Curaj cat trebuie

Page 1




Titlul original al acestei cărți este: Brave Enough de Cheryl Strayed Copyright © 2015 by Cheryl Strayed

© Publica, 2016, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României STRAYED, CHERYL Curaj cât trebuie / Cheryl Strayed ; trad.: Anca Bărbulescu. – București : Publica, 2016 ISBN 978-606-722-220-3 I. Bărbulescu, Anca (trad.) 159.923.2

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTOR: Ruxandra Tudor CORECTOR: Elena Bițu DTP: Florin Teodoru


Pentru Carver și Bobbi, care spun cele mai tari lucruri



INTRODUCERE

Primul citat care mi‑a plăcut rămâne și acum unul dintre preferatele mele: Iubește mult, încrede‑te rar, nu‑ți pune samarul pe alt măgar*. Este un proverb american de origine necunos‑ cută, folosit adesea, pe care mi l‑a spus bunica din partea mamei când aveam 8 ani și care îmi atinge coarda sensibilă chiar și după toți anii care s‑au scurs de atunci. M‑am atașat de el în copilărie nu doar pentru că îmi spunea ce să fac, ci și pentru că mă ajuta să cred că eram în stare de lucrul respectiv. Când aveam 12 ani, am dat la pagina două sute și ceva din romanul lui Madeleine L’Engle, A Ring of Endless Light, peste *  În original, Love many, trust few, and always paddle your own canoe (n.r.).

7


o propoziție care m‑a fascinat atât de tare încât a trebuit să mă opresc din citit. „Poate că trebuie să cunoști întunericul ca să poți aprecia lumina”, mi‑am scris eu dezordonat, cu un marker semi‑ permanent, pe partea interioară a antebrațului, unde cuvintele au rămas aproape o săptămână (iar în minte mi‑au persistat aproape toată viața). De atunci am început să colecționez citate. De la comice la profunde, de la simple la com­ plexe, de la îndurerate la extatice, de la încuraja­ toare la severe, ori de câte ori am nevoie de o consolare sau de o îmbărbătare, de o perspectivă limpede sau de un șut sănătos în fund (ceea ce mi se întâmplă des), recurg la citate. Le‑am pus pe pereții fiecărei case în care m‑am stabilit. Le‑am scris în jurnale și le‑am păstrat în fișierele din computer. Le‑am mâzgălit pe dosul plicurilor sfâșiate și le‑am desenat pe întinderi de nisip. 8


Apar în toate cele trei cărți pe care le‑am scris până acum. Au făcut parte din nunțile și binecu‑ vântările – versiunea hippie/feministă a petre‑ cerilor de botez – la care am participat. Am citit la înmormântarea mamei cuvintele altora și am pus să i se cioplească pe piatra de mormânt cuvin‑ tele mele – Sunt mereu cu tine. Am oferit citate iubiților și prietenilor, ca dovezi de afecțiune, la bine și la rău. Unul dintre citatele mele – Nu mi‑e frică – m‑a susținut în călătoria de aproape 1 800 de kilometri pe care am făcut‑o pe jos, pe traseul Pacific Crest*, când aveam 26 de ani, iar unul din‑ tre citatele mamei – Pune‑te în calea frumuseții – m‑a motivat să fac acea călătorie. Câțiva ani mai târziu, când m‑am apucat serios de scris la prima mea carte, m‑am convins să merg mai depar‑ te citind zilnic citate din Flannery O’Connor și *  Experiență povestită de autoare în cartea sa Wild: From Lost to Found on the Pacific Crest Trail, după care s‑a făcut și filmul Sălbăticie lansat în 2014 (n.t.).

9


Eudora Welty, pe care le scriam pe tăblița de lângă biroul meu. În travaliul de peste 40 de ore pe care l‑am avut la nașterea primului copil, sfa‑ tul lui Ram Dass, fii aici acum, mi‑a fost ca o plută salvatoare și tot el m‑a ajutat, dar în alt sens, în timp ce mi‑am privit cei doi copii cum cresc cu o viteză parcă fulgerătoare.

