Page 1

COLECŢIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 1

11/29/2017 4:39:40 PM


sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 2

11/29/2017 4:39:40 PM


J.D. Horn

Sursa Al doilea volum din seria Vrăji în Savannah Traducere din engleză de Ana-Veronica Mircea

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 3

11/29/2017 4:39:40 PM


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Oana Dușmănescu Coperta colecţiei: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © PeopleImages Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Mădălina Geambașu Elena Bițu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HORN J.D. Sursa / J.D. Horn; trad. din engleză de Ana-Veronica Mircea. – Bucureşti: Editura Trei, 2017 ISBN: 978-606-40-0314-0 I. Mircea, Ana-Veronica (trad.) 821.111 Titlu original: The Source Autor: J.D. Horn Copyright © 2014 by J. D. Horn This edition made possible under a license arrangement originating with Amazon Publishing, www.apub.com Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978-606-40-0314-0

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 4

11/29/2017 4:39:40 PM


În amintirea lui Quentin Comfort Horn, care ne‑a adus atât de multă fericire

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 5

11/29/2017 4:39:40 PM


sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 6

11/29/2017 4:39:40 PM


1

— Acum ţine focu‑n palmă, fetiţo. Şoapta lui Jilo s‑a revărsat asupra mea. — Nu‑l lăsa să te atragă. De data asta controlează‑l tu. Nu intra în lumea lui până nu te simţi gata să fii stăpână pe timpul pe care‑l vei petrece acolo. Mica flacără nu m‑a ars, deși știam că dogorește cu putere. Mi‑a dansat în palmă, încercând să‑mi ademe‑ nească mintea înapoi — înapoi, într‑o amintire a mea și a surorii mele. Maisie îmi dăruise flăcările alea fermecate, limbi de foc care‑mi îngăduiau să retrăiesc, în detalii vi‑ brante, experienţe din copilăria noastră. Şi acum ea era pierdută pentru mine, smulsă nu doar din această lume, ci și din realitatea înconjurătoare. Nimeni nu știa unde se află, sau dacă se mai află undeva. Acele licăriri strălucitoare erau ultimele ei vrăji ră‑ mase în planul nostru și se străduiau să se îndrepte către sursa lor, așa cum se îndreaptă pilitura de fier spre un magnet. Erau speranţa mea de a o găsi pe Maisie. Mă stră‑ duiam să mă împotrivesc atracţiei flăcărilor, încercând să cobor în trecut pas cu pas, de data asta fără să mă pierd în amintirile din vâlvătaie. Folosisem deja o duzină; o

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 7

11/29/2017 4:39:40 PM


J.D. Horn

duzină de luminiţe care pieriseră rând pe rând, încercând să mă călăuzească spre ea. Arseseră atât de strălucitor, dar se stinseseră prea repede, înainte să apuc să găsesc legătura, să înţeleg încotro eram călăuzită. Socotind‑o și pe cea care‑mi pâlpâia în palmă, nu‑mi mai rămăseseră decât cinci. — Ţine lumina în mâna dreaptă și ascultă glasul lui Jilo, da? M‑a prins de mâna liberă și m‑a strâns cu putere. Am strâns‑o și eu. — Lasă vocea lui Jilo să‑ţi fie ancoră în lumea asta. Nu e nevoie să dai buzna, fetiţa mea, n‑ai de ce să te grăbești. Limbajul lui Jilo și încăpăţânarea cu care vorbea despre sine însăși la persoana a treia erau înșelătoare în privinţa educaţiei sale. Ştiam cu certitudine că terminase Spelman College cu diplomă în chimie, dar, date fiind sexul ei și culoarea pielii, se născuse cu vreo două decenii prea de‑ vreme ca să‑și poată îndeplini visul și să devină medic. Ajunsese în schimb să practice Hoodoo, ca tămăduitoare înrădăcinată, construindu‑și o personalitate deopotrivă pe măsura așteptărilor și a superstiţiilor celor interesaţi de ser‑ viciile sale. Mă număram printre puţinii oameni cărora li se îngăduise vreodată să tragă cu ochiul în spatele măștii ei. Jilo a respirat adânc, pe îndelete, reamintindu‑mi că era cazul s‑o imit. Valurile de putere treceau prin mine, dar veneau cu din ce în ce mai puţină forţă și erau din ce în ce mai rare. M‑am opus gravitaţiei lumii care creștea în faţa mea, încercând să nu las energia vrăjii lui Ma‑ isie să‑și îndeplinească menirea, deviind‑o către scopul meu. Fluxul și‑a încetinit curgerea și mi s‑a întins în faţă, curbân­du‑se. Contrariat de rezistenţa mea, a început să se răsucească și să se alungească, strălucind ca o cometă în 8 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 8

