Pecetluite în istorie de Simon Sebag Montefiore

Colecție coordonată de

Livia Szász

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 1

12.08.2021 14:52:44

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 2

12.08.2021 14:52:44

SIMON SEBAG MONTEFIORE

PECETLUITE ÎN ISTORIE Scrisori care au schimbat lumea

Traducere din limba engleză și note de Irina Negrea

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 3

12.08.2021 14:52:44

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactare: Florin‑Răzvan Mihai Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Mihaela Gavriloiu Corectură: Andreea-Lavinia Dădârlat Dușa Udrea-Boborel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SEBAG MONTEFIORE, SIMON Pecetluite în istorie: scrisori care au schimbat lumea / Simon Sebag Montefiore; trad. din lb. engleză de Irina Negrea. – Bucureşti: Editura Trei, 2021 ISBN 978‑606‑40‑0998‑2 I. Negrea, Irina (trad.)

82‑6

Titlul original: Written in History Autor: Simon Sebag Montefiore Copyright © Simon Sebag Montefiore 2018 First published by Weidenfeld, London Copyright © Editura Trei, 2021 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 4

12.08.2021 14:52:44

Pentru Lily Bathsheba

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 5

12.08.2021 14:52:45

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 6

12.08.2021 14:52:45

Cuprins Introducere Dragoste Henric al VIII‑lea către Anne Boleyn, mai 1528 Frida Kahlo către Diego Rivera, nedatat Thomas Jefferson către Maria Cosway, 12 octombrie 1786 Ecaterina cea Mare către prințul Potemkin, cca 19 martie 1774 Iacob I către George Villiers, duce de Buckingham, 17 mai 1620 Vita Sackville‑West către Virginia Woolf, 21 ianuarie 1926 Corespondența dintre Soliman Magnificul și Hŭrrem Sultan, anii 1530 Anaïs Nin către Henry Miller, cca august 1932 Alexandra către Rasputin, cca 1909 Horatio Nelson către Emma Hamilton, 29 ianuarie 1800 Napoleon Bonaparte către Josephine, 24 aprilie 1796 Aleksandru al II‑lea către Katia Dolgorukaia, ianuarie 1868 Iosif Stalin către Pelagheia Onufrieva, 29 februarie 1912 Familie Elisabeta I către Maria I a Angliei, 16 martie 1554 Vilma Grünwald către Kurt Grünwald, 11 iulie 1944 Kadashman‑Enlil I către Amenhotep al III‑lea, cca 1370 î.Hr. Oliver Cromwell către Valentine Walton, 4 iulie 1644 Toussaint L’Ouverture către Napoleon, 12 iulie 1802 Aleksandru I către sora sa, Ekaterina, 20 septembrie 1805 Carol I către Carol al II‑lea al Angliei, 29 noiembrie 1648

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 7

13 24 25 27 30 33 34 35 37 40 41 44 46 48 49 51 52 54 56 58 58

12.08.2021 14:52:45

8

Pecetluite în istorie

Svetlana Stalina către tatăl ei, Stalin, mijlocul anilor 1930 Augustus către Caius Caesar, 23 septembrie 2 d.Hr. Iosif al II‑lea către fratele său, Leopold al II‑lea, 4 octombrie 1777 Ramses cel Mare către Hattusilis, regele hitiților, 1243 î.Hr. Creație Michelangelo către Giovanni da Pistoia, 1509 Wolfgang Amadeus Mozart către verișoara sa, Marianne, 13 noiembrie 1777 Honoré de Balzac către Ewelina Hánska, 19 iunie 1836 Picasso către Marie‑Thérèse Walter, 19 iulie 1939 John Keats către Fanny Brawne, 13 octombrie 1819 T.S. Eliot către George Orwell, 13 iulie 1944 Curaj Sarah Bernhardt către Mrs. Patrick Campbell, 1915 Fanny Burney către sora ei, Esther, 22 martie 1812 David Hughes către părinții săi, 21 august 1940 Descoperire Ada Lovelace către Andrew Crosse, cca 16 noiembrie 1844 Wilbur Wright către Smithsonian Institution, 30 mai 1899 John Stevens Henslow către Charles Darwin, 24 august 1831 Regele Ferdinand de Aragon și regina Isabela a Castiliei către Cristofor Columb, 30 martie 1493 Cristofor Columb către Ferdinand și Isabela, 29 aprilie 1493 Turism Anton Cehov către Anatoli Koni, 16 ianuarie 1891 Gustave Flaubert către Louis Bouilhet, 15 ianuarie 1850 Război Petru cel Mare către Ecaterina I, 27 iunie 1709 Napoleon către Josephine, 3 decembrie 1805 Dwight D. Eisenhower către trupele Aliaților, 5 iunie 1944 Ekaterina, ducesă de Oldenburg, către fratele ei, Aleksandru I, 3 septembrie 1812

