Titlul original al acestei cărți este: HOW TO: Absurd Scientific Advice for Common Real-World Problems Autor: Randall Munroe Copyright © 2019 by xkcd inc. Copyright © Publica, 2021 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MUNROE, RANDALL How to : sfaturi ştiinţifice absurde pentru probleme obişnuite, din viața reală / Randall Munroe ; trad. din lb. engleză de Smaranda Nistor. – Bucureşti : Publica, 2021 ISBN 978-606-722-438-2 I. Nistor, Smaranda (trad.) 001.92
EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTORI: Corneliu Beldiman și Luana Crăciun CORECTOR: Cătălina Călinescu DTP: Florin Teodoru
Cuprins Salutare! ���������������������������������������������������������������������������������� 8 1. Cum să sari extrem de sus ������������������������������������������ 11 2. Cum să organizezi o petrecere în piscină ������������������� 22 3. Cum să sapi o groapă �������������������������������������������������� 43 4. Cum să cânți la pian ��������������������������������������������������� 53 ÎÎCum să asculți muzică 66 5. Cum să faci o aterizare forțată ������������������������������������ 67 6. Cum să traversezi un râu ��������������������������������������������� 89 7. Cum să te muți ���������������������������������������������������������� 110 8. Cum să nu‑ți lași casa să se miște ���������������������������� 131 ÎÎCum să vânezi o tornadă 138 9. Cum să construiești un șanț de apărare umplut cu lavă ����������������������������������������������������������� 139 10. Cum să arunci lucruri ������������������������������������������������ 149 11. Cum să joci fotbal ����������������������������������������������������� 159 12. Cum să prezici vremea ��������������������������������������������� 172 ÎÎCum să te duci în diverse locuri 184 13. Cum să joci leapșa ����������������������������������������������������� 185 14. Cum să schiezi ����������������������������������������������������������� 196 15. Cum să trimiți un pachet ����������������������������������������� 212 16. Cum să‑ți alimentezi casa cu energie (pe Pământ) ��������������������������������������������� 228 17. Cum să‑ți alimentezi casa cu energie (pe Marte) ������������������������������������������������ 245
18. Cum să‑ți faci prieteni ����������������������������������������������� 255 ÎÎCum să stingi lumânările de pe tortul pentru ziua de naștere 261 ÎÎCum să plimbi un câine 261 19. Cum să trimiți un fișier ��������������������������������������������� 262 20. Cum să‑ți încarci telefonul ��������������������������������������� 269 21. Cum să‑ți faci un selfie ��������������������������������������������� 280 22. Cum să prinzi o dronă ���������������������������������������������� 297 23. Cum să‑ți dai seama dacă ești născut în anii 1990 306 24. Cum să câștigi niște alegeri �������������������������������������� 321 25. Cum să împodobești un pom ����������������������������������� 333 ÎÎCum să construiești o autostradă 346 26. Cum să ajungi repede undeva ���������������������������������� 347 27. Cum să ajungi la timp ����������������������������������������������� 362 28. Cum să te debarasezi de această carte ��������������������� 374 Mulțumiri ���������������������������������������������������������������������������� 386 Referințe bibliografice �������������������������������������������������������� 388 ÎÎCum să schimbi un bec 409
Exonerare de răspundere Nu încercați nimic din toate acestea la voi acasă. Autorul acestei cărți face caricaturi și benzi desenate pe internet, nu are competențe de specialist în sănătatea și securitatea muncii. Îi place când lucrurile iau foc sau explodează, deci nu se gândește la binele vostru. Editura și autorul nu‑și asumă nicio răspundere pentru eventualele efecte adverse care vor rezulta, direct sau indirect, din informațiile cuprinse în această carte.
