegeți soluția cea mai potrivită care ar putea să devină cauza de advocacy a campaniei voastre. Aceasta trebuie să îndeplinească două criterii importante: 1. implementare ei depinde de instituțiile publice locale 2. soluția contribuie cel mai mult la atingerea scopului vostru (rezolvarea problemei). Acum întrebați-vă și dacă: 1. aveți motivația și experiența necesară pentru a aborda acea soluție; 2. dacă soluția identificată este coerentă cu valorile și strategia propriei organizații. Dacă răspunsul la aceste două întrebări este pozitiv, atunci puteți spune că ați găsit sâmburele viitoarei voastre campanii de advocacy.

24

advocacy


DOCUMENTARE

5

Cum documentăm problema și cauza de advocacy Pentru o campanie de advocacy de succes, este esențial să cunoașteți foarte bine problema, contextul în care acționați, dar și soluția pe care o propuneți și implicațiile acesteia. Dacă aveți informații actuale și corecte vă puteți construi dovezi și argumente obiective care să vă ajute atât pe voi în luarea celor mai bune decizii în campanie, dar și pentru a putea susține, public, cauza voastră de advocacy.

advocacy

25


Tipuri de dovezi care vă pot fi utile: • Documente oficiale (cum ar fi: bugetul local, un plan urbanistic, rapoarte realizate de autorități publice). Le puteți solicita adresând instituției în cauză o cerere în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. • Date statistice sau alte cifre (de exemplu, numărul de persoane afectate de problemă, câți dintre aceștia sunt copii sau persoane în vârstă; numărul de cazuri de îmbolnăvire

generate de problemă; numărul de persoane care ar beneficia de rezolvarea problemei) • Fotografii (din care reiese situația existentă, sau cauzele și consecințele ei, sau chiar persoanele afectate, dacă acestea sunt de acord să fie fotografiate) • Povești (care exemplifică situația existentă și cosecințele ei. De exemplu, povestea unei persoane sau a unei familii afectate de problemă. Poveștile pot fi însoțite și de fotografii).

EXEMPLE DE DOVEZI DIN CAMPANIILE DE ADVOCACY ALE COMUNITĂȚILOR: Documente oficiale: La Corbeni, grupul a solicitat în baza Legii 544/2001 bugetul local pentru a identifica posibile resurse în buget pentru locul de joacă. La Vrănești, grupul a cerut de la CNADNR informații despre situația administrativă a intersecției. Cei din Merișani au găsit pe pagina de internet a prefecturii procesele verbale ale ședințelor de Consiliu Local din Merișani și au analizat problemele discutate anterior de către consilierii locali și nerezolvate. Date statistice sau alte cifre: la Vrănești, grupul a monitorizat traficului în intersecția periculoasă. La Bumbești-Jiu, membrii grupului au realizat interviuri din ușă în usă pentru a identifica problemele de sănătate ale familiilor care locuiesc în căminul social. Grupul din Arcani a realizat chestionare în localitate cu privire la actele de proprietate și a dovedit astfel cât de răspândită este în comunitate problema pe care ei au identificat-o. Fotografii: La Merișani, grupul a folosit fotografii ale trotuarului dezafectat însoțite de mesaje pentru a realiza o campanie de sensibilizare pe facebook. Povești: La Vrănești, poveștile copiilor răniți în accidente de circulație în intersecția din fața școlii au constituit printre cele mai importante dovezi privind gravitatea problemei, atât pentru mobilizarea comunității cât și în discuțiile cu autoritățile.

Iată câteva recomandări generale pentru o documentare corectă: • Informație credibilă: Încercați să adunați cât mai multe tipuri de dovezi care nu pot fi contestate pentru că se bazează pe informații și nu doar pe opinii. Dacă puteți, subliniați credibilitatea sursei de informații. • Informație corectă: Dacă ați adunat date care să vă susțină cauza, respectați rezultatele cercetării. Nu exagerați sau mințiți - nu numai ca este lipsit de etică, dar informația falsă cu siguranță se va întoarce împotriva voastră. În cazul în care datele

26

advocacy


nu arată ceea ce v-ați așteptat, va trebui să vă dați seama de ce. V-ați uitat la cauze în mod greșit? Ați colectat datele greșit? Sau pur și simplu analiza voastră inițială despre problemă, cauzele și efectele ei au fost greșite? Dacă ați greșit, acceptați asta și schimbați cauza de advocacy, astfel încât să promovați o soluție care să rezolve cu adevărat problema si care să servească cel mai bine comunitatea pentru care lucrați. • Analizarea datelor în context: În funcție de tipul de date colectate s-ar putea să fie necesară o analiză și interpretare a lor - încercați să vă uitați în spatele numerelor pentru a înțelege contextul situației.

CUM OBȚINEM INFORMAȚII FOLOSIND LEGEA 544/2001 Pentru a obține informații de care aveți nevoie de la autorități publice, vă puteți folosi de Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Conform legii, prin „informație de interes public” se întelege „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”. Deci, cu câteva excepții, menționate în articolul 12 al legii (informații secretizate, date personale etc.) toate informațiile produse de instituțiile publice sunt acesibile și se pot obține gratuit. Trebuie doar să adresați o cerere în care precizați ce informație doriți și menționați că solicitați aceste informații în baza Legii 544/2001.

advocacy

27


PLANUL

6

Planul campaniei de advocacy Ați decis că doriți ca autoritățile să rezolve problema pe care ați indentificat-o și sunteți hotărâți să luați voi măsuri pentru a-i convinge. Toate acțiunile pe care le veți derula pentru a convinge autoritățile să rezolve problema reprezintă, împreună, o campanie de advocacy. Șansele de succes cresc atunci când aveți de la început un plan pentru acțiunile voastre. Este foarte util ca echipa să analizeze situația existentă și să pună pe hârtie posibilele acțiuni viitoare, cu alte cuvine să creioneze un plan al campaniei de advocacy.

28

advocacy


Iată câteva dintre principalele elemente ale unui plan de campanie de advocacy: • Analiza situației existente: care este problema? Care este soluția propusă? Ce capacitate aveți voi să produceți schimbarea dorită? • Țintele: cine poate lua decizia de a produce schimbarea pe care o doriți? • Susținători sau oponenți: cine își mai dorește rezolvarea problemei? cine ar avea de pierdut? • Mesaj și slogan: Care este principalul mesaj pe care îl transmiteți? • Tacticile: Ce acțiuni veți desfășura pentru a convinge țintele să ia deciziile pe care le doriți? • Monitorizarea îndeplinirii cauzei de advocacy: Cum veți ști dacă schimbarea dorită se produce? În cele ce urmează vom detalia fiecare dintre elementele de mai sus, pentru a vă servi drept ghid atunci când realizați planul campaniei.