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 8

61 61 62 63 65 66 69 70 71 73 75 76 80 83 85 86 87 88 93 96 98 99 100 101

12.08.2021 14:52:45

Cuprins

Filip al II‑lea către ducele de Medina Sidonia, 1 iulie 1588 Hārūn ar‑Rașid către Nicefor I Logotetul, 802 d.Hr. Rasputin către Nicolae al II‑lea, 17 iulie 1914 Sânge Piankh către Nodjmet, cca 1070 î.Hr. Vladimir Lenin către bolșevicii din Penza, 11 august 1918 Iosif Stalin către Kliment Voroșilov, 3 iulie 1937 Mao Zedong către Gărzile Roșii de la Școala Secundară afiliată Universității Tsinghua, 1 august 1966 Iosip Broz Tito către Iosif Stalin, 1948

9

101 102 103 104 104 106 106 108

Distrugere Theobald von Bethman‑Hollwegg către contele Leopold Berchtold, 6 iulie 1914 Harry Truman către Irv Kupcinet, 5 august 1963

109 111

Dezastru Pliniu cel Tânăr către Tacit, cca 106/107 d.Hr. Voltaire către dl Tronchin, 24 noiembrie 1755

113 116

Prietenie Căpitanul A.D. Chater către mama lui, Crăciun 1914 Marc Antoniu către Octavian (ulterior, Augustus), cca 33 î.Hr. Corespondența dintre Karl Marx și Friedrich Engels, iulie 1862–noiembrie 1864 Franklin D. Roosevelt către Winston Churchill, 11 septembrie 1939 Adolf Hitler către Benito Mussolini, 21 iunie 1941 Corespondența dintre prințul Potemkin și Ecaterina cea Mare, cca 1774 Frivolități Georg von Hülsen către Emil von Görtz, 1892 Marchizul de Sade către „tâmpiții de nemernici care mă chinuiesc“, 1783 Corespondența dintre împărăteasa Alexandra și Nicolae al II‑lea, 1916

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 9

118 120 121 126 127 132 134 135 137

12.08.2021 14:52:45

10

Pecetluite în istorie

Decență Maria Terezia către Maria Antoaneta, 30 iulie 1775 Mahatma Gandhi către Hitler, 24 decembrie 1940 Abraham Lincoln către Ulysses S. Grant, 13 iulie 1863 John Profumo către Harold Macmillan, 5 iunie 1963 Jacqueline Kennedy către Nikita Hrușciov, 1 decembrie 1963 Babur către fiul său, Humayun, 11 ianuarie 1529 Émile Zola către Félix Faure, 13 ianuarie 1898 Lorenzo Magnificul către Giovanni de Medici, 23 martie 1492 Libertăți Emmeline Pankhurst către Uniunea Feminină Socială și Politică, 10 ianuarie 1913 Rosa Parks către Jessica Mitford, 26 februarie 1956 Nelson Mandela către Winnie Mandela, 2 aprilie 1969 Abram Hannibal către Petru cel Mare, 5 martie 1722 Corespondența dintre Simón Bolivar, Manuela Sáenz și James Thorne, 1822–1823 Destin Oscar Wilde către Robert Ross, 28 februarie 1895 Corespondența dintre Alexander Hamilton și Aaron Burr, iunie 1804 Van Ness către Pendleton, 26 iunie 1804 Anonim către Lord Monteagle, octombrie 1605 Babur către Humayun, 25 decembrie 1526 Nikita Hrușciov către John F. Kennedy, 24–26 octombrie 1962 Aleksandr Pușkin către Jacob von Heeckeren, 25 ianuarie 1837 Putere Stalin către Valeri Mejlauk, aprilie 1930 Churchill către Roosevelt, 20 mai 1940 Corespondența dintre Richard I și Saladin, octombrie–noiembrie 1191 Arthur James Balfour către Lordul Rothschild, 2 noiembrie 1917 George Bush către Bill Clinton, 20 ianuarie 1993 Niccolò Machiavelli către Francesco Vettori, 3 august 1514