Salutare! Aceasta este o carte cu idei proaste. Mă rog, majoritatea sunt idei proaste. Posibil să se fi strecurat, din nebăgare de seamă, și unele bune. Caz în care îmi cer scuze. Unele idei care sună ridicol se dovedesc a fi revoluționare. Să mânjești cu mucegai o tăietură infectată pare o idee sinistră, dar descoperirea penicilinei a arătat că poate fi un tratament miraculos. Pe de altă parte, lumea e plină de chestii dezgustătoare cu care ai putea mânji o rană și majoritatea nu‑i vor face bine. Nu toate ideile ridicole sunt bune. Bine, și atunci cum le deosebim pe cele bune de cele proaste? Putem să le încercăm și să vedem ce se întâmplă. Dar, câteodată putem apela la matematică, la documentare și la lucruri pe care deja le știm, ca să ne dăm seama ce se va întâmpla. Când cei de la NASA plănuiau să‑și trimită robotul‑automobil Curiosity pe Marte, au fost nevoiți să stea și să se gândească cum să‑l facă să aterizeze ușor pe suprafața planetei. Roboții exploratori anteriori aterizaseră folosind parașute și perne de aer, deci inginerii de la NASA au luat în considerare ideea asta și pentru Curiosity, dar robotul‑automobil era prea mare și greu pentru ca parașutele să‑l poată încetini suficient în atmosfera rarefiată de pe Marte. S‑au gândit și să monteze niște rachete pe el, ca să‑l facă să plutească deasupra solului și să coboare încetișor, dar jeturile de gaze de eșapament ar fi
stârnit nori de praf prin care nu s‑ar mai fi văzut bine solul, deci ar fi fost greu de aterizat în siguranță. Până la urmă, au venit cu ideea de „macara aeriană” – un vehicul care să plutească la mare înălțime deasupra solului marțian cu ajutorul rachetelor și care să lase în jos robotul Curiosity pe un cablu lung de ancorare. Părea o idee ridicolă, dar toate celelalte care le‑au trecut prin cap erau încă și mai proaste. Cu cât se uitau la ideea macaralei aeriene, cu atât părea mai plauzibilă. Așa că au încercat‑o, și uite că a funcționat. Pornim în viață fără să știm cum să facem lucrurile. Dacă avem noroc, atunci când trebuie să facem ceva, vom găsi pe cineva să ne arate cum. Dar alteori va trebui să descoperim singuri un mod de‑a rezolva treaba respectivă. Asta înseamnă să te gândești la idei și apoi să încerci să te decizi dacă sunt bune sau nu. Cartea asta explorează abordări neobișnuite ale unor sarcini des întâlnite și analizează ce ți s‑ar întâmpla dacă le‑ai încerca efectiv. Să îți dai seama de ce metoda nu‑știu‑care va funcționa sau nu poate să fie o chestie distractivă și o experiență folositoare, iar uneori te poate conduce spre concluzii surprinzătoare. Se prea poate ca o idee să fie proastă, dar poți să înveți o
grămadă de lucruri utile în efortul de a‑ți da seama exact de ce – plus că te poate ajuta să te gândești la o metodă mai bună. Și chiar dacă știi deja modul corect de a face toate aceste lucruri, s‑ar putea să ai numai de câștigat dacă încerci să privești lumea prin ochii cuiva care nu știe. La urma urmei, pentru fiecare lucru pe care „orice om îl știe”, odată devenit adult, în fiecare zi există peste 10 000 de persoane, doar în Statele Unite, care abia acum îl află pentru prima dată! De‑aia nu‑mi place mie să fac mișto de oamenii care recunosc că nu știu ceva sau că n‑au învățat niciodată cum să facă ceva. Pentru că, dacă‑i iei în balon, nu reușești decât să‑i înveți să nu‑ți mai spună niciodată când au aflat ceva... și mai pierzi și o ocazie să râzi. Cartea asta probabil că n‑o să te învețe cum să arunci o minge, cum să schiezi sau cum să te muți. Dar eu sper să înveți totuși ceva din ea. Dacă da, te numeri printre cei 10 000 de norocoși de azi.
CAPITOLUL 1
Cum să sari extrem de sus
Oamenii nu pot să sară foarte sus.
Baschetbaliștii fac nișe salturi impresionante ca să ajungă la coșurile plasate sus în aer, dar mare parte din înălțimea pe care o ating se datorează staturii lor. Un baschetbalist profesionist mediu nu poate să sară decât un pic peste 60 de centimetri, direct în sus. Cei care nu fac sport cel mai probabil nu o să poată depăși 30 de centimetri sau pe‑acolo. Dacă vrei să sari mai sus decât atât, ai nevoie de un pic de ajutor. Un start în alergare te poate ajuta. Asta fac atleții care concurează la săritura în înălțime, recordul mondial fiind de 2,43 metri. Dar ăsta e măsurat de la pământ. Dat fiind că săritorii în înălțime sunt de regulă oameni înalți, centrul lor de
Cum să sari extrem de sus How To 11
greutate pornește în salt de la vreun metru deasupra solului, și, datorită modului în care își pliază corpul ca să depășească ștacheta, centrul lor de greutate s‑ar putea de fapt să treacă pe dedesubt. Un salt la 2,43 metri nu înseamnă că centrul lor de greutate trebuie să se înalțe pe toți cei 2,43 metri, ci mult mai puțin.