Analiza situației existente Ați parcurs deja această etapă atunci când ați analizat problema, ați ales dintre soluțiile posibile cauza de advocacy și v-ați documentat cu privire la ambele. Analiza situației și documentarea vor continua însă pe parcursul campaniei, pentru că situația se poate schimba față de ce cunoașteți inițial, și apar nevoi de informație nouă.

Țintele, susținătorii și oponenții: Pe cine trebuie să convingeți să ia decizii sau să vă sprijine? Pentru a convinge autoritățile să ia o decizie, este important să știți de la început pe cine trebuie să convingeți și cine altcineva mai poate influența această decizie. Faceți o listă cu toate persoanele, grupurile, instituțiile sau organizațiile care credeți că ar fi interesate de decizia pe care încercați să o obțineți, folosind întrebările din căsuța alăturată. Cine poate lua deciziile necesare pentru a produce schimbarea pe care v-o doriți? (țintele principale) Primăria? Consiliul Local? O instituție județeană? Încercați să răspundeți cât mai specific la această întrebare, trecând chiar numele persoanelor responsabile, atunci când le cunoașteți. Răspunzând la această întrebare veți afla cui trebuie să va adresați pentru a lua decizia dorită. Cine altcineva poate influența decizia? (țintele secundare) Vă puteți gândi la persoane sau instituții care trebuie să-și dea avizul asupra deciziei, sau să o implementeze după ce a fost adoptată. Aceste persoane sau instituții vă pot sprijini sau, dimpotrivă, pot să încerce să vă pună piedici. În oricare situație, trebuie să-i aveți în vedere.

advocacy

29


Cine mai are de câștigat sau de pierdut de pe urma rezolvării problemei? (susținătorii și oponenții) De exemplu: școala, părinții, firmele din localitate, alte comunități învecinate, organizații partenere etc. Cel mai probabil, aceste persoane vă pot deveni aliați.

EXEMPLU: ȚINTELE, SUSȚINĂTORII ȘI OPONENȚII CAMPANIEI DIN VRĂNEȘTI Țintele principale: Prima țintă identificată pentru creșterea siguranței în intersecția din centrul satului a fost Primarul din comuna Călinești, de care aparține satul Vrănești. Ulterior, a fost identificată o nouă țintă și anume reprezentanții județeni ai CNADNR (Direcția de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene Argeș). Țintele secundare: În majoritatea cazurilor în care ținta principală o reprezintă aleși locali – de exemplu Primarul, printre țintele secundare se află funcționarii din acea instituție publică. De exemplu, rolul Secretarului primăriei nu este de neglijat în orice decizie se ia la nivelul instituției. Susținători: Având în vedere faptul că problema identificată este riscul la adresa elevilor de la școala din intersecție, primii potențiali susținători ai cauzei de advocacy la care s-au gândit cei din grup au fost părinții acestora. Pentru a-i atrage de partea lor, membrii grupului au organizat două întâlniri cu părinții și un campionat de fotbal între copii cu participarea adulților, în cadrul căruia au colectat și semnături pe petiție. Oponenți: Primii care ar putea avea de pierdut de pe urma schimbărilor dorite de grup sunt comercianții din zonă, întrucât aceștia nu au locuri de parcare amenajate și o parte din problema este cauzată de clienții acestora care parchează pe carosabil.

Mesajul cheie și sloganul campaniei Mesajul și sloganul campaniei comunică celorlalți – comunității, potențialilor susținători sau autorităților care trebuie să decidă – ce doriți să obțineți. În orice campanie aveți opțiunea să vă alegeți un slogan. Sloganul este o frază foarte scurtă și simplă, poate fi compus doar din câteva cuvinte, iar rolul lui este să atragă atenția celor cu care comunicați. Nu trebuie să fie complicat și nici nu este necesar ca sloganul să explice în întregime scopul campaniei, pentru că întotdeauna sloganul va fi însoțit de unul sau mai multe mesaje. Mesajul campaniei este mai complex decât sloganul și trebuie să comunice ce doriți, de ce și cine va beneficia de schimbare. Nu trebuie să aveți un singur mesaj, de fapt este adesea mai util să aveți mesaje diferite în funcție de audiența căreia vă adresați și în funcție de ce doriți să obțineți transmițând acel mesaj.

30

advocacy


EXEMPLE DE SLOGAN

„Dăm startul la joacă!” „Implică-te în Merișani! Trotuarul Poștă - Primărie are nevoie de TINE!”

Elemente cheie ale mesajelor de campanie: În funcție de contextul în care transmiteți mesajul, de publicul țintă și de scopul mesajului (vreți să atrageți atenția, să convingeți oamenii din comunitate să vi se alăture sau să convingeți aleșii locali să ia o decizie), este important ca mesajele campaniei voastre să includă următoarele informații: • Descrierea problemei, cu informații cât mai concrete, inclusiv cosecințele nerezolvării problemei • Cauza de advocacy – exprimați cât mai clar ce cereți, ce vreți să obțineți în urma campaniei • Cine este afectat de problemă și cine ar beneficia de schimbarea pe care o propuneți. Dacă puteți, folosiți cifre (de exemplu: 200 de copii din satul nostru ar circula în siguranță). Adaptarea mesajului la audiența voastră țintă: Luați în considerare atât ceea ce vă doriți să demonstrați cu argumentele pe care le folosiți, dar și audiența voastră țintă. Este posibil să aveți dovezi incontestabile, dar în cazul în care aceste dovezi nu sunt prezentate prin mesaje potrivite pentru publicul țintă, să nu aibă impactul dorit. • Comunitatea. Atunci când comunicați cu alți oameni din comunitate, pentru a-i implica în campania de advocacy sau pur și simplu pentru a-i informa, este important să vă bazați pe ceea ce numim „informații de bun-simț”. Ele se traduc prin răspunsuri la întrebări legate de valori, echitate (ce e bine, ce e corect), impact asupra vieților individuale. Puteți folosi cifre dacă acestea sunt foarte clare și ușor de înțeles (de exemplu: 100 de copii își pun zilnic viața în pericol mergând spre școală pe o șosea aglomerată). Au un impact mare mărturiile personale, poveștile anecdotice și alte exemple care au legătură cu cauza de advocacy. • Oficialitățile alese (primar, consilieri locali, parlamentari). Aceștia sunt mai interesați de argumente economice, de orice are un impact asupra urmatoarelor alegeri sau afectează un număr mare de votanți din comunitate. Le plac datele cantitative, numerele și soluții care au fost testate în practică (de exemplu în alte comune, învecinate sau nu). Puneți problema astfel încât să reiasă vizibilitatea pentru comunitate a schimbării pe care o propuneți voi. O altă strategie este să vă gândiți că, la fel ca orice altă persoană, și aleșii locali înțeleg mai ușor probleme cu care au o conectare personală sau mărturii puternice din partea cuiva afectat de problema respectivă. Poate chiar primarul sau un consilier local sau rudele lor sunt afectați, direct sau indirect, de problema în cauză.