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 10

140 141 144 145 146 148 149 153

155 157 158 160 161 164 165 170 171 172 174 178 181 181 182 184 185 186

12.08.2021 14:52:45

Cuprins

Henric al VII‑lea către „bunii [săi] prieteni“, iulie 1485 John Adams către Thomas Jefferson, 20 februarie 1801 Corespondența dintre ducele de Marlborough, regina Anna și Sarah, ducesă de Marlborough, 13 august 1704 Donald J. Trump către Kim Jong‑un, 24 mai 2018 Pierderea puterii Abd er‑Rahman al III‑lea către fiii săi, 961 d.Hr. Simon Bar Kohba către Yeshua, cca 135 d.Hr. Ammurapi către regele din Alashiya, cca 1190 î.Hr. Aurangzeb către fiul său, Muhammad Azam Shah, 1707 Bolivar către José Flores, 9 noiembrie 1830 Despărțire Leonard Cohen către Marianne Ihlen, iulie 2016 „Henriette“ către Giacomo Casanova, toamna lui 1749 Churchill către soția sa, Clementine, 17 iulie 1915 Nikolai Buharin către Stalin, 10 decembrie 1937 Franz Kafka către Max Brod, iunie 1924 Walter Raleigh către soția sa, Bess, 8 decembrie 1603 Alan Turing către Norman Routledge, februarie 1952 Che Guevara către Fidel Castro, 1 aprilie 1965 Robert Ross către More Adey, 14 decembrie 1900 Lucreția Borgia către Leon al X‑lea, 22 iunie 1519 Adrian către Antoninus Pius (și către sufletul său), 10 iulie 138 d.Hr.

11

187 189 189 191 193 194 195 195 196 198 199 200 202 205 206 209 210 212 214 216

Cuvinte de mulțumire

217

Mențiuni de copyright

218

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 11

12.08.2021 14:52:45

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 12

12.08.2021 14:52:45

Introducere Dragă cititorule, Nimic nu se poate compara cu o scrisoare, când vine vorba de instan‑ taneitate și autenticitate. Noi, oamenii, avem instinctul de a consemna sentimentele și amintirile noastre, care altminteri s‑ar pierde în timp, și de a le împărtăși celorlalți. Simțim nevoia cu disperare să confirmăm relații, legături de dragoste sau de ură, căci lumea nu este niciodată imo‑ bilă și viețile noastre sunt o serie de începuturi și sfârșituri: consemnân‑ du‑le pe hârtie, simțim, probabil, că putem să le facem mai reale, aproape eterne. Scrisorile sunt antidotul literar la vremelnicia vieții și, desigur, la zbuciumul superficial al internetului. Goethe, care a cugetat îndelung la farmecul scrisorilor, vedea în ele „cea mai semnificativă amintire pe care un om o poate lăsa în urma sa“. Or, asemenea instincte sunt îndreptățite: multă vreme după moartea protagoniștilor, scrisorile lor dăinuie încă. Iar în materie de politică, diplomație și război, un ordin sau o promisiune trebuie să fie confirmate prin documente. Așadar, nenumărate lucruri diverse sunt împlinite prin intermediul scrisorilor, și noi aici le celebrăm pe toate.

Au existat multe culegeri de scrisori ciudate și nostime, însă cele din volumul de față au fost alese nu doar fiindcă sunt amuzante, ci pentru că au schimbat întru câtva treburile omenești, fie în pace sau război, în artă sau cultură. Grație lor, putem întrezări crâmpeie din vieți fascinante, prin ochii unui geniu, ai unui monstru ori ai unui om obișnuit. Avem aici scrisori din multe culturi, tradiții, tărâmuri, rase: din Egiptul străvechi și Roma Antică până în America, Africa, India, China și Rusia timpurilor

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 13

12.08.2021 14:52:45

14

Pecetluite în istorie

moderne, unde s‑a desfășurat o mare parte din munca mea de cercetare și creație — astfel se explică și prezența multor ruși, de la Pușkin la Stalin, în acest volum. Aici, printre alte lucruri, se regăsesc lupte pentru drepturi pe care noi le considerăm acum esențiale, dar și ordine pentru crime pe care le socotim intolerabile. Aici, de asemenea, sunt reunite scrisori de dragoste și epistole ce dezvăluie setea de putere a unor împărătese, actrițe, tirani, artiști, compozitori, poeți.

Am selectat scrisori compuse de faraoni acum trei mii de ani, păstrate în biblioteci uitate din cetăți năruite, și scrisori întocmite în acest secol.

Neîndoielnic, genul epistolar a cunoscut o vârstă de aur: cei cinci sute de ani socotiți din Evul Mediu până la folosirea pe scară largă a telefonului în anii 1930, după care s-a înregistrat o descreștere abruptă în anii 1990, odată cu apariția telefonului mobil și a internetului. M‑am convins eu însumi de acest fapt, când efectuam cercetări în arhive despre Stalin. În perioada anilor 1920 și 1930, Stalin scria lungi scrisori și note adresate anturajului său și, de asemenea, unor străini, mai ales când era în vacanță în sud, însă, din momentul punerii în funcțiune a unei linii telefonice sigure, scrisorile lui s‑au oprit brusc.