Dacă vrei să întreci un săritor în înălțime, ai de ales între două variante: 1. să‑ți dedici viața antrenamentului sportiv de la o vârstă fragedă și până ajungi cel mai bun din lume; 2. să trișezi. Prima variantă este neîndoios una admirabilă, dar dacă pe asta ai ales‑o, înseamnă că nu citești cartea potrivită. Hai să vorbim despre varianta a doua. Există o grămadă de feluri în care poți trișa la săritura în înălțime. Poți să iei o scară ca să treci peste ștachetă, dar asta nu prea înseamnă că sari. Poți încerca să porți niște picioroange
12
How To Cum să sari extrem de sus
din alea cu arcuri*, foarte populare printre entuziaștii sporturilor extreme, ceea ce – dacă ești destul de musculos și antrenat – ar putea fi suficient ca să întreci un săritor în înălțime neajutat de nimic. Dar pentru simpla înălțime pe verticală, atleții au venit deja cu o tehnică mai bună: săritura cu prăjina.
La o astfel de săritură, sportivul începe să alerge, apoi proptește o prăjină flexibilă în pământ în fața lui și se lansează în aer. Săritorii cu prăjina pot să se arunce de câteva ori mai sus decât cei mai buni săritori în înălțime neasistați. Principiile fizice ale săriturii cu prăjina sunt interesante și nu se învârt chiar atât de mult în jurul prăjinii pe cât am putea crede. Cheia succesului nu constă în flexibilitatea acesteia, ci în viteza cu care aleargă săritorul. Prăjina e doar un mod eficient de a redirija viteza aceea în sus. În teorie, săritorul ar putea folosi și altă metodă ca să schimbe direcția din înainte, în sus. În loc să proptească o prăjină în pământ, el ar putea să sară pe
* Sau, pentru puștimea din anii 1990, Nickelodeon® Moon Shoes®™ (n.a.).
Cum să sari extrem de sus How To 13
o placă de skateboard, să urce pe o rampă netedă și curbată și să atingă cam aceeași înălțime ca săritorul cu prăjina.
Putem estima înălțimea maximă la care ajunge săritorul cu prăjina, folosind formule simple din fizică. Un sprinter campion poate să alerge 100 de metri în 10 secunde. Dacă un obiect este lansat în sus cu aceeași viteză, dată fiind gravitația Pământului, nițică matematică ne va spune cât de sus ar trebui să ajungă: Înălțimea = Viteza2 / 2 × Accelerația gravitațională = (100 metri / 10 secunde) / 2 × 9,805 metri pe secundă2 = 5,10 metri
Pentru că săritorul cu prăjina aleargă înainte să sară, centrul lui de greutate pornește în salt aflându‑se deja deasupra pământului, adăugându‑se la înălțimea finală atinsă. Centrul de greutate al unui adult normal se află undeva la nivelul burții, de obicei la o înălțime care reprezintă 55% din cea totală. Renaud Lavillenie, deținătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, proba masculină, are 1,77 metri înălțime, deci centrul lui de greutate mai adaugă vreo 0,97 metri, dând o înălțime finală estimată de 6,08 metri.
14
How To Cum să sari extrem de sus
Cât de bună este această estimare, comparativ cu realitatea? Păi, recordul mondial efectiv este de 6,16 metri. Ha, foarte aproape, pentru o aproximare rapidă!* Bineînțeles, dacă îți faci apariția la un concurs de sărituri în înălțime cu o prăjină după tine, vei fi imediat descalificat.** Dar chiar dacă arbitrii vor obiecta, probabil că nu vor putea să te oprească, mai ales dacă fluturi amenințător prăjina în timp ce te apropii de ei. Recordul tău nu va intra în analele sportului, dar asta nu‑i o problemă – în sufletul tău, tu vei ști cât de sus ai sărit. Dar dacă ești dispus să trișezi cu maxim tupeu, poți să treci mai sus de 6 metri. Mult mai sus. Nu trebuie decât să găsești locul potrivit din care să te lansezi. Alergătorii caută să profite de legile aerodinamicii. Ei poartă un echipament neted și lucios, foarte lipit de corp, care să * Fizica ne mai oferă o informație interesantă, de cultură generală, despre recordurile mondiale la săritura cu prăjina. Atracția gravitațională a Pământului variază în funcție de loc, atât pentru că forma planetei noastre îi influențează gravitația, cât și pentru că mișcarea de rotație în jurul propriei axe „aruncă” lucrurile în exterior (forța centrifugă). Aceste efecte sunt mici, în cadrul marelui sistem al naturii, dar variația de la un loc la altul poate ajunge chiar și la 0,7%. Ceea ce nu‑i destul ca să observi efectele când mergi în pas de plimbare, dar e suficient încât atunci când cumperi un cântar să trebuiască să‑l calibrezi, dat fiind că gravitația din fabrica unde a fost făcut poate să fie diferită de gravitația de la tine din casă. Variația atracției gravitaționale este suficientă ca să influențeze recordurile la săritura cu prăjina. În iunie 2004, Yelena Isinbayeva a stabilit recordul mondial de atunci al săriturii cu prăjina în proba feminină, cu o înălțime de 4,87 metri. S‑a întâmplat la Gateshead, în Anglia. O săptămână mai târziu, Svetlana Feofanova a depășit recordul Elenei cu 1 centimetru, sărind 4,88 metri. Dar Feofanova a stabilit acest record la Heraklion, în Grecia, unde atracția gravitațională este un pic mai mică. Diferența este suficientă pentru ca Isinbayeva, dacă ar vrea, să poată argumenta că Feofanova a depășit recordul ei numai datorită gravitației mai scăzute, iar saltul ei de la Gateshead a fost unul mai bun. Se pare că Isinbayeva a decis să nu vină cu acest argument complicat din fizică, preferând un răspuns mai simplu: câteva săptămâni mai târziu, ea a depășit recordul concurentei Feofanova, sărind din nou în gravitația britanică, mult mai mare. În 2017, ea încă deține recordul mondial în proba feminină (n.a.). ** Mă rog, presupun că așa s‑ar întâmpla, că încă n‑a încercat nimeni (n.a.).
