Page 1

Pretul inegalitatii - BT.indd 1

25-Jan-13 8:02:40 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 2

25-Jan-13 8:02:41 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 3

25-Jan-13 8:02:41 PM


The original title of this book is: The Price of Inequality: How Today’s Divided Society Endangers Our Future, by Joseph E. Stiglitz Copyright © 2012 by Joseph E. Stiglitz. All rights reserved. © Publica, 2013, pentru ediţia în limba română ISBN 978-606-8360-26-3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Stiglitz, Joseph E.     Preţul inegalităţii : cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul / Joseph E. Stiglitz ; trad.: Smaranda Nistor. Bucureşti : Publica, 2013     Bibliogr.      ISBN 978-606-8360-26-3 I. Nistor, Smaranda (trad.) 338.124.4(100)

EDITORI:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu REDACTOR:

Doru Someșan DESIGN:

Alexe Popescu DTP:

Răzvan Nasea CORECTURĂ:

Elena Bițu Gabriela Popescu

Pretul inegalitatii - BT.indd 4

25-Jan-13 8:02:41 PM


Pentru Siobhan, Michael, Edward și Julia, în speranța că ei vor moșteni o lume și o țară care să fie mai puțin divizate.

Pretul inegalitatii - BT.indd 5

25-Jan-13 8:02:41 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 6

25-Jan-13 8:02:41 PM


Cuprins

Prefaţă ������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 9 Mulţumiri ������������������������������������������������������������������������������������������������������ 33 1. Problema de unu la sută din America ���������������������������������������������������� 41 2. Vânătoarea de rentă economică și nașterea unei societăți inegale ����������������������������������������������������������� 79 3. Piețele și inegalitatea ���������������������������������������������������������������������������� 113 4. De ce contează ��������������������������������������������������������������������������������������� 159 5. O democrație în pericol ������������������������������������������������������������������������� 211 6. 1984 a venit peste noi ���������������������������������������������������������������������������� 251 7. Justiție pentru toți? Cum subminează inegalitatea statul de drept ���������������������������������������������������������������������������������������� 311 8. Bătălia pentru buget ������������������������������������������������������������������������������ 341 9. O politică macroeconomică și o bancă centrală create de și pentru grupul de unu la sută ������������������������������������������� 387 10. Calea spre înainte: o altă lume e posibilă! ������������������������������������������ 427

Note ������������������������������������������������������������������������������������������������������� 465

Pretul inegalitatii - BT.indd 7

25-Jan-13 8:02:41 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 8

25-Jan-13 8:02:41 PM


Prefață

Există momente în istorie când oameni din toată lumea par să se ridice, să spună că nu e bine așa, să ceară o schimbare. Acesta a fost lucrul care s‑a întâmplat în tumultuoșii ani 1848 și 1968. Fiecare dintre acești ani de frământare a marcat începutul unei noi ere. Anul 2011 s‑ar putea dovedi încă un asemenea moment. O revoltă a tinerilor a început în Tunisia, o țară mică de pe coasta Africii de Nord, s‑a extins în Egiptul vecin și apoi în alte țări ale Orientului Mijlociu. În unele cazuri, scânteia protestului a părut să fie stinsă, cel puțin temporar. În altele, însă, mici proteste au precipitat o schimbare societală cu caracter de cataclism, detronând niște dictatori cu o domnie îndelungată, ca Hosni Mubarak al Egiptului și Muammar Ghaddafi al Libiei. Curând, oamenii din Spania și din Grecia, din Marea Britanie și din Statele Unite, precum și din alte țări ale lumii au avut propriile motive să iasă în stradă. Pe parcursul anului 2011, am acceptat cu plăcere invitații în Egipt, Spania și Tunisia, în cadrul cărora m‑am întâlnit cu protestatarii în parcul Buen Retiro din Madrid, în parcul Zuccotti din New York și la Cairo, unde am discutat cu tinerii care se aflaseră în Piața Tahrir. Stând de vorbă cu ei, mi‑a fost limpede că, deși nemul­ țumirile concrete difereau de la o țară la alta și că, în particular, nemulțumirile politice din Orientul Mijlociu se deosebeau mult de cele din Occident, existau multe subiecte comune.

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 9

9

25-Jan-13 8:02:42 PM


Exista opinia comună că, din multe puncte de vedere, sistemul economic și cel politic eșuaseră în atingerea obiectivelor propuse și că amândouă erau fundamental nedrepte. Protestatarii nu greșeau, când spuneau că este ceva greșit. Diferența dintre ceea ce presupune că trebuie să facă sistemele noastre economic și politic – ceea ce ni s‑a spus că ar face – și ceea ce fac ele efectiv a devenit prea mare pentru a mai putea fi ignorată. Guverne de pe tot cuprinsul lumii nu mai luau măsuri cu privire la problemele economice esențiale, inclusiv cea a șomajului persistent; și, pe măsură ce valorile universale ale echității se vedeau sacrificate de lăcomia câtorva, puțini, în ciuda retoricii care proclama contrariul, sentimentul de nedreptate s‑a transformat în sentimentul că oamenii sunt trădați. Faptul că tinerii s‑au revoltat împotriva dictaturilor din Tunisia și din Egipt este de înțeles. Tineretul s‑a săturat de lideri îmbătrâniți și sclerozați, care își apără propriile interese în dauna restului societății. Tineretul acesta nu avea nici o posibilitate să ceară schimbarea prin procese democratice. Dar procesele politice electorale nu s‑au ridicat la înălțimea așteptărilor nici în democrațiile occidentale. Președintele Statelor Unite, Barack Obama, promisese „o schimbare în care să puteți crede“, dar apoi a venit cu niște politici economice care, în ochii multor americani, nu se deosebesc deloc de cele dinaintea lor. Și totuși, în Statele Unite, ca și în alte părți, au apărut semne de speranță la acești tineri protestatari, cărora li s‑au alăturat părinții, bunicii și profesorii lor. Ei nu erau nici revoluționari, nici anarhiști. Ei nu încercau să răstoarne sistemul. Ei continuau să creadă că procesul electoral ar putea să funcționeze, dacă guvernele ar ține minte că poartă răspunderea în fața poporului. Protestatarii au ieșit în stradă pentru a împinge sistemul să se schimbe.

10

Pretul inegalitatii - BT.indd 10

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:42 PM


Numele pe care și l‑au ales protestatarii spanioli pentru mișcarea lor, începută pe 15 mai, a fost acela de „los indignados“, adică indignații sau scandalizații. Ei erau scandalizați că atât de mulți oameni trebuie să sufere atât de mult – situație exemplificată printr‑o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 40 la sută, de la începutul crizei din 2008 – ca urmare a fărădelegilor comise de cei din sectorul financiar. În Statele Unite, mișcarea „Occupy Wall Street“ s‑a făcut ecoul aceluiași refren. Nedreptatea unei situații în care, pe de o parte, o sumedenie de oameni și‑au pierdut locuințele și slujbele, în timp ce bancherii au primit bonusuri consistente, era strigătoare la cer. Protestele din Statele Unite au trecut însă curând de la concentrarea inițială pe Wall Street la situațiile mai generale de inechitate din societatea americană. Sloganul mișcării a devenit „Noi suntem cei 99 la sută“. Protestatarii care au adoptat acest slogan s‑au inspirat din titlul unui articol scris de mine pentru revista Vanity Fair: „Of the 1%, for the 1%, by the 1%“1 („Din cei unu la sută, pentru cei unu la sută, prin cei unu la sută“), care descria enorma creștere a inegalității în Statele Unite și un sistem politic ce părea să acorde o pondere disproporționată dorințelor celor aflați în vârful pirami­ dei sociale.2 Trei sunt motivele de nemulțumire care au răsunat pe tot cuprinsul lumii: că piețele nu funcționează așa cum se presupune că ar trebui s‑o facă, dat fiind că nu sunt, în mod evident, nici eficiente, nici stabile;3 că sistemul politic nu a corectat neajunsurile pieței; și că sistemele economic și politic sunt fundamental nedrepte. Chiar dacă această carte își concentrează atenția pe inegalitatea excesivă care marchează Statele Unite și alte câteva țări industrializate avansate din prezent, ea va explica și modul în care se întrepătrund îndeaproape aceste trei teme: inegalitatea reprezintă cauza și consecința

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 11

11

25-Jan-13 8:02:42 PM


eșecului înregistrat de sistemul politic și contribuie la instabilitatea sistemului nostru economic, care, la rândul lui, contribuie la creșterea inegalității – un cerc vicios în care ne învârtim la nesfârșit și din care nu putem ieși decât prin politicile concertate pe care le voi descrie mai jos. Înainte de a ne concentra atenția pe inegalitate, aș vrea să pregătesc scena, prin creionarea eșecurilor de natură mai generală ale sistemului nostru economic.