După cum era și firesc, scrisorile au fost folosite pe scară largă de că‑ tre ocârmuitori și elite la scurt timp după dezvoltarea scrisului, întrucât epistolele oficiale constituie instrumentul ideal de a guverna, și chiar mai mult decât atât. Pe parcursul ultimelor trei milenii, scrisorile au fost echivalentul mijloacelor de comunicare de azi: ziare, telefoane, radio, televiziune, e‑mail, texting, sexting și blogging, toate la un loc. Această antologie conține unele scrisori întocmite la origine cu litere cuneiforme, un străvechi sistem de scriere, folosind însemnele lăsate de un condei din trestie pe o tăbliță de lut moale și uscată apoi la soare, care a fost utilizat în Orientul Mijlociu în Epoca Bronzului și Epoca Fierului. De asemenea, sunt reproduse scrieri pe papirus, material fabricat din miezul tulpinilor de papirus, începând din mileniul al III‑lea î.Hr. Și, apoi, sunt scrisorile scrise pe pergament sau pe vélin — piele de vițel preparată prin uscare, special pentru scris —, utilizat până în momentul în care hârtia a fost inventată în China, în jurul lui 200 î.Hr. și, treptat, adusă prin Asia Centrală până în Europa. Acolo, datorită unui proces de manufacturare mai ieftin și mai simplu, începând din secolul al XV‑lea, hârtia a ajuns să fie un produs din ce în ce mai convenabil și accesibil pentru un număr mare de oameni. Schimbul de scrisori a atins punctul culminant între se‑ colul al XV‑lea și începutul secolului al XX‑lea, nu doar fiindcă hârtia era

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 14

12.08.2021 14:52:45

Introducere

15

ușor de procurat, ci și datorită îmbunătățirii condițiilor de deplasare și de distribuire prin curier, precum și grație dezvoltării serviciilor poștale.

Era totodată și o modalitate de comunicare mai mult decât practică, făcând parte dintr‑un nou sistem de orânduire, legislație și contract so‑ cial, implicând un guvernământ responsabil, finanțe controlabile și mo‑ ralitate publică. Mai presus de toate, era o nouă stare de spirit, cu idei novatoare și concepții moderne despre modul de trai, o valorizare a vieții private, precum și un mijloc de promovare, alături de o percepere tot mai intensă a societății internaționale și a conștiinței de sine.

Unele scrisori vizau dobândirea notorietății, altele urmăreau să ră‑ mână absolut secrete. Această varietate a utilizării lor constituie una dintre bucuriile unui asemenea florilegiu. În marea lor majoritate, scri‑ sorile se refereau la chestiuni practice banale ce nu prezintă prea mult interes: comandarea unor mărfuri, achitarea unor facturi, aranjarea unor întâlniri. La apogeul genului epistolar ca artă și instrument, persoanele educate își petreceau multe ceasuri pe zi la masa lor de lucru, uneori sub lumina pală a unui sfeșnic, scriind obsesiv. Ecaterina cea Mare se caracteriza singură depreciativ drept o „grafomană“ (se definea și drept o „plantomană“, fiindcă era pasionată de grădinărit). Singurul mod de a conduce un imperiu, un război, un stat era prin a compune frenetic scrisori. Pentru scriitori, reprezenta o modalitate de a‑și proiecta existența dincolo de odaia lor, dincolo de casa, satul, țara lor, de a se apropia de alte lumi și de visuri îndepărtate. Era o îndatorire vlăguitoare fizic și un amuzament; e‑mailurile și mesajele electronice nu sunt nici pe departe așa de anevoios de compus, în schimb, sunt, poate, prea ușoare și atât de informale, încât nici nu mai respectăm puterea cuvintelor propriu‑zise, deși, desigur, concizia, rapiditatea și emoția transmise induc o depen‑ dență de aceste mesaje, considerată specifică vieții moderne. Până la în‑ ceputul secolului XX, puțini oameni, chiar și dintre șefii de stat, aveau secretari însărcinați să îi ajute în gestionarea vastei lor corespondențe, iar majoritatea dintre ei obișnuiau să răspundă și să își pecetluiască (parțial, din rațiuni de securitate) singuri scrisorile — incluzând aici autori epis‑ tolari prezenți în această carte, cum ar fi Lincoln, Ecaterina cea Mare și Nicolae al II‑lea, care își sigila singur scrisorile.

Desigur, autorii nu spun întotdeauna adevărul în epistolele lor și poate exista un proces de editare, în urma căruia unele scrisori sunt dis‑ truse, în timp ce altele sunt păstrate. Dar în ambele variante, scrisoarea reflectă un moment de trăire unic în timp — ceea ce Goethe numea

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 15

12.08.2021 14:52:45

16

Pecetluite în istorie

„un suflu instantaneu de viață“. Nenumărate scrisori au fost arse pentru a distruge dovezi privind înțelegeri secrete și iubiri interzise. Asemenea iaduri literare se întâmplau frecvent în familiile din Epocile Victoriană și Eduardiană după decesul unor nobili — inclusiv în familia mea. Însă, să distrugi o scrisoare, considera Goethe, fie și din rațiuni de discreție, înseamnă să distrugi viața însăși.