advocacy

31


• Firmele și oamenii de afaceri. Pentru aceștia sunt importante argumentele legate de situația afacerii lor și de profit, de faptul că implicarea în rezolvarea problemei le poate oferi oportunitatea să aducă o contribuție vizibilă în comunitate sau, dacă e cazul, frica de repercursiuni legale asupra lor. • Finanțatorii (publici sau privați). Uneori campania de advocacy se adresează cuiva care are capacitatea să contribuie financiar la rezolvarea problemei, sau chiar să-și schimbe modul de acordare a finanțărilor într-un fel care ar fi util cauzei sau comunității voastre. Finanțatorii sunt de obicei interesați să obțină rezultate cât mai mari cu costuri cât mai mici. Încercați să le demonstrați cum, adoptând soluția propusă de voi, banii lor ar fi mai bine folosiți (prezentând de exemplu statistici legate de beneficiarii finanțării, sau cazuri simptomatice). SFAT PRACTIC

Adeseori puteți capta atenția unei oficialități prin intermediul unui membru al familiei sale, unui prieten sau unui vecin care este afectat de problema pe care încercați să o rezolvați prin advocacy. Includeți în documentarea voastră acest tip de informație despre cei pe care vreți să îi influențați.

Stabilirea tacticilor de acțiune Tacticile sunt toate acțiunile pe care le faceți în campania de advocacy pentru a vă atinge scopul dorit. Anumite acțiuni vor viza direct țintele campaniei (autoritățile pe care încercați să le convingeți să ia o decizie), pe când alte acțiuni vor fi adresate comunității pentru a atrage susținători. Este important să vă alegeți tacticile potrivite pentru fiecare situație și să aveți de la început un plan de acțiune, chiar dacă pe parcurs acesta poate fi modificat. Exemple de tactici/acțiuni de campanie: • Petiții. Este un document în care formulați solicitări clare către un decident. Petițiile sunt eficiente atunci când sunt semnate de un număr cât mai mare de oameni. • Scrisori deschise. Acestea sunt asemănătoare petițiilor, dar pot îndeplini un rol diferit. De exemplu, puteți trimite autorităților o scrisoare în care explicați problema și oferiți argumente pentru soluția propusă. • Dezbateri publice. Dezbaterea poate avea diferite scopuri – de exemplu, să fie identificate cauze ale problemei și soluții posibile. Sau, dacă au fost deja identificate soluții, participanții la dezbatere să aleagă soluția pe care o preferă, sau să fie identi-

32

advocacy


ficate resurse pentru implementarea soluției. Puteți solicita autorităților să organizeze o dezbatere publică cu privire la problema identificată. În unele cazuri, grupurile din comunități au inițiat chiar ele dezbateri publice la care au invitat reprezentanți ai autorităților publice și membrii ai comunității. Întâlniri cu factorii de decizie. Uneori, metoda cea mai eficientă de comunicare este o întâlnire față în față între membrii echipei de campanie și decidenți. De obicei, acestea au loc atunci când comunicarea cu autoritățile publice este deja stabilită și reprezentanții autorităților s-au arătat deschiși spre o discuție, sau au fost de acord în principiu și vă întâlniți să discutați în detaliu soluția propusă. Evenimente publice în comunitate. În funcție de tipul evenimentului (de exemplu: evenimente sportive, expoziții cu fotografii care exemplifică problema, evenimente de voluntariat etc.), acestea pot avea ca scop informarea sau atragerea comunității, implicarea voluntarilor în acțiuni legate de problema în cauză sau chiar pentru a pune presiune pe autorități, direct sau indirect. Campanii de scrisori sau de telefoane. O campanie de scrisori sau telefoane este o acțiune prin care încurajați toți susținătorii cauzei voastre de advocacy să trimită o scrisoare (adesea acceași scrisoare, oferită de voi ca model) sau să dea un telefon țintei principale (persoanei care are puterea să ia decizia pe care o doriți). Aceasta este o metodă de a pune presiune pe autorități și de a demonstra în același timp că problema este importantă pentru multă lume. Campaniile de scrisori sau telefoane se folosesc de obicei atunci când știți exact ce decizie trebuie să ia ținta campaniei, probabil ați încercat deja să comunicați cu aceasta prin alte metode și fie nu ați obținut un răspuns sau ați obținut unul negativ. Această metodă este eficientă doar dacă un număr semnificativ de susținători trimit scrisori sau dau telefoane. Comunicate de presă și conferințe de presă. Comunicarea cu presa poate avea atât rolul de a pune presiune pe autorități, cât și acela de informare a comunității despre demersurile voastre în timpul campaniei sau despre un succes la final. Cel mai important este să știți ce doriți să obțineți prin presă, pentru a vă alege tipul de acțiune și mesajul potrivit.

Monitorizarea campaniei Este important ca, încă de la creionarea planului, să aveți în vedere monitorizarea campaniei și a rezultatelor ei. Găsiți câteva sfaturi în acest sens în capitolul 9 al acestui ghid.

advocacy

33


CUM DERULĂM O CAMPANIE DE ADVOCACY

7

a. Cum construim o echipă de campanie Când formați echipa campaniei de advocacy, căutați să atrageți aproape de voi și oameni implicați în comunitate, care sunt cunoscuți în plan local și care au capacitatea să mobilizeze comunitatea în sprijinul cauzei de advocacy.

34

advocacy


Echipa ideală pentru o campanie de advocacy are următoarele carateristici: • Este compusă din persoane care au deja o experiență de implicare în comunitate • Echipa a mai desfășurat acțiuni în comunitate și este unită • Oamenii din echipă sunt independenți față de autoritățile locale • Echipa este motivată să ducă demersurile de advocacy la bun sfârșit • Există o bună comunicare între membrii echipei

SFATURI PRACTICE • Demersurile de advocacy au demonstrat ce important este ca inițiatorii să fie un grup unit, care să comunice în mod eficient și să se informeze reciproc despre toate demersurile pe care le fac. Se poate întâmpla ca un membru al echipei să se întâlnească întâmplător cu primarul sau cu un consilier local și să discute despre problemă. Este foarte important să comunice și cu ceilalți membri ai echipei despre asta și pe cât posibil să decidă acțiunile viitoare împreună. • Experiența a arătat că pentru a iniția și a putea susține un demers de advocacy, e nevoie de o echipă motivată să acționeze și, ideal, care să fi avut ocazia să se cunoască și să fi colaborat înainte. • Membrii grupului de coordonare a unei campanii de advocacy trebuie să aibă independență personală față de autoritățile pe care doresc să le infleunțeze, pentru a putea acționa la unison, coerent și a se susține reciproc. De exemplu, într-una dintre cele cinci comunități din proiect, 2 persoane implicate puternic în campanie erau fie angajați ai Primăriei, fie consilieri locali – fiindu-le foarte greu, în momente de acțiune publică, să susțină demersurile de advocacy.

