Intoarcerea economiei declinului Krugman_BT_FINAL - crop

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 1

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 2

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 3

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 4

The original title of this book is: The Return of Depression on Economics and The Crisis of 2008, by Paul Krugman, published by W. W. Norton & Company, London, 2008 Copyright © 2009, 1999 by Paul Krugman. All rights reserved Copyright © Publica, 2009, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-05-0 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KRUGMAN, PAUL Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008 / Paul Krugman ; trad.: Smaranda Nistor. - București : Publica, 2009 Bibliogr.

ISBN 978-973-1931-05-0 I. Nistor, Smaranda (trad.)

338

EDITORI: Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu COPERTA: Alexe Popescu, Radu Manelici REDACTOR: Valentin Protopopescu DTP: Cristian Coban CORECTURĂ: Sînziana Doman, Rodica Petcu

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 5

Cuprins Introducere ............................................................................................7 1

„Problema centralã a fost rezolvatã“...................................................13

2

Un avertisment ignorat: crizele Americii Latine ..........................36

3

Capcana Japoniei...........................................................................65

4

Crahul asiatic ................................................................................90

5

Efectul pervers al politicilor .........................................................117

6

Stãpânii universului.....................................................................136

7

Baloanele lui Greenspan.............................................................160

8

Bãnci lucrând în umbrã ...............................................................176

9

Suma tuturor temerilor ..............................................................190

10 Întoarcerea economiei declinului..............................................208

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 6

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 7

Introducere Majoritatea economiștilor, în măsura în care măcar se gândesc la acest subiect, privesc Marea Criză din anii 1930 ca pe o tragedie gratuită, care n-ar fi fost deloc necesară. Dacă Herbert Hoover1 n-ar fi încercat să echilibreze bugetul în faţa unei depresiuni economice; dacă Rezerva Federală2 n-ar fi apărat etalonul-aur, în detrimentul economiei interne; dacă autorităţile ar fi susţinut de urgenţă cu lichidităţi băncile ameninţate să cadă, calmând astfel panica instalată treptat în 1930–1931; atunci crahul pieţei bursiere din 1929 n-ar fi condus decât la o recesiune „de grădină“, cu nimic ieșită din comun, curând dată uitării. Și, din moment ce economiștii și responsabilii cu politica publică și-au învăţat lecţia — niciun secretar al trezoreriei din prezent nu s-ar face ecoul faimosului sfat al lui Andrew Mellon3: „Lichidaţi forţa de muncă, lichidaţi acţiunile, lichidaţi-i pe fermieri, lichidaţi imobiliarele… scoateţi afară putregaiul din sistem“ —, nimic care să semene cu Marea Criză nu mai poate avea loc vreodată.

Sau poate că da? La sfârșitul anilor 1990, un grup de economii asiatice — care dădeau vreun sfert din producţia mondială și unde trăiau două treimi dintr-un miliard de oameni — a trecut prin experienţa unei depresiuni economice care vădea o stranie asemănare cu Marea Criză. La fel ca și aceea din anii 1930, criza a căzut ca trăsnetul dintr-un cer senin, majo1 Preºedintele Statelor Unite între anii 1929 ºi 1933, deci în perioada Marii Crize.(N.t.)

2 Sistemul Rezervei Federale este echivalentul american al unei bãnci centrale, cu atri-

buþii de politicã monetarã, emisiune de monedã, reglementarea sectorului bancar etc. În limbajul uzual se face adesea referire la Rezerva Federalã cu denumirea prescurtatã: Fed. Echivalentul american al unui minister de finanþe este Departamentul Trezoreriei, condus de un secretar. În restul cãrþii vom folosi termenii literali, adicã „Rezerva Federalã“ sau „Fed-ul“, „secretarul trezoreriei“ etc., fãrã a mai atrage atenþia cu note explicative, considerând cã publicul cititor a reþinut echivalenþa de sens precizatã în aceastã notã.(N.t.)

3

Andrew W. Mellon a fost secretarul trezoreriei în perioada Marii Crize, iar acest sfat

se spune cã i l-a dat în 1931 preºedintelui de atunci al Statelor Unite Herbert Hoover.(N.t.)

Introducere Întoarcerea economiei declinului

7

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 8

ritatea pontifilor din domeniu prezicând un avânt continuu, deși declinul prindea elan; la fel ca în anii 1930, remediile economice tradiţionale s-au dovedit ineficace, dacă nu chiar contraproductive. Faptul că un asemenea lucru se putea întâmpla în lumea modernă ar fi trebuit să înfioare pe oricine are cât de cât simţul istoriei.

Mie categoric mi-a dat fiori pe șira spinării. Prima ediţie a acestei cărţi a fost scrisă ca răspuns la criza asiatică din anii 1990. Acolo unde unii au văzut criza ca pe un fenomen strict asiatic, eu l-am văzut ca pe un tulburător semn rău pentru noi toţi, un avertisment că problemele economiei declinului n-au dispărut în lumea modernă. E trist că trebuie s-o spun, dar am avut dreptate să mă îngrijorez: în momentul când această ediţie pleacă spre tipar, mare parte a lumii — inclusiv, în foarte mare măsură, Statele Unite — se străduiește să facă faţă unei crize economice și financiare a cărei asemănare cu Marea Criză este încă și mai mare decât frământările asiatice din anii 1990.

