__MAIN_TEXT__

Page 1


Titlul și subtitlul originale: THE MASTERMIND: Drugs. Empire. Murder. Betrayal. Autor: Evan Ratliff Copyright © 2019 by Evan Ratliff © Publica, 2019, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Ratliff, Evan The Mastermind : Droguri. Imperiu. Crimă. Trădare. / Evan Ratliff ; trad. de Adina Avramescu. - Bucureşti : Publica, 2019    ISBN 978-606-722-369-9 I. Avramescu, Adina (trad.) 070

NARATOR este o marcă înregistrată a editurii PUBLICA

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DESIGN: Alexe Popescu REDACTOR: Roxana Aneculăesei CORECTOR: Paula Rotaru DTP: Dragoș Tudor


Cuprins

nota autorului  ��������������������������������������������������������  13 prolog  ����������������������������������������������������������������������   15 partea I 

Începuturi

unu 

�������������������������������������������������������   39

DETECTIVII 

doi 

FARMACISTUL. DOCTORUL 

trei  REPORTERUL 

patru 

���������������������������������������   55

���������������������������������������������������� 65

ANGAJAȚII 

�������������������������������������������������������  77

DETECTIVII 

������������������������������������������������������ 87

cinci  șase  MERCENARII 

șapte  CREIERUL 

���������������������������������������������������  99

������������������������������������������������������� 115


opt  REPORTERUL 

nouă  ANGAJAȚII 

��������������������������������������������������  133

�����������������������������������������������������  147

partea a II-a 

Pioni și regi 

zece 

����������������������������������������������������  161

DETECTIVII 

unsprezece 

�������������������������������������������������� 169

MERCENARII 

doisprezece  DOCTORUL. FARMACISTUL 

treisprezece  ANGAJAȚII 

�����������������������������������  189

�����������������������������������������������������  195

paisprezece  REPORTERUL 

�������������������������������������������������  203

cincisprezece  NAVA  ����������������������������������������������������������  223 șaisprezece 

�������������������������������������������������� 229

MERCENARII 

șaptesprezece  DETECTIVII 

����������������������������������������������������  251

optsprezece  REPORTERUL 

�������������������������������������������������� 259

nouăsprezece  MERCENARII. ANGAJAȚII 

douăzeci  DETECTIVII 

��������������������������������������  271

����������������������������������������������������  291


douăzeci și unu  FARMACISTUL. DOCTORUL 

douăzeci și doi  MERCENARII 

����������������������������������  305

��������������������������������������������������� 311

partea a III-a 

Sfârșitul jocului 

douăzeci și trei  CREIERUL OPERAȚIUNII 

��������������������������������������  323

douăzeci și patru  DETECTIVII  ���������������������������������������������������� 329 douăzeci și cinci  CÂRTIȚA  �������������������������������������������������������  341 douăzeci și șase  DETECTIVII  ����������������������������������������������������  351 douăzeci și șapte  CÂRTIȚA  ������������������������������������������������������� 363 douăzeci și opt  DETECTIVII 

���������������������������������������������������� 379

douăzeci și nouă  OPERAȚIUNI-CAPCANĂ 

��������������������������������������� 389

treizeci  DETECTIVII. ANGAJAȚII. FARMACISTUL. MERCENARII. REPORTERUL  ��������������������������������������������������

treizeci și unu  CREIERUL 

treizeci și doi  PROCESUL 

 411

�����������������������������������������������������  429 ����������������������������������������������������� 447

treizeci și trei  DETECTIVII. REPORTERUL. CÂRTIȚA 

������������������������� 467


epilog  ������������������������������������������������������������������   489 mulțumiri  �������������������������������������������������������������   513 note  ����������������������������������������������������������������������   519


Pentru Bill Goggins (1963–2006) Oamenii buni sunt ușor de guvernat. Foarte ușor. Cei răi nu pot fi guvernați deloc. Sau dacă au putut fi, eu nu am auzit niciodată de un asemenea lucru. Cormac McCarthy, No country for old men


lista personajelor

ANGAJAȚII Moran Oz, Alon Berkman Cu: Boaz și Tomer Taggart, Levi Kugel, Yehuda Ben-Dor, Shai Reuven, Robert McGowan, Asaf Shoshana, Nestor Del Rosario, Omer Bezalel, Babubhai Patel FARMACISTUL Charles Schultz DOCTORUL Prabhakara Tumpati MERCENARII Lachlan McConnell, Dave Smith, Felix Klaussen, Joseph Hunter Cu: Chris De Meyer, Marcus, Scott Stammers, Tim Vamvakias, Mathew Smith, Patrick Donovan, Andrew și Steve Hahn, Adam Samia, Bruce Jones, John Nash, Doron Shulman, Philip Shackels, David Stillwell PERSOANELE DE LEGĂTURĂ Patrick Donovan, Ari Ben-Menashe AVOCAȚII Joe Friedberg și Robert Richman (avocații lui Moran Oz), Linda Markus (Departamentul de Justiție al Statelor Unite), Joe Frank Zuñiga (Filipine) *  Drug Enforcement Administration – Agenția Antidrog a Statelor Unite (n.t.).

