Page 1

Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 1


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 2


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 3


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 4

The original title of this book is: The Conscience of a Liberal, by Paul Krugman, published by W. W. Norton & Company, Inc., New York, 2007 Copyright © 2007 by Paul Krugman Copyright © Publica, 2010, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-24-1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KRUGMAN, PAUL Conștiinţa unui liberal / Paul Krugman ; trad.: Constantin-Dumitru Palcus. București : Publica, 2010 ISBN 978-973-1931-24-1 I. Palcus, Constantin-Dumitru (trad.) 32

EDITORI: Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu COPERTA: Alexe Popescu Redactor: Florentina Hojbotă DTP: Cristian Coban CORECTURĂ: Rodica Petcu


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 5

Cuprins Prefaþã de Crenguþa Nicolae..................................................................7 1

Cum eram ........................................................................................... 13

2

Îndelungata Epocã de Aur .................................................................. 25

3

Marea Comprimare ............................................................................ 49

4

Politica statului asistenþei sociale ...................................................... 71

5

Anii ’60: prosperitatea tulburatã ....................................................... 95

6

Conservatorismul militant ................................................................ 119

7

Marea divergenþã .............................................................................. 143

8

Politica inegalitãþii............................................................................. 174

9

Armele de distragere în masã .......................................................... 196

10 Noua politicã a egalitãþii ................................................................. 223 11 Imperativul asistenþei medicale ...................................................... 241 12 Înfruntarea inegalitãþii .....................................................................274 13 Conºtiinþa unui liberal ...................................................................... 313 Note ......................................................................................................... 307 Mulþumiri ................................................................................................ 321


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 6


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 7

Mâna cea vizibilã a pieþei După Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008, apărută anul trecut, Conștiinţa unui liberal este a doua carte de Paul Krugman lansată în românește de Editura Publica, în aceeași Co-lecţie de economie. Într-un fel, e bine că succesiunea a fost aceasta, întrucât Conștiinţa… nu pare tocmai genul de carte bună de folosit de către cititorul român ca introducere în gândirea economistului american laureat cu Nobel: într-un moment când nedumeririle privind rolul statului în economie par să se rezolve la noi într-un mod mai simplist ca niciodată (intervenţia statului — comunism, piaţă complet liberă — capitalism), a explica istoria din ultimul secol a Americii prin conflictul dintre promotorii unui New Deal luminat și cei ai unei dereglementări a economiei cu efecte devastatoare social riscă să apară drept pură propagandă stângistă. Pentru cine cunoaște însă nuanţele gândirii lui Krugman, pentru cine citește blogul lui (denumit Conștiinţa unui liberal, întocmai precum cartea) și editorialele lui din New York Times (parte din ele publicate în românește în revista Business Magazin), dar și pentru oricine cu mintea suficient de senină încât să poată aprecia mai multe chei de interpretare a unei perioade istorice, lectura unei astfel de cărţi înseamnă un câștig și o plăcere. Plăcerea vine din stilul limpede, jurnalistic al autorului, capabil să facă accesibile fenomene economice pe care alţi economiști le-ar fi analizat în termeni mai tehnici sau mai seci. În recenziile publicate de comentatori pe Amazon inclusiv cititori care se declară libertarieni și desfid „liberalismul” lui Krugman ca fiind doar o etichetă pentru un etatism mai puţin rigid spun că au înţeles mai bine, citind cartea lui, fie istoria gândirii economice americane în ansamblu, fie ideologia democrată a garantării asistenţei medicale pentru toţi cetăţenii. Iar pentru cei ce urmăresc dezbaterile aprinse de acum, generate de intenţia administraţiei Obama de a refor-

Prefaþã Conºtiinþa unui liberal

7


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 8

ma sistemul asistenţei medicale, apropiindu-l de cel european, lectura lui Krugman e ca și obligatorie. Trebuie avut în vedere că volumul a apărut în 2007, într-o Americă obosită de regimul Bush, unde asistenţa medicală universală nu era decât o temă în discursul electoral al democraţilor, iar faptul că directorii executivi ai corporaţiilor ajunseseră să câștige și de 300 de ori mai mult decât simplii angajaţi, în timp ce în anii ‘70 câștigau doar de 30 de ori mai mult, părea un dat natural, un rezultat pur al funcţionării pieţei libere. Cititorul de azi, care a văzut cum criza financiară a pulverizat slujbele, veniturile, economiile și banii de pensii pentru milioane de americani, va trece mai departe de teza cărţii – aceea că istoria economică a SUA în ultimul secol a fost determinată mai puţin de mâna invizibilă a pieţei și mai mult de cea vizibilă a politicii — și se va întreba în ce măsură e posibilă acum reconstruirea unui ideal comun pentru America, la intersecţia celor două idealuri sau crezuri ce au dominat pe rând în această perioadă gândirea economică americană: a) piaţa liberă care le rezolvă întotdeauna pe toate și face posibilă creativitatea, concurenţa, spiritul antreprenorial; b) un New Deal, fie după model Roosevelt, fie după model Obama, capabil să corecteze excesele pieţei, să protejeze victimele colaterale ale dereglementării în economie și să (re)creeze clasa medie a Americii. Krugman deconstruiește insistent primul ideal, susţinând că, de fapt, ceea ce promotorii lui numesc miracolul pieţei nu e decât rezultatul manipulării jocului de către cei bogaţi, care după revoluţia industrială de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la Marea Depresiune au creat o Americă a lor, cu miliardari extravaganţi, muncitori oprimaţi și lipsa oricărei preocupări pentru redistribuirea bogăţiei în societate (posibilă bibliografie pentru cititorul român: Francis Scott Fitzgerald, Un diamant cât hotelul Ritz), iar după al Doilea Război Mondial, prin administraţiile republicane ale unor Reagan și Bush, favorabile dereglementării și prietenoase fiscal faţă de cei bogaţi, au

8

Conºtiinþa unui liberal Prefaþã


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 9

demantelat sistematic inovaţiile aduse de New Deal în sistemul de securitate socială, tinzând (și reușind) să restabilească inegalităţile din societatea de până la criza din anii ‘30. Cât despre al doilea ideal, Krugman susţine în esenţă că el a fost încarnat de politicile de reformă inaugurate de administraţia F.D. Roosevelt, care au făcut posibilă dezvoltarea clasei medii în SUA, printr-o încercare de apropiere a veniturilor și a standardului de viaţă între variile categorii sociale, cu impunerea unui salariu minim, a unui număr maxim de ore de muncă și taxarea consistentă a profiturilor (posibilă referinţă pentru cititorul român: filmele propagandistice din anii ‘30–’40 de pe www.archive.org înfăţișând americani din clasa medie, locuind în blocurile construite pentru ei și bucurându-se de avantajele unui stat puternic). Ulterior, acest ideal a fost subminat în mod insidios, începând din anii ‘60, de discursul conservator întemeiat pe exploatarea unor teme neeconomice (tensiunile rasiale, chestiunea homosexualilor și a avorturilor, religia, securitatea naţională), astfel încât cetăţeanul de rând a putut să-și dea votul unor politicieni care, sub pretextul că îl apără de inamicii ordinii sociale a Americii, fie că e vorba de terorism, de imigraţie sau de libertinaj, i-au răpit de fapt de sub picioare, aproape fără ca el s-o simtă, plasa de siguranţă economică. Un astfel de rezumat e desigur schematic, iar criticii lui Krugman ar spune că de fapt însăși logica narativă a istoriei văzute din perspectiva lui e schematică. Inexactă e însă critica acelora care susţin că Krugman contrapune statul pieţei, ca factor de progres economic; ceea ce vrea să demonstreze cartea e tocmai că piaţa complet liberă devine o iluzie de discurs electoral, dacă eliberarea forţelor pieţei se face doar în avantajul „plutocraţiei”, cum o numește el, și că unei asemenea iluzii îi e de preferat oricând intervenţia statului, atunci când ea e asumată deschis, și nu camuflată sub sloganul libertăţii economice neîngrădite (nu e o noutate pentru nimeni, de pildă, că sub administraţia Bush, aparatul de stat și forţa lui au crescut în loc să se reducă).

