Page 1

Noi gandim - pages 1-301.indd 1

3/5/2010 6:05:10 PM


Noi gandim - pages 1-301.indd 2

3/5/2010 6:05:11 PM


Noi gandim - pages 1-301.indd 3

3/5/2010 6:05:11 PM


The original title of this book is: We-Think: Mass Innovation, Not Mass Production by Charles Leadbeater © Charles Leadbeater, 2008 © Publica, 2010, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-28-9

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LEADBEATER, CHARLES W. Noi-gândim : inovație de masă, nu producție de masă / Charles Leadbeater ; trad.: Laura Karsch ; il. de Debbie Powell. - Bucureşti : Publica, 2010 ISBN 978-973-1931-28-9 I. Karsch, Laura (trad.) II. Powell, Debbie (il.) 004.738.5

EDITORI: Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu COPERTA: Alexe Popescu REDACTOR: Laura Sandu DTP: Răzvan Nasea CORECTURĂ: Elena Bițu Rodica Petcu

Noi gandim - pages 1-301 + CIP.indd 4

3/11/2010 1:05:20 PM


Pentru Harry Ĺ&#x;i Ned

Noi gandim - pages 1-301.indd 5

3/5/2010 6:05:11 PM


Noi gandim - pages 1-301.indd 6

3/5/2010 6:05:11 PM


Cuprins Prefaţă ...................................................................................... 1 Eşti ceea ce împărtăşeşti .................................................. 2 Rădăcinile culturii Noi-gândim ..................................... 3 Cum funcţionează (sau nu) Noi-gândim ..................... 4 Modele de afaceri bazate pe Noi-gândim ................... 5 Care va fi impactul culturii Noi-gândim? ................... 6 Un lucru bun sau rău? ..................................................... 7 Cum am putea gândi împreună ....................................

ix 1 29 69 101 147 191 251

Mulţumiri ............................................................................... Informaţii suplimentare .......................................................... Bibliografie ..............................................................................

271 275 277

Noi gandim - pages 1-301.indd 7

3/5/2010 6:05:11 PM


Noi gandim - pages 1-301.indd 8

3/5/2010 6:05:11 PM


Prefață Am încercat, fără să reuşesc în totalitate, să scriu Noi-gândim în spiritul unui dialog, într-un mod deschis şi colaborativ. M-au inspirat ideile multor altor persoane, cărora le mulţumesc în încheierea cărţii. Scrisesem jumătate din carte, când mi-am dat seama că nu e-n regulă să scriu despre răspândirea creativităţii colaborative într-un mod tradiţional: stând la biroul meu, izolat de restul lumii, singur cu gândurile mele. Editorul meu, Profile, m-a ajutat să postez online o primă versiune a cărţii, care să poată fi descărcată, printată, citită şi comentată de alţii. A existat şi o versiune wiki, în care textul putea fi modificat şi trimis mai departe prietenilor şi colegilor. Aşa mi-am trimis cartea în lumea webului, lăsând-o să sară din link în link, aşa cum sare o piatră pe suprafaţa apei. Un scriitor n-ar trebui, la prima vedere, să facă aşa ceva, din cel puţin două motive. În primul rând, după cum mi s-a şi spus, dacă oferi o versiune gratuită, cine mai cumpără cartea? Părerea mea, confirmată şi de alte experimente asemănătoare, a fost că vânzările nu vor avea de suferit. Cu cât se descarcă de mai multe ori prima versiune, cu atât mai mult se vorbeşte despre ea şi cu atât mai mulţi oameni vor cumpăra versiunea finală – care cuprinde şi minunatele ilustraţii ale lui Debbie Powell. Cartea pe care o citiţi acum se deosebeşte considerabil de prima versiune de pe internet. În al doilea rând, de ce să-ţi speli rufele în public? Te expui şi te sperie gândul că oricine îţi poate citi manuscrisul. Nu se poate să nu-ţi scape tot felul de omisiuni şi greşeli. De obicei, nu arăt prima versiune decât soţiei mele. De ce s-o arăt atâtor oameni străini?

Prefață  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 9

ix

3/5/2010 6:05:11 PM


Din octombrie 2006, când am postat-o online, versiunea a fost descărcată în medie de 35 de ori pe zi; circa 150 de comentarii au fost postate pe site; a fost menţionată în peste 250 de bloguri; am primit 200 de e-mailuri în care mi se dădeau informaţii folositoare, iar la sfârşitul anului 2007, căutarea pe Google a cărţii şi a numelui meu avea 65 600 de rezultate. Cum a funcţionat micul meu experiment de creativitate colaborativă? Ei bine, nimeni n-a exagerat. N-au existat cazuri de vandalism, nici de abuz. Unii dintre primii comentatori au fost destul de sceptici. Primul comentariu, postat pe site de un blogger irlandez, spunea ceva de genul: „Cine naiba te crezi? Eu scriu de ani de zile pe blog – ce crezi că ai tu de spus despre asta?“ O altă reacţie a fost: e o idee de „rahat“; alta, că e „fumată“. Unii s-au întrebat dacă nu e o şmecherie, care să-i determine pe alţii să scrie în locul meu iar eu să scot o grămadă de bani din contribuţiile lor voluntare. Mai târziu, într-un alt comentariu, mi se sugera să adaug un link pentru donaţii, ca să fiu sigur că primesc totuşi ceva bani pentru munca mea: eram avertizat că o mulţime de cărţi piratate circulă pe internet şi că, dacă nu eram atent, cineva avea să-mi fure ideile. Toţi s-au arătat foarte îngăduitori cu greşelile mele de ortografie şi gramatică. Mulţi au propus îmbunătăţiri ale modului de publicare online, care să uşureze contribuţiile cititorilor. Sistemul pe care-l concepusem pentru postarea comentariilor s-a dovedit a fi prea complicat. Lilly Evans a sugerat o adaptare a formatului, pentru a putea fi descărcat pe iPod. Dave Pawson mi-a atras atenţia asupra existenţei unui software cu ajutorul căruia cititorii ar putea adnota textul. Mulţi mi-au îndrumat atenţia spre materiale, linkuri şi exemple care ar fi amplificat, după părerea lor, tema pe care o discutam. Printre ei s-au numărat Matt Hanson, care mi-a atras atenţia asupra proiectului său open source de producţie de film, A Swarm of

