COLECŢIE COORDONATĂ DE
Vasile Dem. Zamfirescu
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 1
4/18/22 11:28 AM
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 2
4/18/22 11:28 AM
Arta conversației părinților cu copiii Ce și cum le spunem copiilor — și când e cazul să‑i ascultăm WENDY MOGEL Traducere din limba engleză de
Liana Haidar
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 3
4/18/22 11:28 AM
EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu REDACTARE: Elena Málnai DESIGN COPERTĂ: Faber Studio ILUSTRAȚIE COPERTĂ: ©blackCAT / Getty Images DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Ofelia Coșman CORECTURĂ: Oana Apostolescu Dușa Udrea-Boborel
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MOGEL, WENDY Arta conversației părinților cu copiii: ce și cum le spunem copiilor – și când e cazul să‑i ascultăm / Wendy Mogel ; trad. din lb. engleză de Liana Haidar. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2022 Conține bibliografie ISBN 978-606-40-1383-5 I. Haidar, Liana (trad.) 159.9 Titlul original: Voice Lessons for Parents Autor: Wendy Mogel Copyright © 2018 by Wendy Mogel All rights reserved. © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 E‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 4
4/18/22 11:28 AM
Lui Ann și Leonard Mogel
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 5
4/18/22 11:28 AM
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 6
4/18/22 11:28 AM
„Era ca și cum ar fi pășit la bordul unei ambarcațiuni și ar fi fost luată pe sus de un curent puternic. Nu știa ce însemnau toate acele cuvinte și nu putea pronunța multe dintre ele, dar nimeni nu o întrerupea ca s‑o corecteze, iar ea continua să citească neobosită, încurajată de ritmul puternic marcat, vrăjită de reverberația sonoră a fiecărui vers.“ Dorothy CANFIELD, din Ce a înțeles Betsy
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 7
4/18/22 11:28 AM
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 8
4/18/22 11:28 AM
Cuprins Nota autoarei
11
Introducere
17
1.
Publicul ascultă. De la sugari la prima copilărie
2.
23
În spațiul măreței catedrale a copilăriei. Învață limbajul universului copilului tău. Băieții și fetele între trei și unsprezece ani
3.
52
Cel mai mare, mai puternic, mai rapid. Apropierea emoțională de băieții mici. De la trei la unsprezece ani
4.
87
Șefa, cea mai bună prietenă și prințesa mofturoasă. Cum să vorbești cu fetele. Între trei și unsprezece ani
5.
129
Subiecte delicate. Cum să le vorbești copiilor despre sex, moarte și bani
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 9
177
4/19/22 1:17 PM
6.
Ghizi spirituali sub acoperire. O scurtă introducere în lumea adolescenților
7.
221
Elevul venit din Kazahstan printr‑un program școlar de schimb. Băieții adolescenți
8.
Nepoata dintr‑un oraș îndepărtat, venită în vizită. Fetele adolescente
9.
259
279
Cei îndreptățiți la o opinie. Fă echipă cu partenerul de viață, cu fostul, cu bunicii, cu „mama Oliviei“
10.