Prefaþã Conºtiinþa unui liberal

9


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 10

Întorcându-ne la cele două idealuri de care vorbeam, dacă piaţa liberă a sfârșit mereu prin a fi doar o iluzie, iar beneficiile unor politici de tipul New Deal au sfârșit mereu prin a fi subminate de priorităţi ca înarmarea sau războaiele contra inamicilor interni și externi ai Americii, atunci cum se poate imagina un viitor ferit de iluzii, de clișee și de crize al celei mai mari puteri economice a planetei? Privind lucrurile mecanic, după o epocă de exacerbare a inegalităţilor sociale (sfârșită cu o nouă criză financiară), ar urma un nou New Deal, numai că de data aceasta rezistenţa structurilor economice ce i se opun e enormă, inclusiv cu argumentul (istoric) că de fapt nu primul New Deal ar fi pus capăt crizei din anii ‘30, ci războiul mondial, care a scos din cursă puteri economice ca Germania și Japonia, concurente ale Americii, și le-a dat tuturor de lucru la reconstrucţia lumii după 1945. Evident, cartea lui Krugman nu-și propune să ofere răspuns la o asemenea întrebare, dar nu pentru că a fost scrisă înainte de declanșarea crizei și de revenirea democraţilor la putere, ci pentru că prioritatea ei e să demonteze mecanismele unor iluzii cu viaţă lungă în societatea americană și să ofere astfel premisele istorice corecte pentru o discuţie asupra Visului american. Un vis care să semene și cu speranţele valurilor de imigranţi veniţi în SUA ca să profite de libertatea economică de aici, și cu filmele despre americani fericiţi, ocrotiţi de un stat solidar cu interesele lor. E posibil? Sau, mai exact, este într-adevăr America ţara tuturor posibilităţilor? Crenguţa Nicolae Business Magazin

10

Conºtiinþa unui liberal Prefaþã


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

PĂŁrinĂžilor mei

5:02 PM

Page 11


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 12


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1

1/12/2010

5:02 PM

Page 13

Cum eram

M-am nãscut în 1953. Ca tot restul generaþiei mele, am luat America în care am crescut ca un dat al sorþii — de fapt, asemenea multora din generaþia mea, am protestat vehement împotriva nedreptãþilor foarte reale ale societãþii noastre, am participat la marºuri împotriva bombardamentelor din Cambodgia, am bãtut din uºã în uºã pentru candidaþii politici liberali. Numai privind retrospectiv, mediul politic ºi economic al tinereþii mele se dezvãluie asemenea unui paradis pierdut, un episod excepþional din istoria þãrii noastre.

America postbelică a fost, mai presus de toate, o societate a clasei de mijloc. Marea explozie din domeniul salariilor, care a debutat cu cel de Al Doilea Război Mondial, a dus la ridicarea a milioane de americani — printre ei și părinţii mei — din cartierele urbane sărace și din sărăcia rurală, la o viaţă de proprietari de locuinţe și confort fără precedent. Pe de altă parte, bogaţii au pierdut teren: erau mai puţini numeric și, raportat la prospera clasă de mijloc, nu erau chiar atât de bogaţi. Săracii erau mai numeroși decât bogaţii, însă reprezentau în continuare o minoritate relativ neînsemnată. Ca rezultat, exista un sentiment izbitor al egalităţii economice: Majoritatea oamenilor din America duceau vieţi vădit asemănătoare și remarcabil de decente sub aspect material. Echilibrului economiei îi corespundea moderaţia din viaţa politică. Pe parcursul unei bune părţi a tinereţii mele, dar nu pe tot parcursul ei, a existat un larg consens între democraţi și republicani asupra aspectelor politicii externe și asupra multora dintre aspectele politicii interne. Republicanii

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

13


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 14

nu mai încercau să distrugă realizările proiectului New Deal; destul de mulţi dintre ei chiar sprijineau Medicare. Iar bipartidismul chiar însemna ceva. În ciuda tumultului pe tema Vietnamului și a relaţiilor interrasiale, în ciuda sinistrelor mașinaţiuni ale lui Nixon și ale acoliţilor lui, procesul politic american era în cea mai mare parte guvernat de o coaliţie bipartidă de oameni care erau de acord în privinţa valorilor fundamentale. Oricine este familiarizat cu istoria știe că America nu a fost dintotdeauna astfel, că odinioară a fost o ţară marcată de o vastă inegalitate economică și distrusă de un partizanat politic înverșunat. Din perspectiva anilor postbelici totuși, trecutul Americii, caracterizat de o extremă inegalitate și un partizanat acerb, a părut o fază trecătoare, imatură, făcând parte din greutăţile suferite de o ţară aflată în stadiile incipiente ale industrializării. Acum, după ce America s-a maturizat, ne-am spus noi, starea ei normală era aceea a unei societăţi echitabile, cu o clasă de mijloc puternică și o scenă politică echilibrată. Cu toate acestea însă, în anii ’80, a devenit treptat clar că evoluţia Americii la stadiul de ţară a clasei de mijloc, cu orientare politică de centru, nu reprezenta sfârșitul istoriei. Economiștii au început să evidenţieze o amplificare acută a inegalităţii: un mic număr de oameni se distanţau foarte mult, în timp ce marea majoritate a americanilor resimţeau un progres redus sau nul. Specialiștii în știinţe politice au început să demonstreze pe bază de documente o amplificare a polarizării politice: politicienii gravitau spre capătul scalei stânga-dreapta și a devenit din ce în ce mai natural să folosești termenii „democrat“ și „republican“ ca sinonime pentru „liberal“ și „conservator“. Aceste tendinţe se continuă și în zilele noastre: actualmente, inegalitatea veniturilor este la fel de ridicată ca în anii ’201, iar polarizarea politică este mai amplă ca niciodată. Povestea polarizării politice crescânde nu înseamnă că ambele partide s-ar fi deplasat către extreme. Este greu de de-

14

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 15

monstrat că democraţii s-ar fi deplasat semnificativ către stânga: pe teme cum ar fi asistenţa socială și impozitele, se poate demonstra că guvernarea lui Bill Clinton a fost mai de dreapta nu numai faţă de cea a lui Jimmy Carter, ci și faţă de guvernarea lui Richard Nixon. Pe de altă parte, este evident că republicanii s-au deplasat către dreapta: este suficient să compari conservatorismul dur al lui George W. Bush cu moderaţia lui Gerald Ford. De fapt, unele dintre politicile lui Bush — cum ar fi încercarea lui de a elimina impozitul pe proprietate — nu numai că duc America înapoi la felul în care era înaintea proiectului New Deal: ne duc înapoi la felul în care eram înaintea Erei Progresiste. Pe termen mai lung, atât începutul, cât și sfârșitul erei bipartidismului au reflectat schimbări fundamentale în cadrul Partidului Republican. Era a început atunci când republicanii, care s-au opus cu înverșunare proiectului New Deal, fie s-au retras, fie au aruncat prosopul. După victoria tulburătoare a lui Harry Truman în 1948, conducerea GOP* s-a împăcat cu ideea că proiectul New Deal avea să fie pus în practică și, din spirit de autoconservare, a încetat să mai încerce întoarcerea ceasului în anii ’20. Sfârșitul erei bipartidismului și începutul erei partizanatului acerb a venit atunci când Partidul Republican a fost preluat de o forţă nouă radicală din politica americană, conservatorismul militant**, care va juca un rol important în această carte. Partizanatul și-a atins apogeul după alegerile din 2004, când un Bush triumfător a demolat Asigurările Sociale, bijuteria coroanei instituţiilor New Deal. Pe urmă au mai fost două arcuri uriașe în istoria americană modernă — un arc economic, de la marea inegalitate la relativa echitate și înapoi, și un arc politic, de la *

Acronim pentru Grand Old Party, altã denumire a Partidului Republican din SUA. (N. t.)