x

Noi-gândim  Prefață

Noi gandim - pages 1-301.indd 10

3/5/2010 6:05:11 PM


Angels, la care participă sute de persoane, şi Sandra din Vancouver, de la care am aflat că există personaje de desene animate generate de utilizator pe telefonul mobil. Alţii m-au anunţat că vor prelua unele dintre idei, înainte de publicarea cărţii. Michiel Schwarz a înfiinţat împreună cu câţiva prieteni din Olanda un think-tank numit The Beach, pornind de la unele idei pe care le formulasem în versiunea online a capitolului 1. Când i-am cunoscut, mi-au dat o idee nouă: „eşti ceea ce împărtăşeşti“, care a dat ulterior titlul primului capitol. Un producător TV de la Samsung din Coreea de Sud mi-a comunicat prin e-mail că îmi citise textul şi dorea să-mi ia un interviu pentru postul TV intern al companiei. Paul Mark mi-a spus că încearcă să promoveze abordările colaborative în domeniul dezvoltării rurale din India. Practic, toţi m-au susţinut şi m-am simţit încurajat. Unii au sacrificat o bună parte din timpul lor pentru a face comentarii amănunţite, deseori stimulante, care au îmbunătăţit considerabil conţinutul cărţii. Miranda Mowbray mi-a trimis într-o duminică dimineaţa un e-mail lung şi foarte util din Bristol, care m-a inspirat, printre altele, să reflectez asupra renaşterii culturii populare. Nigel Eccles, un consultant de management, mi-a trimis o listă cu zece observaţii critice, care mi-au temperat entuziasmul. Jeremy Silver a corectat afirmaţiile mele referitoare la compania lui, Sibelius. Tim Sullivan mi-a scris din New York, sugerându-mi să consult cartea lui Scott Page despre diversitate şi creativitate, care m-a influenţat într-un mod decisiv. Cel mai consecvent comentator a fost însă Heiko Spallek, cu care nu m-am întâlnit şi n-am vorbit niciodată. Heiko este asistent la Facultatea de Stomatologie a Universităţii din Pittsburgh şi mi-a citit textul cuvânt cu cuvânt, a descoperit numeroase erori şi omisiuni, mi-a arătat materiale interesante şi a formulat propriile concluzii la carte, care pot fi citite online împreună cu textul.

Prefață  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 11

xi

3/5/2010 6:05:11 PM


Am avut de învăţat din modestul meu experiment Noi-gândim, parţial încununat de succes. Dacă vrei să-ţi iei munca în serios, trebuie să-i dedici zi de zi o mare parte din timpul tău. Discuţia nu se desfăşoară doar acolo unde ţi-ai instalat tu cartierul general, ci în diverse alte locuri, pe o mulţime de bloguri şi site-uri. Dacă ai încredere în oameni şi le oferi acces la ideile tale, vor reacţiona. Dar trebuie să iei în calcul un nivel de transparenţă care s-ar putea dovedi deranjant: în cazul meu, toată lumea a văzut că fac greşeli de ortografie şi că habar n-am la ce foloseşte o virgulă. Oamenii contribuie atunci când sunt motivaţi. Cei mai mulţi dintre ei nu şi-au dorit să contribuie la cartea mea. Un lucru de înţeles. Şi-au dorit să intre în contact cu idei pe care ei le considerau interesante pentru ei, pentru vieţile lor. Important este să ştii să canalizezi toate aceste interese personale spre binele tuturor. Nu-mi mai pot imagina să scriu o carte de nonficţiune într-un alt mod. Data viitoare voi posta materialul online mult mai devreme şi mă voi asigura că cititorii pot face mult mai uşor propuneri, pentru a avea mai mult timp să vorbească despre carte, s-o modeleze şi să contribuie la ea. Ar fi însă greşit să spun că această carte a fost rezultatul aproape exclusiv al unei colaborări. Un rol decisiv l-a avut procesul de redactare tradiţional. Editura mi-a trimis la un moment dat textul înapoi şi mi-a spus că trebuie să-l rescriu. Şi a avut dreptate. Niciunul dintre colaboratorii mei online nu a îndrăznit să facă asta; dorinţa lor era să mă încurajeze. Am petrecut foarte mult timp prelucrând singur textul, încercând să pun cap la cap toate informaţiile. Soţia mea, Geraldine Bedell, o scriitoare mult mai bună decât mine, a lucrat ore în şir la versiunea finală, pentru a îmbunătăţi stilul meu searbăd. Fiecare virgulă i se datorează ei. Micul meu experiment de a scrie o carte într-un mod mai deschis indică, aşadar, nenumă-

xii

Noi-gândim  Prefață

Noi gandim - pages 1-301.indd 12

3/5/2010 6:05:11 PM


ratele posibilităţi de a implica mai mulţi oameni în procesul de elaborare şi discutare a ideilor. Ceea ce nu înseamnă însă că putem renunţa la scriitorii şi redactorii profesionişti care contribuie la crearea unui text. Important este, aşa cum susţin în această carte, să găsim modalităţile potrivite de a combina munca amatorilor cu cea a profesioniştilor, un stil de muncă deschis şi colaborativ cu alte abordări mai tradiţionale şi închise. Când i-am explicat lui Polly Coles, o prietenă a cumnatei mele, că vreau să postez prima versiune a cărţii pe internet, s-a gândit o clipă şi mi-a spus: „Deci nu vrei în primul rând să scrii o carte, ci să deschizi o discuţie.“ Aşa este. Cartea este deopotrivă rezultatul unei dezbateri şi un mijloc de a o continua; cu adevărat important este felul în care cartea provoacă şi susţine discuţia. Valoarea ei rezidă în mare parte în această discuţie, în felul în care cititorii îşi însuşesc şi adaptează ideile. Am vrut să confer un caracter mai deschis procesului, de regulă, închis de scriere a unei cărţi. În mod normal, o carte apare în librării ca un produs finit, întâi cartonată, după câteva luni broşată. Eu am încercat să demonstrez că o carte îşi poate începe viaţa publică mult mai devreme, prin diversele versiuni disponibile online: un fel de predecesoare ale produsului final. Ca urmare, cartea ar trebui să aibă o viaţă mai lungă şi variată după tipărire. Pe lângă varianta pe care o citiţi acum, mai există o variantă online a primelor trei capitole, care poate fi descărcată de pe website-ul meu; o versiune wiki, la care se pot adăuga comentarii, trimiteri şi anexe; un clip de patru minute care rezumă ideile principale ale cărţii poate fi găsit pe YouTube împreună cu o prezentare în PowerPoint; dacă-mi vizitaţi site-ul, veţi găsi nişte materiale pe care le-am inclus în primele versiuni, dar le-am exclus din versiunea finală, inclusiv

