Page 1


lOUIS COZOLINO

PREDAREA BAZATĂ PE ATAȘAMENT CUM SĂ CREEZI O CLASĂ TRIBALĂ Traducere din engleză de Camelia Dumitru


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena MĂrculescu Redactor: Manuela Sofia Nicolae Coperta: DANIEL TOMA Director producţie: Cristian ClauDiu Coban Dtp: MIHAELA GAVRILOIU Corectură: Roxana Nacu elena bițu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României COZOLINO, LOUIS Predarea bazată pe ataşament / Louis Cozolino; trad.: Camelia Dumitru. – Bucureşti: Editura Trei, 2017 Conţine bibliografie ISBN 978‑606‑719‑723‑5 I. Dumitru, Camelia (trad.) 159.9 Titlul original: Attachment-Based Teaching. Creating a Tribal Classroom Autor: Louis Cozolino Copyright © 2014 by Louis Cozolino Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978‑606‑719‑723‑5


Această carte îi este dedicată prietenului şi profesorului meu, Alex Caldwell.


Cuprins 9

Mulţumiri

11

Partea I:

Creierul social

13 38 63

Capitolul 1. Capitolul 2: Capitolul 3:

Puterea atașamentului Creierul social Modelarea creierului

87

Partea a II‑a: Inhibarea învățării

89 112 137

Capitolul 4: Capitolul 5: Capitolul 6:

165

Partea a III‑a: Activarea creierului pentru învățare

167 191 212

Capitolul 7: Capitolul 8: Capitolul 9:

 tresul și învățarea: conexiuni vitale S Cum să ajungi la elevii „needucabili“ De la intimidare (bullying) la epuizare (burnout): cum îi subminează stresul social pe elevi și profesori

 fi văzut și a te simți înțeles A Joc, explorare și învățare Spunerea de povești: cea mai veche oră de curs

Predarea bazată pe atașament n Cuprins


237

Partea a IV‑a: Accesarea instinctelor sociale primitive

239 256 281

Capitolul 10: Capitolul 11: Capitolul 12:

295 299 303 305

Exerciții Bibliografie Sugestii de lectură Resurse suplimentare

LOUIS COZOLINO

Cercurile tribale de lucru în acțiune Călătoria eroului și căutarea înțelepciunii Chemări mai înalte — Aprofundarea experienței


Mulţumiri Aş vrea să îi mulţumesc lui Deborah Malmud de la W. W. Norton pentru încurajările şi îndrumarea primite pe parcursul scrierii acestei cărţi. Mulţumiri speciale merg şi către Erin Santos, pentru numeroasele ei contribuţii intelectuale şi editoriale la acest text. Mulţumiri colegilor mei de la Pepperdine, în special Dianei Beck pentru sprijinul privind manuscrisul şi lui Ramy Rizkallah pentru continuul său sprijin tehnic. Mulţumiri speciale merg şi către colegii mei Peter Murphy şi Daniel Franklin, pentru încrederea faţă de munca mea şi pentru că m‑au ajutat să o dezvălui în faţa unui public mai larg. Mulţumirile se îndreaptă şi către Lisa Shapiro şi Megan Marcus pentru încurajările lor şi contribuţia la această carte.

Predarea bazată pe atașament n Mulţumiri


Poţi rezista invaziei unei armate, dar nu şi unei idei căreia i‑a sosit timpul. Victor Hugo


Partea I Creierul social


Capitolul 1

Puterea ataşamentului Fiecare copil are nevoie de un campion. Rita Pierson1

În acest prim capitol pun bazele a ceea ce va urma, definind şi discutând patru principii esenţiale — triburile, ataşamentul sigur, neuroplasticitatea şi cercurile de lucru — toate fiind nucleul unei clase bazate pe ataşament. Înainte de toate însă, voi descrie câteva dintre asumpţiile pe care este fundamentat sistemul de educaţie actual şi motivele pentru care eşuează în cazul atâtor de mulţi elevi. Povestea despre educaţie pe care urmează să o spun se bazează pe modul în care creierul uman a evoluat pentru a învăţa. Este o poveste cu rădăcini adânci în istoria speciei noastre, oglindită în tradiţiile noastre religioase, în politică şi în modul în care avem grijă unii de ceilalţi. Este povestea noastră. Rita Pierson — pedagog şi consilier şcolar din SUA, implicată activ în acţiunile de perfecționare a profesorilor şi de creştere a calităţii educaţiei. Mesajul ei a căpătat vizibilitate prin intermediul prelegerilor Ted Talks. A decedat în 2013. (N.t.)