** Termenul englezesc folosit de autor este movement conservatism. Am ales traducerea „conservatorism militant“ pornind mai ales de la agresivitatea acestei miºcãri, aºa cum este ea descrisã de autor. În cuprinsul lucrãrii autorul face diferenþa între conservatorismul militant ºi neoconservatorism. (N. t.)

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

15


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 16

polarizarea extremă la bipartidism și înapoi. Aceste două arcuri se deplasează în paralel: epoca de aur a egalităţii economice corespunde în linii mari cu epoca de aur a bipartidismului. După cum au remarcat politologii Nolan McCarty, Keith Poole și Howard Rosenthal, istoria ne învaţă că există un fel de „dans“ în care inechitatea economică și polarizarea politică se mișcă la unison. 2 Ei au folosit o tehnică statistică sofisticată pentru identificarea poziţiilor politice ale membrilor Congresului. Datele lor indică faptul că republicanii se deplasau spre stânga, mai aproape de democraţi, în perioada declinului inegalităţii veniturilor, producând bipartidismul din anii ’50 și ’60. Pe urmă, republicanii s-au deplasat spre dreapta, creând partizanatul acerb din zilele noastre, pe măsură ce a crescut inegalitatea veniturilor. Dar ce-i face pe partenerii de dans să rămână aproape unul de altul? O posibilitate este aceea că inegalitatea conduce — schimbând metaforele, că săgeata cauzală indică o mișcare dinspre economie spre politică. În această perspectivă, povestea ultimilor treizeci de ani ar fi următoarea: forţe impersonale, cum ar fi schimbarea tehnologică și globalizarea, au făcut ca distribuirea venitului în America să devină din ce în ce mai inechitabilă, o minoritate a elitei rupându-se de restul populaţiei. Partidul republican a optat să servească interesele elitei în ascensiune, poate pentru că ceea ce-i lipsea acestei elite ca număr se compensa prin abilitatea sau disponibilitatea sa de a face contribuţii generoase pentru campanii. Și astfel s-a deschis o prăpastie între partide, republicanii devenind partidul câștigătorilor de pe urma inegalităţii crescânde, în vreme ce democraţii îi reprezentau pe cei rămași în urmă. Aceasta a fost, într-o măsură mai mare sau mai mică, povestea în care credeam când am început să lucrez la această carte. În mod sigur are un sâmbure de adevăr. De exemplu, o privire atentă la campania de anulare a impozitului pe pro-

16

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 17

prietate arată că a fost puternic finanţată de o mână de familii cu proprietăţi imobiliare imense de apărat. Cu patruzeci de ani în urmă, nu existau multe proprietăţi imobiliare imense, iar superbogaţii naţiunii, așa cum erau, nu erau suficient de bogaţi pentru a finanţa acest gen de campanie. Prin urmare, acesta este cazul în care inegalitatea crescândă a ajutat la deplasarea republicanilor spre dreapta. Pe de altă parte, sunt din ce în ce mai convins că mare parte din cauzalitate acţionează în sens contrar — și anume că schimbarea politică sub forma polarizării crescânde a reprezentat o cauză principală a inegalităţii crescânde. Cu alte cuvinte, aș sugera o poveste alternativă pentru ultimii treizeci de ani, care ar fi după cum urmează: pe parcursul anilor ’70, radicalii de dreapta, hotărâţi să anuleze realizările proiectului New Deal, au preluat Partidul Republican, deschizând o falie între ei și democraţi, aceștia din urmă devenind adevăraţii conservatori, apărători ai vechilor instituţii ale egalităţii. Creșterea forţei dreptei dure i-a încurajat pe oamenii de afaceri să lanseze un atac general asupra mișcării sindicaliste, reducând în mod drastic forţa de negociere a muncitorilor; i-a eliberat pe directorii executivi de constrângerile politice și sociale care impuseseră anterior limite creșterii scăpate de sub control a veniturilor acestei categorii; a redus semnificativ cotele de impozitare pentru veniturile ridicate și într-o mulţime de alte moduri a promovat creșterea inegalităţii.

Noua economie a inegalitãþii Este posibil ca mediul politic să fie într-o asemenea măsură de hotărâtor în determinarea inegalităţii economice? Pare să fie o erezie economică, însă un volum crescând de cercetări din domeniul economic sugerează că este posibil. Aș pune accentul pe patru dovezi.

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

17


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 18

În primul rând, atunci când economiștii, uimiţi de creșterea inegalităţii, au început să caute originile Americii clasei de mijloc, au descoperit, spre surpriza lor, că tranziţia de la inegalitatea Epocii de Aur la relativa egalitate a erei postbelice nu a reprezentat o evoluţie graduală. Dimpotrivă, societatea clasei de mijloc americane a fost creată, pe parcursul a numai câţiva ani, de politicile administraţiei Roosevelt — în special prin controlul salariilor în timpul războiului. Istoricii economici Claudia Goldin și Robert Margo, care au documentat pentru prima oară această realitate surprinzătoare, au denumit-o Marea Comprimare3. Poate că ar fi fost de așteptat ca inegalitatea să revină la nivelurile sale anterioare, odată îndepărtat controlul salarial din perioada războiului. S-a dovedit, în schimb, că distribuţia relativ egală a veniturilor, creată de FDR, a persistat timp de mai mult de treizeci de ani. Aceasta sugerează clar că instituţiile, normele și mediul politic contează cu mult mai mult în privinţa distribuirii veniturilor — și că forţele de piaţă impersonale contează mai puţin — decât te-ar determina să crezi cursul Economie 101. În al doilea rând, momentul când s-au petrecut schimbările politice și economice sugerează că politica și nu economia era cea care prelua iniţiativa. Nu s-a produs o creștere majoră a inegalităţii în Statele Unite până în anii ’80 — până în 1983 sau 1984, existau anumite dispute legitime dacă datele indicau o schimbare clară a tendinţelor. Însă preluarea Partidului Republican de către aripa de dreapta s-a produs la mijlocul deceniului 1970–1980, iar instituţiile conservatorismului militant, care au făcut posibilă această preluare, au luat fiinţă, cu aproximaţie, la începutul aceluiași deceniu. Prin urmare, momentul când au avut loc schimbările sugerează clar că mai întâi s-a produs schimbarea politică polarizatoare, urmată de creșterea inegalităţii economice. În al treilea rând, în vreme ce majoritatea economiștilor credeau îndeobște că schimbările tehnologice care se presu-