Eșecul piețelor Piețele, este limpede, nu au funcționat așa cum susțin propovăduitorii lor fervenți. Piețele se presupune că ar trebui să fie stabile, dar criza financiară globală a arătat că ele pot să fie foarte instabile, cu consecințe devastatoare. Bancherii și‑au asumat niște riscuri care, fără ajutor din partea guvernului, i‑ar fi pus la pământ și, odată cu ei, ar fi năruit și întreaga economie. La o privire mai atentă asupra sistemului, însă, se poate vedea că n‑a fost un accident; bancherii aveau motive care îi stimulau să se comporte astfel. Marea calitate a pieței se presupune că este eficiența ei. Dar piața se vede clar că nu este eficientă. Legitatea elementară a științei economiei – și necesară pentru ca economia să fie eficientă – spune că oferta este egală cu cererea. Dar noi avem o lume în care există enorme nevoi nesatisfăcute: investiții care să‑i scoată pe cei nevoiași din sărăcie lucie, care să promoveze dezvoltarea în țările mai puțin dezvoltate din Africa și pe alte continente ale mapamondului, care să retehnologizeze economia mondială pentru a putea face față provocărilor ridicate de încălzirea globală. În același timp, dispunem de vaste resurse insuficient utilizate – lucrători și mașini care stau degeaba sau

12

Pretul inegalitatii - BT.indd 12

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:42 PM


care nu produc la capacitate maximă. Șomajul – neputința pieței de a crea locuri de muncă pentru atât de mulți cetățeni! – este cel mai teribil eșec al pieței, cea mai mare sursă de ineficiență și una dintre cauzele majore ale inegalității. În martie 2012, aproximativ 24 de milioane de americani care și‑ar fi dorit să muncească nu‑și puteau găsi un post cu normă întreagă.4 În Statele Unite, aruncăm milioane de oameni afară din ca­sele lor. Avem case care stau goale și avem oameni fără adăpost. Dar chiar și înainte de criză, economia americană nu dădea rezultatele scontate și promise: deși exista o creștere a PIB‑ului, majoritatea cetățenilor își vedeau diminuat nivelul de trai. După cum vom vedea în capitolul 1, pentru cele mai multe familii americane, chiar și înainte să se declanșeze recesiunea, veniturile ajustate cu inflația erau mai scăzute decât fuseseră cu un deceniu mai devreme. America reușise să creeze o mașinărie economică extraordinară, dar care, în mod evident, funcționa bine numai pentru cei aflați în vârful societății.

O miză foarte mare Această carte are ca subiect de ce sistemul nostru economic nu își face datoria față de majoritatea americanilor, de ce inegalitatea crește în gradul la care a ajuns și care sunt consecințele. Teza ei fundamentală este aceea că plătim un preț prea mare pentru inegalitatea noastră – un sistem economic care este mai puțin stabil și mai puțin eficient, cu mai puțină creștere, și o democrație care a fost pusă în pericol. Dar miza este încă și mai ridicată: pe măsură ce sistemul nostru economic pare să nu‑și țină promisiunile față de cei mai mulți cetățeni și pe măsură ce sistemul nostru politic pare să fie confiscat de interesul

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 13

13

25-Jan-13 8:02:43 PM


banului, încrederea în democrația noastră și în economia noastră de piață se va diminua, în paralel cu influența noastră globală. Iar odată înțeleasă realitatea că nu mai suntem o țară a tuturor posibilităților și că a fost compromis până și îndelung‑lăudatul nostru stat de drept, cu al său sistem al justiției, chiar și sentimentul nostru de identitate națională se poate vedea pus în pericol. În unele țări, mișcarea Occupy Wall Street a devenit strâns aliată cu mișcarea antiglobalizare. Cele două au câteva lucruri în comun: convingerea nu doar că există ceva greșit, ci și că schimbarea este perfect posibilă. Problema însă n‑ar fi aceea că globalizarea e un lucru rău sau greșit, ci că guvernele țărilor o gestionează atât de prost – în foarte mare măsură, spre beneficiul unor interese speciale. Gradul de interconectare dintre oameni, țări și economii de pe cuprinsul planetei este o evoluție care poate fi folosită la fel de bine pentru a promova prosperitatea, cât și pentru a împrăștia lăcomie și nenorocire. Același lucru se poate spune și despre economia de piață: forța piețelor este enormă, dar ele nu posedă un caracter moral inerent. Trebuie să hotărâm noi înșine cum le gestionăm. În varian­ta lor cea mai bună de funcționare, piețele au jucat un rol determinant pentru sporurile uluitoare de productivitate și pentru ridicarea nivelului de trai din ultimele două sute de ani – progrese care le‑au depășit de departe pe cele din precedentele două milenii. Dar și statul a jucat un rol principal în aceste progrese, un fapt pe care partizanii pieței libere uită, de obicei, să‑l recunoască. Pe de altă parte, piețele pot și să concentreze avuția, să treacă pe umerii societății costurile de mediu și să abuzeze de lucrători și de consumatori. Pentru toate aceste motive, e limpede că piețele trebuie să fie îmblânzite și temperate, ca să avem garanția că ele funcționează în beneficiul majorității cetățenilor. Iar acest lucru trebuie să fie

14

Pretul inegalitatii - BT.indd 14

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


făcut în mod repetat, ca să fim siguri că vor continua să funcționeze cum ne dorim. Așa s‑a întâmplat în Statele Unite pe parcursul Erei Progresiste, când, pentru prima oară, s‑au adoptat legi ale concurenței. Așa s‑a întâmplat în era Noii Înțelegeri, când s‑au adoptat legi ale securității sociale, ale muncii și ale salariului minim pe economie. Mesajul transmis de Occupy Wall Street – și de atâția alți protestatari din toată lumea – este acela că piețele trebuie să fie din nou îmblânzite și temperate. Dacă nu facem acest lucru, consecințele vor fi grave: în cadrul unei democrații autentice, unde vocile cetățenilor de rând se fac auzite, nu putem menține un sistem de piață deschis și globalizat – cel puțin nu în forma pe care o vedem acum –, dacă acest sistem le deteriorează an după an acestor cetățeni calitatea vieții. Cineva trebuie să cedeze: fie corpul nostru politic, fie cel economic.

Inegalitate și nedreptate Piețele, prin ele însele, chiar și atunci când sunt stabile, duc adeseori la niveluri înalte de inegalitate, la rezultate pe care multă lume le socotește nedrepte. Studii recente de economie și psihologie (descrise în capitolul 6) au arătat cât de multă importanță acordă indivizii dreptății – văzută ca mod echitabil de distribuire a beneficiilor în societate. Mai mult decât orice altceva, sentimentul că sistemele politice și cele economice sunt nedrepte a motivat protestele din lume. În Tunisia și în Egipt, dar și în alte părți ale Orientului Mijlociu, n‑a fost vorba doar că oamenii își găseau cu greu un serviciu, ci că slujbele disponibile le erau date celor care aveau „relații“. În Statele Unite și în Europa, lucrurile păreau să fie mai corecte, dar numai la suprafață. Cei care absolveau cele mai

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 15

15

25-Jan-13 8:02:43 PM


bune facultăți, cu cele mai bune note, aveau șanse mai mari să obțină o slujbă bună. Dar sistemul era viciat din cauză că părinții cu stare își trimiteau copiii la grădinițele, școlile și liceele cele mai bune, iar elevii aceia aveau șanse mult mai mari să pătrundă în universitățile de elită. Americanii și‑au dat seama că protestatarii Occupy Wall Street se adresau valorilor lor, acesta fiind și motivul pentru care, deși numărul celor ieșiți în stradă se poate să fi fost relativ redus, două treimi dintre americani au declarat că îi susțin. Dacă a existat vreun dubiu asupra acestei susțineri, capacitatea protestatarilor de a aduna aproape peste noapte 300 000 de semnături care să le țină protestele în viață, când Michael Bloomberg, primarul orașului New York, a sugerat prima oară posibilitatea de a închide tabăra din parcul Zuccotti, lângă Wall Street, indică altceva.5 Iar susținerea a venit nu doar din partea celor săraci și a celor disponibilizați. Cu toate că poliția se poate să fi fost excesiv de dură cu protestatarii din Oakland – iar cele treizeci de mii de persoane care s‑au alăturat protestelor, a doua zi după ce poliția a împrăștiat violent tabăra instalată în centrul orașului, au părut să creadă că da –, se cuvine remarcat că unii dintre polițiști și‑au exprimat și ei sprijinul pentru protestatari. Criza financiară a dat frâu liber unei noi atitudini asumate, anume că sistemul nostru economic este nu doar ineficient și instabil, ci și fundamental nedrept. Într‑adevăr, în perioada imediat următoare crizei (și a măsurilor de reacție luate de administrația Bush și de administrația Obama), aproape jumătate erau de această părere, conform unui sondaj recent.6 Pe bună dreptate, opinia publică considera că era revoltător de nedrept ca mulți din sectorul financiar (oameni la care voi face de aici încolo referire cu termenul general de „bancheri“) să scape nu doar nevătămați, ci și alegându‑se cu bonusuri