Dificultăţile economice prin care Asia a trecut în urmă cu un deceniu, și prin care trecem cu toţii acum, sunt exact genul de lucru despre care credeam că am învăţat să-l prevenim. În dificilele vremuri de altădată, economiile mari și avansate, cu guverne stabile — ca Marea Britanie a anilor 1920 —, se prea poate să nu fi avut niciun remediu pentru perioadele prelungite de stagnare și dezinflaţie; dar de la John Maynard Keynes și Milton Friedman noi credeam că știm destule încât să facem astfel ca să nu se mai întâmple așa ceva. Ţările mai mici — ca Austria din 1931 — se prea poate să fi fost odinioară la cheremul mareelor economice, incapabile să-și controleze destinul economic; dar în ziua de azi, se presupune că bancherii sofisticaţi și oficialii guvernamentali (ca să nu mai vorbim de Fondul Monetar Internaţional) orchestrează rapid programe de măsuri urgente, care ţin în frâu crizele de acest fel și nu le îngăduie să se propage. Se putea întâmpla ca guvernele de altădată — ca acela

8

Întoarcerea economiei declinului

Introducere

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 9

al Statelor Unite din anii 1930-1931 — să asiste neputincioase de pe margine la colapsul sistemelor bancare naţionale; dar în lumea modernă garantarea depunerilor și disponibilitatea Rezervei Federale de a injecta rapid lichidităţi în instituţiile ameninţate se presupune că preîntâmpină asemenea episoade. Niciun om cu mintea întreagă nu-și imagina că era anxietăţii economice apusese; dar indiferent de ce probleme am fi putut avea pe viitor, eram siguri că ele nu vor semăna aproape deloc cu cele din anii 1920 și 1930. Însă ar fi trebuit să ne dăm seama încă de-acum un deceniu că sentimentul nostru de siguranţă nu era justificat.

Japonia și-a petrecut cea mai mare parte a anilor 1990 într-o capcană economică pe care Keynes și contemporanii săi ar fi recunoscut-o imediat. Economiile mai mici ale Asiei, în schimb, au trecut de la avânt la calamitate practic peste noapte — iar povestea nenorocirii lor arată de parcă ar fi fost luată direct dintr-o carte de istorie a anilor 1930.

La vremea respectivă, eu am văzut situaţia în felul următor: totul se petrecea ca și cum bacteriile care provocau altădată ucigătoare epidemii de ciumă, considerate însă de mult învinse de medicina modernă, reapăruseră într-o formă rezistentă la toate antibioticele obișnuite. Iată ce scriam în introducerea la prima ediţie: „Până acum, doar un număr restrâns de oameni a căzut pradă tulpinilor din nou incurabile; dar chiar și aceia dintre noi care deocamdată am avut noroc am fi de-a dreptul nesăbuiţi să nu căutăm noi remedii, noi tratamente profilactice, indiferent cât ne-ar costa, dacă nu vrem să ajungem să fim victimele următoare“.

Ei bine, am fost nesăbuiţi. Iar acum ciuma a venit peste noi.

Mare parte din această nouă ediţie este dedicată crizei asiatice din anii 1990, care se vădește a fi fost un soi de repetiţie generală pentru criza globală aflată acum în desfășurare. Dar am adăugat și foarte mult material nou, într-un efort de-a explica de ce Statele Unite s-au trezit că arată acum ca Japonia din urmă cu un deceniu, de ce Islanda s-a trezit că arată ca

Introducere Întoarcerea economiei declinului

9

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 10

Thailanda și de ce ţările lovite de criza iniţială a anilor 1990 au constatat, îngrozite, că se află iar pe buza prăpastiei.

Despre aceastã carte Daţi-mi voie să recunosc încă de la bun început că această carte este, la bază, un eseu analitic. Subiectul analizei nu este atât ce s-a întâmplat, cât de ce s-a întâmplat; lucrurile importante de înţeles sunt, cred eu, cum s-a putut petrece o asemenea catastrofă, cum își pot reveni victimele ei și cum o putem noi împiedica să apară din nou. Aceasta înseamnă că obiectivul suprem ar fi, așa cum se spune în școlile de economia afacerilor, elaborarea unei teorii plecând de la studiul de caz — ca să ne dăm seama cum ar trebui să ne gândim la astfel de lucruri.

