Revista Contraatac, nr 36 , 2016

Page 1

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE BALŞ”-ADJUD

CONTRAATAC Revistă de educaţie, cultură, literatură şi atitudine, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva prostuluigust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice -apariţie semestrială-

NICOLAE SULAC (1936-2003)

ION ALDEA-TEODOROVICI (1954-1992) ŢĂRAN ROMÂN ETERN...

DOINA ALDEA-TEODOROVICI (1958-1992)

Anul XVII, nr. 36, Mai 2016 1


CUPRINS I-ANUNŢURI ŞI COMUNICATE …………………………………………………………………………………………………………………3 1-Pentru onoarea Colegiului Tehnic “Gh. Balş”-Adjud…………………………………………………………………………………….3 2-Cerere de demitere – semnată de Preşedintele U.C.A.M., Dina CUVATA/Dimo DIMCEV (R. Macedonia)………………………...8 II-CETATEA DACO-VALAHĂ. OAMENI, VOCI, AUTORITĂŢI 1-doar o vorbă să-ţi mai spun - Legea defăimării”, încă o lege a punerii pumnului în gură – de Liviu Ioan STOICIU/Bucureşti………….11 2-din inimă: Meteora – graniţa între pământ şi cer – de Ligya DIACONESCU, Montréal/Canada……………….........................................12 3-gândurile lui ioan de australia – versuri şi studii de Ioan MICLĂU, Cringila/Australia………………………………………………………14 4-o precuvântare – de Traian BĂDULESCU ŞUŢEANU/Canada........................................................................................................................20 III-EVOCĂRI, RECULEGERI, COMEMORĂRI - Eterna Basarabie – furată, uitată şi …cu „românirea” interzisă de U.E.!!!..............25 1-Melodia/versurile pentru care a fost asasinat Nicolae SULAC (1936-2003)………………………………………………….........................25 2-In memoriam Ion şi Doina TEODOROVICI…………………………………………………………………………………………………..27 3-Restituiri: Un mare Poet şi cărturar (a)român – Teohar MIHADAŞ (1918-1996)…………………………………......................................31 IV-EDUCAŢIA, CREŞTINISMUL/ORTODOXIA ŞI MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI…………………………….................................34 -Pentru restabilirea funcţiei de “Mamă a Culturii Daco-Valahe”, a B.O.R – de Adrian BOTEZ……………………………………..34 V-POEZIE/CREAŢIE TÂNĂRĂ.........................................................................................................................................................45 1-consacrarea tinereţii: Valerian CĂLIN (Adjud), Mădălina PAVEL (Păuneşti), Patricia Oana BOTEZ (ClujNapoca)...............................................................................................................................................................................................44 2-„porni luceafărul...” – AZI DEBUTEAZĂ: ANCA STOICA (X E); REVIN: Cosmin LUCA (IX E); Elena Alexandra PAVEL (IX E); Oana PETREA (XIC); Andreea-Ioana LEMNRĂU (IX C); Lavinia TILIŢĂ (X E)...........................................................................48 VI-MODELELE CETĂŢII VALAHE ORFICO-ARMONICE...........................................................................................................56 -„voluptos joc cu icoane...” : eleva LUCIA STEGĂRESCU, din Basarabia ROMÂNĂ!; Eugen EVU (Hunedoara/ROMÂNIA); Virgil CIUCĂ (S.U.A.); Petru SOLONARU (Bucureşti/ROMÂNIA); Gabriela PACHIA (Timişoara/ROMÂNIA); Andana Mihaela CĂLINESCU (Bucureşti/ROMÂNIA); Victoria STOIAN (Hunedoara/ROMÂNIA); Constantin STANCU (Haţeg/ROMÂNIA); Mariana PÂNDARUBÂRGĂU (Deva/ROMÂNIA); Theodor RĂPAN (Bucureşti/ROMÂNIA); Adrian MUNTEANU (Braşov/ROMÂNIA); Nicolae N. NEGULESCU (Bucureşti/ROMÂNIA); Dumitru ICHIM (Kitchener/Ontario/CANADA); Ionuţ CARAGEA (Oradea/ROMÂNIA); Monica MATEI (Oneşti/ROMÂNIA); Liviu-Florian JIANU (Craiova/ROMÂNIA); Octavian CONSTANTINESCU (Buzău/ROMÂNIA); Puiu RĂDUCANU (Olăneşti/ROMÂNIA); „UN ORB VINDECAT” (anonim). VII-DACO-VALACHICA...................................................................................................................................................................84 1-Kurt Hielscher - album de fotografie “România anilor '30”………………………………………………………………………………….82 2- Lupoaica de pe Capitoliu, în lumina prezentului tehnologic – de cercetător George Liviu TELEOACĂ………………………………….88 3-Mărturii cu privire la vechimea poporului român şi a păstrării limbajului popular al strămoşilor noştri – studiu de prof. ing. arh. Valeriu POPOVICI-URSU, Paris/FRANŢA..........................................................................................................................................................90 VIII-POEŢI AROMÂNI DIN MACEDONIA– „FRAŢI DI MUMĂ ŞI DI-UN TATĂ”: Bratislav TAŞCOVSKI şi Violeta TANCEVAZLATEVA………………………………………………………………………………………………………………………………………….99 IX-RECENZII, ANALIZE, TRADUCERI, TRANSPUNERI............................................................................................................................102 1-meditaţii asupra unor cărţi şi asupra unor oameni – recenzează: Constantin STANCU, Haţeg; Theodor RĂPAN, Bucureşti; Al. Florin ŢENE,Cluj-Napoca; pr. Radu BOTIŞ, Baia Mare; prof. dr. Nicoleta MILEA, Universitatea "Ovidius" , Constanţa; Cătălin MOCANU, Colegiul Tehnic „Gh. Balş”-Adjud...........................................................................................................................................................................102 2- Transpuneri şi traduceri: Dina CUVATA (R. Macedonia) transpune în aromână (pe Adrian BOTEZ) - şi prof. GABRIELA PACHIA (Timişoara/ROMÂNIA) traduce, în engleză, din poezia lui Emil BOTTA şi Adrian BOTEZ.........................................................................123 X-Pagina profesorului: 1-Grigore Gheba, matematicianul luat prizonier – de prof. Gabriela CÎMPEANU, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”Adjud; 2-Istoria handbalului românesc – de prof. drd. MARIAN DRĂGHICI, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud………………………142 XI-„NECAZURI” ŞI...UMOR!...............................................................................................................................................................................144 1- Un elev “năcăjit”…care s-a trezit! – semnat: CAUTĂ-MĂ! …………………………………………………………………….....144 2- diverse pentru…”diverşi”!.....................................................................................................................................................................144 3- 109 lucruri, despre cărţi şi scriitori (de Al. Ioan DESPINA)……………………………………………........................................148 NOTĂ: Semnatarii articolelor răspund, personal şi integral, de conţinutul respectivelor materiale!!! SPONSOR UNIC AL ACESTUI NUMĂR DE REVISTĂ (sponsor căruia îi aducem, pe această cale, mulţumirile noastre): PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ADJUD

2


motto-ul revistei “contraatac” „NU EXISTĂ ALT IZVOR DE AVUŢIE DECÂT MUNCA, FIE ACTUALĂ, FIE CAPITALIZATĂ, SAU SUSTRAGEREA, FURTUL. CÂND VEDEM MILIONARI FĂCÂND AVERE FĂRĂ MUNCĂ ŞI FĂRĂ CAPITAL, NU MAI E ÎNDOIALĂ CĂ CEEA CE AU EI, A PIERDUT CINEVA. Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. OAMENI CARE AU COMIS CRIME GRAVE SE PLIMBĂ PE STRADE, OCUPĂ FUNCŢIUNI ÎNALTE, ÎN LOC DE A-ŞI PETRECE VIAŢA LA PUŞCĂRIE. (…) JUSTIŢIA, SUBORDONATĂ POLITICII, A DEVENIT O FICŢIUNE. (…)PARTIDELE, LA NOI, NU SUNT PARTIDE DE PRINCIPII, CI DE INTERESE PERSONALE , CARE CALCĂ FĂGĂDUIELILE FĂCUTE NAŢIEI ÎN AJUNUL ALEGERILOR ŞI TREC, TOTUŞI, DREPT REPREZENTANŢI AI VOINŢEI LEGALE ŞI SINCERE A ŢĂRII. CAUZA ACESTEI ORGANIZĂRI STRICTE E INTERESUL BĂNESC, NU COMUNITATEA DE IDEI, ORGANIZARE EGALĂ CU ACEEA A PARTIDEI ILUSTRE MAFIA ŞI CAMORRA, CARE MIROASE DE DEPARTE A PUŞCĂRIE” (cf. MIHAI EMINESCU – art. [Domnul Simeon Mihăilescu publică…] – Timpul, 18 aprilie 1879).

***

I-ANUNŢURI ŞI COMUNICATE 1-PENTRU ONOAREA COLEGIULUI TEHNIC “GH. BALŞ”-ADJUD …Pe data de 21 Noiembrie 2015, la Casa de Cultură din Adjud, în prezenţa oficialităţilor municipiului Adjud, domnul Preşedinte al Academiei Dacoromâne TDC (Tempus Dacoromânia Comterra), prof. dr. GEO STROE, a anunţat nominalizarea la Premiul NOBEL PENTRU LITERATURĂ (din partea Senatului susnumitei Academii) a domnului prof. dr. ADRIAN BOTEZ (profesor de Română, la Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud). Procedurile de anunţare (în Suedia, la Academia Regală Suedeză, precum şi pe toată Planeta Culturii şi Spiritului – Terra…) a nominalizării academice şi a candidaturii la Premiul NOBEL PENTRU LITERATURĂ, din partea domnului prof. dr. Adrian Botez - sunt în plină desfăşurare (după cum rezultă din documentele scanate şi prezentate mai jos). Profesorului dr. ADRIAN BOTEZ i s-a înmânat, tot pe 21 Noiembrie 2015, cea mai înaltă distincţie onorifică universitar-academică, de către aceeaşi Academie Dacoromână TDC (decernarea Diplomei s-a făcut de către domnul prof. dr. GEO STROE, Preşedintele Academiei Dacoromâne TDC): “DOCTOR HONORIS CAUSA” (Doctor honoris causa , adică “doctor datorită meritelor”, prescurtat dr.h.c., este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente, de către o universitate sau academie, de o instituţie de înalte studii sau de o organizaţie, care le grupează pe primele două. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice; Honoris causa este o locuţiune în latină care înseamnă „datorită meritelor” - şi se referă atât la meritele profesionale, cât şi la buna reputaţie). În anul 2015, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud a mai avut parte de înaltă onorare, prin recunoaşterea, de către instituţii universitare (din România şi nu doar!), a valorii unor cadre didactice, care lucrează în acest liceu: 1-domnul profesor SAVIN MIHAI a obţinut titlul de Doctor în Economie, la Universitatea din Târgovişte; 2-domnul profesor MARIAN DRĂGHICI s-a înscris, ca doctorand, la Universitatea din Bălţi (Bălţi - în rusă Бельцы, în ucraineană Бєльці, în poloneză Bielce - este un oraş cu statut de municipiu, reşedinţa Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova). REDACŢIA

3


4


5


6


7


***

2-CERERE DE DEMITERE UNIUNEA PENTRU CULTURĂ A AROMÂNILOR DIN MACEDONIA Bul. “Jane Sandanski” 77/ 3-39, 1000 Skopje, R. Macedonia Tel. 0038978350434, e-mail: dinacuvata@yahoo.com Asociaţia Uniunea pentru cultură a aromânilor din Macedonia, din Skopje, Republica Macedonia se alătura la cererea Asociaţiei Comunitatea Armână din România, prin care se cere demisia “ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, dl. Dan Stoenescu”. In primul rând, noi nu vrem să auzim de o asemenea formulare, fiindcă nu vrem să fim socotoţi ca “români de pretutindeni”. Noi, aromânii din Republica Macedonia, suntem recunoscuţi ca minoritate naţională īn Constituţia ţării, din anul 2001 cu def iniţia “partea din poporul aromân”. Domnilor, să fie adevărat, oare, că România este pe poziţii fasciste şi un ministru să-şi permită să intervină să nu se facă lansare de carte, care este numai o traducere a unei cărţi aparută acum 120 de ani? Să nu ştie domnul Dan Stoenescu, şi Guvernul României, că nu există o carte de lingvistică, sau din trecutul aromânilor, să nu fie dat măcar un citat al lui Gustav Weigand? Cartea lui Gustav Weigand este carte duşmănoasă petru România?

8


Dacă este aşa, ar fi cea mai mare ruşine, pentru un om (sau oameni) puşi la o poziţie aşa de īnaltă şi cu drept de a decide lucruri de râs şi blamaj a instituţiilor care le conduc. În decembrie 2015, după câte am citit pe grupurile aromâne, acelaşi Dan Stoenescu a fost īn vizită şi la Academia Roâ, să nu cumva să recunoască faptul că aromâna este o limbă şi nu dialect al limbii române. Se poate mai mare prostie?! Cum este posibil ca o persoană cu funcţie politică să-şi permită un asemena lucru, să dea instrucţiuni instituţiilor şi a oamenilor de ştiinţă, cum să considere o anumită populaţie sau limbă? Pentru aromâni, chiar şi īn timpul fascismului , se publicau cărţi - şi asta să nu ştie Dan Stoenescu? Unde s-a şcolit un om ca el? Nu ştie Dan Stoenescu că, în 1941, a fost proclamat Principatul Pindului, īn cap cu principele Alchibiadi Diamandi. Nu ştie Dan Stoenescu că Principatul Pindului a fost recunoscut de Germania (şi acum un neamţ este preşedintele României) şi Italia, dar nu şi de România. Se pare că Dan Stoenescu este pe poziţiile lui Ion Antonescu, care l-a pus īn puşcărie pe Alchibiadi Diamandi şi de “frăţeasca” bătaie a şi murit in puşcărie! Ne īntrebăm, pe bună dreptate: Dan Stoenescu est e cu dorul să le plătească aşa aromânilor? Putea să trimită şi poliţia să intre, să intervină īn Universitate! Bravo fascistului! Ne punem īntrebarea: īn ultimii 150 de ani ştiinţa şi gândirea românească privind aromânii nu au făcut nici un pas īnainte decât cum au fost īn anul 1860… Până când diplomaţia şi de ce nu şi ştiinţa României vor sta pe poziţiile fanariote? Guvernul de azi şi Academia Română plătesc tributul banilor cheltuiţi pentru alegeri, în 1990, de care suntem informaţi prin “cazul Grilakis”? Mai este la putere Acordul prin care România īşi asumă obligaţia să nu mai pună pe masa de discuţii chestiunea cu aromânii din Grecia? Din nou, bravo! România şi politicenii, cu biserica dimpreună, i-au vândut pe aromâni şi cu Pacea de la Bucureşti din 1913, şi īn 1917, când România nu a recunoscut Autonomia/ Republica Pindului – dar şi īn 19 41, când România nu a recunoscut Principatul Pindului. Noi, cei din Republica Macedonia vă spunem: destul, ajunge, nu ne mai ajutaţi şi trageţi de mână aromânii! - şi aşa credem că ne va fi mai bine şi mai bine ne vom descurca, decât să fim vânduţi, de România, Greciei şi Albaniei! DEMISIE PENTRU DAN STOENESCU! SPUNEM NU! FANARIOTISMULUI ÎN SECOLUL 21! Preşedinte U.C.A.M.: Dimo N. DIMCEV (Dina CUVATA)

Imagine nocturnă din SKOPJE, R. Macedonia

9


II-CETATEA DACO-VALAHĂ. OAMENI, VOCI, AUTORITĂŢI 1-doar o vorbă să-ţi mai spun:

„LEGEA DEFĂIMĂRII”, ÎNCĂ O LEGE A PUNERII PUMNULUI ÎN GURĂ E pe tapet, acum, când scriu acest text o nouă lege a pumnului în gură, intitulată „Legea defăimării”, inițiată de liderul actual al PSD, Liviu Dragnea. Din start nu poți decât să te miri, naiv, că PSD își permite să-și fure singur căciula înaintea alegerilor locale din 5 iunie 2016 și a celor parlamentare din toamnăiarnă, să stârnească antipatii ireconciliabile și să aibă o mass-media agresivă împotrivă (și un Facebook inflamat la maximum; fiindcă legea se aplică și celor ce postează pe internet), odată ce pune sub semnul întrebării libertatea de expresie (asigurată prin Constituție). De fapt, dacă e să privim lucrurile realist, Liviu Dragnea și PSD vor să impună această lege a defăimării (te sperie numai gândul interpretării cuvântului „defăimare”, în sine), anume înainte de declanșarea campaniei electorale din acest an, să stopeze atacurile la adresa candidaților, mai exact dezvăluirile legate de corupție și de rețelele mafiote care funcționează în sistem (unele, perpetuate chiar dinainte de Revoluție). Fiind clar că realegerile în mandat (dominate de PSD) și la locale și la parlamentare, să dau doar exemplul lor, au în spate afaceri necurate și pervertiri ale electoratului, condamnabile, care trebuie ținute neapărat sub preș, la nivel politic, nu dezvăluite public. Acesta e sensul adevărat al impunerii acestei legi rușinoase a „defăimării”, care trebuie să reteze avântul celor ce vor candidați curați și alegeri oneste, fără tragerile de sfori din partea clasei politice, întrutotul compromisă azi. Ce se întâmplă în acest moment: deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului au adoptat „Legea defăimării”, mărind la propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Nu poți decât să-ți faci cruce. Să plătești o amendă de 100.000 de lei (mai mult de 20.000 de euro) trebuie să-ți vinzi casa și să intri în rândul cerșetorilor sau „oamenilor străzii” (sau, dacă nu ai ce să vinzi, să intri în pușcărie) — și pentru ce, pentru curajul civic de a spune ceea ce gândești, responsabil (nedând doi bani, sincer, pe morala unui grup de „băieți deștepți” postcomuniști, interlopi, cu precădere politicieni descurcăreți, îmbogățiți necuvenit)? Într-o țară în care salariul mediu (mediu, nu minim!) e de nici 500 de euro „în mână”. Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şiToleranţei, care va avea rol de prevenire şisancţionare a defăimării sociale, definită ca „fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social” (conform 10


Mediafax).Dragnea a precizat că „această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură”, ci ca un mijloc legal pentru „demnitatea umană”. Sic! Demnitate umană însemnând să tot taci, să nu fii critic față de personajele publice? Iniţiativalui legislativă a trecut de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.Potrivit proiectului adoptat de Senat, persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţainstanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”. Degeaba mai multe ONG-uri au cerut Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de lege privind defăimarea socială… PNL a votat împotrivă, că: „Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor ce se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Mai mult decât atât, această lege, dacă va deveni lege, poate fi intitulată (…) o reglementare a cenzurii pe Facebook, de asemenea, un pumn în gură dat ziariştilor din România”, a declarant deputatul PNL Gabriel Andronache. De tot hazul e că Liviu Dragnea a postat pe contul Fecebook amănunte din această lege a lui, „a defăimării”, crezând că are susținere — și s-a trezit cu mii de înjurături la comentarii, pe care bietul lider PSD, punându-și armata lui de postaci, a reușit cu greu să le șteargă (și nu numai atât, i-a și blocat pe toți, în așa fel să nu mai poată să intre pe contul lui Facebook). Vă imaginați că toți acești nemulțumiți l-au… defăimat grav și conform legii lui, ar fi trebuit să fie amendați. Urmarea? Dragnea declară azi, când scriu aici, penibil: Am fost întrebat de ce le-am şters(comentariile de pe pagina de Facebook). Erau comentarii de o violenţăşi vulgaritate rar întâlnite… În primul rând le-am făcut un serviciu de demnitate celor care au postat… Câtă aroganță! Totuși, a făcut un pas înapoi: Dragnea s-a declarat gata să scoată din textul legii pe care a iniţiat-o definiţia defăimării! „M-am gândit serios şi mă gândesc serios şi în seara asta până mâine dimineaţă, sunt dispus să scot şi această definiţie din lege”, a arătat Dragnea, susţinând că a eliminat şi amenzile, înlocuindu-le cu cele deja în vigoare. Auziți ce hatâr, Dragnea e „dispus” să scoată… definiția. De fapt, amărâtul ăsta de politruc oportunist de Călărași a făcut pasul înapoi și fiindcă… ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, critică „legea defăimării iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea”: Politica Guvernului Statelor Unite ale Americii este clară. Protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase. Condamnăm discriminarea şi ura, dar în acelaşi timp ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţullibertăţii de exprimare. Aşa cum a declarat preşedintele Obama: „Cea mai puternică armă împotriva discursului instigator la ură nu este reprimarea, ci libertatea de exprimare”… Normal ar fi să fie îngropată această lege nedemnă a defăimării. Dacă va fi îngropată, oare care va fi prețul orgoliul rănit al apărătorului demnității umane? Liviu Ioan STOICIU, Bucureşti/ROMÂNIA (9 martie 2016. BV) ***

2-din inimă…

METEORA - GRANIŢA ÎNTRE PĂMÂNT ŞI CER

11


O minunată cetate mânăstirească, unică în lume, domneşte de pe uriaşe stânci, în Grecia centrală, în vestul câmpiei Thessalian , situate între munţii Koziakas şi Antichassia. Meteora, acest oraş monahal reprezintă cel de-al doilea centru religios al Greciei, după Muntele Athos,fiind unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Răsăritului creştin. Cuvântul “meteora “înseamna, în limba greacă, "suspendat în aer" şi, desigur, se referă la mânăstirile seculare ridicate aici de sfinţii ortodoxiei. Simbol al puterii de rugaciune şi jertfă al întregii Ortodoxii, Meteora este unul din acele locuri unde prezenţa harului divin este vie şi lucrătoare iar Binecuvântarea Bunului Dumnezeu se revarsă , adânc, în sufletele pelerinilor. La poalele Meteorei treci prin Kalambaka, un orăşel cochet cu case albe şi grădini pline de trandafiri, iasomie sau hortensii, auzind deseori muzică grecească, ritmuri sirtachi, Zorba Grecu dar şi cântece religioase, înălţătoare. La nici 3 km de Kalambaka, urcând spre Meteora se află o mică localitate, Kastrakiunde. Traseul de la Kalambaka până la mânăstiri este fermecător, emoţia , pătrunzătoare. În dreapta şi stânga apar stânci înalte, sălbatice, stânci imense, care au diferite forme şi culori, verdele vegetaţiei dispare şi apare gălbuiul pietrişului şi cenuşiul pietrelor. După un parcurs încântător ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pământ, ca fenomen natural, unicul în lume. Drumul spre Meteora este extrem de pitoresc, prin valea Tesaliei, cu multe serpentine şi meandre ce te fac să aştepţi cu sufletul la gură priveliştea Meteorei, făurită în minte sau văzută prin poze care plasează ansamblul monastic într-un peisaj de o măreţie tulburătoare. Într-un final, relieful capată aspectele la care visezi, ridicându-se de nicăieri stânci impresionante. Acest peisaj pietros îţi creează un sentiment de teamă şi admiraţie care nu poate fi explicat. Legenda spune că acum mii de ani acest loc era o deltă a unui fluviu care se vărsa într-o parte îngustă şi adâncă a mării ce acoperea câmpul thessalian. Cu timpul, fluviul a secat, marea şi-a retras apele, rămânând acest complex de stânci de la Meteora, pe care îl putem vedea astăzi. Există în aceste locuri peste o mie de stânci, foarte abrupte şi foarte înalte, formate cu şaizeci de milioane de ani în urmă, în aşa numita perioadă terţiară, care, cu mânăstirile lor seculare în vârf, ilustrează parcă simbolic calea dificilă, dar frumoasă pe care trebuie să o urmeze creştinul către "Preaînaltul Domn al bolţilor cereşti", nevoinţa, smerenia. Pentru mărturia ei creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 şi Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, "loc sfânt, imuabil şi inviolabil", ceea ce-i asigură protecţia şi-i garantează autenticitatea. În secolul al IX-lea, un grup de ermiţi greci şi-a căutat adăpostul în grotele greu accesibile ale Meteorei. Ei au fost primii locuitori din aceste ţinuturi neprimitoare în aparenţă şi au continuat să traiască aici timp de trei secole, până la ridicarea primelor aşezăminte monastic, la înălţimi care ajung uneori şi la 550 de metri. Ermiţii trăiau în solitudine, întâlnindu-se doar în zilele de duminică şi în zilele de sărbători, atunci când se rugau împreună într-o capelă construită la baza stâncii Dhoupiani. La finalul secolului al XII-lea, este atestată o primă comunitate monastică grupată în jurul bisericii Theotokos (Maica Domnului), care există şi astăzi. Sfântul Athanasios este cel care adduce, de la Muntele Athos, în anul 1344, un grup important de călugări şi pune bazele mânăstirii cu hramul Theotokos (1381-1388), devenită, ulterior, Mânăstirea cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului. A fost doar începutul, pentru că, până la finele secolului al XIV-lea, nu mai puţin de 24 de mânăstiri fuseseră ridicate pe înălţimile ameţitoare ale Meteorei. Pe aceste stânci fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, călugări rupţi de lume au construit mânastiri de o rară frumuseţe, simţindu-se mai aproape de Dumnezeu, trăind în rugăciuni şi lipsuri, urmărind perfecţiunea creştinească. În secolul al XV-lea, numărul mânăstirilor era de 24. Astăzi se pot vizita doar şase mânăstiri (întreţinute foarte bine, din donaţii sau fonduri UNESCO): cinci de călugări şi una de maici. Metamorfosis (Schimbarea la faţă), Sfântul Nicolae, Anapavsas, Russanu, Sfânta Treime, Sfântul 12


Ştefan şi Varlaam. Pe locul celorlalte mănăstiri au rămas doar ruinele unor pereţi dărâmaţi, rămăşiţe ale unor platforme din lemn, resturi de sfoară sau săpături în stâncă, amintind doar de ceea ce a fost cândva. Din altele a rămas chiar mai puţin de atât: doar trepte, fântâni sau picturi murale. Pe crestele acestor stânci singuratice, comunicarea cu Dumnezeu este absolută. Aici şi-au găsit liniştea sufletească, trăind în lipsuri copleşitoare, sihaştrii care au renunţat la cele lumeşti. Păstrate cu mare grijă şi evlavie de către monahi, aici pot fi admirate numeroase manuscrise şi icoane de preţ, moaşte ale sfinţilor şi opere de artă miniaturală, fresce de o valoare inestimabilă, apartinând Şcolii Cretane şi Macedoniene. Călugării „meteoriţi“ se ocupau cu rugăciunea curată, posturile aspre şi vegherile de toată noaptea. Şi unde putea fi căinţa mai mare decât în vârful acestor stânci, unde erau mai aproape de Dumnezeu? Sihaştrii erau mai predispuşi la contemplarea lui Dumnezeu, atunci când vedeau, cu ochii lor, măreţia operei Lui. Singurătatea şi liniştea de pe vârfurile stâncilor îi ajutau pe monahi să îşi înalţe ruga cu mai multă stăruinţă, către Creator. Datorită vieţii lor sfinte, şi ceea ce ieşea din mâinile lor tindea spre perfecţiune. Astfel, picturile cu care au fost împodobite bisericile erau făcute cu post şi rugăciune, fiind şi adevărate opere de artă, precum şi evangheliile pe pergament şi manuscrisele cu conţinut istoric şi liturgic, odăjdii brodate în aur, vase scumpe de argint sau aur, împodobite cu pietre preţioase şi mărgăritare. Bibliotecile erau pline cu manuscrise şi codexuri pe pergament. Fiecare din aceste mănăstiri cuprinde cel puţin două biserici, unele construite după modelul celor de la Muntele Sfânt, în formă de cruce, diferind numărul de turle şi de coloane, altele circulare sau de tip bizantin. Uşile altarelor sunt din lemn încrustat şi aurit, cu decoraţii mozaicale din bucăţi de fildeş şi marmură, pereţii sunt acoperiţi cu fresce minunat lucrate şi picturi religioase, lemnul este sculptat cu animale şi plante. În vremurile străvechi, accesul în aceste mănăstiri se făcea cu scări din funie sau cu o plasă de sfoară care era coborâtă de călugării de sus cu ajutorul unui scripete. În această plasă se puneau bagajele, proviziile sau se urcau oamenii, era legată la gură şi apoi trasă înapoi. Imaginaţi-vă cât de înspăimântătoare era această urcare, ţinând cont că ajungerea la destinaţie dura aproximativ o jumătate de oră. După 1920 au început să se sape trepte în stâncă, pentru ca accesul să se facă mai uşor, mai rapid şi lipsit de risc (146 de trepte la Megalu Meteoru). Meteora este în totalitate pământ sfânt, loc sfânt zidit şi păzit de Dumnezeu, pentru că aici s-a sfinţit fiecare stâncă, fiecare peşteră, fiecare piatră, pentru ca o mulţime de cuvioşi ascetici şi martiri s-au rugat şi s-au îndumnezeit pe stâncile şi văile acestui loc. Despre aceste locuri, Părintele Ioanichie Bălan spunea, oarecum cu o undă de regret, din pricina mulţimii pelerinilor: "Ce frumoase locuri de nevoinţă duhovnicească oferă monahilor Muntele Meteora! Dar cât sunt de asaltate aceste mânăstiri de turişti din toată lumea! Pentru aceasta mulţi monahi iubitori de linişte au parăsit Meteorele şi s-au retras în Muntele Athos, pentru a se putea ruga mai liniştiţi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea". Ligya DIACONESCU, Montréal/CANADA ***

3-gândurile lui IOAN DE AUSTRALIA: CREZ ROMÂNESC Iar pe-a viselor cărare eu prind aripi vulturești, Străbătând cu gândul minții locurile strămoșești, Aud Neamul cum suspină cugetând spre împlinire, Cu puternică voință din a inimii simțire! IOAN MICLĂU-“GEPIANUL” ***

13


BASM FILOZOFIC A pătrunde adevărul începuturilor Firii, E întocmai cu a prinde linia de orizont, Ce mereu se depărtează din hotarele privirii, Deși mergem înainte, nu atingem al său front. O iluzie desigur în oceanul atmosferic, Căci și orizontul are maxima privirii noastre, Iat Pământul ce ne poartă pe conturul său cel sferic, E-o bijuterie-n cosmos, un soldat în marea oaste! Și ca zmeul cel din timpul basmelor noastre străvechi, Ori dragonul vechii Chine zvârlind foc ca un vulcan, Lăsând fumul și cenușa să străpungă prin urechi, Azi, ca și odinioară basmul nostru e tot vechi! Feți-Frumoși cu cai de aur vin să scoată din robie, Zânele furate-n noaptea nunților împărătești, Iar Politicile soacre ce-și smulg părul de mânie, Urlă-n cele patru vânturi și spre îngerii cerești!

Prin păduri de-argint și aur zmeii vin cu buzdugane, Secând ape și izvoare, pârjolind câmpii mărețe, Biet Pământ, izvor de viață, mama gintelor umane, Te-am străpuns până la pântec, astfel omul vrea să-nvețe, ***

Cum să-și taie singur craca ce-l atârnă-n Univers, Cum să-i spui că-i om cuminte învățatului ce are, A-și înfăptuii știința l-al războaielor progres, Până-n clipa ce-l înghite spumegândul val de Mare! Dar prin alte lumi senine ce-au fost arse cu urgie, De-ale timpului mari râuri ce-au șters lumile prin veacuri, Unde glasul e de piatră, împietrind și cronicarul a mai scrie, Care le-o fi fost păcatul mândrelor planete-nnalturi? Chiar acolo vrem să ducem, dorul visul să-și desfete, Drepți să fim, idea-i bună de a da scânteia vieții , Peste cât ne poate duce al științei iuți rachete, Dar să nu creăm durere pe Pământul tinereții! Să nu facem cum adesea roiul furnicar asaltă un bostan De abia-și mai ține forma, găurit și răzgolit, Poate-n zori , sau poate mâine prăbușindu-se pe lan. Milioane de ființe vor pieri sug al gigantului strivit!

ZORI DE ZI Aud clipotul ce-l face unda de izvor când pică, Dintr-un vârf de munte pe-altul, dimineața-și Dup-o stâncă mai înaltă, dedesubt pe-alta mai leagă zorii, mică, Iar pe-un plai gură de rai, sună clopotul Miorii, Se încheagă-n melodie care eu o pun pe vers, Și-l aud de-aici, din lume, pun urechea la Visând cea realitate, iubiri, viață, univers! pământ, Aud buciumul lui Horea, a lui Iancu aprig cânt! *** GENIU ROMÂN După mii de ani de plângeri, Demiurgul se îndură, Pe Zamolxe îl trimite dându-i strașnică măsură:

”După raza de lumină să te ții și-apoi să faci, De la Pont până-n Apus semn de vatră pentru Daci! 14


Dar întâi să ridici Marea din din străvechea ei albie, Să le faci din fund de mare, roditoarea lor câmpie!

Moșului Mare din Munte, neamului lui Decebal! Au fost vremuri de acelea ce n-am vrea ca să mai fie, Dar și vremuri fost-au însă, ce-am vrea veșnicii să ție!” …Cine dară le disturbă? Cine val și nor alungă, Răsucind tot Universul, când pe-o față, când peo dungă? Moșul Mare de pe Munte cu-a lui ochi rotiți în zare, Cercetează când spre-Apusuri, când spre tulburata Mare!

Adu Traco-Dacii-Geții, ce-s nemuritori ca mine, Chiamă-i de prin peșteri arse, să le-arăți Moșia bine, Muntele să le dea umbră, apărare și iubire, Iar câmpia cea mănoasă grâne pentru viețuire! Când s-o rupe-a lumii pânze prinse-n cosmica suflare, Iar Istoriile serbezi curge-or iar în dezmățare,

Și, privind el înțelege că-s iar vremi ce-aduc omor, Însă stând pe talpa-i lată, falnic și fremătător, Muntele-i vestea viață, veșnicie și iubire: ”Ce-i tristețea, când din Ceruri zilnică-i a ta sfințire! Răul arde unde șade, cine-l poartă se dărâmă, Dar tu, geniu Român veșnic, ești un Duh, nu ești țărână!”

Ei să aibă mărturie că a lor vatră nu-i furată, Ci de Dumnezeu din Ceruri, de El însuși măsurată, Când în vreme alte neamuri nu găsiră strunga lumii, De-alergau izbite-n turme prin vârtejele furtunii! Marea-n Mare când s-o trage, să lase Dunării mal, ***

LEGENDA PIVNICERULUI DE LA COTNARI! ”Măriți negustori Și meseriași, Luminați trăitori De prin Iași, E ziua a patra Din luna lui Cuptor, Eu, pivnicerul Petre Capra, De vinuri vestitor, Semnez, în slovă latinească, Vânzarea unei vii de la Cotnari! Din vița asta a gustat, Ștefan cel Sfânt și Mare, Boieri și megieși, Aici s-au adunat, Țării tocmind sfat!

-Cine-i de ajuns bogat? Dau via de vânzare! De-ndată un tătar, Cu haine ca de graur, Se-nfățoșează dar, Cu multe pungi de aur! Dar zise Petre Capra: “Măriți negustori, Și meseriași, Luminați trăitori De prin Iași, E ziua a patra Din luna lui Cuptor, Semnez, eu Petre Capra, 15


De vinuri vestitor, În slovă latinească,

”Sunt prim cumpărător! *** AȘA E ARDEALUL

Uriaș cu ochi de stele, Stând pe munții Transilvani, Și cu pletele pe dealuri, De vreo zece mii de ani!

Așa e Ardealul nostru, Ca altarul unui templu, Și-au venit și alte neamuri, Ce-n a lui Hristos exemplu,

Paznic al moșiei noastre, Unde râuri curg în soare, Alergând voioase, sprinten, Către Dunărea cea mare!

Au primit masă și pâine, Și iubire, și respect, Căci Românul nu își schimbă, A lui inimă din piept!

Bravi locuitori și vârstnici, Ca și piatra de pe munte, Ca și gheața Europei, Ce-ntindea duioasă punte,

Așa e Ardealul nostru, Ca și stupul de albine, Ardeleni și Ardelence, Oameni doritori de bine!

Triburilor Daco-Gete, Din Balcani și din Carpați, Peste Tisa mai departe, Era grai de-aceiași frați!

Însă cel viclean aiurea, Să se țină mult departe, Și să nu își cerce jocul, Pe-a strămoșilor mei parte,

Meșteri în turnat de aur, Zei ai muzicii eterne, Luptători cu șapte inimi, Demiurgi de vremi moderne!

Căci Ardealu-i raiul nostru, In a cărui glie stau, Sufletele sfinte-al celor, Ce cinstire îi purtau!

Fiul lui Scorilo are, Mai târziu drept moștenire, Peste toate-aceste plaiuri, Sub al ochiului privire!

Dorul lor și-amara trudă, Le-auzim și azi cum plânge, Iar fierbintea lor dorință, Urcă în al nostru sânge!

Să le apere de dușmani, Veac de veac și deal cu deal, Îar noi azi urmași în vatră, Purtăm o iubire sfântă în Ardeal!

Iar de vremurile cearcă, A-ncropi calea frăției, Atunci lumea-ntreagă are, Tot acceptul României! *** LUCEAFĂR ETERN

Auziți foșnete-n codru, melodiile eterne,

Ale codrului ce-n taină un altar duios așterne? 16


Auziți clipotul dulce al izvoarelor ce murmur, Pe când raza lunei blonde vălurelele le tulbur? Da, simți codru cum învie, văile-s de cânturi pline, Zarea-i înmuiată-n farmec și în zboruri de albine, Râuri și izvoare picur creând marea simfonie, Pregătind divina scenă pentru astrul ce învie! Dintre neguri argintoase Luceafărul se desprinde, Ca o Mare peste codrii el lumina și-o întinde; De se plec codrii Moldovei, pare umbra lui Ștefan, Dar e domnul Poeziei, cântând versuri de alean! O, priviți cum pe o rază se coboară spre izvor, Roșu și etern Luceafăr, Eminescu-n chip de dor, Coamele-i pe umeri scapăr, se desfir să-l învelească, Pe când geniu-i se coboară în izvor să se privească! Vuiet lung purtat pe măguri duc ecourile vești, Trezind munții ce-mpresoară un sătuc, la Ipotești, Apoi spre Ardeal dau semne să-l anunțe pe Vulcan, Ce domnește-n Duh pe Crișuri și în sângeleardelean!

Marea valurile-și umflă reflectând oglinzi albasatre, Zugrăvind blândul Luceafăr, simbol poeziei noastre! Pe al Crișului mal verde cerul pune-un monument, Putna-clopotul de-aramă îl vestește-ntr-un moment! Iar Suceava se trezește l-a ecoului chemare, Presimțind mărimea clipei ce străfulgera prin zare, Luna după brazi și-arată chipu-i drag ca de Fecioară, Stelele se-nșir aceleași ca-n vremi de odinioară! Văile-și revarsă ceața și-o întind peste câmpie, Pregătind-o pentru geniu, covor de argintărie! Coborând se-ndreaptă molcom spre știutul izvor tainic, Îmbrăcat așa în raze pare-al lumii rege falnic! În sfârșit, Codrul șoptește cu-a lui veșnică mărire: ”Ramuri dragi, izvoare, păsări, intonați cântece dulci, Căci altar de rugă este tot cuprinsul astei lunci!” În unire Codrul prinde versul românesc să-l spuie, Când Luceafărul pornește al său veșnic drum săl suie!

*** FITĂUL ROȘU DIN CEIȘOARA ȘI ÎMPĂRĂTEASA SHEBEI De această dată invit cititorul nostru să se asocieze la urmărirea unei extrem de mici tradiții, însă, comună mai multor popoare deși destul de distanțate geografic. Și, după cum și titlul ne arată, fiind vorba de o personalitate biblică, respectiv împărăteasa Shebei, o sursă sigură de informație istorică fiind Biblia, rog cititorul să binevoiască a ceti din Cartea I Împărați, capitolul 10, versetele 1-13 si a doua carte Cronici, capitolul 9, versetele 1-12. Acestea sunt unicele informații păstrate de Sf. Scriptură, referitor La această misterioasă regină a Sudului. Doar Iisus Hristos în învățăturile sale a mai amintit despre originea ei semită.

17


Firul roșu de lână, numit popular ”fităul roșu”, ce se leagă la mâna copiilor mici, este unul din obiceiurile foarte interesante în multe părți ale lumii. (De notat că acest fitău roșu era și este și azi pus și la urechile mieilor nou născuți de către păstorii români, spre ai recunoaște!). Pentru a observa sorgintea acestei tradiții, pornim de la Antologia de cultură Populară bihoreană,lucrare de specialitate a prof. Crăciun Parasca, etnolog și etnofolclorist, ce face o frumoasă analiză de veche tradiție românească a satului Ceișoara, sat și vatră românească tot atât de straveche și frumoasă a Bihorului. În antologia aceasta este cuprins și acest obicei românesc de a lega la mâna noului născut un ”fitău roșu”, care la Ceișoara are darul de a feri fătul de deochi. Bineînțeles că dacă cineva, din prea mult drag, deoache noul născut privindu-l, tot în Ceișoara se afla și ”descântătoarea” ce știe descântecul pentru deochi, iar copilul se vindecă repede. Dar, pentru că eu locuiesc în Australia și sunt român, desigur că știu tradiția populară a neamului meu, mi-a fost mare mirare când, într-o sfântă dimineață, soția mea Florica stătea de vorbă în stradă cu vecina noastră Patricea, ce venise ca emigrantă tocmai din Liban. Și vorbeau dumnealor tocmai de acest obicei al firului roșu de lână, ce se leagă la mâna noilor născuți. Observ cum se minunau amândouă de acest amănunt, iar vecina povestea că, de când se știe ea și străbunicii ei legau fir roșu de lână la mâna noului născut. Cum am de regulă o neostoită curiozitate la asemenea știri, m-am pus pe cale să dezvălui acest mister, așa, zic, pentru mine. Răsfoiesc biblioteca mea și găsesc ceva despre istoria Libanului, despre cultura și obiceiurile populare libane. De aici, însă, a urmat multă bătaie de cap, căci firul ”fităului roșu” nu se sfârșea chiar atât de lesne. Întrebarea ce mi-o pusesem era, de unde se născuse acest obicei? De unde îl avem noi, ori dacă nu cumva l-am moștenit noi din moși strămoși. De unde îl au libanii? Ce legătură de cultură să avem noi cu Libanul? Mi-am dat seama că e bine să caut izvoarele străvechi ale scrierilor biblice, în primul rând. Deşi sunt scurte și simple, ele sunt de o reală autenticitate. Astfel, Vechiul Testament vorbește de legăturile comerciale ale Israelului, în special cele din vremea împăratului Solomon cu Libanul, de unde aducea lemnul de cedru pentru zidirea Casei Domnului, fapt cert, recunoscut. Religia creștină, îmbrățișată de poporul român de la ființa sa, probabil a adus și acest amănunt popular. Dar, oare, să fie o tradiție străveche ebraică, ori Israelul să-l fi asimilat de la Liban, prin acei zeci de mii de muncitori trimiși de Solomon în pădurile Libanului? - fiindcă aceste activități economice, deseori, implică și relații culturale. Ori, să fi luat obiceiul acesta,”a fităului roșu” legat la mâna noilor născuți de legiunile romane, în timpul colonizării Africii - și apoi l-au adus, prin Dacia, daco-geților? Oricum, răsfoind enciclopedii și cărți de istorie vechi, ajungem să descoperim și la Împărăteasa Shebei din sudul Yemenului. Aceasta îi face o vizită lui Solomon, în Ierusalim, pentru a se convinge de înțelepciunea și bogăția acestuia. Așadar, intrăm într-o lume nouă, în căutarea acestei mici tradiții, cu firul roșu de lână, și se pare că vom dibui originea acestuia. Prin jurul secolului 10, î.d.Hr. Împărăteasa Shebei pornește din Yemen, din vechiul Marib, capitala împărăției sale, spre Nord, pe malul Mării Roșii pentru a ajunge la Ierusalim. Știm că ea dăruise lui Solomon multe mirodenii, aur și pietre prețioase. Îi dărui și 120 de talanți de aur, și avu și o vedere mesianică, referitoare la venirea Mântuitorului. Refuză să calce pe scândura ce o așeză ca pod Solomon, spunând că aceasta este tăiată din pomul cunoașterii binelui și răului, sădit la mormântul lui Adam și pe care va fi crucificat Mântuitorul. Solomon a îngropat scândura, dar ulterior a fost dezgropată și sfințită, fiind socotită Crucea lui Hristos. Intrând în palatul lui Solomon, împărăteasa a fost dusă într-o încăpere, care avea dușumeaua din 18


sticlă, luciul acesteia dădea impresia unei ape, astfel că regina își ridică fustele, dezvelind picioarele sale păroase, lucru ce, probabil,îi plăcu lui Solomon, din moment ce aceasta se reântoarce însărcinată la Marib. Îl naște pe fiul ei și a lui Solomon, și la botezat cu numele de Menelik. Dorind să-și trimită fiul ei să-și cunoască tatăl, îi legă la mână un fir roșu de lână, după care să fie recunoscut. Solomon l-a primit, dându-i o educație aleasă, apoi l-a trimis ca prim împărat al Etiopiei. Iar dacă acest obicei împărăteasa biblică îl moștenise din părinți, atunci cine este ea? Din ce neam se trage? Treisprezece secole, împărăteasa constitue o misterioasă temă pentru istorici, arheologi, poeți, sculptori, etc. În arhitectura gotică și, în special, în construcții de catedrale, ea apare în sculpture, ca o adevărată regină. În arta religioasă a Evului Mediu, artiștii francezi, germani, italieni, englezi o alegeau subiect de inspirație. Uneori sub forma unei regine-păianjen. Germanii o personifică sub forma unei gâște de aur, pusă pe turnul bisericii. Referitor la această misterioasă și iubăreață regină, informațiile abundă în scrierile lui Diodorus Siculus, Herodot, Strabo, Pliniu cel Bătrân, precum și în analele siriene. Dar, tot Biblia e cartea veche, ce ne dă originea exactă a împărătesei, succint desigur. Cartea Facerii (Geneza) spune că locurile (geografice) au fost numite după numele de persoane, astfel împărăția Shebei este locul Shebei. Geneza spune că: “Shem este socotit părintele seminției semite ebraice (fiul lui Noe biblicul), descendenta sa Sheba avea doisprezece frați, ale căror nume au rămas denumiri geografice. Astfel, Ophir și Havila sunt numele pământurilor pierdute. Apoi, Hazarmoth, vecin cu împărăția Shebei, surora lui !” Azi, fiind și parte a Etiopiei, ruinele pot fi văzute, de asemenea și ”damul de la Marib”, acel bazin colector de ape pentru irigații, constituit din roci zidite cu o așa precizie, încât nu se observă îmbinările între roci. Arabii numesc însă locul păgân, dând reginei numele de Bilkins, iar împărăției Haram Bilkins, care, de fapt tot Împărăția Shebei se traduce. Așadar, istoria ”fităului roșu de lână” din Yemen, este un străvechi obicei semit, adus odată cu creștinismul la noi. Astfel, satul Ceișoara păstrează o tradiție, de la cei mai îndepărtați strămoși ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ***

4-o precuvântare...

prof. Traian BĂDULESCU ŞUŢEANU, CANADA “Omul îşi găseşte sensul vieţii sale în Biserică”,a zis Petre Ţuţea. Gânditorul român afirma că omul îşi găseşte un sens vieţii sale în Biserică. Aici, omul îşi dă seama că există, iar fără ideea nemuririi şi a mântuirii, omul s-ar asemăna cu un animal. "În Biserică eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Omul este un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal şi uneori nimereşte, alteori nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu 19


poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist sau pluralist, creştinismul este pur şi simplu. Religia e expresia unui mister trăit, ori ideologia e ceva construit. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu.” Petre Ţuţea a fost asemănat cu Socrate de contemporanii lui, dar marele gânditor român a respins această asemănare, deoarece, arată Radu Preda, "Socrate căuta un zeu, Petre Ţuţea nu-l mai caută. Îl ştie şi se pune sub binecuvântarea Lui. Asistat, el nu se mai întreabă, ci afirmă". Petre Ţuţea se caracterizează ca fiind, din punct de vedere cultural, un european, dar fundamentul lui spiritual este de ţăran din Muscel. În clipa morţii, ultimele cuvinte ale lui Petre Ţuţea au fost: "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!". ULTIMUL GÂND PROFUND După al optzecilea an, întreaga viaţă este dincolo de cortină, scena din spate a devenit un TOTAL TRECUT; câmpul, satele, oraşele, ţara, Europa, omenirea - sunt prezent, -de-o clipă istorică, dar nesfârşitul este numai în viitor; al fiilor noştri, al nepoţilor şi strănepoţilor şi a stră-străromânitatea daco-getă...M-am întors la Petre Ţuţea, nu doar pentru convingerea lui teosofică, nici într-un caz pentru că aş fi un practician al bisericii noastre creştin-ortodoxe, dar nici un ateu de sorginte marxistă. M-am întors la acest împătimit naţionalist şi credincios pătrus pentru că sunt fiu de ţăran, ca şi el (şi, ca şi Eugen Simion, fostul meu coleg de clasă la liceul Caragiale din Ploieşti - despre care va fi vorba în cele ce urmează - şi el fiu de ţăran dintr-un mic sat prahovean...Ce-mi veni să-mi pomenesc acest coleg şi să îl evoc?!... De fapt, prin aceasta, mă voi apleca asupra existenţei noastre , aflată către final, existenţă care coincide cu apropierea de încheiere a celei mai mari provocări, prin care ne-a trecut Neamul, în ultima sută de ani, dintre care 86 i-am bătut cu pasul, din zori şi până-n noapte, în cele 30.100 de zile extraordinare...Pentru istoricii noştri, dar mai ales pentru prozatori, şi chiar pentru dramaturgi ori scriitorii memorialişti, acest interval de timp oferă atâta bogăţie faptică şi atâtea stări şi întâmplări, încât nici lui Lev Tolstoi sau Victor Hugo nu le-ar încăpea pentru o nouă operă nepieritoare... Am terminat romanele „Căderea pisicii”(care surprinde personaje tinere, în marea provocare, de la sfârşitul anului '89 şi jumătate din începutul anului 90 , când pisica roşie a căzut cu zgomot, dat tot în picioare) şi romanul familiei mele „Biciul de foc”(pe care ni l-a plesnit sistemul deasupra capului, dar şi pe spinare), lucrez la romanul chinuirii neamului meu din Bărăgan, numit el „Cojanii”, am deschis prima pagină a romanului „actualităţii”, cu titlul „Cameleonii” (prin care surprind trecerea aceasta bruscă („într-o noapte!” - cum se zice la mine-n sat!), a celor aflaţi în fruntea trebii (adică, de la tovarăşii marxişti - la domnii democraţi!), de unde a sărit nevoia acestui eseu stârnit de colegul meu de liceu, dus de întâmplarea istori-că să fie împlicat „la vârf”şi ieri, dar mai ales astăzi. Se ştie că, de-abia acum, în ultimi 2-3 ani, a apărut în mass media şi un post de televiziune care încearcă să vorbească din mijlocul Neamului, prin glasul unor tineri ardeleni. instalaţi la Bucureşti, ca nişte trimişi de-ai lui Zamolxe şi ai lui Burebista - de-acolo, de lângă Sarmisegetuza şi Deva, de la Napoca lui Decebal, să strige, seară de seară, „măi, oameni buni, fraţi întru tradiţie, credinţă şi istorie, ce-i azi cu ţara noastră?... Şi până când?”...Dar mai ales: „ÎNCOTRO?!” Îi urmăresc, seară de seară, cu mare atenţie şi speranţă...(Mă tot gândesc să mă duc şi eu într-o zi pe jos, până-n Băneasa, unde au sediul, să zic şi eu ceva!... De ce „pe jos”? Fiindcă, la celelalte posturi şi publicaţii, de de-alde mine încă „nu este nevoie”. Metoda stabilită de cei ce ne conduc de 26 de ani? Tăcere! Nu răspundeţi şi nu daţi cuvântul celor „de ieri” (adică deportaţilor din Bărăgan, deţinuţilor, interzişilor şi celor care sunt, pe faţă, împotriva noastră. De altfel, A. Năstase, a şi decretat, cât a fost prim ministru:”nu vrem să săpăm tranşeie pentru trecut; ne interesează prezentul şi viitorul”)...