16

Pretul inegalitatii - BT.indd 16

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


supradimensionate, în timp ce victimele crizei provocate de acești bancheri au rămas fără slujbe; sau ca guvernul să salveze băncile de la ruină, dar să se codească să extindă măcar asigurările de șomaj pentru cei care, nu din vina lor, nu puteau să‑și găsească de lucru deși căutau întruna, luni de‑a rândul;7 sau ca guvernul să nu le ofere nicio mână de ajutor, decât simbolic, milioanelor de oameni care își pierdeau locuințele. Ceea ce s‑a întâmplat în toiul acestei crize a făcut să fie limpede că nu contribuția la bunăstarea societății determina remunerarea relativă, ci cu totul altceva: bancherii s‑au ales cu recompense enorme, deși contribuția lor la binele societății – și chiar la a firmelor lor – fusese negativă. Avuția primită de elite și de bancheri părea să rezulte din putința și voința lor de a profita de ceilalți. Un aspect al dreptății, adânc înrădăcinat în sistemul de valori american, este ideea de posibilitate, de șansă de a face ceva cu viața ta. America s‑a considerat dintotdeauna pe sine o țară a egalității de șanse. Povestirile lui Horatio Alger despre oameni simpli care s‑au ridicat prin forțe proprii până în fruntea societății fac parte din folclorul american. Dar, așa cum voi arăta în capitolul 1, visul american în care acest pământ este văzut ca o „țară a tuturor posibilităților“ a început tot mai mult să fie exact ceea ce îi spune și numele: un vis, un mit întărit cu anecdote și povești, dar fără nicio bază reală. Șansele ca un cetățean american să urce prin forțe proprii de pe ultima treaptă a societății pe cea mai de sus sunt mai mici decât cele ale cetățenilor din alte țări industrializate avansate. Există un mit corespondent – de la cerșetor la prinț în răstimpul a trei generații – care sugerează că bogații aflați în vârf trebuie să muncească din greu pentru a rămâne acolo; iar dacă nu o fac, ei (sau descendenții lor) vor cădea repede în mizerie. Dar, așa cum voi explica în capitolul 1, și acesta este mai mult

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 17

17

25-Jan-13 8:02:43 PM


un basm, fiindcă progeniturile celor aflați în vârful piramidei e cel mai probabil să rămână acolo. Într‑un fel, și în America, și în restul lumii, tinerii protestatari au luat de bun ceea ce au auzit de la părinții lor și de la politicieni – exact la fel cum a făcut tineretul american acum cincizeci de ani, în timpul mișcării pentru drepturi cetățenești. La vremea aceea, ei au privit atent valorile egalității, dreptății și justiției, în contextul modului în care națiunea îi trata pe afroa­mericani, și au constatat că politicile publice ale cârmuitorilor lăsau de dorit. Acum, ei analizează aceleași valori din punctul de vedere al modului în care funcționează sistemul nostru economic și cel juridic și constată că acestea lasă de dorit în ceea ce‑i privește pe americanii săraci și pe cei din clasa mijlocie – nu doar pentru minorități, ci și pentru majoritatea americanilor din toate grupurile societății. Dacă președintele Obama și sistemul nostru judecătoresc i‑ar fi găsit „vinovați“ de vreo infracțiune pe cei care au adus economia în pragul ruinei, atunci poate că ar fi fost posibil să spunem că sistemul funcționează. Măcar se punea problema vreunui soi de răspundere. În fapt însă, cei care ar fi trebuit să fie astfel condamnați nu au fost nici măcar acuzați, în multe cazuri, iar când au fost acuzați, de regulă au fost găsiți nevinovați sau cel puțin nu au primit nicio pedeapsă cu închisoarea. Câțiva din sectorul fondurilor de investiții speculative au fost ulterior condamnați pentru valorificarea ilegală a informațiilor privilegiate, dar aceasta este o paradă demonstrativă, chiar un mod de distragere a atenției. Nu fondurile speculative au fost cauza crizei, ci băncile. Și bancherii sunt aceia care au scăpat, aproape până la unul, fără să dea socoteală.­ Dacă nimeni nu e răspunzător, dacă niciun om nu poate fi blamat pentru ceea ce s‑a întâmplat, atunci înseamnă că problema rezidă în sistemul economic și în cel politic.

18

Pretul inegalitatii - BT.indd 18

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


De la coeziune socială la luptă de clasă Sloganul „Noi suntem cei 99 la sută“ se prea poate să fi marcat un punct important de cotitură în dezbaterea despre inegalitate în Statele Unite. Americanii s‑au ferit întotdeauna de analiza claselor; America, ne plăcea nouă să credem, este o țară a clasei mijlocii, iar această convingere ne ajută să rămânem uniți. Nu ar trebui să existe nicio diviziune între clasele de jos și cele de sus, între burghezie și muncitori.8 Dar dacă prin societate bazată pe clase noi înțelegem una în care perspectivele celor de jos să ajungă sus sunt reduse, atunci America s‑ar putea să fi devenit chiar mai mult bazată pe clase decât bătrâna Europă, iar diviziunile noastre s‑ar putea să fi devenit mai mari chiar decât cele de acolo.9 Americanii care reprezintă 99 la sută continuă să creadă în tradiționalul „noi suntem toți clasă mijlocie“, dar cu o mică modificare: ei recunosc că nu toți ne mișcăm împreună în sus. Marea majoritate suferă împreună, iar vârful – acel unu la sută – duce o viață complet diferită. Ideea de „99 la sută“ semnalează încercarea de alcătuire a unei noi coaliții – a unui nou sentiment de identitate națională, bazat nu pe ficțiunea unei clase mijlocii universale, ci pe realitatea faliilor economice din interiorul economiei noastre și din interiorul societății noastre. Ani de‑a rândul, a existat un târg între cei aflați la vârf și restul societății noastre, care suna cam așa: noi vă dăm slujbe și prosperitate, iar voi ne lăsați pe noi să plecăm cu bonusurile. O bucățică veți obține toți, chiar dacă bucata noastră e mai mare. Dar acum, acel acord tacit dintre bogătași și restul lumii, care dintotdeauna a fost fragil, s‑a destrămat. Cei din grupul de un procent își iau tălpășița cu bogățiile, dar fără a le fi asigurat celorlalți 99 la sută nimic în afară de neliniște și nesiguranță. Majoritatea americanilor pur și simplu nu s‑au ales cu nimic din creșterea economică a țării.

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 19

19

25-Jan-13 8:02:43 PM


Sistemul nostru de piață erodează valorile fundamentale? Deși această carte își concentrează atenția pe egalitate și dreptate, mai există o valoare fundamentală pe care sistemul nostru pare s‑o submineze: un sentiment al fair play‑ului. Un elementar simț al valorilor morale ar fi trebuit, de pildă, să‑i determine să se simtă vinovați pe cei care s‑au lansat în practici prădalnice de împrumutare, care le‑au dat credite ipotecare unor oameni fără nicio bonitate, adevărate „bombe cu efect întârziat“, sau care au conceput așa‑zise programe pentru cardurile de credit, cu o taxare excesivă a descoperirilor de cont, din care au rezultat miliarde de dolari datorie. E remarcabil cât de puțini păreau – și încă par – să se simtă vinovați și cât de puțini și‑au asumat rolul ingrat al celui din interior care trage alarma. Ceva s‑a întâmplat cu simțul nostru al valorilor, când scopul de a face mai mulți bani justifică mijloacele, ceea ce în cadrul crizei creditelor substandard din Statele Unite a însemnat exploatarea celor mai săraci și mai puțin instruiți dintre noi.10 În mare parte, am putea descrie ceea ce s‑a petrecut cu cuvintele „lipsă de moralitate“. Ceva urât s‑a întâmplat cu busola morală a foarte mulți oameni care lucrează în sectorul financiar, dar și în alte locuri. Atunci când normele societății se schimbă într‑un mod care‑i face pe atât de mulți oameni să‑și piardă busola morală, acest lucru spune ceva semnificativ despre societate. Capitalismul pare să‑i fi schimbat pe cei care s‑au lăsat vrăjiți de el. Cele mai strălucite minți dintre mințile strălucite care s‑au dus să lucreze pe Wall Street nu se deosebeau cu nimic de marea majoritate a americanilor, cu excepția faptului că au avut performanțe mai bune în școlile pe care le‑au urmat.

20

Pretul inegalitatii - BT.indd 20

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


Ei și‑au pus undeva în așteptare visele de a face vreo descoperire epocală, care să salveze vieți, de a construi vreo nouă industrie, de a‑i ajuta pe cei mai nevoiași să scape de sărăcie și s‑au dus acolo unde puteau obține niște salarii care păreau dincolo de orice închipuire, adesea în schimbul unui efort de muncă (după numărul de ore lucrate) care părea dincolo de orice închipuire. Numai că, mult prea adesea, după aceea s‑a întâmplat ceva: visele lor nu au fost doar puse în așteptare, ci au fost uitate cu totul.11 Nu este deloc surprinzător, prin urmare, că lista nemulțumirilor la adresa corporațiilor (și nu doar a instituțiilor financiare) este lungă și de lungă durată. De pildă, companiile producătoare de țigări au adăugat pe furiș substanțe dătătoare de dependență în produsele lor periculoase pentru sănătate și, exact în timp ce ele încercau să‑i convingă pe americani că nu există „dovezi științifice“ ale periculozității acestor produse, evidențele lor gemeau de asemenea dovezi. Exxon și‑a folosit exact la fel banii, pentru a‑i determina pe americani să creadă că dovezile încălzirii globale sunt neconvingătoare, deși Academia Națională de Științe se alăturase tuturor celorlalte foruri științifice care spuneau că dovezile sunt irefutabile. Și, în timp ce economia încă mai gemea sub povara fărădelegilor din sectorul financiar, accidentul scurgerii de petrol de la British Petroleum a înfățișat încă un aspect al nesăbuinței corporatiste: neglijența în activitatea de foraj pusese în pericol mediul natural și amenințase locurile de muncă ale celor care își câștigau existența din pescuit și turism în Golful Mexicului. Dacă piețele și‑ar fi respectat promisiunile de îmbunătă­ țire a nivelului de trai pentru majoritatea cetățenilor, atunci toate păcatele corporațiilor, toate nedreptățile sociale flagrante, insultele la adresa mediului nostru natural, exploatarea celor săraci, toate acestea poate că ar fi fost iertate. Dar pentru

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 21

21

25-Jan-13 8:02:43 PM


tinerii indignados și pentru protestatarii din alte colțuri ale lumii, capita­lismul nu numai că nu s‑a ținut de cuvânt, dar a mai adus cu sine și ce nu s‑a promis niciodată: inegalitate, poluare, șomaj și, mai important decât orice altceva, degradarea valorilor până la un punct în care totul se acceptă și nimeni nu e răspunzător.