Prefață  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 13

xiii

3/5/2010 6:05:11 PM


materiale despre creativitatea colaborativă în viaţa urbană şi un material despre inovaţia colectivă din nişte insule norvegiene, precum şi o listă cu diversele titluri ale cărţii, pe care le-am luat în considerare, dar apoi le-am respins. Şi dumneavoastră puteţi lua parte la discuţie, nu staţi pe gânduri, exprimaţi-vă părerile şi participaţi. Pentru asta nu trebuie decât să-mi vizitaţi site-ul. Iar dacă vreţi să fiţi siguri că părerea dumneavoastră o să ajungă la mine, puteţi adăuga un comentariu pe www.charlesleadbeater.net. Charles Leadbeater, decembrie 2007

xiv

Noi-gândim  Prefață

Noi gandim - pages 1-301.indd 14

3/5/2010 6:05:11 PM


1

Ești ceea ce împărtășești

Dacă nu v-a mirat nimic până acum, să ştiţi că lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Pe măsură ce internetul se răspândeşte tot mai mult, infiltrându-ne vieţile şi modelându-ne noţiunea de posibil, suntem tot mai neliniştiţi de ceea ce se poate să fi dezlănţuit. Va promova internetul colaborarea democratică şi creativitatea? Sau se va dovedi o influenţă malignă, care va contribui la prostirea colectivă? O să ajungem să credem că tot ce ne spun Google şi Wikipedia e adevărat sau, şi mai rău, va promova internetul bigotismul, nepăsarea, criminalitatea şi teroarea? Cum ne va modifica gândirea şi comportamentul? Ce efecte va avea asupra noastră faptul că internetul domină în tot mai mare măsură lumea informaţiilor şi a ideilor? Potenţialul internetului este, în mod evident, enorm. Datorită webului, din ce în ce mai mulţi oameni îşi pot exercita astăzi dreptul la libera exprimare, revigorând astfel democraţia, acolo unde a început să fie tot mai vlăguită, şi susţinând apariţia ei în societăţile totalitare din Burma, Vietnam ori China. Internetul este, teoretic, favorabil democraţiei. Dar această creştere a libertăţii de exprimare pare deseori să nu producă decât vorbărie şi certuri, şi rareori se ajunge la dezbaterile riguroase şi moderate care sunt esenţiale unei democraţii. Blogurile nu pot răsturna singure regimurile totalitare. Consecinţa internetului este o explozie a libertăţilor noastre şi nu mă refer doar la posibilitatea de a face cumpărături mai

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 1

1

3/5/2010 6:05:11 PM


convenabile, ci în special la cea de a fi creativi, folosindu-ne de instrumente care ne permit să ne exprimăm în scris, prin imagini sau muzică. Mai mulţi oameni decât oricând dispun acum de astfel de instrumente. Pe YouTube, de exemplu, există videoclipuri realizate de artişti de performance care au fost vizionate de milioane de ori. Internetul ar trebui, în mod ideal, să crească libertatea de a ne exprima în mod creativ. Dar internetul măreşte şi posibilitatea de a fi supravegheaţi, nu doar de stat şi de corporaţii, ci şi de prietenii şi colegii noştri. Orice mişcare pe care o facem pe internet lasă o urmă ce poate fi depistată. Orice greşeală din tinereţe ne poate bântui vieţile mai târziu, graţie unui sistem de supraveghere generat de utilizator, numit social networking, prin care nimeni nu scapă din ochi pe nimeni. Două tinere vedete de tenis din Marea Britanie şi-au pierdut reputaţia în urma unor dezvăluiri neinspirate pe care le-au publicat pe paginile lor de Facebook. Se pare că nimic nu mai ţine de sfera privată, iar asta nu e, desigur, spre binele libertăţii. Internetul promite, de asemenea, să favorizeze egalitatea. Accesul la informaţii şi cunoştinţe este din ce în ce mai liber. Informaţiile şi cunoştinţele sunt vitale pentru tot ceea ce este cu adevărat important, de la educaţie şi crearea unor medicamente noi până la conceperea unor sisteme ecologice de energie. Datorită internetului, mai mulţi oameni decât oricând, au, teoretic, acces la cunoaştere, fapt ce ar trebui să promoveze educaţia şi inovaţia în ţările cele mai sărace din lume, unde oamenii au cel mai limitat acces la şcoli, biblioteci, universităţi, laboratoare. Internetul pare, în teorie, să favorizeze egalitatea. Însă internetul le aduce cele mai mari avantaje celor care sunt deja bine conectaţi, permiţându-le să colaboreze şi consolidându-le privilegiile. Se pare că internetul distruge, din punct de vedere economic, tot atât de mult pe cât creează şi

2

Noi gandim - pages 1-301.indd 2

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

3/5/2010 6:05:11 PM


multă lume se întreabă dacă, în cele din urmă, se va dovedi în avantajul sau în dezavantajul nostru. Tot mai mulţi oameni caută, de exemplu, pe internet ştiri, informaţii, divertisment şi parteneri de discuţie şi întorc spatele ziarelor, televiziunii, cinematografului, bibliotecilor, librăriilor. Poate că, astfel, ne eliberăm de controlul exercitat de o elită culturală formată din redactori şi editori, critici şi comentatori, care controlau până acum ce citeam şi ce gândeam. Însă orgia conţinutului creat de utilizatori care invadează webul ne poate priva de jurnalism, literatură, film şi muzică de bună calitate, pe măsură ce fundamentul economic al instituţiilor care educă şi angajează profesionişti este erodat. În SUA, răspândirea site-urilor de reţele sociale precum Craigslist distruge piaţa ziarelor locale: cine poate şti care va fi efectul pe termen lung asupra comunităţilor care îşi pierd astfel punctele de convergenţă? Vom regreta poate cândva revoluţia culturală YouTube, dacă aceasta îi va exila pe apărătorii calităţii şi culturii în pustia digitală. Bloggingul diletant nu se va ridica niciodată la nivelul jurnalismului de investigaţie profesionist şi bine documentat, care îi zguduie pe politicieni, dispunând de toate instrumentele necesare pentru a sonda adâncimile unor scandaluri pe care cei aflaţi la putere vor să ţină ascunse. Profund neliniştiţi, mulţi se întreabă dacă lumea pe care o creează internetul ne va face să ne simţim mai mult sau, dimpotrivă, mai puţin stăpâni pe vieţile noastre. Webul este, pe de o parte, sursa celor mai ambiţioase speranţe de răspândire a democraţiei, cunoaşterii şi creativităţii. În principiu, ar trebui să ne ofere perspective nemăsurate de rezolvare a problemelor comune, permiţându-ne să combinăm cunoştinţele şi înţelepciunea a milioane de oameni, creând o inteligenţă colectivă la un nivel imposibil în trecut. Însă webul este, pe de altă parte, sursa celor mai groaznice temeri ale noastre: pentru obsedaţi,

