CARTEA CU COPERŢI DE STICLĂ,autori Melania Cuc & Menuţ Maximinian

Page 119

MM. - Care a fost primul scriitor pe care l-ai întâlnit? MM. - Nu ştiu cum îl chema, dar era scriitor, sigur, pentru că venise la noi la Şcoală (Tehnică Horticolă din Bistriţa) să se documenteze pentru a scrie o carte despre adolescenţi. Cred că era clujean. Oricum, directorul nostru a ales din cei peste 500 de elevi, câţi eram atunci în internat, numai patru. Noi trebuia să reprezentăm şcoala, la întâlnirea cu tov. scriitor. Erau fruntaşii claselor lor, elevi de nota 10 cu plus. Eu eram o poetă!, mare lucru, aşa că am fost inclusă în delegaţie din oficiu. Pentru acel moment special am împrumutat o bundiţă de miel, de la o colegă, care era din Şieut. Pe sub bundiţă aveam rochiţa neagră, de doliu, pentru că în vara care trecuse murise tata. Mama îmi făcuse rochiţa de doliu dintr-o rochie din stofă bună, dar cam veche, pe care o avea de la bunica, aşa că rochita mea pleznise între spete. În odaia unde ne aştepta tov. scriitor, soba de teracotă duduia. Era cald de să scoţi limba. Colegii mei, la îndemnul gazdei, au dat jachetele jos, s-au făcut comozi. Eu am rămas cu bundiţa pe mine, un ceas şi mai bine, cât am stat acolo. Nici moartă nu aş fi lăsat să se vadă că aveam rochia sfâşiată. Nu voiam să îmi vadă domnul rochiţa ca de cenuşăreasă. Scriitorul acela nu avea tactică ca să-i zic pedagogică, nu ştia să vorbească cu nişte adolescenţi timizi cum eram noi. Ne-a cerut să-i povestim ,,cele mai importante momente” petrecute în şcoală. Am tăcut. Nici unul dintre noi nu a scos un cuvânt. Enervat, tov. scriitor ne-a dat afară pe uşă. Eu, în bundiţă, am ieşit prima pe uşă. Am fost dezamăgită. Nu aşa îmi imaginasem a fi un scriitor adevărat. MM. - Cum arată atelierul tău de creaţie? MC.- În ultimii ani, când sunt la Bistriţa, scriu în dormitor şi pictez în bucătărie. Am doar un apartament cu două camere şi mi-am împărţit spaţiul astfel, încât să pot lucra în linişte. MM. - Dacă ar fi să scrii Jurnalul lumii, care ar fi motto-ul ales? MC. - ,, Atenţie, Apocalipsa!” Ca o avertizare. În ultimele zile ale lunii anugust 2011, am tot auzit pe media vorbindu-se despre extratereştri, care ar fi deja printre noi. Ei vor hotărî viitorul Pământului?! Depinde doar de noi, oamenii, cum vom manageria pe mai departe resursele, cum vom avea grijă şi de sufletele noastre. Din păcate, ca la fiecare final de etapă, lumea mai trece prin câte o apocalipsă. Ne e teamă, dar odată salvaţi, o luăm de la capăt, ca umanitate, tot inconştienţi, aroganţi şi insăţioşi. Pretindem din ce în ce mai mult de la alţii, în timp ce noi dăruim din ce în ce mai puţin.

MM. – În ultimii ani se vorbeşte despre femeile de carieră, mult mai mult decât de bărbaţi. Ce le spui femeilor cărora le este frică să facă o carieră, în orice domeniu?

119


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.