Cum să sari extrem de sus How To 15
reducă din rezistența aerului, ceea ce îi ajută să obțină viteze mai mari și, astfel, să se înalțe mai sus.* De ce să nu duci chestia asta cu un pas mai departe? Bineînțeles, nu se pune folosirea unui propulsor sau a unei rachete care să te împingă efectiv înainte. Nu se poate să numești chestia asta „săritură”, fără să te umfle râsul.** În cazul ăsta nu sari, ci zbori. Dar nu e nimic în neregulă dacă doar... plutești un pic. Traiectoria oricărui obiect aflat în cădere este influențată de felul în care aerul se mișcă în jurul lui. Săritorii cu schiurile își ajustează postura ca să obțină un plus enorm de forță aerodinamică pentru salturile lor. Într‑o zonă cu vânt adecvat, și tu poți să faci același lucru. Când sprinterii aleargă cu vântul în spate, pot atinge viteze mai mari. La fel, dacă tu sari într‑o zonă unde vântul bate în sus, poți să atingi înălțimi mai mari. * La data la care eu scriu aceste rânduri, nu există niciun record mondial pentru cea mai bună săritură în înălțime reușită de un atlet care poartă o crinolină de pe vremea stră‑stră‑străbunicii, dar dacă ar exista, ar fi probabil mai slab decât recordul normal (n.a.). ** Adică noi trișăm, dar fără să trișăm (n.a.).
16
How To Cum să sari extrem de sus
E nevoie de un vânt puternic, ca să te împingă în sus – un vânt care să bată mai tare decât viteza ta terminală. Viteza terminală este viteza maximă pe care o vei atinge în timp ce cazi prin aer, atunci când forța aerului prin care treci se opune accelerației gravitaționale care te trage în jos. Aceasta este egală cu viteza minimă a unui vânt ascensional, care te‑ar putea ridica pe tine de la pământ. Dat fiind că orice mișcare este relativă, nu prea contează dacă tu cazi de sus în jos prin aer sau dacă aerul suflă de jos în sus pe lângă tine.* Omul este mult mai dens decât aerul, deci avem o viteză terminală măricică. Viteza terminală a unui om care cade prin aer este de vreo 210 kilometri pe oră. Ca să te alegi cu un plus consistent de impuls, ai nevoie de un vânt a cărui viteză de jos în sus să fie aproape de valoarea vitezei tale terminale. Dacă vântul e mult mai lent decât atât, nu va avea aproape niciun efect asupra săriturii tale în înălțime. Păsările folosesc coloanele de aer cald aflate în mișcare ascendentă – „curenți termali” – ca pe niște lifturi. Ele planează în cercuri, fără să bată din aripi, lasând aerul în mișcare să le poarte cu el în sus. Acești curenți termali cu mișcare ascendentă sunt relativ slabi; va trebui să găsești o sursă mai
* Cel puțin din punctul de vedere al științei fizicii. Din punctul tău de vedere personal, probabil contează enorm (n.a.).