299
„Custozii“ copiilor. Cum să valorifici mai bine potențialul dădacelor, al profesorilor, al antrenorilor și al altor adulți din viața copilului tău
335
Epilog
373
Mulțumiri
375
Lecturi recomandate
379
Ghid pentru clubul de lectură
383
Anexă:
Diferențele relative dintre băieți și fete din perspectiva dezvoltării și funcționării creierului, varianta extinsă
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 10
391
4/19/22 1:17 PM
Nota autoarei În anii ’70, pe când eram studentă la Psihologie, se vehiculau niște idei aberante care ni se prezentau drept informații funda‑ mentate științific: schizofrenia ar fi fost declanșată de „mamele schizofrenogene“ (care aveau o atitudine hiperprotectoare, dar în același timp și de respingere față de copii); autismul, de „mamele‑frigider“; homosexualitatea masculină, de tații slabi, incapabili să se impună în fața soțiilor autoritare. În acea peri‑ oadă, mișcarea feministă urmărea eliminarea concepției conform căreia biologia determină destinul. Băieții și fetele se nasc egali. Contează doar felul în care sunt crescuți. Dați‑le fetițelor cuburi de construit și băieților păpuși și diferențele dintre ei se vor eva‑ pora. Deși bine intenționată, această abordare menită să prote‑ jeze drepturile copiilor, să le înlesnească dezvoltarea și să le ofere oportunități nelimitate era prea limitată și nu rezista în fața unei analize științifice atente. Și totuși, anii ’70 ne‑au furnizat și câteva realități științifice extraordinare, valabile și astăzi. Una dintre ele a fost teoria an‑ droginiei psihice, dezvoltată de specialista în psihologie socială Sandra Bern. Cercetările sale extinse au relevat faptul că fetițele care prezentau trăsături considerate în mod tradițional a fi mai degrabă „masculine“ și băieții care prezentau trăsături mai „femi nine“ erau mai echilibrați din punct de vedere emoțional decât copiii ale căror atitudini și comportamente se situau la extremele normelor de gen. Bern a descoperit că definiția existentă la acea
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 11
4/19/22 1:17 PM
12
Arta conversației părinților cu copiii WENDY MOGEL
dată pentru rolurile de gen era una limitată, restrictivă și cu efect negativ asupra indivizilor și a societății în ansamblul ei. Sandra Bern a pus bazele unei mișcări care a făcut trecerea de la o definiție binară, fixă, a rolurilor de gen la actuala înțelegere, mai nuanțată, a spectrului bogat și în continuă evoluție al exprimă‑ rii identității de gen a fiecărui individ. La sfârșitul anilor ’80, am trăit o experiență care m‑a ajutat să înțeleg mai bine acest subiect. Părinții lui Ash, un băiețel de patru ani și jumătate, au venit să mă consulte în legătură cu comportamentul derutant al fiului lor: „Cel puțin o dată pe zi“, spunea mama lui, „Ash își ridică brusc capul și privește în sus cu o expresie îngrijorată. Apoi își ridică brațele, își îndoaie coatele, își strânge pumnii și începe să meargă grăbit prin cameră, pe vârfurile degetelor. Când l‑am întrebat de ce face așa, mi‑a explicat, pe un ton natural: «Mami, când Cenușăreasa vede că orologiul stă să bată miezul nopții, trebuie să‑și strân‑ gă poalele rochiei de bal ca să poată fugi repede, repede, spre dovleacul‑caleașcă». Doamnă doctor, ne este teamă să nu sufere cumva de vreo tulburare de identitate de gen“. La acea vreme, tulburările legate de identitatea de gen erau con‑ siderate tulburări psihice, constituind subiectul multor dezbateri. Pentru a decide cu privire la diagnostic și la tratamentul care se impunea, m‑am consultat cu doi dintre colegii mei psihiatri mai în vârstă, care se specializaseră în munca cu băieții tineri ce pre‑ zentau această „afecțiune“. Abordarea unuia dintre ei consta în urmarea unor reguli stricte, asemănătoare cu cele folosite în tera‑ pia de conversie a homosexualilor: „Spune‑le părinților să elimine imediat din camera copilului orice păpușă sau obiect de îmbrăcă‑ minte feminin, să nu‑l mai lase să se joace cu fetițele, iar tatăl să înceapă să practice zilnic un sport împreună cu el. Ar trebui de asemenea să‑l înscrie cel puțin într‑o echipă sportivă de juniori“. Celălalt coleg însă m‑a sfătuit: „Spune‑le părinților să lase co‑ pilul în pace. Să se bucure că are imaginație și chiar să se implice
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 12
4/18/22 11:28 AM
13
în joaca lui. Ba mama i‑ar putea pune chiar întrebări de felul: «Scaunele din caleașcă au și perne? Sau seamănă mai mult cu niște băncuțe?»“ Când m‑am întâlnit cu părinții lui Ash, le‑am spus să nu‑și facă griji în legătură cu comportamentul din prezent al băiețelului sau să‑l considere un predictor pentru viitor. „Tot ce știm în momentul de față este că uneori… el este Cenușăreasa și este un copil iubit. Și că respectul vostru față de creativitatea lui și față de exprimarea de sine este vital pentru dezvoltarea lui.“ Anii ’90 au adus cu ei o tehnologie avansată în domeniul neuroștiințelor, care au generat un flux de date privitoare la dife rențele de gen în ce privește dezvoltarea cognitivă, emoțională și fizică; percepțiile senzoriale ca auzul și văzul; anatomia și arhi‑ tectura creierului; efectele hormonilor asupra emoțiilor și alte atribute subtile, dar semnificative în comunicarea cu copiii și cu adolescenții. Nu există încă suficiente studii pe acest subiect ca să știm dacă creierul persoanelor transgen seamănă mai mult cu cel al „genului experimentat“ decât cu cel al „genului atribuit“ — cel bifat în rubrica din certificatul de naștere —, dar munca a început.1 Astăzi, majoritatea specialiștilor în sănătate mintală (dar și tinerii) înțeleg că genul se referă la un spectru mai larg și nu la o categorie strict binară, iar experiența fiecărui om legată de ceea ce este el, de felul în care vrea să se îmbrace, de cum preferă să i se spună, de tovărășia cui este atras în relații în general, în cele de dragoste și în cele sexuale nu se încadrează în niște categorii fixe sau prestabilite. Ca și în cazul tehnologiei sau al rețelelor sociale, părinții tre‑ buie să învețe încontinuu pentru a putea stabili și impune reguli rezonabile, care să le protejeze copiii. Același lucru este valabil și 1
Russo, Francine, „Is There Something Unique About the Transgender Brain?“ Scientific American, 1 ianuarie 2016. https://www.scientificamerican. com/article/is‑there‑something‑unique‑about‑the‑transgender‑brain/.