Eșecul sistemului politic Sistemul politic pare să eșueze în aceeași măsură ca sistemul economic. Dat fiind nivelul înalt al șomajului în rândul tinerilor din toată lumea – aproape 50 la sută în Spania și 18 la sută în Statele Unite12 –, a fost poate mai surprinzător că a durat atât de mult pentru ca mișcările de protest să înceapă, decât că până la urmă au izbucnit. Șomerii, inclusiv tineri care învățaseră pe brânci și făcuseră tot ceea ce se presupunea că trebuie să facă („respectaseră regulile“, după cum le place nespus politicienilor să spună), s‑au trezit în fața unei decizii dezolante: să rămână șomeri sau să accepte un post mult sub nivelul lor de calificare. În multe cazuri, nici n‑a fost vorba de vreo alegere: pur și simplu nu existau posturi libere, și încă de ani de zile. O posibilă interpretare a marii întârzieri cu care au sosit protestele de masă a fost aceea că, după consumarea crizei, exista o speranță în democrație, credința că sistemul politic va funcționa și că îi va trage la răspundere pe cei care provocaseră criza, trecându‑se apoi rapid la repararea sistemului economic. Dar la niște ani după spargerea bulei imobiliare, a devenit limpede că sistemul nostru politic, exact la fel cum nu reușise să împiedice criza, nu reușise nici să țină pe loc inegalitatea crescândă, să‑i apere pe cei aflați undeva jos de tot și să

22

Pretul inegalitatii - BT.indd 22

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


­ reîntâmpine abuzurile corporațiilor. Abia atunci au început p protestatarii să iasă în stradă. Americanii, europenii și popoarele din alte democrații ale lumii se mândresc teribil cu instituțiile lor democratice. Dar protestatarii au pus la îndoială faptul că există o democrație reală. Democrația reală înseamnă mai mult decât dreptul de a vota o dată la doi sau patru ani. Posibilitățile de alegere trebuie să aibă o semnificație adevărată. Politicienii trebuie să asculte glasul cetățenilor. Dar în tot mai mare măsură, îndeosebi în Statele Unite, se pare că sistemul politic se apropie mai mult de „un dolar, un vot“ decât de „un om, un vot“. În loc să corecteze neajunsurile pieței, sistemul politic le întărea. Politicienii țin discursuri despre ce se întâmplă cu valorile noastre și cu societatea noastră, dar pe urmă le oferă funcții înalte și demnități directorilor și altor funcționari corporatiști care se aflau la cârma sistemului financiar tocmai când acesta dădea rateuri îngrozitoare. N‑ar fi trebuit să ne așteptăm ca arhitecții sistemului care nu funcționase bine să‑l reconstruias­ că pentru a‑l determina să funcționeze, și mai ales să func­ ționeze pentru majoritatea cetățenilor – și nici n‑au făcut‑o. Eșecurile din sfera politică și cele din sfera economică au legătură între ele și, ca atare, se întăresc reciproc. Un sistem politic care amplifică vocea celor bogați oferă nenumărate posibilități pentru ca legile și reglementările – precum și administrarea lor – să fie concepute în așa fel încât nu doar să nu reușească să‑i protejeze pe oamenii obișnuiți în fața celor bogați, dar și să le sporească avuția celor bogați, în dauna restului societății. Ceea ce mă aduce la una dintre tezele centrale ale acestei cărți: deși se prea poate să existe și o influență a forțelor economice fundamentale, politicul a fost cel care a modelat piața, și încă într‑un mod care‑i avantajează pe cei avuți în

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 23

23

25-Jan-13 8:02:43 PM


detrimentul celorlalți. Orice sistem economic trebuie să aibă reguli și reglementări; trebuie să funcționeze într‑un cadru legal. Există multe asemenea cadre diferite și fiecare comportă consecințe pentru distribuție, pe lângă creștere, eficiență și stabilitate. Elita economică a făcut presiuni pentru un cadru care să‑i fie ei de folos, în dauna restului societății, dar sistemul economic rezultat nu este nici eficient, nici corect. Voi explica în ce fel se vede reflectată inegalitatea noastră în fiecare decizie importantă pe care o luăm ca națiune – de la bugetul nostru la politica noastră monetară, ba chiar și la sistemul nostru de justiție – și voi arăta în ce fel aceste decizii ajută și ele la perpetuarea și exacerbarea acestei inegalități.13 Dat fiind un sistem politic atât de sensibil la interesele banului, inegalitatea economică crescândă duce la un dezechilibru tot mai mare al puterii politice – un centru vicios la intersecția dintre politic și economic. Iar cele două împreună modelează și sunt modelate de forțe societale – moravuri și instituții – care ajută la consolidarea acestei inegalități crescânde.

Ce vor protestatarii și ce realizează ei Protestatarii, poate mai mult decât politicienii în majoritatea lor, au priceput ceea ce se petrece. Dintr‑un anumit punct de vedere, ei cer foarte puțin: o șansă ca să‑și folosească aptitudinile, dreptul de a munci decent pentru un salariu decent, o economie mai dreaptă și o societate mai echitabilă, care să‑i trateze cu demnitate. În Europa și în Statele Unite, doleanțele lor nu sunt revoluționare, ci evoluționare. Dintr‑un alt punct de vedere însă, ei cer foarte mult: o democrație în care oamenii să conteze, nu dolarii, și o economie de piață care să aducă rezultatele pe care le‑a promis. Cele două doleanțe sunt corelate:

24

Pretul inegalitatii - BT.indd 24

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:43 PM


piețele lăsate complet libere nu funcționează bine, așa cum am văzut. Pentru ca piețele să funcționeze după cum se cuvine, trebuie să existe o reglementare adecvată din partea statului. Dar pentru ca acest lucru să aibă loc, trebuie să avem o democrație care să reflecte interesele generale – nu interesele anumitor grupuri sau doar interesele celor aflați deasupra. Protestatarii au fost criticați că nu vin cu o agendă de acțiune, dar criticile de acest fel nu sesizează sensul fundamental al mișcărilor de protest. Ele sunt o expresie a frustrării față de sistemul politic și chiar față de procesul electoral, în țările unde există alegeri. Ele trag un semnal de alarmă. Din unele puncte de vedere, protestatarii au realizat deja foarte mult: grupurile de reflecție, organismele guvernamentale și mass‑media le‑au confirmat acuzațiile – nu doar eșecurile sistemului pieței, ci și nivelul înalt și nejustificabil al inegalității. Expresia „Noi suntem cei 99 la sută“ a intrat în conștiința populară. Nimeni nu știe cu siguranță unde vor duce mișcările, dar de un lucru putem fi siguri: acești tineri protestatari au modificat deja discursul public și conștientizarea oamenilor de rând și a politicienilor deopotrivă.

Concluzii În săptămânile care au urmat mișcărilor de protest din Tunisia și Egipt, eu scriam (într‑o variantă preliminară a articolului apărut în Vanity Fair): Atunci când privim lung fervoarea populară din stradă, o întrebare pe care ar trebui să ne‑o punem este următoarea: când va ajunge în America? Din niște puncte de vedere importante, propria noastră țară a devenit la fel ca unul dintre locurile acelea îndepărtate unde se petrec tulburări. În particular, există sugrumarea pe care o

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 25

25

25-Jan-13 8:02:44 PM


impune mai peste tot pătura aceea subțire și minusculă de oameni de la vârf – cei mai bogați unu la sută din populație.

Aveau să treacă doar câteva luni până ca protestele să ajungă pe malurile acestei țări. Cartea de față încearcă să deslușească adâncurile unui aspect a ceea ce s‑a întâmplat în Statele Unite – cum am devenit o societate atât de inegală, cu posibilitățile atât de mult diminuate, și ce consecințe este probabil să suportăm. Tabloul pe care îl descriu eu azi este sumbru: abia dacă începem să ne dăm seama cât de mult s‑a abătut țara noastră de la aspirațiile sale. Există însă și un mesaj al speranței. Există cadre ideatice alternative care vor funcționa mai bine pentru economie ca întreg și, foarte important, pentru vasta majoritate a cetățenilor. Parte din acest cadru alternativ presupune un echilibru mai bun între piețe și stat – o perspectivă susținută, după cum voi explica în detaliu, atât de teoria economică modernă, cât și de datele istorice.14 În aceste cadre ideatice alternative, unul dintre rolurile pe care și le asumă guvernul este acela de a redistribui venitul, mai ales dacă rezultatele proceselor de piață sunt prea disparate. Criticii redistribuirii sugerează uneori că există un cost prea mare al acesteia. Motivele descurajante, susțin ei, sunt prea mari, iar beneficiile pentru cei săraci și pentru cei aflați la mijloc­sunt cu mult depășite de pierderile înregistrate la vârf. În tabăra dreptei se invocă adesea ideea că am putea avea mai multă egalitate, dar numai cu prețul pipărat al încetinirii creșterii economice și al scăderii PIB‑ului. Realitatea este (după cum voi demonstra) fix pe dos: avem un sistem care a lucrat peste program ca să miște banii din straturile de jos și de mijloc către vârf, dar sistemul este atât de ineficient, încât câștigurile pentru cei de la vârf sunt mult mai mici decât

26

Pretul inegalitatii - BT.indd 26

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:44 PM


pierderile pentru cei de la mijloc și de jos. Practic, plătim un preț prea mare pentru inegalitatea noastră crescândă și supradimensionată. Ca să nu mai vorbim despre alte prețuri pe care le plătim: o democrație slăbită, un sentiment diminuat de corectitudine și justiție, ba chiar, așa cum am sugerat, punerea la îndoială a sentimentului nostru de identitate.