1

Predarea bazată pe atașament n Puterea ataşamentului


14

Evoluţia prin intermediul selecţiei naturale a fost maniera lui Charles Darwin de a explica modul în care animalele se transformă de‑a lungul mai multor generaţii, pentru a se adapta cerinţelor în schimbare ale mediului. Conform acestei teorii, diversitatea animalelor, împreună cu reproducerea selectivă au dictat creşterea gâtului girafelor astfel încât acestea să ajungă la frunzele de pe ramurile de sus, dar şi forma ciocului păsării colibri, pentru a oglindi forma florilor care îi conţin hrana. Teoria lui Darwin poate fi aplicată şi asupra modului în care a evoluat creierul nostru. La urma urmei, dacă gâturile şi ciocurile pot trece prin schimbări adaptative, de ce nu s‑ar întâmpla la fel şi cu creierul? Pare limpede că, de‑a lungul miilor de generaţii de dinaintea naşterii noastre, creierul uman s‑a modificat semnificativ. E posibil ca una dintre cele mai importante schimbări să fi fost evoluţia creierului într‑un organ social. Acest lucru înseamnă că adaptările care au determinat selecţia naturală au trecut de la mediul fizic la cel social. Iar acest lucru înseamnă, la rândul său, că cei care relaţionează cel mai bine vor supravieţui cel mai bine. Pentru cea mai mare parte a ultimilor 100 000 de ani, oamenii au trăit în grupuri mici de indivizi înrudiţi îndeaproape, numite în general triburi. Triburile erau mediile noastre sociale, iar indivizii cu abilităţi sociale mai bune aveau şanse mai mari de a se reproduce. În aceste mici grupuri s‑au împletit căile prin care ne ataşăm şi învăţăm. Pornind de la relaţia dintre ataşament şi învăţare, putem îmbunătăţi educaţia prin simularea acelor elemente sociale şi emoţionale caracteristice grupurilor, în care creierul nostru a evoluat pentru a învăţa.

LOUIS COZOLINO


15

Tribul este un grup de indivizi legaţi laolaltă de timpul pe care‑l împart, de familiaritate, afecţiune şi un scop comun. Triburile reprezintă mediile sociale la care s‑a adaptat creierul nostru de‑a lungul a nenumărate generaţii. Un trib este un super‑organism, ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul său au şanse mai bune de a supravieţui împreună decât separat. Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depăşeşte adesea nevoile individuale, ceea ce duce la protejarea altora, sacrificiu de sine şi alte forme de comportament altruist.

Aceeaşi măsură potrivită pentru toţi Dăm formă clădirilor noastre, după care clădirile ne dau nouă formă. Winston Churchill

Transmiterea cunoştinţelor era în mod tradiţional îndeplinită de rudele apropiate şi de bătrânii tribului, obicei care s‑a pierdut în mare măsură în timpul Revoluţiei Industriale. Societatea a fost atât de orbită de miile de produse care se revărsau de pe liniile de asamblare, încât am început să ne educăm copiii în aceeaşi manieră. Ne‑am imaginat valuri de elevi revărsându‑se din şcoli înspre birouri şi fabrici, pentru a crea şi mai multe produse. Ideea că oamenii au evoluat pentru a se ataşa şi a învăţa unii de la ceilalţi s‑a pierdut.

Predarea bazată pe atașament n Puterea ataşamentului


16

Deşi provocările educaţiei contemporane sunt numeroase, trei dintre acestea reies ca fiind în special relevante în lumina a ceea ce cunoaştem despre creierul uman. În primul rând, şcolile, asemeni fabricilor, presupun de obicei absorbţia unor materiale brute şi uniforme. Elevii sunt însă unici. Ei provin din toate clasele şi culturile, au o gamă largă de abilităţi (şi dizabilităţi) sociale, emoţionale şi cognitive. Cu toate acestea, şcolile sunt delegate să le predea tuturor elevilor folosind aceleaşi metode, materiale şi standarde. Indiferent dacă elevii sunt pregătiţi şi capabili să înveţe sau dacă profesorii lor au timpul, pregătirea şi resursele pentru a‑i educa, succesul se măsoară prin testele standardizate — măsura de control a calităţii din educaţia industrială. În al doilea rând, profesorii nu sunt nişte rotiţe interşanjabile dintr‑un utilaj industrial, angrenate în repetarea rapidă a anumitor comportamente. Profesorii, asemeni elevilor lor, sunt indivizi unici, iar natura, calitatea şi unicitatea relaţiei profesor–elev sunt cele care creează posibilităţile pentru învăţare. Acest lucru este adevărat mai ales în cazul copiilor cu cerinţe speciale, care au nevoie de o mai mare flexibilitate în stabilirea relaţiilor şi accesarea programei. Aşa cum veţi vedea în capitolele care vor urma, dezacordul fundamental dintre educaţia industrială şi procesul învăţării umane conţine seminţele pentru abandonul şcolar şi pentru epuizarea profesorilor. În al treilea rând, spre deosebire de uzine, nu avem siguranţa produsului final pe care‑l ţintim. Educaţia ar trebui să‑i pregătească pe tineri pentru viitor — dar care viitor? Oamenii care iau acum decizii privind curricula au fost educaţi înainte de perioada internetului, a computerelor personale şi chiar a roboţilor telefonici. Lumea se schimbă atât de rapid, încât este