20


N-am ajuns până la sediul acestui grup de românaşi reali şi inimoşi, dar mi-au adus ei, pe ecranul din casă, de două ori, pe colegul meu de clasă şi de generaţie, care, prin cele zise, m-a determinat să mă pronunţ categoric asupra ideii de... „ ROMÂNIA LUI EUGEN SIMION” Când, în seara de 5 ianuarie 2016, emisiunea „Jocuri de putere”, a postului Realitatea TV a debutat sub titlul „România lui Eugen Simion”, am tresărit surprins, neînţelegându-i sensul, rostul. L-am bănuit şi ceea ce sugera a fost stabilit clar în a doua chemare a acestuia pe post, de data aceasta de către Alexandru Cumpănaşu, în emisiunea sa „Ambasador România”. Întrebările acestuia, reci, directe şi mai ales tranşante, au elucidat fondul problemei, care a dezvăluit cine este şi care i-a fost menirea colegului meu, în istoria lui reală. Deşi, în prima emisiune, moderatorul „bătăios” Rareş Bogdan ni s-a prezentata extaziat de titlurile statale ale inervievatului, pe care l-a ascultat „cu gura căscată”, cum se zice pe la mine prin sat, nepunându-i aproape deloc întrebări, legate de ce a fost ieri şi cum vede preopinentul realitatea azi, cu toate acestea, Eugen Simion s-a arătat adus în casa de care s-a temut, a stat ca pe ace şi a răspuns încurcat, răvăşit, folosind expresiile ajutătoare, atunci când nu eşti sincer şi n-ai idei, de genul „cum să spun”, în privinţa x „n-am ce să spun”, dar zicând, până la urmă că el „nu înţelege ce se petrece azi, de ce tinerii, în general, nu au curaj să se pronunţe”, făcând trimitere directă la tinerii critici literari... - şi el, „orice s-ar spune”, el nu înţelege de ce este astăzi atâta intoleranţă!...(Îndată am făcut conexiunea cu „aceeaşi plângere”, pe care o tot vântură colegul de generaţie, Ion Iliescu) ...Oricât ar afişa aerul că ei încă sunt stâpâni pe situaţie, pe undeva, din simplă stare de om care a trecut prin viaţă şi n-a făcut numai bine, ci din contră, mustrările de cuget, sunt forma imanentă, pe care, cel mai „tare” făptuitor de rele, le are - ...fie că este în libertate, la bătrăneţe, fie că este încarcerat, la tinereţe...Dacă Eugen Simion ar fi acum un simplu pensionar, din fost profesor, aceste frământări nu deveneau subiect pentru această mare întrebare a momentului: CUM ESTE AZI ROMÂNIA? ŞI DE CE ESTE AŞA? Care este „participarea ta”, din postura de critic literar, - devenit „oficial”, în sistemul socialist - dar mai ales care este ne-contribuţia ta, atunci când, din conjucturi politice - ai devenit academician şi, o vreme, chiar preşedintele acestui for suprem al ştiinţei şi culturii neamului, cum este Academia Română?...Ion Iliescu, în postura lui nefericită de a fi „ultimul mohican” în viaţă, al celor care au alcătuit forma, la vârf, a sistemului revolut (cc al pcr), a început „a fi întrebat”, ca acuzat, de tot ce a făcut partidul comunist din ţara aceasta. Dar de partea spirituală, de cultura distorsionată de la menirea ei, de către „realismul socialist”, „răspunderea” nolens-volens – cade şi asupra celui care s-a aflat acolo unde s-au stabilit „noile viziuni” ale luptei de clasă....?! Arătate clar în ceea ce s-a chemat „lupta cu inerţia”, pe care cel mai tânăr înzestrat moldav în ale poeziei , a fost pus să proclame ca pe un crez-manifest, următoarea strofă; „Trăim în evul unui ev aprins /Şi-i dăm a strălucirii noastre vamă! /Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi,/ În flăcările sale se destramă”!... Aceasta a fost deviza pe care tânăra generaţie s-a format din uteciştii pregătiţi de Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu, care au creat jurnaliştii, scriitorii şi întregul aparat de propagandă care a „pregătit” cohortele de miliţieni, soldaţi care au făct armata „la securitate” (devenită o mândrie), de ofiţeri politici (care au avut enormul „merit” de a pregăti milioane de viitori utecişti, membri de partid, ufederiste şi culturnici, toţi înrolaţi în „războiul româno-român al lupei de clasă”, armata devenise „braţul înarmat al calsei muncitoare” (relicvele ei longevive ies acum în stradă şi cer şi mai mărită cea mai mare pensie, fiindcă ieri s-au luptat cu culesul la porumb, cu „chiaburimea” şi, apoi, după anihilarea ei, prin arestările uluitoare şi deportarea lor pe meleaguri pustii, ţăranii deveniseră „scârbiţi” de munca pământului, care nu mai era al lor...Şi apoi cultura, spiritualitatea, intrate pe mâinile alogenilor Nicolae Moraru, Savin Bratu, Ovid Crohmălniceanu, în frunte cu Mihail Novicov şi Sorin Toma, ajuns adjunct la Scânteia, despre care autorul cărţii uriaşe de 2.382 de pagini „Scriitorii români de azi” - nu a scris nici un rând, şi nici de faptul că, sub conducerea fondatorului Silviu (Brukner) Brucan a ziarului „Scânteia”, de unde s-a dirijat toată cultura română, a fost deturnată de aici, adică de la toţi cei coordonaţi de Ana Pauker (Hanah Rabinsohn ), cea care l-a dus 21


de lanţ, ca pe un căţel, pe muncitorul sfertodoct Gheorghiu-Dej, în pornirea lor nebună de a ne desfiinţa ca neam, folosindu-se de carisma şi pregătirea juridică a trădătoruluii de neam şi de clasă socială, boierul bănăţean Petru Groza...Şi apoi...ce simte ţăranul meu, Eugen al lui Simion, din Chiojdeanca de Prahova , auzind (sau încă n-a auzit?) de existenţa celor 46 de închisori şi 72 de lagăre de muncă forţată, înfundate cu peste 3 milioane de confraţi şi de-ai lui, ţărănimea dând imensul umăr de „chiaburi”, urmându-i intelectualitatea, ofiţerimea, pre-oţimea, scriitorii, poeţii, jurnaliştii, întreaga ELITĂ NAŢIONALĂ, la acel ceas istoric. Practic, ţara ne-a fost decapitată de cei mai valoroşi fii ai ei...În „estimp”, cum se zice pe la noi, criticul literar (care a dat critica pe laudă) a scos în faţă un copil din nordul Moldovei, autorul strofei arătată mai sus ca deviză a noului sistem, a statului ateu, prezentându-l sub titlul incriminant „Buzduganul unei generaţii”, iar pe ultra-trăncănitorul politicianist, numit el Păunescu, l-a previzionat sub titlul, de altfel real, acela de „Poezia politică”. (Dacă mă ţine Dumnezeu, voi prezenta urmaşilor noştri rezumatul acestei cărţi, unde sunt lăudaţi, la grămadă, 173 de poeţi, în principal prozatori - şi „puzderia” de critici literari, dramaturgii şi memorialiştii neintrându-i autorului în intenţie! - pentru că s-ar fi dat de ISTORIE, de care foştii membri ai partidului comunist se feresc... – se feresc, şi acum, ca de moarte, fiindcă istoria ar fi dat de ei şi faptele lor reprobabile! Până atunci, însă...haideţi să ne aplecăm un pic şi asupra literaturii de azi... Mai întîi, să nu ne ferim deloc a spune că starea noastră morală de azi, cultura noastră prăbuşită şi spiritualitatea răvăşită sunt rezultatul educaţiei şi culturii care i s-a făcut poporului în cei 42 de ani de guvernare sagace comunistă...Aşa cum industria s-a prăbuşit, la fel şi cultura...Puzderia de cenacluri literare, de reviste literare, de cele foarte puţine emisiuni literare, editurile particulare de tot soiul, au adus, pe piaţa aceasta, UN HAOS FOARTE PERICULOS! Deoarece zice cine vrea ce vrea, publică, într-o veselie, cărţi (chiar de „ştiinţă”!) - ageamii care n-au trecut decât prin primele clase elementare, ajungându-se la fenomenul „scriitorilor din puşcării”, unic în lume, semn al debusolării totale în care ne-a adus simbolul comunismului pe care-l repezintă ultimul membru al comitetului central în viaţă, alogenul Ion Ilici Iliescu... Faptul că, astăzi, PROFESIA DE CRITIC LITERAR A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ, este semnul neputinţei pe care l-a dat Academia Română şi, în special, Eugen Simion, care este, şi astăzi, preşedintele comisiei de literatură a acestui for naţional. Revenirea noastră se află tot în noi, şi NUMAI ÎN NOI! Depinde pe cine alegem ca miniştri ai învăţământului şi culturii, dar, mai ales de cine ajunge acum a fi membru al Academiei Române, forul superior chemat la salvarea Naţiei. Eugen - colegul meu - ne-a arătat că n-a fost în stare măcar să înţeleagă prin ce timp istoric dezastruos a trecut generaţia noatră, despre care marele chinuit Radu Dumitrescu Gyr spune: „NOI N-AM AVUT TINEREŢE”... De la el cine şi ce are a mai aştepta?... S-a retras în trecut, unde răscoleşte hrisoave, penru a mai publica vreun eventual cărţoi cu „inutilităţi”, la acest ceas istoric. Academia, însă, are de lămurit odată pentru totdeauna - CARE ESTE ORIGINEA NOASTRĂ ETNICĂ? Daco-romană sau strict daco-getă?...S-a creat, în perioada experimentului comunist o literatură interzisă, „celebra” literatură de sertar ? ...Este? Nu este?....Şi cine o va prezenta neamului, Europei, omenirii, adică posterităţii? (Ruşii au romanul gulagului, scris de Soljeniţân, la noi cine a scris marele roman al suferinţei noastre din a doua jumătate a secolului XX ? ( Personal, cred, cu toată străşnicia, că originea noastră este strict daciană, iar în legătură cu „literatura de sertar” afirm, pe baze de date certe, că ea există! Şi foarte multă!...Printre manuscrise sunt destul de multe cele care au şi valoare artistică, adică „sunt scrise cu talent” - talent care mişcă, înfioară şi convinge emoţional. Informez neamul meu că eu însumi am două geamantane pline de manuscrise, ţinute sub pat, în care „aşteaptă lumina tiparului” romane, cărţi cu schiţe şi nuvele, piese de teatru, scenarii de film, reportaje literare, eseuri (apărute 15 ani în ziarul „Cuvântul românesc”, editat la Hamilton-Canada), librete muzicale şi poezii, o, câte poezii! N-am apucat să introduc vreuna în marea carte „Poezii din închisori”, îngrijită de poetul macedo-român Zahu Pană, volum de peste 650 de pagini, editat de editura „Cuvântul românesc” pentru că la vremea luări contactului meu cu românaşii noştri de la Toronto, cartea era deja tipărită. O altă ediţie n-a mai fost posibilă, fiindcă autorul şi finanţatorul au plecat dintre noi, motiv petru care şi ziarul şi-a încetat apariţia)...Din toată sărăcia mea de profesor pensionar, în prioada aceasta de 22


inerţie soci-alistică am editat placheta de versuri „De vorbă cu Nichita” (căruia colegul nostru de clasă „i-a pierdut” manuscrisul dat să-mi scrie o prefaţă) dar şi primul volum din ro-manul „Căderea pisicii” (căruia celălalt „critic oficios” din socialism, Nicolae Manolescu, tot din aceeaşi ferire ca de foc, i-a pierdut manuscrisul, oferit, tot aşa, pentru o eventuală prefaţă). ...Ce se mai poate spune despre asemenea oameni?...Că niciodată ROMÂNIA N-A FOST ŞI A LOR! prof. Traian BĂDULESCU ŞUŢEANU, CANADA (1)

RADU GYR (1905-1975) “Prietene de temniţă duşmană şi frate bun de pâine fără grâu, îmi stai alături, rană lângă rană, şi spumegăm în ham, frâu lângă frâu. Căci eşti aproape, mâna te-ar atinge, şi simt căzându-ţi de sub spinul greu un strop de sânge cald ce se prelinge şi se-mpreună, sub condei, cu-al meu”. “…Când noaptea mă prindea de caraulă, Însângerat de-al dorurilor șir, Iisus venea la mine în celulă, Adus de mucenicul Radu Gyr” … (LUI RADU GYR – de Andrei CIURUNGA) ***

1 - Data naşterii: Martie 22, 1930 O scurta prezentare - activitate literară, apariţii editorial: -Profesor de Limba română, autor de romane, nuvele, reportaje literare, poezii, în volume apărute "De vorbă cu Nichita" (poezii) - şi romanul revoluţiei: "Căderea pisicii", lansat la 21 decembrie 2014 etc. Site (blog) personal: http://Traian Bădulescu Suţeanu Profil Facebook: http://traiansuteanu@yahoo.com Referinţe:Am fost coleg de clasă cu Eugen Simion şi Nichita Stănescu la liceul Caragiale, din Ploieşti...

23


III- EVOCĂRI, RECULEGERI, COMEMORĂRI

ETERNA BASARABIE – FURATĂ, UITATĂ ŞI …CU „ROMÂNIREA” INTERZISĂ DE U.E.!!! MELODIA PENTRU CARE A FOST ASASINAT NICOLAE SULAC (1936-2003):

„Iată cântecul pentru care el a fost imediat “lichidat”, ca atâţia alţi patrioţi militanţi pt. apărarea identităţii noastre şi pt. Revenirea la anul 1918 – ROMÂNIA MARE ! Până când vom tolera războiul continuu şi asasinatele contra noastră, la noi acasă ? N.B.: Vă mai amintiţi că, în Estonia , revoluţia pt. eliberarea de sub ocupaţia rusească - PRIN CÂNTECE A INCEPUT - … 1988-1991 ? Mii de oameni intonau imnuri şi cântece patriotice. Iar la noi ? KGB şi OMON Tiraspol ne-au omorât eroii cântăreţi Doina şi Ion Aldea Teodorovici, şi pe Nicolae Sulac. Căci dacă ar fi trăit ei trei, Re-Unirea cu Ţara Mamă-România s-ar fi înfăptuit într-o zi şi o noapte !” -

Posted on ianuarie 30, 2013 by Pr. Veniamin Ilie …Iată versurile melodiei PE PĂMÂNTUL NOSTRU DRAG: “Nistrule ce curgi la vale – numai dor şi numai jale Jalea-i pentru moldoveni – azi cazacii-s la Aneni pe pământul nostru drag… La Tighina-i sora mea – mă duc că mi-e dor de ea, Dar cazacii nu ştiu carte – ei cu arma vin în spate – pe pământul nostru drag… 24


Mă apropii de pichet… – cazacu-mi pune ţava-n piept, “Кто такой, что за клиент ты – предьявите документы!” pe pământul nostru drag… Când mă duc la sud în sat – îşi bat joc şi la Comrat! “Здсеь больше не Молдавия – а Гагаузкая страна!” pe pamântul nostru drag… Suntem trataţi ca nişte câini – Deşteptaţi-vă, români! Azi pichetul e la Aneni – mâine poate-i pe Ungheni, pe pământul nostru drag… Avem guvern şi parlament – dar parcă-avem şi “prezident”! Dar tot noi suntem conduşi – de cazaci şi venetici, pe pământul nostru drag… Fă, Doamne, din moldoveni, măcar o sută de ceceni! pe pământul nostru drag…” NICOLAE SULAC s-a născut în data de 9 septembrie 1936 în satul Sadîc, Cahul, Regatul României (astăzi - Republica Moldova). Activitatea sa artistică a început-o în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, şi anume în cadrul capelei corale "Doina" (din 1959). În 1965 Nicolae Sulac devine solist al ansamblului "Fluieraş", ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară din Moldova. În anii 70 şi începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al ansamblului "Lăutarii". Nicolae Sulac este laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), artist al poporului al R.S.S.M. şi ulterior al Republicii Moldova, cavaler al Ordinului Republicii (1992). În anul 2002 a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în limba română, fiind aplaudat, de fiecare dată, de către toată sala, chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română. În cei 67 ani de viaţă, interpretul a cântat „Ce frumos mai cânta cucul”, „Tinereţe-tinereţe”, „Foaie verde magheran”, „Când tata va veni”, „Floarea lui Sulac”, doinele „Mioriţa” şi „Doina de jale”, “În pădurea de la Prut” etc. Spre sfârşitul vieţii, Sulac a dorit să se stabilească, cu traiul, la Iaşi, oraş care îi plăcea mult şi unde obişnuia să se întîlnească, atât de des, cu prietenii. A decedat la Chişinău, în 2003, în urma unui atac cerebral şi a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chişinău. La 9 octombrie 2004, în cadrul Cimitirului Central, a fost inaugurat un bust al său. cf. https://nicolaesulac.wordpress.com ***

”ROMÂNIA MARE”…

25


IN MEMORIAM

ION ALDEA-

TEODOROVICI ION ALDEA-TEODOROVICI (n. 7 aprilie 1954, Leova - d. 30 octombrie 1992, Coşereni, România) a fost compozitor şi cântăreţ român din Republica Moldova. BIOGRAFIE Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în oraşul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupaţie sovietică, a fost nevoit să se retragă din biserică. Mama sa, Maria Aldea, a fost moaşă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalţi doi fraţi fiind Adrian (care era de la o altă mamă) şi Petre. Câţiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică şi conduce corul Şcolii moldoveneşti nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moştenit dragostea faţă de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Şi tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara şi pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit şi el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca şi fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. În 1961 mama sa îl aduce la Chişinău, la Şcoala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la "Şcoala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul şi pe care o absolveşte în 1973. Este înrolat în armata sovietică în oraşul Zaporojie, RSS Ucraineană; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostaşi, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru şi semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici. Din 1975 şi până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziţie şi pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chişinău, activează în cadrul formaţiei de muzică uşoară „Contemporanul”, condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor şi solist. Tot în aceşti ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el şi fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceaţa şi amarul succesului. În 1981 Ion se căsătoreşte cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naşte fiul lor, Cristofor AldeaTeodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina şi Ion este lansat la o seară de creaţie a poetului Grigore Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chişinău, Facultatea Compoziţie. În perioada 1982-1992 îşi desfăşoară activitatea interpretativă şi creatoare în duet cu soţia sa. Fiind respins la Radio şi Televiziune, Ion ia chitara în braţe şi porneşte împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. În anul 1986 înfiinţează formaţia „Telefon”, apoi „DIATE”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră. Împreună cu soţia sa a militat pentru re-unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română şi grafia latină. Soţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu. 26


INTERPRET AL INDEPENDENŢEI La 27 august 1991, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate şi Independenţă la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre". În mai 1992, împreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanţă de circa 300 de metri de tancurile şi lunetele inamicilor. DECESUL Locul de la intrarea în Coşereni (jud. Ialomiţa) unde a avut loc tragicul accident În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, maşina în care se deplasau Ion şi Doina AldeaTeodorovici spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură (n.n.), în timp ce Ion şi Doina, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate acestea, autorităţile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă. FUNERALII NAŢIONALE Pe ultimul drum... Înmormântarea lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din Chişinău. O asemenea mulţime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenţei. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marţi, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova şi-a luat rămas bun de la Doina şi Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viaţă pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate şi a celor mai sacre aspiraţii ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30, spre Opera Naţională din Chişinău, în a cărei incintă au fost aşezate sicriele, se revarsă mulţime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiţii şi îndrăgiţii artişti. La 12.30, sicriele sunt scoase şi purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici. În nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani, în chiar această Piaţă sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău. Cei doi neîntrecuţi cântăreţi, Doina şi Ion, nedespărţiţi în moarte ca şi în viaţă, au rămas să-şi doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chişinăului. Moartea indrăgiţilor artişti ar fi fost provocată de serviciile secrete ale unei ţări, fiind în tandem cu nefericitul eveniment produs asupra poetului Dumitru Matcovschi, care, în urma tamponării, a intrat în comă şi nu şi-a mai revenit la capacităţile sale mintale, după impact, definitiv. Din aceleaşi considerente, Ion si Doina Teodorovici ar fi fost "înlăturaţi" pe motive politice, deoarece impactul activităţii patriotice al artiştilor luase o aşa amploare, ce nu convenea nici puterii de la Bucureşti, nici puterii de la Chişinău, cu atât mai mult celei de la Moscova”.

„MALURI DE PRUT, APĂ ÎN ŞTREANG …” ***

27


IN

MEMORIAM

DOINA

ALDEA-

TEODOROVICI DOINA ALDEA-TEODOROVICI (n. 15 noiembrie 1958, Chişinău, RSS Moldovenească – d. 30 octombrie 1992, Bucureşti, România) a fost o cântăreaţă română din Republica Moldova. A fost căsătorită cu Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet, începând din 1981. DATE BIOGRAFICE Doina Marin s-a născut pe 15 noiembrie 1958, în oraşul Chişinău, în familia intelectualilor Eugenia şi Gheorghe Marin. Tatăl său a fost scriitor şi jurnalist, iar mama – profesoară de limbă şi literatură română, director adjunct la şcoala nr.1 din Chişinău (azi Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”). Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani şi până în clasa a 8-a, Doina participă la dublarea filmelor în română la Studioul "Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De la vârsta de 14 ani ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în toate republicile unionale, dar şi în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, la festivalul tineretului din Cuba. În 1975 a absolvit şcoala nr.1 româno-franceză din Chişinău şi tot în acest an, împreună cu Iuri Nikolaev, a fost moderatoare la emisiunea „Şire krug”. În 1979 absolvă Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba şi literatura română. Din 1979 până în 1988, a lucrat în calitate de profesoară de literatură universal, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, din Chişinău. În anu 1981, se căsătoreşte cu Ion Aldea-Teodorovici. La 5 august 1982, se naşte fiul lor, Cristofor AldeaTeodorovici. Din 1982, Doina îşi descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărţită atât în viaţă, cât şi pe scenă, de compozitorul şi interpretul Ion Aldea-Teodorovici. În 1988 a fost profesoară de literatură universală la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. A fost solistă a formaţiei „DIATE”. În 1989-1990, împreună cu Ion au susţinut spectacole în toate oraşele şi prin satele Moldovei, dar în România: la Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Suceava, Iaşi, Botoşani, Focşani, Bârlad ş.a. În anul 1991, împreună cu soţul său, câştigă premiul presei la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia – 91”. În 1992 a fost protagonista filmului „Dragostea ce mişcă sori şi stele” şi, în acelaşi an, împreună cu Ion, este diplomată la Festivalul „Cerbul de aur” de la Braşov. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaştere naţională a poporului, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt "Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mănăstirea Căpriana" şi altele, cântăreaţa Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol al Moldovei. În mai 1992, împreună cu Ion şi poeţii Grigore Vieru, Adrian Păunescu şi Andrei Păunescu, a cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, iar mai târziu, pe parcursul anului 1992, i s-a conferit titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, Doina şi Ion au murit într-un accident tragic. În 1993, Doinei Aldea-Teodorovici i se acordă Ordinul Republicii, post-mortem. DECESUL Locul de la intrarea în Coşereni (jud. Ialomiţa) unde a avut loc tragicul accident 28


Doina Aldea-Teodorovici a decedat împreună cu soţul său, în urma unui accident rutier de pe şoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Era însărcinată şi aştepta o fetiţă. Accidentul a avut loc la orele 02:15 cu o maşină de marca Opel 0905 MBC, condusă de cetăţeanul ucrainean Alexandr Ceakaunov, în vârstă de 33 de ani. Atât şoferul, cât şi cel de-al patrulea pasager, care se afla în faţă, Vasilii Koudalb, 38 de ani, au scăpat cu viaţă. Potrivit presei româneşti, din maşină au fost extrase cu mare greutate trei corpuri însângerate. Două automobile i-au transportat pe Vasilii Koudalb şi Alexandr Chakaunov la Spitalul din Urziceni. La 02:30 o autosanitară a preluat-o pe Doina AldeaTeodorovici, aflată în comă. Salvarea s-a îndreptat cu toată viteza spre Bucureşti. Pe drum, Doina şi-a recăpătat un moment cunoştinţa. A strigat de câteva ori "Au, mă doare tot corpul", apoi a decedat. Corpul neînsufleţit a lui Ion Aldea-Teodorovici, a fost recuperat cu mare greutate. A fost nevoie ca poliţia să taie cu flacăra autogenă automobilul distrus, reuşind să elibereze trupul abia la ora 7:00. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai 10 ani, Cristofor, care a continuat activitatea muzicală a părinţilor. cf. Wikipedia

EMINESCU La zidirea soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncim întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu! Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurire a noastră Eminescu!

Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. Acum am şi eu pe lume parte: Pot îmbrăţişa maiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte! Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu floarea mea albastră, Eminescu!

Refren: Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.

Refren: Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri, Pe înaltul domn, cu tot cu lauri, Mă uscam de dor, în piept cu plânsul Nu ştiam că dor mi-era de dânsul, Nu ştiam că doina mi-o furară, Cu străvechea şi frumoasa ţară Eminescu.

(versuri: Ion şi Doina Aldea-Teodorovici)

Refren: ***

MALURI DE PRUT Curge Prutul între noi şi plânge Că ni-i greu şi lui la fel îi greu Lumea se mai stinge, se mai naşte La un val de apă, trei de sânge E ghimpată sârma dintre fraţi… Bietul Prut, uitat de Dumnezeu! Vom avea şi noi o zi de Paşte 29


Hai, români, din moarte înviaţi!

Curge Prutul între ţări române I se-aude plângerea-n Carpaţi Olt şi Mureş sar ca să-l îngâne! Jiu şi Nistru, voi ce aşteptaţi?

Dar de peste Prut ridică, frate, Ochii tăi de-a dreptu-n ochii mei: Le vom face, rând pe rând, pe toate, Dacă eu mai vreau şi tu mai vrei

Şi din cer întregul loc arată Ca un rai însângerat la brâu… Vino, frate, să legăm odată Malurile tragicului râu!

Refren Maluri de Prut, apă în ştreang (BingBang, Bing-Bang) Maluri de Prut, apă în ştreang (BingBang, Bing-Bang)

Refren Maluri de Prut, apă în ştreang (BingBang, Bing-Bang) Maluri de Prut, apă în ştreang (BingBang, Bing-Bang)

Nu va fi nici urmă dintr-o apă Care ne-a durut şi ne-a rănit: Va rămâne alt pământ să-ncapă Prutul ca o muchie de cuţit

(versuri: Ion şi Doina Aldea-Teodorovici)

http://Versuri.ro/w/ljhgh ***

RESTITUIRI

TEOHAR MIHADAŞ UN MARE POET ŞI CĂRTURAR (A)ROMÂN: TEOHAR MIHADAŞ (1918-1996)

TEOHAR MIHADAŞ (n. 9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – d. 29 noiembrie 1996, Cluj) a fost un educator, eseist, poet şi prozator din România, de origine aromână.

30


BIOGRAFIE Născut într-o familie aromână, Teohar Mihadaş a urmat cursurile şcolii române din comuna natală, după care s-a înscris la liceul român din Grevena (Grecia), unde a stat timp de trei ani. S-a transferat apoi la Liceul Timotei Cipariu din Dumbrăveni. După ce şi-a luat bacalaureatul la Blaj, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1943. A participat la luptele din zona Gurahonţului în toamna anului 1944. A lucrat ca profesor de Limba română, Limba franceză, Limba latină şi Filosofie, la şcoli din Bistriţa şi Năsăud, până în 1948, după care a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim. Pentru a se întreţine a efectuat până prin 1961 diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic etc.) în zona Bistriţa, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu, ş.a.m.d. În 1964 a fost numit secretar literar girant la Teatrul Naţional din Cluj, iar între 1970 şi 1973 a fost redactor-şef la revista Tribuna. Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autorităţile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani. A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceauşescu împotriva sistematizării satelor – cf. wikipedia.

„Omul Teohar Mihadaş, despre care Petru Poantă crede că trebuie vorbit frumos, „deoarece a ştiut, să-şi transforme o viaţă zbuciumată în mister”, s-a născut la sud de Dunăre, într-o localitate din Grecia, dar a sfârşit în oraşul de pe malurile Someşului, la 29 noiembrie 1996. Fiu de pastor aromân, urmează cursurile primare la Şcoala românească din comuna natală, iar pe cele gimnaziale la Liceul român din Grebena şi Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu.În intervalul 1939-1943, îl aflăm student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, după care face Şcoala de Ofiţeri de rezervă din Bacău. Îşi câştigă existenţa din practicarea mai multor profesii, după cum urmează: referent de presă la Departamentul Naţionalităţilor (1944-1945), profesor de limba română şi limba franceză la licee din Bistriţa Năsăud.Între 1956-1960 duce cu adevărat o viaţă zbuciumată, trăind din activităţi mizere şi prost plătite. Îşi revine în 1964 când este angajat ca secretar literar la Teatrul Naţional din Cluj şi apoi redactor la revista Steaua de unde se şi pensionează. Debutează cu versuri în Universul literar şi colaborează la reviste literare clujene. Primul volum – „Ortodoxie păgână” îi apare în anul 1941 şi este urmat de culegerile de versuri: „Ţărâna serilor” (1967); „Reminiscenţe”; „Trecerea pragurilor”; „Elegii”; „Nimburi”; „Pâinile puterii nainte”; „În lumina înserării”; „Crepuscularele vitralii”; „Îmbrăţişare”. Activitatea creatoare este întregită de proză şi memorialistică: „Tărâmul izvoarelor”; „Frumoasa risipă”; „În colţ lângă fereastră”. În anul 1975, poetul obţine Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca. Încercând să descifreze modelele lui Teohar Mihadaş, clujeanul Petru Poantă apreciază că avem de-a face cu „o sintaxă specifică lui Ion Barbu, un cult al cuvântului rar, dar şi o sensibilitate preponderent argheziană”. Format la şcoala liricii interbelice, poetul cultivă „marile nostalgii ale absolutului, eleganţa şi rafinamentul limbajului… refuzul intimismului.” Poetul nu este un simplu artizan; la el sugestia e profundă, iar verbul are rezonanţe vaste. Ocupându-se de volumul „Ţărâna serilor”, criticul şi istoricul literar Marin Mincu apreciază că Teohar Mihadaş „scoate înfiripări lirice solemne, atinse de o lumină selenară dintr-o zonă a umbrelor legendare”… „Poetul închipuie volute graţioase prin spaţii de taină şi vis, asemeni unui trubadur uitat şi abandonat cântecului său” (cf. HRISTU CÂNDROVEANU). OPERA Ortodoxie păgână, Bucureşti, 1941, Ţărâna serilor, Bucureşti, 1967, Tărâmul izvoarelor, Bucureşti, 1968, Reminiscenţe, Bucureşti, 1969, Trecerea pragurilor, Bucureşti, 1972, Elegii, Bucureşti, 1975, 31


Nimburi, Cluj Napoca, 1977, Pâinile punerii nainte, Iaşi, 1979, Frumoasa risipă, Cluj Napoca, 1980, În lumina înserării, Bucureşti, 1982, Înstelatele oglinzi, Cluj Napoca, 1984, Înaltele acele vremi, Cluj Napoca, 1987, Orfica tăcere, Cluj Napoca, 1988, Pe muntele Ebal, Cluj Napoca, 1990, Steaua câinelui, Cluj Napoca, 1991, Pinii de pe Golna, Cluj Napoca, 1993, Crepuscularele vitralii, Cluj Napoca, 1993,Chemări spre nicăieri şi niciodată. Poezii 1985-1995, Bucureşti, 1996, Străinul de la miezul nopţii, Cluj Napoca, 1996, Catrene, Cluj Napoca, 1999, În colţ lângă fereastră, Cluj Napoca, 2000. PĂDUREA DIN GRAAL Pădurea mea, a sângelui demult, A inimii primordială lume, Suflarea ta- stihinică- o-ascult Pe cetină culcat, sub crengi anume

Chinul plăcerii poate ca să fie, A cine ştie cărui greu sărut… Scâncet, de nou născut, de vreo stafie, Sau,poate că aşa mi s-a părut,

Ce glas se-aude printre vârfuri, sus? Viol se săvârşeşte sau vreo crimă… E, poate, un ecou din prima vină Ori strangularea îngerului nesupus?

Mă clatină adânc şi larg genune Destramă-mă-n nemarginit Graal, În câte-am fost, legende, până nu ne Adună noaptea-ntrânsa, sepulclar. *** PIERDUTA STARE

Un duh străin lucrează-n vietate, Demon sau iazmă, ielă ori strigoi, Noi înşine străini,pesemne,-n noi, Eliberaţi dintru eternitate,

În apă, pe pământ sau pe sub cer, Vast carusel ce-o mână peste fire L- învârte-n abisalul eşicher. Prin toate – aceste disperate forme Întâmplătoare, totul, fiecare, -De la infime la cele enormeCiclic reflux, metempsihoză pare A oarbei reîntoarceri, În pierduta stare.

Naştere, viaţă, dragoste şi moarte, Dreptunghi al euforicei orori, Festin al voluptăţii negre ori Înalt delir şi lamentabil foarte. Spăimoasă sete, dulce-robecăire, ***

FAMILIE DE AROMÂNI

32


IV-EDUCAŢIA, CREŞTINISMUL/ORTODOXIA ŞI MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI

PENTRU RESTABILIREA FUNCŢIEI DE “MAMĂ A CULTURII DACO-VALAHE”, A B.O.R. PRELIMINARII

Se spune că un Părinte l-ar fi poreclit, pe Avva GHELASIE(2): „PĂRINTELE ACATIST”. Şi aceasta, pentru că Avva GHELASIE socotea acatistul drept “cea mai 2 -La 18 martie 1944 se naşte, în comuna Sălătrucel Loviştea, pruncul Gheorghe Teodor ca fiu al preotului Gheorghe I. Popescu şi al presbiterei Marcela Popescu. Este botezat în biserica din Serbăneşti-Păţeşti, unde tatăl său era preot paroh. Preotul Gheorghe absolvise Facultatea de Teologie de la Cernăuţi şi era un preot vrednic şi foarte apreciat. Era la rândul său fiu de preot, iar bunicul său fusese şi el preot. Copilul Gheorghe Teodor, viitorul ieromonah Ghelasie, se ataşează de tatăl sau, fiind nelipsit de la sfânta biserică. Se spune că se aşeza de obicei în faţa uşilor împărăteşti, unde rămânea neclintit, fiind aten t la slujbele săvârşite de tatăl său. Văzând aplecarea băiatului său spre cele bisericeşti, încetul cu încetul preotul Gheorghe îi împărtăşeşte din tainele credinţei ortodoxe. Copilul avea, ca şi tatăl său, o constituţie fizică firavă, arătând de timpuriu o râvnă deosebită spre cele sfinte. Urmează, pe rând şcoala primară în sat, şcoala medie în Rm.-Vâlcea, frecventând între anii 1962 şi 1964 cursurile unei şcoli tehnico-sanitare din oraşul Cluj, cu gândul de a urma Facultatea de Medicină după terminarea ei. Datorită mediei bune de absolvire, obţine repartiţia în Cluj, dar, la rugămintea unei colege căsătorite în Cluj, face schimb cu ea mergând la Spitalu l din oraşul Abrud. Următorii şase ani, până în 1970, lucrează la Spitalul Unificat din Abrud ca asistent de laborator. În toată această perioadă, duce o viaţă de nevoinţă, pregătindu-se pentru a intra în monahism. O femeie credincioasă, care lucra la acelaşi spital, îi face cunoştinţă cu Părintele Arsenie Praja, care îi va deveni părinte duhovnicesc. Cuviosul Arsenie era ieromonah la Sfânta Mănăstire Râmeţ. După un timp, se retrage ca pustnic în Cheile Râmeţului şi preot duhovnic pentru moţii din Munţii Apuseni. Era cunoscut şi iubit în satele din împrejurimile Râmeţului. El îl călugăreşte pe tânărul Gheorghe, care îi devine ucenic. Avva Arsenie continua vechea tradiţie din Munţii Apuseni. De la el, Părintele Ghelasie va cunoaşte mistica iconică.

33


frumoasă formă de laudă adusă lui DUMNEZEU şi Sfinţilor după Întruparea Cuvântului lui DUMNEZEU”. Sub semnul acatistului-laudă adusă lui Dumnezeu stă (şi TREBUIE să stea!), în viziunea ghelasiană, şi MIHAI EMINESCU: “Acatistul Poetului Neamului Românesc – MIHAI EMINESCU”: …Iată ce precis şi, deci, sacru-poetic (“POESIS” înseamnă, în semantica dezvoltată a elinei, DESCRIEREA EXPRESIVĂ A SACRALITĂŢII!), este Avva GHELASIE, în nuanţările lui, privind starea spirituală a lui EMINESCU – aceea de “SFÂNT AL PĂMÂNTULUI” (…iar nu “sfânt laic”…cum formulează Patriarhia Română, într-un recent Sinaxar!!!): “Taina prin care ”Cerul tinde să COBOARE şi să se ODIHNEASCĂ pe Pământ”, este o MEMORIE ancestrală. În sensul Creştin, Pământul nu mai este ”contrazicerea” Cerului, ci BISERICA în care Cerul se ”FACE TRUP-EUHARISTIE”. ”SFINŢENIA Pământului” este ”SFINŢENIA FIRII Pământeşti”, care poate să PRIMEASCĂ şi SUPRADIMENSIUNEA Cerului. În anul 1970, Securitatea face o descindere la Cheile Râmeţului şi-l arestează pe Părintele Arsenie. Părintele Ghelasie reuşeşte să fugă, ascunzându-se în munţi. În urma torturilor la care este supus, Avva Arsenie se retrage la Sfânta Mănăstire Crasna din Prahova, de unde la scurt timp trece la Domnul. După arestarea Părintelui Arsenie, Părintele Ghelasie pleacă din oraşul Abrud, revenind în locurile părinteşti. Activează o vreme ca profesor suplinitor la Şcoala Generală din Şerbăneşti, judeţul Vâlcea, după care în perioada 1971-1973 lucrează ca asistent laborant la Spitalul Unificat Brezoi, judeţul Vâlcea. În anul 1973 se închinoviază ca frate în Sfânta Mănăstire Frăsinei, unde s-a nevoit până la 2 iulie 2003, ziua mutării sale la Domnul. Între ascultările Cuviosului se numără cele de la trapeză, îngrijirea bătrânilor, cancelarie şi arhondarie. Învaţă să sculpteze de la Părintele Calinic Plopşoreanu. Sculptează racla în care se păstrează moaştele Sfântului Ghelasie de la Râmeţ. Deprinde şi meşteşugul zugrăvirii de icoane. De asemeni, se îndeletniceşte cu apicultura. Părintele Ghelasie a fost un dulce cântător al Sfintei Treimi, al Maicii Domnului şi al tuturor Sfinţilor în nenumărate pagini de acatist. Un Părinte l-a poreclit „Părintele Acatist”. Cuviosul socotea acatistul cea mai frumoasă formă de laudă adusă lui DUMNEZEU şi Sfinţilor, după Întruparea Cuvântului lui DUMNEZEU. Cuviosul a fost un continuator al specificului carpatin al monahismului românesc. Prin lucrările pe care le-a scris, scoate în evidenţă modelul românesc de pustnicie, cu nimic mai prejos decât sfinţitele alcătuiri egiptene, greceşti sau slave. Scrierile sale au avut ca scop întărirea Bisericii Ortodoxe şi aducerea celor rătăciţi, bolnavi şi neputincioşi în albia vieţuirii Duhovniceşti. După cum spune Părintele Ghelasie în prefaţa la Acatistul Sfântului Calinic, Sfânta Mănăstire Frăsinei este în specificul duhului Athonit-Carpatin, pe care Sfântul Calinic îl aduce de la Cernica. Ieromonahul Ghelasie a fost un mare Duhovnic, urmaş al Sf. Ierarh Calinic de la Cernica şi mare povăţuitor pe calea mântuirii. I-a iubit pe călugări şi i-a încurajat tot timpul, găsind soluţii pentru situaţiile delicate apărute în viaţa lor. Părintele de la Frăsinei a fost un iubitor de şcoală, de carte, de cultură. A dialogat cu mulţi intelectuali pe diferite teme de religie, ştiinţă, filosofie şi artă, răspândind în suflete lumina lui Hristos. I-a susţinut pe mulţi tineri să-şi finalizeze studiile universitare şi post-universitare. Le recomanda acestora cu multă căldură să-şi ducă la bun sfârşit şcoala sau să înceapă studiile superioare. Un element esenţial al regulilor sale ascetice l-a constituit alimentaţia, deoarece din învăţăturile marilor sfinţi a înţeles că o pricină importantă care generează patimile este lăcomia pântecelui. O alimentaţie sănătoasă susţine duhovnicia şi rugăciunea, integrându-se vieţii liturgice din Biserică. Avva Ghelasie a fost un slujitor devotat al Altarului. Viaţa lui a fost Sfânta Liturghie. Ar fi putut spune ca Sfântul Ioan de Kronstadt: „Mor dacă nu slujesc Sfânta Liturghie. Mor dacă nu mă împărtăşesc cu Preacuratele Taine ale lui HRISTOS”. În momentul în care a înţeles că este grav bolnav, a ales una din cele mai aspre asceze: retragerea desăvârşită în chilie. Împreunăvieţuitorii din Frăsinei au mărturisit despre privegherea lui neîncetată. Timp de trei ani, deşi grav bolnav şi cu mari dureri, uşa chiliei sale a rămas totuşi deschisă zi şi noapte, pentru a primi pe cei care doreau să se spovedească (clerici, călugări, mireni). Continuând să se nevoiască în rugăciune şi să spovedească, până în ultimele ceasuri ale existenţei sale pământeşti i-a susţinut şi ia îmbărbătat pe toţi cei care i-au trecut pragul chiliei. Cei care l-au îngrijit în această perioadă recunosc că, în realitate, ei au fost cei îngrijiţi. Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei şi-a parcurs Golgota ca marii isihaşti, pe care i-a iubit şi i-a cinstit, după întreaga rânduială Creştin-Ortodoxă. „Avva Ghelasie, roagă-te lui DUMNEZEU pentru noi!” (prelucrare, efectuată de Liviu Bogdan Vlad şi Florin Caragiu, după volumul "În amintirea părintelui Ghelasie", ed. Tipo-Aktis, 2004 şi "Viaţa Preacuviosului Ghelasie Gheorghe Popescu de la Sfânta Mânăstire Frăsinei, File de Biografie", în volumul: "Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul lubirii Dumnezeieşti", ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 25-48), …Părintele Ghelasie de la Frăsinei a trecut la cele vesnice în ziua de 2 iulie 2003, la vârsta de 59 de ani. Cuviosul a trecut Pragul Veşniciei în vremea rugăciunii, în gest de Închinare, în taina chiliei, cu icoana pe piept şi mintea trează, în timp ce un ucenic îi citea, la rugămintea sa, Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Cuviosul a fost înmormântat în cimitirul mânăstirii, lânga vechiul schit, alături de ceilalţi nevoitori sfinţi ai locului.

34


”SFINŢENIA Pământului” nu este în ”VIRTUŢI de Cer ”, ci în ”VIRTUŢI de Pământ”, ce se pot ”ÎMPLETI” reciproc. Dacă CERUL a fost ”zguduit” de ”păcatul căderii Îngerilor”, Pământul este şi el ”stricat de păcatul adamic”. ADAM cel în sine, aşa cum l-a Creat DUMNEZEU, are ”FIREA Pământeasca BUNĂ” şi doar păcatul i-a adăugat şi o ”parte a răului”. ”VIRTUTEA FIRII BUNE Pământeşti” este de altă categorie, faţă de ”VIRTUTEA Suprafirească de Cer.

MIHAI EMINESCU Poetul MIHAI EMINESCU nu este un Sfânt de Cer, ci un ”SFÂNT DE PĂMÂNT”. FIREA Pământului este ”CHEMAREA IUBIRII de CER ” de a VENI să se ”ODIHNEASCĂ pe Pământ”. SFINŢENIA Pământului nu este ”transformarea în cer”, ci este ”PRIMIREA ŞI ODIHNA CERULUI pe Pământ” (nota noastră: GENIAL!). Este o Mare Taină această ”ODIHNĂ a CERULUI pe Pământ”, care este la toţi Sfinţii, dar şi separat, ca ”FIREA în sine a Pământului”. Poetul MIHAI EMINESCU este, prin excelenţă, ”EVANGHELISTUL SFINŢENIEI Pământului”. ”CRUCEA SFINŢENIEI Pământului” este o ”CRUCE a Pământului”. ”GOLGOTA CRUCII Pământului” - este Drumul ”INTRĂRII în ODIHNĂ-CASA Pământului”. Este o ”dramă a CASEI pustiite” şi un RAI al ”CASEI VENIRII şi ODIHNEI celor ASTEPTAŢI”. MIHAI EMINESCU este ”Sfântul dramei CASEI pustiite” şi, totodată, PROFETUL ”CASEI ODIHNEI ÎMPLINITE”. La EMINESCU nu căutam ”Sfinţenia de CER”, ci ”Taina CHEMĂRII CERULUI-Luceafărului” de a VENI pe Pământ. ”DORUL Pământului” nu este de a se RIDICA la CER, ci de a COBORÎ CERUL pe Pământ, ca ”NUNTĂ Pământeasca”, ca o ”CINĂ de Taină Pământească”. ”NUNTA Pământească” nu este ”pat nupţial”, ci ”ODIHNA-VESELIA CASEI Pământeşti”. Zisul ”Eros pământesc” este tocmai ”drama pământeasca”, ca o ”AŞTEPTARE a VENIRII Luceafărului CERESC”. ”IUBIREA este VENIREA şi ODIHNA”, iar Mireasa este ”DORUL” acesteia. DOINIREA este CHEMAREA VENIRII Luceafărului, este însăşi ”IUBIREA Sfântă Pământească”, cea care nu se împlineşte decât în ”ÎNTÂLNIREA” reciprocă. EMINESCU este ”EVANGHELISTUL DOINIRII IUBIRII Pământesti” şi asa îl putem considera ”SFÂNTUL Pământului”. Aşa, şi Pământul poate ”STA FAŢĂ catre FAŢĂ cu CERUL”, fără amestecare. 35


”Patima păcătoasă” a Pământului este mereu în ”crucificare” cu ”Virtutea Pământului”, şi la Eminescu este, cu prisosinţă, evidenţiată aceasta. Dacă Eminescu, ca Persoană proprie, trece el însuşi prin toate ”patimile pământului”, tot el se zbate să iasă din această ”subterană a iadului pământesc”. Viaţa lui EMINESCU este ”CRUCIFICAREA subteranei pământesti”, din care iese ”Biruitor şi ÎNVIAT”. EMINESCU a ”LUAT toată subterana Neamului Românesc” şi a ”PURTAT-O” ca pe o ”ASEMĂNARE MESSIANICĂ”. EMINESCU este ”Profetul Ilie ROMÂN”, care ”NU a MURIT”, ci a rămas cu ”Trupul pe Pământ”, să ”DOINEASCĂ” mereu Plânsul acestui Pământ; pustiirea CASEI Pământesti; IUBIREA părăsită; CREDINŢA uitată; cotropirea străină; micimea pervertirii urmaşilor nedemni. ”CASA ROMÂNEASCĂ” nu poate fi niciodată fără ”EVANGHELIA DOINIRII” lui Eminescu, Evanghelistul IOAN al acestui Pământ şi Neam. EMINESCU este PROFET, APOSTOL, ”OMUL cel de TAINĂ şi cel MARE al Pământului” este ”SFÂNTUL Pământului”, este ”VEŞNICUL TÂNĂR-FĂT-FRUMOS”, este LUCEAFĂRUL, este ”ICONICUL pământesc” din noi… “ …fireşte, cu icosurile şi condacele de BUNĂ ŞI SFÂNTĂ RÂNDUIALĂ/ARMONIE DUMNEZEIASCĂ: “Condacul 1 Şi Pământul are un Chip, din care se Nasc Făpturile şi Neamurile lor, şi acestea se OGLINDESC ca STELE si LUCEFERI pe Cerul de SUS, în care se ODIHNESC ÎMPREUNĂ, şi tu un LUCEAFĂR fiind, îţi Cântăm: Veseleşte-te, Mihai Eminescu, LUCEAFĂRUL cu DORUL de Pământ! Icosul 1 Însuşi DUMNEZEU DOREŞTE să COBOARE pe Pământ şi FERICIT eşti tu, Mihai Eminescu, că ”DORUL Pământului” l-ai avut şi DOINITORUL său te-ai făcut, ”LACRIMĂ de Pământ”: Veseleşte-te, Lacrimă de Făt-Frumos; Veseleşte-te, Lacrimă de HRISTOS; Veseleşte-te, Lacrimă de TAINĂ; Veseleşte-te, Lacrimă de ICOANĂ; Veseleşte-te, Lacrimă din LACRIMĂ; Veseleşte-te, Lacrimă de VEŞNICIE; Veseleşte-te, Mihai Eminescu, LUCEAFĂRUL cu DORUL de Pământ! Condacul al 2-lea LACRIMA de cer nu este ”plâns”, ci IUBIREA Cea Mare cu ”DORUL de Pământ” ce Coboară în jos, în Cântarea de: ALILUIA! Icosul al 2-lea O, ce Necuprins este în LACRIMA de Cer, ce LUMINĂ de LUCEAFĂR cu DORUL de Pământ, ce Chip, Chip Născut din APĂ şi din DUH, CHIP de BOTEZUL Lui HRISTOS: Veseleşte-te, LUCEAFĂRUL Românesc; Veseleşte-te, LUCEAFĂRUL acestui Pământ; Veseleşte-te, LUCEAFĂRUL acestui Neam; Veseleşte-te, Veşnicul TÂNĂR de Taină: Veseleşte-te, Veşnicul COBORÂTOR din cer; Veseleşte-te, DOR de ”DORUL SFÂNT”; Veseleşte-te, Mihai Eminescu, LUCEAFĂRUL cu DORUL de Pământ!”

