Origini

Page 1




© 2013 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. Titlu în original: Origins - Linking Science and Scripture Coordonator: Norel Iacob Traducere: Cristian Husac Redactare: Cristinel Sava Corectură: Lavinia Goran Lectura manuscrisului: Florin Ghețu Tehnoredactare: Ovidius Ștefan Zanfir Copertă: Ovidius Ștefan Zanfir Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ROTH, ARIEL A. Origini / Ariel A. Roth ; trad.: Cristian Husac. - Pantelimon : Viață și Sănătate, 2013 Bibliogr. Index ISBN 978-973-101-705-1 I. Husac, Cristian (trad.) 2


DEDICAȚIE Lui Lenore, Larry și John; toți, exemple extraordinare ale lucrării Creatorului



DESPRE AUTOR

7

MULȚUMIRI

12

PREFAȚĂ

9

ÎNTREBĂRILE

13

32

O întrebare persistentă Mode în gândire Nu separat, ci împreună

ORGANISME VII

De unde a apărut viața? În căutarea unui mecanism al evoluției De la complex la și mai complex Originile omului Alte întrebări de biologie

FOSILELE

Mărturiile fosile Coloana geologică și creația Ce spun fosilele despre evoluție

ROCILE

Catastrofele majore Dovezi geologice în favoarea unui potop global Probleme legate de timp Câteva probleme legate de timpul geologic

O EVALUARE A ȘTIINȚEI ȘI A SCRIPTURII

Știința: o întreprindere extraordinară Știința și adevărul – câteva întrebări Scriptura – ceva neobișnuit Probleme legate de Scriptură

14 47 63 64 82 97

121 136 153

206

12

205 229 249 282 295 296 304 318 334

361

GLOSAR DE TERMENI TEHNICI INDICE GENERAL

4 5 6 7 8

187

169

347

Este știința în impas? Variante alternative între creație și evoluție Câteva cuvinte de final

1 2 3

9 10 11

154

CÂTEVA CONCLUZII

CAPITOLUL

CUPRINS

348 379 390 396

13 14 15 16 17 18 19 20 21 22



DESPRE AUTOR

A

riel A. Roth s-a născut în Geneva, Elveția, și a crescut în Europa, Caraibe și America de Nord. Master în biologie și doctor în zoologie, titluri obținute la Universitatea din Michigan, a urmat o specializare suplimentară în geologie, matematică și biologia radiațiilor la diferite campusuri ale Universității din California. A deținut o serie de funcții la diverse colegii și universități și este membru al mai multor societăți academice. După ce a servit ca șef al departamentelor de biologie din cadrul universităților Andrews și Loma Linda, a fost numit director al Institutului de Cercetare în Geoștiință, din Loma Linda (California). Timp de 23 de ani, a fost redactorul revistei Origins. Cercetările sale au fost în domeniul zoologiei nevertebratelor și al recifelor de corali vii și fosile din Pacific și Caraibe, unde a investigat efectele luminii și ale pigmentului asupra ratei de creștere a recifelor de corali. Cercetările sale în diferite aspecte ale biologiei au fost finanțate de mai multe agenții guvernamentale din Statele Unite, printre care și Institutul Național al Sănătății și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică. A fost activ în controversa dintre evoluție și creație din Statele Unite, servind în calitate de consultant sau martor pentru statele California, Oregon și Arkansas. A efectuat numeroase expediții paleontologice și geologice în Australia, Noua Zeelandă, Europa și America de Nord, în zone importante pentru controversa dintre creație și evoluție. În plus, a publicat peste o sută de articole atât în publicații științifice, cât și în reviste populare și a ținut mai mult de o sută de prelegeri în toată lumea. 7



PREFAȚĂ

S

ă unești știința și Scriptura este, în opinia unora, o sarcină imposibilă. Cartea de față pune sub semnul întrebării această „imposibilitate”, încercând să arate că dihotomia existentă între știință și Scriptură nu este atât de solidă pe cât se presupune adesea și că există o armonie rezonabilă între cele două. În discuțiile animate legate de corectitudinea științei și a Scripturii, accentul se pune de prea multe ori pe un anume subiect specializat, cum ar fi modul în care viața ar fi putut apărea singură sau validitatea relatării biblice despre începuturi, însă problema originilor este cuprinzătoare, vizând începutul a aproape toate lucrurile. O problemă largă necesită o bază de evaluare la fel de largă. Acest volum încearcă să ofere o introducere în acest tablou mai larg. Adeseori, ne încredem în experți specializați, care la rândul lor se încred în alți experți specializați, toți formulându-și „viziunea asupra lumii” pe baza opiniilor prevalente, fără să fi avut vreo ocazie de a evalua imaginea de ansamblu, care în mod frecvent este luată ca fiind de la sine înțeleasă. Prea des tragem concluzii extinse pornind de la o bază de date îngustă, fără să ne dăm seama că, prin excludere, devenim părtinitori. Un sociolog privește un oraș dintr-o perspectivă diferită de cea a unui arhitect; totuși ambii văd o parte a imaginii întregi. Acest scurt studiu încearcă să se „specializeze” în această manieră mai cuprinzătoare, evaluând diversele interpretări pe baza datelor științifice și a Scripturii. Încercând să acopăr întregul tablou, am fost forțat de constrângeri practice să selectez un număr limitat de subiecte pe care să le aduc în discuție. Am încercat să le aleg pe cele mai importante, și anume pe acelea care reprezintă cea mai mare provocare pentru Scriptură și pentru știință. Problemele 9


sunt abordate dintr-o varietate de perspective. Cartea începe cu istoria conflictului dintre știință și Scriptură și continuă cu analiza interpretărilor biologice, paleontologice și geologice. Urmează evaluarea științei, a Scripturii și a variantelor intermediare între concepția creaționistă a Bibliei și modelul evoluționist al științei. Sunt zeci și zeci de alte subiecte pe care mi-ar fi plăcut să le tratez, dar, din păcate, nu pot scrie despre tot și mulți cititori îmi vor mulțumi că nu am încercat să fac asta! Una dintre premisele acestui tratat este că adevărul trebuie să fie logic, să aibă sens. Cu alte cuvinte, adevărul va rezista când va fi pus sub lupa cercetării; totuși acea cercetare ar trebui să fie suficient de cuprinzătoare, încât să fie relevantă pentru problemele ridicate. Unul din aspectele dezamăgitoare ale omenirii este că, mult mai des decât am vrea să admitem, credem ce vrem noi să credem, nu ce spun datele. De aceea este atât de important ca, atunci când căutăm adevărul, să acordăm o atenție specială celor mai solide ancore pe care le putem găsi și să evităm să ne bazăm pe conjectură. Ca om de știință, eu iau știința foarte în serios. Ca unul care prețuiește sensul existenței și religia, iau și Biblia foarte în serios. În ultimul timp, au fost publicate multe cărți care pun sub semnul întrebării creația, evoluția sau opiniile înrudite. În această carte, ori de câte ori am avut posibilitatea, am încercat să realizez o sinteză mai constructivă. Acest deziderat este mult mai realizabil în partea a doua a cărții. În același timp, am încercat să acord o atenție specială evaluării critice. În majoritatea discuțiilor care se poartă în scris pe marginea acestui subiect, geologia este ignorată. Am încercat să suplinesc această lipsă discutând aspecte din acest domeniu neglijat. Volumul de față se axează adesea pe intersecția dintre știință și religie. Cititorul va descoperi rapid că există câteva uzuri ale unor termeni generali, cum ar fi știința și religia, care pot fi derutante, iar înțelegerea lor precisă este importantă în cadrul discuției. Pentru a clarifica terminologia, adesea am identificat în text uzuri specifice. Termeni deosebit de importanți sunt următorii: știință, știință naturalistă, știință metodologică, religie, Scriptură și teologie. Aceștia sunt definiți în glosarul de la sfârșitul cărții. O parte din concluziile prezentate în tratatul de față nu se înscriu în linia acceptată de majoritatea oamenilor de știință. Cititorul este invitat să le evalueze pe baza datelor, nu a perspectivelor preconcepute. Noile concepte nu se formulează prin simpla aprobare a celor vechi. Câteva capitole (în special 4, 8, 10 și 14) acoperă subiecte mai degrabă tehnice. Am încercat să le simplific cât mai mult cu putință, dar mă tem că e posibil să fie încă dificil de înțeles. Sunt importante, dar unora dintre cititori le


