De jale si de dragoste

De jale şi de dragoste de pe piatra Bucureştilor Acest volum este dedicat memoriei lui Milan Stoica (zis Milan de la Bobeşti), un veritabil Camaron de la Isla al României, cu care soarta nu a mai avut răbdarea să-şi facă loc între paginile acestei cărţi.

De jale şi de dragoste de pe piatra Bucureştilor

15 interviuri cu lăutari contemporani

Cuprins

5 Cuvânt

înainte

6 Prefaţă

Ionică Minune 16 George Udilă 24 Costel Vasilescu 32 Neluţă Neagu 40 Sorin Necunoscutu’ 52 Nicolae Feraru 62 Marin Alexandru 72 Leonard Iordache 82 Cinoi de la Bobeşti 90 Victor Teişanu 98 Andrei Mihalache 110 Gicu Petrache 120 Nelu Răducanu 128 Cornel Neacşu 136 Ghiţă Coadă 8

146

Despre autor

în dialog cu Simion Bogdan-Mihai

De jale şi de dragoste

5

Cuvânt înainte

de oraş De peste 175 de ani, lăutarii spirit un a âni Rom au reprezentat în din cel cu ilar sim modern şi european, bim vor că fie i, ope alte colţuri ale Eur Spania, de interpreţii de flamenco din majazz de lia, tug de fado din Por ă anţ rom de sau nouche din Franţa ă asc tăre lău zica mu din Rusia. Deşi rată side con fi te poa a Bucureştiului urbane un bun omolog al muzicilor erior, ant rate me de tradiţie enu mai tot t eni dev a ă aceasta din urm ulasc şi tă ecia apr puţin respectată, . ani de 30 or mil ulti tată în România şure Buc ai ri ma i Mulţi dintre lăutari put în tiului de azi nu au încă putea ar însă ări, pag inile acestei lucr oare. viit ie ediţ face par te dintr-o ţii căr ştii oni tag pro Legătura dintre dul rân din vin pro mele este că toţi ste cua două generaţii (cu vâr reprez), ani de 80 prinse între 60 şi tarilor lău a ă urm entând ultima oape apr s, prin au bucureşteni care lor ării volt dez sul pe tot parcur la e stic acu e ent artistice, instrum ri, ezu bot ţi, nun ii, concerte, repetiţ cu care înmormântări ş.a. Lăutarii prezenai eni oam t am povestit sun transne a de erea tului, care au put -acolo într ă pân ut, por ta în trec em ved i căia zaţ încât avem sen irea şten Mo ete. per proiectați pe un pentru lor este preţioasă, îndeosebi între crea pot o e legătura pe car ut trec un şi e contemporaneitat t atâ dim gân i ma la care nu ne ata plic com i ma tot de des, în tră im. lum e dig ital ă în car e

De jale şi de dragoste

6

Prefaţă Cartea aceasta îl dezvăluie pe Bogdan Simion aşa cum este el.

S-a arătat prin aduceri aminte şi prin însemnări despre lumea lăutarilor. S-au adunat în mintea lui poveşti şi întâmplări trăite cu inima. În dialogurile purtate cu lăutarii se întâlnesc tinereţea cu bătrâneţea, vechiul cu noul, şi-şi creează o stare de freamăt, de bucurie nestăvilită, de energie descătuşată.

Bogdan Simion este un bun observator al lucrurilor din jurul lui, chiar şi într-un oraş mare, în care fiecare om cu fiecare este străin, în care simţi că e multă tristeţe, dezamăgire şi suferinţă, în care lumea s-a împietrit şi a uitat să comunice, să-şi împărtăşească, prin muzică, bunele şi relele.

Citind cartea, mi-am adus aminte de lăutarii ambulanţi de altădată, cei care trăiau odinioară pe lângă mănăstiri, curţi domneşti şi conace boiereşti. Mi-am imaginat saloanele din secolul XIX-lea, unde se cântau piese vocale de mici dimensiuni cu caracter strofic - liedul, romanţa, cu melodicitatea apropiată de cantabilitatea vocală. Lăutarii sunt sentimentalişti ai discursului muzical meditativ. Muzicile împlinite de lăutari despică noaptea. Lăutarii cântă melodii cu îndepărtate origini sud-americane, africane, româneşti, occidentalizate de-a lungul vremii.

Dialogurile lui Bogdan Simion ne poartă între bucurie şi nostalgie. Muzicile cântate de lăutari s-au ofilit, la un moment dat, dar lăutarii nu le-au lăsat să se treacă. Le-au făcut veşmânt şi au umblat din gură-n gură, ajungând până la noi.

Muzica lăutarilor tămăduieşte. Lăutarii sunt adevăraţi vrăjitori. Lăutarii sunt vrednici să conducă un ospăţ, o nuntă - şi cine ştie să conducă o nuntă, ştie să conducă şi o femeie.

Când cânta un lăutar, femeile zburau în dans.Aveau aripi.

Bogdan Simion ştie cine este şi ce vrea să fie. Mă impresionează la el entuziasmul, moralitatea.

De jale şi de dragoste

7

Are o ordine spirituală, o dorinţă de a-şi organiza viaţa pornind de la formele muzicale moştenite. Bogdan Simion doreşte să activeze datinile, raportându-se la obiceiurile strămoşeşti. Nu vrea să mitizeze, să exacerbeze realitatea, pentru că atunci totul s-ar transforma într-o stricăciune colectivă. Dialogurile lui sunt pline de semnificaţie. Noi nu putem trăi pe lume doar evocând virtuţile trecutului. Izbânzile, vigoarea trebuie să fie în prezent. Cultura orală mai dăinuie între generaţii. De la o zi la alta se ofileşte însă.

Bogdan Simion vine şi încearcă să insufle tinerilor dragostea pentru muzicile lăutăreşti. Muzica lăutarilor a rămas să spună adevărul despre viaţa lor, împlinirile şi neîmplinirile lor. Toţi muzicanţii au o tristeţe a lor, un non-conformism în atitudine. Vestimentaţia, limbajul, comportamentul, maniera de împlinire a muzicilor dau un temperament specific fiecăruia. Când se unesc ,,la bursă”, piaţa devine un adevărat amfiteatru al muzicii. Lăutarii se îngână unii pe alţii prin combinaţii ritmice şi armonice, amintind de cântecele populare străvechi, creând un climat nostalgic, plin de tristeţe şi bucurie, cu armonii evoluate şi sonorităţi colţuroase, cu elemente neprevăzute. Muzicile lăutăreşti păstrează o taină, şi dacă sunt tăinuite, devin accesibile. Este nevoie de solidaritate pentru a putea valorifica darurile pe care Dumnezeu le-a semănat în noi ca în nişte aleşi. Folclorul poate înşela pe oricine, la prima vedere. Dar Bogdan Simion apără muzica de mutilările şi împopoţonările pe care le impun agresiv moda, ignoranţa şi nepăsarea.

Bogdan Simion a învins hazardul cotidian şi, prin munca sa de cercetare, a reuşit să redea demnitatea lăutarilor de altădată. Când văd tineri luminaţi, îmi imaginez în fiecare zi o insulă pustie de Românie, pe care să vină tineri care s-au dus în toate depărtările ca să pornească o nouă viaţă.

Acolo unde a existat o civilizaţie străveche, acolo unde se mai găsesc relicve ale acesteia se poate forma omul nou, contemporan, cu alte aspiraţii şi descoperiri nebănuite, omul care va duce înainte lumea.

Prof. Dr. Grigore Leşe

De jale şi de dragoste

8

Ionică Minune

De jale şi de dragoste

9

De jale şi de dragoste

10

Ionică Minune

De jale şi de dragoste

11

ti la cureş a, u B e la raiov sul d l de la C ului u r t n iore e, i a an a rdach ristu’ şi V duroasă o I al i l că rea s a Ton a chita a t ă e t t s r ă i p l b er a ice er ţamb aiova, C acea sâm ur în int Mirarea r l u c ? r mat ofiţe gnifi ţi în beşti ii, C , ma ţa Lunc rau ului i atât de ă nu-l iu ar el tot şte a v o i Cra e ni 4 an tă. D ne, e ul Fa um s e la n cartier i craiove ieţel de 1 menal. C ima nun eschisă d eacă d l e i r t d tr p d or eş bă no ul D e lăutari rii lăutăr lor un teneşte fe nică e la la scenă a şi să tivi. t s i n l ţa d fo o Io dat unt etec Saxo a aceea nţă a vi ră în via r cânta o ştiau că aplau rmine n at cu d stian t e a e a i n s r fi d i i e i u e , r r z n a să să t u prefe raful Cr că ăuta i au ra sp uzău g ă tână . Nu ma a de la B cât toţi l îi plăce aştepta s o t Ioni l fo rialu turi de casei lui rtă 1973 deon. Er mare cu iar dacă i, abia e s ri u ală Ch poa aţa acor tât mai tatăl urmă care, se la visa. s în f cu a iliţe se e vârsta entru a amnă în ştii de Jo . Ionică ie te puţine, e de m icanţi d ziua p a de to te, cuvin tefăn lungă e cee liţa din Ş o iarnă plică, în lt. În cur d a e muz p a e u r îi ex u az ea mai upă ami juns pe s prevest curte. Le vi prea m e mână, a o u d d b s n e l i ă m i e n Î cop ini d ne p se, a om z ele d Tudo une, soar i şapte câ şi că nu v ni, cu un r: „Rămâ ă îl e to ea nic Min ţine la c ietenoşi 40 d ’.” Io u aju şi se ntem pr b de nici lui pentr stă micu aunaru, că su ânăr sla maestru ă vină a riela Ce caun re s sa, Gab e un s un t umeşte iitoa mulţ ămâna v , şi soţia ner de p troneze săpt ă discret onul hoh oate, să scenei salut a acorde ieşte, p ribil al ă. îşi i bişnu opilul te ăutăreasc o e c l ă, und asa sa ţigar uzică în c ce de m acticos o n î clasi prinde t când Îşi a ind din ecranul priv către mocând onului e telef „ Ai 30 d : l ! bi ute m i n g.”

Te ro

De jale şi de dragoste

SBM: Prima ta înregistrare a fost realizată în 1982, pe singurul disc LP al violonistului Ion Petre Stoican, originar din Olteniţa. Cum a fost experienţa discului pentru un tânăr de 23 de ani, între atâtea legende al muzicii lăutăreşti ţigăneşti?

IM: Noi ne cunoşteam. Nea Ion mă ştia bine pe mine. Din câte îmi aduc aminte era rudă cu Ion Nămol, dar cunoştinţa era foarte veche între noi. Ne cunoşteam deja, şi dânsul a avut o întâietate acolo, la Electrecord, nu ştiu prin ce mijloace... nu ştiu.

SBM: A strâns o formulă incredibilă pentru discul acela...

IM: El zicea mereu că: „Dacă e să fac un disc, fac cu Ionică ăla mic, cu Toni. Şi ne-am strâns toată lumea acolo.

SBM: Mai ţii minte cât au durat înregistrările?

IM: Vreo trei zile.

SBM: Şi totuşi cum s-a lucrat? Nu erau rivalităţi? Am văzut că era o mână de violonişti – era Nicu Şapteluni, Ţoiu’ – pe urmă Costel Trompetistu’, Fane Negrilă...

IM: Ce rivalitate?

SBM: S-au înţeles bine? Eu ştiu că, în ziua de azi, e mai greu să strângi 10-15 lăutari într-un studio şi să-i pui să înregistreze.

IM: În ziua de astăzi s-au pierdut obiceiurile alea de respect faţă de celălalt. Nu contează mărinimia, nu contează profesionalitatea, nu contează ce fel de om eşti. Pentru noi, atunci, conta. Ne respectam reciproc unu’ pe altu’, chiar dacă unu’ cânta mai bine decât celălalt.

SBM: Care ar fi principala cauză pentru care crezi că s-a pierdut acest respect?

IM: S-a pierdut... Nu ştiu. Timpu’ e de vină. Natura umană şi felul în care se transformă. Nu ştiu. S-a pierdut, s-a cam pierdut respectul între generaţii.

SBM: Vorbeşte-mi puţin despre întâlnirea cu bătrânii lăutari ai Bucureştiului. Cum a fost când te-ai întâlnit cu Costel Trompetistu’, cu Aurel Gore sau cu Gheorghe Lambru? Cum i-ai văzut?

12

IM: Eu eram un copil. Deci eu nu puteam să realizez – copil, 6-7 ani. Am cântat aşa cum eram eu obişnuit, n-aveam emoţii, n-aveam nimic. Am cântat. Am cântat cu ei, de fapt. Şi treaba a fost foarte bine. Foarte, foarte bine.

SBM: Care ţi s-a părut cel mai sofisticat lăutar din garda veche? Cu care dintre ei îţi plăcea să petreci timp şi la şpriţ, şi la cântare?

IM: Am colaborat cu foarte mulţi băieţi din generaţia veche. Eu cânt de la 4 ani. Aveam 20 de ani după ce m-am întors din Japonia. Deci, cercul meu era... eu eram cel mai mic dintre toţi. Restu’ avea 50-55 de ani, unii poate şi 60. Eu le ţineam trena, cum ar fi. Era o relaţie de egalitate între noi. Egalitate şi respect. Ţi-am spus, respectu’ era cuvenit şi binevenit între noi.

SBM: Unde ai avut prima dată şansa să cânţi cu un band de jazz manouche? Mai ţii minte cu cine ai cântat?

IM: A fost foarte simplu. Eu n-am venit acolo să-mi fac o carieră, pentru că gândul meu era la ţara mea. La 2-3 luni după Revoluţie m-am stabilit acolo, am stat câteva luni în care am avut mai multe gânduri, dar am constatat că lumea a auzit pe-acolo, prin Paris, prin suburbiile Parisului, că am ajuns şi-acolo. Şi toată lumea era curioasă. Eu am ascultat două-trei ore odată, într-o noapte, la un club cu prietenii mei, ce-nseamnă jazzu’ manouche. Şi-am ajuns şi mi s-a părut aşa, cum cântăm noi la noi la lăutari hora lăutărească cu un swing din ăsta, puţin mai mişcat.

SBM: Când spui horă lăutărească te referi la stilul lăutăresc-ţigănesc cu accentul pe un timp anticipat?

IM: Exact. Spre deosebire de hora românească care este perfect egală. Şi când am auzit mi s-a părut... nu că uşor, că sunt şi-acolo anumite reguli, anumite standarde... Dar eu m-am conformat locului. Mă refer aici la Franţa.

SBM: De ce crezi că jazz manouche-ul este infinit mai respectat, în interiorul culturii franceze, ca muzică a romilor din Paris, reprezentată de familiile Reinhardt, Debarre, Lagrene ş.a., în timp ce, în România

De jale şi de dragoste

muzica lăutărească ţigănească – de la Fănică Luca, Fane „Chioru” Vişan şi până la Ionică Minune – nu numai că nu este atât de respectată, dar nici măcar nu este cunoscută de majoritatea oamenilor?

IM: Uite, mi-ai pus o întrebare... nu, că nu e grea. Aş putea să-ţi dau câteva răspunsuri foarte concrete, dar mi-e ruşine de mine. Atât îţi spun: pregătirea poporului român. Dacă vrei să înţelegi ce spun. Fundamentalul motiv ăsta e.

SBM: Cum a fost experienţa discurilor Electrecord din 2001, respectiv 2005, când ai colaborat cu pachetul de viori condus de Marin Alexandru la două discuri?

Ce aţi intenţionat cu acele discuri târzii?

IM: Eu, stând acolo, am stat în Franţa cât am stat, mai veneam acasă şi mai reînnoiam muzica.

Că, oricum, nu puteam să mă las de muzica asta românească lăutărească a mea care, vorba aia, curge prin sânge. Veneam acasă şi tot timpul întreţineam muzica pe care am iubit-o mult. De fapt, pe toată o iubesc, da’ ceea ce fac, eu încerc să întreţin cât mai mult. Veneam şi-i pregăteam să cânte cum vream eu. Da’ şi cu ei, mai ales acolo, puteam să mă descurc mai bine, că erau nişte băieţi buni. Bine, l-am adus şi pe Cristinel, adică am ajutat eu cu mai multe instrumente, ca să sune bine.

SBM: Mie mi se pare, de exemplu, că discul tău din 2001 e ca un arc peste timp ce conectează muzica lăutărească ţigănească de azi cu muzica lui Vasile Pandelescu, pentru că există nişte hore şi nişte sârbe, cât se poate de româneşti, la începutul discului, îmbrăcate de un pachet amplu de viori...

IM: Eu am cântat la maniera mea. Am vrut să merg pe ideea lu’ Pandelescu, dar în alt stil.

Niciodată nu m-am comparat cu nimenea şi niciodată n-am vrut să bat vreun acordeonist.

Niciodată n-am vrut să bat sau să bag contre sau să fac paralele... Eu am făcut ce am simţit eu şi n-am făcut-o pentru un anume acordeonist sau pentru un anume instrumentist.

Eu nu am avut maestru. Am fost autodidact şi am cântat mereu cum am simţit eu. Dar

13

mi-am dorit, într-adevăr, ceea ce nu se mai doreşte astăzi, să cânt şi muzică ţărănească românească, şi muzică lăutărească ţigănească.

SBM: Dar cum îţi vezi evoluţia discografică, de la primul material înregistrat înainte de 1989, apărut imediat după Revoluţie, până la ultimul disc, imprimat în urmă cu câţiva ani buni?

IM: Atunci, la acea perioadă, se cânta aşa... ce-ai auzit tu pe primu’ disc de care vorbeşti.

După aceea am început să intru în, cum să zic eu, în ale muzicii ţărăneşti, folclor, dar cântate la maniera mea. Şi m-a atras către asta numai plăcerea. Dacă eu iubesc muzica de sat... Eu îl iubesc prea mult folcloru’ ăsta românesc, iubesc toate zonele muzicale ale ţării mele, şi dacă îmi place, n-am putut să nu pun acolo pe disc şi pe hârtie, cum se zice.

SBM: A existat vreun moment anume în care ai spus: „Nu mai merge cu chitara acustică. De mâine trecem la sintetizator” sau a fost mai degrabă un proces gradual?

Decizia a fost de natură estetică sau practică? E o schimbare pe care am simţit-o în discografia ta, cel puţin în ultimii 15 ani...

IM: A fost de natură... acuma, estetică puţin mai... nu ştiu cum să spun. Pentru că dacă mă duceam să cânt undeva şi vroiam să cânt folclor original, luam chitară. Ţîuleanu e unu’ din băieţii buni. Dar mi-am luat orga în final, pentru că acolo mai cânţi şi altceva. Când plecam la evenimente private sau când cântam pe undeva, luam orgă şi cântam. Că eu mai cânt şi alte genuri de muzică. Şi cu chitara e mai greu să te descurci la ceea ce fac eu. Aşa, l-am luat pe acel om cu orga, tot ce vrei: viori, chitară, tobe, fel de fel de ritmuri. Şi de-atunci am rămas cu... orgă. În loc de braci, în loc de chitară, acompaniament din ăsta cu coarde...

SBM: Dar nu ţi se pare că, din acest motiv, asistăm la o dispariţie a tipului ăstuia de armonişti în muzica lăutărească? Ca de altfel şi în muzica ţărănească: dispariţia ţambalurilor, violelor, chitarelor...

IM: Nu ţi-am mai zis? A fost odată cobza, ţambalu’ mic, contrabas rece. A fost odată.

De jale şi de dragoste

Da? Timpul a evoluat şi, cu acesta, şi muzica a evoluat. Îţi dau un exemplu, că a fost o melodie foarte veche, nu mai ţin minte cum, şi le-am zis celor de la Institutu’ de Folclor: „Da, ştiu să cânt asta, da’ o cânt la maniera mea.” Melodia era foarte veche. O cânt la maniera mea şi astăzi, pentru că suntem în 2020. Şi iese foarte bine. Eu am înregistrat melodii foarte, foarte vechi. Da’ le-am făcut de maniera 2015, chiar dacă poate cântecu’ era din anii ‘30. Amh cântat mereu modern.

SBM: Consideri că modernul în stil înseamnă inclusiv modernul în instrumentar? Contrabasul trebuie musai să devină electric? Ţambalul am văzut că nu a trecut încă prin asemenea transformare...

IM: (râde) Eu am vorbit aşa, în general, de asta. Ca să mă-nţelegi mai bine, s-au transformat toate instrumentele. Având în vedere că pe ţambal am aplicat nişte armonii, tot de pe timpul trecut, dar cu ritmul modern, cu anumite armonii modernizate, cu tot ce se poate schimba fin. Inclusiv instrumente mai rare – harpă sau mandolină pe clape.

SBM: Cum vezi diferenţa dintre lăutarii bătrâni ai Bucureştiului din anii ‘70 şi tinerii lăutari de astăzi?

IM: Eu mă mândresc că am cântat cu trei generaţii, da’ e o diferenţă mare. Aici lipseşte respectul. Şi dacă respectul... În respect intră mai multe ramuri: nu mai sunt serioşi, nu mai au cuvântu’ ăla care era: „Da, la ora 10 ne întâlnim”. Nu. Ei vin când vor. Chestii de genul ăsta. Nu mai au respectu’ de... adică să-l întreţină. Să ştie să păstreze respectul.

SBM: Cum vezi evoluând muzica lăutărească ţigănească în următorii 15 ani?

IM: Muzica lăutărească n-o să moară. Bine, într-un fel vreau să-mi exprim dorinţa (râde).

Pentru că, dacă eu susţin treaba asta, mai sunt oameni şi instrumentişti care mi-au luat, cum să zic eu, dorinţa de a merge mai departe. Şi nu cred c-o să se stingă aşa de repede. Şi nu cred c-o să se stingă. Muzica lăutărească ţigănească şi muzica ţărănească, pe care o cântau lăutarii din folclorul românesc, n-o să moară niciodată.

14

Pentru că noi ne-am născut cu asta, şi cu asta cred c-o să murim. N-o să reziste alte genuri de muzică, cum e-n ziua de astăzi manele.

Sunt şi ele hacolo, da’ sunt paralele cu noi.

SBM: Când ai simţit că se transformă maneaua în ceva neplăcut? Pentru că ştiu că, cel puţin pe materialele discografice mai vechi, abordai aproape de fiecare dată „turceasca”, dar la un moment dat n-ai mai abordat-o.

Discurile s-au rezumat la hore, sârbe, brâuri.

IM: Da. Pentru că înainte noi cântam maneaua aşa, la plăcere, cu ţambal, cu contrabas, cum se cânta. Cam de 10-15 ani eu nu mai abordez maneaua. Bine, maneaua s-a urcat cam de când am plecat eu în Franţa, spre jumatea anilor ‘90 deja era nenorocire. Atunci s-a stricat şi s-a murdărit tot. Linia melodică s-a transformat dintr-o... ei fura de la noi şi le punea pe manele. Bineînţeles, cu cuvintele care erau de-atuncea. Ca să-şi ia şi ei nişte bani, îl umfla pe unu’, îi dădea calde prin muzică, prin melodii. Ştii tu... versurile care se perindau atunci, în momentu’ ăla. De exemplu, eu cânt numai la lăutari. Da? La mine, unde mă duc eu în zona asta, zona ţării mele sunt ţiganii lăutari, da? La lăutari n-auzi decât café-concert, muzică de virtuozitate, lăutărie originală, adică hore şi ascultări. Exact cum se cânta acum 30 de ani. La mine, de exemplu, unde mă duc eu, aşa se cântă: „Fără manele maestre, că nu ne place maestre!” Şi, îţi dai seama, că eu eram precis că nu voi cânta. De fapt, eu nu că nu ştiu să cânt manele. Le cânt foarte bine, da’ nu-mi place.

SBM: Nu s-a întâmplat niciodată ca măcar o parte a acestor clienţi, care spun „nu avem nevoie de manele”, după o anumită oră să se ameţească şi să ajungă totuşi la concluzia: „Hai, bre, îmi zici şi mie o manea?”

IM: Îţi dau un exemplu, da? „Maestre, veniţi.

N-o să auziţi manele la noi, la nunta noastră.”

Dar, tu ştii bine că, la o anumită nuntă, sau la... nu vin numai muzicanţi. Chiar dacă e nuntă de lăutari de neam lung, mai vine 3-4 prieteni la ceilalţi sau invitaţi: „Haide, bă, că cântă Ionică, Leonard, Cristinel, George Udilă, Mieluţă Bibescu, Toni Ciolac. Haidi, mă! Haidi, hai!” Pe la 4 dimineaţa mai bea un pahar de vin, vine şi

SBM: De unde să fi apărut ideea că muzica lăutărească de mahala a ajuns lipsită de orice fel de valoare?

IM: Pentru că nici ei nu ştiu ce vorbesc. Nu cunosc! Rădăcinile muzicii lăutăreşti, rădăcinile muzicii ţărăneşti... Şi, hai să zic că la muzica populară mai e cum mai e, că zice: „Ce chanteur ou ce chanteur chante bien”1. Ei s-au luat după ăla şi-au che mat - o p-aia la televiziune, ştii?

Da’ noi, ceilalţi, care noi suntem lăutari, suntem muzicieni, că dacă ne-auzim cum cântăm c afé-concer t... nu zic de mine, vorbesc în general de breasla asta: viorişti care rup instr umentu-n mână de café-concert, de simfonică, de tot ce vrei tu. Ţiganu’, muzica lăutărească o cântă din sânge, din vene, din suflet, din inimă.

Asta e un briliant în sufletu’ omului – stilu’ lăutăresc – şi aşa ar trebui să rămână.

SBM: În generaţia ta, lăutarii primeau bani de la televizune sau de la Radio pentru imprimări, pe lângă nunţile și botezurile pe care le lua fiecare după muncă, talent şi noroc. Acum, lăutarii tineri sunt nevoiţi deseori să meargă ei cu bani în plic pentru a putea accede în lumea muzicală comercială...

IM: E un fel de nesimţire a televiziunilor, a radiourilor, zic în media, în general. Ca să vii tu cu bani să te prezinţi la televiziune, e cel mai urât în lume. În loc să-i dai tu, că-ţi onorează ţie canalul tău de televiziune şi face audienţă... De exemplu, eu dacă mă duc undeva, are rating la maxim, până în zi de azi. Dar atitudinea asta a mass-media m-a dezumflat foarte mult, de 30 de ani încoace. Eu la tineri le-aş spune atât: cântaţi, învăţaţi şi cântaţi la superlativ ca să ieşiţi în ochii oamenilor, să vă audă şi să zică: „Da, ăla este bun. Hai să-l aducem la televiziune!” Să devină o vedetă pe bune, adevărată, nu ce fac ei în ziua de astăzi.

Muncă foarte multă, respect şi seriozitate.

Asta e cel mai important pentru un muzicant.

1

reţu ntă Câ

. ine ă b ânt lt c ă la cel sau la l ă

cu soţiile şi se-ntâmplă, într-adevăr, cum spui: „Cântaţi-ne şi nouă manele.” Îţi dai seama că eu am plecat automat de pe scenă.

SBM: Care să fie cauza acestei diferenţe dintre ceea ce zic oamenii şi ceea ce vor şi apreciază, în mod real?

IM: Singura diferenţă este paharu’ de vin sau paharu’ de... ce bea ei acolo. C-automat fuge la manele. De la o anumită oră încolo, trebuie să înceapă balansu’ – o prostie.

SBM: Vorbeşte-mi puţin despre elevii tăi.

IM: Ca evoluţie sunt foarte buni. Au ieşit unii buni, alţii foarte buni. Dac-ar fi să-ţi spun două- trei nume, ar fi: Ionuţ Andrei, Mădălin Stancu, Melissa Kate – ce tocmai a plecat de la mine acum câteva minute – Andrei Zincă, Ţîuleanu, Marius Fulger, Turneanu. La mine sunt toţi buni. Adică, nu pot să spun că ăla e mai prost decât ălalalt. Nu! SBM: Cum văd aceşti tineri, în marea lor majoritate născuţi după anul 2000, muzica lăutărească de oraş?

IM: Eu îi învăţ această meserie şi acordeonu’.

Deci, eu nu-i învăţ manele, nu-i învăţ altceva.

Ceea ce am cântat eu, până la ora actuală, tre’ să înveţe şi ei la fel (loveşte discret în masă).

SBM: Dar cum o simt ei? Cum rezonează la muzica asta, nemaicrescând cu ea?

IM: Acuma, ei au crescut totuşi cu ea în casă.

Dar societatea de jur-împrejur s-a schimbat.

Muzica asta nu se mai dă atât de mult, cum se dădea duminica dimineaţa la radio... Ei acuma mai caută pe YouTube, da’ vrei să-ţi spun ceva?

E de vină media noastră că nu-i lansează. Eu vorbesc pe bune: la televizor vezi numai prostii şi, cum să zic, chestii d-astea de doi lei. Îţi dau un exemplu, ce se întâmplă pe la toate televiziunile comerciale. Nu mai vorbesc aşa, să dau nume. La televi ziune promovează numai tâmpenii şi prostii, în loc să-l ia pe un artist care, zic eu... Nu e nevoie de mine, pentru că pe mine mă cunoaşte toată lumea – aproape!

–, dar băieţii care ar trebui să fie acuma pe val nu îi promovează. Ei zic că muzica asta lăutărească e mai inferioară decât manelele. Proastă gândire, dar aşa gândesc ei. Îţi spun eu 100%.

Deş atât tată i nu a cântat n iciodată l, cât şi bunic cu vo S cel bătrâ igur că, în prim ul său nu se fer cea, ea ul n cu instr cânta cu ţamba rând, erau inst u să o facă. umentu r lu umentiş l mic, ia ld şi stră-s t trăbunic e la care-i porn r nea Mitică V i: ioristu’ ii cânta ea porec pentru c cânta seră. De la. Pent are un c şi explic ru că opil, la reuşea s a ţ ia v â r sta ăbătrâni i sperie pe toţi lă de 5 ani, din jur utarii cu haru extraord l său inar, rez idă şi în tradiţia s lăutarii a de familie, Buc insistau ureştiului şi in încă: Ion sistă ică e minune de la Dumne zeu!”

George Udilă

De jale şi de dragoste

20

nd aţ a f u a rn e r e 2 Dif t re ă din ent al i acordeon m În că ş ica moni ă armon t lui c tâ clari netu l e e, a e st utoan cât şi b e George Udilă s-au ascuns ar , tânga rupe s apta inst p atât acordeonul lui Ilie e r m i d t pe în Udilă, cât şi armonica lui Stere ului, nul are t n e m o Udilă. Istoria acestei familii începe la pe corde ce a e numai ii imă impr Stere când ‘20, r anilo iţ n sfârşitul a m o t u bu şa-n 2 a ( Casa u pentr ă reasc pe lăută a nică prima armo stâng , iar r) mode reIlie ” ‘50, r i p anilo ş tatea jumă Radio. Pe la „ba aptă e r d ră el partea o claviatu inizează stilul de acordeon al celebrului Marc p ă ce zint ă cu a Budală şi reuşeşte să impună un stil lăutăresc a c re preta inter de identi Armonica tal amen fund reper va deveni un . u i r anulu imul inst u de oraş. r c pe tot parcursul istoriei muzicii lăutarilor fost p începând a ul clari, e t t La începutul anilor ‘60, George devine prim n a t e ă m m atât în a ua ju netist în stil lăutăresc, impunând instrumentul a do ‘20, care a de t i trecu ţ au ce r a aţiile gener o toate l în m şi i generaţia sa, cât an pre t su zica de te n umen instr â două r nite întâl f mai cele n î u atunci. Astăzi, în m pe eonul viorii orală de i. din muzica lăutărească ţigănească rămân acord e i ie ţ i n â d etul. a clarin tr Rom ne l (ca o dezvoltare firească a armonicii) şi u i r enea terito oara rămâ Deşi s-ar putea spune şi scrie romane despre o asem re vi Deşi ul p etat ment iştii de u familie de inovatori, mai nimeni nu s-a încum r t s l in pornit de so nească, să lase o mărturie despre neamul Udilă. Am ă ferat r ă ţ pe a masc ă nă timid, cu întrebările în buzunar şi cu muzic ost în bu ă f it al r lăuta ea a faţă, spre întâlnirea cu acest mare înlocu în ă r u lângă pe s t mă eon Bucureştiului: George Udilă. Am trecu acord ărească t de ă pianină, ne-am salutat discret şi am l ra u muzic ahala. A intrat în maşina timpului. e i m v a r de sup ria ca a i o t n s i o m in în până ţ u p ţuit i, c a m lui genulu fârşitul ce i s bo pe la oilea Răz d D n l c A nci â deial, atu rmoniş d n o a M la itatea major u trecut e a c i s a r l o c til le eoane i „piad r o c ş a mite ică (denu a armon ă L nt . â ) c ” o n ai m in i astăz ipoveni d a l c l i u i ş T e ru l in u ţ e d i d u i j omân stanţa, r a n şi l Co te. judeţu iuni izola g e în r

De jale şi de dragoste

SBM: Ce îmi poţi povesti despre dinastia muzicală Udilă?

GU: Despre bunicul meu, ce pot să spun?

Eu, până la vârsta de 11-12 ani... el pe urmă a murit. Eu eram mai nebun: mă duceam, jucam fotbal, mă băteam cu văru-meo Gicu, cu... Dumnezeu să-i ierte, cu toţi, cu Nicu ăsta de-a murit acuma în Statele Unite şi noi ne jucam toată ziua. Şi eu nu vroiam să cânt. Şi tata-mare şi cu mama-mare, din cauză că eram iubitu’ lor, îmi dădea, cum era atunci, bani şi tata-mare, şi mama-mare. Mama-mare avea bani că avea trei florării pe la Piaţa Unirii, cum era atunci. La noi e mai complicată istoria de familie: deci tata-mare era băiat de italian – Callini îl chema pe străbunicul meu – cu o ţigancă din neam de lăutari, iar mama-mare era ţigancă de vatră de pe la Oradea. În părţile Oradei mai vorbeau şi maghiara pe vremea aia, părinţii ei vorbeau amândoi – străbunicii mei – da’ n-am aflat niciodată dacă erau sau nu unguri. Probabil că ceva o fi fost. Ea era blondă! Mam-mare: blondă, albă şi deşteaptă foc. Avea cei mai mulţi bani din cartier! Şi mă ţinea: „Du-te la cofetărie, du-te la... Dacă n-are ăla, ia-le şi lor.” Aşa era viaţa, că de-aia am suferit foarte mult cu schimbările ăstea din ultimii ani. Tata-mare mă lua: „Mă, pune mâna şi tu pe acordeon, pune mâna...” „Lasă-mă, bre, că nu-mi place!” Mi-a luat acordeon, nu mi-a plăcut, mi-a luat vioară, nu mi-a plăcut. Şi tata a plecat în Statele Unite.

Asta e cea mai frumoasă întâmplare de pe pământ care mi s-a întâmplat mie şi care n-o so uit niciodată. Şi mama, am rămas cu ea.

Cât crezi c-a stat în America? Un an jumate.

Să mor eu. Şi îmi spune mama: „Hai, bă, să-ţi iau un instrument.” Da’ eu mă uit la televizor odată şi vedeam... cânta muzică clasică şi cânta unu’ cu clarinetu’. Zic: „Vreau să-mi iei şi mie unu’ d-ăsta.” Pe sfânta mea cruce dacă nu a doua zi s-a dus şi mi-a luat mama clarinet şi l-a adus p-ăla de la Ansamblul „Ciocârlia” de la simfonică. Nu ştia ăla hori, chestii d-astea, şi mi-a pus clarinetu-n mână. Şi stai să vezi ce s-a întâmplat. Înnebuneşti dac-auzi. Ei, la

21

tata stătea acordeonistul Mieluţă Iordache, zis Surdu’ atunci, că era cu Didina, Dorel Păun, zis Cocoşatu’, alt acordeonist nemaipomenit, toată ziua la noi. De la tata au învăţat şi ei, şi Bebe de la Petrechioaia, şi mulţi. Nu-nvăţa la tata toţi? În sfârşit, eu m-am pus studia de mic, de dimineaţă până seara. Şi cine crezi că-mi arăta? Mieluţă (fredonează o horă lăutărească) şi le studiam, le învăţam. Mi-a arătat aia (fredonează Jalea ţiganului) şi le învăţam, le studiam de dimineaţă până seară. Nu mai aveam astâmpăr. Tata-mare între timp – tata n-a fost acasă când a murit tata-mare că era plecat – a murit, Dumnezeu să-l odihnească. Şi el era-n al nouălea cer că, în sfârşit, studiez – şi nu era cunoscut clarinetu’ pe timpuri.

Nu era decât Traian Lăscuţ, ăla din Făgăraş, care cânta alt stil, Iliuţă Rudăreanu, din Olt, şi Nicolae Băluţă, bucureştean. Da’ ei nu ştia să cânte lăutăreşte. Niciunu nu cânta. Singuru’ care încerca ceva pe vremea aia, zic pe la începutu’ anilor ‘60, era unu’, Aurică Marinaru, care cânta cu saxofonu’, da’ el cânta genu’ ăla boldenesc3 – numai hore de mână – nu cânta alte lucruri! Şi Fane, unchi-meu, după moartea lu’ tata mare, n-avea clarinete şi m-a luat la prima nuntă – 11-12 ani – „Hai, mă!” Ştii unde era? La Adunaţii Copăceni, ţiu minte toată viaţa. Şi dacă tata plecase, aveam toate nunţile lu’ tata, da’ mergeam tot cu băieţii ăia care-i cerea lumea atunci, care-i cerea oamenii şi cu fratele lui Fane. Şi-ncepusem să mai învăţ şi eu câte o horă din aia mai gajicanes4...

Trece un an jumate, eu deja cântam, aveam banii mei, veneam de la nuntă, mama-mare: „Dă-mi banii mei!” „Da’ nu ţi i-am dat?”

M-aştepta în poartă. Nu mai există aşa ceva: „Să pui mâna să cânţi, că te omor! Să-mi dai bani.” Şi, ce crezi? Tata nu ştia nimic. A venit din Statele Unite după un an jumate şi mare masă la noi în curte. Câtă viaţă oi trăi, asta o să ţin minte: Maria Lătăreţu, a venit Dorel Cocoşatu’, Mieluţă, toţi, Titi Coadă, toţi a venit mă, c-aşa făcea tata, ştii? Maria Lătăreţu cu bărba-su, Florea Cioacă, când stătea pe Rahova. Eu cântam cu tata cu ei, pe urmă. Şi tata nu

3

De florari.

De români.

4

De jale şi de dragoste

22 ştia. Şi ce crezi? Şi-adusese după un an jumate cântam cu el pe la nunţi, peste tot... Mă duceam vreo 10-12 costume. Eu studiam, mergeam cu eu de la ora 9 de dimineaţă cu Gheorghe Mieluţă Surdu’, îmi arăta (fredonează o horă Ghiţică, făceam obiceiurile, şi el venea seara, rară), îl învăţasem, îl studiam şi, ce crezi? Nu aşa. Ghiţică ăsta de la Bolintin e văru-meu: prea mi-a adus mie nimic: un trening, chestii tatal lui şi cu mama mea fraţi. Unii zic că Cosd-astea, c-avea necaz că nu studiam, că eram tel de la Bolintin cântă mai bine ca el, da’ eu nebun, mă duceam toată ziua pe stadion. Şi zic că fiecare cu treaba lui: ăla e cu româneşte, mare masă, mare chef acolo că tata avea bu- şi-ăla e cu ţigăneşte. Nu cântă brâu şi breze toaie de vin jos în cramă, la noi acasă. Venea ca Ghiţică nimeni d-acolo! Ştii cum cântă toţi lăutarii şi cânta la el: cânta pe vin, cum breze? El era şef la Şotânga, la Gura Ocniţei, era pe timpurile alea! Le mai dădea câte-un pe sate, la tot... Nu cântă Costel viteza lui! porc, produse... S-au machit şi vine Fane, Ghiţică are şi-un disc imprimat cu do minoru’ unchi-meu, Dumnezeu să-l odihnească, ăla (fredonează), ăla e al lui. Eu nu vorbesc... fratele lu’ tata, Fane Udilă: „Am şi eu o rugă- Costel era cu lăutăria, şi Ghiţică cu muzica minte Ilie, Băluţă... vreau să cânte şi nepo- ţărănească – nu cânta brâu şi breze Costel ca tu-meo.” „Cu ce cântă ăla, mă? Du-te dracu`”, Ghiţică. Asta ca să închei paranteza. Pe urmă, îi spune tata. Şi-apar cu clarinetu`. Se uită am început să-i dau drumu’, să plec peste tot.

Băluţă aşa, se uită tata, se uită... pe ce am mai Tata era în al nouălea cer când a văzut că am scump se uită... şi era unu’ cu ţambal, că venise studiat şi că mi-a plăcut instrumentu’ ăla, care şi cu ţambal ăla de stătea la noi în gazdă pe la timpu’ ăla nu era să cânte la nunţi. Nu se Veseliei, unu’ cu ţambalu’ mic: Babau nebunu’. cânta lăutărie, nu era cu clarinetu’ la lăutărie. Şi viu şi cânt, unchi-meo Fane lângă noi şi toţi, SBM: Îmi poţi spune un banc lăutăresc? a luat acordeonu’ Mieluţă, Dorel, ăia: „Hai, GU: Pot să-ţi spun o chestie care nu se mai chiorule.” Aşa-mi zicea mie toţi când eram există. Asta n-o ştii! Mergem la o nuntă mic. Încep (fredonează o sârbă rară), da’ fii de boldeni şi era Cerbul de Aur. Şi era atent că pe urmă încep (fredonează o horă de bătrânu’ Mitică Ciuciu, se uita la televiflorari)... ce frumoase erau. Mai e aşa ceva? zor. Şi începe (fredonează Love Story) la Şi pe urmă, ce crezi, mă? La minor – „Sare mişto cu ţambalu’. Da’ vine un boldean: lumea han ai pen”5 . Mi le-arăta mă, Mieluţă, „Aoleu, Ciuciule, să moară copii mei de nu Dumnezeu să-l odihnească. Am cântat asta, tu trebuia să iei berbecu’ ăla de aur!” tata plângea pe cinci rânduri, Băluţă înne- 5 T o SBM: De ce crezi că s-a trea bunise cum poa’ să se cânte lăutărie în halu’ lumea t ă cut, în muzica lăutărească, ăsta şi fii atent... De-a doua zi a început să şi măn bea de la armonică la acordeonul ân mă bată tata să studiez. Ce crezi? A doua (în rom că piano? A avut tatăl tău un rol a n zi îmi ia hainele lui, patru costume şi – stand i) semnificativ prin faptul că a a r d d apărut la Radio şi la televiziune e m costumu’ de la şcoală – uniforma. Şi-mi uzic face patru costume, îmi cumpără patru lăut ăre as ă printre primii cu acordeon piano? că imp cămăşi, patru perechi de pantofi şi mă GU: Eu nu vreau să vorbesc, să exarim at de duce la Ansamblul UTC. Şi-am cângerez sau... dar eu consider că el a înD u m D ona tat un an şi ceva, şi, pe urmă, la 14 fiinţat brezele lăutăreşti şi sârbele lăutăitru Si ani am plecat la Festivalul de la So- a minică î reşti pentru acordeon, pe pământ. Dacn n fia, când am luat cu Toni Iordache d ii ‘60 ş auzi din Radio, fonoteca de aur... Acu’ i e sen medalia. Am cântat 15-16 ani la G câteva luni am vorbit cu un băiat d-acolo iorul h UTC – până târziu. Şi, ce crezi? La e o r g h e să-mi facă şi mie, să mi le dea p-alea vechi. m Am plecat de la UTC, tata era-n î n bru la Dac-auzi brezele şi brâurile originale, care cepu al nouălea cer când vedea că a n nici în ziua de azi nu poţi să le scoţi. Foarte i l or t u l ‘90.

De jale şi de dragoste

23 grele. E una care ţii mi bemol şi faci la brâu să-l odihnească pe el şi pe toţi lăutarii noştri (fredonează brâul) şi ţine degetu’ pe mi be- bătrâni! Acuma nu prea mai e relaţiile astea mol. Dacă Ionică a spus că nu poa’ s-o scoată! cum au fost. Uite, fii atent: aveam 20-21 de ani Bine, nu acuma, când era tânăr. Învăţa piesa şi cântam zi de zi. Şi vine tata: „Ia-ţi clarinetu’.” aia şi n-a putut s-o scoată... da’ cum ţinea tata „Păi, unde să merg cu tine?” „Hai la Băluţă, cu degetele alea acolo. Tata cânta peste tot în să-i arăţi o horă.” Asta mi-e sfânta cruce. Păi, ţară, şi când era plecat în străinătate îl trimi- cine a învăţat la mine cu clarinetele? Toni Citea pe Mieluţă Surdu’ la lăutari, şi pe Ghiţică olac, Mieluţă Bibescu, Dorel de la Giurgiu – la români. Ce vroiam să spun? Tata a înfiinţat Dumnezeu să-l ierte – Bebe al lu’ Iane, toţi. viteza la acordeon. A venit cu un stil care a Am peste 50 de elevi. Nu spun ăştia noi! Da’ rămas pe pământ – nu vorbesc că e tata sau băieţii cu clarinetele... şi Tărâţă de la Roman, să-l laud sau să vorbesc... El a luat acorde- nici n-am timp să-i înşir aici pe toţi. Eu am onu’ ăsta piano, pentru că era alte posibilităţi avut un noroc, să-ţi dau un exemplu, cântam dacă aveai clape ca la pian pe dreapta şi era cu Bebe de la Petrechioaia. Şi cântam cu el mai modern, era un instrument mai nou în mereu şi cântam la Băileşti. Şi cântam numai vremea aia. Ce să-ţi mai spun? Că a luat şaizeci din fa diez şi din do diez. Şi pentru mine eu de vagoane de grâu pe timpu’ lu’ Ceauşescu, a le luam, le studiam şi-acuma mă joc cu ele, dat şi i-a adus Goletta: cel mai scump Hohner. da’ alţii nici nu poa’ să le-ncerce (fredonează Da’ nu mai se fabrică alea. Mă rog, tata a ieşit o sârbă rară) fa diezu’ ăla minor şi ăla cisu’ la pensie şi l-a lăsat acolo, a rămas la unu’ Gi- ăla mol6, mamă! Şi când auzeam că ăla cânta gel al lu’ Firică. Lu’ ăla i l-a furat cineva, l-a numa’ aşa... mai cânta şi din fa şi din mi, da’ găsit la Găeşti, şi pe urmă statu’ l-a vândut în mă refer genu’ lui era să cânte numa’ din toGermania. Asta spun eu pe la începutul anilor nuri de mă băgase-n boală. Da’, uite, era ‘90. Tata era... toţi au învăţat la el: Mieluţă, bine pentru mine că m-apucam de studiam.

Dorel – „Nas-strâmb” cum îi ziceam eu – toţi, Numai din fa diez cânta, de te băga-n draci toţi băieţii. Nu-ţi mai spun câţi d-ăştia de prin până termina. Greu! Bebe de la Petrechioaia provincie. Da’ uite ce vreau să spun: n-o să era muzicant din cap până-n picioare. Nu mai existe pe pământ, şi nu exagerez cu abso- venea la tata, când era mai tânăr, cu frati-so? lut nimic, relaţiile de atunci! De exemplu, ne SBM: Cum a murit acordeonistul întâlneam la bursă, acordeoniştii în colţu’ lor... Bebe „de la Petrechioaia” Şerban?