18

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 19

pune că ar trebui să mărească cererea de angajaţi cu pregătire superioară au fost principala cauză a inegalităţii crescânde din America, această opinie ortodoxă a pierdut teren treptat, pe măsură ce cercetătorii analizează mai amănunţit datele. Poate că observaţia cea mai șocantă este aceea că nici măcar în rândurile americanilor cu educaţie superioară nu s-au înregistrat sporuri substanţiale de câștiguri. În schimb, marii câștigători au fost membrii unei elite foarte restrânse: un procent din populaţie sau poate chiar mai puţin. Ca rezultat, se manifestă un sentiment tot mai puternic în rândul cercetătorilor că nu tehnologia este cauza principală. Dimpotrivă, mulţi au ajuns să considere că erodarea normelor și instituţiilor sociale care promovau egalitatea, împinse în special de deplasarea spre dreapta a politicii americane, a jucat un rol crucial în apariţia inegalităţii.4 În sfârșit, comparaţiile internaţionale constituie un fel de test de control. Virajul brusc spre dreapta al politicii Statelor Unite este unic în rândul ţărilor avansate; Marea Britanie a premierului Thatcher, exemplul cel mai la îndemână, a reprezentat în cel mai bun caz o comparaţie palidă. Pe de altă parte, forţele schimbării tehnologice și ale globalizării afectează pe toată lumea. Dacă amplificarea inegalităţii are rădăcini politice, Statele Unite ar trebui să iasă în evidenţă; dacă se datorează în special forţelor impersonale ale pieţei, tendinţele în privinţa inegalităţii ar fi trebuit să fie similare în întreaga lume avansată. Iar adevărul este că creșterea inegalităţii în Statele Unite nu are corespondent niciunde altundeva în lumea avansată. În anii guvernării Thatcher, Marea Britanie a cunoscut o creștere semnificativă a discrepanţelor dintre venituri, însă nici pe departe la fel de mare precum creșterea inegalităţii de aici, iar inegalitatea a avut cel mult o creștere modestă în Europa continentală și în Japonia.5 Prin urmare, se pare că schimbările politice se află în miezul poveștii. Dar cum s-a produs această schimbare politică?

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

19


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 20

Politica inegalitãþii Povestea modului în care au ajuns să conducă ţara George W. Bush și Dick Cheney datează cu o jumătate de secol în urmă, în anii în care National Review, editată de un tânăr pe atunci, William F. Buckley, apăra dreptul Sudului de a-i împiedica pe negri să voteze — „Comunitatea Albă este îndreptăţită la aceasta deoarece este, deocamdată, rasa avansată“ — și îl glorifica pe generalissimul Francisco Franco, care răsturna un regim ales democratic în numele bisericii și al proprietăţii, ca fiind „un autentic erou naţional“. Această mică mișcare, cunoscută pe atunci sub denumirea de „conservatorism militant“ a reprezentat, în mare parte, o ripostă la adresa deciziei lui Dwight Eisenhower și a altor conducători republicani, de a încheia propria lor pace cu moștenirea lui F.D. Roosevelt. Peste ani, această mică mișcare s-a amplificat, devenind o forţă politică puternică, pe care atât susţinătorii, cât și oponenţii o denumesc „conservatorism militant“. Este o reţea de oameni și instituţii care depășesc cu mult ceea ce se consideră îndeobște că ar reprezenta viaţa politică: în afara Partidului Republican și a politicienilor republicani, conservatorismul militant cuprinde organizaţii din domeniul mass-media, centre de gândire și analiză, edituri și multe altele. Oamenii pot face și chiar fac cariere adevărate în cadrul acestei reţele, siguri că loialitatea politică va fi recompensată, indiferent ce s-ar întâmpla. Un liberal care ar da-o în bară cu un război și apoi ar încălca regulile eticii pentru a-și recompensa iubita ar fi îngrijorat în privinţa perspectivelor sale de obţinere a unei slujbe; pe Paul Wolfowitz l-a așteptat un post la American Enterprise Institute. Cândva, a existat un număr semnificativ de politicieni republicani care nu erau conservatori militanţi, dar nu au mai rămas decât câţiva, în principal din cauză că viaţa devine foarte dificilă pentru aceia care nu sunt consideraţi demni de în-

20

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 21

credere din punct de vedere politic. Nu trebuie decât să-l întrebi pe Lincoln Chafee, fostul senator moderat de Rhode Island, care s-a confruntat cu o provocare murdară în alegerile primare din 2006, care a contribuit la înfrângerea sa în alegerile generale, cu toate că era clar că republicanii ar fi avut mare nevoie de el pentru menţinerea controlului asupra Senatului. Banii sunt liantul conservatorismului militant, care este finanţat în principal de o mână de indivizi extrem de bogaţi și de un număr de corporaţii importante, cu toţii având de câștigat de pe urma inegalităţii crescute, a sfârșitului impozitării progresive și a desfiinţării statului asistenţei sociale — pe scurt, de pe urma anulării proiectului New Deal. Iar darea înapoi a ceasului în privinţa politicilor economice care limitează inegalitatea reprezintă, în esenţă, ceea ce înseamnă conservatorismul militant. Grover Nordquist, un opozant activ al impozitării, care este unul dintre personajele-cheie ale mișcării, a mărturisit cândva că vrea să aducă America înapoi în situaţia în care s-a aflat „până în vremea lui Teddy Roosevelt, când socialiștii au preluat puterea. Impozitul pe venit, impozitul pe moarte, regularizările, toate acestea.“6 Deoarece conservatorismul militant are legătură în ultimă instanţă cu anularea politicilor care afectează o elită restrânsă, bogată, este fundamental antidemocratică. Însă indiferent cât de mult ar fi admirat fondatorii mișcării modul în care a procedat generalissimul Franco, în America drumul către puterea politică trece prin alegeri. Nu ar mai veni nici pe departe atât de mulţi bani, dacă donatorii potenţiali ar mai crede, așa cum au avut toate motivele să creadă, în urma înfrângerii zdrobitoare a lui Barry Goldwater în 1964, că susţinerea politicilor economice care amplifică inegalitatea constituie un dezastru politic. Conservatorismul militant a trecut de la un statut marginal la un rol central în politica americană, deoarece s-a dovedit capabil să câștige alegerile.

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

21


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 22

Ronald Reagan, mai mult decât oricine altcineva, a arătat calea. Discursul său din 1964 „Momentul alegerii“, care i-a lansat cariera politică și discursurile pe care le-a prezentat în cursul campaniei sale de succes din 1966 pentru postul de guvernator al Californiei, a prefigurat strategiile politice pentru următorii patruzeci de ani. Hagiografii din zilele noastre l-au prezentat pe Reagan ca fiind un model de perfecţiune pentru principiile conservatoare înalte, însă nu a fost nici pe departe așa ceva. Succesele sale politice timpurii s-au bazat pe apelul la anxietăţile culturale și sexuale, au mizat pe cartea fricii de comunism și, mai presus de toate, pe exploatarea tacită a reacţiei albilor în faţa mișcărilor pentru drepturi civile și a consecinţelor lor. Unul dintre mesajele-cheie ale acestei cărţi, pe care mulţi dintre cititori îl vor găsi greu digerabil, este că rasa se află în miezul a tot ceea ce s-a întâmplat cu ţara în care am crescut. Moștenirea sclaviei, păcatul originar al Americii, este motivul pentru care suntem singura economie avansată care nu garantează asistenţa de sănătate cetăţenilor ei. Reacţia albilor împotriva mișcării pentru drepturi civile este motivul pentru care America este singura ţară avansată în care un partid politic major vrea să anuleze asistenţa socială. Ronald Reagan și-a început campania din 1980 cu un discurs asupra drepturilor statelor, lângă orășelul Philadelphia din statul Mississippi, locul în care au fost uciși trei lucrători pentru drepturi civile; Newt Gingrich a reușit să preia controlul asupra Congresului exclusiv datorită marii inversiuni sudiste, respectiv, virajul albilor din sud de la sprijinirea categorică a democraţilor, la sprijinirea categorică a republicanilor.