11 The Mastermind

CREIERUL Paul Calder Le Roux DETECTIVII Kimberly Brill, Steven Holdren, Kent Bailey (DEA*) Cu: Rizaldy Rivera, Peter Lugay și Inspector R (Filipine); Thomas Cindric și Erich Stouch (DEA).


nota autorului

13 The Mastermind

Această carte se înscrie în categoria nonficțiune. Ea este rezultatul a peste patru ani de muncă de reporter, însemnând sute de interviuri, sute de mii de pagini de rapoarte ale poliției, baze de date guvernamentale, documente ale unor instanțe de judecată și comunicări interne ale unei organizații infracționale care a implicat mii de oameni și a desfășurat afaceri pe șase continente. Am depus eforturi pentru a corobora fiecare fapt descoperit în aceste pagini și a discuta cu cât mai mulți participanți posibil. Din nefericire, nu am putut vorbi cu toți. Unii sunt morți, asasinați din cauza a ceea ce știau. Alții au refuzat să vorbească cu mine, de teamă că vor avea aceeași soartă. Iar alții sunt în închisoare și îngroziți de gândul că cineva ar putea să creadă că și-au dat în gât compatrioții. Câțiva se ascund, fugind de teama unei condamnări sau răzbunări, reale sau imaginare. Însă zeci de persoane implicate mi-au împărtășit povestea lor, cu riscul unor consecințe brutale, juridice sau profesionale. În trei cazuri, menționate în notele despre surse, am schimbat numele subiecților. Am procedat astfel pentru că se temeau pentru siguranța lor și a familiilor lor și pentru că nu au fost dați în judecată pentru infracțiunile descrise aici, iar numele lor nu au apărut în


procedurile legale legate de aceste evenimente. În alte cazuri, am prezentat anumiți jucători minori, printre care câțiva polițiști sau membri ai familiei, care au avut legătură cu evenimentele doar prin natura profesiei lor sau prin legăturile cu personaje mai importante. Fiecare individ din această carte este real. Evenimentele descrise de ei au avut loc.

Evan Ratliff

14


prolog

2012... Puzzle-ul

Într-o după-amiază mohorâtă, trei bărbați intră într-o cameră de hotel modestă, pentru o întâlnire de afaceri a cărei pregătire a durat luni întregi. Doi sunt albi: un sudafrican cu burtă și adjunctul său european atletic. Celălalt, cu părul negru și burduhănos la rândul său, este columbian, sau cel puțin așa spune el. Hotelul se află în capitala liberiană, pe coasta Africii de Vest, lângă Oceanul Atlantic, dar ar putea fi în multe alte locuri din lume. Cei trei se ocupă cu droguri și arme, iar droguri și arme sunt peste tot. Își strâng mâinile, dau din cap în semn de salut și încep să vorbească în limbajul eliptic, dar familiar, al persoanelor care cunosc jargonul unei tranzacții. Sunt precauți, dar nu suficient. Iar acest lucru este demonstrat de existența unei camere de luat vederi. —  Îmi dau seama de ce ai ales acest loc, spune sudafricanul1, lăsându-se cu toată greutatea pe o canapea de piele maro lipită de perete. Pentru că este haotic. Din câte am văzut, ar trebui să fie ușor să intri și să ieși.

15 The Mastermind

MONROVIA, LIBERIA 26 septembrie 2012


Evan Ratliff

16

Numele său este Paul, și, dacă ai o ureche antrenată, accentul său te duce cu gândul nu numai la Africa de Sud, dar și la patria sa natală, Zimbabwe, unde a trăit până la adolescență. La aproape 40 de ani, firele de păr care i-au mai rămas după ce s-a ras pe cap sunt aproape albe. Arată ca un turist la mare care s-a aranjat pentru a lua cina în oraș, cu un tricou polo albastru lălâi și o pereche de pantaloni scurți kaki. Hainele lui nu se potrivesc deloc cu aria influenței lui internaționale și nici cu afacerea pe cale să o încheie cu un om despre care crede că este șeful unui cartel de droguri sud-american. —  Foarte ușor, răspunde columbianul, căruia Paul i se adresează doar cu numele de Pepe. În înregistrarea video a întâlnirii, Pepe stă pe o altă canapea, în afara razei de acțiune a camerei video. Se aude doar vocea sa, cum vorbește într-o engleză fluentă, chiar dacă are un accent puternic. —  Foarte puțini oameni, nu prea mulți ochi. Pare locul potrivit. —  Crede-mă – cum ziceai că te cheamă? — Paul. —  Paul, crede-mă, este locul potrivit. Sunt aici deja de ceva vreme. Și întotdeauna, eu și organizația mea alegem locuri ca astea. Înainte de toate, pentru corupție. Aici totul e de vânzare. Totul. Nu trebuie decât să-mi spui ce vrei. —  Îhm, este un loc sigur, spune Paul. Dacă apare vreo problemă aici, poți să o rezolvi. Înțeleg genul ăsta de loc. —  Totul este ușor aici. Doar dai din mână în mână, bum, bum, bum, înțelegi, spune Pepe, râzând. Ei bine, mulțumită omului ăsta al vostru, ne întâlnim acum. Arată cu mâna către al treilea bărbat din încăpere, angajatul european al lui Paul cunoscut sub numele de Jack. El este cel care a stabilit inițial legătura dintre Paul și Pepe.2