va fi mai de folos să citească concluziile de la finalul lor și să treacă la subiecte mai ușoare. Reprezintă această carte o abordare echilibrată? Este ea nepărtinitoare? Din nefericire, răspunsul la ambele întrebări este, probabil, negativ. Am făcut eforturi speciale să fiu corect în raport cu datele, să acord o atenție specială datelor celor mai demne de încredere, dar cine poate susține că nu este absolut deloc părtinitor? Când vine vorba de interpretarea datelor, nu susțin cu niciun chip că am încercat să tratez echidistant toate opiniile. Această carte nu este o analiză a opiniilor predominante. Totuși, în unele zone, nivelul de informații pe care le deținem este atât de scăzut în comparație cu ce ne trebuie pentru a ajunge la niște concluzii definitive, încât sunt analizate mai multe opțiuni. Ori de câte ori îmi cade în mână o carte nouă, unul din primele lucruri pe care le fac este să citesc capitolul final pentru a-mi da seama care este perspectiva autorului. O să vă scutesc de acest exercițiu, dacă nu l-ați făcut deja. Concluzia mea este că există mult mai multe informații științifice care susțin Scriptura decât se presupune în general. Deși, în mare parte, datele științifice sunt interpretate ca favorizând evoluția, viziunea evoluționistă asupra lumii este limitată și lasă multe probleme, inclusiv pe cea a sensului existenței, fără soluție. Mi se pare că, atunci când ținem cont de tabloul întreg, creația explică mai multe decât evoluția. Opiniile despre origini care încearcă să combine porțiuni din creație cu porțiuni din evoluție (capitolul 21) nu sunt foarte mulțumitoare. Le lipsesc o definiție, precum și certificare științifică sau biblică ori certificare din alte surse de informare. Sunt conștient că cei ale căror păreri diferă de ale mele vor considera abordarea mea neplăcută. Dacă sunteți unul dintre aceștia, vă rog să-mi acceptați scuzele sincere. V-aș îndemna să continuați să studiați, să comunicați și să contribuiți la fondul de cunoștințe al omenirii. Avem cu toții multe de învățat unii de la alții.

{

Ariel A. Roth Loma Linda, California martie 1997


MULȚUMIRI

A

jutorul multor prieteni cu care am purtat discuții întinse de-a lungul anilor a fost de o valoare inestimabilă. Toți studenții de la cursuri și în special absolvenții au fost o sursă continuă de iluminare. Doresc să adresez mulțumirile mele speciale dr. Robert Brown, dr. Arthur Chadwick, dr. Harold Coffin, dr. Jim Gibson, dr. David Rhys și dr. Clyde Webster pentru neprețuitele lor observații. Katherine Ching merită o mențiune specială pentru ajutorul ei excelent în ce privește aparent interminabilele referințe bibliografice. Următoarele persoane mi-au oferit sugestii înțelepte pentru manuscris sau părți ale acestuia și, de aceea, merită o mențiune specială: dr. Earl Aagaard, dr. John Baldwin, dr. David Cowles, dr. Paul Giem, dr. Thomas Goodwin, dr. George Javor, dr. Karen Jensen, dr. Elaine Kennedy, Glenn Morton, dr. Bill Mundy, dr. George Reid, dr. William Shea și dr. Randy Younker. Ei nu au nicio responsabilitate pentru eventualele erori care s-ar fi putut strecura în exemplarul final sau pentru opiniile și prejudecățile exprimate în tratat, pentru care îmi asum întreaga răspundere.

12


ÎNTREBĂRILE


CAP I TOLUL

1

O ÎNTREBARE PERSISTENTĂ

{

Una este să ne dorim să avem adevărul de partea noastră și alta să ne dorim în mod sincer să f im de partea adevărului. [ Richard Whately 1 ]

C

omisia de Educație a Adunării Legislative a statului Oregon convocase o audiere publică în capitala statului, Salem. Sala încăpătoare era plină până la refuz și a trebuit să se deschidă alte patru săli de ședință pentru a cuprinde mulțimea de spectatori interesați. În discuție era predarea creaționismului în școlile publice din Oregon. Publicul larg era în proporție covârșitoare în favoarea predării atât a creaționismului, cât și a evoluționismului, iar legislativul lua în considerare o lege nouă care solicita o poziție echidistantă față de cele două puncte de vedere. Când m-am adresat comisiei, am subliniat că dezacordurile dintre creaționism și evoluționism nu țin de date, ci de interpretarea lor. Și evoluționiștii, și creaționiștii acceptă datele științei, dar le înțeleg diferit. De exemplu, evoluționiștii susțin că structurile celulare, biochimia și anatomia asemănătoare ale diferitelor feluri de animale și plante se datorează unei origini evolutive comune, în timp ce creaționiștii interpretează aceleași date ca reprezentând amprenta unui proiectant unic – și anume Dumnezeu. După mai multe ore de discuții, președintele comisiei și-a prezentat remarcile conclusive. El a subliniat că, de fapt, discuția nu-și mai avea 14


ORIGINI - Ariel A. Roth

rostul, întrucât creaționismul pierduse în fața științei acum aproape 100 de ani. În opinia lui, conflictul fusese rezolvat cu mult timp în urmă. Afirmațiile sale ne-au făcut să ne întrebăm de ce se mai convocase, la urma urmei, o ședință publică. În calitate de vorbitor principal pentru punctul de vedere creaționist, nu-mi venea să cred că dădusem greș! Ședința aceasta îmi reamintise puternica implicare emoțională pe care o presupune problema filosofică fundamentală a originilor noastre. Chestiunea în cauză nu a fost tranșată acum 100 de ani și nu dă semne nici astăzi că s-ar apropia de rezolvare. De două secole există un conflict deschis între interpretările științifice și Biblie, conflict ce reprezintă una din cele mai mari bătălii intelectuale ale tuturor timpurilor. Armele sunt condeiul și cuvântul, iar câmpul de luptă este mintea umană. Această chestiune ne afectează imaginea de ansamblu asupra lumii, ne afectează modul în care înțelegem motivul existenței noastre și ne afectează speranța de viitor. Nu este o problemă pe care să o dăm cu ușurință la o parte.

O întrebare persistentă: cine are dreptate – știința sau Scriptura?