11/29/2017 4:39:40 PM


Sursa

preajma soarelui. Așa cum voiam, magia a început să‑și caute sursa, întinzându‑se în toate direcţiile, până când a găsit‑o pe Maisie. Mi‑am ascuţit simţurile subconștiente, urmând calea flăcării, dar era prea târziu. A devenit in‑ candescentă, extinzându‑se și strălucind ca o novă. O clipă mai târziu, s‑a stins. Prin urmare, opunându‑mă atracţiei flăcărilor, le făceam să se mistuie mai repede... De data asta, nici măcar nu avusesem bucuria retrăirii unei amintiri îndrăgite din copilărie. N‑avusesem parte decât de întuneric. — Acum am ajuns mai aproape, a spus Jilo, deși știam amândouă că e o minciună. Înaintaserăm la fel de mult de alte două ori. S‑a ri‑ dicat și a șontâcăit către masa pe care se afla, cu capacul bine strâns, borcanul Ball cu cele patru flăcări rămase. — Azi nu pot face mai mult de‑atât. Nu mai sunt tâ‑ nără, ca tine, a zis, dar, în tot timpul ăsta, nu și‑a luat ochii de pe talia mea. Ştiam că se teme că acea plimbare printre lumi i‑ar putea face rău copilului care creștea acolo. Şi eu îmi făceam griji, dar mi‑era frică și că nu mai am timp s‑o salvez pe Maisie. — Apreciez ceea ce faci pentru mine, am zis, fre‑ cându‑mi palma de burta în creștere. Eram de‑acum în a treia lună și jumătate și puteam deja spune că, în momentul venirii sale pe lume, Colin al meu o să fie un băiat foarte mare. — Jilo știe asta, fetiţo, a răspuns ea, apoi a repetat, cu voce mai drăgăstoasă: — Ştie asta. Şi‑a pus o mână pe șold, masându‑se ca să scape de vreo durere. 9

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 9

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

— Jilo încă mai crede c‑ar trebui să le spui rudelor tale ce faci. Sunt vrăjitori, le‑ar fi mult mai ușor decât lui Jilo să te‑ajute să‑ţi găsești sora. — Nu vreau să‑i amestec. Celelalte familii de vrăjitori nici măcar nu vor s‑audă de‑o încercare de readucere a lui Maisie în dimensiunea noastră. Zic că a stricat bariera, că a șubrezit‑o. Cu milenii în urmă, vrăjitori puternici, printre care mulţi dintre strămoșii mei, au ţesut o reţea de energie magică, menită să ne protejeze lumea. Au numit‑o „ba‑ riera“. Creaturile care domniseră odinioară asupra pă‑ mântului — spuneţi‑le demoni dacă sunteţi evlavioși, sau entităţi transdimensionale dacă preferaţi știinţa — se erijau în zei, se amestecau în evoluţia oamenilor, inter‑ venind mai ales în geneza vrăjitorilor. Așa că vrăjitorii, într‑un final, s‑au revoltat și au alungat șerpii din Paradis. Bariera îi împiedica să se întoarcă. — Mătușile și unchiul meu m‑ar împiedica. S‑ar simţi obligaţi s‑o facă, am adăugat, temându‑mă că nu m‑ar fi ajutat nici chiar dacă toate celelalte familii nu s‑ar fi opus găsirii surorii mele. În timp ce mătușa mea Iris nu mai voia să aibă în niciun fel de‑a face cu Maisie, spunând că‑și merita pe‑ deapsa, mătușa Ellen se supunea orbește, ca de obicei, voinţei familiilor unite ale vrăjitorilor. Nu voia să facă valuri. Unchiul Oliver nu era atât de pornit împotriva găsirii lui Maisie, dar nu credea că din ea mai rămăsese mare lucru. Își petrecuse mai multe zile săpând pe bucata de peluză unde stătuse Maisie înainte ca forţa barierei s‑o azvârle departe de lumea noastră. Spunea că pământul fusese ars pe o adâncime de mai bine de doi metri și că nici măcar nu mai avea rost să‑ncercăm să plantăm acolo 10 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 10

