MINIREVISTA COMUNITATII EVREILOR FOCSANI
comoară. Locul s-a tot schimbat şi nu mai ştia unde este. Abia după o săptămână a ajuns acasă bolnav şi înfometat”, spune bătrânul. Cei din cătunul de la Bolii spun că din moşi strămoşi li se povestea cum în peşteră sunt pasaje secrete, pereţii se deschid iar dincolo de galeriile subterane se găsesc comorile ascunse de daci. Generaţii întregi au fost înghiţite de peşteră, după ce au intrat prin pasajele secrete. Oamenii au fost atraşi de comoară şi n-au mai putut scăpa. O altă comoară este ascunsă în dealul pe care străjuieşte Cetatea de la Băniţa, nu departe de peşteră. În jurul celor două vestigii sunt ţesute mult mai multe legende legate de comorile ascunse de daci, iar bătrânii le spun turiştilor care cutează să-i întrebe de vorbă. Legenda Jupânesei Cu mult înaintea cuceririi Daciei de către romani, aceste meleaguri sălbatice şi greu de cucerit erau ocupate de mici comunităţi de daci liberi care işi apărau cu străşnicie teritoriul, obiceiurile şi legile Marelui Preot Zamolxis, divinitatea supremă tuturor geto-dacilor. Geto –dacii sunt cunoscuti ca fiind singurul popor care încă de la începuturi au ascultat, s-au rugat şi au crezut într-o singura divinitate supremă – Marele Preot Zamolxis. Marele preot a hotărât ca toţi preoţii după moarte să se transforme în lupi albi iar pe cel mai cu credinţă întru gloria veşnică a dacilor liberi, l-a numit Marele Lup Alb, cu puteri depline întru ascultarea celorlalţi. Marele Lup Alb veghează la libertatea dacilor şi a pământurilor, aşteptând clipa când Zamolxis ii va cere ca prin urletul de luptă al lupilor albi să anunţe apropierea duşmanului, iar haita de lupi albi împreună cu stăpânii pământurilor să înfrângă prin luptă şi să alunge duşmanii. În vremuri tare de demult, stăpâna pământurilor şi pădurilor din jurul Peşterii Bolii (primită ca zestre de la parintii săi bogaţi) era o neînfricată domniţă ce se numea Jupâneasa. Mândră, domnoasă, gătită tot timpul, puţin cam rea şi trufaşă, işi dorea în taină ca iubitul ei chemat la luptă de Lupii Albi, să se întoarcă degrabă din razboiul purtat cu duşmanii din zări îndepărtate. Cu ochii negrii, parul lung şi mătăsos, obrajii rumeni, frumoasa Jupâneasa coborî în peşteră la Icoana Sf Fecioare Maria (apariţie misterioasă în stanca Pesterii) și se rugă fierbinte, poate prea insistent, să i se dea calea prin care să îl readucă acasă pe iubitul plecat. ecioara Maria îi îndeplini dorinţa neînduplecată de la pleca în nemărginite zări, transformand-o într-un pârâiaş cu unde cristaline, numit de atunci Jupâneasa, ce curge vijelios la vale şi își cheamă etern prea frumosul iubit.
Peştera Bolii. Alt fel de a pătrunde în măruntaiele Pământului în Petroşani
( Selectie Mircea R.- Internet ) 31