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 3

3

3/5/2010 6:05:12 PM


pedofili, terorişti şi criminali, deja a devenit un instrument de organizare a unor reţele obscure, cu scopuri obscure, care se sustrag controlului nostru. Extrema deschidere a internetului, faptul că oricine poate să se conecteze practic cu oricine generează posibilităţi nemăsurate de colaborare. Dar ne face, în acelaşi timp, vulnerabili la „viermi“, viruşi şi o mulţime de alte intruziuni mărunte. Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât mai mult ar trebui să avem de câştigat, pentru că putem lua legătura cu oameni din toate colţurile lumii, putem combina ideile, aptitudinile şi resursele lor în noi moduri, care ar trebui să contribuie la prosperitatea tuturor.1 Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât mai uşor este pentru grupuri mici să provoace daune, răspândind viruşi reali sau virtuali. Datorită internetului, grupuri mici, dispersate pot colabora astăzi în moduri imposibile în trecut. E un lucru grozav pentru o comunitate mică, în care se vând şi se cumpără piese de schimb pentru modele vechi de Citröen sau pentru un grup de oameni care vor să joace poker. Dar ar fi un lucru groaznic dacă ar ajuta un mic grup de fanatici să plaseze o bombă într-o metropolă. Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât mai multe ocazii de colaborare ar trebui să avem, dar, în acelaşi timp, devenim cu atât mai vulnerabili. Criticii internetului susţin că va eroda o bună parte din valorile culturii noastre, care se bazează pe învăţare şi competenţă, profesionalism şi specializare. Reţelele sociale pot crea foarte uşor o gândire de grup obtuză. Pentru cei care gândesc altfel decât majoritatea colegilor va fi mai dificil să se distanţeze. Se poate întâmpla ca greşelile şi prejudecăţile să nu fie corectate, ci amplificate, ca subiectivismul să fie adâncit şi neadevărurile, care ar trebui contestate, să fie susţinute în continuare. 1

Thomas Homer-Dixon, The Upside of Down: Catastrophe, Creativity, and the Renewal

of Civilisation, Souvenir Press Ltd., 2007.

4

Noi gandim - pages 1-301.indd 4

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

3/5/2010 6:05:12 PM


Internetul încurajează tot mai mulţi oameni să dispară în nişa lor culturală, în căutarea altor oameni care le împărtăşesc vederile, iar ce mai rămâne din cultura noastră comună s-ar putea sfărâma şi fisura în timp, pe măsură ce oamenii se adâncesc în dialogurile lor separate. Companiile din industria filmului şi muzicii se plâng că internetul distruge modele de afaceri consolidate, vitale pentru investiţiile în talent. Optimiştii compară webul cu un dialog. O bună parte din internet pare însă gălăgios şi turbulent, asemănându-se mai degrabă cu o ceartă într-un bar decât cu o discuţie cumpătată. În orice interacţiune pe care o avem cu internetul se amestecă nesiguranţa. De unde putem şti ce este adevărat, când o enciclopedie liberă, compilată de voluntari anonimi – Wikipedia – este mai des vizitată decât site-ul BBC? Ce să mai considerăm real într-o lume în care unii oameni petrec echivalentul unei zile pe săptămână în lumi virtuale precum Second Life şi World of Warcraft, ca avataruri şi personaje alternative? Sau să ne întrebăm pur şi simplu ce înseamnă să fii „prietenul“ cuiva? În lumea în care reţelele sociale nu deveniseră încă noua religie, termenul „prieten“ era rezervat unui mic grup de oameni de care ne simţeam apropiaţi şi pe care ne puteam baza în situaţii dificile. În lumea reţelelor sociale, „prieten“ se referă la cunoştinţe trecătoare, fani şi chiar persoane pe care, de fapt, nu le cunoaştem. Cum poate fi webul un lucru bun, dacă degradează într-un mod atât de agresiv un concept atât de vital precum prietenia? Ne apropiem de o fază critică în evoluţia webului, când vom înţelege mai bine felul în care influenţează societatea, nu doar în ţările bogate ale lumii dezvoltate, acolo unde s-a născut, ci, şi mai important, în economiile care se dezvoltă tot mai rapid, din Asia şi America de Sud, unde, în următorul deceniu, aproape un miliard de oameni vor avea acces la internet prin

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 5

5

3/5/2010 6:05:12 PM


intermediul unor telefoane şi laptopuri ieftine. Ceva ce a început în urmă cu câteva decenii ca un experiment fascinant de file sharing între oameni de ştiinţă remodelează acum cultura întregii lumi, modifică felul în care gândim şi relaţiile noastre. Privit retrospectiv, deceniul următor se poate să ni se pară o perioadă de creativitate socială fără egal, o perioadă în care am încercat să concepem noi modalităţi de a colabora, de a fi mai democratici, mai creativi şi inovatori, poate la o scară largă. Webul poate amplifica inteligenţa noastră combinată doar dacă reuşim să găsim modalităţi să-l folosim ca instrument al unei colaborări creative. Dacă nu, ar putea duce la anarhie, la o cultură superficială, care se va sustrage în tot mai mare măsură unui control central, în care idei şi tehnologii potenţial letale vor părăsi instituţiile în care erau cândva controlate de profesionişti şi vor încăpea pe mâna unor oameni de la care nu ne putem aştepta să le folosească într-un mod înţelept. S-ar putea să regretăm cândva ziua în care i-am permis duhului să iasă din lampa fermecată. Întrebarea de la care porneşte cartea de faţă este cum am putea folosi cât mai eficient potenţialul internetului de răspândire a democraţiei, de promovare a libertăţii, de reducere a inegalităţii? Cum putem fi creativi împreună şi în număr cât mai mare? Potenţialul benefic al internetului îşi are rădăcinile în cultura deschisă, colaborativă, am putea spune comunitară, moştenită de la mediul universitar în care s-a născut şi de la contracultura anilor 1960. La aceasta s-au adăugat ingrediente preindustriale, pe care webul le-a reînviat, cultura populară şi resursele comune ca bază a eforturilor productive. Webul permite o extindere enormă a participării individului la cultură şi economie. Din ce în ce mai mulţi oameni vor putea contribui cu vocea lor, cu o informaţie sau o idee la fluxul comun.