11/29/2017 4:39:41 PM


Sursa

ceva. Nivelase din nou pământul sterp, pavase locul și‑i pusese deasupra un cadran solar. Cred că, în viziunea lui, era un soi de monument memorial. Nu, știam că familia mea n‑o să‑mi susţină încer‑ cările clandestine și, chiar dacă ar fi făcut‑o, celelalte ancore — vrăjitoare ca mine, alese să menţină și să apere bariera — interziseseră orice strădanie de a o readuce pe Maisie în realitatea noastră, de teamă c‑ar fi putut avaria și mai mult bariera. — Jilo crede că poate‑ar trebui să te‑mpiedice. Sora asta a ta a‑ncercat să te omoare. — Nu știa ce face, am obiectat. Era sub influenţa unui demon, a unui boo hag. A celui pe care l‑ai hrănit și l‑ai folosit tu ca să ne spionezi familia. Maisie îmi era mai mult decât soră, era geamăna mea. E adevărat că nu eram gemene identice, dar venise‑ răm pe lume împreună. Dacă nu căutam eu un motiv ca s‑o iert, cine altcineva ar fi făcut‑o? — Jilo ţi‑a spus că pentru asta‑i pare rău. N‑a avut idee că sora ta s‑a încurcat cu creatura aia. Încă mă cuprindea greaţa când mă gândeam cum luase Maisie o entitate care nu era decât o umbră și‑i dăduse formă. O botezase Jackson și‑și făcuse din ea un iubit. Îi îngăduise să mă taie și să‑mi guste sângele. Şi mă simţeam încă și mai rău când îmi aminteam că eu însămi mă îndrăgostisem de Jackson. Un fior mi s‑a prelins pe șira spinării, cutremurându‑mă. — Așa a fost, a continuat Jilo, ca și cum mi‑ar fi citit gândurile. Asta e sora ta, pe care‑ncerci acum s‑o găsești. Jilo zice c‑ai face mai bine s‑o lași pe scorpie acolo unde‑o fi nimerit. Uneori trebuie să tai pur și simplu legătura, indiferent că‑i de sânge sau nu. 11

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 11

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

— Ei bine, e sigur că așa ceva n‑o să se‑ntâmple, am ri‑ postat cu voce tăioasă, dar mi‑am regretat imediat tonul. Nu pot s‑o fac fără ajutorul tău, Mamă. Mi‑a ignorat frustrarea cu o figură impasibilă. — Familiile încă mai refuză să‑ţi dea pe mână întreaga ta putere? — Da, am răspuns. Toată lumea crede că nu sunt pregă‑ tită s‑o ţin sub control. — Şi totuși au sărit cu gura pe tine că ai împărţit un strop din ea cu Jilo. — Da, n‑au părut prea încântaţi când au descoperit asta. Celelalte familii de vrăjitori puseseră în scenă un soi de proces, ca să decidă dacă eram sau nu pregătită să‑mi asum întrebuinţarea completă a puterilor mele. Faptul că‑i dădusem lui Jilo puţinul care‑i trebuia ca să nu se retragă se transformase, de fapt, în probă in‑ criminatorie în cazul deschis împotriva mea, dar nu voiam s‑o împovărez dezvăluindu‑i asta. Puterea îmi aparţinea, aveam dreptul s‑o dau cui voiam și o făcusem din proprie voinţă. — Susţin c‑o fac ca să mă apere de mine însămi, că nu știu cum să manipulez puterea, că nu sunt destul de matură pentru ea, am continuat cu lista lor. Şi că, în loc să‑mi folosesc capul, gândesc prea mult cu inima, pu‑ nându‑mi propriile dorinţe mai presus de binele general. — Cine naiba‑s ei ca să te judece? a întrebat Jilo, furi‑ oasă ca o mamă care‑și apără puiul. Bariera, chiar bariera te‑a ales, chiar și fără magia ta. Te‑a recunoscut. Te‑a selectat. — Spun că a mă lăsa să am acces la întreaga mea putere e totuna cu a lăsa un copil de șase ani să se joace c‑o bombă nucleară. Trebuie să mi‑o iau în stăpânire treptat, 12 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 12