Cum să sari extrem de sus How To 17
puternică de aer ascensional ca să‑ți ridice corpul tău mai mare, de om. Unii dintre cei mai puternici curenți ascendenți din apropierea solului iau naștere în preajma lanțurilor muntoase. Când vântul întâlnește un munte sau o ridicătură de pământ, curentul de aer poate fi dirijat în sus. În unele locuri, aceste vânturi pot avea o viteză destul de mare. Din păcate, chiar și în cele mai bune locuri din acest punct de vedere, vânturile verticale nu sunt, în general, nici măcar pe aproape de viteza terminală a corpului uman. În cel mai bun caz, nu te‑ai alege decât cu o fărâmă de spor de înălțime, pe seama ajutorului dat de vânt.* În loc de a încerca să mărești viteza vântului, poți încerca să‑ți reduci ție viteza terminală, purtând îmbrăcăminte aerodinamică. Un „wingsuit” bun – costum care are o membrană de material special între picioare și între brațe și corp – poate să reducă viteza de prăbușire a unui om de la 209 kilometri pe oră până chiar la 48 kilometri pe oră. Nici asta nu‑i destul ca să poți realmente să plutești pe aripile vântului în sus, dar ți‑ar adăuga câte ceva la înălțimea saltului. Pe de altă parte, ar trebui să‑ți faci alergarea de lansare îmbrăcat în costumul cu aripi, ceea ce probabil că ar anula avantajul adus de vânt. Ca să obții un plus substanțial de înălțime a saltului, trebuie să depășești nivelul costumului cu aripi și să intri în lumea parașutelor și a parapantelor. Dispozitivele astea de mari dimensiuni îți reduc viteza de cădere îndeajuns de mult încât curenții de suprafață să poată deveni suficient de puternici ca să te ridice în aer. Parapantiștii dibaci pot să se lanseze de la nivelul solului și să se folosească de curenții de creastă și de cei termali ca să ajungă la înălțimi de sute de metri. * Plus că ar trebui să‑i convingi pe arbitri să țină concursul lângă buza unei râpe ori faleze, ceea ce s‑ar putea să fie cam greu (n.a.).
18
How To Cum să sari extrem de sus
Dar dacă vrei un record real la săritura în înălțime, poți să găsești o variantă și mai avantajoasă. În majoritatea zonelor unde aerul „curge” pe deasupra munților, „undele montane” urcă numai până în stratul inferior al atmosferei, ceea ce limitează înălțimea până la care pot ajunge parapantele. Dar în unele locuri, când condițiile sunt numai bune, aceste perturbații pot interacționa cu vortexul polar și cu jetul nocturn polar*, dând naștere unor valuri care ajung în stratosferă.
În 2006, parapantiștii Steve Fossett și Einar Enevoldson au plutit pe valuri montane stratosferice la înălțimea de 15 240 de metri deasupra nivelului mării. Asta înseamnă aproape de două ori cât Muntele Everest și mai sus decât cea mai mare înalțime atinsă de avioanele de pasageri. Cei doi au stabilit atunci un nou record de altitudine cu parapanta. Fossett și Enevoldson * Jetul nocturn polar este un curent de aer de mare altitudine care se formează lângă Arctica și Antarctica în anumite perioade ale anului. A nu se confunda cu titlul omonim (The Polar Night Jet) al unei cărți foarte drăgălașe pentru copii, cu poze, despre un copil care îl vizitează pe Moș Crăciun într‑o noapte, zburând la Polul Nord într‑un avion magic invizibil (n.a.).
Cum să sari extrem de sus How To 19
spun că ar fi putut să plutească pe valurile stratosferice chiar și mai sus – s‑au întors numai pentru că presiunea prea scăzută a aerului a făcut să li se umfle atât de tare costumele presurizate, încât nu mai puteau să manevreze parapanta. Dacă vrei să sari mult în sus, nu trebuie decât să‑ți constru iești un costum de forma unui planor – poți să‑ți faci unul din rășină pe bază de fibre de sticlă și fibre de carbon – și s‑o pornești spre munții din Argentina.
Dacă găsești locul potrivit și condițiile sunt exact cele de care ai nevoie, poți să te sigilezi în costumul tău în formă de planor*, să sari în aer, să prinzi curentul ascensional de coamă * Va trebui să presurizezi cabina planorului în care te‑ai sigilat, dar n‑ar trebui să fie cine știe ce mare greutate, nu? Faci costumul din fibră de sticlă să fie etanș, dar îi adaugi un tub prin care să respiri. După ce ajungi la câteva mii de metri altitudine și presiunea aerului chiar începe să scadă, nu trebuie decât să pui dop tubului și gata, te‑ai izolat perfect etanș înăuntru. O să stai ceva timp acolo sus, deci caută să faci cabina suficient de mare încât să nu rămâi fără aer de respirat (n.a.).
20
How To Cum să sari extrem de sus
și să plutești pe aripile vântului până în stratosferă. E posibil ca un parapantist care plutește pe acești curenți să fie capabil să ajungă la altitudini mai mari decât orice alt aparat de zbor cu aripi. Nu‑i deloc rău, pentru o singură săritură!* Dacă chiar ai noroc, poate găsești un loc care e deasupra celui unde se țin Jocurile Olimpice, așa încât, atunci când sari în gol, curenții de aer din stratosferă să te poarte până la stadion...
... stabilind astfel recordul celei mai bune sărituri în înălțime din istoria acestui sport. Probabil că nu‑ți vor da nicio medalie, dar n‑au decât! Vei ști că tu ești adevăratul campion.