6

Noi gandim - pages 1-301.indd 6

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

3/5/2010 6:05:12 PM


Însă o mai mare participare individuală nu va avea rezultate remarcabile de la sine, dacă acesteia nu i se adaugă capacitatea de a împărtăşi şi, apoi, combina ideile noastre. În ultimii treizeci de ani, răspândirea economiei de piaţă, căderea comunismului şi eforturile din sectorul public au arătat că proprietatea privată e cea mai bună formă de organizare. Răspândirea internetului ne îndeamnă să privim viitorul dintr-o altă perspectivă, să înţelegem că ceea ce împărtăşim este cel puţin la fel de important precum ceea ce posedăm; ce deţinem în comun este la fel de important ca ceea ce păstrăm pentru noi înşine; ce alegem să dăruim altora poate fi mai important decât ce am putea cere în schimb. În economia lucrurilor, eşti ceea ce ai: un teren, o casă, o maşină. În economia ideilor pe care o creează webul, eşti ceea ce împărtăşeşti: linkurile, reţelele, ideile, fotografiile, clipurile, comentariile. Cea mai mare schimbare pe care o aduce webul este că ne oferă noi modalităţi de a împărtăşi – în special idei. Este un lucru important, deoarece ideile se modifică pe măsură ce sunt împărtăşite cu mai mulţi oameni, se multiplică şi dau roade, iar acest proces este sursa esenţială a creativităţii, puterii de inovaţie şi bunăstării noastre. Cartea de faţă este o pledoarie pentru a împărtăşi, în special, idei. Webul este important, fiindcă permite mai multor oameni să facă schimb de idei cu mai mulţi oameni, în mai multe feluri. Cultura schimbului reciproc, a descentralizării şi a democraţiei, care aparţine internetului, îl transformă într-o platformă ideală pentru grupuri care se organizează singure, combinându-şi ideile şi cunoştinţele, pentru a crea împreună jocuri, enciclopedii, software-uri, reţele sociale, site-uri pentru schimburi de videoclipuri sau întregi lumi paralele. Datorită acestei culturi a schimbului reciproc este, de asemenea, dificil

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 7

7

3/5/2010 6:05:12 PM


pentru guverne să controleze webul şi greu pentru corporaţii să câştige bani de pe urma lui. Creativitatea a fost, în fond, întotdeauna o activitate colaborativă, cumulativă şi socială, prin care oameni cu aptitudini, puncte de vedere şi cunoştinţe diferite împărtăşesc şi dezvoltă împreună idei. Aproape orice formă de creativitate se bazează pe colaborare; de regulă, nu este produsul revelaţiei unui singur individ. Webul ne oferă o nouă modalitate de a organiza şi extinde această activitate colaborativă. Fabricile au făcut posibile producţia de masă, consumul de masă şi, astfel, clasa muncitoare industrială. Internetul ar putea transforma inovaţia şi creativitatea într-o activitate de masă, la care să participe milioane de oameni. Lumea dezvoltată a secolului al XX-lea a fost preocupată de organizarea şi reorganizarea sistemului de producţie în masă, a fabricilor, a sistemelor de relaţii industriale, a muncii, a reţelelor de aprovizionare. Pe noi ne va preocupa, în secolul viitor, întrebarea cum putem crea şi susţine o economie a inovaţiei de masă, în care esenţială va fi colaborarea mai eficientă a mai multor oameni, pentru a crea idei noi. Pe măsură ce internetul modelează şi influenţează numeroase aspecte ale vieţii noastre, ne oferă un nou mod de gândire, un set de reflexe privitoare la felul în care ne organizăm. Pentru generaţiile care au crescut cu reţele sociale, jocuri pe computer multiplayer, software liber şi lumi virtuale, reflexele dobândite pe internet le vor modela tot restul vieţii: vor căuta singuri informaţii, vor aştepta şi se vor bucura de ocaziile de a participa, colabora, împărtăşi şi lucra cu colegii lor. Webul va remodela treptat perspectiva noastră asupra aspectelor materiale ale vieţii şi asupra modului în care acestea se combină într-un întreg. Fabricile ne-au determinat să vedem totul prin prisma unei linii ordonate de producţie, care livrează

8

Noi gandim - pages 1-301.indd 8

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

3/5/2010 6:05:12 PM


anumite produse unor consumatori care le aşteaptă. Webul ne va încuraja să vedem în oricine un potenţial participant la crearea unor soluţii colaborative, prin intermediul unor reţele care se organizează, în mare măsură, singure. Dar acest lucru nu se va întâmpla decât dacă ne organizăm singuri inteligenţa comună. Cum putem reuşi – aceasta este provocarea pe care v-o adresează cartea de faţă. Două exemple pentru ceea ce este posibil v-ar putea ajuta să înţelegeţi mai bine.

La finele lunii iulie a anului 2004, într-un cinematograf, după o reclamă pentru jocul science-fiction pentru computer, Halo 2, a apărut pe ecran o adresă de internet: www.ilovebees.com. În următoarele câteva zile, mii de fani ai jocului Halo şi alţii intrigaţi de adresă au vizitat site-ul, ce părea să aparţină unei apicultoare pe nume Margaret, care nu mai era de găsit. Reţetele ei pe bază de miere fuseseră înlocuite cu 210 coordonate ale unui sistem de poziţionare pe glob. Fiecărui set de coordonate îi era ataşată o anumită oră dintr-o zi, la interval de patru minute, de-a lungul a douăsprezece ore. Un mesaj avertiza că „sistemul este în pericol“ şi un ceas număra invers timpul rămas până la o dată care s-a dovedit a fi 24 august. În josul paginiigazdă a lui Margaret era întrebarea: „Ce s-a întâmplat cu această pagină?“ şi un link către un blog al nepoatei lui Margaret, Dana, care schimbase aproximativ o sută de e-mailuri cu vizitatorii paginii, înainte să dispareă şi ea fără nicio explicaţie.1 Asta era tot: nicio indicaţie, nicio regulă, doar un mister care trebuia dezlegat, un set de numere aparent complex şi un cronometru. În următoarele patru luni de zile, 600 000 de 1 Jane McGonigal, Why I Love Bees: A Case Study in Collective Intelligence Gaming, februa-

rie 2007. Descărcare: http://www.avantgame.com/McGonigal_WhyILoveBees_Feb2007.pdf.