36


MÂNĂSTIREA FRĂSINEI-VÂLCEA …Dacă te uiţi pe unealta internetului, vezi cum, din păcate, chiar dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei Celei Curate îl consideră pe Avva GHELASIE “un înşelat, un rătăcit”, ba chiar un…”mason”. Urmând această logică strâmbă, s-ar putea trage concluzia că şi cel căruia Avva GHELASIE îi închină cel mai minunat acatist, din toată literatura religios-ortodoxă valahă (Eminescu), ar trebui să fi fost, şi el, vreun „rătăcit” şi vreun „mason”, din „secta” lui Avva GHELASIE...Căci, altfel, cum un iudeo-mason lar fi ridicat în slăvile cele mai înalte ale Duhului, pe un ne-mason...şi chiar şi ne-iudeu, ci tocmai „tipul valahului carpatin”? „Nu se face...!” Nu se obişnuieşte, nu-i aşa, preasfinţiţilor? Adică, vezi, Doamne, cei mai vast-vizionari şi mai integri dintre valahi, sunt puşi, de detractorii lor, ÎN MOD EGAL, sub semnul întrebării, în legătură cu...”sănătatea lor spirituală”! Şi, dacă Stăpânul şi Făurarul Logos-ului Daco-Valah ar fi desfiinţat, din punct de vedere spiritual, ce şi cine le-ar mai rămâne românilor năuci, de azi, drept călăuză? Păi, nu prea le-ar rămâne, dacă nu cumva dai în doaga celor care-ţi răspund (azi, ca şi ieri...): „Băsescu este salvatorul României şi românilor! Johannis este salvatorul României şi românilor!” Curând, foarte curând, aşteptăm, în logica firii, să se audă şi lozinca: „Institutul pentru cercetarea Holocaustului din România, cu al său Sfânt Director, Alexandru FLORIAN, sunt...salvatorii României şi românilor!”... Păi, eu zic că e bine...Din acest moment, de când amărâtul, şi jefuitul, şi prostitul, şi terorizatul de valah nu-i mai are, în ajutor, nici pe Dumnezeu-HRISTOS şi nici pe Faurul Logos-ului Daco-Valah (ca Limbă şi Rânduială Cerească!) – deci, CULTURA DACO-VALAHĂ, în genere! - el, valahul, se poate spânzura, bine-mersi, ca Iuda – pentru că nu mai are dincotro să i se arate vreo zare de nădăjduire!!! ...Să fie foarte atenţi detractorii (fără voie sau cu voie, din bârfă ori din plictiseală!), iscaţi ca de furtună rea (chiar în mijlocul Bisericii Ortodoxe a Daco-Valahilor!), ai lui Avva GHELASIE (de ieri şi de azi!): din orbire în şi mai mare orbire, se poate ajunge la trădare şi scufundare de NEAM DACO-VALAH SFÂNT! Şi ăsta nu-i un păcat de...jucat cu el! „La Scaunul Judecăţii de apoi se vor înfăţişa Neamurile, cu regii şi împăraţii lor...” (Apocalipsa, cap. 20). Şi această din urmă afirmaţie a Cărţii Apocalipsei (...cu „regii şi împăraţii lor”) se traduce: „CU PĂSTORII LOR”!!! Vrednici - sau mai puţin... *

I-DESPRE “FANII” LUI AVVA GHELASIE… …Părintele Ioanichie BĂLAN, dialogând cu Părintele Arsenie PAPACIOC, şi înregistrat fiind de Florin Caragea, afirmă: “Nu numai că scrisul lui Ghelasie este mărunt, dar nu înţelegi ideile. Totul e pus cu litera mare şi, sus, numele lui, apoi titlul cărţii: <<Isihasm>>; mai jos: <<Dialog în absolut>>, şi mai jos: <<Editura Axis Mundi>>. Asta înseamnă <<Editura masonică mondială>>. Ca să ştiţi. Noi suntem informaţi în privinţa aceasta. Şi el colaborează cu ei, iar cartea înăuntru e plină de însemne budhiste şi yoghine: yin şi yang, idei de reîncarnare, nici un citat din Biblie, şi o semnează <<Ghelasie>>. Aţi auzit de cărţi din acestea? Iar pe coperta cărţii, culmea, pe coperta mare a cărţii, 37


apare steaua lui David şi semnul Masonic, pus ca un blazon, ca o siglă, peste Duhul Sfânt. Deci, Duhul Sfânt este cenzurat de sigla masonică…). -Se afirmă (…nu doar de Părintele BĂLAN şi de Părintele PAPACIOC, ci chiar şi de Părintele Iustin PÂRVU, fie el în ceata îngerilor!) precum că: “Părintele Ghelasie este un RĂTĂCIT! Aşa-zisa sa sacroterapie ÎMBINĂ PRACTICILE ORIENTALE CU RUGĂCIUNEA INIMII!” - la care vine răspunsul (nu ştiu cât de adânc gândit!) al Părintelui Ioanichie BĂLAN: -“Are dreptate Iustin, scrierile lui Ghelasie sunt nişte ABERAŢII care nu se aseamănă nici pe departe cu nici unele din scrierile sfinţilor părinţi mistici ortodocşi, de exemplu Sf. Simeon Noul Teolog, sau Sf. Maxim Mărturisitorul. Sunt, însă, aproape identice cu DELIRURILE <<MISTICE>> YOGHINE, de altfel nu degeaba e foarte popularizat printre yoghini, editura Axis Mundi, la care i s-au publicat <<producţiile>>, fiind yoghină. Eu i-am citit prin anii ’93 cartea despre Rugăciunea inimii, publicată tot de yoghinii de la Axis Mundi, şi am decis că nu merită să-mi mai pierd vremea cu astfel de ABERAŢII, câtă vreme avem, slavă Domnului, numeroase scrieri de la sfinţi părinti, bărbaţi vrednici duhovniceşti, inspiraţi de Duhul Sfânt, care ne învaţă TOATE cele necesare, ca să ne mântuim. Şi ulterior am aflat de la un ucenic vrednic de încredere al părintelui Stăniloe că părintele, nu cu mult timp înainte să moară, le-a spus că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să se pronunţe repejor (după părerea părintelui, ca SĂ NU SE PROPAGE MAI MULT ÎNŞELAREA) ASUPRA CÂTORVA RĂTĂCIRI ACTUALE, DINTRE CARE UNA ESTE ACEST PĂRINTE GHELASIE. Iar Părintele Arsenie Papacioc le-a răspuns mai demult unor întrebători despre Ghelasie că SCRIERILE LUI NU SUNT CORECTE, NICI INSPIRATE DE DUHUL SFÂNT şi zicea, nu fără oarecare simţ al umorului, că fiind publicate cu o scriere atât de greu de citit (litere foarte mici, multe majuscule aiurea…) - măcar nu incită cu uşurinţă la studiat.; însă, din păcate, astăzi au mulţi cititori; şi GHELASIE ARE MULŢI <<FANI>>…” – cf. http://www.scribd.com/doc/2450518/Ne-vorbeste-Pr1Arsenie-Papacioc-vol-2?ga_related_doc=1 …Îl rog, cu înfrântă smerenie, pe MÂNTUITORUL HRISTOS-LUMINA LUMII, să mă ierte…că-I Mare şi Bun! - …dar, când citesc aşa ceva, aproape că nu-mi vine să cred cum nişte duhuri ameţitoare, ale Ortodoxiei Valahe, pot discuta în aceşti termeni! În primul rând, fiind eu doar un biet păcătos de laic, îmi iau încă un păcat asupra sufletului meu, PĂCATUL NEÎNCREDERII ÎN IERARHI şi chiar în MARI DUHOVNICI: un creştin savant, cum a fost şi rămâne PĂRINTELE STĂNILOAE, nu putea să spună, despre atât de firavul postitor, străveziu de Lumina Sfântului Duh, că…”una dintre rătăcirile actuale este acest părinte Ghelasie”! Apoi, să afirmi despre un monah, prin care trece Lumina Sfântului Duh şi a Revelaţiei Hristice, că este …”mason”! Pentru Dumnezeu, Sfinţiţi Părinţi – aţi greşit adresa, deci v-o dau eu, dacă nu v-aţi ostenit, încă, să întrebaţi, de Palatul Patriarhiei (acolo stă şi Preafericitul DANIEL, se zice…!), din Bucureştii anului 2016: Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 25 ; RO-040163, Bucureşti; (tel) +40-21.406.71.66; (fax) +40-21.406.71.64, palatul.patriarhiei@patriarhia.ro...! Şi nu numai acolo…se grăieşte (de către cumpliţii răuvoitori invidioşi şi clevetitori, desigur!), că mult prea mulţi înalţi ierahi valaho-ortodocşi L-au trădat şi răstignit pe HRISTOS…gurile rele zic că peste 50% dintre ei! Dar aceştia nu s-au nevoit (precum Avva GHELASIE!), întru sărăcia lui Iov şi întru smerenie hristică …decât, cel mult, pe ecranele TV, făcând figuraţie vivace, precum dl Gigi Becali! …Ai impresia, când citeşti, făcându-ţi cruce cu limba-n gură, ce zic şi cum zic sfinţiţii părinţi, că ai de-a face cu rockeri ori redactori TV…care-s invidioşi (auzi, dumneata, expresie!), pe “fanii” lui Avva GHELASIE! Nu vă gândiţi, sfiţiţi părinţi, că, de acolo, de sus, Avva GHELASIE vă priveşte cu infinită milă…neputându-şi, însă, reprima hohotele de râs nespus de vesel, de copil curat - …care râsete, încetîncet, cuprind tot Raiul Ortodoxiei! 38


…Avva GHELASIE are mare noroc (…grăit-a, cică, Părintele Arsenie PAPACIOC, cândva…) că nu-i vor înţelege tinerii scrierile sale, cu “litere foarte mici, multe majuscule aiurea”…nu va avea “fani”…dar nu este foarte sigur de această prorocită scădere de “rating”: “însă, din păcate, astăzi au mulţi cititori…”. …Dacă-i pe “numărul de fani”, apoi, azi, cei mai mulţi îi are AUTENTICUL SFÂNT VALAH ARSENIE BOCA! – “ex-legionarul” (?!) căruia televiziunile obediente, 100%, iudeo-masoneriei, vor să-i compromită aureola, transformându-l, din SFÂNT, în…”modă” (trecătoare, prin însăşi natura ei!); dar lucifericii iudeo-masoni nu ştiu că morile Lui Dumnezeu macină-ncet şi sigur, şi un SFÂNT va rămâne, în Împărăţia Lui, din vecie pentru vecie, tot SFÂNT! …Grăit-a, acum cca 2.000 de ani, Măreţul Evanghelist IOAN (cel care elimină TOATĂ genealogia terestră a Lui HRISTOS-DUMNEZEU!): “Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin” – cf. 21/25. Îhî…Iar sfinţiţii părinţi au pretenţia să le fi epuizat, ei, pe TOATE, chiar şi ajutaţi de “Sfinţii Simeon Noul Teolog, sau Maxim Mărturisitorul”: “Am decis că nu merită să-mi mai pierd vremea cu astfel de aberaţii ale lui Ghelasie, câtă vreme avem, slavă Domnului, numeroase scrieri de la sfinţi părinti, bărbaţi vrednici duhovniceşti, inspiraţi de Duhul Sfânt, care ne învaţă TOATE cele necesare, ca să ne mântuim”. Măi, să fie! Deci, după moda evreiasco-rabinică (în care rabinul e mai …“cool” şi mai “macho” chiar decât Dumnezeu-Iehova/Iahwe!), Taina Eternă a Mântuirii este “la degetul mic” al sfinţiilor lor! Păi, la ce bun să-L mai avem pe HRISTOSUL-UŞA, la ce folos să mai avem Sfintele Evanghelii, când Mântuirea “atârnă” (şi asta o aflăm, “pe daiboj”!), de la aceşti rabini talmudici (care îmbracă haina ortodoxă, aşa, mai mult “de fiţe”, pentru “fani”!) – şi care sunt şi numai ei vor rămâne şi conta - “bărbaţi vrednici duhovniceşti, inspiraţi de Duhul Sfânt, care ne învaţă TOATE cele necesare, ca să ne mântuim”…! Sintagma “Sfântul Duh” este folosită, mai curând, ca figură retorică, iar însăşi realitatea aseică este (sau pare a fi, după atâtea acuzaţii aberante, aduse smeritului Avvă GHELASIE!) un soi de butaforie! *

II-EMINESCU - ”CUVÂNTATORUL SFINŢENIEI NEAMULUI ŞI PĂMÂNTULUI ROMÂNESC” . EMINESCU - MODELUL HRISTIC …Am văzut, într-un “Sinaxar românesc”, scos acum vreo trei ani, cu binecuvântarea Patriarhiei Române – aberaţia lingvistico-semantică: “Eminescu este SFÂNT LAIC…”! Păi, ori e sfânt, ori e laic! E ca şi cum ai zice că, după Cincizecime, Apostolul Petru ar fi rămas tot şovăitor şi “călcător în străchini”, iar despre Toma, că-l iarăşi întreba, de zor, nerăbdător, pe HRISTOS, pe unde-şi mai are “plasate” rănile…sau că Pavel, după Revelaţia METANOICĂ de pe Drumul Damascului, s-a mai apucat, aşa, “de-un gust”, să mai răstignească niscaiva creştini…să vadă…”cum le stă”! Păi, ori e METANOIA (“întoarcerea sufletului pe dos”!), ori…”la loc comanda”! Starea de SFINŢENIE elimină, cvasi-total, orişice râvnă spre borboros-ul materialităţii hoitului…şi stimulează, la maxim, EX-STAZA, ieşirea Duhului din trup, spre o starea revelatorie neîncetat reiterată, ca şi cum omul ar sta cu “silueta” trupului pe pământ, dar cu Fiinţa Originară de Duh se află, deja, în Empireu! Iată ce însuşi EMINESCU spune, despre astfel de aberaţii contradictoriale (în context, e vorba de pretenţia grecilor, de a-i considera pe aromâni, greco-români!): “Expresia asta e tot atât de improprie, ca şi afirmarea că IEDUL E FIUL ZIMBRULUI” (cf. Mihai Eminescu – art. Despre Apostol Margarit). Aşa trebuie că este şi…”sfântul laic”: “ied ca fiu al zimbrului”! Avva GHELASIE are un punct de vedere mult mai profund şi nuanţat, decât Patriarhia Română: 39


“Dacă EMINESCU nu este un Sfânt în sensul strict, acest mare POET este ”CUVÂNTĂTORUL SFINŢENIEI Neamului şi Pământului ROMÂNESC”. Sunt şi ”Sfinţi ai Pământului”, care nu au ”Suprafirescul de Cer”, ci ”FIRESCUL Pământesc”, ce ”concurează” cu Cerul”. “CUVÂNTATORUL SFINŢENIEI Neamului şi Pământului ROMÂNESC”… Frumos spus, pentru a-l defini, pe EMINESCU drept LOGOS VALAH! - …deşi, din punctul meu de vedere, EMINESCU este, de multe ori, chiar mai hristic, în Duh şi comportament, decât…înşişi apostolii Lui HRISTOS: -Cf. IOAN SLAVICI, Amintiri, Minerva, Buc., 1983, p. 86:”…el/EMINESCU se înduioşa şi era răpus de dorinţa de a lua asupra sa durerile tuturor oamenilor şi a da tot ceea ce avea ca să fericească pe toată lumea”; -Idem, p. 33:”Dispreţul lui faţă cu unii era manifestarea iubirii lui către toţi” şi p. 29: ”Eminescu nu era în stare să mintă, să treacă cu vederea reaua-credinţă a altora (…)”. Iar la p. 99:”Doi duşmani primejdioşi avem în faţa noastră, zicea Eminescu: RĂUTATEA ŞI PROSTIA OMENEASCĂ (s.n.). ÎN LUPTĂ CU ACEŞTI DUŞMANI N-AVEM SĂ DISCUTĂM, CI SĂ LUCRĂM ŞI SĂ MERGEM ÎNAINTE”( s.n.). - ”Când ne întorceam de la redacţiune, era lapoviţă şi el călca pe ici, pe colo prin băltoace. Trecând peste strada Colţii (...) venea spre noi un om desculţ şi zdrenţăros. Uite - grăi Eminescu - arătându-mil. IATĂ MIZERIA LUMII ÎN CARE NE TRĂIM ZILELE. Rezemat apoi de unul dintre planchetele de cărămidă, el îşi dete silinţa să se descalce pentru a-i da nenorocitului aceluia încălmănintea sa. Ai căpiat, omule?, i-am zis. O să-i dai tu ghetele tale, dar rămâi însuţi tu desculţ? Eu?!, răspunse el. DE MINE SĂ NU-ŢI PESE. EU POT SĂ UMBLU ŞI DESCULŢ, DAR EL, SĂRACUL?! (s.n.)” Dar şi, tot în Amintirile slaviciene: “Eminescu era UN OM DE O VESELIE COPILĂROASĂ (s.n.), care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui (…).Un om cu trebuinţe puţine şi apucături boiereşti care ştia să sufere şi să rabde fără să se plângă şi respingea tot ceea ce i se părea vulgar. (…)<<Mă înăbuşe bunăvoinţa – zicea Eminescu. Sunt destul de supărat şi pentru mine însumi, de ce să mai supăr şi pe alţii?>>, spunea geniul poeziei româneşti. (…) Slăbiciunile lui Eminescu erau CU DESĂVÂRŞIRE PLATONICE (s.n.), lucruri despre care se vorbeşte cu un fel de religiozitate - şi numai ademenit şi răpus putea el să aibă şi legături care nu sunt curate, cum erau în cele din urmă cele cu Veronica Micle, despre care mi-a vorbit numai în ziua în care a putut să-mi zică: ÎN SFÂRŞIT, AM SCĂPAT” (…) NIMIC NU ERA PENTRU EL MAI PRESUS DE SENTIMENTUL DE DEMNITATE. (…) TOATE I SE PĂREAU SPOIALĂ ŞI MINCIUNĂ ŞI MIŞELIE ŞI NEMERNICIE ŞI ÎNTREAGA FIINŢĂ I SE RĂZVRĂTEA CÂND VEDEA FURIOASA GOANĂ DUPĂ AVERI ŞI DUPĂ POZIŢIUNI ÎN CARE CEI MAI OBRAZNICI DĂDEAU ÎNAPOI PE CEI VREDNICI, CEI SLABI PROFITAU DE SLĂBCIUNILE CELOR TARI, IAR VIRTUTEA ERA LUATĂ DREPT NEBUNIE (s.n.)”… Oare nu avem, în fiinţa şi fiinţarea lui EMINESCU, însuşi Modelul HRISTIC? Pentru că EMINESCU nu doar “zicea” despre rău, ci a şi murit, asasinat în lupta, fermă şi fără jumătăţi de măsură, cu răul! Titu Maiorescu a acceptat să se transforme în “mâna ucigaşă de Logos Daco-Valah” (ghidată de evreul Carol I de Hohenzollern-Siegmaringen!), atunci când EMINESCU a atacat, cu înverşunare maximă, cabala iudeo-masonică europeană (exprimată prin Tratatul din 1883, prin care Carol I şi miniştrii săi acceptau să nu mai pomenească, în relaţiile cu Imperiul Austro-Ungar, de SFÂNTUL ARDEAL AL SARMIZEGETUSEI! – dar Maiorescu deja era pornit împotriva lui EMINESCU, nu doar de “metrul Ghiţă”, iudeo-masonul de la Sinaia [evreul GHEORGHE BRUŞAN-BURSEN] – ci de însăşi demascarea, de către EMINESCU a Junimii, drept ceea ce şi era: LOJĂ IUDEO-MASONICĂ!!! Asta, aşa, pentru cei care-i “bagă într-o oală”, şi pe Avva GHERLASIE, şi pe “acatistizatul” Avvei GHELASIE EMINESCU (…“CUVÂNTATORUL SFINŢENIEI Neamului şi Pământului ROMÂNESC”…! – iar “oala” numindu-se…iudeo-masonerie!!! …În definitiv, ce înseamnă, esenţial, EMINESCU, pentru DACO-VALAHI?

I-MARTIR-PATRIOT CREŞTIN, în “linia” Sfinţilor Martiri BRÂNCOVENI; 40


II-Logos Re-Orânduitor/Re-ARMONIZATOR de Existenţă-prin-Limbă, a DACO-VALAHILOR (de ieri, de azi, dar, mai cu seamă, din viitor!);

III-Afirmarea DACISMULUI SACRU-HRISTIC, al DACO-VALAHILOR! – şi, deci, IV-Vizionarism - PROFETIC şi POETIC – TOTDEODATĂ! Eminescu profetizează doar aparent: el afirmă, pur şi simplu, că fondul nostru tradiţional este echivalent cu ARHETIPUL SPIRITUAL AL LUMII. În acest caz, nu mai poate fi vorba despre o funcţie agresivă, expansivă, ci de una de absorbţie, exorcizare şi reconversie sopre spiritual şi mitic, a tot ce este non-spiritual (Logos degradat) şi fără semnificaţie mitică, în această lume. DACIAHYPERBOREEA este totuna cu România, dacă şi numai dacă România face efortul de a se recunoaşte în DACIA HYPERBOREICĂ esoterică - în care i s-a revelat lui Traian misiunea soteriologică a acestei insule sacre a lumii. …Dar, pentru a înţelege aceste adevăruri (fundamentale, pentru Sfântul Neam Daco-Valah, Cel al CĂII DREPTE, dintru început!), este nevoie de reunificarea, într-un singur Duh, a Cultului şi Culturii…!!! *

III-NEVOIA DE ÎMBINARE A CREDINŢEI CU…”CULTUL/CULTURĂ”!!! …Din păcate, nu mai trăim pe vremurile în care se recunoştea, fără greutate, că vocabulele “cult” şi “CULTură” au rădăcină comună! Aşa că, despărţite silnic, azi, “cultura” de “cult”, avem impresia că-şi sunt duşmane ireconciliabile. Nu-i adevărat (şi nu mă refer, aici, decât la vremuri apropiate - la “interbelic”!): un Nae Ionescu sau Mircea Vulcănescu au fost, probabil, ultimii filosofi creştin-ortodocşi ai lumii, iar unii de felul lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic etc. (însă şi un Bartolomeu Anania!) sunt cei mai mari şi luminaţi poeţi/cărturari, dar şi cei mai capabili de revelaţii sacre (cf. Dimensiunea românească a existenţei (1943), de Mircea Vulcănescu, sau Iisus în celulă, Întoarcerea din Cruciadă etc., de Radu Gyr…)! Dacă nu ne vom da toată osteneala să facem a nunti, din nou, “cultul” şi “cultura”, într-un chip androginic, atunci, acest refuz de a-L recunoaşte pe Hristos-Rădăcina Tuturor Luminilor va constitui un păcat strigător la cer, din partea noastră! Să refuzi a recunoaşte, în cuvântul “yoga”, vocabula arhaică indo-europeană “YUG” (adică, A UNI TOATE FORŢELE SPIRITUALE, pentru Împlinirea Lucrării de Mântuire! – a se vedea numele fostei YUGO-SLAVII – “UNIREA, ÎNTRU DUH, A TUTUROR SLAVILOR”!) nu trebuie considerat doar fapt de ignoranţă, ci păcat contra Logos-ului Dumnezeiesc! Şi Părintele GHELASIE, şi Părintele ILIE CLEOPA (oameni care, în Cartea de Învăţătură, preţuiau Logos-ul HRISTIC şi căutau, deseori şi AFLÂND, răspunsuri la cele mai diverse şi dificile întrebări teologice!) n-au negat, cu orbire, legătura de Duh indo-europeană: când Părintele ILIE CLEOPA este întrebat, de un student la Teologie Ortodoxă (din Bucureşti), ce părere are despre re-încarnare, n-o neagă, cu vehemenţă, în esenţa ei (să nu uităm că, în antichitate, strămoşii daci credeau în reîncarnare/metempsihoză!), ci se adresează, cu vehemenţă, unui păcat personal, pe care îl poate dezvolta (mai cu seamă în împrejurările şi cu datele spirituale pe care omenirea le are azi!) reluarea, ca normalitate teologică, a ideii de re-încarnare: LENEA ŞI ÎNTUNECAREA DUHULUI! “Putoare ce eşti tu (notă: i se adresează Avva ILIE CLEOPA, studentului teolog bucureştean…), de ce nu vrei să-ţi rezolvi păcatele şi toate problemele Duhului tău încetinit, ÎN ACEASTĂ LUME?” Deci, Avva ILIE CLEOPA nu neagă “de plano” teoria re-încarnării, ci o pune în termenii realităţii spirituale de azi, şi constată că nu mai poate fi utilă, DOAR EA, MÂNTUIRII, prin Trezire şi Sprintenire, a Duhului nostru, spre HRISTOS-LUMINA LUMII! …În definitiv, noi nu ştim ca Biserica Ortodoxă să fi dat, nici până azi, un răspuns definitiv, formulării biblico-apocaliptice: “14-Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: 15-Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! ; 16-Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici 41


rece - AM SĂ TE VĂRS [variantă de traducere: “AM SĂ TE SCUIP”] din gura Mea” – cf. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul 3, vss. 14-16. Şi încotro poate să-l scuipe/verse Dumnezeu, pe cel care nu şi-a trăit viaţa, cu toată frenezia dragostei adorative de Creaţie Dumnezeiască? În niciun caz înafara Creaţiei (…idee aberantă CU ADEVĂRAT, pentru că NIMIC nu poate fi/exista, înafara Izvorului şi Templului Fiinţei!) – ci…înapoi în viaţa terestră, unde “căldicelul” va fi obligat, tocmai de starea sa jalnică, de Duh respins din Lumină, de “spânzurat între cer şi pământ”, ca Iuda… - …să-şi reia ciclul vital, pe un palier existenţial şi spiritual superior, mult mai apropiat de Vibraţia Logos-ului Originar! …Ceea ce, până la urmă, tot re-încarnare ar însemna…! Să nu fim ipocriţi… …Şi Avva Ilie CLEOPA, şi Avva Gheorghe GHELASIE, întronaseră, în mânăstirile pe care le conduceau, întru Duh, modul de trăire duhovnicească ATHONIT. În ce constă acest mod de trăire duhovnicească? În primul rând, în…”hesichia”/isihia, adică, în strângerea/unirea/condensarea (“YUG”) tuturor forţelor Duhului, spre a le fixa într-un Centru de Trăire Duhovnicească…acel “Axis Mundi”/AXĂ A LUMII DUHULUI COSMICO-DIVIN (sau: SINEA SPIRITUALĂ noiciană, care depăşeşte, întru EROS AGAPÉ, egotismul Sinelui Spiritual!), pe care părinţii mai sus-amintiţi, înşelaţi de ignoranţa unor colegi întru Ortodoxie, le-au socotit vocabule… “masonice”! Adicătelea, vă place mai mult (şi mai “la-ndemână”!) a grăire, întru TRADIŢIA PĂMÂNTULUI (…cântat atât de frumos, în Acatistul lui Avva GHELASIE, pentru EMINESCU!): “buricul pământului” (care trimite, mai curând, la orizontala neputinţei copilului…), decât…”AXA LUMII”! Oare HRISTOS nu este, TOTDEODATĂ, şi Minunat Copilul Mântuirii Lumii, dar şi “COPACUL LUMII”, COPACUL-PUNTE A MÂNTUIRII – deci, “AXA LUMII”?! …Am, şi eu, păcătosul de mine, o “tradiţie” personală (legată de această gâlcevire proastă, cu…”AXIS MUNDI”!): când eram, de vreo 2-3 ani, la bunicii mei, care m-au crescut o vreme – creştea, acolo, în ograda lor largă, un tei urieşesc…care ajungea cu crăcile lui luminate drept la Poarta Cerului…şi eu, copil prostovan (…cum eram şi voi rămâne, până la urma-urmei!), stând eu în…“şezut”, la poale de tei, îmi ziceam, în sinea mea, cu oarece nădăjduire tainică (…n-am zis-o nimănui, de atunci, până azi…): “Măi, da' dacă m-aş sui eu, din creangă în creangă, aşa, binişor, n-oi ajunge, oare, la Poarta Raiului, să vorbesc oleacă, nu mult, da' oleacă de tot… cu Doamne-Doamne? Ce-ar fi…” N-a fost nimic, nu vă speriaţi! - …dar, pentru mine, TEIUL din Ograda Bunicilor era Scara Lumilor, “Axa Lumilor”, pe care te poţi sui, cu nădejde, dacă ai vrednicie de Duh… - …spre veşnica izbăvire! Şi, zău, nu eram, la 3 anişori, “iudeo-mason”…dacă mă credeţi! Dacă nu… …Nu, nu este nimic Masonic în…TRADIŢIA AUTENTICĂ, preasfinţiţilor! MITOLOGIA NEAMURILOR nu trebuie anatemizată/afurisită, pentru că, dacă o faceţi, intraţi în “coliziune” cu Însăşi Învăţătura Lui HRISTOS! Zeii nu sunt altceva decât…NIVELUL SPIRITUAL AL ARHANGHELILOR, din creştinism! De ce credeţi, preasfinţiilor voastre, că HRISTOS-LUMINA LUMII s-a smerit, până la A SPĂLA PICIOARELE APOSTOLILOR, în Joia Mare – înainte, deci, de Cina Cea de Taină? “S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Drept răspuns, Isus i-a zis: Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea. Petru i-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine. Doamne, I-a zis Simon Petru, nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul! Isus i-a zis: Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele ” – cf. Ioan, 13/4-10. “Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele ”. Adică, cine învaţă Tainele Sfinte, nare de ce să-şi spele capul (şi inima!), unde şi-a pus, ca-n sipet de preţ, Tainele… - …că-şi spală, deodată cu capul, şi Tainele (…abia învăţate!)! …Care era, de fapt, Taina Picioarelor Luminate? Era, preasfinţiţilor, ÎNSĂŞI TRADIŢIA! Să nu-şi uite oamenii RĂDĂCINILE FIINŢEI, aşa-zis “păgâneşti”!

42


Nu vedeţi că, până şi azi, cuvântul “păgân” nu este explicat, în mod corect, în SFÂNTA BISERICĂ, de către slujitorii Domnului? “Paganus” nu însemna altceva decât “country-man” (cf. Enciclopedia Britanica) - …asta însemnând, pur şi simplu, ŢĂRAN!!! Adică, “cel încăpăţânat întru TRADIŢIE”! Iar esenţa Ortodoxiei este TRADIŢIA…! Iar nu ADN-ul şi ARN-ul, despre care tot zic iudeii de azi, pe la toate televiziunile lumii, că i-ar fi avut şi HRISTOSUL creştinilor! Că, de-ar fi avut, cu adevărat, AND şi ARN, de la maica sa, ar fi luat, odată cu “aminoacizii informaţionali”, şi PĂCATUL! Iar faptul că HRISTOS s-a “întrupat” de la DUHUL SFÂNT (…El TATĂ, tot El şi FIU – TATĂ AL FIULUI ŞI FIU AL TATĂLUI, aseic, întru “energeia” DUHULUI SFÂNT!) - …şi din Eterna Fecioară Cosmică - MARIA!), EXACT în Iudeea – ei bine, asta nu înseamnă, dar DELOC-DELOC, că HRISTOS a fost iudeu (chestia cu “tăierea împrejur” a Lui HRISTOS…mai rămâne de discutat, pe altădată!): ci înseamnă că acolo, în Iudeea, era starea spiritual-terestră mai ..”albastră, spre vânăt”…şi, cum însuşi HRISTOS le zice apostolilor: “Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci CEI BOLNAVI. N-am venit să chem pe cei drepţi, CI PE PĂCĂTOŞI LA POCĂINŢĂ! (s.n.)” (cf. Marcu, 2/17!!!). …Şi să-l spurci, astfel, cu epitete ca “mason” şi “rătăcit/eretic”, PE CEL MAI BUN DINTRE PĂRINŢII ORTODOCŞI, CONTEMPORAN NOUĂ…?! Bună treabă! De aceea (adică, din pricini de ignoranţă crasă a slujitorilor Lui HRISTOS-LUMINA LUMII, socotit a fi, întru fiinţă, VALAH, de către Martirul Sfânt, MITROPOLITUL DOSOFTEI, din veacul al XVIIIlea!!!) îşi permit, azi, ADEVĂRAŢII iudeo-masoni, să ne INTERZICĂ TRADIŢIA!...ISTORIA…LIMBA…VIAŢA DUHULUI şi pe PURTĂTORII EI SACRI!!! Dacă, în mijlocul Bisericii, în fiece Sfântă Duminică (…CHIAR ŞI/FIE ŞI CU PREŢUL MARTIRIULUI!), aţi fi predicat, cu fulgere dumnezeieşti, DREPTUL ŞI OBLIGAŢIA LA PĂSTRAREA TRADIŢIEI, a poporului daco-valah! - adică, DREPTUL ŞI OBLIGAŢIA LA SENINUL CELEST AL ORTODOXIEI! – …mult mai puţini duşmani ai Duhului ar fi îndrăznit să ne scuipe drept în obraz, ZILNIC! - mult mai puţini duşmani ai Duhului ar fi îndrăznit să atace un popor care se uita, ŢINTĂ, MEREU, la NEAMUL SĂU MODELAR, din CERUL ORTODOXIEI! - …deci, mult mai bună ar fi fost lumea, în care trăim azi – şi despre care Hristos a grăit că-şi are Sfârşitul doar în Ştiinţa Sa… - …adică, se amână totul, spre a mai încerca HRISTOS, încă şi încă o dată, vrednicia sau nevrednicia noastră şi, mai cu seamă, a păstorilor noştri…! ….Dar, o dată şi o dată, până şi răbdarea Lui HRISTOS-JUDECĂTORUL va lua sfârşit…! …Prin Acatistul Avvei GHELASIE, pentru EMINESCU, se afirmă tocmai necesitatea, pentru orbi, de a revedea LUMINA LUI HRISTOS-TRADIŢIA CĂII/ADEVĂRULUI/VIEŢII! De ce, sfinţiţi părinţi, n-aţi făcut măcar cât Avva GHELASIE???!!! - adică să-l apăraţi, cu toate forţele Duhului, cu tot curajul Duhului şi al Graiului Mărturisitor de ADEVĂR-HRISTOS (sau, cum spunea, citându-L pe HRISTOS, unul dintre cei ce-l luau peste picior, pe Avva GHELASIE – Sfântul Părinte IUSTIN PÂRVU: “NU VĂ TEMEŢI!”) – pe Cel Care Arată Locul Luminii HRISTICE-VALAHE: EMINESCU/LOGOS-ul VALAH!!! Şi, aşa cum (şi cât!) de tare adânc dormiţi, mulţi, întru Duh, vă mai miraţi, în mod burlesc-inconştient, precum că Avva GHELESIE scrie “aberant”, cu tot soiul de sublinieri…?! Păi, trăgea nădejde, naivul de el, “nebunul întru HRISTOS” de el, ca, măcar scriind cu “BOLD” , combinat cu “UNDERLINE”, să facă orbii lumii, a zărire măcar NISCAIVA SEMNE DE LUMINARE MÂNTUITOARE!!! …Nu mai huliţi ce nu ştiţi! Învăţaţi! Pentru că i-o fi zicând, unii, creştinismului (…în special, un histrion genial, Emil CIORAN!) : “religia sclavilor”… – …dar, CU ADEVĂRAT, creştinismul este SUBLIM, însă şi cel mai greu de trăit-înfăptuit, ÎNTRU DUH, dintre toate crezurile lumii!!! Fără creştinism şi fără cultură creştină (…deci, şi fără Avva GHELASIE şi fără de EMINESCU/AMINUL LOGOS-ului DACO-VALAH!), nu va fi lumină în lume, atunci când se vor stinge toate candelele popoarelor, întru Apusul Lumii (…fără de HRISTOS - VEŞNIC va fi Apusul Lumii…)!!! 43


...Nu mai spunem nimic, decât, mereu şi fără hodină, tot ceea ce am tot spus: cine „se ia” de EMINESCU, „se ia” de NEAMUL SFÂNT AL DACO-VALAHILOR (...”lah” înseamnă „sfânt”, mistic întru sfinţenie!) şi de LOGOS-ul său, de RÂNDUIALA ŞI DE MISIUNEA SA HRISTICĂ: „SĂ FIE CANDELA LUMII, ATUNCI CÂND ÎN LUME SE VOR STINGE TOATE CANDELELE!!!” De la „LAHI/VALAHI” va re-începe minunea hristică a lumii: „lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”! ... Iar cine „se ia” de cultura daco-valahă şi de cel ce-l „acatistiseşte”/CÂNTĂ ORFIC, SUBLIM, pe Cel Ce-I LOGOS NEAMULUI SFÂNT AL „LAHILOR” (în cazul cercetat de noi, la modul hermeneuticcreştin-ortodox! - „se ia” de Avva GHELASIE!) – înseamnă că „se ia” (pe cale de consecinţă logică!) de HRISTOS ÎNSUŞI!!! Şi, atunci, numai „creştin” să nu mai „aibă nas” a se numi! Nicicum „ortodox”/dreptcredincios întru HRISTOS! – ...căci numai SFÂNTUL DINTRE FLORILE MUNTELUI KOGAION (AVVA GHELASIE!) şi MUNTELE ÎNSUŞI AL DACO-VALAHIEI KOGAIONICO-CREŞTINORTODOXE – MAGUL KOGAIONIC- EMINESCU/AMINUL (...hmmm... – „AXIS MUNDI VALACHICAE”...nu vă convine, nu? – ...da-da, oi fi, şi eu, vreun „iudeo-mason”, ceva, ori „rătăcit de turmă”, nu?!), pot fi socotiţi ca PAZNICI ai IESLEI BETHLEHEMICE (unde TOATE REGNURILE S-AU ÎMPĂCAT/ARMONIZAT CU „SCĂRILE DE ÎNGERI”!), ai GRĂDINII MAICII DOMNULUI (...în Ţara HAVILA, „unde se află aur” - lângă EDEN! – şi unde „leul şedea lângă căprioară, iar lupul lângă miel”...şi încă nu se prăpăstuia, cu pântecele, fiara, asupra celui blând...)! *

CONCLUZIE ...Eu zic că şi Patriarhia Română ar trebui să meargă pe această sănătoasă logică, prin care se asigură ÎNVIEREA NEAMULUI DACO-VALAH...prin EMINESCU şi CULTURĂ DACO-VALAHĂ! Sau...”nu se doreşte”...?! Păi, în cazul ăsta, nici noi nu dorim a zice, acum, la sfârşit de cuvântare – „AMIN”... NU AŞA, NU AŞA! - PREASFINŢIŢILOR ŞI LAICILOR... TREZIŢI-VĂ, CHIAR ÎN ACEASTĂ CLIPITĂ! - ŞI DUCEŢI-VĂ, DEGRABĂ, LA FÂNTÂNACU-APĂ-VIE, CU DUHUL LUI AVVA GHELASIE! - UNDE-L VEŢI AFLA, DIN LUMINĂ DE FÂNTÂNĂ CRESCUT - PE MUNTELE-AMIN-KOGAION...”AXIS MUNDI VALACHICAE”... ...PE EMINESCU-ORFEUL CREŞTIN-ORTODOX AL „LAHILOR” MÂNTUIRII DIN VEAC!!! prof. dr. Adrian BOTEZ ***

44


V-POEZIE/CREAŢIE TÂNĂRĂ

1-consacrarea tinereţii: VALERIAN CĂLIN, Adjud/ROMÂNIA

LUMEA SUFERĂ Lumea suferă de o cruntă destrămare de Pe ici-colo Lumini : Palida Obârşie de Sfinţi. Abia mai pâlpâie *** MEDITAŢII LA ZIUA ŞI LA NOAPTEA OMULUI

Pe străzile din ce în ce mai pustii observ frânturi - chipurile oamenilor, rumegând un paradis virtual : câţiva indivizi cu căşti bluetooh vorbesc cu fiinţe conectate la un capăt de idee . Multă preocupare cere aceasta misiune, a neasumării pasului lumesc, în care, debusolată - o fiinţă trece pe lângă altă fiinţă, absorbită şi ea în miile de fluxuri virtuale (deci, acaparatoare de real şi esenţă), fără a se sesiza una pe alta de existenţa propriei existenţe. Lumea - aşa cum o ştim - aşa cum ar fi trebuit să fie (aşa cum foarte puţin mai este), se destramă (astăzi, acest fenomen - de destrămare, se numeste EVOLUŢIE - sau , şi mai rău : ADAPTARE (!?).. Spre ce evoluăm ? La ce ne adaptăm?....la vremuri ? - noi am creat vremurile, sau ele ne-au creat pe noi!?..), individul se emancipează - de fapt, devine mai puţin stăpân pe sine, vederile i se lărgesc într-atât încât nu se mai vede starea reală a lucrurilor( În faţa abuzurilor societăţii în care trăim, ne-am adaptat la uitare şi la nepăsare), am adaptat Labirintul Minotaurului la mersul (firesc..?), al societăţii, oferim - drept hrană Minotaurului - propriii noştri copii - abandonându-i în faţa calculatoarelor şi televizoarelor , care sunt pline de mesaje subliminale, mancurtizatoare de duh. Natura elementară a omului, cea atotcuprinzatoare, devine stearpă. Omul şi-a uitat misiunea lui exorcizatoare de lumini contrafăcute. Trăim într-un flux care ne divide şi ne destinează orbirii . 45


Puţini îşi mai asumă ereditatea luminii de duh, devin fiinţe care se alipesc societăţii ale cărei cerinţe exhaustive conectează individul la aparate de menţinere a vieţii artificiale. Fiinţe ce se zbat în agonie, şi al căror puls real abia dacă se mai simte. Viaţa nu-i un antrenament pentru supravieţuire, viaţa-i un echilibru în care omul e pus să ia parte la naşterea rodului, pe care să-l stăpânească şi de care să se bucure, împărţindu-l cu alţii . Fericirea e strict legată de acest lucru . Subtilitatea constă tocmai în simplitatea acestei faceri . Dăruind - primeşti însutit. Lumea/societatea îmbătrâneşte prematur. Vlaga lumii noastre s-a împrăştiat în cele patru zări . Omul nu mai are chip, are doar o mască, ce poartă grimasa ruinii, alături de corbii ce stau aninaţi pe monumentele funerare, croncănind a zadar. Pe ici-pe colo, câte un biet nebun (lucid până la extrem) face semne disperate tuturor maşinilor ce merg, nepăsătoare, pe contra-sens. Credinţa se pierde în favoarea ''adaptării'' la mersul (firesc?..) al vremurilor din urmă. Ce ar trebui să crească - scade. Ce ar trebui să risipim - adunăm (şi invers!). Ecranele cu plasmă ne sorb, avide, energiile ochiului . Devenim una şi aceiaşi cu mesajul - fără esenţă - ce ne comandă, de la mare depărtare, să uităm firea noastră cea adevarată . Shoppingul, o pasăre de pradă, ne soarbe, avidă, substanţa conservării luminii . Florile nu mai au miros, doar … estetică. Gestul de a savura mireasma dintre frunze s-a pierdut în serele cu seminţe modificate genetic. Fluturii aproape au dispărut, “datorită” talentului oamenilor de-a expira noxe. Iar eu, obosit de nelumini, şi de zadarul ştiut de toţi, dar văzut de foarte puţini, dintre cei ''neadaptaţi ', şi veşnic consternaţi de trecerea asta ciudată, de la o lumină la alta, de la o stare la alta - pe care o sesizăm în ani, dar o trăim în clipe, închei aici această nebunească, pierdută luptă, cu stihiile vremii. Până când revolta mea iar atinge cote alarmante şi nebuneşti - pentru cei de lângă mine şi pentru cei din suflet. Şi cât de puţine am risipit, aici, în văzduhul ochilor lumii, dintre cele ce ne sunt împotriva firii noastre. *** SE FACE ATÂTA TULBURARE ÎN MINE ...se face atâta tulburare în mine încât devin proscrisul runelor şi uneori nu ştiu de ce treptelor li s-au dat câte un nume de ce e atâta ( in) - diferenţă între oameni şi om

a uitare de serafimi.

când se găseşte câte unul mai abătut - ca mine, stând pe trepte , şi-ncearcă să spună un cuvânt descifrat din inima lui pueril de albastră

Biet nebun - când nările tuturor sunt pline de esenţele nimicitoare de simţuri , încearcă să inoculeze călcând peste legi ce guvernează această oribilă normalitate până la delir de animalică profunzime - plictisul de clar-obscur al oglinzii în care se vede cum este stors până la cea din urmă fibră sufletul

naiv până la prezenţa a-toate-diluviului - cu pieptul lui larg deschis : stă în faţa tăvălugului de miresme îmbietoare

…Cu ce ochi să privească orbule înrădăcinatele tăcutele vederi 46


când au ochii înfipţi în pântece şi-n simţuri atrofiate de lumi devoratoare de eclipse

când nici să taci nu-i runa potrivită nici să vorbeşti îţi pare că nu ştii şi energia ta e risipită într-un cuvânt în care baţi câmpii

cu ce ochi? când toate privirile sunt scurse într-o prezenţă clară de privilegiate umbre de sfinx

e-aceeaşi limbă care ne dezleagă cu legături de taină şi de vid pe care o vorbeşte lumea-ntreagă ascunzi în spatele înalt al unui zid

....................................................................

plini de ruina unei lumi ce nu e ne facem toţi - între oglinzi – statuie!

***

MĂDĂLINA PAVEL, Păuneşti/ROMÂNIA DOAR TU ÎMI EŞTI FIINŢA

Doar tu imi esti fiinţa, ce-n braţe când mă strangi Imi simți, iubită mamă, teama, durerea dar şi fericirea, Imi mângâi tu obrazul, Cu mainile bârcite când inima imi plânge, Mă cerți, iubită mama când gresesc şi asta este mama!

Pe faţa ta, brăzdată, de-a timpului cruzime, Iți curg lacrimi, mamă, mici...mărunte.

Cu mâinile-negrite, de ale vieţii munci, Tu imi deschizi uşi, pe care eu nu pot. Privirea ta cea blândă, ascunde doruri multe, Noi, copii ai vieții lungi, noi nu stim. Că, nu vei fi aici, mereu să ne indrumi!! ***

ARD FLĂCĂRI

Ard flăcări în

Un foc rece se apropie in zare...de data asta ne va ingheta oare? Suflet crud de amar chin sufla-n soare lin - sa-ti mai ia din chin!

felinare dezgolite in parcare - sufletele ard la fel ca niste buturugi de lemn

*** 47


AFARĂ-I UN SOARE CALD Afară-i un soare cald iubire Mi-e greu să cred că norii mi-aduc fericire Eşti gol în suflet şi-n trup Eşti rece Eşti mort. Străzi pierdute-n zare le-aprinzi o lumânare

Dar aerul rece suflă. Iubirea ţi-e respinsă şi de corp şi de minte şi de ochi şi de privire... -Vrei să pleci? Pleacă!! cu mine nimeni nu se joacă!

*** SUFLETUL MEU Sufletul meu e precum o rochie de culoarea cerului: am lăsat-o pe țărm... Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta. M-ai văzut frumoasă - mi-ai spus că semănam unei ființe văzute în vis. Am uitat tot! - nu-ți ştiam decât mângâierile ce mă țineau prizonieră. 2 Decembrie 2015

Ai luat o oglinda şi m-ai rugat să mă uit în ea: mi-am văzut umerii...erau construiţi din pulbere! Mi-am văzut frumusețea ce îmi era bolnavă şi nu voia decât să dispară... Nimic nu mai are glas...stinsă e orice lumină! ***

BOTEZ PATRICIA OANA, ClujNapoca/ROMÂNIA FIARA LAPTELUI ROMÂNESC...ŞI AGHEASMA LAPTELUI DIN STRĂINI! Cică au ieşit negative analizele alea, la produsele firmei Brădet! Auzi, negative! Şi-atunci ce a fost, frate, cu copiii ăia?Nu, dom'le, sigur laptele românesc omoară (ăla de import …e sfânt!)! Dacă nu laptele, atunci pâinea... Sau carnea (că sigur-sigur bebelusii ăia mai mâncau şi câte o friptură în sânge, aşa, pentru prevenirea anemiei)! Sau... ce-ar mai fi... în fine...sigur ceva "made in Romania" e pli-i-i-in de bacterii ucigaşe ...hait! pătrunjelul ce-l vând babuţele la colţ de stradă! clar - ăla-i! Pe ei/pe ele, că după ce că nu au certificat de producător, mai fac şi evaziune fiscală, şi concurenţă neloială legumelor crescute pe burete! Clar, marca "făcut în România" dăunează grav sănătăţii! Vaccinurile, nu, că alea nu mai sunt făcute la noi , că doar Institutul Cantacuzino n-a fost el distrus degeaba! De ce să produci un vaccin în şi pentru România, după ani de cercetare a specificului populaţiei din această ţară, când poţi să-l imporţi frumos şi doar să-l injectezi direct!? Cum, nu e suficient testat? Ce, nici o ţară din UE nu l-a aprobat încă? 48


Bi-i-ine, lasă că-l testăm noi, ce nu facem noi pentru Uniune! După ce că ne-au primit cu braţele deschise, noi nici atâta sacrificiu să nu facem, să fim puţin cobia, pentru toate porcăriile lor? Nu se face, dom'le, e ruşine, dacă noi nu, ăia nu, ăia nu, atunci - cine? Păi cum să evolueze medicina, tre' să ne sacrificăm cu toţii, pentru binele tuturor! Cum, numai noi, ăştia mulţi şi proşti suntem sacrificaţi pentru binele câtorva? Eee, lasă, treacă de la noi, că şi-aşa suntem prea mulţi pe Terra, tre' să ne mai rărim un pic. Mai un vaccin, mai un organism modificat genetic, mai o alunecare de pământ (că nu degeaba defrişăm, nu?)... hai, că şiaşa nu suntem decât 16 milioane (parcă atâţia ieşiserăm la numărătoarea lui Băse , acu' vreo câţiva ani, nu?), ne auto-exterminăm repejor, lăsăm locul liber, că poate le trebuie pământul ăsta şi altora (parcă erau unii, un popor rătăcitor prin Egipt, parcă, unii ce fuseseră blestemaţi, bieţii, să n-aibă ţară! - …ei, na, cum să stai aşa, fără ţară, na-ţi-o şi pe asta, că şi-asa noi nu prea mai avem ce face cu ea, ne-am săturat şi s-o înjurăm, mai facem şi-o pomană!). Hai, toată lumea să pună mâna, să facem şi trebuşoara asta : mâncare otrăvită - consumat, vaccinuri - penta, hexavalent - bifat... DECA (… 10 intr-unul…) nu exista?...de ce nu sunt? că terminam, şi noi, mai repede, cu “lichidarea” prăvăliei, numită, cică, “patrie” ... Nu s-au inventat încă…? Mă-ă-ă, da' leneşi şi ăştia din companiile farmaceutice, noi vrem să-i ajutăm, din toate puterile prostiei noastre, cu “lichidatul în masă”, şi ei nici atâta lucru nu-s în stare... În fine, ne descurcăm cu ce avem, mai punem de la noi neglijenţa, abuzul şi sărăcia; educatia atee, educatia sexuală – de la altii (nu spui cine, persoane importante!)… - şi cred că reuşim s-o terminăm repede şi cu copiii. Aaa-a, uitam bătaia, păi asta-i sfântă, nu? Bu-u-un, continuăm : cianuri (astea-s metode clasice, vezi romanele poliţiste, da' încă-s valabile, nu dau gres) - hai mai repede cu Roşia Montană!, iradieri “la hurtă”… - trăiasca internetul şi telefonia mobilă! ( trăiasca ele, ca să putem muri noi)...ce-ar mai fi?...E, lasă, sigur mai găsim noi câteva mijloace de exterminare, mai pun şi alţii umărul şi …gata treaba! Dispărem ca şi cum n-am fi fost niciodată, mai ales că nici istoria nu prea mai există, să ne/le aducă aminte - ce, frate, chiar să ţinem minte tot, tot, tot…până şi cine am fost şi suntem?! Asta-i prea de tot! Pentru ce atâta osteneală!? GATA!!! Ee-e-e, comedie! Finita la comèdia! ...”Totu-i bine, în cea mai bună dintre lumi”...păi, cum altfel? – că vă ia mama dr… - …ăăă, adică, voiam să zic: dramatizare după Iosif Visarionovici Stalin…! ***

2-porni luceafărul...

AZI DEBUTEAZĂ:

49


ANCA STOICA, clasa a X-a E, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”Adjud ADOLESCENŢĂ, MINUNEA LITERELOR LUMII ŞI CREDINŢA …La fiecare doi ani, aveam impresia că mă nasc, iar şi iar … …Îmi aduc aminte ce minuni mi s-au întâmplat, cu ajutorul zânei mele, mama, pe tărâmul cuvintelor şi al credinţei. Ca, mai apoi, în următorii doi ani, să pot pluti cu ea de mână, spre construcția propozițiilor. …Am căzut din nou, spre cer, peste doi ani - și am dat de jocul prieteniei, atunci am deschis uşa spre oceanul frazelor. Peste numai un an, am ajuns într-un alt loc, unde îmi era dat să cunosc o mare de oameni, unde am plutit, printre minuni - printre Literele Mistice ale Lumii... …La fiecare doi ani, mă întâlneam cu lucruri noi, care păreau pur şi simplu fascinante ! Azi, când m-am trezit, am aterizat aici … …Am aterizat pe un tărâm, care, de fapt, nu mai e tărâm ! Am aterizat într-un basm, care, de fapt, nu mai e basm ! Am aterizat într-un joc, care, de fapt, nu mai e joc ! Am deschis uşa, care acum s-a transformat în uşi ! Acum sunt aici, pe acest tărâm al basmelor tinereții şi jocurilor ADOLESCENŢEI, cu uşile deschise spre viitor şi spre CREDINŢĂ! ***

REVIN:

COSMIN LUCA, clasa a IX-a E, Colegul Tehnic „Gh. Balş”-Adjud PROFET Profet învăţător în stele Lunatic luptător cu timp, Sunt o candelă spurcată Sunt pădure vinovată Sunt un sfânt fără de nimb!

Călăuzit spre mări de mir, Sirenă sfântă de safir. Spre ce oare să aspir? Visător cu normă-ntreagă Grădinar de cer căzut, 50


Caut minunile astrale: Lângă-ascunsul Demiurg,

Să fiu astrul care curg Păzitorul din amurg! ***

VREMEA Așează-mă în ocean să pot vedea Când cel mai mare rău ne va lovi, Precum cancerul se va lipi De tine, de mine, de noi De lume, de tot ce-i de văzut.

Va lua formă de lut înveșmântat Călăuză spre lumea de păcat. Nedrepții se vor lepăda de lup, Păcăliții vor sta - arzând, În raiul fără fund al îngerului decăzut. ***

FANTEZII Zburam fără de păsare Eram libertatea în sunetul ploii, Cădeam din când în când Într-o mare de infinite nuanţe.

Singuratatea-mi era spartă, Aveam alături crăiasa florilor de soare Purtată de vânturi în fericiri, Dar încă eram pustiu. ***

NOAPTE În lumina cerului de noapte m-am aruncat Cu mâna în șold și sufletul golaș, Am invitat universul întru al meu dans.

În noapte-mi găsesc renașterea Dans armonios luminilor astrale:

Ca un păgân înhămat la trăsura de păcat, Vedeam în noapte un paradis negru Un sac spart de vieți trăite în zadar.

Aștept ca sufletul să-mi fie Tot mai des - de Dumnezeu învățat. ***

IERTARE …Eram un rege purpuriu - şi falnic leu Pe cap coroana-mi de carton, În buzunare doar c-un ban Celestă monedă de plătit în bezne... Urc până la culorile astrului, Și-mi cer iertare - silit de curcubeu

Dansez cu tine -n ochi de uragan, Și mor luptând cu al meu “nomme de guerre” Într-o încăierare prilejită-n lacrimi, Miracol cu suflet vizionar pătat, De simplu cavaler şi Om. ***

TRIST Mi-am stins privirea cu lumină, Curg din mine ca dintr-un potir spart Sentimente dezmembrate-n apus, Lacrimi vechi - neplânse. *** ERAI M-ai pictat după asemănarea ta,

Încet adun fără garanție Un roman de versuri uitate, Mă uit în spate bântuit de zări Irosesc culori și șoapte. Eram oceanul, apa din mine - tu, 51


Erai sărată. Iar ploaia mă cuprinde de mână Cu un val năvalnic de dor, Trezeşte-mă în viitorul tău.

Oceanul a secat - tu ai plecat, În conștiința ființei mele Viața se bea, moartea se uită. *** SCRISOARE Ai fost jumătate din al meu cerc, Mă completai şi cu lumină Şi cu-ntunecări… Îmi erai sunet ploios în momentele triste Când mă spărgeam în ostroave de versuri.

Să te las aici - eu să plec în căutări pustii. Am decis - ca un Nemernic - distrugător de sine Să nu mai vii - să te uit în Manuscrisul amintirilor Mele.

Am decis - umbrit de sentimente, *** HAIKU-uri Urmați bunul simț Nu te mai poți ascunde Doar după un basm * Dragoste de foc: Din pricina frigului Încet se stinge

Visele mele Sunt reci şi se risipesc Ca fulgii de nea * Ploaie de gânduri De fiecare dată Când închid ochii * ***

ELENA ALEXANDRA PAVEL, clasa a IX-a E, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud PEISAJ INTERIOR …Lacrima alunecă pe obrazul rece, Coboară încet la cotul buzelor vinete. Se aude vântul bătând în geam, A venit – pe aripi de corb Întâi – clandestin Seara: acum ştiu că Se va-nnopta – curând şi

Pe rând… …Soarele a coborât Încet – făcând loc chipului stelelor să Viseze. Lumina lunii străluceşte în ochii mei cenuşìi Petale de cireş dansează aprig în vânt… Nu va fi pace – nici în 52


Cer – nici pe pământ…

Ceaiul fierbe pe vatră, Miroase a piatră şi a Nostalgie Vie.

…Lemnele trosnesc în foc,

*** TIMPUL TRECE Ţine-mă sub aripa ta, Un pui de rândunică rătăcit Scoate-mã din întuneric, Stea rătăcită printe nori Fii raza ce-mi luminează gândurile Ocroteşte-mi sufletul rănit Arată-mi calea spre lumină!

Timpul trece Privesc filmul timpului Mii şi mii de oameni nepasători Trec unii pe lângă alţii ca nişte roboți O fotografie alb-negru îmbrăcată-n tristețe Un cer negru pustiit de nori Oameni trişti, suferinzi, nepasători, Zâmbete schiţate, inimi destrămate

Norii întunecaţi alină pământul Uşa odăii scârţâie şi O aripă de vânt culcă - pe Prag - petale moarte Se aşază încet lângă vatră lângă candelă

*** DOMESTICĂ Din scrumieră - umbre de fum se ridică până la Tavanul proaspăt văruit. Leagănă vântul crengile stejarului bătrân Ploaia spală gânduri Se aude şoptit simfonia ploii. ***

OANA PETREA, clasa a XI-a C, Colegiul Tehnic „Gh. Balş”-Adjud RATARE "-Ce faci? “ “-Îmi târăsc existenţa din loc în loc… Se năruie lent, bătaie de joc: Totul se duce-n jos, Totul se-ntoarce pe dos!” “-N-o să vezi niciodată

Oceanele pe cari le vrei Constelaţii din Tei!” …Mă lupt cu umbrele de fum, Iar viaţa-i devenită scrum. …Pe mască-mi scriu un zâmbet fals Dansând tristeţi de ultim vals. ***

53


ANDREEA-IOANA LEMNRĂU, clasa a IX-a C, Colegiul Tehnic „Gh. Balş”-Adjud AVEM ANOTIMPURI ...Şi prin timpurile anului se vădeşte Înţelepciunea dumnezeiască: nu-s două lucruri La fel – nu-s două vremi La fel.