17 The Mastermind

Afacerea pe care a intermediat-o Jack a fost atât de complexă încât, când l-am întâlnit la mulți ani după aceea, a trebuit să mi-o explice în detaliu de câteva ori. Columbienii, care comercializează în special cocaină produsă în propria lor țară, caută să-și extindă afacerile pentru a include metamfetamina, pe care vor să o producă în Liberia și să o distribuie în Statele Unite și Europa. Paul, un programator care își conduce propriul cartel din Filipine, va furniza materialele necesare construirii laboratoarelor columbienilor pentru metamfetamină: substanțele necesare, rețetele pentru transformarea lor în metamfetamină și o cameră controlată în care să le sintetizeze pe toate. În timp ce se vor construi laboratoarele, Paul a fost de acord, de asemenea, să-i vândă lui Pepe depozitul lui de metamfetamină, în schimbul unei cantități echivalente de cocaină la prețul pieței. După luni întregi de discuții, Jack l-a rugat pe Paul să se ducă până în Liberia și să se întâlnească cu noul său asociat, „de la șef la șef ”, pentru a încheia afacerea. —  Așadar, cu ce vrei să începi? spune Pepe. Prima pe listă este camera controlată. Paul îi spune că elementele de care are nevoie pentru a o construi sunt deja pe drum, cu vaporul. —  Dacă ai vreo problemă, trimit niște oameni să le asambleze uite așa! zice el și pocnește din degete. —  N-ar trebui să avem probleme. Am oamenii mei aici, chimistul meu. —  Pentru a te despăgubi pentru întârzieri, îți vom returna banii când vom începe să facem afaceri. —  Paul, nu trebuie să mă despăgubești pentru nimic. Paul face un gest de respingere cu mâna. —  Ne pare rău că a durat atât de mult. —  Așa sunt afacerile, spune Pepe. Nu trebuie să despăgubim, trebuie doar să facem afaceri. Iar asta înseamnă bani.


Evan Ratliff

18

Pepe trece la cea de-a doua parte a înțelegerii: cocaina sa de origine columbiană pentru metamfetamina lui Paul, din care i-a trimis o mostră de la baza lui din Filipine. —  Dă-mi voie să-ți pun o întrebare, spune Pepe. — Desigur. —  Tu nu ești filipinez. De ce ai ales atunci Filipine? —  Din același motiv pentru care voi vă aflați în Liberia. În esență, Asia este cel mai bun loc care ne permite să expediem mărfuri unde vrem. Iar Filipine are cea mai bună poziție geografică din Asia. Și este, de asemenea, un loc sărac. Situația nu este la fel de rea ca aici, dar chiar și așa putem să ne rezolvăm problemele. —  Îți fabrici marfa în Filipine? spune Pepe. —  De fapt, în momentul ăsta o producem în Filipine și mai cumpărăm și de la chinezi. O luăm din Coreea de Nord. Ca atare, calitatea pe care ai văzut-o e foarte bună. —  Nu este doar foarte bună. Este incredibilă. — Îhm. —  Aveam de gând să-ți spun despre asta mai târziu, dar acum, că ai pomenit: marfa asta este a dracului de bună. —  Este produsă de nord-coreeni, spune Paul. O luăm de la chinezi, care o iau la rândul lor de la nord-coreeni. —  Așadar, produsul meu va fi la fel, cantitatea pe care o să cumpăr de la voi? —  La fel. Exact la fel, încuviințează Paul. Știu că vrei cea mai bună calitate pentru piața ta. —  Da, pentru că știți, probabil, că unii dintre cei mai buni clienți sunt americanii. —  Pe primul loc. —  Sunt pe primul loc. Sunt dați dracului – vor să aibă de toate acolo. Nu știu care este cuvântul în spaniolă. Consumistas. Consumiști? —  Consumatori! strigă Jack, fără să fie surprins de camera video.