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 9

9

3/5/2010 6:05:12 PM


Noi gandim - pages 1-301.indd 10

3/5/2010 6:05:12 PM


oameni – majoritatea elevi sau studenţi din SUA – au încercat să rezolve misterul paginii de web a lui Margaret, începând prin a afla ce însemnau acele coordonate. A urmat o desfăşurare uimitoare de inteligenţă şi creativitate colaborativă de masă. Participanţii la I Love Bees au început să facă schimb de păreri legate de posibila semnificaţie a coordonatelor. Au creat bloguri şi bulletin boards, site-uri şi grupuri pentru mesaje. Dar au făcut mai mult decât să posteze şi să împărtăşească informaţii. În spatele puzderiei de bloguri şi e-mailuri, exista o ordine vizibilă în tot ceea ce făceau. Au început să sorteze şi să analizeze împreună informaţiile. Au elaborat teorii despre semnificaţia coordonatelor, au conceput planuri şi s-au împărţit în echipe, ca să investigheze misterul pe mai multe căi. În cele din urmă, după multe încercări, au elaborat o teorie la care au aderat toţi jucătorii, iar în ultimele faze, au hotărât împreună cum aveau să acţioneze în mod coordonat mii de oameni. Au făcut toate astea fără să se cunoască între ei şi fără să aibă un superior. Nu s-au oferit prime şi, în general, niciunul dintre stimulentele pe care le considerăm necesare pentru ca oamenii să se pună pe treabă. Participanţii au fost deosebit de bine organizaţi, fără să constituie o organizaţie. Jocul I Love Bees, conceput de 42 Entertainment, o companie din California, îşi are rădăcinile în flash mobbing, o formă de artă de tip performance care a apărut în New York şi San Francisco în 2003. Într-un flash mob se strânge, într-un loc public, o gară sau o intersecţie, de exemplu, un grup de până la câteva mii de persoane, care se organizează din vorbă în vorbă, cu ajutorul telefoanelor mobile sau al internetului, pentru a face o activitate aparent bizară.1 Jane McGonigal, unul 1

Într-o după-amiază din aprilie 2007, circa 4 000 de flash mobbers au ocupat sala de

aşteptare a gării Victoria din Londra, echipaţi cu casetofoane, şi au dansat timp de două ore. Vezi Howard Rheingold, Smart Mobs, Perseus Books, 2002.

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 11

11

3/5/2010 6:05:13 PM


dintre designerii principali ai companiei 42 Entertainment şi o pionieră a flash mobbing-ului, a conceput I Love Bees pentru a vedea dacă o mulţime de oameni (mob) poate deveni o forţă creativă. În patru săptămâni de la apariţia reclamei, designerii jocului au dat jucătorilor indicii prin intermediul a sute de website-uri, bloguri, mii de e-mailuri şi peste 40 000 de transmisii MP3. Aceste indicii au fost trimise jucătorilor din întreaga lume, astfel încât oricărui jucător din oricare punct al globului să-i poată reveni un rol important. Jucătorii erau nevoiţi să împărtăşească informaţiile ca să le poată înţelege. De exemplu, un indiciu nou, apărut pe blogul Danei, a atras în doar câteva zile 2 041 de comentarii. Un message board popular a înregistrat în primele săptămâni 50 de mesaje postate la fiecare treizeci de secunde. În primele zece săptămâni ale jocului, jucătorii au postat peste un milion de mesaje pe message boards. Un grup de aproximativ 4 000 de jucători, numit Beekeepers, a devenit centrul comunităţii, prezentând o mulţime de ipoteze privind semnificaţia coordonatelor. Grupul a descoperit, în cele din urmă, că în fiecare din cele 210 poziţii de pe glob se afla un telefon public. Jocul a început să se apropie de punctul culminant pe 24 august, când mii de jucători s-au prezentat în dreptul cabinelor telefonice, înarmaţi cu tot felul de instrumente de comunicare digitală: baze de date cu numerele telefoanelor mobile ale jucătorilor, camere video, sisteme GPS, scanere şi telefoane prin satelit. Pe parcursul zilei, la orele menţionate în lista coordonatelor, telefonul public respectiv suna, iar jucătorului care răspundea i se punea o întrebare. Dacă dădea răspunsul corect (niciun jucător nu a greşit), auzea un fragment dintr-o piesă despre Margaret. Sarcina grupului a fost să găsească până la finalul zilei ordinea corectă a fragmentelor şi să posteze întreaga piesă pe internet. Au reuşit.

12

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

Noi gandim - pages 1-301.indd 12

3/5/2010 6:05:13 PM


Aceasta a fost prima dintr-o serie de sarcini date de „maeştrii păpuşari“. În următoarele douăsprezece săptămâni, numărul coordonatelor şi al telefoanelor publice răspândite în întreaga lume a crescut de la 210 la 1 000. Punctul culminant al jocului a fost atins toamna, într-o zi de marţi. La scurt timp după răsărit, „păpuşarii“ au început să sune la numere de telefoane publice de pe coasta de est a Statelor Unite. Cel care răspundea trebuia să divulge o informaţie despre sine, în cinci cuvinte. Cel care telefona îi spunea jucătorului că va suna la un alt număr din cele 1 000 şi trebuie să primească aceeaşi informaţie de cinci cuvinte. Jucătorii aveau o oră la dispoziţie pentru a transmite cele cinci cuvinte tuturor celorlalţi jucători din întreaga lume, care aşteptau lângă celelalte 999 de telefoane. „Păpuşarii“ au mai organizat douăsprezece alte ştafete. La ultima, cele cinci cuvinte rostite de prima persoană care răspunsese la telefon trebuiau să fie transmise persoanei următoare în cincisprezece secunde. Au reuşit de fiecare dată. Cei 600 000 de participanţi ai jocului I Love Bees au demonstrat că, prin colaborare, o mulţime de oameni independenţi, cu informaţii, aptitudini şi concepţii diferite, pot descoperi, analiza, coordona, crea şi inova împreună, la scară mare, fără să se organizeze sub forma unei organizaţii tradiţionale. Colaborarea lor nu a fost însă anarhică; a fost organizată, deşi nu exista o diviziune a muncii impusă de un superior. Prin urmare, dacă nişte designeri inventivi de jocuri de pe coasta de vest reuşesc să creeze condiţiile în care mii de oameni din întreaga lume colaborează pentru a rezolva un mister neînsemnat, am putea oare proceda în mod similar ca să învingem gripa aviară, să oprim încălzirea globală, să menţinem siguranţa unei comunităţi, să oferim ajutor sinistraţilor, să împrumutăm bani, să purtăm dezbateri politice şi strategice,

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 13

13

3/5/2010 6:05:13 PM


să predăm şi să învăţăm, să concepem şi, de ce nu, să producem obiecte concrete? Dacă această speranţă se va dovedi îndreptăţită sau iremediabil idealistă se poate să depindă de soarta unui experiment global, bazat pe schimb reciproc, care e încă în desfăşurare: Wikipedia. Enciclopedia liberă, creată de voluntari, admirată şi respinsă în egală măsură: adorată cu înflăcărare de admiratori, ca minune a creativităţii colaborative şi condamnată de critici, pentru că sancţionează anarhia, răspândeşte adevăruri parţiale şi oferă unor amatori prost informaţi ocazia de a câştiga o încredere nemeritată, în defavoarea specialiştilor bine informaţi. Wikipedia este rodul unei colaborări finalmente nefericite. În anul 2000, Jimmy Wales, care lucrase înainte la o firmă de opţiuni, l-a angajat pe Larry Sanger pentru a crea o enciclopedie gratuită online, Nupedia. Oricine putea să contribuie cu un articol, care urma să fie redactat de specialişti înainte de publicare.1 Procesul de revizuire şi redactare a articolelor în şapte etape, conceput de Sanger, s-a dovedit complicat, iar Nupedia s-a dezvoltat, prin urmare, încet. Primul articol – despre atonalitate – a fost publicat în vara anului 2000. În iarna lui 2001, Nupedia a ajuns să numere 25 de articole online. În 2 ianuarie 2001, programatorul de software Ben Kravitz i-a explicat lui Sanger, la cină, ce este un „wiki“: o pagină web care poate fi editată în mod direct, de oricine are acces la ea.2 Sanger a înţeles cum s-ar putea crea o enciclopedie liberă cu ajutorul wiki-urilor, care le-ar permite autorilor şi redactorilor să lucreze împreună la acelaşi document. Amintindu-şi 1 Munca lui Sanger a fost finanţată de compania Bomis, printre directorii căreia se numă-