b. Cum atragem susținătorii și mobilizăm comunitatea Mobilizarea comunității în sprijinul cauzei de advocacy Este important să vă adresați comunității din primele etape ale campaniei, pentru că din rândul comunității puteți atrage atât noi membri ai echipei, cât și susținători cu experiență sau pur și simplu oameni care prin numărul lor pot pune presiune pe autorități să ia decizia pe care o doriți. Cum obțineți sprijinul comunității • Cu cât problema pe care încercați să o rezolvați este mai relevantă pentru comunitate, iar membrii comunității au fost implicați în identificarea problemei, cu atât aceștia vor fi mai dispuși să vă sprijine în efortul de a convinge autoritățile să o rezolve. • Adresați-vă în mod direct oamenilor care sunt afectați de problemă sau care s-au confruntat cu problema în trecut.

advocacy

35


• Informați comunitatea despre intenția de a influența factorii de decizie. Puteți face asta prin întâlniri cu comunitatea, prin distribuirea de afișe și materiale informative sau prin presa locală. • Comunicați cu oamenii din comunitate prin povești și exemple legate de persoane (exemplul vostru personal sau al unor persoane cunoscute interlocutorilor, sau cazuri concrete de persoane din comunitate afectate de problemă). • În comunicarea cu comunitatea trebuie să fiți transparenți și sinceri, să comunicați clar și corect atât despre realizări cât și despre eventualele riscuri. • Membrii echipei de campaniei pot oferi cel mai bun exemplu de implicare personală pentru restul oamenilor din comunitate. Nu vă feriți să povestiți despre ce vă motivează pe voi să vă implicați. • Odată informați, oferiți comunității oportunitatea să-și demonstreze susținerea pentru cauză implicându-i în acțiuni din campanie. Acțiuni de mobilizare a comunității • Strângerea de semnături pe o petiție adresată autorităților • Organizarea unor evenimente publice la care să participe cât mai mulți membri ai comunității (dezbateri publice, evenimente sportive, evenimente festive legate de viața comunității și/sau de cauza de advocacy, expoziții cu fotografii legate de problema identificată etc.) • Campanie de scrisori sau de telefoane (compunerea unui mesaj pe care membrii comunității să-l poată transmite, individual, către autoritățile responsabile cu rezolvarea problemei)

EXEMPLE DE MOBILIZARE A COMUNITĂȚII ÎN CAMPANIILE DE ADVOCACY • La Corbeni, grupul a invitat comunitatea la o întâlnire pentru a alege împreună una dintre cele două locații propuse de primărie pentru locul de joacă. Într-o a doua întâlnire comunitară, 10 familii din comunitate au donat suma necesară pentru a împrejmui spațiul de joacă. • La Vrănești, asociația a distribuit fluturași despre campanie părinților elevilor de la școala din intersecție și a organizat două întâlniri cu părinții. În a doua etapă, au organizat un campionat de fotbal între echipe de copii din satele comunei, în cadrul căruia jucătorii au purtat mesajele campaniei pe tricouri iar asociația a strâns semnături pentru petiție. • La Merișani, comunitatea a fost informată din poartă în poartă despre demers dar și în cadrul unei sărbători din comunitate. • La Bumbești-Jiu, grupul a implicat comunitatea într-o acțiune de curățare a spațiului public din jurul căminului social care face obiectul campaniei de advocacy.

36

advocacy


• La Arcani, asociația a organizat 4 întâlniri comunitare cu peste 100 de cetățeni și o dezbatere publică la care au participat atât cetățeni interesați de problemă, cât și reprezentanți ai autorităților publice relevante. • Sute de persoane au semnat petițiile către autorități inițiate de grupurile de inițiativă din comunități.

Crearea unei alianțe sau coaliții cu alte organizații care vă susțin cauza În plus față de mobilizarea membrilor comunității, găsirea unui număr cât mai mare de organizații care vă sprijină cauza poate să dea credibilitate mesajului pe care-l transmiteți. În funcție de nevoia pe care o resimțiți, de timpul pe care îl aveți la dispoziție și de obiectivele pe care le aveți în comun cu alte organizații, puteți crea o alianță sau o coaliție pe termen mai lung sau puteți să cereți sprijinul lor punctual, legat de problema în cauză. Sprijinul pe care-l cereți altor organizații poate varia de la semnarea unei scrisori comune până la organizarea de evenimente împreună, mobilizarea comunității de beneficiari ai organizațiilor partenere etc.

c. Cum dialogăm cu autoritățile publice Comunicare în scris sau informală? În comunitățile mici, comunicarea cu reprezentanții autorităților este adesea informală. „Audiența” la Primărie în mediul rural poate să fie ceva spontan, în funcție de locul în care îl întâlnești pe Primar. E important însă să comunicați și în scris cu autoritățile locale. Dacă acestea nu sunt obișnuite să primească solicitări în scris, pot avea o reacție negativă la acest tip de comunicare care le creează obligații administrative. Puteți folosi asta ca pe un avantaj – pentru a crește nivelul de presiune. Dacă, din contră, doriți să evitați o reacție negativă, puteți depune personal scrisoarea sau să o însoțiți de o explicație verbală mai prietenoasă.

SFAT PRACTIC Nu vă bazați exclusiv pe eventualele relații personale cu oameni din instituțiile pe care vrei să le influențați. Experiența din teren a demonstrat că uneori demersurile formale (scrisoare, petiție, audiență) au dat rezultate mult mai rapide și de amploare decât discuțiile informale cu rude sau prieteni apropiați de instituția respectivă.

advocacy

37


În plus, comunicarea în scris cu instituțiile creează obiceiuri foarte bune de transparență, responsabilitate și documentare atât pentru reprezentanții instituției, ceea ce vă poate servi pe viitor în alte demersuri, dar vă ajută și pe voi ca echipă să vă disciplinați modul de comunicare și să aveți o arhivă scrisă a acțiunilor din campanie. Tactici/acțiuni de comunicare formală cu autoritățile • Transmiterea unei cereri de informații. În orice etapă a campaniei puteți solicita informații de la instituțiile publice în baza Legii nr. 544/2001 • Petiții sau scrisori SFAT PRACTIC • Întâlniri directe (audiențe) Când depuneți o scrisoare • Solicitarea organizării de către instituție a unei către administrația publică dezbateri publice pe marginea problemei locală, solicitați număr de în• Campanii de scrisori sau telefoane registrare și păstrați o copie. • Participarea la ședințele Consiliului Local • Participarea sau transmiterea unui punct de vedere scris în cadrul unor consultări organizate în baza Legii nr. 52/20013 privind transparenţa decizională în administraţia publică • Puteți comunica cu reprezentanții autorităților și indirect, invitându-i la evenimente publice sau la dezbateri publice, sau prin transmiterea unor mesaje din presă. Este important ca grupul să fie foarte bine informat înainte să adreseze solicitări către administrația publică, pentru a alege cât mai bine momentul și persoana/persoanele cărora li se adresează solicitarea. • De exemplu, uneori este mai util, decât să se adreseze Consiliului Local sau să participe la ședința de Consiliu Local fără o comunicare prealabilă, să se adreseze unei comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local • Cel mai potrivit moment pentru a solicita anumite alocări bugetare este prima parte a anului, până în luna februarie când se finalizează bugetul pentru anul în curs.