Dar m-am străduit să nu eșuez într-o expunere teoretică aridă. Nu există ecuaţii, nici diagrame impenetrabile și nici (sper) exprimări misterioase, proprii jargonului de specialitate. Ca economist ce se respectă, sunt perfect capabil să scriu lucruri pe care nimeni nu le poate descifra. Într-adevăr, scrierile de necitit — ale mele și ale altora — au jucat un rol esenţial în a mă ajuta să ajung la opiniile prezentate aici. Dar lucrul de care lumea are nevoie acum este acţiune avizată; iar pentru a se obţine acest tip de intervenţie, ideile trebuie să fie prezentate accesibil publicului interesat în general, nu doar celor cu un doctorat în economie. Oricum, ecuaţiile și diagramele teoriei economice formale nu sunt, în majoritatea cazurilor, nimic mai mult decât un eșafodaj care să ajute la construirea unui edificiu intelectual. Odată ridicat acest edificiu până la un anumit punct, schelele de susţinere pot fi demontate și îndepărtate, lăsând în urmă un limbaj normal și perfect inteligibil.

Plus că, deși aici obiectivul final este unul analitic, punerea pe hârtie a lucrurilor presupune în mare măsură o

10

Întoarcerea economiei declinului

Introducere

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 11

exprimare narativă. În parte, pentru că firul poveștii — succesiunea în care s-au derulat evenimentele — este adeseori un indiciu important privind ce teorie de caz are relevanţă logică în situaţia dată. (De exemplu, orice viziune „fundamentalistă“ asupra crizei economice — adică opinia cum că fiecare economie nu-și primește decât pedeapsa pe care o merită — trebuie să găsească o explicaţie pentru bizara coincidenţă că atât de multe economii aparent disparate s-au trezit cu spatele la zid într-un interval de numai câteva luni.) Dar sunt conștient și că firul poveștii furnizează un necesar context pentru orice tentativă de-a explica fenomenul, și că majoritatea oamenilor nu și-au petrecut ultimele optsprezece luni urmărind obsesiv drama în desfășurare. Nu toată lumea își amintește ce-a spus prim-ministrul malaysian Mahathir la Kuala Lumpur în august 1997, și nici nu pune neapărat în legătură vorbele lui cu ceea ce a sfârșit prin a face Donald Tsang în Hong Kong un an mai târziu; ei bine, această carte vă va reîmprospăta memoria.

Câteva cuvinte despre stilul intelectual: o tentaţie căreia-i sucombă adeseori autorii de scrieri economice, mai ales atunci când vorbesc despre un subiect atât de grav, este tendinţa de-a deveni exagerat de sobri. Iar asta nu pentru că evenimentele de care ne ocupăm aici n-ar fi importante, în unele cazuri fiind chiar o chestiune de viaţă și de moarte. Mult prea adesea însă, pontifii unui domeniu își închipuie că, dată fiind seriozitatea unui subiect, acesta trebuie neapărat abordat pe un ton solemn; că, fiind vorba de probleme atât de ample, ele trebuie abordate cu vorbe mari; nu se permite niciun fel de ușurătate sau lipsă de formalism. Din câte se pare însă ca să găsim un sens logic fenomenelor noi și ciudate, trebuie să fim pregătiţi să ne jucăm cu ideile. Și eu folosesc aici termenul „joc“ în perfectă cunoștinţă de cauză; oamenii pătrunși de demnitatea lor, lipsiţi de orice aplecare ludică, nu ajung aproape niciodată să vină cu idei proaspete și originale, nici în teoria economică, și nicăieri altundeva. Să zicem că eu v-aș spune dumneavoastră:

Introducere Întoarcerea economiei declinului

11

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 12

„Japonia suferă de adaptare defectuoasă fundamentală, pentru că modelul său de creștere cu mediere din partea statului conduce la rigiditate structurală“. Exact, aveţi dreptate: n-am spus de fapt nimic; în cel mai bun caz, am dat de înţeles că e vorba de probleme foarte dificile, și că nu există răspunsuri simple — o impresie care s-ar putea foarte bine să fie complet eronată. Să zicem, pe de altă parte, că eu ilustrez dificultăţile Japoniei cu ajutorul unei istorioare agreabile despre hopurile din activitatea unei cooperative de babysitting (care, de fapt, își va face câteva apariţii în această carte). Poate că sună caraghios, poate că frivolitatea chiar vă va ofensa sensibilităţile, dar bizareria își are rostul ei: dă ghes minţii pe un alt făgaș, sugerând, în cazul de faţă, că s-ar putea într-adevăr să existe o cale surprinzător de ușoară pentru a rezolva măcar în parte problema Japoniei. Așa că nu vă așteptaţi la o carte solemnă și pătrunsă de demnitate — obiectivele de aici sunt cât se poate de serioase, dar scrisul va fi pe cât de frivol îi cere subiectul.

Acestea fiind spuse, haideţi acum să pornim în călătorie, începând cu felul cum părea să arate lumea în urmă cu doar câţiva ani.