Eu am prins a doua bursă la Dâmboviţa, după GU: Cântam pe Dudeşti. Eram la nişte Do aia de la Izvor care-a dărâmat-o. Şi, ce crezi? băieţi, acolo, şi era şi-o fată, Sanda, era diez Acordeoniştii era într-o parte – frăţie între ei, Mihai Nămol, Dumnezeu să-l ierte. Şi minor, nu ca acuma de se duşmănesc – vioriştii în- fata asta, Sanda: „Du-te dracu’ că eşti în notaţia tr-o parte, ţambalagii într-o parte – nea Mi- prost!”, vorbea prostii, îi vorbea urât tonală gertică, toţi – eu stăteam pe lângă Hopa-Mitică, lu’ Bebe. El venise din spital după mană. Cu apoi pe lângă Costel Trompetistu’, pe urmă hepatită. Eu nu vorbesc prostii: această none strângeam toţi şi beam! Nu exista... Tata asta mi-e sfânta cruce! Şi-l en- taţie germană îi mai ajuta şi cu bani, că erau mai amărăşte- erva aia mereu: „Ăsta a fost s-au întâlnit lăutarii cu multă ni, cum era viaţa atunci. Şi el câştiga! Eu mă dragostea mea, Mihai!” Făcea vreme înainte de duceam cu unchi-meo, Fane Udilă, toată aia: glume d-astea proaste, şi el apariţia muzicii scride la Adunaţii Copăceni pân’ la Giurgiu, pe ce crezi c-a făcut, mă? Şi el se în portativ şi solfela ţară, şi mergeam cu obiceiuri. Ce vreau să venise după trei zile din giu de tip italian. spun, în concluzie... Tata a fost de o modestie spital, să mor eu de Acesta este motivul extraordinară şi-a fost un om care a făcut bine te-oi minţi. S-a dus pentru care mulţi lăuşi de-aia i-a şi ajutat Dumnezeu. Dumnezeu şi şi-a luat coniac tari consideră „lăutăresc” limbajul tonal nemţesc.

De jale şi de dragoste

24 din ăla urât, cum era, şi cât crezi c-a băut un singur gen. Da’ la noi este Ardealu’, Bapână dimineaţă? Patru sticle! La o săptă- natu’, Oltenia, Moldova şi toate încununate de mână l-am dus la spital înc-o săptămână, a lăutăria de Bucureşti. Avem toate genurile şi cel murit. El a avut hepatită şi n-avea voie să mai mai complex folclor. Şi asta n-o spun eu, fiindpună pe gură. Mie mi-era şi frică să merg la că eu am fost la Festivalul de la Sofia, am luat el, că se lua. Mi-am făcut curaj, m-am luat medalia de aur la Berlin, la Quebec, când a fost de el: „Bă, ce bei mă, aicea?” I-am aruncat festivalu’ de clarinete... Vreau să mai spun un o sticlă, i-am luat o sticlă şi i-am aruncat-o, singur lucru. E păcat să se ducă tradiţia muzicii să mor eu de te-oi minţi. A venit şi băieţii: ţărăneşti de taraf şi mai ales lăutăria, care e foar„Ce tot bea, mă? C-abia ce-a venit te frumoasă. Înainte erau emisiunile, pe vremea din spital, după hepatită, după d-as- lu’ Ceauşescu, greu, aşa cum era, da’ se dădea tea”. Că ne era și frică să nu se ia. Şi mai multe genuri de muzică: ascultai şi clasică, de-acolo i s-a tras toate că aia l-a... şi populară, şi lăutărie. Acuma’ ăştia tineri nici SBM: Având în vedere că tu ai şi format n-au acces şi le e mai uşor să înveţe trei note la câţiva clarinetişti, ce viitor mai vezi pen- manele! Apreciez măcar că unii dintre ei – din tru muzica lăutărească ţigănească? 7 familii mai bune de lăutari – cântă clasică GU: E păcat, că asta nu este... muzica O s c a r Pe extraordinar de frumos. Mari te rs on lăutărească este jazzu’ nostru. E de o sută (1925 – muzicieni! Ştii cine domină 2007) , jazz-ul mondial? Petrescu, Arde ori mai greu decât muzica ţărănească: p i a n i s t canadian tre’ să auzi, tre’ să improvizezi, tre’ să cânţi 8 ghir Petrescu pianistul, i-a dat d S t e e j a z z . Oscar Peterson7, i-a ridicat mâna: la nivel mare. Deci, e păcat că genu’ ăsta, pha Gra n e „Tu rămâi în locu’ meu.” El e la fiindcă s-a dus viaţa... vezi, acuma zici ppe (1908 lli că suntem arabi, turci, greci. Se cântă...

New York. E cel mai mare pianist violon – 1997), ist f fiindcă stă toată ziua, face tineretu’ tot din lume. Niculescu cu vioara, băiar an c o - it a li felu’ de prostii şi devine incultură pe tu’ lu’ Barzote, e Grappelli doi al luc i a l i z an , sp e at î n pământ, din punctu’ ăsta de vedere. c mii, tată. Eu nu vorbesc prostii. Mai mu z a La noi nu tre’ să dispară lăutăria. j de jazz git i- e un băiat cu flautu’, mai sunt atâţi, az an Uite, Costel Vasilescu e ultimu’ 9S z - m a n o u c / uite şi ăsta, nebunu’ din Belgia – Turhe. ali O kka trompetist cu capac şi surdină 19 batu’, Marius Preda Turbatu’ cântă jazz (n 7 care-a mai rămas din generaţia ti 6), clarin . cu ţambalu’ de rupe, cu xilofonu’, cu vist ecea mare, cum sunt eu care am tu rom de c u brafonu’ ăla, cu vioara, cu trompeta. E ră lbu l g a fost primu’ şi, uite, duc drape- sp talent de la Dumnezeu, dacă eu îţi spun. ră, ec lu’ în continuare şi muncesc şi mu ializat Şi, uite: au plecat în străinătate pentru că în zi mulţumesc lu’ Dumnezeu... nic că balca aici dacă cânţi jazz n-ai nicio şansă. Sunt ă E păcat, că sunt ţimbaliştii 10Ac şi chalga copii care mănâncă instrumentele, cum e . a Ni k o l mari, ce nu există în toată Cer băiatu’ lu’ Catanga, ăla cu pianu’ de mănâncă ic ga lumea ce e la noi în ţară, acor r (n. 1975), pianu’. Şi ce să facă aici în România? Părerea deoni st ţimbalişti, basiştii... Şi, ce de mea ar fi să se lucreze mai mult cu copiii ăştia, cultur rom ă sâr să facem? Să ne băgăm bă, s fiindcă avem şcolile de muzică, avem oameni pe pe zurne, pe tobe şi pe muzi cializat în care poa’ să predea orice gen de muzică. Părecă d-astea? Să ne schimbăm ş i t balcanică rea mea este că ar trebui să ne păstrăm tradiţiile urbo -folk tradiţia, care e de sute noastre. Okka , fratele meu cu clarinetu’, ţiganu’ . de ani, de când ne-am născut bulgar-turc sau Aca Cergar10, cu toţi ăia din cu muzica asta, care nu există-n toată lumea?

Sârbia, nu mai vor să audă altceva pe pământ Au folcloru’ sârbii, un singur gen, şi ce mai cântă când le cânţi muzică lăutărească. Înnebunesc macedonenii şi aromânii pe-acolo, albanezii când cânţi lăutăria noastră veche. Zbiară, bă!

De jale şi de dragoste

25

ge Geor părea că a suflat ere, t cu pu n -u r t n ca î or, meţit solo a fesiunea con toată spre de ia sa famil insă şi ext rolul etului clarin zica în mu ască. re lăută rşitul s La fâ fraze a ei ultim menit, şie r r c a n l e ii aî at och j n a r a t. âmbi şi a z sese pu Îmi s vea a c tot e t! e fl u it pe s ulţum m m I-a u tot pentr rnit po şi am rte. p e a mai d

De jale şi de dragoste

26

Costel Vasilescu

De jale şi de dragoste

27

De jale şi de dragoste

28

. Când îi vezi trompeta lui O trompetă cu capac şi surdină l-ai văzut pe King Oliver Costel Vasilescu ai impresia că începutul secolului XX. în New Orleans, undeva pe la o singură notă înaltă.

Costel o pune la gură şi scoate şi, probabil, la maSunetul pătrunde în toată camera se reaminteşte de Mi . joritatea vecinilor din bloc petele celebrul fiecare dată că aşa aranja trom , copilul de trupă Costache Florea zis Hopa-Mitică i ale regelui din brigadele regale de suflător în mâinile lui Ferdinand. Dar trompeta rămasă lor, a proCostel a suflat şi-n urechea doctori e, a zecilfesorilor, a florăreselor cu fuste creţ entat or de lăutari alături de care s-a prez sau sâmbătă de sâmbătă într-un colţ la nat răsu A ui. tiul ureş Buc altul al Electrecord şi la Radio, în urechile e, Romicăi Puceanu, ale fraţilor Gor ale lui Dona Dumitru Siminică şi ale lui Fane „Chioru’” Vişan, asta ca să vorbim doar de imp rim ări. De apr oap e un dec eni u, trom pet a cu sur din ă a am uţit .

Dar Costel stă calm cu ea în braţe, perfect conştient că e ultima din Bucureşti.

Se aşază picior peste picior şi începe să poves tească.

Costel Vasilescu

De jale şi de dragoste

29 SBM: Povesteşte-mi prima întâlnire Fane Chioru’ îl lua mereu cu el, după el, şi cu Fane Vişan zis Chioru’. îl ţinea de mână, ştii? Întotdeauna. Şi-aicea CV: De Fane Chioru’ Vişan pot să spun aşa: la treaba asta era Stelică, fratele lui. Pe-urmă, de prima dată când l-am cunoscut mi-a plă- pe oriunde cânta el ne lua şi pe noi. Şi-a venit cut foarte mult de el. Şi-n afară de treaba odată... eu stăteam la un bloc d-ăla paradit asta, el căuta tineri d-ăştia să-i ia. Cum ar rău, prima dată când am luat-o pe nevastăfi fost prietenu’ meu Grigore Ciuciu, îl lua -mea n-aveam casă, şi-am luat un apartamereu pe la nunţi. Aveam 16-17 ani şi el ment pe Iancului acolo. Şi el venea jos, eu ne lua că-i convenea că ne dădea cât voia el stăteam la etaju’ 1. Şi el venea cu nevastă-sa acolo, ştii? Şi cântând Grigore cu el, i-a spus şi striga: „Costeleee!” Când striga odată – şi de mine: „Dom’le am un prieten al meu toţi ţiganii ieşeau de pe Iancului, d-acolo. care cântă cu trompeta ca Hopa-Mitică.” El zicea: „Vino-ncoace tată.” „Da, nea Fane.” „Ia adu-l mă-ncoace!” Şi când m-a ascultat, Şi-mi dădea arvună, mă. Venea să mă ia m-a luat pe la nunţi. Pe la unu’ în Floreasca la treabă, să mă motiveze avansu’ pentru – Virvilan. Ţin minte prima dată când am treabă: „Vezi c-avem, tată, pe data asta, pe cântat acolo un botez, n-avea lumină, curent. data asta avem nunţi.” Mergea lumea la SBM: Virvilan din ce neam era? el acasă să-i dea treburi, era foarte iubit.

CV: Cocalar. Cocalar era Virvilan ăsta, da’ SBM: Tu cânţi la un instrument, pracmurea de nea Fane Vişan. Tot ce făcea el, Vir- tic dispărut complet din muzica lăutăvilan ăsta pe el îl lua. Şi el mă lua pe mine, rească, fiind ultimul intepret la trompe Grigore şi, ştii pe cine mai lua? Pe Nico- petă cu surdină şi capac. Cine a fost lae Florian. El era d-acolo. Şi într-o seară, el acest Costache Florea zis Hopa-Mitică? cânta aia, cum îi spune... „Femeia mea”. Era o Ce întâlniri remarcabile ai avut cu el? romanţă. Şi el era-nvăţat că cânta Hopa-Mi- CV: A fost un lăutar care s-a născut printre tică, cânta pe la boldeni aşa. Eu sunt elevul boldeni, p-acolo. El a luat-o de nevastă pe sora lui, eu de la el am învăţat. Şi cântând el asta, lu’ Panait Armonistu’. Ăsta, Panait, cânta la era învăţat cu Hopa-Mitică şi-i dădea ritur- armonică. Hopa-Mitică era-n armată: a fost nele11: (fredonează puţin romanţa) m-ai înţe- copil de trupă la armată, pe vremea regelui les? Şi eu ştiam treaba asta, şi când m-a auzit: şi-n fanfara aia a capitalei, cânta acolo. Şi când aoleu! Nu mai putea de bucurie. Băi, frate, venea acasă, i-auzea p-ăştia că cântă lăutarie, şi când am început să cântăm în casă, ăştia pe boldenii ăştia. Între boldeni, când era el aveau lămpi d-alea cu gaz lumină, când nu era mic, cânta Fane Vişan Chioru’, Mitică Ciucurent. Şi când a zis „Femeia mea” – avea o ciu cu ţambalu’, era un basist bătrân din Tei voce extraordinară, s-a stins luaşa... şi ăştia cânta! Mai era şi nea’ Panait cu ei. o mina. S-a stins lampa! Atunci îţi 11 Ritornell Boldenii când îl vedea pe Hopa-Mitică că ă dai seama c-am început să râd. (în italian cânta cu trompeta, nu le plăcea că n-avea SBM: Fiind orb, cine-l aju- „mica în încă surdina asta (arată către trompetă) şi se, ) ” e r ta să-l aducă la treabă, să-l t o a r c e auzea de zicea: „Hai, bă, mi-l aduci p-ăla ca e r aducă la cântare şi să-l îmbrace? pasaj la Moşi, cum se cântă la Târgu’ Moşilor?”. Şi în CV: Îl mai ajutam şi noi... da’ de curent el a pus surdina asta, i-a ascultat p-ăia, şi el ormulte ori avea un frate, care cân- melodia cânta mai bine ca acordioanele cu trompesau ta cu ţambalu’ mic: Stelică Vişan. chestrei ta. Şi ăia, boldenii ăia, atât de multe nunţi lui.

Da’ avea alt frate, Niculaie Vişan, a coru l făcea. Nu exista sâmbătă sau duminică tu marele ţimbalist care era cumnat C o n c e p t fără nuntă. Făceau şi lunea, şi marţea! Şi ru ă p cu Ion Voicu. Da’ Stelică ăsta era a a ăsta cu armonia, nea Panait, îi spunea: cul o r a un ţambalagiu mai... aşa. Da’ ăsta... în b „Ia vino şi tu. Ia trompeta aia şi mergi cu an. itali

De jale şi de dragoste

12

30 noi.” Şi cânta o horă rară (fredonează „Leliţă da’ a murit de tânăr. Într-o zi vine nea Ion, floare”), c-a învăţat-o cu trompeta. Şi când l-a trece p-acolo prin faţă şi m-aude pe mine. ascultat ăia, numai pe el. Acuma, el fiind mai Tatal meu a cântat la fanfară, la nunţi grele deştept decât ăştia, că era muzicant, cunoştea de ţară înspre Moldova. Şi eu văzând trompeşi note de armată, a-nceput să-i vie nişte minte ta lu’ tata acolo, am pus şi eu mâna pe ea şi şi-a făcut o formaţie mai, cum să zic eu, mai suflam în ea. Da’ ăla a auzit, cică: „Cine e ăla, aranjată, mai bună. Cânta cu Mitică Ciuciu dom’le, care cântă cu trompeta aşa? Că cântă cu ţambalu’, era un basist bătrân de prin Tei frumos...” îi spune lu’ unchi-meo în faţa cade pe-acolo, am uitat cum îl cheamă. Ăla sei. „Păi, ăla e nepotu-meu, dom’le. Tac-su îl cânta în continuare cu ei şi cânta bine. Deci ia pe la nunţi.” Chiar mă lua tata cu bariton erau două armonii: îl lua p-ăsta, pe Panait, şi d-ăla fligorn, ţineam şi eu „umpa-umpa”, măcând l-a ascultat pe Gheorghiţă Trandafir, era sură acolo. Şi ducându-mă cu tata pe la nunţi, nemaipomenit. Şi s-au băgat amândoi până pe la astea, acum îmi intrase şi mie-n cap. la urmă. Panait avea o armonie care nu era Şi luasem trompeta şi-o bâzâiam toată ziua. la fel ca a lu’ ăsta. Trandafir avea un Orfeo Ăla când pleacă de la unchi-miu (ciocăneşte italian care era semiton-ton, da’ a lu’ Panait în masă): „Dom’le, vreau să vorbesc ceva cu era cromatică şi cu un vultur frumos sculptat dumneata. Dom’le să ştii că eu cânt la Ancu pietre scumpe. Era extraordinară armonia samblu şi sunt cu Mitică trompetistu’, cu Hoaia, da’ nu-i mai ţin minte marca. Şi Trandafir pa-Mitică coleg. N-ai vrea să vii să-ţi arăte el? avea o armonie mică, care când băgai burdu- Pentru că dumneata ai mâna extraordinară. fu-năuntru, când sunai era altfel, un alt ton, şi Cânţi la fel ca el.” Eu m-am bucurat extraordicând trăgeai, alt ton. Semiton-ton. Aşea avea nar când am auzit. Da’ mă gândeam, Doamne, şi Stere Udilă bătrânu’. Cânta şi din burduf, poate mă duc la ăla şi mă goneşte. Şi zice: „Eu ştii? Îţi dai seama, au cântat câteva nunţi şi-au vorbesc cu el la Ansamblu şi-i dau o zi când început toţi: „Hopa-Mitică, Hopa-Mitică”. să vă-ntâlniţi.” „Bine, dom’le!” În altă zi vine Ce făcea Hopa-Mitică? Cânta hori d-astea şi-mi zice: „Vezi că am vorbit cu nea Mitică şi, fiind cu trompeta, se-auzea mai tare ca şi vrea să te vadă neapărat.” M-am bucurat. ei şi la lume le plăcea extraordinar. Şi la un Stătea pe sfântu’ Ioan nou, exact la Unirea, în moment dat îi vine lui, mă luase şi pe mine spatele magazinului Unirea de azi, unde era tânăr: „Hai dom’le! Când începem, începem Sfânta Vineri. Şi-l văd eu cu ochelari de soare, ca lumea, cu toţi odată, şi când terminăm aşa, şi vine: „Hai, noroc!” „Bre”, zic, „vreau cu o oprire d-aia, aşa...” Pam, pam, pam, ce- şi eu să-mi arăţi şi mie, da’ în primu’ rând -auzise el pe la muzică cultă şi-n alte părţi. vreau şi eu note”. Da’ el mi-a spus: „Bă, tată, Şi la boldeni le plăcea: „Ia uite, dom’le, ce vino într-o zi la mine să te-ascult, să vedem încheiere.” Le plăcea orice nebunie şi a evoluat. care e situaţia.” Şi mă duc la el în altă zi. Era SBM: Dar întâlnirea ta cu el? prieten bun în vremea aia cu un trompetist CV: Întâlnirea mea cu el este grozavă. Eu de muzică clasică de la Circul de Stat şi juca când stăteam acolo, stăteam în Ghica. table amândoi. Când am venit: „Bună ziua!” Şi era un rând de case aşa. La a treia Da’ zice: „Ia, mă, să te-aud ce cânţi. Ia tromcasă stătea un frate d-al lu’ tata. peta!” Când am pus mâna pe trompetă şi-am Şi-avea o fată şi mereu zicea: cântat, celălalt nene: „Ia uite, bă! Bă, să fiu al „Dom’le, să găsesc pe cineva să-i arate dracu’ – eu vin la tine de-atâţia ani şi te-ascult şi ei.” Şi i-a cumpărat acordeon lu’ şi nu pot să cânt o horă de-aia. Şi uite, mă, cofata aia. Ea trăia cu unu’ cu clarinetu’ pilu’ ăsta...” S-a mirat de mine, ştii? Da’ el zice: Ion Bob al lu’ Niculaie Stănescu, care „Vino tată, că când am timp liber...” Eu zic: era prieten bun cu Hopa-Mitică, „Bre, spune-mi ca să ştiu cât trebuie să-ţi dau

ic Ad

ăd

in

ns

nî ito

sem

n. ito

em

De jale şi de dragoste

lunar, pe lecţie sau...” Ştii? Da’ el: „Stai liniştit, că discutăm mai târziu de treaba asta.” Nu mi-a luat niciodată niciun ban. N-a vrut să-mi ia! Şi mi-a arătat o sârbă frumoasă de la fa minor, care e cel mai greu la trompetă – fa minor.

SBM: Dintre Marcel Budală şi Ilie Udilă, pe care-l preferai ca instrumentist?

CV: Amândoi au cântat extaordinar de bine şi de frumos. Dar între noi, între lăutari, se zicea că diferenţa dintre Budală şi Udilă ar fi simplu de explicat. Mă zăpăcea, îmi plăcea extraordinar treaba asta. Îl dădea pe Budală şi-ncepea Budală (fredonează o sârbă rară): copilărie şi pe urmă-ncepea romanţat. Şi pe urmă-ncepea Udilă (fredonează un brâu iute). Mamă, mamă ce-mi plăcea. Pot să recunosc acum, la 81 de ani, că pe Udilă l-am îndrăgit mult mai mult ca lăutar.

SBM: Cum era bursa veche a lăutarilor din Bucureşti?

CV: Pe vremea când cântam cu Ilie Udilă era bursa la Izvor. Era un local „Strugurele”, şi lângă el era un local mai mic. La ăla venea lăutarii, la ăla mai mic. Aia a fost prima dată.

Eu, înainte să merg la bursă, pe la 16-17 ani mergeam pe la ţară să cânt: mai cântam şi pe mâncare. Mie bursa mi-a schimbat viaţa.

Acolo m-am întâlnit cu cei mai mari lăutari ai Bucureştiului şi tot acolo mai veneau copii la mine să le arăt cu trompeta. Era o vreme.

Da’ la mine care venea să-i arăt începea, şi-n două zile nu mai venea. Era greu trompetă, să cânţi după acordeon şi cu ea astupată.

SBM: Dar ai vreo întâmplare care ţi-a rămas în minte de la bursă?

CV: Sunt atâtea şi-atâtea. Am venit din armată, m-am însurat, am luat-o pe ţiganca mea din Moldova (râde) şi stăteam pe Iancului.

Mi-a dat casă după, acolo, două camere, aşa că aveam numa’ un copil. Şi zic acuma să mă duc şi eu la bursă. Nu prea aveam bani, cum era timpurile alea atunci. Şi când mă duc la bursă, cine era acolo? Bebe Harapu’, un acordeonist, finu’ lu’ Ilie Udilă: „Bă, Costele, că de când te caut.” „De ce, mă?” „Măi băiatule, fii atent aici că sunt cu nişte ţigani.” Cum

31

era restaurantu’ la colţ la Izvor, vizavi era un parc. Acolo mergeau. Şi ştii câţi era acolo?

Vreo 10 ţigani d-ăştia mari, mustăcioşi d-ăştia cu corturi. Erau ursari corturari, bieţii de ei, dinăia de dorm pe drumuri. Ei vorbesc ca zlătarii, da’ mai greu, mai altfel. Şi-mi spune mie: „Băi, am pe ţiganii ăştia şi ştii ce vrea?

Nu vrea lăutari d-ăştia. A auzit de tine şi vrea fanfară!” Le plăcea la ţiganii ăia de pe linia Olteniţei. Poate aveau neamuri în Moldova, ştiu eu... „Pleacă dracu’ d-aicea, că nu mai pot să cânt eu fără surdină. Eu m-am învăţat să cânt cu surdină, cu acordeon, cu ţambal.” Şi erau şi nebuni ăia! „Nu mai cânt aşa, vrei să mor p-acolo?” Da’ el: „Bă, da’ prost eşti mă. HopaMitică îşi face treaba bine rău de tot.” Da’ nea Ion Nămol era cu mine acolo: „Băi Costică...”

Eram în postul Paştelui atunci, zice: „Tu nu vezi mă că n-avem bani, mă? Nu e bani, mă.

Du-te, mă, fă şi tu cum face Hopa-Mitică.”

Parcă mi-a băgat-o în cap. Da’ ce zice el, Bebe: „Mă, băiatule, măi Costele, ăştia te plăteşte bine, mă.” „Băi, fii atent.” Eu plin de nervi, aşa: „Băi, dacă eu mă duc la ăştia, ştii cât le cer?

Bani mulţi de tot. Dacă nu, dă-i în pizda mă-sii.

Ori o fac, ori n-o mai fac.” Şi se duce cu ăia, vorbeşte ce vorbeşte cu ăia şi-mi zice: „Vino-ncoace Costele!” Mă duc la ăia: „Dom’le, ştii ce vrem şi noi? Să vedem dacă eşti Costel Trompetistu’.” „Da’ de unde ştiţi voi de Costel Trompetistu’?” „Lasă, dom’le, c-am mai auzit şi noi la Radio, da’ vrem să vedem şi noi trompeta. Să mergem la tine acasă?” Mă gândeam, mă duc cu ţiganii ăia acolo, eu stăteam mai între lăutari, profesori, oameni serioşi era la mine: „Ştii care e situaţia? Dacă mergeţi la mine, mergeţi numai doi inşi. Restul staţi aici! Merge doi inşi şi vede trompeta şi-i arăt că sunt eu, Costel Trompetistu’”. Am luat un taxiu’, mă duc acasă, nevastă-mea era la măsa, era plecată, eram singur acasă. Desfac trompeta – era ştearsă şi lucea – încep să cânt: „Da, dom’le... da’, ia hai!” Şi făceau ca nebunii ăia. Am luat trompeta şi-am cântat o sârbă de-aia: „Aoleu! Tu eşti Costel Trompetistu’!” „Ştii care-i situaţia? Vreau 10,000 de lei.”

De jale şi de dragoste

32 Pe timpu’ ăla, era bani. „Şi banii-nainte. Dacă Se urca în pom şi arunca bani pe noi. Făcea nenu, bag trompeta-n cutie”. Şi eu îl luasem, ca să bunii, aşa făcea ăia. M-a angajat de la 12 ziua fiu în siguranţă, pe Marin Vişan cu mine, un până la 10 dimineaţa. Măi băiatule, pe la 5-6 clarinetist: „Ia-o Costeluşule, ia-o că n-avem zic: „Gata, s-a terminat! Eu mă duc la Radio că bani şi merg şi eu cu clarinetu’.” Îmi şoptea la m-aşteaptă ăia. Pe urmă mă dă afară de-acolo.” toate colţurile. Nici n-a zis: „Pâs” ăia. A luat Da’ ei: „Să vedem, dom’le, că ştii ce-a zis un pachet de 10,000, mi i-a numărat şi mi mireasa? Să mai stai astăzi şi vă mai dăm încă i-a pus pe masă. Am făcut o chitanţă cu ei şi nişte bani.” Încă 10,000 să mai stau o zi. Eu am plecat. Ce crezi c-am făcut? M-am dus la am zbierat: „Lasă-mă-n pace! Nu mai vreau un alt băiat din generaţia mea, Dumnezeu să mai stau.” Şi ce crezi că s-a-ntâmplat? Vine să-l odihnească, Gheorghiţă Trompetistu’: un ţigan: „Aoleu, a leşinat mireasa! A zis că, „Ia Gheorghiţă. Ia 5,000 ăştia şi fă fanfară, dacă plecaţi voi, moare.” „Bă, sunteţi nebuni la că eu nu-i mai cunosc cine cântă.” Nu-i mai cap? Nea Gheorghiţă, vorbeşte cu ei. Vorbeşti ştiam pe toţi şi: „Trebuie cu 10 oameni să cu ei, te angajezi şi mai stai cu ei câteva ore. mergem!” Eu cu Bebe ăsta, l-am luat cu toba, Da’ eu plec.” Până la urmă a mai dat vreo 5,000 ne ducem acolo. Când am început nişte sâr- şi a rămas ăia până seara şi eu am plecat acasă. be d-alea... mamă, mamă! Murea de noi. Îndep ărtându-mă de apartam entul lui Costel, m-am gândit toată ziu a la poziţia lui exactă în economia muzicii lăutăreşti de astăzi. Pe ntru mine, Costel Trom petistu’ reprezintă verig a esenţială dintre istoria orală/mitică a muzic ii lăutăreşti urbane şi istoria sa documenta tă propriu-zis de către specialişti. E unul din tre ultimii lăutari de Bucu reşti care mai ţine minte terasele de odinioară, lăutarii în fracuri scu rte, perechile de cai cu ga roafe la urechi şi horel e rare ce răsunau în curţi zgomotoase, înainte ca Bucureştiul să aibă atâ t de multe blocuri gri .

De jale şi de dragoste

33

De jale şi de dragoste

34

Neluţă Neagu

De jale şi de dragoste

35

De jale şi de dragoste

36

Pe un ta bu negru, s ret, între două cund şi fotografi i, N cu mai lasă să se vad părul ondulat – eluţă cel de azi – ă asta atâ prin car c tier t de evid hiar dacă tunso cu un tricou ent ca pe area scu şi analiz ele Bucureştiulu rtă nu i la coad VHS-uril ea aa ec îl reprez ză cu mare ate intă pe nţie stra nilor ‘80 – priv u nunţi trase eşte pe fe da. Foto Neluţă apărut reastră g N prin bu năvoinţa eagu pe un d rafia mică din îi reprez is d r c de m a intă pe uzică p eapta mulţi din paratului de s ani de zil o ta p tr t, ulară, e: e lăutar în 1987 ii Bucur Toni Ior Ionică Minune, . Cea eştiului Mieluţă dache, Io mare cu care Bibescu, n Drăgo punţi de a cântat Costel H i. Cele salvare. a nţu, Ghiţ două fo Când co atunci”, tografi ă Coa nve om povesti lu ul se emoţio rsaţia ajunge la i par nişte ade dă, văra n ează m i Neluţă trecut şi a lăutari, la „lume te să-i vorb ce am acumula i lesne. Mi-aş a de esc t în ultim d pentru u ii 13 an ori să-i pot nele ide şi de cei de ţară, i de pov i şi să-m şi de cei sunt şi estit i sp de să Neluţă îm rezumăm con ună de fiecare oraş, să mă cond cu v n am e i pare u rsaţia c într-o p u victor parte exact aşa ne n om c ia lui. oziţie ş are parc uie Acasă e cum ă E unul a dintre c , dar emanân acum află sens ei câţiva ul vieţii, ltfel. d o fi lăutărea g scă ţigă u s lă tând r ă utari ap nească. că dacă A învăţa care nu fac d roape cerească. te e porţi civ t cu lucr ilizat, s în lunga sa ex râs azi muzica urile ca tr perien e r c e urâ ascultăto îţi disp rului. D lac, vei nd mici ironii ţă de viaţă u n nopţi n în legă edormite gile de pe chip intra mai rep tură ede în ul său – îi ev – mărtu g idenţiaz r a ţi ile rii ale ă şi m miilor d ai bine e faţa şi gânduril e.

Neluţă Neagu

De jale şi de dragoste

37

familia lui. Mă refer şi la manelişti, mă refer şi la cei cu muzică pop, cu muzică populară, la cei cu folk, cu rock... fiecare vrea să aducă o pâine acasă şi să cânte ce-a-nvăţat să cânte, să poa’ să trăiască. Eu am ales să duc mai departe steagul muzicii noastre.

SBM: Povesteşte-mi despre tatăl tău.

NN: Tatal meu a fost cel mai mare viorist din Fântânele. Eu am crescut la ţară cu Costel Hanţu şi întreaga mea familie. Şi Ion Onoriu e tot din Fântânele. Pe tata toţi îl ştiau de Neagu de la Fântânele. Tatal meu, când a fost în voga lui atunci, cânta şi era căutat şi de ţigani, şi de români. Tata cânta în primul rând ţărăneşte – rupea vioara-n două! – dar cânta frumos şi lăutăreşte ţigăneşte... câteva piese. Venea nunţile la poartă la mine pe la sfârşitu’ anilor ‘60... eu eram mic aveam 5-6 ani. Tot timpu’ mă gândeam: „Ia uite dom’le, de la ce depărtare vine ăştia pentru tata. Ce mare valoare e tatal meu!” Îmi dădea bani pe mână. Eu aveam acordeon cu 32 de başi, un model de Weltmeister care învăţam eu aşa, aveam 6 ani... Şi tata mai mult ţipa pe mine: „Treci şi pune mâna pe acordeon. Studiază!” Când am făcut şi eu 7-8 ani şi-ncepusem să dau drumu’... învăţasem bine, a stat de capu’ meu, mă forţa, mă mai şi articula. Şi începuse, când mergea la nunţi: „Hai, ia acordeonu’, hai şi tu cu mine. Faci şi tu 2-3 melodii acolo la gagii13 să cânţi, să te vadă lumea.” Şi m-a luat tata cu el atunci când aveam 7-8 ani, mă chinuia pe la toate nunţile, că tata era valoare, mergea la toate nunţile... că tata era valoare, îl iubea românii, îl iubea toată lumea. Când îl auzea Bucureştiul şi toate comunele de jur-împrejur, pe unde se ducea făcea linişte: „Hai!” Şi prima nuntă când m-a luat, la Jilava, ţin minte şi-acuma: 8 ani aveam.

Era tata acolo cu toată formaţia lui şi m-a luat la un om care n-avea picioare. Era-n scaun cu rotile şi s-a făcut ginerică, ţigan de vatră. Şi-a cântat tata acolo, lume bună... Şi-atunci, îţi dai seama, la g acolo a cântat tata cu băieţii lui şi-a făcut linişte cu ei acolo: „Şi-acuma vreau să-l anunţ şi eu 13

. âni rom l de nsu

se Cu

SBM: Crezi că poporul român e un popor mai muzical decât altele?

NN: Cel mai mare muzical e poporul român.

Aşa văd eu ţara noastră. O ţară de muzică care, tot ce am văzut eu în România, sunt muzicanţi care, poate noi nu-i cunoaştem, nici nu ştim poate de unde sunt muzicanţi mari şi noi nu-i cunoaştem bine. Ce-am văzut eu aşa prin toată lumea, sunt mari muzicanţi la noi în ţară.

SBM: Ce-ai zice că au deosebit ţiganii lăutari, ca sensibilitate muzicală, faţă de toţi ceilalţi locuitori ai României?

NN: Ţiganii noştri în primul rând că le-a plăcut să cânte şi le-a plăcut situaţia asta: să fie lăutari din cap până-n picioare. Ţiganii noştri, care sunt ţigani şi a luat-o pe drumu’ ăsta cu lăutăria, să ştii că toţi cântă bine, în felul lor. Îmi place, care-a luat-o pe drumu’ ăsta cu muzica şi-a învăţat să cânte şi e pe drumu’ lui.

Da’ nu toţi sunt egali! Sunt unii mai cu firmă, alţii mai de rând, alţii mai amărăşteni, alţii poa’ să cânte să poa’ să trăiască, să-şi întreţină familia. Nu pot să zic că noi ţiganii lăutari suntem egali. Deci, noi care-am învăţat şi-am luat-o pe drumul ăsta primii, cum sunt şi eu, cum sunt şi alţii care e de teapa mea. Mă refer la garda veche. Mă refer cum e maestrul Ionică Minune, cum e Constantin Fulgerică, cum e Costel Trompetistu’, cum e George Udilă, cum a fost Toni Iordache, Dumnezeu să-l ierte, care Toni Iordache a inventat practic lăutăria din cap până-n picioare. Deci, omu’ ăla dacă mai trăia era lăutăria-n picioare! Da’ de când a murit omuleţu’ ăla, muzica a cam luat-o razna cu tot ce se cântă acuma. Asta e. Da’ eu unu’ din partea mea, ce vorbesc eu acuma, eu mi-am păstrat stilu’, nu m-am schimbat. Eu vreau să merg cu stilu’ meu Neluţă Neagu cu care mă ştie tot Bucureştiu’, mulţi din ţară, poate şi d-afară. Eu am o firmă mare şi vreau să mor cu stilu’ ăsta caream învăţat să cânt şi vreau să-l păstrez până la moarte. Ca toţi băieţii care a mai rămas în picioare cu lăutăria, ţi-am zis cine mai sunt.

Restu’ nu mai mă interesează. Restu’ fiecare-şi face treaba să poa’ să câştige pâine pentru

De jale şi de dragoste

38 pe băiatu’ meu, să vă cânte şi el două-trei Nămol, era Gheorghe Lambru, era ăsta... melodii”. Îţi dau cuvântul meu, când am în- Nicolae Obedeanu cu vioara, cel mai bun ceput, dacă nu curgea banii pe mine... Când viorist care nu prea a imprimat, din păcate, am văzut că tata e iubit şi-am văzut şi eu şi tata era Fane Negrilă cu basu’, unchiu’ lu’ Ghiţă mereu îmi spunea: „Pune mâna şi cântă ca să Coadă, era Mieluţă Surdu’, cumnatu’ lu’ Toni câştigi bani.” Şi toată nunta aia călare pe mine: Iordache, tatal lu’ Luis cu ţambalu’, dac-ai auzit „Mai pune-l p-ăla micu’ să ne cânte.” Şi uite- de el... Ce-mi aduc eu aminte, cam ăştia erau aşa m-a luat tata pe la toate nunţile şi tata mi-a acolo. Şi i-a lăsat pe toţi să cânte sărbătoritei, făcut firmă. Şi pân’ am făcut 15-16 ani, aveam nevasta lu’ Iancu, c-aşa-l chema: Iancu de la mare firmă. După 20 de ani, urca lumea-n Valea Dragului, român topit după lăutari. I-a pom să mă vadă. Eu am avut firmă mai mare lăsat pe toţi, au cântat şi-au făcut acolo atmospe timpuri, poate mai mare decât are Salam feră frumoasă, plăcută, au cântat la plăcere. acum. Nu mi-e ruşine să spun. M-a dus prin Mai mult hori şi de ascultare se cânta atunci. toate părţile, tatal meu. N-a fost comună îm- Şi-au terminat băieţii de cântat şi vine Iancu prejuru’ Bucureştiului unde să nu mă ducă, cât ăsta, bărbatu’ lu’ sărbătorita: „Acuma v-aţi eram mic. Şi când a apărut televizoru’ a fost terminat programul. Am şi eu surpriza mea, mai bine, că mergeam la televiziune cu Gabi pe Neluţă Neagu, copilu’ ăsta care vreau să Luncă, cu Ion Onoriu, cu tata. Eu am făcut cânte lu’ soţia mea!” Şi când am început să filmări la Televiziunea Română pe timpu’ lu’ cânt s-a zăpăcit toţi: „Nu se poate aşa ceva.

Ceauşescu. Mă duceam pe la Gabi Luncă, stu- În ce fel cântă copilu’ ăsta, ne-a zăpăcit!” Am diam cu ei melodii, le mai arătam şi lor câte-o început cu ascultare, am început cu hori. melodie. Aşa era felu’ meu. Eu nu m-am ferit. SBM: Mai ţii minte ce ai cântat?

Am avut valoarea mea care lumea a ştiut ce pot NN: Cântam muzică lăutărească rară, d-aseu, am mers pe picioarele mele, n-am depins ta de ascultare: „Ce n-aş da să mor diseară”... de nimeni. Şi nunţile, când le-am angajat eu, Turceşti nu se cânta la medii din astea de lăuam fost foarte corect cu toţi lăutarii mei, sala- tari. Mai mult hora şi ascultarea. Eu am cântat riul meu... nu m-am bucurat la nimeni, bacşişu’ şi turceşti, da’ la alte categorii de oameni. Acuegal – normal! – poa’ să-ţi confirme oricare ma, nici bătrâneşte de tot nu puteam să cânt, lăutar, mai ales ăştia de care scrii în cartea asta. că „Mori murgule de necaz” şi alea bătrâneşti SBM: Când erai mic te-ai întâlnit vre- le-a cântat băieţii ăia. Eu cântam: „Anii mei odată cu un lăutar bătrân pe care-l şi tinereţea”, „Mă scol noaptea pe la trei”, respectai atât de mult încât ţi-era şi „Rău e când nu e frăţie”, „De trei săptămâni ruşine să vorbeşti sau să cânţi cu el? încoace”, care le-am pus şi pe casete, după NN: Îţi spun o fază, cea mai tare, care n-o s-o uit Revoluţie. Cântam şi o turcească, „Prinţişorul”, niciodată până mor. Aveam 15 ani şi aveam un care-am făcut-o la Craiova cu băieţii d-acolo. prieten român de la Valea Dragului, de unde e Deşi nu ne-a lăsat să o imprimăm la ElectreFlorin Salam, care-auzise de mine şi i-a zis lu’ cord, Elena Ceauşescu purta caseta aia peste Toni Iordache, c-avea cercuri cu el: „Ţi-aduc tot cu ea. Ea ştia că am făcut cântecu’ pentru o surpriză... cea mai mare. Un copil care-o să fiu-so. Eu îi cântam lu’ Nicuşor. Mă prindea vă uimească când o să-l ascultaţi!” M-a dus la la Casa Doina şi mă băga la separeu şi-i cânziua lu’ nevastă-sa. S-a apropiat chefu’ ăla, am tam. Asta nu puteai s-o declari pe timpu’ ăla ajuns acolo, eu 15 ani, ruşinos, copil. Şi când şi acu’ nu mai interesează pe nimeni. El mă am ajuns acolo la petrecere-acolo, la Valea iubea mult de tot. Orice-i cântam eu îi plăcea.

Dragului, mamă, ce lăutari erau acolo! Aoleu! SBM: În poveştile altor lăutari din BucuTremuram de frică. Era Toni Iordache, era reşti am auzit că existau o sumedenie de George Udilă, era Ionică Minune, era Mihai conflicte care proveneau din împărţitul

De jale şi de dragoste

39 banilor. Ai fost martor la aşa ceva? ţipe, să facă... Nu! Asta nu-nseamnă lăutărie.

NN: Erau şi la noi, da’ nu ca acuma. Era altfel. Un lăutar care poa’ să-şi arate valoarea poa’ să Eu am cântat foarte mult timp cu bătrânii lău- stea şi liniştit, să cânte modest, să fie ascultat. tari din Bucureşti: Gheorghe Lambru, Mihai Dacă ţipă, ce reuşeşte? Dacă face nebunii...

Nămol, mai era şi-un coleg de-al meu, Costel SBM: Păi, au apărut, în vremea din urmă, Hanţu, Dumnezeu să-l odihnească, care eu am nişte muzicieni mai tineri, care prin aceste dominat Bucureştiul cu el. Noi când ne du- „nebunii” au un succes deosebit la public... ceam la o nuntă, fiecare ne făceam programul NN: Nu! Lăutărie nu-nseamnă ţipete şi nostru. Trecea Mihai Nămol, Lambru pe nebunii! Cu lăutăria trebuie să fii om cinurmă cânta. Cântam numai la boldeni care stit, un om cu valoare, să-nţeleagă toată ei asculta muzica noastră şi le plăcea tot ce lumea ce cânţi. Asta-nseamnă lăutărie, nu cântam noi. Muzica lăutărească ţigăneas- ţipete, văitături proaste, nebunii d’astea... că mai ales se cânta la ei. Deci înainte mer- Eu aşa consider lăutăria: să cânţi pe scenă, geam două formaţii: eram noi cu lăutăria să fii dulce, să fii modest, să poa’ să te-asşi, în timpu’ ăla, era Dan Armeanca. Deci culte oricine cu drag. Dacă eu mă duc acunoi cântam la florari! Mihai Nămol, care era ma, ca Neluţă Neagu, la 60 de ani ai mei, să cel mai iubit, ăla îi curăţa. Ăla era idolul lor! mă duc să mă urc pe scenă şi să strig: „Hei! SBM: De ce? Pentru că făcea, aidoma tatălui Ho!” aşa şi cutare, e urât. Nu-mi cade bine. lui Ion Nămol, „vorbe la secundă şi la minut”, SBM: Am auzit mulţi lăutari urbani, specialiadică improviza pe loc texte pentru meseni? zaţi în muzica de mahala, care-mi spuneau NN: Da, făcea vorbe la minut, la secundă, că unii instrumentişti tineri de astăzi au şi-i ştia. Îi cunoştea pe toţi. Ştia durerea lu’ evoluat enorm, în primul rând pentru că au ăla, ştia problema lu’ ăla – ca un securist al avut acces la mult mai multă muzică. Tu ce lăutăriei (râde). Acuma, să mă întorc la între- crezi despre asta, mai ales comparând cu gebarea ta. Noi am avut prea mare respect, noi neraţiile dinaintea căderii comunismului? n-am făcut prostii cu banii, noi n-am fugit NN: În muzica lăutărească a evoluat cine a pucu banii, n-am făcut probleme la băieţi. Noi tut să se ţină de ea. Cum sunt eu unu’ Neluţă am fost nişte oameni cinstiţi care ne-a mers Neagu, eu nu m-am schimbat din muzica buhu’ că Neluţă Neagu, Gheorghe Lambru lăutărească nici dacă ar veni încă o sută de şi Costel Trompetistu’ am fost cei mai cum- generaţii. Şi poa’ să cânte stele verzi. Ce poa’ inţi oameni. Noi trei tot ce produceam, pu- să cânte ei, eu nu m-am schimbat stilu’ şi mai neam pe ţambal. Da’ era câţiva... Mihai Nămol sunt câţiva băieţi care nu s-au schimbat, nu care umplea buzunarele atâta şi ne lăsa cu s-au vândut şi n-au pierdut lăutăria niciodată. ochii-n soare. Era finu’ lu’ Costel Trompetis- Vrei să ţi-i spun? Mai sunt câţiva băieţi care tu’ acest Mihai Nămol şi-auzeam discuţii la mai ţine lăutăria-n frâu: cum am spus maestrul terminare. Noi ce luam şi puneam pe ţam- Ionică, Leonard Iordache la ţambal, George bal, aia rămânea la noi. Da’ ce lua Mihai Miu şi familia Miu care şi-a păstrat drapelu’ Nămol şi pleca cu banii... făcea nenorocire. de la nea Ion Miu, George Udilă – care a conBăieţii-l blestema mereu. Eu le mai ziceam: tinuat tradiţia de la Ilie Udilă –, care toţi au „Bă, lasă-l, mă, să fie sănătos, că nu mănâncă învăţat la acordeon, vorbesc generaţia mea, cu 10 linguri. Tot cu o lingură mănâncă.” după maestrul Udilă. Poate şi Ionică a luat SBM: Cum trebuie să se comporte un lăutar una-alta de la el. A fost un respect mare, care-a în societate? fost cel mai mare acordeonist printre... A mai NN: Un lăutar trebuie să fie foarte cinstit, fost Vasile Pandelescu. Au fost mulţi acordefoarte cuminte, să cânte liniştit, să fie modest onişti: Marcel Budală, pe timpu’ lui, care era pentru a fi ascultat. Nu să dea din mâini, să un acordeonist plăcut şi la români, şi la ţigani.