Un nou New Deal La câteva luni după alegerile din 2004, am fost supus la unele presiuni de către colegii jurnaliști, care mi-au spus că

22

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 23

ar fi trebuit să încetez să mai pierd atâta timp criticând administraţia Bush și pe conservatori în general. „Alegerile au lămurit anumite lucruri“, mi s-a spus. Privind retrospectiv însă, s-ar părea că alegerile din 2004 au constituit actul de adio al conservatorismului militant. Republicanii au obţinut o victorie uluitoare în alegerile de la mijlocul mandatului, din 2002, exploatând terorismul până în pânzele albe. Avem toate motivele să credem că unul dintre motivele pentru care Bush ne-a vârât în războiul din Irak a fost dorinţa lui de a perpetua psihologia războiului, în combinaţie cu așteptările lui ca victoria într-un mic război splendid să facă bine perspectivelor realegerii sale. Pe bună dreptate, probabil că Irakul a câștigat alegerile din 2004 pentru Bush, cu toate că războiul deja mergea prost. Însă războiul chiar a mers prost — și nu a fost un accident. La instalarea lui Bush la Casa Albă, conservatorismul militant a ajuns în sfârșit să controleze toate pârghiile puterii — și s-a dovedit în curând incapabil să guverneze. Politizarea de către mișcare a tuturor domeniilor, alături de felul în care preţuiește loialitatea politică mai presus de orice altceva, creează o cultură a discriminării și corupţiei care a pătruns în tot ceea ce face administraţia Bush, de la eșuata reconstrucţie a Irakului până la nefericita reacţie la uraganul Katrina. Eșecurile multiple ale administraţiei Bush reprezintă consecinţa conducerii guvernului de o mișcare dedicată unor politici potrivnice unei mari părţi a intereselor americanilor și trebuie să încerce să compenseze această slăbiciune inerentă prin înșelăciune, distragerea atenţiei și distribuirea de favoruri suporterilor săi. Iar dispreţul crescând al naţiunii faţă de Bush și administraţia sa i-a ajutat pe democraţi să obţină o victorie extraordinară în alegerile de la mijlocul mandatului, din 2006. Un singur proces electoral nu constituie o tendinţă. Există, pe de altă parte, forţe mai profunde, care subminează tacticile politice pe care conservatorii militanţi le-au folosit începând de când Ronald Reagan a candidat pentru funcţia de guverna-

Cum eram Conºtiinþa unui liberal

23


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 24

tor al Californiei. Aspect crucial, electoratul american devine, ca s-o spun pe șleau, mai puţin alb. Strategii republicani încearcă să traseze o distincţie între votanţii afro-americani și hispanici și asiatici, care joacă un rol din ce în ce mai mare în alegeri — însă, după cum a dovedit-o controversa referitoare la imigraţie, nu este o distincţie pe care votanţii albi reacţionari, pe care se bazează Partidul Republican, sunt dispuși să o facă. Un factor mai puţin brut este schimbarea progresivă a atitudinii americanilor: sondajele sugerează că electoratul s-a deplasat în mod semnificativ spre stânga pe temele interne, începând din 1990, iar rasa reprezintă o forţă în scădere într-o ţară care realmente devine constant mai puţin rasistă. Conservatorismul militant are în continuare banii de partea sa, însă acest fapt nu a fost niciodată suficient prin el însuși. La alegerile din 2008 se poate întâmpla orice, însă un pronostic rezonabil pare să fie acela că, până în 2009, America va avea un președinte democrat și un Congres puternic democrat. Mai mult de-atât, această nouă majoritate, dacă se va concretiza, va fi mult mai unitară din punct de vedere ideologic decât majoritatea democrată din primii doi ani ai mandatului lui Bill Clinton, care a fost o alianţă instabilă între liberalii nordiști și conservatorii sudiști. Întrebarea este ce ar trebui să facă noua majoritate? Răspunsul meu este că ar trebui, de dragul naţiunii, să urmeze fără nicio reţinere un program liberal de extindere a plasei de siguranţă socială și de reducere a inegalităţii — un nou New Deal. Punctul de debut pentru acest program, echivalentul de secol XXI al Asigurărilor Sociale, ar trebui să fie asistenţa medicală universală, un lucru care este prezent în toate celelalte ţări avansate. Totuși, înainte de a discuta cum să ajungem acolo, este util să aruncăm cu atenţie o privire la unde ne-am aflat. Această privire — povestea arcului istoriei americane moderne — este subiectul următoarelor opt capitole.

24

Conºtiinþa unui liberal Cum eram


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

2

1/12/2010

5:02 PM

Page 25

Îndelungata Epocã de Aur

A arunca o privire asupra economiei politice a Statelor Unite de dinaintea proiectului New Deal din punctul de vedere al anilor Bush este ca ºi cum te-ai uita la fotografia sepia a bunicului ºi þi-ai da seama cã semãna foarte mult cu tine — de fapt cã, din anumite puncte de vedere, semeni mai mult cu bunicul decât semeni cu tatãl tãu. Din nefericire, trãsãturile de familie care par sã fi reapãrut pe chipul tãu peste o generaþie sunt profund neatrãgãtoare.

America anterioară proiectului New Deal, asemenea Americii începutului de secol XXI, a fost scena unor vaste inegalităţi ale bogăţiei și puterii, în care un sistem politic democratic la modul oficial, nu a reușit să reprezinte interesele economice ale majorităţii. Mai mult de-atât, factorii care au permis unei elite bogate să domine viaţa politică au corespondenţi recognoscibili în zilele noastre: condiţiile dezavantajoase financiar în care acţionau candidaţii politici populiști; divizarea americanilor cu interese economice comune, sub aspect rasial, etnic și religios; acceptarea lipsită de spirit critic a ideologiei conservatoare, care avertiza că orice încercare de ajutorare a celor mai puţin norocoși ar fi adus dezastrul economic. S-ar putea să fiţi tentaţi să spuneţi că exagerez făcând o astfel de apropiere, că America de astăzi nu este la fel de inegală pe cât era înainte de New Deal. Însă cifrele spun altceva. După cum se observă în Tabelul 1, concentrarea veniturilor în mâinile unei elite restrânse, astăzi, corespunde concentrării lor în anii ’20.

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

25


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 26

TABELUL 1. PARTEA DIN VENITURILE TOTALE CARE LE REVINE GRUPURILOR CU VENITURI RIDICATE, FÃRÃ PROFITUL DE CAPITAL Cele mai mari venituri 10% Media pentru anii 1920 2005

43,6% 44,3%

Cele mai mari venituri 1% 17,3% 17,4%

Sursa: Thomas Piketty ºi Emmanuel Saez, „Inegalitatea veniturilor în Statele Unite, 1913–1998,“ Quarterly Journal of Economics 118, nr. 1 (febr. 2003), pp. 1–39. Datele aduse la zi sunt disponibile la adresa http://elsa.berkeley.edu/~saez/.

