Spuneti mi jake 2 preview 192

Jake M arc ion ett e

ilustrații de Vic tor rivas Vi lla traducere din engleză de Oa na Du şm ăn es cu

i s a , t pe via , te r a o m pe

DEDIC ACEASTĂ CARTE... ACUM CHIAR ESTE U N MOM ENT STÂNJ EN ITOR, DAR AM U N BLOCAJ SCRIITORICESC!

M U LŢUMIRI: LE M U LŢUM ESC TUTU ROR DE LA EDITU RA GROSSET & DU N LAP / PEN GUI N USA. ÎN SPECIAL LUI KARL JON ES! DE ASEM EN EA, M U LTE M U LŢUMIRI SENZAŢIO NALU LUI VICTOR RIVAS ȘI AGENTU LUI M EU, DAN LAZAR.

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu

e a României Descrierea CIP a Bibliotecii Naţional MARCIONETTE, JAKE cionette; trad.: Pe viaţă și pe moarte / Jake Mar Editura Trei, 2015 : rești Bucu – cu. ănes Dușm Oana ISBN 978-606-719-316-9 I. Dușmănescu, Oana (trad.)

821.111(73)-93-31=135.1

Redactor: Domnica Drumea

dog Titlul original: Just Jake: Dog eat Autor: Jake Marcionette

Director producție: Cristian Claudiu Coban

Marcionette.

Text Copyright © 2015 by Jake Victor Rivas Villa. by 2015 © right copy Illustrations

Dtp: Faber Studio

Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție

Corectură: Mihail Nacu Ana Maria Tamaș

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, Bucu Tel.: +4 021 300 60 90 Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro

rești

www.edituratrei.ro

CAPITOLUL 1

Î NAPO I Î N AUTO B U Z !

Ca mulți alți puști, iau autobuzul către și dinspre școală în fiecare zi. Și, ca mulți alți puști, urăsc autobuzul. Pentru mine, este o situație în care toată lumea are de pierdut. De ce? Pentru că la Școala Elementară Kinney există două feluri de șoferi de autobuz și amândouă sunt îngrozitoare.

Cel mai rău tip de șofer este acela căruia mie îmi place să‑i spun Sergentul Sally. Acesta își ia rolul MULT PREA în serios: Sergentul Sally își consideră autobuzul o uriașă sală de detenție pe roți și se asigură la fiecare pas că nu uiți asta. În prima zi de școală, știe deja numele tuturor copiilor. Sergentul Sally cunoaște, de asemenea, numele părinților și numerele lor de telefoane… și nu va ezita să‑i sune.

1

În autobuzul condus de Sergentul Sally nu poți sta decât pe scaunul care ți‑a fost desemnat. Cu ajutorul unui program informatic malefic, îi plasează pe toți prietenii buni la minimum cinci locuri distanță unii de alții.

Mai demult, am fost pus să stau alături de un copil numit Reggie, care nu făcea altceva decât să recite formula lui pi. Altă dată, am fost nevoit să stau alături de Emma, care nu se putea abține și‑și mânca sendvișul cu sardine și murături în drum spre școală.

Este un adevărat miracol că autobuzele conduse de Sergentul Sally nu sunt implicate în mai multe accidente. Șoferii nu se uită niciodată pe unde merg. Cum să facă așa ceva, de altfel? Își petrec tot timpul supraveghindu‑i pe copii.

Te ridici să vorbești cu un prieten? Sergentul Sally vede acest lucru și te strigă pe nume. Arunci un ghemotoc de hârtie înspre un copil de pe rândul celălalt de scaune? Te‑a prins! Te dai jos 2

prea devreme de la locul tău, înainte ca autobuzul să se fi oprit COMPLET? Treci la detenție, amice.

Sergentul Sally nu întârzie niciodată. Dacă ora la care trebuie să te ia de acasă este 7:03, poți să fii sigur că apare de după colț și parchează autobuzul unde trebuie la 7:02. Și nu‑i pasă nici cât negru sub unghie dacă ți‑ai uitat prânzul și trebuie să dai o fugă înapoi acasă.

Al doilea tip de șofer este Relaxatul Ralph, care pare destul de simpatic la prima vedere.

Relaxatul Ralph le urează părinților un „Bună dimineața!“ răsunător, însoțit de un salut cu mâna, dar, din momentul în care se închid ușile, autobuzul lui se transformă într‑un haos de nedescris. Toată lumea practic înnebunește în autobuzul lui Ralph — chiar și statul la locul tău este opțional.