Știința, probabil cea mai importantă realizare intelectuală a omenirii, impune pe bună dreptate un mare grad de respect. Când un om de știință se pronunță, poate că nu este înțeles, dar are toate șansele să fie crezut. În mod frecvent, în sălile de judecată și în reclame se apelează la teste științifice ca argument suprem. Știința, în combinație cu tehnologia, ne-a adus calculatoarele, modulele lunare și ingineria genetică. A avut succes din plin2 și nu este necesar să mai insistăm asupra acestui lucru. Comunitatea științifică, o comunitate puternică de altfel, sprijină în general conceptul evoluționist conform căruia universul și viața s-au dezvoltat de la sine și, în același timp, pune sub semnul întrebării ori ignoră conceptul unui Dumnezeu care a proiectat totul. Aceasta aduce comunitatea științifică în conflict cu cei care cred raportul istoriei Pământului prezentat în Scriptură (Biblie). Acest raport, privit de mulți ca revelație istorică, Îl prezintă pe Dumnezeu drept Creator al tuturor lucrurilor și îi oferă credinciosului o anume înțelegere a realității care îl ajută să-i găsească sensul. În schimb, o evoluție naturalistă (adică una care nu implică supranaturalul) tinde să reducă realitatea la concepte mecaniciste; în cuvintele lui Shakespeare, viața devine „un basm de furii și de nerozie băznit de-un prost și făr’ de nicio noimă”3. 15


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

Dacă știința e puternică, Biblia în schimb este o carte fără egal în ce privește influența4. Se estimează că, până în 1975, s-au tipărit 2,5 miliarde de exemplare ale Bibliei și că producția anuală este de aproximativ 44 de milioane. Acest record depășește de departe următorul rival, „cartea roșie” (compilație din citate ale lui Mao Zedong), care a avut un tiraj estimat la 800 de milioane de exemplare. Circulația acestei cărți s-a îmbunătățit extrem de mult în momentul în care, în China, a devenit practic obligatoriu să o ai în posesie. Alți rivali de pe piața mai deschisă sunt The Truth That Leads to Eternal Life [Adevărul care duce la viața veșnică] (peste 100 de milioane) și Guinness Book of World Records [Cartea recordurilor] (peste 70 de milioane)5. În prezent, distribuția Bibliei depășește de mai bine de 17 ori orice altă carte seculară. Adesea, Testamentele ori diverse cărți din Biblie se tipăresc separat, sporind și mai mult dominația Bibliei. Un episod important în conflictul dintre știință și Scriptură îl constituie Iluminismul secolului al XVIII-lea, perioadă în care activitatea intelectuală s-a eliberat de convingerile religioase tradiționale și de Biblie. Iluminismul nu s-a dovedit a fi o soluție la întrebările de bază ale omului privind originile sale și originea tuturor celorlalte lucruri; și nici nu a eliminat Biblia. În ultimele două secole, bătălia pentru Biblie s-a dat uneori în câmp deschis, alteori a fost mai puțin vizibilă, dar, în spatele acestui conflict, Biblia continuă să rămână cea mai căutată carte din lume. Dacă ar fi un mijloc de divertisment, i-am putea explica în felul acesta popularitatea, dar ea nu este nici pe departe distractivă – pe alocuri are mesaje dure, chiar aspre. Popularitatea ei are la bază, cel puțin în parte, încrederea pe care o generează prin sinceritate și prin sensul pe care îl conferă. Având în vedere acceptarea la scară largă atât a științei, cât și a Bibliei și pozițiile contrastante pe care le adoptă fiecare, nu este surprinzător că există un conflict între ele. Mulți se întreabă în mod sincer care este cea mai sigură sursă de adevăr. Vom discuta această chestiune într-o varietate de moduri în capitolele care urmează. Se discută uneori întrebări legate de originile fundamentale, cum ar fi originea lui Dumnezeu sau cea a universului, dar cu puține dovezi și cu și mai puține răspunsuri definitive. Nu vom stărui asupra acestor chestiuni, care, din lipsă de dovezi, trebuie să rămână încă supuse dezbaterii în momentul de față. Vom discuta însă pe larg valabilitatea relativă atât a conceptului evoluționist al științei naturaliste, cât și a conceptului creaționist descris în Scriptură. Există mai multe dovezi care privesc cele două modele. În aceste aspecte, studiul poate fi mult mai util. 16


ORIGINI - Ariel A. Roth

Se afirmă uneori că și creaționismul, și evoluționismul se bazează pe credință – că niciuna dintre cele două teorii nu poate fi demonstrată. Într-o oarecare măsură, e adevărat, întrucât ambele sunt fundamentate pe evenimente unice din trecut, dificil de testat și de evaluat. Însă credința noastră este mult mai sigură atunci când are la bază anumite dovezi. Da, cu toții trebuie să avem un dram de credință. În mod normal, avem credință atunci când plantăm o sămânță ori când zburăm cu avionul. Credem că normalitatea va prevala, însă această credință are la bază experiențe din trecut. În aceeași măsură, răspunsul nostru la chestiunea originilor nu ar trebui să se bazeze doar pe credință oarbă. Avem la dispoziție un mare număr de dovezi care privesc răspunsul la întrebarea stăruitoare de mai sus: cine are dreptate, știința sau Scriptura?

Controversa6

Conceptele evoluționiste există de multe secole, însă un punct de cotitură s-a produs în 1859, când Charles Darwin și-a publicat cartea On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life [Originea speciilor prin selecție naturală, sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență]. Acest volum punea accentul pe evoluție și sugera un mecanism – selecția naturală – prin care se dezvoltau forme de viață mai avansate. Reacția la cartea lui Darwin a fost la început mixtă, dar, după câteva decenii, un mare număr de oameni de știință și unii teologi au început să accepte o oarecare formă de evoluționism. Au fost câțiva detractori ai ideilor lui Darwin, îndeosebi printre teologi și biologi, inclusiv un grup notabil de cercetători de la Universitatea Princeton, care au adoptat păreri de compromis, între evoluție și creație. Deși, la început de secol 20, în Anglia a existat o oarecare rezistență organizată împotriva teoriei evoluției, cea mai puternică împotrivire s-a născut în Statele Unite. Cel mai influent creaționist al acelei perioade a fost George McCready Price (1870-1963), ale cărui numeroase cărți puneau sub semnul întrebării atât evoluția, cât și valabilitatea coloanei geologice, care este folosită pentru a ilustra progresul evoluționist. Pe parcursul anilor 1920, a existat un val de îngrijorare publică față de evoluționsm și mai multe state au promulgat legi care interziceau predarea evoluționismului în școlile publice. Una dintre ele a stat la baza celebrului proces Scopes7 (numit uneori „procesul maimuțelor”), care a atras atenția întregii lumi (Figura 1.1). John T. Scopes, profesor de biologie în micul oraș 17


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

Dayton, din statul Tennessee, a fost găsit vinovat de a fi predat evoluționismul; mai târziu, a fost achitat pe bază de vicii de procedură. Ambele tabere au pretins victoria și doar puțini și-au schimbat părerea. A urmat apoi pleiada obișnuită de cărți, piese de teatru și filme. De fapt, chestiunea de bază era mai degrabă care dintre cele două teorii (evoluționismul ori creaționismul) avea dreptate, nu îngrijorarea legală că Scopes ar fi încălcat legea. În 1968, Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat că legile care interzic predarea evoluționismului sunt neconstituționale, dar nu pe baza răspunsului la întrebarea de mai sus, ci pe baza prevederii din Constituția Statelor Unite conform căreia biserica și statul trebuie să rămână separate. În Statele Unite nu există o religie de stat oficială, și instanța a argumentat că a interzice predarea evoluției ar însemna favorizarea instituirii religiei de către stat, violându-se astfel principiul separării stricte dintre biserică și stat.

Figura 1.1. Sala de judecată arhiplină în timpul faimosului proces Scopes, din Dayton, Tennessee (SUA). În picioare, pledând, avocatul Clarence Darrow. Fotografie publicată prin bunăvoinţa Colegiului Bryan.