d. Cum comunicăm prin presă și online Presa (locală, județeană sau națională, în funcție de interesul față de problema în cauză) poate fi extrem de utilă atât pentru a transmite mesajul vostru către autorități, dar și pentru a informa membrii comunității despre demers și a-i convinge să vi se alăture sau pentru a populariza succesul campaniei. Puteți transmite mesajul în presă prin mai multe metode: transmiteți un comunicat de presă, invitați presa la un eveniment pe care îl organizați sau invitați jurnaliști să vină în comunitate și să realizeze un reportaj despre problemă. Este bine să vă familiarizați cu mai multe metode de comunicare cu presa și să puteți să alegeți metoda potrivită în funcție de context.

38

advocacy


Oricare este metoda aleasă, atunci când comunicați cu presa este important să prezentați în mod succint informațiile relevante și să puneți accent pe consecințele cele mai vizibile ale problemei în comunitate și pe povești individuale sau comunitare care pot să inspire emoție. Tactici/acțiuni de comunicare cu presa • Comunicate de presă. Un comunicat de presă este un text relativ scurt (de preferat maxim o pagină) în care transmiteți o informație cu caracter de noutate către presă. Informația trebuie să fie foarte clară și succintă, să se înțeleagă exact ce e nou (cineva face ceva, grupul cere instituției să facă ceva, în comunitate s-a întâmplat ceva etc.), cine ce a făcut, când și unde. Nu este necesar să includeți în comunicatul de presă toate detaliile despre context, decât ceea ce considerați că este absolut necesar pentru a înțelege problema și ce este interesant de știut pentru presă și pentru publicul larg. Dacă informația este interesantă pentru jurnaliștii către care transmiteți comunicatul, aceștia ar putea prelua informația din comunicat ca atare pentru a o publica, sau pot să vă ceară mai multe detalii. Nu uitați să treceți la finalul comunicatului datele voastre de contact. • Conferințe de presă. Acestea sunt evenimente dedicate presei, organizate special pentru presă sau legate de un alt eveniment. Conferințele de presă sunt de regulă evenimente foarte scurte (10-20 de minute), cu subiect anunțat anterior, în care una sau două persoane care au convocat conferința de presă prezintă jurnaliștilor prezenți informații noi și apoi preiau de la jurnaliști întrebări. Participarea la o conferință de presă, cu oră și locație fixe, presupune însă un efort și pentru jurnaliști și aceștia nu vor veni decât dacă subiectul anunțat al conferinței de presă este extrem de interesant, nou, important pentru foarte multă lume sau senzațional. • Invitarea presei la evenimente publice. O alternativă la conferințele de presă este invitarea jurnaliștilor la evenimentele pe care le organizați în comunitate. Evenimentele pot fi mai atractive decât conferințele de presă pentru că jurnaliștii nu primesc doar informație ci participă în timp real la acțiuni, văd cu ochii lor ce se întâmplă, cunosc comunitatea, pot face fotografii sau să filmeze și pot vorbi cu persoanele care participă la eveniment. • Realizarea de reportaje în comunitate. La fel ca în cazul evenimentelor, presupune prezența jurnaliștilor în comunitate pentru a vedea problema, consecințelei ei și persoanele afectate sau pentru a vorbi cu echipa de campanie sau cu autoritățile. Un reportaj presupune însă o implicare mai mare a jurnalistului în poveste, și este util să contactați un singur jurnalist despre care bănuiți că ar putea fi interesat (sau pe rând) pentru a-i propune să realizeze un reportaj.

advocacy

39


De multe ori, comunicarea cu presa este un exercițiu de perseverență și de îmbunătățire constantă a mesajelor pe care încercați să le transmiteți. Doar pentru că ați transmis un comunicat de presă care nu a fost preluat de nici un jurnalist, nu înseamnă că trebuie să vă opriți. Poate la al doilea sau al cincilea comunicat, informația este mai apetisantă pentru presă sau găsiți jurnaliști mai disponibili și puteți avea parte de vizibilitate în presă și să construiți relații de durată. SFAT PRACTIC Pentru probleme ale căror ramificații se extind dincolo de granițelei comunității locale, e nevoie să îți atragi aliați și susținători din afara comunității, pentru a crește puterea de influență. De exemplu, la Arcani, asociația a relizat că trebuie să construiască relații de colaborare cu presa, pentru a putea aduce povestea campaniei lor în atenția publicului larg și a crește presiunea asupra autorităților locale și județene.

Facebook și alte rețele sociale Facebook și rețelele de socializare în general pot fi instrumente de comunicare publică extrem de utile. Acestea pot influența oamenii din comunitate dar pot pune și presiune pe administrația publică locală, iar în rândul tinerilor înlocuiesc mass-media tradiționale. 3 reguli simple despre publicarea mesajelor pe rețelele de socializare: • Publicați mesaje cât mai scurte, pentru că pe facebook lumea e obișnuită să citească repede și să treacă la următarea postare. Dacă publicați mesaje lungi e foarte probabil să nu fie citite. • Încercați să însoțiți mesajele de fotografii relevante, care arată problema despre care vorbiți, persoanele afectate (dacă aveți EXEMPLU PRACTIC acordul lor), instituțiile vizate etc. E mult La Merișani, campania pe Facebomai util să folosiți fotografii reale din ok cu mesaje și poze ale zonei cu trocomunitatea voastră, care vor atratuarul dezafectat a avut rezultate mai ge imediat atenția celor care cunosc bune decât încercările de a mobiliza comunitatea, decât imagini generice comunitatea la întâlniri, pentru că în frumoase cu peisaje sau persoane nemediul online lumea i-a susținut cunoscute. mai ușor. • Respectați aceleași reguli de gramatică, ortografie și punctuație în mesajele online (asemeni oricărui tip de mesaj scris).