Consider citatele niște mini‑manuale de instruc­ țiuni pentru suflet. Tocmai faptul că le apreciez utilitatea m‑a făcut să scriu cartea de față. Nu fiindcă am încredere în propria înțelepciune, ci fiindcă am încredere în puterea cuvintelor de a ne ajuta să ne resetăm intențiile, să ne limpezim gândurile și să creăm o narațiune alternativă la vocea îndoielii care ne murmură în minte mul‑ tora dintre noi –, cea care spune: Nu poți, n‑o să faci asta, n‑ar fi trebuit să faci asta. Citatele, în esență, strigă aproape întotdeauna: Ba da! 10


Cartea de față își propune să fie o carte „ba da”. Când am ales citatele din paginile acesteia – adu‑ nate din cărțile și eseurile pe care le‑am scris și din interviurile și discursurile pe care le‑am susținut –, mi‑am amintit că prima dată când le‑am scris sau când le‑am spus, n‑au fost „vorbe înțelepte” pe care voiam să le dăruiesc altora. De fapt nici nu‑mi închipuiam că aveau să fie consi‑ derate înțelepte. Majoritatea citatelor incluse aici mi se par mai degrabă niște conversații pe care le aveam cu mine însămi și pe care s‑a dove‑ dit că le aveau și alții cu ei înșiși. Pentru fiecare citat din această carte care vă imploră să acceptați și să iertați și să aveți curaj cât trebuie, să fiți buni și recunoscători și cinstiți, să fiți generoși și îndrăzneți, mă implor și pe mine să fac la fel. Cu alte cuvinte, nu încerc să fac pe șefa în fața voastră. Încerc să fiu o șefă mai bună pentru 11


mine însămi. Citatele acestea mă definesc, e adevărat, dar, în același timp, arată cine încerc să fiu – o persoană cu care mi se întâmplă destul de des să nu reușesc să mă identific. Dacă nu mă credeți, întrebați‑l pe soțul meu. Odată a fost atât de șocat de un lucru pe care i l‑am spus, încât l‑a scris imediat pe un petic de hârtie și l‑a pus pe ușa frigiderului, unde a rămas mai bine de un deceniu. Citatul? O să fiu supărată pe tine toată viața. Numai că eu sunt destul de sigură că l‑am spus cu LITERE MARI. Și cu semn de exclamare! Vă dați seama, așadar, că încă mai am mult de lucru la propria persoană. Am fost conștientă de acest lucru încă de la început – în ciuda mesaje‑ lor postate pe Twitter și pe bloguri, a tatuajelor, a păturilor, a cănilor de cafea și a felicitărilor, a posterelor și a pernelor brodate cu citatele mele, 12


care au început să apară în ultimii câțiva ani. De fiecare dată când îmi văd cuvintele preluate ast‑ fel mă simt măgulită, dar surprinsă. În plus, îmi amintesc că acele cuvinte nu‑mi mai aparțin doar mie și că atunci când ne iden‑ tificăm cu ceea ce a spus sau a scris altcineva, îi folosim vorbele ca mod de a ne articula propri‑ ile voci lăuntrice, nu doar ca formă de admirație pentru vocile lor. Când a spus: „Nu renunțați niciodată”, Winston Churchill a dorit să‑și încu‑ rajeze compatrioții să îndure greutățile aspre și nesiguranța îngrozitoare a celui de‑al Doilea Război Mondial, dar în cele mai bine de șapte dece‑ nii de când a rostit acele cuvintele, nenumărați oameni s‑au folosit de propoziția lui simplă, dar plină de forță, ca să răzbată în propriile lupte, mari și mici, umile și fără importanță (și, mă rog, în cazul meu, în cele legate de e ­ xcursiile pe jos). La evenimentele în cadrul cărora dau autografe, 13


a devenit o obișnuință să fiu rugată să scriu pe exemplarele din cartea mea, Tiny Beautiful Things, diferite variațiuni pe tema unui citat care îmi aparține: „Scrie ca și cum ai fi dat naibii”. Așa că scriu: Proiectează ca și cum ai fi dat naibii. Ai grijă de copii ca și cum ai fi dat naibii. Predă ca și cum ai fi dat naibii. Tratează pacienții ca și cum ai fi dat naibii. Și, preferatul meu: Fă tot ceea ce faci ca și cum ai fi dat naibii. Bineînțeles că asta este exact ce am vrut să spun de la bun început. Cele mai bune citate nu se referă la un adevăr anume, ci mai degrabă la adevăruri universale – dincolo de limitele de timp, cultură, sex, generație și situație – care au ecou în inimile și în mințile noastre. Ne îndrumă, ne motivează, ne dau încredere, ne provoacă și ne alină de‑a lun‑ gul vieții. Reformulează ce am înțeles și ne 14


amintesc cât mai avem încă de învățat. Cu doar câteva cuvinte, ne ridică pentru o clipă din hara‑ babura umană aiurită și contradictorie. În primul rând, ne spun că nu suntem singuri. Existența lor e dovada că și alții s‑au întrebat, s‑au luptat și au ajuns să cunoască aceleași adevăruri despre care și noi ne punem întrebări și cu care ne luptăm. Sper ca această carte să facă asta pentru voi. Citiți‑o ca și cum ați fi dați naibii.

