Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51

SĂ NE RUGĂM CU PSALMISTUL II (PSALMII 26-51)

PR. CLAUDIU DUMEA

SĂ NE RUGĂM CU PSALMISTUL Volumul II Psalmii 26-51

Sapientia

Iaşi 2018

Imprimatur † Petru Gherghel episcop de Iaşi 14 septembrie 2018

Redactor: pr. dr. Ştefan Lupu Tehnoredactare, copertă: Iulian Gherghel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUMEA, CLAUDIU Să ne rugăm cu psalmistul / p. Claudiu Dumea. - Iaşi : Sapientia, 20186 vol.

ISBN 978-606-578-351-5 Vol. 2. : Psalmii 26-51. - 2018. - ISBN 978-606-578-355-3 2

© 2018 Editura SAPIENTIA Institutul Teologic Romano-Catolic Str. Th. Văscăuţeanu, 6 RO – 700462 Iaşi Tel. 0232/225228 Fax 0232/211476 www.editurasapientia.ro www.librariasapientia.ro e-mail: slupu@itrc.ro

CUPRINS Psalmul 26 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7 Psalmul 27 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Psalmul 28 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Psalmul 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46 Psalmul 30 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62 Psalmul 31 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 Psalmul 32 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91 Psalmul 33 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102 Psalmul 34 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 Psalmul 35 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 Psalmul 36 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Psalmul 37 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163 Psalmul 38 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 Psalmul 39 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195 Psalmul 40 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211 Psalmul 41 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228 Psalmul 42-43 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 242 Psalmul 44 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262 Psalmul 45 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 282 Psalmul 46 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 292 Psalmul 47 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 310 Psalmul 48 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 324 Psalmul 49 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338 Psalmul 50 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 Psalmul 51 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 372 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 391

PSALMUL 26 Al lui David.

Domnul să fie judecătorul meu!

Eu am umblat în nevinovăţie. În Domnul mi-am pus încrederea şi nu pot să mă clatin.

2 Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare, treci prin foc rărunchii mei şi inima mea.

3 Iubirea ta este înaintea ochilor mei şi umblu întru adevărul tău.

4 Nu şed cu oamenii înşelători şi nu voi merge cu cei făţarnici.

5 Urăsc adunarea răufăcătorilor şi nu mă aşez cu cei nelegiuiţi.

6 Îmi voi spăla întru nevinovăţie mâinile şi voi dansa în jurul altarului tău, Doamne, 7 ca să fac să răsune cântarea de mulţumire şi să istorisesc toate faptele tale minunate.

8 Doamne, iubesc frumuseţea casei tale, locul unde sălăşluieşte slava ta.

9 Să nu pui sufletul meu laolaltă cu cel al păcătoşilor şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge, 10 în mâinile cărora este nelegiuire şi a căror dreaptă este plină de mită.

11 Dar eu umblu întru nevinovăţia mea, mântuieşte-mă şi îndură-te de mine.

12 Picioarele mele calcă pe calea cea dreaptă; în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul.

1

8

Să ne rugăm cu psalmistul Judecă-mă, Doamne, pentru că sunt nevinovat, pentru că în tine m-am încrezut, şi nu în lideri.

Apără-mă în consiliul de război, apără-mă în procesul cu martori falşi şi probe false.

Nu mă aşez cu ei la mesele lor rotunde, nici nu ciocnesc pahare la banchetele lor.

Nu aparţin de organizaţiile lor, nu intru în partidele lor, nu posed acţiuni în companiile lor, nu sunt tovarăş cu ei. Îmi voi spăla întru nevinovăţie mâinile mele şi voi sta lângă altarul tău, Doamne.

Nu mă pune alături de politicienii sângeroşi care au dosare în care nu sunt decât delicte şi conturi în bancă dobândite prin corupţie.

Nu mă da pe mâna unui partid de oameni nelegiuiţi.

Salvează-mă, Doamne, şi îl voi binecuvânta pe Domnul în comunitatea noastră, în adunările noastre.

(E. Cardenal. Strigăt. Psalmii celor oprimaţi)

„Domnul să fie judecătorul meu! Eu am umblat în nevinovăţie” (1). „Am umblat întru adevărul tău. Nu şed cu oamenii înşelători şi nu mă aşez cu cei nelegiuiţi” (3-5).

Ne surprind aceste cuvinte ieşite de pe buzele psalmistului. Numai Isus Cristos ar fi fost îndreptăţit să facă despre sine o asemenea declaraţie de nevinovăţie.