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 13
4/18/22 11:28 AM
14
Arta conversației părinților cu copiii WENDY MOGEL
pentru înțelegerea expresiei de gen. Dacă vrei ca al tău copil să te perceapă ca pe un tovarăș de încredere, trebuie să‑ți faci temele. Nu cred să existe un loc mai bun pentru a începe decât pagina de in‑ ternet genderspectrum.org. Este o sursă de informații amănunțite, redate într‑un limbaj simplu, nonpolemic, moderat, pentru edu‑ catori, părinți și adolescenți. Când parcurgi capitolele din această carte referitoare la băieți și la fete și observațiile privitoare la atitudinea și la modul de com‑ portare al mamelor și al taților, marchează te rog (în minte), cu ghilimelele de rigoare, referirile la diferențele de gen. Același lucru este valabil în cazul în care ești părinte singur, faci parte dintr‑un cuplu de părinți de același sex sau aparții oricărei noi configurații de familie care coexistă în ziua de azi alături de tradiționala familie nucleară. Conștientizarea diferențelor biologice contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care putem ajuta fetele să devină oamenii de știință încrezători și creativi, inginerii și matematicienii de care vom avea nevoie în secolul XXI, scutindu‑le totodată de stresul de a fi perfecte în fiecare aspect al vieții lor. Ne permite să găsim cele mai bune modalități de a încuraja sentimentul de mândrie și de curaj al băieților într‑o economie în schimbare și în sălile de clasă unde energia lor debordantă și bucuria „descoperirii distracției“ sunt văzute mult prea des ca simptome ale unei probleme. Băieții au nevoie de mentori adulți care să‑i ajute să devină bărbați capa‑ bili să‑și exprime emoțiile, să dezvolte legături profunde cu ceilalți oameni și să fie apți să‑și controleze impulsurile puternice. Mi‑am propus ca prin această carte să‑i învăț pe cititori limbajul adecvat în comunicarea cu fiicele și fiii lor în fiecare moment și în fiecare etapă a vieții acestora. Unele lecții se bazează pe nou‑do‑ bânditele cunoștințe din domeniul neuroștiințelor și al biologiei, iar altele pe zecile de ani de experiență clinică cu diverse tipuri de familii sau pe observații recente de ordin cultural, încă în curs de
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 14
4/18/22 11:28 AM
15
desfășurare. Niciuna nu este menită să stereotipizeze sau să gene‑ ralizeze. Mă bazez întotdeauna pe părinți pentru a adapta aceste strategii în funcție de evoluția, de personalitatea și de nevoile spe‑ cifice copilului lor, în unicitatea lui. Pentru a proteja intimitatea persoanelor și instituțiilor care apar în această carte, am schimbat numele, elementele care ar putea duce la identificarea lor și locațiile evenimentelor.