* Am uitat de uși, deci când aterizezi, cheamă un prieten să spargă planorul cu ciocanul ca să te scoată afară (n.a.).
Cum să sari extrem de sus How To 21
CAPITOLUL 2
Cum să organizezi o petrecere în piscină
Te‑ai hotărât să dai o petrecere în piscină. Ai de toate: gustări, băuturi, jucării gonflabile de plutit pe apă, prosoape și cercuri din alea pe care le arunci în piscină și pe urmă trebuie să te scufunzi ca să le scoți afară. Dar în seara dinaintea petrecerii, ai tot timpul senzația că ai uitat ceva. Dând roată cu ochii în jurul tău prin curte, îți dai seama ce‑ai uitat. Tu nu ai piscină. Hai, nu te panica! Poți să rezolvi problema. Ai nevoie doar de‑o grămadă de apă și de un recipient în care s‑o pui. Hai să ne gândim cum facem cu recipientul, mai întâi. Există două mari tipuri de piscine: îngropate și supraterane.
PISCINĂ ÎNGROPATĂ
22
How To Cum să organizezi o petrecere în piscină
Până la urmă, o piscină îngropată nici nu e altceva decât o groapă mai șmecheră. Pentru genul ăsta de piscină poate fi nevoie de mai multă muncă, dar nici nu riști să ți se prăbușească în toiul petrecerii. Dacă ți‑ar plăcea să construiești o piscină îngropată, consultă mai întâi Capitolul 3, despre cum să sapi o groapă. Folosește instrucțiunile de acolo ca să sapi o groapă de vreo 6 metri pe 9 metri și adâncimea de 1,5 metri. După ce ai făcut o groapă de mărimea corespunzătoare, ar fi bine să‑i căptușești pereții cu ceva material impermeabil, altfel tot ce se poate ca apa să se transforme în noroi sau să se scurgă prin pereți, înainte de sfârșitul petrecerii. Dacă ai prin casă niște folii de plastic enorme sau niște prelate, poți să le folosești pe alea, sau poți să încerci un spray pe bază de cauciuc care se folosește pentru impermeabilizarea fundului la bazinele pentru pești exotici mari, de exemplu crapi japonezi koi. Ajunge dacă le spui vânzătorilor de la magazin că ai niște pești mari de tot.
Cum să organizezi o petrecere în piscină How To 23
ALTERNATIVĂ: PISCINĂ SUPRATERANĂ Dacă ai hotărât că piscina îngropată nu‑i varianta potrivită pentru tine, poți încerca în schimb o piscină supraterană. Schema unei piscine de acest tip e relativ simplă:
Din păcate, apa e grea – întreabă tu pe oricine a trebuit să umple un acvariu pe podea și pe urmă a încercat să‑l ridice pe masă. Gravitația trage apa în jos, dar și solul împinge tot atât de tare în direcția opusă. Presiunea apei este redirijată spre exterior, către pereții piscinei, care se întind în toate direcțiile. Această forță de tensiune, denumită solicitare radială, are valoarea maximă la baza peretelui, unde apa exercită cea mai mare presiune. Dacă solicitarea radială depășește rezistența la întindere a peretelui, acesta va plesni.*
* În practică, probabil că peretele se va sparge chiar mai sus decât atât, din cauza neuniformității materialelor și „curbelor caracteristice” ale fiecărui material, dar putem folosi rezistența la întindere ca valoare aproximativă (n.a.).
24
How To Cum să organizezi o petrecere în piscină
Hai să alegem un material pentru piscină – folie de aluminiu, să zicem. Cât de adâncă poate fi apa dintr‑o piscină făcută din folie de aluminiu, până să‑i plesnească pereții? Putem afla răspunsul la această întrebare și în plus la o grămadă de alte întrebări care țin de proiectarea piscinei, folosind formula pentru solicitarea radială: Solicitarea radială = Adâncimea apei × Densitatea apei × Gravitația Pământului × Raza piscinei / Grosimea peretelui
Hai să înlocuim valorile corespunzătoare pentru folia de aluminiu. Aluminiul are o rezistență la întindere de circa 300 megapascali (MPa), iar folia de aluminiu are o grosime de circa 0,02 milimetri. Să zicem că facem piscina noastră de 9 metri diametru, ca să avem destul loc să ne jucăm. Putem introduce aceste valori în ecuația solicitării radiale și să rearanjăm elementele ecuației ca să ne dăm seama cât de adâncă poate să fie apa în piscina noastră lucitoare și foșnitoare, până ce solicitarea radială devine egală cu rezistența la întindere a aluminiului și pereții cedează: Adâncimea apei = (Grosimea peretelui × Rezistența la întindere a peretelui) / (Densitatea apei × Gravitația × Raza piscinei) = (0,02 milimetri × 300 megapascali) / (1 kilogram/l × 9,8 metri pe secundă2 × 9/2 metri) ≈ 12 centimetri
Cu tristețe trebuie s‑o spun, dar 12 centimetri de apă nu‑s de ajuns, probabil, pentru o petrecere în piscină.