Învaţă-mă, Doamne, să trec peste diferenţele Timpului-Anotimpului – mereu, numai spre Tine! ***

LAVINIA TILIŢĂ, clasa a X-a E, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud DESENEZ LUMEA DIN PIETRE ...Desenez, ca şi atunci, lumea din pietre – două cuvinte desenez, pe care nu-mi mai aduc aminte să le fi învăţat cineva la vreo şcoală. Mâna mea lucrează singură... – ...o las şi citesc, la sfârşit, jocul mistic al literelor din pietre - ...deci, citesc: „Te iubesc!” Vântul, care mă consolează, de fiecare dată când îmi murmur citirea din pietre, este gata să se stingă. Dar eu mă dăruiesc vântului, mă risipesc, apoi, în mare, mă citesc în foc – căci numai astfel simt aţintindu-mă ochii destinului, cu luare-aminte şi curiozitate. ...În genunchi stau, în faţa candelei bătrâne. Apoi – mă văd trecând strada, cea precum o apă neagră. ...Minciuni, minciuni, minciuni! Mă întreb de ce „Nenea cu Barbă”, Cel Care tuturor ne dă viaţă, nu ne lasă, cu adevărat, să alegem noi pietrele în care citim, să fim noi ceea ce chiar dorim... – ...şi, de fapt, El ne închide trupul într-o stranie neputinţă de a descifra aştrii ...Încerc să mă menţin dreaptă, pe aceeaşi linie nesfârşită de praf, şi constat, cu durere, că paşii îmi sunt nemişcaţi de adierea vântului: cad, mă ridic, cad, mă ridic din nou – în timp ce-mi înghit durerile – măncurajez singură. În timp ce-nghit ultima durere, un nod în gât îmi aduce aminte de melodia uitată: în acelaşi moment, secunda ţâşneşte din mine – iar eu rămân cu eternitatea. Şi cânt. ***

54


Spune cât de mult îţi Doreşti să te pierzi – cât de Mult îţi doreşti să te vinzi apelor – cât şi Vântului hoinar.

SPUNE Cât de mult să-ţi rămână din tine Pentru o remuşcare Un semn că exişti.

*** ACUM ESTE MAI RĂU Ne-am cunoscut când cireşele dădeau în Sărut. Rod – a doua oară. Zgomotul de pretutindeni amuţeşte Acum este mai rău decât atunci când un O clipă – în noi: hai să mai ascultă o dată Bărbat nu-şi recunoaşte Dragostea – spălând podeaua de sânge! Femeia – când aceasta îl trezeşte cu un *** AM DE LUCRU Am de lucru mult – pentru Aude sunetul dragostei noastre. Dragoste. Trebuie reinventate – cu răsuflarea tăiată Cu mâna acopăr soarele Miturile despre dragoste – urgent Celuilalt – şi iată – se Să le ascultăm – să le învăţăm şi să Face noapte, până în Ne învăţăm a ne supune doar lor! Cele mai depărtate galaxii – se ***

„Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce Fie-ţi îngerii aproape, Somnul dulce!...”

55


VI-MODELELE CETĂŢII VALAHE ORFICOARMONICE

…eleva de liceu LUCIA STEGĂRESCU, din BASARABIA ROMÂNĂ!!! SUNT UN CUVÂNT RĂNIT DE SOARE Sunt un cuvânt rănit de soare Cu dorul răstignit în mare. Mă descompun în două şoapte: Sunt ca o ziuă fără noapte. Şi lacrimile mă apasă, Te rog, măicuță, ia-mă-acasă, Mi-e inima însângerată, Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată.

De-ai şti de câte ori am vrut Să-alerg spre tine peste Prut, Dar pusu-m-au să-aştept în vamă, Căci ei nu cred că tu-mi eşti mamă.

Mi-a ars şi dragostea în foc

De când lui Dumnezeu mă rog, Când vin la tine nu suport Să mi se ceară paşaport. Şi sufletul, mamă, îmi plânge Că-s sânge din al tău ars sânge. Când tu eşti tristă, eu suspin, Când sufăr eu, tu zaci în chin.

Adesea lumea mă întreabă: - Tu eşti orfana basarabă, Cea despărțită pe nedrept De la al mamei sale piept? Şi le răspund cu jale grea Că România-i mama mea, Că tată-mi este tricolorul, 56


Un singur vis, mamă, mă-apasă, Să vii şi să mă iei acasă.

Iar frați mi-s muntele cu dorul. Mă poartă marea prin cuvinte, Dar eu îi spun ca şi-nainte: ***

EUGEN EVU, Hunedoara/ROMÂNIA HOLOGRAME EIKONICE Sărbători... cuvânt ce pare a veni de la SRBI, sârbi, cu anticele lor hore... Există, în ciber spațiul hologramic, ceva –cineva care nu e din Om. Poetomul locuiește de drept, arhetipal, sau ca intrus, strămutant, ilegitim, în logosferele Gramat-Ikon...

Eros și Thanatos, Extaz și agonie... Infertilitatea este infernală, inverno-ul ( italic) decăzut. Arta poetică, textual, este un act feminin, sau hermafrodit... Extayul este efect afrodiziac, uneori conținut în chiar Rostirea- ritualică, preludică, postludică, via psalmodică/ divinatorie din illo tempore. Bătrâna curvă- curba lui Gaus, eșuează tragic-cinic, în rostirea anorgasmică, necum, cea orgasmică, așa cum o definea remarcabila poetessă Nora Iuga Almosino, afirmînd că dsa are orgasm când citește poezie în public. Cum s-ar zice gruppen/sex, gruppen text !/ ( v. Adevărul, 2015). Depresia de acest gen este pentru masculi, aceea de post-coitum, cum demult psihanaliza-se un Shopenhauer, via pleiadele de mari scriitori și filosofi europeni. ( Dar și Emerson, Benn, Enzensberger, Brecht, Trakl, RilkeWilde, Blake, o nesfărșită cohortă de geniali...postmodernii americani, toți ! venind din Tartorul Absolut al susnumitului INFERN, Fiodor Dostojevski! Opera lui s-a revărsat ca o maree neagră, pe meridiane....Song of myself... Intimismul cronic, simptomatic, mai ales la poetesele vârstnice și infertile, este al unei sinistre alienări... Ar mai fi și androginizarea....v. Matei 6-9, N.T., unde Isus afirmă că FAMENII, fie înnăscuți, fie deveniți,...sunt pentru îngerii din Cer... *** OCULTE Vestea – vestirea- spunerea- testamentul- fiecăruia, tinde a deveni poveste. Bunavestire în biniom cu Reavestirea, ... v. Biblia evreilor, psalmii binecuvânării versus ai blestemelor, ș.c.l... Magia, șamanismul păgânismului, așazișii sacerdoți ai barbarilor, v. Umberto Eco. Îngerul păzitor, veghetor, își pierde imunitatea și cade în uman.

57


Există imitatio Dei, dar și Imitatio Diaboli. Nostim ce scrie Pleșu despre sexul îngerilor! Ce exotic e tragismul la noi! Legiuitorii ăștia...vor da chiar atestat de arestat, de autosuspendat, de autoplagiat, etc? Poetul Wojtilla/ Papa Ioan Paul al II-lea, a greșit, nu e aici grădina maicii Domnului, ci a Demonului...Daimoni buni, daimoni răi.... Trialismul...v. Konrad and Popper,...are trei ramuri: influențe, confluențe, afluențe. Anogranicul, duhul, este chinuit în organic, discriminările fac religii, arte, doctrine. Nimic nou sub Luna Pienna, nici sub Semiluna.... Știu, cu viața mea și viețile alor mei, știu! Arta autentică recuperează darul – harul Premoniției! ***

VIRGIL CIUCĂ, New York/SUA PICĂTURI DE VIAŢĂ Pentru Platforma Unionistă Acţiunea 2012 după o replică a lui George Simion Suntem picături de viaţă Preludiu de -uragan Alungând pâcla de ceaţă Vom redeveni ocean Picături din apa vie Inima unui torent Visăm Marea Românie Pe străvechiul continent Picături de apă vie Suntem fluviu în prezent Iar Unita Românie

Ni-i supremul argument Împotriva iobăgiei Servim cu devotament Întregirea României N-o cerşim în occident Suntem picurii de ploaie Adunaţi pentru Unire Cum vrem pace, nu războaie Cerem ţării re-ntregire.

Virgil Ciucă Bucureşti - Piaţa Universitaţii 20 februarie 2016-ora şase seara. *** TRĂDĂTORI DE ROMÂNIE Suntem lumii de ocară Uitând de strămoşi şi glie Acceptând străini de ţară

Preşedinţi de Românie Mă întreb cum de uitarăm 58


Fraţii buni de-o vşnicie Jalnic îi abandonarăm Să trăiască-n silnicie Suntem mulţi plecaţi în lume Pentru casă şi simbrie Căci doreau să ne sugrume Securişti de Romanie Ne-au răstălmăcit trecutul Negustorii de sclavie Pentru-a ne fura avutul Şarlatani de Românie Ne-au trădat lifte străine Prozeliţi de anarhie Susţinuţi de oficine

Trădători de Românie Ne-au furat pământul ţării Prin jaf şi fum de tămâie Sfinţii imbecilizării Patriarhi de Romanie Ne-au lăsat fără armată De-am ajuns o Colonie Ne-au furat aur şi vatră UE, NATO - o Stafie Mai marii globalizării Ne-au denigrat cu mândrie Toţi adepţi abrutizării Venetici de Românie! Bucureşti 21 februarie 2016 *** APEL PENTRU REÎNTREGIRE

Popor român, urmaş de daci Trezeşte-te din amorţire Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci Aspiră la re-întregire Popor român, popor viteaz Refuză ruga idolatră Ţine visul unirii treaz Recheamă-ţi oastea de la vatră Aprinde foc pe vârf de munte Nu contempla cum curge Istrul

Clădeşte peste Ţară punte Ca Tisa să uneşti cu Nistrul. Tulnicele în munţi să sune Adună-ţi oştenii sub armă Ca steaua ta să nu apună Când vrea o putere infamă. De la letopiseţ citire Dorinţa ta spre cer să tune Românii vor re-întregire Uniţi în crez şi acţiune! New York, 13 martie 2012 *** SĂ NE UNIM

Să ne unim spre re-ntregirea Ţinuturilor strămoşeşti Să nu trăim doar cu-amăgirea Din rugăciuni duhovniceşti

Să ne unim să trecem Prutul Hotarul să-l mutăm pe Nistru Pentru-a ne reîntregi ţinutul Să-i unim apele cu Istru

Pentru a ne salva trecutul Să ne unim, să condamnăm Tâlharii ce ne iau avutul Pe veci să-i anatemizăm

Să ne unim pentru slăvirea Părinţilor ce s-au jertfit S-avem prin veacuri nemurirea Pământului făgăduit 59


Să ne unim, prin hora mare Tiraspolul să-l dezrobim Reintregire-i sărbătoare Şi crezul nostru unanim!

Să ne unim pentru dreptate Să judecăm pe impostori Să scăpăm lumea de păcate Şi nepermisele orori!

New York, 21 ianuarie 2012 *** MARŞUL UNIRII Am pornit Marşul Unirii Marşul dorului de ţară Fii de daci şi-ai nemuririi Peste-o ţară milenară. Am pornit marşul dreptăţii Pentru patria străbună Pe Câmpia libertăţii Fi-vom iarăşi împreună Am pornit marşul unirii Fiii lui Mihai Viteaz Prin frăţia ancestrală Visul de UNIRE-i treaz Bucureştiul, Chişinăul Două inimi româneşti Mândre străjuiesc Ceahlăul Cetele moldoveneşti. Ne-am unit prin crez şi faptă Pentru-a-ntări legământul Să purcedem calea dreaptă Pentr-a ne-ntregi pământul Am pornit marşul unirii Peste munţi, veniţi cu noi,

Actul drept al re-ntregirii Este-un crez pentru eroi Au pornit în marş magistru Steaguri păzite de astre De la Tisa pân’ la Nistru Rosii, galbene, albastre. Poartă steagul re-ntregirii Tinerii, urmaşi de daci, Ţelul sfânt al re-unirii Le va da viteaz cârmaci. Au pornit marşul unirii Ape clocotesc prin veac, Cântă imnul nemuririi Toţi răzeşii lui Novac Au venit de la Tighina Flamurile re-ntregirii Săşi găsească rădăcina Si filonul nemuririi Ne-am prins in Hora Unirii Să scăpăm Ţara de hoţi Căci ne cere legea firii Să-i judecăm pe netoţi! Virgil Ciucă Manhatan 21 octombrie 2012 *** LIMBA STRĂMOŞEASCĂ

Noi vorbim pe vechi meleaguri Limba noastră cea română Slova dacilor de veacuri Ne e mamă şi stăpână. Într-o lume fără moarte

Ne-a unit dorul de ţară Buchisind a vieţii carte Într-o limbă milenară Ni se spune-n zodiacuri Începând cu Tărtăria 60


Limba dacilor prin veacuri S-a-nfrăţit cu veşnicia! Raze duc pe-ntins de zare Suflet dac născut din glie Şi-au impus spre ascultare Graiul lui pentru vecie

Slova emiesciană Şi cu gând la re-ntregire Slăvim limba daciană. Mândri, noi rostim în lume Limba noastră cea străbună Grai de dac, grai cu renume Ocrotit să nu apună!

Pomenim spre nemurire Virgil Ciucă New York, 22 oct 2012 *** …Mergând pe “linia” de Duh a lui MIHAI EMINESCU, Poetul VIRGIL CIUCĂ (Poet de atitudine civică şi patriotic-ardentă!) ne propune chiar un poem intitulat “La arme!”: LA ARME Ajunge văicăreala, popor român, la arme Amanetând o ţară la hoarde migratoare Ajunge rugăciunea şi jalbele la poartă, Mai toţi parlamentarii te vând şi te trădează, Nu aştepta pomană când stâncile se sfarmă, Şi pentru tine casa acum e o-nchisoare! Nu ai de-ales române, tu eşti stăpân pe soartă! Când ţara e condusă de hoţi şi haimanale, De ce suporţi minciuna şi vorbele deşarte Când guşti pâinea amară de grâu din altă ţară, Când clasa hrăpăreaţă te-a-ngenuchiat cu sila, Fă-ţi tancuri din tractoare, din seceră - pistoale, Ia sapa şi securea şi singur fă-ţi dreptate, Nu vezi că ne vândură şi Roşia Montană?! Nu te sfii să spânzuri în piaţă camarila. Cum justiţia e oarbă vândută pe arginţi, Nu te-amăgi cu vorbe oculte din scriptură, Cu-armata fără arme, plină de… “geali” golani, Biserica şi popa îţi predică de moarte, Cu preşedinţi de ţară ce par ieşiţi din minţi, Ridică eşafoduri, condamnă impostură, Vistieria-i goală - plină cu şobolani! Ea te ţine de veacuri în neguri fără carte. La arme, fraţi români, se ne-rolăm sub arme, Cu rugăciuni la ceruri ei zilnic te îmbată, Din optzecinouă-ncoace suntem o colonie, Cu vorbe globaliste, cu-o lume fără ţară, Ţara-i secătuită, copii ne mor în spasme, Nu te lăsa sedus de-o vorbă idolatră, Părem o ţărişoară numai pe o hârtie! Renunţă să mai duci o viaţă băjenară. La arme, rupeţi lanţuri, spânzuraţi camarila La arme, fraţi români cu inima vitează! Nu aşteptaţi zadarnic pe Dumnezeu cu mila! Virgil Ciucă Woodhaven, New York, august 30, 2010 ***

PETRU SOLONARU, Bucureşti/ROMÂNIA 61


...E bine a ne aminti că matematica poesiei sfântariului se smerește numai pe Calea: Începând de la 1) „cifrele”, glifele reprezentării ademenitoriului scrificiu - A FACE - la 2) „ numerele”, ideile sugerate ale Sacrului, hermeneea cauzei - A ȘTI - și desăvârșind în 3) simbolica împărtășire/cuminecare cu hiero-glifa Suavului Cuvânt, „Zero”-ul sapientalei jubilații atemporale - A FI/ A IUBI - ... Spre savoarea osialică a celor aleși... Acum și aici... *** MATCA FLOAREA-ÎNCHIDE.. Calpă desfătarea, dogme ce te-au frânt, pierde-le!... dar Clipa n-o uita în vânt!... Deseori otrava-i ce te-ar mântui, Când nectaru-obidă-ți vinde spre mormânt.

Lorul e egalul, „mâine”-ți este „ieri”... Și de’în stins potirul împăcare ceri, propria-ți rotire, tot petalei dar, te urzi ruinei scumpei adieri...

Matca floarea-închide s-o deschidă iar Către nenăscuții ce acum tresar Nestrăpunse itaine-a somnului dintâi Cum peTabla sorții-I drămuit stihar.

A urmare, către leacuri de n-au fost, pleacă-te jertfire’în golul adăpost ce întors adună chipu-I într-un vis de asemănare cu ÎnaltulRost... *** VERBUL STĂTĂTOR

Limba nu-înțelege șoapta în tăcând ce’în magie pură spre divin oricând poartă calea Faptei. Sub restriște, griji seamănă și-adună din stihii de gând... Nefăcânddistanțaîntrecojișimiez, oaspe-istăgâlceavace’înulcior de crez fierbefaimalumii ca pe-un catastif doveditluisieșimartor la eres.

A tăgadă spada-I spre mărgăritar Taie adevăruri din contrari ce par și nimic nu-I scapă țintei sale’în drum sub deșerte-odoare, spuse fără har. Umbrele de vânturi profeție-o vor, Dar ea nu se poate-întoarce la izvor, căci, deși suflare, bolții s-a înfrânt, neieșind din sine’în Verbul Stătător.

*** ALCHIMIE -Spre aprins te stinge șit e-aprinde-în stins, Învingând visarea de-a visa că-învins Treci prin astă lume!... N-adăsta prin griji și de straiul tainei lasă-te cuprins!... Sfânta alchimie vede-în zori apus, onuime’în este prin estimi ce nu-s... Pomulcunoștinței micșorând măriri dă ca deslușire: „cum e jos, șisus”...

Căpătând amintea vasului ales, bizuie-ți ardoarea pe otrăvi de țes nalta vindecare printr-un foc latent, unde doza justă-i unicu-înțeles. Prin Argint păstrează hidrargirul doct Multului tincturii’în cel puțin decoct... Piatra venerată suie-o-în Soare fir, Cromic echilibru nins la Echinoct... *** VERSUITORII

62


Foarfecămisterul, cum în rai celMăr, orbi, versuitorii, cândspreadevăr princuvintecalpe cad asemănând lacătulșicheia, noima cu un văl.

Cu neharazbuchiieiînalță-învânt spre-a-întețicrâmpeiulfocului din cânt, însădoarcenușașirăpusulpraf maiaducaminteversulce s-a frânt.

Nu’înpuhoistă casa, nici sub crezcâștig, susure’înizvoare, învrăjbiriprin dig, cândvădițiaisfadeivorbeifărășir sporitori, diecii, scriucă’însoare-i frig.

De’înhimeraapeiaipodoabei par, luiNarcis, tot astfel, ispitindzadar umbre ne’încercate,’îndemnul au decât: de-a surparuginaceluioglindar... ***

Cel iubit lumină-i, umbră-i iubitor... Cătreprimulglasurinaltăcasă-șivor undevinulcântăfaptaCeluiSfânt, noimic, spre al doilea, doartăcutfior...

IUBIT ȘI IUBITOR

Mărulcel din raiuriprinuitatcântar, chipeș, drămuieșteculpeșipahar plin de pocăințe, însă fir cu fir ce e doiunimii n-are ca habar.

Gurășiureche-s limbiirândperând seamănorineseamănși de-a pururigând lasă-înînțelesuri: au venittârziu, preadevremeurmei au plecaurmând...

Viațacesmintește, mândră, altevieți, celora n-arscade,’înignoranță, preț. Ca o cearăbolta-amnaruluidivin seînmoaie-în fila scrisăneciteț... *** CURGEREA DUALĂ

Curgereadualăprincăderi s-a vrut vântuluișiapei, focului din lut subfluidacauzăcedintruCuvânt măsurat-a vălulceluiÎnceput.

Camuflată’înmargini, însăprin absent cere-a stamărimedupă contingent negatorulspațiu, spre a contempla spirituluifapta sub fructar latent...

IgnorândTăcerea, s-a pierdutprinuz întreîndoială, atributconfuz și al ipotezeijoc separator, sete-a mințiicare’în vid și-a tors havuz.

-Cum, deșiprezentă’înloculceperând arurmasă fie dovedităgând spreasemănaredupă-al lumii chip, este-apropierea, înDecinde, când?... *** RÂNDUIT AL LUMII

A-înțeles născutul pilda ce l-a vrut că întâiul, urmei, îi opune mut jocul devenirii în a se uni ca sfârșit de-absoarbe-același început... Rânduit al lumii sub un cerc sadea, fără încetare'în sine-ar repeta viața scrisă morții, dacă Cel Înalt către Punct rotirea nu i-ar îndruma.

Iad și Rai ursitei din mișcare-au smult vălul numărării, ca un strop spre mult să dezlege matca marii neclintiri, sfoară, cumpănindu-și duhul său ocult. Iar când toate părții se încheie par, cugetu-și întreabă: - Ce-i Finalul dar?... -Să te-întorci la focul de-unde ai plecat, 63


nu fiind cenușii, ci lumină doar!... ***

GABRIELA PACHIA, Timişoara/ROMÂNIA DEPAVARE Floare de nisip frumoasă, Cândva anagramai marginile lumii, fluturii cu umeri goi, pe hududoi... Se îndesesc despărţirile de matcă, deghizările, atrofierile, seminţele litaniei... Depărtările se strâng în boccea, în clăi, în cărări... Se strâmtează dreptunghic aerul din clopote... Se plimbă butoiaşele livide, ancorele epilate... Se-aspreşte-n verde piciorul mării... Te privesc cu ochiul uitării, cu grimasele cicatricilor... Industria de suvenire, aplauzele de colecţie, poeme cu plici, fluidizarea convoaielor, ucenicii zburatici ai îndoielilor bipatride

înlesnesc sedimentarea mâlurilor... Mergând pe sub şuvoi pierzi cheia de boltă... „Be yourself; everyone else is already taken.“ Preabunule praz al memoriei ancestrale, într-o zi se vor solidifica toate răspunsurile, dorite şi nedorite, parodiile, privirile tumorale, blânzii brebenei, recenziile, răspicatele antonime, solzii naufragiilor, sigiliile, pudrata stimă de sine... Plecară florile-nainte să potecească aşezământ, să semene peste năpaste penajul surd şi mut al dorinţelor noastre encefaloide... Nu mai vopsiţi hârbăreţe mântuiri cu arnici ! Poftiţi aici, intraţi sub borta zvonind a licurici !

*** CĂTRĂNEALĂ „Tout ce que j’aime n’y est pas.“ * Câţi dregători, atâtea dregeri... Câte chiorpeci, atâtea prelegeri... Câte rotule, atâtea rocade... Câte spatule şi coate, atât dat pe spate... Câte rastele, atâtea brânduşele... Câte cercevele, atâtea schelălăite pălăvrăgele... Câte trese, atâtea lese... Câte-nfrăţiri, atâta dezbinare... Câte rădvane, atâtea divane... Câte opinci, atâtea chingi... Câte clăpăuge, atâtea belciuge... Câţi telomeri, atâtea devieri... Câte trudite ranforsări, atâtea plămăditendestulări...

Câte secări, atâtea predări... Câte ţărişoare, atâtea perişoare... Câte luări, atâtea dări... Câte continente, atâtea mări absente... Câte felieri, atâtea vorbe-n doi peri... Câţi mentoraşi, atâţia amoraşi... Câte tergiversări, atâtea pomădate ulcerări... Câte sortite învieri, atâtea izbutite sânvăsieri... Câte gânduri cioabe, atâţia snobi şi snoabe... Câte verbostele-n rate, atâtea doine luxate... Câte sufertaşe inox dolofane, atâtea pirgăuaşe... Câte tovălaşe peltice, atâtea-ntortocheate suitaşe... Ş-ai gudron, gudron... * Gustave Flaubert

*** 64


ANDANA MIHAELA CĂLINESCU, Bucureşti/ROMÂNIA POETUL ce trist e poetul şi-ngândurat... e pana muiată-n albastru-nchis şi parcă mă pierd în vechile stampe de Durer sau Goya create până la urmă nu-i totul un vis? chiar de se cască-n urmă un abis?

nu cumva capra lui să fie mai brează...singurătatea şi ea-i o povară... dar cât încă mai suntem pe-aici, mereu se iveşte o minune, mereu ... chiar de n-ar fi decât, un surâs de copil, chiar de n-ar fi decât, desenul gingaş al florii de gheaţă pe geam...

e rima prea la-ndemână, o ştiu cuvintele fură-nţelesu .... pe cruce pe Crist noi l-am suit şi mereu-îi greşim .... măcar de-am şti să-l iubim.

cohorte de gânduri se-adună-n răspăr.... de felu-mi cam neguroasă-s şi eu...

orbi-n lumină, umblăm prea ades, încrâncenarea-i prea mare şi grea .... ascundem în noi prea sumbri strigoi: neîncrederea, ura de toţi şi de toate şi mai amarnică şi grea lăcomia... palavre la margini de şanţ, reducerea totul la nivelul de jos,

şi vaai-zise ea, firoscos: nu credeam să mai fie, pe-acolo pe dulcele plai, un altul la fel de umbros.... *** PĂRERE

Veneţia e clar, că încă nu s-a dus Dar Atlantida nu-i şi nici Gomora... Doar-n deşert cenuşa-i şi-acum o poartă vântul...

Cu hăul mai aproape Ce-şi cască necuprinsul în biet suflet uscat E mai amară poama, mai mare viermuiala...

Rămas-a doar în noi pustiitoarea ură Netrebnica strigare de aur şi arginţi Neputincioşi sărmani, furnici infatuate Nu ştim de-am fost sortiţi Sau noi ne facem jocul Tot robotind de-a surda Urcând şi coborând pe-o scară-n spirală

Aşa a fost într-una dar nu eram pe-aici. Mă las de-nverşunare, Merg să mai dorm puţin. Coşmaru-n somn aievea-i, 65


De mă trezesc la fel. Oglinda-i răsturnată şi cioburile-s sparte Şi râde păpuşarul...

Al lumii echilibru cât să-l mai ţină poate? *** INCERTITUDINE

Eu sper să stea cuminte Cumplitul AdevărSă ne mai ierte o ţâră, vreo două veşnicii Apoi ne-om duce, sobrii, cu toţii la culcare De-am fost cumva sortiţi Să fim o paranteză, În triumfalul mers al vieţii-n univers.

El, primul nu ne iartă El, ce înghite totul...

Suntem, spun unii, mai savanţi, Un accident vremelnic Zvârlit precum se ştie-n colţ de univers.

Mă las de vorbe aiurea Şi-aşa-n deşert poetul îşi strigă disperarea ...

O, ai să-mi spui poete, precum scria Nichita: Că orice punct e centru-n Univers...

E arhitect-Bătrânul? Şi-acuma obsosit se uită cu mirare că s-a stricat tot rostul? De-ar vrea, o numai El de-ar vrea .... Ar mai putea-n lume s-aline rana grea....

Veniţi de nu se ştie, se pare din lumină Ne-om izbăvi la urmă, cam tot aşa la fel Mutându-ne cuminţi în nu ştiu care stea Om asista tăcuţi la forfota din lume...

Ne-aduce Timpul necruţător aminte... Că trecători-n lume cu toţi şi toate suntem

*** CELOR FĂRĂ DE IUBIRE Fie la ei, fie-le de cap Gândul rău li se-ntoarcă De-or avea cu noi ceva.

N-or muri degeaba caii Latră câinii cât or vrea Asta-i vorba bătrânească.

Fie piatră, fie stâncă Dragostea să stea de pază La hotar de ţară dragă ... La hotar de ţară multă, Ce-mi stă greu acum să plângă Că şi-a tras, precum se ştie Ajutată şi-mpreună Stângu-n dreptu... Şi pământu pustiit, Din pădure, tot furat.

Nu că n-aş iubi sărmanii, Patrupezi cu ochii umezi, Ce-ntr-o ţară românească O duc rău, că aşa-i se pare acum Unde oamenii n-au rostSă fii câine e şi mai prost. Eu am zis-o şi-o mai zic Chiar de zic doar pentru mine Asta-i ţară boierească Cui i-e dat să n-o iubească Ducă-se să se tot ducă Să-şi piardă-n pustii... Numele de piatră seacă.

Haiduciţi doar pentru ei Neamul nou, de mari mişei... Au tăcut şi au făcut...

***

66


VICTORIA STOIAN, Hunedoara/ROMÂNIA ZĂPEZI STAU RĂSCOLITE S-a scurs o veşnicie şi n-am mai scris sonete, Cenuşă îngheţată; tresar gândind la Varna, Zăpezi stau răscolite în iarna ce-a venit Nisipul ei de aur şi, ca o mângâiere Cad ţurţuri grei, malefici şi, parcă n-am iubit Adie încă briza pe faţa mea inertă... Cuvinte tandre, Doamne, n-am spus pe Nimic nu e palpabil, nici o idee certă, îndelete... Degeaba-mi spui: primeşte acela care cere! Mi-a strecurat în suflet, un ciob de gheaţă, iarna Şi, aruncate zac ghirlande de-amintiri, Cerşesc, nu cer, căldura din suflet, cred c-o ai, Le-am împletit cu jarul trecutelor iubiri, Dar tu-mi răspunzi că iei şi, nu ştii ca să dai! *** DE-AR FI MODERN De-ar fi modern sonetul şi, n-ar fi desuet Cu paşnice sintagme s-ar lua întins la sfadă! El, învăţat să facă umile plecăciuni, Dar nu-şi doreşte ritmuri alerte şi nebune, Deşi nu m-a trădat şi nu mi-a spus minciuni, Păstrează o patină din timpurile vechi N-ar mai căuta în mine un suflet de poet; Cuvinte-ntunecate ajunse la urechi Ar născoci cuvinte tăioase, ca o spada, Îl lasă mut, îndură supliciul de-a nu spune Lumina, de cuvinte, ar fi mereu lipsită, Că, la-nceput cuvântul a generat lumină, Licenţioase rime le-ar născoci în pripă, Căzutul înger, însă, l-a afundat în tină...

***

CONSTANTIN STANCU, Hunedoara/ROMÂNIA MUNŢII Iubesc munţii, prin ei planeta se termină în cer, prin ei cerul ne intră în suflete, iar, acolo, spre vârful de piatră, bradul este mereu verde ca un semn de pace, este o viaţă perfectă între două placente de aer, într-un an cu mai multe feţe.

Iubesc munţii, acolo, în Retezat, poţi scrie o scrisoare de dragoste direct pe tălpile lui Dumnezeu…

*** 67


MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU, Deva/ROMÂNIA SĂRBĂTORI FERICITE Îţi spun ţie Sărbători fericite! Chiar dacă în suflet Umbra s-a-ntins cât o noapte

Înghite toate cuvintele Le spun lor Sărbători fericite! Chiar dacă stau Sub un clopot de gheaţă

Ii spun lui Sărbători fericite! Chiar dacă n-au mai rămas Decât umbre pe zăpada-argintie

Şi în sfârşit Îmi spun mie! Sărbători fericite Chiar dacă nimic Nu mai seamănă Cu ceea ce spun.

Vă spun vouă Sărbători fericite! Chiar dacă depărtarea ***

THEODOR RĂPAN, Bucureşti/ROMÂNIA XVII „But were some child of yours alive that time, You should live twice; in it and in my rhyme.” Degeaba zic, degeaba tac, degeaba În cuşca vieţii plânge o icoană, Poetul minte? Caii verzi nechează? E inima! Mereu a fost neghioaba: La naiba, lume! N-ai tu timp de mine! Tâlharii vor să te-nzidească Ană! Albastra noapte mi-este bună piază, Vânatul vânător din vis revine! De frica lor, a ochilor, frumoşii, Flecarul trubadur şi-ascunde lira, Bătrân de toate, râde măscăriciul, E grea ispita, cântă doar cocoşii, Din ţepii vrajbei scapă doar ariciul! Tiptil se furişează hetaira! ***

68


ADRIAN MUNTEANU, Braşov/ROMÂNIA CU CEI PLECAŢI CU MORŢII ŞI CU SOLII cu cei plecaţi cu morţii şi cu solii m-am aşezat să-nalţ din vreascuri jerbe de flăcări iuţi sub oala-n care fierbe mireasma grea a florii de camelii aşa cum fac privirile imberbe trecând trândav prin bâiguitul şcolii ca să mai dea un pumn în creştet bolii

de-a scociorî prin stufăriş de verbe aşa presimt că vremea ce-o să vie se încropeşte-n ceas predestinat şi-nvârtejite umbre mă îmbie să scot din spuza care s-a creat aceea putinţă ce va fi să fie să trec prin viaţa asta de căcat. 15 iulie 2006 Spital *** ORICÂT DE MAIESTUOS MĂ VEZI ÎN TOATE Oricât de maiestuos mă vezi în toate, În templul meu de blândă penitenţă, N-aş fi decât nimicul care doare, În cerc trasând umila mea prezenţă Un lut cleios prelins în trupul ud. Sunt doar un rol, iar vorbele-s uitate. M-aş mai putea preface în candoare Cât de cucernic ţi-ar părea-n esenţă Un gest ce-ascunde gloata de păcate, Cât de umil aş pregăti bucate Pentru-a-mpărţi la orbi cu inocenţă,

Doar de-aş porni război până asud, Izbind în masca poftei cu ardoare, Să-mi frâng fiinţa, răzvrătit şi crud. 10 iulie 2004 ***

NICOLAE N. NEGULESCU, Bucureşti/ROMÂNIA AFORISME * Prin Cupola Pantocratorului din luminile limpezi se află în Înălțare întreaga Biserică. * Deasupra timpului despărțitor de ferestre sunt Îngerii Eternității în zbor. * Prin Grația Divinității, sufletul este comoara cosmologiei umane. 69


* Într-o Zi Binecuvântată pe buzele lumii va înflori un nemaiauzit adevăr. * Viața lumii nu este delimitată de superficialitatea aproximației. * Ochii sufletului nu te lasă singur în fața universurilor. * Prin necredință se micșorează omul. * Am fost și noi în visele marilor primitivi dar pentru viitor. * Evocarea numelor animă orchestrații astrale.

* Rotirea primului punct cosmic cu putere de simbol guvernează în lumi infinirea punctelor. * Ivocarea Divinității depășește experimentarea noțiunilor mistice. * Seriile de lumi călătoresc prin universuri sub toate formele. * Nu veți întâlni viață de risipă la firea gânditoare și cucernică din priviri. * Omul cu fantasmele lui generează drama subiectivității.

* Între paradoxuri temporale și satisfacții cerebrale se adâncesc labirinte derutante. * Pe scena terestră sunt judecate imperfecțiunile umane deși, nimeni nu atinge perfecțiunea adevărului în rătăcirea din lume. * Vocația poate fi și pretext de viață în fața originii.

* Un popor se lasă înăbușit în el însuși de servituți amare. * Ochiul prin raza luminii descoperă. * Aspirațiile umane sunt călăuzite de o atenție răbdătoare. * Intransigența confirmă vigoarea consacrării artistice. Ea nu tolerează concesii tentațiilor. * Enigmele spirituale sunt create de spectre paraontologice. * Prma valoare ezoterică a universului simbolic stă în imposibilitatea atingerii lui. * Transfigurarea realului deschide porțile extazului. * Sub semnul visului, destinul mistic ne încearcă întâi cu diafanități mișcătoare temeinicia credinței pe drumeții ispitite de inspirații exotice. * Picarescul sardonic exacerbează asprimea degradării.

70


* Printr-o cruzime stăruitoare este frizată insolența. * De-abia la Locul de împăcare cu Sine se oprește intervertirea întrebărilor. * În visul artistului s-au îngemănat Mirii Cuvântului. * Culminațiile abstracțiilor rămân între păreri și convingeri. * Un riguros raționament se impune aproximării intuiției. * Limba vieții a rostit numele drumului. * Visul nu se reântoarce din adâncul amintirilor. * Nu trebuie dat un sens peiorativ contrastului dintre bine și rău fiindcă, el reifică lecția morală. * Împrejurările existențiale uneori contrariază, alteori au proporții de simbol. * Trecutul civilizațiilor nu poate fi investigat și recompus de spirite imaginative cu vederi fragmentare. * Tot omul îmbătrânește cu presimțirea. * Afinitățile sunt fermecătoare zburdălnicii spirituale. * Muza severă dă sinteza estetică de grație. * Entuziasmul liric crește la auzirea gândurilor. * Un suflu luminos poate destăinui funcția misterului. * Între căutări și certitudini se disting valorile spiritului.

* În poeme sunt mesagerul unei alte vieți ; căutător al esenței unice. * Spre lămurirea Justiției : omul contemporan este un produs social. * Gândirea idealistă exprimă o aspirație. * Pe întinderea lumii sunt tristeți dar și tăceri locuibile. * În omul lăuntric trăiește ecoul incantațiilor cosmice. * Un înalt grad de perfecțiune relevă geniul inventiv. * Sufletul este călăuza marilor pasiuni. * Dominația propagandei vizuale se obține prin constrângeri psihologice.

71


* O fascinație misterioasă scoate pe poarta rostirii ascunderea din Sine. * Totul semnifică ; chiar și pentru făptura înspăimântată de iluzia golului. * Doar slujitorii absurdului legitimează pretenția proprietății universale. Fondator/Director/Redactor-sef N.N.Negulescu Membru al Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte (ARA) http://www.regatulcuvantului.ro n.negulescu@yahoo.com ***

DUMITRU ICHIM, Kitchener, Ontario/CANADA PSALMUL DE LA-NCEPUTUL LUMII Bătrânul, filosofii, principiul lumii-ades pe Materii osebite, jurau că-i Logos firii. Ca fagurul asemeni - odăile de viespe Reverberând pustiul în numele Iubirii.

De n-ai simțit prin sânge Iubirea ca suveică, Deșertăciuni sunt toate și colb deșertăciunii! Nu dați mărgăritarul celor făloși la teică, Asemeni Magdalenei strigându-O: Rabuni!

Nu lua-n zadar ce-i sacru, la crin adaugi petic? Cu apă speli obiala, dar inima-ți vrea vinul Din buze-ndrăgostite și din alint eretic, Cum joacă luciferic de-a soarele rubinul.

Inelul veșniciei, din cer numai pe-altoi se Sfințește, precum apa ce stâncii-o smulse Moise! ***

PSALMUL HERUVIMILOR CU OCHI MULȚI Plămâni de munte-i orga, din zeci de guri dorința, Tăria să-Ți cuprindă în strai de catedrală. Tot ce-am cules cu stupul - făcliei, suferința! Nu-s viermele ce-și toarce aripi și-altar din bală? Viori, trompete, naiuri, alămuri, ocarina... M-accepți cum sunt - o piatră ce nu cunoaște struna Isteață ca la cobză. Îți cânt altfel lumina,

Cum soarele și-l tace în răsărituri luna. Îți sunt doar oglindire? Ce bine-ar fi, ca iazul Să-Ți port pe umăr steaua pecetluindu-mi stuful. De ești ocean Iubirii, poți dojeni talazul? Sunt vinovat că mustul se luptă cu burduful? Ce-or face serafimii, cu mii de ochi sorbirii, Când eu, cu doi tot timpul setos îi sunt Iubirii?

*** PSALMUL FOCULUI FLĂMÂND 72


Păcate? N-am dus lipsă. La toate știu risipa, Iar la tejghea cu-apusu-mi crâșmarului dator. Au mintea urcă-n slavă condorului aripa, De nu te-ar arde iadul cu setea pentru zbor?

Am cunoscut mahorca și drojdiei poemul, Ca în măcelărie fui relelor cârlig, Dar te iubesc Olare, cum te-ar topi blestemul, Când pân' la cer, ca lupii, cu patimă Te strig.

Greșalelor mărunte, cu-otrăvuri mari sub buche, Le-acoperim veninul cu nalbul de cucuți. Îmi vând toți fariseii pentr-un cinstit păduche Ce nu mi-ar suge noaptea că-i văduvă-n virtuți.

Parcă-i răspunsul Pâinii: Când focului i-e foame, Numai Iubirea știe pe Dumnezeu să-nhame!

*** PSALMUL MIRELUI Ce fel de lacrimi - fruntea-Ți, de au topit rubinul! Prea cuvenit coroanei, curgea pe-obraz de Mire. De nuntă? Pâinea frântă și pe urzică vinul. Găoacea mi-e pustie: Tu cine ești, Iubire?

Bolboroseli savante teologhesc năucii! O cioară mult mai bine în acatist se roagă. Desculță, -atâta știe, prima silabă-a crucii, Cum spaima-ți rupe glasul și răsuflarea-ți leagă.

Te plăsmuiește gându-n hlamidă-mpărătească, Uitând, că doar o dată I-ai îmbrăcat porfirul. Din putregai de ape, cu lotusu-mi de iască, Iar nu-nțeleg: Cum spinii rodiră trandafirul?

Chiar peste moarte - brațe spre mine-ntinzi ca Mire. Cum să nu țip, ca Toma: Ești Dumnezeu, Iubire!

*** PSALM LA LIBERUL-ARBITRU Vânând sălbătăciunea, cu fildeși ca mistreții, Din glas de corn, prin ferigi, vrui taina-n ispășire. De ce e suferință-n adâncul frumuseții, Și florile-s zidite din strop de răstignire?

Eu dacă-aș fi ca foaia, Tu voii mi-ai fi scrisul, Poem, cum nici un înger nu i-a gustat din buche! Când albă liturghie mi-e până-n cer caisul, De ce mi-ai dat voința să-Ți fiu mereu păduche?

Vin mateloții ierbii cerându-mi chinovie! Când slova i-o dau filei, din lungul ei și latul Tridimensională-i! Păduri, de pe hârtie, Prin tot ce mi-s, încalcă ne-ngăduinței hatul.

Cu-adevărat, Iubire, nu-i om să Te-nțeleagă, Doar buzele se caut știutul să-Ți culeagă!

*** PSALMUL CE-A FUGIT DE PLATON Nu-și toarce primăvara din glod și mâzgă fastul, Și crin, dansând pe ape, din mlaștină și viciu? Cum, Platon zice, trupul c-ar fi la duh balastul? N-a cunoscut bretonul divinului supliciu?

Că ori și cât de pură-i năluca din idee, Precum e fumu,-i stearpă, nimicului comarnic, Dar când iubești urzica tresaltă-n orhidee, Că inima-i cu vinul, cel mai slăvit paharnic.

Când Cel-Înalt iubește e pururi în răsfrângeri; Argilă ia în palmă și-o subție-n oglindă. Nu cerul, din țărâna e templul pentru îngeri, Ideile căzură, ne-având ce să aprindă,

Nu crezi că omu-n toate e-al Cerului răsfăț? - Mai bine-ai stinge lampa, alt Platon să te-nvăț! *** 73


PSALM SPOVEDIT SUB PSALM - Mă sinchisesc de bârfă cât de-un blacheu de cizmă, Da'-mi pasă, cel cucernic, că-n ciudă-mi bea leșie. Îndrăgostit sorb vinul, nu borhot fiert în pizmă, Că eu cu mine însumi suntem împărăție!

Și ce-au cântat de mine să scrie pe oglindă!

Iar inselor pozânde, sub strai dosind o Franță, Las moștenire-n diată, spre limba clevetindă, Dohot destul să ungă spurcovnica lor clanță,

Frământ de lut, spre cine, Olare nemitarnic? - Spre înălțarea-n cupa regală de paharnic!

De-ajuns ni-i luminânda, sonetului tărâmul, Iar dacă tot sunt rigă, heraldic cum vrei semnul? Deasupra-ne aseară ne-a înflorit salcâmul Precum un scoc de flaut ningându-și lin pielmul.

***

IONUŢ CARAGEA, Oradea/ROMÂNIA PROFETUL ÎNTUNECAT AL LUCIDITĂŢII ETERNE în singurătate umbra este mai preţioasă decât aurul negru al pământului chiar dacă nu arde chiar dacă nu întreţine căldura ea este profetul întunecat al lucidităţii eterne ea prevesteşte poemul fără de sfârşit al sufletelor întoarse la marele creator

am ales umbra renunţând la o mie şi una de nopţi am ales umbra să mă fericească pe drumul sinuos către stele umbra care niciodată nu se înspăimântă de cuvintele mele abia mijite din gânduri apocaliptice ***

NEVĂZUTE MÂINI cunosc o umbră care se umple zi de zi de cuvinte nerostite o umbră care nu i-a cerut niciodată sufletului meu o cană de apă şi nici măcar o singură lacrimă

o umbră care face parte din regimentul celor mai buni cititori de gânduri şi care mă strânge cu nevăzute mâini la sânul ei şi mă alăptează cu întuneric ***

FERICIREA MEA fericirea mea e un cer fără stele

redus la dimensiunea unei umbre 74


în jobenul nopţii un cer pe care-l explorez în fiecare zi cu viteza gândului

mă aşez în faţa foii de hârtie şi refac în cuvinte toate traseele pe care am călătorit

iar mai târziu când cerul dispare ***

AL ŞAPTELEA RÂU există şase râuri care separă infernul de lumea viilor şi un al şaptelea râu care-mi izvorăşte de sub tălpi şi mă poartă spre lumea veşnică a lucidităţii creatoare dar râul acesta se întoarce uneori în amonte îmi gâdilă uşor tălpile cât să le ridic

apoi, ca un prestidigitator îmi intră pe sub piele şi circulă pe acelaşi drum cu sângele îmi intră prin creier prin inimă şi prin plămâni pentru o clipă se opreşte lângă sufletul meu trist ca o salcie plângătoare şi oftează ***

STÂNCA NEAGRĂ cu lanţurile iubirii mă voi lega de o stâncă neagră care răsare din pământ la revărsatul zorilor

şi voi aştepta noaptea să mă îmbălsămeze cu vise

poeme din volumul în pregătire „Umbră lucidă” alte cărţi de Ionuţ Caragea: www.ionutcaragea.ro ***

DIALOG ÎNTRE OMUL SIMPLU ŞI POET mă doare coloana, spune omul simplu omul îndurerat, omul care deseori locuieşte în mine

cum scapi? întreabă omul simplu căci tot cu lacrimi şi sânge îţi înfloresc mugurii

în interiorul meu creşte arborele paradisului spune poetul chiar acum îmi înfloresc mugurii transcendentali ai iubirii

iar poetul răspunde: ştii, eu văd viaţa ca un film despre izbânda metaforei si a muzicii asupra oricărei suferinţe extrag coloana sonoră a filmului şi îmi fac singur transplant de muzică în interiorul suferinţei mele

şi cum scapi de durere, poetule?

75


sau scot ţipete mute în faţa foii de hârtie şi scriu o poezie mai rezistentă ca un bloc de beton apoi îi extrag scheletul şi îmi fac singur transplant de metafore în interiorul suferinţei mele

ai înţeles, dar trebuie să ştii că orice ai face nu poţi fi poet tot timpul trebuie să fii inspirat iar inspiraţia nu vine când vrei tu

cu alte cuvinte spui că muzica şi poezia sunt mai vindecătoare decât orice bisturiu? întreabă omul simplu omul îndurerat, omul care deseori locuieşte în mine

iar omul simplu mângâindu-i fruntea poetului îi spune: dacă nu pot fi poet tot timpul măcar să fiu, prin ceea ce fac pe placul lui Dumnezeu

ai înţeles, răspunde poetul

*** TRANSPLANT DE COLOANĂ sunt gelos pe omul care stă zi de fi în faţa ABC-ului Diana de dimineaţă până seara şi bea bere după bere fără să-l doară coloana nu contează că e iarnă sau vară omul bea bere după bere dacă nu mă credeţi întrebaţi-i pe vecinii din cartierul Dragoş-Vodă

ştiţi cum e lumea durerea unui individ este mai importantă decât a celorlalţi adică egosim, prostie, indiferenţă şi zero empatie eu nu sunt aşa e adevărat că atunci când durerea se năpusteşte asupra mea îmi încearcă şi mie nervii

eu după atâţia ani de rugbi şi muncă am coloana praf şi îl invidiez pe omul acesta mi-aş dori coloana lui doar atât

dar ştiţi ce fac în majoritatea timpului? ascult o melodie cu atenţie, extrag coloana sonoră ca şi cum aş extrage coloana ei vertrebrală şi îmi fac singur transplant sau scot ţipete mute în faţa foii de hărtie şi scriu o poezie mai dură ca bloc de beton apoi îi extrag scheletul de rezistenţă şi îmi fac singur transplat

şi pentru că nu se poate mă mulţumesc cu coloana mea paradită imaginându-mi că este arborele din paradis căruia îi cresc muguri transcendentali arborele care se hrăneşte cu lacrimi şi sânge

vedeţi, în acest poem autobiografic care nici nu ştiu dacă se poate numi poem vă explic cum vă puteţi face singuri transplant vă explic că muzica şi poezia sunt mai vindecătoare decât orice bisturiu

lumea nu ştie că poemele din ultima vreme le-am scris având dureri topite-n cuvinte nici nu voiam să spun acest lucru cuiva căci oricum nu-i pasă nimănui

*** umbră, haide să ne iubim

ULTIMA ZI DE DRAGOSTE CU UMBRA până la întuneric înainte ca visele să ne 76


acapareze dorinţele ştii tu cum aşa cum ne iubeam în paradis înainte să ne ispitească acel cuvânt interzis de la care au pornit toate păcatele iubeşte-mă, umbră aşterne-ţi pe buzele mele

tăcerea ta ca un sărut abisal răscoleşte-mă tot cu muţenia ta sfântă fă-mă să ard până la cenuşa sângelui înainte ca genele să mă vândă morţilor pentru o ultimă iluzie

***

MONICA MATEI, Oneşti/ROMÂNIA LOVE TO / FOR / GIVES LIFE. (...fresca / firescul ce bate la poarta firesc-ului / frescei Om....) A fost odată... și va fi mereu, Acel For Ever ce Este astăzi ... mâine și tot așa până ce Sufletul de om se va uni etern cu Dumnezeu, Creatorul a toate -a tot suflul …. În şi cu toate Va fi mereu...firescul Om, Simplu, iubit, plăcut divinităţii, Creației eterne… Simplitate şi frumuseţe de rai, Înţelegerea existenței A verbului a fi....

Thank God……line of micro-cosmos, …love to life…love gives life, hard time to see, views to make, interest to land, or to show density of understanding, ideals around, human experience, let's be united / let’s see first, God God &Spiritual sides! Areas of unity, fortunately in land of feelings, take a talk, inside, beside, just for you, energy in shapes, senses to aloud, never to give up, open up the heart, open up the mind.

A fost odată ... Este astăzi... Și & Nu va fi mereu..... păcatul adamic,

Firesc… Cu şi întru firescul din Om. Azi şi mereu...!!! EL. Ends.

Să de-a târcoale, să răstoarne sensuri, Să răstălmăcească până şi creaţia .... ***

77


JIANU LIVIU-FLORIAN, Craiova/ROMÂNIA PAGINI BI-ZARE DIN DRAGOSTE ( in loc de nimic ) Astăzi, Cremşnitul Napoleon A obţinut o victorie zdrobitoare Impotriva cârciumarului Teodorescu. A eliberat porţile geamiei neamului Băsică, De sub ocupaţia oblică şi nesimţită A unei Dacii Roşii. In urma acestei răsunătoare victorii, Care dorea un singur lucru: Să repare o biată muzicuţă nibelungă – cârpită în Marele Zid al Zeroilor –

Depunerea In semn de potolire de foame (A vreunui nesătul al neamului) A unui fruct al cunoaşterii: Un măr românesc, frumos mirositor. Atragem atenţia Nesimţiţilor Care mai parchează numai Daciile roşii Numai în faţa porţilor Agamiei Băsică, Că vor avea parte De aceleaşi laude Şi înjurături – De coşciuge umblătoare, de tablă – Din dragoste.

Pentru un biet invalid, minor, Al neamului, Tot ce s-a realizat a fost

26 ianuarie 2016 Cu deosebit respect şi sănătate, Jianu Liviu-Florian *** VIZITA BATRANEI PRIME DOAMNE Bătrâna Doamnă e tânără azi. În cerul albastru, cu verzii lui brazi. Cu ape de spirit, plutind pe Pământ. În cea mai materna lumină - şi cânt. Nicicând n-a ucis, niciodată n-a dat Un an, împrumut, la vreun fost combatant. Ea ia numai capete. Rând după rând. La coada mulţimii. Sărind peste rând.

In fond, răzbunarea, principiul sacral, Al vizitei sale, în timpul banal, In care pe soclu, îşi pune, atent, Cezarul – în ghipsul mereu repetent – E tot ce mai are...In contul curent... Săraca ei viaţă! Bătaie de joc... A cruntei istorii de-a vrea doar un foc: 78


Să tragă în robii ce-şi află un loc…

De ce s-ar mai scrie? Pe umerii cui, Să-ţi laşi poezia de neam, nimănui?

Şi-n locul violului, face reset. Momentul T0. Când ea, un ascet, Născu Universul - ca dânsa – de crud. Naivă – fetiţa, Matura – ger nud.

De-aceea, Bătrâna e tânără, iar... E plină de taină, de har, ţi de dar... Şi toate femeile ţării, în palme, Ii sunt – primăverii-i – şi Primele Doamne...