Câteva măsuri de precauție Mai am câteva observații introductive: eu folosesc adeseori în sens foarte larg termenul „cei unu la sută“, pentru a mă referi la puterea economică și politică a celor aflați în partea cea mai de sus a societății. În unele cazuri, mă gândesc de fapt la un grup mult mai restrâns, adică la o zecime din acei unu la sută, care se află în vârful vârfului; în alte cazuri, atunci când discut despre accesul la educația de elită, spre exemplu, există un grup ceva mai numeros din vârful piramidei, probabil 5 sau chiar 10 la sută din populație. Cititorilor poate li se va părea că vorbesc prea mult despre bancheri și despre directorii de corporații, prea mult despre criza financiară din 2008 și perioada imediat următoare, mai ales (așa cum voi explica) în condițiile în care problemele de inegalitate ale Americii nu datează de azi, de ieri. Nu e vorba doar că au devenit calul de bătaie al opiniei populare, ci de faptul că sunt emblematice pentru ceea ce se face greșit în societa­ tea noastră. În mare parte, inegalitatea la vârf se vede asociată cu directorii de corporații și de instituții financiare. Dar e mai mult decât atât: acești oameni cu funcții de conducere au contribuit la modelarea concepțiilor noastre despre bunele politici economice și, cât timp nu vom înțelege unde greșim în aceste concepții – și de ce, într‑un grad mult prea mare, ele servesc

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 27

27

25-Jan-13 8:02:44 PM


intereselor liderilor, în detrimentul celorlalți –, nu vom putea să reformulăm aceste politici pentru a avea o economie mai echitabilă, mai eficientă și mai dinamică.­ Orice carte destinată publicului larg, ca aceasta, presupune mai multe generalizări larg‑cuprinzătoare decât s‑ar cuveni în lucrări de factură academică, specializată, care ar fi pline ochi cu condiționări și note de subsol. Pentru aceasta, îmi cer dinainte scuze de la cititor și îl rog să consulte unele dintre lucrările de specialitate menționate în mai limitatul număr de note de subsol aflate la finalul cărții pe care editorul mi le‑a îngăduit. La fel, aș vrea să subliniez faptul că, în admonestarea „bancherilor“, eu suprasimplific lucrurile: mulți, mulți dintre finanțiștii pe care îi cunosc ar fi de acord cu mare parte din ceea ce spun eu. Unii s‑au luptat împotriva practicilor abuzive și a creditării exploatatoare. Unii au vrut să stăvilească asumarea excesivă a riscurilor de către bănci. Unii au crezut că băncile trebuie să se concentreze pe activitățile lor de bază. Chiar există câteva bănci care așa au și făcut. Dar ar trebui să fie evident că majoritatea factorilor de decizie nu au procedat așa: atât înainte de criză, cât și după, cele mai mari și mai influente instituții financiare s‑au comportat în moduri care pot fi pe bună dreptate criticate, iar cineva trebuie să‑și asume responsabilitatea. Atunci când eu îi dojenesc pe „bancheri“, mă refer la cei care au decis, de pildă, să comită ilegalități și să se comporte imoral și care au creat în sânul instituțiilor lor cultura organi­zațională de natură să faciliteze asemenea comportamente.

Datorii intelectuale O carte ca aceasta se bazează pe cunoștințele teoretice și practice a sute de cercetători. Nu‑i deloc ușor să aduni laolaltă

28

Pretul inegalitatii - BT.indd 28

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:44 PM


date care descriu ce se petrece cu inegalitatea sau să vii cu o interpretare a rațiunilor pentru care s‑a întâmplat ce s‑a întâmplat. De ce bogații se îmbogățesc și mai mult, de ce zona de mijloc se vede tot mai slăbită și de ce numărul celor aruncați în sărăcie crește? Chiar dacă notele de subsol din capitolele care urmează vor veni cu unele completări, aș da dovadă de neglijență dacă n‑aș menționa aici eforturile minuțioase ale lui Emmanuel Saez și Thomas Piketty sau opera de peste un deceniu a unuia dintre coautorii mei timpurii, Sir Anthony B. Atkinson. Deoarece o idee centrală a tezei mele este aceea a întrepătrunderii dintre politic și economic, trebuie să depășesc granițele teoriei economice definite în sens îngust. Thomas Ferguson, colegul meu de la Institutul Roosevelt, în cartea lui din 1995 intitulată Golden Rule: The Investment Theory of Party Competition and the Logic of Money‑Driven Political Systems, a fost printre primii care au explorat cu o anume rigoare enigma fundamentală: de ce, în democrațiile care se bazează pe regula „un om, un vot“, banii par să conteze atât de mult. Legătura dintre politică și inegalitate a devenit, deloc surprinzător, subiectul multor scrieri recente. Această carte, într‑un anumit sens, reia discuția de acolo unde au lăsat‑o Jacob S. Hacker și Paul Pierson în excelenta lor carte, Winner‑Take‑All Politics: How Washington Made the Rich Richer – And Turned Its Back on the Middle Class.15 Cei doi sunt politologi. Eu sunt economist. Toți trei ne străduim să răspundem la întrebarea cum poate fi explicată inegalitatea mare și crescândă din Statele Unite. Eu întreb: cum putem împăca tot ce s‑a întâmplat cu teoria economică standard? Și, deși abordăm întrebarea prin prisma a două discipline de studiu diferite, ajungem la același răspuns: ca să‑l parafrazez pe președintele Clinton: „Despre politică e vorba, cap sec!“ Banii vorbesc în

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 29

29

25-Jan-13 8:02:44 PM


politică, exact la fel ca pe piață. Faptul că așa stau lucrurile e de multă vreme evident, ba chiar scos în evidență de o sumedenie de cărți, cum ar fi cea a lui Lawrence Lessig, Republic, Lost: How Money Corrupts Congress – And a Plan to Stop It.16 De asemenea, a devenit tot mai clar că inegalitatea crescândă exercită un efect major asupra democrației noastre, așa cum reiese din cărți cum ar fi cea a lui Larry Bartel, Unequal Democracy: The Political Economy of the New Gilded Age,17 și cea semnată de Nolan McCarty, Keith T. Poole și Howard Rosenthal, Polarized America: The Dance of Ideology and Unequal Riches.18 Dar cum și de ce sunt banii o forță atât de puternică, într‑o democrație în care fiecare persoană deține un vot – iar majoritatea alegătorilor nu fac parte, prin definiție, din grupul de unu la sută –, rămâne mai departe un mister, asupra căruia eu sper ca această carte să arunce o rază de lumină.19 Mai important decât orice altceva, încerc să iluminez nodul esențial care leagă economicul de politic. Deși a devenit evident că această inegalitate crescândă a fost nocivă pentru sfera noastră politică (precum se dovedește clar în mulțimea cărților menționate de mine), voi explica de ce este și foarte nocivă pentru economia noastră.

Câteva note personale În această carte, mă întorc la un subiect care m‑a atras spre studiul economiei cu aproape o jumătate de secol în urmă. Inițial, studiam fizica la Colegiul Amherst. Eram îndrăgostit de eleganța teoriilor matematice care descriau lumea noastră. Dar sufletul meu aparținea altui spațiu, în care la vremea aceea se petreceau mari frământări sociale și economice, cu

30

Pretul inegalitatii - BT.indd 30

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:44 PM


mișcarea pentru drepturi cetățenești din Statele Unite și lupta pentru dezvoltare și împotriva colonialismului în ceea ce se numea pe atunci Lumea a Treia. Parte din acest elan sufletesc se datora experienței avute în copilărie, eu crescând în inima Americii industriale, în orașul Gary din statul Indiana. Acolo am văzut cu propriii ochi ce înseamnă inegalitatea, discriminarea, șomajul și recesiunea. Copil de zece ani fiind, mă întrebam de ce femeia aceea cumsecade care avea grijă de mine pe timpul zilei nu absolvise decât șase clase, într‑o țară care părea să fie atât de bogată, și mă întrebam de ce se îngrijește de mine, și nu de copiii ei. Într‑o eră în care majoritatea americanilor vedeau în economie o știință a banilor, eu eram, din unele puncte de vedere, cel mai nepotrivit candidat la cariera de economist. Familia mea era angajată politic și mi se spunea că banii nu sunt importanți; că fericirea n‑o vei putea cumpăra niciodată cu bani; că important era să te pui în slujba altora și să‑ți cultivi viața minții. În tumultul anilor 1960 însă, am făcut cunoștință cu alte idei la Amherst, am văzut că știința economică înseamnă mult mai mult decât studiul banilor; era, în fapt, o formă de interogație și cercetare care putea aborda cauzele fundamentale ale inechității și căreia puteam să‑i dedic efectiv înclinația mea spre teorii matematice. Subiectul major al disertației mele doctorale de la MIT a fost inegalitatea, evoluția ei de‑a lungul timpului și consecințele ei pentru comportamentul macroeconomic, în special creșterea. Am luat câteva dintre ipotezele standard (ale modelului neoclasic, cum este numit în domeniu) și am arătat că, în condițiile acestor ipoteze, ar trebui să existe o convergență a egalității între indivizi.20 Era clar că modelul neoclasic greșește undeva, exact la fel cum îmi era clar mie, care crescusem în Gary, că este ceva greșit într‑un model care spune că economia ar fi eficientă și nu există șomaj sau discriminare. Tocmai