11/29/2017 4:39:41 PM


Sursa

așa cum s‑ar fi întâmplat dacă aș fi avut acces la ea de când m‑am născut. — Şi bariera? Cum o să ancorezi blestemăţia aia dacă n‑ai toată puterea ta în stăpânire? — Deocamdată n‑o ancorez. Mă conectez la forţa ei. Trebuie să fiu conectată, pentru că m‑a ales să ajut la ancorare, dar celelalte nouă ancore își împart partea mea din energia ei și acea misiune a menţinerii barierei care ar trebui să‑mi revină mie. Sunt sigură că, dacă m‑ar pu‑ tea înlătura, ca ancoră, fără să cadă bariera, ar face‑o cu bucurie. — Oh, ar găsi o cale. Te‑ar omorî, cum a fost omorâtă Ginny a voastră. În minte mi‑a revenit brusc scena peste care dădu‑ sem în vara aceea. Strămătușa mea Ginny, moartă, într‑o baltă de sânge. Doborâtă cu un levier. — N‑ar face așa ceva, am spus, rugându‑mă să nu mă înșel. — Ești sigură? a întrebat Jilo. N‑am răspuns, fiindcă o știam în stare să vadă dincolo de orice minciună pe care‑aș fi încercat s‑o inventez. Nu eram sigură. Moartea lui Ginny declanșase evenimente încheiate cu alegerea mea drept ancoră. Îmi trecuse prin minte, nu o singură dată, că trebuie să am mare grijă până când o să mă văd pe o poziţie sigură. Uciderea mea ar fi fost cea mai simplă cale de creare a unui nou loc vacant. În adâncul minţii mele, aveam bănuiala că, dacă mă dovedeam prea stânjenitoare, prea greu de controlat, familiile puteau hotărî să mă scoată cu totul din scenă, felicitându‑se apoi pentru că duseseră la îndeplinire o decizie dificilă. Ştiam că mătușile și unchiul meu ar fi fă‑ cut orice ca să mă apere, dar o parte din membrii familiei 13

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 13

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

mele extinse ar fi fost în stare să aprobe un astfel de plan. De aceea fusesem de acord cu tot ce‑mi ceruseră familiile, cu excepţia renunţării la Maisie. — Jilo nu pricepe, a continuat bătrâna, smulgându‑mă din gândurile mele negre. Cum diferă asta de ceea ce ţi‑a făcut baba Ginny? Şi ei fură ce ţi se cuvine de drept. Şi știu că pentru furtul puterii unei vrăjitoare plătești. — De fapt, nu fură... — Ţi‑o răpesc fără îngăduinţa ta, a zis, apoi mi‑a înţeles tăcerea. Ah, Jilo pricepe. Le‑ai dat permisiunea, nu‑i așa? — Am făcut ceea ce trebuia. Poate au dreptate. Sunt novice. N‑am avut niciodată ocazia să‑nvăţ. Trebuie să recuperez. — Ducă‑se naibii. N‑ai ochi să vezi, fetiţo? Bariera te crede pregătită. Alelalte ancore, familiile, te bagă‑n speri‑ eţi ca să renunţi la putere. Ştiam că are dreptate, dar, la drept vorbind, chiar îmi era frică. Nu mă speriau doar familiile, mă îngrozeam de mine însămi. Mă‑ndoiam că‑mi pot controla magia chiar și având doar jumătate din putere, nu pe toată. Nu avusesem parte de anii de formare ca vrăjitoare și acum înaintam cu pași șovăitori, de ţânc. Eram un copilaș fer‑ mecat, care pica mereu în magicul său funduleţ. Familiile îl însărcinaseră pe Emmet să se ocupe de educaţia mea. El își începuse viaţa în chip de golem, menit să găzduiască toate conștiinţele reprezentanţilor familiilor. Însă aceeași energie care o azvârlise pe Maisie cine știe unde contopise toate conștiinţele din Emmet, formând o personalitate unică, pisăloagă și enervantă. Din fericire, donatorii de energie scăpaseră nevătă‑ maţi — nu păreau câtuși de puţin slăbiţi de ceea ce pierdu‑ seră în folosul golemului. O mare parte a cunoștinţelor lor 14 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 14