Numai el a putut să le pună adversarilor această întrebare provocatoare: „Cine dintre voi mă poate dovedi că am păcat?” (In 8,46) Nimeni nu a răspuns la provocare.

El este, scrie autorul Scrisorii către Evrei, sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care nu are nevoie, precum ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele norodului (Evr 7,26-27).

Psalmul 26

9

În rest, niciun om, nici măcar un ucenic al lui Isus, niciun creştin, nu poate face afirmaţia temerară a psalmistului că trăieşte întru nevinovăţie, fără umbră de păcat. Orice om, orice creştin, oricare i-ar fi gradul de sfinţenie la care a ajuns, trebuie să trăiască permanent cu sentimentul păcătoşeniei sale şi al nevoii convertirii permanente. E ceea ce le spunea romanilor Apostolul: „Nu vă conformaţi mentalităţii acestei lumi, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să înţelegeţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,2). Cum putea regele David să afirme că a umblat întru nevinovăţie, că e cu desăvârşire separat de oamenii înşelători, făţarnici, nelegiuiţi? Oare a uitat că s-a făcut vinovat de crimă, de trădare, de adulter? Că şi-a trădat prietenul cel mai devotat, pe Urie, trimiţându-l în mod viclean la moarte, ca să-i ia femeia, pe Betsabeea? Cum putea să-şi spele mâinile întru nevinovăţie, când, de fapt, mâinile lui erau pătate de sânge?

Sau să fi scris David rugăciunea acestui psalm înainte de a fi comis nelegiuirile pe care le-am amintit, înainte de a fi săvârşit crima şi adulterul?

Sau poate să fi dat dovadă psalmistul de orgoliu, de autosuficienţă, de ipocrizie, de orbirea fariseului din parabola lui Isus, care, stând în picioare în faţa altarului în templu, se proclama nevinovat ca lacrima, posesor al tuturor virtuţilor, separat de ceilalţi oameni, toţi păcătoşi, ca nu cumva să se contamineze de fărădelegile şi păcatele lor? „Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta»” (Lc 18,11).

Cuvântul ebraic fariseu, e bine de ştiut acest lucru, tradus, înseamnă „separat”, separat de restul oamenilor

10

Să ne rugăm cu psalmistul

păcătoşi. În toţi oamenii, inclusiv în regele David, se poate ascunde un fariseu. Descoperim păcatele altora, le condamnăm, le criticăm, le trâmbiţăm, dar nu ne vedem propriile păcate, ne scuzăm, ne justificăm. Trăim într-o societate coruptă până în măduva oaselor, în care se fură nu ca în codru, ci se fură chiar codrul, dar nimeni nu se recunoaşte vinovat în lumea politicienilor, a afaceriştilor ş.a.m.d. Există corupţie, hoţie, dar nu există hoţi, nu există corupţi. Toate procesele sunt nedrepte, dosarele sunt făcute la comandă politică. De vină sunt întotdeauna adversarii politici, pe care corupţii îi acuză de corupţie. Unde s-a pomenit ca un corupt prins şi dovedit să-şi recunoască vinovăţia?

Nu ne recunoaştem cu toţii în povestirea fraţilor Grimm intitulată „Micul croitor”? Un croitor isteţ, nu se ştie prin ce şmecherie, a intrat în paradis. Dar a pătruns tocmai într-un moment când acolo nu era nimeni.

Curtea cerească, fără îndoială, era la plimbare. Micul croitor vede tronul lui Dumnezeu şi se aşază imediat pe el. Vede, totodată, şi scăunelul care servea ca suport pentru picioarele Domnului. Se simţea minunat. Dar cum era în paradis, dintr-odată, de acolo, de sus, vede ce se petrece pe pământ. Şi ce să vadă? Vecina sa, o femeie săracă, e pe cale să facă un furtişag. Cuprins de o sfântă indignare la vederea unui asemenea spectacol tocmai când se afla în paradis, micul croitor apucă scăunelul (cel pe care Domnul îşi sprijinea picioarele) şi-l aruncă pe pământ în capul bietei femei. Dar iată că tocmai în clipa aceea se întorcea Domnul însoţit de toată curtea cerească. Micul croitor, cuprins de frică pentru că a intrat hoţeşte în paradis, se ascunde cum poate mai bine îndărătul tronului. Dar scăunelul, unde e scăunelul? Toţi îl caută şi, astfel, este descoperit în locul unde s-a ascuns infractorul tremurând din toate