19 The Mastermind

—  Da, cumpără totul și nu se opresc niciodată, spune Paul. —  Așadar, tot ce trimit este pentru America, zice Pepe. Credeți-mă, când am adus asta, toată lumea mi-a cerut. Toată lumea. Paul și Pepe iau în considerare diferite modalități de plată. Mai întâi, vor da cocaină în schimbul metamfetaminei. După aceea, Paul spune că i-ar plăcea să fie plătit în aur sau diamante. Dacă va fi nevoie să facă transferuri bancare, el lucrează în principal cu băncile din China și Hong Kong, deși simte nevoia să-i avertizeze. —  Tocmai ce ne-au fost blocate douăzeci de milioane de dolari în Hong Kong, din cauza unor tâmpenii, spune el. Trebuie să fii precaut. Situația se înrăutățește din cauză că americanilor le place să controleze totul. Așa că sunt și acolo și fac o mulțime de probleme. —  Să-i ia naiba pe americani, spune Pepe. Americanii, așa cum spui tu, cred că pot să controleze totul, dar nu pot. Nu este imposibil, dar nu pot. Trebuie să fim foarte atenți. Discută despre metode de livrare și despre câte kilograme din fiecare drog pot muta într-o lună. Paul deține nave care încarcă deja marfă din America de Sud și călătoresc spre Asia, dar preferă mai mult să lucreze în Africa, un teritoriu pe care-l cunoaște bine. Clienții lui se află în Australia, Thailanda și China. —  Nu ne băgăm în America pentru moment, spune el. —  De ce nu? —  De fapt, noi vindem pastile în Statele Unite, spune Paul. Americanii ăștia sunt dați naibii, au un apetit pentru orice. Nu se vor opri din cumpărat. Într-adevăr, Paul a devenit bogat, fabulos de bogat, vânzând americanilor zeci de milioane de analgezice – din cele care se dau pe rețetă – pe internet, vreme de aproape un deceniu. Dar, spre deosebire de organizația lui Pepe,


Evan Ratliff

20

Paul evită cu mare atenție să transporte droguri precum metamfetamină în Statele Unite. —  Creezi prea multă agitație, spune Paul. Spre sfârșitul întâlnirii, Paul lasă să se întrevadă priceperea sa tehnică, oferindu-se să-i trimită lui Pepe telefoane mobile pe care le-a dotat cu software de criptare pentru a permite celor două organizații să comunice în siguranță. Îi spune lui Pepe că poate să scoată din Iran orice arme de care ar avea nevoie, mai ales dacă primește ajutorul unui general liberian, pentru ca tranzacția să pară oficială. Apoi face o pauză, pentru a reflecta. —  Crede-mă, nu vei găsi un partener mai bun, spune el, adăugând că-și ține organizația sub control. Un lucru le spun oamenilor mei, mă rog, tuturor celor cu care am de-a face: „Să nu vă pună naiba să furați”! Înțelegi ce spun? E singurul lucru care mă scoate din sărite. Mai devreme, le povestise despre un angajat care furase cinci milioane de dolari de la el, după care începuse să se plimbe cu un Lamborghini prin Manila și să cumpere iubitelor lui genți de firmă și coliere cu diamante. Acel angajat nu mai este de mult o problemă, le-a spus el. —  A fost transferat, ca să zicem așa. Paul mai are câteva sfaturi pe linie de management: —  Nu fura, repetă el, și nu-ți da drumul la gură în prezența celor de la guvern. Dacă ești prins făcând ceva, nu uita: ține-ți gura închisă. Sunt convins că ai avut asemenea indivizi care – face o mișcare ca și cum ar manevra o păpușă guralivă – devin speriați în închisoare și apoi încep să creadă că cei de la guvern o să-i ajute. Ei cred că ăștia sunt cei mai buni prieteni ai lor. Sunt sigur că ai trecut prin asta, nu-i așa? —  Asta se întâmplă doar în filme, spune Pepe. —  Nenorociții ăștia dau din gură. Cazi la înțelegere, dar ce se va întâmpla când o să ieși? Crezi că o să te dăm


uitării? Își lovește palmele una de cealaltă. Dacă ai o problemă, noi te ajutăm. Dacă familia ta are o problemă, noi o ajutăm. Nimeni nu va avea probleme. Nu trebuie decât să respecți aceste reguli, suntem foarte categorici în privința lor. Așa că-ți spun, facem afaceri, trebuie să ai încredere în mine sută la sută. Îți vom livra marfa. Sută la sută. —  Asta e o afacere pe încredere, spune Pepe, înainte ca cei trei bărbați să se ridice și să-și strângă mâinile. Exact asta urmează să facem.

21 The Mastermind

În lunile de dinainte și de după întâlnirea dintre Paul și Pepe, o serie de evenimente ciudate au avut loc în diferite părți ale globului – care păreau să nu aibă legătură unul cu celălalt. Spun „păreau” ca și cum nimeni din afară nu le urmărea deloc. Într-adevăr, la acea dată, nimeni nu le urmărea, nici măcar eu. Și chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, aceste incidente, așa cum au ajuns ele să fie văzute de public, nu păreau să fie legate unele de celelalte. Asemenea unor elemente dintr-un puzzle, ele erau incomprehensibile în absența unei înțelegeri a întregii imagini. Avea să treacă un an înainte ca eu să mă opresc asupra unuia dintre aceste elemente pentru a-l examina și încă alți câțiva pentru a înțelege imaginea scoasă la iveală de toate aceste elemente puse la un loc. În martie 2012, cu șase luni înainte de întâlnirea lui Paul cu Pepe din Liberia, câțiva agenți de la DEA au intrat într-o mică farmacie3 de pe Main Street din orașul Oshkosh, statul Wisconsin. Erau înarmați cu mandate de percheziție care-l vizau pe proprietarul acesteia, un bărbat de 82 de ani pe nume Charles Schultz. Un stâlp al comunității locale vreme de patru decenii, Schultz fusese acuzat de prescrierea a peste 700 000 de rețete ilegale pentru analgezice4 din spatele celor două farmacii ale sale. În schimb, au calculat