Şi dacă nici dânsa n-ar fi, ce ar fi – O lume întreagă de mortţ, şi de vii, 27 noiembrie 2015 Cu deosebit respect, Jianu liviu-Florian ***

OCTAVIAN CONSTANTINESCU, Buzău/ROMÂNIA POLITICĂ ŞI MOARTE Pe vecinul Titi (râzgâială de la Dumitru ) l-a vizitat, mai deunăzi, moartea voia să se împopoţoneze, paţachina, cu sângele lui aşa că, i l-a bulucit înspre inimă şi de-acolo spre creier doar-doar i-o tâşni pe undeva odată cu viaţa “Pleacă, fă,

(i-a zis el de pe un pat de spital, unde şedea nemişcat, sub o pădure de tuburi şi fire năstruşnice) nu vezi că nepoţii ăştia n-are cu cine? Că, iete, alde tac-su ie plecaţi p’ăn străinătate, dar-ar ielele-n ăştia de ne conduce, c-a făcut ţara praf…”

*** DOR DE COSMICĂ IZBĂVIRE Vei fi fost şi tu, de toate, încolţit şi copleşit, doar vedem, din disperare cum, de vii, ne de-ai iscat atâta scrâşnet, în vers tare, otrăvit. îngropăm. S-auzim de lumi mai bune, că de vremi, nu mai Pune Doamne, Tu, Iisuse, fulger tare, izbitor, sperăm, de urât, de bube rele, de gunoi izbăvitor... *** ...E CLAR SI PENTRU MINE 79


...e clar şi pentru mine că moartea-i doar un prag c-or cântări suspine şi tot ce ţi-a fost drag, cât ai iubit cu mintea şi sufletul cât zbor a fost în cugetarea-ţi

şi-n inima-ţi cât dor, ce culmi de-abis, demente, te-au ispitit spre tină şi cât noroi fu trupu-ţi, şi-n ce procent lumină... că dincolo de patimi, de pătimiri, eresuri vor fi cu-atât mai crude durute înţelesuri... e cruntă suferinţa - destrabalarea-i dulce ne vom sili a duce, şi dincolo, tot cruce... *** ILUZIE DE PRIMĂVARĂ

Roşcată, mică şi uşor confuză Venită poate tocmai din Versoix Băgându-mă în “embarras du choix”; Pe mâna mea stă fix o buburuză

Şi păcălit de florile din pruni Se crede-ajuns deodată-n dricul verii? De ce-ai trezit-o? Las-o să mai creadă Că-i încă iarnă, frunzele n-au dat Nici urşii n-au ieşit din hibernat Iar munţii poartă scufe de zăpadă

Să fie, oare, vorba de ce crez? De nunta mea cu fata aia-naltă Ce mă va duce-n lumea aialaltă Chiar dacă nu-s bolnav şi nici obez?

Mai bine cheamă vântul dinspre sud Cu poala lui de aer, deocheată Să rupă gâtul iernii, dintr-odată Să-ngroape dealul chel în verde crud…

Sau duhul rebegit al primăverii Sărman şi rătăcit pe sub aluni ***

PUIU RĂDUCANU, Olăneşti/ROMÂNIA FIRFIRICĂ

pe el.

Firfirică zâmbilici, își ia chiștocul din colțul gurii, îl trântește de pământ și se urcă cu carâmbul

După ce-l zdrobește bine și-l acunde în nămol, grațios își aranjază papionul în ambele părți – sus și-n jos - râgâie de două ori, tușește, trece cu ochii pe ceasul cerului, țâște, dintr-una, pe uluca de gard și dă ora exactă. Zambilica Marița, de fiecare dată când îi aude trâmbița, cântul, lasă treburile casnice, se echipează în furoul cu decolteu-ăl mare și bătrân. ”Moartă” după el, își înfige în creștet pălăria roză și umbrela cu un pic de mov, grăbită ’șialeargă pașii spre gardul lui nea Ghiță treisferturi, unde jupân, este Firfirică … fustangiul. Lui ne-a Ghiță-i mai zice lumea și treisferturi pentru că el are totul … treisferturi; haina până la genunchi, cămașa până la genunchi, pantalonii până la genunchi, totul… până la genunchi… Se mai face Marița fudulița, că se împiedică, încă… de mai multe ori, ba, lovindu-se de-o piatră, își rupe ștrampul în cot.

80


Pune un ochi pe Firfirică fustă scurtă, precum Farul din Alexandria, pe marea vapoarelor… Mândru zob, Firfirel, măsoară și el cu ochii curțile vecinilor, nu că ar neglija-o pe vecina Marița, care, în cele din urmă, sub povara emoțiilor, nu se mai poate abține și se… execută: -Servus, tu…, Firfi! -Ceaaaau, răspunde elegant firfiroiul cu ochii-n plop, la uliul care tocmai ”ronțăia” un porumbel! Invadează cu pieptul ”extravilanul” curții lui nea Ghiță, și-și zice-n barbă: Nu mi-ar strica un ”tacâm” de … cloșcă văduvă! Spre surpriza tuturor, se-ntoarce spre propria ogradă, fără elan coboară din ulucă, și se duce direct în … sufragerie. La el în sufragerie. Deschide șifonierul, își pune cizmele bilgher pe care le-a purtat în timpul războiului cu… galicii, se primenește la patru ace, își aranjează discret mustața, mai privește odată ceasul cerului, tușește un pic și sare din nou pe ulucă să … dea ora exactă, Mariței și … de jur-împrejur. Și o dă! Odată, de două ori, de nouă ori, de 99 de ori. Repeta cu disperare cucu, căruia-i adăuga-n coadă un ”riguuu” lung, dar cloșca văduvă, Marița…, nimic. Nu mai era pe teren. Cu obrazul fraged ca fundulețul de copil mic, mândra Marița, s-a ascuns în lada de paie de sub patul din tindă. -Du-te dracu’ de hăndrălău!

P.S. Ne-a Ghiță treisferturi era vecin cu Gogu pârțu. Nu vă mai spun de ce-i zicea lumea așa. *** BICICLOANȚA Cu spițele-nfipte-n cercuri, iapa beată pe două roți alunecă ciudat pe sfoara asfaltului communal. -Di, dii…., măi, băiatule, măi călărețule, că mă ard pedalele de șliboviță. Și mă mușcă asfaltul de călcâie, dii, di, măi drept! Vezi, mă, că-ți iese plopul înainte! Se dau copacii într-o parte și zâmbesc galeș. -Tragi, mă, frâna de mână că dau vacile peste noi! Două broaște-și dau coate când văd mergând în zig-zag o bicicletă beată pe șușeaua comunistă… Privind-o dintr-o dungă, zici că ocolește gropile care mereu se reped sub roți încercând să le facă patrate. Pomii, speriați de mersul contorsionat al bicicletei alcoolice, nervoase, mereu și iar se dau în lături. Toate se dădeau la o parte, chiar și vacile care sorbeau ciorbă din gropile moderne. Vocea pietri din clipocitul apei ce-o tot spală nu se face auzită de bicicleta mangă. În cele dinapoi, piatra-și reazemă chelia de fruntea sângerândă a bicicletei nervoase cu alcool în gât, lângă niște izmene pe care le fâlfâie apa râului. *** DIN MUNTELE DE DINCOLO CETIRE

Ți-am zis: Muntele acesta și-a citit de două ori soarele. Are nume străin

urechii și morților noastre, pentru că este singurul munte ce nu se lasă urcat cu picioarele. Ți-am zis...

81


Umbre de pajure ni-s vâltori din vâltori ie-i-le. Munte, sau Moarte? Iartă-mi sfielile,

de-a lungul de ieri, de-a durutul de azi, albastrului nostru care sunt ultimii brazi ce i-ai scris? ***

VÂRFUL CU DOR

Râdeam cu ciocârliile, până ce-n urma noastră cerurile lor au rămas. Atunci când am trecut pe puntea primului nor, voiam să-ți spun cumva c-aș vrea să te sărut. Unul pe altul, din ochi și lumină, sorbeam. Trecusem

de povestea primului nor... Tu ai înțeles, de aceea ai și zâmbit, că fiecare cuvânt al meu, rând pe rând, fără de sunet în alb a-n-florit în drum către Vârful cu Dor. ...și amândoi așteptam, așteptăm... Cine știe, poate mai vine vreun nor. ***

UN POEM (anonim) DE ROSTIT NEÎNCETAT TE-AM VĂZUT, DOAMNE, IISUSE Împărate al Vieţii, înlăuntrul Nectariei Tu ai binevoit şi nu Te-ai tăinuit! (Un fost orb vindecat) Te-am văzut, aievea-n noul prunc, Apoi, adeseori, Te-am întâlnit, La Botezul cereştii consfinţiri, Precum din milă ai proorocit: Dar timpul sfintei neprihăniri Pe paturi din aziluri şi spitale, Neatent, prosteşte, l-am pierdut... Cu dragoste şi ştiinţă îngrijit, Or, dimpotrivă, cu ură părăsit... Te-am revăzut clar în Evanghelii, Eşti Dumnezeu Cuvântul, tăinuit Zilnic pe drumuri Te-am văzut, Sub pilde nepereche şi pururi vii, Ascuns sub straie de împrumut, Trezitoare, păzitoare, sfinţitoare... Cu-n zâmbet amar, întrebător; Mă va recunoaşte neamul Meu? Te-am văzut în Sfintele Altare Din Biserici, schituri, mănăstiri, În deportări şi temniţe zărit, Sau Paraclise vechi patriarhale, Cu Sfinţii Tăi odată hăcuit, Liturghisind cu preoţii în sobor, Sfinte, cum ne mai suporţi, Tu, Soarele Vieţii, alb-strălucitor... Atât de orbi, de răi şi hoţi? Te-am văzut sigur şi-n schimnici, Anahoreţi, eremiţi şi noii pustnici, Toţi zăvorâţi, cu greu despecetluiţi, Căci Tu odihneşti numai în Sfinţi, Dar câteodată şi-n orbi tămăduiţi!

Sunt cel mai rău dintre ei toţi, Odată, în vis, pe mine ai aşezat, Însângeratu-Ţi şi divinul braţ, Dar, rob nevolnic, neîncrezător, Crezut-am că-i un vis amăgitor!

82


Acum ştiu, pe Tine Te-am văzut, Însetat şi înfometat şi rău bătut, Bolnav, hulit, scuipat şi chinuit, Oh, orbul, târziu eu Ţi-am slujit!

Chiar în braţe-mi, viu, Te-ai aşezat!

Tu, în loc să Te lipseşti de mine, Nerodul trândav şi iubitor de sine, Mi-ai mai făcut un dar neaşteptat, Prin inima unui înger în trup rănit,

8 aprilie 2016 Sfânţii Apostoli Irodion,Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis; Sfântul Ierarh Celestin, Episcopul Romei

Doamne, Tu eşti Hristosul aşteptat, Ca înainte-prăznuire ni Te-ai arătat!

***

83


VII-DACO-VALACHICA 1-KURT HIELSCHER - ALBUM DE FOTOGRAFIE “ROMÂNIA ANILOR '30” “Zguduitor album datorat unui neamţ! Lucrarea lui Kurt Hielscher (n.1881-d.1948, unul dintre cei mai renumiţi fotografi germani) despre România este cel mai complex şi profesionist album fotografic, realizat despre ţara noastră, a acelor timpuri. Albumul a fost publicat în 1933 şi prefaţat de Octavian Goga” – cf. dambroca.blogspot.com. “Nu poţi învăţa nimic pe nimeni; POŢI DOAR SĂ AJUŢI PE CINEVA SĂ DESCOPERE” - Galileo Galilei KURT HIELSCHER (3) DECLARĂ, ÎN LEGĂTURĂ CU ALBUMUL FOTOGRAFIC “ROMÂNIA”, APĂRUT LA LEIPZIG, ÎN 1933: “În anul 1931, am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia, Țările Nordice etc. În ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: „De ce să-ți pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. CE PUȚIN SE ȘTIE DESPRE ACEASTĂ ȚARĂ… (…)Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: PRAFUL CIVILIZAȚIEI, CARE ÎNĂBUȘE ORICE VIAȚĂ PLINĂ DE COLOARE. Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. AȘA ÎȘI PIERDE TREPTAT, UN POPOR CU SIMȚ ARTISTIC, STRĂVECHEA SA ÎNFĂȚIȘARE. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții 3 - Kurt Hielscher (n. 1881 - d. 1948) a fost un fotograf german, cunoscut prin albumele sale fotografice realizate în perioada Primului Război Mondial şi în perioda interbelică, inedite la acea vreme. Kurt Hielscher era originar din Silezia. A străbătut mai multe state europene, realizând albume cu imagini de călătorie: Spania, Italia, Iugoslavia, Danemarca, Norvegia dar şi România. Lucrarea sa despre România este unul dintre cele mai complexe şi profesioniste albume fotografice realizat despre ţara noastră în acele timpuri. Albumul a fost publicat în 1933 şi prefaţat de Octavian Goga.

84


populare, în dauna peisajului. Mi se pare că aș putea salva astfel, prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. FIE CA O SOARTĂ PRIELNICĂ SĂ PĂSTREZE ÎNCĂ MULT TIMP POPORUL ACESTOR MUNȚI, VĂI ȘI CÂMPII, ÎN FRUMUSEȚEA ȘI SPONTANEITATEA SA”.

85


86


87


88


89


***

2-LUPOAICA DE PE CAPITOLIU, ÎN LUMINA PREZENTULUI TEHNOLOGIC Astăzi, datorită nebănuitelor progrese înregistrate de tehnologia informației, putem contempla cu ușurință orice lucrarea de artă universală folosind calculatorul personal sau după caz chiar telefonul mobil cu ecran. Realizate profesionist cu aparatură performantă, imaginile color oferă oricui numeroase detalii, la care nici specialiștii din deceniile anterioare nu au avut acces. S-a creat astfel universul virtual al artei plastice, în care contemplația conduce involuntar la conexiuni, menite a ne apropia tot mai mult de mesajul originar gândit de artistul creator. Poate că prima, care beneficiază de a o asemenea încadrare, este faimoasa Lupoaică de pe Capitoliu (https://www.google.ro/#q=capitoline+wolf) cu multe zeci de replici răspândite în toată lumea. În perioada de început a existenței sale, încheiată în jurul anului 480 î.Cr., când a fost turnată în bronz, se pare că Lupoaica nu era corelată cu legenda gemenilor abandonați pe malul Tibrului, de vreme ce păstorul Faustulus, salvatorul lor, va fi inclus în scenă doar pe monede, abia după alți 340 de ani. Lipsa păstorului, dar mai ales ținuta majestoasă a Lupei Capitoline, total atipică pentru hrănirea cu lapte a sugarilor, sugerează un anume mesaj simbolic, ce poate fi asociat cu mesajul imaginii, în care faraonul Tutmes al III-lea, ca ființă matură, se hrănește cu înțelepciune zeiască la sânul zeiței Isis, redată sub forma unui arbore sacru. Chiar dacă pictura a fost realizată în Egiptul Antic, analogia se justificată pe deplin având în vedere că Herodot (484-425) în a doua sa Carte, Euterpe, a înregistrat numeroase și importante legături existente între zeitățile egiptene și cele grecești, incluse în unitatea mitologică grecolatină. Ca o altă dovadă a legăturilor directe ce existau între cultura religioasă 90


din Egipt și cea de la gurile Tibrului, Cicero (106-43) a pretins că arhaicul zeu latin, Vulcanus, era fiul Nilului (Victor Kernbach), iar dardanul Aeneas ajunge din Troia în Lațiu numai după ce petrece un an pe coasta africană a Mării Mediterane găzduit de Dido, regina feniciană a Cartaginei. Altfel spus, primul mileniu înainte de Cristos debutează în tot bazinul mediteranean cu un intens schimb de valori materiale, dar și culturale, care a condus la utilizarea unor metafore plastice comune. Între ele modul de a sugera hrănirea cu înțelepciune divină, dar și modul de a exprima caracterul celest al zeității, regăsit de această dată în identitatea ce există între tandra arcuire a lui Nut, zeița egipteană a cerului și poziția Lupei Capitoline, care devine astfel cerul gemenilor născuți din unirea zeului Marte cu vestala Rea Silvia. Cumulând cele două asemănări: cu Isis prin zeița modul de hrănire, iar Nut prin chiar cu zeița în care este poziția redată, Lupa Capitolină desemnează acea zeitate celestă, care i-a hrănit la sân cu înțelepciune divină pe fondatorii Romei Antice. Ca model arhetipal autentic, hrănirea cu înțelepciune a sfinților eroi fondatori la sânul dumnezeirii poate fi admirată și în cazul Sfântului Bernard de Clairvaux (https://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux). În sfârșit, pentru a recunoaște zeitatea, de la care au primit înțelepciunea Romulus și Remus, tehnologiile prezentului ne-au adus în prim plan penele de pe gâtul Lupei Capitoline, pene precis individualizate și pe linia omoplaților, urmând apoi șira spinării. Prin aceste pene riguros distribuite pe gât și pe axele corpului său, Lupa Capitolină este ca și ansamblul cu pene și cap de lup reprezentând acel simbol neolitic de la Dunărea de Jos, numit ulterior Stindardul Dacic sau Draco, de multe ori Dragon sau Balaur. Așadar, pe baza analogiilor de o remarcabilă evidență putem afirma, fără teama de a greși, că Lupa Capitolină a fost turnată în bronz de întemeietorii Romei Antice pentru a exprima eternul lor omagiu adus dumnezeirii revelate la Dunărea de Jos. Ca altă dovadă că a fost concepută pentru a cinsti divinitatea propriilor strămoși plecați din spațiul danubiano-pontic, numele lui Romulus, ca eponim pentru întemeietorii Romei Antice, coincide prin suprapunere cu cuvântul Rumăr(us), arhaica formă rotacizată a etnonimului Român, pe care-l purtăm cel puțin de trei milenii, după cum rezultă. Faptul nu trebuie să surprindă având în vedere că pentru vechimea continuității noastre la Dunărea de Jos mai pledează și elementele de costum popular românesc incizate pe statuete din civilizațiile Vinça și Hamangia, sau desenele de costum popular de pe ceramica de la Suciul de Sus, Maramureș. Dovezile sunt însă mult mai multe, dar cu sau fără alte confirmări, Lupa Capitolină în sine, ca mărturie directă asumată prin adorare publică de începătorii neamului roman, se impune în toată lumea ca etern reper istoric de necontestat. Ca mărturie colectivă directă, prin care fondatorii Romei Antice recunosc că strămoșii lor au venit de la Dunărea de Jos, Lupa Capitolină devine piatra unghiulară în înțelegerea originii limbilor romanice. Sfântul Bernard primind lapte de la sânul Fecioarei Maria 91


cercetător George Liviu TELEOACĂ, Bucureşti/ROMÂNIA București 26 ianuarie 2016

***

3-MĂRTURII CU PRIVIRE LA VECHIMEA POPORULUI ROMÂN ŞI A PĂSTRĂRII LIMBAJULUI POPULAR AL STRĂMOŞILOR NOŞTRI Pentru a sintetiza acţiunile istoricilor actuali, de a minimaliza înaltul nivel de civilizaţie al strămoşilor noştri, istorici care nu ţin cont în scrierile lor de afirmaţiile savanţilor şi oamenilor de cultură din antichitate şi actuali, vă vom expune o serie de citate de valoare excepţională pentru istoria şi identitatea noastră a românilor. 1. Pitagora (580 î.Cr.- 495 î. Cr.) face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În ,,legea 1143” el spune ,,Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate sunt comune”. 2. Homer, (VIIIe s.î.Cr.), poet epic grec ,,Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi”. 3. Platon (427 – 347 î.Cr.), elev a lui Socrate, Sokrates (469 – 399 î. Cr.) şi profesor a lui Aristotel (384 – 322 î. Cr.), surprinde în dialogul ,,CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac (get, n.n.) când a fost la oaste : ,,Zamolxe” regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, ne ţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vine de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul (corpului), trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. Uimitoare această viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani! 92


4. Horaţiu (-65 - 8 î.Cr.) scrie în Odă atitudinea deosebit de umană a femeii dace: ,,Acolo (în Dacia), femeia a doua îngrijeşte cu multă bunătate copii care nu mai au mamă. Acolo femeia, mândră de ea, este supusă bărbatului ei şi e cinstită. Cea mai mare zestre la aceste neamuri este cinstea pentru părinţii lor, respectul credincios al legăturii şi groaza de înşelăciune. Acolo necinstea casei este privită ca o crimă şi este plătită cu moartea”. 5. Dionisie Periegetul (sec. II d.Cr.) poet grec, originar din Alexandria. ,,În ceea ce urmează, voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ŢARA IMENSĂ A DACILOR”. 6. Friedrich Hayer 1899 - filosof austriac: ,,Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (Ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei Române acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani). 7. Alfred Hofmann 1820 în Istoria Pământului afirma: ,,Într-adevăr nicăeri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumân. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o complectare, limba sa este atât de armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumânia nu este buricul Pământului, ci Axa Universului. 8. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), afirma referitor la plăcuţele de la Tărtăria ,,Oasele şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum avem o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa, cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României ci întregii Europe”. 9. Sumerogul rus A. Kifisim afirma: ,Strămoşii rumunilor au exercitat o influenţă asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei.” 10. Marija Gimbutas – Prof. La Universitatea din California, în cartea tradusă în l.română Civilizaţie şi cultură 1989 scrie: «România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 şi 3.500 î. Hr., axată pe o societate matriarhală, theocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă... Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în alte ţări învecinate, după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechi europene”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob... A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem realităţile şi modul de viaţa al epocilor neolitică şi a cuprului, care însemnau mai mult decât semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii ori ridicarea caselor. Trebuie să recunoaştem realităţile strămoşilor noştri „vechi europeni” aşa cum au fost: constructori de temple, producători de ceramică admirabil pictată şi de obiecte de cult, creatori de sculpturi şi de figurine reprezentând divinităţi într-o mare varietate de tipuri, organizatori de, şi participanţi la ritualuri sezoniere, funebre şi de alte feluri. Aceşti oameni au folosit o scriere sacră începând cu cel puţin sfârşitul mileniului al VIlea î. Hr. ». Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem importanţa spiritualităţii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre. (s.aut. şi ale ns.) 11. Barbara Deppert Lippitz La recentul colocviu organizat de Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, cercetătoarea germană, o autoritate unanim recunoscută pe plan European, referindu-se la brăţările de aur descoperite în Munţii Şurianului, s-a exprimat: „Voi românii, aveţi o istorie de peste 6 mii de ani scrisă în aur. Însăşi identitatea voastră a fost scrisă în aur. În tezaurul Muzeului Naţional de Istorie puteţi să vă regăsiţi identitatea privind cronologic importantele descoperiri în aur de-a lungul a 6 milenii. Nu înţeleg de ce trebuie să vă căutaţi identitatea prin alte ţări sau muzee ale lumii când o aveţi aici, aproape de voi, şi ea trebuie doar privită. 93


Brăţările de aur care, fără nicio îndoială aparţin civilizaţiei dacice, vin să încununeze această istorie făcând-o şi mai evidentă şi mai strălucitoare. De aceea, doamnelor şi domnilor, vă adresez invitaţia de a vă apleca în cercetările dumneavoastră şi asupra acestui aspect esenţial al civilizaţiei dacilor. Iar dacă cercetările dumneavoastră se vor baza pe fapte reale, pe documente şi descoperiri ştiinţifice şi credibile, lăsând la o parte speculaţiile sau fanteziile fără suport real, se cheamă că veţi contribui esenţial la ceea ce noi cu toţii, cei prezenţi aici, visăm: scoaterea la lumină a unei civilizaţii înfloritoare şi strălucitoare cum rar a existat în antichitate.”(s.n.) 12. În Enciclopedia engleză «The New Encyclopedia Britanica», publicată la Londra în 1977, găsim scris despre România următoarele: « Întreaga ţară constituie o unitate geografică al cărui centru îl reprezintă nucleul podişului Transilvan...Centrul ambiant natural al României, având în mijloc acei veşnici Carpaţi, a furnizat cadrul în care a avut loc, încă din epocile preistorice, procesul de dezvoltare a ţării, asigurând condiţiile favorabile pentru prosperitatea aşezărilor umane ... Mărturiile istorice şi arheologice, - îndeosebi trăinicia tradiţiilor şi păstrarea limbii - pledează în favoarea concepţiei că pe întregul teritoriu al României contemporane, sălăşluia o populaţie autohtonă, pe deplin civilizată, care ajunsese la un înalt nivel de dezvoltare economică, culturală şi chiar politică, cu mult înainte ca oştile romane să treacă Dunărea, punând piciorul pe teritoriul care avea să devină provincia /romană /Dacia». (s.n.) 13. Eugen Pittard, celebru antropolog elveţian, care timp de mai mulţi ani, a făcut studii antropologice şi arheologice în România, şi în Peninsula Balcanică, cu ocazia celui de al XVII-lea Congres internaţional de Antropologie şi Arheologie preistorică declara: „Din neolitic a existat şi va fi totdeauna o artă admirabilă în România ... Ea este unul din colţurile Universului în care s-au petrecut, după toate aparenţele, unele din aventurile cele mai formidabile ale istoriei universale ... Mă refer la răsturnarea totală a vechilor civilizaţii preistorice şi înlocuirea lor printr-o stare de existenţă complet nouă : aceea de care beneficiem astăzi ... Ea a fost cu siguranţă o punte de legătură pentru că ea a primit această civilizaţie înaintea noastră; noi trebuie s-o privim ca pe un fel de strămoş faţă de restul Europei” (p.25). 14. Louis de la Vallé Poussin ,,Locuitorii de la Nordul Dunării de jos pot fi consideraţi strămoşii omenirii”. 15. GordonW.Childe,,Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Întradevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos”. 16.Eugène Pittard,,Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoelnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia s-a născut unde trăieşte astăzi poporul rumân, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus. Civilizaţia neolitică reprezintă un capitol recent din istoria ţării” . 17. Daniel Ruzzo – arheolog sud american ,,Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în zilele de astăzi”. 18. William Schiller – arheolog american: ,,Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumân, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”. 19. John Mandis – ,,Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria din România”. 20. Olof Ekström – ,,Limba rumună este o limba cheie care a influienţat în mare parte limbile Europei”. 21.Universitatea din Cambridge ,,În mileniul Vî. Cr., Spaţiul Carpatic getic era singurul locuit în Europa”. – Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Franţa şi aşa zisul spaţiu slav. – VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim ministru al Indiei, Jawaharlal Neru a scris că „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”. 94


22. Antonio Bonfinius, în Rerum hungaricarum decades, Basel, 1568, III lib. 9..p.542, scria: ,, Limba Rumânilor n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru viaţă, cât pentru păstrarea limbii!”. 23. Ludwig Schlözer (Russiche Annalen sec. XVIII). Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI) urmaşi ai marii şi străvechi seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie, şi cu toate asupririle, locuiesc în Valahia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. 24. André Armand, despre români ,, Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa, fie că este vorba despre traci, de geţi sau daci. Locuitorii au rămas aceeaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic, în istoria lumii, continuitatea unui neam. 25. Contele d’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902). ,,Limba latinească în adevăr se trage din acest grai primordial, iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi‚ (aşa zise limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”. 26. Huszti Andras ,,Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai de mult părinţii lor”. 27. L. A. Gebhardi ,,Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria cît şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că provin de la traci( geţi n.n.)”. 28. Martin Hochmeister, (Siebenburgen Provinziaal Blatter 1808) ,, În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate din Ungaria se dădea numele de Dacca (Dacia n.n.)”. 29. Abdolonyme Ubicini, (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866) ,,Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”. 30. Universitatea din Cambridge (1922), The Cambridge History of India. ,,Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial, în Haar-Deal (Ardeal n.n.)”. 31. Jakob Grimm (1785 – 1863) în „Istoria limbii germane” scria: „Denumirile dacice de plante, păstrate de Discoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”. 32. Cronicile spaniolilor 25 (pag. 179),,Daco–Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor” 33. Carol Lundius în (Cronica ducilor de Normandia) „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”. 34. Gottfried Wilhelm Leibniz (1646 – 1716) filozof german, în Collectanea Etymologica scria: „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor” 35. Miceal Ledwith (Consilierul fostului Papă Ioan Paul al II-lea) afirma: „Chiar dacă se ştie că limba latină este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumână este o limbă (aşa-zisă n.n) latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină şi nu invers! (s.n.) Cu alte cuvinte, nu limba rumună ete o limba latină, ci mai degrabă LIMBA LATINĂ ESTE O LIMBĂ RUMUNĂ. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale. (Limba noastră rumânească n.n.). 36. Daniel Ruzo (1968) „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”. 37. Carlo Troya (1784 – 1858, istoric italian) ,,Nici un popor pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, istorie Getică sau Gotică se împarte în părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi a lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor”. 95


38. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană), iar civilizaţia dunăreană este prima mare civilizaţie din istorie” 39. Paul Mac Kendrick „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. ,,Rumunii sunt membrii ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii”. Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali). 40. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995). „Locul descris de Vechiul testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”. 41. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele exprimate de William Ryan şi Walter Pitman. 42. Cavasius în De la Administratione Regni Transilvaniae: „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”. 43. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller ,,Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii Ştiinţei şi artei. Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filosofia greacă a furat din filosofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari.” (geţii) 44. Clement Alexandrinul (Stromatele) „În sfîrşit, o altă greutate în interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea ca nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară. Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”. 45. Emanuel de Martone (profesor la Sorbona, în interviul dat lui Virgil Oghină în 1928) „Nu pot să înţeleg la rumâni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi românii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui rumânii să-i cunoască mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”. 46. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio-informatică la Universitatea Reading Irlanda, Anglia) „Acum 15.000 de ani în Spatiul Carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”. 47. Clemance Royer ( în Buletin de la Société d’Antropologie, Paris, 1879) ...Celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei...iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident. Noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbi o ignorăm.” (limba română n.n.) 48. Jean Laumonier (în cartea „La nationalité française” Paris, 1892) „Românul sau dacul modern, este adevăratul celt al Europei Răsăritene”. 49. André le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris, 1893) scrie: Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armor (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi ... populaţii care vorbeau dialecte indo-europene. (limba română n.n.) 50. Petru Maior, unul din cei patru reprezentanţi al Şcolii ardelene, revine la sfârşitul vieţii, şi în anul 1812, revine la cele susţinute înainte şi în «Istoria pentru începutul românilor în Dacia» scrie: „ Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă (prisca, n.n.) s-au făcut din limba lătinească cea corectă, totuşi de vom vrea a grăi oblu, limba românească e mamă limbii ceii lătineşti ” 51. Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Istoria Ţării Româneşti (1660) afirma : « Iară dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară şi o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede» (s.n.);

96


52. Enciclopedistul Dimitrie Cantemir (la 1710) referindu-se la cuvintele neaoşe venite din substrat, susţinea convins, că ele provin « Din limba noastră cea dăcească » ; el considerând că limba moldovenilor ar fi o continuare firească a limbii geto-dacilor autohtoni (s.n.) ; 53. Istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, punând problema moştenirii romane, amintea (la 1925) : « Nimeni n-a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă » (s.n.) 54. Marele istoric Nicolae Iorga concluziona la rându-i : « Nu mai credem în romanizările minunate prin legionari (s.n.) de 60 de ani, căsătoriţi cu femei barbare, care – cu tenacitatea conservativă a femeilor – mai curând i-ar fi putut deznaţionaliza ele pe ocupanţi ». 55. I. Al. Brătescu-Voineşti, în articolul«Originea neamului românesc şi a limbii noastre» scria : N-a pierit nicio limbă a dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că dacii vorbeau latineşte (s.n.). Limba dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întâi limba romanilor, care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană ; aceeaşi limbă a dacilor,dusă în Franţa a ajuns întâi limba galilor, iar cu timpul limba franceză ; în Spania ea a devenit întâi limba ibericilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici (la noi) a devenit cu vremea, limba noastră românească. Iar în concluzie încheie : Pe cuprinsul de pământ în care locuiesc astăzi românii, trăia odinioară un neam de oameni numiţi (de alţii nu de noi românii, n.n.) hiperboreeni, pelasgi, traci, sciţi, daci. Am văzut că Herodot spune că, deşi arătaţi sub nume diverse, erau toţi de acelaşi neam… Aici s-a întemeiat cu timpul Împărăţia Dacilor, iar când au devenit prea numeroşi au început să emigreze…În Italia au ajuns în contact cu civilizaţiile vechi, cu cea egipteană, cu cea feniciană, cu cea cretană şi elenă, şi cu vremea au întemeiat Imperiul Roman. Fraţii lor, rămaşi la Răsărit, au continuat să ducă viaţă simplă de păstori şi agricultori Asta nu însemnă că erau barbari. Despre moravurile lor vorbesc primii istorici greci în termeni foarte elogioşi. Erau oameni viteji, monoteişti. Credeau în nemurirea sufletului, credeau în existenţa unui cârmuitor al lumii, care supraveghează purtarea oamenilor şi care după moarte îi răsplăteşte sau îi pedepseşte, după faptele săvârşite în timpul vieţii. Erau cum se zice, creştini înainte de Cristos...şi spre final concluzionează: Recunoscând fără nicio şovăire latinitatea neamului şi limbii noastre, sunt încredinţat că această latinitate nu se datorează oştilor sau coloniştilor romani, ci descendenţei noastre din neamul getodacilor, care vorbeau latineşte. Tot acestei descendenţe trebuie atribuită şi latinitatea tuturor popoarelor neolatine (s.n.). Întemeiat pe această credinţă, mă simt îndreptăţit să afirm categoric că noi nu suntem aici de 2000 de ani, ci din vremuri geologice… ca în continuare să adauge :…Noi suntem aici de 15.000, de 20.000 de ani. 56. Doi profesori universitari suedezi Olof Gjerdman şi Erik Ljunberg (Acta Academiae Regiae Gustavi Adolphi XL, au scris lucrarea The Language of the swedish coppersmith Gipsy Dimitri Taikon, Falköping, 1963, Uppsala). În sec. XVIII-XIX, o grupă de ţigani căldărari indieni au imigrat în Suedia. Ei s-au integrat în societatea suedeză, fiind asimilaţi ca muncitori căldărari, confecţionând obiecte din cupru şi alamă, între ei vorbind limba păstrată din India. Cei doi profesori universitari au fost interesaţi de modul lor de viaţă şi de limbajul pe care-l utilizau între ei. Reprezentantul lor, Dimitri Taikon (1879-1950) a călătorit în Asia şi câteva ţări din Europa dar nici-odată n-a vizitat România. La sfârşitul lucrării, cei doi autori au adăugat un glosar cuprinzând 3600 de cuvinte din limbajul vorbit de ţigani între ei şi surpriza a fost că aproape jumătate, adică 1500 de cuvinte erau de ORIGINE ROMÂNĂ! (Rumanian has undbubledly been the most generous contributor. About 1500 of the circa 3600 words token down from Taikon’s speech are easily recognisable as Ioan Taikon words) Românii au fost fără indoială cel mai generos donator! (n.a.) În jur de 1500 de cuvinte din circa 3600 de cuvinte din graiul lui Taikon şi cea mai mare parte dintre ele sunt recognoscibile ca vorbe împrumutate. (s.n.) Din cele relatate, apar două mari adevăruri, pe care academicienii şi profesorii noştri le ascund şi anume: 97


- migrarea unui grup de români (arieni) în mileniul al III-lea î. Cr. spre India unde au dus civilizaţia denumită vedică, prima civilizaţie indiană, recunoscută chiar de somităţi indiene; - strămoşii noştri au dus cu ei limba ce-o vorbeau acum cca 5000 de ani, transmiţând-o indienilor, limbă păstrată de clasa de jos, a muncitorilor căldărari. Lucrarea celor doi profesori universitari suedezi vine să întărească faptul că prima civilizaţie indiană a fost adusă de aşa-zişii arieni veniţi din vest în India, din Spaţiul Carpatic în mileniul al III-lea î. Cr.. În anul 1922 apare lucrarea The Cambridge history of India at the Uiversity Press, Cambridge (6 vol. a câte 800 pag.) editată de E.J. Rapson. În vol. 1, pag. 61, se confirmă migrarea strămoşilor noştri în India. Dacă grupul de indieni căldărari şi-au putut păstra limba lor de acasă, aproape cinci mii de ani, trăind printre străini doar câteva secole, cum strămoşii noştri rămaşi acasă, nu puteau să-şi pastreze limba lor şi să şi-o piardă, ştiind că poporul nostru este cunoscut ca păstrătorul tradiţiilor sale multimilenare! Menţionăm faptul că atât la unguri cît şi la bulgari s-au găsit profesori universitari care au scris lucrări privind influenţa limbii române în limbile ţărilor respective. Cercetătorul român dl. Gabriel Gheorghe aflând de apariţia lucrării profesorului universitar Ferenc Bákos cu titlul ,,A maghiar szokészlet Roman elemeinek története”(Istoria cuvintelor maghiare de origine română), Ed Academiei, Budapesta, 1982, a comandat două exemplare care au fost trimise şi înregistrate la Biblioteca Academiei Române şi la Institutul de lingvistică din Bucureşti. Lucrarea conţine 3330 de cuvinte maghiare având originea română, cuvinte care în dicţionarele noastre apar ca fiind de origine maghiară!!! De subliniat faptul că în ultima ediţie din 2009 – a dicţionarului DEX – nu s-a facut nici-o modificare, cu toate că existau probe evidente prin lucrarea sus menţionată a profesorului universitar Ferenc Bákos, Academicianul bulgar Vladimir Georgiev afirmă existenţa a 38% cuvinte româneşti în bulgară. Iar în teza de doctorat a Mariei Osman-Zavera cu titlul „Împrumuturile lexicale româneşti în graiurile limbii bulgare”, 1977, indică prezenţa a cel puţin 500 de cuvinte româneşti populare în graiurile limbii bulgare (din 800, cît conţine un lexic ţărănesc curent). Prin atâtea dovezi, încă din antichitate până în zilele noastre, că noi românii suntem cei mai vechi locuitori ai Europei şi că ne-am păstrat limba noastră strămoşească, credem că v-am convins de cele expuse. Ne adresăm cititorilor acestui articol în speranţa că cele expuse mai sus , se vor face cunoscute unui număr cât mai mare de români iubitori de adevăr. 1 februarie 2016 Valeriu POPOVICI-URSU, Paris/FRANŢA

NOTĂ Citatele au fost selectate din lucrările autorilor: - Gabriel Gheorghe, „Studii de cultură şi civilizaţie românească” Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001. - Marius Fincă : Selecţie de citate de o valoare excepţională pentru istoria şi identitatea noastră românească 2016. - Prof. dr. Augustin Deac: Istoria adevărului istoric vol.1 şi 2, Ed. Tentant, Giurgiu 2001. ***

98


VIII-POEŢI AROMÂNI DIN MACEDONIA– „FRAŢI DI MUMĂ ŞI DI-UN TATĂ” BRATISLAV TAŞCOVSKI S-a născut în Skopje pe data de 11.09.1960. Poet, prozator, dramaturg, traducător, jurnalist şi publicist. A obţinut trei premii pentru poezie i un premiu de stat pentru publicistică. Bibliografie lirică: Degete în nori (1987); Taurii din sângele meu (1989); Hârtie periculoasă (1991); Îngerul şi muza însetată (1994); Demonica (1997); Sabia mea chinezească (2001); Casa caselor (2002); Dupăamiaza unui optimist (2003); Poeziile din secolul trecut (2004); Pământ gol (2005); Marele cântec al dragostei (2006); Fuga din Erusalim (2007); Cuvinte în atacă (2009); Încheiat în linişte (2010).

SUS lui Slave Ghorgho Dimoski Îţi văd calul pe care l-ai legat sus, acolo în norii de peste Velestovo. El s-a culcat şi sălbatic tace. Se uită la noi şi nu mai poate de admiraţie …ce căutăm noi aici? Mă întreb ce am făcut eu în viaţa-mi? Iar calul întunecat înghite din nori Velestovo, 14 de august 2009.

şi cina-i este din înălţimea cea mai înaltă. Privesc, are cine să audă. Dacă înţelege - n-are importanţă! Poete, am păţit-o după jumătate de secol şi continuăm să credem şi să scriem. Mai putem să fim atât de aproape de vitejie!

*** CU STRICTEŢE CONFIDENŢIAL Eu sunt ca o uşă fără cheie. Nu ştiu care mă ţine dar n-am căzut. Trântirea-i departe şi tot mai mult semăn a pin care trebuie să se culce. Apoi, îl vor tăia cu ferăstrăul şi din el vor face o bancă pe care vor moţăi atotştiutorii.

Vor vorbi cine am fost. În ce am crezut şi pe cine am iubit. Şi neapărat la ce m-am gândit la acele lucruri care nu se pot închipui. Dar secretele mele sunt dezlegate. Toate câte am vrut să le spun sunt scrise, ei, dacă ştiu, lasă – citească-le! Eu sunt de acolo de unde trebuie să fiu şi cred că este aşa. ***

VIAŢA NOASTRĂ Bilianei Şi chiar dacă aş putea s-o schimb aşa ceva n-aş face.

Niciodată n-am fost atât de fericit şi nu ştiu ce-i aici de schimbat. 99


Dacă te uiţi puţin mai departe vei observa cât de mari suntem. Eu şi tu micuţo,

ca viteji corabieri navigăm 'nainte. Unde? Unde vrem! ***

LIMBA MEA Aici n-are nimeni nimic de gândit. Nimeni nu poate să-mi ia aceea care cu secole îmi aparţine. Nu poate cineva să-mi înnegrească faţa numai din faptul că nu-i plac. Aceea este numai estetica lui neagră. Şi proastă - bineînţeles! Oare pot să gândesc altfel? Noi de mult am crescut, Ne asemănăm cu un munte sfânt printre mulţime de vârfuri înnegrite. Şi ce-i de gândit aici pe care limbă să scriem?

Pe-al noastră sigur, pe limba care nu le place altora. Cât de hazlie situaţie şi chiar a glumă seamănă glasul lor. Lasă suflete, lasă a vorbire în zadar. Nimic nu ne pot face! Nimeni nu poate nimic să ne ia dacă noi înşine nu o dăm! De aceea, tu, muntele meu de litere şi cuvinte, să creşti! ***

VIOLETA TANCEVA-ZLATEVA S-a născut pe 25 aprilie 1968 în satul Borievo, Strumiţa. Poet, traducător.Bibliografie lirică: Întoarceri (1995), Întorcându me la Borievo (1999), Picassolu al meu/ My Picasso (poezii, ed. macedoneanăengleză, 2008), Moj Pikaso/ Picassolu al meu (ediţie sârbo-macedoneană, 2008), Sclavii tăcerii (2010), Ca de foc (2011), Ca de foc (2012), Un an fără de vară (2015). UN AN FĂRĂ DE VARĂ Şi seara asta împreună cu gingaşele flori al prunului Voi zbura în visul meu Înconjurată de liminile pe care mi le trimiţi Din adâncurile sufletului tău.

Zburând peste Vară am să le povestesc Copiilor povestea ei Care a abandonat anul Şi-apoi voi zbura cu aripile de argint Direct în toamnă – Dulcea încărcată cu fructe şi arome Ca pieptul tinerei neveste.

Numai eu şi corbul nopţii Vom naviga prin liniştea şi ne vom lua la întrecere Cu vântul răcoros Golind piepturile de toate durerile şi amărăciunile.

Cu mine vor fi şi licuricii toţi Strânşi de pe negrii muri al visului. ***

FĂRĂ DE SCĂPARE Liniştită sunt ca oceanul

Sau mobìlă ca vântul – 100


După cum stă şi dorinţa-mi. De pomană mă gândesc În ce-ar prefera Să te schimbi Ca să fugi de la mine.

Vei pluti. Şi frunză daca vei deveni Iarăşi cu aripile mele Vei zbura. Nu o găseşti vara Ca să te scape Cu nebunia sa.

Şi balenă dacă devii Iarăşi pe dălgile mele *** DRUMUL Acesta-i drumul care nu duce niciunde. Modernism sau decadentism În ţara iluziei Fiecare el însuşi este creatorul soartei sale.

Aici e şi ciuperca roşie O părticică – oh! - cât o fărâmă Şi drumul de aicea se deschide. Nu-ţi dă răgaz nici să te gândeşti În ce direcţie să te duci Prin Care Cărare Să-ţi încerci norocul

Da Sunt complet sigură că acesta-i Drumul Care se deschide prin pădurea aurită a toamnei L-am văzut Puţin mai 'nainte Iepurele Alb pe-aicea a trecut. *** O NOAPTE CÂT ANUL Se lungeşte noaptea Le trimite la infinit aripile Ah! noaptea aceea cât anul!

Dimineaţa, dimineaţa rumenită Pe care o aştept cu secole? Dincolo de care munţi a dus-o Vara, vara pe care o caut Să-mi încălzească sufletul…!

Din soră protectoare În inamică rea se preface. Ah! noaptea aceea cât anul!

Ah! noaptea aceea Noaptea cât anul!

Unde a ascuns-o *** SEMN Tu eşti în ceealaltă parte gândului Dorinţă Imposibilitate să aleg O necesitate cotidiană Nu e posibil să nu mă gândesc la tine Şi să nu te doresc.

Unicul semn Ca să-l găsesc drumul Prin care pot să ies Din cercul iernii.

(Din cartea: “Un an fără de vară”, premiată cu premiul “Fraţii Miladinov”, cel mai mare premiu, după “Cununa de aur”, de la manifestaţia “Serile de poezie de la Struga”, manifestare poetică de renume mondial, dar pentru cărţi dintre două ediţii poeţilor din Republica Macedonia) ***

101


IX-RECENZII, ANALIZE, TRADUCERI, TRANSPUNERI 1-meditaţii asupra unor cărţi şi asupra unor oameni

CONSTANTIN STANCU

1-ALB DE IERUSALIM, DE NICOLAE BĂCIUŢ Nicolae Băciuţ este un important scriitor român, poet, preocupat de istoria literară, făcător de reviste, editor, bun organizator de manifestări literare. Cu alte cuvinte, un om al cetăţii literare! Prin volumul de versuri LA TACLALE CU DUMNEZEU (Târgu Mureş: Editura Vatra Veche, 2016), poezia sa a căpătat o dimensiune profundă, acceptarea sinelui într-o lume căzută. De la început el stabileşte cadrul: întoarcerea la cuvintele încărcate de lumină, la zicerile Scripturii. Are drept motto cuvinte din Apostolul Petru, din Ioan Alexandru. Direcţia este stabilită exact, cu rigoare: Poezia creştină oferă multe dimensiuni de comunicare, Evanghelia are o deschidere universală evidentă. Creştinismul este efectul unei unirii înţelepciunii vechi ebraice, a filozofiei greceşti autentice şi profunde, a rigorii romane, fixate în modul de gândire a unui mare imperiu preocupat de stabilitate. Învierea lui Iisus, spune Ioan Alexandru, poetul naţional citat, face toate lucrurile posibile, schimbă paradigma în istorie cu toate componente ei. Vestea bună deschide lumea spre eternitate, spre infinit, dincolo de doctrine. Adevărul este o persoană specială! În argumentele sale de la începutul cărţii de poeme, Nicolae Băciuţ arată clar ce înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu: Cuvintele omul faţă de Cuvânt, sunt simple afirmaţii, naraţiuni, mituri, legende. Cuvântul divin are energie necreată şi este etern, irepetabil, cu putere de schimbare. Omul vede cuvinte simple, zicerile lui Dumnezeu prin oamenii său declanşează ineranţa, adică exactitatea la modul absolut. El te vrea aşa cum eşti… Volumul începe cu un poem pecete: Alb de Ierusalim, aparent o ninsoare în Ierusalim. Poetul ne prezintă de fapt Ierusalimul ceresc, ninsoarea este simbolul prezenţei lui Dumnezeu. Scopul final al creştinului este Cetatea lui Dumnezeu (Sfântul Augustin), acolo Sus! Cele pământene sunt trecătoare, lumea se va sfârşi. Un poem de forţă: „A nins şi la Ierusalim,/ Şi seara asta nu e seară,/ E dimineaţa unei 102


lumi,/ care din nou în noi coboară./ A nins, dar nu pentru-a fi iarnă,/ Ci doar lumina-n noi saştearnă”. (Alb de Ierusalim). Albul nu e albul oamenilor, este albul absolut, simbolul prezenţei divine (Apocalipsa). Cu alte cuvinte, poetul ne introduce într-o altă dimensiune, atent, discret, cu suflet. Da, există o altă dimensiune a lumii, una spirituală, trebuie să ai ochi spirituali pentru a percepe albul… Nicolae Băciuţ ne prezintă o persoană specială, o face prin mijloacele artistului atins de albul absolut, sub inspiraţie: Ştiu, acesta e ultimul semn, i-am pus piatră ultimul desen, să nu încapă făcut pe o margine de zare, în nicio clepsidră; pe un colţ de cer; sub lacrimi cu mâna mea am pus lacră voi desena din cuvinte şi malurilor copacul stingher, le-am pus apă, copacul acela dintâi, le-am pus corăbii. sub care şezum Ştiu, acesta e ultimul desen şi plânsem, al meu, sub care-n păcat ştiu, luminii i-am pus vatră, îl voi desena pe Dumnezeu (Dumnezeu). sub care ierbii i-am pus nume, Simbolurile sunt relevante, se vede un Creator activ în istorie, preocupat de poporul său, atent să nu se piardă miracolul Genezei! Fiecare poem merită o analiză separată, trimiterile, sensurile, limbajul este unul special, poezia se suprapune peste viziunea corectă. Suntem în prezenţa unul metalimbaj, poetul creştin are şansa de a exprima nevăzutul prezent prin efecte sale. Evident, Dumnezeu este o prezenţă copleşitoare: „Pe-aici a trecut Dumnezeu/ şi le-a uitat toate la/ vedere,/ ici-colo câte-o urmă de zbor,/ ici-colo câte-o cădere./ Pe-aici ai trecut şi tu/ şi n-ai lăsat nicio dimineaţă –/ ici-colo o urmă de zi,/ ici-colo o Schimbare la Faţă./ Pe-aici trec şi eu,/ ca o secundă/ uitată,/ ca lacrima lui Dumnezeu” (Şi eu). Atracţia divină este absolută, abia la maturitate omul o înţelege, o acceptă, o doreşte. Tânjeşte după ea, este întoarcerea în Eden, întoarcerea la cele primordiale: „Aş vrea să fiu/ în fiecare loc –/ acolo unde sunt urme/ de lumină,/ acolo unde/ n-ai fost niciodată/ rădăcină” (Arborele vieţii). Arborele din Rai nu este într-un loc anume, nu trebuie să îngenunchem într-o geografie în mişcare, este în noi, pus acolo de Dumnezeu! Nicolae Băciuţ se întoarce la cele reale, consistente, puse la dispoziţia omului limba în care zice, adică pune stăpânire pe materia dură, impenetrabilă. Pentru poet limba română este un miracol, exprimă tainele, bucuria, viaţa. Un imn adus limbii române: Nu am crezut că o să ai o zi, când ale tale-s toate, cuvânt care ne eşti în nume şi pentru tine toate ne sunt date. Tu eşti pământ, cum eşti şi cer, tu eşti izvor, cum eşti şi mare, tu, limba-n care m-am născut ca rugăciune şi-nchinare. E ziua ta în fiecare zi,

te naşti în noi, cu fiecare, noi nu vom fi, dar tu vei fi mereu o binecuvântare. Nu am crezut să ai o zi, dar, fie, căci ziua ta e cât un an şi anul tău e cât o veşnicie. (Întâmpinare, de Ziua Limbii Române).

Temele abordate în volum sunt la îndemâna omului: viaţa, anotimpurile, rugăciunea, marile sărbători care marchează schimbarea vremii şi vremurilor, omul legat de creaţie, integrat în creaţie, iubirea, speranţa, credinţa, atracţia divinului, dinamica spre o lume perfectă, capacitatea de racordare la eternitate. 103


„Toamna mea a rătăcit în vii,/ lăcrimând sub streaşină de brumă –/ îşi adună frunza-n colivii,/ în lumina serilor de humă” (Toamna, în trecere). Anotimpul preferat al poetului este toamna, mereu invocată. Semnul roadelor, semnul împlinirii, a maturităţii în lumină, în alb. De fapt omul prinde ştiinţa înaltă a trăirilor în paradigma divină. „Şi niciodată n-o să fie luni/ şi nici duminică n-o fi/ şi niciodată n-o fi sărbătoare/ decât când viaţa-i arta de-a muri” (Niciodată). O relaţie cu Dumnezeu este scopul vieţii, una vie, a unui om integru, atins de ninsori: Nu voi mai fi când înc-asculţi măcar aşa să mai apară prin ierburi greierii cei mulţi iarna pierdută într-o vară, sub tălpile de curcubeie când eram tu, când erai eu, ce se îneacă-n mări Egee, ţinând de mâini pe Dumnezeu (Cândva). ce-şi risipesc argintu-n valuri, ca să te-mbrace iar în şaluri, Relaţia cu femeia iubită este o relaţie perfectă de întregirea fiinţei, partea trupească se uneşte cu dimensiunea spirituală, partea devine întreg prin iubirea aproapelui, femeia este departele aproape, soluţia întregirii: „Femeia de zăpadă/ Ah, îngerul meu,/ cum ningea, cum mai ningea –/ atunci ai venit tu,/ femeie de zăpadă/ prin aerul care sclipea,/ ca Dumnezeu să ne vadă”(Femeia de zăpadă). Poemul este un răspuns dat celor care se rătăcesc în norme inventate de om, în experienţe limitate, orgolii umane în faţa unui Dumnezeu iubitor, întregitor. Nicolae Băciuţ îşi defineşte poezia aceasta cu simplitate, cu măreţie, cu bucurie. Poezia nu este doar o experienţă, o artă a existenţei, încercări venind dintr-un nihilism cu diamante, a unui absurd spectaculos, a trăirilor sub aripa frumosului fabricat. Arta este modul prin care poetul experimentează frumosul lăsat de Dumnezeu oamenilor: „Iată, îmi zic, acesta e poemul,/ un muşuroi de cuvinte/ din care furnicile-au plecat –/ un muşuroi/ cât un munte Ararat” (Poemul muşuroi). Arta nu este o gratuitate, este căutarea asiduă, perseverenţa după reguli speciale, cunoaşterea frumosului şi redarea lui oamenilor, muntele Ararat. Din acest punct de vedere, Nicolae Băciuţ se alătură poeţilor din literatura română care au dat poeme exemplare, poate nu atât de mediatizaţi, poate nu atât de spectaculoşi, dar, evident, poeţi ai suferinţei… Paul Aretzu, Eugen Dorcescu, Adrian Botez, Nichita Danilov, Adrian Popescu etc. - poeţi preocupaţi de a reda frumuseţea ascunsă a lumii de azi vizibile, impregnată de adrenalină, şi nu de alb de Ierusalim. Albul acela este după aripa îngerului… Fiecare poem este fixat într-un moment anume, are o dată fixă, e punctul de sprijin pentru saltul în etern. Starea poetică nu este la îndemna poetului, ea vine la timpul exact, fixat de Dumnezeu cu Mâna lui diafană. Poetul nu este stăpânul jocului, poetul este doar agentul prin care vin cuvintele în muşuroi, este inspiraţia specială, ca revelaţie specială. Un poem este dedicat lui Nichita Stănescu, o recunoaştere a poetului care scrie sub inspiraţie, învăluit în mantia de zăpadă! Nicolae Băciuţ ne propune o revenire la poezia cu mesaj, scrisă cu sângele prezenţei absolute a divinului. A fost sincer, a stat sub ninsori, s-a spălat în alb. Nimic spectaculos sub raportul literaturii la modă. Ne propune ieşirea în plină ninsoare, sub colinzi: Îţi scriu doar cu ninsori, îţi scriu cu iarna, cu fulgi uşori, ca un colind, îţi scriu în alb, să nu-nţelegi ce scriu,

până zăpada la fereastră o să ştiu că-ţi bate nu să-i deschizi, ci doar s-asculţi cum ninge cu colinzi (Ninge cu colinzi).