Cum să organizezi o petrecere în piscină How To 25
Dacă schimbăm folia de aluminiu cu scânduri de lemn groase de 2,5 centimetri, calculele arată mult mai bine. Lemnul are o rezistență la întindere mai mică decât aluminiul, dar compensează prin faptul că scândura e mai groasă și ar putea ține apă până la adâncimea de 23 de metri. Dacă întâmplarea face să ai prin casă un cilindru de lemn gol pe dinăuntru, cu diametrul de 9 metri și peretele gros de 2,5 centimetri, asta e o veste excelentă pentru tine!
Poți să rearanjezi termenii ecuației, ca să vezi cât de gros trebuie să fie peretele piscinei ca să reziste la o anumită adâncime a apei. Hai să zicem că vrem ca piscina noastră să aibă o adâncime de 90 de centimetri. Dată fiind rezistența la întindere a materialului, această variantă a formulei ne spune grosimea minimă necesară a peretelui, pentru ca piscina să țină apă în ea: Grosimea peretelui = (Adâncimea apei × Densitatea apei × Gravitația × Raza piscinei) / Rezistența la întindere a peretelui
26
How To Cum să organizezi o petrecere în piscină
Chestia mișto la fizică e că poți să faci calcule de felul ăsta pentru orice material vrei tu, oricât de ridicol ar părea. Fizicii puțin îi pasă dacă tu îi pui o întrebare trăsnită. Ea îți dă pur și simplu răspunsul, fără să te judece. De exemplu, conform foarte cuprinzătorului ghid al brânzeturilor numit Cheese Rheology and Texture („Reologia și textura brânzeturilor”), care se întinde pe 456 de pagini, brânza Gruyere tare are o rezistență la întindere de 70 kilopascali. Hai să băgăm valoarea asta în formula noastră! Grosimea peretelui = (0,9 metri × 1 kilogram/l × 9,8 metri pe secundă2 × 9 metri/2) / 70 kilopascali ≈ 60 centimetri
Vestea bună e că îți trebuie un perete din brânză de numai 60 de centimetri grosime, ca să‑ți construiești piscina. Partea mai proastă e că s‑ar putea să nu convingi pe nimeni să sară înăuntru.
Date fiind problemele practice pe care le ridică brânza, probabil că ar trebui să te mulțumești cu materialele tradiționale, cum ar fi plasticul și fibra de sticlă. Fibra de sticlă are o rezistență la întindere de circa 150 megapascali, ceea ce înseamnă că un perete gros de doar un milimetru ar fi suficient de rezistent încât să țină apa înăuntru, ba să mai rămână și rezistență în plus.
Cum să organizezi o petrecere în piscină How To 27
FĂ ROST DE NIȘTE APĂ
Bun, acum că ți‑ai construit piscina – fie ea îngropată sau deasupra pământului –, vei avea nevoie de apă. OK, dar cât de multă? Piscinele standard de tip îngropat pentru curtea casei au diverse dimensiuni, dar una de mărime medie și suficient de mare ca să poți instala și o trambulină de sărituri va cere cam 75 de metri cubi de apă, adică 75 000 de litri. Dacă ai un furtun de udat grădina și apă curentă de la rețeaua orașului, atunci probabil că poți s‑o umpli așa. Dar posibilitatea de a umple piscina repede va depinde de debitul cu care vine apa prin furtun. Dacă ai presiune bună a apei și un furtun cu diametru mare, poți ajunge la un debit de 38 sau 76 de litri pe minut, adică suficient ca să umpli piscina într‑o zi sau două. Dacă debitul e prea mic sau dacă ai apă din puț cu rezervor, care s‑ar putea să se termine până să umpli tu piscina, va trebui să cauți alt gen de soluție.
28
How To Cum să organizezi o petrecere în piscină
APĂ DE PE INTERNET În multe zone, detailiștii online de genul Amazon oferă livrare în 24 de ore. Un bax cu 24 de sticle de apă Fiji costă, la ora aceasta, cam 25 de dolari. Dacă ai 150 000 de dolari de cheltuit după pofta inimii – plus alți vreo 100 000 pentru transport în aceeași zi –, poți pur și simplu să comanzi apă la sticle. Ca bonus, noua ta piscină va consta în totalitate din apă adusă din Insulele Fiji. Ceea ce va ridica o nouă dificultate: după ce ți se livrează apa, va trebui s‑o verși pe toată în piscină. Vei vedea că e mai complicat decât credeai. Sigur că poți să deșurubezi capacul de pe fiecare sticlă și să verși conținutul în piscină, una câte una, dar asta o să‑ți ia câteva secunde pentru fiecare sticlă. Dat fiind că vor fi 150 000 de sticle și ziua are numai 86 400 de secunde, categoric n‑ai nicio șansă să termini operațiunea într‑o singură zi.