După controversa privind legea antievoluționism din Tennessee, a urmat o perioadă relativ liniștită, care a durat până în anii 1960, iar unii oameni de știință au prezis dispariția concepțiilor biblice tradiționale. Istoricul R. Halliburton, Jr., a prezis, în 1964, că „o renaștere a mișcării [creaționiste] este foarte puțin probabilă”8. Teologul Gordon Kaufman scria, în 1971, 18


ORIGINI - Ariel A. Roth

că „Biblia nu mai are autoritate unică asupra omului occidental. Astăzi, ea a devenit un monument măreț, dar arhaic. (…) Numai în enclave rare și izolate – și, cu siguranță, acestea dispar rapid pentru totdeauna – mai are ceva ce seamănă cu autoritatea existențială și importanța de care s-a bucurat odinioară în mare parte din cultura noastră vestică.”9 Însă dispariția prezisă a Bibliei și a creaționismului nu s-a materializat, în mod cert nu în Statele Unite. Bisericile evanghelice conservatoare au crescut rapid în anii 1970 și 1980, în timp ce confesiunile mai liberale au pierdut membri, uneori cu milioanele. În curând, creaționismul a ieșit mai puternic ca oricând, datorită unei combinații de factori, printre care: (1) mulți părinți s-au înfuriat din cauza câtorva manuale de biologie de ciclu gimnazial, bine scrise, finanțate de guvern, care au pus accentul pe subiecte controversate – cum ar fi educația sexuală și evoluția – într-o manieră ofensatoare din punctul lor [al părinților] de vedere; (2) o carte scrisă de doi creaționiști, John C. Whitcomb și Henry M. Morris, intitulată The Genesis Flood10 [Potopul din Geneza] (care se bazează parțial pe ideile lui George McCready Price) s-a bucurat de o largă circulație și de o puternică susținere din partea conservatorilor religioși; (3) două gospodine influente din sudul Californiei, Nell Seagraves și Jean Sumrall, au influențat Comisia de Educație a statului California să solicite statut egal pentru creaţionism şi evoluţionism. Mai târziu, decizia a fost modificată11. Din moment ce California este, probabil, cel mai influent stat din Statele Unite, publicitatea de care s-a bucurat această acțiune a încurajat și în alte state o pletoră de inițiative legislative de a oferi atenție egală creației și evoluției. În anii care au urmat, au fost introduse zeci de legi similare în legislația statală din Statele Unite12. Una din problemele majore care alimentează focul disputei este aceea că știința nu se preocupă de moralitate, și mulți percep evoluția ca punând sub semnul întrebării Biblia, care este profund preocupată de standardele morale. Din această cauză, predarea evoluției este percepută ca o provocare la adresa standardelor tradiționale de conduită. Aceasta nu înseamnă că oamenii de știință nu sunt morali. Mulți dintre ei sunt modele de corectitudine, însă moralitatea nu constituie o preocupare nici pentru știință, nici pentru teoria evoluționistă, iar părinții sunt îngrijorați când, la clasă, evoluția se prezintă ca având autoritate asupra Bibliei și asupra moralității ei. Un studiu cantitativ asupra prezenței creaționismului și a evoluționismului în manualele de biologie de ciclu gimnazial din Statele Unite, din 1900 până în 1977, arată o creștere generală a spațiului alocat prezentării ambelor teorii, deși 19


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

evoluționismul domină13. Iar interesul public deja creat pentru acest subiect a fost amplificat şi de faptul că bine-cunoscutul creaționist Duane T. Gish călătorește prin Statele Unite, câștigând multe dispute cu evoluționiștii în fața unor asistențe numeroase din mediul universitar14. Atunci când Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât că predarea evoluționismului nu poate fi interzisă, noua abordare a creaționiștilor a fost aceea de a încuraja predarea atât a creaționismului, cât și a evoluționismului. În 1978, Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat și această abordare ilegală, din nou pe baza aceleiași prevederi constituționale menționate mai devreme, care stipula că guvernul trebuie să rămână neutru în privința chestiunilor religioase. Curtea a decis însă că este legal ca în școlile publice să fie prezentate aspectele științifice ale alternativelor la evoluție, precum și dovezi științifice împotriva evoluției. Aceasta i-a încurajat pe creaționiști să promoveze „creaționismul științific”, care nu mai pune atât de mult accentul pe aspectele religioase ale creației. Evoluționiștii au răspuns, declarând că creația nu este știință și că principiul separării bisericii de stat ar trebui să țină creaționismul departe de școlile publice, în special când vine vorba de orele de științe. De-a lungul anilor, argumentația s-a schimbat radical, fiind puternic influențată de hotărârile Curții Supreme. În anii 1920, când predarea evoluției era în afara legii, evoluționiștii au apelat la principiul libertății academice pentru a încuraja introducerea evoluției în curriculum. În anii 1980, când creaționiștii au încercat să introducă creația în programa școlară, evoluționiștii nu au mai pomenit nimic de libertatea academică, creaționiștii fiind cei care o promovau acum. Bătălia s-a mutat de la corpurile legislative ale fiecărui stat la consiliile școlilor și la profesori, care, în Statele Unite, au o autonomie considerabilă. Adesea, profesorii sunt prinși într-o dispută între părinții care sunt gata să dea în judecată sistemul de învățământ public pentru predarea religiei și cei care nu doresc ca știința seculară să distrugă convingerile religioase ale copiilor lor. Un profesor povestea că, atunci când predă evoluția, se asigură că adună toate fișele de lucru ale elevilor, astfel încât părinții să nu știe ce le predă15. Uneori, virulența luptei aproape ca depășește imaginația. Creaționiștii vorbesc adeseori înainte de a verifica faptele, prezentând în mare parte informații eronate, inclusiv istoria fictivă a mărturisirii pe care Darwin ar fi făcut-o pe patul de moarte cu privire la exactitatea Bibliei16. Evoluționiștii îi împroașcă pe creaționiști cu termeni depreciativi, numindu-i „șarlatani care-și servesc propriile interese”17 și folosind multe alte apelative peiorati20


ORIGINI - Ariel A. Roth

ve. Într-o dezbatere cu un creaționist, un geolog australian și-a pus mănuși izolante și, luând un fir electric sub tensiune, l-a invitat pe adversar să se electrocuteze18. Publicitatea generată de această dispută a contribuit la răspândirea creaționismului până în colțurile îndepărtate ale Pământului; nu mai este un fenomen limitat la Statele Unite sau la Anglia. În zeci de țări s-au format societăți creaționiste, îndeosebi în Europa și Orientul Îndepărtat, cu oarecare reprezentare și în Australia, America de Sud și Africa19. În Statele Unite, sondajele de opinie în ce privește originile omenirii au dus la rezultate care i-au surprins și pe creaționiști, și pe evoluționiști20. Comunitatea academică, în special oamenii de știință care sprijină evoluția, a fost uimită să descopere că numai aproximativ 10% din publicul larg urma modelul evoluționist științific naturalist (fără Dumnezeu), în timp ce aproape jumătate din cei intervievați credeau într-o creație recentă, cu mai puțin de 10 000 de ani în urmă, cel puțin în ce privește omul. Alții aveau păreri de mijloc (Tabelul 1.1). Unii oameni de știință se întreabă cum se face că, după mai bine de un secol de educație evoluționistă, atât de puțini oameni urmează această doctrină. Am auzit oameni de știință care-și exprimau îngrijorarea cu privire la slaba lor abilitate de promovare a evoluționismului și la necesitatea de a-și îmbunătăți predarea. După părerea mea, nu capacitatea lor de promovare e problema. Oamenii de știință sunt profesori buni, iar manualele excelente concepute de ei prezintă foarte bine evoluția. Problema este că evoluționiștii au un produs care nu este ușor de vândut. Multora le e greu să creadă că omul și toate formele comORIGINE

1982

1991

1993

1997

1999

2001

Dumnezeu i-a creat pe oameni în ultimii 10 000 de ani

44

47

47

44

47

45

Oamenii s-au dezvoltat de-a lungul a milioane de ani, însă Dumnezeu a canalizat procesul

38

40

35

39

40

37

Oamenii s-au dezvoltat de-a lungul a milioane de ani. Dumnezeu nu a fost implicat

9

9

11

10

9

12

Nicio opinie

9

4

7

7

4

6

Tabelul 1.1. Convingerile adulților din Statele Unite cu privire la originea lor. Cifrele reprezintă procentajele obținute la sondajele Gallup efectuate în anii 1982, 1991, 1993, 1997, 1999 și 2001. 21


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

plexe de viață care îl înconjoară, precum și un Pământ și un univers atât de adecvate pentru menținerea vieții, s-au organizat singure. De asemenea, capacitatea noastră de a gândi, de a percepe, de a spera și de a ne îngrijora, printre multe alte însușiri, pare să fie ceva mai mult decât un simplu proces evolutiv mecanicist. Toate acestea alimentează bătălia privind originile.