12

Întoarcerea economiei declinului

Introducere

KRUGMAN --pt BT.qxp

1

4/21/2009

11:50 AM

Page 13

„Problema centralã a fost rezolvatã“

În anul 2003, Robert Lucas, profesor la Universitatea Chicago ºi câºtigãtor al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1995, a susþinut discursul preºedintelui la adunarea generalã anualã a Asociaþiei Economice Americane. Dupã ce a explicat cã macroeconomia s-a nãscut ca rãspuns la Marea Crizã, el a declarat cã a venit momentul ca domeniul sã treacã mai departe: „Problema centralã a prevenirii depresiunii“, a declarat el, „a fost rezolvatã, din toate punctele de vedere practice“.

Lucas n-a pretins că ciclul economic, adică alternanţa neregulată a perioadelor de recesiune cu cele de expansiune economică, la care asistăm de cel puţin un secol și jumătate, s-ar fi terminat. Dar el a susţinut că acest ciclu a fost „îmblânzit“ până în punctul de la care orice avantaje ale vreunei struniri suplimentare ar fi neînsemnate: netezirea hopurilor din calea creșterii economiei, afirma el, n-ar produce decât câștiguri neglijabile în bunăstarea publică. Deci era momentul să se schimbe direcţia de concentrare asupra unor lucruri cum ar fi creșterea economică pe termen lung.

Nu doar Lucas susţinea că prevenirea depresiunilor economice era o problemă rezolvată. Un an mai târziu, Ben Bernanke, fost profesor de la Universitatea Princeton care plecase să slujească în consiliul de conducere al Rezervei Federale — și care va fi curând numit președintele Fed-ului — a ţinut un discurs remarcabil de optimist, intitulat „Marea moderaţie“, în care a afirmat, cam la fel ca Lucas, că politica macroeconomică modernă rezolvase problema ciclului economic; sau, mai precis, că redusese problema până la punctul în care era mai mult o neplăcere, decât o dificultate de prim rang.

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

13

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 14

Privind înapoi după doar câţiva ani, când mare parte a lumii se zbate în ghearele unei crize economice și financiare care ne aduce mult prea bine aminte de anii 1930, aceste declaraţii optimiste par aproape incredibil de îngâmfate. Deosebit de ciudat la acest optimism era faptul că în perioada anilor 1990, probleme economice care te duceau cu gândul la Marea Criză își făcuseră realmente apariţia într-o serie de ţări — inclusiv Japonia, a doua economie din lume ca mărime.

Dar în primii ani ai acestui deceniu, problemele tipice depresiunii nu loviseră încă Statele Unite, în timp ce inflaţia — flagelul anilor 1970 — părea să fi intrat, în sfârșit, sub control.

Iar vestea economică relativ liniștitoare era înglobată într-un context politic de natură să încurajeze optimismul: lumea părea să fie mai favorabilă economiilor de piaţă, decât se arătase în ultimii aproape nouăzeci de ani.

Capitalism triumfãtor Aceasta este o carte despre știinţa economiei; dar economia funcţionează inevitabil într-un context politic și nu putem înţelege lumea, așa cum ne apărea ea în urmă cu câţiva ani, fără a lua în considerare realitatea politică fundamentală a anilor 1990: prăbușirea socialismului, nu doar ca ideologie de cârmuire, ci și ca idee având puterea de-a pune în mișcare mintea omului.

Colapsul a început, oarecum de mirare, în China. E încă năucitor să te gândești că Deng Xiaoping și-a lansat naţiunea spre ceea ce avea să se dovedească drumul spre capitalism în 1978, adică la doar trei ani după victoria comuniștilor în Vietnam și la doar doi ani după înfrângerea internă a maoiștilor care voiau să reia Revoluţia Culturală. Probabil că Deng nici n-a realizat pe deplin cât de departe va duce drumul acela; categoric că restului lumii i-a trebuit multă vreme ca să priceapă că un miliard de oameni abandonaseră pe tăcute

14

Întoarcerea economiei declinului

„Problema centralã a fost rezolvatã“

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 15

marxismul. De fapt, nici măcar spre finalul anilor 1990 transformarea Chinei nu ajunsese să fie sesizată la justa ei valoare de clasele trăncănitoare; în bestsellerurile de la vremea aceea, economia lumii era o arenă pentru întrecerea „umăr la umăr“ dintre Europa, America și Japonia — China era considerată, în caz că se gândea cineva și la ea, drept un jucător secundar, eventual o părticică dintr-un bloc economic al yenului în curs de formare.

Chiar și așa însă, toată lumea și-a dat seama că se schimbase ceva și că acel „ceva“ era colapsul Uniunii Sovietice.

