Ad se ipsum este el însuşi, nici ce este universul. Iar cel care trece cu vederea una din acestea nu poate spune nici pentru ce s-a născut. Deci, cum ţi se pare omul căruia îi place să respingă laudele celor care aplaudă şi nu ştiu nici în ce loc se găsesc, nici cine sînt ei înşişi ? 53. Vrei să fii lăudat de către un om care se blestemă de trei ori pe ceas ? Vrei să placi unui om care pe el însuşi nu se aprobă ? Şi oare se place pe sine, acela care se căieşte aproape pentru tot ceea ce face ? 54. Nu respira numai din aerul aflat de jur împrejur, ci soarbe din inteligenţa universală înconjurătoare. Căci această putere a gîndirii nu este răspîndită şi nu pătrunde, într-o măsură mai mică, în acela care poate s-o soarbă, decît în cel ce-l respiră. 55. Luat în general, viciul nu dăunează universului. Luat în parte, ca viciu al unuia singur, nu vatămă pe celălalt, ci reprezintă o primejdie adevărată numai pentru acela, căruia i s-a dat putinţa să se depărteze de viciu îndată ce ar dori. 56. Voinţa semenului meu este pentru mine tot aşa de indiferentă ca şi aspiraţia sau corpul acestuia. Căci, dacă sîntem născuţi unul pentru celălalt într-o mare măsură, raţiunile noastre conducătoare au, fiecare, domeniul şi autoritatea sa proprie; fiindcă altfel viciul semenului meu ar putea constitui pentru mine un rău, dar divinitatea na hotărît ca propria mea nefericire să fie provocată de un altul. 57. Soarele parcă se revarsă de sus şi deşi se răspîndeşte pretutindeni, nu se risipeşte pînă la sleire. Căci, de fapt, această îrnprăştiere este o tensiune. De aceea şi razele sale au fost numite extensiuni204, de la verbul grec care înseamnă a se extinde. Şi cum s-ar putea explica ce este o rază ? Dacă cineva ar privi lumina venită de la soare, care pătrunde într-o cameră întunecoasă, printr-o crăpătură îngustă, ar vedea că ea se propagă în linie dreaptă, că parcă se sprijină pe corpul solid ce-i întrerupe drumul, despărţind-o de aerul de dincolo, dar rămîne acolo, nici nu alunecă, nici nu cade. Aşadar, în acelaşi fel, se impune să fie şi răspîndirea şi difuzarea gîndirii, ea nu este o scurgere şi o sleire, ci o tensiune; prin urmare, nu trebuie să se nască o ciocnire violentă, năpraznică între ea şi piedicile ivite în cale, nici să nu se prăbuşească, ci să se statornicească şi să lumineze pe cel care o primeşte. Cine nu se lasă călăuzit de gîndire, se va lipsi de lumină 205. 58. Cel care se teme de moarte este inspăimîntat sau de pierderea în întregime a senzaţiilor, sau de ivirea altora. Dar, dacă nu vor mai fi senzaţii, nici el nu va mai simţi vreun rău. Iar dacă va primi senzaţii diferite întrucîtva, va deveni el însuşi o altă fiinţă şi deci nu va înceta să vieţuiască. 59. Oamenii sunt nascuti unul pentru altul. În concluzie, ori fă-le educaţia, ori rabdă-i. 60. Săgeata se mişcă altfel decît gîndirea, dar cînd îşi fixează atenţia şi se consacră unei cercetări, nu mai puţin decît săgeata, se mişcă cu repeziciune şi în linie dreaptă, direct, spre scopul propus.
204
În lumina cercetărilor moderne, etimologia este inexactă. Metafora soarelui este foarte importantă la Platon şi în teoriile neoplatonice ale iluminării. Marcus Aurelius dezvoltă aici ideea că omul trebuie să pătrundă cu gîndirea sa obiectele şi la rîndu-i să se lase pătruns de inteligenţa universală pe oare s-o reflecte şi s-o transmită. 205
57