IEEB6

Page 6

[4]

Cea de a 6-a ediție a IEEB abordează probleme ecologice. Gândirea și practicile ecologice sunt temele generale ale ediției, care aduce în atenție o varietate de problematici legate de mediu. Gândirea și producția artistică funcționează ca un instrument pentru observarea, criticarea și dezvăluirea aspectelor vieții noastre care sunt uneori puțin dezbătute, trecând neobservate, fiind supuse ignoranței sau relațiilor de putere, rămânând astfel marginale. Gândirea ecologică reprezintă un imperativ pentru civilizația noastră în prezent, procesul paralel între gândire și acțiune în consecință, oferind cadrul pentru continuarea dezbaterilor politice și etice. Lucrările prezentate în IEEB6 vor interoga, poate vor oferi răspunsuri la probleme legate de relația noastră cu mediul înconjurător. Producția de artă în sine începe să includă materiale ecologice. Specificitatea gravurii înseamnă utilizarea acizilor dăunători pentru mediul înconjurător, dar astăzi alte posibilitati sunt la îndemână, inclusiv cerneala non-toxică, pe bază de apă, cerneala fără ingrediente de origine animală, hârtia organică cu o cantitate mare de material reciclat, mai puțin clor și așa mai departe. Evenimentele actuale din Europa, cum ar fi Roșia Montană, exploatarea gazelor prin fracturare hidraulică, drepturile de protecție a animalelor din România și nu numai, problemele Parcului Gezi din Turcia la care se adaugă alte aspecte din întreaga lume cum ar fi defrișarea pădurilor tropicale, industrializarea masivă, poluarea apei, viața și arhitectura neprietenoase față de mediu, influențele încălzirii globale, schimbările climatice, migrația forțată ca urmare a schimbărilor climatice reprezintă aspecte cruciale pentru reacția conștiinței umane. IEEB6 intenționează să reprezinte o platformă pentru aceste preocupări, din diferite puncte de vedere.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.