Război pe marginea războiului

Chiar există un război între știință și Scriptură? La urma urmei, ar fi inutil să încercăm să soluționăm un conflict inexistent. În această chestiune, opiniile diferă radical. Problema este strâns legată de întrebarea persistentă de mai sus – Cine are dreptate: știința sau Biblia? Dacă oricare din ele ar fi falsă, atunci nu ar mai exista niciun conflict. Unora li se pare că religia se retrage complet din fața autorității științei; prin urmare, nu există niciun conflict. Pentru cei care cred într-un Dumnezeu a cărui Scriptură este autoritară, o astfel de gândire este inacceptabilă. Unii selectează părți din știință și părți din Scriptură în încercarea de a rezolva conflictul. Procedând astfel, nu fac decât să nege autoritatea ambelor. Alții rezolvă conflictul negând validitatea sau importanța atât a științei, cât și a Scripturii, considerând că ele au foarte puține de spus în legătură cu întrebările vitale legate de existență și de sensul ei. Argumente atent ticluite și o terminologie vagă nu fac decât să arunce și mai multă confuzie asupra acestei probleme. Stephen J. Gould, eminentul evoluționist de la Universitatea Harvard, nu vede un război între știință și religie (nu Biblie), care, în opinia lui, nu intră în conflict una cu alta, deoarece „știința se ocupă de realitatea faptică, în timp ce religia se luptă cu moralitatea umană”21. Opinia este reluată de istoricul David Livingstone: „Acest model al războiului [între religie și știință] a fost demontat cu precizie chirurgicală de un întreg detașament de istorici revizioniști.”22 Adeseori, pentru imaginea aceasta a războiului care s-a creat, acești istorici dau vina pe două cărți importante publicate acum 100 și ceva de ani: History of the Conflict Between Religion and Science [Istoria conflictului dintre religie și știință], de John William Draper (1811-1882), și A History of the Warfare of Science With Theology in Christendom [O istorie a războiului științei cu teologia în creștinism], de Andrew Dickson White (1832-1918)23. Draper, care a abandonat religia familiei lui, a scris o carte extrem de populară, în care sublinia modul în care biserica, în special Biserica Romano-Catolică, a fost inamicul științei. El a evidențiat antagonismul dintre religie și știință, considerându-l extrem de important – de fapt, „cea mai importantă 22


ORIGINI - Ariel A. Roth

dintre toate problemele actuale”24. White, la fel, s-a răzvrătit împotriva educației lui religioase. Fiind cel dintâi președinte al Universității Cornell, prima universitate declarat secularizată din Statele Unite, a avut de înfruntat o puternică opoziție religioasă. White a întărit teza lui Draper, conform căreia religia și, în mod deosebit, teologia înăbușeau adevărul. Și Draper, și White și-au consolidat argumentația punând accentul pe faptul că biserica medievală adoptase opinia că Pământul e plat. În mod bizar, acuzația aceasta cu privire la eroarea bisericii era ea însăși o eroare. Biserica medievală nu credea că Pământul este plat25, însă acuzația că ar fi crezut acest lucru a servit la întărirea impresiei că religia este greșită. Draper și White au creat „un corp de cunoștințe false consultându-se reciproc, în loc să analizeze dovezile”26. Argumentul falacios al Pământului plat s-a răspândit în multe manuale din Statele Unite și chiar din Anglia. Cristofor Columb este înfățișat ca eroul care a cutezat să lupte cu dogma bisericii, navigând ca să descopere America fără a cădea de pe marginea Pământului plat. Din fericire, se fac eforturi pentru a îndepărta această eroare din rapoartele istorice, dar ea continuă să aibă mulți aderenți. Uneori ne consolăm meditând la greșelile altora. Celebrul gânditor european Ludwig Wittgenstein exprimă această tendință în ce privește istoria în general: „O generație o înțelege greșit pe o alta și o generație meschină le înțelege greșit pe toate celelalte în propriul ei mod josnic.”27 Clișeul Pământului plat, aplicat trecutului, ne poate face să credem că gândirea noastră este cu mult superioară celei a generațiilor trecute, dar folosirea lui nu face decât să certifice, de fapt, lipsa noastră de informații. Istoricul Jeffrey Burton Russel, de la Universitatea din California, filiala din Santa Barbara, comentează cu mare perspicacitate că „premisa superiorității opiniilor «noastre» în fața celor ale culturilor mai vechi este cea mai încăpățânată varietate remanentă de etnocentrism.”28 În controversa evoluționism-creaționism, este necesar să nu trecem cu vederea prejudecata presupusei superiorități a opiniilor noastre. După cum o ilustrează Draper și White, disprețul nostru pentru ideile mai vechi ne poate duce pe căi străine și greșite. Recunosc progresul nostru în ce privește cunoștințele, însă aș dori și să avertizez asupra faptului că înclinația noastră de a critica aspru trecutul presupune că, în viitor, siguranța cu care astăzi facem niște afirmații ar putea fi considerată o nerozie. Ceea ce pare a fi progres (adevăr) astăzi ar putea foarte bine să fie interpretat ca eroare de generațiile viitoare. Ne întoarcem la întrebarea dacă există într-adevăr un război între știință și religie. Fără o definire precisă a termenilor, disputa aceasta nu poate fi rezolvată. O carte recentă, intitulată Is God a Creationist?29 [Este 23


