Electronica Azi nr. 5 - Iunie 2022

Page 3

EDITORIAL | de Gabriel Neagu

Embedded World ‘22 Din nou în formatul mult așteptat de toată lumea, cel tradițional. Așa cum era de așteptat, organizatorii nu au riscat nimic și, pentru prima dată, expoziția se va desfășura și online. Cred, totuși, că s-a optat pentru acest mix și datorită momentului (inedit ales) al desfășurării expoziției. După atâția ani de zile în care evenimentul avea loc, undeva, la sfârșitul lunii Februarie, dintr-o dată (dar din motive întemeiate) expoziția este mutată într-o perioadă în care cei mai mulți își fac planuri de vacanță și mai puțin de business, chiar dacă evenimentul este unul de top, unul dintre cele mai bune din lume. Vom vedea care sunt rezultatele, dar și surprizele. Cea mai mare până acum, pentru mine, este lipsa de la eveniment a companiei Microchip! Nu știu (încă) motivele; este destul de curios pentru că mulți dintre marii competitori ai Microchip vor fi acolo... Indiferent de situație (așa cum spunem noi românii... de-o fi bine, de-o fi rău...) ne-am pregătit pentru această ediție, ca în vremurile bune. Cu multe întâlniri de top, care sper să se transforme în viitorul apropiat într-un conținut editorial de excepție, cu un nou format (și concept) online, precum și cu o revistă care curpinde în paginile sale articole și informații din cele mai interesante (și atractive) domenii ale electronicii: IoT, Industrie 4.0, sisteme embedded, fuziune de senzori și multe altele. Nu pot, totuși, să nu remarc două articole care sunt diferite, ca abordare, de celelalte articole cu care sunt obișnuiți iubitorii de electronică: interviul cu dl. Dr. Sailesh Chittipeddi, vicepreședinte executiv și director general al diviziei de afaceri IoT și infrastructură de la Renesas și articolul de la congatec. În primul caz, veți citi despre strategia de afaceri a unei companii, viziunea acesteia pe termen lung, precum și motivele care stau în spatele unor achiziții de răsunet în lumea electronicii. În articolul de la congatec, chiar dacă pare, la prima vedere, un studiu de caz, autorul articolului descrie o nouă abordare în ceea ce privește crearea unei aplicații, unde sunt implicați – de la începutul proiectului – atât producătorul și furnizorul de module, cât și clientul final. Și încă ceva în legătură cu ‘fuziunea de senzori’: expresia “sună bine” și pare simplă la prima vedere: colectarea de informații (date) de la o serie întreagă de senzori amplasați într-o aplicație. Dar când vine vorba de automobilele autonome, care “știu” sau ar trebui să știe tot ce se întâmplă în jurul lor, lucrurile se complică extrem de mult! Convingeți-vă!

gneagu@electronica‑azi.ro www.electronica-azi.ro

3


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.