Scrierile istorice — asemenea jurnalismului contemporan — sunt pline de cleveteli, speculații, minciuni, certuri și calomnii. Când citim un ziar tabloid sau un website de cancanuri, știm că, probabil, jumătate din informații sunt false; îmbucurător în cazul scrisorilor personale este faptul că sunt veridice. Nu depindem de cleveteli: putem auzi vorbele autentice. Bunăoară, așa vorbea Stalin cu acoliții lui; așa i se adresa dră‑ găstos Hŭrrem lui Soliman Magnificul sau Frida Kahlo lui Diego Rivera; și pe urmă, desigur, există scrisorile revoltător de scatologice, expediate de Mozart verișoarei lui, Marianne.

Scrisorile se pot încadra în tipologii diferite. În primul rând, sunt cele publice. Mao Zedong lansează Revoluția Culturală printr‑o scrisoare către studenți, în care le ordonă să își atace superiorii; Balfour promite o patrie a evreilor; în scrisoarea intitulată „J’accuse“, Émile Zola înfierează Franța pentru rasismul și antisemitismul ei. În secolului XXI, din păcate, un asemenea protest rămâne teribil de actual și, de aceea, absolut nece‑ sar în această nouă epocă de antisemitism virulent pe ambele maluri ale Atlanticului, nu numai din partea dreptei politice, ci și, din ce în ce mai mult, îndeosebi în Marea Britanie, din partea stângii socialiste populare, o tendință josnică întorcându‑ne în timp la epurările antisemite ale lui Stalin. Dar, de fapt, mișcarea duce și mai departe în trecut: marxismul este la modă din nou. Am adăugat câteva neprețuite scrisori între cei doi creatori ai marxismului, Karl Marx și Friedrich Engels, care, prin rasis‑ mul și antisemitismul lor atroce și fără perdea, îi pot surprinde pe cei care îi consideră militanți altruiști și nobili pentru onestitate și egalitate între oameni. Dimpotrivă, scrisorile lor sunt presărate cu apelative ca „negro‑ tei“ și „jidan“ sau cu reflecții despre mădularul de evreu al rivalului lor, Lassalle. Aceste lucruri îi pot șoca pe unii cititori. În secolele dinainte ca presa să devină un mijloc de comunicare popular, multe scrisori aveau rostul de a fi recopiate pentru a fi distribuite pe scară largă în societate. Astfel, scrisorile publice care făceau obiectul corespondenței dintre personaje ilustre, cum erau Voltaire și Ecaterina cea Mare, erau savurate în saloanele literare din întreaga Europă. Același

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 16

12.08.2021 14:52:45

Introducere

17

lucru este valabil și în cazul unui alt tip de scrisoare oficială: anunțul unei victorii sau al unei înfrângeri militare. Chiar și la sfârșitul bătăliilor, când câmpurile de luptă erau înțesate de victime zvârcolindu‑se în agonie ori sfârtecate în bucăți, generalii extenuați se așezau în adăposturi năruite sau la mese de lucru improvizate sub cerul liber pentru a redacta toată noaptea scrisori menite să vestească lumii victoriile lor. După triumful în bătăliile de la Poltava, Austerlitz și Blindheim, Petru cel Mare, Napoleon și, respectiv, Marlborough au dat de știre lumii despre izbânda lor, deși se lăudau și în particular în fața amantelor și soțiilor lor. „Vino aici să ne feliciți!“, îi scrie Petru cel Mare consoartei lui.

Până de curând, toate tratativele și ordinele, îndeosebi cele politice și militare, erau consemnate în scrisori ce nu trebuiau să fie aduse la cu‑ noștința opiniei publice. În acest volum veți citi rândurile disprețuitoare adresate de Ramses cel Mare regelui hitit Hattusilis. Un mileniu mai târziu, Marc Antoniu îi scrie lui Octavian (viitorul împărat Augustus) pentru a se plânge de faptul că nu are nicio relevanță politică dacă el „i‑o trage“ Cleopatrei, deși e limpede că acest lucru are relevanță. Facem din nou un salt peste un mileniu: Saladin și Richard Inimă de Leu negociază împărțirea Țării Sfinte. Pe urmă, mergem înainte cu încă cinci sute de ani: Filip al II‑lea îi dă ordin amiralului Medina Sidonia să preia condu‑ cerea Armadei împotriva Angliei, deși acesta considera că acțiunea era sortită eșecului. Încă patru veacuri și putem admira spiritul generos al lui Lincoln într‑o scrisoare către generalul Grant. Și nu există nicio co‑ respondență mai importantă în secolul XX decât aceea dintre Roosevelt și Churchill, în timpul lunilor de crâncenă disperare din 1940. În seara dinainte să invadeze Rusia Sovietică, Hitler, ajuns la apogeul fanfarona‑ dei și trufiei sale, își dezvăluie motivele într‑o scrisoare către aliatul său Mussolini. Și mai există o scrisoare aici, care nu a fost trimisă niciodată: ordinul lui Eisenhower adresat armatei, dacă D‑Day ar fi dat greș.