11/29/2017 4:39:41 PM


Sursa

continua să‑i aparţină și lui Emmet, la fel și unele dintre puterile lor. Deoarece nu‑i lipseau nici înţelepciunea, nici magia, familiile hotărâseră că trebuia să‑mi fie profesor, să mă‑nveţe cum să‑mi strunesc propria putere. Deși putea fi agasant, simţeam pentru el un soi de simpatie. Aveam ceva în comun. Familiile intraseră cu bocancii și în viaţa lui, fără să‑l întrebe vreodată cum voia să și‑o trăiască. Pur și simplu, arătaseră în direcţia mea și‑i ceruseră s‑o ia într‑acolo. Dar, chiar și avându‑l pe el ca profesor priceput, controlul meu asupra puţinei magii de care‑mi îngăduiau să dispun nu era perfect. Am ridicat din umeri. — Perfect. Atunci o s‑o căutăm în continuare împreună pe ţicnita de soră‑ta. Mâine, a zis Jilo, luându‑și termosul roșu pe care‑l căra întotdeauna după ea în Cimitirul Co‑ lonial, unde își întâlnea clientela obișnuită. A pus în termos borcanul Ball. O rugasem să‑l păs‑ treze ea, ca să nu se poată folosi de el nimeni altcineva care ar fi vrut s‑o pedepsească pe Maisie. — Ar trebui să te gândești un pic ce‑o să faci cu Maisie a ta dacă‑i dăm de urmă, fiindcă Jilo n‑o să‑i fie dădacă. Printr‑una dintre deschizăturile din perete — pătrate mici, cu latura de vreo treizeci de centimetri — s‑a stre‑ curat o rază de soare. Silueta bătrânei de la răscruce s‑a conturat în contralumină, cu trăsăturile feţei ascunse sub strălucirea care o învăluia. — Ştiu că ești hotărâtă să faci asta, de‑aia te‑ajută Jilo. Dar nu‑i datorezi nimic surorii tale. Grijă ar trebui să ai de copilul pe care‑l porţi. A deschis ușa grea cu o fluturare a mâinii. — N‑o să te mai poţi plimba mult pe bicicleta aia a ta. Dacă vrei să continuăm, Jilo zice să găsești pentru noi un loc mai curat și mai aproape de casă. 15

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 15

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

A lăsat ușa să i se trântească în urmă, subliniindu‑și părerea cu zgomotul metalului izbit de metal. Mi‑am rotit privirea prin acea încăpere uitată din depozitul de praf de pușcă părăsit în care ne întâlneam. Pulberea explozivă dispăruse de acolo cu mult timp în urmă, dar peste tot erau aruncate obiecte tăioase și rugi‑ nite, acoperite de praful câtorva decenii. În afara fortăre‑ ţei de piatră roșie, mormane de gunoi spulberau farmecul desuet, aproape venit din poveste, creat de marginea cre‑ nelată a acoperișului depozitului. Ar fi fost greu să găsesc un loc mai insalubru pentru copilul meu nenăscut. — Poate că are dreptate, Colin, am spus, vorbindu‑i pruncului. Ştiam că e băiat; nu fusese nevoie de ultrasunete, fiindcă mătușa mea Ellen nu se înșela niciodată când era vorba de așa ceva. Ştiam și c‑o să‑l botez Colin, ca să poarte numele tatălui tatălui său. Mătușa Iris mă bătea la cap să mă mărit cu Peter Tier­ ney, să oficializez legătura noastră înainte de nașterea copilului. Aveam intenţia să mă căsătoresc cu el, îi accep‑ tasem inelul, dar încă nu‑l purtam. Îl ţineam ca pe inima unei păpuși matrioșka, adăpostit în cutia lui căptușită cu catifea albastră din caseta cu bijuterii de pe măsuţa mea de toaletă. Îl iubeam pe Peter, dar, de fiecare dată când mă imaginam stând în faţa lui Dumnezeu și a lumii întregi și spunând „da“, îmi aduceam aminte că se dusese la Jilo și o plătise ca să arunce asupra mea o vrajă de dra‑ goste. Fusese disperat, îngrozit de gândul c‑o să‑l părăsesc pentru Jackson. Iar faptul că asta îmi trecuse, într‑adevăr, prin cap mă supăra destul de mult. O iertasem pe Jilo și, în aparenţă, îl iertasem și pe Peter, dar trădarea fusese atât de profundă, atât de neașteptată, încât o parte din 16 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 16