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

Dumnezeu creaționist?], susține că Dumnezeu nu este creaționist, deoarece creația nu este un concept biblic! Unii care cred că viața a fost creată de Dumnezeu de-a lungul unor perioade îndelungate de timp își zic „creaționiști”, dar denumirea aceasta nu reprezintă nici conceptul biblic al creației, nici sensul obișnuit al termenului „creaționist”. Am putea elimina metafora războiului modificând definiția termenilor, însă acest procedeu ar fi analog cu eliminarea unei infracțiuni prin legalizarea ei; totuși, chiar și procedând astfel, problema infracțiunii rămâne. Redefinirea termenilor poate fi ceva de suprafață. Nu putem crea unitate între măcelari și vegetarieni doar dându-le nume diferite! În încercările de a rezolva tensiunile dintre știință și Scriptură, aceiași termeni sunt folosiți în moduri diferite și derutante. De exemplu, White era de părere că știința poate fi reconciliată cu religia, dar nu și cu teologia. În mod asemănător, unele persoane acceptă o formă de religie, dar neagă validitatea Bibliei, chiar dacă aceasta este la baza majorității religiilor din lumea occidentală. Termenul religie poate avea sensuri diferite, mergând de la a te închina lui Dumnezeu până la a te dedica secularismului. Până acum, nu s-a ajuns la un consens privind o terminologie precisă, însă una laxă nu poate rezolva un conflict care trece cu mult dincolo de simple chestiuni de semantică. Chiar dacă Draper și White greșeau în ce privește conceptul unui Pământ plat, probabil că aveau dreptate în privința unui război între știință și religie, și în mod deosebit între știință și Scriptură. Istoria este plină de exemple de astfel de confruntări și, în mod indiscutabil, există un conflict între interpretările evoluționiste generale ale științei și concepția creaționistă a Bibliei. În mare parte, cartea de față se ocupă de acest conflict. William B. Provine, istoric al biologiei de la Universitatea Cornell, care susține evoluția, are următoarele comentarii de bun-simț cu privire la unele dintre ramificațiile acestui conflict, așa cum a evoluat el în Statele Unite: „Oamenii de știință lucrează în strânsă legătură cu liderii religioși pentru a lupta împotriva introducerii creaționismului în sălile de clasă ale școlilor publice. Teologii și liderii religioși liberali, care de asemenea proclamă compatibilitatea religiei cu evoluția, ajung să aibă această poziție greu de crezut pe două căi. Mai întâi, ei se delimitează de interpretările tradiționale ale prezenței lui Dumnezeu în lume, unii ajungând până acolo, încât devin atei în adevăratul sens al cuvântului. În al doilea rând, ei refuză pur și simplu să înțeleagă biologia modernă evoluționistă și continuă să creadă că evoluția este un proces deliberat. Ni se înfățișează acum întreg spectrul evoluționiștilor atei și al teologilor liberali, al căror mod de înțelegere a procesului evolutiv este un nonsens demonstrabil, unindu-și 24


ORIGINI - Ariel A. Roth

forțele cu ACLU [American Civil Liberties Union – n.a.] și cu cele mai înalte instanțe din țară pentru a-i ciomăgi pe creaționiști, care sunt prinși din ce în ce mai mult la strânsoare. Biologia evoluționistă, așa cum este predată în școlile publice, nu prezintă nicio dovadă a vreunei forțe care să acționeze cu vreun scop, lucru profund tulburător pentru creaționiști. Și totuși, în instanță, oamenii de știință susțin că niciun aspect al biologiei evoluționiste nu este incompatibil cu o religie rezonabilă, opinie sprijinită, de asemenea, de teologii liberali și de lideri religioși de diverse confesiuni. Creaționiștii nu numai că nu reușesc să impună predarea «științei creației» în școli, dar nici măcar nu pot convinge sistemul juridic că evoluția este în vreun fel în antiteză cu religia; practic, instanțele clasifică opiniile lor religioase ca fiind teribil de greșite. Nu e de mirare că adepții creaționismului (cam jumătate din populație!) sunt frustrați din cauza sistemului și își doresc un timp egal dedicat convingerilor lor, sau cel puțin să fie scutiți de ciomăgeala cu evoluția.”30 Nu există nici cea mai mică îndoială că există un conflict, de multe ori într-o tabără grupându-se evoluționiștii și teologii liberali pentru a nega validitatea raportului biblic al creației, iar în cealaltă tabără, creaționiștii și teologii conservatori, pentru a o afirma. În mare parte, conflictul gravitează în jurul întrebării legate de autoritatea științei și a Scripturii: Care din ele are autoritate mai mare? Însă conflictul se mută repede la probleme mai punctuale, cum ar fi: Este raportul biblic al creației un mit? Este evoluția doar o teorie? Există interpretări alternative ale narațiunii creației biblice? Este posibil un compromis între creație și evoluție? În capitolele care urmează, vom trata acest set complex de întrebări din mai multe perspective.

Ce se înțelege prin creație și evoluție?

Deși multe concepte vor deveni mai clare pe măsură ce vom intra în detalii în capitolele următoare, ar fi utilă totuși, în acest moment, o clarificare a concepțiilor de bază. Accepția uzuală a termenului creație o reprezintă modelul biblic. În raportul creației, un Dumnezeu atotputernic pregătește Pământul pentru viață și creează diferitele tipuri de organisme vii în 6 zile a câte 24 de ore, fiecare zi fiind descrisă cu propria seară și propria dimineață. Această creație pare să fi avut loc cu mai puțin de 10 000 de ani în urmă, după cum o sugerează cronologia biblică a primelor generații de oameni; Biblia nu se ocupă totuși în mod direct de problema unei date precise pentru creație. 25


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

Unii creaționiști cred că și universul a fost creat în timpul săptămânii creației, în timp ce alții cred că acesta a existat cu mult înainte de acel moment și că doar lumea locuibilă a fost creată în timpul săptămânii creației. În raportul biblic, accentul cade mai mult pe crearea vieții în sine și pe factorii importanți pentru viață, cum ar fi lumina, aerul și uscatul. Legată de această creație, este o catastrofă mondială – potopul din Geneza – care a îngropat numeroase organisme regăsite acum în straturile fosilifere ale Pământului. Acest potop explică mărturiile fosile în contextul unei creații recente și, ca atare, este un element important al conceptului biblic de creație31. Termenul evoluție are multe sensuri. Unii îl echivalează cu schimbările mărunte în ce privește dimensiunile, culoarea etc., care se întâlnesc la ființele vii, însă atât creaționiștii, cât și evoluționiștii le recunosc ca pe o variabilitate biologică normală. Sensul mai general al termenului se referă la dezvoltarea diverselor forme de viață de la simple la complexe. De regulă, conceptul se extinde, incluzând, de asemenea, originea vieții și dezvoltarea universului. Este o abordare mecanicistă a întrebărilor legate de origini. De obicei, Dumnezeu nu este implicat în niciun fel ca factor explicativ. Dezvoltarea se produce într-o manieră naturalistă, în conformitate cu modul obișnuit în care înțelegem noi principiul cauzei și efectului. În scenariul evoluționist, universul s-a format din cauze naturale cu multe miliarde de ani în urmă. Formele simple de viață au apărut spontan pe Pământ în urmă cu miliarde de ani, iar formele avansate de viață au evoluat din cele simple, în special în ultimele sute de milioane de ani. Există multe variațiuni pe această temă generală32. Între cele două teorii majore (creaționism și evoluționism), se află o mare varietate de concepte care încorporează de obicei părți din amândouă. Au denumiri diverse, cum ar fi: evoluție teistă, creație progresivă ori evoluție deistă. Aceste modele resping concepțiile pur mecaniciste, cum ar fi evoluția. Susțin o dezvoltare progresivă a vieții, care adesea implică acțiunea unui anumit tip de Dumnezeu, însă resping raportul biblic al unei creații recente. Câteva din aceste concepții sunt discutate în capitolul 21.