Psalmul 26

11

încheieturile. „Ce faci acolo?” Micul croitor explică. „Dar scăunelul, unde e scăunelul?” Micul croitor povesteşte că, văzând-o pe vecina sa săvârşind un păcat oribil, i-a aruncat scăunelul în cap. Intervin îngerii: „Dar tu ai uitat că foarte des încărcai nota de plată, punând mai multă stofă decât trebuia pentru hainele pe care le confecţionai?” Domnul adăugă: „Şi apoi, ori de câte ori oamenii pe pământ fac o prostioară eu ar trebui să arunc un scăunel în cap? Tot mobilierul din cer nu mi-ar fi de ajuns”. „Nu şed cu oamenii înşelători şi nu voi merge cu cei făţarnici. Urăsc adunarea răufăcătorilor şi nu mă aşez cu cei nelegiuiţi” (4-5). Cu aceste două versete, secta donatiştilor cu care a avut de luptat sfântul Augustin justifica refuzul de a rămâne în comuniune cu Biserica Catolică. Donatiştii au creat o Biserică puritană, fără păcat. Membrii ei refuzau orice contact, orice legătură cu Biserica Catolică în care se găseau şi păcătoşi, necunoscând cuvintele lui Isus că în ogorul lui Dumnezeu, în Biserică, până la judecata de apoi, grâul va creşte de-a valma cu neghina, cei drepţi vor convieţui cot la cot cu păcătoşii; trierea o vor face îngerii lui Dumnezeu la sfârşitul veacurilor. O Biserică puritană, separată de păcătoşi, nu poate fi Biserica lui Cristos. Cum rămâne cu mărturisirea de nevinovăţie a marelui păcătos care a fost regele David, asasin şi adulter? Deşi la începutul psalmului avem dedicaţia: „Al lui David”, în realitate, autorul psalmului nu este regele David, ci altcineva care a trăit mai târziu. Probabil că este un levit în slujba templului, de vreme ce face referire la altarul Domnului, la frumuseţea casei lui, la locul unde sălăşluieşte slava Domnului (6-8). Or, se ştie că pe vremea lui David nu exista încă templul din Ierusalim; acesta avea să fie construit de regele Solomon, fiul lui David.

12

Să ne rugăm cu psalmistul

Mărturisirea de nevinovăţie pe care o face autorul psalmului nu este expresia unui puritanism şi a unei autosuficienţe de tip fariseic. Nu este o mărturisire de impecabilitate. Psalmistul este posibil ca în trecut să fi păcătuit, dar acum, când se prezenta la templu pentru întâlnirea cu Domnul, examinându-şi conştiinţa, se simte iertat. Nu este vorba de o nevinovăţie absolută. În subconştientul omului sunt zone întunecate cu impulsuri negative, sentimente, reminiscenţe ale trecutului care scapă controlului la nivelul conştientului. În această privinţă, Apostolul neamurilor scrie: Pentru mine contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. Ba, mai mult, nici eu nu mă judec pe mine. De fapt, conştiinţa nu mă acuză cu nimic, dar nu sunt justificat prin aceasta. Cel care mă judecă este Domnul (1Cor 4,3-4).

Şi psalmistul gândeşte la fel. Nu e sigur de vinovăţie, de aceea, cu umilinţă şi sinceritate, se supune judecăţii lui Dumnezeu, singurul care cunoaşte ce e în conştiinţa omului. „Domnul să fie judecătorul meu… Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare, trece prin foc rărunchii mei şi inima mea” (1-2). Scrutează, Doamne, adâncul conştiinţei mele, purifică-mă în creuzet, în foc, separă tot ce e rău, aşa cum aurul e lămurit, purificat în foc, îndepărtând zgura impurităţii, ca să rămână aurul curat. „Îmi voi spăla întru nevinovăţie mâinile” (6). Gestul acesta al spălării mâinilor nu exprimă nevinovăţia, ci este expresia dorinţei purificării interioare de păcatele pe care Dumnezeu le descoperă, pătrunzându-i cu privirea rărunchii şi inima.

Ritul religios al spălării mâinilor cu apă e prezent în simbolistica universală ca expresie a dorinţei de purificare interioară.