Nimeni nu înţelege cu adevărat ce i s-a întâmplat efectiv regimului sovietic. Beneficiind de judecata la rece a privirii în retrospectivă, acum ne vine ușor să ne gândim la întreaga structură ca la o construcţie șubredă, sortită de la bun început pieirii. Și totuși, acesta a fost un regim care a rezistat războiului civil și foametei din ţară, care a fost capabil, în condiţii mai mult decât vitrege, să-i înfrângă pe naziști, care a reușit să-și mobilizeze resursele știinţifice și industriale încât să conteste superioritatea nucleară a Americii. Faptul că a ajuns să-și dea duhul atât de brusc, și nici măcar cu un zgomot asurzitor, ci într-un suspin, ar trebui să ne pară una dintre marile enigme ale economiei politice. Poate că n-a fost decât o chestiune de timp — s-ar părea că fervoarea revoluţionară, mai presus de toată voinţa de a-ţi ucide adversarii în numele binelui superior, nu poate să dureze mai mult de vreo două generaţii. Sau poate că regimul a fost treptat subminat de obstinaţia cu care capitalismul a refuzat să manifeste gradul cuvenit de decadenţă: eu am propria-mi teorie, care nu se bazează pe niciun fel de dovadă, că ascensiunea economiilor capitaliste din Asia a demoralizat subtil, dar profund regimul sovietic, făcându-i mereu mai puţin plauzibilă pretenţia că are istoria de partea sa. Un război extenuant și imposibil de câștigat în Afganistan a ajutat cu siguranţă procesul să înainteze, la fel ca și evidenta incapacitate a industriei sovietice de a ţine pasul cu ritmul impus de Reagan cursei înarmărilor. Oricare-ar fi fost

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

15

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 16

motivele, în anul 1989 imperiul sovietic din Europa de Est s-a destrămat pe neașteptate, iar în 1991 același lucru s-a întâmplat și cu Uniunea Sovietică însăși.

Efectele acestei prăbușiri s-au simţit pe tot mapamondul, în moduri vizibile cu ochiul liber sau mai subtile. Și toate aceste efecte au fost favorabile dominaţiei politice și ideologice a capitalismului.

Mai întâi de toate, bineînţeles, câteva sute de milioane de oameni care trăiseră în orânduiri marxiste au devenit brusc cetăţeni ai unor state pregătite să acorde pieţelor o șansă. Oarecum surprinzător însă, acest lucru s-a dovedit a fi, în unele privinţe, cea mai puţin importantă consecinţă a colapsului sovietic. Contrar așteptărilor din partea celor mai mulţi, „economiile de tranziţie“ din Europa de Est n-au devenit rapid o forţă majoră pe piaţa mondială, și nici o destinaţie preferată pentru investiţiile străine. Dimpotrivă, în cea mai mare parte, au întâmpinat foarte mari dificultăţi în a parcurge tranziţia: Germania de Est, spre exemplu, s-a transformat într-un echivalent german al Mezzogiorno-ului italian — o regiune în permanentă depresiune economică, reprezentând un izvor neîntrerupt de preocupare socială și fiscală. Abia acum, la aproape două decenii după căderea comunismului, au început câteva ţări — Polonia, Estonia, Republica Cehă — să arate cât de cât a povești de succes. Iar Rusia însăși a devenit o sursă surprinzător de puternică de instabilitate financiară și politică pentru restul lumii. Dar haideţi să lăsăm povestea aceasta pentru capitolul 6.

Un alt efect direct al prăbușirii regimului sovietic a fost acela că unele guverne care se bizuiseră pe largheţea lui s-au văzut acum lăsate să se descurce singure. Dat fiind că aceste ţări fuseseră idealizate și idolatrizate de adversarii capitalismului, subita lor sărăcie — și revelarea corespunzătoare a dependenţei lor anterioare — a ajutat la subminarea legitimităţii tuturor curentelor ideologice de acest fel. Atunci când Cuba părea o naţiune eroică, înfruntând de una singură, cu pumnii

16

Întoarcerea economiei declinului

„Problema centralã a fost rezolvatã“

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 17

strânși, Statele Unite ale Americii, ea reprezenta un simbol atrăgător pentru revoluţionarii din toată America Latină — mult mai seducător, firește, decât birocraţii terni de la Moscova. Mizeria materială a Cubei postsovietice nu doar că dezamăgește prin sine însăși, ci subliniază cu dureroasă limpezime că poza eroică din trecut a fost posibilă doar cu ajutorul subvenţiilor enorme venite exact din partea acelor birocraţi. De-o manieră similară, până în anii 1990 guvernul Coreii de Nord, cu toate grozăviile lui, avea o anume aură mistică pentru radicali, îndeosebi printre studenţii din Coreea de Sud. Când vezi cum populaţia moare la propriu de foame, pentru că regimul nu mai beneficiază de ajutorul sovietic, farmecul s-a risipit. Și încă un efect mai mult sau mai puţin direct al colapsului sovietic a fost dispariţia puzderiei de mișcări radicale care, oricât ar fi susţinut că reprezintă un spirit revoluţionar mai pur, practic nu puteau să fiinţeze decât graţie faptului că Moscova le furniza armele, taberele de antrenament și banii necesari. Europenilor le place să atragă atenţia că teroriștii radicali ai anilor șaptezeci și optzeci — Grupul Baader-Meinhof din Germania, Brigăzile Roșii din Italia — se pretindeau cu toţii marxiști veritabili, fără nicio legătură cu vechii comuniști corupţi din Rusia. Dar astăzi știm că ei depindeau, cu arme și bagaje, de ajutorul din partea blocului sovietic, și, de îndată ce acest sprijin s-a volatilizat, la fel s-a întâmplat și cu mișcările radicale.