De jale şi de dragoste

40 SBM: Cum crezi că a reuşit Mar- fraier. Ai înţeles? Eu am încercat mereu să le cel Budală să fie ascultat, în egală arăt, pe unde m-am dus, i-am ţinut cu lăutăria măsură, şi de români, şi de ţigani? ţigănească până i-am plictisit. Dar la un moNN: Nu ştiu sigur, dar eu cred că a reuşit fiindcă ment dat a trebuit să dau şi alte programe. Şişi-a păstrat stilu’. Stilul lui a fost foarte plăcut. aşa a trebuit să mă descurc, că dacă nu zice: Tot ce-a cântat el a fost plăcut şi la ţigani, şi „Neluţa e bătrân, e depăşit!” Sunt câţiva inculţi la români: note drepte, egale, clasic, foar- care nu-şi dă seama ce vorbeşte. Mai sunt copii te corect interpretat, curăţenie în interpre- d-ăştia de-şi pierde minţile: „Hai să dăm drutare, fără ţipete, fără măgării, fără d’astea. mu’ la muzică cu buric şi distracţie. Să ne disSBM: Cum vezi generaţia tânără de instru- trăm!” Copii d-ăştia care nu cunoaşte lăutărie. mentişti şi tendinţa acesteia de a uni- Uite, am fost în Statele Unite, am venit acum formiza interpretarea muzicii lăutăreşti? o lună. Îţi dau cuvântu’ meu de om, că nu mă NN: Dom’le, vroiam s-ajung şi-aicea. Am fost feresc de tine, că n-am cântat o horă de mână la oameni serioşi care a vrut să asculte numai măcar. M-am dat după oameni şi mi-a părut muzică lăutăreasca şi... sunt unii care mai vrea rău! Dacă s-a câştigat cu manele... Nu vrea tis-asculte. Da’ mai vine unii pe o parte care, neretu’. Tineretu’ vrea să dea din fund, să audă cred că soţiile lor îi forţează: „Să mai cânte şi că e şmecher, că e-n America, că face bani şi o manea, să se mai cânte şi de joc!” Să mai dea cutare. Uneori trebuie să te dai după oameni, din... Pot să-ţi spun, da? Să dea din şolduri, să ca să-ţi faci treaba. Altfel, te duci la o nuntă dea din buric. Deci există această parte care şi vine maneliştii şi-ţi ia toţi banii. La o nuntă îi forţează nevestele. Da’ nu oameni serioşi. poţi să cânţi o ascultare şi o horă – două, da’ N-am văzut oameni serioşi să ceară o manea! pân’ la urmă tre’ s-o dai să faci şi tu ceva să Le place lăutăria şi cânţi. Cânţi cât se poate vii acasă cu ceva caşcaval. Mi s-a întâmplat de mult, până se satură, da’ la un moment dat şi chestii d’astea. Sunt manelişti care, când tot trebuie să mai vină cineva să zică: „Cântă vede că ia bani, nu se gândeşte că mai e o forşi tu o manea, două. Să mai joace femeile, să maţie de lăutărie. Dac-apucă ia ei tot şi fuge! mai schimbăm atmosferă.” Că fără asta nu se SBM: Ce l-ai sfătui pe un copil care aspiră mai poate acuma! Acuma ştii cum se cântă: să devină lăutar? eu le cânt oamenilor mereu lăutărie, până se NN: I-aş spune că toată viaţa lui trebuie să fie satură, da’ dacă nu cânţi şi-o manea – două, cuminte, trebuie să studieze mult, trebuie să n-ai avut succes. Şi să-ţi mai zic ceva. Dacă eu dea respect şi la lăutaru’ ăla bun şi la ăla mai mă duc la o nuntă, că eu sunt un lăutar care puţin bun, să fie modest, s-asculte de părinţii cânt tot ce se poate, şi te duci la câte-o nuntă lui. Dacă angajează vreo nuntă sau vreun botez şi le cânţi de toate, da’ nu poţi să le cânţi în ceva, să fie corect, dacă angajează lăutari să dea ziua de azi numai lăutărie. Că zice unii: „L-am salariu’ normal – fiecăruia cât i se cuvine – să adus pe Neluţa Neagu şi cântă numai vechi- fie în rându’ lumii, să nu facă prostii, să nu o ia turi”. În ziua de azi nu poţi să mai cânţi sti- razna, să nu încurce. Asta înseamnă un lăutar: lu’ ăsta aşa de mult, din păcate, că te ia de modest şi cuminte. Dacă vrea s-ajungă cineva! lui Neluţă de lângă, soţia a au pe na ca De pe cărticică de se tacticos o se hi sc de i îş nă ce inNeagu stângă. O albi a ân m cu i un ea tot spre rugăci mi-a tras privir ă er m ca in pr ai luat o trase i. Neluţa a m afi gr to fo uă cele do , ne-a întrefoarte politicos , şi a fe ca de cu altceva. gură ate fi de folos po ai m ne că bat da

De jale şi de dragoste

41

De jale şi de dragoste

Necun os

cutu’

42

Sorin

De jale şi de dragoste

43

De jale şi de dragoste

oscutu

Necun

căidit o e z e d toat ăvise ce ispr ia. Ştia că lua i b a a o oş nde tan Nea S că din Mog la uzina u reşti. i b te suţă m ile sunt făcu ru’ din Zâm de a ia z z i a b m o a ă t C r că buca oan I e ’ s i lu d a erete ă cra fat iar ea plăm unea el în p le h p c âni Poate ă pe care o săptăm nel p o t d i s Sori cărăm Lucra non cotro. n î a . e v m u sua acu nici n- frăţiorul (sa rer a d , , a ză ni ale de 2 a ntecele „cob ă-i a j e d â a p us er era în e băiat, avea au ) a r a o er ri ă fi acă o s omeo. Astea pe D . ” i e s R u umele mânta pună n rile care-l fră orelor de i l închipu reu în timpu upau şi e oc i m a n Sta i se m intre ele i g e l o C lucru. . De unele d fi puele -ar lt a e d că nu s serate. a e c i z lumea i decât pe-n va: b ce tut vor a să facă alt că i i t ş u m du in El n i până de r e n i i ş v de u’, n o e d r ri o cu ac ână vine p um, luni . Oric t . ă c i r b ni şti la fa e ra li t raiu l d e a l ţ i i ! e rFaţ ă el , a dv , n o I a Ne bl e d e ta s ar u l am r pro g e av e a a ve d azi. A ce va topit t e n t s c o n s i eria d n o f la tale m d e e e, as nefero o l aco e d un . a r luc

’’

44

Sorin

De jale şi de dragoste

45

Tovarăşii de la conducere ziceau lichefi cum făceau ăi ere, da’ tot a bătrâni, er topeală, a. Doar că av mari. Trebuia ea u nişte cazan să respecte co e mai nfiguraţia or mergea de la iginală, şi ap sin oi totul necesita o aten e. Dar era o funcţie pl ină de îndat ţie dosebită. oriri...

Ionel însă nu Tot mai bine se plângea nic era când se te iodată. rmina totul, gât şi mergea îşi lua ţamba la Stan să câ lu’ mic de nte amândoi la timpu’ ăla . Aveau nunţi şi trebuiau să bunicele mai clarifice nitatea în ca nişte re trăiau – p rofund diferit armonii. În comuSorin Necun de cea în care oscutu’ – deş a trăit i lipsiţi de în nevoiţi să-şi văţătură, lău pună în valo tarii erau are talentul. azi acest term De-asta îi ch en: „talent”. inuie pâ ca Mândria ace z i oţi şi venea în principa stor lăutari b nă u l d in h în ătrâni M ri, ţelepciunea a flămând de mestecată cu u tonalităţi m ma sufletul inore, aburi and nsfor e purceluşi de p de alcool, vi lapte şi copil tra pr pre suri de e frumoase. des rat se că des . -împrejur, arăta at Ia r societatea, ât de demor ă uzi cost în p de juralizant în co cât părea că îm -o m tra e p m il u ă d zi ri ca a r n lu ce ă i t Sorin, iese din casa adunare de oa fete ite în ire co e înc sa şi a vecinil meni diverşi ţ b nţil z- glum or e u d ca o m in i i to at s e, ă lumea, sănăt care treceau pe e şi de nu oşi şi puşi pe lângă un lim pe n ştepţi ului, in se or, an plin cu oamen de omn Sor şi uş rai bolnavi. o eţi băi avă D sate! zece sme g i într- tiului, tece ie. e r l an ureş cân şnic nua din a a i e în ii în ă ba r, s Da u bin ât alţ spun câţiva le Buc echile năstru conti eva şi e cânt amilie ? Dar apoi sa c i f a l c v e o e a l a e l i ma r t , în o l a u z a d ra rg u m me ntr-o să le ergea ahal cânta câte- a în e că ave i căro in sân fi îndu ântat nii pe iezul ţe o ec ar ivi ţi d ba M aî in m ii ase em reu volt enunţ n sat. nte pr ătrân a me m. Sim Dar p a conv timită steme i zile d i lăsa il spr Şi gân l e câ le or di bl . B ăil in sş rr la. ii. tab tre re uşo piilor ctă să acasă ’ îns ea en cu Be privi multe ine şi după olitico ndubi ii cop . Frate r i b i e u p u e p o , l t p e s ea a c N c e iu n ă tis anie s el cev noscu al, îl al lui mele” atât d âte su la faţ mâna ducea ea pro e mâi it de n o p C r , ze ci iv cu i te n ut at ul st, com ucă ş ar Ne în spe tiului” ăcea „ securi uzică! galbe ea săr a se p i îşi pr m, po era h plante ş i , u d at t if eş ad şi zi ea ire m să reşti, ambru i Ploi ând îş r fi fos ea pe d sos ea, dă . Trez ţigara nu ac ecare şi să- epărt d n ă u c r s r e ă a v e fi l t L i lău rghe copilu ai ales eau c- potri ată câ priv 10 or tactico ta, da re. În njeasc s-a în l lor d â meo stilu să eo a „ l. M i zic os le are d ereu tors dea re as soa h m G scă mo den n rin esp i de să le . Ro a şi nua rum fiec ta m neî l a fire Ion Nă şte bo Şi ce f -sa de îi evi ihnea ia. Ap ntec d chelar ltora ia cale alitate conti pe i l a â a o r . a nea a zi. N ă ştie maică Sorin i se od ogoşo e un c he de du-le prop dividu i: unu ai şti ? c c e i c n i n o m a M u r r a ă l i e â e s a e p c o c r o r n r s u e d s p n cat e ţă, d păr ep să tea sco ă. A r di lt n l di ăp i vă lor acrim părin e var târlelo Avea zi alt pe uli -şi de a totu tică de celăla rea că ea d . ce l curtea tăria tul co iară ecare lurile eau să aspir e fana mp ce aia pă n Mar în bucă lătra esurau a în fi te ghiu aţi av parcă famili , în ti ogoşo nitiv î ădin pţii, în împr şi prob u toa doi fr Sorin i de o inică eci. M t defi e trec no rile îl eo î acă c r cei e ce escuţ e dum ţile r migra ăsit d du u Rom îi ple le. Da n vrem pii cr ecar imine ul a e e fi g ilor. să an că în e ni, î oi co ă în fi în d r. Un poat utar St vidia bătrâ eau d seric deze ile lo încă liţa lă in e cei . Păr la bi i eva isur lalt pe u v a ă ios d iaţă ucă r Cel ă m ntru v se d unde s ică pe tanie. orul cu i t m Br

De jale şi de dragoste

46 SBM: Cum trebuie să fie lăutarul în Am avut aşa, să zic, o milă. Îţi dai seama, societate? şi cântam, şi plângeam. Deşi nu-l cunoşteam SN: Menirea lăutarului este să fie prezent unde pe omu’ ăla. Cântam strofele care-mi vetrebuie să cânte. Ca să-ţi spun mai sincer, aşa, nea-n cap, mai plângeam, mai mă ştereu cred că asta e un dar de la Dumnezeu ca geam la ochi... pân-am prins curaj. Şi asta e! să fiu lăutar. Că dacă nu eram lăutar, eram SBM: Cum ai văzut românii şi statul şi eu un zidar poate, un muncitor poate. Îţi român între toate aceste obiceiuri dai seama, fiindcă e darul meu de a cânta cu şi în comunităţile, aproape exclusiv vocea, de a linişti sufletele la oameni, de a cân- ţigăneşti, în care ai trăit şi ai cântat? ta pentru familie şi copii, să-nţeleagă familia SN: Bogdane, vrei să-ţi spun ceva? Eu mă simt care au copii. Şi părinţii au cel mai mare rol patriot. Părinţii mei m-au dat la şcoală de mic, în viaţă, copiii să-i iubească, să-i respecte, că am fost pionier, am avut cravată cum se purta. de-aia au muncit să-i crească. Ăsta este rolul Pentru că m-au educat ăia aşa, eu patriot sunt. care mi-a rămas mie în muzica lăutărească. Deşi s-au întâmplat nişte lucruri oribile cu cei Asta cânt eu. Normal că sunt mulţi lăutari bătrâni14, pe noi ca lăutari ne-au respectat. Eu care cântă pentru familie, pentru copii, de m-am simţit respectat, cel puţin ca meserie. tată, de mamă, dar eu tot timpul m-am gân- SBM: Ai avut vreun moment în care dit la asta şi despre asta am încercat să cânt cel ţi-ai dorit să te laşi de acordeon? mai mult. Ăsta e spiritul muzicii mele.

SN: Niciodată. Bine, când eram mai tânăr, SBM: Ştiu că lăutarii din Bucureşti mai mi se întâmpla şi mie. Mai venea Se referă la şi din împrejurimi au un obicei deportările din unu’, mai înjura – că asta e lăutăria, foarte vechi de a cânta la înmor- timpul celui de- trebuie să suporţi! – şi mai ziceam: mântări. Cum crezi că se împacă Al Doilea Război „Băi, mai bine m-apuc de altceva”. Da’ muzica lăutărească cu mortul? de cântat nu pot să mă las! Că Mondial.

Când ai aflat prima dată de această veneam acasă şi cântam acasă. tradiţie? Bunicii tăi cântau la morţi?

Chiar dacă nu mai mergeam să cânt SN: Înmormântările unde cântăm noi, lău- la oameni, asta e plăcerea mea de a cânta. tarii... asta e o datină din străbuni. Eu, când SBM: De unde erau părinţii tăi? eram mai tânăr, mă lua şi pe mine împăraţii SN: Tatal meu care, chiar că azi a-mplinit 9 ani noştri lăutari care-au fost. Venea Nicu Bela, de când a decedat săracu’, Dumnezeu să-l ierte, venea Marin Doru, Mihai Nămol, Hanţu şi e d-aicea, din Mogoşoaia, tatăl meu. Şi mama toţi băieţii ăştia. Veneau şi mă luau de-acas’ mea e din părţile Teleormanului. Ei n-au fost şi cântam la morţi fiindcă aşa era datina. cununaţi. Numele meu din buletin e Sorin CobDeci, noi ţiganii, toate naţiile de ţigani care... zaru, şi de la mama îmi vine şi numele. Lăutari SBM: Acest obicei înţeleg că se practică de sute de ani au fost pe partea mamei. Cel puţin la toate neamurile? până la străbunicu’, pe care l-am prins şi eu SN: Da! Şi la ursari, şi la spoitori, şi la argintari, puţin, cântau. Şi tatal meu cânta cu acordeonu’ şi la lăutari. Dacă n-are lăutari, nu se linişteşte şi vocea. Tatal lu’ tata cânta cu... cum se spunea sufleteşte. Şi eu la părinţii mei am pus lău- înainte, nu clarinet, cânta cu cavalu’. Bunicii tari, fiindcă nu puteam să dau focu’ ăla afară. mei din partea lu’ mama au cântat cu cobza, în Aşa e datina asta. E datinile care se respectă. schimb. Au cântat tot Teleormanu’. Ei erau de fel SBM: Când a fost prima dată când ai din Zâmbreasca. Mama şi tata tot aicea s-au cucântat la mort? noscut, în Bucureşti. Ei au muncit, au avut serSN: Eram mic, îţi dai seama... Cred că vici aicea-n Bucureşti. Tata era şi zidar, şi mama aveam vreo 18-19 ani. Am fost cu lăutari a lucrat şi ea la fabrica de cărămidă. Au avut mari. Prima dată am fost aşa, nu ştiu cum. pensii... au fost oameni muncitori, ce să mai!

De jale şi de dragoste

SBM: Povesteşte-mi puţin despre copilăria ta.

SN: La noi, aicea pe stradă, când ieşeam, era noroi pân’ la gât. Mai ales aicea la noi. Erau nişte roţi de tractor, nişte urme d’alea de tractor până mai sus de brâu. Copilăria mea, cum să spun, a fost bună. Părinţii mei m-au dat la şcoală. Îmi vine să râd când mi-amintesc că tata m-a dat la o şcoală mare aicea să... Bine, după ce am terminat 8 clase, m-a dat la liceu să mă facă inginer, îţi dai seama, şi eu... Eu când m-am dus la liceu a întrebat-o pe directoare: „Doamna directoare, ajunge băiatu’ meu inginer?” „Da, domnu’ Stan”, c-aşa-l chema, „se face inginer.” „Auzi, bă, eşti inginer de azi!”

El dacă n-a ştiut carte şi-a fost săracu’ mai amărât, cum era timpurile înainte, a vrut să ies carte, nu să ies lăutar. Tatal meu n-a vrut să ies lăutar. A vrut să am servici, să fiu inginer, cum îi plăcea lui s-ajung eu. Dar dacă am avut muzica-n sânge, n-am putut să fiu inginer. Deci părinţii mei au vrut să... mai ales tata era foc.

SBM: Când ai început să capeţi individualitate şi să fii perceput drept un băiat ceva mai deosebit în grupul de prieteni?

SN: Deci, ca să-ţi spun aşa, când eram eu pe la 11-12 ani, aveam o bancă în faţa porţii. Şi aşa de bine aveam o imaginaţie, că le spuneam povestiri la copii. Şi se strângeau câte 10-15.

Le povesteam exact cum e un film cu episoade, ce-mi venea mie în cap: cu împăratu’, cu împărăteasa... ce-mi venea mie-n cap, acolo, şi erau toţi grămadă: „Sorine, mai zi-ne!”

Era episoade, îţi dai seama? Eu le inventam pe loc, ce-mi venea mie-n cap. Era ceva de sus, îţi dai seama. Se simţea toţi bine şi-atuncea, îţi dai seama, şi când am început să cânt tot pe tema asta: prin invenţii şi prin versurile mele.

SBM: Cum ai pătruns în cercul lăutarilor de Bucureşti şi cum ai ajuns să cânţi cu ei?

SN: Cântând pe-aici prin Mogoşoaia şi pe la periferiile Bucureştiului şi ajungând mai în centru încolo, mă lua lumea separat. Separat: „Mă, luăm şi pe băiatu’ ăla, că ne place cum cântă!” Normal că dacă mă lua acolo şi le plăcea cum cânt, când m-am întâlnit cu cei mai mari – Marin Doru, Nicu Bela,

47

Gheorghe Lambru, Costel Hanţu, Mihai Nămol, Dumnezeu să-i odihnească – au văzut că am ceva de sus de-acolo de la Dumnezeu: „Băi, ăsta merită să şadă între noi, că are nişte versuri ceea ce n-am auzit nici noi ca lăutari.”

SBM: Deci, tu improvizai în tradiţia lui Ion Nămol? Tu făceai ceea ce lăutarii denumesc „vorbe la secundă şi la minut”?

SN: El a fost modelu’ meu, da, Dumnezeu să-l ierte. Deci, dacă-mi spune un om: „Băi, cântă şi de mama mea că o cheamă Maria, e bolnăvioară şi că... uite, e ziua ei.” Sau: „Mi s-a născut băiatu’!”, indiferent de lume: „Cântă-mi pentru sor-mea, pentru frati-miu...” la minut. Îmi spunea o mică povestioară şi făceam ca un fel de... regizam imediat ca un film. Şi de-asta lăutarii mai bătrâni m-au apreciat. Altfel, îmi dădea un şut şi m-arunca, că ei nu suporta. O armonie dac-o greşeai, te dădea afară. Erau foarte duri!

SBM: Care socoteşti că a fost prima ta cântare în Bucureşti la lumea bună? Când ai cântat la un public deosebit, din punctul tău de vedere?

SN: Cel mai bine-n Bucureşti când am cântat, m-am simţit când m-a luat un om d-ăsta care făcea spectacole, un organizator, şi-a făcut spectacol la Sala Polivalentă. Şi-acolo m-am întâlnit până la Florică Roşioru şi cu toţi... toată suita asta care-am vorbit. Nu mai ştiu cum îl chema, da’ era un om foarte bun şi mă băga la toate spectacolele şi-ţi spun c-aveam ovaţiuni. Mă cerea lumea de câte 4-5 ori la bis! Îţi dai seama că pentru mine aia a fost cea mai mare, pentru că era şi o întâlnire cu toţi. Bine, că eu mă mai întâlneam pe la botezuri, pe la nunţi, da’ acolo a fost cea mai mare treabă pentru mine.

SBM: Tarafurile de când erai tu copil sau adolescent sunau la fel ca astăzi?

SN: Ele sunau bine, da’ nu era sonorizare. Da’ de sunat, sunau exact cum e din inimă de lăutar. Deci sunau perfect, dar nu era sonorizarea care e acuma. Şi tot îţi intrau la suflet!

SBM: Tu cum preferi să cânţi: amplificat sau la rece?

De jale şi de dragoste

48 SN: Acuma, cum să spun eu, m-am învăţat tentaţia să rămâi în străinătate? să cânt şi la rece, şi la staţie. Ca să mă simt SN: Niciodată. Cum îţi ziceam şi mai devreme, mai bine, şi când e oameni mai mulţi cânt la eu iubesc ţara asta a noastră aşa cum e. Dar staţie, că nu pot să acopăr... Dar când sun- când spun ţară, spun şi familie, şi prieteni. tem aşa 5-10 inşi, la rece e cel mai frumos. Tot ce ţine de pământul ăsta iubesc. Bogdane, SBM: Pe care dintre lăutarii bătrâni am avut în străinătate oferte să-mi pună şi aur l-ai c onsi d er at maestr u l tău? pe picioare să stau acolo. M-au chemat şi-n SN: Bogdane, cum să-ţi spun eu, aicea se fură, America şi n-am rămas. Eu nu rămân, frate... şi eu am furat multe şmecherii. Deci, am furat Cel mai mult am stat 2 luni când am avut un mult şmecherie, cum să spun aşa să mă ex- contract cu cineva. Da’ nu pot să mă despart prim, am furat şmecherie de la Nicu Bela. Am de ai mei. După două luni înnebuneam învăţat şi am furat stil d-acolo. El era foarte s-ajung acasă. Simţeam să vorbesc şi cu câinii popular la Mimiu15. Nu mai spunea Nicu pe ţigăneşte sau pe româneşte prin curte. MiBela, spunea „Copilu’ Ploieştiului”! Mare care era dor şi de pădurile noastre ale Mogoşoaiei. cânta şi cu acordeonu’ bine, şi cu vocea, bun Nu mi-a plăcut străinătatea şi nici nu-mi horaci. Şi-am furat şi eu de la el ce-am putut place! Eu aici am trăit, aici am muncit cel mai să fur. Ca originalu’ nu poţi să fii niciodată, mult, aici am făcut bani. Mi-a oferit românii îţi dai seama. La urmă am furat şi de la... am şi ţiganii mei tot ce-am vrut, că eu cânt şi la învăţat ce-am furat şi eu, c-aşa se spune în ţigani, şi la români. Eu am încercat să mămeseria asta: „Băi, dacă eşti deştept să ştii să nfrăţesc cu toţi oamenii, dacă au caracter. furi meserie, furi!” Adică, să-nveţi, să prinzi, SBM: Te enervează ceva la meseria de lăutar? cum ar veni treaba. Am prins şi de la Marin SN: Mă enervează când nu m-ascultă lumea Doru nişte şmecherii d-ale lui, am prins şi de şi e gălăgie. Dacă mă ascultă, mă simt şi la Mihai Nămol şi de la toţi am prins câte-o eu bine. Când e gălăgie, îţi dai seapărticică. De la Gheorghe Lambru... Cel mai ma, nu mai mă simt bine. Nu mult m-a influenţat şi am prins de la Nicu mă simt ascultat. Câteodată mă şi opresc: „Băi Bela! I-am iubit pe toţi. Şi pe Marin Doru, că fraţilor, dacă nu daţi ascultare eu îţi dai seama că şi d-acolo am avut ce să învăţ, plec acas’.” Şi cu asta, bună ziua! da’ Bela a rămas mai 1 SBM: Pe ce criterii îţi alegi re5 Cartie aproape de sufletul meu. pertoriul la un eveniment? r peri feric a SBM: De unde şi până SN: Păi, în primul rând, mă l oraş ului P loieşti. interesez şi eu cum îl unde Sorin Necunoscutu’?

SN: Bogdane, pe mine mă lua doamna cheamă pe naşu’, cum o Gabi Luncă, marea noastră regină a mu- cheamă pe naşa, cum îl cheamă pe zicii, cu Ion Onoriu, Dumnezeu să-l ierte. ginerică, pe mireasă, cum îl cheamă pe sărVenea aicea la poartă la noi, trecea prin no- bătorit, dacă mă duc la o zi, cum e familia... roaie şi mă lua de-acasă. Şi când mă punea, Şi d-acolo încep să cânt vorbe, cum se spune. m-anunţa, ca să-mi facă şi mie o denumire SBM: Crezi că emoţia din muzimai aşa: „Fraţilor, v-am adus şi eu acuma ca lăutărească ţigănească vine din un băiat necunoscut, să vă cânte: Sorin!” Şi tehnică, din repertoriu sau din fede-atuncea mi-a rămas „Sorin Necunoscutu’”. lul în care transmite lăutarul?

Gabi Luncă îmi spunea Necunoscutu’. SN: Bogdane, cum să spun eu, trebuie şi tehSBM: Lăutarii din Bucureşti călăto- nică. Şi, la urmă, să ai şi simţ, să-ţi meargă reau mai mult decât alte persoane, şi capu’ bine, şi darul de la Dumnezeu, cum cu precădere înainte de căderea zicem noi. Fără tehnică, nimica nu poţi comunismului. Ai avut vreodată să faci. Fără studiu, fără repetiţie, la fel.

De jale şi de dragoste

49 Eu dacă nu cânt două zile sunt mort. Adică iubite de mine şi le cânt cu mare drag. mă simt prost. Şi când cânt, cânt câte 6-7 E o muzică ce-ţi intră deosebit la inimă. ore. Aşa m-apucă când îmi vine mie să SBM: Numeşte-mi trei cântece pe care le am drag de a cânta şi de a scoate ceva. socoteşti reprezentative pentru muzica SBM: Care e diferenţa dintre muzi- lăutărească de oraş. ca lăutărească de Bucureşti şi muzica SN: Păi, dacă-ţi spun trei cântece, îmi pare lăutarilor de sat? rău că sunt cântece pe care unii oameSN: Mie-mi place foarte mult cum cântă ni din Bucureşti nu le-au ascultat în viaţa lăutarii muzică ţărănească, stilu’ lor. Da’ lor, deşi sunt ale acestui oraş. În primul ce e ţărănesc nu e lăutăresc. Şi-n gener- rând ţi-aş spune „Am iubit şi-am să iual când cânţi lăutăreşte le place mai mult la besc”. A doua, asta cu „Mori murgule de ţigani. Când cânţi muzică populară, cum se necaz” şi „Jalea ţiganului”, o cântare inspune, poate că la un ţigan nu-i place aşa strumentală. În rest „Leliţă floare”, astea... mult. La noi să cânţi lăutăreşte e foarte teh- SBM: Care e cântecul tău lăutăresc preferat? nic, cum ai zis tu mai devreme. E armoni- SN: Îmi place să cânt „Mori murgule de zată, e călduroasă, transmite efecte şi care necaz”. te-ndrăgosteşti imediat de chestia asta. Adică SBM: Pe cine ai auzit cântând pentru prima îţi intră la inimă. Şi muzica ţărănească poate dată acest cântec? fi frumos aranjată de un dirijor bun, care-i SN: La bătrânii noştri lăutari care nu merge capu’, îţi dai seama. Da’ o cam strici mai sunt: împăraţii. Pe ăsta l-am auzit la dacă o aranjezi prea tare. Noi la lăutărie Gheorghe Lambru. Aveam vreo 14n-am făcut şcoală. Am învăţat după ureche! 15 ani când l-am auzit. Mai târziu SBM: Ce părere ai despre uniformizarea l-am auzit şi pe Nicu Bela cântându-l muzicii lăutăreşti ţigăneşti din ultimii şi mi-a plăcut mai mult interpretarea.

30 de ani?

SBM: Acum douăzeci de ani, fratele tău RoSN: Câteodată zici că e o nebunie. Toţi cântă meo zis Fantastick avea un succes deosebit în acelaşi stil şi acelaşi... Bine, originalu’ e origi- cartierele periferice ale Bucureştiului. Cum nal, care nu poate să treacă nimeni peste orig- a fost pentru voi s-o luaţi pe două drumuri inal. Dar ca să-ţi spun ceva sincer, Bogdane, atât de diferite? Tu ai rămas cu un acordeon s-a ajuns la o nebunie totală care nu mai înţe- Hohner Verdi 1 fără regiştri, cântând unilegi nimic. E diferit de ceea ce înseamnă mu- son cu mâna dreaptă ceea ce cânţi cu vocea, zică de ascultare sau o horă. Restu’ toţi cântă în buna tradiţie a lăutarilor dinaintea celui acelaşi gen. Nu mai înţelegi nimic. Că sunt de-Al Doilea Război Mondial, în vreme ce maiştri şi virtuoşi e dreptul lor. Îi iubim, dar fratele tău a ajuns să cânte o muzică mai ca să mai fie cum era înainte, nu mai e nicio- apropiată de muzicile jamaicane, de muzicidată. Nu se mai întoarce muzica aia adevărată. le afro-americane de hip-hop, de reggaeton-ul SBM: Tu ai cântat mai multe genu- latin-american ş.a. Care a fost dinamica ri de muzică. Care dintre ele ţi dintre voi doi, din punctul ăsta de vedere? s-a părut cel mai puţin accesibil? SN: Bogdane, tu ştii că pentru mine a fost inima SN: Cel mai dificil e să cânţi café-concert. mea, viaţa mea, să cânt lăutăreşte ca bătrânii.

Bine şi hora şi sârba de sat sunt grele, în Şi de-aia mă iubesc ţiganii pe mine, până în felu’ lor. Chiar dacă spui că-i uşoară, îţi dai zi de azi. El e altceva. A ieşit cu asta, cu „Caseama că nu e chiar aşa de uşoară. Cel mai rolaina”, pe stil d-ăsta hip-hop, cum se spune. dificil e să cânţi café-concert. Pe lângă mu- El mereu a vrut să cânte pentru discotecă. zica lăutărească ţigănească, cu care am cres- Aşa e menirea lui, el este axat pe aşa ceva. cut în casă, romanţa şi tangoul sunt cele mai Eu l-am luat cu mine prima dată. Eram la

De jale şi de dragoste

50 un botez, cum să spun, şi mi-a zis: „Băi, fra- de duşmani şi de prieteni s-a cântat ti-meo, am făcut şi eu o cântare.” Zic: „Ia, Ro- mereu, dar de unde îndrăzneala de a le meo, ia s-o aud!” P-aia de-a prelucrat-o el cu aduce în prezent fără a le transforma, „Carolaina”: „Suie-te pe mine/Freacă-te mai din punct de vedere muzical, în manele? bine/Dă-ţi chiloţii jos”, nu ştiu dacă o ştii... SN: Cântecul ăsta e făcut pentru zilele de SBM: Cum să nu o ştiu? A fost impri- azi: ce trăim noi. Se numeşte „Curva din semată de două fanfare din Macedonia colul 21”. Noi asta trăim azi: cu internet, cu şi, ulterior, de orchestre din toţi Bal- FaceBook. Şi ştie toată lumea că, mai ales la canii. A devenit practic un standard noi în comunităţi, pe FaceBook şi pe interde muzică ţigănească contemporană. net s-a nenorocit mulţi oameni. Femeile, în SN: Când am auzit vorbele, i-am zis: „Dacă primul rând, care şi-au găsit bărbaţi mai cu cânţi tu melodia asta, ne ia lumea la omor. bani şi-aşa mai departe. Unele au plecat în Cum s-o cânţi?” Eu eram la treabă cu George străinătate, ştii şi tu... Pe asta m-am bazat eu.

Udilă şi cu Şandor la ţambal. El era... ne-aju- SBM: Ai încercat să transmiţi că în mita. Ne-ajuta cu ţambalu’, cu staţia, cu alea. Noi cro-societăţile mai puţin digitalizate, ne-am oprit din cântat la un moment dat, că reţelele de socializare fac să scape de sub ştii cum e: cânţi, cânţi, da’ te mai şi odihneşti. control fenomenul prostituţiei mascate? Şi ce zic la lume: „Băi, fraţilor, vreţi să-l auziţi SN: Păi, ce, nu e-aşa? Nu găseşti acolo pe şi voi pe frati-meo, pe Romeo? C-a scos şi el internet tot ce-ţi trebuie şi ce nu-ţi trebuie? o melodie!” E... când a început melodia asta, Poate unii l-or folosi şi la altceva, dar eu mă de la ritm juca şi copiii, şi femeile nu mai zic, uit în jurul meu şi pot să-ţi spun doar că sunt pe mese, şi de-acolo a ajuns Romeo firmă, ce dezamăgit. Mă revoltă subiectu’ ăsta, da’ a să mai... Era un botez amestecat de români cu trebuit să scriu un cântec ca să mă răcoresc ţigani de vatră – tablă de şah (râde) pe ştrand pe subiect. Acuma, să-ţi spun drept, că toţi la Străuleşti, unde era restaurantu’ ăla. El a lăutarii ştie, şi melodia care-o cânta regretatu’ imprimat caseta „Fantastick” în `99, deci cu Gheorghe Dinică „Pentru cine am muncit”, puţină vreme înainte de a imprima el caseta. imprimată prima dată de Romica, e melodia Şi-a luat doi gagii de făceau pe raperii, el era mea original, făcută de mine. Vrei să-ţi spun în mijlocu’ lor şi era „Formaţia Fantastick”. ceva? Au cântat-o toţi lăutarii şi eu m-am SBM: Tu ai lansat în urmă cu câţiva ani pe simţit cel mai bine şi cel mai fericit. La urmă internet un cântec lăutăresc „Eşti curvă „Nu există-n lumea asta frate ca al meu”, tot al număru’ 1 din secolu’ 21”. Acolo, în buna meu original. A imprimat-o prima dată Dan tradiţie a cântecului lăutăresc, plecând Ciotoi cu formaţia Generic, băieţii ăia de la de la standardul „Moşule te-aş întreba”, Târgovişte, prin anii ‘80. Eu n-am avut ocazia imprimat de Dona Dumitru Siminică şi s-o imprim, fiindcă cântam zi de zi. N-aveam revendicându-se din versurile „Frunzu- eu timp... „Fata care vinde flori” care-a imliţă de cicoare/Curva-i curvă până moare”, primat-o Gabi Luncă e tot a mea. A fost cu ocultate în comunism, dar rămase vii în acordu’ meu s-o cânte doamna Luncă. Mi-a mintea câtorva lăutari bătrâni astăzi, ai zis, i-am dat cântecul dânsei, mi-a dat nişte ajuns la o emoţie extrem de interesantă bani, aşa că nu vreau să vorbesc, că aici nu contemporan-lăutărească: „M-am apucat e cazul. „Am gustat străinătatea” pe urmă... de băut/Că m-ai vândut pe FaceBook”. SBM: Cum ai simţit faptul că aceste cântece După cunoştinţele mele eşti singurul pe care tu le-ai scris sunt intrepretate de care are tendinţa de a împrospăta vechile foarte mulţi cântăreţi astăzi, care spun teme din muzica lăutărească urbană. că sunt din folclor, deşi sunt ale tale?

De curve, de mame, de fraţi, de surori, SN: Eu m-am simţit bine, Bogdane, că sunt

De jale şi de dragoste

cântate. Să terminăm cu drepturile astea de autor, că în lăutarie n-au fost drepturi de autor. Am învăţat şi eu de la alţii şi m-am bucurat: „Uite, mă, melodiile mele! Am lăsat şi eu ceva pe pământ.” Mâine, poimâine, când m-oi duce-n partea ailantă, mă duc cu sufletu’ deschis, c-am lăsat şi eu ceva pe pământu’ ăsta. Şi vezi şi tu că la ora actuală scoate ăştia miliarde de cântece. Tot felu’ de manele şi de prostii şi nu rămâne nici una reţinută în memoria omului. Astea ale mele s-au cântat zeci de ani. La mine, astea care le-am făcut eu, câteva, 5-6 ale mele va rămâne multă vreme de-aicea încolo. Pe un’ te duci şi cânţi „Nu există-n lumea asta frate ca al meu”, de 33 de ani sare toţi şi o ştie, o cântă cu mine!

La fel „Carpeta din serai” sau „Răpirea” tot de mine original. Sunt melodii care au intrat în popor şi în istoria muzicii lăutăreşti ţigăneşti.

51

eo de la sin t u c fă s e şi d deve rezolvat le mele privind ani. u a s i 30 de Astfel m e din probleme ultimii t r in a apoi d p i t ă ş e n bu rumul în ai d lăutăr e ii p , ic ă z u m şin nirea m at în ma dat seama că cât -am urc e m D m d a .. n l. iâ C destu ti, m ş a e r r e u r c a u ntăm. către B lte întrebări. D tec să câ ale n â c n u u m e le aveam , mai bin e esenţia zul căierăm a dintre valoril ca în e în n s ă s i ale , un a ă m m r , u ş rul. a Până la utăreşti de or dă”, este miste n lă u c ii e muzic te „la s proviza celei im

De jale şi de dragoste

52

De jale şi de dragoste

53

De jale şi de dragoste

54

Nicolae Feraru

De jale şi de dragoste

55

De jale şi de dragoste

56

Mi l-am imag inat mereu pe Nicolae Feraru drept un lăutar ro vieţii ele ma ntic, din a doua a m i ţ e i l b n o fi r e p d jumătate a veacului al bine le” sunt noaptea e t e r t n a î s – XI i o X-lea, înconjurat de , l f a o a s v c „ o ă ri izeaz ci unde ierul Rah eri Ame r au l bo ier a i masoni, lumină n a ai da cuc art lină, biblioteci, vinur eraru omânia, ului. În c is că va arte! – s decât F i z o R st ep lae preţioase şi schimbu Nico ale din rale a gu i n-ar fi tât de d ai frum întregi ri m i e c u i a c l fi e ini că violente de idei. Sa muz ităţii gen părinţii visez Ce poate i şi dum stat în u r ă a , s g 9 l A .

4 ă ru u a t . a t 9 l v po t e ă ate a fost un lăutar n 1 s t a b e e ă n p i n , n ’ i i z r u m d a l ă u i u rece au îndr cu cop ntre joc balul în e a o l nţie expresionist, pictat cu d Î a u ate e n-av că e cev alentat? ereu ţam înainte scultat c i o parum bre cumplite de către a t t it m şi simţi olescent ae avea ”, chiar Cine l-a a putut c evenind Ro be rt Wiene, şi urcat l d ă ii. d un a nd, Nico mea bun cago-ulu oşbaro” pretare, cepând pe sce na unui cabaret a i r n a r u la şt ăr în „l umul Ch „Oşorei care inte ştenit, î cenelor sau în dreapta unui e u n r n o de tâ una pe d floare” sa saltă la fi le-a m ea sprâ inţa şi zid pe ca r re a e se proiectau i o ă r e totd d „Leliţ Feraru t e care la arcu ă rea-v ţii l-au film e t n mu p te. e . a â i i Dar şi t ă v şi n To cân gândur ntecele rsul upărări , pâ ocănel. atu r u nc i o – c â n l în r i ac c e ele unii s pa ărraţ te d din de c nit pe peste tat şi h lă versuri paralele – când ile b e l d â e u a t parte mişcăr lovitură j c p n i A a a -a î muz să. s-ar fi aruncat asupra ai re de l ecare care s eacă m ria lui. osfera ca fi a ţambalului său, toată r e a u m ea n e de l ptatea c nit să t de mes c, şi at v e r i i , j e d ad unarea ar fi amuţit. nedr t şi spri guincios t de m ată cân r a i d â z Îna r inte să emigreze în s i ă r t e e , r n ă î a ct e ţin l-a cara de fiec s Sta tel e Unite, Nicolae ă s ce g ă s ea Feraru apărea din ce în nicia re o re a ce mai rar. Se angaja pe c o zi -două pe săptămân ă pentru a-şi face datoria la nunţile din cartier. Îndată ce se isprăve a evenimentul, merge a într-un suflet acas ă să mai privească fotografiile de la turneele din Occident. După două luni de zile, înc ă îi răsuna în urechi vorba murdară a realizatoarei de la televiziun e.

Ce fel de om poate să creadă şi să spună asta?

Era limpede ce avea de făcut: ţambalul strân s, un bagaj mic şi fug a către visul american.

Nicolae Feraru

De jale şi de dragoste

SBM: Ce înseamnă să fii lăutar?

NF: Meseria de lăutar pentru mine este definită ca o meserie foarte frumoasă. E detaşată total de, să zicem, artişti – cei care cântă muzică clasică, alt gen de muzică, jazz sau altceva. Muzica lăutărească izvorăşte din sufletul oamenilor şi, în general, celor care sunt mai prigoniţi. Exact ca şi la negri, ce se întâmplă în America. Pentru că e o afinitate foarte interesantă între noi, ţiganii care cântă muzică lăutărească, şi afro-americani.

De ce? Pentru că ei folosesc foarte multă improvizaţie la blues şi jazz, da? Noi folosim mult mai mult ca ei şi vă dau exemplu.

Eu cânt într-o formaţie de jazz, sunt sigur că ştii, acolo, în Chicago. La un moment dat ei cântau nişte melodii d-astea americane, bineînţeles de jazz, sau melodie românească, pentru că era o împletitură de ce făceam noi. Şi la ce făceam eu pe ţambal, sau ce-ar face altu’ pe cobză, e foarte... cum să spun? Pentru ei e ceva extraordinar. Diferenţa între un muzicant şi un lăutar, în general lăutarii s-au născut acolo, ţiganii s-au născut pe prispă cu instrumentu-n mână, din tată-n fiu. N-au şcoală, deci e unul din primele numere muzicale. Calitatea lăutarilor e că nu au şcoală, în schimb au o ureche extraordinară. Pentru că e foarte uşor de redat nişte note muzicale, dar e foarte greu de scris ce fac aceşti lăutari pe aceste instrumente. E aproape imposibil pentru un compozitor să scrie ce fac ăia acolo. Şi eu am rămas foarte impresionat. Deci, muzica lăutărească se bazează pe oameni care-au crescut din tată-n fiu, în familii care au descoperit acest har, să zicem, sau au fost înzestraţi cu acest har de la Dumnezeu. Şi, nu ştiu dacă ştii, în ziua de azi nu mai sunt aşa de mulţi ţigani lăutari ca neam. Majoritatea ţiganilor care practică lăutăria azi se trag din ursari...

SBM: Mai există şi câţiva muzicieni care provin din famililii de lăutari străvechi, dar majoritatea astăzi, aşa cum spuneţi, au origini ursăreşti.

NF: Ursarii ăştia au fost perfecţi pentru muzică în ultima vreme, s-au potrivit bine de tot

57

la manele, pentru că ei până acum câteva zeci de ani dintr-o comună într-alta au început să cânte cu fluieru’, au început să cânte cu o vioară, să scârţâie, nu să cânte, cu dairea, cu cobză, fiecare cu câte-un instrument. Mai ales cu instrumentele vechi orientale. Să nu uităm că ţambalul la care cânt eu a fost mult mai târziu descoperit decât cobza ta... (râde) Ca dovadă la început erau tobe dinalea, dairele, naiuri şi cobze. Şi, sigur, ca şi la negri aceeaşi treabă, e similar. De-asta îţi spun şi la negri aceeaşi treabă: munceau sclavi pe plantaţiile la cei bogaţi, ca şi la noi majoritatea ţiganilor, şi unii dintre ei mai talentaţi cântau şi aveau un statut mai bun. Dup-aceea se-adunau în ghetoo-urile lor şi-ncepeau să cânte. Unu’ colo, unu’ colo.

Chiar rămâneam surprins. Au o ureche formidabilă! Eu n-am văzut un negru să măture pe stradă şi să cânte fals, cum n-am văzut un ţigan aicea la mătură să cânte fals! Au ureche...

SBM: Totuşi neamul lăutarilor e alt neam.

NF: Exact. Diferenţa între lăutarii ăştia, să zicem aşa, ai noştri care sunt mai specializaţi şi care cântă de fapt la ţigani, ei cântă la ţigani. E o chestie. E-adevărat, a apărut orga acuma şi avem ritmul şi ne luăm după el. Dar înainte, dacă ritmul nu era aşezat şi cântai la ţigani o nuntă, şi dacă nu cântai bine, te dădea afară sau puteai să fii chiar bătut! Mai erau şi alţi lăutari care, într-adevăr, nu-ndrăzneau să cânte la nunţile de ţigani. Şi-asta mi-o reamintesc de când eram eu copil. Existau lăutari care erau lăutari de faimă sau, mă rog, mai puţin, dar care stăteau într-un colţ, şi alţii care cântau pentru români, în colţul celălalt.

Pentru că la români... mă rog, cântau aşa cum cântau, şi românii jucau. Nu ţineau cont de ritm. Pe când la ţigani... Lăutarii întotdeauna au fost marginalizaţi, dar unii care au apucat să devină mai înstăriţi, care au avut şcoli, s-au dus şi-au învăţat. Au intrat chiar unii din familii de lăutari ca profesori de muzică, alţii au cântat la orchestre simfonice, la operă, la operetă şi aşa mai departe. Eu mă trag dintr-o mare familie de lăutari. Bunicul meu a cântat cu ţambalul şi cu clarinetul.

De jale şi de dragoste

58 SBM: Cum se numea bunicul? cu ţara noastră unde muzica lăutărească nici NF: Marin Feraru şi i-a predat mai departe lu’ nu este băgată în seamă, mai ales că e pe cale tata. El nu era din Bucureşti. Bunicul meu era de de dispariţie. Asta în primul rând pentru la Galaţi. Tatal meu a venit în Bucureşti ulterior. că a intervenit alt gen de muzică: manelele.

SBM: Tatăl cum se numea?