40

advocacy


Cum măsurăm succesul unei campanii de advocacy Este important să evaluați succesul campaniei voastre nu doar la final, uitându-vă la ce ați reușit, ci și pe parcurs. Iată câteva recomandări utile care să vă ajute să monitorizați și să evaluați campania de advocacy: • Fiți responsabili față de voi înșivă, în primul rând. Verificați periodic că faceți ceea ce spuneți că veți face în cadrul planului de campaniei • Verificați progresul/rezultatul după fiecare pas/acțiune din campanie • Asigurați-vă că modificați acțiunile și planul de campanie în funcție de rezultatele sau eșecurile intermediare • La final evaluați nu doar dacă ați reușit sau nu, ci și ce va ajutat să reușiți/ eșuați; care au fost factorii care au influențat rezultatul final, ce a mers și ce nu a mers din acțiunile întreprinse, modul în care ați făcut lucrurile a ajutat sau a îngreunat, ce ar trebui schimbat dacă ați repeta experiența.

SUCCESUL

8

Atunci când monitorizați sau evaluați demersurile de advocacy, nu uitați să analizați progresul pe mai multe paliere:

1 2 3

Rezultatele concrete ale campaniei • În ce măsură s-a produs schimbarea pe care v-ați propus-o și rezolvarea problemei prin intervenția instituțiilor vizate? Schimbările la nivelul grupului de inițiativă ce a inițiat campania • Este grupul de inițiativă (sau organizația) întărit? • A reușit grupul prin derularea campaniei să atragă membrii noi? Schimbările în relația de putere dintre grup și instituțiile publice locale • Are acum grupul mai multă putere și încredere în propria forță? • Este această putere recunoscută și de instituțiile publice cu care relaționează? • Instituțiile publice recunosc grupul ca partener de dialog și acțiune?

4

Schimbările în relația dintre grup și comunitate • Este grupul mai cunoscut în comunitate sau numărul de suținători din comunitate este mai mare decât la începuturile campaniei?

advocacy

41


LECȚII Lecții învățate din practică Găsiți aici reunite câteva „lecții învățate” de către cele cinci echipe care au derulat, cu sprijinul Fundației PACT, campanii de advocacy în cadrul proiectului „Comunitatea ta, deciziile tale!” în 2014 și 2015. Lecțiile lor cele mai importante sunt legate de specificul acțiunilor de advocacy în mediul rural dar și de câteva din riscurile demersurilor de advocacy la nivel local și soluțiile de depășire a acestor riscuri, propuse sau experimentate în cele 5 comunități.

42

advocacy


1

Lecții privind echipa campaniei de advocacy

Riscuri identificate Sfaturi pentru evitarea sau depășirea riscurilor Lipsa de stabilitate a Este esențial ca inițiatorii să fie un grup unit, oameni care să echipei comunice în mod eficient între ei. Ideal ar fi ca membrii grupului să se cunoască bine și să fi lucrat anterior împreună, sau Unii membrii ai gru- să lase timp suficient pentru construirea echipei (daca e penpului se pot teme de tru prima dată când lucrează împreună). o campanie de advoDe exemplu, într-o comunitate din proiect, echipa asociației se cacy și de ideea de a afla în plină restructurare la momentul implicării în campania confrunta autoritățile de advocacy, și astfel persoana care a implicat asociația în acest locale și preferă să se demers a rămas pe parcurs destul de singură – a fost dificil să retragă. identifice persoane noi dispuse să se implice în conducerea campaniei, dacă aceștia nu fuseseră implicați de la început. Posibilitatea destructurării grupului apare și în În funcție de cât de mare e riscul estimat, este de preferat ca situațiile în care grupul grupul să facă pași mici. nu reușește să rezolve De exemplu, într-o comunitate a fost un moment în care, din problema și este denevoia de reacție rapidă, un membru al echipei de advocacy motivat. a transmis o scrisoare oficială către Primărie trecând ca semnatar al scrisorii un alt coleg de asociație care avea funcția de președinte al asociației, dar a uitat să ceară acordul acestuia din urmă sau să îl înștiințeze imediat. Astfel, după depunerea În situații de presiune, scrisorii la Primărie, președintele asociației a fost contactat teîn cadrul campaniei lefonic de către Primar care îi cerea lămuriri despre intenția din apar probleme de cospatele scriorii și conținutul acestuia. Președintele, deși implicat municare în interiorul în campania de advocacy, nu știa despre acest demers punctual echipei. dar a avut înțelepciunea să nu desconspire acest lucru Primarului. Dar s-a întors în interiorul asociației spre colegii de inițiativă semnalând postura dificilă în care a fost pus. Echipa a discutat și a analizat cauzele și soluțiile de viitor pentru situații similare. Acest incident a unit și întărit comunicarea în echipă, dar putea să aibă consecințe neplăcute. Problema depășește competențele grupului

În cazul unei cauze de advocacy complicate, este important să puteți atrage alături de voi persoane cu expertiză tehnică (fie și din afara comunității) - să găsiți și implicați în demersurile voastre, cât mai devreme, o persoană care să poată să descurce o situație locală complicată din punct de vedere tehnic sau legislativ pentru a propune împreună o soluție în cuvinte și acțiuni simple, pe înțelesul tuturor.

advocacy

43


2

Lecții privind implicarea comunității în demersurile de advocacy

Riscuri identificate Sfaturi pentru evitarea sau depășirea riscurilor Obținerea suportului E vital să construiți încrederea membrilor comunității unii în oamenilor din comu- alții și în inițiatorii demersului de advocacy, astfel încât solinitate daritatea internă să îi protejeze de eventuale amenințări ale reprezentanților autorității publice deranjate de demersurile lor. De exemplu, în urma solicitărilor repetate ale membrilor asociației către Primărie, primăria a trimis către membrii comunității scrisori prin care îi soma (sub amenințarea executării silite) să își plătească datoriile restante. Chiar dacă aceste amenințări nu au fost puse niciodată în practică, dovedindu-se a fi doar o acțiune de intimidare, ele au reușit, pentru o perioadă, să destabilizeze grupul de inițiativă. Pierderea încrederii oamenilor din comunitate Mai ales atunci când în comunitate nu se înțeleg motivațiile grupului, cred că membrii grupului au interese personale sau iau bani pentru ce fac.

Soluția o reprezintă comunicarea constantă cu comunitatea, informarea comunității despre tot ce face grupul, nu doar atunci când se cere ceva de la comunitate. Procesul de advocacy este unul de uzură, în care este vital ca inițiatorii demersului să aibă o relație bună, de încredere cu comunitatea. Este esențial să găsești instrumente și metode de comunicare eficientă cu comunitatea, să o ții informată cu privire la fiecare pas pe care îl faci, să înțeleagă de ce rezolvarea problemei prin acest tip de abordare durează poate, câteodată, mai mult decât anticipat sau dorit. Chiar dacă grupul are experiență anterioară în domeniul advocacy, știe și poate acționa rapid și eficient în raport cu instituțiile publice, este esențial să lăsați suficient timp pentru implicarea și mobilizarea comunității în jurul cauzelor voastre de advocacy. Nu uitați că demersul de advocacy presupune pentru cei din comunitate învățare, schimbare de comportamente, ieșire din zona lor de confort și din obișnuințele, cutumele de relaționare cu autoritatea publică locală. Iar toate aceste schimbări necesită timp și răbdare. De exemplu, într-o comunitate în care inițiatorii campaniei aveau multă experiență, din cauza timpului limitat alocat consultării directe a comunității, asociației i-a fost foarte greu să mobilizeze cetățenii din comună.

