P a g i n a
1 2
In e d i t
I N T E RV I U Înapoi la Orăştie, acolo unde s-a născut timpul...
Zilele trecute mi-a atras atenția această postare de pe Facebook a lui Cătălin Tibori: „Am plecat din Orăştie în anul 1996. Unii ar spune că au trecut secole, alţii o eternitate. Pentru mine au trecut doar 16 minute pentru că întotdeauna m-am gândit la orăşelul meu pitit între munţi ca la un loc privilegiat şi unic. Mereu mi-am dorit ca acolo să se întâmple cele mai bune lucruri. De ceva vreme, am pregătit împreună cu patru solişti de la Opera Română din Timişoara, un spectacol de muzică şi poezie de care sunt foarte mândru. Duminica aceasta, pot să vi-l ofer şi vouă, din toată inima. Vă aduc, aşadar, un tort mare-mare, din care fiecare are o felie pusă deoparte. Poftiţi şi gustaţi din operă!” Știam într-o oarecare măsură de spectacol, dar nu știam nimic despre Cătălin Tibori. Cine este el? Cu ce se ocupă? Prin urmare, am început să caut. Am aflat că s-a născut la Orăștie în 1977, că este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca şi masterand al aceleiași facultăți. În paralel, a urmat și cursurile Facultății de Litere din cadrul UBB Cluj-Napoca, secția latină și greacă veche. A fost asistent universitar la facultatea de Filosofie și la cea de Litere din cadrul UBB.
Activitate publicistică selectivă 1.„Zamolxes, adică eu”, volum de poezii, Editura Emia, 1998. 2.„Poema grupului de neuroni catecolaminergici conduși de Artarxerxes față în față cu timpul”, Provincia Corvina, Hunedoara, 1999. 3.„Liber cu-vântul și-ar fi dorit să fugă și să fie”, Discobolul, Alba Iulia, 2000. 4.„Cine trebuie să dețină puterea supremă în cetate?”, studiu în volumul „Filosofia politică a lui Aristotel”, Polirom, Iași, 2002. Iată și ultima sa poezie, încă nepublicată, pe care autorul ei o oferă cititorilor revistei noastre. Mi-ai spus că la tine în casă e cald Ovinele fată reptile lăptoase cu privirea vorace Și spintecă norii de hena cu safire Versace. Pironi sângerii, între labele negre, motanii Trag firul alb-pepit din giulgiul Armani. Trag firul alb-pepit din giulgiu Armani Din stelele nopții. Muezini sinilii îngână litanii Cu glasuri supțiri și strune de steclă silhui Zugrăvesc în volute de ceară o gamă zbrehui. Pironi sângerii, între labele negre, motanii Rotesc ca pe lâna din Argos, de-a valma cretanii Se-aburcă pe munți de jeleu și glazura de onix Prelinsă e toată pe șoldul funebru de phoenix. Și spintecă norii de hena cu safire Versace Sânii tăi ofticați de hurie burjuie, sagace Buchii de aur peste plăpumi masive de fier Sclipesc în dantele de nacru prin lumina Vermeer. Ovinele fată reptile lăptoase cu privire vorace Prin mâluri cețoase de staniu, între paie buimace Serafi opalini, îndărătul sprâncenelor lungi și sfioase Ascund idei de halva în staniol de mătase.