Aceste manele, e-adevărat, se cântau şi în timNF: Ion zis Iancu Feraru. Bine, el făcea pul comunismului, începând de la Romica această meserie aşa cum o fac mulţi artişti Puceanu până la Gabi Luncă, dar erau maneamatori. Sau cum o făceau... ocazional. Dar le de bun simţ, erau manele... Chiar am avut meseria lui de bază, ca să ne crească pe noi, ocazia să cânt cu Gabi şi cu Romica. Aveam pentru că eram 7 copii şi mama 8 şi cu el 9, 18-19 ani, până m-am mărit, în sfârşit, dar ele el era coşar – hornar. Curăţa coşurile la case cântau cântece foarte frumoase, melodia şi în şi a prins un pic şi la blocuri, şi câştiga destui acelaşi timp şi textul: „Din toate florile din bani la timpul respectiv să poată să acopere lume”. Era oglindit cartierul, era oglindită dratoate necesităţile casei. E-adevărat: nu aveam gostea dintre o fată şi un băiat, erau oglindite covoare pe jos şi nici cum e modernismul nişte faze, să spun aşa, ale oamenilor, din la ora actuală, însă părerea mea, chiar dacă trăirile lor de dragoste şi aşa mai departe. Pe n-am avut uneori necesităţile de bază traiului când, în ziua de astăzi, poţi să ajungi să spui din timpul respectiv, oamenii au fost mult că e o manea acolo unde cineva cântă: „Momai fericiţi, mult mai fericiţi. De ce? Erau toare, motoare/Hai vino mai tare”. Se exprimă mult mai apropiaţi. Eu, dacă mama n-avea altfel decât textele originale şi e foarte mare un pic de zahăr în casă, mă trimetea la veci- păcat. Pentru că sunt convins că, de-a lunnu’: „Du-te şi cere-i un pic de zahăr!” Vecinu’ gul timpului, dacă cineva nu va lua atitudine venea la noi mâine şi aşa mai departe. Şi de în continuare să investească şi să păstreze aici se crea o comunitate, o uniune, o priete- această tradiţie a lăutarilor, această muzică nie. Nu exista să se facă, la noi în cartier pe care e superbă... E o diferenţa colosală între Rahova, un chef, o nuntă, o ceva să nu vină muzica lăutărească şi muzica altor neamuri toţi, să nu se spargă lemne împreună cu cei- ţigăneşti. Să ţinem cont de acest lucru. Muzilalţi, copiii de prin vecini să le care, să culegem ca ţigănească o cânţi la orice... hai să zic aşa... flori de tei să le ducem la vecini, să facem rost (se opreşte câteva secunde) Există mai multe... de-un ban, să plecăm la ştrand, să ne bătem SBM: Neamuri sau subgrupuri etnice... şi să ne jucăm. În ziua de azi, poţi să-mi spui NF: Neamuri de ţigani... asta am vrut să spun. care copii din comunităţile astea se mai dis- Văd că ştii, da. trează cu adevărat? Acum stau pe computer. SBM: Şi vă referiţi la cei mai recent seE un lucru bun, şi-n acelaşi timp rău. Şi ar- dentarizaţi... mele s-au născut să te aperi de cei răi, şi în NF: De foştii şătrari exact, faţă de lăutari care final au devenit uneltele răului. Eu aşa cred. sunt de vatră. Tot timpul au stat în vatra satuSBM: De ce credeţi că muzica de blues şi lui. Muzica lăutărească o înţeleg cel mai bine muzica de jazz sunt infinit mai respectate ţiganii lăutari, cu adevărat, şi, să zicem, din ca artă interpretativă în Statele Unite, în neamurile lor pentru că ei respectă. Şi şi dacă comparaţie cu muzica lăutărească la noi? s-au încuscrit cu alte neamuri, cum e acuma NF: Pentru că am trăit în Statele Unite peste 30 modern, îi învaţă şi ei respectă. E interesant de ani, am văzut că asta e muzica lor naţională pentru mine pentru că dacă vine un român, la afro-americani: muzica de blues şi jazz. să zicem aşa, care e afon de muzică şi vine la La care astăzi există universităţi de muzică, masă şi cântă cu o orchestră de ţigani şi el care Conservator special pentru muzica de jazz, cântă rău, să zicem, el e ajutat foarte mult ca să şi unde se studiază foarte asiduu. Comparativ nu-i dea o valoare proastă, să zic, în ghilimele.

De jale şi de dragoste

59 Da? Pe când dacă se duce un ţigan şi cântă Pot să-ţi spun că am urât comunismul toată la români şi, să zicem, lor nu le place, au tu- viaţa mea şi... mă rog, tu eşti mult mai mic peul să spună: „Nu ne place de ăsta! Să nu mai ca mine, dar noi, lăutarii, am fost mult mai cânte.” Şi îţi dau exemplu foarte real. Atunci respectaţi şi umblaţi în lume pe timpul cocând eu cântam la Restaurantul Sudului sau munismului. Pentru că, chiar dacă cânt fel la Hora sau la Crama Domnească sau la Caru’ de fel de muzică, eu tot lăutar mă consider. cu Bere cu formaţia Radu Simion, de exem- Nu ştiu dacă ştii de Grigoraş Dinicu: cu Conplu, sigur că aveam numărul meu de solo, da? servator făcut, un muzicant excelent, comPăi în momentul în care începeam să cânt eu pozitor, a creat atâtea piese. Şi el a spus: „Eu solo, venea câte-un beţiv d-ăsta şi-mi spunea: sunt lăutar!” Compozitorul Grigoraş Dini„Mai lasă ţambalu! Să cânte ăla cu vocea. Pe cu a spus: „Eu sunt lăutar.” Nu dau nume, noi nu ne interesează ţambalul sau acorde- dar sunt băieţi aicea, au fost la un studio onu’ sau vioara sau cobza sau...” De ce? După undeva şi-a zis respectivu’, moderatorul: părerea mea, cred că din punct de vedere al „Şi-acum invităm pe lăutarul X să ne cânte culturii estul Europei, ţările astea fost-co- ceva!” Şi-n pauză i-a zis: „Cum îţi permiţi sămuniste, noi suntem cei mai de jos. Îmi pare mi spui mie că sunt lăutar? Eu sunt artist!” rău că vorbesc aşa, însă mie îmi place reali- SBM: Deci o percepea ca pe o jignire? tatea. Pentru că dacă te duci, şi ştiu că ai fost NF: Şi-atunci a primit ce merita. A venit prode-alungul timpului în străinătate, oriunde te ducătorul emisiunii şi i-a zis: „Ia-ţi instruduci maghiarii au făcut treabă, ca să vorbim mentul şi dă-i drumul de-aici dacă eşti artist!” de vecinii noştri. Când te-ntreabă de unde Eu mă bucur să mă facă lăutar! De ce nu? Peneşti îi spui „Bucharest”, „A... Budapest?” Când tru că am pornit de-acolo de jos. Nu? Chiar am plecat eu prima dată din ţară acum 50 de dacă eu am fost la marele Mitică Ciuciu, ai ani nu prea ştiau exact. Bine că acum, odată auzit de el probabil, la Mitică bătrânul. Eu am cu apariţia computerului şi-a telefoanelor fost la el şi-am învăţat acolo: nişte note, nişte mobile smart, e mai uşor să verifici o infor- alea. Dar eu mă dau tot lăutar pentru c-am maţie care-ţi trece pe la ureche. Însă ungu- pornit de la prispă. Deci nu m-a luat mama rii erau cunoscuţi de-acum 70-80 de ani. Ca să mă ducă de la 6 ani sau de la 7 ani, să mă dovadă că eu mi-am luat ţambalul din Statele ducă la Şcoala de Muzică să-ncep să cânt, Unite, dar e construit în 1915 în Ungaria. pentru că... Să-mi fie iertat, pentru că sunt SBM: E un Bohak sau un Schunda? foarte mulţi muzicanţi sau artişti sau muziciNF: Bohak. Nu ştiu dacă ştii, dar în 1956 eni, cum spun unii, că cică se-mparte în trei a avut loc contra-revoluţia din Ungaria. categorii: lăutari, muzicanţi, muzicieni – cei Şi-atunci au fugit foarte mulţi maghiari. de la Operă, cei de la Conservator... Prostii!

Sigur că, fugind foarte mulţi unguri în Occi- Sa-mi fie iertat, dar dacă iei un muzicant de dent, au fugit şi lăutarii ţigani din Ungaria la Conservator sau, mă rog, de la Operă, şi-l care trebuia să-i distreze, să le cânte. Asta pui să-ţi cânte o piesă lăutărească nu poate. vreau să spun: maghiarii au fost sub Imperiul N-are cum, pentru că el ştie să citească nuAustro-Ungar, ca şi transilvănenii. Sigur că au mai notele alea, ce e scris acolo. Pe când ţigao educaţie un pic... Au o educaţie foarte aleasă, nu’ face pe ele fel de fel de, cum să spun eu, vorbim pe linie muzicală. De-asta armoniile floricele. E foarte interesantă şi treaba asta. în Ardeal sunt altfel decât în sudul şi-n estul SBM: Constataţi mai devreme o degradare ţării noastre. Să ne uităm la polonezi: la fel, a textelor de manele. Nu acelaşi lucru s-a foarte educaţi. Să ne uităm chiar şi la bulgari. întâmplat în Statele Unite, de la muzica de Sunt respectaţi cetăţenii bulgari de guver- blues-jazz la muzica de hip-hop? Cam de la nul lor actual. Şi-nainte-au fost, şi-acuma. sfârşitul anilor ‘70, tinerii de culoare din

De jale şi de dragoste

60 America cântă de case, maşini, neveste uimit de ce e acolo. Crede-mă că nici n-am operate, aur... apucat să-mi las gentuţa cu ciocane jos şi-a şi NF: E foarte adevărat, şi în toată această apărut unu’: „Staţi pe banca aia!” Şi-a-nceput degringoladă nimeni nu-i vinovat, decât să-mi ia acolo, trei cuvinte interviu. M-a înmass-media. Nu tu, nu eu, nimeni! Pentru că trebat numai prostii! „Stai dom’le c-am mai am observat o treabă: în România au nevoie cântat şi eu şi pe la televiziuni. Chiar şi pe-aifoarte mare de rating. Aici aş face o paran- cea, pe timpuri vorbesc...” Nu? Se făcea diteză. L-am văzut într-o seară la televizor pe nainte un desfăşurător: ştiai ce cânţi, ce faci.

Dan Capatos, când avea emisiunea „Un show Şi au nişte invitaţi, sau mai bine zis invitate... păcătos”. Şi l-a chemat la o altă emisiune şi Unde mai este respectul, nici nu mai vorbesc l-a-ntrebat: „Totuşi, nu crezi că se sare calu’ de muzica lăutărească, pe care-l au românii la emisiunea ta? Pentru că se dau nişte chestii faţă de folclorul românesc? Aici chiar nu pot care nu...” Ştii care a fost răspunsul? „Nu fac să înţeleg. Că le-am şi zis ălora de la Etno: rating, nu mai iau salariu!” Şi-atunci oamenii „Noi ne bucurăm să vă avem alături de noi!” caută pe orice cale, ca şi noi, ca oricine, ca „Păi, voi vă bucuraţi, dar din păcate aceste americanii să faci cât mai mulţi bani. Numai instrumente sunt pe cale de dispariţie. Unde că cei care au bun simţ în ei ştiu unde să se mai daţi voi instrumentele astea? La nicio oprească. Dacă cineva m-ar lua pe mine acu- emisiune. Rar când mai vezi câte unu’ cu ma să cânt manele d-astea la nişte şmecheri ţambalu’ sau unu’ cu naiu’. De cobză nici nu d-ăştia, poate m-aş duce odată şi-a doua oară, mai zic...” Bagă solişti ca pe bandă, pe bandă ce văd acolo spun: „Mulţumesc frumos! Mai să cânte. De ce? Pe finalul regimului Ceauşesbine cânt aicea pe 3 lei cu nea X decât să cânt cu a-nceput să-i încurajeze să cânte-n grup acolo pe nu ştiu cât.” Deci numărul 1 este şi nu mai dădea instrumentele. Dar cel puţin mass-media, pentru că i-a încurajat şi le-a dat Radu, Toni, nea Zlotea cobzarul, vecinu’ meu, voie. Eu mă leg de acest subiect pentru că... erau puşi în valoare, deci cântau. Uită-te azi la chiar ieri am vorbit... Am cântat la Etno zilele Antena Satelor. Câţi instrumentişti de muzică astea şi, mă rog, eu chiar am rămas surprins lăutărească mai bagă? Numai solişti vocali. de ce am văzut acolo. Acolo e Uzina Vulcan, Şi eu am rămas foarte impresionat, cum imîn sens rău. Eu n-am mai fost acolo, eu n-am primi tu la Radio o orchestră foarte bună şi ştiut. Când am venit în ţară după atâţia ani de un solist care cântă între tonuri? Şi dă piesa. pribegie, m-am interesat şi eu care din postu- O imprimă şi-o dă. De ce? Nu c-ar vrea ăsta, rile naţionale se ocupă de folclor. Şi mi-a zis dirijorul lor de la Radio. Poate omu’ ar spune: unu’, altu’ de acest Etno. Eu m-am dus, m-am „Băi, ce facem aicea?” Dar are dispoziţie mai îmbrăcat la patru ace, cum mă îmbrac eu de de sus. Aceeaşi treabă se-ntâmpla şi-n timobicei, cu papion şi mănuşi albe, şi-am intrat pul comunismului, dar acolo era pe alte căi. înăuntru şi l-am văzut pe ăla, pe Trăistariu... În sfârşit, vine fata cutare, hai c-o ia Vornicu, Ziceai că are nişte blugi din ăia învechiţi de hai c-o ia Budişteanu, hai s-o facă solistă vola turci, un pic mâncaţi de câini pe margini! cală. Ştii? Dar pătrundeau mai rar. Cine intra Foarte bine, îmbracă-te cu ce vrei în viaţa de la Electrecord să înregistreze? Cine cânta la zi cu zi, dar ca să apari pe scenă în halu’ ăsta... Radio? Cine pleca în străinătate pe timpuri?

Vorbeam cu realizatorul emisiunii: „Cine mă Plecai printr-un contract. Eu, dac-am stat ajută cu ţambalu’?” „Păi, n-oi n-avem perso- acolo în Statele Unite, eu am fost cel care a nal.” „Păi, vrei să car numai eu ţambalul singur deschis calea spre business în cartier, între la 73 de ani? N-aveţi nici măcar...” le-am zis lăutari. Când am venit după `90 am deschis „bani vreţi să luaţi!” Că pe noi nu ne-a plătit, pizzerie-restaurant... Dar era greu de plecat bineînţeles am fost invitaţi acolo. Şi-am rămas înainte. Exista această agenţie, făceai un con-

De jale şi de dragoste

61 tract de ambele părţi. Deci un contract între, ca să apar pe ecran! Unde s-a pomenit aşa cum să spun, partea cea care dorea muzică ceva? Unde? Când înainte, mi-aduc aminte, din străinătate – patron – şi ARIA16. Se făcea când ieşeam de la TVR ne chema casiera. un contract pe sumă, cu obligaţii şi înda- Casiera deja venea de la biroul ei afară. Deci toriri că îţi dă atâta, îţi dă casă, îţi dă masă. vreau să ajung la punctul ăsta: noi luăm ce e Da? Dup-aceea ARIA făcea un contract cu mai rău din Occident! Aici voiam să ajung. mine, că: „Uite, ai atâta! Trebuie să-mi aduci Păi, ce, dacă vedem la americani că ăla sare-n în ţară atâta valută.” Pe când, la ora actuală, sus de doi metri şi aia îşi dă fusta peste cap, sigur că le convine patronilor să vină să... trebuie să facem şi noi? Noi n-o să-i ajungem dacă vrea să-ţi dea o farfurie de mâncare ţi-o pe ei niciodată imitându-i. Ei ştiu ce fac, pendă, dacă vrea te culci pe la X, pe la Y... Nu tru că atrag milioane de oameni cu industria mai e respectu’ cuvenit! În sistemul comu- lor de divertisment! La noi ce s-atragă? Tot nist au fost chestii foarte rele, dar au fost şi d-ăştia, cum să spun, de-aceeaşi manieră, chestii bune. Unde s-a pomenit în timpul co- de-aceeaşi factură. Un om serios nu se duce munismului să merg eu cu Radu şi cu băieţii s-o vadă p-aia! Ca şi-acolo, aceeaşi treabă. să cântăm la restaurant şi: „E... nu pot să vă SBM: Vă consideraţi un om sentimental sau plătesc că n-am de unde!” patronu’. E foarte dur? adevărat. Dacă n-are clientelă patronul, nici NI: Ai observat bine că eu sunt mai dur de el nu poa’ să mă plătească, că nici el n-are felul meu. Dar, după părerea mea, toţi artiştii venit. La timpul respectiv băieţii erau sunt sentimentali. Îi vezi duri aşa, dar... Pensalariaţi. Salariul mergea, 16A dacă mai tru că nu poţi să cânţi ca la fabrică, să dai cu ge făceau un ban în plus bine, ciocanu’ şi să baţi într-una, dacă nu simţi din nţi a dacă nu, nu, şi ne vedeam suflet. Duritatea vine tot dintr-o sensibilitate Ro mâ de treabă. Pe când, în ziua de nia mare şi se manifestă printr-o, cum să spun, astăzi, cum facem? Cum facem? Ce durere sufletească, prin efuziuni sentide Im fac oamenii ăştia? Şi-a pus vreodată cipre mentale... În orice caz, nu poţi să sar neva întrebarea, din Ministerul Culturii, ce mă iei pe mine acuma să cânt la iat se va întâmpla în viitor cu această ramură Ar ţambal cu altcineva şi ăla să tis a culturii locale? Şi-a pus cineva întrebarea? c ânte tare şi eu să cânt încet! tic . putea să cântăm treNu, ei sunt foarte bine. Se aşază pe fotoliile Pentru a lor, îşi iau salariile, merg mai departe. E cul- buie creeată o armonie automat între mea, pentru că e vorba aceea bătrânească: noi. Pentru că altfel nu mai există acest sen„Pune omul potrivit la locul potrivit.” Păi, timent artistic, să-i spun aşa. Totul trebuie ca să pun în Ministerul Culturii pe cine- să vină din vibraţiile inimii. Şi tu ştii bine. va, trebuie să înţeleagă cum funcţionează SBM: Care a fost principalul motiv pentru arta. Să-nţeleagă pictura, fotografia, sculp- care aţi ales să plecaţi definitiv în Chicago? tura, literatura, muzica. Nicidecum să iau NI: Marioara Murărescu era şefa programelor. unu’ care a terminat Fabrica Griviţa... dar Şi m-a scos din grilă. A venit un băiat să mă am observat, pentru că stau aici de câte- anunţe: „A zis că sunteţi prea negru!” Eu mă va luni de zile, se merge tot pe politicia- cunoşteam cu el şi de-aia mi-a zis. Ăsta a fost nism! E dureros ceea ce văd eu în România. unul din marile motive pentru care am rămas Atâţi băieţi foarte talentaţi, atâţi băieţi în străinătate. Da’ ştii că a fost bine? A fost buni care stau pe bară. Sunt foarte mulţi bine că mi-a dat un şut în fund şi m-a mobilibăieţi care n-au... la televizor nu-s chemaţi, zat într-un fel. A fost un pas înainte – da’ tare nu-s plătiţi cum eram noi pe timpuri. Cul- de tot pasu’ ăsta! Şi-am stat acolo. Cât am stat mea: să mă duc eu să plătesc la televiziune am cântat în toată campania electorală a lui

De jale şi de dragoste

62 Bill Clinton şi mai târziu a lui Bob Dole17.

La City Hall-Mayor... cum se cheamă?

SBM: ...la primărie...

NI: Exact. Că, uite, am aici poză cu Clinton (îmi arată fotografia). Unul din marile puncte nevralgice a fost rasismul Mărioarei Murărescu şi-am zis: „Ia stai bă, aşa! Vine o d-asta, auzi, să spună aşa ceva?” Eu i-am cântat lu’ Vornicu, lu’ Comişel, lu’ Bogdan ăla de la televiziune.

Dar am rămas profund mâhnit şi dezamăgit.

SBM: Consideri că în meseria de lăutar e mai important să fii tehnic sau să transmiţi?

NI: Am văzut foarte mulţi lăutari care cântă la diferite instrumente extraordinar, dar nu ştiu să transmită. Şi ăsta e cel mai grav lucru!

SBM: Explicaţi puţin.

NI: Înseamnă (se ridică) că eu cânt ceva (se aşază la ţambal) cu ţambalu’ şi dacă cânt aşa (cântă „Cântecul de pahar al 17 Bob Dole (n. 1923), lu’ Mitică Ciuciu”) Deci, cepolitician american care am făcut eu? Am transmis a reprezentat statul automat! Faptul că am cântat Kansas în Camera tare, îl fac pe cel care e în faţa Reprezentanţilor, din mea, pe spectator, să se uite 1961 până în 1969, şi în să vadă ce fac, şi-n momentul Senatul Statelor Unite, când am un subito piano18 iară din 1969 până în 1996. se uită la mine: „Da’ de ce s-a 18 Imediat încet. oprit?” Deci eu fac legătura cu el. Tu m-ai văzut la cântări, eu comunic foarte mult cu publicul. În momentul în care încep să cânt „Picături de untdelemn”, nu ştiu dacă m-ai urmărit, dar atunci încep să bat din palme, să dau ritmul. De ce? Să-i atrag să fie împreună cu mine. Pentru că e foarte, cum să spun, e exact ca şi cum tu eşti căsătorit şi ieşi cu soţia ta la masă, dar îţi vezi de farfuria ta. Sau stai în pat bleg lângă ea. Cum să spun, nu comunici... Comunicarea trebuie să fie o chestiune la ordinea zilei, psihic în mod automat trebuie să reuşeşti să te legi de omul de lângă tine. Pentru că am văzut foarte mulţi lăutari, chiar foarte buni, care cântă de rup, rup.

Publicul, în schimb, cum să spun, tre- Nicola e Feraru a tăcut câteva clipe.

Pare că buie să-l faci să te iubească. Să te iubeas- vrea să înţeleagă toate tainele şi min unile lucă şi ca persoană, şi ca artist în acelaşi timp. mii, la fel cum înţelege ţambalul. Poa te că viaţa e un cântec pe care nu-l poţ i înţelege decât atunci când îl interpretezi în felu l tău.

De jale şi de dragoste

63

De jale şi de dragoste

64

Marin Alexandru

De jale şi de dragoste

65

De jale şi de dragoste

66

a să-l văd pe Marin De fiecare dată când am bucuri vreau la Stephane să cântând, mă gândesc fără eori temperat de des e Grappelli. Entuziasmul său te aparte. Pare lita itua o nostalgie ce-i conferă o spir vine dintr-o că spiritul său neastâmpărat din casele tă ăru disp i vec perioadă pe vezi în e-l car pe it spir românilor, în tot: în piesele de mobilier, viorile expuse, în sticlele de vin vechi şi chiar în haina de vulpoaică roşie a nevestei, aşezată leneş în cui.

Cele mai frumoase amintiri ale sale sunt legate de zorii zilei. De la nunţile unde nu se mai termina odată cu darul, până la vechea amintire când bunicul său, nea şiGogoaţă, se scula la şase de ncepea să repare la gardul podăriei nuiele de jur-împrejurul gos comun răsăritul de la Arţari, toate au în din stelele de pe cer soarelui. Crede şi azi că una bal, vioară şi acoreste bunicul său: cu tot cu ţam dictando pe care desedeon, ba chiar cu un mic caiet portativul în mintea na linii drepte pentru a fixa voiau să evolueze. copiilor din comună, care

Marin Alexandru

De jale şi de dragoste

67

Marin Alexandru mă face să mă gândesc şi la un străjer din vechime. Chipul său de calif din Yemen, moştenit în parte de la tanti Maria, l-a ajutat în multe situaţii în viaţă. Toată viaţa a alergat şi a căutat să astupe nedreptăţile, oriunde le întâlnea, chiar dacă uneori suferea în plan personal. Marin are nişte zvâcniri deosebit de elegante, în momentul în care îşi pune vioara la gât. În veselia lui, care purcede odată cu instalarea viorii la locul potrivit, poţi vedea la o privire amănunţită veselia moşilor şi strămoşilor lui, în ziua în care scăpau de o invazie turcească.

Acelaşi surâs îl vor fi văzut ţăranii din Arţariul prăfuit de la jumătatea veacului al XIX-lea.

Pe la 20 de ani avea deja tălpile tocite de atâta umblat pe străzile Bucureştiului, în satele Olteniei şi în oraşele Munteniei. Soarele se înălţa, luna intra în mare, şi mereu acelaşi drum: casă-nuntă, nuntă-casă. În unele zile de toamnă – întocmai ca aceasta în care am decis să-l vizitez – adormea în faţa casei, cu trupul acoperit de frunze, de parcă acestea ar fi vrut să-l ferească de lumea rea, care nu mai contenea de jur-împrejurul său. Ploile l-au făcut mare, iar păsările din Arţari i-au dat aripi să zboare. A încercat mereu să trăiască în bună pace cu toată lumea, şi de fiecare dată când se simţea mâncat de griji, prefera să plece şi să nu pătrundă în vreun conflict ce n-ar fi avut nicio rezolvare. Mieii şi berbecii din sat l-au pregătit să fie blând întreaga viaţă, iar nea Gogoaţă l-a învăţat cum trebuie să cânte „Ciobanu’ care şi-a pierdut oile” pentru a căpăta pâinea cea de toate zilele. S-a jertfit, a muncit, a râs, a plâns şi a uitat de sine. Dar meseria de lăutar l-a făcut să se simtă cel mai norocos om din lume! A ajuns să conducă orchestra pe care o diviniza când era tânăr şi despre care bunicul îi spunea: „Trebuie să studiezi mult, dacă vrei s-ajungi ca ăştia.” Dar cât de greu a fost drumul până la reuşită... Încă de tânăr, la încurajarea explicită a mamei, dar poate şi la cea implicită a tatălui, o ia pe un drum diferit de al majorităţii lăutarilor din generaţia lui. Scrie portative, organizează orchestre, caută mereu forme de expresie cu instrumentul său şi descoperă universul fascinant a viorii – din India până în Statele Unite. Este singurul violonist pe care l-am văzut cântând în aceeaşi seară în stil irlandez şi în stil indian, încât nu ştii dacă nu l-o fi zămislit maică-sa pe insula de smarald sau în sudul bijuteriei coroanei. Dar cel mai bine tot hora o cântă!

E adevărat că la asta l-a ajutat cel mai mult risipirea, plecarea din Arţari şi contactul cu alte realităţi în fructuoasa sa carieră muzicală. Alte sate şi alte oraşe i-au deschis fantezia lui Marin. Părea că râurile pe lângă care trecea cu automobilul, la fiecare sfârşit de săptămână, căutau să-i imite sunetele, la baza stânc i l or posomorâte, pentru că la Marin Alexandru supravieţuiesc structurile vechi de fluier şi caval pe care ciobanul, cu smartphone şi căciulă din poliester, nu le mai zice de mult.

Toţi lăutarii din Bucureşti discutau pe la toate colţurile că Marinică are s-ajungă mare. Şi aşa a fost! Spre deosebit de alţi lăutari, conduce şi astăzi o orchestră, lucru care îl agită din ce în ce mai mult, în lumea tot mai complicată a zilelor noastre. De luni de zile nu mai sunt spectacole, iar colegii tot pe „maestrul” îl sună. Maestrul îi ajută cu ce poate, pe rând, dar se gândeşte mai mult la viitorul îndepărtat, decât la prezentul imediat. Şi-n orice caz: azi îşi doreşte să vorbească despre cu totul altceva!

De jale şi de dragoste

68 SBM: Care sunt bătrânii lăutari care-au din vechea generaţie. Tata niciodată nu-mi devenit repere pentru tine şi care te-au spunea: „Bravo!” Nu mi-a spus niciodată. influenţat să te apuci de meseria asta? Dar îl simţeam, când m-am făcut mai mare, MA: Sunt mai mulţi. În primul rând este că îi plăcea ce făceam. Era mândru, dar n-o bunicul meu: Aurel Belcea. Aşa se numea spunea. Eu n-am primit niciodată cuvânşi i se spunea Gogoaţă. Gogoaţă, măi băie- tul: „Te iubesc!” Asta nu înseamnă că nu mă te, niciodată n-am înţeles... niciodată n-am iubeau. Şi, poate că, spre ruşinea mea, nici înţeles de ce, da’ aşa i se spunea. Gogoaţă, eu nu l-am folosit atât de des pentru că aşa bunicul meu, care era şi profesorul satului am fost educat. Am încercat să-l mai spun şi cânta la ţambal, la vioară şi la acordeon. din când în când fetelor mele, pentru că e Da. Şi, spre uimirea mea atunci la momen- o vorbă foarte frumoasă şi e foarte utilă tu’ ăla, că am crescut lângă el, ştia şi note. pentru buna creştere a copiilor, aş zice eu.

Cred că, nu ştiu, cumva, deşi nu a fost la Tata îmi zicea, când îl mai surprindeam eu şcoală, cred că a învăţat. Cred că a avut cu ceva plăcut ca muzică, îmi zicea: „Braoameni foarte deosebiţi în jurul lui, mă re- vo, fir-i-a dracu’ de cioara dracu’ urâtă!” fer la clienţi. Şi ştia adică chiar să predea, Ăsta era cuvântu’ lui. Atuncea ziceam eu: cel puţin chestii elementare, ştii? Un porta- „Bă, chiar i-a plăcut lu’ ăsta. E mândru.” tiv, o cheia sol, gama do major, mici alter- SBM: Vorbeşte-mi despre prima ta vioară. aţii, cam p-aici. Da’ care conta foarte tare. MA: Prima mea vioară, bun, lăsăm ce mi-a SBM: Unde s-a născut? dat la şcoală, că n-aveam posibilitate... e clar.

MA: El s-a născut în Bucureşti, dar numai N-aveam! Ăstea erau timpurile. Bunicul meu, că viaţa l-a dus la Arţari. Bineînţeles că avea fiind atât de talentat, mai şi picta. Chiar am rădăcini de acolo chiar de dinaintea războ- să-ţi arăt nişte picturi de-ale lui. Pe unchiul iului. După care s-a întors la Arţari. Cred că a meu Mihai el l-a încurajat să se facă sculpavut şi o viaţă nefericită, din punctul ăsta de tor. Pentru că a simţit că avea suflet de artist, vedere, că părinţii lui divorţaseră, nu mai erau dar nu prea îl ajuta urechea. Deci, tataie era împreună, şi cumva ar fi trebuit s-o ia el de la super talentat! Şi gândul lui, eu din ce în ce capăt şi a considerat că e mai bine de acolo, mă măream, era să-mi facă el o vioară. Să-mi de la Arţari. De ce? Pentru că, acolo fiind, construiască o vioară de la început. Acuma, după cum bine ştii şi tu, un sat ves- el neştiind foarte bine mărimile şi principiile tit de lăutari, şi în Bucureşti probabil că astea de lutier care sunt ceva mai fine, mi-a nu era acceptat la momentu’ ăla. Şi a zis făcut o vioară, ceva între violă şi vioară ca s-o ia d-acolo. Da’ a făcut foarte bine, mărime şi cu cutia de rezonanţă mai mare. cel puţin din punctul meu de vedere. Asta, pur şi simplu, că aşa ar fi iubit el vioara.

SBM: Atunci când făceai o prostie, de Bunicul meu nu şi-a iubit copiii cum m-a iucare dintre părinţi ţi-era mai frică? bit pe mine. A văzut... nu ştiu cum a văzut el, MA: Tata a fost mai autoritar. Eu eram mai că unchii mei cântă: cântă la acordeon, cântă legat de el când eram mic de tot. Pe urmă am la clarinet, da’ n-au făcut o meserie din treaba sucit-o, pentru că mama-i mamă. Şi mama asta. Şi el chiar spunea, când eram eu copil: a fost o femeie care m-a-ncurajat până să „Băi, lăsaţi-le! Făceţi alte meserii că nu sunteţi moară. Cred că şi-acuma mă-ncurajează. Şi-a ce trebuie.” Ştii? Era frustrant, la un moment spus tot timpul când mă pregăteam să ies din dat, pentru ei. El mereu: „Nu, ăsta! Ăsta e bun casă: „Unde te duci?” „Mă duc la repetiţie.” de muzicant.” Bun, mi-a făcut vioara şi nu gă„Bravo, eşti cel mai bun! Să ai grijă. Bravo, sea să pună gâtul la vioară, ştii? Nu găsea el un mamă!” Tata în schimb... şi cred că această lemn mai special şi s-a dus pe câmp şi-a găsit chestiune se reflectă la mulţi lăutari – părinţii un os de vacă. Din ăla mi-a sculptat şi gâtul

De jale şi de dragoste

69 la vioară, dar din păcate instrumentul nu ăsta şi: „Va trebui să iei câţiva băieţi şi să te suna. Nu era la un sunet profesional. Nu era duci să cânţi la o cântare. Te duc să vorbeşti!” nicidecum. Şi el de supărare, că nu i-a ieşit El, săracu’, minţea. I-a minţit p-ăia c-a avut o instrumentul şi era pentru mine, l-a spart. problemă de sănătate numai ca să se ducă-n Avea chestiuni d-astea. Dacă nu ieşeau lu- altă parte. Astea trebuiesc spuse pentru că crurile cum trebuie, renunţa foarte repede. şi-acuma se mai procedează... din păcate. Da’ SBM: Şi prima vioară care suna bine? aia pentru mine a fost o chestie extraordinară MA: Mama mea... noi la un moment dat nu că... M-a dus la oameni, am vorbit: „El este ne mai ajungeam cu banii şi ea nu muncea nepotul meu.” Dacă n-aveau ăştia bătrâni la la început. Şi-a intrat femeie de servici, care cuvinte! Atât de oratori erau că l-a făcut pracşeful ei era Mihai – ţi-am spus mai devreme, tic pe ăla să-i pară rău că-l angajase pe ununchiul meu – el era şef-proiectat atunci. chi-meo, în loc să mă ia pe mine direct. Atât de Şi-acolo, mama fiind o femeie foarte socia- buni erau. Apropo de experienţa de care vorbilă şi bea cafea, fuma, era cu gagii19: „Of, beam mai devreme. Ok, am terminat, m-am tanti Maria, tanti Maria!” La un moment dat dus acolo... la 15 ani, îţi dai seama, cântam înmoare bărbatul unei femei de acolo care era continuu. Şi fără pauză, îmi doream decât să şi-i zice lu’ mama: „Uite, mi-a murit bărba- cânt! Şi nişte băieţi foarte buni lângă mine la tu’.” Cum era mama ascultătoare şi... nu ştiu momentu’ ăla: era unu’ Mitiţă ţambalagiu’ cu dacă e o chestie care ţine de ţigani, dar ştia să un ţambal mic, unu cu basu’ Oaşcă şi-o tobiţă, dea sfaturi. Chiar era foarte bună sfătuitoare: unu’ Caltaboş. N-am mai cântat de atunci cu „Lasă, doamnă, că toate astea trec. Ce să-i ei. A fost excepţie care pe mine m-a marcat. faci? Trec.” La câteva zile după, îi zice doam- Am dus treaba aia pân’ la capăt cât am putut na: „Am auzit că băiatu’ tău cântă eu de bine. Veniseră oamenii ăia, la vioară!” „Da.” „Păi bărbatu’ 19Se referă la români. care vorbisem practic de dinainte meu, fost procuror... el în tinereţe cu ei, şi mi-au dat amărâţii ăia a cântat la vioară şi are două viori.” Mă băiete, de bani care erau pentru mine o comoară. a plătit-o, bineînţeles, da’ la un preţ derizoriu. SBM: Câţi bani ai încasat? Şi-am avut una dintre cele mai bune viori, MA: 300 de lei. Cred că se cânta, dacă tatal care nu mai am la momentu’ ăsta într-adevăr. meu atunci, eu aveam 15 ani şi cânta pe leafa Aia a fost prima mea vioară, şi primele mele lui – era vreo 700 – eu am luat 300 sau 400. înregistrări cu taraful sunt făcute cu aia. Deci cam jumate de cât lua un om mare. Îţi Era o vioară de la noi de-aicea, de Reghin, dai seama că unchi-meo fiind deştept: „Bă, da’ de-aia de comandă. Adică cu paltin creţ ţi-l dau p-ăsta. Du-o la jumate!” ca să se ducă care ei aveau atunci contracte cu Germania să-şi facă şi ăla treaba şi să scape toată lumea. şi cu ţările din vest. Avea lemnul învechit Dar mie mi s-a părut o avere. Bineînţeles că zeci de ani. Un instrument foarte bun. i-am dus lu’ mama şi vreau să-ţi spun că lu’ SBM: Care socoteşti că a fost prima ta cân- fratele meu îi plăcea foarte mult carnea. Chiar tare adevărată, când ai adus bani acasă? trebuie să menţionez asta. Carnea de porc – MA: N-am luat-o direct. A fost puţin indirect, n-ai pomenit lăutar să mănânce cu mai mare dar m-am simţit foarte mândru. Aveam vreo 15 plăcere altă carne decât carnea de porc. Aşa ani şi unchiul meu Sandu era un om foarte apre- e la ţiganii lăutari. Şi ştiu c-am pus într-un ciat la momentu’ ăla. Şi avea mai multe cântări. şerveţel două fripturi şi le-am pus în tocu’ de Şi-acuma se obişnuieşte: eu dacă am mai multe, vioară să-i duc lu’ ăsta că era... na! Şi m-am le dau la alţii. El era acordeonist şi mi-a zis: „Tată dus cu banii acasă şi cu alea două fripturi.

Marine, vezi că am o încurcătură.” Deja mă puse- Chiar a fost un moment special pentru mine. se pe mine în încurcătură când mi-a zis lucrul SBM: Care a fost primul taraf în care ai

De jale şi de dragoste

70 cântat o perioadă mai lungă şi când cântă, că decât dă aşa. Dar când auzi este te-ai integrat ca într-o familie? nemaipomenit! S-a evoluat, din punctul ăsta MA: În taraful lui Ştefan Bucur. Acest gen de vedere. Ştii că-nainte era să se audă pliciude taraf, unde conducea bracistul Fane iala? Mai mult ritmic şi le oferea oamenilor o Bucur, e formula perfectă pentru a cân- bază pe care puteau să joace, o chestie aparte. ta atât muzică ţărănească, cât mai ales Şi dacă nu era ăla care-i dădea această simţire, muzică lăutărească. Pentru că toţi băieţii nu prea le plăceau de basişti. Ăla care zumzăia care cântau acolo erau băieţi de lău- era bun. Şi tu ştii foarte bine de cine vorbesc... tari şi aveau aceeaşi educaţie lăutărească. SBM: Am auzit de lăutari care prin simSBM: Care a fost prima formulă? pla lor apariţie stârneau râsul. Ai întâlMA: Fane Bucur la violă, Marian Mirea la nit vreun asemenea instrumentist? contrabas, băiatul lui Constantin Mirea – MA: Era ăsta cu chitara... cel mai mare mincelebrul Oale Mirea! – Cristinel Turturică cinos. Ăştia-i ziceau Baronul Munchausen: la ţambal şi Viorel Fundament la acordeon. Mielu chitaristu’. Eram la un eveniment, Chiar reuşeam să oferim muzica asta lăută- eram cu Pancirel Constandache. Eram la ziua rească şi în străinătate, în formula asta. Pentru marelui profesor Pesamosca20. Şi-acolo acest că ofeream momentele de muzică ţărăneas- om era foarte iubit de artişti şi mai ales de lăucă, pe zone folclorice, şi la un moment dat tari, pentru că i-a ajutat foarte tare în necaaveam noi o suită, noi îi spuneam „Ca la zurile lor cu copii, cu familia. Şi cred că erau nuntă”, unde cântam cum s-ar fi cântat la o peste 40 de muzicanţi. Şi nu ştiam care să nenuntă de lăutari. Şi era foarte bine perceput ngrămădim când povestea Mielu chitaristu’. de auditoriu. Era un free-improv, dacă vrei. Şi, la un moment dat a zis că a fost în AmeriSBM: Ca violonist, ce contrabas şi ţam- ca şi i-au dat ăia: „Of, nea Mielule, c-ai venit! bal ţi-a plăcut să ai în spatele tău? Ce ne bucurăm. Toată America este plină de MA: Da, e o întrebare... Păi ţambalu’, e sim- fericire, de bucurie c-ai ajuns la noi. Cântăplu. Cred că şi cu basu’ ar fi simplu. E vorba ne!” nu ştiu ce „Să-ţi dăm un whisky sau ce de Cristinel Turturică care noi am copilărit vrei?” „Nu dom’le, nu vreau aşa ceva.” „Cum? împreună şi Dumnezeu ne-a dat calea de Noi asta bem, whisky.” „Nu beau dom’le. Eu a fi împreună atâţia ani de zile, până chiar mi-am adus de acasă băutura mea.” „Păi, ceşi-n timpurile de azi, chiar şi-acum. Este un -ai adus?” „Palincă!” „Păi, ce-i aia palincă? instrumentist extaordinar, un caracter nemai- Că eu n-am auzit în viaţa mea.” Știi, ameripomenit şi-un canu’: „Păi, uite lăutar desăvârşit. 12Alexandru Pesamosca (1930 – 2011), chirurg pediatru român. aici. Ia şi bea!”

De ce să n-o Şi i-a pus lu’ spun? Şi contrabasu’ ar fi cineva, da’ nu ăla un ţoi sau în ce i-o fi pus să bea. Şi-a zis prea am colaborat. E vorba de Cristi Riţă. ăla, adică s-a minunat într-un hal c-a zis: N-am avut ocazia să cântăm prea mult „Eu n-am băut în viaţa mea aşa ceva şi-aş imp împreună, dar este un basist desăvârşit. vrea cumva să pun monopol pe băutura asta, Eu cânt de 25 de ani de zile cu Costel s-o vând în toată America. Cum să fac?”

Nechita, un basist extraordinar, vorbind cu „Păi, vorbesc eu acuma. Dau un telefon în arcuşul. Acuma dacă te referi la basiştii... România şi-ţi aduce un vapor de palincă!”

SBM:... care plescăie, să zicem aşa...

SBM: De ce crezi că există atât de MA: ... care plescăie, dar de fapt nu plescăie, puţini specialişti, critici şi promoe Marius Gore, din generaţia mea, care fiecare tori de muzică lăutărească astăzi? sunet din mânuţele lui este exemplar. Ai im- MA: Acuma, Mădălin Voicu s-a ocupat o presia la un moment dat, la înregistrări sau vreme, cât să fie palpabilă toată chestiunea

De jale şi de dragoste

asta. Cât să nu moară. Mai nou, pentru mine, de câţiva ani de zile buni, cel mai important promotor al genul ăsta de muzică este Dan Brânzea. Şi el nici n-a lucrat în zona asta culturală. El pur şi simplu iubeşte atât de mult muzica asta încât a devenit un connaisseur şi cred că el, din momentul ăsta, ar putea face mai multe lucruri. Nu că-i uit pe ceilalţi, da’ Dan Brânzea e foarte hotărât de a face lucrul ăsta, pentru că a zis că în mod clar nu permite să se piardă acest lucru. Din punctul meu de vedere, ce se întâmplă la momentu’ ăsta, ar mai fi ceva oameni, să zic inimoşi, pentru a merge mai departe cu muzica lăutărească. Dar se pare că sistemul nu prea mai permite lucrurile astea. Au impresia că în mintea lor e ceva, practic că şi-a pierdut din orice valoare. Practic se mint, pentru că nu e adevărat! Pentru că oamenii care spun lucrul ăsta, tot ei la rândul lor se gândesc la petreceri: „Hai să chemăm nişte lăutari!” Că tot cuvântul ăsta e. Şi ce să chemi? Doar n-o să chemi nişte băieţi de 20 de ani, pentru că ăia n-or să ştie niciun repertoriu din muzica lăutărească sau... din ce se cântă practic când spui „lăutar”. Sunt oameni inimoşi, care nu ştiu dacă aş putea să le dau numele acuma, care ar încerca să facă lucrurile astea, dar probabil la un alt mod, decât aşa supravieţuire... Eu cred că ar trebui mult mai bine implementat lucrul ăsta. Trăim timpurile astea, iar Brânzea mi se pare ceva mai hotărât. După cum bine ştii, e extrem de pasionat: a luat atâtea discuri care le-a digitalizat, le-a retipărit. Pur şi simplu a plătit omu’ din buzunarul lui, fără să comercializeze absolut nimic. Decât să dea cadouri la prieteni ca să creeze o altă imagine a lăutarului de Bucureşti. Da’ să ştii că a reuşit. Nu ştiu, în mică parte, da’ a reuşit faţă de ce era în anii ‘90.

SBM: Ce consideri că este deosebit la viaţa unui lăutar?

MA: Un lăutar 100% cântă toată noaptea şi se trezeşte la 1-2 la prânz. Şi foarte bine face, că asta e... Stă cu lumea, le cântă, îi încântă şi pe urmă se odihneşte omu’, îşi bea o cafea şi se

71

gândeşte la următoarea. Din punctul meu de vedere, eu coordonând mai multe tarafuri şi orchestre de-alungul vieţii, m-am obişnuit să mă trezesc dimineaţă, să pun instrumentiştii la punct, soliştii. Dar am avut şi eu ocazia să mă trezesc la 1. Şi este foarte ok.

SBM: Deci e adevărat că „ziua vesel, noaptea trist”?

MA: Da. Dar mai e şi treaba aia, şi tu ştii: „Nu da, Doamne, nimănui/Viaţa lăutarului”.

SBM: Care e totuşi sintagma corectă?

Pentru că prima e mai moale, pare că totuşi veselie există, în timp ce în a doua expresie pare că e dezastru şi necaz.

MA: Cred că varianta ta e mai corectă. Ailaltă ţine mai mult de anumite gânduri pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă. Dar viaţa lăutarului e foarte frumoasă! Cred că dacă m-aş mai naşte odată aş face tot meseria asta. E sublimă. Faţă de oamenii care sunt în jurul nostru: se duce ăla la muncă de dimineaţă, vine la ora 2, a mâncat, stă puţin, mai stă cu familia şi asta-i tot. Se rezumă numai la chestiunea asta. Viaţa lăutarului este mult, mult mai deosebită: cunoşti tot felul de oameni, ai parte de fel de fel de evenimente în viaţă plăcute, chiar şi mai puţin plăcute, şi asta, cum să zic, devine la un moment dat o experienţă de viaţa pe care oamenii în general nu o au. Pentru că ei săracii se învârt numai într-un cerc foarte minimal faţă de noi.

SBM: Când crezi că a fost mai bine pentru lăutari: înainte de 1989 sau după?

MA: Măi, vorbim tot mai des zilele astea la trecut de lăutari. Eu vreau să consider că încă nu s-a terminat treaba asta cu lăutarii, da’ se pare că este spre final. Suntem asimilaţi de această muzică care, tu ştii că noi am mai purtat discuţii, muzică de petrecere şi aşa mai departe. Noi suntem asimilaţi cumva în alte genuri, astalaltă dispare, dispare uşor. Nu ştiu dacă mai ţii minte că te-am întrebat cum o vezi tu, şi tu mi-ai zis: „Marin, dar şi voi când aţi venit peste generaţiile mai vechi cu alt stil, ceilalţi v-au acceptat. De ce nu acceptaţi şi voi toată schimbarea asta?” Tu mi-ai spus treaba

De jale şi de dragoste

asta şi de-atunci mă gândesc la ea. Da, bun, ok. Dar tot vorba ta: „Cu ce ar deranja dacă ar rămâne şi acel stil?” N-ar deranja cu absolut nimic! Deloc, dar este din ce în ce mai puţin. Şi eu am privit lucrurile la fel, din punctul meu de vedere. Dar parcă înainte de revoluţie a fost o perioadă foarte bună pentru lăutari.