11/29/2017 4:39:41 PM


Sursa

mine se‑ntreba cât de departe ar fi fost Peter în stare să meargă în orice altă situaţie în care s‑ar fi simţit strâns cu ușa. După ce m‑am gândit la asta, am simţit o împunsă‑ tură de vinovăţie. Peter se străduia să fie la înălţime, să devină un tată bun și un bun cap de familie. Pe lângă slujba lui obișnuită, începuse să lucreze noaptea în ta‑ verna părinţilor săi și încerca să pună pe picioare pro‑ pria afacere în construcţii, angajându‑se să facă lucrări de mică amploare, pe care le putea rezolva în weekend, împreună cu doi băieţi din echipa lui. Îi reamintisem că banii nu erau o problemă — de când împlinisem două‑ zeci și unu de ani primeam o subvenţie lunară din fondul familial — dar el nu voia s‑accepte niciun bănuţ. — Nu, îmi spusese, ridicându‑și spre mine palmele des‑ chise. Nu vreau să iau bani de la tine. Vreau să știi că sunt în stare să am grijă de soţia mea, sau de cea care‑mi va fi curând soţie, și de copilul nostru. Fără banii și fără vrăjile tale. Era o manifestare a neîndoielnicului și demodatului său orgoliu masculin, dar instinctul și intuiţia îmi spu‑ neau, deopotrivă, să nu mă opun. Așa că mă mulţumisem să dau din cap și să zâmbesc. — Bine. Am tot respectul pentru asta, spusesem, deși doar cu intenţia de a‑l măguli. Însă, după câteva săptămâni de gândire, ajunsesem să‑mi dau seama cât de mult îl respectam cu adevărat. — Ești un băiat norocos fiindcă ai un asemenea tată, i‑am spus lui Colin, plimbându‑mi mâna peste mica um‑ flătură de sub cămașa mea. M‑am sprijinit de ușa enormă, ca s‑o deschid împin‑ gând‑o. Placa de oţel înaltă de doi metri și lată de unu 17

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 17

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

abia dacă s‑a întredeschis. În copilăria mea, cineva reușise s‑o fure, scoţând‑o din balamale. Dar apoi, din pricina greutăţii ei, o abandonase pe marginea unui drum ne­ asfaltat, lăsând montarea ei la loc pe seama municipali‑ tăţii din Savannah. M‑am gândit s‑o deschid folosindu‑mă de magie, cum făcuse Jilo, dar era foarte posibil s‑o smulg din ţâţâni, azvârlind‑o în districtul alăturat. M‑am hotărât să‑mi folosesc, totuși, mâinile. M‑am împins în ea cu toată greutatea și m‑am trezit aproape orbită de lumina care a năvălit în jurul meu. Ziua era caldă și umedă, era plină de zgomotele naturii și de zumzetul traficului de pe Ogeechee Road. Bicicleta mea stătea așa cum o lăsasem, sprijinită de clădire. Aș fi putut ajunge în depozit folosindu‑mă de magie, dar mă hotărâsem să nu fac asta. În lipsa unui termen mai potrivit, pot spune că singura „vrajă“ pe care reușisem s‑o stăpânesc până în acel moment era teleportarea pe distanţe scurte. Nu mulţi vrăjitori o pu‑ teau face, însă eu eram în stare, și încă bine. Dar nu‑mi plăcea senzaţia pe care mi‑o provoca. Aveam de fiecare dată strania impresie că persoana care fusesem când plecasem din Punctul A nu era neapărat aceeași care ajunsese în Punctul B. — Mama are nevoie de exerciţii de magie, dar trebuie să facă și puţin sport, am cugetat cu glas tare, adresându‑mă fiului meu. M‑a străbătut un fior de încântare când am simţit, pentru prima oară, o formă de inteligenţă la celălalt capăt al conversaţiei. Colin era acolo, conectat cu mine. M‑a străbătut un șuvoi de dragoste, neegalat de nimic din ceea ce simţisem vreodată. Mi‑am dat seama că sunt în 18 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 18

