N. A. Înainte de spectacol, în foaierul teatrului, a avut loc lansarea cărţii „Teatrul şi identitatea” de Zoltan Schapria, manifestare la care au participat criticii literari Mircea Giţulescu, Valentin Taşcu, Ion Cepoi, Constantin Zărnecu şi Al. Florin Ţene. „Viaţa de pretutindeni“, iunie-iulie 2005
Zoltan Schapira: Teatrul şi identitatea Cunoscutul regizor suedez de origine română, Zoltan Schapira, este în librăriile din România cu cartea Teatrul şi identitatea, apărută la Editura „Clusium”, 2005, apărută la Editura „Clusium”, 2005, având o prefaţă semnată de Constantin Cubleşan. Acest studiu, cu o bibliografie internaţională bogată, a fost iniţial lucrarea de doctorat a autorului, susţinută la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, şi este structurată în următoarele capitole: „Introducere”; „Partea 1 - Migraţia din România în Suedia în contextul European”; „Partea a II-a – Românii din Suedia între integrare şi păstrarea vitalităţii etnico-culturale”: „Teatru şi identitatea”: „Concluzii” şi „Bibliografie”. La rândul lor, aceste capitole sunt subdivizionate în funcţie de ideile pe care Zoltan Schapira doreşte să le transmită cititorilor săi. Aşa cum subliniază prefaţatorul acestei cărţi, de-a lungul secolelor au existat migraţii dintr-o parte a lumii în alta, având conotaţii şi roluri diferite, diverse, în civilizaţia locurilor. Pornind de la cunoscutul dicton latin „Ubi bene, ibi patria”, omul şi-a construit sufleteşte patria acolo unde a putut să-şi dezvolte capacitatea. Fiindcă el a înţeles că o alternativă de viaţă „are în substrat un marcant factor de internaţionalizare a individului”. Autorul subliniază în excursul său tendinţa majoră a lumii contemporane spre globalizare, în ciuda faptului că, tradiţional, suntem legaţi de concepte precum „patrie” şi „specific naţional”. Se cunoaşte că Biblia ne spune că pământul a fost dăruit oamenilor fără graniţă „Grădina Eden” era pentru urmaşii Bărbatului şi ai Evei. Fără oprelişti teritoriale. Mai târziu oamenii şi-au creat graniţele şi interdicţiile dintre ele. Deci, era fenomenul imploziei. Acum, acest fenomen socio-uman este invers. Al exploziei. Se doreşte revenirea la „Grădina Edenului”, prin fenomenul globalizării, implicit cel al europenizării. Omul doreşte să nu mai existe oprelişti artificiale între ţări şi popoare. În acest context, autorul analizează pertinent şi la obiect „Rolul spectacolului de teatru în comunităţile româneşti din Suedia”. A căuta, în esenţa lui, acest rol, este a căuta principiul comun, respectiv metoda nevoii, „de teatralizare” prin comunicarea nonverbală, să defineşti spiritul creator în ceea ce are mai specific atât poporul suedez, cât şi cel român, atunci când e privit spectacolul nu ca potenţă pur şi simplu, ci ca un act necesar. Înseamnă, apoi, să se analizeze epoca în care se plasează spectacolul şi, mai ales, cu speranţa că vei putea aproxima numitorii comuni, factorii ce unifică.
25