61
poezie
Constanțiu Mara (Suedia) Cununa de glorie - după Ovidiu Metamorfoze „Tu nu poţi, copile, să mânui arcul celor viteji, la anii tăi mai bine ai face inele din tulpini de păpădie şi galbene salbe pentru cei îndrăgostiţi.” Astfel îi vorbea trufaşul Apollo zglobiului Cupidon, care îşi pregătea tolba pentru următorul zbor. Acesta, cu surâsul neschimbat, dar cu o scânteie vicleană şi veselă în ochi, îndată alese două săgeţi: una boantă, cu plumb, astfel ca cel lovit să respingă iubirea, şi alta, cu vârful de aur, care aprinde dorinţa. Cu prima o răneşte pe Daphne, frumoasa nimfă, încă mai frumoasă în fuga ei de-a lungul râului. Cu a doua săgeată, nu fără cruzime, îl răneşte pe mândrul zeu, care îndată porneşte să o prindă în îmbrăţişare pe tânăra fată. Nimfa care, întocmai Dianei, dorea să rămână fecioară, îşi imploră fluviul-tată să o transforme în plantă, astfel să scape de urmărirea înfocatului zeu. El o ajunse când proaspete rădăcini o ţineau de-acum pe loc şi netede ramuri tinere luau forma braţelor ei. Frunze foşnesc unde vântul mângâiase plete de aur. Îndată Apollo doreşte ca pentru totdeauna verzi să rămână şi pentru a fi mereu împreună din noile frunze îşi face cunună. De atunci o umbră de tristeţe-i împletită în coroana de laur.
O zi la Roma Dimineaţa
Amiaza
Înserarea
Ajungem la Roma în zori, pe înaltele ziduri peceţi de lumină se adună, pe când în frunziş de măslini îşi ascunde argintul o tot mai palidă lună.
Nimic nu mişcă în arenă Statuile au obosit cu braţele-n slavă. Doar Giove, nevăzutul taur, stârneşte un praf de aur şi-l aşterne peste ziduri şi platani pentru o altă sută de ani.
Apeductul pinilor aduce înserarea, drumul piere în umbra unui văl de cer, ne cuprinde noaptea, de stele bogată, ca o poveste, a fost odată.
Itaca Anul V / nr. 17 ianuarie, februarie, martie 2017