ra şi Wales. 2

Larry Sanger, „The Early History of Nupedia and Wikipedia“, în volumul Open sources

2.0, coordonat de Chris DiBona, Danese Cooper şi Mark Stone, O’Reilly, 2006.

14

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

Noi gandim - pages 1-301.indd 14

3/5/2010 6:05:13 PM


faza de început a proiectului, Sanger sublinia avantajele wiki-urilor: Software-ul wiki încurajează, fără să impună, o deschidere şi o descentralizare enormă: deschidere, fiindcă modificările paginii sunt înregistrate şi vizibile, iar paginile pot fi modificate în continuare de altcineva; descentralizare, fiindcă nu este necesar ca o persoană sau un grup de persoane să delege anumite sarcini pentru ca oamenii să lucreze, ci, dimpotrivă, oamenii lucrează când şi cum vor ei. Software-ul wiki descurajează, de asemenea, exercitarea autorităţii; deoarece se lucrează după dorinţă la orice pagină şi orice wiki activ, ar fi prea dificil pentru o singură persoană sau un grup limitat de persoane să supravegheze desfăşurarea muncii.

Sanger a vrut să revigoreze Nupedia, însă Wales a văzut o posibilitate mai radicală: crearea unei abordări extrem de deschise şi colaborative a cunoaşterii. Numele de domeniu Wikipedia a fost cumpărat pe 15 ianuarie 2001. La sfârşitul lunii, existau deja 31 de articole; în martie, 1 300; în mai, 3 900. Sanger a părăsit proiectul în 2002 şi s-a transformat în cel mai aprig critic al Wikipediei. În 2007, a lansat Citizendium, o enciclopedie online concurentă, care urmăreşte colaborarea între amatori şi experţi. Pentru susţinătorii Wikipediei, cultura wiki încurajează creativitatea bazată pe schimburi reciproce şi autoguvernarea responsabilă. Criticii sunt de părere că ea promovează o abordare superficială a cunoaşterii şi că elevii/studenţii pornesc de la premisa că tot ce scrie în Wikipedia este adevărat. În loc să gândească, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri în mod independent, preferă să taie şi să lipească răspunsurile găsite în Wikipedia. Ei consideră că este legitimată indolenţa intelectuală la scară mare, deoarece oamenii deleagă Wikipediei responsabilitatea de a le spune ce este adevărat şi ce este fals.

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 15

15

3/5/2010 6:05:13 PM


Doar câţiva dintre cei implicaţi în acest proiect gândesc în mod independent; urmarea este că oamenii gândesc în mai puţină măsură independent. E greu să dăm o sentinţă în legătură cu aceste afirmaţii, deoarece Wikipedia este încă în curs de elaborare. Mai presus de orice îndoială este însă faptul că înregistrează o creştere remarcabilă. Dacă în ianuarie 2001 avea 31 de articole în limba engleză, un an mai târziu a ajuns la 17 307, în ianuarie 2006, la aproape 1 milion şi, în 2007, la 1,5 milioane în engleză şi peste 6 milioane în toate limbile. Între 2001 şi 2007, rata creşterii numărului de articole în limba engleză a fost de 5 milioane la sută, iar a numărului de articole în toate limbile de 19 milioane la sută. La mijlocul anului 2007, Wikipedia avea peste 450 000 de articole în limba germană şi peste 1 000 de articole în peste 100 de limbi. Wales spune că ţelul lui este de a crea un fel de Cruce Roşie a informaţiilor, o enciclopedie imensă oferită gratuit tuturor oamenilor. În martie 2007, Wikipedia era folosită de 5,87% dintre utilizatorii de internet, în comparaţie cu 0,03% pentru Encyclopædia Britannica, 1,73% pentru website-ul de ştiri BBC, 1,36% pentru CNN şi 0,62% pentru New York Times. Wikipedia a fost cotată pe locul 11 în topul celor mai vizitate website-uri din lume, în vreme ce Encyclopædia Britannica a ajuns pe locul 4 449. Wikipedia a avut multă vreme un singur angajat. În 2007, avea cinci. Wales a investit în jur de 500 000 de dolari în acest proiect. Donaţiile publice către Wikimedia Foundation, care operează site-ul, au ajuns la o sumă mult mai substanţială: 1,5 milioane de dolari în 2006. Aceste costuri sunt, cu toate acestea, foarte reduse, având în vedere anvergura proiectului. Majoritatea articolelor provin de la oameni care doresc să contribuie la nişte resurse comune. Contribuţiile lor nu sunt editate de experţi, ci prin discuţii deschise purtate cu ceilalţi

16

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

Noi gandim - pages 1-301.indd 16

3/5/2010 6:05:13 PM


colegi. Fiecare articol are o pagină de discuţii care conţine tot ce au discutat participanţii cu privire la ce să fie preluat, modificat ori tăiat. Un articol este editat, în medie, de 11 ori. În ianuarie 2006, aproximativ 154 885 de persoane au făcut peste 10 editări fiecare, 78 308 dintre ele în paginile de limbă engleză. Însă Wikipedia funcţionează doar pentru că această mulţime de colaboratori se organizează într-un mod deosebit. Un grup relativ mic se ocupă de cea mai mare parte a editării. De exemplu, în ianuarie 2006, 47 297 de persoane au contribuit de peste cinci ori la ediţiile în toate limbile ale Wikipediei, dar numai 7 460 au făcut peste 100 de editări. Această scară gradată a contribuţiilor este esenţială pentru succesul proiectului, care a ajuns să depindă în mare măsură de un grup central de participanţi deosebit de activi, care îngrijesc un set de pagini, elimină actele de vandalism şi decid asupra corecturilor. Grupul central al Wikipediei, asemenea grupului Beekeepers din jocul I Love Bees, prelucrează milioanele de contribuţii aduse de zeci de mii de oameni. O lecţie pe care am învăţat-o din I Love Bees şi Wikipedia este că o comunitate creativă nu este egalitară. Wales descrie în felul următor modul în care se autoguvernează comunitatea: Wikipedia este parţial anarhică. Nimeni nu controlează, în fond, conţinutul, oamenii îl sortează singuri. Ceea ce înseamnă că se bazează şi pe meritocraţie: cele mai bune idei câştigă. În parte este democratică, pentru că unele decizii se iau prin vot. Există şi un element aristocratic: cei care fac parte din comunitate de mai multă vreme, care au dobândit o anumită reputaţie, au un statut mai înalt în comunitate. Şi apoi mai există elementul monarhic: eu – însă eu încerc să mă amestec cât mai puţin posibil.