Conflictul și acuratețea

Probabil că cel mai pitoresc dintre filosofii cinici greci a fost Diogene din Sinope. Acest personaj inventiv și charismatic din secolul al IV-lea î.Hr. a promovat foarte mult filosofia cinică a virtuții ca bine unic. Această credință era adesea însoțită de ascetism extrem, exemplificat, după câte se pare, chiar în viața lui Diogene. Se spun multe povești despre el. 26


ORIGINI - Ariel A. Roth

Chiar dacă unele sunt fără îndoială apocrife, ele servesc totuși la ilustrarea abisului enorm care există între convenționalitate și idealuri. Se spune că Diogene ar fi renunțat la ultima lui avere – blidul său – după ce l-a văzut pe un băiat bând din mâini. Trăia într-un butoi din lemn, pe care-l împrumutase, luând exemplu de la melcul care-și poartă casa în spate. Sarcasmul lui adesea mușcător a ieșit la iveală atunci când Alexandru cel Mare s-a oferit să-i pună la dispoziție tot ce-și dorea (ofertă care, adresată lui Diogene, era mai puțin riscantă decât dacă ar fi fost adresată altora!). Singura lui cerere a fost ca Alexandru cel Mare să se dea la o parte și să nu mai blocheze lumina soarelui. Una dintre cele mai celebre povești despre activitatea lui este aceea a călătoriei sale prin Atena, cu un felinar aprins în mână în plină zi, în încercarea zadarnică de a găsi un om onest. Ar găsi Diogene onestitate printre creaționiștii și evoluționiștii de astăzi? Cinstea, ca și acuratețea sau exagerarea, este dificil de evaluat, deoarece nu putem discerne motivele celorlalți. Cu toții facem greșeli neintenționate, dar, atunci când ne studiem originile, subiectul este atât de strâns legat de identitatea și emoțiile noastre, încât este greu să fim obiectivi. Preconcepțiile ne colorează procesele de gândire. Desigur că trebuie să fim toleranți cu alte opinii, dar această controversă este caracterizată de atâta dezinformare, încât ar trebui să ne asigurăm că ne bazăm analiza pe informații corecte. Două relatări ilustrează nevoia de a face o evaluare atentă a informațiilor. Cu câțiva ani în urmă, ziarele și alte publicații au relatat o povestire despre o zi lipsă33. Relatarea dădea de înțeles că un grup de oameni de știință de la Centrul de Zbor Spațial Goddard, din Greenbelt, Maryland, studiind variația pozițiilor planetelor din sistemul nostru solar în raport cu timpul, nu au reușit să găsească o concordanță exactă între informațiile istorice antice și datele calendaristice așteptate. Ca urmare, computerul care procesa informațiile s-a închis. Când au fost făcute corecții luându-se în calcul și ziua cea lungă descrisă în Biblie, în cartea Iosua34, s-a obținut o concordanță aproape perfectă. Când s-a făcut o a doua corecție, incluzându-se în calcule și momentul când soarele s-a mutat înapoi cu 10 „trepte” pentru regele Ezechia35, a rezultat o armonie perfectă. Mai multe persoane au încercat să dea de sursa povestirii, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Cel care a raportat incidentul nu și-a putut aminti de unde fuseseră obținute inițial informațiile și nimeni de la Centrul de Zbor Spațial Goddard nu pare să fi fost implicat într-un astfel de incident de calcul relativ dramatic. Se pare că evenimentul nu a avut loc niciodată. Unii au încercat să-i dezvinovățească pe cei care au colportat 27


Capitolul 1 - O întrebare persistentă

evenimentul, accentuând scopurile și intențiile lor bune. Alții au subliniat faptul că nu ar trebui să luăm prea în serios evenimentul, întrucât o serie de persoane care credeau în exactitatea Bibliei nu au acceptat povestirea. Totuși incidentul rămâne o pată rușinoasă pentru apărătorii Bibliei. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea, Charles Dawson și Arthur Smith Woodward au anunțat descoperirea faimoaselor rămășițe umane de la Piltdown, din ținutul Sussex, în sudul Angliei36. Craniul de la Piltdown a rămas zeci de ani într-o poziție relativ bună, ca una din verigile evolutive intermediare între om și formele de viață inferioare. Cutia craniană era remarcabil de omenească, în timp ce mandibula era mai degrabă asemănătoare cu cea a primatelor, corespunzând ideii predominante la acea vreme conform căreia dezvoltarea omului începuse cu creierul. Unii cercetători au relatat și că au găsit trăsături primitive asociate cu craniul mai modern. Cam după 40 ani, trei antropologi renumiți au anunțat că craniul de la Piltdown era o farsă. Maxilarul fusese pătat și dinții piliți ca să-i facă să se potrivească cu craniul. Datarea relativă cu tehnica fluorului a arătat că mandibula era mai tânără decât craniul. Unii au încercat să scuze incidentul, arătând că au existat întotdeauna unii oameni de știință care s-au îndoit de validitatea descoperirilor de la Piltdown, însă, cel puțin o vreme, craniul a deținut o poziție respectată în arborele de evoluție propus pentru om, și incidentul rămâne o rușine pentru apărătorii evoluției. Nu vrem să dăm de înțeles că ar fi existat anumite motive în oricare dintre episoade, însă faptul că ele s-au petrecut și că, o vreme, fiecare argument a fost promovat ca valid de apărătorii creației ori ai evoluției reprezintă atât o întâmplare jenantă, cât și o sursă de învățăminte. Aceste incidente sugerează că zelul nerezonabil pentru ceea ce credem că este adevărat poate distruge încrederea tocmai în punctul de vedere pe care îl susținem. Trebuie să evităm acest lucru. Adevărul nu are nevoie de sprijinul minciunii. Mai mult, e posibil ca opiniile noastre personale să nu fie adevărate. Adevărul este adevăr, fie că ne place, fie că nu. Ambele incidente relatate mai sus sunt descurajatoare: ele pot sugera că un Diogene modern ar putea avea de făcut o călătorie lungă cu lampa lui. Faptul că unii sunt dispuși să inventeze „date” care să vină în sprijinul convingerilor lor este o dovadă a intensității conflictului. Pentru a evita să fii înșelat de „informații” inventate, trebuie să nu fii credul, dar acest lucru nu este întotdeauna ușor.

28


ORIGINI - Ariel A. Roth

Concluzii

Știința este una dintre cele mai mari realizări intelectuale ale omenirii. Biblia este și ea foarte respectată, fiind de departe cea mai acceptată carte din lume. Oamenii de știință secularizați au propus un model evolutiv lent al începuturilor, cu un proces evolutiv care s-a desfășurat de-a lungul unei lungi perioade, în timp ce Scriptura vorbește despre o creație recentă a lui Dumnezeu. Încercarea de a evalua aceste modele ale începuturilor a urmat un curs interesant, litigios și uneori înșelător. Au fost propuse o varietate de scheme pentru a reconcilia aceste două modele de bază ale originilor, dar astfel de compromisuri nu au funcționat bine și definițiile derutante le-au încurcat între ele. Mulți se întreabă sincer dacă adevărul suprem privind originile se poate găsi în primul rând în știință ori în Scriptură. Astfel de întrebări nu au un răspuns simplu.

Note de final Whately, R. (1825), „On the love of truth”, în Mencken, H. L. (ed.), 1960, A New Dictionary of Quotations on Historical Principles from Ancient and Modern Sources, New York, Alfred A. Knopf, p. 1223. 2 Acest aspect va fi discutat pe larg în capitolul 16. 3 Shakespeare, W. , Macbeth, 5. 5. 26-28 4 Vezi capitolul 18 pentru detalii suplimentare. 5 Majoritatea datelor sunt luate din Guinness Book of Records: (a) McFarlan, D. (ed.), 1990, Guinness Book of World Records 1990, ediţia a 29-a, New York, Bantam Books, p. 197; (b) Young, M. C. (ed.), 1994, Guinness Book of Records 1995, ediţia a 34-a, New York, Facts on File, p. 142. De asemenea, s-au folosit informaţii de la Guinness Publishing, Ltd. şi de la American Bible Society. 6 Literatura în care se discută această problemă este aproape infinită. Pentru o introducere bibliografică, vezi: (a) Livingstone, D. N., 1987, „Evangelicals and the Darwinian Controversies: A Bibliographical Introduction”, Evangelical Studies Bulletin, 4(2):1-10. Printre alte câteva referinţe bune se numără: (b) Larson, E. J., 1985, Trial and Error: The American Controversy Over Creation and Evolution, New York/Oxford, Oxford University Press; (c) Livingstone, D. N., 1987, Darwin’s Forgotten Defenders: The Encounter Between Evangelical Theology and Evolutionary Thought, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans Publishing Co./Edinburgh, Scottish Academic Press; (d) Marsden, G. M., 1983, „Creation versus evolution: no middle way”, Nature, 305:571574; (e) Numbers, R. L., 1982, „Creationism in 20th-century America”, Science, 218:538-544; (f ) Numbers, R. L., 1992, The Creationists: The Evolution of Scientific Creationism, New York, Alfred A. Knopf; (g) Scott, E. C., 1994, „The struggle for the schools”, Natural History, 193(7):10-13. 7 Vezi capitolul 19 pentru detalii suplimentare. 1