Este adevărat că natura oligarhică a politicii pre-New Deal și modul adeseori sângeros în care era folosită puterea statului pentru protejarea intereselor proprietăţii erau extreme în comparaţie cu orice am putea vedea astăzi. În același timp, cu toate că inegalitatea veniturilor nu era mai mare decât acum, inegalitatea condiţiilor de viaţă era cu mult mai mare, deoarece nu exista niciunul dintre programele sociale care creează actualmente o plasă de siguranţă, oricât de imperfectă ar fi ea, pentru cei mai puţin norocoși. Cu toate acestea însă, înrudirea „de familie“, dintre ceea ce a fost atunci și ceea ce este acum, devine în același timp șocantă și tulburătoare. Totuși, înainte să spun mai multe despre această asemănare, am nevoie de o denumire mai potrivită pentru perioada despre care voi discuta, mai bună decât „pre-New Deal“, care definește epoca numai prin ceea ce nu a fost. În general, istoricii spun că Epoca de Aur a deschis calea Erei Progresiste în jurul anului 1900 și parţial au dreptate. Nuanţa culturală și politică a ţării s-a schimbat considerabil în preajma anului 1900. Theodore Roosevelt, care a devenit președinte în 1901, a fost un pro-plutocrat mai puţin de nădejde comparativ cu predecesorii săi; în 1906 a fost creată FDA, Food and Drug Administration (Administraţia pentru Alimente și Medicamente); în 1913 a fost reintrodus impozitul pe venituri, laolaltă cu un amendament constituţional care împiedica Curtea Supremă să

26

Conºtiinþa unui liberal Îndelungata Epocã de Aur


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 27

declare, așa cum o mai făcuse anterior, că era un impozit neconstituţional. Și totuși, aceste schimbări au avut un efect redus atât asupra inegalităţii veniturilor și a bogăţiei în America, cât și asupra rolului minimal pe care îl juca guvernul Statelor Unite în atenuarea efectelor acestei inegalităţi. După cum ne putem da seama, America din anii ’20, cu toate că era mai bogată decât fusese la sfârșitul secolului al XIX-lea, era aproape la fel de inegală și aproape la fel de vârâtă sub talpa elitei bogate. Prin urmare, cu riscul de a-i deranja pe istorici, mă voi referi la întreaga perioadă de la sfârșitul Reconstrucţiei, deci din 1870, până la debutul proiectului New Deal, în 1930, numind-o Îndelungata Epocă de Aur. A fost o perioadă caracterizată mai presus de toate de un constant nivel ridicat al inegalităţii economice.

Persistenþa inegalitãþii Epocii de Aur Pentru cea mai mare parte a Îndelungatei Epoci de Aur nu avem statistici detaliate ale distribuţiei veniturilor și bogăţiei în America. În schimb, există suficiente dovezi care indică faptul că America a fost o societate extrem de inegală în preajma anului 1900 — observaţie care nu va surprinde pe nimeni. Poate mai surprinzător este faptul că dovezile sugerează de asemenea că nivelul inegalităţii a rămas aproape neschimbat pe parcursul anilor 1920. Este un aspect important de știut. Persistenţa inegalităţii extreme în întreaga Epocă a Jazzului este prima dovadă în sprijinul uneia dintre ideile centrale ale cărţii de faţă: societăţile clasei mijlocii nu apar automat pe măsură ce se maturizează o economie, ci trebuie să fie create prin acţiune politică. Nimic din datele pe care le deţinem referitor la începutul secolului XX nu sugerează că America evolua spontan spre stadiul de societate relativ egală în care am crescut eu. A fost

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

27


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 28

nevoie de F.D. Roosevelt și de New Deal ca să ia naștere această societate. Care sunt dovezile că Epoca de Aur s-a perpetuat, în aspectele ei fundamentale, pe parcursul anilor 1920? Un număr pe care îl putem calcula, chiar și în lipsa unor date statistice cuprinzătoare, este numărul americanilor extrem de bogaţi. J. Bradford DeLong, economist și istoric al economiei la Berkeley, a calculat numărul „miliardarilor“, pe care îi definește drept acele persoane cu averi mai mari decât producţia anuală a unui număr de douăzeci de mii de muncitori americani medii. (Suma respectivă însemna aproape un miliard de dolari la mijlocul anilor 1990, când a conceput această unitate de măsură, dar astăzi înseamnă aproape 2 miliarde de dolari.) În 1900 existau, potrivit calculelor lui DeLong, douăzeci și doi de miliardari americani. Până în 1925, existau treizeci și doi, prin urmare numărul miliardarilor a ţinut pasul, mai mult sau mai puţin, cu creșterea populaţiei pe parcursul Epocii Progresiste. Abia odată cu proiectul New Deal miliardarii au cam dispărut de pe scenă, numărul lor reducându-se la șaisprezece în 1957 și treisprezece în 1968.1 (Actualmente, în jur de 160 de americani întrunesc criteriul lui DeLong.) Miliardarii Epocii de Aur erau exact cei la care te-ai aștepta: baronii jafului, cei care au câștigat averi de pe urma căilor ferate, a industriilor manufacturiere și extractive, cum ar fi petrolul și cărbunele. În 1915, John D. Rockefeller a ajuns în fruntea listei. În spatele lui se aflau doi magnaţi ai oţelului, Henry C. Frick și Andrew Carnegie, apoi o serie de constructori de căi ferate și finanţiști, plus Henry Ford. Numărătoarea miliardarilor corespunde și altor estimări, cum ar fi mărimea proprietăţilor imobiliare mari, ceea ce sugerează că această concentrare a bogăţiei la vârful piramidei era aproximativ aceeași la sfârșitul anilor 1920, ca și în 1900. Această concentrare a cunoscut apoi un declin dramatic odată cu apariţia proiectului New Deal. În cursul primelor decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, inegalităţile

28

Conºtiinþa unui liberal Îndelungata Epocã de Aur


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 29

Epocii de Aur au devenit ceva care ţinea de legendă, un tip de societate în a cărei revenire nimeni nu mai credea — doar că acum a revenit. Nivelul ridicat al inegalităţii în cursul Epocii de Aur, asemenea inegalităţii ridicate de astăzi, a reflectat parţial poziţia slabă de negociere a muncitorilor. În cea mai mare parte a acestei ere, marii angajatori au fost liberi să stabilească salarii și condiţii de muncă bazate pe atât cât putea să suporte piaţa muncii, temându-se prea puţin de o opoziţie organizată. Grevelor adeseori li se punea capăt prin forţă — de obicei era vorba despre spărgători de greve plătiţi de patronat, însă uneori, ca de exemplu în cazul grevei din 1882 de la oţelăria Homestead a lui Carnegie, precum și în cazul grevei din 1894 de la Pullman, au intervenit miliţiile statului sau trupele federale. Rata sindicalizării și influenţa sindicatelor au crescut treptat după 1900, atingând temporar un vârf la scurt timp după Primul Război Mondial. Însă un contraatac al patronatului i-a determinat din nou pe muncitori să dea înapoi. La sfârșitul anilor 1920, ponderea membrilor de sindicat, care ajunsese la peste 17 la sută din forţa de muncă în 1924, a scăzut iar sub 11 la sută — aproximativ la valoarea de acum. Inegalitatea ridicată nu a însemnat că muncitorii nu au profitat de pe urma progresului. Chiar dacă inegalitatea era ridicată, era și mai mult sau mai puţin stabilă, astfel încât creșterea economică a Statelor Unite în cursul Epocii de Aur a fost spre beneficiul tuturor claselor sociale: majoritatea americanilor trăiau cu mult mai bine în anii ’20 decât în anii 1870. Cu alte cuvinte, declinul câștigului real pentru mulţi muncitori, care s-a produs în America începând din anii ’70, nu a avut un corespondent în Îndelungata Epocă de Aur. Muncitorii din mediul urban, mai ales, au cunoscut o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii pe parcursul Îndelungatei Epoci de Aur, alimentaţia și starea de sănătate îmbunătăţindu-se, instalaţiile sanitare și electricitatea devenind obișnuite chiar