Relaxatul Ralph știe doar numele celor mai răi dintre copii. Este cunoscut pentru faptul că bate cuba cu tine pentru bulgări de zăpadă 3

aruncați perfect la țintă și pentru faza cu trasul chiloților în sus perfect executată. Nu se uită niciodată în monitoare. Și, da, întârzie ÎNTOTDEAUNA. Acea dimineață nu era cu nimic deosebită față de alte dimineți.

Ploua cu găleata când Ralph a intrat în parcarea școlii, după ce a sunat a doua oară clopoțelul. Michael și cu mine stăteam în primul rând de scaune, știind că trebuie să sprintăm până în clasă, ca să evităm o nouă întârziere.

— Să ai o zi minunată la școală, Joey, a spus domnul Ralph numărul 2, uitându‑se fix la mine chiar în clipa când a tras de mânerul uriaș care deschide ușile.

— Oau. Face progrese. Ieri erai Sam. Măcar a băgat la cap partea cu litera J, a șoptit Michael, împingându‑mă pe scările incredibil de abrupte ale autobuzului.

Cred că rataserăm trotuarul cu vreun metru și jumătate în acea dimineață. Din cauza ploii, un râuleț furios de apă maronie dezgustătoare mă separa de bordură. Uitându‑mă în spate la Relaxatul Ralph cu cea mai bună față a mea care spunea „Faci mișto de mine?“, am văzut că nu‑i păsa deloc. Șoferul autobuzului vorbea deja la telefon.

4

— Haide, Jake! m‑a încurajat Michael. Nimic nu se compară cu o tură de înot cu noaptea‑n cap!

Cu un cor întreg în spate strigându‑mi din ce în ce mai tare „Mișcă‑te!“ și „Sari!“ și „Hai odată!“, n‑am avut de ales. PLEOSC! Nu are nicio importanță cât de repede sari afară dintr‑o băltoacă, tot te alegi cu tenișii uzi leoarcă.

Lăsând o dâră de apă pe coridorul gol în timp ce mă îndreptam spre sala de clasă, m‑am gândit cât de extraordinar era să am un „cel mai bun prieten“. Michael era un puști cu adevărat mișto. De când își tunsese părul nu se mai îmbraca de parcă ar fi fost sezonul de vânătoare, tuturor profesorilor și tuturor celorlalți elevi de la Școala Elementară Kinney nu le mai era chiar atât de frică de el.

Bibliotecara noastră, doamna T., știa că e isteț și îl încurajase să dea testele de admitere în clasele de elită. Michael le‑a trecut cu ușurință. În vacanța de Crăciun, conducerea l‑a mutat în clasa doamnei Pilsen, unde mi s‑a alăturat mie și restului Inadaptaților. *NOTĂ: Michael, în varianta nouă și îmbunătățită, era superprofesionist. Și NIMENI nu‑i mai spunea Sălbaticul. Nici măcar eu.

5

Dar în lumea mea perfectă de la Școala Elementară Kinney bătea vântul schimbării. Din nefericire pentru noi, doamna Pilsen era foarte însărcinată și ne‑a părăsit. N‑am vrut să comentez nimic despre această lipsă de sincronizare; dar un bebeluș în mijlocul anului școlar? Hello! Ești profesoară! Sunt niște minți tinere la lucru aici!

Eram toți distruși că ne pierduserăm extraordinara profesoară, dar, dacă tot trebuia să plece, Inadaptații aveau de gând s‑o facă să dispară cu eleganță. Merita o petrecere epică de la revedere.

Desigur, din momentul în care ne‑a venit ideea să dăm o petrecere uriașă, Lesley Kim s‑a băgat și a preluat întreaga operațiune. Face atât de mult pe șefa, dar măcar duce lucrurile la bun sfârșit. Cu ea la conducere, eram încrezător că doamna Pilsen va fi uimită. Și speram să‑i placă la nebunie cadoul! Sunt sigur că doamna Pilsen nu se aștepta niciodată să‑i cumpărăm ceva, deoarece simplul fapt de a ne avea pe noi ca elevi făcea deja cât un cadou! Dar am strâns cu toții niște bănuți și i‑am luat ceva spectaculos.

De asemenea, am recrutat‑o pe doamna T. în calitate de complice auxiliar. Misiunea ei era de a o scoate pe doamna Pilsen din 6

sală pentru câteva minute cât să decorăm, să aranjăm mâncarea și să pregătim cadoul.