ATAC LA STICLE Ai putea încerca să retezi cu o sabie gâturile tuturor celor 24 de sticle dintr‑un bax, imediat sub capac. Există pe internet o grămadă de filmulețe date cu încetinitorul, cu oameni care retează un șir întreg de sticle de plastic cu o sabie. Judecând după ele, e surprinzător de greu să faci figura asta – sabia are tendința s‑o ia în sus sau în jos, când trece prin sticle. Chiar dacă ai fi capabil de o mișcare foarte precisă, plus forța și anduranța necesare în brațe, probabil că tot ar fi prea lent să folosești o sabie. Probabil că nici cu o armă de foc n‑ai rezolva mare brânză. Planificând foarte atent și alegând un aranjament eficient în spațiu, ai putea folosi o armă de vânătoare cu care să faci găuri
Cum să organizezi o petrecere în piscină How To 29
într‑un bax întreg de sticle odată, dar tot ți‑ar fi greu să le găurești pe toate și să le faci să se golească complet suficient de rapid încât să le termini în timp util. Plus că te‑ai alege cu o piscină plină de plumb, care – mai ales dacă adaugi clor în apă – se va coroda și ar putea în final să contamineze apa din pânza freatică. Există o mare varietate de arme tot mai puternice, pe care le‑ai putea folosi ca să încerci să deschizi repede sticlele; nu le vom trece în revistă pe toate aici. Dar înainte de a lăsa în urmă armele de foc, ca să trecem la o soluție mai practică, hai să ne oprim nițel și să ne gândim la cea mai mare și mai puțin practică soluție dintre toate. N‑ai putea să deschizi sticlele folosind o bombă nucleară? Sugestia asta e complet ridicolă, deci nu trebuie să ne surprindă că a fost studiată de autoritățile guvernamentale americane în timpul Războiului Rece. Pe la începutul anului 1955, Administrația Federală pentru Apărare Civilă a cumpărat bere, suc acidulat și apă carbogazoasă din magazine locale și pe urmă a testat arme nucleare pe ele.*
* Pe băuturi, nu pe magazine (n.a.).
30
How To Cum să organizezi o petrecere în piscină
Ei, sigur că nu încercau să deschidă sticlele. Scopul experimentului era să vadă cât de bine rezistă recipientele și dacă conținutul lor devine contaminat. Cei de la Apărarea Civilă se gândeau că după o explozie nucleară într‑un oraș american primii salvatori care ajungeau la locul cu pricina vor avea nevoie precis de apă potabilă și voiau să vadă dacă băuturile din comerț ar putea fi o sursă sigură de hidratare.* Saga războiului nuclear dus de guvern contra berii este catalogată într‑un raport întins pe 17 pagini și intitulat „Efectele exploziilor nucleare asupra băuturilor ambalate pentru uz comercial”, din care un exemplar a fost în mod oportun dezgropat din arhive de istoricul Alex Wellerstein. Raportul descrie cum au fost așezate sticlele și cutiile cu băuturi în diverse locuri ale amplasamentului de testare din Nevada, pentru fiecare explozie. Unele erau puse în frigidere, altele pe rafturi, iar altele stăteau pur și simplu pe pământ.** Autoritățile au derulat experimentul de două ori, în timpul a două teste nucleare diferite, desfășurate în cadrul Operațiunii „Ceainicul”. Băuturile s‑au comportat surprinzător de bine. Majoritatea au supraviețuit intacte exploziei. Cele care n‑au supraviețuit au fost în majoritate găurite de suflul de sfărâmături aruncate în forță sau au explodat când au căzut de pe rafturi. De
* Autoritățile se concentrează în particular pe bere, care se pare că nu ar fi tocmai ideală într‑un scenariu de intervenție după un atac nuclear, și începi să te întrebi dacă nu cumva tot programul ăsta de testare a fost organizat în pripă ca pretext acoperitor, când cineva a fost prins că‑și trecea băuturile pe decontul de la serviciu (n.a.). ** Ca exemplu de atenție straniu de excesivă la detalii, sticlele de pe pământ au fost așezate într‑o varietate de unghiuri atent măsurate față de nivelul zero – unele cu capacul sau fundul dirijat spre nivelul zero, altele înclinate la 45°, altele în poziție verticală. Poate că voiau să vadă în ce direcție trebuie să‑ți depozitezi sticlele, raportat la centrul orașului, pentru a le maximiza șansa de supraviețuire în cazul unui atac nuclear (n.a.).
Cum să organizezi o petrecere în piscină How To 31