Prefaţă  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 31

31

25-Jan-13 8:02:44 PM


înțelegerea faptului că modelul standard nu descrie bine lumea în care trăim m‑a determinat să pornesc în căutarea unor modele alternative, în care imperfecțiunile pieței și mai ales imperfecțiunile informației și „iraționalitățile“ joacă un rol atât de important.21 Ironia face că, pe măsură ce aceste idei s‑au dezvoltat și au căpătat credibilitate în unele părți ale branșei economiștilor, noțiunea contrară – că piețele funcționează bine sau ar funcționa, dacă statul nu s‑ar băga peste ele – a pus stăpânire pe mare parte din discursul public. Această carte, ca și cele dinaintea ei, este o încercare de a pune lucrurile la punct.

32

Pretul inegalitatii - BT.indd 32

Prețul inegalității  Prefaţă

25-Jan-13 8:02:44 PM


Mulțumiri

Mă ocup neîntrerupt de originile și consecințele inegalității încă de pe vremea studenției, așa cum arătam, iar în cei aproape cincizeci de ani de când mi‑am început aceste studii, am acumulat un volum enorm de datorii intelectuale, prea multe spre a fi enumerate aici. Robert Solow, unul dintre îndrumătorii mei de doctorat și cu care am scris un articol timpuriu despre distribuție și comportamentul macroeconomic, își scrisese propria teză despre inegalitate. Influența lui Paul Samuelson, un alt îndrumător de doctorat, va deveni limpede în discuția despre globalizare din capitolul 3. Primele articole care mi‑au apărut pe acest subiect au fost scrise împreună cu colegul meu de facultate, George Akerlof, alături de care am primit Premiul Nobel în 2001. La vremea când eu am ajuns la Universitatea Cambridge, ca bursier Fulbright, în 1965–1966, distribuția venitului era un subiect major de dezbatere și le sunt dator regretatului Nicholas Kaldor, lui David Champernowne și lui Michael Farrell, dar în mod special lui Sir James Meade și lui Frank Hahn. Acolo mi‑am început eu munca împreună cu Tony Atkinson, care ulterior a devenit una dintre autoritățile de talie mondială în domeniul inegalității. Pe atunci, încă se mai credea că există posibilități mari de compromis între inegalitate și creștere, iar Jim Mirrlees abia își începuse opera despre cum ar putea fi gândit un sistem optim de taxe redistributive (operă pentru care a primit mai târziu Premiul Nobel).

Mulțumiri  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 33

33

25-Jan-13 8:02:44 PM


Un alt profesor de‑al meu de la MIT (iar apoi coleg invitat la Cambridge în 1969–1970) a fost Kenneth Arrow, ale cărui lucrări despre informație mi‑au influențat puternic gândirea. Mai târziu, opera lui, în paralel cu a mea, avea să se concentreze pe impactul discriminării; modul în care informația, să zicem despre abilitățile relative, influențează inegalitatea; și rolul educației în tot acest proces. O problemă esențială pe care eu o ating în acest volum este măsurarea inegalității. Aceasta se dovedește că ridică întrebări teoretice care se înrudesc îndeaproape cu măsurarea riscului, iar lucrările mele timpurii, de acum patru decenii, au fost realizate în colaborare cu Michael Rothschild. Ulterior, am început să lucrez cu un fost student, Ravi Kanbur, în domeniul măsurării mobilității macroeconomice. Înrâurirea economiei comportamentale asupra gândirii mele ar trebui să reiasă grăitor din această lucrare. Am făcut prima oară cunoștință cu aceste idei acum vreo patruzeci de ani, prin intermediul lui Amos Tversky, unul dintre pionierii domeniului, iar mai apoi Richard Thaler și Danny Kahneman mi‑au influențat covârșitor opiniile. (Atunci când am fondat publicația Journal of Economic Perspectives, la mijlocul anilor 1980, l‑am rugat pe Richard să țină o rubrică regulată pe această temă.) Am avut enorm de câștigat din discuțiile cu Edward Stiglitz, asupra unora dintre problemele juridice abordate în capitolul 7, și din cele cu Robert Perkinson pe teme legate de rata înaltă a încarcerării în America. Dintotdeauna am câștigat mult, discutându‑mi ideile, pe măsură ce le formulez, împreună cu studenții mei, și aș vrea să‑i nominalizez aici pe Miguel Morin, încă student de‑al meu, și pe Anton Korinek, care mi‑a fost student până de curând.

34

Pretul inegalitatii - BT.indd 34

Prețul inegalității  Mulțumiri

25-Jan-13 8:02:44 PM


Am avut norocul să pot sluji în administrația Clinton. Preocupările pentru inegalitate și sărăcie au fost un subiect central al discuțiilor noastre. Am dezbătut modul în care am putea ataca sărăcia, de exemplu prin reforma sistemului de asistență socială (discuții în cadrul cărora David Ellwood de la Harvard a jucat un rol crucial), și ce am putea face în privința extremelor inegalității de la vârf, prin reforma sistemului de taxe. (După cum voi observa mai târziu, nu tot ce am făcut noi a fost o mișcare în direcția cea bună.) Influența ideilor lui Alan Kruger (astăzi președinte al Consiliului Economic din cadrul administrației prezidențiale) despre piețele muncii, inclusiv rolul salariului minim pe economie, s‑ar cuveni să fie evidentă. Ceva mai departe, voi face referire la munca desfășurată împreună cu Jason Furman și cu Peter Orszag. Alicia Munnell, care mi‑a fost colegă în Consiliul Economic, m‑a ajutat să înțeleg mai bine rolul programelor de asigurări sociale și cerințele Legii de stimulare a investițiilor în comunitate, pentru reducerea sărăciei. (Pentru ceilalți, mulți, care mi‑au influențat gândirea în această perioadă, vă rog să consultați secțiunea de „Mulțumiri“ a volumului The Roaring Nineties [New York: W.W. Norton, 2003].) Am avut, de asemenea, norocul să îndeplinesc funcția de economist‑șef al Băncii Mondiale, o instituție care consideră că una dintre misiunile sale centrale este reducerea sărăciei. Având ca direcție de concentrare sărăcia și inegalitatea, fiecare zi a fost un prilej de a câștiga experiență, fiecare întâlnire, o ocazie de a afla lucruri noi și de a‑mi modela și remodela opiniile despre cauzele și consecințele inegalității, de a înțelege mai bine de ce există atâtea diferențe între țările lumii, din acest punct de vedere. Deși ezit în a numi o anume persoană, cred că trebuie să‑i menționez pe cei doi succesori ai mei în

Mulțumiri  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 35

35

25-Jan-13 8:02:44 PM


funcție, Nick Stern (pe care l‑am cunoscut în Kenya, în 1969) și François Bourguignon. În capitolul 1, dar și în altele, subliniez faptul că PIB‑ul pe cap de locuitor – sau chiar și alți indicatori ai venitului – nu reprezintă o unitate de măsură adecvată a bunăstării. Concepțiile mele în acest domeniu au fost puternic influențate de lucrările Comisiei pentru Evaluarea Performanței Economice și a Progresului Social, al cărei președinte am fost, dar care a fost condusă și de Amartya Sen și de Jean‑Paul Fitoussi. De asemenea, se cuvine să remarc și influența tuturor celor douăzeci și unu de membri ai comisiei. În capitolul 4, explic legătura dintre instabilitate și creștere, în privința căreia concepția mea a fost puternic influențată de altă comisie al cărei președinte am fost: Comisia Experților Președintelui Adunării Națiunilor Unite pentru Reforme în Sistemul Monetar și Financiar Internațional. Vreau să le mulțumesc în mod special colegilor mei de la Institutul Roosevelt, printre care Bo Cutter, Mike Konczal, Arjun Jayadev și Jeff Madrick. (Alții care au participat la acțiu­ nile Institutului Roosevelt, printre care Robert Kuttner și Jamie Galbraith, merită și ei mulțumiri.) Paul Krugman a fost o voce plină de inspirație pentru aceia dintre noi care și‑ar dori să vadă o societate mai capabilă și o economie care funcțio­ nează mai bine. În ultimii ani, din păcate, branșa economiștilor nu a acordat suficientă atenție inegalității – exact la fel cum n‑a dat destulă atenție celorlalte probleme care ar putea da naștere genului de instabilitate prin care a trecut țara noastră. Institutul pentru Noua Gândire Economică (INGE) a fost creat pentru a încerca să rectifice aceste deficiențe, precum și altele, și aș vrea să‑mi exprim aici gratitudinea față de INGE și îndeosebi față de conducătorul său, Rob Johnson (de asemenea coleg și la Institutul

