Ad se ipsum cele care vor duce faima peste generaţii, căci toate acestea „sînt plăsmuite de anotimpul primăverii” 240, după care vîntul le doboară şi le risipeşte, iar pădurea dă naştere la altele în locul lor. Aşadar, vremelnicia este comună tuturor. Tu însă te fereşte de ele sau le urmăreşte cu stăruinţă pe toate, de parc-ar fi veşnice. Mai este încă puţin, însă şi vei închide ochii. Iar pe cel care te-a purtat către groapă, un altul îndată îl va boci şi pe acesta. 35. Ochiul sănătos trebuie să vadă toate lucrurile care pot fi privite şi să nu spună: „Aş vrea să le văd numai pe cele verzi", fiindcă aceasta este o lipsă caracteristică bolnavilor de ochi. Căci un organ sănătos al auzului sau un simţ sănătos al mirosului, trebuie să fie deschise să primească tot ceea ce poate fi auzit şi mirosit. La fel, un stomac bun, trebuie să aibă, în mod statornic, aceeaşi acţiune, asupra tuturor alimentelor, întocmai cum are moara asupra celor hotărîte pentru măcinat. Prin urmare, o gîndire sănătoasă trebuie să fie pregătită să înţeleagă toate evenimentele. Deci, gîndirea care-şi va spune: „Scăpaţi pe urmaşii mei", sau „lăudaţi-mă, orice-aş face", este asemenea ochilor dornici după culoarea verde sau dinţilor care caută numai ceea ce este fraged. 36. Nici un om nu este fericit pînă într-atîta, încît să nu aibă lîngă el, chiar şi în clipa cînd trage să moară, cîţiva care, totuşi, primesc nefericita întîmplare241 cu bucurie. Iar cînd unii vor spune „a fost un om bun şi înţelept", tot se va găsi baremi unul, şi în ultimul moment, care va spune despre cel mort: „în sfîrşit vom răsufla uşuraţi că am scăpat de acest pedagog cicălitor", sau „deşi nu se purta aspru cu noi, simţeam cu toate astea că în taină ne condamnă". Cam acestea se spun despre omul virtuos. Multe sînt pricinile pentru care cineva ar vrea să scape degrabă de noi. Păstrează, deci, pentru totdeauna în minte această convingere şi, în clipa cînd tragi să mori, îţi vei da mai uşurat ultima suflare, zicînd: „Plec dintr-o ase menea viaţă", unde înşişi prietenii mei, aceia pentru care m-am zbătut şi m-am luptat atîta, pentru care am înălţat atîtea rugăciuni şi mi-am făcut atîtea griji, doresc să mă îndepărtez, nădăjduind că, cu acest prilej, vor avea vreo înlesnire. Prin urmare, la ce bun s-ar strădui cineva ca să petreacă, aici pe pămînt, un timp mai îndelungat ? Cu toate acestea, dintr-un astfel de motiv, nu te arăta mai puţin binevoitor faţă de ei, ci păstrează-ţi neschimbată firea ta obişnuită, fii afectuos, grijuliu, binevoitor, nu tre buie să mori ca unul ce se zbate să se întoarcă iarăşi în această viaţă, ci să ai o moarte frumoasă, prin care spiri tul se desparte liniştit de trup, în acest fel trebuie să părăseşti lumea, ca şi cum pleci de lîngă aceştia într-n vacanţă. într-adevăr, natura te-a legat şi te-a făcut una cu aceşti oameni, dar acum tot ea este cea care te dezleagă. Mă las, deci, desprins ca din mijlocul unor prieteni, nu înverşunîndu-mă împotriva morţii şi fără nici o urmă de violenţă. Căci este şi aceasta un eveniment dintre acelea care se petrec potrivit cu legile naturii. 37. Pe cît îţi stă în putere, fă-ţi obiceiul ca sa te în trebi, faţă de orice acţiune săvîrşită de cineva: „Către ce scop îşi călăuzeşte el această 240
Ibidem, 1 4 8 . În alte pasaje,
Marcus Aurelius afirma că pentru un întelept moartea nu este un rău. În acest loc, însă, Marcus se substituie rudelor care consideră moartea celui apropiat o nenorocire. 241
74