Nu ştiu ce se întâmpla, dar cu sistemu’ ăla îi puneau săracii... cum erau fabricile mari, făceau acolo orchestră. Ţiganii nu făceau absolut nimic. Asta-i clar. Nu făceau absolut nimic, se duceau decât de dimineaţă, beau o cafea, cântau şi poate era „Cântarea României” sau alt spectacol comunist la o lună-două, şi aia era toată treaba. Dar aveau nişte salarii şi cântau la nunţi. Era o chestie puţin... cum să zic? Era un ajutor, până la urmă. Acuma, în ziua de azi... Mă refer la mine, de fapt. Şi pentru mine a fost mai bine atunci, deşi înţeleg că sunt cel mai tânăr din cartea ta... (râde) Poate era mai mult apreciată toată treaba asta. După Revoluţie s-au amestecat lucrurile foarte tare.

Cred că de aici trebuie să pornim. S-au amestecat foarte tare şi, înainte dacă spuneai de muzică lăutărească, gagii, românii ştiau censeamnă: „Bă, asta e muzică lăutărească! Pe urmă îl iau p-ăla de-mi cântă muzică de la sat: hora, sârba. Dar pe ăştia îi iau pentru treaba asta.” Acuma nu mai e aşa. Şi sunt convins că tu ştii lucrul ăsta. Cică: „Muzică lăutărească vreţi? Ia lăutarii ăia...” În mintea lor orice lăutari cântă muzică lăutărească. Se confundă totul. S-a amestecat. Aşa consider eu. S-au amestecat lucrurile şi sunt mulţi neaveniţi. Şi eu rămân la o chestie a mea. Nu neapărat că n-au ce să caute gagii în meseria asta. Tu mă ştii că sunt un om foarte deschis. Dar cumva îmi pare rău că ţiganii nu vor să-şi mai dea copiii la muzică, ca procentaj, şi gagii vor să-i dea la muzică pentru că au observat că este mult mai ok aşa. Şi eu cred că gagii muncesc mult mai mult. Ţiganii cântă din talent, precum bine ştii, se apucă de instrument şi pe urmă se duc şi cântă oriunde. Acuma, dacă eu... să zic pentru nepotul meu, eu n-aş mai vrea să-l dau la muzică. Aş vrea să înveţe carte, să facă

72

cu totul o altă meserie mai nu ştiu cum. Aşa mi-aş dori, că nu ştiu dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta. Şi gagii, observi şi tu că procentajul creşte din ce în ce mai mult, sunt în muzică.

Dar nu sunt lăutari. vioara”. ganu’ cu ţi a c al „ i g r-clasic te-nţele l scripca u Cu Marin im în lt u oca că ie ca poate inv i a m El dăinu i iolac. ilui ce n istache C a Bucureştiu Dinicu şi pe Cr poate cre raş nu mai r u c pe Grigo ta u in lă Mar niciun m poate u c e Aproape re şa c a o astăzi, aşa cum i Ş s. ambianţă e c tă A a c arcuş. i ferme vioara lu şi rispi, numai din are mi-am te a ntru c ază o po otiv entral pe c l u v ti volum, m o ta este m nte viaţa în acest it in ărg ă a i câ birea nem inunate. iu dorit să-ş e d s eînţele le m dublat bin ntru cântecele sa e p autorului

De jale şi de dragoste

73

De jale şi de dragoste

74

Leonard Iordache

De jale şi de dragoste

75

De jale şi de dragoste

76

Am sosit în pragul uşii apartam entului de pe strada Complexului. Leonard Iordache îmi descuie, şi eu, cu un gest instinct iv, am întins mâinile să-l îmbrăţişez. Uitasem de pandemie şi de indicaţiile medicilor pentru zilele astea.

Mi-a reamintit brusc o mâncări me a nasului, din pricina măştii de pe faţă, şi tot eu am spus primul: „Aşa e, mai bine nu...”

Are o maletă neagră şi e închis la mijloc cu o curea din piele cu o cataramă mică, metalică, cu un amănunt elegant din argint. Cele câteva fire sure din barba sa înlătură pe vecie ideea că s-ar mai amuza cineva dacă ar fi prezentat pe o scenă, la fel cum era prezentat la 6 ani: „Bunicul lui Toni Iordache.”

De ce creştea copilu’, pe-atâta devenea mai curajos şi mai îndemânatic cu ciocanele.

Era fala casei Iordache. Dar ce complicat trebuie să fi fost să ai un asemenea tată! Toni Iord ache a fost întotdeauna iubit şi invidiat – deseori în proporţii egale – de majorit atea lăutarilor de oraş de la miezul veaculu i al XX-lea.

Leonard Iordache

De jale şi de dragoste

77 Când era adolescent şi le lua toat e nunţile, unii cârteau că e lacom, dar toţi recunoşteau că are „mi ru’ de la Dumnezeu”, iar când a început să concerteze mai mult prin străinătate, s-au bucurat.

Acum era loc şi pentru alţi ţambali şti. Dar şi când revenea... La aeroport era aşteptat de florari cu maşinile negre. Cobora din avion în costumul său alb impecab il, îşi pregătea ciocanele de la ţambal şi sosea direct la nuntă, după un turneu de 3 luni în cine ştie ce colţ al lumii. Mai uşo r cu Harry Janos şi Bela Bartok pe scări – s-auzim şi-un cân tec ţigănesc de masă!

Blocurile par la fel ca atunci, cu aceleaşi balcoane pe strada dreaptă. Numai arborii lipiţi s-au cam împuţinat în cartier. Dar dacă ar avea pereţii blocurilor gură să ne spună, ne-a r putea istorisi la nesfârşit cum fluiera cartierul când venea Toni acasă. După ce a crescut, Leonard a început să spună al cui e, la întrebările repetate ale oamenil or din cartier. Copii la fotbal se adunau în jurul lui când le povestea pe unde mai fusese tăticu’, chiar dacă cei mai mu lţi credeau că inventează. Îi mai contraz icea câte-un buletin de ştiri, pe la televizi une. Înfricoşaţi de cât de repede evoluea ză în meşteşug tânărul Leonard, unii lăutari îl arvuneau cu 6 luni de zile în avans, ca să poată cânta cu el la un con cert sau la o nuntă. După ani de zile de agende pline, a descoperit că poate marca unele date ca fiind „ocupate”, chiar dacă în realitate erau bine -meritatele zile de somn.

Atunci, un lăutar sau altul îi ofer ea o sumă de două ori mai mare, promiţându-i mereu că se va întoarce cu comori acasă.

Leonard accepta, dar niciodată cu mintea la sume, ci pentru că aşa se simţea el cel mai bine: cu un spot de lumină peste cap, baletând pe corzile metalice aşa cum văzuse de-atâtea ori acasă...

Pasiunea mea pentru tehnica lui Leonard a mai fost exprimată odată în primele paragrafe pe care le-am scris despre muzica lăutărească. Astăzi aş interveni pe alocuri în acele texte, dar ele au rămas împietrite în revistele lice enilor de la Colegiul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea , ca o probă naivă a descoperirilor pe care le făceam când eram liceean. A trecut multă vreme de-atunci dar, la aprinderea bric hetei sale, mă trezesc din nou în faţa unui ţambal maghiar, auzind nişte poveşti înflăcărate. A trecut atâta timp şi tot n-am reuşit să mă apropii de patimile sale.

De jale şi de dragoste

78 SBM: Care a fost prima cântare la care ai România nu există o critică muzicală spefost plătit? cializată pe muzica lăutărească. Nu pot să mă LI: Aveam şase ani, tata era plecat în străinătate gândesc la mai mult de 10 critici muzicali, şi trebuia să aibă concerte cu Horia Şerbănes- nici dacă mă străduiesc, care să aibă capacicu21 şi Radu Zaharescu22, cum să spun? De tatea de a diferenţa lăutarii după meşteşug mare intensitate. Şi nefiind acasă, m-au solici- şi după stilul particular pe care îl abortat pe mine. Bine, alături de Fărâmiţă Lambru, dează. De ce crezi că există golul ăsta la noi?

Lucky Marinescu23 şi o grămadă de artişti. LI: Datorită faptului că e puţin marginalizaSpectacol de varietăţi. Mă prezentau bunicul tă. Chiar nu realizez de ce se întâmplă treaba lui Toni Iordache cu un taraf, ţin minte, cu asta... Bine, majoritatea s-au axat pe folclor.

Ion Albeşteanu dirijor. În fine. Şi m-aduceau Dar folclorul, muzica ţărănească dacă stăm de mână. Şi-atunci era o reacţie foarte puter- s-o analizăm şi s-o judecăm tot de la noi nică şi impact la public. Şi mă remunerau exact provine. Tot de la lăutari, doar că de la lăutacum trebuia să-l remunereze pe tata. rii de ţară. Dar tot folclorul românesc e cântat La fiecare concert aveam banii tatălui de lăutari. Dar ei niciodată n-au vrut să facă meu. La primul concert am luat 1500 segmente în muzica noastră. Adică să se pună de lei. Îi dădeam mamei toţi banii. muzică folclorică, pe anumite regiuni, muzică SBM: Ce puteai să cumperi atunci de lăutărească de Bucureşti sau muzică ţărăneas1500 de lei? că. Ei au mers numai pe bază de muzică popuLI: Păi, era salariul la un om pe lună. lară. Au spus de lăutarii noştri care-au cântat Dacă lucrai la uzină poate luai mai puţin. muzica ţărănească a trecutului, dar nu muziDouă-trei mii era salariul de inginer. ca lăutărească. Acum 2-3 ani de zile aveam pe Şi-am avut foarte multe concerte cu ei. postul naţional şi muzică lăutărească autenŞi ştatul de plată era semnat de mama. tică. Încă se dădea cu Dona Siminică, Costică N-aveam cum să semnez la vârsta aia. Eftimiu, Romica Puceanu, Gabi Luncă, Fane Am câştigat o groază de bani la 6 ani. Vişan Chioru’... clasicii muzicii lăutăreşti. Dar SBM: De unde ai învăţat cântecele pe care văd că şi astea s-au scos acuma şi lasă numai le-ai cântat întreaga viaţă? muzica populară, LI: În primul rând de la tatăl meu, şi pe asta care e muzică 21Horia Şerbănescu (1924 urmă de la colegi şi de la oameni în vârstă. populară nouă, nici – 2010), actor de comedie.

Plus că am ascultat foarte mult muzică. măcar aia aşa cum 22Radu Zaharescu (1933 SBM: Dar cum se învaţă meseria asta, se cânta. Asta e – 1999), actor la Teatrul mai exact? ideea! Deci, am fost de Revistă „Constantin LI: Se fură. În ideea că trebuie să ai un cap ex- puţin marginalizaţi. Tănase”. traordinar de bun, trebuie să înţelegi în primul Puţin mai mult. 23Lucky Marinescu (1934 rând armonie şi dac-ai înţeles armonia, melo- SBM: Acesta să fie – 2018), intrepretă basaradia vine de la sine. Melodiile sunt mult mai motivul pentru beană de muzică uşoară şi uşoare decât armoniile, mai ales pentru cine care se vorbeşte moderatoare TV. cunoaşte instrumentul. În fine. Punându-le atât de rar în mepe-amândouă în practică în acelaşi timp, diul public despre muzica lăutărească? obligatoriu iese melodia care ţi-ai dorit-o. Şi LI: Nici noi nu mai le-am dat-o. Nici noi mai ales că ţambalul e un instrument care n-am mai abordat-o exact la intensitatea poţi să faci foarte multe cu el: să te şi ajuţi, să sau felu’ cum s-a cântat. Şi nici mass-mecânţi şi melodie, să şi arpegiezi, să faci tot, tot, dia nu ne-ajută. Că dacă am... ştii ce spun? tot ce se poate. E ca pianul muzicii lăutăreşti. Televizoru’ – „pofta vine mâncând”. Dacă SBM: Din punctul meu de vedere, în ne-ar lăsa să abordăm genul nostru muzi-

De jale şi de dragoste

cal măcar o dată-de două ori pe săptămână la televiziune şi să spunem: „Asta e muzica adevărată! Cu asta am început.” Rădăcinile i-ar ajuta pe oameni să priceapă din nou ceea ce am făcut. Şi-atunci ar fi cu totul altceva. Dar la televiziune arată cu totul altceva tot timpul. Non-valori în primul rând.

SBM: Există vreun lăutar din generaţia mai tânără care să te fi impresionat?

LI: Sunt băieţi cu viorile de la Ştefăneşti care cântă extraordinar de frumos. Mihai Ştefan, de exemplu. I se spune „Argintu’ viu”.

Mai este un băiat, tot de la Ştefăneşti, Niculaie Gheorghe, care ăsta într-adevăr cântă muzică lăutărească în stil vechi cu vioara.

S-a interesat, a căutat material şi le execută exact cum se cânta odată. Chiar uşor, uşor, văd că reuşeşte şi să improvizeze în stil. E la liceul de muzică, probabil a terminat. L-am văzut pe FaceBook zilele astea. Extraordinar de talentat. Acordeoniştii majoritatea cântă modern. Foarte greu să mai găseşti pe cineva să cânte în stil vechi. Clarinetiştii la fel.

Majoritatea se axează pe modern, să zicem cu mai multe influenţe: influenţe balcanice, influenţe din jazz. Deci, cu o muzică ce nu are legătură cu substratul lăutăresc-folcloric.

SBM: Cum ai motiva un copil să se apuce de muzica lăutărească?

LI: L-aş pune să asculte, în primul rând.

Astăzi există acces la arhive, şi, cu toate astea, nu-i interesează. Majoritatea cred că asta deja a dispărut. Deja ei se uită sau ascultă zicând: „Ce-i asta?” Nu realizează că asta e muzica lor adevărată. Să cânte şi pentru alţii, nu numai ei între ei, pentru cei care ştiu. Majoritatea, ceea ce nu-nţeleg ei acum, doresc muzica de taraf. A cam dispărut, şi unii clienţi mai rafinaţi o cer. Clienţii le cer să se reîntoarcă la adevărata muzică şi e foarte greu pentru cei care n-au învăţat-o.

SBM: Povesteşte-mi despre un răsărit de soare care ţi-a rămas în minte, pentru că ştiu că ai văzut răsăritul deatât de multe ori după nuntă, pe care l-ai prins cu cercul tău de lăutari.

79

LI: Cum să spun? Noi, în perioada, să zicem, clasică, care noi cântam zi de zi, aveam o oră-două să ajungem acasă să ne spălăm şi dormeam prin maşini. Aştepta cu nerăbdare să ia darul, şi darul dura două ore, şi-n perioada asta noi stăteam în maşină şi dormeam ca să mai ne-ncărcăm bateriile. Imediat după dar cencepeam să cântăm, exact când apărea răsăritul soarelui, cântam mai bine ca toată ziua şi toată noaptea. Erau frumuseţi, eram tineri...

SBM: De ce cântaţi mai bine când venea dimineaţa? De bucurie că se termină?

LI: Ar fi un aspect. Dar nu ştiu... venea o dispoziţie dinasta generală. Plus că şi lumea era încântată de ceea ce facem noi, ne simţeam bine că i-am făcut fericiţi prin prestaţia noastră şi intervenea o chestie d-asta de bun simţ.

Nu ştiu. Şi când ne trezeam în maşină ziceam: „Bă, de-abia aştept să mergem la ailaltă”, la treaba cealaltă. Am avut norocul... bine, am fost şi impulsionat. Am avut impunere de la tata să nu cânt cu copii de seama mea care erau începători cum eram şi eu. Nu m-a lăsat.

M-a dat numai pe mâna la oamenii cu care-a cântat el, numai cu muzicanţi desăvârşiţi. Şi cu frică am început încetul cu încetul să învăţ de la ei ceea ce trebuie. Şi eu deja la 17-18 ani eram bătrân în meserie. Deci, ştiam, cum să spun, ceea ce trebuie. Să pot să ies din casă să mă duc să cânt. Nu m-a lăsat să mă joc, deci m-a pus direct în faţa unui fapt împlinit.

SBM: Te consideri un spirit bătrân?

LI: Spiritul meu a fost format, cum spuneam, de tata. Şi eu am avut copilărie şi mi-a plăcut să fiu, mai ales că eram la Ansamblul de Tineret, la „UTC” cum se spunea, aveam şi noi o gaşcă, un anturaj care ne simţeam foarte bine împreună şi studiam. În perioada aia nu mă simţeam mai matur decât ei. Am avut copilărie, dar intrând în mediul lu’ tata, tot timpul eram lângă el şi am început să evoluez ca gândire. Şi m-am maturizat fără să vreau.

SBM: De ce crezi că în ziua de astăzi a ajuns să se cânte totul atât de tare? De ce crezi că atât clienţii, cât şi lăutarii au pasiunea de a duce sistemele de sonorizare

De jale şi de dragoste

80 până la un volum ameţitor şi asurzitor? Din cică „Puteţi să cântaţi şi voi?” În primul rând ce cauză crezi că a apărut acest fenomen? că e vorba şi de... oamenii se ameţesc, cutare LI: Nu ştiu. Cred că este o chestie care vor să şi vor să... aşa simt ei distracţia acum! Şi noi distragă foarte mult atenţia publicului audi- nu putem să le-o scoatem din cap. N-ai cum. tor şi-n acelaşi timp să-i capteze. Deci nu mai SBM: Ce părere ai despre cântările care au există nuntă sau orice alt eveniment pe care-l apărut, cu precădere de vreo 30 de ani, descântam noi unde să stea lumea liniştită să as- pre lux şi bani? Cum vezi aceste osanale pe culte programe de muzică lăutărească, să stea care le aduc soliştii ascultătorilor de prela masă să mănânce. Înainte aşa era: se serveau tutindeni? Cum vezi fenomenul ca lăutar? hors d’oeuvre, se serveau sarmalele, friptura, LI: E muzică comercială. E muzică penşi lumea-n timpu’ ăsta stăteau la masă. Între tru a atrage bani, nu neapărat pentru a face aceste servicii îi scoteam la joc şi jucau, se dis- omul să se simtă bine. Îi spune omului ceea trau... Acum este o muzică infernal de tare şi, ce vede la el că sunt, majoritatea care angadeci, ei merg la masă, şi practic nu consumă jează băieţii ăştia renumiţi, sunt cu potenţă nimic. Decât joacă toată noaptea. E ceva sata- financiară. Şi atunci ei le dă exact ceea ce nic. Deci nu mai e ceva normal, clar! Da’ n-am vor s-audă. Şi-asta-nseamnă comerţ, muzică putut niciodată să critic şi nu mă bag în trea- comercială. Dacă stai să te gândeşti bine e ba asta fiindcă suntem colegi de breaslă, dar şi o formă de înşelătorie pentru că-i spui pentru mine asta e ideea şi o menţin! Deci nu omului ce vrea să audă. Îi dai exact ce vrea mai există respectul pentru tradiţie în nimic. să consume. Plus că banii care s-au câştigat SBM: De ce crezi că unii români spun, pe de după Revoluţie, mai ales începând cu astea, o parte, că nu le plac manelele, dar iubesc nu s-au câştigat niciodată în niciun fel de muzica lăutărească, dar în realitate, când epocă a muzicii la noi. Deci se discută la li se oferă muzică lăutărească se plictisesc, nivel de sume imense care nici nu îmi vine să şi când se dă drumul la manele dansează? le pronunţ. Uriaşe, da’ bine nu pentru noi...

Care este originea acestei diferenţe dintre SBM: Ce-ţi cânţi singur? ceea ce spun şi ceea ce simt şi fac oamenii? LI: Doine din Muntenia, Ardeal şi Banat, LI: Cum să spun eu? Muzica orientală de ma- muzică lăutărească de ascultare. Cântece nele, că nu putem s-o numim muzică lăută- frumoase. Noi avem muzică frumoasă. rească, e ritmată. Şi atunci omul simte nevoia, Muzică de ascultat, că de dans suntem după o perioadă de timp care nu s-a distrat, obligaţi s-o cântăm şi-o şi ştim. Dar pensă vrea să iasă, să danseze, să joace... Fiind rit- tru mine sentimental, astea-mi plac cel mată atunci îi atragi. Muzica lăutărească era mai mult, fiindcă sunt mai de inimă, mai mult mai lentă şi mai de ascultat, altceva, deci de inimă albastră. Sunt mai adevărate. tineretul nu mai doreşte aşa ceva. Deci vor să SBM: Consideri că te-ai îmbogăţit din danseze. Părinţii şi oamenii care-au trăit în cântat? mediul nostru, ei îi ascultă pe copii şi-i lasă LI: Nu. Niciodată! Am avut întotdeauna, să să facă ceea ce simt ei. Cum e la discotecă, sau spun că Dumnezeu mi-a dat şi mie, să fiu la un la cluburi, sau la astea aşa se practică acum şi anumit nivel şi să nu duc lipsă de nimic. Da’ la nunţi. Şi-i lasă să facă dezmăţ sau ce vor ei. nu mai mult. Adică ce mi-am dorit azi, mâine Ca să mă refer la întrebarea ta: ei aud critica la am realizat, sau într-o lună sau într-un an. Dar muzica de manele şi-atunci ei vor prin chestia tot prin muncă. Deci n-a existat nimic să nu asta să spună: „Nu avem nevoie!” Da’ în acelaşi pot să-mi satisfac plăcerile mele sau la familia timp doresc. Deci am cântat la foarte multe mea, dar în timp. Nu mi-a venit: „Ia acuma evenimente care-au zis: „Nu vrem s-auzim tu că eşti tu!” Am muncit. Nu ne-am îmmuzică d-asta de manele.” La 2-3 noaptea bogăţit din meseria asta, dar am trăit decent.

De jale şi de dragoste

81 SBM: Schimbarea ar trebui să vină din România. Când le spuneam îşi schimdinspre public sau dinspre industrie? bau impresia. Deci nu mai era un stat coLI: Industria muzicală ar trebui să bage foarte munist, datorită regimului care-l aveam, mult în seamă şi muzica lăutărească. Da’ să eram un stat sau o ţară frumoasă datorită aibă şi cine s-o abordeze, că nu prea mai avem muzicii. Şi datorită sportului, c-am avut şi nici oameni care să cânte în stilul în care s-a sportivi care-au reprezentat ţara asta. Deci cântat. Mai sunt cam aşa pe degete. Cam pe le schimbam percepţia. Dar, în general, perunde ai fost şi-o să mai mergi pentru cartea cepţia lor era mai degrabă negativă. Ei ştiau asta sunt cam ultimii mohicani, ultimii lăutari că e un stat comunist, că e sărăcie şi dictatde lăutarie de Bucureşti. Şi-ăştia ar trebui storşi ură, şi-n momentul în care întâlneau mude ce mai ştiu că, dacă nu-i mai bagi nici p-ăş- zicieni sau sportivi le schimbau, un pic aşa, tia-n seamă, nu mai vine nimeni din urmă. ideea despre noi şi sta-rea de spirit. Logic.

Nu mai există nici repertoriu, nimic... Şi eu ca SBM: Crezi că mai putem construi pepisă merg să cânt c-un acordeonist care ştie sau niere de talente în România? c-un contrabasist – n-ai cu cine să cânţi! Deci LI: Tinerii de azi au o mare şansă. Avem o îţi trebuie cineva pe faţă care să intepreteze ţară de talente, dar atât că nu mai vor să vină cântecele în maniera aia. Nici nu mă refer la din spate datorită condiţiilor şi situaţiilor care soliştii vocali care şi-ăia sunt foarte puţini. sunt în ţara asta. Dar ca talent, mi se pare una SBM: Pe ce criterii se alegea solistul vocal în dintre cele mai bune ţări ca talente de muziciepoca în care cântaţi, aşa cum îmi spuneai, eni. Eram a doua sau a treia şcoală de muzică foarte mult? Îl alegeau lăutarii sau clientul? cultă din lume, la un moment dat, după LI: Nu-l alegeam neapărat noi – clientul. Rusia şi Franţa. Pe muzică cultă. Şi trebuie Dar întâi e o altă chestie care trebuie să ţi-o spus că mulţi din instrumentiştii muzicii spun. Înainte nu se angaja solistul vocal clasice vin din familii de lăutari. Şi-au dat înaintea la orchestră. Deci înainte veneau interesul părinţii, şi-au dorit totodeauna oamenii la cei care erau firme, brand-uri cum să nu fie copiii cum s-au chinuit ei sau noi, se spune acuma sau capete de afiş instrumen- prin corturi sau pe-unde-am fost. Bine, tişti. Şi-n baza la instrumentişti alegeau şi că noi am început de la praf până pe cele vocea care s-adaptă pe sistemul lor de cântare. mai mari scene, deci am trecut prin toate Sau oamenii plăcuţi de oamenii care vroiau etapele. Dar mulţi n-au dorit ca şi copiii lor să-i angajeze. Noi ca instrumentişti mai aveam să treacă prin stările care le-am trecut noi. posibilitatea să recomandăm solişti vocali. SBM: Cum era o zi din viaţa ta la sfârşitul SBM: Tu pe cine recomandai? anilor ‘80?

LI: Cântam mai mult cu Hanţu, Neluţă LI: Cum să fie? Aproape în fiecare zi ni se Neagu, Ştefan de la Bărbuleşti... Bine, că spunea: „La ora 1 să fiţi în curte că-ncep obieu am cântat şi cu Florică Roşioru, i-am ceiurile!” Dacă ajungeam acasă la 6, 7 sau 8 apucat şi pe cei vechi. Am cântat cu socru- dimineaţa intram repede-n baie, mă băgam -meo, Lambru24 , unul dintre cei mai mari în pat o oră -două, mă scula, îmi punea să solişti vocali, cu Mihai Nămol, Gicu chita- mănânc, mă spălam, mă pregăteam, aştepristu’, Mircea Vijelie. Deci cam acolo ne- tam şoferu’ şi plecam. Cam asta. Şi cântam nvârteam noi. Deci aveam o pleiadă de de la 1 până de dimineaţă la 5 şi-apoi iară.

24 Se cântăreţi vocali foarte – foarte buni.

Dintr-un an, să zic... nu ştiu unde sunt ref SBM: Cum ai zice că văd occidentalii eră agedele, că le am, şi câteodată la România?

Gh mă uit şi nu-mi vine să cred c-am eo LI: Eu spuneam de fiecare dată cu cea mai rgh rezistat. Aveam vreo 5-6 zile eL mare plăcere, oricând călătoream, că sunt libere în tot anul! Da’ am br u.

De jale şi de dragoste

82 am auzit pe asta era şi faptul că erau oamenii care nu ne Când am ieşit de la Leonard re ale traficulăsau: „Păi, nu pot să merg, că sunt ocupat.” De bulevard claxoanele asurzitoa şi leneş de la multe ori treceam pe agendă că avem nuntă şi lui. Sunetul de clopot mistic tion” se îngânoi ştiam că nu avem, ca să nu mergem. Ca să biserica „Sfinţii Epictet şi As şi mici, dezvăpot să-i arăt: „Uite, dom’le, am treabă.” „Păi, na cu tonurile maşinilor mari şului anului o facem altă dată.” Deci oricum... şi mai ales luind ar monia tulbure a ora clopote se amescă erau cunoscuţi şi cântând la ei în fami- 2020. Acum un secol, aceleaşi r şi cu zgomolie nu puteai să-i refuzi. Şi-atunci ajungeai tecau cu nechezătur ile cailo a automobile la un consens şi te duceai vrei – nu vrei. tul de motor cu abur al câtorv pe străzile pietruite.

SBM: Care crezi că este motivul Ford ce circulau leneş gătesc o carte despre pentru care există un interes mult mai Cunoscând faptul că pre muzica lăutărească în mare pentru muzica lăutărească ţigăce a mai rămas din mi-a povestit chiar tot nească în afara graniţelor ţării, mai anul 2020, Leonard nu de aproape o oră. Deşi degrabă decât în interiorul lor? ce ştie în acest interviu aje dificile, în care nu LI: În străinătate, mai ales ţările astea – cum s-a aflat mereu în antur situaţii conflictuale, ar fi Olanda, Franţa, Germania – au fost mari de puţine or i apăreau reu să adune de la lău iubitori de muzică live gen jazz: muzică imLeonard a încercat me el t zu cre mai ceea ce a provizată, fără partituri, muzică venind din tarii cu care cânta nu u lumea în care trăia, gre inimă. Şi din cauza asta ei au înţeles că la că e bun. A înţeles lumea în care ar fi vrut noi în ţară există o muzică care poate fi comdar a văzut mereu clar mai spune poezii şi parată cu jazz-ul american. Şi-atunci le-au să trăiască. Ţambalul său înşurubaţi în memodat idei la toţi. Şi oamenii studiază, studiază astăzi, puţinilor oameni . E poate ultimul nosşi vede că nu poate să realizeze ceea ce faci ria culturală a capitalei poate performa scenic, tu, fără partituri, fără nimic. Un auditor care tru ţambalist mare ce pentru „specialişti”, cât cunoaşte şi ştie ce e muzica de calitate şi are cu acelaşi impact, atât u că razele de soare ce auz armonic şi melodic zice: „Ce-i cu ăştia? şi pentru amatori. Pentr au nevoie de drumuri Stai să vedem. Hai să-i vedem rădăcinile ies din ciocanele sale nu zeu pentru a fi înţelese. şi tot.” Şi de-aia au interes. În România totul la Academie sau la Mu pleacă de la lipsa de educaţie şi pregătire a poporului român, adică de la incultură.

De jale şi de dragoste

83

De jale şi de dragoste

84

Cinoi de la Bobeşti

De jale şi de dragoste

85

De jale şi de dragoste

86

Cinoi de la Bobeşti

De jale şi de dragoste

87

„Bogdane”, se auzi un glas după uşă, „n-ai mai fost de mult pe la mine...” Nici nu prinsesem să bat. Nu mai ştiu la ce mă gândea m când călcam pe calea pietruit ă din curtea bobeşteanului.

Cinoi a anticipat încă din tine reţe că nu mai poate oferi bun ul gust al muzicii lăutăreşti pe care a apucat-o de la Cos tică al Profirii, într-o lume plină de oam ştiu „precis” ce vor să asculte. eni care Ultimii săi elevi i-au rămas copiii şi nepotul. Pe peretele casei sale dinspre apus se văd portretele de tinereţe ale lui Cinoi, într-o odaie destul de spaţioasă. O plantă exotică tronează plastic, iar câteîntr-un vas de de va porţelan stat uet e tr-o vitr ină zâmbesc dinC â ţ i v a p ră fuită. prea puţini – oam eni – şi azi pragul îi mai trec pentru un casei, doar apă şi o ispah ar de anii de glotorisire din zici i lău tărie ai musul său sarreşt i. Sur âberă, din capul cas tic spu ldisc uţie fac ilă locului, orice privire la originea sau simplistă cu şi evoluţia muzicii pe care o percepe simplu ca fiind a lui. E mulţumit că a lăsat ceva în urmă, că are covoare şi umbră în casă, că are copiii şi nepoţii lângă el. Aşteaptă mereu, cu mare dragoste în suflet şi o sticlă de vin vechi, să se încuie în căsu ţa sa, adăpostit de zgomotul traf icului şi de certurile pe locu ri de parcare din Bucureşti, otrăvit de liniştea satului, să cânte la Hohner aceleaş i cântece pe care le cânta la 14 ani, doar că din ce în ce mai bine, din ce în ce mai tehn ic, din ce în ce mai cu suflet, din ce în ce mai lăutăreşte...

De jale şi de dragoste

88 SBM: Cui cântau, prin tradiţie, lăutarii din Şi eu am luat cu vocea tonu’ ăla. Zice: „Gata!

Bobeşti?

De mâine începe.” „Ce începem?” „Iei acordeCB: La toate naţiile de oameni. Pe timpuri onu’ şi vii la mine.” „Păi, n-am acordeon.” lăutaria era o meserie foarte grea. Ca un fel de „Nu-i problemă! Ţi-l dau eu pe al meu.” Avea sclavi erau lăutarii. Că nu era banii ăştia care un hohner fără regiştri Verdi 1. Şi-am îne la ora actuală, aprecierea asta şi banii ăştia ceput nişte game. În şase luni de zile am dat de câştigat. Ei cânta şi pe mâncare, pe grâu examen la Şcoala Populară de Artă. S-a specântau... ce-am auzit eu. Cânta şi pe porumb riat profesorii. După ce am cântat vreo juma’ şi pe găini şi pe mălai. Ce le dădeau oamenii. de minut m-a oprit. Un profesor de la Şcoala Trebuia să muncească să vină acasă cu ceva Populară de Artă m-a oprit şi m-a întrebat: la copii lor. Nu? Acuma cântăm pe euro. „De când înveţi acordeonu’?” Zic: „De şase SBM: Care este diferenţă dintre muzica pe luni.” Zice: „Minţi!” A zis că mint. Zice: „Tucare o cântă lăutarii la ţară şi muzica asta nveţi de când erai mic.” „Nu-i adevărat.” „Eşti lăutărească de Bucureşti? Cum i-ai explica cu cineva aici?” „Da, cu tatal meu.” Şi tata unui om care nu poate face această deosebire? era afară. Era cel mai mare viorist al comuCB: Muzica lăutărească e mai civilizată, e nei. I se zicea Costică al Profirii. Îl cunoaşte mai curată ca tril, ca stilu’ cântării. Diferenţa toată lumea. Mare lăutar! Era printre cei mai ar fi de stil. Muzica lăutărească de oraş se buni lăutari ai Bucureştiului când eram eu cântă mai cu suflet, mai de familie. Se cântă copil. Când i-a zis tatal meu că e-adevărat cuvinte de copii, de familia ta şi în general că studiez numai de şase luni de zile, îi zice: de neam. Şi ca text şi ca interpretare a unui „Şi dumneata minţi, dom’le?” „Nu, dom’le. lăutar. Indiferent că e muzica care-o cântă Aveţi cuvântul meu de onoare. De şase luni.” cu acordeonu’ sau cu vioara sau cu ţamba- Trebuia să-mi dea mie răspunsu’ după trei lu’. Că asta lăutaria: ţambalu’, contrabasu’, luni. Se dădea examenu’ şi te afişa. Zice: „Tu acordeonu’... fără d-astea electronice. Muzica ai câştigat! La toamnă vii la Şcoala Populară adevărată e la rece. Eu am cântat şi la staţie, de Arte”. Deci nu mi-a mai dat răspunsu’ da’ fără acordeon eu n-am putut să cânt. Păi, peste trei luni, mi l-a dat pe loc. Şi cu chesdacă eu sunt de la 13 ani am cântat cu acor- tia asta eu n-am să uit niciodată de omul deonu’, cum să cânt fără acordeon acuma? ăsta care mi-a făcut un mare bine pe viaţă.

N-am niciun talent. Ca o raţă fără pene. Nu? SBM: Meseria de lăutar era o meserie soliciSBM: Cine socoteşti că este profeso- tantă şi chinuitoare, mai ales când erai rul tău? Care dintre lăutarii bătrâni tu tânăr. S-a întâmplat vreodată, la vreo din comună ţi-a pus mâna pe acorde- cântare, să leşine cineva, să cadă din pion şi te-a învăţat bazele instrumentului? cioare sau să nu mai poată de oboseală?

CB: Îţi spun sincer. Eu l-am avut profesor pe CB: Vai de capul meu! Da’ numai odată? Neunchiul meu. Era fratele lu’ mama mea. Gogu’ am şi îmbolnăvit cam vreo doi-trei inşi la o Băsaru care-a învăţat o grămadă de inşi. A murit. nuntă. Plecam din nuntă-n nuntă şi am fost SBM: Venea dintr-o familie de contrabasişti? chemat la Olteniţa să cânt. Şi de oboseală, aşa, CB: Da. Ta-su cânta cu basu’. Şi el a cântat nu m-am simţit bine deloc. Pentru motivul cu acordeonu’. A făcut Şcoala Populară de că din 30 de zile eu cântam 27 sau 28. DacArtă şi m-a băgat şi pe mine. El locuia chiar aveam o zi, două, aşa... Şi chiar dac-aveam aici, în Bobeşti. Aici în Bobeşti e tot satu’ nu- două-trei zile din luna respectivă, beam sau mai lăutari şi cânta toată lumea. Şi el a venit ne-apucam de bârfă. Deci tot cu cercul lăuodată nervos: „Ia vino, mă!” M-a chemat. tarilor, unde cântam noi. Pentru că n-ai cum Aveam vreo 12 ani. Zice: „Ia fă aşa!” Şi-a luat dragule, dacă cânţi cu nişte oameni, ăla mai acordeonu’ în braţe şi-a apăsat pe un ton. zice o poveste, ăla: „Băi, hai să bem o cafea!”

De jale şi de dragoste

89 Ălaltu’ „Bem o sticlă de vin.” Şi de la o sti- Poa’ să le facă, da’ el cântă muzica noastră, clă de vin... vine 50. Nu se cânta cum se ce-a văzut în casă. Din cei patru băieţi ai cântă acu’ la 10 seara faci un program şi mei, deşi putem socoti cinci cu ăsta cu tot, pleci acasă şi eşti 80 de lăutari. Noi eram am trei acordeonişti cu vocea dintre care 6-7 lăutari şi cântam de la 12 pân’ la 8 di- unu’ Leonard Cinoi care e pe piaţă, e Şoni mineaţa. Trebuia să duci şi naşu’ acasă. Asta tot la fel, e Gili tot la fel, cu acordeonu’ şi era nuntă adevărată de ţigani. Am cântat la cu vocea, şi Mihai cu basu’ – finu’ lu’ Mihai nişte spoitori acolo la Olteniţa şi mi s-a făcut Nămol. Mihai Nămol a fost cumătru’ meu. rău şi mie şi la băiatu’ care ne ajuta cu staţia. SBM: Care ai zice că e cea mai mare realizaM-a luat stomacu’, n-am mai putut... crede- re a vieţii tale? am că mor. Unu’ de o parte, eu de o parte, CB: Când eram mai tânăr prima Cantora din ăla la fel... Sa tot fie vreo 35 de ani de atunci. România, din Bucureşti, la care se cântă acuSBM: Care ar trebui să fie filozofia lăutarului? ma, eu am avut-o. În 1980 am avut acordeon Ce valori ar trebui să aibă, în accepţiunea ta? dinăsta şi eu mi l-am luat pe banii mei. Dar CB: Trebuie să judece bine, trebuie să cânte realizarea cea mai mare e că am copii, am bine, trebuie să fie talentat, trebuie să fie se- familie, am o nevastă pe care o consider cel rios, pentru că a luat un instrument în mână, mai bun prieten al meu, am copii lângă mine. trebuie să aibă o mentalitate de om civilizat, Noi aicea stăm toţi. Am familie mare. Poa’ să să aibe cuvânt. Odată ce a spus că merge să fie la alţii auru’ de pe pământ. Realizarea mea facă o treabă, păi, treabă să fie! Nu să-l aştepte asta a fost. Să fie copii şi familia lângă mine. lumea şi el să vină peste 10 ore. Asta tre- SBM: Ai coordonat câteva tarafuri de lăutari buie să fie mentalitatea unui lăutar. Meseria în timpul vieţii. Cum ţii un taraf împreună? asta de lăutar e foarte, foarte pretenţioasă. CB: Prin colaborare şi prin înţelegere. Eu SBM: Vorbeşte-mi despre un lăutar pe am avut tarafu’ meu ani de zile. Da’ era altă care l-ai admirat. viaţă, altă gândire, altă prietenie... Lăsam de 24 CB: Mieluţă. Mieluţă la noi mai uşor dacă era o problemă. Chiar M o ( Surdu’ Iordache. Un u „stă del dacă era cineva mai obraznic sau... Da’ nu se p mare – mare d l în ânu de a putea! În perioada mea, când cântam eu cu uc l ăto Klin lum cord acordeonist a băieţii mei, nu exista ceartă sau discuţie. Noi e r g de eth ii” î on fost şi Bebe de la veneam de la treabă şi mai stăteam pe la ac al ( n g dez Petrechioaia. Nu mai mine p-aici încă vreo două zile. Şi când or Sa er vo de xo m lt oa ni an at zic de Ilie Udilă, Pandelescu. plecau, când ne despărţeam parcă ne a). ă) de , De Mieluţă mi-a plăcut mie cel era altfel: „Mai stai, mă, băiaşi C c arm omp omp com mai mult. Cânta alt gen, cânta un tule! Tocmai acuma pleci?” on ani anie pan ia gen mai lăutăresc care-mi plăcea mie.

SBM: Care e cel mai ici a din era de s We Avea personalitate, era mai lipicios. Eu pe el vechi cântec pe l Ge prin tat c tme l-am socotit lăutar adevărat. Au fost mulţi şi rm cip u iste c are-l ştii? an alu sed r atunci, da’ ăsta cânta altceva. A dominat mulţi C B : „Nici nu ia l i de pro ani de zile. Până când a venit altu’: Ionică. n i n g e , nici nu Es - L-am învăţ ăt SBM: Ai moştenitori? p l o u ă ”. t.

CB: Eu am şapte copii. Am patru băieţi, am de l a Ghe org he L ambr u, un nepot acuma dacă-l asculţi... un mare iar el l-a învăţat de la bunicu’ lui. acordeonist. Îi zice Bubu Cinoi. M-am ataşat Se cânta la ţigani în Teiş, la Târgovişte, mai mult de el decât de băieţii mei pentru poate şi acu’ 100-150 de ani. Mai sunt şi că îi place să cânte lăutarie. Nu-i place lui să altele: „Tinereţe, tinereţe”, „Nu mă omorî cânte alt gen, nu... manele sau chestii d-astea. stăpâne”. Mai ştie mulţi cântările astea?

De jale şi de dragoste

90 Am mai rămas trei-patru inşi...

SBM: De ce crezi că nu le mai ştiu?

CB: Că e foarte grea muzica lăutărească. E mai grea ca multe muzici de pe pământ. Şi timbrul vocal trebuie să încerci să ţi-l schimbi.

Acuma n-ai auzit? O mie de genuri, acelaşi gen – aceeaşi interpretare. Aicea e altceva, alte pretenţii. Aicea se cunoaşte un lăutar, lăutar. La aceste cântece.

Asta e adevărata muzică lăutărească.

SBM: Ce părere ai despre soliştii de manele?

CB: Adrian şi Salam sunt talentaţi. Foarte talentaţi. Ei au crescut cu noi, a văzut la noi la lăutarii mai vechi. Are şi genu’ ăla. A prins şi gustu’ ăla de lăutar. Ei era mai copii. Da’ a prins şi ei, a luat şi ei frumuseţi de la noi. Restul nu mă interesează.

SBM: Care e cea mai frumoasă declaraţie de dragoste dintr-un cântec lăutăresc?

CB: Sunt multe. Nu-i chiar o declaraţie de dragoste, da’ eu aş zice: „Zori de ziuă se revarsă”.

SBM: Dar acolo bărbatul...

CB:... mai întârzie pe-acasă, da! Dar chiar dacă întârzie, totuşi o iubeşte. Mi se pare că e un tip de sinceritate în cântecu’ ăsta. Asta e dragostea adevărată, când e sinceră. Să mai şi pleci. S-o-ncerci ca să ştii unde te întorci (se aud bătăi în uşă). Ia uite-o... a simţit! i Glina să-ş gă halta n lâ m â se z ie i. Ne relul in Bucureşt Şi menest d ă ă z it a n e re v u e soţia fruntea, n ră întâmpine a îi o b r lo co ri i lăuta et, îş beşte discr e pe uliţa D a . b n n u b u lege rum ptă să dez noroc şi d lu t. ca se li p m m ile cu od prea co văd mâin ns cu un n râ st e n m tic, pese

De jale şi de dragoste

91

De jale şi de dragoste

92

Victor Teişanu

De jale şi de dragoste

93

De jale şi de dragoste

94

„Dragul tatei”, zise bătrânul cob zar Grigore Măslină într-o seară caldă de vară , „de mâine îţi iei acordeonu’ şi mergi uşor prin toată mahalaua Floreascăi, s-aduci şi tu bani în casă, că eşti mare d-acuma! Şi vezi să cânţi horele alea frumoase de la Mieluţă. Poate înveţi ceva şi de la Bebe, sâmbătă la nuntă”.

Până astăzi, marile dezbateri despre muzica lăutărească s-au purtat în cartiere. Şi chiar atunci când vede doi tineri aşteptând autobuzul, certându-se dacă Leo sau Ţancă sunt mai „şm ech eri cu voc ea” , dru meţ ul înţelept va înţelege degrabă că, în pofida clădirilor noi, emoţia cartierului a rămas aceeaşi. Aspectul competitiv-sportiv al lăutăriei e mai viu aici decât în oricare alt loc al oraşului şi, poate, al întregii ţări.

Nea Victor Teişanu mă pofteşte în apartamentul său, din vechea mahala a Floreascăi, şi le solicită nepoatelor şi fiicelor, strânse în jurul lui, să ne lase singuri o jum ătate de oră.

Victor Teişanu

De jale şi de dragoste

95 SBM: Unde te-ai născut? vină ursarii ăia stătea numai lăutari şi zidari.

VT: M-am născut chiar lângă parcul Herăstrău. Era două străzi: intrarea Preajba era strada Prima oară am stat la mama. Mama avea două mea, era numai lăutari. Femei care ieşeau dicămăruţe mici şi nu puteam să stau însurat. mineaţa să pună zarzavaturi în curţi, lăutari şi Am stat, pe urmă am luat casă cu chirie. Tata zidari. Erau oameni foarte cuminţi. Când mă a murit când aveam eu vârsta de 20 de ani. sculam dimineaţa auzeam la radio la vecini Până la 20 de ani am stat la mama şi dup-aia pe Ilie Udilă. Nişte breze care mă-nviora când m-am mutat cu chirie la mama lu’ Gheorghe ascultam muzica lui. Cânta breze, brâuri Lambru, acordeonistu’. Tata26 a murit la o care mă scula din morţi! Luam acordeonu’ şi jumăta’ de an după ce m-a văzut ginere. A fost studiam după el. Majoritatea au fost mutaţi ultima nuntă la care a mai cântat cu cobza. de către regimul Dej. Eu, normal, adică Uşor, uşor soţia: „Hai, dom’le, să ne luam casă familia mea, sunt din cartierul Teiş28, Târcu chirie.” Îmi amintesc că ne luam de toate govişte. De-aia-mi şi spune Victor Teişanu. în casă acolo şi mama lu’ Lambru mă pâra la SBM: Care a fost prima cântare pe care ai o vecină: „Ia uite, Victor” pe ţigăneşte vorbea luat-o pe „barba ta” fără ajutorul tatălui? „Victor şi-a făcut borcane cu carne, borcane VT: Prima mea cântare singur a fost la Afucu brânză. Să ştii că e foarte gospodar!” Mă maţi. Aveam vreo 15 ani. Era un ţigan care lăuda, da’ îmi şi făcea vecinii să mă invidieze. vindea lapte în cartier. Venea cu lapte. Şi SBM: Ce limbă se vorbea la tine în familie, ţiganu’ i-a spus lu’ tata: „Mă, nea Gheorghe, pe vremea când nea Gheorghe Măslină poţi să-mi dai şi mie băiatu’ să cânte la nuntă? adu c e a b ani c u c obza ac as ă? Mai am pe fraţii de la Petrechioaia: Bebe, VT: Eu cu tata am vorbit mereu ţigăneşte. Costică şi Zotu.” Tata vroia ca să mă duc să-i Cu mama o mai dădeam pe româneşte. aduc bani. Şi s-a-nţeles cu el 400 de lei două SBM: În ce dialect al limbii romani? zile. M-a ţinut două zile. Când l-am auzit pe VT: Noi vorbeam teişeneşte. Şi familia mea, şi- Bebe de la Petrechioaia... Mare acordeonist! ai lu’ Puceanu, şi-ai lu’ Gore, şi-ai lu’ Siminică Da’ atunci era bun Bebe, Mieluţă Surdu’, tot Teişeni au fost. Nu mai sunt prea mulţi cumnatu’ lu’ Toni Iordache. Când l-am auzit ţigani lăutari teişeni. Noi avem un pic altă pe Bebe... îţi dai seama. Da’ şi eu învăţam la limbă. De exemplu, noi zicem: „Hai, manţate, Mieluţă. Îmi arătase nişte piese frumoase. Dar te chilabam!” Hai cu mine să cântăm cu in- când l-am auzit pe Bebe, am uitat de Mieluţă. strumentu’. Ursarii zic Şi banii care i-am luat 26 Cobzarul Gheorghe Măslină, ultimul dimineaţa i-am dat „ghilabau” la cântat27. cobzar din muzica lăutărească urbană. lu’ Bebe: „Maestre, Noi la cântat cu gura 27 Cu instrument. zicem „Hai, manţate, dacă poţi să-mi arăţi 28 Cartierul Teiş din oraşul Târgovişte, lo- şi mie cu acordeonu’...” te cântam!” Am luat cul de unde au plecat, încă de la sfârşitul „Da, băiatu meu!” M-a cuvântu’ de pe româsec. XIX, familiile de lăutari ce au creat păcălit. Mi-a luat banii neşte. Noi am stat înmuzica lăutărească urbană la Bucureşti. şi m-am dus de vreo tre români mult timp. Şi mai ales ăia bătrâni.