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

29


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 30

și în locuinţele închiriate, iar emergenţa sistemelor de transport urban a dus la lărgirea orizontului personal*. Pe de altă parte însă, aceste îmbunătăţiri nu trebuie să ne determine să trecem cu vederea persistenţa adevăratelor privaţiuni. La sfârșitul anilor 1920, mulţi muncitori americani trăiau în continuare într-o sărăcie zdrobitoare. Pe cei lipsiţi de noroc — aceia care erau concediaţi, sufereau accidente de muncă sau pur și simplu îmbătrâneau fără să aibă copii care să le asigure întreţinerea — îi aștepta o imensă mizerie în mijlocul opulenţei celor bogaţi. Pentru că înaintea anilor 1930 nu au existat politici guvernamentale semnificative de redistribuire a veniturilor, cum ar fi asistenţa socială sau cartelele alimentare, și nu existau nici programe de asistenţă socială garantate de guvern, cum ar fi Asigurările Sociale și Medicare. La toate nivelurile, guvernarea era foarte restrânsă și, ca urmare, toate impozitele, cu excepţia impozitelor aplicate celor foarte bogaţi, erau foarte reduse. De exemplu, la mijlocul anilor 1920, cu 10 000 de dolari se putea cumpăra tot atât cât se poate cumpăra astăzi cu 120 000 de dolari, iar oamenii cu venituri de 10 000 de dolari pe an se aflau în acel 1 la sută al distribuirii veniturilor — însă plăteau mai puţin de 1 la sută din veniturile lor ca impozite, comparativ cu aproximativ 20 la sută pentru oamenii cu situaţii asemănătoare, astăzi. Prin urmare, a fost o perioadă numai bună să fii bogat. Pe de altă parte, de vreme ce programele de sprijinire a veniturilor asigură actualmente cea mai mare parte a veniturilor celei mai sărace cincimi dintre americani, a fi sărac în anii ’20 era o experienţă cu mult mai dură decât este astăzi. Toate astea ne conduc la o întrebare evidentă: date fiind marile bogăţii generate în cursul Îndelungatei Epoci de Aur, marile disparităţi ale veniturilor și sistemul democratic în care * Îmbunãtãþirea calitãþii, chiar ºi în cartierele sãrace, poate fi observatã comparând apartamentele restaurate din diferite epoci din Muzeul Locuinþei din Lower East Side, New York. (Nota autorului)

30

Conºtiinþa unui liberal Îndelungata Epocã de Aur


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 31

muncitorii prost plătiţi depășeau de departe numeric elita impozitată minim, cum se explică absenţa unor cereri efective ca guvernul să facă mai mult pentru stoarcerea celor bogaţi și pentru ajutorarea celor mai puţin înstăriţi? Asta nu se datorează faptului că ideile de impozitare progresivă și de asigurări sociale de stat încă nu fuseseră inventate sau chiar implementate în altă părţi. În Germania, Otto von Bismarck introdusese pensiile de bătrâneţe, asigurările de șomaj și chiar asigurarea naţională pentru sănătate în anii 1880. Bismarck acţionase din calcul politic, nu din compasiune — voia să preîntâmpine potenţiala opoziţie la domnia Kaiserului. Însă, procedând astfel, a demonstrat că era realmente posibilă o guvernare care să dea dovadă de mai multă compasiune. Aici, în Statele Unite, sistemul ajutoarelor sociale, introdus după Războiul Civil, pentru veterani și urmașii lor, a fost, sub o serie de aspecte importante, precursorul Asigurărilor Sociale. Platforma populistă din 1896 a făcut apel la programe de impozitare progresivă și la programe pentru locuri de muncă în perioadele de recesiune — nu foarte diferite sub aspect calitativ de ceea ce avea să facă, în cele din urmă, Franklin Delano Roosevelt, peste aproape patruzeci de ani. Și nici nu se pune problema că America ar fi fost o ţară prea săracă pentru a-și putea permite asemenea programe. În anii ’20, Statele Unite erau în mod substanţial mai bogate decât ţările europene, dar, cu toate acestea, Franţa, Germania și Marea Britanie aveau toate programe substanţiale de ajutor public de câteva ori mai mari decât cele din America.2 De fapt, în 1925, America era aproape la fel de bogată cât avea să fie Marea Britanie în primii ani de după încheierea celui deal Doilea Război Mondial, ani în care Marea Britanie a instituit un sistem de asistenţă socială complet, inclusiv un sistem naţional de îngrijire a sănătăţii — un stat al asistenţei sociale care, din anumite puncte de vedere, era mai extins decât cel actual din Statele Unite.

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

31


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 32

Prin urmare, de ce nu exista o cerere efectivă pentru „stoarcerea celor bogaţi și ajutorarea sărmanilor“, așa cum avea să se exprime mai târziu Huey Long?

Politica plutocraþiei Partidul republican, care a apărut ca partid al muncii libere, dar până în 1870 a devenit, fără putinţă de tăgadă, partidul marilor afaceriști și bogătași, a câștigat douăsprezece din cele șaisprezece alegeri prezidenţiale dintre Războiul Civil și Marea Recesiune. A controlat Senatul de o manieră și mai decisivă, democraţii deţinând majoritatea în numai cinci din cele treizeci și două de sesiuni ale Congresului. Cu toate că a fost într-o anumită măsură mai disputată, Partidul Republican a controlat destul de constant și Camera Reprezentanţilor. Mai mult de-atât, comparaţia dintre partide subliniază dominaţia conservatoare asupra politicii în cursul acestei ere, deoarece o aripă importantă a Partidului Democrat — așa-numiţii democraţi bourbon*, în rândurile cărora se numărau atât sudiștii reacţionari, cât și pe nordiștii pro-afaceri — susţinea la fel de mult interesele celor bogaţi și se opunea ajutorului guvernului pentru săraci, ca și republicanii. Democraţii bourbon se deosebeau însă de republicani pe unele subiecte. Credeau în comerţul liber și nu în tarifele protectoare și deplângeau corupţia din politică. Însă ar fi greșit să îi caracterizăm pe bourboni ca fiind semnificativi la stânga Partidului Republican. Iar în rarele ocazii în care câte un democrat a * Termenul a fost folosit pentru prima oarã cu referire atât la bourbon whiskey-ul produs în Kentucky, cât ºi (mai ales) referitor la Dinastia Bourbonilor din Franþa, care a fost rãsturnatã de la putere de Revoluþia Francezã, revenind ulterior la putere în 1815, conducând de o manierã reacþionarã, pânã când a fost definitiv înlãturatã de Revoluþia din Iulie, din anul 1830. Termenul a fost folosit ocazional în anii 1860 ºi 1870, cu referire la democraþi (sudiºti ºi nordiºti), iar în anii 1870, cu referire la regimurile instaurate în sud de Redeemers (Rãscumpãrãtorii ), ca o reacþie conservatoare împotriva Reconstrucþiei. (N. t.)