44

advocacy


Liderii asociației, deși inițial și-au dorit să împuternicească și alți membri ai asociației și cetățeni ai comunei să preia conducerea campaniei, nu au investit suficient timp pentru a încuraja și a transfera abilități către cei pe care și-i doreau mai implicați în demersuri de advocacy ci, pentru a fi eficienți în timp mai scurt, au preluat controlul asupra acțiunilor de campanie. Astfel, au obținut rezultate concrete foarte rapid dar nu au reușit să mobilizeze atâți cetățeni cât ar fi dorit în jurul lor. Ba chiar, la un moment dat, a apărut percepția unor oameni că acest demers este o inițiativă personală a liderilor de campanie și au fost suspectați că au ceva de câștigat din promovarea prespectivei inițiative în Consiliu local.

3

Lecții privind relaționarea cu autoritățile publice locale

Riscuri identificate Sfaturi pentru evitarea sau depășirea riscurilor Deteriorarea relației dintre grup și instituțiile publice Relațiile sunt de obicei foarte bune atât timp cât decidenților nu li se cer lucruri concrete, dar se deteriorează atunci când grupul începe să adreseze solicitări, mai ales în scris.

Dacă e pentru prima dată când experimentați în comunitatea voastră demersuri de advocacy în raport cu o problemă, este util să începeți cu o problemă mai ușoară, care nu cere un efort major din partea autorităților. Această strategie e utilă pentru construirea relației, și abia apoi să fie abordate problemele mai dificile, când există deja un istoric de colaborare. Dacă obiectivul este mai mare sau complicat, eventual poate fi împărțit în obiective mai mici și abordate pe rând.

Este util ca problema aleasă să aibă un impact mare sau un rezultat vizibil în comunitate. De exemplu, parcul de joacă este un obiectiv relativ ușor de realizat pentru autorități și cu impact Acest risc depinde și de mare. complexitatea proble- Este important ca primul demers să fie un succes, pentru că mei, practic de cât de atunci al doilea pornește cu mai multă încredere, și a grupumult i se cere primaru- lui, și a comunității. lui. Cu cât problema e mai dificilă și cere mai Este de asemenea important ca grupul să meargă la Primărie mult efort de la auto- nu doar cu solicitarea de rezolvare a problemei, ci și cu soluții rități, cu atât sunt mai concrete și cu propuneri de ce poate să facă grupul pentru a mari șansele de a fi re- ajuta. Un avantaj al grupului este că poate să ofere autorităților o comunicare mai bună cu comunitatea, poate să-i ajute fuzat. să afle prioritățile comunității.

advocacy

45


Relații interpersonale Într-o comună preotul, profesorul, educatorul, asistentul mevs. relații instituțio- dical și chiar și persoana beneficiară de venitul minim garantat sunt, într-un fel sau altul, legate de de funcționarea Primăriei. nale în mediu rural

Relațiile anterioare, uneori de dependență, între reprezentanții autorităților și cei ai grupului de inițiativă pot influența sau pot fi afectate de demersurile de advocacy

E vital să clarificați și separați relațiile și rolurile pe care inițiatorii unei campanii de advocacy le au în interiorul unei comunități în care trăiesc și în care acționează. Întrebați-vă dacă sunteți dispuși să vă asumați public rolul de lider al demersului de advocacy, adică de om care adeseori va merge contra curentului, contra cutumelor și a modului tradițional de a face și a rezolva lucruri la nivel local.

Comunicarea formală cu Administrația Publică Locală în mediul rural poate fi dificilă la început pentru ambele părți

Demersurile de advocacy cer oamenilor să treacă de la comunicare orală, informală, la comunicare formală. De la infomații neverificate, din auzite, la solicitări de informații publice în scris, de la instituții publice. Această modificare în stilul de comunicare nu doar că poate crea emoții și ezitări la nivelul echipei („ce va spune primarul, ce vor spune cei de la primărie, dacă se supără?”) dar poate prin suprindere și reprezentanții autorității publice. De exemplu, aceștia au reacționat în primă fază defensiv în cazul unei comunități („când cineva îmi solicită informații în scris în acest fel, de obicei este cineva care e pus pe scandal, vrea să facă probleme, a mărturisit mai tărziu primarul”). Experiența a demonstrat însă că demersurile formale au dat rezultate, chiar și într-o comunitate rurală, mult mai rapide și de amploare decât discuțiile informale.

46

advocacy


4

Lecții privind reacțiile autorităților publice locale la campania de advocacy

Riscuri identificate Sfaturi pentru evitarea sau depășirea riscurilor Riscul ca administrația publică locală să nu reacționeze (aproape) deloc la solicitările grupului. Uneori este o apatie a aparatului administrativ. Alteori, chiar dacă oamenii din administrație sunt bine intenționați, nu au competența să rezolve problema, nu au informația necesară sau nu au experți tehnici.

De multe ori, oamenii din administrație ascultă solicitările și confirmă verbal că au înțeles, dar în realitate nu iau măsuri. Li se pare prea complicat, preferă să nu reacționeze. Folosesc proceduri administrative și motive birocratice pentru a evita să răspundă concret solicitărilor. Adeseori e nevoie să vă atrageți aliați și susținători și din afara comunității, pentru a crește puterea de influență. De exemplu, o asociație comunitară locală (dintr-un sat) a relizat că va trebui să construiască relații de colaborare cu presa, pentru a aduce povestea campaniei lor în atenția publicului și a crește presiunea asupra autorităților de nivel județean, astfel încât acestea să se implice în rezolvarea problemei la nivel local, în raport cu care avea atribuții conform legii. Una dintre soluții în acest caz este implicarea în campania de advocacy a unei alte instituții de la un alt nivel/cu alte competențe, care poate fi o nouă țintă sau poate fi adusă în sprijinul APL.

Problemele complicate Un alt grup a implicat CNADNR pentru a determina amenajarea și soluțiile complexe corespunzătoare a unei intersecții din centrul comunei, pe un au, de obicei, ramificadrum național. ții ce se extind dincolo de granițele comunității locale. Riscul ca autoritățile să facă promisiuni pe care nu le respectă. E vorba mai ales de promisiunile verbale.