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 15
4/18/22 11:28 AM
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 16
4/18/22 11:28 AM
Introducere Aceasta este o carte destinată părinților care vor să se facă auziți de copii. Poate că ești mămică sau tătic de dată recentă, aflat abia la în‑ ceputul unei conversații care va dura pe tot parcursul vieții și cu ajutorul căreia te vei reinventa și vei modela mica făptură pe care ai adus‑o pe lume. Sau poate că ești deja părinte de ceva ani, mai mulți sau mai puțini. Poate că ai răgușit tot repetând aceleași lucruri, fie reamin‑ tind copilului ceva, fie implorându‑l ori țipând la el, fără ca el să te audă: uită să tragă apa la toaletă, îi spune surorii mai mici că e proastă, pretinde că îi e imposibil să adoarmă sau se mocăie în fiecare dimineață. Sau, în pofida rugăminților ori a amenințărilor din fiecare seară, fiica ta continuă să‑și facă lecțiile în timp ce se întreține pe rețelele sociale și‑ți răspunde pe un ton atât de dur și de obraznic încât, dacă l‑ai fi folosit tu însăți în copilărie, ai fi fost aspru pedepsită. Cuvintele tale sunt tratate cu nepăsare, dar tu tot nu cedezi: însă îți pierzi încrederea în tine însăți și orice speranță legată de copil. Unii dintre voi ați amuțit. V‑ați dat bătuți. V‑ați pierdut inspi rația, încrederea și energia de a tot încerca să stabiliți o conexiune cu copiii voștri. Ați devenit experți în a găsi unghiul perfect pentru un selfie alături de fiicele voastre adolescente, dar parcă nu mai aveți nimic în comun. Așa că renunțați să le mai cicăliți în legătură
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 17
4/18/22 11:28 AM
18
Arta conversației părinților cu copiii WENDY MOGEL
cu lecțiile sau vă retrageți în compania relaxantă a ecranelor ori în spatele cerințelor legate de muncă. Răgușiți sau muți, părinți de dată recentă sau cu vechime, vă întrebați dacă nu există cumva o formulă magică prin care să faceți să fie totul mai ușor, mai bine. Din păcate, nu există o astfel de formulă. Tot ce aveți este vocea voastră. Dar dacă știți cum să o folosiți, nici nu vă trebuie mai mult. Arta conversației se referă la modul în care părinții se adresează copiilor și adolescenților și în care pot fi ajutați să se exprime mai bine, mai adecvat. Se referă la felul în care, folosindu‑vă de cuvin‑ te, de ton, cadență și sincronizarea vocii, de cadrul și de postura adecvată, vă puteți îmbunătăți relația cu copilul. Nu este vorba de o formulă anume, ci doar de practică. Oamenii se nasc cu nevoia de comunicare. Bebelușul se uită în ochii tăi, neuronii tăi oglindă se activează, el murmură și gângurește. Imiți instinctiv sunetele pe care le scoate, gesturile pe care le face, expresiile feței lui. În scurt timp, schimbați între voi cuvinte, apoi propoziții. Cu toate că este cea mai firească abi‑ litate, vorbitul cu un copil presupune dăruire, anticipare și răb‑ dare. Implică schimbul de sunete articulate, stăpânirea de sine necesară unei ascultări atente și o atitudine receptivă față de acele conversații vesele, amuzante, indecente, profunde, sfâșietoare, sincere, stânjenitoare‑dar‑prețioase și edificatoare. Aceste con versații îmbogățesc viața de familie creând legături de iubire și de încredere, sporind înțelegerea de către copii a propriilor lor pasiuni și preferințe și ajutându‑i să‑și vadă părinții și pe ceilalți adulți ca pe niște persoane complete. Lucrez cu părinții și cu copiii de mai bine de treizeci de ani. M‑am concentrat asupra educației părinților în ceea ce privește dezvoltarea copiilor, dinamica familială și așteptările nerealiste ale mediului cultural. Cu timpul, aceste cunoștințe i‑au ajutat să stabi‑ lească relații personale cu copiii lor într‑o manieră mai sensibilă
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 18
4/18/22 11:28 AM
19