Constantin STANCU Ian, 2016 *** 104


2-CÂND SÂNGELE SOLICITĂ MIRACOLE

Dorina Brânduşa Landén este poetă şi traducătoare în limba suedeză, pasionată de literatura bună şi atentă la fenomenul cultural românesc. Autoare a mai multor volume de poezie precum Vânzătorul de imagini (Editura Călăuza v.b., Deva – 2010), La nord de sufletele voastre (Editura Călăuza v.b., Deva – 2011), Judecata apei (Editura DaniMar, Deva – 2012), ne atrage atenţia prin volumul de poeme în limba română şi limba engleză, Amurguri (Sunsets), Deva: Editura Călăuza v.b. 2015 şi Montreal, Canada: Editura Destine literare, 2015. Traducerea în limba engleză a fost realizată de către Daniela Bullas şi grafica de Cristina Şandor. O carte de referinţă pentru scriitoare, o punere în cercul propriu. Poeta este în limpezirea identităţii prin poemele făcute public, o face cu pasiune, poezia poate determina sufletul să accepte judecata lichidă a timpului. Când îşi prinde identitatea, o acceptă, deşi nu este imaginea pe care o căuta. Sinceritatea ei, bucuria de a se întâlni cu imagini, metafore, semne, simboluri, toate o ajută să capteze inefabilul. Se supune şi înţelege că lumea nu poate fi limitată la propria imagine despre ea, că există ceva dinamic şi hotărâtor care schimbă lucrurile. Acceptă realitatea cu luciditate. Sunt poeme care au legătură evidentă cu volumele publicate, sunt şi poeme inedite. Dorina Brânduşa Landén ne propune o carte lămuritoare despre creaţia sa. Reţinem onestitatea dusă le extrem, singurătatea artistului într-o lume în mişcare, temele istoriei care ne intră sub piele, strigătul la nord de sufletele noastre, tainele lumii moderne, mutaţiile care au loc în viaţa fiecăruia. Volumul debutează cu un poem simplu şi profund, Note biografice, poeta îşi pune sufletul la dispoziţia cititorului. Naşterea este un miracol şi simbol, viaţa vine cu energie în timp ce moartea înoată în jurul nostru, lumina este înjumătăţită, apoi vine laptele memoriei şi tristeţea. Numărându-şi tăcerile singură în noaptea aceea plângea mama. Eu nu mă născusem încă şi moartea înota lângă mine.

în miezul întunericului grăbindu-mă să trăiesc să ajung la capătul drumului Mă năşteam fără-ncetare fără o pată de sânge precum dimineaţa pe limba unui clopot (Note biografice, p. 7).

Trupul nu mai încăpea Ultimul vers citat defineşte momentul unic al naşterii: dimineaţa pe limba unui clopot, un vers notabil. Sunt unele date definitorii în viaţa sa, a fost marcată de evenimente, sunt ceremonii speciale, insomnii, diferenţe, vise, zile şi zile care intră în istoria personală a fiecăruia. În poemele inedite ne transmite bucuria întâlnirii cu adevărul venit prin aceste poeme, frământările care declanşează viziunea. Sunt destine, umbre, oglinzi, rigoarea cercului, mitologii şi poemul neterminat, cel care aşteaptă poetul la intersecţia lumilor. Traducătoare în limba suedeză de poezie bună, ea simte puternic tensiunea dintre idei şi forme, dintre o zi şi alta. 105


Putem reţine din economia volumului stările: Dintre hergheliile norilor răsare luna, rămân în urmă poduri ce au ars, copilul este prizonierul viselor sale, există un suflet al întunericului sau realitatea care izbeşte memoria poetei, „ziua de lucru se înfăşoară în jurul meu/ se lipeşte de mine cu mâinile/ cu urzeala ei familiară/ de sunete zdrobite/ în lupta cu îngerul neputinţei” (Ziua de lucru, p. 123). În poemul Retorica cercului, Dorina Brânduşa Landén ne transmite viziunea ei asupra lumii, un poem dens, definitoriu pentru viaţa femeii prinsă în plasa destinului între o patrie şi alta, între o limbă şi alta, între istorii contradictorii care se întrepătrund. Umbra drapelului degerat marchează peisajul, oamenii sunt versiuni ale umanităţii, iubirea oamenilor este fierbinte ca o gură de puşcă, dar amărăciunile afectează trupul, fiecare doarme cu o grenadă amorsată lângă sine. O nouă aventură aşteaptă oamenii, ziua de astăzi îi sufocă, e o luptă acerbă pentru viaţă, fiecare în cercul său. Există educaţie, aceasta îţi permite să locuieşti confortabil în cercul stabilit, apoi o bunăstare abstractă, prezentul durează precum moartea. Ochi te privesc, timpul seceră grâul, orele foşnesc, jumătate vin şi jumătate se duc, poeta îşi doreşte un timp întreg. Copiii plămădesc oameni de zăpadă, inocenţa îi eliberează. Apoi vine întrebarea de final: „Dar cum poţi să fii liber/ când te pomeneşti/ faţă în faţă/ cerc în cerc cu moartea?” (p. 133). De asemenea, în poemul Mitologia morţii moderne, Dorina Brânduşa Landén pune probleme de plumb pentru o lume în cădere, ceva scapă memoriei, ceva se duce definitiv într-un sens fără de sens. „Le-a fost vândută/ o singurătate trudnică/ între patru pereţi şi duşumele lucind/ într-o luptă absurdă împotriva murdăriei./ Moartea îi iubeşte/ ea li se potriveşte ca o mănuşă” (p.148). Există multă tristeţe în poemele din acest volum. Titlul sugerează un final implacabil, amurgul civilizaţiilor, sfârşitul omului aşa cum a fost creat, capăt de drum în istorie, viaţa omului prea strâmtă întrun timp concentric. Amurgul zeilor sau spargerea oglinzilor. Dizolvarea iubirii într-un amurg abstract. Poeta este nedreaptă cu sine, ideile o sfâşie, oglinzile se sparg. „Şi eu văd în oglindă/ noaptea cum linge cu limba ei rece/ rămăşiţele zilei ce trece” (p. 155). Unele poeme sună mai curgător în limba engleză, lucrurile se limpezesc în metafore. Alteori discursul poetic este frust, frazele descriu o lume atinsă de frig şi frigurile amurgului, stările s-au decantat în versuri, umbrele stăruie să ne readucă într-o patrie depărată; „durata lucrurilor e cât un bob/ în pliscul sur al porumbelului/ iar moartea nu e un lucru care să se termine/ ea lucrează înăuntrul nostru/ e trecutul şi viitorul nostru” (Umbre, p. 205). Dorina Brânduşa Landén ar fi putut să-şi limiteze discursul, tristeţea însă dă forţă acestui realism care vine din suferinţa acceptării unei lumi prinsă în cercul zăpezilor abstracte. Putem reţine şi un orizont optimist: „dar în mine veghea îngerul/ curat şi luminos ca oglinda/ el nedefinitul neştiutul/ mă aservea trandafirului” (Note biografice, p. 8). Istoria unei fiinţe este bine creionată în Poem neterminat: Copilă fiind mi se spusese/ că lumea este foarte frumoasă/ era un timp pentru legende/ un timp pentru zbor/ fără astâmpăr sub cerul fără nori/ mi am cheltuit zilele foarte repede/ şi ceva a plecat tăcut din sufletul meu (p.163). Constantin STANCU Ianuarie, 2016 ***

3-CONCERT BAROC ÎN CERURI

106


Prin anul 2004, probabil primăvara, scriitorul Eugen Evu m-a invitat la Hunedoara, la domiciliul său unde era şi redacţia revistei. În acea perioadă colaboram la revista Provincia Corvina, dânsul fiind redactorul şef, secretara, directorul, copistul, corectorul, adică cel ce ţinea publicaţia în modul său specific, fără resurse financiare personale, fără instituţie. A scos câteva reviste lux, ceva peste revistele literare, titlul: „Casa Lux”. Mi-a spus o scurtă poveste formată din realitate, vise, dorinţe şi alte poeseuri. Mi-a zis, pe scurt, că vom colabora cu Artur Silvestri pentru că este un cărturar şi ne va sprijini cumva în demersurile noastre de a scoate o revistă la Hunedoara, la marginea haldei de zgură. Am primit curând după aceea cărţile scrise de Artur Silvestri. Am citit, am scris texte, pretexte, eseuri, gânduri pe marginea acestora. Cărturarul scria eseuri de ţinută în revista „Casa Lux” coordonată de Mariana Brăescu, soţia. Formau un cuplu care au pus bazele unei afaceri pornind de la arta scrisului la români. Era un om care ştia multe lucruri profunde şi reale despre fenomenul imobiliar din România. A scris şi Eugen Evu unele cronici sau eseuri despre opera lui Artur Silvestri. Acestea au apărut în revistele din Hunedoara, Arad, sau alte zone din ţară. Ulterior, am migrat la Bucureşti pentru a lucra acolo la o companie, în domeniul comercial. Brusc, m-am îmbolnăvit, Artur m-a ajutat cu ceea ce a putut în acele momente şi îi sunt recunoscător, a făcut-o şi la sugestia lui Eugen Evu. Artur Silvestri a hotărât să editeze o plachetă cu textele scrise de mine despre cărţile sale, care a şi apărut, purtând titlul Pseudo-Imobiliaria. Placheta a ieşit la Bucureşti, Editura Intermundus, 2005, cu o prefaţă de Constantin Dumitru şi A.I. Brumar. Eugen Evu, probabil prin anul 2006, schimbându-şi viziunea asupra literaturii a decis să nu mai colaboreze cu Artur Silvestri, probabil motivat şi de faptul că visul său de a fi susţinut de un cărturar nu sa realizat şi de noutatea că imaginea publică a acestuia s-a deteriorat datorită luptelor politice şi altor lupte specifice în peisajul literar românesc, afectat încontinuu de marile descoperiri despre viaţa unuia sau altuia, de invidie şi de laşitate în acelaşi timp. Eugen Evu mi-a sugerat să nu mai colaborez cu Artur Silvestri, trimiţându-mi din Hunedoara la Bucureşti epistole prin email. Din cauza programului încărcat al lui Artur şi din cauza serviciului meu, întâlnirile cu Artur Silvestri au fost sporadice în Bucureşti, în timp de trei ani ne-am întâlnit de vreo trei ori. Am fost afectat de faptul că editorul care era Artur întârzia să vadă şi cărţile mele, le vedea pe ale sale, era obsedat de planul său. Iluziile mele s-au risipit, am înţeles că există timp şi netimp în viaţa fiecărui scriitor şi dânsul era mai preocupat de proiectele sale şi de apariţiile sale şi de prezenţele sale în public şi lumea literară. Poate venise vremea să nu mai fie vreme în lume pentru dânsul… În anul 2006 mi-a apărut volumul de versuri Pomul cu scribi la Editura Eubeea din Timişoara, editor Nina Ceranu, la sugestia lui Eugen Evu, m-a eliberat de tensiunea operei pe care fiecare scriitor o poartă cu sine. În septembrie 2005, Artur Silvestri îl premiază pe Eugen Evu pentru activitatea sa la revista din Hunedoara, pentru revista Provincia Corvina, prin ARP, adică Asociaţia pentru Patrimoniul Românesc, alături de alţi mulţi scriitori din ţară. Festivitatea de premiere a avut loc la Bucureşti, undeva pe malul lacului Floreasca, într-un local de ţinută, cu masă, filme, interviuri şi alte obiceiuri literare publice. Eugen Evu m-a vizitat şi am avut o întâlnire pe malul lacului şi în apartamentul meu deţinut temporar cu chirie în Bucureşti. La data festivităţii de premiere din septembrie 2005, deja eram sub o presiune teribilă, medicii mi-au emis diagnosticul de cancer. Numai soţia ştia, la trei zile de la festivitate eram pe masa de operaţie. Experienţa am pus-o în cartea Pe masa de operaţie. Prin anul 2008 Artur mi-a trimis ultima sa carte despre fenomenul imobiliar, m-a rugat să scriu câte ceva şi am scris un eseu pe marginea acestea cu titlul: Imobiliarul în direct. Am transmis eseul mai departe către scriitor. Mi-a mulţumit. Am înţeles că se simţea foarte singur într-un oraş cu peste trei milioane de cetăţeni, în total… Am primit şi continui să primesc de la Mariana Brăescu cărţile publicate de editurile girate de cel de a fost Artur Silvestru. La 30 noiembrie 2008 cărturarul s-a dus pentru un concert baroc în ceruri. 107


Viaţa literară românească este fulgerată în continuare de marile dileme, sau ca să-l parafrazăm: este la apogeul derutei. În carte ROMÂNIA IMOBILIARĂ, cărturarul Artur Silvestri adună fulgerările de peste timp în domeniul în care a dat direcţie, sunt idei care l-au măcinat şi pe care gazetarii, în interviurile luate domniei sale, le-au pus în evidenţă. Volumul este original în felul său pentru că are valoare de manual pe teme date de jurnalişti în domeniul imobiliar, răspunsurile sunt ale specialistului autodidact, ale literatului, ale iubitorului de frumos şi bolnav de frumuseţea locului în care trăieşte. Volumul a apărut la Bucureşti: Editura Carpatia Press, 2008 şi a fost lansată sub regia atentă a lui Sivestri însuşi, care doreşte să păstreze aceste gânduri ca idei de valoare într-un mediu destul de confuz, care nu şi-a decantat direcţiile. El ne relevă idealurile, scopurile şi apărarea fiinţei aşa cum a fost dată românilor prin harul de a fi aici, deşi ar fi fost vremea... Titlul este unul de esenţă, autorul doreşte să impună ideea mai mult sociologic, să o cimenteze în social şi în conştiinţa publică, ca efect al dragostei omului pentru casă, pentru locul său anume pe pământ, în care să trăiască în parfumul intimităţii de om călător pe pământ. Da, omul vine într-un loc ce nu este gol şi pleacă, lăsând în urmă pământul acesta numit România. Mobilat şi înnobilat, un nume straniu pentru unii, un loc al experienţelor de tot felul, al căutărilor amatorilor bine profesionalizaţi în superficialitatea lor, în căutarea profitului personal. Deci, autorul adună răspunsuri la întrebări care s-au pus (ori nu s-au pus) de jurnaliştii de la Gândul, Jurnalul Naţional, Adevărul, Wall Street, etc., dă o imagine a domeniului din punctul de vedere al cărturarului, o face cu multă pasiune, cu angajare şi cu dorinţa de a da direcţii, sub starea unei modestii angajate. Este şi un răspuns celor care nu văd, care nu au viziune, dar care, se pare, ştiu ei ceva... Când ne spune povestea modernă a Bucureştiului, capitală care se vrea în stil European, cărturarul vede un animal bolnav ce toacă vieţi, identităţi, bani şi produce haos, hoţie şi instabilitate, oraş fără energie, extrăgându-şi energia dintr-o boală care-l macină. Animalul rage şi sperie prin căderea în ruină, prin lipsa ideilor din urbanism, prin dărâmarea clădirilor vechi, fără stăpân şi prin dărâmarea bunului simţ. Asociaţia ad-hoc a specialiştilor de ocazie, a avocaţilor cu stil de Dâmboviţa afectează mediul imobiliar, iar casele specializate de intermedieri ating valoarea în sine. Goana după câştig cu orice preţ agresează lumea, iar luxul e luxul unei lumi care epatează şi nu construieşte nimic, unde personalitatea încurcă oficialităţile şi administraţia şi unde funcţionarul public pare fără vedere şi fără stil. Cărturarul Silvestri nu ezită să arate moda zilei, Valea Prahovei ca loc de expunere a poziţiei sociale, a luxului de ocazie şi unde naivii îşi toacă banii. Un loc ce se vrea în stil internaţional, o imitaţie târzie a ciocoiului de modă nouă care nu vede peisajul. Vede moftul, căci aşa e bine şi european şi cu ştaif. Aproape nimic din zilele de relaxare date omului care se odihneşte după o săptămână de muncă, doar fiţe după dicteul unor formatori de opinie mai mult decât interesaţi şi bulversaţi... Artur Silivestri nu ezită să mai arate o modă, aceea a lumii imobiliare din Bulgaria, sub pretextul societăţii de consum din România că acolo e mai ieftin şi că românul circulă într-o ţară mai europeană ... este ocazia să emitem ipoteze şi să le şi credem, pare să spună interlocutorul sincer... El mai refuză tema la modă, casa cu stafii, preferă o temă practică pentru român: o casă în locul blocului în care te sufoci şi în care personalitatea omului se toceşte sub presiune taxei pe comoditate... apoi reia sindromul Varşovia care ne poate afecta, revenind la eşecul rentei viagere şi a intenţiei ţăranului român de a ţine la pământ ca la ceva viu... Nu în ultimul rând, Artur Silvestri se întoarce la viaţa sa, pune în mijlocul fenomenului imobiliar omul iubitor de frumos şi pasionat după o casă plină de căldură, după gesturi fireşti ale inimii, chiar dacă imobiliarul poate fi o temă de cădere pentru un suflet într-o Românie în căutarea locului sfinţit de idee... Autorul este dispus să dea soluţia, oraşul post european, pe care îl poţi vedea apriori în Spania, sau Franţa, dar acolo, e o altă lume, cetatea nu e chiar un animal flămând după sufletele oamenilor... Cartea merită citită pentru că dă culoare pasiunilor noastre după o altă Românie ... „Într-un deceniu şi jumătate de imobiliar direct , nu am aflat pe nimeni care să evoce - atunci când îşi prezenta „casa“ sau „locul“ - o cât de vagă istorie privitoare la „apariţii“ sau la „istorii neelucidate“. 108


Apoi răspunsul acesta la întrebări zburătoare : „Fapt este că, la noi, terenul agricol se va scumpi iar „ţăranul va vinde când o să vrea“ şi dacă se va hotărî vreodată să vândă va fiindcă până la urmă „el“ este cel care astăzi „face jocurile“ şi le va face şi mâine.” Răspunsul e taina imobiliarului în direct oferită de Artur Silvestri ... Constantin STANCU februarie 2008. ***

4-HAŢEG, UN TURN DE VEGHE PENTRU O MIE DE NARAŢIUNI (Badiu Iancu, Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700, Deva: Editura Karina, 2015)

Badiu Iancu este un ambiţios. În cartea sa Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700, monografie apărută în anul 2015, face un efort considerabil să prindă în scurte naraţiuni istoria unui ţinut exemplar. Joaca de-a aventura, specifică omului modern, se dovedeşte a fi un stil de viaţă de-a lungul veacurilor. Pe aceste locuri, timpul nu a mai avut răbdare, cum scria Marin Preda, marele prozator. Acest lucru este valabil şi pentru Ţara Haţegului. Anexele cărţii sunt relevante, interesante şi provocatoare. Bibliografia este bogată, autorul citează mereu din texte cunoscute, texte uitate, texte marginalizate, texte necesare. Sunt istorici şi publicişti români, maghiari, germani, francezi, latini. Ţara Haţegului a fost mereu în „gura timpului”, a stârnit interes, mirare, aventură, opoziţie, istorii cu tâlc, miraj. Planurile se schimbă, timp cu aur şi piper într-o „legendă” adevărată. Haţegul a preocupat pe Hadrian Daicoviciu, Ştefan Pascu, Constantin Giurăscu, Liviu Maior, A.A. Rusu, Ioan Aurel Pop, Radu Popa, Radu Iacob, B.P. Haşdeu, etc. Temele abordate de aceste personalităţi sunt impresionante: O lume pierdută (dinozaurii), Familia Nopcea şi Ţara Haţegului, trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, monumentele din această zonă, ctitori şi biserici, numele de localităţi, nume de bărbaţi, istoria vicariatului greco-catolic, istoria Mănăstirii Prislop, prezenţa calviniştilor insistenţi, limba vorbită de oameni pe aceste meleaguri, posibile dicţionare de arhaisme, limba traco-dacilor, istoria românilor. Simplu... În paginile 82-92 ale monografiei, Badiu Iancu analizează denumirea Haţegului. Sursele sunt complexe, controversate, vin din tradiţia dacilor, romanilor, cumanilor, sârbilor, maghiarilor, germanilor, românilor. Haţegul a fost mereu în limita imperiilor, aici s-au ciocnit imperii, aici s-au luptat imperii, aici au decis împăraţi, conducători, oameni simpli. Prima atestare documentară: Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247! Tradiţiile orale, legendele, scrierile vechi au trecut de precizia unui document scris. „Terra Harszoc”, avea un statut special, făcea parte din voievodatul lui Litovoi. Era locuită de „olahi”. Cu perseverenţă, Iancu Badiu analizează fenomenul de-a lungul timpului. Povestea este atractivă: era un castelan de Haţeg, era o cetate, un district, a fost un sat, a devenit oraş, târg însemnat, a fost un „fluvium Haczak”... Sursele sunt profunde, denumirea trimitea la un „haţeg”, pădure măruntă, hăţiş, dar şi denumire coruptă de funcţionarii din cancelariile vechi, interesaţi să facă stăpânilor pe plac.

109


Poate o familie de frunte a dat denumirea localităţii – Haczoku -, apoi a pierit în negura vremurilor. Unii au considerat că Haţegul a fost „colţul din spate”, un umăr de deal - o localitate la margine de lume! Denumirea putea proveni de la un loc de judecată, „şase scaune de judecată”. Capitala Daciei romane se numea „Sarmazege”, o denumire mai puţin remarcată de istorici, dar posibilă sursă pentru numele actualei localităţi. Cumanii puteau să-şi fi lăsat urmele pe aici „hârs”, însemna urs... În Europa Evului Mediu exista un titlu nobiliar: „herzog”, „herstsog”, „herceg”, „herţeg”... Istoria ne provoacă, ne atrage prin mişcarea puterilor vremii în geografia posibilă politică... Primii domnitori din familia Basarab purtau denumirea de „herţeg” şi stăpâneau Amlaşul şi Făgăraşul. Pentru unii, numele actual ar proveni dintr-o activitate nobiliară specială: „ţara vânătorilor cu gonaci” – Hatzeger Land (sursă germană). Povestea continuă, monografia ne trimite în zone speciale din timpul şi anotimpul românilor... Cartea porneşte pe urmele dinozaurilor din „insula” Haţeg, la Sânpetru, General Berthelot, Haţeg, animale impresionate, stăpânii mezozoicului, pentru a se stabiliza în final în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”. Urme pe aceste meleaguri au fost permanent: în neolitic, epoca bronzului, a fierului, apoi în vremea dacilor, a romanilor, în perioada feudală. Autorul analizează „piatra de sacrificiu din dealul Orlea, cetatea dacică din dealul Pietriş pe vremea dacilor, ipoteza colonelului Zagoriţ prin anii 1930, opidum Haţeg, Cetatea Regală a Haţegului, Turnul din Dealul Orlea, Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Franciscană, alte obiective într-o zonă denumită „ţară”. Badiu este preocupat de primele tipărituri în limba română la Haţeg, şcoala bisericească de la Mănăstirea Prislop, şcoala reformată din zonă, de scrierile călătorilor sau personalităţilor vremii, care au menţionat impresii spectaculoase despre ţinut. Au lăsat semne: Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Mihai de Peşteana, Filip More din Ciula, Domniţa Zamfira, statutul meşteşugarilor – „Ţehul tălparilor şi cizmarilor”, episcopi, mitropoliţi. De menţionat activitatea bisericilor catolice, reformate, calvine, ortodoxe din ţinutul Haţegului, preocupate, într-un fel sau altul, să menţină echilibrul între viaţa de zi cu zi, dorinţele stăpânilor, necesităţile proprii, necazurile oamenilor simpli. O lume în lume, cu manuscrise, obiceiuri, diplome de autoritate, sigilii vechi şi speciale care marcau reguli stabile în zonă, apoi activitatea de judecată în Ţara Haţegului, ca semn că oamenii doreau să dea rigoare vieţii lor zbuciumate, la margine de imperiu. În anul 1759, din ordinul generalului Bucow, Mănăstirea Prislop este incendiată, călugării alungaţi, este compus un poem referitor la plângerea locaşului sfânt. „Fragmentul Teodorescu”, ne prezintă zece cântări religioase în limba română, traduse din limba maghiară (Cartea de cântece) – pe la 1570-1573, ca atestare a folosirii limbii române în zonă, datorită bibliofilului Teodorescu. Ideile religioase ale vremii apar în zonă după anul 1544, Scriptura este tradusă în limba română de lutherani şi calvinişti pentru uzul poporului, dar având scopuri politice precise. Umanismul a fost prezent în Ţara Haţegului, Badiu notează: „Astfel este consemnat un grup de studenţi din Ciula la Universitatea din Cracovia, Ştefan şi Mihai din Sălaş devin notari la curtea regelui Matia Corvin, iar la curtea episcopală exista un grup anonim din Ţara Haţegului” (Umanismul în Ţara Haţegului). Despre numele de Basarab în zonă, putem reţine: „Indiferent de originea numelui sau chiar originea cumană a familiei sale, Basarab I s-a comportat ca un român, fiind descris în cronicile maghiare ca un <<valah schismatic>>. Numele putea fi dat unui conducător român de către cumanii stăpânitori, când au intrat în legătură cu el, ajungând apoi o poreclă. Ulterior, această poreclă a ajuns denumirea familiei” (Numele de Basarab în Ţara Haţegului). O atenţie importantă asupra istoriei locului este acordată ipotezei colonelului Zagoriţ referitoare la capitala administrativă a Daciei în timpul războaielor cu romanii. Probabil ca la Haţeg să fi fost o capitală administrativă a dacilor, ipoteza este analizată din diferite puncte de vedere. „Bătălia” istoricilor este interesantă, sunt aduse argumente militare, geografice, istorice, sociale, arheologice, lingvistice, multă pasiune... Oricum, Haţegul a avut un rol important pe vremea războaielor dacilor viteji cu romanii riguros organizaţi pentru cuceriri şi extinderea civilizaţiei în zonele cunoscute ale Europei din acele vremuri. Interesante sunt paginile dedicate prezenţei dinozaurilor în Ţara Haţegului, cercetărilor profesorului Dan Alexandru Grigorescu sau ale pasionatului paleontolog (dar şi controversat personaj al vremii) 110


Francisc Nopcsa. În vremurile vechi peisajul era altul: „Acum 70 de milioane de ani, Aspectul Terrei era mult diferit faţă de cel actual. Antarctica nu era acoperită de gheţuri. America de Sud era lipită de Africa, India era separată de Asia. Pe teritoriul actual al Europei se întindea Oceanul Thetys, în care se afla insula Haţeg, cuprinzând judeţul Hunedoara şi sudul judeţului Alba, având o suprafaţă de 85000 kilometri pătraţi”. În acest areal cutreierau dinozauri, străbătând junglele din insula Haţegului... O poveste veche, cu miracole... Sub ierburi mari se ascundeau secrete! Badiu Iancu notează la începutul monografiei: „Călătorului neavizat care ajunge prima dată în Haţeg, orăşelul îi apare un loc „obscur”, lipsit de importanţă. Un studiu aprofundat va dovedi că Haţegul, ca şi întreaga Ţară a Haţegului, are o istorie deosebit de bogată. Aici a fost centrul regatului dacic condus de Decebal şi tot în aceste locuri, împăratul Traian, după ce a înfrânt pe daci, sesizând importanţa strategică a ţinutului, a ridicat capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa...”. Prin anul 1600, în luna noiembrie, Mihai Viteazul trece prin Haţeg, este însoţit de vreo sută de oşteni, mergeau la Praga, pentru a solicita ajutor împăratului Rudolf împotriva adversarilor săi. Nobilii maghiar s-au opus trecerii lui prin Transilvania, au tras cu tunurile asupra suitei sale undeva în zona Devei. Mai mulţi soldaţi au căzut pe un pământ miraculos. Ioan de Silvaş, din Ţara Haţegului, l-a însoţit pe domnitorul român, a fost ecumen al Mănăstirii Prislop, a devenit episcop al Ardealului, a fost prezent la Alba Iulia în 21 octombrie 1599, când voievodul a intrat în cetate ca învingător... Diploma breslei cizmarilor, care era activă pe la anul 1667, s-a păstrat la punctul muzeistic al oraşului Haţeg (prin anul 1976) şi era un document important care atesta activitatea destul de bine organizată în zonă. „Documentul era pe un pergament cu partea de jos îndoită, spre a se păstra mai bine semnătura principelui şi a rezista la greutatea peceţii ce atârna de un şnur de mătase. Pergamentul avea dimensiunile de 73/65 cm cu îndoitura de 16 cm, cu pecetea într-o cutie de lemn, lată şi rotundă de 9 cm diametru, lucrată la strung şi prevăzută cu un capac apărător al peceţii” (Ţehul tălparilor şi cizmarilor). O monografie interesantă, Haţegul este prezentat cu pasiune. Badiu Iancu, nu are pretenţia unui scriitor consacrat sau istoric calificat, însă a strâns materialele cu atenţie, a scris cu pasiune, exact, preferând o descriere a timpului pe care l-am putea denumi „istoria de Haţeg” în mai multe tablouri şi acte, cu dinozauri, soldaţi, împăraţi, ţărani, meşteşugari..., rezultat al unui proiect mai amplu despre oameni şi fapte pe acest teritoriu admirabil. Constantin STANCU Noiembrie, 2015 ***

5-NORMALITATEA LIRISMULUI ŞI UMORULUI (Mihai Manolescu, Între liric şi satiric, Bucureşti: Editura ANAMAROL, 2015) Mihai Manolescu este un poet sincer. Volumul Între liric şi satiric ne prezintă într-un limbaj direct viaţa bărbatului la 35-40 de ani în stilul vintage. Poeme în stil vechi şi, totuşi, valoroase, ceva atins de ani, cu valoare sentimentală şi eleganţă, un neologism la modă, fără explicaţii în dicţionarul limbii române, cu adresă exactă pentru noua generaţie dornică de nou, fără a abandona valoarea aceea unică pusă de mireasma timpului. Fără complexe, comunică în direct stările sale, pune umor în versuri, preferă stilul 111


clasic. Ne reaminteşte de perioada clasică a literaturii: Topârceanu, Minulescu, Cincinat Pavelescu. Este un răspuns al generaţiei tinere la direcţia postmodernistă şi la arta urâtului practicată în ultima perioadă în literatura română. Prin umor, prin candoare, prin bucurie el exprimă stări, fapte, vremuri, oameni… Simplitatea sa ascunde un moralist bine temperat, un iubitor sincer al frumosului, al iubirii. Linia directă dintre scriitor şi cititor este mereu deschisă, poetul priveşte amuzat la anotimpuri, insecte, drame, iubiri imposibile sau reale, are un mesaj pentru fiecare. Un suflet deschis, cu energii nebănuite, cu ochiul atent pe esenţe şi pe aparenţe în acelaşi timp, cu zâmbetul pe buze. Se mişcă dezinvolt printre idei şi teme, lipseşte angoasa poetului căzut în mijlocul unor drame fără sfârşit. Editura Anamarol îl girează cu entuziasm şi multă sinceritate. Mizează pe atracţia pe care o exercită poetul asupra cititorului, pe umor, pe bucuria de a redescoperi lumea frumoasă a poeziei în stil clasic. Versul curge simplu, continuu, nu sunt metafore abisale, sunt priviri libere într-o lumină de aprilie cu pomi înfloriţi. Temele abordate în volum sunt cele obişnuite: umbra, ploaia, iubirea, sinceritatea, poezia din imediata apropiere a celui deschis la miracole, stropii de iubire, călătorii în timp, cântecul de toamnă, dimineaţa, vacanţa cu dinamism, transportul în comun, etc. Umorul este prezent prin alegorii, vorbe de duh, ghiduşii. Titlurile poemelor surprind: Magna cum fraude, Maşina de vise, Strănută păpădia, „Mâncare” sănătoasă, Vechile metehne, Bugetul, etc. Temele fierbinţi ale generaţiei sale sunt redate cu luciditate şi tristeţe, cu sinceritate şi angajare: I-ai luat de tineri, i-ai luat iute Prea devreme dintre noi. Cred în toate cele sfinte, Dar dreptate parcă voi. N-au purtat cu ei păcate, Nici prea multe, nici prea mari, Să plătească după fapte

Osândiri atât de tari. Doamne, eu te rog promite Că de-acum te vei gândi, Şi cu grijă vei decide Cine, pentru ce-o muri. (Te rog, Doamne – În memoria victimelor de la Clubul Colectiv, p. 48).

Volumul începe cu o tandră căutare a iubitei, prin cele create, prin stele, prin vânt, prin stropi, prin poezie, prin neantul, totuşi, generos, posibil loc al amantelor create special pentru poet. „Eu te caut în versul/ Scris de-atâţia poeţi,/ Tot sperând unei vieţi/ C-ai să vii să-i dai sensul” (Eu te caut, p. 7). Insectele, animalele sunt invitate la spectacolul liric, ele devin partenere ale poetului şi înlocuiesc metafora abruptă şi sensurile dramatice: Puricele, albina, leul, musca, lupul, gâza peltică, pisicuţa, păpădia… Există şi o grădiniţă a animalelor… Mihai Manolescu este un poet delicat, atent la cele din jur, la evenimentele zilnice. Rutina devine motiv de ironie, de umor, de evadare din stresul zilnic, din anonimatul ritualului necesar. Da, el evadează cu nonşalanţă, cu bucurie, cheamă la fericire într-o lume alambicată. Ochii poetului nu văd dramele, văd parte lirică, arta este un mod de a întoarce spatele urâtului care tinde să invadeze spaţiul nostru spiritual. Întrebări grele, destinul omului este abordat cu sinceritate şi fără fiţe. Adolescentul ar dori să fie aviator, avocat, contabil, profesor. Toate sunt profesii bune, toate au partea lor de uimire. Poetul are cel mai optim răspuns într-o lume cu o infinitate de posibilităţi: „Gata, ştiu ce vreau de-acuma:/ Mă voi face musafir/ Voi petrece zile-n şir/, Chefuind cât ţine lumea” (Ce m-aş face de m-aş face, p. 92). Există optimism acolo unde omul priveşte cu umor propriile iluzii! Mihai Manolescu, pozează în etern îndrăgostit, în bărbatul seducător, cu daruri care atrag femeile, este ironic în momentul când îşi doreşte să fie în prezenţa femeilor: Du-mă Doamne între doamne… „Dumă Doamne între doamne/ Şi prefă-mă în parfum,/ Să le-nvălui ca un fum,/ Fără ca să mă condamne” (p. 38). Standardele moderne, goana după automobile puternice, după o viaţă în care viteza este regula celui puternic, omul sincer se-ntreabă de ce un simplu cal este la putere, nu elefantul, nu boul, nu leul, da, calul 112


e mereu la modă, învăţat să poarte greul-greu: „Uite-aşa rămânem dară/ Să ne-credem doar în cal/ Doar cu el se mai măsoară/ Dacă eşti, sau nu… pe val”.(Încă-i calul la putere, p. 79). Mihai Manolescu oferă cititorilor săi un lirism special, nu neapărat original sau care să atragă atenţia prin exagerări la modă. Este de stil vechi pentru vremuri noi, complicate, vremuri care tânjesc după romantism, umor, libertate într-o lume normală. El nu ocoleşte problemele, le abordează cu umor şi autentică sinceritate, abrupt şi pe drumul cel mai scurt. Poetul va trebui să fie atent la opera sa, cu timpul va evita nerăbdarea de a finaliza o poezie cu vârful stiletului, vă ştii să găsească bijuteria din versul sprinten, ideea care să atingă mai profund mintea cititorului. Cu siguranţă, are prietenii săi, cititori discreţi şi prieteni adevăraţi. „Mi-e dor cu-o strângere de mână/ Să ne-nţelegem între noi,/ Nu să semnăm o săptămână/ Contracte lungi, cu mii de foi”. (Mi-e dor de ce-am avut odată, p. 49). Constantin STANCU Ian., 2016 ***

6-PREDESTINARE ŞI APĂ COLORATĂ (Cornel Nistea, Vânzătorul de apă colorată Schiţe, nuvele, povestiri, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015) Un titlu aparent obişnuit: Vânzătorul de apă colorată. Cornel Nistea ne oferă schiţe, nuvele, povestiri în cartea apărută la Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015. Cunoscut romancier, autor a două romane de forţă în literatura rămână, Ritualul bestiei (Cluj-Napoca: Editura Teognost, 2008) şi Întâlnirile mele cu Orlando (Alba-Iulia: Editura Unirea, 2012), prozatorul, redactor la revista Discobolul din Alba-Iulia, are dragostea de a prezenta viaţa oamenilor întro lumină aparte, specială. El vede lumea în plin dinamism, cu drame, cu bucurii, cu toate iubirile deschise în vântul vremii. Deşi cartea de faţă cuprinde proză scurtă, viziunea este cu bătaie lungă. Nuvelele se edifică în jurul unui centru, apoi lucrurile radiază spre zone ale vieţii unde lucrurile sunt dense, tensionate, capabile să radieze realism în stare pură spre cititorul atent. Prozatorul nu experimentează, el prezintă direct, inspirat, oameni, fapte, vremuri, tragedii. Un fior străbate lumea lui Nistea. El vede oamenii aşa cum sunt, în paradigma proprie, dură, casantă, irepetabilă. Destinul face parte din joc, presiunea vremii modelează minţile oamenilor, imprevizibilul declanşează povestea. Da, povestea curge lin, în spatele faptelor sunt mesaje unice, principii de viaţă, trăiri exemplare, Cornel Nistea practică un simbolism discret, alegorii care zguduie vremurile, revolte interioare cu efecte neprevăzute. Drama personajelor este drama unor colectivităţi, a unor familii, drama cea de toate zilele care marchează sufletele. Temele din textele cărţii sunt profunde: Absolutul de fiecare zi, tragedii care marchează, situaţii limită, energiile care declanşează furia şi zgomotul, profesii care marchează colectivităţi, scrisori de dragoste, oameni simplii într-o lume complexă care îi devoră.

113


Personajele lui Cornel Nistea sunt: ţărani, profesori, cerşetori, medici, scriitori, mineri, liber profesionişti. O atenţie deosebită o acordă cuplului bărbat-femeie, familiei. Acolo începe universul personajului, în relaţia de iubire, în relaţia luminată, în nucleul pus de Dumnezeu în univers. Nu o declară, dar prozatorul se focalizează pe o temă principală: predestinarea. Personajele caută un spaţiu propriu, apoi nu mai pot evada, capcana e pusă cu mână proprie, invizibil, cu fiecare eroare, cu fiecare frază, cu fiecare obsesie. Relaţia bărbat-femeie este degradată iremediabil. Acest lucru afectează viitorul, ne afectează pe fiecare. Titlul cărţii este dat de nuvela Vânzătorul de apă colorată (p.106), o povestire în care banalul devine scop, vânzătorul îşi vine paharul cu apă sălcie şi colorată în locuri publice, face din asta o meserie. La târguri, la sărbători el este acolo, oferă iluzia necesară. Este preocupat de activitatea lui cu seriozitate, cu pasiune. Trăieşte din comerţul cu iluzii. Oamenii acceptă jocul în piaţa centrală, acceptă superficialitatea, banalul, convenţionalul. S-au deprins cu apa colorată. Totul are un preţ în final… Şi afacerea începe cu inocenţii: copiii, târgoveţii, oamenii obosiţi de viaţă. În sufletul meu de copil a apărut curând dilema: cine era cu adevărat comerciantul care ne vindea turtă dulce, acadele şi apă colorată, pe care o mai numea şi limonadă, numai că nici vorbă de lămâie sau sirop de fructe de pădure în apa aia, decât coloranţi sub formă de prafuri şi o jumătate de kilogram de zahăr la cinci zeci de litri de apă sălcie”(p.109). Călătoria alături de povestitor începe cu o schiţă surpriză: Profeţiile Pytiei. Lumea nu se bazează pe credinţă, lumea încearcă să afle destinul din gura zeiţei. Confuzia care domneşte în mintea bărbatului îndrăgostit care se doreşte puternic sub ritual, îi afectează destinul. Soarta este schimbătoare, femeia adorată, frumoasa este acolo pentru a fi iubită, iubirea însă marchează fiinţele, sub acest sentiment se declanşează drame neprevăzute. „A durat ceva vreme până să-mi dau seama de vina de neiertat de-a fi confundat-o pe prietena mea cu zeiţa” (p.6). Consider că ideea principală a scrierilor din această carte se devoalează în schiţa Bolovanul trădător. Un bolovan imens apare în grădina bunicului, el apără grădina (raiul) de puhoaie, de apele neiertătoare, de şuvoaie necontrolabile. Bolovanul trece de la o grădină la alta, în funcţie de anotimpuri, de viituri. Bolovanul acesta n-a fost dintotdeauna aici. Mi-a spus tata că a fost adus aici de nişte ape mari în urmă cu vreo sută de ani. A fost stavilă multă vreme şurii lui Şilip, numai că după despăduririle de atunci, când împăraţii austrieci au pretins localnicilor mangal pentru fabrici în schimbul terenului ce devenea arabil sau păşunat, au venit nişte revărsări de ape atât de mari c-au luat şura cu animalele din poeţi şi acareturile lui Şilip cu bolovanul acesta cu tot, care, credea el, le ocrotea pentru veşnicie”(p.p. 59-61). Există aici o paradigmă: Doar Dumnezeu este stânca vremurilor, restul este întâmplare, omul este la discreţia timpurilor năvalnice, nu înţelege, nu controlează fenomenul, este sub vremuri, umil şi prins în colţii destinului. Grădina este de importantă pentru fiecare familie. În nuvela Genetică, un medic este prins în jocul sorţii, el nu se poate vindeca pe sine, e ceva mai presus de puterile sale. Ştiinţa are dovezi exacte, iubirea fură imaginile pe care personajul principal le credea reale. Tâlcul povestirii bate foarte departe, în codul genetic, acolo sunt puse informaţiile despre lume, implacabil, dur, fără ieşire în/din istorie. Unele nuvele, prin densitatea naraţiunii se apropie de tensiunea unui roman, sunt texte profunde, personaje, epoci, ritualuri, sfinţi şi barbari… Parabole, simboluri, omisiuni, umor discret, parfumat de fructele lirismului, planuri paralele, sinergia ritualului… O tehnică demnă de un prozator cu talent, solid, stăpân pe mijloacele sale, lăsând cititorului o aparentă libertate de gândire, apoi îl prinde în valul istoriei. El îşi datează textele, le fixează locul, e preocupat de rigoarea inspiraţiei, povestirile fac parte din viaţa sa, cu metalimbajul necesar. Titu Popescu notează despre autor: „Cornel Nistea acoperă cu un stil intelectual clar suprafaţa optimă a povestirii, ştiind să nu ducă tehnicile insinuării până la răbufnirea în purul imaginar. Prozele lui sunt autobiografice, dar implicarea lor politică le poate face biografice pentru oricine” (Cornel Nistea în Opinii critice, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2014, p.49). Cornel Nistea reţine în Profeţiile Pytiei: „Totul se petrecuse ca-un vis şi-am întins mâna să văd dacă mai era acolo. Nu mai era. Să fi fost femeia aceea frumoasă doar în dorinţa mea, în visul meu?, mă întrebam mereu” (p.6). 114


Prin aceste cuvinte exacte, prozatorul îşi stabileşte limitele textelor sale. Urmăreşte apoi linia, drumul, căldura urcă prin fiinţa cititorului până schimbă planurile şi miracolele… De la apa colorată la rigoarea codului genetic, de la Pytia la femeia iubită, de la moarte la viaţă, de la absolut la ridicol… Constantin STANCU Ianuarie, 2016 ***

PROFILURI LITERARE ÎNTR-O POSIBILĂ ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI - DOR ROMÂNESC De câțiva ani buni neobosita scriitoare Ligya Diaconescu publică antologii pe diferite teme, cuprinzând autori români de pe toate meridianele mapamondului, de la Montreal la Melbourne, de la Toronto la Ploiești, de la Cluj la Chișinău sau Augsburg, întreprindere care se bucură de libertatea câștigată, “ încălcând”, vezi doamne, dogmele unora care se consideră singurii îndreptățiți să gestioneze patrimoniul național și internațional. Truda autoarei și antologiile publicate până în prezent sunt o breșă în zidul dogmatismului cultural, instituit ca prelungire a tristului regim de dictatură și căruia îi făceau jocul majoritatea scriitorilor care lucrau în redacții, fiind astfel propagandiștii ideologiei comuniste. Scriind despre acest adevăr, mi-am adus aminte de zicerea lui Maximilien Marie Isidore de Robespierre: “Secretul libertății rezidă în educația oamenilor, pe când secretul tiraniei, în a-i menține pe oameni ignoranți. “ În această circumstanță, activitatea de meneger și promotor cultural, dar și de istoric literar a Ligyei Diaconescu s-a relevat, pe treptele ei superioare: tenacitate,creativitate și iubirea de Limba Română. Nu este întâmplător că autoarea acestei Antologii, ce și-a propus să cuprindă într-un florilegiu creații (poezie și proză ), este din “țara” Olteniei, mai précis din„orașul domniei...numit Râmnic”, cum îl numea Mircea cel Bătrân într-un hrisov la 1389. Fiindcă de aici a pornit dorul de moșie, sentiment inefabil al sufletului românesc cuprins de rapsodul popular în nemuritoarea Doină, specie literară ce se află numai la români. Antologiile tematice, publicate până acum de către Ligya Diaconescu, fac ca autoarea să marcheze un câștig de luciditate în abordarea unor aspecte sensibile. Selecția pe care o face, relaționările libere de aderențe internaționale și contextualizările operate, asigură necesarul echilibru cerut de configurarea unei geografii spirituale deloc lineare.

115


Tematica prezentei crestomații fiind dorul, sentiment care este foc ce arde inima, e boala care îngălbeneste pe cel în care se asează si-l usucă din picioare, il face să plângă, ii paralizează orice activitate, il poarta din loc in loc, nu-i mai dă odihnă, nu-l lasă să lucreze, nu-l lasă să doarmă. Căci acela tot timpul se gândește la cel dorit. Dorul e ca un șarpe, ca un animal sălbatic. Dorul cel mai năpraznic este între cei ce se iubesc. Dar există un dor de părinti, de frati, de sat, de peisajul satului, de tară etc. Scriitorii cuprinși în paginile acestei antologii, prin creațiile lor exprimate în poezii sau în proză, fac să vibreze harpha profundelor sentimente. Vibrațiile acestora rezonează în versurile poeților: Rodica Calotă, Ionela Anciu, Florin T. Roman, Maria Filipoiu, Valeriu Cercel, Melania Rusu Caragioiu, Maria Chirtoacă, Mariana Zavati Gardner, Virgil Ciucă, Ligya Diaconescu, Petruș Andrei, Oana Andrei Pavăl, Nicoleta Plugaru, Virginia A. Popescu, Mariana Popa, Rodica Ghinea, Virgil Ciucă, Lavinia Hutisoru Dumitriu, Florica Ranta Cândea, Vasile Popovici, Adrian Trifan, Lia Ruse, Marioara Nedea, Ionel Grecu, Dumitru Bălă, Constantin Bidulescu, Lucian Ioniță, Lilioara Macovei, Titina Nica Țene, Tatiana Dabija, Olimpia Sava, Pop Stelu, Silvia Miler, Carina Ienasel, Lia Lucia Retianu, Geanina Iovănescu, Maria Filipoiu, Liliana Petcu, Marian Ilie. Autoarea acestui florilegiu, își ia în serios și întreprinderea de istoric literar, identificând sigiliul stilistic, prin însăși selectarea lucrărilor, a modernității poeților care se mențin în sfera curentului postmodernist actual, împletit cu cel tradițional.Astfel înscriindu-se în noul curent proglomodern, teoretizat de subsemnatul, curent ce vine după mâzga posmodernistă. Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoașterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat și polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoașterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care și-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat că raționalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susțineau raționaliștii și că însăși cunoașterea era legată de loc, timp, poziție socială sau alți factori cu ajutorul cărora un individ își construiește punctele de vedere necesare cunoașterii. Sectorul de proză din prezenta antologie se înscrie în sfera trăirilor autorilor în tangență cu spațiul în care trăiesc, unde se naște sentimental dorului, care practic, putem să-l numit și arta de a trăi românește. Dorul este cel care produce realitatea în care trăim. El este puterea de a visa şi a acţiona, de a iubi şi a urî, de a nega şi a transforma; el este distrugere şi creativitate, el este nevoie şi acţiune.Dorul, ca strigăt al iubirii universale, este singura putere a vieţii şi numai el ne poate orienta către scopuri cu adevărat umane. De aceea, singura exigenţă căreia ar trebui să ne supunem este aceea de a fi atenţi la semnificaţia dorului nostru pentru ca, din putere a vieţii, să nu se transforme în dor de moarte, şi, deci, în moartea dorului. Sentiment atât de bine exprimat de Solomon în Odele sale din secolul al II-lea. Autorii prozelor : Gina Agapie, George Patza, Alexandru Florin Țene, Norocel Jerca, Ștefan Goanță, Dumitru K Negoiță, Teresia Bolochiș Tătaru, Petre Vlad, Dora Alina Romanescu, Constantin Pădureanu, Florica Ranta Cândea, Ioan Crăciun Petrișan, Mihai Cotea, Vătuiu Roaua Ion Andrușa, Mirela Neagu, Marian Pătrașcu, Maria Cardei, Corneliu Zeana, Constantin Neacșu Predescu, Vasile Szolga, Tudosia Lazăr, Vasile Tănase, Elena Buică și Florin T. Roman, își exprimă sentimental dorului prin multiple subiecte și mijloace, sunt elemente definitorii ale creației prozodice, prozatori ai incursiunilor în cotidianul investit ca miracol. Parafrazându-l pe eseistul belgian Pierre Mertens, pot spune că drumul cel mai scurt dintre actul de a promova creația literară și prezentul literar este această Antologie care devine, sub ochii noștri, istorie a literaturii. Antologia, intitulată sugestiv DOR ROMÂNESC, alcătuită de neobosita Ligya Diaconescu aparține, deopotrivă, prezentului dar și istoriei literare și reprezintă, mai presus de toate, un exercițiu de asumare a Bibliotecii. Dar nu o bibliotecă inertă, ci una vie, care se scrie sub ochii noștri. Este o contribuție la nașterea istoriei literaturi ce se scrie sub ochii cititorilor.