Mai presus de orice, eșecul umilitor al Uniunii Sovietice a distrus visul socialist. Timp de un secol și jumătate, ideea de bază a socialismului — de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi — a servit drept punct focal intelectual pentru cei cărora nu le conveneau cărţile servite de sistemul pieţei.

Liderii naţionaliști invocau idealuri socialiste când blocau investiţiile străine sau repudiau datoria externă; sindicatele foloseau retorica socialismului când cereau salarii mai mari; până și oamenii de afaceri apelau la vagi principii socialiste

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

17

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 18

când pretindeau taxe vamale sau subvenţii. Iar acele guverne care totuși adoptau sisteme de piaţă mai mult sau mai puţin liberă, o făceau cu prudenţă și cumva rușinate, temându-se tot timpul că un angajament prea hotărât în a lăsa pieţele să-și vadă de treabă ar putea fi văzut ca o politică brutală, inumană, antisocială.

Dar cine mai poate folosi astăzi cuvintele socialismului cu o figură serioasă?! Ca membru al generaţiei explozive de după al Doilea Război Mondial, îmi amintesc de vremuri când ideea de revoluţie, de oameni curajoși care să împingă istoria înainte, avea o anume aură de atracţie. Acum e doar o glumă crudă: după toate acele epurări și gulaguri, Rusia a rămas tot atât de înapoiată și de coruptă ca înainte; după toate Marile Salturi și Revoluţiile Culturale, China a hotărât că binele cel mai înalt este să faci bani. Sigur că încă mai există pe lume stângiști radicali, care se-ncăpăţânează să susţină că adevăratul socialism încă n-a fost încercat; și există încă stângiști moderaţi care susţin, cu mai mult temei, că se poate respinge marxism-leninismul fără a deveni neapărat un adept al lui Milton Friedman. Dar adevărul este că opoziţiei faţă de capitalism i-a dispărut tragerea de inimă.

Pentru prima oară din 1917 încoace deci, trăim într-o lume unde drepturile de proprietate și pieţele libere sunt privite ca principii fundamentale, nu ca expediente admise în silă; unde aspectele neplăcute ale unui sistem de piaţă — inegalitate, șomaj, nedreptate — sunt acceptate ca realităţi ale vieţii. La fel ca în era victoriană, capitalismul se află în siguranţă nu doar datorită succeselor sale — care, așa cum vom vedea în câteva clipe, sunt cât se poate de reale —, ci pentru că nimeni nu are o alternativă plauzibilă.

Situaţia aceasta nu va dura la nesfârșit. În mod sigur vor apărea alte ideologii, alte visuri; și ele vor apărea destul de curând, mai degrabă decât mai târziu, dacă actuala criză economică persistă și se adâncește. Pentru moment însă, capitalismul domnește necontestat în lume.

18

Întoarcerea economiei declinului

„Problema centralã a fost rezolvatã“

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 19

Îmblânzirea ciclului economic Marii dușmani ai stabilităţii capitaliste au fost dintotdeauna războiul și recesiunea profundă. Războiul, nici nu mai trebuie s-o spunem, nu ne-a părăsit nicicând. Dar conflagraţiile care aproape că au pus capăt capitalismului în anii de mijloc ai secolului douăzeci au fost conflicte gigantice între marile puteri ale lumii — și e greu de văzut cum un asemenea gen de război ar mai putea erupe în viitorul previzibil.

Dar depresiunea economică? Marea Criză a fost cât pe-aci să distrugă deopotrivă capitalismul și democraţia, ducând, mai mult sau mai puţin, la război. Totuși, ea a fost urmată de o generaţie de creștere economică viabilă în lumea industrializată, pe perioada căreia recesiunile au fost scurte și superficiale, iar revenirile puternice și susţinute. Spre finele deceniului 1960, în Statele Unite nu se mai înregistrase de-atâta timp o recesiune, încât economiștii susţineau conferinţe cu titluri gen „Ciclul economic — o noţiune perimată?“ Întrebarea era prematură: deceniul 1970 a fost unul al „stagflaţiei“, adică al scăderii economice combinate cu inflaţie. Cele două crize ale energiei din 1973 și 1979 au fost urmate de cele mai rele recesiuni din anii 1930 încoace. Dar în anii 1990, întrebarea a fost pusă din nou; și, așa cum tocmai am văzut, Robert Lucas și Ben Bernanke au declarat public, în urmă cu câţiva ani, că deși economia va continua să sufere ocazional câte un recul, epoca recesiunilor cu adevărat severe, ca să nu mai vorbim de depresiuni economice mondiale, a apus deja.