4 sau 5 ori la el acolo SBM: Cum era cartierul Herăstrău când în comună la Petrechioaia. Luam rata, praf erai copil? pe mine, mă duceam şi nu-l găseam acasă.

VT: A fost foarte, foarte frumos până SBM: Cum îţi arăta Mieluţă „Surdu” când a apărut nişte ursari, de pe la Corbu. Iordache un cântec la acordeon?

La noi ăştia au distrus cartieru’. VT: Florin, fratele lui Toni Iordache, care-a SBM: Când au apărut în cartier? murit înjunghiat, era prieten cu mine. Şi-ntr-o VT: Să zic că aveam eu 18-19 ani. Înainte să dimineaţă la patru mă trezesc, eu mă-nsura-

De jale şi de dragoste

96 sem c-o fată de la Târgovişte, avea 16 ani. plăcut că se-ngropa clapa mult. A luat acordeŞi mă trezesc cu Florin la geam: „Îmbracă-te onu’ lu’ Nicu Bela şi când a-ncercat acordeonu’ repede! Uite că te cheamă Mieluţă.” „Ce cauţi ni s-a făcut păru’ măciucă la toţi lăutarii: mă, la ora asta?” „Ia, mă, acordeonu’, repede, „Cine e ăsta, ma?” Da’ tac-su i-a dat o palmă mă.” M-am îmbrăcat şi m-am dus acolo: era peste cap: „Cântă bine, mă!” A cântat hora lu’ toţi lăutarii. Era Ilie Udilă, Aurel Gore şi nişte Bebe de la Petrechioaia. Era o horă frumoasă lăutari de la Constanţa, ţigani turci29: Ali care ne plăcea la toţi. Parcă se spărgea ceru’ Raim Cocoş şi Ahmet Cocoş. Şi m-am dus când cântai aia lu’ Bebe. Aşa era atunci. S-a acolo, da’ de unde? Că ei mă chemase acolo apucat Ionică la 8 ani de nişte piese cu acorca să-mi ia acordeonu’ să le cânte Mieluţă, că deonu’ dup-aia, nişte hori... n-am mai cânn-avea acordeon. Avea acordeonu’ la reparat. tat noi vreo oră. Şi-am ieşit afară din curte, După ce şi-a făcut el programu’, m-a pus să că era la ţigani afară, şi vorbesc cu unu’ cânt. Eu nici nu-l cunoşteam, n-aveam tan- de-acolo: „Mă, cine l-a-nvăţat pe Ionică?” genţe cu el. Am cântat nişte piese café-con- „Păi, nu ştii treaba cu pisica?” „Nu ştiu mă, cert, nişte valsuri de numa’ aplauze am avut. ce pisică?” „Mă, tată, când avea el patru ani Şi mă scoate Mieluţă afară: „Mă, fii atent! a visat ta-su un vis cu pisica neagră care l-a Vii la mine cu acordeonu’ şi-mi arăţi şi mie zgâriat pe faţă şi i-a spus să cumpere la copil valsu’ ăla... ăla de la mi.” Un vals foarte greu acordeon. A plecat taică-su să-i ia acordion şi era. I l-am arătat, i-am arătat mai multe piese când a cântat Ionică nişte breze d-ale lu’ Udişi el îmi arăta sârbe ţărăneşti şi mai ales lă a căzut jos tac-su şi l-a-nviat cu apă rece hore lăutăreşti ţigăneşti. familia.” Eu nu l-am SBM: Care era metoda 29Cu sensul de musulmani. auzit la patru ani, dar la 30 Fernard Joseph Desire Contan- opt ani să cânţi brâuri, de predare?

VT: Punea acrdeonu’ pe din (1903 – 1971) zis Fernandel, a-nnebunit pe toţi. Şi deel şi-mi arăta cu mâna. actor francez de teatru şi cinema. aia îi spunem noi de-aDa’ eu aveam nevoie de tunci Ionică Minune. digitaţie, cum cânta el. Şi mi-a arătat cum se SBM: Care era cercul tău preferat de lăutari? face trilu’ cu degetele 3-2-1. Acuma Ionică Cu cine te simţeai bine şi la treabă, şi la şpriţ? face 4-3-2-1. Ionică e mai special. Şi m-a- VT: Eu la vârsta de 30-35 de ani mergeam cu nvăţat. Mi-a arătat multe treburi! Mieluţă-mi toţi lăutarii, ne vedeam la bursă... Era cu un arăta, şi pe urmă am devenit cu el prieten. prieten şi el cânta tot cu acordeonu’ Nicu Nas, Veneam la el, îi luam Kent şi cafea Ness şi-l a murit acum trei luni, după nevastă-mea. sculam. Da’ el: „Ce faci mă, ai venit acu- Ne zicea Fraţii Teişeni. Ne îmbrăcam la fel la ma? Ieşi afară!” Aşa glumea cu mine şi mi-a bursă, în costume gri deschis, amândoi cu arătat cu acordeonu’. Pe urmă, când l-am acordeoanele. Pe urmă Florin al lu’ Toni auzit pe Ionică, l-am uitat pe Mieluţă. I-am Iordache cu basu’ era un alt prieten al meu. cântat nunta lu’ soră-sa lu’ Ionică. M-a tri- Da’ l-a-njunghiat un florar la o nuntă. mis pe mine la Buzău la îmbrăcatu’ miresii. SBM: Cum crezi că trebuie să se comporte Pe mine, pe Nicu Bela, Costel Trompetistu’ un lăutar în lume? şi cu basu’ Titi Coadă. Eu aveam un acor- VT: Din punct de vedere al etichetei tredeon Hohner şi se-ngropa clapa mult. Şi vine buie să fii curat, în primul rând. Să nu vorIonică, avea 8 ani, vine cu o bicicletă, un cos beşti urât, să nu bei prea mult, c-o dai în tum negru de şcoală, şapcă, cu ochii ăia mari, bară pe urmă, şi să fii cu oamenii în bună vine la noi, facem pauză şi ia acordeonu’ şi înţelegere. Să vorbeşti frumos, să nu... cântă. Tac-su i-a spus: „Ia, mă, şi tu acordeonu’ SBM: Poţi să-mi numeşti un lăutar care a fost moşi cântă!” A-ncercat acordeonu’ meu. Nu i-a del de comportament în societate pentru tine?

De jale şi de dragoste

VT: Mie mi-a plăcut mereu şi de tata cu cobza lui. Şi mai era Aurel Gore.

SBM: Ştiu că sunteţi rude...

VT: Tatal lui a fost naşu’ meu de botez: Gorea Ionescu. Şi el şi tatăl lui au fost violonişti.

Vorbea frumos Aurel. Era şi comic. Noi i-am pus numele Fernandel . Semăna (râde). Era un om corect. Dacă vorbeam cu el la o nuntă că-mi dă atâta, atâta-mi dădea. Nu mă păcălea, era serios... Eu când eram mic, erau mulţi lăutari care mă angajau, şi dimineaţa spunea c-a luat banii înainte şi că... mă rog.

SBM: Ai avut vreun necaz cu un lăutar?

VT: A fost o situaţie... Era un acordeonist şi solist vocal Mihai Nămol. De câte ori îl vedeam pe Mihai la nuntă ştiam că nu iau niciun ban. Fugea cu toţi banii. Şi la înmormântări se lua bani mulţi. La un copil care-a murit, eram chemat de tatal mortului: „Să vii şi tu la cimitir.” Mergeam acolo şi Mihai Nămol: „Da’ cine te-a chemat aici?” „M-a chemat tatal copilului” „A... da, bine.” El fura toţi banii. Aşa a făcut el toată viaţa lui. N-a avut nicio legătură cu caracterul şi bunătatea de om care era Ion Nămol. El juca bingo şi pierdea banii. Putea să aibe zece palate cu banii care i-a câştigat. Am avut discuţii mereu, mereu. Ţiu minte aici, la Hotel Park, era Dan Armeanca cu formaţia lui şi eu cu Costel Trompetistu’, Marin Doru, Ilie Udilă şi fiu-so George... era crema lăutarilor. Ţiganii lua numai lăutari buni! Dacă venea unu’ aşa, fără să fie angajat, îl gonea oamenii.

Cântăm acolo şi ce-mi spune mie Lambru şi cu Mihai Nămol: „Mă, Victoraş, stai tu la marş, ca să cântăm frumos.” Că de câte ori venea cineva trebuia cântat marşul. Stăteam afară şi-am luat o grămadă de bani la marş.

Poate dacă cântam la 10 nunţi şi tot nu luam banii ăştia. Şi-am luat banii ăştia şi când a făcut pauză ei, cânta Dan Armeanca, m-am dus imediat la Mihai Nămol şi Lambru că era la bar, beau whisky şi fumau picior peste picior, şi i-am dat banii lu’ Mihai Nămol – toţi banii!

I-a pus într-un fular şi-au dispărut în două secunde. Şi Lambru face semn, face Lambru: „Da’ de ce i-ai dat banii, mă? Să moară fata mea

97

dacă iei vreun ban dimineaţă! Dacă nu cânt cu el de două săptămâni şi niciun ban nu iau. E dator o grămadă de bani. A lăsat casa amanet din cauza la cărţi şi barbut.” Şi dimineaţa aşa s-a-ntâmplat. A fugit cu toţi banii! L-a căutat Marin Doru, era şi-unu nervos, Nelu Bosoi, care -a scos ciomagu’ de supărare. De unde? Plecase.

SBM: De ce crezi că nu mai este la modă muzica lăutărească?

VT: Nu mai e la modă pentru că a apărut altă muzică. A apărut muzica de manele. Toată lumea cere manele. Până şi gagii cere manele la nuntă.

Am fost la o nuntă unde-am cântat... unde-am fost, Doamne? La un restaurant în Băneasa. Şi un om bătrân la vreo 70 de ani era cu nevasta lui. A venit la mine: „Domnu’ Teişanu, poţi să-mi cânţi şi mie o manea?” Şi mi-a dat un milion. Român.

Eu în mintea mea: „Ce-are mă, ăsta, e nebun de-mi cere manele?” I-am cântat o manea cu acordionu’, cu tot tarafu’. Şi el dansa cu nevasta lui.

SBM: Dar muzica lăutărească era o muzică îndrăgită de ţiganii lăutari. De ce crezi că cei tineri s-au îndepărtat de muzica asta?

VT: Pentru că nu le-o cere publicul, nu şi-o mai cântă nici ei pentru ei. Pur şi simplu a ieşit din modă.

SBM: Cum ai resimţit diferenţa dintre a cânta la ţigani şi a cânta la români?

VT: Am cântat la români şi nu se lua bani aşa. Se lua puţin. Da’ la ţigani cântai şi era scena plină de bani. Deci era mai bine la ţigani. Era bani parfumaţi. Da’ de multe ori era şi scandal, mai bine cântai la români...

SBM: În trecut, lăutarii asistau la păruieli şi bătăi la nunţi. Ai păţit vreodată aşa ceva?

VT: Cum să nu? Multe, multe şi multe. La o nuntă – la ţară a fost treaba asta – aveam vreo 19 ani şi nu ştiu în ce parte, dar la ţară, era o nuntă ţigănească frumoasă.

SBM: Ce neam erau?

VT: Spoitori. Din cauza la o fată că n-a fost domnişoară, a ieşit mare scandal. Şi-ăla a cheltuit, a făcut... îţi dai seama, o grămadă de bani a cheltuit. Cu zestre – cu căruţa venea cu zestre. Şi dimineaţa nu putea să facănimic băiatu’ că era şi tatal fetii acolo şi tatal băiatului.

De jale şi de dragoste

98 Şi nu putea să facă, îi era ruşine. Şi-am stat de cover-uri la nuntă, ce le-ai răspunde? vreo oră jumate-două afară cu lăutarii. Cân- VT: Le-aş spune că aşa a fost din strămoşi. Aşa tam la geam: „Mă, ce facem, mă? Cât mai stăm a lăsat bătrânii: să ia ţambal, vioară, contrabas. p-aici?” Pe urmă a ieşit mare scandal. N-a ieşit Pentru că e o muzică despre noi şi cine suntem. nimic. Cămaşa a fost curată: n-a fost domnişoară! SBM: Ai fost la vreo nuntă în care s-a Şi-a ieşit mare scandal. Noi ne-am băgat în casă. râs de la început şi până la sfârşit?

Discuţii, certuri, intrase peste noi în casă, se bătea VT: A fost o nuntă la Constanţa care a ieşit în casă. Am stat mai mult de-o oră în casă, şi când mare scandal. Dar nu ca la nunta aia de spoitori am prins un moment ne-am luat instrumentele şi de care-ţi povesteam. Era Adrian Miu cu ţamam fugit. Pentru că era scandal de jur-împrejur. balu’. Şi el se luase la glume cu mireasa... adică SBM: De ce sunt textele de muzică lăută- mireasa îl plăcea pe el. Şi mama miresii murea rească aşa de triste faţă de versurile cân- de mine. Şi-mi amintesc că era scandal mare tecelor pe care le cântau lăutarii la ţară? din cauza lu’ Adrian Miu. A ieşit scandal şi VT: Sunt triste pentru că a pornit de la comenzi. mama miresii murea de mine. Mă chema să De exemplu, un om venea şi comanda un cân- stau: „Vino-ncoa repede că nu mai pot să mai tec de tată. Şi-ncepea: „Dac-ai ştii, tăicuţă, bine”. stau. Ia uite, e casa singură. Hai în fund acolo!”

Tatal ăluia însemna că era mort. Şi-ăla făcea „Fă, lasă-mă-n pace că mi-e frică mie!” Şi nu nişte vorbe. Se gândea puţin şi-ncepea: „Aseară m-am dus. Şi ea tot mă chema să stau. Şi i-am în toiu’ nopţii/Eram pă tărâmul morţii/Visam zis: „Uite, vii la Bucureşti, îţi dau telefonu’ meu că vorbeam cu tata/Ce adâncă mai e groapa”. şi mă suni.” „Hai, mă, acuma, te rog eu!” Voia să SBM: Şi de ce crezi tu că lăutarii bătrâni mă duc cu ea acolo să rezolvăm problema atunci. cântau versuri atât de triste? Mama miresii – soacra mică. Şi era frumuşică...

VT: Ca să ia bani.

SBM: Cum a fost experienţa Occidentului SBM: Sunt mai bine plătite cântările pentru tine? de supărare decât cele vesele? VT: Eu am fost plecat în Belgia şi cântam pe VT: Da! De supărare se ia bani mai mulţi. la terase. Câştigam bani, da’ pe-urmă mă lua De veselie, la ţigani, nu prea. Da’ de supărare plânsu’ din cauza la copiii mei. Am stat vreo dă oamenii. Plânge şi dă o grămadă de bani. două luni cel mai mult şi plângea la telefon ăia SBM: Există vreun solist-instrumentist mici. Soţia spunea: „Hai, mă, neică, stai acolo.” din generaţia mai tânără care să-ţi placă Că trimeteam mereu la săptămână câte patru şi pe care să-l socoteşti „lăutar adevărat”? – cinci sute de dolari. Cântam la terase şi se lua VT: Mie îmi place Adrian Minune. Pe vremea bani. Am încercat să cânt şi pe străzi, da’ nu se când cânta cu gura şi cu acordeonu’ mie îmi lua bani stradal. La terasă, dacă te-nţelegeai cu plăcea cum cânta. Înainte când era copil... Ţin patronu’, se lua bani mulţi. Da’ de focu’ copiilor minte că-nainte am avut câteva nunţi cu el. Îl m-am întors mereu în ţară, că nu puteam să stau. iubeau foarte mult oamenii. Şi l-a suit pe masă Mai mult de o lună jumate-două nu puteam să chiar tatal lu’ Pepe. P-aici în Floreasca: l-a pus stau. Mi-era dor de copiii mei şi de nevasta mea. pe masă de-a cântat pe masă şi a luat o grămadă Domol, dup ă ce a term de bani. O grămadă de bani a luat. Ţin minte V inat ultima ictor Teişan frază u m-a ruga că m-a pus pe mine să cânt „Mori murgule de d t să cobor cu , nea e mers în Ra el. Avea hova la cinev necaz” cu acordeonu’ şi mi-a dat şi mie nişte ie a. Exact dup şit din scară ă ce am am văzut u bani. Arunca cu miile-n sus. Tatal lu’ Pepe a de n autobuz în pe colţ ce pa staţia rcă-l aştepta fost. Era foarte popular Adrian în perioada aia. asu să suie. Zgo rzitor al tra motul ficului m-a SBM: Dacă ar veni un tânăr cuplu şi te-ar pri împiedicat nd ultimele să mai cuvinte pe întreba de ce ar trebui să ia un taraf de care mi le-a spus. lăutari – ţambal şi bas – în locul unei trupe

De jale şi de dragoste

99

De jale şi de dragoste

100

Andrei Mihalache

De jale şi de dragoste

101

De jale şi de dragoste

102

Andrei Mihalache

De jale şi de dragoste

103

Andrei Mihalache se dumirise că e mai bin e la Bucureşti. Dar se nunta de două zile din tot gândea, după ce ve Bălceşti, cum să-şi mu nise de la te toate neamurile de gere cu cei de la Radio la Micşuneşti. Avea o şi un contract de impr înţeleimări la Electrecord, da ceva. Cei doi părinţi r se cuvenea să mai gă erau relativ în vârstă, sea scă copiii erau mici, iar do şi ei la capitală, să-l va i verişori se juraseră dă la restaurant şi să că vin -l conducă la televiziune. Şi tu, de bine de rău, te descurci, dar ei ce Unde să-i muţi pe toţi?

Nea Andrei nu şi-a fac? Cum or să-şi câşti dorit niciodată să-i ge cu toţii existenţa? lăutăriei, dar a vrut tot opreasca pe alţii din a timpul ca muziexercita meşteşugul ticată a concepţiilor ca să fie înţeleasă drep lăutarului despre t o proiecţie sofisun lăutar meloman, lume. De la primul său iubitor al sodisc se dovedeşte ce deseori tinde spre norităţilor ce amintesc preţiozitate. de o eleganţă Mihalache era mereu Când se odihnea prim treaz. Veaşul, Andrei din jurul său. Încă ghea şi se minuna de de foarte somnoroşii onul la maestrul tânăr s-a dus să studie Nicolae ze acordenu i-a pretins să-şi de Florian. Marele po şerte et-lăutar să asculte şi să încerc buzunarele. L-a ruga e să t doar stil de cântare. Şi asta se împrietenească cu i-a un reascultând exerciţiile tot repetat, ascultând şi Nea Andrei a prins harnicului său ele v. prindă şi de la Flotot ce trebuia să Le-a confiscat rian, şi de la Udilă. scoică şi le-a cântările ca într-o a trebu it. În elibe rat câ nd ale Parisului palatele mari -Élysées, afişele cu ch ipul său şi sunetele ac şi pe Champsordeonului său îi spu începută în comuna neau povestea – o Micşuneştii mari. La po ve ste surâsul lui Yvette Ho fi un altfel de acord rner a priceput că eonist al muzicii lău poate tăreşti. Dar lăutăria inimă. Şi oricâte ca a păstrat-o tot timpu fé-uri şi valsuri ar l în fi cântat, tot de pia mai abitir de burduf. tra Bucureştiului ar Căci deşi a umblat fi tras peste mări şi ţări – Pământului – tot pă a fost pe toate conti mântul scorţos de la ne nte Micşuneştii Mari i-a le rămas înţepenit între călcâie.

De jale şi de dragoste

104 SBM: Cine a fost Iancu Mihalache „Ciupitu”? la foarte multe festivale de folclor. Un lăuAM: El era d-aici dintr-un comună de tar care nu ştie să discearnă muzica muntelângă Snagov: comuna Micuşneştii Mari se nească, muzica oltenească, muzica bănăţeană numeşte. Tatal meu a fost unul dintre lăuta- şi aşa mai departe... pentru mine n-are nicio rii cunoscuţi la vremea respectivă, cred că valoare! Eu... asta e părerea mea! Vă reaminmai bine decât mulţi alţi. El venea şi cân- tesc că şi pe vremea când mergeam eu şi pe ta la Bucureşti la muzicanţii ăia adevăraţi. vremea când mergeau părinţii şi bunicii Era violonist, şi la noi venea căruţele ca la noştri, la toate festivalele era destul de simmoară pentru nunţi. Noi ne ocupam di- plu: „A venit românii ăia? E gata, ăia or să nainte de Paşte până în 6 decembrie. A fost ia premiu’ întâi!” Pe lângă muzica lăutăreasun mare lăutar, născut în 1911. Dacă trăia că cu care am crescut în casă, eu sunt un astăzi... ehee... Vreau să-ţi spun că era cu- împătimit al muzicii ţărăneşti care mi-a noscut de toţi muzicanţii din Bucureşti şi plăcut dintotdeauna. Pe la 10 ani cântam la de jur împrejur. Eu am cântat la televizor hora satului. Şi nu era cine ştie ce. Decât vreo cu el în 1960. Aveam 18 ani. El încă din 22 de jocuri d-astea care nu le mai ştia mai primii ani de şcoală mi-a cumpărat un pian. nimeni. Afară de lăutarii bătrâni, dacă vrei.

SBM: De unde l-a cumpărat?

SBM: Jocuri specifice Micşuneştiului?

AM: De la un alt lăutar, Mişu de la Fierbinţi, AM: Absolut! Ei, eu le cântam p-alea, ştiam care-l luase de la Jilavele de la o doamnă toate jocurile alea pentru că m-a ajutat foarte care era sora lu’ Marin Năsturică. Eu am în- mult auzul. La 12 ani cântam cu orice viorist ceput cu pianu’ la 6-7 ani. Tata cânta numai din sat. Pentru mine n-a fost niciodată protonuri d-astea mai grele. E vorba de dieji blemă la acompaniament. Şi la vremea resaici. Şi dacă nu te naşti cu auz armonic, pectivă nu prea cântau acordeoniştii solisn-ai ce căuta în meseria asta. Dacă cânţi tică. Pentru acompaniament era acordeonu! numai solist... şi ăla când e în faţă ce facem? SBM: Care socoteşti că au fost cei mai SBM: Care e diferenţa dintre muzi- importanţi povestitori din muzica ca ţărănească şi muzica lăutărească? lăutărească? Cine erau cei care ştiAM: Aici voiam să pun şi eu accentul. Să au, prin versurile pe care le cântau, nu credeţi că muzica lăutărească e făcută să spună o poveste convingătoare? cap-coadă de lăutarii de oraş. E inspirată AM: Am uitat să-ţi spun un lucru. Nu din folclor. Asta este legea. Îndeosebi fol- rămâneau aceleaşi texte ca în prima formă clor din Muntenia, dar şi din alte zone. scrise de puşcăriaşi. N-avea cum să rămână Ciupite armonii din Ardeal... că acolo erau pentru că omul îşi spunea durerea lui. Poate mai altfel pe vremuri. Şi făcute de puşcăriaşi vorbea de copiii lui şi de mai multe lutextele. Nu le-au făcut lăutarii. Şi-avem cruri care nu prea mergeau. Care a avut multe, multe melodii pe care le-a impri- puţin minte dintre lăutari a avut Romica mat. Eu cântat mulţi ani cu Romica Pucea- Puceanu care pentru mine a rămas unicată. nu. Mai cu toţi am cântat. Am cântat şi cu Mai stăteau băieţi deştepţi pe lângă ea care Toni... uită-l acolo pe Toni Iordache (arată se pricepeau la aşa ceva şi ea le-a finisat. spre o fotografie din bibliotecă) cu soţia SBM: Ce-ai zice că a avut Romica Puceanu mea care-a murit. Cu Ilie Alecu care era în plus? fratele lu’ soţia mea. A murit amândoi. Păcat! AM: Asta e o meserie foarte periculoasă. Şi SBM: Şi care ai zice totuşi că e diferenţa de stil? toţi spune... uite, sunt băieţi, nu vreau să dau Dacă ar fi să vorbeşti cu unu’ care nu ştie... nume că nu vreau să intru-n discuţii mai târAM: Nu, vorbesc cu unu’ care ştie! Eu vreau ziu după ce-oi muri... Sunt băieţi care rup să spun ceva. Eu am participat peste hotare acordeoanele în mână: viteză, tot ce vrei,

De jale şi de dragoste

105 dinamici.. Dar dacă nu e născut de la Trebuie să ştie să cânte multe lucruri: RomanDumnezeu să transmită, degeaba! Am fost za33 de Paganini (fredonează melodia), multe eu la o nuntă. Erau acolo mai multe tarafuri. piese de café-concert, Csardas34 de Monti, Şi m-am uitat aşa pe lume odată. Îmi place Brahms Numărul 535. Adică trebuie să aibă un să cred că am fost unul dintre lăutarii cu repertoire cel puţin de o oră – un acordeonist mai multă minte. De ce? Pentru că nu mă mă refer la partea mea – să cânte foarte bine duceam la oameni cu pălării d-alea mari în folclor şi să discearnă folclorul, să-l şi acomcap şi cu dinţi de fier31 să-i cânt lu’ ăla... Am panieze pe ăla care le face – un violonist d-ăla cântat la oameni serioşi, în general. Şi de fie- periculos – dacă nu eşti acolo cu ăla, n-ai ce care dată când mă întâlneam cu ei aveam un să cauţi în tarafu’ de lăutari. Şi trebuie să ştii program anume în cap. Mă urcam pe scenă să cânţi şi muzică lăutărească, dacă eşti ţigan. şi, dacă simţeam că nu le place, schimbam N-am auzit şi eu niciun român... O să mor imediat! Eu cântam 5 melodii, şi le plăcea 10, mâine-poimâine şi n-am prins vreun român să şi-alţii cânta 20, şi le plăcea 2! cânte muzică lăutărească bine!

Asta e o meserie foarte pericu- 31 Se referă la romii mai re- SBM: Trebuie să fii loasă! Romica Puceanu avea cent sedentarizaţi/şătrari. ţigan ca să cânţi muun dar de la Dumnezeu. Ea 32Operetă în trei acte com- zică lăutărească bine? nu a terminat nici clasa 1. pusă de compozitorul AM: Aşa cum sunt şi neSBM: Consideri că pentru maghiar Emmerich Ka- gri din America de cântă ei un lăutar e mai important să laman la Viena în 1924. muzica lor. La jazz mă refer.

33 fie tehnic sau să transmită?

Romanţă inspirată din Jazzu’ mai puţin îl cântă albii.

AM: Să transmită! E mai greu tema Sonatei în la major Mă mai întâlnesc cu români să cânţi rar. Ca şi la muzica Opus 39 scrisă de com- de-ai noştri: „Ce cânţi mă?”, clasică. Eu aşa simt... Am 78 pozitorul italian Niccolo „Eu cânt jazz”, „Tu cânţi jazz? de ani şi am două acordeoane Paganini şi aranjată de Păi, eşti negru?” Eu am 23 de în casă. Am avut primul acor- compozitorul mexican ani de umblat în lume. Toate deon Excelsior din România. Manuel Ponce în 1944. continentele le-am văzut! Eu O marcă italiană deose- 34Concert-rapsodie pen- am fost lăutarul preferat al bită, acordeoanele pe care le tru vioară scris de com- lui Nicu Ceauşescu. Îţi spun aveau toţi acordeoniştii buni pozitorul italian Vitto- acuma să ştii. E prima oară de jazz din Franţa la vremea rio Monti în 1904. când declar public treaba asta. aia. Eu am vrut acordeon 35Dans ungar nr. 5 scris Mă solicita foarte des genedinăla! Da’ nu l-am plătit eu. de compozitorul german ralul Gioni Popescu, care-a SBM: Ce înseamnă pen- Johannes Brahms în 1879. fost coleg cu Virgil Măgutru tine să transmiţi? reanu la SRI. Lu’ Gheorghe AM: Pentru mine înseamnă aşa: când iei in- Baciu i-am cântat, preşedintele de la Comistrumentu-n braţe, indiferent pe cine ai în tetul Central. I-am cântat lu’ Aurel Stănică, faţă, şi-ai cântat ca şi pentru tine şi ţi-a plăcut şeful arheologilor pe ţară la vremea aia... Dar ţie, înseamnă că şi lu’ cel din faţa ta i-a plă- toată viaţa am ştiut să pierd. Că un lăutar cut. Altfel n-ai cum să transmiţi! Şi tu ştii... care nu ştie să piardă, n-are cum să câştige.

SBM: Ce înseamnă o carieră de lăutar? SBM: Cum simţi lucrurile în ultiAM: Aici e puţin mai greu. Un lăutar trebuie mii 30 de ani? Lăutarii din Bucureşti să ştie să cânte bine de tot, chiar de la urechi conservă tradiţia muzicii lăutăreşti? dacă are auzu’ ăla, Contesa Maritza32 s-o şi AM: Cei mai mulţi acuma sunt îndepărtaţi: acompanieze. Un acordeonist trebuie să ştie băieţii ăştia care-au făcut Conservatoru’. Şi-o şi s-o acompanieze, nu numai s-o cânte solist. să-ţi spun şi-o întâmplare de-a mea care am

De jale şi de dragoste

106 păţit-o acu’ vreo 20 ani. S-a întâmplat într-o eram solicitat în fiecare zi aproape? Stucomună lângă Câmpina. Se numeşte Breaza. diul meu era cântarea. Trebuia pe lângă patru Acolo, acu’ 10-15 ani de zile, dacă nu ştiai „Ca copii să-mi asigur şi cei doi părinţi. Mi-am la Breaza”, dacă nu ştiai să cânţi „Murguleţul”, adus şi părinţii cu mine, că nu i-am lăsat la dacă nu ştiai să cânţi toate jocurile zonei ţară! Şi ca să-ntreţii pe vremea aia şase pern-aveai ce căuta! Acolo nu era mâncarea şi soane... şi nu-ţi mai spun de familia mea exbăutura din partea casei. Trebuia s-o meriţi! tinsă care e foarte numeroasă. Am luat toţi Trebuia să ştii să cânţi mai ales „Brâul pe şase” ţiganii, i-am pus în căruţă şi i-am dus apoi care e foarte dificil. Băieţi d-ăştia din generaţia cu maşina, trenul şi avionul prin străinătate, mea care-au studiat cu viorile sau cu acorde- chiar fiind nemerituoşi unii dintre ei. M-a înoanele mai ştiu, da’ alţii nu. Şi „Bugheanul” şi-o curajat mult o profesoară mai în vârstă care serie întreagă de jocuri... De ce spun asta? Am mi-a spus, cam în perioada în care îi mutam cântat la o nuntă unde am cântat cu Pandeles- pe-ai mei de la Micşuneşti: „Tu eşti ambiţios cu, lângă Breaza. Am tocmit-o eu şi am avut şi ştii ce tre’ să cânţi. Ţi-a dat Dumnezeu har!” atunci, mi-aduc aminte, o mică divergenţă SBM: Cum se îndepărtează mai exact cu el, cu toate că era de-o seamă cu mine şi muzica lăutărească de tradiţie? eram prieteni foarte buni. Eu l-am cununat pe AM: S-a îndepărtat deja. A ajuns acuma fratele lu’ nevasta lu’ Năsturică şi i l-am adus „Inel, inel de aur”, caviar pentru mulţi lăupe Pandelescu să-i cânte la obiceiuri. Şi-am tari, băieţi care fac Conservatorul, care fac făcut o prezentare, am fost ascultaţi amân- Liceul de Muzică. E-adevărat că se cântă doi, că erau numai muzicanţi. Cam atunci frumos şi organizat şi cu armonii d-astea... începea să primească şi el recunoaşterea pe da’ nu ştiu dacă are vreo legătură arcare-o merita. Nu ştia aşa multă lume de el moniile astea cu plus şi cu minus la pe vremea aia. Îmi zicea mereu: „N-ai să poţi lăutărie. Vrei să denaturezi? Fă aşa ceva! să cânţi unde cânt eu!” Şi eu râdeam: „Păi, de SBM: De ce crezi că muzica lăutărească ce? N-am şi eu mâini să-mi fac treaba?” „Păi, nu se aude la posturile TV şi Radio din da, da’ nu ştii jocurile”. M-am dus la Institu- România? tul de Folclor şi-am ascultat toate melodiile AM: Nici nu mai e cine să o cânte. Iar înregisalea din comune d-acolo. I-am dat lu’ ăla trările vechi le mai promovează rar câte-un de la institut nişte bani, le-am ascultat. Erau specialist. Atât a mai rămas! Eu lucrez acum douăsprezece melodii care trebuia să le învăţ. cu două fete: una de la Constanţa şi una de pe Le-am imprimat aşa cum am putut, aveam la Vrancea. Şi-a venit la mine, am imprimat un reportofon, şi-am venit acasă şi le-am în- un text şi am mers la o televiziune cu ele. Şi a văţat. Când am ajuns în comuna aia acolo, rugat-o producătorul pe fata aia de la Consînainte să vină el: „Cântă-ne şi nouă Breaza tanţa prima dată să cânte o piesă. Avea CD-ul lu’ Pandelescu!” – „Care e a lui? Şi el le-a în- la ea. Zic: „Cântă cu ăsta! Am tras cântările văţat de la alţii...” Şi-ncep să cânt: Ca la Brea- acu’ 6 luni şi nici n-am mai făcut repetiţie de za, Brâul la o viteză şi Sârba... Hora la ăia era atunci.” Şi eram cu băieţi buni. Eram cu băiaca un fel de brâu. Aici era vorba de tehnică. tul meu cu vioara care a fost concert-maistru Eu am avut norocu’ că am luat şi nişte lecţii şi într-adevăr un violonist... Dac-a fost conde la Costel Stângaciu, marele acordeonist cert-maistru la Opera Regală din Copenhaga, al nostru şi al ţării înaintea la toţi. La el a în- îţi dai seama. Cu Nicolae Feraru ăla din văţat şi Nicolae Florian şi Marin Năsturică şi America care-a venit cu ţambalu’. Ăla a luat cel Felician Golea. Ăsta a fost profesoru’ nostru. mai mare premiu în America de n-a luat niciun Da’ n-am stat prea mult de meditaţii. Aveam lăutar vreodată. I l-a decernat Barrack Obama. deja patru copii! Cum să stau să studiez când Acuma fata asta de la Constanţa m-a căutat

De jale şi de dragoste

107 foarte mult. Norocu’ a fost că a avut un unchi deschisă: „Măi Andrei, vezi că eu mai la care i-am cântat la restaurant. Era mason şi cânt şi pe 7 şi nu prea-mi cunosc tonurilocuia pe undeva pe lângă abatorul Obor. M-a le bine!” Le discutam, repetam mult şi le găsit prin ăla, m-a căutat şi m-a rugat: „Vreau rezolvam. Era ambiţioasă. Şi eu mereu zic să fac şi eu o piesă la televiziune şi vreau să că a contat că era ţigancă pe tată. Tatăl ei a fac cu dumneavoastră <<Trei focuri arde pe fost ţambalist pe-acolo, prin părţile Vâlcii. lume>>”. I-am spus: „Cu cea mai mare plăcere, SBM: Lăutarii cântă la nunţi. Dar la da!” „Vă roagă şi unchiul meu”. A venit la mine nunţile lăutarilor din Bucureşti cine cântă? de vreo 3-4 ori. Şi nu ştia încheierile de frază AM: Tot lăutarii. Da’ ăia cei mai buni! Da’ vezi să le faca alea... care să sune spre lăutărie. Zice: că ăia care sunt cei mai buni nu prea ştiu să „Eu cred că e mai bine s-o cânt aşa cum am cânte la români. Uite, din generaţia asta mai învăţat-o eu, că dacă ma învăţ acuma altfel, mă tânără ca mine, Marian Mexicanu a fost un băzăpăcesc şi nu mai ştiu.” Şi la televizune o în iat care a venit la mine acasă şi-a vorbit mereu treabă moderatoru’: „Ce cântaţi?” „Păi, o me- foarte frumos. „Mă, nea Andrei, am şi eu o lodie lăutărească”. Şi prezentatorul mă roagă să rugăminte la dumneata, te rog frumos...” „Da, o cânt şi eu puţin, aceeaşi melodie. Şi când a mă, ce vrei? Spune că ştii că eu te iubesc” Azi auzit cum am cântat, cu armoniile astea... Că aşa, mâine aşa, la un moment dat mă hotărăsc vezi că la muzica lăutărească, chiar dacă nu fo- să-l duc pe la 17 ani la Nicu Ceauşescu: „A zis loseşti plus şi minus, mai merg şi armonii mai nea Nicu să te-mbraci, să ieşi afară că mergem îndrăzneţe – mai aproape de jazz. Da’ nu peste să cântăm la el acum” „Hai!” Ne-am dus la tot! Sunt anumite părţi unde ai un timp şi vrei Nicu, şi Nicu era mort pe masă. Şi pe lângă el s-o faci, s-o înfrumuseţezi melodia. Şi poţi! vreo 3-4 dinăştia care zicea că-l păzeşte. Dacă Da’ trebuie să te uiţi unu’ la altu’ şi să înţelegi furam un ac de cojoc de undeva, mă prindeau tot ce trebuie fără să vorbeşti. Aici nu se înţe- imediat! Ne-apucăm să cântăm, ăla dormea. Îi leg decât băieţii care au cântat foarte mult! zic: „Mă, ăsta ne-a chemat să-i cântăm să poa’ SBM: Cum cucereşte un lăutar femeile? să sforăie? Să doarmă bine cu muzică?” Eu Prin ce le spune sau prin ce le cântă? n-am cântat în viaţa mea, n-am fost în viaţa AM: Uite ce-ntrebare mi-ai pus acuma! (râde) mea la un mort să cânt. Eu nu m-am dus să Îmi place să cred că am fost un lăutar elegant. cânt că-ţi pune banii-n mână la mort şi tre’ să-i Eu niciodată în viaţa mea nu m-am luat de iei din mână de la mort! Îmi fac curaj şi mă duc o femeie. Că n-aveam nevoie. Şi nu mi-am la el: „Nicu, Nicuşor, scoală-te, te rog! Eu sunt bătut joc de nicio cântăreaţă niciodată. Ştiţi Andrei Mihalache!” „Ah, ai venit?” „Am o cum cântă Irina Loghin? (râde) A trebuit s-o rugăminte să m-asculţi, că n-am mai cântat-o urmărim pe ea, să intrăm pe placu’ ei, nu pe de ani de zile. O să-ţi cânt o melodie cu un sinplacu’ nostru. Şi mai bătea şi-n picior... vezi, gur deget!” „Uite-al dracu’ ăsta mă! Cum, mă, Doamne, ca să ţinem noi ritmu’ bine. I-a şi cu un singur deget?” „Cu un singur deget!” zis dirijoru’ la sfârşit: „Nea Mihalache te-a ur- Se uită la mine aşa, se uita şi la ăia... Da’ am mărit cu băieţii mai rău ca detectivii ăia din făcut-o la mişto ca să-ţi spun adevărul. Că nu America!” Ea tot cu vedetisme: „Da?” Şi i-am puteam să iau niciun bani de-aici. M-am dus zis: „Tu mă laşi în pace. Du-te dracu’ d-aici, până acolo aiurea? Hai să fac şi eu ceva. „Mefă, Doamnă!” Am prins-o şi pe Maria Lătăreţu xicane, te-ntorci cu spatele, da’ să nu cumva să care cânta bine de tot, nu ca Loghin. Uite, mult te uiţi în oglinda aia. Pune ceva peste oglinda mai bine decât Loghin a cântat Maria Cioba- aia ca să nu se vadă!” La mişto. Zic: „Cu ăsta, nu, dacă e să vorbim de vedetele astea ajutate... cu care să cânt?” (arată degetul mijlociu) „Nu, ca să nu vorbesc eu mai multe. Am apreciat-o cu ăsta” (arată degetul arătător) „Bine, cu ăsta!” pe Maria Ciobanu tot timpul pentru că era Do major Hora Muzicuţelor (fredonează). Îţi

De jale şi de dragoste

108 dai seama ce bătaie de joc am cântat? „Aoleu, şoaptă: „Dacă nu erai tu, n-aveam succes cu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva. Să cânte femeia asta!” Ţin minte că n-avea curajul să cu un deget Hora Muzicuţelor! E grea?” vorbească cu femei. Nu ştia deloc! Şi femeia „Ehe... asta mi-a arătat-o tata prin anii ‘50 era aşa de fericită, că ea ştia cine e Emil Cioşi mi-a fost foarte greu până am învăţat-o. ran. Era faima Franţei! Şi-au fost împreună o Ştii ce-nseamnă să cânţi cu un deget? E perioadă, cât am mai stat eu acolo 4 luni de foarte greu!” „Îmi dau seama. Ai dreptate zile. La ceva vreme a venit Zamfir în Franţa dom’le!” Douăzeci de mii de lei. Dădea nu- şi-avea nişte spectacole mari pe la catedralele mai la ăia de care îi plăcea. Dacă ştiai să-l catolice, unde-avea contract cu francezii ăia. salţi puţin în sus şi să-i spui ceva interesant. Acolo era o femeie în azil politic, fostă colegă SBM: Cum a fost primul concert la Paris? cu mine la Teatrul de revistă „Ion VasilesAM: Mi-aduc aminte că am cântat cu tatal cu” şi-mi spune: „Andrei, a sosit Gheorghe lu’ Răducanu36 cu ţambalu’ şi cu un bă- Zamfir! Vă duceţi să cântaţi cu el, tu cu iat care a murit de la Buzău cu basu’ care Răducanu senior cu ţambalu’? Contrabasist a a avut după Revoluţie înainte să moară venit cu unu’...” Am fost de acord, ne-a luat la o prăvălie de aur. La Paris am cunoscut două repetiţii cu el. Am cântat la patru specnişte oameni care îl cunoscuseră şi pe tata. tacole. Mereu venea la mine: „Nea Andrei, SBM: Ce vârstă aveai? uite atâţia bani le dai!” Bine de tot ne-a plăAM: La 27 de ani mă cunoscusem – şi pot tit, bani mulţi... Noi aveam la local 1500 de spune chiar că am devenit prieten – cu Emil franci pe lună, şi el ne-a dat 1000 de spectacol!

Cioran. I-am cântat prinţului Rosetti, prinţu- SBM: Principele Rosetti cum era? lui Ghica. M-am împrietenit cu cea mai mare AM: Era un om minunat. Din născare parcă acordeonistă franţuzoaică de la timpu’ ăla, făcut să fie generos. Era un aristocrat. Era dinYvette Horner. A venit într-o seară şi Aznavour tr-o mare familie de boieri. Om foarte rafinat la restaurant ca să m-asculte. Ăla care-a lansat şi extraordinar de bine educat. Nu-l vedeam cântecul cu „Champs-Élysées”. Am văzut-o şi cu mâinile să gesticuleze vreodată... Stăteau pe Dalida pe-acolo, da’ n-am apucat să vorbim. cu mâinile pe lângă corp şi vorbeau încet. Cu SBM: Cum era Emil Cioran? mâinile foarte fine, se dădeau cu nişte creme AM: O poveste de om. Nu era aşa negativist mereu. El avusese moşie şi în Rusia, copilărise cum scria. Era altfel. Era extraordinar ca om. acolo înainte să vină la Bucureşti şi să fugă Nici nu găsesc cuvântul potrivit... Cam de pe în `47 la Paris: „De unde eşti măi Andrushla 28 de ani aveam acces să mă duc la el în fie- ka?” şi mereu îi spuneam respectuos: „Sunt care zi, că eu locuiam pe Ile Saint-Louis, şi el din cea mai frumoasă comună cu fierari, lăustătea pe cealaltă parte, unde era Turnul Eiffel. tari şi ciorditori!” „Păi, şi cum ai ajuns tu să Treceam Sena şi ajungeam la el în şase minute. cânţi aici?” „Dacă nu cânţi la horă şi mai ales Lui îi plăcea o bucătăreasă d-acolo, o femeie pe prispă-n sat, n-ai cum să ajungi să cânţi frumoasă – original frumoasă. Şi-i spunea lu’ la Paris!” Şi tu ştii bine treaba asta! L-am cuunu’ Mişu Mareşal bucătaru’: „Ce frumoasă noscut pe Principele Rosetti chiar în perioada e femeia asta, băi, celor 4 concerte cu Mişule, băi!” Eu 36Vezi capitolul consacrat fiului său Nelu Răducanu. Zamfir. S-au făcut am auzit, da’ m-am nişte afişe mari, el făcut că n-aud. I-am pregătit-o p-aia (bate cu naiu’... Ei, într-o seară la localul unde cândin palme) şi m-am dus cu ea la el acasă. Mai tam eu, au venit acolo nişte evrei la masă. trebuia să-i fac aşa (arată că-l împinge de la Şi unul dintre ei zice: „Bă, voi ştiţi cu cine spate). S-a supărat un pic pe moment de faţă cântă băiatu’ ăla cu acordeonu’?” „Cu cine?” cu ea, dar când s-a dus ea la toaletă mi-a zis în „Cu Gheorghe Zamfir!” Apăruseră nişte afişe

De jale şi de dragoste

109 şi cu Zamfir şi cu mine pe Champs-Élysées pe înălţimea perfectă care dansau printre noi. acolo, da’ eu eram cam aiurit şi nu am văzut SBM: Crezi că în meseria de lăutar e ce se întâmpla pe-acolo. Şi-ntr-o zi de liber, mai important norocul sau munca? mă plimbam cu un prieten pianist francez pe AM: Munca şi locul de bună ziua. Am cântat Champs-Élysées. Şi la un moment dat trece o nunţi pe vremea lu’ Ceauşescu cu treizeci de femeie frumoasă pe lângă noi. Era îmbrăcată mii de lei. Eram corepetitor la pian la Casa de transparent şi se vedeau în raza soarelui pi- Creaţie. Şi-acolo repetam cu fetele, cu solistele, cioarele lungi, fusteica şi tot de pe dedesubt. să le ajut să-şi formeze vocea. Le mai ajutam Da’ eu n-am de lucru: „Regarde, mon cher cu una, cu alta. Că n-aveau bani atunci, erau Aaron, quelle belle femme! Aie!”37 El: „Tais- amărâte. M-am dus în Occident la un magatoi et arrete de dire des betises”38 Ea se uită la zin mai scump, aşa, şi le-am cumpărat tricouri mine aşa: „Ceux d’entre vous qui viennent de albastru regal mai scurte, aşa, le-am pus peste Roumanie ne savent que dire o bluză albă, aşa, mai decoldes bêtises!”39 Da’ el, arătând 37Ia uite, prietene Aaron, tată, le-am luat pantofi cu spre un afiş: „Regarde qui te ce femeie frumoasă! Vai. toc Lukens, cu ciorap dinăla parle”40. Eu n-am sesizat la ce 38Taci din gură şi nu mai vorbi cu talon şi cu port-jartier. arăta. „Regarde, c’est celui sur prostii.