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 17

17

3/5/2010 6:05:13 PM


Întrebarea cea mai controversată este deopotrivă cea mai importantă: cât de bună este această enciclopedie? Sanger susţine că este de o calitate îndoielnică, deoarece nu există experţi care să verifice contribuţiile amatorilor. Criticul cultural Jaron Lanier a etichetat-o, într-un eseu foarte influent publicat online, drept o formă de maoism digital, deoarece promovează un mod de prezentare a cunoştinţelor colectiv şi anonim, care reduce opiniile diferite asupra oricărui subiect la cel mai mic numitor comun, care este deseori inexact. Alţii afirmă că Wikipedia prezintă drept adevăruri zvonuri şi erori, deoarece contribuţiile sunt rareori suficient verificate. Răspunsul este că încă nu ştim cât de bună este şi va deveni Wikipedia. Multe vor depinde de modul de organizare a comunităţii, iar acesta se poate modifica, atribuind grupului central o responsabilitate mai mare, pentru a asigura calitatea şi a elimina vandalismul. Wikipedia este în mod cert mult mai populară în subiectele abordate decât Encyclopædia Britannica. Dacă veţi căuta informaţii despre Barbie în Encyclopædia Britannica, veţi găsi un articol despre un criminal de război nazist, al cărui prenume era Klaus. În Wikipedia, veţi găsi un articol lung, bine gândit şi antrenant despre păpuşa Barbie. Wikipedia este deseori utilă când e vorba de explicarea unor evenimente actuale şi în curs de desfăşurare: persoane în funcţii înalte de conducere la BBC recunosc că relatarea în Wikipedia a atentatelor teroriste din Londra, din 7 iulie 2005, a fost la fel de bună ca cea a corporaţiei lor. Wikipedia operează, în afară de aceasta, la o scară mai mare: Britannica are 44 milioane de cuvinte în conţinut, Wikipedia — 250 milioane. Ar fi caraghios să nu recunoaştem că Wikipedia nu e perfectă. Toţi editorii fac greşeli.1 Pe de altă parte, e dificil de stabilit cât de grave sunt aceste greşeli. Într-un studiu realizat de revista Nature, 1

Cel mai cunoscut exemplu este articolul care susţinea că un fost asistent al lui Robert

Kennedy a fost implicat în asasinarea preşedintelui John F. Kennedy.

18

Noi-gândim  Ești ceea ce împărtășești

Noi gandim - pages 1-301.indd 18

3/5/2010 6:05:13 PM


42 de articole din Wikipedia au fost comparate de experţi cu articolele corespunzătoare din Britannica. Au fost găsite opt greşeli grave, patru în fiecare enciclopedie. În Wikipedia, experţii au găsit 162 de date greşite, omisiuni sau afirmaţii care induc în eroare şi 123, în Britannica. Concluzia studiului a fost că Wikipedia şi Britannica sunt apropiate în privinţa acurateţei. Britannica a replicat că este cu 30% mai exactă – o diferenţă deloc neglijabilă. Chiar dacă Wikipedia este mai predispusă la greşeli, are totodată capacitatea de a se corecta remarcabil de repede şi într-un mod deschis. Robert McHenry, fostul redactor-şef al enciclopediei Britannica, a luat în derâdere Wikipedia, afirmând că este o enciclopedie bazată pe încredere şi a subliniat lipsurile unui articol despre Alexander Hamilton, unul dintre părinţii fondatori ai constituţiei americane.1 Biografii lui Hamilton nu pot cădea de acord dacă e născut în 1755 sau 1757.2 Wikipedia a ignorat controversa şi a notat ca an al naşterii 1755. (Se poate ca McHenry să nu fi remarcat, dar există enciclopedii online comerciale, realizate de specialişti, care nu ţin nici ele cont de această controversă.) Într-o săptămână de la atacul lui McHenry, mecanismul de autocorectare al Wikipediei a produs o versiune destul de exactă a biografiei lui Hamilton. Un studiu academic a arătat că aproape toate actele de vandalism din mai 2003 au fost remediate în câteva minute.3 Odată cu creşterea Wikipediei, mai multe articole – de 1

Pentru informaţii detaliate, vezi: Yochai Benkler, The Wealth of Networks, New Haven,

CT/ London, Yale University Press, 2006. 2

David Edgerton, „From Innovation to Use. Ten (Eclectic) Theses on the History of

Technology“, în History and Technology, 16 (1999), pp. 1-26. Publicat în original în limba franceză sub titlul „De l'innovation aux usages. Dix thèses éclectiques sur l'histoire des techniques“, în Annales HSS 4-5 (1998), pp. 815-37; David Edgerton, The Shock of the Old: Technology in Global History since 1900, Profile Books Ltd, 2007. 3

F.B. Viégas, M. Wattenberg şi K. Dave, „Studying Cooperation and Conflict between

Authors with History Flow Visualizations“, CHI (2004), pp. 575-582. Rezumat în: William Emigh şi Susan C. Herring, „Collaborative Authoring on the Web: A Genre Analysis of Online Encyclopaedias“, 2005. Descărcare: http://ella.slis.indiana.edu/~herring/wiki.pdf

Ești ceea ce împărtășești  Noi-gândim

Noi gandim - pages 1-301.indd 19

19

3/5/2010 6:05:13 PM

Profile for Editura Publica

Noi gandim - pages 1-301 - crop  

3/5/2010 6:05:10 PM Noi gandim - pages 1-301.indd 1 3/5/2010 6:05:11 PM Noi gandim - pages 1-301.indd 2 3/5/2010 6:05:11 PM Noi gandim - pag...

Noi gandim - pages 1-301 - crop  

3/5/2010 6:05:10 PM Noi gandim - pages 1-301.indd 1 3/5/2010 6:05:11 PM Noi gandim - pages 1-301.indd 2 3/5/2010 6:05:11 PM Noi gandim - pag...

Advertisement