29


Capitolul 1 - O întrebare persistentă Halliburton, R., Jr., 1964, „The adoption of Arkansas’ anti-evolution law”, Arkansas Historical Quarterly, 23:271-283. 9 Kaufman, G. D., 1971, „What shall we do with the Bible?”, Interpretation: A Journal of Bible and Theology, 25:95-112. 10 Whitcomb, J. C., Jr., şi H. M. Morris, 1961, The Genesis Flood: The Biblical Record and Its Scientific Implications, Philadelphia, Presbyterian and Reformed Pub. Co. 11 Pentru informaţii suplimentare, vezi: (a) Brand, L. R., 1975, „Textbook hearing in California”, Origins, 2:98, 99; (b) Ching, K., 1975, „The Cupertino story”, Origins, 2:42, 43; (c) Ching, K., 1977, „Appeal for equality”, Origins, 4:93; (d) Ching, K., 1978, „Creation and the law”, Origins, 5:47, 48; (e) Dwyer, B. L., 1974, „California science textbook controversy”, Origins, 1:29-34; (f ) Ford, J. R., 1976, „An update on the teaching of creation in California”, Origins, 3:46, 47; (g) Holden, C. (ed.), „Random samples: Alabama schools disclaim evolution”, Science, 270:1305. 12 Bailey, L. R., 1993, Genesis, Creation, and Creationism, New York/Mahwah, New Jersey, Paulis Press, p. 202-204. 13 (a) Brande, S., 1984, „Scientific validity of proposed public education materials for balanced treatment of creationism and evolution in elementary science classrooms of Alabama”, în Walker, K. R. (ed.), The Evolution-Creation Controversy: Perspecitves [sic] on Religion, Philosophy, Science and Education: A Handbook, The Paleontological Society Special Publication No. 1, Knoxville, Tennessee, University of Tennessee:141-155; (b) Skoog, G., 1979, „Topic of evolution in secondary school biology textbooks: 1900-1977”, Science Education, 63(5):621-640. 14 Pentru mostre ale acestei argumentări, vezi: (a) Coffin, H. G., 1979, „Creation is a viable alternative to evolution as a theory of origins – a debate”, Liberty, 74(2) p. 10, 12, 13, 23, 24 (un articol care-l combate pe acesta se găseşte la p. 24, 25); (b) Mayer, W. V., 1978, „Creation concepts should not be taught in public schools”, Liberty, 73(5):3-7, 28, 29; (c) Roth, A. A., 1978, „Creation concepts should be taught in public schools”, Liberty, 73(5): 3, 24-27, 28, 29; (d) Valentine, J. W., 1979, „Creation is not a viable alternative to evolution as a theory of origins – a debate”, Liberty, 74(2):11, 14, 15 (un articol care-l combate pe acesta se găseşte la p. 25, 26). 15 Vezi Scott (nota 6g). 16 (a) Moore, J., 1994, The Darwin Legend, Grand Rapids, Michigan, Baker Books; (b) Rusch, W. H., Sr., şi J. W. Klotz, 1988, Did Charles Darwin Become a Christian?, Norcross, Georgia, Creation Research Society Books; (c) Roth, A. A., „«Retro-progressing»”, Origins, 22, 1995:3-7. 17 Frazier, W. J., „Partial catastrophism and pick & choose empiricism: the science of «creationist» geology”, în Walker, p. 50-65 (nota 13a). 18 (a) [Anonim], 1988, „Evolutionist debater descends to all-time low”, Acts and Facts, 17(6):3, 5; (b) Numbers 1992, p. 333 (nota 6f ). 19 Vezi: (a) Numbers 1982 (nota 6e); (b) Numbers 1992, pp. 319-339 (nota 6f ). 20 Pentru detalii şi interpretări suplimentare, vezi Roth, A. A., 1991, „Creation holding its own”, Origins, 18:51, 52. 21 Gould, S. J., 1992, „Impeaching a self-appointed judge. Book review of Johnson: E., Darwin on Trial, 1991”, Scientific American, 267(1):118-121. 22 Livingstone (nota 6a):1. În cartea Darwin’s Forgotten Defenders (nota 6c), Livingstone dă şase referinţe care pun sub semnul întrebării imaginea războiului. 23 (a) Draper, J. W., 1875, History of the Conflict Between Religion and Science, New York, D. Appleton & Co.; (b) White, A. D., 1896, A History of the Warfare of Science with Theology in 8

30


ORIGINI - Ariel A. Roth Christendom, 2 vol., New York, Dover Publications, (retipărire a cărţii în 1960). Pentru informaţii despre Draper şi White, sunt îndatorat în special studiilor: (c) Lindberg, D. C., şi R. L. Numbers, 1986, „Beyond war and peace: a reappraisal of the encounter between Christianity and science”, Church History, 55:338-354; (d) Lindberg, D. C., şi R. L. Numbers (ed.), God and Nature: Historical Essays on the Encounter Between Christianity and Science, Berkeley/Los Angeles, University of California Press, 1986:1-18; (e) Russell, J. B., 1991, Inventing the Flat Earth: Columbus and Modern Historians, New York/Westport, Connecticut, Praeger Publishers, p. 36-49. 24 Draper p.vii (nota 23a). 25 (a) Gould S. J., 1994, „The persistently flat earth”, Natural History, 103(3):12-19; (b) Lindberg şi Numbers 1986 (nota 23c); (c) Russell, p.13-26 (nota 23e). 26 Russell p.44 (nota 23e). 27 (a) Wittgenstein, L., 1980, Culture and Value, Winch, P. (trad.), von Wright, G. H., şi H. Nyman (ed.), Chicago, University of Chicago Press, p. 86/86e, (titlul în original: Vermischte Bermerkungen). Vezi şi: (b) Kemp, A., 1991 The Estrangement of the Past: A Study in the Origins of Modern Historical Consciousness, New York/Oxford, Oxford University Press, p. 177, 178. 28 Russell, p.76 (nota 23e). 29 Frye, R. M. (ed.), 1983, Is God a Creationist? The Religious Case Against Creation-Science, New York, Scribner’s. 30 Provine, W. B., 1987, recenzie a studiului Larson, E. J., 1985, Trial and Error: The American Controversy over Creation and Evolution, Academe, 73(1):50-52. 31 Capitolele 10, 12, 19 şi 21 prezintă informaţii suplimentare despre conceptele creaţioniste. 32 O discuţie suplimentară despre concepţia evoluţionistă se poate găsi în capitolele 4, 5 şi 8. 33 Pentru unele detalii, vezi Hill, H. , şi Harrell I., 1974, How to Live like a King’s Kid, South Plainfield, New Jersey, Bridge Publishing,, p. 65-77. 34 Iosua 10:13. 35 2 Împăraţi 20:9-11. 36 Treceri în revistă recente ale acestui mult dezbătut incident sunt: (a) Blinderman, C., 1986, The Piltdown Inquest, Buffalo, New York, Prometheus Books; (b) Walsh, J. E., 1996, Unraveling Piltdown: The Scientific Fraud of the Century and Its Solution, New York, Random House.

31



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.