Pe urmă, există un gen special de scrisori, deopotrivă politice și per‑ sonale, acestea fiind relevante îndeosebi în cazul autocrației, formă de guvernare în care viața intimă a cârmuitorului are semnificații de ordin politic. Așa cum putem vedea în multe dintre noile autocrații ale seco‑ lului XXI, când autoritatea conducătorului este absolută, tot ceea ce este personal devine și politic. Scrisoarea de dragoste a lui Henric al VIII‑lea către Anne Boleyn și epistola afectuoasă a lui Iacob I către chipeșul său favorit, ducele de Buckingham, au o importanță politică — preferin‑ țele amoroase ale suveranului călăuzind guvernarea națiunii. Distracțiile

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 17

12.08.2021 14:52:45

18

Pecetluite în istorie

dezgustătoare, implicând de obicei anusuri și cârnați, organizate pentru kaizerul Wilhelm al II‑lea de către curtenii lui dezvăluie crasa incompe‑ tență ce amenința pacea Europei. Ecaterina cea Mare și prințul Potemkin, amanți și parteneri politici totodată, sunt niște romantici sentimentali, precum și politicieni lucizi. În corespondența lor există câteva scrisori care se întind pe câte zece sau cincisprezece pagini, unde sunt discutate toate aspectele puterii: diplomație, război, finanțe, relații personale. Dar sunt acoperite și chestiunile de ordin casnic și familial: colecționarea de obiecte de artă, construirea unor case, legătura lor sexuală și, desigur, sănătatea lor — nicio scrisoare din secolul al XVIII‑lea nu poate fi com‑ pletă fără o discuție despre hemoroizi. Scurtele lor scrisori de dragoste se aseamănă cu e‑mailurile și mesajele electronice de azi. Epistolele de acest fel nu aveau rostul de a fi citite decât de către destinatarii lor, însă majoritatea au fost păstrate după moartea autorilor. Potemkin a murit pe un câmp sălbatic din Moldova, strângând la piept un pachet cu scrisorile Ecaterinei, legate cu o panglică, și plângând în timp ce le citea.

O asemenea corespondență cu adevărat privată celebrează dragostea și sexul, însă acestea erau scrisori pe care autorii lor le țineau ferecate sub cheie. Aleksandru al II‑lea și amanta lui (ulterior, soție) Katia și‑au trimis cele mai erotice scrisori compuse vreodată de un șef de stat. La vremea respectivă, presupuneau că nimeni nu avea să le vadă vreodată — cu toate acestea, iată‑ne acum citind scrisorile lui: Vita Sackville‑West și Virginia Wolf; Napoleon și Josephine; Emma Hamilton și Nelson. Co‑ respondența lui Balzac cu admiratoarea lui poloneză, frumoasa contesă Hanska, este plină de pasiune. Cei doi s‑au îndrăgostit — înainte de a se fi întâlnit — doar prin intensitatea scrisorilor. Corespondența lui Anaïs Nin cu Henry Miller este atât de înfierbântată de sexualitate, atât de im‑ pregnată de lascivitate, încât aproape mustește de senzualitate. „Mai mult decât ar putea săruturile face“, scria John Donne, „scrisorile contopesc sufletele.“ Și trupurile.

Firește, am ales scrisori intime dezvăluind durerea, dar și plăcerea, scrisori punctând sfârșitul iubirii, dar și începutul ei: una dintre cele mai remarcabile epistole, prea puțin cunoscută, de altfel, este „conversația“ lui Thomas Jefferson dintre Capul și Inima lui, trimisă tinerei lui amante care îl părăsește. Este, probabil, una dintre cele mai strălucite analize ale nebuniei iubirii din câte s‑au scris vreodată, iar caracterul ei pătrunzător nu este deloc surprinzător, dacă ne gândim că acesta este chiar autorul Declarației de Independență a Americii.