Evan Ratliff

22

agenții, primise peste 27 de milioane de dolari prin transferuri electronice dintr-un cont bancar misterios din Hong Kong. O lună mai târziu, ofițeri de la Oficiul pentru Combaterea Criminalității Organizate și a Triadei din Hong Kong au făcut un raid la un depozit din Tsuen Wan, un cartier din nordul orașului. Înăuntru, ei au descoperit5 20 de tone de azotat de amoniu, ambalat în 1 000 de saci și etichetat în mod fals ca clorură de sodiu. Era o cantitate suficientă pentru a fabrica un explozibil de zece ori mai puternic decât cel folosit în atacul din Oklahoma City. Pe actul de închiriere a depozitului, au găsit numele unui cetățean israeliano-australian6, fost membru al unei divizii de elită a armatei israeliene. Când au percheziționat biroul și apartamentul bărbatului, au găsit documente ce dovedeau existența a două depozite de droguri, chitanțe pentru zeci de milioane de dolari în lingouri de aur și indicații scrise de mână 7 pentru o întâlnire în Buenaventura, Columbia, cu un bărbat numit „Don Lucho” – șeful unuia dintre cele mai mari carteluri de cocaină din lume. Apoi, în noiembrie, doi bărbați care pescuiau cu harponul în Tonga8, plonjând în apă de pe un recif, au dat peste o barcă cu vele avariată, care avea la bord un cadavru în descompunere. Autoritățile locale au descoperit că pereții cabinei era căptușiți cu 204 cărămizi de cocaină9, împachetate foarte atent în plastic maro și care valorau peste 90 de milioane de dolari pe străzile din Australia, unde, suspectau ei, urmau să ajungă. La începutul lui decembrie, la o distanță de aproape 500 de kilometri în direcția nord-est, Edward Snowden, un colaborator tehnic al Agenției Naționale de Securitate*, *  National Security Agency – NSA (n.t.).


23 The Mastermind

a organizat o adunare de fani ai criptografiei10 în camera din spate a unui magazin dintr-un strip mall din Honolulu. După ce s-au adunat în jur de douăzeci și ceva de oameni, el și-a conectat laptopul la un proiector și a început să facă prezentarea unui program gratuit numit TrueCrypt. Era, potrivit lui, cel mai sigur software de criptare a hard-driveului unui laptop, protejându-l de ochii curioși ai guvernelor. Foarte puține lucruri se știau despre oamenii din spatele programului TrueCrypt, a avertizat el; programatorii care l-au creat erau anonimi. Însă Snowden mai știa un lucru despre TrueCrypt pe care nu era pregătit încă să-l dezvăluie: furase documente de la NSA care demonstrau că agenția nu putea să-l spargă.11 Mai târziu, când m-am apucat să investighez această serie de evenimente, ele s-au dovedit pe cât de tentante, pe atât de greu de descifrat. Apoi, reanalizându-le, fiecare dintre ele mi-a apărut asemenea unui mesaj dintr-o realitate paralelă cu care puțini dintre noi avem de-a face în mod direct. În acea lume, aveam să aflu, un strălucit programator software din Africa de Sud, realizat prin propriile puteri, a putut să construiască de unul singur o companie distopică ce rivalizează cu giganții tehnologiei din prezent. Prin creația sa, un startup online care vindea pastile de sute de milioane de dolari clienților americani, avea să devină unul dintre cei care contribuiau cel mai mult la epidemia în plină dezvoltare de analgezice și cel mai de succes cyber-infractor din istorie. El și-a folosit această avere pentru a pune bazele unui imperiu infracțional extins, satisfăcându-și astfel apetitul aparent insațiabil pentru acțiuni clandestine și ilegale. Ambiția sa pentru avuție și putere a depășit hotarele internetului și a intrat pe tărâmul crimelor. „Aria comportamentului său infracțional”, după cum avea să spună mai târziu un procuror federal american, „este pur și simplu uluitoare”.12