Cinci fete. Cinci ori şase – l’affiche”41. Se uită la mine: 39Cei care veniţi din România treizeci de melodii. Trei ori „Venez ici! Viens dans ma nu ştiţi să vorbiţi decât prostii. trei – nouăzeci şi s-a dus boutique, car j’ai la boutique 40Ia uite cine-ţi vorbeşte. nunta. Aveam două forici” Coafor şi salon de în- 41Uite, e cel din afiş. maţii şi două staţii ale mele. frumuseţare avea gagica. Şi 42Hai, vino încoace! Hai la mine Le-adusesem din străinătate. înăuntru îmi spune: „Allez, la butic, că am buticul aici. Şi de când intram în curte şi tu as dit que tu me ferais au- 43Ai zis că-mi faci altceva! Hai până plecam se cânta nontre chose! Voyons vous voir!” să te văd. stop! Cântam o juma’ de M-am înroşit, mi-a fost o 44Te invit diseară la restaurantul oră noi. Mai erau unii mai ruşie, nu ştiu cum să-ţi spun! unde cânt. Şi vezi că obişnuiesc de la ţară cu muzică popuÎn final am avut curajul să-i să invit numai fete frumoase. lară. Prima nuntă în formula spun: „Je t’invite ce soir au 45Cine este acordeonistul? asta am cântat-o la Sohatu, la restaurant où je chante. Et tu 46O să vedeţi.

Preşedintele Sfatului Popular vois, je n’invite généralement 47Directorul Operei de la de-acolo. Şi-acolo când neque de belles filles!”44 Restau- Paris din 1972 până în 1978. am dus şi-am cântat, le-am rantul făcea plata inclusiv zis: „Să puneţi o scenă înaltă, pentru invitaţii noştri. În seara aia am avut un să aibe covoare pe ea şi-n spate să fie puţin loc succes deosebit! Tot atunci, la o altă masă a venit că vin şi cu camera de filmat pentru orchestra unul din fraţii Pierre, renumitul impresar pari- mea.” De unde? C-am adus-o mai mult pentru zian. Şi-ntreabă: „Qui est cet accordéoniste?”45 ei. Că le-am luat şi banii pe casete video! Michiar pe fata cu care mă întâlnisem. Zice: „Te am luat o cameră de-aia tot din Occident şi-am laisser voir!”46. Am cântat diverse melodii luat un băiat cu mine, i-am arătat cum se folode la Georges Brassens, valsuri franţuzeşti... seşte „Hai cu mine, că te plătesc!” Şi tot timpul le Că marea satisfacţie şi plăcere a vieţii mele spuneam la fete: „Pe ritornelă te-nvârteşti aşa, să a fost să cânt valsurile alea franţuzeşti. Şi tot se vadă cracii şi...” Şi dacă mesele erau mai jos un în seara aia a venit Rolf Lieberman47. Câteva pic, venea bărbatu’ cu nevastă-sa şi pleca certaţi! săptămâni mai târziu am cântat şi cu el la Fo- SBM: Cine te-a inspirat pentru genul lies Bergère, la L’etoile de Mascouche, la Raspu- acesta de show? tin şi la alte cabarete... Erau fete cu greutatea şi AM: Capul meu de ţigan deştept de la Micşuneşti!

De jale şi de dragoste

110

În această seară, în cartier nu s-a auzit nicio „orgă automată”.

Nimic nu ne-ar fi putut extrage din liniştea tulbure a serii, aşa că am tăcut mâlc amândoi vreme de câteva minute. Şi-atunci nea Andrei Mihalache a căzut într-o blândă melancolie, reflectând probabil la destinul său complicat.

De jale şi de dragoste

111

De jale şi de dragoste

112

De jale şi de dragoste

113

De jale şi de dragoste

114

Gicu Petrache

De jale şi de dragoste

115

De jale şi de dragoste

116

Vo c e a arisG i lu icu chit lo l ce r care-l tu’, în auzu ntiutea trezi se ştiau auzi, p în orice gente. Dar mente diver tat de el, ul sunet cân caz, la prim n solist de a face cu u constatai că ai dintr-o dinar, plecat vocal extraor greu ucureştiului mahala a B pentru noi, de imaginat z i: ce i d e a st ă

, ură ură !>> rat ăut -n g ătu ul b foc i bagă -am s ” z-o a M at „ Ar e te m ic << îmbăt Cin nd z -am â c De răşi m a Şi i

rilor mele „În calea visu ut O fat-a apăr re esc ca pe o floa Şi-am s-o iub şi s-o sărut” S-o-mbrăţişez

nd ste le C â a a c e restre tari, t e f e r ren mie r p sub i Fe nă fa tâlt n i pe rulu treţi îl în sat ur i cartie -şi în casă, ost lă er, s r ă pre ve ale rti af as e rădui mul s ţea că din ca istal s a jo se st cr ru m ţi în d eu. Si mărâ pe de ini la u i c i r z s a u G neo e Ros tat mn ilor tre c U lia. pe Du amen , prin recum a cân o r i, nea ânte gaţilo buc, p r. Gicu cureşt c o a o u să şi b de tr obilil în B i. dar fum rile n clusiv de an şi năto pe ex de 40 vâ proa me a v re

Gicu Petrache

De jale şi de dragoste

117

P a r c ă ul de pe asfalt sale, în fiece frunză ii ăr it ch rdurile co a la re. Din a br iu şi hore ra crăpat vi ch ra cu ai m fi putut, săa lungi de orea, dac-ar d i îş e nopţile acele aţ br tot el ştia că a în a luat chitar cântare. Dar la a ec upă ani pl d ziua în care n casă câ asta numai d în şi , le te ii ar oţ p em o zi în zi, doar şi lase toate mare, iar din ti. Poţi avea eş ai or m d t i to -ţ ce să t to la picioare. era în nu poţi avea e toată lumea Mulţumirea . ar ie că an e azi. ia d es ră st pr că şi ână în ziua d p t. Avea im s ta a ec m sp ră grei de mun re a ai şa m ” şi a ga. Şi-a a mai iubit şi e cont propriu talitar de stân „p to – ţ em er st m si Gicu se simţe co n uzând e în tr-u re, ca adult în t, cum se spun r şi (deseori) ab ta lo oa u ci re eb pi oa d ci în a ă pi u ic la ân G încheiat cap p ostenea preciat că şi-a a proprie, prin de dreapta din -a că n om n ă u n at u m d st şi io ri fo A , nic şitul zilei. lege sacii în căruţă banii prin înţe şit bine, la sfâr ocă de cu ie eu t a er l zu m pu vă it d m a ti sân t to ep dob iodată nu eţi agitate. Şi ziţia de la o rmecată. Nic uda unei tiner urbane la Bucureşti, tran ci iscotecă” d în , de vocea sa fe e it „d is or on manelel a utăreşti ncit şi a ag n u lă ci i m ă ci d A zi . ră u ea at m ir ea ta cot la cot nstat men însăşi devenir ult, Gicu cân , e lesne de co ă te em at es d d ai io sa ic m n ea , ir o ar e. D spusis niciodată.

Deven nt. Deşi nu a i Gicu Petrach dar nici nu s-a comprom gi lu ar a e re d a ta n n u câ ări, al timpului. a de aur la iodată remuşc să fie un om stilul şi tehnic ic n în eu t er u 00 m av 20 t a ii iu u l-a cunosa şt din an lui. N naţiunea nu mai tineri şi nde ale genu r ar ge lo d le ce l, e e a el n el n io aj râ p aţ ţn aniol poate cu băt r dera spune cântăre enco-ului sp să critice du a am te eu fl l er pu a m şi am at Iit ce încaican i”.

A ev stul poporulu ues-ului amer mit. A socotit că tot ceea ri bl u a „g ri st to is fo r a ia acelaşi ulţu Gicu plă, fost mereu m cu nimeni. În ltă. aşa se întâm t a lă ţi u ăr gu ic p re G e îm ar D e D d cut. rile. lumea ceala nu are nimic ai bine lucru ic cu noi pe muncă şi că im n -i clarifica şi m a analiri ăm op lu pr u r că n care vin va fi ă e din ro er in tu d of a tu şi oc ă ep ză sc a a u se ltr inte originale pen când mă întâ t să le ream fiecare dată le deosebit de e timp, a ţinu sa d r . l, ă u lo n ce jm u te , ea n u pr câ e. E de a-i sta în Configuraţia ţoşi de mâin oportunitatea ecialiştii scor cerut re sp a ta e u n d N vâ te i. u lu oa ec p zată muzica pe o bin ă at ca to m ia la ec it u pr înregises grat neam cu el, a ii să aibă acc rma vreunei u en e m p e oa d i ca a an , r şi nici b Gicu aspir ea, să o caute pturi de auto aibă acces la să ii en . niciodată dre m ze oa te doar ca reinterpre trări. Îşi dorea de ea, să o asculte şi să o ? re cu asta lăutaria să se bu urmă, nu e la ă ân p , ă C

De jale şi de dragoste

118 SBM: Cum se învaţă un cântec lăutăresc? va melodii d-astea lăutăreşti. Şi dup-aceea am GP: Mă faci să-mi forţez puţin memoria, să- început să cânt la nunţi. Şi am avut şi şansa, mi aduc aminte că cântecele lăutăreşti le-am bineînţeles, să fiu plăcut cât de cât între oaînvăţat de mic copil, din vreme, la vârsta de meni, printre clienţii de localuri sau pe la 15-16 ani. Ce se întâmplă... pentru mine a fost nunţile unde mergeam să cânt, şi uite aşa să zic mai greoi, să zic aşa, pentru că meseria. Adică că am început cariera de muzicant... de lăutar. sunt chitarist ca instrumentist şi, în primul SBM: Care ai spune că e diferenţa dintre rând, sunt solist vocal. Dar am învăţat şi chi- stilul lăutăresc şi stilul ţărănesc de cântare? tara. Am avut şi profesor, aici, pe Ferentari. GP: Să ştii că mi-ai pus o întrebare foarte bună Consider că chitara e un instrument cu care şi foarte importantă care trebuie să înţeleagă poţi să reprezinţi şi alte genuri de muzică: şi toată lumea. Să vedem ce e cu lăutarii de ţară romanţa, şi café-ul, şi-alte genuri de muzică, şi cu lăutarii care sunt lăutari adevăraţi penîn afară de muzica lăutărească. Când am în- tru ţigani48. Chiar dacă sunt de la ţară sau de ceput să cânt, n-am trecut direct la muzica la Bucureşti, de unde este, sunt două genuri lăutărească. Am luat chitara şi am început să importante. Este muzica lăutărească ţigăneascânt cântece dinastea prin parcuri, pe stradă că de oraş, uzuală la noi, care a reprezentat-o cu prietenii, pe unde mai ne duceam într-o în primul rând, acum câţiva ani de zile, care parte, în alta... la petreceri şi-aşa. Noi am în- s-au dus, Dumnezeu să-i odihnească: Romivăţat unii de la alţii. Eu aveam un coleg, mai ca Puceanu, nea Costică Eftimiu, Ion Nămol, mare ca mine cu vreo trei ani de zile: Marian Fane „Chioru’” Vişan care au rămas în istoIosif, noi îi mai ziceam Ţifancu ca poreclă. ria muzicii ţigăneşti lăutăreşti. Şi trebuie să Şi fratele meu la fel, tot aşa, avea un coleg şi înţeleagă... îmi pare bine că mi-ai pus întrecântau cu chitările amândoi. Tot aşa... prin barea asta, să punem în discuţie chestiunea parc, n-au făcut performanţă – fratele meu de asta. Muzica lăutărească ţigănească are mai meserie e patiser. Deci de la ei mi s-a deschis multe inflexiuni, mai multe lălăituri să ziapetitul ăsta, pentru mine, de a pune mâna cem aşa, mai popular, mai pe înţelesu’ la pe chitară. Chitara era un instrument lume. Muzica asta e puţin mai văitată, puţin 48 Se r la lăutarii noştri vechi, înainte mai lentă. Şi multe cântece lăutăreşti sunt de efer să mă nasc eu. Dar îşi ascultare. Este diferenţă între muzica lăutăă la inte pierduse din statutul de „inrească ţigănească şi muzica lăutarilor de pre ţii d strument lăutăresc” în generaţia la ţară. Romica Puceanu avea nişte em uzi mea. Cu toate că aveam în timpul acela inflexiuni vocale deosebite, că l ăut instrumentişti, cum ar fi fost Mielu ChitarisGabi Luncă de asemeni, ăre asc tu’, mai erau şi alţi lăutari mai în vârstă care n e a ă. Costică Eftimiu, Fane încă mai cântau cu chitara pe la nunţi, dar „Chioru’” şi ceilalţi lăutari ai noştri mai rămaseseră puţini. Mi-a fost greu să în- bătrâni, care s-au prăpădit: Florică Roşioru, văţ muzică lăutărească. Dar când am văzut Ion Nămol, Gheorghe Lambru, Nicu Bela că e mai rentabilă pentru mine, bineînţeles, şi mulţi alţii aveau inflexiuni d-astea lăutădin punct de vedere financiar, am început să reşti şi care era greu să interpretezi. Că erau studiez Şi mi-a prins bine că, pe unde mă du- lălăituri d-astea, inflexiuni d-astea, aşa, şi ceam, pe la petreceri, pe la astea, ascultam în conducea linia melodică mai lent puţin şi primul rând muzică ţigănească lăutărească. cu foarte multe... cum să spun eu? InflePe la nunţi, la petreceri la noi se cânta muzică xiuni d-astea lăutăreşti, cum să mai zic... lăutărească ţigănească. Şi-am început încet- SBM: Nişte ornamente mai speciale? încet, azi aşa, mâine aşa... În puţin timp, să zic GP: Exact, bravo. Nişte ornamente muzicale aşa în 6 luni-1 an de zile, mi-am însuşit câte mai deosebite. Pe când muzica lăutarilor de

De jale şi de dragoste

119 la ţară e puţin mai dreaptă. Adică se cântă GP: Să ştii că nu toţi lăutarii au fleru’ ăsta de mai drept. Mai simplu, să zicem, mai simplu. a simţi omul. Înţelegi? Dar ştii că e o vorbă: SBM: Nişte ornamente mai speciale? „Mâncând ţi se face foame!” Îi cânţi o cântare GP: Exact, bravo. Nişte ornamente muzicale şi dacă dup-aia îţi dai seama că nu-i convine, mai deosebite. Pe când muzica lăutarilor de nu-i place, în primul rând nu-i plac versurile. la ţară e puţin mai dreaptă. Adică se cântă Nu linia melodică, să ştii. Nu linia melodică îi mai drept. Mai simplu, să zicem, mai simplu. deranjează. Pe marea majoritate îi interesează SBM: Care ar fi trei lăutari pe care tu îi consi- textu’. Depinde şi de vârsta cui îi cânţi, dacă deri creatori de stil în muzica lăutărească? e femeie sau bărbat... Dacă e un om mai în GP: Primul lăutar la care mă gândesc prima vârstă vrea... are pretenţii mai mari la text, dată, pentru că am cântat primele mele tre- cere texte mai serioase. Să nu-i cânţi lui că buri cu el, este Florică Roşioru, care-a fost „am bani, sunt şmecher”, sau manele d-asun stil aparte, Dumnezeu să-l odihnească. tea de şmecherie: „Sunt tare, am maşină şi Au fost nişte lăutari foarte buni şi ceilalţi, dar am bani!” Nu. Să-i cânţi ceva de familie, de pentru noi... vedeţi cum spun ăştia acuma: copii, de dragoste, de petrecere mai aşezată. „Cântă pentru noi Ştefan49, împăratul lăutari- Sunt mulţi care de la prima-l ghiceşte, chiar lor!” sau „Cântă Adrian Minune, regele ma- dacă nu-l cunoaşte prea bine. Dar noi, lăutanelelor!” Pentru noi Roşioru era, da’ noi nu rii ăştia mai vechi, pe unde-am cântat ni s-a declaram şi nu-i spuneam rege sau... Nu ne format deja... cum să spun eu? Un simţ aşa interesa. Ni se părea urât să spunem: „Cântă şi imediat ştii ce vrea sau imediat îl ghiceşti, regele!” sau mai ştiu eu cum. Nu se punea la de la prima. Dar nu toţi lăutarii, cum am noi problema şi nici nu era aşa o pasiune să spus, au flerul ăsta şi mai ales ăştia mai vorbim unii de alţii. Ne respectam exact după tineri. Deci în momentul în care i-ai cântat vârstă, în primul rând, şi dup-aceea meseria ceva şi vezi că nu-i convine şi nu-i place, o puneam la urmă. Noi nu aveam discuţii i. imediat îţi dai seama leşt u prea multe, noi lăutarii ăştia mai vechi, din cam ce vrea. Sau poate b ăr aB l e punct de vedere al meseriei. Florică Roşioru chiar îţi cere el. Şi-atunci an d f e t a fost în primul rând. Şi noi la îţi dai seama unde să te introduci. Ş ă la r e f Bucureşti am avut şi femei SBM: Care categorie de public ţi se re 49 Se cântăreţe: Gabi Luncă a avut pare că vibrează şi rezonează cel mai stilu’ ei, Romica Puceanu bine la muzica lăutărească? Unde testilu’ ei, Mioara Lincan, de asemeni, stilul ei. ai simţit tu cel mai iubit şi respectat?

Sunt trei stiluri feminine diferite. Gabi Luncă GP: Aici ar trebui să spun ceva, pentru că cânta-ntr-un stil, Romica Puceanu-ntr-un eu de vreo 10-15 ani de zile, pentru fapstil şi Mioara Lincan, fiind puţin mai tinerică tul că s-au ridicat maneliştii, noi ăştia mai decât celelalte două, şi-a format un stil, are un în vârstă cântăm mai puţin. Acuma, de stil al ei. Că ştim toată lumea, a avut un vinil vreo 10 ani de zile, nu mai pot să spun că foarte frumos când trăia Toni Iordache care-a ţiganii m-ascultă mai bine sau românii. fost ravagii atunci, alături de Marin Lincan, SBM: Dar acum 15 ani? soţul ei, Dumnezeu să-l odihnească. Un disc GP: Acu’ 15 ani, bineînţeles că ţiganii. Toate foarte reuşit, şi pe timpu’ lu Ceauşescu nu rasele: spoitori, ursari şi vătraşi de-aici de prea permiteau să se cânte aşa ţigăneşte, şi sti- pe Ferentari şi din Chitila şi din Colentilu’ ei s-a remarcat şi-a ţinut mulţi ani. Şi la ora na şi din Dudeşti, din tot oraşul şi chiar din actuală este iubită şi apreciată Mioara Lincan. comunele învecinate. Tot ţigani erau care SBM: Există o relaţie psiholo- mă cereau. Acuma la ţigani ne mai cheamă gică specială între lăutar şi client? şi pe noi, din când în când, să cântăm pe

De jale şi de dragoste

120 SBM: Dac-ar fi să-i explici unui igno- Mi se părea că dacă făceam un text un pic rant care e diferenţa dintre manele mai aşa cu „am bani, sunt şmecher” sau mai şi muzica lăutărească, ce i-ai spune? ştiu eu cum, mi se părea un pic obrăznicie GP: I-aş spune că manelele sunt mai mult sau, dacă vrei, un tupeu. Şi să cânţi la nuntă şi de joc. Bineînţeles că dansezi după ele, că să-l lauzi pe unu’ care are bani, că e şmecher, stilu’ cum se cântă acuma toate formaţiile... e număru’ 1, are maşină şi nu ştiu ce... miSunt multe formaţii bune care din punct era teamă să nu deranjez colegii lăutari sau de vedere instrumental nici nu trebuie să pe ceilalţi – mesenii sau invitaţi la petrecere înceapă să cânte cu vocea ceva, că te face să acolo. „Da’ de ce-l umfli p-ăsta că are bani? dansezi pentru faptul că s-au experimen- Eu ce sunt, eu sunt păduchios, ce-am? Nu tat din punct de vedere muzical. Au secţie sunt şi eu om ca toată lumea? Numai p-ăsritmică foarte bună, şi numai secţia ritmică ta-l lauzi?” cutare... Deci aveam totuşi un rescând începe, te face să joci, să râzi, să te scoli pect, aveam un sentiment în sinea noastră în picioare, să te distrezi cum s-ar spune. să nu-i deranjăm pe ceilalţi. Să cântăm, dar Şi e foarte bine venit. Se spune azi că „la o să nu facem pe nimeni să se simtă prost prin nuntă nu te duci să plângi”. La noi se plângea, texte dinastea mai vulgare, mai fără perdea. dar dacă era să se plângă, se plângea pentru SBM: Trebuie să fii ţigan pentru o piesă-două şi apoi iar începea distracţia. a interpreta muzică lăutărească?

SBM: De ce crezi că melodiile lăută- GP: Eu aş zice 70-80% pentru că-ţi însuşeşti reşti erau mai triste decât manelele? stilul foarte repede. Fiind ţigan şi stând prinGP: Aşa ne inspira pe noi viaţa. Melodia apoi tre... ştii, e o vorbă: „stai cu degetu-n miere şi ne introducea într-o stare mai melancolică, nu te lingi pe degete?” Stând în clan50 asculţi aşa. Ţine de generaţiile alelalte de la care am foarte multă muzică d-asta ţigănească lăutămoştenit noi cântarea, care trăiau mai greu. rească şi-atunci bineînţeles că deja îţi intră în Şi chiar dacă era un lăutar un pic mai înstărit, instinct. Şi-n momentul în care vrei să treci mai pus la punct din punct de vedere familial să înveţi şi ai şi bunăvoinţa şi şi studiezi, sisau aşa, ca stare, ca om, când asculta o cân- gur că înveţi dacă ai plăcere şi... Dar fiind mai tare lăutărească se-ntrista. Nu râdea! Stătea departe sau de altă etnie, având alt anturaj şi şi-asculta cu dor şi cu foc melodia şi mai apoi când te duci la petreceri asculţi muzică pop, textul. Se spunea: „Hai, cântă-mi ceva, că sunt asculţi jazz sau alte genuri de muzică, când supărat, ca să mă răcoreşti!” sau mai ştiu eu vrei să treci la muzica asta lăutărească, care e cum... Asta era baza. După care, bineînţeles şi puţin mai pretenţioasă, mai greu. Mai greu. că treceam şi noi la joc, la hori, la... se cânta SBM: Cum ai văzut conflictul dintre şi manele pe timpu’ ăla că ştii destul de bine... generaţii în sfera muzicii lăutăreşti?

SBM: Lăutarii pe vremuri aveau mai puţi- GP: Acuma depinde şi de muzicanţi, să ştii, ni duşmani? Nu le plăcea şi lor să se laude că sunt foarte mulţi muzicanţi de seama mea că au maşini şi femei? Cum a început să se sau cu 5-6 ani mai mici decât mine, să zic aşa, pună accentul pe lucrurile astea efemere? care sunt puţin invidioşi. Are un sentiment de GP: Aveam în cap noi, muzicanţii care mai invidie pentru faptul că cântă numai ăştălanţii scriam câte-o melodie, o manea, un cân- tineri şi ei nu mai cântă. Şi la vârsta asta le tec de joc, o horă, o doină... dar totuşi în e greu, că asta e meseria... Toţi avem nevoi. sinea noastră... aşa gândesc 50 e u Există. Dar acuma, eu, cel puţin din parSe r că şi eu am multe melotea mea, să spun aşa, eu întotdeauna am zis: efer ă la dii făcute, şi de joc, şi de as„Dom’le astea sunt vremurile!” Nu poa’ să fam ilia cultare. Dar aveam parcă în sinea stea timpu’ pe loc. Eu cânt de 40 de ext ins noastră să avem un respect, să nu fim... ă. ani, da’ oare ei, ăştia manelişti,

De jale şi de dragoste

121 or să cânte 40 de ani de-aicea-ncolo? În nici- uşor! Cânţi fără să vrei... şi-un copil d’ăla: un caz. În ziua de azi, mai mult de 9-10 ani „Mulţi ani trăiască/Mulţi ani trăiască/La nu ţine, oricât ai fii de tare. Cum e Salam mulţi ani”. Unii nu puteau să cânte nici „Mulţi care l-a cam detronat pe Adrian. Nu vreau să ani trăiască” fără instrument. Mă mai întâlvorbesc, că eu îl iubesc foarte mult pe Adrian neam cu lăutari bătrâni când eram mic şi-i şi e cel mai vechi dintre manelişti, dar ai văzut mai întrebam textele astea vechi: „Nene, cum că au ieşit acuma nişte băieţi deosebiţi. Cum e partea a doua de la strofa aia?” „Păi, foaie e Leo de la Kuweit ăla... Lăutar adevărat. Nu verde” cică „stai puţin!” Mă ruga să stau puţin, mai spun de Dorel de la Popeşti şi alţii foarte lua acordeonu’ şi şi-l punea pe gât că nu-şi buni muzicanţi... Petrică Cercel care încă se aducea aminte textu’. Cum lua acordeonu’ menţine. Dar au venit alţii foarte buni care şi-aducea aminte textul şi-mi cânta tot! Dacă au reuşit să găsească un stil care-l ascultăm şi n-avea acordeonu’: „Păi, stai că nu mai ştiu! ţiganii, şi românii. Cum e Leo ăsta de-i zice de Stai puţin” cutare... Aşa erau ăia bătrâni. Eu la Kuweit, foarte frumos cântă băieţaşu’ ăla, râdeau când eram mic, dar îmi dădeam seamai e un băiat Cătălin la Buzău... Sunt câţi- ma: nu putea să cânte, obişnuit o viaţă înva care cântă foarte frumos. Mai e un băiat treagă să cânte cu gura „foaie verde” şi cu de la Roşiori. Atâţia şi-atâţia n-am acuma-n acordeonu’ (îngână aceeaşi melodie). Dacă-i cap, dar sunt câţiva foarte talentaţi care cântă luai acordeonu’ nu mai cânta aşa, cânta ca foarte frumos. Sigur că pădure fără uscătură la şcoală drept: „Foaie verde nu ştiu ce” hop nu există. Şi dacă e să facem un clasament, şi gata. Nu putea să cânte cu stil şi să dea innu poate toată lumea să stea pe locu’ 1. Sunt terpretarea care trebuie, că nu-l ajuta instruşi nişte ghimpi între lăutarii tineri pe care eu mentul. Şi el cânta cum putea, că nu mai unul nu-i prea bag în seamă. Ei singuri îşi dă făcea inflexiunile alea şi acoladele alea frucu firma-n cap. Dacă se folosesc de calcula- moase şi ce trebuia să facă frumos în melotoare pentru a suplini lipsurile din muzică şi die... Mie mi-a fost foarte greu şi, să fiu sinnu sunt oameni care să poa’ să cânte şi la nuntă cer, ceea ce cântau părinţii şi bunicii noştri live şi să nu se folosească doar de electronice, era şi mai complicat decât ce-a mai rămas. de calculatoare şi de chestii d-astea... Dar asta Erau cântări foarte complicate. Eu cu chitara e prostia lor şi nu primeşte apreciere din par- am încercat să-mi fac un stil al meu, cât se tea muzicanţilor, care nu prea-i bagă-n seamă. poate, bineînţeles să păstrez stilul lăutăresc, Sau dacă-i bagă-n seamă, îi bagă foarte puţin. dar mi-a fost greu. Mai ales ca instrumenEi or să-şi dea seama mai târziu şi-or să re- tist! Eu am fost un solist care n-a cântat la grete că n-au pus mâna să înveţe meserie şi le acordeon, instrument care a devenit de bază e mai uşor să joace teatru sau să facă playback. în muzica lăutărească. Majoritatea lăutarilor, SBM: Ce consideri că ai avut în plus faţă să ştii, n-au avut pregătire. Mai ales băieţii de de alţi băieţi care cântau prin cartier? seama mea! Generaţia mea, mulţi băieţi d-ăşGP: Să ştii că mie mi-a fost greu să menţin tia, aşa, care au cântat, n-au avut o pregătire linia de plutire atunci când am început să d-asta să facă un liceu de muzică... Şi nici la cânt mai serios, prin ‘79-’80, pentru faptul şcoală nu prea le-a plăcut... Mie unu’ sincer că aveam un instrument care nu mă ajuta din şcoală mi-a plăcut muzica. Şi toate noţiuprea mult în muzica lăutărească. Ca să-ţi dau nile care le am eu le am din şcoala generală. În un exemplu, ai văzut cum cântă mulţi băieţi clasa a cincea m-am însurat şi-am lăsat şcoacu acordeonu’? Foarte mulţi acordeonişti la. Dar vezi că mulţi nu s-au bazat atuncea... cântă odată cu el . Dacă-i iau acordeonu’ din Dacă stăteai până în clasa a opta în şcoală, mână nu poa’ să cânte nici „Mulţi ani trăias- reuşeai să înveţi ce e necesar pentru muzică că”. Nici „Mulţi ani trăiască”, care e cel mai dacă vroiai să-ţi dai seama măcar ce-nseamnă

De jale şi de dragoste

122 un interval, ce-nseamnă o terţă, o cvintă.

Multora din generaţiea mea le-a lipsit asta şi au cântat ce-au putut ei. Eu pe unde am mai cântat pe la nunţi am încercat să mai cânt şi o romanţă, un tangou... şi destul de bine. Adică şlagăre. Nu mi-am făcut o pasiune din asta. Cântam cântece care se cerea. Şi cine să le cânte? „Să le cânte Gicu cu chitara, că zici că e romanţier ca pe timpuri”, mă încurajau ăia bătrâni. Şi când începeam câte-o romanţă frumoasă, se bucurau toate generaţiile. Nu ştiu, să-ţi spun sincer, ceam avut în plus, dar eu îţi spun că mi-a fost greu să-mi însuşesc muzica asta lăutărească şi, probabil că, cu ce-am făcut eu am reuşit să stau mulţi ani printre cei mai buni băieţi. Şi pentru mine, consider eu că totuşi a fost ceva, pentru că am reuşit totuşi să stau printre băieţii buni ani de zile. Nu ştiu ce-am avut eu mai mult decât alţii. Probabil mai multă ambiţie şi mai mult interes pentru repertoriu.

Comunismul târziu şi capi talismul sălbat al anilor ‘90 îm ic i treceau ca un teatru de umbre prin faţa ochilor, de fie care dată când auzeam pe G îl icu vorbind. Pe gardul căsuţei sale de pe Calea Ferentarilor ve deam, din când în când, două mierle. Mă în trebam adesea dacă or fi mân drele lui Gicu, mândre cărora le-a dedicat, de-a lungul vi eţii, atâtea câ tece pline de gi nngăşie şi iubire . O săptămân mai târziu am ă aflat de la soţi a sa că nu mai este printre no i. Odihneşte-te în pace, Gicul e!

De jale şi de dragoste

123

De jale şi de dragoste

124

Nelu Răducanu

De jale şi de dragoste

125

De jale şi de dragoste

126

Nelu Răducanu

De jale şi de dragoste

127

Trei generaţii de ţamba lişti ai Bucureştiului: Ră ducanii! Ar fi fost patru nu i-ar fi speriat fiul. , dacă instrumentul ma E şi complicat să conv siv ingi un tânăr să care după el, sâmbătă de o masă de peste 80 de sâmbătă prin cafenele kilograme le şi cârciumile din „lu Nelu recreează fiecare mea bună” a Bucureş piesă muzicală moşte tiului. nită. În decursul vieţii inimii lui, chiar dacă , l-a ajutat îndeosebi în tinereţe era mai mu ale asa lt plecat de lângă ea. niat au explorat mereu Muzicile pe care le-a viaţa şi moartea, cu toa ac om pa te înfăţişările lor uneo şi a înflorit la oraş, de ri lipsite de sens. A cre şi părinţii şi bunicii scut lui călcaseră prin mu Când mă uit la el îmi lte sate, cu ţambalele aminteşte uneori de Al de gât. exandre Tansman, co ne poloneză, ce părea pilul minune francez că vorbeşte cu pianul de origisău de fiecare dată câ Nelu Răducanu: caută nd interpreta ceva. Aş un scaun potrivit de îna a fac e şi lt în toată încăperea, pe el, pentru îşi pune şi husa ţamba lul ui mai înalt, îşi a fi o secundă atenţie peda potriveşte cu cio ca ne le de la, îşi pregăteşte şi ce le pe nt ru solistică, precum şi cade pe gânduri. ac om pa ni am en t, tul că a adormit, se Când ai sentimenco rz ile ţa m ba lu lu i, repede violent peste către Univers că ex dorindu-şi poate să str istă ige Nelu Răducanu e unul şi că este un mare ar dintis t. ce a reuşit să stilizeze tre ultimii ţambalişti muzica orăşeni A cântat la toate categ lăutărească fără să o oriile soaltereze. mul Slatinei, înconjur ciale: la ciobani de şes aţi de cei , pe druistorie, la ţiganii lăutar mai puternici şi vesti i de pe piaţi câ ini din din Floreasca şi ’erăstr tra Bucureştiului, la ău, la franceflo ra rii bogaţi cu toţii au fost ferme zii sofisticaţi şi la italie caţi de sunetele nii gă lăg ioş i. Şi A fost mereu sârgu ce ieşeau din ţamba incios şi nu i-a lul Răducanilor. pre el însuşi. Deşi plăcut niciodată să ne ştim de foarte vorbească desun m ist er pe nt ru multă vreme, Nelu a reuşit să rămână m in e. De se or i, mic – este unul din când îl văd ciocănin tre ultimii lăutari d în ţambalul său bucureşteni de tra când şi când, această diţie ce mai folose adaptare a santur-ului sc, persan – mi-i închipui II-lea şi toată curtea pe Grigore Ghica Vodă sa domnească ieşind al din pământ ca să bea, să că. Sunt convins că, a mănânce şi să chiotea doua zi după chef, s-a sr uita de jur-împreju fără de gust şi s-ar ru r, ne-ar crede pe toţi ga la Dumnezeu înlăc oameni rimaţi să se întoarcă în ţărâna din care au ieşit.

De jale şi de dragoste

128 SBM: Cum a fost copilăria ta?

Nu e muzica care ne reprezintă pe noi. Da’ la neNR: Stăteam într-o casă, nu era chiar bătrâ- voie o facem şi p-aia. Mie îmi place mai mult să nească... mai nouă aşa. O ridicase tata cu cânt la nuntă. (face un semn de numărat bani) puţină vreme înainte să mă nasc. Eram patru SBM: Care sunt cei doi-trei lăutari cu care fraţi în patru camere şi-o bucătărie. Da’ unde ai cântat de-a lungul vieţii şi ţi-au rămas în să fie mai frumos ca acolo unde te-ai născut? minte?

SBM: Ai zice că meseria de lăutar te-a fă- NR: În primul rând, Nicu Bela. El era de la cut fericit?

Ploieşti, da’ la un moment dat se mutase aici la NR: Nu prea fericit. Da’ cred că dac-aş avea Bucureşti, şi Mimiu era viaţa lui. Acolo era cel acu’ 15 ani, tot aceeaşi meserie mi-aş alege. mai iubit. Era un om deschis, aşa... Mergeai M-am născut cu ea în casă. Taică-meu cu el la nuntă... în primul rând, că te respecera ţambalagiu, bunică-meu era ţambala- ta toată lumea. Erai respectat datorită lui: era giu. M-am născut cu ea şi-aşa am văzut firmă, noi eram puştani. Şi ştiai că vii sigur şi eu. Altfel nu concep viaţa. Deci Răducanii întreg acasă. Nu era problemă câtă vreme erai au fost cu ţambalele: şi fiu, şi tată, şi bunic. cu nea Nicu. Era respectat. Şi pe mine mă iubea SBM: Ce cântece erau la modă în muzica foarte tare de mic. Am cântat o vreme apoi lăutărească ţigănească pe vremea când te cu un băiat foarte talentat: Sile Puştiu’. Cânta apucai de ţambal? cu vocea şi cu acordeonu’. Ne cunoşteam din NR: „Mori, murgule de necaz”, „Am iubit familie şi şi el mă iubea mult. Când mergeam şi-am să iubesc” şi „Într-o zi la poarta mea”. la nuntă şi cu el mă simţeam protejat. Am SBM: Ce este pentru tine muzica cântat şi cu Florică Roşioru, cu mulţi băieţi... lăutărească?

SBM: A contat mult pentru tine, în NR: Păi, muzica lăutărească e muzica care meserie, sentimentul acesta de protecţie? ne cam... defineşte pe noi. Ne reprezintă pe NR: Protecţia era o chestie de care aveai noi ca lăutari. Eu consider că muzica lăută- nevoie, că dacă mergeai să cânţi de frică... rească e făcută de profesionişti, în timp ce În general, la ţiganii la care cântai trebuie muzica folclorică e pornită de amatori, de să te simţi apărat că erau cam periculoşi. la rapsozi. Ăia cântă de capu’ lor pe câmp. La ursari, la spoitori mi-era frică. La şăSBM: Consideri că e o muzică de breaslă trari, în general. La lăutari nu era problemă. sau de rasă?

SBM: De ce se întâmpla asta la ţiganii mai NR: De breaslă. Contează mai puţin recent sedentarizaţi? Nu respectau lăutarii? din ce neam ţigănesc de tragi. Da’ NR: Ba da. N-avea nimic cu noi. Ne dacă eşti lăutar iubeşti muzica asta. iubeau. Da’ eu fiind puştan şi văzând scanSBM: Ştii şi teorie muzicală? dal asta... mă speriam. Mi-era frică când NR: Puţină. Am făcut şcoala de artă popu- auzeam oamenii vorbind tare, strigând. lară. Am terminat „Cuza-Vodă” în Bucureşti. SBM: Ce îmi poţi povesti de Florică Roşioru?

Aveam profesoară de ţambal: Certejanca. Era NR: Era cam neserios, da’ mare mesefată de popă de la ţară, da’ s-a stabilit în Bucu- riaş. Am păţit-o cu el odată... ne-a oprit reşti. Pe mamă ea era din familie de muzicanţi. banii ţiganii. Ne-am dus la nuntă şi treŞi ea m-a învăţat oleacă de teorie muzicală. buia să vină şi el. Şi n-a mai venit la treabă.

SBM: Care e diferenţa dintre a cânta la N-a mai venit şi ne-a lăsat... De-aia spun! nuntă şi a cânta la local?

SBM: Care a fost cercul tău de lăutari preferat?

NR: La nuntă, eu trăiesc cu impresia că te poţi NR: Eu cel mai bine m-am simţit la „Anexprima mult mai liber ca instrumentist. La local samblul Ciocârlia”. Eram coleg cu Carmen eşti reţinut, trebuie să cânţi mult mai piano. Pe Piculeaţă, cu Pancirel Constandache, cu vremuri, la local se cânta mai mult café-concert. Marian Mirea, cu Virgil cu acordeonu’...

De jale şi de dragoste

129 SBM: Ce părere ai despre manele?

NR: A fost, da’ nu mai zic acuma... Îţi dai NR: Înainte consideram că au şi manelele seama că nu-ţi convine să pleci. Nu e un rostul lor, că face parte din muzica asta sentiment plăcut când te desparţi de cineva. ţigănească-lăutărească. Mă refer la „turceas- Da’ n-aveam încotro! Şi nici nu se punea că” ca joc, mai repede decât la ce se înţele- problema... ce să fac, să rămân acolo? ge prin manea astăzi. Manelele acuma nu SBM: Ce comportament au occidentalii e nici manele ca odată, nici muzică uşoară. când se întâlnesc cu muzica lăutărească?

Nu ştiu ce e... un amestec, o muzică arăbeas- NR: Se comportă extaordinar de frumos. Cu că-turcească incertă. Şi, sincer, nu-mi mai respect, cu apreciere şi cu ce vrei tu. Noi cânplace. Nu e nici pe inima, nici pe gustul meu. tam muzică lăutărească ţigănească la început SBM: Ce ţi-a plăcut cel mai mult în viaţă? şi la sfârşit. Două programe scurte. Dar se cânNR: Ţambalul şi femeile frumoase. ta şi stilu’ muntenesc şi Maramureşu’... Deci SBM: Ce sentimente te încercau când cântam pe zonele ţării, aveam şi dansuri. Şi de aveai ocazia, foarte tânăr: să cânţi cu pe vremea lu’ Angheluş Dinicu încoace, din nişte lăutari mult mai în vârstă decât marele nostru respect pentru bătrânii noştri tine, pe care îi cunoşteai doar de pe lăutari din Bucureşti, terminam cu Ciocârlia. plăcile Electrecord sau de la radio? Asta era muzica pe care o cântam pentru danNR: Îţi dai seama că aveam mari emoţii. Trans- suri. Şi iară succes mare făcea ţambalu’ solispiram, tremuram cu totu’, nu mai ştiam de tic. Cântam „La cules de cucuruz”, standardul mine. Până începeau oamenii: „Stai tată!” lu’ Mitică Ciuciu, şi „Picături de untdelemn”. te liniştea... „Stai, tată, că te ajut eu dacă e...” Mai ţin minte că era un sentiment aşa... nu SBM: Când ai fost prima dată plecat din ţară? chiar plăcut când se termina concertul. PenNR: La 13 ani. Am fost în Italia cu Ansam- tru că n-aveai bani la tine să-ţi cumperi tot ce blul Studenţilor „Grigore Preoteasa”. Era un ai fi vrut de acolo, tot ce era la vitrină şi găseai vis frumos tot ce s-a întâmplat acolo. Era acolo. Bineînţeles că îţi luai ceva şi-ţi făceai multă civilizaţie. Am vizitat Vaticanu’. Îţi dai bucuria... simbolic pentru tine. Nu erau banii seama cum era pentru noi atunci? Când am ăia aşa mulţi ca să cumperi cam ce vrei tu. văzut catedrala, la 13 ani, mi s-a părut minu- SBM: Ce-ai făcut prima dată când nată... Am rămas uimit. Nu mai văzusem te-ai întors în ţară? Care era în viaţa mea aşa ceva! Când m-am întors în primul gând când veneai acasă?

România mi-am dat seama ce jeg e peste tot. NR: La tatal meu. În primul rând mă prezCând am plecat, parcă am plecat în Paradis şi entam cu cadou. Îi luam d-astea de bărm-am întors în Iad. Am avut un turneu atun- bierit, chestii d-astea... Mici atenţii. Mă ci, şi la majoritatea spectacolelor venea lume întreba: „Cum a fost? Te-ai descurcat? Ai multă. Sute de persoane la fiecare concert. cântat bine? Ai avut succes?” Era mulţumit, M-am simţit minunat să fiu cel mai pitic şi să da’ nu-mi spunea niciodată mie. Îi spunea am cel mai mare instrument. Şi m-am simţit lu’ maică-mea şi mama îmi spunea tot. foarte apreciat... Italienii reacţionau foarte SBM: Ştiu că unul dintre fii tăi cântă la mişto, foarte bine la muzica noastră. Un pu- chitară electrică, iar altul cântă la chitară blic mult mai educat ca publicu’ din România. bass. De ce i-ai îndreptat pe cei doi înspre Şi foarte receptivi... Mergeam cu o muzică chitară şi, să zicem, contrabas? Ai avut în care ei n-o cunoşteau. Şi oamenii înţelegeau ce minte „pachetul armonic perfect” când cântăm şi le plăcea. Eram prea pişipirel să mă i-ai dat la muzică sau aşa s-a nimerit? prind eu de cum stă treaba cu fetele... (râde) NR: Sincer, p-ăla mare îl pusesem la ţamSBM: În turneele ulterioare te-ai îndră- bal. Foarte talentat. Mult mai talentat ca gostit vreodată de o fată din străinătate? mine. Da’ nu i-a plăcut. Adică nu i-a plăcut

De jale şi de dragoste

130 situaţia asta că tre’ să-l cari, greutatea instrumentului. El se descurcă extaordinar de bine şi cu orga şi cu chitara bass. Şi la ţambal a renunţat uşor-uşor. Eu n-am gândit-o neapărat ca să fac o trupă, da’ le-a plăcut lor. Dacă s-au născut cu instrumentele şi muzica în casă, asta au făcut.

SBM: Ce nu-ţi place la meseria de lăutar?

NR: Caracterele. M-am întâlnit cu caractere care lasă mult de dorit. Şi băieţii care zici că sunt mai finuţi, mai... Şi dezamăgirea când descopereai că nu sunt chiar aşa.

SBM: Ţi s-a întâmplat ceva memorabil într-un aeroport?

NR: Da, la câţiva ani după revoluţie. Am plecat în Franţa. Eram eu, Ghiţă Coadă, Gicu chitaristu’ şi Cinoi. Trebuia să ne întoarcem acasă. Am ajuns în aeroportul de la Paris şiam mers să ne îmbarcăm în avion. Am aşteptat noi puţin p-acolo, ştii cum se aşteaptă prin aeroport... şi Gicu cică: „Vedeţi că mă duc pân’ la toaletă”. Şi-aşteaptă-l pe Gicu până-n ultimu’ moment. Eram zăpăciţi toţi, nu mai ştiam de capu’ nostru: „Mă, ce-i cu ăsta? Ce s-a întâmplat?” Şi-a rămas acolo! A venit a doua zi sau nu mai reţin exact... Noi ne-am îmbarcat şi el a rămas acolo! Şi eu mă gândeam numai să ajung la copii, la nevastă, la ţambalu’ meu, să mai stau câteva ore să ciocănesc...

Am ieşit de la Nelu şi, la scurtă vreme, am ajuns pe malurile Dâ mboviţei, încercând să vizualizez cu ochii mi nţii mahalalele din co pilăria lui Răducanu senior. Cât de ambiţ ios şi perfecţionist o fi tre buit să fii, să răzbaţi în lăutărie, „la timpu’ ăla”, în Bucureşti? Oa re pentru defectele moşil or şi strămoşilor noştr i şi pentru păcatele în ca re au căzut aceştia, cin e trebuie să răspundă?