LOUIS COZOLINO


greu de ştiut care sunt cunoştinţele şi abilităţile de care vor avea nevoie copiii peste douăzeci de ani sau chiar peste zece ani de‑acum încolo. În absenţa unor obiective clare, este aproape imposibil să măsori adevărata eficienţă a unei curricule. Atunci când performanţa la teste reprezintă măsura succesului, elevul bun este acela care poate stoca şi‑şi poate reaminti date, cu minime nemulţumiri şi distrageri ale atenţiei. Un astfel de elev este recompensat pentru retenţia informaţiei şi pentru „civism“ (complianţă), dar este oare aceasta formula pentru succesul viitor? Profesorilor le revine sarcina de a se implica, de a se ataşa şi de a le preda copiilor în lumea reală. Elevii nu sunt materiale brute uniforme, ci o colecţie diversă de fiinţe umane vii, care respiră, au personalităţi şi poveşti de viaţă complexe. Atunci când înlături materialele uniforme şi ştergi rezultatele, e nevoie de profesori creativi care să‑şi pună umanitatea la bătaie şi care pot lua decizii pentru fiecare caz în parte. Predarea presupune un set complex de abilităţi, ceea ce este foarte diferit de munca la linia de asamblare. Dacă vrem să progresăm, va trebui să acceptăm că un model educaţional unic, care să li se potrivească tuturor, este condamnat să eşueze în cazul multor elevi, dacă nu cumva în cazul celor mai mulţi. Dacă tot suntem aici, haideţi să recunoaştem că, deşi există o retorică bogată privind pregătirea elevilor pentru viitor, avem prea puţine informaţii serioase. Nu avem nicio idee dacă ar trebui să limităm sau să încurajăm accesul la reţelele sociale, jocuri pe computer, televiziune şi alte forme de media. Nu ştim dacă aceste activităţi dăunează dezvoltării lor intelectuale şi interpersonale sau dacă‑i pregătesc mai bine pentru lumea din viitor.

17

Predarea bazată pe atașament n Puterea ataşamentului


18

Va fi oare de vreun ajutor pentru copiii viitorului lectura marilor opere literare, studiul filosofiei antice sau cunoaşterea tainelor matematicii? Ar trebui să încurajăm mintea deschisă şi gândirea liberă sau să împingem către acumularea de date şi folosirea motoarelor de căutare? Ar trebui oare ca în prim planul educaţiei să se afle responsabilitatea socială, empatia şi mindfulness‑ul, pe măsură ce multiculturalismul devine o realitate tot mai cotidiană? Sentimentele noastre privind aceste problematici sunt la fel de puternice pe cât de slabe sunt cunoştinţele pe care le avem — eu cu siguranţă am propriile mele preferinţe şi credinţe — dar nimeni nu are răspunsurile.

Empatia este o idee pe care o dezvoltăm privind experienţa altor persoane, pe baza emoţiilor acestora la care asistăm, pe baza contextului în care sunt acele persoane şi a emoţiilor pe care le evocă în noi. Este întotdeauna important să ne amintim că empatia este o ipoteză referitoare la o altă persoană, ipoteză care are nevoie de verificare din partea persoanei respective. Mindfulness este un termen folosit pentru a descrie capacitatea de a reflecta asupra experienţei noastre interioare. Punctul central al acestei reflecţii poate fi dat de fluxul gândurilor conştiente, de senzaţiile fizice sau de experienţele emoţionale şi de imaginile evocate de acestea.

LOUIS COZOLINO


Știinţă şi educaţie

19

Educaţia este o descoperire treptată a propriei noastre ignoranţe. Will Durant2

De la crearea lor, şcolile publice din America au servit drept instrument de omogenizare culturală. Se sperase de multă vreme ca o şcoală de succes să îi cizeleze pe membrii minorităţilor culturale în americani „adevăraţi“, convertindu‑i la valorile şi comportamentele majorităţii nord‑europene. Pentru asta era nevoie de un nivel obligatoriu de ruşine culturală, de abandonarea valorilor tradiţionale şi de idealizarea anglicizării. Din mai multe puncte de vedere, cultura a trecut de la anglocentrism la pluralism cultural, cu scopul integrării, egalităţii şi diversităţii. Pluralismul, cu toate avantajele sale, aduce în clasă o mulţime de noi provocări. Fiecare şcoală este încorporată în interiorul unei comunităţi deja existente ce leagă sute de familii prin intermediul copiilor lor. Trăinicia acestor legături depinde de sentimentul de parteneriat care se bazează pe un angajament comun faţă de educaţie. Într‑o comunitate sigură, cu familii durabile care valorizează educaţia, un educator competent poate face o treabă bună. Într‑o comunitate periculoasă, cu puţine resurse, familii destrămate şi indiferenţă faţă de educaţie, educatorul de succes trebuie să fie un supererou. Școlile actuale din zonele sărace ale oraşului înfăţişează o realitate mult mai dură pentru elevii afro‑americani, hispanici William James Durant (1885–1981) — scriitor, filosof şi istoric american, a lucrat o perioadă şi în învăţământ şi este cel mai bine cunoscut pentru lucrările The Story of Philosophy şi The Story of Civilization (N.t.).