32

Conºtiinþa unui liberal Îndelungata Epocã de Aur


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 33

preluat controlul asupra Casei Albe, acesta a fost întotdeauna un bourbon: Grover Cleveland, singurul democrat care a câștigat președinţia între Războiul Civil și victoria lui Woodrow Wilson din 19123, a fost bourbon, ca și democraţii care au reușit să ajungă cât de cât aproape de Casa Albă, asemenea lui Samuel Tilden în 1876. Care este explicaţia pentru această prelungită dominaţie conservatoare într-o ţară în care cererile de impozitare a celor bogaţi și de ajutorare a nevoiașilor, foarte numeroase, atrăseseră atenţia maselor? Explicaţia presupune mai mulţi factori care ne sunt foarte familiari de pe scena politică actuală, însă erau prezenţi sub o formă exagerată. În primul rând, era vorba despre deposedarea efectivă a multor muncitori americani de dreptul de vot. În 1910, aproape 14 la sută din bărbaţii de vârstă adultă erau imigranţi nenaturalizaţi, aflaţi în imposibilitatea de a vota. În același timp, negrii din sud erau efectiv deposedaţi de dreptul de a vota de către politica de segregare rasială, numită și „Jim Crow“. Pe lângă imigranţi și negri, aproape unui sfert din populaţie — și de departe cel mai sărac sfert al populaţiei — i se refuza pur și simplu orice rol în procesul politic. După cum vom vedea mai târziu în această carte, problema privării de dreptul de a vota a reapărut în America zilelor noastre, mulţumită unei imigrări ilegale pe scară largă și a continuei prezenţe reduse la vot a negrilor — ajutată de descurajarea sistematică a exercitării dreptului de a vota care este mai subtilă decât în zilele lui Jim Crow, însă, cu toate acestea, poate să fie decisivă în cazul rezultatelor strânse. Pe urmă a mai fost problema finanţării campaniei, a cărei forţă a fost ilustrată cel mai viu în alegerile din 1896, probabil singura ocazie, între Războiul Civil și 1932, când un candidat care nu făcea parte din elita conducătoare a ţării a avut o șansă serioasă de a câștiga Casa Albă. Temându-se de ceea ce ar fi putut să facă William Jennings Bryan, cei bogaţi nu l-au crucificat pe o cruce din aur — ci l-au îngropat sub un munte de

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

33


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 34

aur. În campania din 1896 a lui William McKinley s-au cheltuit 3,35 milioane de dolari, aproape de două ori mai mult decât au cheltuit republicanii în 1892 și de cinci ori mai mult decât avea la dispoziţie Bryan. Și trebuie reţinut că, în 1896, trei milioane de dolari însemnau o groază de bani: exprimând această sumă ca procentaj din produsul intern brut, reprezenta echivalentul a peste 3 miliarde de dolari din zilele noastre, de cinci ori mai mult decât s-a cheltuit în cursul campaniei lui Bush din 2004. Disparitatea financiară dintre partide, în 1896, a fost ieșită din comun, însă republicanii au avut, bineînţeles, un mare avantaj financiar. Singurele ocazii în care democraţii au fost mai mult sau mai puţin competitivi sub aspect financiar, între Războiul Civil și alegerea lui Woodrow Wilson în 1912, s-au înregistrat în 1876, cu ocazia alegerilor în care democratul Samuel Tilden a câștigat practic votul popular (și în esenţă s-a ales cu voturile furate, în urma unei înţelegeri prin care Rutherford B. Hayes a obţinut Casa Albă, în schimbul promisiunii de retragere a trupelor federale din sud) și cu ocazia celor două victorii ale lui Grover Cleveland, din 1884 și 1892. Deloc întâmplător, Tilden și Cleveland erau democraţi bourbon. Când Partidul Democrat a nominalizat o persoană care nu era bourbon, cheltuielile lor electorale au fost întrecute de cele ale republicanilor într-un raport de trei la unu.4 Până la urmă, fraudele electorale au fost universale.5 Ambele partide au recurs la asta, într-o multitudine de feluri. Pentru o bună perioadă, buletinele de vot secrete au fost rare. Majoritatea votanţilor foloseau buletine tipărite chiar de către partide, iar aceste buletine erau ușor de recunoscut după dimensiuni și culoare. În consecinţă, cumpărarea voturilor era posibilă, ușoară — nu era nicio problemă să verifici că se vota potrivit plăţii — și larg răspândită. În 1888, New York Times a intrat în posesia unei scrisori trimise de William Dudley, trezorierul Comitetului Naţional Republican, președinţilor republicani districtuali din Indiana. Printre altele, în scrisoare se spunea:

34

Conºtiinþa unui liberal Îndelungata Epocã de Aur


Constiinta_unui_liberal_pentru_BT.qxp

1/12/2010

5:02 PM

Page 35

Comitetul dumneavoastrã va primi cu siguranþã din partea preºedintelui Huston ajutorul necesar pentru susþinerea votanþilor nehotãrâþi… împãrþiþi alegãtorii nehotãrâþi în grupuri de câte cinci ºi numiþi un om de încredere, cu fondurile necesare, care sã rãspundã de aceºtia cinci ºi faceþi-l responsabil pentru ca niciunul sã nu scape ºi sã voteze buletinele noastre.6

După cum se scria în editorialul din Times, scrisoarea era „o incitare directă la acte infracţionale… un manual oficial pentru cei care cumpărau voturi și pentru organizaţiile care dădeau mită, conceput de republicani din Indiana“. Și nu a fost ceva neobișnuit. De fapt, există motive să credem că procentul ridicat de participare la vot a alegătorilor, în Epoca de Aur, reflectă în mare stimulentele financiare. Cumpărarea voturilor avea, în mod inevitabil, cea mai ridicată prevalenţă în statele oscilante: o estimare frecvent citată se referă la faptul că, în cursul Epocii de Aur și al Erei Progresiste, până la o treime din votanţii din New Jersey, care era într-o mare măsură un stat oscilant în epoca respectivă, primeau în mod regulat bani pentru voturile lor. Votarea multiplă ilegală era de asemenea larg răspândită — și nu numai în zonele dominate de mașinile politice urbane, cu toate că majoritatea votanţilor multipli se sfiau să recunoască fără menajamente, așa cum a făcut-o William Marcy Tweed că, „voturile nu au dat niciun rezultat; cei care au numărat au stabilit rezultatul“. De asemenea, se folosea pe scară largă intimidarea, pentru a-i ţine pe votanţii celuilalt partid la distanţă de urne. Și ca ultimă soluţie, grupurile politice bine consolidate adeseori respingeau voinţa votanţilor. De exemplu, în 1897, legislativul din Indiana pur și simplu i-a îndepărtat pe câţiva populiști, cu toate că a recunoscut că aceștia câștigaseră o largă majoritate a voturilor în districtele lor. Din nou, ambele partide au utilizat aceste tactici, cu toate că avantajul financiar al republicanilor a însemnat, probabil, că au ieșit primii în competiţia corupţiei politice din acea vre-

Îndelungata Epocã de Aur Conºtiinþa unui liberal

35

Profile for Editura Publica

Krugman2_BT - crop  

COPERTA: Alexe Popescu Redactor: Florentina Hojbotă CORECTURĂ: Rodica Petcu The original title of this book is: The Conscience of a Liberal,...

Krugman2_BT - crop  

COPERTA: Alexe Popescu Redactor: Florentina Hojbotă CORECTURĂ: Rodica Petcu The original title of this book is: The Conscience of a Liberal,...

Advertisement