11/29/2017 4:39:41 PM


Sursa

stare de orice ca să‑mi apăr copilul de pericole. De orice. Apoi m‑am întrebat dacă asta ar fi însemnat și renunţarea la căutarea lui Maisie. M‑am hotărât să las întrebarea asta deocamdată fără răspuns, dar și să găsesc un loc mai curat și mai sigur în care să mă‑ntâlnesc cu Jilo. M‑am îndreptat spre bicicletă, dar din spatele meu s‑a auzit un zgomot. Aproape. M‑am întors. La numai câţiva pași în dreapta mea se afla un pâlc singuratic de pini de Georgia, și dintre ei a ieșit împleticindu‑se un bărbat în vârstă — ba nu, incredibil de bătrân. S‑a clăti‑ nat pe picioare, fiind cât pe ce să se‑mpiedice, însă și‑a regăsit echilibrul. S‑a rotit în loc, părând dornic să se orienteze. Aerul părea mult prea fierbinte și prea umed pentru pardesiul pe care‑l purta, mai ales că‑i era și cu câteva numere prea mare. Tivul aproape că mătura pă‑ mântul. În ciuda staturii lui mărunte, am început să mă simt neliniștită. Ceva nu era în ordine. Teama de străini mă cuprinsese cu puţină vreme în urmă. Nu mă mai apăra nicio vrajă. Când mă alesese ba‑ riera, puterea i se contopise cu a mea, destrămând toate protecţiile ţesute pentru mine de Emmet și de rudele mele. Vrăjitorii obișnuiţi nu pot arunca nicio vrajă, fie ea bună sau rea, asupra ancorelor barierei. Acum trebuia să mă descurc singură. — Bună dimineaţa, i‑am strigat bărbatului, dar n‑a pă‑ rut să mă audă. — Ta me ar strae. Ta me ar strae, a repetat, învârtindu‑se încă o dată înainte de a mă observa în sfârșit. S‑a năpustit spre mine și mi s‑a iuţit răsuflarea. Adre‑ nalina mă îndemna să fug sau să lovesc. În graba lui, bătrânul a fost cât pe ce să cadă în nas, dar s‑a redresat în ultimul moment. S‑a oprit și s‑a uitat la mine. Avea 19

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 19

11/29/2017 4:39:41 PM


J.D. Horn

cea mai nevinovată faţă pe care‑o văzusem vreodată, cu ochi mari, inocenţi. Chelise, dar pe tâmple îi rămăseseră smocuri de păr, toate albe ca zăpada. Avea faţa plină de zbârcituri adânci, dar erau riduri de expresie. — Salut, am spus din nou. Aveţi nevoie de ajutor? am întrebat apoi, sperând că înţelegea engleza. — Trebuie să fii un înger, a răspuns, cu un accent ir‑ landez puternic, care dădea cuvintelor un ritm săltăreţ. Mi‑au spus c‑o să vii să mă iei la sfârșit. Şi‑a întins braţele în direcţia mea, într‑un gest de bun venit. Spaima pe care mi‑o stârnise s‑a risipit. M‑am apro‑ piat de el cu câţiva pași. — Îmi pare rău, am spus, dar aici nu‑i niciun înger. Oare ceea ce am văzut în ochii lui era dezamăgire? — E la fel de bine, a zis, cu pardesiul agăţându‑i‑se de un tufiș și izbutind cu greu să rămână în picioare. — Ascultaţi‑mă, vă simţiţi bine? Vă pot ajuta cumva? S‑a uitat din nou la mine cu faţa lui dulce. Avea ceva care părea atins de magie. Radia o ușoară strălucire albă, o luminiscenţă pe care nu eram sigură c‑aș fi zărit‑o dacă n‑aș fi fost vrăjitoare. M‑am întrebat dacă era într‑adevăr om sau un soi de stihie cu mască omenească. După expe‑ rienţele mele recente, devenisem mult mai înclinată să accept lucrurile de genul acesta. A tras de pardesiu, desprinzându‑și‑l de tufiș, și a mai făcut un pas către mine. A început să‑și maseze braţul stâng cu mâna dreaptă. — Problema‑i doar că nu știu sigur unde mă aflu, a spus. — Sunteţi lângă Ogeechee Road. Locuiţi în apropiere? În loc de răspuns, a râs scurt, ascuţit. Şi râsul i s‑a stins la fel de brusc cum izbucnise. 20 fiction connection

sursa_29 noiembrie2017_BT.indd 20

11/29/2017 4:39:41 PM

Sursa  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Sursa  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Advertisement