Evan Ratliff

24

În lumea paralelă pe care a ajuns să o ocupe, totul era de vânzare, dacă știai ce să oferi și cui. Metamfetamină pură produsă în Coreea de Nord. Iahturi construite pentru a scăpa de Paza de Coastă. Protecția poliției și favoruri din partea judecătorilor. Lăzi de arme militare. Avioane particulare încărcate cu aur. Sisteme de teleghidare a rachetelor. Sisteme de criptare care nu pot fi sparte. Miliții africane. Explozibili. Răpiri. Tortură. Crime. Foști soldați din Statele Unite, Marea Britanie și din alte părți, care nimeriseră pe tărâmul tenebros al contractelor de securitate globală, puteau să se reinventeze ca mercenari plătiți. Managerii unor call centeruri din Tel Aviv se puteau trezi într-o bună zi traficanți de arme. Doctorii de familie se puteau transforma în complici ai unui cartel de droguri internațional cu un simplu clic pe un buton. Această lume stă ascunsă dincolo de percepția noastră de zi cu zi, în ungherele întunecate ale internetului pe care nu le vizităm niciodată, în porturile înecate în tăcere în care vapoarele intră la ceas de noapte, în camera din spate a unei clinici de pe strada noastră. Evenimentele din 2012 – după cum am descoperit eu – erau pur și simplu marginile acelei lumi care pătrundeau în lumea noastră. Și am ajuns să înțeleg cum oameni obișnuiți pot să facă un pas – ambiguu din punct de vedere moral – peste granița dintre ele, și apoi un al doilea și un al treilea, până când se trezesc brusc cu polițiști sau asasini la ușa lor. A existat o piesă a acestui puzzle pe care nu o voi putea uita niciodată. La ora 6.30, în dimineața zilei de 13 februarie 2012, Jeremy Jimena, un gunoier din Filipine, tocmai își începea tura.13 Împreună cu șoferul, a mers pe ruta lor obișnuită din Taytay, un oraș industrial aflat la o oră de mers cu mașina la est de Manila. Plouase aproape toată noaptea,


25 The Mastermind

iar în timp ce întorceau spre Paseo Monte Carlo, o stradă neluminată, a început să cadă un fel de burniță. Prima lor oprire a fost un loc vacant mare acoperit de mici arbuști, un covor verde de viță-de-vie și bananieri din loc în loc. Câmpul nu era un loc de colectare oficial, însă localnicii aruncau adesea gunoiul acolo, astfel că lucrătorii de la salubritate îl adăugaseră în mod informal la ruta lor. În acea dimineață era un morman mic de gunoi care se revărsa pe stradă: două pungi mari umplute cu deșeuri și o cuvertură de pat făcută sul care părea foarte umflată. Jimena, un bărbat scund cu un păr sârmos și negru ca tăciunele și o mustață subțire, s-a dat jos din camion și s-a apropiat de mormanul de gunoi. Când s-a aplecat și a apucat marginea umedă a păturii, a văzut că din ea ieșea un picior de femeie. A aruncat pătura și a luat-o la goană, strigând la șofer, iar cei doi bărbați au abandonat camionul și au alergat către sediul municipal. Au vorbit cu șeful securității locale despre ce găsiseră, iar acesta a chemat poliția. Jimena s-a reîntors pe ruta sa într-o stare de confuzie. El nu a vorbit cu poliția și nu a aflat niciodată cine era femeia. Când l-am întâlnit, patru ani mai târziu, nu i-am spus ce știam: că numele ei era Catherine Lee și că fusese un agent imobiliar de succes, căsătorită și cu un copil. Că fusese împușcată sub fiecare ochi cu un pistol de calibru 22 mm, înfășurată în pătură și aruncată dintr-o furgonetă. Că moartea ei avea legătură cu un farmacist din Oshkosh, Wisconsin, cu o percheziție a unui depozit din Hong Kong și cu o barcă avariată din Tonga. Oricum, Jimena nu părea să cunoască aceste detalii și își dorea doar să uite ce se întâmplase. Patru ani, mi-a spus, o visase în fiecare noapte. Pe femeia înfășurată în pătură. Uneori, îl ruga să o ajute. Alteori, țipa. Mi-a trebuit multă vreme pentru a înțelege că o bună parte din jurnalismul de investigație înseamnă să aștepți.


Evan Ratliff

26

Să aștepți ca oamenii să te sune înapoi. Să aștepți un avion cu care să traversezi jumătate de glob, doar pentru a ajunge la timp într-un birou anost, unde stai ore întregi pe un scaun de plastic, așteptând o persoană oficială, care nu mai apare niciodată. Să stai în fața unei uși, așteptând să vezi dacă familia unei victime se va întoarce. Să ceri informații din diferite locuri și să rămâi ore în șir lângă telefon, așteptând un răspuns. Toate acestea, într-un anumit sens, înseamnă să aștepți același lucru: acea frântură de informație care te va ajuta să le pui cap la cap pe toate celelalte care au venit înaintea ei. În decembrie 2015, când am zburat în Filipine pentru a încerca să descâlcesc legăturile din spatele crimei încă nerezolvate care a avut-o ca victimă pe Catherine Lee, am descoperit lucruri cu totul noi. În cea mai mare parte a timpului, am așteptat într-o furgonetă închiriată, alături de o ziaristă americano-filipineză pe care o angajasem pentru a mă ajuta, Aurora Almendral. Amândoi rămâneam blocați în traficul nesfârșit al Manilei, târându-ne spre întâlniri care, inevitabil, implicau mai multă așteptare odată ce ajungeam. Într-una dintre acele după-amiezi, cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, am oprit mașina lângă o clădire veche de beton situată pe o colină din orașul Taytay. Ni se spusese că acolo se afla departamentul de investigații al poliției locale. Am intrat, am trecut pe lângă o femeie care prindea de perete decorațiuni de hârtie, apoi de două uși batante și am ajuns într-o încăpere aglomerată, în care se aflau patru birouri. Un aparat de aer condiționat huruia la fereastră și trei detectivi băteau la tastaturile unor calculatoare vechi de când lumea. Am încercat să-l facem atent pe unul dintre ei și să-i explicăm motivul pentru care ne aflam acolo: să vizităm terenul viran pe care Jeremy Jimena găsise cadavrul lui Catherine Lee. Șeful poliției ne promisese, la telefon, că