116


Alexandru Florin ȚENE Membru corespondent al Academiei Americană Română de Știință și Artă Preşedintele Ligii Scriitorilor Români ***

NICOLAE MĂTCAŞ – MODEL AL IMPLICĂRII Fără îndoială, Nicolae Mătcaş este unul dintre cele mai fascinante profiluri ale culturii şi literaturii contemporane, definit prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria înaltelor spirite enciclopedice. Activitatea ştiinţifică, îmbinată în mod constant cu o susţinută activitate literară, incitantele probleme abordate, portretul său moral exemplar, toate fac din specialistul în „Lingvistica matematică, structuralistă şi aplicată”un nume cu o rezonanţă indubitabilă.Personalitate marcantă în lumea ştiinţifică, în lumea social-politică şi culturală din Republica Moldova (în perioada 1990-1994 a fost Ministru al Ştiinţei şi Învăţământului al Republicii Moldova), profesor universitar, cercetător ştiinţific, doctor în filologie, poet, traducător, autor şi coautor, redactor şi coredactor a peste 30 de manuale, lucrări metodice şi didactice, publicist a peste 250 de articole şi studii pe probleme de limbă şi cultură, prezenţă notorie la radio şi televiziune, militant înflăcărat pentru renaşterea naţională a românilor basarabeni, Nicolae Mătcaş a publicat cărţi de o redutabilă valoare: „Introducere în lingvistică”, Editura Lumina, 1980, 1987 (în colab.); „Lingvistica generală”, Editura Lumina, 1984 (în colab.); „Şcoală a gândului”, Editura Lumina, 1982; „Coloana infinită a graiului matern. File din marea bătăliepentru limbă”, Editura Hyperion, 1990 (în colab.); „De la grotesc la sublim.Note de cultivarea limbii”. Biblioteca revistei „Limba română”, Chişinău, 1995. Universul său liric îl descoperim în volumele de poezie: „Surâsul Giocondei”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997; „Trenul cu un singur pasager”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998; „Azur”, Editura Augusta, Timişoara, 2002; „Câte-s visele, multele…”, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2003; „ColoanaInfinitului”, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2003; „De-a alba–neagra”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2006; „Roată de olar”. Sonete, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2008; „Vernale ploi”, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2008; „Un câmp minat, urcuşul”.Sonete. Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2010. Citind, recitind poemele lui Nicolae Mătcaş constatăm că fiecare lectură aduce un spor de cunoaştere, întrucât valoarea creaţiei creşte cu fiecare nouă interpretare şi cu deschiderea de noi orizonturi în înţelegerea ei. Este o certitudine faptul că ne aflăm în faţa unei înalte conştiinţe creatoare şi civice. Temerară, combativă, polemică, tranşantă, lirica sa ilustrează consonanţa dintre prozodicul declarativ şi conotaţia strict individuală, personală a elementelor care dau materialitate şi justifică cele două universuri care se suprapun (realul şi culturalul), dar şi intenţia, reuşită, de a clasiciza imediatul, de a conferi exemplaritate spaţiului interior. Titlurile volumelor, preponderent nominale, cu dublă semnificaţie denotativă, generează valenţe interpretative în plan conotativ. Astfel, ele devin simbolul artei ca formă de transcendere de la contingent la transcendent, de la relaţionarea artistului cu cititorul, de la întâlnirea sensibilităţii cu intelectul, dar, în acelaşi timp sunt şi metafore muzicale, rezonante, expresii ale aspiraţiei către armonie, către inefabil. Cultivă pasional majoritatea speciilor liricii literare, dar impresionează modul în care simte şi readuce în atenţia noastră poezia patriotică, o temă care după 1989 a provocat adesea prudenţe excesive sau false discuţii şi comentarii. Este creatorul contemporan care, cu o deosebită forţă expresivă, face ordine deplină în relaţia dintre literar şi ideologic. Valorifică un potenţial expresiv ce 117


aparţine – cronologic – atât generaţiei sale, cât şi registrelor lirice dobândite prin contactul cu experienţele poetice anterioare, punând accent pe virtuţile, preţuirea şi dragostea sa fără margini pentru limba română: „De m-ar prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,/ Îmbrăcat ca ascetu-n târsână,/ Îmi voi pune-n boccea o baladă şi-un nai/ Să m-aline în limba română.// Lângă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi/ Din genunile apei vreo zână,/ Pizmuiţi-mă, fraţi, ori destinu-mi deplângeţi/ În duioasa mea limbă română.// Când s-a da la hotare bătălia cea mare/ Şi-oi sta scut pentru-a Ţării ţărână,/ Voi uraţi-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul/ Şi doinind tot în limba română.// De va fi să-mi trădez al strămoşilor crez,/ Nicio urmă de-a mea nu rămână:/ Ochii daţi-i la corbi, leşul daţi-l la câini,/ Blestemaţi-mă-n limba română.// Iar de va fi să cad lângă cetini de brad/ În vreo luptă cu lifta păgână,/ Prohodiţi-mă, fraţi, după legea lui Crist,/ CuAleluiaîn limba română.”(„În limba română”, poezie dedicată „Fratelui de crez şi ideal Ion Dumeniuk, căzut în marea bătălie pentru limba română în Basarabia.”). În concepţia poetului, a-ţi iubi limba constituie – dacă se poate spune aşa – o axiomă, o stare care nici nu trebuie să se mai ceară argumentată; de aceea, poate, înainte chiar de a-ireleva virtuţile, ţine să-şi mărturisească ataşamentul total, programatic, la ceea ce putem numi universul limbii. Vigoarea emoţiei estetice se menţine şi prin aceea că poetul– procedând, iarăşi în spiritul exigenţelor impuse de impecabilitatea exprimării – transmite sentimente izvorâte din sensibilitatea şi puritatea sufletească a fratelui de limbă română: „Român bătut de soartă din toate patru vânturi,/ Cât n-ai pierit cu totul, nici n-ai căzut în hău,/ Adună-ţi limba mamei din plânsete şi cânturi/ Şi slava din anale şi vin la neamul tău.”(„Auzi?...”).Concluzia întregului discurs liric este exprimată într-o asociere măiestrită de epitete şi comparaţii cu valoare metaforică, şi graţie puterii miraculoase a Logosului, în ipostaza sa de limbă maternă. Nicolae Mătcaş surprinde lumea literară şi prin volumele de sonete a căror temă devine un concept deschis pentru semnificaţia universului. Tendinţa de purificare, de autodepăşire, prin iubirea ca formă de cunoaştere şi autocunoaştere, este evidentă. Imaginarul poetic nu iese din tiparele clasice, dar impresionează îmbinarea lexicului poetic cu elementele limbajului cotidian sau cultural. În formele prozodice tradiţionale, el revarsă o trăire modernă, ale cărei caracteristici particularitează stilul creaţiei: preferinţa pentru cultivarea poeziei cu formă fixă, interiorizarea reflexivă, cultul patriei şi al patriotismului, asumarea experienţei antecesorilor, lirismul de tip clasic, armonios prin muzicalitate şi viziune:„Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc./ Câţi temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare/ Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, ţintind spre soare/ Şi ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!// Chiar viaţa noastră însăşi e-un câmp minat, pe care/ Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,/ Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc/ Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.// De eşti, în lumea asta confuz-crepusculară,/ Astronaut notoriu, năier sau alpinist,/ Pe drumul ce te-nalţă şi care te coboară// Tu nu uita o clipă să fii şi bun genist./ Un câmp minat e viaţa în drum spre Everest,/ Dar ce măreaţă-i clipa trăită fără rest!”(„Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc.”) Om de o exemplară autoexigenţă, lingvist unic, dublat de un rafinat poet al ideii şi de un mare patriot, Nicolae Mătcaş, prin întreaga sa activitate, se înscrie în seria spiritelor înalte ale ştiinţei, culturii şi literaturii. Theodor RĂPAN, Bucureşti/ROMÂNIA

IEROM. MAXIM (IULIU-MARIUS) MORARIU, RESTITUTIO GRIGORE PLETOSU, EDITURA RENAŞTEREA / EIKON, CLUJ-NAPOCA, 2014

118


Istoria şi spiritualitatea bisericească românească îşi întregesc mereu sfera valorilor prin scoaterea la lumină a noi şi prestigioase lucrări. Un act de restituire necesar îl împlineste preotul, teologul şi istoricul Iuliu-Marius (Maxim) Morariu, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca. Încă din perioada studenţiei, acesta dovedeşte printr-o serioasă muncă de cercetare că teologul şi istoricul îmbină cât se poate de armonios pasiunea dar şi priceperea bunei meniri hărăzite, devenind autorul volumelor: Istoria mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Salva, Editura Astra, Blaj, 2013 (împreună cu prof. Ana Filip); Stări, momente şi personalităţi ale Ortodoxiei transilvane, Editura ,,Academica Brâncuşi”, Târgu Jiu, 2013 şi Habetsua fata libelli! Antologie de invitaţii la lectură, Editura Semănătorul, Tismana, 2014. De asemenea, a elaborat şi publicat peste 100 de studii şi articole de teologie şi istorie în reviste precum: Transilvania (Sibiu), Altarul Reîntregirii (Alba-Iulia), Altarul Banatului (Timişoara), Tabor (Cluj-Napoca), Acta Musei Porrolisensis(Zalău), DerUnterwald(Sebeş), Studii şi cercetări etncoculturale(Bistriţa), Arhiva Someşană (Năsăud), Revista Română (Iaşi), Oglinda literară (Focşani), Boema (Galaţi), Cetatea culturală (Cluj-Napoca), Caiete Silvane (Zalău), Tribuna (Cluj-Napoca), Studia Universitatis ,,Babeş-Bolyai" – SeriesBioethica(ClujNapoca), Symposium(New York), Lumină lină (New York),Confluenţe Româneşti (New York), Semănătorul (Tismana), Observatorul (Toronto), Conexiuni româneşti (Mannheim), Astra năsăudeană (Năsăud), Astra Salvensis(Salva), Astra Sabesisnsis(Sebeş) şi a participat la peste 40 de conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. Începând cu anul 2013, realizează săptămânal emisiunea ,,Oameni de ieri şi de azi”, la Radio Renaşterea, din Cluj-Napoca. Cartea Restitutio GrigorePletosu, apărută la Editurile Eikion şi Renaşterea, din ClujNapoca, în anul 2014, atent structurată, aduce în faţa cititorului profilul bio-bibliografic al lui Grigore Pletosu, prezentând în detaliu viaţa şi opera acestuia pentru ca, mai apoi, în capitolul Profilul spiritual al protoiereului GrigorePletosu reflectat în activitatea sa didactică, să descoperim profilul spiritual al dascălului creştin, în concepţia patristică, în pedagogie şi în literatura română dar si profilul spiritual al protoiereului reflectat în activitatea sa didactică. În cea de-a treia parte a cărţii, vrednicul protoiereu ne este prezentat în activitatea sa pastorală bogată, autorul cărţii conturând în aceeaşi manieră specifică temeinicei cercetări ampla activitate a celui prezentat. Parcurgând cartea, vom observa că, pe baza analizei activităţii didactico-pedagogice, pastorale, catehetice şi a celei naţional-bisericeşti, a părintelui, se poate contura portretul spiritual al acestuia. Acest fapt reprezintă, de altfel, împlinirea cuvintelor Mântuitorului care spune: „după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 16). Profesorul şi, mai apoi, părintele GrigorePletosu, s-a achitat cu brio de sarcinile ce-i parveneau din acest statut, reuşind să fie un om care a stimulat tineri valoroşi în activitatea lor de creaţie literară şi de propăşire spirituală şi o persoană apreciată întotdeauna în comunităţile în cadrul cărora a activat. Având în vedere toate aceste calităţi, putem afirma cu certitudine că personajul analizat în cercetarea de faţă a fost un om de mare calitate intelectuală şi de înaltă ţinută morală, ce a ştiut mereu să fie la înălţimea vremurilor şi să îmbine trăirea ortodoxiei cu munca în ogorul românismului transilvănean. O carte necesară cu privire la care Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului afirma în cuvântul care o prefaţează: ,,Prezentul volum ne pune în faţă – şi cred că nu greşesc – pe un foarte profund şi serios cercetător al istoriei şi al spiritualităţii bisericeşti. Îl preocupă Istoria 119


Bisericii Ortodoxe Române, dar nu doar ca înşiruire de date şi fapte; el pătrunde în cauzalitatea fenomenelor, încercând să dea acestora o explicaţie. …Dacă cercetătorii de până acum s-au mulţumit să reproducă despre Părintele Grigore Pletosu informaţii stereotipe, pe care le-au preluat unii de la alţii, Ierom. Marius (Maxim) Morariu merge dincolo, la izvor, la sursă: cercetează arhive, consultă membri ai familiei. Este de subliniat bogăţia şi acurateţea notelor de subsol, care ele însele pot alcătui încă o lucrare documentară". Avem, iată, în faţă, o lucrare de înaltă ţinută care vine să prezinte cititorilor modelul dascălului creştin-luminător de slova românească,al preotului purtător de Har, şi sfânta slujire în Biserica lui Hristos, cât şi a protoiereului ajutător fraţilor, ascultător faţă de ierarhul său şi împlinitor fidel al învăţăturilor dumnezeieşti. pr. stavr. Radu BOTIŞ ***

ŞTEFAN CUCU „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI” Motto: „Clasiciştii creatori de statura lui Ştefan Cucu dau şansă oricărei culturi moderne şi ulterioare. Poate mai mult decât oriunde, culturii române” (Liviu Franga) Lectura unei cărţi incită la o diversitate de abordări tematice, determinate de impactul: autor – mesaj – cititor, din nevoia de a cunoaşte, în mod special, individualitatea şi personalitatea celui dintâi. Remarcabilă în acest sens este lucrarea Olimpiei Varga – „ŞTEFAN CUCU, UNIVERSITARUL ŞI SCRIITORUL”, apărută la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015 (242 pagini), care integrează în circuitul istorico-literar o personalitate distinctă a culturii române. La cei şaptezeci de ani de existenţă şi la aproape cincizeci de ani de activitate profesională: didactică, ştiinţifică şi literară, conf. univ. dr. şi scriitorul Ştefan Cucu este un nume de referinţă în lumea cărţilor, recomandat de originalitatea interpretativă şi creativă, de stilul concis şi solemn, de o imensă bogăţie intelectuală şi afectivă, asemănătoare triumfului omului asupra tuturor vicisitudinilor vieţii, a omului cu slăbiciuni (care niciodată nu-l pierd) şi cu virtuţi (care întotdeauna îl mântuie), de erudiţia care, convertită într-un protocol imperios, lămureşte probleme neelucidate sau controversate. Această carte este o (re)scriere a identităţii culturale, pe care doamna dr. Olimpia Varga o realizează sub semnul receptărilor deosebit de favorabile, constituite în articole consistente, ce aduc importante contribuţii în exegeza operei lui Ştefan Cucu. „Muzeul sufletului”- poemul care deschide cartea, scris în tehnica sonetului, invită cititorul la meditaţie şi (de ce nu?!) la căutarea şi găsirea propriei identităţi, a sensului vieţii în Cuvânt: „De vrei sănnobilezi umila-mi viaţă,/ Cu inima semnează o postfaţă!” Domeniile pe care le abordează Ştefan Cucu în volumele publicate, în articole, studii şi eseuri sunt deosebit de variate: arheologia şi istoria veche a Dobrogei, bibliologia, civilizaţia greco-romană, dreptul roman, filologia clasică, istoria, limba elină, limba latină, literatura comparată, literatura latină, literatura română, paremiologia, teologia. În domeniul creaţiei literar-artistice a cultivat: poezia, portretul literar, romanul, teatrul în versuri, memorialistica, aforistica. 120


Dr. Olimpia Varga, Universitatea „Ovidius”din Constanţa, în „Cuvânt înainte”, mărturiseşte că a încercat să caute şi să adune în acest volum „cu sprijinul universitarului şi scriitorului în discuţie, aproape toate prezentările, portretele, articolele, cronicile, recenziile, paragrafele din dicţionare consacrate activităţii ştiinţifice, didactice şi literare a Domniei Sale, dar, în mod deosebit, cărţilor pe care le-a publicat de-a lungul anilor. A reprodus, cu unele excepţii, materialele «in extenso», întocmai cum au apărut în diferite cărţi şi periodice. În foarte puţine cazuri este vorba de scurte referiri, de simple menţionări ale numelui său într-o ierarhizare valorică şi într-un context mai larg. A cuprins în prezentul volum şi câteva materiale inedite (prezentări critice, extrase din referate etc.), care văd acum pentru prima dată lumina tiparului.” Am ţinut să reproduc aici cu exactitate precizarea antologatoarei cu privire la cuprinsul volumului pentru că lucrarea de care ne ocupăm, în acest context, ceva mai mult, poate fi considerată drept fundamentală, impunând convingerea că tot ce se va scrie de acum încolo va trebui să ţină seama şi să pornească de la acest stadiu. În prefaţa, intitulată Portretul unui clasicist, prof. univ. dr. Liviu Franga, Decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, oferă cititorilor, după ce fixează „ramele”, „acele câteva tuşe care conturează portretul schiţat al unui clasicist din zilele noastre şi din acest – şi nu altul!... – colţ al Europei. Voi scrie, aşadar, despre profesorul, cercetătorul-cărturar şi, nu în ultimul rând, din contră – poate surprinzător pentru stereotipul clasicistului, forjat în epoci revolute… – , despre scriitorul Ştefan Cucu. Caz aparte în raport cu mersul tradiţiei şi, totodată, exemplu ilustrativ, pentru exact această epocă a noastră, de prezenţă a specialistului în clasicităţi într-o lume care le priveşte cel mult cu condescendenţă.” Prefaţa este şi o iniţiere a celor interesaţi în cunoaşterea şi aprofundarea problematicii propuse, gândită de un specialist în domeniu şi realizată din unghiul creaţiei. Pe coordonatele tradiţiei clasiciste româneşti, concentrate sintetic, se înscrie opera lui Ştefan Cucu, nu numai în ştiinţele antichităţii, căci este doct în limba elină şi în limba latină, ci şi în ceea ce înseamnă spaţiul formativ cultural postantic, de la medievalitate până la postmodernitate. Pe bună dreptate, Liviu Franga îl defineşte „emblematic filolog clasic român de azi” şi realizează o clasificare ştiinţifică a cărţilor sale, „utile instrumente de acces direct şi indirect la fundamentele Antichităţii”: Arheologia şi istoria veche a Dobrogei. Bibliografie adnotată (1985, 338 p.), Manual de erotică. Texte din autori greci şi latini antologate şi comentate (1992, 90 p.), Dicţionar explicativ de drept roman. Termeni, principii şi expresii juridice latineşti (1996, 171 p.), Limba latină pentru jurişti. Curs practic (2000, 91 p.), Dicţionar român-latin de citate biblice (2000, 177 p.), Cogito, ergo sum. Dicţionar de cugetări latineşti şi greceşti comentate (2002, 465 p.) Dintre contribuţiile istorico-literare, două cărţi reprezentative consemnează Liviu Franga: Cursul de istoria literaturii latine Vol. I. De la origini până la Caius Valerius Catullus (1994, 124 p.) şi Literatura latină creştină de la Tertullian la Fericitul Augustin (2003, 200 p.) De la începutul carierei sale filologice, subliniază prefaţatorul cărţii, şi până în prezent, Ştefan Cucu, în fiecare an, a susţinut cel puţin o comunicare sau a publicat un articol în amintirea lui Ovidiu, pentru care manifestă un adevărat cult. I-a dedicat şi o carte poetului latin, Publius Ovidius Naso şi literatura română (1997, 263 p.) În ştiinţa literelor clasice de la noi, Ştefan Cucu marchează un moment reprezentativ prin contemporaneizarea Antichităţii. Elocvente în acest sens sunt volumele: Actualitatea anticilor. Ecouri ale antichităţii greco-latine în cultura română şi universală (1994, 137 p.) şi Ecouri ale literaturii latine în spaţiul cultural european (2007, 306 p.) O altă direcţie fundamentală în opera lui Ştefan Cucu o reprezintă hermeneutica intertextuală, ilustrată prin două tipuri de cărţi rar întâlnite în „bibliografia unui erudit clasicist”: Literatura în Dobrogea. Dicţionar biobibliografic. Vol. I – II (1997 – 1999, în coautorat) şi Portrete literare. Scriitori şi publicişti contemporani din spaţiul pontic (2002, 227 p.) „Imaginarul ficţiunii” este o altă formă originală prin care Ştefan Cucu exprimă „trăirea Antichităţii” şi aici se înscriu cărţile în care cultivă poezia, romanul, teatrul în versuri, portretul literar, memorialistica: Templul cuvintelor, versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1993, 45 p., Muzeul 121


sufletului, versuri, Craiova, Editura Reprograph, 2001, 199 p., Ultima zi a unui filosof, roman, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2007, 194 p., Iubire târzie, roman, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2013. Portretul clasicistului Ştefan Cucu, realizat prin activitatea ştiinţifică şi literară, este pus faţă în faţă cu portretul reflectat în oglinzile receptorilor: Constantin Cioroiu, Graţiela Gheorghe, Alina Capelariu, Enache Puiu, Traian Diaconescu, Radu Bărbulescu, Arthur Porumboiu, Vasile Sârbu, Gheorghe I. Tohăneanu, Emil Dumitraşcu, George Sorescu, Marin Mincu, Mihai Duţescu, Valentin Ciorbea, Eugen Vintilă, Marian Barbu, Livia Buzoianu, Nicolae Rotund, Nechita Runcan, Constantin Daba, Florentina Nicolae, Alina Spânu, Aurelia Lăpuşan, Ovidiu Ghidirmic, I. Vieru, Ovidiu Dunăreanu, Constanţa Călinescu, Constantin Miu, Ion Roşioru, Dan Negrescu, Marina Cuşa, Cristian Stancu, Laura Cojocaru, Alina Ciufu, Magdalena Vlădilă. Cele trei anexe cuprind: (1) reproduceri după diplome, distincţii, medalii, premii literare şi culturale, (2) schiţe de portret şi caricaturi, (3) manuscrise în facsimil. Această antologie îşi dezvăluie utilitatea ca instrument de lucru necesar pentru cei interesaţi de receptarea culturii clasice, dar şi pentru a readuce în actualitate forţa modelului antic, încununând o îndelungată preocupare şi o evidentă pasiune a eruditului Ştefan Cucu faţă de problema abordată, relevându-ne, în acelaşi timp, evidenta sa vocaţie ştiinţifică, pedagogică, literar-artistică. O remarcă pe care o facem în calitate de lectori pasionaţi este aceea că intelectualul Ştefan Cucu trăieşte cu intensitate în paginile cărţii, fiind el însuşi în ipostaza de personaj, desăvârşit conturat, ale cărui întâmplări de viaţă impresionează puternic. Această trăsătură distinctivă captează interesul cititorului, menţinându-i trează în permanenţă curiozitatea cunoaşterii clasicistului integrat în zona filologică a şcolii româneşti. Ne alăturăm şi noi celor care-i recunosc meritoriile contribuţii sub raportul importanţei cunoaşterii ştiinţifice, a relaţiei dintre realitate şi ficţiune, dintre experienţa directă şi procesul creaţiei, dintre sursele nemijlocite ale oricărei scrieri şi mijloacele de potenţare a imaginaţiei. Prin întregul ei, cartea prezentată devine un argument, dintre cele mai convingătoare, care atestă necesitatea şi importanţa lucrărilor monografice (şi considerăm că acest volum este primul pas către o asemenea lucrare), a cunoaşterii totale a omului de ştiinţă, artă şi cultură. Sentimentul responsabilităţii scrisului în faţa istoriei culturale şi fermitatea cu care şi-a asumat această hotărâre l-au călăuzit mereu şi n-au permis raţiunilor incidentale să-i sugrume credinţa fermă în invincibilitatea adevărului. Un portret ştiinţific dinamic, dublat de spiritul literar-artistic în acţiune fac din opera lui Ştefan Cucu revelaţia cuvântului scris, a cărui însemnătate poate fi şi mai bine înţeleasă prin raportare la predecesori. Apariţia acestei cărţi constituie un mare câştig, atât pentru cititorii de specialitate, cât şi pentru ceilalţi, fiind nu numai o lucrare de referinţă, dar şi un document de epocă. prof. dr. Nicoleta MILEA, Universitatea "Ovidius" , Constanţa/ROMÂNIA

***

ADRIAN BOTEZ ŞI RECUPERAREA HERMENEUTICĂ A UNUI POET: EMIL BOTTA Scriitorul şi criticul literar Adrian Botez ne surprinde, ca de fiecare dată, prin această lucrare hermeneutică, aplicată liricii lui Emil Botta. Cartea profesorului Botez, Emil Botta - închinător înfrânt Eminescului...?! Arheii emilbottieni, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, este o lucrare solidă, născută „din

122


revolta faţă de superficialitatea unor critici români, de felul lui George Călinescu“ (p. 5) care a postulat, în mod eronat, „impostura“ liricii emilbottiene. Adrian Botez demonstrează cum poezia lui Emil Botta „ascunde (sub aparenţele ei de «nebunie» carnavalescă, de autoironie, de sarcasm şi cinism, de apofatism) «disperarea», «exasperarea»! - dar, paradoxal, cu cât este mai «exasperato-disperat», cu atât Revelaţia Lumii Divine îi devine mai clară şi mai adevărată - şi prinde «Aripi de Vultur»“ (p. 7). În centrul laboriosului volum consacrat poeziei lui Emil Botta stă o savantă analiză asupra „măştilor“ poetului, în fapt, arheii săi „încărcaţi de Adevăruri Mitice-Cosmice“, pe care criticul Adrian Botez îi dezvăluie: „pare a nu fi un înţelept echilibrator al Stihiilor, ci doar un vizionar al Stihiilor, un împătimit (până la maladiv!) «voyeur» al Stihiilor Cosmice – dar nu reuşeste să le domine, ci, doar, să le releve şi reveleze, înfrânt, fascinat, terorizat şi resemnat!“ (p. 72) Autorul demonstrează că „poezia emilbottiană este un continuu monolog – modulat, deseori, ca dialog între diversele ego-uri dramatice“ (p. 84) ale poetului. Emil Botta nu este obsedat de moarte, ci de „cunoaşterea unei «alte/altfel de lumi», superioare spiritual – este obsedat, în definitiv, de transfigurare şi de învierea în acea «altă/altfel de lume»! Moartea nu este, pentru Emil Botta, decât ceea ce Hristos (se ) numeşte: «uşa» spre «altă/altfel de lume»!“ (pp. 85-86). Arheii lui Emil Botta, în sensul de principii fiinţiale, de temeiuri ontologice, nu sunt Arheii săi personali, ci sunt „Arheii Neamului Daco-Valah“. Adrian Botez realizează, în cartea sa, ceea ce nu a făcut o întreagă critică literară românească: recuperarea unui poet tratat tangenţial şi, adeseori, neînţeles. Poezia lui Emil Botta trebuie „simţită“ şi „trăită“, prin decelarea esenţelor pe care se articulează discursul poetic, ca mod particular de cunoaştere şi comunicare. Creaţia, ca joc de limbaj, devine un discurs de ordin secund despre Ordinea intuită a lumii, un mod de concretizare a abstracţiilor, sau, invers, unul de geometrizare a concretului, în sensul dublei mişcări a spiritului uman, unul de înălţare, îndepărtare, fugă de centru / sine , dar şi apropiere, un spaţiu care te plasează mereu în vecinătatea sacrului şi a sensului lumii. După Tudor Arghezi, condiţia celui care creează este „a fi posesorul unei nevoi imperioase de comunicare“, nu o comunicare directă, ci una încifrată care lasă totul descoperit doar atunci când este citită reflexiv, implicat, printre şi dincolo de cuvinte şi de rânduri, printre tăceri şi spaţii albe. Putem afirma, după ce vom fi citit lucrarea maestrului Botez, că poezia lui Emil Botta nu aspiră să-şi comunice sensul în imensul Labyrinthum, pe care-l creează: „Emil Botta este atât de preocupat, atât de absorbit de de propria-i Muncă şi Imagine-a-Muncii Interioare-întru-Arheicitate, încât abia de ai răgazul vieţii să-i descifrezi Labirintul pe unde trudeşte şi să-i marchezi etapele traseului – spre a nu te uita, pe tine însuţi, printre viţele-de-vie ale Labirintului său“ (p. 431). prof. Cătălin MOCANU, Colegiul Tehnic „Gh. Balş”-Adjud/ROMÂNIA

***

2-traduceri/transpuneri DINA CUVATA transpune, în aromână, poeme din ADRIAN BOTEZ MINTIMENA FUGÃ 10 di Yinar anlu 2016 Nu zburàshtsã? – ti fãtseshi un dicunjear La poarta-a Moartiljei? –

malmã sh-fimnjeamã Mistiryi ti-ashteaptã ca un hãsãvyear: Nu giudicãtor – El – s-ti hãrseascã niheamã. Cum shedz njeadzã-noaptea pi crutsi bãgat 123


Ardãrichi trec sum sãmtili-ts cicioari Ascãldats tu sãndza-ts tsi-i hari datã Tuti tsi-nyisashi – vrushi – shi-azã ti doari.

Tuts tsi ti cãfta cãtã-n steali tsiureshtsã Sun fisea-ts shi-anghiljlji dumnidzeshtsã ... s-fudz dit hãrghii dit unã pãlatã Shi strajea tsã si-ncljinã lunjinatã!

S-nu caltsã seati shi dor ti-aiazmari: Di ponlu tu fantasmi tsiva nu-ari; *** ATSEL TSI TSASI ZBOARÃ Apili singuri ãshi vearsã-a lor fãrmac Sh-muntsãlji treamburã pi fimelj ghini. Puljlji-anda cu shubei dit doxã cad Acãtsãmàchli s-fac mash ti mini

Nu voi tãrhii – ma sh-ni cà puteari Nu voi fãrmac – ma hiù sãtul di njeari; Anda El va mi caftã ta s-mi-ntreabã

Cà la-ağapi sh-vãtãmàri nu ljeaù parti A anghiljlor tsi shushurã pit carti; Cà nu cutedz s-u ljeaù vluiea Ma pit paradisi nji-alagã oclji-a njiea ...

Va mi-aflã pit chitchi shi greablã. Cu zboarã yii io tserlu lu-umplui Cãntã-arãzboilu – atsel pi cari tsãsui! ***

S-ESHTSÃ-AVUT SH-TU CUPRII S-TI CUTUVULESHTSÃ A domnitsãljei N. S-eshtsã-avut sh-tu cuprii s-ti cutuvulãshtsã Anda Duhlu nu-ai cum sã-l cãndãseshtsã! Furã pisti loc acteri shi-amiradz Shi-azã-s nai multu-a agãrsheariljei dats ...

Daima s-hii etim pi cali sã-nchiseshtsã Frati cu stealili sh-videala s-eshtsã; Coarda-a sivdàlui scoati-ù dit teacã

S-u-ngljits sh-tu nigljinji hrisusiti s-nu cadz Anda zborlu cu chefi-l siligheshtsã; Nu-ts fà huzmicheari di lailji pirazmadz: S-ciuduseascã tserlu – cu El s-ti-nveshtsã!

Chibarcu – altsãlor cãbatea s-u-agãrsheshtsã. ... tu sfinduchitsa dit ocljilji-al Hristos Ti-ashteaptã zuğrãfseari ca Hãrios! ***

ETA PI PÃLTÁRI Ashteptu – 'nã etã u-ashteptu cãntarea Cu cari cãlànjli-adarã soari; Pi lirã-i gaire chitca uscatã Shi dzeaitili s-aù ãncãrligatã... Dit oaminji tsiva nu scoati dunjeai Pisti steali yin iernuri-gljeatsã Pi mealu di-amari dratslji fac shicai Sh-Duhlu fatsi cãt 'nã mnatã di ğrushladz.

Doi orghi gioacã tu loc di noapti Dzàrli-s tu ciuciur ahãnda intrati Oarba xichi-i shlaghelu tsirescu. Gulatslji sãmtsã nu mata lã si dzãtsi. Zgurã shi-arudzinã pi coardã s-duchescu Satana-i patriarhlu pi crutsi ...

Armãnipseari: Dina Cuvata Scopia, tu Yinar, 2016. 124


*** SONETLU-A LICHIILJEI DI MALÃMÃ ... Oaminji eara –atumtsea – tu erã puh Azboir di yis – di zbor cu Sãmtul Duh ... Sh-zurleatsa nu-aurlã tu irnjii Di ponuri nu da cà lipseashti s-hibã yii ...

Vigljea Hristolu cu oaminji la zaifeti Dit agrãshturi stealili lã ura ti gaireti Sh-cheatrafiljlji – riganji shi vãsiloanji

Creashtitli dishcljidea cu merlji deadun Shi bana tu loc di-arugã lã u spun Tu pãhniea-a tserlui furtats s-fãtsea Chetsarli-n bãserits cãnta shi iurtusea ...

Crishtea pit agãrli birichitloanji ... ... Iu-i pirmiflu – ghurdanea ti ciudii? u-nğrãpsirã itsrãlji – shi-i „zurleadzã yii“ ... ***

SONETLU-A MEÙ Dipriunã bãnedz tu-unã ãnyeari Zodiili ãnji es tu pàlnji – ca bishits: Tsi-i ti voi cavrac shi dureari La io-i halat dit steali – ca di biligits.

Escu patrida-a asãmtsariljei Escu nishtearea dit arãeatsã: Voi li tãljeats iatsãli-a ducheariljei –

A tãtserlor sirini lã daù numã mini Dzadzlji sh-fac cuiburi tu tãtsearea-a meauùã Arterili-a videalãljei stringu struni Pi frãmtea-a capitlor arsi-n Crin shi Neauùã.

Escu liturghiea-atsea ti buneatsã ... Nu vã ved: escu Orbu – sirin shi sãmtu Bileam sh-ma multu – hiù Unlu Zbor plãmtu. ***

LJ-DISCULTSAI IERNJILJI TUTS... Lj-discultsai iernjilji tuts – di ni-apustuseari Altu-nvets lã ded, ehei, bolluchi-ahãntã: Di tora ti daima sh-mash ti shideari Sh-deapoa dintsãlji tu nimureari sh-plãntã. Va s-hearbã ti cãrliseari universlu. Aushlji dzadz va shi-arucã – scheleti. 'L-fatsi mãshcãturã duhlu-avdzãt di cãni ... ... Pulbiri s-fac shi sãmtsãlji shi guleatslji: Va s-facã riganji iernjilji – ti litanii psaltsãlji ...

Di tora-nclo altã turlii-a-l duc verslu Cãt sã-nveascã dumnidzadzlji tu cupleti. Anda-a s-vãzeascã fãr di carni tihea Pricea-a iernjilor va mi mãtreascã mini: Shunitsã dit soni – va s-hibã sãhãrichea:

Armãnipseari: Dina Cuvata, din Scopje, R. Macedonia *** Adrian Botez, dit Vlãhii HASHEDEC (… crãshtinipsit shi-armãnipsit) Dzatsi njiljĭ di zboarã -ashteaptã di sum dini seasã yii Pri tu foc di erã-alagã – lã tãxescu mash ciudii … Tsi lji-u shcurtu Puiziea semnu ta s-lã da ti banã? Tsi-i cãbati shi Poetlu cà Hristos nu-l veadi canã?

La sã-ljĭ hibã shcurtã pistea cari -arucã munts’ tuamari Dip shi-u oarfãnã dãgoara tsi va s-vindicã ‘nã dzari: Tser sh-niorĭ – voi focãrĭ sãmti – tu udai dats urnjiri Sh-dishtiptats-u hasma-n mini – semnu ti hãrneari piri

125


Ca dit zgura di-oasi goali di sum diniliTa s-analts tu doxã spidi – giuràrĭ greali s -daù pit dintsã!

mirmintsã

Armãnipseari: Dina Cuvata, 09 di Martsu, 2016, Scopia, R. Macedoniea ***

HASEDEK (...creştinat) zeci de mii de vorbe-aşteaptă învierea de sub dune pribegind prin foc de aer – le promit minuniminune... ce-i lipseşte Poeziei să le facă semn de viaţă? cu ce-i vinovat Poetul că nu este Crist de faţă?

prea săracă e văpaia cari să vindece o zare: cer şi nori – incendii sacre – năvăliţi-mi în odaie şi treziţi furia-n mine – semne de hrănit văpaie ca din zgura de schelete de sub dunelemorminte să înalţ în slava lumii furtuni noi – noi jurăminte!

vină-i lipsa de credinţă care-azvârle munţi în mare ***

prof. GABRIELA PACHIA traduce, în engleză, din

EMIL BOTTA NATURA ŞI POETUL Voi, cetini şi munţi, voi, arbori în delir, vin turmele apocalipsului să vă cunoască, să vă pască, ce iad fi-va noaptea, ce nemilos cimitir. Şi somnoros Dumnezeu, somnorosul cască. Până când veţi suferi elogiile insultătoare ale palizilor căutători de fantome ?

Până când vă veţi lăsa târâţi în ale lor sinistre abatoare ca porumbeii în gloduri şi sodome ? Protestaţi, pumnii strânşi, fiţi tari ; din cenuşa voastră nască-se un asupritor, un zbir. Pururi singuratici, pururi barbari, voi, cetini şi munţi, voi, arbori în delir.

126


Întunecatul april, 1937 *** NATURE AND THE POET Oh, fir trees and mountains, oh, trees in ecstasy, there come the flocks of the apocalypse to meet and graze you, what a hell the night will be, what a merciless cemetery. And the sleepy God yawns, slumberous and heedless of you, too.

And submit to being dragged to their sinister slaughterhouses like doves in the mud, by sodomists and rapers ? With clenched fists, full of vigour, rise in rebellion ; out of your ashes a tyrant born might be. Give yourselves up to being forever lonely, forever barbarian, oh, fir trees and mountains, trees in ecstasy.

How long will you abide by the insulting praises of the sallow and feeble ghost seekers ? The Dark April, 1937 English version by Gabriela PACHIA *** POETUL ŞI LUMEA LUI Laurii visului fruntea-mi încing, lauri de plumb, tâmpla mi-o farmă... Însemnările sună, stelele ning. auzul mi-e stins de o stranie larmă. Aproape-s de voi, departe, aproape, diamante ceresc, aer plin de vaiuri, de voi sunt aproape, turme stelare, buchete, cascade, alaiuri ! Pe-o gură de rai, 1943

Tutelară noapte, orbitor Pretutindeni, desfrunzirea pădurii ascult-o ! Şi apei ce-şi sună în toate serile talanţii, florinii, averile, Isadorei, Terpsihorei, Apei, auzi-i, auzi-i căderile !

*** THE POET AND HIS WORLD The laurels of dreams are crowning my forehead, the laurels of lead are shattering my temples... My lines are ringing, stars are dropping like snow, my hearing is deafened by some strange uproar. So close am I to you, so far, so close, oh, heavenly diamond, laments which in the air rose, flocks of stars, bouquets, cascades, parades !

I am so close to you, so near, Tutorial night, oh, dazzling Everywhere, listen to the leaves being stripped from trees, listen to the silver prayer of the forest ! And every evening listen to the water falling and ringing its talents, its fortunes, its florins, for Isidore, for Terpsichore, listen to the Water’s falls !

On the Threshold of Paradise, 1943 English version by Gabriela PACHIA *** SCUT Iubirea mǎ apǎrǎ, de aceea port fruntea sus, în exil printre oameni. Când ziua decade şi când, spre apus, cumpǎna liniştitǎ se-nclinǎ,

o, atuncea, de sus, primesc o tristeţe seninǎ. Ochii mei în extaz rǎtǎcesc spre adâncul fântânii unde stelele scapǎrǎ. 127


O, de al stelelor dor mǎ topesc şi m-aş duce la ele, dar Iubirea mǎ apǎrǎ.

în lunci, cântǎtoare Undine. Şi când sǎ le ajung, Piaza Rea mǎ trage la dânsa : la mine, la mine ! Dar mǎ însoţeşte acel Cineva, Iubirea, pururi cu mine.

Cu graiuri nebune mǎ cheamǎ,

Pe-o gură de rai, 1943 *** SHIELD Love protects me, therefore I keep my chin up, in my exile among the people. When the day decays, when the peaceful shadoof inclines westward, oh, then, from above, I am sent drops of serene melancholy.

Oh, I pine away with yearning for the stars and I would joyfully reach them, yet Love protects me. With their bewitching songs, the chanting Undines lure me to water meadows. When almost within my grab, the Ill Omen entices me, “Come my way, come my way !” Still, Love – that special Someone –, eternally accompanies my stay.

My eyes wander in ecstasy to the bottom of the well where stars scintillate. On the Threshold of Paradise, 1943 English version by Gabriela PACHIA *** ANACREONTICĂ Ai o viperǎ în pǎr, ia seama ! Când te-ai înclinat sǎ bei din lucindǎ cupa crinului, am vǎzut cǎpşorul viperei. Codrul, cu armele-i, ne înconjoarǎ. Tiran e codrul. Sǎ fugim. Aruncǎ oglinda, înfǎţişarea, o, vie în murmure, tulbure, marea, noi seninele Zodii sǎ fim. Tu Lebǎda, floarea genunei albastre, Arcaşul sunt eu, cu strǎlucii sǎgeţi ; o, decât munţii pletoşilor geţi, mai înalte-s iubirile noastre. Şi viscolul bate a vis, a pǎrere... Aruncǎ şi gresia, în ţara-i n-om mere... Oh, vântul ne minte cu farmece muzici,

cu heruvicu-i viers de vioarǎ. Lup voi fi eu, Meşter Lup, cǎlǎtorul, fi-vei tu frageda Jupâniţǎ Mioarǎ, şi sǎruturi aprinse cu carul ne-om da. Filipica stelelor n-o asculta o, nu, nu care cumva în unda-le clarǎ frumuseţea sǎ -ţi spurci ; cǎ stelele vor sǎ ne vadǎ ori topindu-ne ca o zǎpadǎ, ori ca pǎcǎtoşii în furci. Aşterne-te dorului, pânǎ la moarte. Moartea, de fapt, nu ne-o lovi ; dar s-ar putea ca într-o bunǎ zi, îmbǎtaţi de ceruri şi dragoste, sǎ uitǎm din somn a ne trezi.

Pe-o gură de rai, 1943 *** ANACREONTIC POEM

Beware, a viper slithers in your hair !

When you bowed your head to drink 128


from the gleaming lily trumpet lair, I perceived the viper’s tiny head slink. The forest, rich in weaponry, besieges us. A tyrant is the forest. So let us run away. Drop the mirror, let our faces fleetly pass, oh, let the muddy sea flood the murmurs in its sway, while we’ll eternally be the serene zodiac signs. You’ll be the Swan, the flower of the blue abyss, I’ll be the Archer, shooting sparkling arrows ; oh, our love stories are much loftier billows than the long-haired Getae’s high mountain bliss. And the blizzard blows like dreams, like fancies... Drop the gritstone, his country will never tie us in laces... Oh, the wind deceives us with its enthralling tunes,

with his cherubic violin descending from hymn books. I’ll be the Wolf, Master Wolf, the traveller, you’ll be Lady Lamb, with your tender looks, and plenty of passionate kisses we’ll share. Don’t lend your ear to the stars’ phillipic aflare, oh, no, take good care not to bare your beauty in their clear light and smearing fumes ; since the stars wish to see us sallow or melt like snow, or like the impaled sinners, enslaved by harpoons. Devote yourself to love, unto death. In fact, death will shun our pathway ; yet, enthralled by skies and love’s breath, it might happen one day that we forget to wake from our dreamful lay.

On the Threshold of Paradise, 1943 English version by Gabriela PACHIA *** ARHIPELAG

Ea când a murit, mansarda de pe strada Racoviţă ? Când a murit insula de şindrilă, acoperişul prin care vedeam cerul ? Oh, eram un astronom studios la optsprezece ani, limita de vârstă, optsprezece ani şi gloria : descoperisem cerul înfricoşător. Şi până la urmă, cerul s-a dovedit mai teribil decât mine şi, cerul acela de stâncă, m-a copleşit. Şi ea, unde este ea, Iubirea ? Eu şi ea

ne-am jurat o veşnică infidelitate, dusă departe dincolo de mormânt. Şi jurământul e jurământ, cuvântul de onoare e sfânt, martor înfricoşător mi-este cerul. Unde e ea, Iubirea ? ...Arhipelagul Bucureşti se compune dintr-o sumă de insule. Şi cea mai frumoasă era insula aceea de pe strada Racoviţă. Şi tocmai ea nu mai este. Multe, multe se întâmplă în cer şi pe pământ.

„Viaţa românească“, nr. 7, iulie 1977, ciclul „Ultimele poezii“, Un dor fără saţiu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1976; 1978 *** ARCHIPELAGO When did it die, 129


my garret flat in Racovitza Street ? When did my shingle island die, the roof through which I would closely scrutinise the sky ? Oh, I was the sort of studious astronomer at eighteen – the age limit –, eighteen and there was Glory : I had fathomed the frightening sky. Eventually, the sky proved more horrendous than myself and the bouldery sky overmastered me. And where is she, my sweetheart, my Love ? We took our vows of eternal infidelity,

to endure further beyond our grave. And a vow is a vow, a word of honour is a most sacred word, Heavens be my castigatory witness. Where is she, my Love ? ...The Bucharest Archipelago is an assembly of islands. And the most wondrous island was the one in Racovitza Street. That’s exactly what is missing. Throngs of queer things happen high in the sky and lower on the Earth.

„Viaţa românească“, No. 7, July 1977, “The Last Poems”, An Insatiable Yearning, Bucharest, Eminescu Publishing House, 1976; 1978 English version by Gabriela PACHIA ***

prof. GABRIELA PACHIA traduce, în engleză, din Adrian Botez Adrian BOTEZ CÂTE MADAME BOVARY câte madame Bovary pe centimetru pătrat ! – nu Flaubert a smuls-o din baia ei cu săruri amare – ci noi nu suntem în stare să fim corecţi cu femeia şi – mai ales – cu mormanele ei de aripi rupte – strivite – schilodite de atâta aşteptare : aşteptarea a mereu roşii semne de recunoaştere – semnale imperioase şi categorice din partea vigorii celor responsabili cu

intratul trenurilor în gară – din partea celor care i-au spus să aibă încredere oarbă în ceasul cu cuc din crucile albe-ale cerului şi toate astea vin din covăseala cărţilor şi din expirarea termenului de garanţie al sufletelor – al măştilor şi cuvintelor ...madame Bovary – semnalul meu de 130


alarmă când – superbă – naivitatea sparge coaja oului cu ciocul – şi se trezeşte în plină

viermănoasă mahala cosmică din vol. Eliberarea de trepte, 2015 ***

Adrian BOTEZ THRONGS OF MADAMS BOVARY throngs of madams Bovary per square centimetre ! – ’twas not Flaubert who drew her out of her bitter Epsom salt bathtub – it’s we who we lack the strength to treat the woman fair – in particular – her piles of broken – crushed – crippled wings – from lying in abeyance for so long : waiting for the everred signs of acknowledgement – requisite and unequivocal signals from the vigorousness of those liable for the trains’ acceptance to enter the railway station – from those who urged her to have blind faith in the cuckoo clock on the sky’s Disentanglement from Stairways, 2015 English version by Gabriela PACHIA

white crosses and all these have arisen from the curdling of books and from the souls’ – the masks’ and the words’ expiration date ...throngs of madams Bovary – my alarm signal when – in all its suberbness – naïvety cracks the eggshell with its beak – and finds itself right in the middle of the vermiculate cosmic slum

***

prof. GABRIELA PACHIA, Timişoara/ROMÂNIA (Selecţie şi versiunea în limba englezǎ / Selection and English version) “Without translation, we would be living in provinces bordering on silence.” (George Steiner) “Writers create national literatures with their language, but world literature is written by translators.” (José Saramango, 1998 Nobel Prize for Literature) 131


♣ „Lucrurile lumii sunt ca praful în bǎtaia vântului.“ (Dimitrie Cantemir) ♣ “The world’s possessions are like the wind-driven dust.” (Dimitrie Cantemir) ♣ „Viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.“ (Nicolae Bălcescu) ♣ “Life isn’t worth living if lived on bended knees, against one’s subduers.” (Nicolae Bălcescu) ♣ „Trei mari sărbători are omul în viaţa asta: Crăciunul, Paştele şi copilăria.“ (Grigore Vieru) ♣ “Man has three great holidays in his life: Christmas, Easter, and his childhood.” (Grigore Vieru) ♣ „Cel mai mare pǎcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţǎ ş-a recunoaşte adevǎrul. El e crud, acest adevǎr, dar numai el foloseşte.“ (Mihai Eminescu) ♣ “Men’s greatest sin is fear, the fright to look truth in the face and admit it. Truth is cruel, yet one can derive benefits solely from it.” (Mihai Eminescu) ♣ „Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.“ (Petre Ţuţea) ♣ “Intelligence, however high, is not sufficient for getting rid of one’s prejudices. The higher one’s intelligence, the more robust their prejudice, since man possesses the apparatus to justify it.” (Petre Ţuţea) ♣ „Defectul tuturor oamenilor este cǎ aşteaptǎ sǎ trǎiascǎ, deoarece n-au curajul fiecǎrei clipe, toţi învǎţǎm sǎ trǎim dupǎ ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trǎim nu putem învǎţa nimic, fiind cǎ nu trǎim în prezentul concret şi viu, ci într -un viitor fad şi îndepǎrtat.“ (Emil M. Cioran) ♣ “The people’s defect is waiting to live fully, since they lack the courage to embrace each moment, all of us learn how to live after we have nothing else to expect, whereas while living we are not able to learn anything, since we do not live in the lively actual moment, but in an insipid distant future.” (Emil M. Cioran) ♣ „Cei tineri spun ceea ce fac, cei bătrâni povestesc ceea ce au făcut, iar cei nebuni ceea ce vor să facă.“ (Anton Pann) ♣ “Young people speak about what they are doing, elders retell what they once did, and fools brag about what they are going to do.” (Anton Pann) ♣ „Dacă nu ştii ce să ceri de la viaţă, viaţa nu ştie ce să-ţi dea.“ (Ileana Vulpescu) ♣ “If you don’t know what to ask from life, life will not know what to offer.” (Ileana Vulpescu) ♣ „Democraţia şi libertatea adevărată, mai înainte de toate, cer moralitate.“ (Ion Heliade Rădulescu) ♣ “Democracy and true freedom require morality above all else.” (Ion Heliade Rădulescu) ♣ „Munca şi numai munca este izvorul libertăţii şi al fericirii.“ (Mihai Eminescu) ♣ “Work alone is the spring of freedom and happiness.” (Mihai Eminescu) 132


♣ “Un adevǎr şi o minciunǎ formeazǎ o confuzie, un monstru per iculos, fiindcǎ partea de adevǎr ce este în el îl face sǎ trǎiascǎ, pe când minciuna curatǎ e stafie, e nimic.” (Nicolae Iorga) ♣ “A truth and a lie build up a confusion, a perilous monster, since the truth within makes it live on, whereas the genuine lie is a ghost, or empty talk.” (Nicolae Iorga) ♣ „Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită.“ (Alexandru Vlahuţă) ♣ “Truth would wait. Only lie makes haste.” (Alexandru Vlahuţă) ♣ „Oceanul adevărului este nesfârşit. În zadar se înaintează pe urmele lui. Orizontul se îndepărtează mereu.“ (A. D. Xenopol) ♣ “The ocean of truth is boundless. In vain do people advance on its tracks. The horizon keeps ceaselessly moving off.” (A. D. Xenopol) ♣ „Dezvaţă-te să respecţi faţada, până ce n-ai văzut interiorul.“ (Tudor Arghezi) ♣ “Quit respecting the façade prior to having seen the inside.” (Tudor Arghezi) ♣ „Creaţiile spiritului sunt un indicator al insuportabilului vieţii.“ (Emil M. Cioran) ♣ “The creations of the spirit are an indicator of life’s unbearableness.” (Emil M. Cioran) ♣ „Dintre fizică şi chimie aleg metafizica şi alchimia.“ (Emil Botta) ♣ “Between Physics and Chemistry I would choose Metaphysics and Alchemy.” (Emil Botta) ♣ „Viaţa se aseamǎnǎ cu o spiralǎ. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie sǎ mergem în direcţia pe care o credem cea justǎ.“ (Constantin Brâncuşi) ♣ “Life resembles a spiral. Little do we know about its goal, nevertheless we must follow the direction which we consider righteous.” (Constantin Brâncuşi) ♣ „Este curios cum lucrurilor grave le place să se deghizeze în haine frivole pentru a nu fi luate în seamă.“ (Ana Blandiana) ♣ “It is bewildering how serious matters enjoy disguising themselves in frivolous clothes in order to pass unnoticed.” (Ana Blandiana) ♣ „Grădina încuiată şi fântâna pecetluită, de dânsele de-amândouă ce folosu-i?“ (Dosoftei) ♣ “What’s the good of a locked garden or a sealed fountain?” (Dosoftei) ♣ „Omul înţelept, de ar şti cât şi mai cât, totuşi ascultǎ cu mare atenţie ce vorbesc alţii.“ (Dimitrie Ţichindeal) ♣ “The wise man, however conversant with human affairs, still lends an attentive ear when the others speak their minds.” (Dimitrie Ţichindeal)

133


♣ „Între caractere şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţele se găsesc foarte adesea, caracterele foarte rar.“ (Mihai Eminescu) ♣ “There is no matter of choice between character and intelligence. One comes across people of intelligence quite often, men of character are hard to find.” (Mihai Eminescu) ♣ „Cel drept, învǎţat şi înţelept totdeauna se învaţǎ şi totdeauna ştie cǎ foarte puţintel au învǎţat şi pentru aceea nici îi vine în minte câdva sǎ se ţinǎ mǎreţ despre ştiinţele lui.“ (Simion Mehedinţi) ♣ “The fair-minded and learned wise man keeps learning incessantly, being always aware that he possesses less than a whit of knowledge and, therefore, it wouldn’t ever cross his mind to put on supercilious airs about his knowledge.” (Simion Mehedinţi) ♣ „Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.“ (Mihai Eminescu) ♣ “Opportunity would swiftly flee but lazily revisit.” (Mihai Eminescu) ♣ „Frumuseţea fără înţelepciune este ca o floare în tină.“ (Dimitrie Ţichindeal) ♣ “Beauty without wisdom is like a flower in the mud.” (Dimitrie Ţichindeal) ♣ „Marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri.“ (Camil Petrescu) ♣ “The greatest wisdom is your choosing friends who will never force you into compromise.” (Camil Petrescu) ♣ „Toată viaţa ne străduim să micşorăm distanţa dintre ceea ce suntem şi ceea ce văd în noi oamenii care ne iubesc.“ (Octavian Paler) ♣ “All our lives we strive to minimise the distance between what we are and what the people who love us fancy about us.” (Octavian Paler) ♣ „Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.“ (Nichita Stănescu) ♣ “All that exists on our Earth cannot forbear weeping every now and then.” (Nichita Stănescu) ♣ „Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.“ (Octavian Paler) ♣ “Nothing perdurable can be grounded in indifference.” (Octavian Paler) ♣ „Cu tine ai totdeauna doi tovarăşi: tot binele pe care l-ai făcut şi tot răul.“ (Nicolae Iorga) ♣ “You are always attended by two companions: all the good and all the evil you have ever done.” (Nicolae Iorga) ♣ „Pe inima şi pe gândurile mele numai eu sunt şi voi fi stăpân cât voi trăi.“ (Liviu Rebreanu) ♣ “I am the master of my own heart and thoughts for as long as I may live.” (Liviu Rebreanu)

134


♣ „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.“ (Nichita Stănescu) ♣ “Feelings cannot be invented. We can ferret them out and convey them, love and hate them, we can draw them closer to our hearts or we can reject them.” (Nichita Stănescu) ♣ „Sentimentele nu-şi însuşesc niciodată filozofia minţii.“ (Ionel Teodoreanu) ♣ “Feelings never assume the philosophy of the mind.” (Ionel Teodoreanu) ♣ „Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o iubire adevărată, întreagă, nu poate fi vorba.“ (Alexandru Vlahuţă) ♣ “As long as a lie stands between souls, true, consummate love is out of the question.” (Al. Vlahuţă) ♣ „E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.“ (Alexandru Vlahuţă) ♣ “There’s happiness in being loved. There’s even greater happiness in loving. He who enjoys both is above time’s kingdom, stronger than destiny, more powerful than death.” (Alexandru Vlahuţă) ♣ „A iubi înseamnă a suferi şi, cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.“ (Emil M. Cioran) ♣ “To love is to suffer and, since many shun suffering, only few know how to love.” (Emil M. Cioran) ♣ „Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimţi frumuseţe.“ (Ionel Teodoreanu) ♣ “Love is the nostalgia for something unknown in which you sense beauty.” (Ionel Teodoreanu) ♣ „Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de rare ca geniile.“ (Camil Petrescu) ♣ “Those chosen by absolute love are exceptions as rare as geniuses.” (Camil Petrescu) ♣ „Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde.“ (Liviu Rebreanu) ♣ “True love defies the world, it is generous and proud. No pleasure in love can be compared to making itself conspicuous. ’Tis but guilty love that hides itself.” (Liviu Rebreanu) ♣ „Libertatea absolută se câştigă prin dragoste. Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa.“ (Mircea Eliade) ♣ “Absolute freedom is gained through love. Since only love can free man from his nature.” (Mircea Eliade) ♣ „Cine iubeşte şi este iubit nu va mai fi niciodată acelaşi om ca înainte.“ (Octavian Paler) ♣ “He who loves and is loved will never be the same person as before.” (Octavian Paler)