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 18

12.08.2021 14:52:45

Introducere

19

În mod similar, Simón Bolivar încearcă să pună capăt legăturii lui amoroase cu Manuela Sáenz. Frumoasa Henriette, femeie măritată, în‑ torcându‑se la soțul ei, îi frânge inima lui Casanova, afemeiatul perfect.

Exact înainte să moară, Leonard Cohen își ia rămas‑bun de la iubita lui muribundă, care i‑a inspirat cele mai cunoscute cântece ale sale, inclusiv So Long, Marianne. Dintre toate aceste scrisori de adio eu o prefer pe a triumfătorului calif al Spaniei islamice, Abd er‑Rahman al III‑lea, care meditează pe patul de moarte că, din cincizeci de ani de glorie, el nu s‑a bucurat decât de paisprezece zile de fericire. Și puține scrisori par mai sfâșietoare decât agonia sufletească prin care a trecut Alan Turing din cauza persecuțiilor la care a fost supus pentru homosexualitatea lui. Și, bineînțeles, există și cumplita povară a unei rare scrisori de adio de la o soție către soțul ei în lagărele morții din timpul Holocaustului.

Unele dintre aceste scrisori relatează mari evenimente sau spectacole: Columb le raportează monarhilor săi despre „descoperirea“ Americii; Bă‑ tălia pentru Anglia este povestită în scrisoarea unui tânăr pilot, ucis în luptă la puțin timp după aceea; Cehov observă suferințele deținuților din insula Sahalin; Pliniu cel Tânăr vede distrugerea orașului Pompeii; Voltaire meditează asupra cutremurului din Lisabona, în 1755.

O subcategorie a ceea ce am putea numi turism include diverse aven‑ turi sexuale în locuri interesante, un tip de scrisoare întâlnit frecvent în secolele al XVIII‑lea și al XIX‑lea, când experiența modernă a călătoriilor de plăcere s‑a extins de la marile voiajuri ale aristocraților bogați la călă‑ toriile cu trenul ale clasei de mijloc, stabilind legături între locuri de pe întregul mapamond așa cum nu se mai întâmplase până atunci: Cehov și Flaubert descriu jovial întâlniri cu prostituate japoneze și tinere egiptene, în splendide pagini de proză.

Apoi există scrisori de familie, din care aflăm despre relațiile personale ale marilor bărbați de stat cu copiii lor, cum ar fi acești doi împărați din dinastia Marilor Moguli: Babur îl povățuiește pe fiul său să fie tolerant.

Iar Aurangzeb, pe patul de moarte, i se adresează în scris fiului său, în‑ tr‑o perioadă când imperiul lui se prăbușește. În timp ce așteaptă să fie judecat, Carol I Stuart își învață fiul cum să fie rege. Împărăteasa Maria Terezia o avertizează pe fiica sa, regina Maria Antoaneta, că aroganța o va distruge. Sau, invers, scrisori de la copii către părinți: Svetlana Sta‑ lina se joacă de‑a dictatorul și îi dă ordine tatălui ei, inclusiv cerându‑i să interzică temele pentru acasă în întreaga Uniune Sovietică timp de un an. Există, de asemenea, situațiile jenante din familie, care în cazul

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 19

12.08.2021 14:52:45

20

Pecetluite în istorie

monarhiilor capătă o amploare extraordinară. Viitoarea regină Elisabeta I o imploră pe sora ei, regina Maria I Tudor, poreclită „Maria cea Sânge‑ roasă“, să‑i cruțe viața. Iosif al II‑lea vine la Paris în calitate de consilier în probleme sexuale al surorii sale Maria Antoaneta, când regele Ludovic al XVI‑lea este incapabil să asigure consumarea căsătoriei lor.

Avertizarea anonimă privind Complotul prafului de pușcă este în sine decisivă în înfrângerea conspirației, având efectul de a schimba istoria dintr‑o trăsătură de condei. Rasputin în scrisoarea sa adresată lui Nicolae al II‑lea încearcă să împiedice izbucnirea Primului Război Mondial, dar nu reușește. Unele scrisori sunt prin ele însele porunci de a ucide: în no‑ tele lui, Stalin îi încurajează pe membrii poliției secrete să execute „duș‑ mani“ care sunt, de fapt, oameni nevinovați, iar Lenin ordonă frenetic execuții ale unor victime întâmplătoare. În urmă cu trei mii de ani, un ocârmuitor egiptean îi spune soției lui să omoare doi demnitari tineri și „să facă dispărute“ cadavrele lor. Una dintre epistolele mele favorite este nota laconică trimisă de Tito lui Stalin, în care liderul iugoslav amenința să trimită un asasin dacă omologul său sovietic va încerca din nou să îl ucidă.