Nici o promisiune nu trebuie să fie considerată adevărată decât în scris, și atunci trebuie monitorizată. E util ca grupurile să monitorizeze regulat promisiunile politicienilor din campania electorală, și să se folosească de ele atunci când inițiază o campanie de advocacy (de exemplu, făcând referire la anumite promisiuni electorale neîndeplinite care se potrivesc cauzei de advocacy). Oamenii din comunitate ar trebui să participe în mod regulat la ședințele de Consiliu Local, pentru a crea o obișnuință atât a lor cât și a autorităților de a avea cetățeni la ședințe care pot monitoriza activitatea administrației publice locale.

advocacy

47


Competiția politică în- Este foarte important ca grupul să nu se poziționeze de tre actorii locali. partea nici unui politician local - primarii și consilierii se pot schimba la alegeri, grupul rămâne și va trebui să se descurPe marginea cauzei de ce cu cei noi care vin. Nici comunitatea nu ar trebui să facă advocacy pot să apară di- asocieri între grup și politicieni. sensiuni între primar și viUneori, competiția politică între actorii locali poate fi transce-primar (unul sprijinind formată într-un avantaj pentru campania de advocacy, grupul), între consilierii pentru a motiva politicienii să se implice. Mai ales dacă locali care sprijină și cei apar niște rezultate, acestea pot fi ușor folosite pentru a-i care nu, uneori de la parmotiva. tide diferite dar uneori de la același partid. Instituția își asumă merite pentru acțiunile grupului.

S-a întâmplat concret ca reprezentanții primăriei sau primarul să participe la evenimente realizate de grupul de inițiativă dar să se comporte ca și cum le-ar fi organizat ei, sau să participe la lansarea unui obiectiv realizat de grup ca și cum l-ar fi realizat instituția. Uneori este util ca evenimentele să fie realizate în parteneriat cu APL, atunci când e posibil. Grupul trebuie să-și cântărească obiectivele: uneori este util să lași primăria să-și asume ceva ce ai făcut tu, de exemplu un eveniment, pentru a-i câștiga de partea ta pentru un alt obiectiv mai important.

5

Lecții privind comunicarea cu presa

Riscuri identificate

Sfaturi pentru evitarea sau depășirea riscurilor

Chemarea presei la evenimente de campanie este un risc, pentru că nu se știe cum va interpreta presa acțiunile, e posibil să denatureze scopul campaniei sau, fiind foarte dură la adresa APL, să dăuneze campaniei de advocacy.

Grupul trebuie să comunice mult și corect cu presa, astfel încât jurnaliștii să înțeleagă scopul campaniei.

48

advocacy

Presa poate de asemenea să fie folosită ca un avantaj în relația cu administrația publică locală, de exemplu invitând presa să vadă realizările campaniei.


UTILE

10

Instrumente și resurse utile Metode creative care pot fi folosite în campanii de advocacy: Teatru Forum • Teatrul Forum este o variantă a metodei Teatrul celor Opresați. Este o formă de teatru interactiv, care împuternicește participanții și care implică publicul în piesa de teatru. Persoanele din public pot urca pe scenă să înlocuiască un personaj din piesă și să încerce să rezolve situaţia de opresiune prezentată. Ulterior, se dorește ca aceștia să transfere și să pună în aplicare aceste soluţii în comunitatea lor (sursa: Asociația A.R.T. Fusion). • Exemplu de folosire a metodei Teatru Forum în comunitate: un grup de tineri au pus în scenă o piesă despre căsătoriile timpurii în comunitățile tradiționale rome. • Mai multe resurse despre metoda Teatru Forum găsiți pe pagina Asociației A.R.T. Fusion (www.artfusion.ro) Photovoice • Metoda photovoice presupune presupune ca oamenii care au cea mai redusă influenţă asupra deciziilor care le influenţează viaţa să folosească fotografiile pentru a-și expune problema într-un mod convingător. Practic, prin photovoice oferi unui grup de persoane aparate de fotografiat cu ajutorul cărora să imortalizeze imagini pe care

advocacy

49


le consideră relevante pentru tema abordată. Fotografiile realizate sunt prezentate în grupuri mici, împreună cu povestea care le însoţește. Pe baza lor, grupul împărtășește informaţii și păreri și dezvoltă mesaje și soluţii care să fie transmise către decidenţii publici și care să arate ce ar trebui păstrat sau schimbat în comunitate. Rezultatele photovoice-ului sunt adesea prezentate publicului larg prin intermediul unor expoziţii sau evenimente mediatice care înfăţișează fotografiile și semnificaţiile lor. Metoda photovoice este foarte flexibilă și poate fi adaptată pentru diverse situaţii (evaluarea nevoilor comunităţii, realizarea unei hărţi a problemelor, evaluarea unor programe publice etc.), diverse grupuri și diverse domenii cum ar fi mediu, sănătate, educaţie etc. (sursa: material de curs realizat de CeRe: Centrul de resurse pentru Participare Publică pentru Fundația PACT). • Mai multe resurse despre metoda photovoice: Manual Photo-Voice CeRe 2009 (www.ce-re.ro/upload/Manual_PV_web.pdf ) Biblioteca vie • Biblioteca Vie este o metodă de promovare a respectului pentru diversitate și drepturile omului. Practic, Biblioteca Vie este un eveniment în care mai multe persoane devin cărți – practic fiecare actor-carte are o poveste de spus, iar cititorii participanți la eveniment împrumută cărți intrând în dialog personal cu cartea (sursa: Asociația A.R.T. Fusion). • Exemplu de folosire a metodei Teatru Forum în comunitate: vreți să atrageți atenția asupra persoanelor cu dizabilități. Fiecare carte spune povestea unei persoane cu o anumită dizabilitate (de auz, de vedere, de mobilitate etc.). • Mai multe resurse despre metoda Biblioteca Vie găsiți pe pagina Asociației A.R.T. Fusion (www.artfusion.ro)

Manuale de advocacy și alte resurse utile: • Manual de advocacy – CeRe 2015 • http://issuu.com/ioanapopa/docs/manual_advocacy • Advocacy și influențarea politicilor publice. Un ghid pentru organizațiile neguvernamentale – World Learning • http://fpdl.ro/public/training_manuals/ADVOCACY/EN%20ADVOCACY.pdf • Dialog civil și social prin lobby și advocacy – Academia de advocacy 2012 • http://advocacy.ro/sites/advocacy.ro/files/files/publicatie/dialog_social_si_advocacy_posdru_electronic.pdf

Legislație relevantă • Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public • Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică • Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

50

advocacy


advocacy

51


Material produs în cadrul proiectului „Comunitatea noastră, deciziile noastre”, finanțat prin granturile SEE 2009 -2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.

www.eeagrants.org

www.fondong.fdsc.ro

București, decembrie 2015


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.