și mai autoritară. Însă cu câțiva ani în urmă, am început să‑mi schimb abordarea. I‑am încurajat dintotdeauna pe părinți să reproducă în prezența mea certurile cu copiii sau situațiile dificile întâmpinate în relația cu ei. Pe măsură ce am analizat mai profund aceste reconstitu‑ iri în cadrul întâlnirilor noastre, am început să observ nu numai ceea ce spuneau ei, ci și felul în care o spuneau. În mod obișnuit, acele femei și acei bărbați posedau excelente aptitudini de comu‑ nicare. Altor adulți li se adresau pe un ton încrezător, clar, direct. Dar când redau certurile avute cu copiii lor, am remarcat adesea o transformare spectaculoasă. Parcă se micșorau și se blocau. Păreau neputincioși, jigniți, indignați, exasperați. Unii dintre ei vorbeau cu voci de copil. Alții vorbeau în șoaptă. Toți ajungeau să folo‑ sească voci pițigăiate și gâtuite de emoție. Cu umerii aduși în față, începeau să împungă acuzator cu degetul. În acel moment îi întrebam : „Și apoi ai început să țipi?“ Cape tele se plecau, încuviințau. Îi întrebam „Cât de tare? Arată‑mi!“ Încercau, eu zâmbeam. „Uau, chiar a câștigat runda asta, nu?“ Râdeam împreună. Împărtășirea frustrării și rușinării lor avea dublu scop: le ușura povara și îi ajuta să‑și dea seama că, deși cu‑ vintele lor erau bine țintite din punct de vedere psihologic, copiii nu le auzeau din pricina felului în care era transmis mesajul. Am hotărât să modific procedura obișnuită cu câțiva clienți și am început munca noastră împreună consiliindu‑i pe tema tehni‑ cilor de conversație cu copiii. Am introdus ideea de conversație pe un ton mai jos și mai cald, încetinind ritmul și etalând un limbaj corporal care exprima relaxare, dar și încredere de sine. Apoi am început să exersăm și să‑i încurajez să pună în practică tehnicile nou‑învățate încă din seara respectivă. Transformarea copiilor a fost surprinzător de rapidă. Părinții mi‑au relatat că până și schimbările minore în tonul și în com‑ portamentul lor au modificat întregul metabolism al relației lor.
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 19
4/18/22 11:28 AM
20
Arta conversației părinților cu copiii WENDY MOGEL
Când părinții și‑au impus să asculte cu atenție și să poarte discuții adaptate în funcție de vârsta fiilor și fiicelor lor, copiii au cooperat, devenind mai îndatoritori și mai expansivi. La fel s‑a întâmplat și când părinții au învățat să se deschidă în conversații respectuoase, neplanificate cu adolescenții. Arta conversației cu copiii se bazează nu doar pe conținut, ci și pe deprinderea de a vorbi într‑un dialect în continuă schimba‑ re, care evoluează pe măsură ce copilul crește. Aproape orice idee poate fi comunicată dacă stilul și forma în care vorbește adultul este adaptată dezvoltării cognitive, intereselor și temperamentului copilului. Acești factori, concomitent cu diferențele caracteristice genului privind modul de învățare, influențează ceea ce un băiat sau o fată aude și înțelege. Băiețelul tău de 7 ani este pierdut dacă te aștepți să te asculte și să‑ți răspundă la fel cum o făcea surioara lui mai mare la vârsta lui. Dar dacă te adaptezi lungimii lui de undă, îți va fi ușor să o scoți la capăt. Sfaturile din această carte sunt menite să inducă o atmosferă mai plăcută în căminul tău, să te ajute să te apropii de copiii tăi și să contrabalanseze acest obicei al nostru de a fi veșnic nervoși și cu gândul în altă parte. Însă pentru a profita din plin de aceste strategii, trebuie să mai reglezi și o altă voce. Este vorba de vocea ta interioară care‑ți șoptește, Dar sunt atâtea lucruri care lipsesc. Nu există sufici‑ ente resurse, locuri în școlile bune, atenție din partea profesorilor, oportunități, prieteni care să asigure tipul potrivit de influență. Nu există suficiente ore într‑o zi, bani în cont, timp să salvezi planeta, șanse să o iei de la capăt. Teama de toate lucrurile care lipsesc este vie și încolțește în mintea celor mai mulți dintre părinți. Asta face ca vocea lor să atingă acel nivel ascuțit, panicat. Teama ne împinge să ne grăbim, să șovăim, să ținem predici sau să implorăm, toate aceste atitudini care compromit conversațiile cu copiii noștri. De atâta vreme de când practic terapia de familie, am văzut mereu că părinții sunt îngrijorați de ceea ce le lipsește. În prezent,
Arta conversatiei parintilor cu copiii_pcc3.indd 20
4/18/22 11:28 AM