ne va duce acolo, însă în acea dimineață fusese chemat pentru un caz de răpire. Ceilalți polițiști habar nu aveau când urma să se întoarcă. Niciunul dintre ei nu știa prea multe lucruri despre cadavru și, în anii de după crimă, majoritatea persoanelor care știau câte ceva dispăruseră. E mai bine, probabil, ca unele crime să rămână nerezolvate. Așa că eu și Almendral ne-am decis să așteptăm și ne-am așezat pe o bancă în fața unui tablou cu „Jurământul de credință” al polițiștilor. „Nu uita că o fărâmă de credință valorează cât un dram de inteligență”, am tradus noi.

Mi s-a părut mai degrabă jurământul de sânge al unui grup infracțional, decât angajamentul unei organizații ce veghează la respectarea legii. Dar asta a fost înainte să înțeleg pe deplin cât de ușor, în circumstanțele potrivite, cele două ajung uneori să semene foarte bine. După ceva muncă de lămurire făcută de Almendral în Tagalog, o femeie ofițer pe care o chema Abigail Del Monte a fost de acord să ne aducă dosarul acestui caz. Ea s-a întors dintr-o cameră din spate și a început să-l răsfoiască foarte încet la biroul ei, în timp ce eu încercam să-mi

27 The Mastermind

De ce să te plângi, să condamni și să cauți nod în papură în permanență? Mai bine dă-ți demisia. Și, odată ajuns afară, Poți să-ți deșerți sufletul. Dar câtă vreme faci parte din această instituție, Nu o condamna. Dacă faci asta, la prima rafală serioasă de vânt, vei cădea la pământ, Și, probabil, nu vei afla niciodată de ce.


Evan Ratliff

28

dau seama de ce zburasem aproape 13 000 de kilometri și apoi condusesem trei ore pentru a vizita locul crimei la aproape patru ani după eveniment. În cele din urmă, a apărut un alt agent, un individ prietenos îmbrăcat într-o geacă de blugi. S-a prezentat ca fiind George Arada. Dintr-odată, toată lumea a trecut la acțiune. —  Sunteți aici pentru cazul Catherine Lee? a spus el. Bine, să începem. Ne-am oferit să luăm furgoneta noastră cam rablagită și șoferul pentru transport, iar Del Monte s-a hotărât să ne însoțească și ea. Pe drum l-am luat pe paznicul local care chemase polițiștii după descoperirea lui Jimena. Apoi ne-am îndreptat spre terenul viran. Ajunși acolo, paznicul ne-a arătat unde fusese găsit cadavrul și cum marcase el locul în februarie 2012. —  Cadavrul a fost mutat puțin de individul care a ridicat pătura, a spus el. Nu am aflat nimic despre identitatea ei. Ne-am dus la o bătrână care vindea băuturi la o tarabă de pe marginea drumului. Și-a adus aminte de ziua aceea. —  Am văzut cadavrul, a spus ea, dar era acoperit, așa că nu am putut să văd cine era. Trei străzi mai jos, cineva din zonă dispăruse de câteva zile, așa că ne-am gândit că despre asta e vorba. Mai târziu, polițiști au transmis că era vorba de cadavrul unei femei agent imobiliar din altă parte a țării. Când am întrebat-o ce s-a întâmplat cu persoana din zonă care lipsea, bătrâna mi-a răspuns că familia respectivă se mutase de acolo. M-am plimbat prin zonă și am făcut câteva fotografii, căutând semne care să arate că descoperirea îngrozitoare făcută de Jimena transformase cumva acest loc de altfel


*  Dosarul poliției naționale din Filipine în cazul uciderii lui Catherine Christina Lee (n.a.).

29 The Mastermind

cât se poate de banal. Dacă cadavrul lăsase vreo urmă, aceasta nu era vizibilă. Ne-am înghesuit toți în furgonetă și, în drum spre postul de poliție, i-am întrebat pe agenți dacă au găsit adeseori cadavre în Taytay, un oraș cu peste 300 000 de locuitori.14 —  Uneori, erau chiar și mai mult de cinci cadavre pe lună, dar nu peste zece, a spus Arada vesel. Toată lumea știe că în locul ăsta sunt aruncate cadavre. Nu-i spune șefului! a râs el. Cazurile erau dificil de rezolvat. Cadavrele erau adeseori mutilate sau „tranșate și puse în saci de gunoi”. Am întrebat dacă puteam să mă uit în dosarul cazului și, spre surprinderea mea, Del Monte s-a întors către mine și mi l-a înmânat. În fotografiile făcute la locul crimei*, am văzut cadavrul lui Lee, scos din pătură. Era îmbrăcată cu o jachetă neagră și blugi, întinsă cu fața în jos și cu picioarele în stradă. Dincolo de cordonul poliției se afla o mulțime de oameni. Erau puține informații trecute în dosarul poliției: în acea dimineață, la ora 7.50, sosise o echipă de la Departamentul de Operațiuni Criminalistice al poliției naționale. Un raport al autopsiei menționa cauza „morții instantanee”: o rană produsă de glonț sub fiecare ochi. Detectivii stabiliseră rapid identitatea victimei. Găsiseră asupra sa actul de identitate: Catherine Cristina Lee, 43 de ani, din Las Piñas City, aflat la o oră de Taytay. Polițiștii au mai găsit asupra cadavrului un telefon mobil, un ceas de mână Anne Klein, o brățară de argint și două inele, unul de aur și celălalt de argint. Nu fusese jefuită; nu existau semne ale vreunei agresiuni sexuale.