Ce părere poţi să-ţi faci despre o asemenea declaraţie, altfel decât observând că economia n-a mai avut parte de nicio recesiune majoră în ultima vreme? Ca să putem răspunde la această întrebare, trebuie să facem o digresiune în câmpul teoriei și să ne întrebăm care-i rostul noţiunii de ciclu economic. În particular, de ce economiile de piaţă trec prin recesiuni?

Indiferent ce-aţi face, vă rog să nu-mi spuneţi că răspunsul este evident: recesiunile apar pentru că X, unde X este

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

19

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 20

prejudecata care vă convine dumneavoastră. Adevărul este că, dacă vă gândiţi puţin — și mai ales dacă înţelegeţi și credeţi, la modul general, în ideea că pieţele reușesc de regulă să echilibreze cererea cu oferta —, o recesiune este un lucru foarte ciudat, de fapt. Căci în timpul unei scăderi economice, îndeosebi al uneia foarte severe, ofertă pare să fie peste tot, iar cerere nicăieri. Există lucrători dispuși să muncească, dar nu și suficiente locuri de muncă; fabrici perfect apte să-și facă treaba, dar nu destule comenzi; magazine deschise, dar nu și destui cumpărători. Nu-i deloc greu să înţelegi de ce pentru anumite bunuri există un deficit de cerere: dacă fabricanţii produc o grămadă de păpuși Barbie, dar consumatorii uite că-și doresc figurine Bratz, unele dintre acele Barbie vor rămâne nevândute. Dar cum se poate să existe prea puţină cerere pentru bunuri în general? Oamenii nu trebuie să-și cheltuiască totuși banii pe ceva?

Parte din problema pe care o avem în a discuta cu bun-simţ logic despre recesiuni este că ne vine greu să ne imaginăm ce se petrece într-o perioadă de depresiune, să reducem situaţia la o scară pe care mintea omului s-o poată cuprinde. Eu am însă o istorie preferată pe care-mi place s-o spun, atât pentru a explica în ce constau recesiunile, cât și ca „pompă de intuiţie“ pentru propriu-mi mecanism de gândire. (Cititorii cărţilor mele anterioare au mai auzit-o.) Istoria este una adevărată, deși în capitolul 13 voi folosi o elaborare imaginară a ei, în încercarea de-a găsi un sens raţional „răului existenţial“ al economiei japoneze.

Povestea a fost spusă într-un articol semnat de Joan și Richard Sweeney, publicat în 1978 sub titlul „Teoria monetară și Marea Criză a cooperativei de babysitting de pe Capitol Hill“. Nu daţi înapoi în faţa unui asemenea titlu; subiectul este cât se poate de serios. În perioada anilor 1970, soţii Sweeney erau membri, ca să vezi, într-o cooperativă de babysitting — o asociaţie de cupluri tinere, în cazul de faţă preponderent oameni cu posturi

20

Întoarcerea economiei declinului

„Problema centralã a fost rezolvatã“

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 21

în cadrul Congresului american, care se arătau dispuse să stea pe rând cu copiii celorlalţi. Această cooperativă era una neobișnuit de mare, în jur de 150 de cupluri, ceea ce însemna nu doar că existau din belșug potenţiali babysitteri, ci și că sarcina de gestionare a organizării — mai ales în a avea grijă ca fiecare cuplu să se achite de cota-parte a prestaţiei ce-i revenea — nu era nici pe departe floare la ureche.

La fel ca multe asemenea instituţii (și alte aranjamente pe bază de barter), cooperativa de pe Capitol Hill a căutat să rezolve problema emiţând bonuri valorice, respectiv cupoane care-i dădeau deţinătorului dreptul la o oră de babysitting.

Când stăteau cu copiii altcuiva, babysitterii primeau de la părinţii acestora numărul aferent de cupoane. Prin construcţie, sistemul nu permitea nimănui să se eschiveze: în mod automat, el garanta că, de-a lungul timpului, fiecare cuplu va presta exact atâtea ore de babysitting câte primea.

Dar lucrurile nu erau chiar atât de simple. Din câte se pare, un asemenea sistem impune să existe în circulaţie o cantitate destul de mare de bonuri valorice. Cuplurile care aveau, la un moment dat, mai multe seri libere la rând și niciun fel de planuri imediate încercau să acumuleze rezerve pentru viitor; această acumulare era însoţită de o scădere corespunzătoare a rezervelor celorlalte cupluri, dar în timp, fiecare cuplu probabil că-și dorea, în medie, să deţină suficiente cupoane cât să iasă în oraș de mai multe ori, între reprizele intensive de babysitting. Emisiunea de cupoane la cooperativa de pe Capitol Hill era o treabă complicată: cuplurile primeau cupoane la înscrierea în cooperativă, pe care aveau obligaţia să le ramburseze dacă părăseau asociaţia, însă plăteau și contribuţii în cupoane de babysitting care se foloseau pentru a-i plăti pe administratorii asociaţiei și așa mai departe. Amănuntele nu sunt importante; ideea de reţinut este că a venit un moment când nu se aflau în circulaţie decât relativ puţine cupoane — prea puţine, de fapt, pentru a putea fi satisfăcute nevoile cooperativei.