Psalmul 26

13

E descris în operele lui Sofocle, Herodot, Vergiliu, în Antichitate. Într-un basorelief numit Sit Shanshi datând din secolul al XII-lea î.C., descoperit la Susa (Iran), pot fi văzute două persoane aplecate una în faţa celeilalte, la începutul unui sacrificiu religios. Una dintre ele întinde mâinile spre a se spăla, cealaltă îi toarnă apă. Musulmanii fac acest rit de purificare la fântâna sau robinetul din faţa moscheii, urmând prescripţia Coranului: „O, voi care credeţi, dacă vă ridicaţi pentru a vă pune la rugăciune, spălaţi-vă faţa, spălaţi-vă braţele până la coate şi treceţi-vă mâinile ude peste cap!”

Biblia vorbeşte despre acest rit purificator. Când va fi găsit un om mort şi nu se ştie cine l-a ucis, toţi bătrânii… să-şi spele mâinile şi… să zică: „Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta… Iartă-l, Doamne, pe poporul tău Israel… nu pune sângele nevinovat pe seama poporului tău Israel” (Dt 21,1-9).

„Când vă întindeţi mâinile, îmi voi întoarce ochii de la voi; şi, oricât v-aţi ruga, nu ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge. Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă!” (Is 1,15-15) E cunoscut făţarnicul gest al lui Pilat la condamnarea la moarte a lui Isus: „Acesta a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea poporului şi a zis: «Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veţi vedea!»” (Mt 27,24) Cartea Exodului (30,17-21) prescrie acţiunile pe care sunt obligaţi să le facă preoţii atunci când se apropie de altar ca să aducă jertfe Domnului.

Pentru sărbătorea Ispăşirii, Mishna prescrie marelui preot ca, după ce în ajun s-a îmbăiat complet, înainte de ceremonie să-şi spele de zece ori mâinile şi picioarele şi, apoi, în cursul ceremoniei, să repete acest rit de purificare.

14

Să ne rugăm cu psalmistul

Ritul s-a transmis şi în liturgia creştină sub forma stropirii cu apă la începutul Liturghiei şi, apoi, avem apa din agheasmatare, în care credincioşii îşi înmoaie degetele la intrarea în biserică şi fac semnul crucii.

Dar, în primul rând, ritul purificării cu apă îl găsim la începutul Liturgiei euharistice, când preotul celebrant îşi spală mâinile, rostind cuvintele: „Spală-mă, Doamne, de vinovăţia mea şi curăţă-mă de păcatul meu”.

Cartea Imitaţiunea lui Cristos îl atenţionează pe slujitorul altarului: Cât de nevinovate trebuie să fie mâinile unui preot! Cât de curată trebuie să-i fie gura! Cât de lipsită de defecte trebuie să-i fie inima! Nu-l primeşte oare atât de des preotul pe autorul a toată curăţia?

O idee pe care Paul Claudel o exprimă în versuri, pornind de la versetele 9-11 ale psalmului: Să nu pui sufletul meu laolaltă cu cel al păcătoşilor şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge, în mâinile cărora este nelegiuire şi a căror dreaptă este plină de mită. Dar eu umblu întru nevinovăţie.

Nu mă pune, Doamne, împreună cu oamenii de nimic şi cu vărsătorii de sânge, nici cu toţi aceşti oameni care nu visează decât bani mulţi. Eu sunt preot îmbrăcat în tunică albă. Uită-te atent, Mântuitorule, la această ostie albă pe care eu o înalţ spre tine pe o patenă de aur.

Putem spune, aşadar, că Psalmul 26 este o rugăciune de introducere la serviciul religios de la templu, cum este actul penitenţial la începutul Liturghiei creştine, când se rosteşte formula: „Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul”, sau se face stropirea cu apă sfinţită.

De data aceasta, cum am amintit deja, nu un preot, ci un levit face mărturisirea de nevinovăţie, adică aminteşte care sunt condiţiile necesare pentru a avea acces

Psalmul 26

15

la întâlnirea cu Domnul în cadrul serviciului religios, anume: viaţa morală corectă, „mâini nevinovate şi inimă curată”. Este vorba de ordalia despre care am vorbit la Psalmul 24. Psalmistul foloseşte o formulă literară ca aceea pe care creştinii o foloseau la începutul Liturghiei, în care fac jurământ de nevinovăţie, apelând la tribunalul lui Dumnezeu, supunându-se judecăţii inexorabile a lui Dumnezeu cu privire la fidelitatea şi iubirea pe care i-o poartă: Domnul să fie judecătorul meu!... În Domnul mi-am pus încrederea… Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare, treci prin foc rărunchii mei şi inima mea. Iubirea ta este înaintea ochilor mei (1-3).