36

Pretul inegalitatii - BT.indd 36

Prețul inegalității  Mulțumiri

25-Jan-13 8:02:44 PM


Roosevelt, precum și în comisia ONU), pentru îndelungile­ discuții purtate pe marginea subiectelor din această carte. Ca întotdeauna, aș vrea să mă declar îndatorat Universității Columbia, pentru a‑mi fi oferit un mediu intelectual în care ideile pot să înflorească, să fie dezbătute în contradictoriu și să fie rafinate. În mod special, trebuie să‑mi exprim recunoștința față de José Antonio Ocampo și de Bruce Greenwald, colegul și colaboratorul meu de multă vreme. Deși toate acestea sunt datoriile mele intelectuale generale, le sunt mult și deosebit de îndatorat celor care m‑au ajutat, într‑un fel sau altul, să scriu această carte. Această carte a crescut din mugurii unui articol pe care l‑am publicat în Vanity Fair, intitulat „Of the 1%, for the 1%, by the 1%“. Cullen Murphy mi‑a solicitat articolul și s‑a descurcat de minune să‑l editeze. Graydon Carter a sugerat titlul. Drake McFeely, președintele editurii Norton și de mult timp prietenul și editorul meu, mi‑a cerut apoi să dezvolt ideile într‑o carte. Brendan Curry, din nou, a făcut o treabă superbă ca redactor al acestei cărți. Stuart Proffitt, editorul meu de la Penguin/Allen Lane, a făcut și el, din nou, o treabă extraordinară, combinând ideile „intelectualiste“ despre cum să fie întărite argumentele și ajutând la clarificarea lor cu comentarii amănunțite asupra exprimării. Karla Hoff a citit cartea din scoarță‑n scoarță, îmbunătățindu‑i atât limbajul, cât și argumentația. Dar chiar și înainte de a începe s‑o scriu, discuțiile mele cu ea despre ideile principale ale cărții m‑au ajutat să‑mi cristalizez mai bine propriile gânduri. O echipă de documentariști, condusă de Laurence Wilse‑Samson și din care au făcut parte An Li și Ritam Chaurey, a mers mult mai departe decât simpla verificare a

Mulțumiri  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 37

37

25-Jan-13 8:02:44 PM


datelor. Ei au sugerat unde anume ar putea fi extinsă analiza, și‑au susținut cu argumente opinia că în unele locuri ar trebui ca analiza să fie mai nuanțată și au părut să fie la fel de entuziasmați ca mine de acest proiect. Julia Cunico și Hannah Assadi mi‑au oferit de asemenea comentarii de neprețuit și susținere pe tot parcursul realizării manuscrisului. Eamon Kircher‑Allen nu doar că a gestionat întregul proces de producție editorială, dar mi‑a servit și ca redactor și critic. Datoria mea față de el este enormă. Ca întotdeauna, îi sunt cel mai mult îndatorat Anyei, care m‑a încurajat să scriu cartea, a discutat cu mine în repetate rânduri ideile din spatele ei și m‑a ajutat s‑o modelez și s‑o remodelez. Tuturor – și în primul rând pentru entuziasmul față de carte, pe care l‑au împărtășit permanent cu mine – le sunt profund îndatorat. Niciunul dintre ei nu trebuie ținut răspunzător pentru vreo eventuală eroare sau omisiune care a rămas în conținutul cărții.

38

Pretul inegalitatii - BT.indd 38

Prețul inegalității  Mulțumiri

25-Jan-13 8:02:45 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 39

25-Jan-13 8:02:45 PM


Pretul inegalitatii - BT.indd 40

25-Jan-13 8:02:45 PM


1

Problema de unu la sută din America

Criza financiară din 2007–2008 și marea recesiune care i‑a urmat au aruncat un mare număr de americani în derivă, printre rămășițele și frânturile purtate de curenții unei forme de capitalism din ce în ce mai disfuncționale. Jumătate de deceniu mai târziu, unul din șase americani care și‑ar dori o slujbă cu normă întreagă nu poate găsi ce‑și dorește; circa opt milioane de familii au fost anunțate că trebuie să‑și părăsească locuințele și alte câteva milioane se așteaptă să primească notificare de executare silită nu prea departe în viitor,1 în timp ce alte multe milioane și‑au văzut economiile de‑o viață cum se evaporă. Chiar dacă unii dintre lăstarii verzi pe care optimiștii se încăpățânau să‑i vadă chiar prevesteau, într‑adevăr, o redresare reală, va mai dura încă ani de zile – cel mai devreme, în 2018 – până ce economia va fi revenit la ocupare deplină. În 2012 însă, mulți își pierduseră deja speranța: economiile celor care și‑au pierdut slujbele în 2008 sau 2009 fuseseră cheltuite. Ajutoarele de șomaj se terminaseră. Oameni de vârstă mijlocie, altădată încrezători că vor reveni rapid în rândurile forței de muncă, și‑au dat seama că, practic, erau scoși forțat la pensie. Oameni tineri, abia ieșiți de pe băncile facultății, cu zeci de mii de dolari datorii în urma taxelor de studii, nu‑și puteau găsi nicicum de lucru. Oameni care se mutaseră la rude sau prieteni odată cu începutul crizei au devenit persoane fără adăpost. Case cumpărate în timpul boomului imobiliar continuau să fie de vânzare sau vândute în pierdere; multe altele stăteau goale. Fundamentele sumbre ale boomului financiar din deceniul precedent fuseseră în sfârșit date la iveală.

Una dintre cele mai întunecate fațete ale economiei de piață care au fost aduse la lumină o reprezintă inegalitatea

Problema de unu la sută din America  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 41

41

25-Jan-13 8:02:45 PM


uriașă și crescândă care a făcut ca pânza socială americană, precum și sustenabilitatea economică a țării să se destrame pe la margini: bogații se îmbogățeau și mai mult, în timp ce restul lumii se confrunta cu greutăți care păreau să nu se potrivească deloc cu visul american. Faptul că există bogați și săraci în America era bine cunoscut; și, cu toate că inegalitatea nu fusese cauzată exclusiv de criza creditelor substandard și de căderea economică ulterioară – căci se acumulase pe parcursul ultimelor trei decenii –, criza a înrăutățit lucrurile, până în punctul în care situația nu mai putea fi ignorată. Clasa de mijloc­s‑a văzut cumplit pusă la încercare, în moduri pe care le vom vedea imediat; suferința de la baza piramidei sociale era palpabilă, pe măsură ce golurile din plasa de siguranță socială a Americii au devenit tot mai evidente și programele de asistență publică, așa inadecvate cum erau, s‑au văzut și mai mult reduse; dar prin toată această nenorocire, grupul de un procent din vârful piramidei s‑a descurcat să nu scape din mâini o bucată imensă din venitul național – o cincime –, chiar dacă o parte dintre investițiile sale au primit o grea lovitură.2 Orișiunde am fi „feliat“ distribuția venitului, era un grad mai mare de inegalitate; până și în interiorul porțiunii de unu la sută din vârf, grupul de 0,1 la sută al celor mai mari realizatori de venituri obținea o parte mai mare din bani. În 2007, anul dinainte de criză, gospodăriile din acest grup de 0,1 la sută al Americii aveau un venit de 220 de ori mai mare decât media celor aflate în primele 90 de procente din total.3 Avuția era încă și mai inegal distribuită decât venitul, cei mai înstăriți unu la sută deținând peste o treime din avuția națiunii.4 Datele despre inegalitatea venitului alcătuiesc doar un instantaneu asupra economiei, la un singur moment dat din timp. Dar tocmai acesta este motivul pentru care sunt atât de neliniștitoare datele privind inegalitatea avuției: fiindcă ea trece dincolo de

42

Pretul inegalitatii - BT.indd 42

Prețul inegalității  Problema de unu la sută din America

25-Jan-13 8:02:45 PM


variațiile observate în variația venitului de la an la an. Mai mult decât atât, avuția alcătuiește o imagine mai pertinentă a diferențelor din perspectiva accesului la resurse. America a început să se dezbine, într‑un ritm din ce în ce mai rapid. În primii ani de după recesiune de la intrarea în noul mileniu (2002–2007), grupul de unu la sută din vârf și‑a adjudecat peste 65 la sută din creșterea venitului național total.5 În timp ce acestor unu‑la‑sută le mergea fantastic, majorității americanilor le mergea practic mai prost.6 Dacă bogații continuau să se îmbogățească și cei de la mijloc­și de jos aveau și ei parte de o viață mai bună, ar fi fost una, mai ales dacă strădaniile celor de la vârf ar fi fost esențiale pentru succesul celor de mai jos decât ei. Am putea sărbători reușitele celor din capul piramidei, rămânându‑le recunoscători pentru contribuțiile lor. Dar nu așa s‑a întâmplat. Membrii clasei mijlocii din America au simțit că suferă de multă vreme, și nu se înșelau. Timp de trei decenii înainte de criză, veniturile lor abia dacă s‑au mișcat din loc.7 Într‑adevăr, venitul angajatului bărbat reprezentativ, cu normă întreagă, a stagnat timp de peste o treime de secol.8 Criza a înrăutățit din nenumărate puncte de vedere aceste inegalități, dincolo de creșterea șomajului, de pierderea locuinței, de stagnarea salariilor. Bogații au avut mai mult de pierdut în termenii valorilor bursiere, dar acelea și‑au revenit rezonabil de bine și relativ rapid.9 De fapt, câștigurile „redresării“ de după recesiune s‑au acumulat într‑o măsură covârșitoare la americanii cei mai bogați: grupul de unu la sută din vârful piramidei a obținut 93 la sută din venitul suplimentar creat în țară în 2010, comparativ cu 2009.10 Săracii și mijlocașii aveau cea mai mare parte a averii personale investită în propria locuință. Când prețurile medii ale caselor au scăzut cu peste o treime, între al doilea trimestru din 2006 și