15



Curaj cât trebuie



Să ai curaj cât trebuie ca să‑ți frângi singur inima.

19


Nu ajungem pe vârful muntelui direct de pe vârful muntelui. Pornim de la bază și începem să urcăm. Se lasă cu sânge.

20


Nu

trebuie să‑ți găsești un loc de

muncă care să‑i liniștească pe ceilalți în privința a ceea ce consideră ei că ar fi suc‑ cesul tău. Nu trebuie să explici ce ai de gând să faci cu viața ta. Nu trebuie să‑ți justifici educația primită demonstrându‑i avantajele financiare. Nu trebuie să‑ți menții impeca‑ bil istoricul de credit. Oricine se așteaptă să faci așa ceva nu înțelege nici istoria, nici eco‑ nomia, nici știința, nici artele. Trebuie să‑ți plătești singur factura la curent. Trebuie să fii bun. Trebuie să dai tot din tine. Trebuie să găsești oameni care te iubesc cu adevă‑ rat și să‑i iubești și tu la fel de adevărat.

Dar asta e tot.

21


Nu renunța la toată bucuria ta pentru o impresie pe care o aveai despre tine și care nu mai este adevărată.

22


Sfatul meu pentru mine, cea din adolescență?

Știi cine ești, așa că fii persoana aceea acum. Nu e nicio problemă să fii deșteaptă și ambițioasă, și curioasă, și nu tocmai cea mai cool. Nu‑ți irosi atâția ani în încercarea de a‑i face pe băieți să te dorească și pe fete să te placă. Nu te înfometa ca să slăbești. Nu fi o majoretă drăguță. Nu‑ți pierde virginitatea cu căpitanul echipei de fotbal. Nu‑ți pierde nimic cu el.

Fii căpitanul. Tu ești căpitanul. Ia mingea și fugi.

23


Cauți explicația, portița de scăpare, întorsătura fericită de situație din povestea întunecată, care schimbă cursul istoriei tale. Dar nimic nu se va schimba – nici pentru mine, nici pentru tine, nici pentru vreunul dintre oamenii cu care s‑a purtat cineva greșit, adică pentru nimeni. Fă o expe­ riență transformatoare din faptul că accepți uni‑ versalitatea suferinței. Pentru asta trebuie doar să privești drept în față lucrurile care te dor, apoi să mergi înainte. Nu e nevoie să mergi nici repe‑ de, nici departe. Poți să te miști doar câțiva cen‑ timetri. Poți să‑ți marchezi înaintarea pas cu pas.

24


N‑o să‑ți trăiască nimeni viața în locul tău.

Trebuie să ți‑o trăiești singur, fie că ești sărac sau bogat, că stai prost cu banii sau că te lăfăi în ei, că ai parte de un noroc ridicol sau de o nedreptate teribilă. Și trebuie să faci asta indiferent de ce este adevărat. Indiferent de ce este greu. Indiferent de lucrurile nedrepte, triste și nasoale care au căzut pe capul tău. Dacă îți plângi de milă, ajungi într‑o fundătură. Alege să ieși din ea. Numai tu poți hotărî să rămâi parcat acolo sau să întorci și să ieși din ea.

25


Ș

tii ce se întâmplă când îți dai seama că vei reuși nu în ciuda pierderi‑ lor și a suferințelor, ci mulțumită lor, că nu ai fi ales lucrurile care ți s‑au întâmplat în viață, dar că ești recunoscător pentru ele, că vei ține pen‑ tru totdeauna în mâini vasele goale, dar că ai capacitatea de a le umple? Te vindeci.

26


Opt din cele zece lucruri de care ți‑ai dat seama în legătură cu propria persoană la vârsta de 20 de ani se vor dovedi false cu timpul. Celelalte două se vor dovedi atât de adevărate încât, după alți 20 de ani, o să te uiți în urmă și o să urli.

27


Mi‑am cântărit opțiunile. Nu a existat decât una, am știut asta. Niciodată nu a existat decât una. Să merg mai departe.

28


Nu poți să ajungi la bâlci decât dacă te sui pe ponei.

29