O categorie specială se referă la autodistrugere: Oscar Wilde primește o scrisoare injurioasă de la tatăl iubitului lui, care îl face „somdomit“ (sic!); Alexander Hamilton și Aleksandr Pușkin ajung printr‑o serie de scrisori la duelurile din care li se va trage moartea. Într‑o altă catego‑ rie aparte, regăsim scrisorile de adio înaintea plecării pe ultimul drum: bunăoară, scrisoarea lui Sir Walter Raleigh către soția lui, înainte de a fi executat. Împăratul Adrian, dându‑și seama că e pe moarte, îi scrie fiului său adoptiv, Antoninus Pius, care îi urmează la tron. Bolivar, bolnav și vlăguit, blestemă cele două Americi. Kafka cere ca opera lui să fie dis‑ trusă. Și Kafka nu a fost singurul scriitor care să fi pus la îndoială valoarea operei sale: o altă temă privește chinurile și dezamăgirile procesului de creație, așa cum apar în unele scrisori, cum sunt cele ale lui Keats, despre dragoste și moarte; Michelangelo, despre angoasa resimțită când pictează Capela Sixtină; sau T.S. Eliot, critic înverșunat al noului roman scris de George Orwell, Ferma animalelor.

Aici veți citi, de asemenea, scrisori nemuritoare ce povestesc despre lupta curajoasă pentru libertate în Epoca Modernă, cum ar fi eliberarea sclavilor, dreptul la vot pentru femei și drepturile cetățenești ale afro‑ame‑ ricanilor. Toussaint L’Ouverture, care a condus revolta sclavilor din Ha‑ iti împotriva francezilor, în urma căreia s‑a întemeiat prima republică

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 20

12.08.2021 14:52:45

Introducere

21

independentă a negrilor de pe continentele americane, imploră să‑i fie cruțată familia. Nelson Mandela o îndeamnă pe soția lui, Winnie, să nu renunțe la speranță, nici chiar în regim de detenție într‑o închisoare.

Rosa Parks atacă segregația rasială în Alabama. Abram Hannibal — un sclav capturat, probabil, în Africa de Vest, iar apoi vândut la piața de sclavi din Istanbul, de unde a ajuns la Curtea țarului Rusiei — devine primul general negru din Europa. O serie de femei înzestrate se afirmă, în ciuda discriminărilor: Ada Lovelace scrie despre pasiunea ei pentru ști‑ ință; Fanny Burney și Manuela Sáenz sfidează necesitatea de a se supune unor căsnicii anoste, în care bărbatul deține rolul dominant; Emmeline Pankhurst îndeamnă la acțiuni violente menite să obțină dreptul la vot pentru femei.

Chiar dacă e‑mailul și telefonul au pus capăt vârstei de aur a scriso‑ rilor, acestea și‑au păstrat totuși puterea — de pildă, în diplomație. În 2018, când președintele Donald Trump a anulat summitul programat la Singapore cu tânărul și sângerosul dictator nord‑coreean Kim Jong‑un, mijlocul de comunicare ales este o scrisoare într‑un stil tipic „trumpian“.

Aceasta dă tonul unei corespondențe debordând de energie. Până la urmă, summitul a avut loc. După câteva zile, pe 6 iulie, conducătorul suprem Kim i‑a scris lui Trump: „Această însemnată primă întâlnire cu Excelența Voastră a marcat cu adevărat începutul unei călătorii semni‑ ficative.“ La scurt timp, Trump a împins lucrurile mai departe, lăudân‑ du‑se la un miting despre aventura lui epistolară cu liderul nord‑coreean: „Eu am fost foarte dur, iar el a fost la fel. Am tatonat amândoi terenul, ba înainte, ba înapoi. Apoi ne‑am înamorat, OK? Da, chiar așa. Mi‑a trimis scrisori frumoase, niște scrisori extraordinare.“ Indiferent care va fi viito‑ rul armamentului nuclear nord‑coreean, aceste declarații demonstrează cel puțin câtă forță politică și emoțională poate avea o scrisoare. Și, fiindcă în rândurile de mai sus a venit vorba despre această nouă atitudine de impertinență și impolitețe în viața publică, manifestată prin aroganță autoritaristă, grandilocvență nemiloasă și dușmănie ranchiu‑ noasă, așa cum sunt acestea întruchipate de președinția lui Trump, am adăugat scrisoarea plină de farmec și eleganță lăsată în Biroul Oval de pre‑ ședintele George H.W. Bush (care îndemnase la o politică „mai blândă, mai amiabilă“) pentru succesorul său, Bill Clinton: în mod categoric și cordial, se renunță la meschinăria, neîncrederea și malițiozitatea politică, în cinstea idealului american împărtășit de amândoi. Iată un sentiment care, din păcate, lipsește astăzi.

Pecetluite in istorie_pt BT.indd 21

12.08.2021 14:52:45