drepturile de transfer, deci vechimea neîntreruptă în aceeaşi instituţie, pentru care aveam un spor de vechime... - De la cine aţi aflat de acest post? - De la scriitorul Zărnescu, ştiţi eu sunt de pe meleagurile Vâlcii, ca şi dumnealui... ne mai vizităm câteodată... - Nu cumva, dumneata eşti soţia scriitorului Al.Florin Ţene, care ţine cronica cenaclului „Tribuna”? Cel care este secretarul Cenaclului? - Da. - Bine, luaţi loc, mă duc la redactorul-şef Vasile Sălăjan, să vedem ce spune... Am fost invitată la redactorul şef. Mi-a spus: - Nu ştiu ce să spun, acest post e liber numai pentru două luni, şi apoi ce faceţi? - Apoi, mă gândesc, dacă lucrez două luni printre oameni de valoare ca dvs., o să-mi găsiţi un serviciu pe undeva, acum judecăm pe termen scurt... - Bine, dar aici, pe lângă corespondenţa pe care o duceţi şi o luaţi de la poştă, trebuie să faceţi şi curăţenie în redacţie, şi nu ştiu dacă vă convine, noi nu avem femeie de serviciu... - A munci nu eşte o ruşine, accept orice condiţii... - Bine. Acum mergeţi acasă şi veniţi mâine cu actele. Ce studii aveţi? - Studii medii şi stenodactilografia… - Bine, veniţi mâine! Am plecat fericită acasă. Nu puteam să-mi imaginez că voi putea lucra într-un servicu unde este şi scriitorul Augustin Buzura, căruia eu îi citisem romanul „Absenţii” şi il consideram cel mai mare scriitor. Întotdeauna romanele dumnealui ne linişteau, căci prin ele mai strecura, atâta cât putea, şi critică la adresa odiosului regim comunist. Îl stimam foarte mult şi merita, căci mi-am dat seama că şi ca om era foarte cumsecade şi ne bucuram dacă venea la noi, la biroul dactilografelor, să servească o cafea. Era modest şi la fel şi soţia dumnealui care lucra la Editura „Dacia”. Când am avut necazuri la serviciu, întotdeauna m-a apărat. Când a venit Zărneascu de la Bucureşti, peste patru zile, eu déjà eram angajată. Pusese o vorbă bună şi Cassay. De fapt, pe mine maghiarii m-au ajutat foarte mult. Mă iubeam că eram olteancă şi nu aveam treabă cu disensiunile dintre maghiari şi români. De fapt, nici nu le cunoşteam. Tot o maghiară, doamna Benea, m-a învăţat să mănânc, la câmp, slănină cu ceapă şi cu pâine neagră. Oltenii la slănină zic şuncă, or, e cu totul altceva... - Ce e cu tine aici?, a zis Zărnescu, mirat. 134
Drumul spre suflet, autor Titina Nica Ţene
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.