135


♣ „Îndrăgostiţii simt nevoia să îşi trâmbiţeze puţin dragostea, dar şi dragostea prea trâmbiţată este de calitate inferioară şi nu poate să fie durabilă.“ (Liviu Rebreanu) ♣ “Lovers cannot spare a little trumpeting of their love, though the much-trumpeted love is of poor quality and cannot last long.” (Liviu Rebreanu) ♣ „Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea.“ (Adrian Păunescu) ♣ “Two things prove impossible: beholding our God Almighty and narrating love.” (Adrian Păunescu) ♣ „Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ţi fie şi mai dor.“ (Tudor Muşatescu) ♣ “When you miss someone, don’t close your eyes. You’ll miss them even more.” (Tudor Muşatescu) ♣ „Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.“ (Grigore Vieru) ♣ “One might say that the eyes of the beloved woman are the edge of the world.” (Grigore Vieru) ♣ „Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai este nicio speranţă.“ (Ion Luca Caragiale) ♣ “The most noteworthy things in the world have been accomplished by people who persisted in trying even when there seemed to be no glimmer of hope.” (Ion Luca Caragiale) ♣ „Trupul omenesc este frumos doar în măsura în care oglindeşte sufletul.“ (Constantin Brâncuşi) ♣ “The human body is beautiful inasmuch as it mirrors one’s soul.” (Constantin Brâncuşi) ♣ „Prieten adevărat este acela care te sfătuieşte spre bine, iar nu care îţi laudă nebuniile.“ (Anton Pann) ♣ “A true friend is someone who advises you wisely, not the one who praises your follies.” (Anton Pann) ♣ „Ce este cuvântul, orice cuvânt? Nimic decât o rană a tăcerii.“ (Lucian Blaga) ♣ “What is the word, any word? Nothing but a wound of speechlessness.” (Lucian Blaga) ♣ „Vorbirea semnifică disperarea de a avea un trup viu. A vorbi înseamnă a fi viu.“ (Nichita Stănescu) ♣ “Speaking signifies the despair of having a living body. Speaking means being alive.” (Nichita Stănescu) ♣ „Om liber este acela care nu are nevoie să spună nicio minciună.“ (Nicolae Iorga) ♣ “Free must be the man who needn’t tell any lies.” (Nicolae Iorga) ♣ „Tot omul e ros de un vierme şi obsedat de un el însuşi inexistent, de ceea ce ar fi dorit el să fie.“ (Tudor Arghezi) ♣ “Every man is nibbled by a worm and obsessed with an inexistent ‘I myself’, with what he wishes he had been.” (Tudor Arghezi) 136


♣ „Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care îţi vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole... Nu eram pregătit să pricep că indiferenţa poate fi mult mai traumatizantă şi demoralizantă decât toate acestea.“ (Octavian Paler) ♣ “For a long time I have been thinking that I should fear the people who wish you all the worst in life, the friends who can betray you, the feelings which may torment you, the tender gestures which might seem ridiculous... I was not prepared to understand that indifference can be by far more traumatising and demoralising than all the former afflictions.” (Octavian Paler) ♣ „Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci, nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură.“ (Ileana Vulpescu) ♣ “Hatred is a mental disease, a mood of which you might die unless you cure it, there is nothing more odious than spreading hatred.” (Ileana Vulpescu) ♣ „Răzbunarea nu poate avea înţeles; rănind, nu ţi se duce rana din suflet.“ (Nicolae Iorga) ♣ “Revenge may seem meaningless; by taking revenge, the wound inside your soul would not heal.” (Nicolae Iorga) ♣ „Cine defaimă pe altul înaintea ta, el şi pe tine o să te defaime înaintea altuia.“ (Anton Pann) ♣ “He who defames a person in your presence will, in turn, defame you in the presence of that person.” (Anton Pann) ♣ „Decât să minţi bine, mai bine spui adevărul prost.“ (Tudor Muşatescu) ♣ “You’d better be a bad teller of truth rather than a good teller of lies.” (Tudor Muşatescu) ♣ „Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie.“ (Nicolae Iorga) ♣ “Every man should have both friends and enemies. His friends teach him what he must do while his enemies force him to do what he must do.” (Nicolae Iorga) ♣ „O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.“ (Ileana Vulpescu) ♣ “An evil deed is redeemed by a good deed, a harmful word knows no redeeming.” (Ileana Vulpescu) ♣ „Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită.“ (Nicolae Iorga) ♣ “Vices are executioners who kill you slowly, like unsharpened swords.” (Nicolae Iorga) ♣ „Trupul omului este ca focul, iar mâncarea cea peste măsură este ca lemnele; ce cât bagi lemne pe foc, atâta se aprinde focul mai mare şi mai tare arde.“ (Neagoe Basarab) ♣ “Man’s body is like fire, whereas unrestrained food intake is like firewood; the more wood you put on the fire, the more blazing and consuming the fire becomes.” (Neagoe Basarab) ♣ „A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puţin.“ (Tudor Arghezi) 137


♣ “Having much often means mastering little.” (Tudor Arghezi) ♣ „Banul duce la destrămarea imperiilor şi la prăbuşirea cetăţilor.“ (Miron Costin) ♣ “Money causes the disintegration of empires and the collapse of fortified towns.” (Miron Costin) ♣ „Apa setea potoleşte şi pâinea foamea, dar iubirea de argint nici cu marea nu se potoleşte.“ (Iordache Golescu) ♣ “Water would quench the thirst, bread would appease hunger, but no sea can assuage one’s love for silver and gold.” (Iordache Golescu) ♣ „Scumpul nu este stăpân pe banii săi, ci banii îl stăpânesc pe el.“ (Anton Pann) ♣ “The penny pincher is not the master of his money, but is mastered by it.” (Anton Pann) ♣ „Zgârcitul nici el nu mănâncă, nici pe altul nu va să vază mâncând.“ (Anton Pann) ♣ “The pinchgut would not eat himself, nor would he suffer anyone else to have their meals.” (Anton Pann) ♣ „Cuvântul este sunet şi culoare, e mesagerul gândului uman.“ (Tudor Vianu) ♣ “The word is sound and colour, it is the messenger of the human thought.” (Tudor Vianu) ♣ „Cărţile: glasuri eterne în spaţiu.“ (Alexandru Vlahuţă) ♣ “Books: eternal voices in space.” (Alexandru Vlahuţă) ♣ „Limba unui popor este expresiunea şi totodată instrumentul gândirii sale.“ (A. D. Xenopol) ♣ “The language of a people is the expression and, at the same time, the instrument of its thinking.” (A. D. Xenopol) ♣ „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă.“ (Tudor Arghezi) ♣ “Poetry is the child who abides in the soul of the adolescent, the adult, and the elderly, over grief, disappointment, and suffering.” (Tudor Arghezi) ♣ „A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” (Nichita Stănescu) ♣ “Speaking about the language in which you think is like a holiday. The Romanian language is my Motherland. That is why, for me, the mountain is called ‘mountain’, that is why, for me, the grass is named ‘grass’, that is why, for me, the spring ‘springs’, that is why, for me, life is ‘lived’.” (Nichita Stănescu) ♣ „Frumosul este singurul atribut potrivit al lumii, tot aşa de nemărginit ca şi dânsa.“ (Ion Luca Caragiale) 138


♣ “Beauty is the sole quality most becoming to the world and as immeasurable as it is.” (Ion Luca Caragiale) ♣ „Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.“ (Mihail Kogălniceanu) ♣ “Not everything this world offers means vaingloriousness, perdurable things live on; the great deeds abide since they are everlasting.” (Mihail Kogălniceanu) ♣ „Adversarul care îţi este o obsesie a devenit o parte din tine.“ (Lucian Blaga) ♣ “The adversary you are obsessed with has become a part of yourself.” (Lucian Blaga) ♣ „În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur.“ (Liviu Rebreanu) ♣ “It’s in the hardest of times, of all times, that man is foredoomed to be left alone.” (Liviu Rebreanu) ♣ „Este mare lucru să fii încredinţat că nu te poţi bizui decât pe tine.“ (Tudor Arghezi) ♣ “It is a great thing to be unfalteringly convinced that you can rely solely on yourself.” (Tudor Arghezi) ♣ „Invidia, mărturisită sau nu, este totdeauna semn de inferioritate.“ (Simion Mehedinţi) ♣ “Envy, be it confessed or not, is invariably a sign of inferiority.” (Simion Mehedinţi) ♣ „Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiţi. Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.“ (Alexandru Vlahuţă) ♣ “The wicked may enjoy fortunateness. Nonetheless, only the righteous can enjoy happiness. Good luck? Since you have been chasing it, you could have brought it all on your side.” (Alexandru Vlahuţă) ♣ „Cine ţi-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie faţă de tine, ci o pierdere faţă de el însuşi.“ (Nicolae Iorga) ♣ “He who has wronged you is not left with a moral duty towards you, but finds himself at a loss.” (Nicolae Iorga) ♣ „Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna.“ (Grigore Vieru) ♣ “There are three occasions to know yourself: work, love, and adversity.“ (Grigore Vieru) ♣ „Făţărnicia este una din cele mai grele arte de care poate să se mândrească răutatea omenească.“ (A. D. Xenopol) ♣ “Two-facedness is one of the most painstaking arts which human wickedness can take pride in.” (A. D. Xenopol) ♣ „Puţini sunt oamenii care-au învăţat să preţuiască prietenia.“ (Tudor Arghezi) ♣ “Scarce are the people who have learnt to treasure friendship.” (Tudor Arghezi) 139


♣ „Puţină laudă va auzi un cinstit de la un neînvăţat.“ (Antim Ivireanul) ♣ “Little praise will the honest man receive from the uneducated.” (Antim Ivireanul) ♣ „Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.“ (Grigore Moisil) ♣ “It is not of your opinion he who approves of you, but he who imitates you.” (Grigore Moisil) ♣ „E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi.“ (Nicolae Iorga) ♣ “You are in great danger when you are overcome by self-satisfaction.” (Nicolae Iorga) ♣ „Nu rupe firul unei prietenii, căci, chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne.“ (Octavian Paler) ♣ “Don’t cut the thread of friendship since, even if you tie together the loose ends, the knot is still there.” (Octavian Paler) ♣ „Cine crede-n zbor e stăpân peste zare.“ (Lucian Blaga) ♣ “He who believes in flight is the master of the celestial prospects above the horizon.” (Lucian Blaga) ♣ „Speră, nu înceta un moment a spera că străduinţa ta cinstită va ajunge răsplătită cândva.“ (Ion Luca Caragiale) ♣ “Keep on hoping, do not stop hoping even for one moment that your earnest endeavour will be rewarded one day.” (Ion Luca Caragiale) ♣ „Moara speranţelor merge de mii de ani.“ (Tudor Arghezi) ♣ “The mill of hopes has been grinding for thousands of years.” (Tudor Arghezi) ♣ „Fericirea nu ţi-o poate da cineva, cineva ţi-o poate doar lua.“ (Ileana Vulpescu) ♣ “Happiness cannot be bestowed upon you, it can only be stolen.” (Ileana Vulpescu) ♣ „Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.“ (Grigore Vieru) ♣ “Of all religions, Mother is the most beautiful.” (Grigore Vieru) ♣ „Fii recunoscător făcătorilor tăi de bine în timpul când ai avut trebuinţă de dânşii şi nu-i uita în timpul fericirii tale.“ (Anton Pann) ♣ “Be grateful to your benefactors in your hour of need and do not forget them in times of comfort and ease.” (Anton Pann) ♣ „La sfârşitul fiecărei zile, socoteşte nu ceea ce alţii au făcut faţă de tine, ci ceea ce tu ai făcut faţă de alţii.“ (Nicolae Iorga) ♣ “At the end of each day, do not sum up what the others have done to you but rather what you have done for the others.” (Nicolae Iorga) 140


♣ „Timpul şterge... Da, dar el ştie să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut...“ (Amza Pellea) ♣ “Time obliterates everything... Indeed, all the same it knows how to preserve in memory – like nobody else – the things which must never be lost...” (Amza Pellea) ♣ „Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate.“ (Marin Sorescu) ♣ “Where there are no windows they ought to be invented.” (Marin Sorescu) ♣ „În curând oamenii se vor împărţi în două categorii: oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze pe calculator.“ (Grigore Moisil) ♣ “Pretty soon people will fall into two categories: the elderly and the people who have working knowledge of computers.” (Grigore Moisil) ♣ „Atinge steaua de neatins şi nu-i uita pe cei ce au crezut în tine.“ (Octavian Paler) ♣ “Reach the untouchable star and never fail to remember those who had faith in you.” (Octavian Paler) ♣ „Fă-ţi datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă.“ (Nicolae Iorga) ♣ “Do your duty today, tomorrow, or whenever. There will always be somebody to eyewitness.” (Nicolae Iorga). ***

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

Antim Ivireanul (1640-1716)

Marin Sorescu (1936-1996)

Anton Pann (1796-1854)

Nicolae Iorga (1871-1940)

Simion Mehedinţi (1868-1962)

Alexandru Vlahuţă (1858-1919)

Octavian Paler (1926-2007)

141


X-PAGINA PROFESORULUI 1-GRIGORE GHEBA, MATEMATICIANUL LUAT PRIZONIER

A scris peste 30 de culegeri de matematică, într-un tiraj de şase milioane de exemplare, dar a fost şi prizonier de război, general în armata română şi prefect de Râmnicu Sărat. Este omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentruînvăţământul gimnazial. Matematicianul a fost un personaj fabulos, cu o poveste de viaţă demnă de un scenariu de film. Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, în satul Poeniţa, din comuna vrân-ceană Dumitreşti, într-o familie extrem de săracă, cu şapte copii. De mic copil a avut o predilecţie faţă de această ştiinţă a matematicii, moştenită, probabil, din familie, unchiul său fiind inspector de mate-matică şi cel care-i furniza cărţi după care lucra. Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragic operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an.

PRIZONIER LA RUŞI, ÎNDRĂGOSTIT DE MEDICUL CARE I-A SALVATVIAŢA Despre acest episode povesteşte în cartea autobiografică „Între viaţă şi moarte”, scrisă înspre finalul vieţii sale. „În vagonul meu aveam nouă morţi şi, în mijloc, o grămadă mare de excremente.Într-un alt vagon, cei rămaşi în viaţă taiaseră fesele morţilor şi le mâncaseră. După ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un barbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem să cântaresc 39 de kilograme. Atunci a apărut îngerul vieţii mele”. Îngerul descris de matematician era medical lagărului, o frumoasă rusoaică, blondă cu ochi albaştri, Marusia Anka, cea care l-a recuperate, mai mult mort decât viu, dintr-o groapă comună, în care lau aruncat ruşii, gândind că este déjà decedat. Între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, sfârşită tragic, prin moartea Marusiei, exterminată de sovietici, din cauza idilei, chiar în lagărul în care s-au cunoscut. Eliberat din lagăr, Gheba s-aînscris, apoi, În Divizia „Tudor Vladimirescu” - şi a luptat împotriva nemţilor. A fost rănit de două ori şi a primit 8 decoraţii, iar la sfârşitul războiului a fost ridicat la rangul de general.

A DAT ADMINISTRAŢIA PE MATEMATICĂ Anul 1947 îl găseşte instalat pe funcţia de prefect, dar nu rezistă acestei misiuni, întrucât se opune aplicări unor măsuri dictate de regimul comunist. A fost momentul în care şi-a reevaluat viaţa, înscriindu-se la 142


Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu brio. A refuzat, în permanenţă, să se înscrie în Partidul Comunist, fapt care a constituit un impediment în accederea într-o carieră universitară. Chiar din perioada studenţiei, a scris cărţi de matematică, în special culegeri cu problem complexe, ce puteau fi rezolvate de acei elevi care stăpâneau bine noţiunile de bază ale algebrei şi geometriei. "Pasiunea mea pentru matematici m-a subjugat de copil, marcându-mi întreaga existenţă.Ca elev, apoi ca student, iar mai târziu ca profesor, nu m-am împăcat de fel cu însuşirea superficială a noţiunilor de matematică, dar, mai ales, cu modul de prezentare, de către profesori, care sigur respectau manualele, neclare şi confuze, pline de erori" , scria Grigore Gheba, în cartea "Între viaţă şi moarte".

INTERZIS DIN CAUZA POPULARITĂŢII URIAŞE În 1975, i s-a interzis să-şi mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i ţară, lucru care i-a deranjat pe şefii partidului comunist. Spune că acest lucru i s-a tras de la Zoe Ceauşescu, care era invidioasă pe popularitatea sa, astfel că, pentru o perioadă, a rămas fără slujbă şi a trăit din meditaţiile pe care le dădea acasă. După ce i s-a ridicat interdicţia de a mai publica, la intervenţia unor „tovarăşi de bine”, Grigore Gheba a publicat mai multe culegeri de matematică, succesul lor constând, conform propriilor mărturisiri, prin faptul că a arătat matematica la nivelul de înţelegere al elevilor şi că a putut descoperi greşelile pe care elevii le fac frecvent şi lipsurile pe care le au de la şcoală.

A SCRIS CULEGERI PE ÎNŢELESUL ELEVILOR Statistica reţine 34 de culegeri scrise de matematician, tirajul acestora ridicându-se la peste şase milioane de exemplare. „Am vrut ca elevii să înţeleagă matematică.Să o înţeleagă ca pe unexerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, mărturisea Grigore Gheba. Printre elevele sale s-au numărat Daniela Bartos, fost ministru al sănătăţii, şi Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei.Grigore Gheba a murit în anul 2004, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord, pe biroul său de lucru rămânând neterminată o altăculegere. cf. adevarul.ro › Oraşul tău ›Focşani profesor Gabriela CÎMPEANU, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud/ROMÂNIA ***

GEOMETRIA UNIVERSULUI

143


2-ISTORIA HANDBALULUI ROMÂNESC Handbalul este un sport de echipă, care se joacă (dupăcum se ştie) cu o minge, folosindu-se numai mâinile. Meciul are loc între două echipe a câte 7 jucători (6 jucători de camp și un portar), pe durata a două reprise, a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipeiadverse. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Este un sport relative tânăr, apărând, în Europa, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Originile lui sunt, însă, mult mai îndepărtate și pot fi găsite în unele jocuri cu caracter popular, practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice, folosite în școlile din central și nordul Europei, la începutul secolului al XIX-lea. În toate variantele lui, jocul de handball a apărut, mai întâi, în școli, în scopuri didactice, rod al imaginației creatoare a unor eminenți profesori de educație fizică. Părintele handbalului modern este considerat a fi profesorulgerman de educațiefizică, Carl (sau Karl) Schelenz[1] care a introdus reguli și care a folosit un teren de aceeași mărime cu cel de fotbal. Pe atunci, o echipă avea 11 jucători. Handbalul, în România, este organizat de către FederațiaRomână de Handbal.

ISTORIA HANDBALULUI ÎN ROMÂNIA Primul meci de handbal din România, menționat în presă (în ziarul HermannstädterTageblatt, din Sibiu) a fost, probabil, cel care a avut loc la începutul verii lui 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin, în februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu, Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între 1910-1948), a fost în tribună, la acel prim meci de handball - și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase, în 1912, la Leipzig, cu sportul premergător handbalului, numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în 1913.[3] În 1928, se organizează, la Sibiu, prima școală de arbitri de handbal. FederațiaRomână de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotrivaPoloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6-4. Primul meci de handball însală a avut loc, probabil, în Sala Obor, în 1934. Alte orașe, înafară de Sibiu, unde au fost organizate echipe de handball, au fost: Brașov, Mediaș, Sighișoara, Agnita, Reșița, Timișoara, Lugoj. Revenim, în partea a doua a studiului, cu alte detalii importante. (Documentare după: documents.tips › Documents). (va urma) prof. drd. MARIAN DRĂGHICI, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud/ROMÂNIA ***

144


XI-„NECAZURI” ŞI...UMOR!

1“NĂCĂJIT” ...care s-a trezit!

un elev

…A venit primăvara…cu ninsori – şi pe pământ, şi-n catalog. Nu-i a bine. Pretenţii, pretenţii, fără…subvenţii! Păi, ce-mi dai, profu', dacă învăţ? Aşa, de-a “moca”, nu mai face nimeni, azi, nimic! Mai ales că lumea toată s-a dezvăţat să mai înveţe…până şi să înmulţească, “la marea nasuleală” - 6 x 6!!! Ce atâta carte, când poţi să furi degeaba? “Nu-i frumos să furi…”, cică, zice dirigu'. Ehei, cucurigu: n-o fi frumos, da-i sănătos. Matale, profu', nu te mai uiţi cam de multişor la “Ştiri”! Cum să te-mbogăţeşti, aşa, “la marea golăneală”, cum să-ţi faci rost de case, de maşini de protocol, şi de…gagici de protocol, aşa, pe…stomacul gol? Vezi, prof, prof, da' nu gândeşte, dom'le, practic, eficient şi modern – ioc! …A, că o să mă ia DNA-ul de smoc… - …da' ce, eu mi-s niscaiva parlamentar? Eu de-abia învăţ să fiu un prăpădit de găinar: cât sunt la faza asta, mă închide cu boschetarii, iar nu cu parlamentarii şi cu …“zlătarii” ăia! - …ăia, de au kile de aur atârnate la gât! …Primăvară, primăvară, mai pot sta şi pe afară, nu numa' pe hol! De-acu', baru-i bar şi viaţa-i viaţă…până, iar, mă trag tezele…”de aţă”! Offf! Grea viaţă, când nu ştii cum să-mpaci capra, varza şi cu lupu'…! Ultimu' (adică, lupu', cum ar veni…) îşi cam ascute dinţii, déjà…că, uite, vine viaţa (…aia, nu din filme, ci cu întrebări “de cea mai largă audienţă”…) din urmă – şi eu, canci carte, canci meserie, canci la toate capitolele “Bibliei Nasoale”, ale unei vieţi cam prăpădite…hă?! Semnat: Un elev “năcăjit”

2-

diverse pentru…”diverşi” 145


- Auzi, tu ai vreun scriitor preferat? - Da, este iubitul meu! - Şi ce scrie? - Cecuri! * Azi-noapte, nevastă-mea a avut un coşmar şi-a ţipat în somn. Din reflex, m-am sculat, am spălat vasele, am dus gunoiul şi am dat cu aspiratorul... * Cred că sufăr de insuficiență cardiacă, pentru că tot timpul rămîn fără bani pe card. * Bulă le povestea prietenilor: - Pot să spun că sunt un tip norocos. - De ce? - Păi nevastă-mea tocmai mi-a spus că pot s-o invit pe secretara mea cea fierbinte la noi acasă weekend-ul ăsta, să-i ofer ceva de băut şi apoi să fac dragoste cu ea, cât poftesc… - Chiar aşa ţi-a zis nevastă-ta? - Mă rog, nu chiar cu cuvintele ăstea, ea a zis: „Mă duc la ţară la mama, aşa că va trebui să te descurci singurel weekend-ul ăsta”. * - Eu şi soţul meu dormim în camere diferite... - Păi... şi cum faceţi cu obligaţiile conjugale? - Simplu, atunci când are el chef, fluieră şi ... se rezolvă! - Şi atunci când ai tu chef? - Îl întreb: "Ioaaane, ai fluierat?” * Fănică se întoarce acasă noaptea târziu. Soția, cu o privire ucigătoarte îi arată ceasul. - E ora două! - Și ce-i cu asta? Dacă aș fi stat acasă n-ar fi fost tot ora două? * O femeie de 47 de ani, goală în uşa de la baie, îşi întreabă soţul: - Tu crezi că-mi arăt vârsta?... Soţul răspunse: - Dacă mă uit la părul tău, îţi dau 29; la bust 32; pentru talie 36; la picioare 30... Ea: - Mulţumesc iubitule, chiar crezi asta? El : - Aşteaptă, că n-am terminat de adunat!... * - Nu vreau să par nepoliticos, dar aş face sex cu tine. - Nu vreau să par curvă, dar sunt de acord! * Un cuplu căsătorit are un accident în urma căruia faţa femeii rămâne foarte arsă. Doctorul îi spune soţului că nu poate lua piele de pe corpul ei, pentru că este prea slabă. Prin urmare, soţul se oferă să doneze piele de la el. Dar singura parte a corpului pe care doctorul o consideră adecvată este fundul. Cei doi se hotărăsc să nu spună nimănui de unde au luat pielea şi i-au cerut şi doctorului să păstreze secretul. După operaţie, toată lumea se mira cât de frumoasa era femeia şi cât de tânără arăta. Într-o zi, soţia se emoţionează şi-i spune soţului: - Dragul meu, vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Nu ştiu cum aş putea să mă revanşez vreodată. - Iubito, răspunde el, nu te mai gândi la asta. Sunt atât de mulţumit când o văd pe soacră-mea că te sărută pe obraz… * 146


Ce oameni se înmulţesc fără a face sex???!!! Răspuns corect: PENSIONARII!!! * - Am venit să cer mâna fiicei dvs.! - Cea mare sau cea mică? - Cum, nu le are la fel? * La Radio Erevan, un ascultător întreabă: - De ce costă divorţul atât de mult? Radio Erevan răspunde: - Pentru că merită!!! * La Radio Erevan, un bătrânel întreabă: - Ce pot să-i dau unei fete tinere şi frumoase, ca să pot s-o îmbrăţişez? Radio Erevan răspunde: - Cloroform. * - Care femei sunt cele mai fidele? Blondele? Brunetele? Roşcatele? - Căruntele! * O doamnă X îşi întreabă medicul de familie: - Domnule doctor, ce pot să fac pentru a părea mai subţirică? - Întuneric, doamnă… * Se întâlnesc doi bărbaţi. – Ştii cum se leagă o cravată? – Da. – Ajută-mă, te rog! – Ok, întinde-te în pat! – Pentru ce?! – Păi, ştii… eu lucrez la morgă…altfel nu pot! * - Nu vreau să par nepoliticos, dar aş face sex cu tine. - Nu vreau să par curvă, dar sunt de acord! * -Nevastă-mea şi-a dorit de Anul Nou să-i fac un cadou: Ori un colier de perle, ori un aspirator... -Şi ce i-ai luat? - Ei, colierul, bineânţeles, că imitație de aspirator n-am găsit. - Am uitat să iau stafide pentru cozonac, Costele ! Fugi repede la alimentară şi cumpără ! - Dragă, dar pe vremea asta nu dai nici un câine afară.... - Atunci, du-te fără câine. *** 20 DE BANCURI SECI: 1.Un şnur se uită în oglindă şi zâmbea pe sub mustăţi: - Mamăăă, ce şiret sunt!!! 2. Trei lilieci pe o creangă, doi cu capul în jos, unul cu capul în sus. Unul dintre cei cu capul în jos zice: "Uite, mă, ăsta iar a leşinat!". 3. De ce are rinocerul corn? Pentru că nu a găsit chiflă. 147


4. ANUNŢ: Tânăr frumos, student, nu beau, nu fumez, am o maşină beton, casă cu 12 camere, părinţi bogaţi, nu vreau nimic, doar mă laud. 5. Ce zice Tarzan când vede o mie de elefanţi venind spre el? - Ia uite, o mie de elefanţi vin spre mine!! 6. Cum se uită o raţă în beci? - Iei raţa, o duci în beci şi o uiţi acolo... 7. Un om mergea liniştit prin deşert când deodată ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Mai merge şi iarăşi ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Merge mai departe: la fel, iarăşi ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Şi aşa a luat trei palme din senin. 8. Ce au în comun un elefant şi o zebră? - Amândoi au trompe, cu excepţia zebrei. 9. Ce e verde şi alergă prin pădure? - O haită de castraveţi! 10. Într-un azil de nebuni, un agent verifică dacă sunt pacienţi vindecaţi. Îl cheamă pe primul pacient: Spuneţi-mi vă rog cât face 7x7? Se gândeşte pacientul şi răspunde: - Roşu. Agentul îşi dă seama că nu s-a vindecat şi îl cheamă pe al doilea pacient: - Spuneţi-mi vă rog cât face 7x7? Socoteşte pacientul 5 minute şi răspunde: Verde. Nervos, agentul îl cheamă pe al treilea pacient şi îi pune aceeaşi întrebare...cât face 7x7?, la care pacientul se gândeşte 10 min şi îi răspunde: 49. Bucuros agentul că este măcar un pacient vindecat îl intreabă: Dar de unde ai ştiut? - Păi am împărţit roşu la verde. 11. Mihai Viteazu mergea pe cal şi dintr-o dată cade. De ce? - S-a terminat calul! 12. Un lup dădea târcoale la o stâna, iar la un momentdat s-a oprit. De ce? - Pentru că nu mai avea târcoale... 13. De ce nu aleargă melcul? - Să nu-şi fluture ochii... 14. Cum se sinucide un melc? - Se uită în priză! 15. Doi tânţari erau pe o motocicletă, iar la un moment unul dintre ei zice: "Opreşte mă, că mi-a intrat o muscă-n ochi!" 16. Doua bomboane stau pe acoperiş. Care sare prima? - Aia de mentă. 17. Cum poţi să împiedici o cămilă să treaca prin urechile acului? - Îi faci nod la coadă. 18. De ce are veveriţa coadă în spate? - Pentru că nu o are în faţă... 19. Cum face un cal cand merge în linie dreaptă? - Tropa, tropa. - Dar cum face când merge în pantă? Tropa, tropa cosinus de alfa. 20. Domnule doctor, câinele meu nu are nas! - Şi cum miroase? - Îngrozitor. * CĂTRE TOȚI ANGAJAȚII: CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ, ÎN VIGOARE ÎNCEPÂND CU IANUARIE 2017 I-CODUL VESTIMENTAR 1. Se recomandă ca la serviciu angajații să fie îmbrăcați în funcție de salariu. Dacă te vedem purtând pantofi Prada și geantă Gucci, considerăm că îți merge bine financiar și de aceea nu mai ai nevoie de o mărire de salariu. 2. Dacă te îmbraci sărăcăcios, ai nevoie să înveți să îți chivernisești mai bine banii, așa încât să îți poți cumpăra haine mai frumoase și de aceea nu ai nevoie de o mărire de salariu. 3. Dacă te îmbraci exact cum trebuie, ești exact unde ar trebui să fii, așa că nu ai nevoie de o mărire de salariu. II-CONCEDIU MEDICAL De acum încolo nu se mai acceptă certificate medicale ca dovadă a bolii. Dacă ești în stare să mergi la doctor, ești în stare să vii și la serviciu. III-CONCEDIU DE ODIHNĂ Fiecare angajat va primi 104 zile de concediu de odihnă. Ele se numesc sâmbătă și duminică. IV-CONCEDIU DE ÎNMORMÂNTARE Nu este o scuză pentru a lipsi de la serviciu. Nu poți face nimic pentru prietenii, rudele, sau colegii morți. Trebuie făcute toate eforturile pentru a convinge pe șomeri să meargă la astfel de aranjamente. 148


În cazurile rare când prezența angajatului este necesară, înmormântarea ar trebui programată după amiaza târziu. Cu plăcere îți vom da voie să lucrezi în timpul pauzei de masă pentru a pleca mai devreme. V-UTILIZAREA TOALETEI 1. În total, mult prea mult timp este petrecut în toaletă. De acum există o limită strictă de 3 minute în cabină. 2. La sfârșitul celor 3 minute, alarma va suna, rola de hârtie igienică va fi retrasă, ușa cabinei se va deschide și ți se va face o poză. 3. La a doua abatere, poza ta va fi publicată pe tabla de anunțuri a companiei, Ia rubrica ,,Recidiviști”. 4. Oricine va fi prins zâmbind în poză, va fi sancționat, în conformitate cu politica de sănătate mentală a companiei. VI-PAUZA DE MASĂ 1. Persoanele slăbănoage primesc 30 de minute pauză de prânz pentru ca au nevoie sa mănânce mai mult, pentru a arata sănătos. 2. Persoanele de dimensiuni normale primesc 15 minute pauză pentru a mânca o masă echilibrată, ca să mențină aspectul normal. 3. Persoanele durdulii primesc 5 minute pentru prânz; nu este nevoie de mai mult pentru a bea un concentrat Slăbește-rapid. Îți mulțumim pentru loialitatea ta față de companie. Ține minte că noi suntem un angajator preferat și suntem aici pentru a oferi o experiență de muncă pozitivă. De aceea, toate întrebările, comentariile, îngrijorările, plângerile, frustrările, iritările, necazurile, acuzațiile, insinuările, declarațiile, presupunerile, spaimele și opiniile ar trebui adresate preotului. ***

3-109 LUCRURI, DESPRE CĂRȚI ȘI

SCRIITORI

de Alexandru Ioan DESPINA

1. Alexandre Dumas a deschis, în Paris, primul local în care se găteau frigărui. I-a venit această idee după ce-a călătorit prin Caucaz. 2.Alexandru Odobescu s-a sinucis, după ce s-a îndrăgostit de o femeie cu treizeci de ani mai tânără decât el. 3.Alfabetul cambodgian are 74 de litere. 4.Aproape două milioane de oameni au luat parte la ceremonia de înmormântare a lui Victor Hugo, în 1885. 5.Arthur Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri cu Sherlock Holmes, era de profesie oftalmolog. S-a apucat de scris pentru că nu-i ajungeau banii. 6.Jack Kerouac a scris faimoasa sa lucrare, Pe drum, pe rolă continuă, sub influenţa unui cocktail de substanţe care afectează creierul, printre care alcool, marijuana, benzedrine şi amfetamină. 7.Autorul romanului Robinson Crusoe şi-a schimbat în 1703 numele din Foe în Defoe. În 1896 J.M. Coetzee a scris un roman intitulat Foe în care continuă acţiunea din Robinson Crusoe. 8.Autorul trilogiei Stăpânul inelelor, J. R. R. Tolkien, era un şofer foarte nepriceput, sforăia într-atât de tare încât era nevoit să înnopteze în baie pentru a nu o deranja pe soţie şi ,de asemenea, era un francofob înverşunat – ura francezii începând de la Wilhelm Cuceritorul. 149


9.Balzac considera că ejacularea era un consum de energie artistică, deoarece sperma era percepută drept un lichid cerebral. Odată, discutând cu o amică, scriitorul a exclamat cu amărăciune: Azi dimineaţă am pierdut un roman! 10.Biblia (în varianta King James) conţine 810.697 de cuvinte. 11.Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost atât de îndurerat de moarte fiicei lui încât s-a îndreptat spre spritism. Se spune că planul palatului pe care i l-a ridicat mai apoi fiicei i-ar fi fost dictat în timpul şedinţelor de spiritism de către Iulia. 12.Bogdan Petriceicu Haşdeu şi-a început cariera lite rară scriind în limba rusă. 13.Camil Petrescu s-a oferit voluntar să plece pe front şi a fost respins, în repetate rânduri, din cauza constituţiei sale astenice. 14.Casanova a scris 42 de cărţi. Printre acestea se numără o traducere a Iliadei în italiană, câteva cărţi de istorie, una de science fiction în care anticipează avionul, televizorul şi maşina şi 12 volume de memorii. 15.Cea mai scumpă carte vândută vreodată a fost un exemplar din Canterbury Tales, de Chaucer, din 1477.Aceasta a fost scoasă la licitaţie în 1998 şi vândută cu peste 4,6 milioane de lire sterline. 16. Cel mai în vârstă laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a fost Doris Lessing, la 88 de ani. 17.Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a fost Rudyard Kipling, la 42 de ani. 18.Charles Dickens dormea şi scria întotdeauna cu faţa spre nord. 19.Cu excepţia lui William, toţi membrii familiei Shakespeare au fost analfabeţi. 20.Cum pe vremea aceea nu existau nici maşini de scris şi nici calculatoare, soţia lui Tolstoi a trebui să copieze de mână tot romanul Război şi Pace. De 7 ori! 21.Doar doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură au refuzat să-l ridice: Boris Pasternak şi J.P. Sarte. Primul sub presiunea autorităţilor sovietice, iar cel din urmă pentru că nu dorea să-i fie asociat numele cu o instituţie. Interesant este şi fapt că premiul respectiv consta în câteva sute de mii de dolari. 22.Don Quijote este cel mai bine vândut roman din lume. Până în prezent au fost comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă ar fi Povestea a două oraşe, de Charles Dickens. 23.Duşmanul de moarte al lui Sherlock Holmes este profesorul Moriarty. 24.E.A. Poe s-a căsătorit cu o verişoară de-a sa care avea doar 13 ani. 25.Emily Dickinson, cea mai mare poetă a Statelor Unite, nu a publicat decât 7 poeme de-a lungul vieţii ei.Ieşea arareori din casă, iar majotitatea membrilor familiei sale nu ştiau că ea scrie. 26.Ernest Hemingway s-a sinucis la 61 de ani. Nu a fost însă singurul din familia sa care a recurs la acest gest. Atât tatăl cât şi fratele său şi sora sa s-au sinucis. 27.F. Scott Fitzgerald era înnebunit după picioarele femeilor. Deși nu permitea nimănui să-i vadă picioarele, atunci când el le zărea pe cele ale altora se excita imediat. 28. Fantomele apar în patru piese de teatru shakespeariene: Iulius Cezar, Hamlet, Richard al III-lea şi Macbeth. 29.Ferma Animalelor de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi refuzată iniţial în Marea Britanie, la sfatul unui ofiţer care s-a dovedit mai târziu a fi spion sovietic. 30.Franz Kafka era veşnic nemulţumit de cum arăta, așa că se dezbrăca complet foarte rar – de exemplu, deşi credea că spa-urile nudiste îi vor face bine la sănătate, nu îşi dădea niciodată pantalonii jos. 31.Gabriel Garcia Marquez a refuzat în repetate rânduri ca magistralul său roman Un veac de singurătate să fie ecranizat. 32.Hans Christian Andersen, cunoscut pentru basmele sale, era homosexual. 33.Honoré de Balzac adora cafeaua – în decursul unei zile el consuma circa 50 de ceşti de cafea tare, turcească. Dacă nu avea posibilitatea să fiarbă cafeaua, scriitorul sfărâma nişte boabe şi le mesteca . 34.Ian Fleming, pasionat de ornitologie, şi-a numit personajul James Bond după ornitologul american cu acelaşi nume. 35.În 1939 scriitorul american Ernest Vincent a scris un roman de peste 51.000 de cuvinte, niciunul conţinând litera e. 36.În fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi. 37.În întreaga sa carieră de pilot, Saint-Exupéry a suferit 15 accidente aviatice. 38.În Mizerabilii, Victor Hugo foloseşte o frază lungă de 823 de cuvinte. 150


39.În poemul său, Paradisul pierdut, John Milton foloseşte peste 8.000 de cuvinte diferite. 40.În S.U.A. în fiecare secundă sunt cumpărate 57 de cărţi. 41.În Spania se publică anual mai multe cărţi decât au fost traduse în toate ţările arabe în ultimi 500 de ani. 42.În timpurile în care Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit să înnopteze în bordeluri. 43.În ultimii 12 ani din viaţă, Casanova a lucrat ca bibliotecar. 44.Iniţial, Ray Bradbury şi-a numit romanul Farenheit 471,’ Pompie rul’. 45.Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, a fost un copil-minune care la 11 ani a absolvit Colegiul Naţional Sfântul Sava şi, in paralel, Conservatorul de muzică din Bucureşti, iar apoi a studiat la Sorbona. La 17 ani a reuşit să publice un volum de poezii în franceză. 46.Jack London este considerat ca fiind primul scriitor care a devenit bogat exclusiv de pe urma cărţilor sale. Asta după ce a fost refuzat de nu mai puţin de 600 de ori şi era să se lase de scris după ce a primit doar 5 dolari pentru prima sa povestire acceptată. 47.James Joyce a suferit de chinofobie, keraunofobie şi hidrofobie, adică îi era frică de câini, fulgere şi apă. 48.James Joyce era interesat de actul sexual extrem de mult, până la obsesie. Și-a început viaţa sexuală foarte devreme, alături de o prostituată. Până după căsătoria cu Nora, a continuat să se culce cu prostituate, dezgustat de act, dar convins că experienţele îi vor folosi. 49.James Joyce şi-a petrecut şapte ani din viaţă scriind romanul Ulisse. 50.John Keats avea doar 1,5 metri înălţime, la fel ca şi William Blake. 51.La fiecare două săptămâni o limbă dispare pentru totdeauna. 52.La sfârşitul lunii februarie din 1974, scriitorul de ficţiune şi consumator de amfetamină, Philip K. Dick, în timp ce se odihnea în casa lui, a avut o serie de viziuni puternice. Acestea au continuat şi pe tot parcursul lunii următoare, o combinaţie de modele geometrice vii cu imagini ecleziastice, cu scopul de a crea interpretări noi şi profunde a istoriei religioase şi literare. 53.Lev Tolstoi a suferit de cazuri grave şi frecvente de depresie, şi, în cele din urmă, a devenit un ascet rătăcitor în cursul vieţii sale octogenare. Tragic, el a murit după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, plecând în mierzul nopţii şi în mijlocul iernii spre gară. 54.Lev Tolstoi era un Don Juan în timpurile sale. A rămas celebru pentru ceea ce a făcut în noaptea nunții sale cu Sophia Behrs (în vârstă de 18 ani): a obligat-o să-i citească jurnalele întreaga seară, pentru a o pregăti cu obiceiurile lui sexuale şi a-și mărturisi toate aventurile amoroase pe care le avuse până atunci. 55.Liviu Rebreanu a creat personajul lui Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraţilor inspirându-se din viaţa familiei sale. Personajul principal este, de fapt, o copie destul de fidelă a fratelui său, Emil, spânzurat la Ghimeş în 1917. 56.Lui Edgar Allan Poe îi era frică de întuneric. Posibil, una din cauzele care a dus la această fobie a fost faptul că în copilărie viitorul scriitor a invăţat… în cimitir. 57.Lui Joseph Heller i-au trebuit 8 ani să termine romanul Catch 22. 58.Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck, Despre şoareci şi oameni, a fost mâncat de un câine. 59.Marin Preda nu scria niciodată cu pixul sau creionul. Scria cu un stilou cu peniţa de aur, care după moartea lui nu a mai funcţionat niciodată. Peniţa era tocită mai mult într-o parte şi pentru a scrie cu el trebuia să ştii cum să îl ţii şi în ce poziţie să îl apleci, dar nimeni nu a reuşit să îl facă să scrie. 60.Mark Twain adora pisicile şi ura copiii (a vrut să-i facă o statuie regelui Irod). 61.Marquizul de Sade a avut, fără îndoială, o viaţă excentrică. Credinţele sale culturale stăteau la confluenţa ideilor revoluţionare legate de libertatea sexuală şi morală, narate, de altfel, în multe lucrări de ale sale şi de unde noi am moştenit termenul de sadism. În 1803, nu mult după încarcerarea sa, el a fost declarat nebun şi plasat într-un azil. Dar nici în azilul respectiv, de Sade nu a renunţat la relaţiile sale sexuale ilicite, până la moartea sa din 1814. 62.Mircea Eliade, autorul unor capodopere precum Maitreyi sau Romanul adolescentului miop (o lectură recomandată tuturor adolescenților), a fost, probabil, legionar. 151


63.Monstrul din romanul Frankestein, scris de Mary Shelly. nu are nume, deşi scriitoarea obişnuia să-i spună Adam. 64.Numele celor trei muşchetari din romanul lui Dumas sunt: Porthos, Athos şi Aramis. 65.Până în prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de cărţi despre şah. 66.Pe vremea lui Shakespeare nu existau femei actori, aşa că toate rolurile erau interpretate de bărbaţi. 67.Prima Biblie în limba eschimoşilor a apărut la Copenhaga în 1744. 68.Prima carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor. 69.Prima povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui E. A. Poe. În Crimele din Rue Morgue, acesta îl introduce pe detectivul Auguste C. Dupin. 70.Primul dicţionar în engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36 de ani ca să-l termine. 71.Primul roman american din care s-au vândut mai mult de 1 milion de copii a fost Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe. Aceasta stătea la o casă depărtare de Mark Twain. 72.Primul scriitor care a terminat (l-a dictat, de fapt) un roman la o maşină de scris a fost Mark Twain. 73.Prizonierii din Brazilia îşi pot reduce sentinţa dacă se apucă de citit cărţi. Pentru fiecare carte citită li se scad 4 zile din sentinţă. Din păcate nu li se pot scădea mai mult de 48 de zile într-un an. 74.Romanul Anna Karenina are peste 800 de pagini, dar a fost publicat iniţial sub forma unui foileton. 75.Romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, conţine aproximativ 1,7 milioane de cuvinte. 76.Romanul Mândrie şi prejudecată, de Jane Austen, s-a numit iniţial Primele impresii. 77. Să ucizi o pasăre cântătoare este singurul roman scris de Harper Lee. Cu toate acestea, a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de săptămâni pe lista bestseller-urilor. 78.Samuel Beckett a jucat crichet pentru Universitatea din Dublin. 79.Scriitorul belgian Georges Simenon este unul dintre cei mai prolifici autori. Timp de mai multe zeci de ani, obişnuia să termine o carte la fiecare 11 zile. A publicat peste 530 de cărţi, majoritatea sub pseudonim. 80. Scriitorul science – fiction şi horror, H.P. Lovecraft‚ a avut o stare mintală condiţionată atât de influenţe interne, cât şi externe. El a suferit de tulburări de somn. 81. Scriitorul şi omul politic român Ion Ghica a fost guvernator al insulei Samos (unde a trăit Pitagora). 82. Se estimează că 14 cuvinte noi sunt înglobate în limba engleză zilnic. 83. Şi vremea e ca să ucizi, romanul de debut al lui John Grisham, a fost refuzat de 28 de ori înainte de-a fi publicat. 84. Somerset Maugham era bisexual practicant. 85. Toţi banii obţinuţi de James M. Barri de pe urma cărţii Peter Pan au fost donaţi unui spital. 86. Vârsta medie a laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură este de 64 de ani. 87. Vocabularul unei persoane normale este format din 5-6.000 de cuvinte. 88. Voltaire leşina ori de câte ori mirosea trandafiri. 89. Walt Whitman, Edgar Allen Poe, Henry David Thoreau, Rudyard Kipling, Mark Twain şi Beatrix Potter şi-au publicat singuri cărţile. 90. William Faulkner a muncit câţiva ani ca poştaş, până când s-a descoperit că el arunca scrisorile nelivrate în coşul cu gunoi. 91.William Shakespeare a inventat peste 1.700 de cuvinte. 92.William Shakespeare s-a căsătorit la 18 ani cu Anne Hathaway, care avea 26 de ani şi era însărcinată în trei luni. 93. Cea mai bine vândută carte din sec. al XV-lea este un roman erotic numit Povestea a doi iubiţi, scris de Papa Pius al II-lea. 94. Poetul englez Byron (1788-1824) era într-atât de îndrăgostit de civilizaţia elenă încât s-a dus în Grecia să lupte împotriva turcilor în războiul grec pentru independenţă. Acolo s-a procopsit cu o răceală care i-a fost fatală. Grecii îl consideră un erou naţional. 95. Monumente ridicate în cinstea poetului ucrainian Taras Shevchenko se găsesc în peste 1.200 de locuri din lume. Majoritatea, bineînţeles, se află în Ucraina. 152


96. Există o serie de scriitori care obişnuiau să scrie stând în picioare. Printre aceştia se numără: Ernest Hemingway, Thomas Wolfe, Lewis Carroll, Vladimir Nabokov şi Philip Roth. 97. Edgar Allan Poe a intrat la Universitatea din Virginia la vârsta de 17 ani. În primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat afară. 98. Până să ajungă unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii, Jack London a trăit în sărăcie, schimbând mai multe slujbe: fermier, vânzător de ziare, marinar, pirat, căutător de aur ş.a.m.d. Din pricina vagabondajului a ajuns de mai multe ori la închisoare. 99. Fyodor Dostoievsky era un cartofor împătimit şi adeseori scria pentru a-şi putea plăti datoriile. 100. Gorky înseamnă în rusă ‘amar’. 101. Cel mai mare creier din lume (al unei persoane normale) i-a aparţinut scriitorului rus Ivan Turgheniev. Creierul acestuia cântărea aproape două kilograme. 102. Tolstoi avea mai bine de 2 metri înălţime şi iubea să joace cărţi. Pe bani. Odată, după un joc care-a durat trei zile şi două nopţi, a reuşit să-şi piardă casa. 103.Lermontov, celebru pentru poemul său Demonul, a murit la doar 27 de ani în urma unui duel. 104. La 8 ani după ce-a câştigat National Book Award, scriitorul Jerzy Kosinski şi-a retrimis cartea sub un alt nume şi titlul mai multor edituri, pentru a testa editorii. Nu mică i-a fost suprinza când a fost refuzat de toţi (27 în total), inclusiv de editura care-l publicase în prealabil. 105. Ernest Hemingway suferea de peirafobie – teama patologică de-a vorbi în public. 106. Byron suferea de ‘nebunie afectivă’. În timpul şederii în Veneţia, se zvoneşte că ar fi avut în jur de 250 de amante. Într-un an. 107. Charles Dickens avea ca hobby… hipnoza. Nu de puţine ori a încercat s-o adoarmă astfel pe soţia sa. 108. Oscar Wilde şi-a petrecut doi ani în închisoare pentru… sodomie. 109. Lewis Carroll suferea de vreo 20 de boli diferite. Există printre exegeţi suspiciunea că el ar fi fost de fapt Jack Spintecătorul. ***

Colegiul Tehnic “Gh. Balş”, din Adjud/VRANCEA/ROMÂNIA

153


Editor revistă: Editura RAFET – RÂMNICU SĂRAT/Director editură: CONSTANTIN MARAFET Director revistă: prof. dr. ADRIAN BOTEZ (Colegiul Tehnic ”Gheorghe Balş”-Adjud/ROMÂNIA) COLEGIUL REDACŢIONAL (în ordine alfabetică): -CEZARINA ADAMESCU, scriitor, critic, eseist, jurnalist – Galaţi/ROMÂNIA; -prof. univ. dr. FLORINEL AGAFIŢEI – scriitor, critic, sanscritolog, jurnalist, prof. asociat al Colegiului Focşani/Facultatea de Psiho- Pedagogie – Universitatea Bucureşti/ROMÂNIA; -IONUŢ CARAGEA – scriitor, eseist, jurnalist, om de cultură (fondează, pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec – ASLRQ - şi Editura ASLRQ) – Montréal/CANADA; -LIGYA DIACONESCU, scriitor, eseist, jurnalist, director de editură – Montréal/CANADA; - prof. MARIAN DRĂGHICI, Colegiul Tehnic „Gh. Balş” –Adjud/ ROMÂNIA; -prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN, traducător, scriitor, jurnalist – Galaţi/ROMÂNIA; -IOAN MICLĂU, scriitor, eseist, jurnalist, om de cultură – Sydney/AUSTRALIA; - prof. CĂTĂLIN MOCANU, Colegiul Tehnic „Gh. Balş” –Adjud/ ROMÂNIA; -IONEL NECULA, profesor şi filosof, om de cultură – Tecuci/ROMÂNIA; -VIOREL NICULA – jurnalist, om de cultură – Sacramento, California/SUA; -prof. univ. dr. GABRIELA PACHIA-TATOMIRESCU - scriitor, traducător, eseist, jurnalist – Timişoara/ROMÂNIA; -AUREL POP, scriitor, critic, jurnalist, red. şef al revistei literare "Citadela", directorul editurii „Citadela”, Satu Mare/ROMÂNIA; -ing. IOAN PUŞCAŞ, Colegiul Tehnic “Gh. Balş”-Adjud/ROMÂNIA; -Poet THEODOR RĂPAN-Bucureşti/ROMÂNIA; -prof. dr. FLORENTIN SMARANDACHE – scriitor, matematician, fizician, informatician, inventator american, de origine română, profesor de matematică la UNIVERSITATEA NEW MEXICO/SUA, ctitor al PARADOXISMULUI MONDIAL; -cons. juridic CONSTANTIN STANCU, scriitor, critic, jurnalist- Haţeg/ROMÂNIA; -LIVIU IOAN STOICIUscriitor, jurnalist, critic, eseist – Bucureşti/ROMÂNIA; -GEORGE LIVIU TELEOACĂ – cercetător genetică lingvistică – Bucureşti/ROMÂNIA. Secretar de redacţie: LaviniA TILIŢĂ (cl. a X-a E, C.T. ― Gh. Balş”-Adjud). Elevi/studenţi colaboratori permanenţi: Daniela ASAVEI, cl. a XII-a D (C.T. ―Gh. Balş”); Valerian CĂLIN (absolvent C.T. „Gh. Balş”-Adjud); Ana-Maria CHELARU, cl. a XII-a D (C.T. ―Gh. Balş”); Mădălina DOBRE, absolventă a C.T. “Gh. Balş”; Laura Lucia MIHALCA – pictor şi profesor – Bucureşti; Gabriela MIHU, cl. A XII-a D (C.T. ―Gh. Balş”); Mădălina PAVEL, absiolventă a C.T. “Gh. Balş”; Ioana POPA, cl. a XII-a D (C.T. ― Gh. Balş”); Ion/Nelu ŞTEFAN, cl. a XII-a D (C.T. ―Gh. Balş”); Andreea-Ioana LEMNRĂU, clasa a IX-a C (C.T. ―Gh. Balş”); Florin LAZĂR, clasa a IX-a E, C.T. “Gh. Balş”-Adjud; Cosmin Marian LUCA, clasa a IX-a E, C. T. “Gh. Balş”-Adjud; ElenaAlexandra PAVEL, clasa a IX-a E, C. T. “Gh. Balş”-Adjud. Redactare computerizată: prof. dr. ADRIAN BOTEZ; Corectură şi tehnoredactare: laborant ELENA BOTEZ. CONTACTE: Adresa redacţiei: str. Republicii, nr. 107, etaj II, camera 1, Adjud – cod poştal 625.100 – tel. 0237/640.681. E-mail: a.adrianbotez@gmail.com; tel.: 0744579279 . ADRESA ELECTRONICĂ A SITE-ULUI: www.adrianbotez.com ISSN 1841 – 4907 ISSN 1841 – 4907

Numărul de faţă al revistei “CONTRAATAC” a fost sponsorizat, integral, prin generozitatea şi bunăvoinţa PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ADJUD

154


155


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.