Legea Bisericii supună prin credință (Rm. 16,26) deoarece sub îndrumarea Spiritului Sfânt este primit Cuvântul Domnului, iar nu cuvintele oamenilor. Ajunși la acest punct, se cuvine a sublinia una dintre diferențele radicale existente între catolicism, respectiv ortodoxie și protestantism. Acesta din urmă neagă necesitatea medierii din
partea Bisericii întrucât Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de vreun intermediar pentru a ajunge la inima omului și a rodi. În această optică, s-a dezvoltat o atitudine independentă, autonomă, făuritoare de o „doctrină” proprie, ajungânduse până la golirea de conținut a principalelor adevăruri de credință creștină sau la a considera creștinismul drept o religie ca toate celelalte5 pentru a mulțumi pe toată lumea. Nu întotdeauna însă învățăturile de credință sunt proclamate în mod definitiv și obligatoriu de către Papă și Colegiul Episcopilor. Aceasta nu știrbește cu nimic autenticitatea respectivei învățături întrucât este dată în numele lui Hristos, în materie de credință și morală de către unul dintre succesorii Sfinților Apostoli mărturisind astfel credința apostolică. Aceste adevăruri ne sunt propuse de Biserică, îndrumată de Spiritul Sfânt, deoarece sunt în strânsă legătură cu adevărurile revelate. Într-un asemenea caz, credinciosul catolic trebuie să adere în mod religios cu mintea și voința față de adevărul proclamat, adeziune izvorâtă din profunda credință mărturisită în Biserică. Aspectul comunitar al credinței ajută credinciosul care ar avea o părere diferită de cea conținută în învățătura de credință. Nu i se refuză acestuia dreptul de a cerceta și susține propria părere6, însă trebuie să țină seama de 16
Lumina Credinţei misiunea slujitorilor bisericești încredințată de către Isus apostolilor (Mt. 28, 19), fiind conștient de propriile limite și de propria responsabilitate7, păstrând întotdeauna neîntreruptă comuniunea cu Biserica8. Într-o cultură contemporană dominantă care încearcă din răsputeri nimicirea din temelie a instituțiilor t r a d i ț i o n a l e (familia,comunitatea, Biserica) și nivelarea tuturor valorilor în numele unei egalități și a unei libertăți de expresie neîngrădite, îndepărtarea credinciosului de învățătura Bisericii devine un fapt natural. Frecventarea tot mai scăzută a slujbelor Bisericii și a Sfintelor Taine duce la considerarea învățăturii Bisericii drept o moștenire a trecutului întunecat sau o ideologie propagată de o instituție incapabilă să se adapteze vremurilor. Se manifestă astfel o altă fațetă a dictonului patristic „lex orandi, lex credendi”. Octavian FRINC
1 Textul integral se găsește pe: http://www.vatican.va/gpII/ documents/homily-pro-eligendo pontifice_20050418_it.html 2 „Poporul sfânt” sunt toți cei care au primit Sfânta Taină a Botezului și pe cea a Mirului. 3 CONCILIUL VATICAN II, Constituția dogmatică despre Biserică „Lumen gentium”, 12. 4 Se cunosc două cazuri în istoria Bisericii: Imaculata Concepție (Neprihănita Zămislire) în 1854 și Ridicarea Mariei cu trupul și cu sufletul la cer în 1950. 5 Amintim aici doar renunțarea de a mai vorbi de dumnezeirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos în favoarea includerii Sale pe o lista a „posibililor laureați ai Premiului Nobel pentru pace”. Cele două scrisori ale Sfântului Apostol Pavel către Timotei ne oferă o cheie de lectură și de interpretare a vremurilor pe care le trăim (în special: 1 Tm. 1,3-4; 4,1-2.6-7; 6,3-4 și 2 Tm. 1,13-14; 2,1-2.15-19.23-26; 3,1-7.10-17; 4,1-5) 6 Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO), can. 21: „Cei care se îndeletnicesc cu ştiinţele sacre se bucură de justa libertate de a cerceta şi de a-şi manifesta cu prudenţă gândirea cu privire la chestiunile în care sunt experţi, păstrând supunerea datorată învăţăturii Bisericii. 7 Ibidem, can. 15 § 1: „Credincioşii creştini, conştienţi de propria responsabilitate, sunt obligaţi să-şi însuşească cu ascultare creştină ceea ce Păstorii Bisericii, care îl reprezintă pe Hristos, ca învăţători ai credinţei, proclamă sau stabilesc în calitate de conducători ai Bisericii”. 8 Ibidem, can. 12 § 1:„Credincioşii creştini sunt obligaţi să păstreze întotdeauna, în modul lor de a acţiona, comuniunea cu Biserica”.