Marele cadou‑surpriză nu era chiar ceea ce aș fi ales eu, dar Lesley și toate mamele din clasă considerau că asta era cea mai tare chestie din istorie. Eu tot nu pot să înțeleg care e marea scofală. Am cumpărat un cărucior de bebeluș. Pe bune! (Eu mă gândisem mai degrabă la un televizor 3D sau la o fântână de ciocolată pe cinci etaje.)

Dar după ce‑am văzut cadoul, mi‑am dat seama că nu era deloc un cărucior. Era un ATV ultraperformant pentru bebeluși, cu un design aerodinamic senzațional, cauciucuri de monster‑truck și cu suspensii modificate care garantau o călătorie fără hârtoape. Copiii din zilele noastre sunt niște mămăligi, cu siguranță.

Ajit, geniul clasei și, totodată, rapperul de serviciu, a refuzat să participe la cumpărarea căruciorului și a insistat să compună mai bine niște versuri pentru doamna Pilsen. Ne‑a explicat faptul că niște „rime ca lumea“ vor valora într‑o bună zi mult mai mult decât un idiot de cărucior. După ce el va cunoaște succesul și va deveni o vedetă de hip‑hop faimoasă, doamna Pilsen va încasa milioane de dolari de pe urma drepturilor de autor.

7

Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă nu ne‑ar fi cerut să‑l ascultăm cum repetă. Voia ca darul din partea lui să fie perfect:

YOOOO! Maternitatea‑i bună, Bucurie la pătrat, N‑ar trebui să spun, Dar sper că e băiaaat! Și sper că micul gangster Într‑o zi va cânta Ca și mine, DJ Ajit IQ‑ul lui nu va conta.

Nu‑ți face nicio grijă Și nu te încorda O să‑ți trimitem tweet‑uri Și poze vom posta!

GATA!!!

8

Cu toate amănuntele puse la punct, cu bebe‑mobilul nou‑nouț parcat în mijlocul clasei și cu noi toți ascunși, așteptam cu nerăbdare ca doamna T. s‑o aducă pe iubita noastră profesoară.

Minutele se scurgeau și nici urmă de doamna Pilsen. După vreo jumătate de oră de stat ghemuit în spatele coșului de gunoi, picioarele mă omorau, pur și simplu.

Chiar atunci, domnul Yeatter a dat buzna în clasă, cu respirația întretăiată. Ne‑a luat o vreme să decodăm ce încerca să ne spună — ceva despre „doamna Pilsen“ și „bebeluș“ și „travaliu“ și „spital“ — dar în curând a devenit destul de limpede că profesoara noastră n‑avea de gând să se mai întoarcă. Se părea că acela ce avea să devină cea mai importantă persoană din lume se hotărâse să‑și facă intrarea mai devreme, iar profesoara noastră fusese dusă de urgență la spital.

După ce‑a mâncat niște felii de pizza și‑a dat peste cap o cutie de Cola, domnul Yeatter a început să se învârtă pe lângă căruciorul tunat al doamnei Pilsen.

— Hei, copii, ce e ăsta? a întrebat el, studiind căruciorul.

— Acesta este cadoul din partea noastră pentru doamna Pilsen.

Este un ultracărucior, a spus Lesley cu mândrie.

9

— Drăguț! Vă supărați dacă-i fac o probă? a zis domnul Yeatter, pe jumătate în glumă, în timp ce împingea căruciorul înainte și înapoi, impresionat de priceperea cu care fusese construit și de structura robustă.

Fără ezitare, Lesley a apăsat cu dexteritate pe frânele roților și a împins ușor cadoul în dulapul cu haine pentru a‑l pune la păstrare.

Nicio șansă, prietene! Dă‑te la o parte de lângă cărucior!

10

CAPITOLUL 2 M U LŢU M I M , B E B E LUȘ TÂ M PIT!

În curând, o grămadă de profesori au început să‑și facă apariția în clasă. Toți încercau să se arate preocupați de noi și doreau să „verifice“ puțin ce facem. Dar, în mod interesant, cu cât apăreau mai mulți profesori „preocupați“ de soarta noastră, cu atât mai repede dispărea mâncarea pregătită pentru petrecere. Hiene! În cele din urmă, doamna T. s‑a întors la școală. Ea o dusese cu mașina la spital pe doamna Pilsen. Oau, doamnă T., ți‑ai luat cam prea în serios misiunea de a‑i distrage puțin atenția doamnei Pilsen.

Doamna T. ne‑a anunțat că doamna Pilsen se simțea bine și că‑i părea cu adevărat rău pentru restul anului școlar când n‑avea să fie cu noi, dar a promis că ne va trimite noutăți în fiecare zi.

11