O asemenea mărturie de nevinovăţie o găsim şi în alte texte biblice, de pildă, la profetul Ieremia: „Nu am şezut în adunarea celor care petrec, ca să mă veselesc cu ei. De frica puterii tale am stat singur de o parte” (Ier 15,17). O găsim şi în literatura egipteană, de pildă, în Cartea morţilor, despre care am mai amintit.

Am evitat orice greşeală.

N-am comis vreo nedreptate faţă de oameni.

Nu mi-am ucis rudele.

N-am rostit minciuna în locul adevărului.

Nu am pe conştiinţă vreo trădare.

Nu am făcut niciun rău.

Nu am fost un turnător.

Nu am făcut pe nimeni să verse lacrimi.

Nu am mărit şi nici nu am micşorat măsura la grâu.

Nu am luat laptele de la gura copilului etc., etc.

Sunt curat! Sunt curat! Sunt curat!

O dată ce şi-a manifestat nevinovăţia, psalmistul participă cu fervoare şi bucurie la cultul din templu, dansând în jurul altarului.

16

Să ne rugăm cu psalmistul

„Voi dansa în jurul altarul tău, Doamne, ca să fac să răsune cântarea de mulţumire şi să istorisesc toate faptele tale minunate… În adunări îl voi binecuvânta pe Domnul” (6-7.12).

Pentru omul Bibliei, a fi în prezenţa Domnului în casa sa, în templu, era cea mai mare bucurie. „Mă bucur când mi se spune: «Vom merge în casa Domnului»” (Ps 121,1).

Entuziasmul pentru templul Domnului este tema dominantă a imnurilor închinate Sionului. Iuda Halevi spunea: „Departe de tine, viaţa e moarte; în tine, moartea e viaţă”. Acest sentiment era prezent şi în lumea păgână.

Pe inscripţia unei statui egiptene din secolul al X-lea î.C., un închinător al zeului Amon exclamă: „Ce bucurie simte cel care îl contemplă pe Amon!” Eu locuiesc la umbra casei sale, ascultând rugăciunile rostite de preoţi şi strigătele de bucurie ale sufletelor Orientului”. Pe scarabeii (cărăbuşii) pe care egiptenii în aceeaşi perioadă îi purtau ca amulete religioase, erau gravate inscripţii ca acestea: „Fericirea este în templul lui Amon”; „Bucuria mea este în templul lui Amon”.

Expresia cea mai elevată a bucuriei era dansul sacru în jurul altarului. La aducerea chivotului la Ierusalim, David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu harpe, alăute, timpane, cu fluiere şi cimbale... David dansa din răsputeri înaintea Domnului… Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţe (2Sam 6,5. 14-15).

Prin dans se realiza unirea mistică cu divinitatea, extazul. Ne informează Cartea întâi a Regilor că la canaaneeni era practicat de preoţii lui Baal în confruntarea cu preoţii lui Ilie.

Ei au chemat numele lui Baal de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baal, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit niciun glas, niciun

Psalmul 26

17

răspuns. Şi dansau în jurul altarul pe care îl făcuseră…

La amiază au strigat şi mai tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut amiaza, au delirat până în clipa când se aducea jertfa de seară” (1Rg 18,26-29).

Căzuseră în transă. Tot aşa ajung în comuniune deplină cu divinitatea misticii musulmani, dervişii, dansatorii rotitori care dansează rotindu-se până cad în transă, intră în extaz.

Evreii în pustiu au dansat în jurul viţelului de aur. În prezent, dansul liturgic are loc la sărbătoarea Simhat Tora (Bucuria Torei). Sărbătoare care marchează sfârşitul ciclului anual al Torei. Cu această ocazie, la sinagogă se scot din chivot toate sulurile Torei, pe care credincioşii, formând o horă, le poartă în braţe cu mare bucurie şi entuziasm în jurul bimei (podiumul pentru lectură) În liturgia bizantină avem dansul „Isaia dănţuieşte”: preotul, mirii, naşii se prind în horă şi înconjoară masa la care se săvârşeşte cununia. În timpurile mai recente, mişcările carismatice au introdus hora în jurul altarului la sfârşitul Liturghiei, deşi liturgia romano-catolică nu a avut niciodată o asemenea tradiţie. „În adunări îl voi binecuvânta pe Domnul” (12).