2

Predarea bazată pe atașament n Puterea ataşamentului


20

şi asiatico‑americani decât am văzut vreodată până acum. Drogurile, violenţa şi furia din şcolile de azi ar fi părut un coşmar apocaliptic pe vremea când eram eu copil. Din nefericire, acest coşmar este o realitate cotidiană pentru nenumăraţi copii. Acum observăm efectele acestor medii terifiante asupra modului în care copiii gândesc despre ei înşişi şi asupra rolurilor pe care ajung să le joace în societate. Sistemul actual nu este prevăzut pentru a susţine toate nevoile diverse ale elevilor săi. Pe măsură ce problemele se agravează, educatorii se întorc înspre ştiinţă pentru răspunsuri. Se cheltuiesc milioane pe iPad‑uri, Smart Boards (table inteligente) şi medicaţie stimulantă, în timp ce pregătirea profesorilor în privinţa cultivării dezvoltării socio‑emoţionale este arareori discutată. Opinia mea este că soluţiile pentru multe dintre problemele educaţiei nu sunt tehnice, ci profund umane. Bazându‑ne pe ştiinţă, am subestimat în mod repetat înţelepciunea inerentă a culturii şi experienţei umane, dezvoltată de‑a lungul a milioane de ani. Iată un bun exemplu. Au fost descoperite comunităţi tribale actuale ce practică o agricultură răzleaţă, unde, în loc de un singur câmp, un fermier poate avea o duzină sau chiar mai multe grădini mici, larg răspândite. Acest lucru i‑a exasperat pe vesticii binevoitori, care s‑au plâns în legătură cu timpul irosit pentru a merge zilnic de la o grădină la alta — mai mult timp decât cel petrecut pentru a avea grijă de recolte. Încercările de a‑i lumina pe fermieri cu ajutorul tehnicilor moderne de agricultură s‑au dovedit inutile. Cu toate acestea, analizele ulterioare au arătat că, deşi agricultura răzleaţă aducea o producţie globală mai redusă, avea şi un alt rezultat — în niciun an nu se înregistra un eşec total al recoltei. Cu alte cuvinte, supravieţuirea fermierului depindea de păstrarea acestei metode mai puţin eficiente.

LOUIS COZOLINO


Înţelepciunea fermierului fusese modelată de mii de ani de selecţie naturală. Familiile care practicau agricultura răzleaţă — la altitudini diferite, pe coastele muntelui, în proximitatea apei — aveau cea mai mare probabilitate de supravieţuire. Vijeliile, inundaţiile, seceta sau animalele ierbivore care ar fi putut să distrugă una sau mai multe grădini nu reuşeau niciodată să le distrugă pe toate. E ceva ce ar putea suna surprinzător de familiar acelora dintre noi care îşi diversifică portofoliile de investiţii şi evită să‑şi pună toate ouăle într‑un coş. Înţelepciunea înnăscută integrată în această practică tribală le‑a fost la fel de invizibilă oamenilor de ştiinţă moderni precum le este valoarea ataşamentului sigur elev–profesor celor mai mulţi teoreticieni din domeniul educaţiei.

21

Ce are ştiinţa de oferit? Eu îmi modific opinia atunci când faptele se modifică. Tu ce faci? John Maynard Keynes3

Profesorii pun pe bună dreptate sub semnul întrebării valoarea experţilor care presară în teoria standardelor educaţionale cuvinte precum neuron, cortex şi sinapsă. Dar haideţi să nu aruncăm copilul odată cu apa din copaie. Am aflat câteva lucruri, inclusiv faptul că hrana adecvată are un impact măsurabil asupra memoriei şi învăţării, la fel şi somnul şi activitatea fizică. Adolescenţii 3

John Maynard Keynes (1883–1946), faimos economist britanic, considerat unul dintre fondatorii macroeconomiei teoretice moderne. (N.t.)

Predarea bazată pe atașament n Puterea ataşamentului

Predarea bazata pe atasament  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Predarea bazata pe atasament  

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2018. www.edituratrei.ro

Advertisement