privire la natura gândirii umane... Toată lumea are aceleași procese cognitive de bază. Păstorii Maori, vânător-culegătorii !Kung și antreprenorii din tehnologie se bazează cu toții pe aceleași instrumente pentru percepție, memorie, analiză cauzală... etc.” Dar experimentul subacvatic a arătat că până și în interacțiunea noastră cea mai directă cu lumea – actul de a o privi – există diferențe sistematice, determinate de cultură. Lucrarea lui Nisbett a fost între timp citată de peste o mie de ori și a inspirat un program de cercetare de succes. Am putea spune, făcând un pas înapoi, că americanii și japonezii operează cu un „cadru de referință diferit”. Americanii – în medie și ținând cont de diferențele din interiorul grupului – au un cadru mai individualist. Japonezii, pe de altă parte, au un cadru mai contextual. Fiecare cadru vizează informații utile. Fiecare cadru selectează caracteristici importante ale scenei subacvatice. Fiecare cadru conține totodată puncte moarte. Imaginile sunt incomplete. Dar acum să presupunem că am combina japonezii și americanii într-o „echipă”. Singuri, s-ar putea să perceapă doar o imagine parțială. Singuri, fiecare ratează aspecte ale scenei. Însă împreună sunt capabili să își amintească atât obiectele, cât și contextul. Combinând două sisteme de referință parțiale, imaginea de ansamblu devine mai clară. Acum, percep realitatea într-un mod mai inclusiv. Acest experiment este o primă încercare timidă de a împinge înapoi cu blândețe una dintre intuițiile menționate mai devreme. Îți amintești că judecătorul Scalia susținea că organizațiile puteau alege diversitatea sau puteau „alege să fie excepționale”. Asta implica un compromis între diversitate și excelență. Ceea ce este evident adevărat într-o sarcină liniară, precum alergatul (sau prezicerea orbitei Lunii).
Orbire colectivă Idei rebele
25