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

21

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 22

Rezultatul a fost unul bizar. Cuplurile cărora li se părea că au rezerve insuficiente de cupoane erau nerăbdătoare să stea cu copiii altora și se codeau să mai iasă la distracţie. Dar decizia unui cuplu de a ieși în oraș echivala cu ocazia pentru un altul să facă babysitting; ca urmare, oportunităţile de-a sta cu copiii celorlalţi au devenit o marfă tot mai rară, făcând cuplurile încă și mai reticente în a-și folosi rezervele, cu excepţia ocaziilor speciale, iar acest lucru a dus la rărirea încă și mai drastică a posibilităţilor de babysitting…

Pe scurt, cooperativa a intrat într-o recesiune.

Bine, de acord, luăm o pauză. Care e reacţia dumneavoastră la această poveste?

Dacă vă nedumerește complet — cartea asta nu e despre criza economică mondială, ce treabă are cu îngrijirea copiilor? — înseamnă că n-aţi înţeles tocmai ideea esenţială. Singurul mod în care unui sistem complex, fie el al vremii de pe mapamond sau al economiei mondiale, i se poate da un sens inteligibil de către mintea umană este prin a lucra cu modele, adică reprezentări simplificate ale sistemului respectiv, în speranţa că acestea ne vor ajuta să înţelegem cum funcţionează.

Uneori, modelele constau din sisteme de ecuaţii, alteori din programe pe calculator (ca simulările care vă oferă zilnic prognoza meteo); dar câteodată sunt ca aeromodelele folosite de inginerii proiectanţi în tunelul vântului: variante la scară redusă ale sistemului real, care sunt astfel mai accesibile spre observare și experimentare. Cooperativa de babysitting de pe Capitol Hill a fost o economie în miniatură; într-adevăr, era practic cam cea mai mică economie capabilă să treacă printr-o recesiune. Dar experienţa prin care a trecut a fost o recesiune reală, la fel cum forţa portantă generată de aripile unui aeromodel este o contrapresiune reală; și, exact la fel cum comportamentul acelui aeromodel le poate oferi proiectanţilor informaţii preţioase despre performanţa viitoare a unui avion cu reacţie adevărat, suișurile și coborâșurile cooperativei de babysitting ne pot da nouă indicaţii cruciale despre motivul pen-

22

Întoarcerea economiei declinului

„Problema centralã a fost rezolvatã“

KRUGMAN --pt BT.qxp

4/21/2009

11:50 AM

Page 23

tru care economiile la scară reală obţin rezultate bune sau se poticnesc.

Dacă vă simţiţi nu atât nedumeriţi, cât deranjaţi — era vorba să discutăm probleme importante aici, nicidecum să vă înșire cineva pilde cu bebeluși și funcţionărași de la Washington! —, atunci nu pot decât să vă bat obrazul. Vă amintiţi ce spuneam în introducere? Spiritul ludic, disponibilitatea spre jocul cu ideile, este nu doar un simplu amuzament, ci un atú esenţial în vremuri ca acestea pe care le trăim. Niciodată să n-aveţi încredere într-un proiectant de avioane care refuză să se joace cu aeromodelele, și niciodată să nu vă încredeţi în ce spune un pontif al economiei care refuză să se joace cu modele economice. Întâmplarea face ca povestea cu cooperativa de babysitting să se dovedească a fi un instrument edificator pentru a înţelege problemele deloc amuzante ale economiilor din lumea reală. Modelele teoretice pe care economiștii le folosesc, în principal construcţii matematice, par adeseori mult mai complicate decât atât; dar, de obicei, învăţămintele lor pot fi traduse în pilde foarte simple, ca aceea a cooperativei de pe Capitol Hill (iar dacă nu pot fi traduse, atunci în multe cazuri e un semn că modelul are o bubă). Voi sfârși prin a reveni de mai multe ori la povestea cu cooperativa de babysitting în această carte, într-o varietate de contexte. Pentru moment însă, haideţi să nu luăm în considerare decât două implicaţii cruciale ale acestei istorii: una despre modul cum se pot întâmpla recesiunile, cealaltă despre cum pot fi ele abordate.

Mai întâi, de ce a intrat în recesiune cooperativa de stat cu copiii? Nu a fost din cauză că membrii asociaţiei nu s-ar fi achitat așa cum trebuie de obligaţiile lor ca babysitteri; poate că-și făceau bine treaba, ori poate că nu, dar oricum asta este o cu totul altă problemă, separată de cea a recesiunii. Nu a fost din cauză că asociaţia ar fi suferit de „parlamentarism“, că ar fi eșuat într-un „babysittingism de cumetrie“ sau că n-ar fi reușit să se adapteze la dinamica tehnologiei de babysitting la

„Problema centralã a fost rezolvatã“ Întoarcerea economiei declinului

23