Nelu nu a reuşit să-m i răspundă la aceste înt rebări, dar de la el am aflat că totul se plăteş te în viaţă, „până ş-u n cadou”. Ataşamentul lui faţă de casă şi fam ilie, dublat de persona litatea sa strălucitoare, îl transformă într-u nul dintre cei mai frumoşi indivizi pe care i-am întâlnit vreodată .

De jale şi de dragoste

131

De jale şi de dragoste

132

Cornel Neacşu

De jale şi de dragoste

133

De jale şi de dragoste

134

Cornel Neacşu

De jale şi de dragoste

135

Cântece fantastice şi nemaiauzite mi-a câ ntat Cornel, prima da ta cu un café-concert tă când l-am întâlnit. , se întorcea la un joc Debuţărănesc şi termina cu Câte piese muzicale să un vechi cântec lăutăr fi interpretat Cornel esc. în viaţa lui? Bineînţeles de multe ori când sco că nici el nu mai ştie. tocesc după vreun tan Da r go obscur imprimat de Va la jumătatea anilor ‘30 sile sau de Moscopol , la Cornel mă duc cu pe el. Şi, aproape de fieca copăr că numai după re dată, sunt şocat să ascultarea primei pă desrţi, Cornel începe să dintr-un trecut semi-î -şi amintească – de un ntunecat – partea a do de va ua . A iuCând îl auzi prima da bit mereu romanţa şi tă pe Cornel, ai parte tan go ul. lul din muzica lăutărea de întâlnirea cu imprev scă. Din cauizibistrict de subiectul mu za asta el nu rămâne zicii legat timpi istorici, lăulăutăreşti ţigăneşti. În publicul, fără să se tarul şi-a cântat mai mu lt punct de vedere, cânte pe sine. Din ac est de mult ascultătoCornel şi-a iubit atâ t ajuns să se contorii, încât deseori a a fost motivul pentpească cu ei. Ăsta născut-crescut pe pia ru care, deşi lăutar a cântat mereu alte şi tra Bucureştiului, cale. Şi ce frumos câ ntă alte genuri muziAm vrut să vorbesc cu „La bamba”! tru a înţelege şi lumea Co rn el, penspecial – şi relativ de s întâlac est ui tip ce s-a perfecţionat la lonit – de lău tar , şi la obiceiuri de nu caluri, la ansamblu ntă. A ri muncit din greu pentr fost zdravăn întreaga u familia viaţă, a apreciat, până la sa şi a aju ns un acordeonist bu începutul cu reştean ep oc ii digitale pe care o nel nu este despre traversăm cu toţii. Co „awareness”, despre ca rmp an doar interpretează ce ii de marketing sau co a auzit de la alţii şi şimunicate de presă. El ar do ri ca, măcar o mână ce aud de la el. L-am de tineri, să interpret întâlnit senin, într-o eze zi frumoasă – ultima – pregătit să povestim zi călduroasă a anulu de sârbele rare şi horel i 2020 e pe care le „pârâia” la acordeon când era puşti.

De jale şi de dragoste

136 SBM: Te-a făcut fericit meseria de lău- ce trebuie ca să mă pregătesc mai bine decât tar? Dacă ar fi să iei viaţa de la cap ai mai ce făceau ei – întotdeauna să fiu mai bine. face-o înc-odată?

Prima dată am fost la o zi onomastică aici, CN: Tot p-asta aş face-o, da. Tot p-asta. Deci, în Bucureşti. Era un domn mai în vârstă. în primul rând mi-am întreţinut familia. Şi-am fost cu... m-a luat un coleg. Eu eram Mi-am permis să fac meditaţii cu copiii, să-i la un club, la „Universal”, în Pantelimon. aduc la un anumit nivel... care poate dac-aş Aveam 14-15 ani aşa. Şi el zice: „Hai, nu vrei fi avut un servici normal, poate n-aş fi re- să mergi şi tu acolo cu noi? Cântăm cu toţii!”. uşit. Şi-am avut foarte multe satisfacţii. Am Am mers şi-am ieşit foarte bine acolo. Le-a fost plecat şi-n străinătate mult timp. Am plăcut la oameni de mine, n-a ştiut ce să-mi început cu „Ansamblul Periniţa”, dup-aceea facă şi m-a-ncurajat foarte mult. Şi de-atun„Doina Bucureştiului”, dup-aceea „UTC”, cea m-am pus pe treabă. Şi-am avut perioade dup-aceea am fost şi la „Studenţi”, la Grig- când studiam 20 din 24 de ore acasă... deci ore Preoteasa. Plus c-am cântat şi la restau- de drag. La un moment dat mă speriam de rante în străinătate. Am colindat lumea. mine. Adică, că le prindeam imediat. Adică o M-a făcut foarte fericit această meserie. făcea odată, o ascultam odată şi-a doua oară SBM: Ai pe cineva în familie care să fi cântat? gata! Făceam! Şi-am învăţat de la nişte băieţi CN: Am. Deci tatăl meu a cântat cu acord- în vârstă de care mi-era şi ruşine să le spun eonu’. El s-a născut în Ialomiţa, în comuna bună ziua. Ei erau foarte cunoscuţi în perioaHagieni, lângă Ţăndărei. Deci a învăţat de la da aia prin cartiere. Ţin minte că era undeva lăutari mai în vârstă. Mai am unchi pe par- în zona Circului de Stat. Şi mă scoteau în faţă. tea lu’ maică-mea care cântă, şi-acuma cântă Făceam semn maistrului: „Să... să dau şi eu în zona Gorjului. Mama e din zona Gorjului o ritornelă în faţă?” şi mă scotea şi vedea c-o şi provine tot dintr-o familie de muzicanţi. dau bine şi mă scotea mereu dup-aia, ştii? Eu SBM: Când şi cum te-ai apucat să cânţi? le studiam înainte. Vedeam ce piese cântă fieCN: Tatăl meu mi-a cumpărat un acor- care, şi până să înceapă cântarea eu studiam deon micuţ – un Sonora parcă – cu şaizeci riturnelele şi făceam semn unde ştiam că e... de başi. Se făceau aici, în ţară, acordeoane că e pentru mine. Dup-aceea m-am cizelat. româneşti. Era cu şaizeci de başi că eu eram La ansamblul „UTC” m-am învăţat să dau ricam înalt de mic. Şi mi-a arătat ce-a ştiut el, tornelele pe zone folclorice. Adică, una se dă fiecare cântecel, începând cu „Radu mamii, în Moldova, alta se dă în Ardeal, alta se dă în Radule”, „Ionel, Ionelule”, cu mâna dreaptă, Banat. Stilurile locale am învăţat să le deosedupă aceea şi cu başii care e foarte impor- besc: stilul dobrogean-turcesc, stilul oltenesc. tant să înveţi de la început cu başii. Pentru Singur m-am învăţat, auzind şi zicând „asta că foarte mulţi care învaţă în ziua de azi, în- e piesă oltenească, da? Eu trebuie să dau rivaţa la mâna dreaptă – o rupe – şi aici nu mai turnelă olteneşte.” Pentru că alţii dau, la o sârştiu. Pentru că se studiază mai mult pentru bă oltenească dau ritornelă bulgărească sau orgă. Da’ butonaşele de pe partea stângă nu sârbească. Acuma se dă... s-a făcut ciulama. le mai învaţă nimeni, că e mai uşor acuma. SBM: În anii ‘70 a apărut gluma „DomSBM: Unde-a fost prima cântare? nişoară, diploma nu cântă...”, glumă adorată CN: Mergeam cu lăutarii, cu lăutarii mai vechi. de lăutari, care stă la baza molimei imbeciMă rugam de ei: „Ia-mă şi pe mine, cutare”. lilor cu diplome. Tu cum ai văzut oamenii La ţară, pe linia Olteniţei, mergeam cu ei la care vin şi spun: „Am terminat Conserobiceiuri, la colindat. Am învăţat de la ei, în- vatorul, am făcut şcoli înalte de muzică” văţam de la ei. Am văzut ce trebuie să cânt, ce deşi nu sunt atât de bine pregătiţi muzical? cutare. Dup-aceea eu veneam acasă, studiam CN: Sunt foarte mulţi care-au terminat.

De jale şi de dragoste

137 Ei ştiu cum l-a terminat liceul ăla de muzică sau un model? sau ce-au făcut pentru că spui că unii dintre CN: Siminică. Dona Dumitru Siminică. ei acum se-apucă de muzică, zici că... n-au Mie mi-a plăcut foarte mult şi nea Gică Penici măsură măcar care să zici că cântă mă- trescu, care-a fost o emblemă a romanţei. surat sau... Dar am întâlnit şi genii care cântă SBM: Care crezi tu c-ar fi fundamenbine şi au puţine clase muzicale. Treaba asta tala diferenţă dintre generaţia ta şi se întâmplă pentru că nu e verificată. Se dau generaţia celor care vin din urmă? examene pe ochi frumoşi, pe bani, pe relaţii. CN: Deci, eu n-o văd bine. Adică eu nu văd SBM: De ce crezi că dispare muzica meseria asta c-o să aibă un viitor frumos, lăutărească? strălucit. Din ce cauză? Pentru că astăzi totul CN: Pentru că este o muzică care nu mai e se rezumă la bani. Eu când am început meseria aşa plăcută cum era înainte. Deci cuvinte de asta nu mă interesau aşa de mult banii. Cânbun simţ. Acuma toate sunt cu duşmani şi cu tam de plăcere şi dup-aia veneau şi banii. Pe fraţi care fură. Deci nu mai e o horă sau chiar când în generaţia de astăzi, de mici au învăţat o manea care să-ţi rămână la suflet s-o cânţi. trei cântece, trei manele, şi nici nu-i salută pe Decât poate câteva care-au fost frumoase: ăia bătrâni dacă vin undeva şi cântă. E vedetă „Of, viaţa mea”53, câteva două-trei. Dar restul deja! Plus că eram frumos îmbrăcaţi iar. Ăştia astăzi sunt, mâine nu mai sunt. Non- 53 vin în pantaloni scurţi – i-am văzut – şi în triLan stop apar zeci, sute, sute, mii şi n-au couri făcături pe care scrie „Boss”. Nu mai sat în 1 niciun Dumnezeu. Poate pentru anupoartă o cămaşă albă, un costum ne999 . gru... adică cum trebuie să apară un mite neamuri ţigăneşti să le placă. Dar muzica care era-nainte, era pentru toată lumea. lăutar, nu? Un muzicant, indiferent...

SBM: Când spui anumite nea- Deci s-a terminat cu chestiile astea şi sunt muri, la cine te referi mai exact? foarte puţini care mai ţin la chestiile astea.

CN: La şătrari. Şi în general ăia mai ti- SBM: Cum ai perceput diferenţa dinneri. Pentru că este exact pe nivelul lor tre a cânta la o nuntă şi a cânta la local? de gândire și pe filozofia lor de viaţă. CN: Este o diferenţa foarte mare. La nuntă, SBM: Cum crezi că s-ar putea atrage ai un program special care se cântă penatenţia publicului asupra seriei de valori tru nunţi: hore şi sârbe. Bine, în funcţie de pe care o conservă muzica lăutărească? cine se căsătoreşte se cântă şi valsuri şi tanCN: Ar trebui... cum să spun eu? Să nu mai go-uri... Pe când la restaurant, trebuie să ai intre oricine aşa. Care s-a apucat să cânte de bagaj din toate – începând de la café-concâteva luni gata, intră şi cântă la televizor. Un cert, muzică ţărănească, evergreen-uri, pic de selecţie şi demonstrat în timp. Şi as- muzică clasică, până la cântece de petrecere. cultat, verificat: „Ia, mă, băiatule, tu ce cânţi? Acolo e cel mai greu, la restaurant, pentPăi, tu ştii numai două-trei cântece?”. Muzica ru că nu ştii ce oameni întâlneşti şi ce-ţi lăutărească nu e asta. Înţelegi? Eu am crescut comandă şi-ţi trebuie un repertoriu foarîntre altfel de ţigani de mic copil. Îi iubesc te vast. Pe când la nuntă, dacă înveţi cântefoarte mult pe-ai mei , dar la tineret acuma cele care ştii tu că se cer, n-ai treabă. Te joci! s-a ajuns la un nivel că dacă te uiţi în altă par- SBM: Ştiu că în viaţa lăutarului acesta se te au dispărut banii luaţi pe cântat. Lăutarii, găseşte uneori nevoit să cânte ceea ce nu-i mai ales tineretul, au devenit mai mult bor- place. Cum ai simţit lucrul ăsta? Cum vezi faşi decât meseriaşi. Ei între ei se comportă meseria asta în care nu te cânţi pe tine, foarte urât, faţă de ce era odată. E nenorocire. ci îţi cânţi publicul? Ai vreo amintire?

SBM: Din generaţia tatălui tău, îmi poţi CN: Am. Am cântat o dată la un mort, la un spune un lăutar pe care-l consideri reper decedat. Ne-a trimis patronu’ unde cântam

De jale şi de dragoste

138 noi, că murise maică-sa, şi am fost cu un coleg care cânta cu vocea. A început să cânte „Unde-i mama?” şi au început toţi să plângă. Mie nu-mi place aşa ceva. De-aia nici nu m-am mai dus. Am cântat, dar nu cu plăcere, ştii?

SBM: Ce te face să cânţi cu drag şi foc?

CN: Îmi place să distrez oamenii, să-i văd că se simt bine. Şi când, cum să spun eu, când îi vezi că sunt în extazul ăla. Atunci mie-mi place să le cânt, să-i înveselesc, să... Ăsta e talentul meu. Că ăsta e un talent, nu se naşte oricine cu aşa ceva. Şi să simţi omu’. Eu făcut oameni care erau foarte trişti, le decedase prieteni sau soţia sau cutare şi mi-au spus: „Dom’le, ai fost extraordinar! M-ai scos din faza asta şi m-am liniştit foarte mult, măcar pentru astă-seară!

Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!” Şi eu nici n-am ştiut că are un deces în familie sau că... Şi asta e! Pe lângă muzica lăutărească cu care am crescut în casă – cântecele de ascultare şi celelalte – mie îmi place muzica, care mă linişteşte cel mai mult, muzica de café-concert, dar café-concert adevărat, frumos! Îmi place foarte mult: valsuri franţuzeşti, tango-uri... îmi place foarte mult să le cânt şi mă minunez în fiecare zi când le cânt ce genii de oameni au fost care le-au scris. Aşa frumuseţi şi aşa capacităţi de a pune şi armonie, şi linie melodică, şi tot! Dar mi-e teamă că, odată cu generaţia noastră, nu mai are cin’ să le cânte...

Putem pricepe cu toţii de ce îi este teamă. Dar înainte de teamă, Cornel mi-a tran smis mereu un curaj şi o de terminare specia lă. Sunt convins că Neacşu mai are multe ho re de interpretat, multe ac ordeoane de repa rat şi multe nopţi de stat trea z. Şi glumele lui vor înveseli toţi oamenii mai tineri cu care va avea poate ocazia să lucreze: „Ce? N-a înregistr at? Hai că mai vorbim odat ă, fix cu aceleaşi cuvinte.”

De jale şi de dragoste

139

De jale şi de dragoste

140

Ghiţă Coadă

De jale şi de dragoste

141

De jale şi de dragoste

142

Ghiţă Coadă

De jale şi de dragoste

143

Pro fu nz luc i m e a id şi , fecţ (dese i t a t e a i o un ri) m lem etal/ny ea sun pern l etel on/ m nu Un ă aflu î îngăd maţ de or în vir n fa uie n po m nu i elodie p tuoz câ ţa unu icio în rc şi e e ntă i m doia şi z cu ca În r noaşte guduit re poa , de d are lă lă: , Gh eali uta din te o ş ata de Tre lumin tate, de iţă par cântar tiai, da aceast r! e ex ea l a, o ă, G r nfie ad căto apr olesce r prin hiţă C care da cesiv d ui. Pen ai cum oap nţă să tă c e em tru oa şi lu şi r visele e şi cu Ghiţă me, c dă se ând a oţiona cine nu află jun ălă celo m s t pe -l a Co afin g t des adă. ament r din ă îngâ ştiut to or pe în hab e sub scenă chiz El s ul b jur. ne, itat spot . t ti ste Şi le p dacă ând u tă ma ucure Distin cu aju mpul mări ş ul lui ul alb rtor ştea toru cum i ţă pref n rop mu cţii lu său mini ş un sa lţi basi drum la ce n al c le fine l aces să ţi ri, în erat. u l că i u şti e m ontr în al din tuia nă el p con şi pă taraf: mbre, rin po arată acestu ai im abasu tre „p , ispit contra din e l c ş f ziţi por ui lesn exp un le d bas tien rint ari i i ve Hra rde. D t că, ele să damen licând a corp catura nstrum tante or să eala m e dra ul go l i p u u t n a nov od ul en pe în lu , Pr că a aţii iară o untene ste vech eferinţ cerebra îl asc ată cu regreta armon înţele i, Ghiţ interp t în d ască arm ată m su ă re tu ic extr i. Ia ele ge lă a ulţi azi, învechi l Titi şi – m l tutu rămân tarea uzica onice cu G ” aor r G l n u e i r r l din ară hiţă r aţiei sa Ghiţă poţi a rea, d Coad ai ale or loc e grav or, pri lăutăr ale ge hiţă e ez n ă, a u nul v cu t euşe l are s – rit l deo , const liniil ască ui, atăl a a e şi po fost m ea sen voltă m e s u r e e u a u s r ft z b ic d t său r b . Ai a de a de i eu mu aţia că rome n deo . El şt it pe ind un e bas ană. seb noi car ie pe lu’ C fieca mpro zica a f oad re d viza . Tot sculţi . Pent it pote că mu e îl a rumos care r ţie u z r ă a ată. m n e i u c nj ca ţia uz in joc tr u fo st to Comu ebuiau ica a f azzma ă este l de pe car strum de vita ent ost ea n t tim nica o m foar ereu şi rea senior muz litate. păsto ul pul lit ic îm t r deo d sebi e bine păcat atea d e und ă ce Este p it-o ţi. O e cu in c eva răm e cu are ân rfect di fi în toţi p văţa sen rejude şi-a e n ţări e veşn t ce iorii căţile xtras le n ic o va ăl b cu ca şi pre stilul rdice. ătrâ re l cept de v iaţ n cu ucra ele naiu , avâ gener ă. aţi ’ pe nd la P o re ei alat laţie ul R ega l.

De jale şi de dragoste

144 SBM: Care dintre bunicii tăi au cân- în casă, îi lua fracul. La care el i-a spus o dată, tat şi au venit din familii de muzicanţi? de două ori: „Mă, mi-l murdăreşti! Tre’ să-l GC: Dumnezeu să-i ierte pe toţi morţii şi pe dau la curăţat!”, îţi dai seama... Azi aşa, mâine bunicul meu, tatal lu’ tatăl meu. A cântat la aşa – i-a rămas Titi Coadă. Că tata mare avea Palatul Regal: Fane Luca55 – dar toată lumea-n frac cu coadă scurtă, ca la pian. Adică nu era cartier îl ştia de Fane Muscalagiu’, naist, şi cân- chiar întreg, lăsat până-n jos, în pământ. Doar ta la Palatul Regal şi, totodată, era şi dirijor. o mică codiţă. De-asta i-a şi spus Titi Coadă.

SBM: Câţi copii a avut?

Tatăl meu la început a cântat prima dată cu GC: Păi... să le iau un pic aşa (în şoaptă, vioara, ca după aceea să se apuce de contrabas. numărând pe degete): Stela, care-a fost bol- Era foarte renumit. Iar el era şi aşa puţin mânnavă, Aurelia, Ion, Paul şi tata. Cinci cu tata. dru de el şi zicea mereu: „Dacă eu găsesc unu’ SBM: Cine este tata? Cine a fost Titi Coadă? mai bun ca mine cu vioara, o pun jos şi săr cu GC: Eu mă bucur în primul rând că sunt fe- picioarele pe ea! Nu mai am nevoie! Mă apuc cioru’ lui. Al lu’ Titi Petrescu, zis Coadă. Aici de alt instrument... şi dacă nici cu ăla nu merge, e o mică biografie cu Titi Coadă, adică de ce-i mă apuc de altceva!” Ei, când a început tata să vine numele ăsta de Coadă... Tata-mare al meu se facă mai mărişor, tot mergea numele de Ion cântând la Palatul Regal şi fiind şi dirijor, îţi Nămol. Un lăutar desăvârşit de la Olteniţa cu dai seama că era îmbrăcat seară de 55 vioara, cu vocea nu mai spun... Nu ştia note, seară când se ducea să cânte în frac. n Fănic şi nici tatăl meu. Ca să vină într-o zi unde ă Pe timpu’ ăla familia mea locuia pe u ă s c u t Luca se strângeau ei, la „Înfrăţirea”. Era un (1 n Vulturi, pe Dudeşti. În curtea cu v o n a i l a P l o 894 – restaurant, aşa se numea. Tatăl cal st v ieşt 196 noi au mai stat şi mari muzicanţi, ş i ş i r t u i , a 8), meu avea 27 de ani atunci. ef d oz f printre care un solist desăvârşit la Se ridică să se ducă la e o , so ost list rch timpu’ ăla, la momentele alea: Firicel îl toaletă şi a auzit, când venea est ră. chema şi cânta cu acordeonu’ şi cu vocea. El înapoi de la toaletă, o vioară din generaţie cu tata, deci mic atunci. Mai avea scârţâind. „Da’ cine e ăsta? Că un frate mai mic care cânta şi ăla tot cu acor- o scârţie cam bine...” Ion Nămol tocmai ce deonu’. Dar Firicel era un solist desăvârşit, cân- întreba un lăutar acolo: „Mă, am auzit de unu’, ta... era un romanţier excepţional la timpu’ ăla, Titi Coadă, că cântă bine cu vioara, că e pricine l-a cunoscut ştie că interpreta romanţa eten cu voi. Stă p-aici?” Şi cine intră chiar în foarte, foarte frumos. Şi fiind prieteni cu tata momentul ăla? Tata. Când l-a auzit: „Da’ care amândoi, mai veneau prieteni. Şi, într-o iarnă, ţi-e numele?” „Pe mine? Ion Nămol.” „Tu eşti l-a strigat Firicel pe tata la poartă. Frig afară, Ion Nămol?” A rămas uimit, s-a văzut după tata-mare venise de la Palatul Regal şi şi-a pus faţa lui că s-a schimbat. Cine-mi spunea? Tata: în cuier fracu’. Tata mai repede să iasă afară, „Tată, m-am schimbat la faţă când am auzit, să vadă cine l-a strigat şi cine mai e în curte şi chiar pe vioara mea cânta!” A terminat, a care l-a strigat pe el, a luat mai repede fracul. pus-o în cutie şi el a zis: „Ioane, am zis aşa: Nu şi-a dat seama la început. Ăştia când l-au dac-aud unu’ mai bun ca mine cu vioara, săr văzut cu frac, cu un trening pe el... mi-a poves- cu picioarele pe ea şi te-am găsit.” A pus-o jos tit într-o seară, da’ nu mai reţin chiar tot. Au şi-a sărit cu picioarele că s-a ţinut de cuvânt. Şi rămas miraţi şi au zis: „Mă, Titi, da’ tu altceva l-a-ntrebat: „Acuma eu cu ce instrument zici n-aveai?” Şi zice: „Păi, dacă asta am găsit mai să cânt?” După un minut-două i-a spus: „Titi, repede!”. De-atunci a rămas şi mulţi priete- şi-aşa e lipsă de basişti buni. Pune mâna pe ni care-aveau mare drag de el, aşa au început contrabas!” Şi-a cumpărat de la un prieten un să-l strige. Acuma a prins şi el drag un pic. contrabas, şi cum a pus mâna pe el, miracol De câte ori ieşea p-afară şi era tata-mare de la Dumnezeu, ăsta a fost Titi Coadă.

De jale şi de dragoste

145 Care mâncăm toţi pâine de pe urma lui. băieţii. Şi-au zis: „Titi, să-ţi trăiască, ăsta o să SBM: Care a fost prima cântare? iasă un contrabasist foarte bun! Nu ne aştepGC: Când aveam eu vreo 10 ani, ne-am mu- tam să cânte aşa la vârsta asta”. Asta a fost pritat de pe Vulturi pe Vasile Cârlova, la ma- ma la care ştiu c-am primit şi eu cadou de la ma-mare, la mama lu’ tata, tot pe Dudeşti, dar tatal meu, după ce a cântat nunta, 500 de lei. aproape de Parcul Fericirii, unde era un ves- SBM: Ce puteai să iei atunci cu 500 de lei? tit salon unde se făceau nunţi la perioada aia. GC: Cam mult, cam multe. Plăcerea mea Aveam 9 sau 10 ani, că ştiu că eram la şcoală, şi a fost să-mi iau prietenii, gaşca... cu cine tata avea o întrevedere cu cineva de la cultură, eram eu prieten să ne ducem pe Dudeşti. că trebuia să plece cu un ansamblu în Liban la Era o cofetărie foarte bună să mâncăm prăperioada aia, şi vizavi era un plocon. Se făcea jituri. Asta era plăcerea mea. Am luat 12vinerea, şi duminica era nunta. La care tata a 13 copii şi mi-a rămas o grămadă de bani! pus puţină încredere în mine şi a zis: „Ce zici SBM: Cum ai învăţat să cânţi? mă, o să faci faţă? Doar traversezi.” Eu, copil, GC: Toate-au fost, mulţumesc lui bunul ce-am furat de la el doar cu privirea, nu ştiam Dumnezeu, fără profesor. Decât ce-am că chiar pot s-o duc. Cât era nevoie de mine? văzut la profesor – fără să-mi arate, fără săO jumătate de oră, de cât a întârziat el, ma- mi puie mâna. Am devenit mai educat când xim o oră... Acuma tata îi spune lu’ mama-mare m-am făcut mai mărişor. Prima oară am făTudora, Dumnezeu s-o ierte pe ea şi pe toţi cut şi eu vioara, că altfel nu se putea – aveam morţii: „Să ai şi tu grijă de el!” „Cum?” „Doar mânuţa mică pentru contrabas. Şi-n clasa cu privirea...” Şi eu doar am traversat unde era a şaptea, am luat-o normal cu contrabasu’. locaţia de cântat. Au început să cânte. Cine SBM: Care a fost prima cântare adevăraera? Mari muzicanţi la timpu’ ăla. Eu nu pu- tă luată de tine, unde ai simţit că eşti team să-mi dau seama cât de mari şi ce valoare „pe barba ta” şi că aduci bani acasă? aveau ei, fiind copil... Nicolae Vişan, un renu- GC: Cânta tatal meu la o nuntă. Cu cine era? mit ţimbalist, Buză – fratele lui Tudor Pană – Cel mai mare ţimbalist pe care l-a avut România cu acordeonu’ şi cu vocea, Ninel – cumnatu’ vreodată – Toni Iordache la ţambal, Ilie Udilă, lu’ Buză cu acordeonu’ – un băiat de la Brăila şi Florea Cioacă şi Ion Nămol, la lăutari, la Parcul eu cu contrabasul. Trebuie maxim o oră. Ăsta Fericirii. Tata, fiind cântarea la familie de lăuera ploconu’. Şi mama-mare, pe un scăunel tari, îmi spune să mă îmbrac frumos şi să vin cu dinăla mic, vizavi. Am văzut-o că se uită ea mama la masă. C-aşa era între lăutari la timpu’ la mine aşa. Eu ca copil am transpirat şi de ăla. Făceai tu ceva, trebuia să vin şi eu, făceam mic am purtat batistă, îmbrăcat civilizat, nor- eu, trebuia să vii şi tu. Şi ce puteai face la timpu’ mal, nu ca de şcoală. Mi-am scos batista după ăla? Un botez, o nuntă... botezai cuiva, cununai primul program ce-am cântat să-mi tamponez pe cineva. Şi-am venit. Eu când am auzit în ce faţa. Şi eu nu ştiam cum s-ajung la ea mai re- hal se cânta acolo, cu Toni Iordache şi Mieluţă pede, s-o-ntreb: „Ce zici?” Ea, toată perioada Surdu’, cumnatu’ lu’ Toni Iordache, un acorcât am stat pe la ea, mă făcea maimuţoi: „Ce-ţi deonist la timpu’ ăla desăvârşit de bun, rău de merg mânuşiţele, băi, maimuţoiule! Da’ să vezi tot, foarte, foarte bun. A educat foarte mulţi când o veni profesoru’!” Cine era profesoru’? acordeonişti, le-a pus degetele bine pe acorde(în şoaptă) tata... Când l-am văzut eu m-am on care nu ştiau, şi-au ieşit din mâna lui foarte bucurat. Mi-a venit un pic de curaj, de putere. buni. Am rămas impresionat numai cu ochii ce El: „Ce zici Tudoro?”, „Trebuia să vii şi tu mai făcea tata şi la ţambal, la Toni Iordache. Acudevreme un pic, că acuma e pauză”. Eu acuma ma, tata, după o perioadă, în seara aia a venit la m-am ruşinat. L-am trimis pe tata: „Gata, du- masa unde stăteam şi-mi spune: „Ai avea curaj? te tu! Nu mai stau să cânt... ...” A întrebat şi Poţi? Te-ai descurca?” Şi eu abia aşteptam

De jale şi de dragoste

146 să mă pună. Da’ el ca să mă scoată şi pe mine şi l-a întrebat: „Cine sunt dânşii?” „Cu în evidență ca copil, că eram fecioru’ lui. Şi băieţii ăia am copilărit şi sunt mari virtuoşi eu, măgar direct, am zis cu curaj: „Da!” Vine de muzică lăutărească”. Conta auzise lăutari Toni la masă, mă reprezintă tata: „Fiul meu”, pe la ţară, dar nu ştia definiţia lăutarului am dat noroc: „Cântă nea Titi cu ceva?” şi-i de oraş. Şi-a zis Voicu: „Cântă altă muzică spune „Cu contrabasu’” „Ia lasă-l, nea Titi!” decât lăutarii de ţară. Şi nici ei nu ştiu note”.

Dragule, îţi spun sincer: m-a aclamat şi m-a „Cum? Ce fel de muzică?”, zice Iosif Conridicat foarte mult în slăvi, 56 vezi Doamne, ta. La care l-a rugat pe Ion Voicu: „Ar puîn faţa lu’ tata şi la 57 Se re c o l e g i tea să ne demonstreze, să ne cânte un mic I f în pauză: „Dom’le, cu osif eră l n u fragment, o cântare?” A venit iar la masă şi C a s mă aşteptam la apo tudi onta rom el avea mai multă trecere cu tata: „Măi Titi, i d i la (19 ii n aşa un copil, la dacă vă rog şi eu ceva, puteţi să cântaţi şi voi, iri jor Lon 24 elău d t unşpe ani să cânţi ce vreţi voi, ce cântaţi la nuntă de lău– şi dir ra, r 200 ari şi e aşa!” Îţi dai seama cât tari?” (în şoaptă) „Cum să cântăm / ect da 6) or cto , n sau m de bine m-am simţit eu. noi în faţa voastră, mă, Ioane?” ă ad r l sc jun a „ ut ai re SBM: Ce este pentru tine muzica ct Co la cen i-a spus uşor „Măi, vă roan A al lăutărească? gă marele dirijor Iosif Ra tem rad t sed p d iod ora , a f enta GC: Depinde şi cum se pune probleConta”. Ce-au zis? ifu nu ost riz ma. Adică depinde unde cânţi, la ce gen de Să nu stea să ziu l” d di aţi. nii in rijo oameni. Îţi dai seama că dacă cânţi la lău- s e roage, e foarte din 195 r 19 2, tari – s-o luăm prima dată la lăutari – tre- u r â t , au pus mâna 54 . buie să cânţi mai mult, foarte mult lăutăreşte. pe instrumente şi au trecut SBM: Deci muzica lăutărească este la masă. Nu ştia la cin’ să se mai uite muzica preferată a ţiganilor lăutari? Iosif Conta, cu ochii mai repede de ce-au GC: Sigur că da. E o muzică de breaslă mai putut să cânte. Şi le-a mulţumit şi-i spune lu’ mult decât de rasă. Nu le place la toţi ţiganii. Ion Voicu, Iosif Conta: „Păi, ăia pe care i-am Mai ales la ţară, dacă e să ne referim la timpu’ dirijat eu astăzi la Ateneu trebuie să studieze ăla, când eram eu de 15-20 de ani, dacă le cân- 100,000 de ani lumină” spunea el de marii tai la ţigani la ţară56 muzica asta, cam credeau muzicanţi care erau în fosă „şi tot nu or să că-i iei puţin la mişto că nu înţelegeau muzica poată executa ce cântă oamenii ăştia!” Asta e. asta. Cine înţelegea muzica asta? Lăutaru’, că o Trebuie să fii şi puţin... nu puţin, foarte mult ştia să o cânte... E mare lucru şi mare vorbă a înzestrat de la bunul Dumnezeu. Că dacă spus, că pomenesc un nume mare, Ion Voicu: nu eşti înzestrat, degeaba pui mâna pe ele. „A fi lăutar e foarte greu!” Cu darul ăsta te naş- SBM: Am observat în muzica lăutăreasti de la bunul Dumnezeu. Şi ştiu că mi-a spus că ţigănească faptul că muzica rămâne, în tatal meu că l-a ascultat pe tata, pe Gheorghiţă timp ce textul poetic poate să dispară sau să Trandafir şi pe Ion Nămol – care nu ştiau note – se schimbe. Textul unui cântec e mai puţin la perioada aia... ehee... nici nu eram eu născut. rezistent: într-o generaţie se cântă nişte La „Athenee Palas”. A terminat Ion Voicu ce a versuri, în altă generaţie se cântă altele, în avut de cântat, concertul la Ateneul Român, şi a ziua de astăzi se cântă cu totul altele, dar venit să mănânce după terminarea concertului anumite melodii sunt foarte rezistente în cu Iosif Conta57. La care Ion Voicu s-a sculat de timp. De ce crezi tu că se întâmplă la masă, îi cunoştea că a copilărit cu tatal meu, treaba asta? De ce crezi că linia melocu Ion Nămol, cu Gheorghiţă Trandafir – el îi dică e mai rezistentă în timp decât textul? cunoştea de când erau copii. Văzându-l cât de GC: Motivaţia ar fi că mult mai mult s-a cânfrumos îi privea, Conta a rămas impresionat tat instrumental. Originea acestor cântări

De jale şi de dragoste

147 este instrumentală. Ele erau cântece de masă desăvârşit, cred că-l ştii, şi toată lumea cred că sau jocuri, cum am prins şi noi la ăi bătrâni. ştie, nu mai îşi are sensul cuvântu’ ca să mai Aşa, dacă stăm să judecăm normal, toate spun eu – şi cu cine cântam în ziua aia, am cântările se fac după fapte reale. În ziua de azi început să facem legături: „Când ne vedem? unii – mulţi! – mai taie câte-o strofă dacă un Vino pe la mine. Hai să mănânci la mine! Eu cântec are 5-6, că zice că se plictisesc. Dar tre- pe la tine...” Şi aşa, cunoscându-i pe mai mulţi buie urmărit mereu ce simte publicul din tex- prin cântare, am început să devin prieten cu tul cântecului. I-a plăcut, îi pune o melodie, ei. P-ăştia din cartier cam începusem să-i uit. stă, gândeşte un pic, o fredonează, îi intră în Ăia rămăseseră de v-aţi ascunselea, de fotbal, cap ca versuri, şi dup-aceea îşi alege în mintea de nouă pietre. Îmi plăcea să mă găsesc mai lui cum ar trebui să puie vorbele pe cânta- mult cu ăştiălanţi mai mărişori, care erau ei rea care crede el că ar ieşi ceva frumos. Dar mai mari ca mine, că-mi plăcea prea mult să fi văzut ce vorbe frumoase aveau bătrânii muzica. Îmi plăcea cântarea foarte mult. Eu la noştri la romanţe. Nu le mai cântă nimeni un moment dat nu mai simţeam şi nu plecam acuma. Am pus şi eu mâna pe o carte acum de acasă pentru bani. Eu vroiam doar să fiu câteva luni „101 romanţe”, am găsit-o la un pe scenă şi să cânt. Pentru mine a fost o mare, anticariat. M-am uitat şi eu aşa pe două-trei mare plăcere. Jucăria mea de copil mic, de la pagini... păi, mi-a venit lacrimile! Aşa vorbe, 4 ani, a fost contrabasul. Dormeam cu el în aşa cuvinte şi atât cap şi fler să ai, la timpu’ pat. Crede-mă că dormeam cu el în pat. Era ăla să scrii în halu’ ăla, şi tot tu să pui dup- jucăria mea. Cum erau copii de ieşeau afară în -aia o melodie în aplicaţie, e o frumuseţe rară. curte, pentru mine curtea era casa, mai exact SBM: Care a fost cercul tău de 5 camera unde dormeam eu şi contrabasu’.

8 Co lăutari preferat? Care au fost SBM: Ţi-a venit vreodată să te pi i oamenii cu care te-ai simţit cel . laşi de contrabas şi de lăutărie? mai bine şi profesional, şi la şpriţ?

GC: Niciodată nu mi-a părut rău că GC: Prima dată s-o iau cu ăştia mici, când m-am apucat de meseria asta. Am avut eram eu mai micuţ, când aveam 9-10 ani. Erau numai bucurii, succese nu mai spun, foarcu care am copilărit. Am stat unde se întâlnea te mari. Eu la 17 ani am fost în Australia cu Spoitori cu Dudeşti, apoi pe Logofătul Tăut, iscălitura lu’ Ceauşeasca. Îţi dai seama, la tot aproape de Dudeşti, şi-aveam şi eu gaşca 17 ani? Nu aveam stagiul militar satisfăcut. mea de puradei57. Ca dup-aia, când m-am fă- Îţi dai seama dacă la 17 ani Florea Cioacă a cut puţin mai mare şi am început să mă duc spus „Nu avem contrabasist. Ce facem? Că după tata să-l urmăresc, să iau cel mai bun de n-avem cu cine să-l înlocuim pe Ghiţă. Mai la el... c-aşa se spune, că meseria asta a noas- ales pentru programul de lăutărie”. Erau tră se fură. Ce înseamnă să furi? Privirea şi foarte multe dansuri şi foarte multe piese de auzul. Dacă le ai p-astea bune şi ştii ce să furi cântat. Nu era timp să înveţe altcineva reperde la profesoru’ care ţi-l alegi e mare lucru. toriul, iar directorul ansamblului s-a zbătut Nu ştii să ţi-l alegi şi nu ştii ce să furi de la el, până unde s-a putut, ca să pot să obţin viză iar e mare lucru. O mare prostie! Mai târziu să plec. Eu n-am avut remuşcări. Am avut m-am împrietenit şi eu ca copil 12-13 ani cu numai şi numai plăceri. Ah... remuşcări, ceunu’ Costel al lu’ Matei care cânta cu ţambalu’, am văzut în faţa mea pe la diferite nunţi sau cu Bibescu care cânta cu clarinetu’, ca după petreceri. Aia da. Darpentru meseria asta asta, puţin mai mărişor, am intrat în teapa la nu! Niciodată! Plăcerea a fost să mă urc pe ăştialanţi mai mari, da’ eu eram prâslea cel scenă şi să cânt şi am avut numai succese! mai mic. Cu George Udilă, cu Gică Urzicea- SBM: Cum arăta Dudeştiul pe nu – fratele lu’ Aura Urziceanu, un viorist vremea când era cartier de lăutari?

De jale şi de dragoste

148 GC: Îţi dai seama că acolo era cea mai mare audă auzul. Doar eu şi voce. Contrabas şi voce. fericire pentru ăştia mai mari. Cum era tatal Cine s-a ridicat în picioare, Dumnezeu să-l ierte meu cu prietenii lui, se strângeau de pe la 10-11 pe el şi pe toţi morţii? Toni. Şi-a aplaudat. N-a ziua, până la 1-2. După care se duceau fiecare spus: să-ţi dea Dumnezeu sănătate, nea Titi, în acasă, mâncau şi reveneau iarăşi la „Înfrăţirea”, ce hal a cântat fiu-to! Nici să-ţi dea Dumnezeu la restaurantul ăsta care avea un mare nume la sănătate, Ghiţă, în ce hal auzi! Doar a aplaudat. timpu’ ăla. Mie strada aia tot timpul mi s-a părut Îţi dai seama că m-am bucurat. La care am lăo frumuseţe. De ce? Că ştiam că mă perind sat ce-a cântat el, Dumnezeu să-l ierte, greu şi eu p-acolo. Erau oameni buni, numai muzi- rău de tot. Cine l-a cunoscut şi l-a auzit poate canţi, o frumuseţe de stradă, din cauza la cine să confirme treaba asta. Am început să plâng. venea p-acolo ţi se părea frumos. Pentru că Am pus contrabasu’ la loc, unde-l ţineam eu şi era mereu muzică. Şi veneau foarte mulţi şi de m-am dus şi l-am pupat. După ce l-am pupat ce prin alte cartiere să facă cunoştinţă între ei ca crezi că m-a-ntrebat, de-am rămas foarte curilăutarii. De pe Rahova, de pe Ferentari, chiar os? „Mă, da’ câţi ani ai?” Îi zic: „Păi, bine, mă, şi din Giurgiu. Veneau foarte mulţi. Erau lău- tată, sunt copilu’ tău şi nu ştii ce vârstă am?” El: tari desăvârşiţi. Şi-acuma voiau să facă şi ei „Te rog din tot sufletu’, spune-mi”. Şi eu n-am cunoştinţă cu ăla cu care nu s-au văzut nicio- spus 44 de ani, am zis „44 de lei!” Şi zice: „Să-mi dată, da’ de care au auzit. „Înfrăţirea” era locul trăieşti! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Bă, să nuunde se strângeau ei. Totul era frumos, îţi dai mi vină şi mie cineva pân’ la vârsta asta să-mi seama? O stradă foarte curată, restaurantul bată la uşă c-ai deranjat, c-ai făcut vreo prostie, mare, era o patiserie pe colţ bună rău, cofetărie vreo măgărie...” Şi tot îmi zicea „să-mi trăieşti” nu mai spun, frizerie cu un nene din cartier şi şi se-nchina. Ca să-l văd pe Toni şi pe Ionică farmacia. Deci cam erau de toate. Şi-ţi dai seama că le venise lacrimile, c-au văzut în ce hal pucă când le ai pe toate lângă tine, e totul frumos. tea să vorbească tata de mine. Eu cântam de-o SBM: Povesteşte-mi o întâmplare frumoa- perioadă lungă în trio. Tata zicea că noi sunsă din ultimii ani de viaţa ai tatălui tău. tem cel mai bun trio de tineret pe care l-a auzit GC: Mi-am făcut ziua la vârsta de 44 de ani. şi l-a văzut: Ionică Minune, eu, cu contrabasu’, Stăteam pe Traian, pe lângă Spitalul Caritas. şi Leonard, băiatu’ lu’ Toni Iordache, cu ţamCasa plină numai şi numai de lăutari. Şi eu la balu’. Am cântat împreună 18 ani, aşa se cântimpu’ ăla eram prieten bun cu Ionică Minune, ta pe vremea aia, după cum bine ştii, aproape cu care am cântat o perioadă împreună, fiul zi de zi. Noi ajunsesem să fim nedespărţiţi lui Toni Iordache – Leonard, casa plină nu- noi trei. Şi pe unde ne duceam ieşeau scântei. mai de lăutari. La care tatal meu a băut câteva că aşteaptă ă, Ghiţă părea şpriţuri mai rapid, eu am crezut că s-a matoaz fr a m ti ul ă Dup ai poată zări, permită să m lit un pic. Şi mă strigă: „Ia vino, băiatu’ meu!”

-i să ta ar so ca din ţambal şi „Da tata” „Mă, tu ştii să cânţi cu contrabao clipită, fumul ru nt pe ai m nu aia când nu bas din seara su’?” Casa plină, ce să-i răspund? M-am uitat ra nt co n di l focu FaceBook, CDe cu internet, cu jind aşa, urât puţin. Zic: „Da!” să văd unde an fo le te u ta is ex casete audio. sete video sau ajunge şi ce vrea. „Ia pune mâna pe contraca , te he sc di i, ur acestui volum, uns la finalul bas.” Neajutorat de nimeni, fără acordeon, fără aj i aţ că , m Acu mă expr im o vioară, fără un ţambal. Şi-mi spune, cum se sigur de ce nu ge le ţe în ţi ve a aia la care spun că, în sear spune normal, în loc de Mi bemol mi-a zis Ies nd câ . ic st na eo pl ntau lăutăreşte – în termenii lăutarilor59 – am luat contrabasu’ ţă, lăutarii câ hi G ea nd gâ se şi-am pus mâna Mi bemol. Şi el a-nceput cu o 59 Ve zi n romanţă, cu vocea. A vrut să vadă cei care au ota venit ce băiat are. Şi eu aveam 44 de ani. Să-mi de sub sol nr.

6.

De jale şi de dragoste

149

De jale şi de dragoste

150

Simion Bogdan -Mihai

De jale şi de dragoste

151

Simion Bogdan-Mihai este cântăreţ, cobzar, pasionat de folclor, doctor în Litere (absolvent al şcolii Doctorale a Universităţii din Bucureşti), gazda emisiunii „Muzică despre cine suntem” (Radio Guerrilla) şi jurat la emisiunea „Vedeta P o p u l a r ă” (TVR).

Mia m d o r i t acest proiect pentru că lăutarii l-au urmat, până nu demult, pe românul de rând de la naștere la groapă. Și pentru că lăutarii din București, una dintre cele mai vechi bresle meșteșugărești de pe teritoriul politic al României de azi, au fost mereu neglijați din cauza repertoriului lor cosmopolit.

De jale şi de dragoste

152

Simion Bogdan -Mihai

De jale şi de dragoste

153

De jale şi de dragoste

154

De jale şi de dragoste

155

15 interviuri cu lăutari contemporani

De jale şi de dragoste de pe piatra Bucureştilor Acest volum este dedicat memoriei lui Milan Stoica (zis Milan de la Bobeşti), un veritabil Camaron de la Isla al României, cu care soarta nu a mai avut răbdarea să-şi facă loc între paginile acestei cărţi.

Tr

a

cr ns

i

a ere

in

vi r e t

u

or ril

p

r ăst

e

a ă z a

u

ti ten

c

te a t i

a

şi

rt a p

la icu

r

ţi ă t i

l

e ed

li

aj b m

ale

pe

a o s r

n

r elo

in

vi r e t

e

te va

.

autor: Simion Bogdan-Mihai în dialog cu: Ionică Minune, George Udilă, Costel Vasilescu, Neluţă Neagu, Sorin Necunoscutu’, Nicolae Feraru, Marin Alexandru, Leonard Iordache, Cinoi de la Bobeşti, Victor Teişanu, Andrei Mihalache, Gicu Petrache, Nelu Răducanu, Cornel Neacşu, Ghiţă Coadă prefată: Grigore Leşe fotografii: Christian Tudose corectură: Andra Oana Petrea grafică: Saint Machine carte produsă de: Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte.

De jale şi de dragoste

161

De jale şi de dragoste

162

De jale şi de dragoste

163

De jale şi de dragoste

164