Problema de unu la sută din America  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 43

43

25-Jan-13 8:02:45 PM


sfârșitul anului 2011,11 o proporție mare a americanilor – cei cu credite ipotecare mari – și‑a văzut averea topindu‑se fără urmă. La vârf, directorii de firme au înregistrat succese remarcabile în a‑și păstra salariile uriașe; după o ușoară scădere în 2008, raportul dintre salariul anual al directorului de corporație și cel al angajatului reprezentativ a revenit, în 2010, la valoarea de dinaintea crizei, adică cea de 243 la 1.12 Țări din toată lumea constituie exemple înspăimântătoare pentru ceea ce se întâmplă într‑o societate când aceasta ajunge la nivelul de inegalitate spre care ne îndreptăm noi acum. Imaginea e urâtă: țări unde bogații trăiesc în comunități împrej­ muite, având drept personal de servire hoarde de angajați cu venituri mici; sisteme politice instabile unde populiștii promit maselor o viață mai bună, doar ca să le dezamăgească apoi. Mai important decât orice, probabil, se simte o lipsă de speranță. În aceste țări, săracii știu că perspectivele lor de a ieși din sărăcie, și cu atât mai puțin de a ajunge la vârf, sunt minuscule. Nu acesta este locul spre care ar trebui să năzuim.­ În capitolul de față, voi descrie raza de acoperire a inegalității din Statele Unite și modul în care ea afectează, pe diverse planuri, viețile a milioane de oameni. Voi descrie nu doar felul în care devenim o societate mai divizată, ci și felul în care nu mai suntem acea țară a tuturor posibilități­ lor de altădată. Voi discuta despre șansele infime ca o per­ soană născută la baza piramidei să se poată ridica până la vârf sau măcar până la mijloc. Gradul de inegalitate și lipsa posibilităților de progres pe care le vedem azi în Statele Unite nu sunt inevitabile, așa cum nici amplificarea lor recentă nu este purul rezultat al unor forțe de piață inexorabile. Ceva mai departe, în capitole ulterioare, voi descrie cauzele acestei inegalități, costurile pe care această inegalitate mare și crescândă le comportă pentru societatea noastră, pentru

44

Pretul inegalitatii - BT.indd 44

Prețul inegalității  Problema de unu la sută din America

25-Jan-13 8:02:45 PM


democrația noastră și pentru economia noastră și ce se poate face pentru reducerea inegalității.

Fluxul care nu a ridicat toate corăbiile din port Deși Statele Unite au fost dintotdeauna o țară capitalistă, inegalitatea de la noi – sau cel puțin nivelul ei actual ridicat – este un lucru nou. Cu vreo treizeci de ani în urmă, americanii aflați în grupul de unu la sută care obțineau cele mai mari venituri își adjudecau numai 12 la sută din venitul național total.13 Acel nivel de inegalitate ar fi trebuit să fie și el inadmisibil; dar, de atunci încoace, disparitatea s‑a adâncit spectaculos,14 astfel încât, în 2007, venitul mediu după taxare al celor unu la sută din vârf ajunsese la 1,3 milioane de dolari, în timp ce valoarea aceluiași indicator la nivelul ultimelor 20 de procente din populație era de numai 17 800 de dolari.15 Grupul de unu la sută din vârf câștigă într‑o săptămână cu 40 la sută mai mult decât câștigă într‑un an cincimea de la bază; cei care reprezintă 0,1 la sută din „vârful vârfului piramidei“ primeau, într‑o zi și jumătate, cam cât primeau într‑un an de zile cei 90 la sută de la bază; iar cei mai bogați 20 la sută dintre realizatorii de venit câștigă, în total, după impozitare, mai mult decât câștigă restul de 80 la sută din populație la un loc.16 Timp de treizeci de ani după al Doilea Război Mondial, America a crescut unită – cu o creștere a venitului în fiecare segment, dar al celor aflați la bază crescând mai repede decât venitul celor aflați în vârf. Lupta pentru supraviețuire a țării a adus cu sine un nou sentiment de solidaritate, din care s‑au născut politici de acțiune, cum ar fi legea ajutorului instituționalizat pentru foștii veterani de război, care au ajutat țara să‑și întărească și mai mult unitatea națională.

Problema de unu la sută din America  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 45

45

25-Jan-13 8:02:45 PM


Dar în ultimii treizeci de ani am devenit tot mai mult o națiune divizată; nu doar că vârful s‑a dezvoltat mai repede, dar baza s‑a aflat efectiv în declin. (Nu a fost însă un tipar de evoluție neabătut – în anii 1990, de exemplu, cei de la bază și de la mijloc au câștigat mai bine. Dar apoi, după cum am văzut, cam după anul 2000, inegalitatea a crescut într‑un ritm încă și mai rapid.) Ultima oară când inegalitatea s‑a apropiat de nivelurile alarmante pe care le vedem azi a fost în anii dinaintea Marii Depresiuni. Instabilitatea economică de atunci și cea pe care am văzut‑o recent sunt strâns legate de această inegalitate crescândă, așa cum voi explica în capitolul 4. Felul în care ne explicăm noi aceste tipare de înaintare și retragere a inegalității este subiectul capitolelor 2 și 3. Pentru moment, vom remarca doar că reducerea vizibilă a inegalității, în perioada dintre 1950 și 1970, s‑a datorat parțial evoluțiilor de pe piață, dar în măsură și mai mare politicilor guvernamentale, cum ar fi accesul sporit la educație superioară asigurat prin legea veteranilor de război și sistemul foarte progresist de impozitare introdus în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. În anii de după „revoluția Reagan“, în schimb, diviziunea dintre veniturile piețelor s‑a mărit, iar în același timp, în mod ironic, inițiativele guvernamentale destinate să tempereze inechitățile pieței au fost desființate, impozitele la vârf au fost diminuate și programele sociale au fost redimensionate în jos. Forțele pieței – legile cererii și ofertei – joacă în mod inevitabil, desigur, un rol în determinarea gradului de inegalitate economică. Dar aceste forțe se manifestă și în alte țări industrializate avansate. Chiar și înainte de puseul de inegalitate care a marcat primul deceniu al acestui secol, Statele Unite aveau deja mai multă inegalitate și mai puțină mobilitate a

46

Pretul inegalitatii - BT.indd 46

Prețul inegalității  Problema de unu la sută din America

25-Jan-13 8:02:45 PM


venitului decât practic toate țările din Europa, plus Australia și Canada. Tendințele de evoluție ale inegalității pot fi inversate. Câteva țări au reușit s‑o facă. Brazilia avea unul dintre cele mai ridicate niveluri ale inegalității din lume – dar în anii 1990 și‑a dat seama de pericole, atât în termenii dezbinării sociale și politice, cât și în cei ai creșterii economice pe termen lung. Rezultatul a fost un consens politic, în toate straturile societății, că trebuie făcut ceva. Sub președintele Enrique Cardoso, au avut loc creșteri masive ale cheltuielilor pentru educație, inclusiv pentru cei săraci. Sub președintele Luiz Inácio Lula da Silva, au fost făcute cheltuieli sociale pentru reducerea foametei și a sărăciei.17 Inegalitatea s‑a redus, creșterea s‑a accentuat18 și societatea a devenit mai stabilă. Brazilia continuă să aibă mai multă inegalitate decât Statele Unite, dar în vreme ce Brazilia se străduiește, cu destul de mult succes, să le îmbunătățească viața săracilor și să reducă decalajele de venit dintre bogați și săraci, America a îngăduit inegalității să crească și sărăciei să se extindă. Mai rău, după cum vom vedea, politicile guvernamentale au fost un factor primar de creare a inegalității în Statele Unite. Dacă ar fi să inversăm aceste tendințe ale inegalității, va trebui să inversăm și unele dintre politicile care au făcut ca America să devină cea mai divizată economic dintre țările dezvoltate și, mai departe, să luăm măsuri concrete de diminuare a ine­ galităților care decurg în mod independent din forțele pieței. Unii apărători ai nivelului actual de inegalitate susțin că, deși nu este inevitabil, ar fi pur și simplu prea costisitor să intervenim în vreun fel. Ei cred că, pentru ca sistemul capitalist să‑și realizeze minunățiile așteptate, inegalitatea pronunțată este o trăsătură inevitabilă, ba chiar necesară, a economiei. La urma urmei, cei care muncesc din greu se

Problema de unu la sută din America  Prețul inegalității

Pretul inegalitatii - BT.indd 47

47

25-Jan-13 8:02:45 PM

Pretul inegalitatii  

Pretul inegalitatii de Joseph Stiglitz

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you