Psalmul se încheie cu o rugăciune de binecuvântare, adică de mulţumire pentru faptele minunate ale Domnului. În limba ebraică nu sunt cuvinte diferite pentru a binecuvânta şi a mulţumi; a binecuvânta înseamnă a mulţumi. Mulţumirea este elementul predominant al rugăciunii evreului. Binecuvântarea însoţeşte fiecare moment, fiecare acţiune din cursul zilei. El are o binecuvântare pentru orice împrejurare: o aniversare, o operaţie, o călătorie, o întâlnire, o boală, un eveniment etc.

18

Să ne rugăm cu psalmistul

Rabi Meir spunea: „Orice om e obligat să spună o sută de binecuvântări pe zi”. Evreul îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru tot binele şi chiar pentru răul ce i se întâmplă. Talmudul afirmă: Tot ce face Dumnezeu, o face în vederea binelui nostru.

Un om trebuie să-l binecuvânteze pe Domnul pentru un rău exact cum îl binecuvântează pentru un bine şi pentru un bine exact cum îl binecuvântează pentru un rău.

Înainte de a mânca pâine, evreul rosteşte binecuvântarea: „Binecuvântat eşti tu, Doamne, Dumnezeul nostru, regele Universului, care scoţi pâinea din pământ”. Înainte de a bea un pahar cu vin: „Binecuvântat eşti tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ai creat rodul viţei-de-vie”.

La vederea unui lan de grâu: „Binecuvântat eşti tu, Doamne, care ai creat alimentele pământului”. Înainte de a folosi un parfum: „Binecuvântat eşti tu, Doamne, care ai creat ierburile plăcut mirositoare”.

Când se îmbolnăveşte: „Binecuvântat eşti tu, Doamne, tămăduitorul fidel şi îndurător”.

Când plouă sau primeşte veşti bune: „Binecuvântat cel care este bun şi face binele”.

Când primeşte veşti rele: „Binecuvântat să fie judecătorul drept”.

Sfântul Augustin, explicând ultimele cuvinte ale psalmistului: „în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul”, atrage atenţia că mulţumirea, Euharistia, trebuie să fie rugăciunea permanentă a creştinului: Dacă inima ta nu e dreaptă, îl vei lăuda pe Domnul când lucrurile merg bine şi îl vei blestema când merg rău. Dar ceea ce apare ca fiind rău, dacă inima e dreaptă, nu e rău, ci e drept, întrucât vine de la Dumnezeu, care nu e capabil de nedreptate. Altminteri, te comporţi ca un copil nerecunoscător în casa părintească: îţi iubeşti tatăl

Psalmul 26

19

când te mângâie şi îl urăşti când te pedepseşte, ca şi cum tatăl nu îţi pregăteşte moştenirea şi când te mângâie şi când te pedepseşte.

Priveşte, în schimb, în ce mod se cuvine să laude cei cu inimă dreaptă, ascultă glasul celui drept care într-un alt psalm exclamă: „Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp; lauda lui va fi neîncetat pe buzele mele”. A-l lăuda neîncetat şi în orice timp vrea să spună a-l lăuda în prosperitate şi în adversităţi.

Dacă tu îl lauzi când îţi merge bine şi nu îl lauzi în adversităţi, cum poţi pretinde că îl lauzi neîncetat şi în orice timp? Şi iată un lucru pe care să-l ascultăm în continuare. Când vine o bucurie, oamenii se bucură, se veselesc, cântă imnuri lui Dumnezeu; aceste persoane nu trebuie dezaprobate, dimpotrivă, trebuie să le felicităm.

Dar cei care îl laudă pe Domnul când le merge bine trebuie să înveţe să recunoască în el un Tată şi când pedepseşte şi să nu murmure împotriva mâinii care îi corijează, ca să nu se întâmple ca, rămânând stricaţi, să merite să fie dezmoşteniţi.

Sunt drepţi cu inima cei cărora nimic nu le este neplăcut din ceea ce face Dumnezeu şi îl laudă chiar şi în adversităţi. Aceştia îl laudă cu adevărat pe Dumnezeu. De aceea, oameni drepţi şi corecţi, cântaţi Domnului. Voi se cuvine să lăudaţi.

Rugăciune Părinte ceresc, din iubire faţă de Isus Cristos, nu mai vrem să cârtim; Tată, ţine departe paşii noştri de căile răutăţii şi ale nedreptăţii; Tată, ne e teamă că răul ne va duce şi pe noi la vale; fă siguri paşii noştri pe drumul care conduce la faţa ta, pentru ca, purificaţi prin Duhul tău pe care ni-l dăruieşti, să-ţi putem cânta neîncetat cu bucurie. Amin.