Răsfoind dosarul pe drumul de întoarcere spre postul de poliție, am dat de o însemnare referitoare la o întâlnire din 2015 dintre ofițeri de poliție filipinezi și un agent special de la biroul DEA din Los Angeles și de copia unei cărți de vizită. După câte se părea, nu eram singurul care venise în Filipine să pună întrebări referitoare la cadavru.

Evan Ratliff

30

Sperând să înțelegem ceva din ce s-a întâmplat în Taytay, eu și Almendral ne-am dus să-l vedem pe Rizaldy Rivera, un agent de la Biroul Național de Investigații din Filipine (BNI), despre care aflasem că fusese desemnat să se ocupe de cazul uciderii lui Lee. Sediul Departamentului de Investigații Criminale al BNI se afla într-o încăpere austeră, cu gresie pe jos și scăldată în lumina insipidă oferită de tuburile de neon ce marchează birocrațiile din întreaga lume. Pe perete se afla un panou alb pe care erau scrise misiunile agenților, organizate după poreclă: „Cardinal”, „Undertaker” („Groparul”), „Mechanic”, „Hitman” („Ucigașul”), „Braveheart” („Inimă neînfricată”), „Snakedoc” („Libelula”), „KGB”. Rivera, un polițist genial, cu părul prins într-o coadă de cal lungă până-n talie și priceput la tragerea la țintă, era și un actor înnăscut. Aproape imediat după ce ne-am strâns mâinile, m-a îndemnat să mă uit la înregistrările video de pe YouTube cu tragerile lui la țintă.15 (Mai târziu, am făcut acest lucru și a trebuit să recunosc că erau impresionante – într-o înregistrare, un card bancar se rupe în jumătate, de la aproape 20 de metri, după ce trage în el cu un pistol peste umăr în timp ce folosește o oglindă compactă.) Cei mai mulți îi spuneau Zaldy, însă porecla lui de la birourile BNI era Slayer (Ucigașul), pe care o căpătase după trei lupte cu pistoale de la începutul carierei sale, dintre care una s-a lăsat cu un glonț în coapsa lui.


*  „Razon: 60% dintre angajații poliției filipineze trăiesc sub nivelul sărăciei”, The Philippine Star, 3 iunie 2006 (n.a.).

31 The Mastermind

Rivera a preluat cazul Catherine Lee după ce soțul femeii a contactat BNI în ziua în care a fost descoperit cadavrul acesteia și a cerut să fie investigată asasinarea soției sale. Biroul este obligat de lege să preia cazuri la cererea familiei victimei și adeseori aceste cereri sunt generate de suspiciunea că polițiștii locali sunt incompetenți sau mai rău. Unitățile poliției locale și naționale din Filipine sunt măcinate de corupție, iar BNI avea o reputație mai bună, deși nu impecabilă, în ce privește integritatea. În cazul unui omor la comandă, așa cum a dedus Rivera că este vorba în cazul Lee, zvonurile referitoare la implicarea directă a unor polițiști nu erau deloc neobișnuite. Munca polițiștilor este prost plătită, până într-acolo încât 60% dintre polițiștii din această țară trăiesc sub nivelul sărăciei*. Omorul la comandă era o industrie înfloritoare în Filipine; dacă voiai ca cineva să fie omorât te costa doar 5 000 de peso – echivalentul a 100 de dolari.16 „Nu pot să vă furnizez numele reale ale martorilor sau adresele ori fotografiile lor – pentru a-i proteja”, a spus Rivera când am ajuns noi. „Altfel, cred că pot să vă răspund la orice întrebare pe care vreți să mi-o puneți.” Ne-a făcut semn să ne așezăm pe niște scaune de plastic aflate în fața unui birou pe care nu se aflau hârtii sau echipament. La început, am vorbit peste sunetele unui televizor care nu se afla în raza noastră vizuală – era un meci NBA – baschetul fiind obsesia națională a acestei țări. În decurs de o oră, Rivera ne-a spus tot ce știa despre asasinarea lui Lee. Ne-a vorbit în maniera detașată a unui polițist care văzuse destule crime oribile la viața lui. Dar, din când în

Profile for Editura Publica

The Mastermind  

The Mastermind  

Advertisement