arătam prea bătrâni; amândoi ne apropiam de vârsta mijlocie. Pe Atuul lui Sky, asta însemna în esenţă ceea ce însemnase în cea mai mare parte a istoriei omenirii: între patruzeci şi şaizeci de ani. Nu prea mult pentru jumătate dintr‑o viaţă de om. Dieterling şi cu mine ne păstraserăm forma fizică, însă nu în măsura în care să fim etichetaţi ca soldaţi activi. Musculatura sol‑ daţilor nu păruse niciodată tocmai umană, dar exagerările începu‑ seră încă de pe când eram ochi‑alb. Pe atunci puteai să pretinzi că aveai nevoie de muşchi amplificaţi pentru a‑ţi purta armele. Între timp echipamentele se îmbunătăţiseră, totuşi soldaţii pe care‑i vedeam în seara asta pe stradă aveau corpuri ce păreau că fuse‑ seră desenate de un creator de BD‑uri căruia îi plăceau exagerările absurde. Pe teren, efectul ar fi fost sporit de armele super‑uşoare care erau acum la modă: muşchii aceia uriaşi duceau arme pe care le‑ar fi putut manipula un copil. — Pe‑aici, a zis Vasquez. Localul lui se afla în una dintre structurile infecte din jurul bazei podului. Ne‑a condus pe o străduţă scurtă şi întunecoasă, apoi printr‑o uşă lipsită de însemne, flancată de holograme de şerpi. Spaţiul dinăuntru era o bucătărie de dimensiuni industriale, înţesată cu aburi denşi. Am mijit ochii şi mi‑am şters transpiraţia de pe frunte, aplecându‑mă pe sub o reţea de ustensile de gătit cu aspect letal. M‑am întrebat dacă Vasquez le utilizase vreodată în activităţi extraculinare. — De fapt, l‑am întrebat în şoaptă pe Dieterling, de ce‑l irită să i se spună Mână‑roşie? — E o poveste lungă şi nu se referă doar la mână. La răstimpuri câte un bucătar dezbrăcat până la brâu apă‑ rea din aburi, cu cine ştie ce treabă, cu faţa pe jumătate ascunsă îndărătul unei măşti respiratorii din plastic. Vasquez a vorbit cu doi dintre ei, în vreme ce Dieterling a luat ceva dintr‑o cratiţă — afundându‑şi fulgerător degetele în apa care clocotea — şi a gustat cu o expresie de curiozitate. — El e un amic de‑al meu, Tanner Mirabel, i‑a spus Vasquez bucătarului‑şef. Tipu‑a fost ochi‑alb, aşa că nu vă prostiţi cu el. O să stăm aici o vreme. Adu‑ne ceva de băut. Pisco sour. Mirabel, ţi‑e foame? — Nu tocmai. Şi cred că Miguel se şi serveşte deja. — Bravo. Cred însă că şobolanii nu‑s buni în seara asta, Şarpe. Dieterling a înălţat din umeri.
ORAŞUL ABISULUI
15