Cautatorii de tipare

Page 1




Titlul și subtitlul originale: THE PATTERN SEEKERS: How Autism Drives Human Invention Autor: Simon Baron-Cohen Copyright © 2020 by Simon Baron-Cohen Copyright © Publica, 2021 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României BARON-COHEN, SIMON Căutătorii de tipare : cum impulsionează autismul invenţiile umane / Simon Baron-Cohen ; trad. din engleză de Monica Lungu. - București : Publica, 2021 ISBN 978-606-722-458-0 I. Lungu, Monica (trad.) 616.89 001.894

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTOR: Luana Crăciun CORECTORI: Rodica Crețu, Cătălina Călinescu DTP: Dragoș Tudor


În memoria lui Bridget Lindley (1959 – 2016) care și-a dăruit dragostea familiei noastre



Dedicată persoanelor cu autism



Uneori oamenii despre care nimeni nu își imagina nimic sunt cei care fac lucruri pe care nimeni nu și le putea imagina. Alan Turing Jocul imitației



Cuprins

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Căutători de tipare înnăscuți �������������������������������������� Mecanismul de Sistematizare ������������������������������������� Cinci tipuri de creier ���������������������������������������������������� Mintea unui inventator ����������������������������������������������� O revoluție în creier ��������������������������������������������������� Oarbe față de sistem: De ce maimuțele nu se dau în scrânciob �������������������������������������������������������������������� 7. Bătălia giganților �������������������������������������������������������� 8. Sex în The Valley �������������������������������������������������������� 9. Grija pentru inventatorii viitorului ���������������������������� Anexa 1 ������������������������������������������������������������������������������� Anexa 2 ������������������������������������������������������������������������������ Mulțumiri ���������������������������������������������������������������������������� Note ������������������������������������������������������������������������������������� Note referitoare la imagini �������������������������������������������������

13 29 67 95 119 151 167 181 191 208 215 219 223 301



1

Căutători de tipare înnăscuți

Al nu a vorbit până la vârsta de patru ani� Chiar și când a început să o facă, era clar că folosea limbajul într-un mod diferit față de ceilalți copii� Încă de la început, mintea lui era construită diferit – era mai puțin interesat de oameni și mai interesat de descoperirea tiparelor, căutând o explicație pentru tot ce vedea� Întreba la nesfârșit „de ce?”, pentru a înțelege cum funcționează lucrurile� Pentru interlocutori era epuizant� Curiozitatea lui de neoprit era pe de o parte îmbucurătoare, însă nevoia lui de explicații complete era adesea prea mult pentru ceilalți� Era, în mod evident, un copil diferit de ceilalți�

Avea și alte trăsături mai neobișnuite. De exemplu, fredona cântecul lui Thomas Gray „Elegy Written in a Country Churchyard” neîncetat (un obicei care l-a însoțit toată viața). La școală, profesorii erau exasperați de întrebările lui insistente. Unul dintre ei, în culmea frustrării, a descris creierul lui Al ca fiind „încâlcit” și confuz. Dar mintea lui Al era departe de a fi confuză. Dimpotrivă, nesfârșitele lui întrebări erau solicitări pentru o mai mare claritate, deoarece explicațiile celorlalți despre cum funcționează lucrurile i se păreau prea vagi. El voia să-și construiască despre lume o imagine ordonată și bazată pe dovezi. Din perspectiva sa, felul de a gândi al celorlalți era imprecis și neglijent. Dar mama sa era îngrijorată. Putea vedea că fiul ei era adesea admonestat la școală și redus la tăcere de către profesori, și era îngrijorată că toate acestea îi vor afecta încrederea în

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

13


sine. Era nevoie să acționeze ferm. Așa că, atunci când avea unsprezece ani, l-a retras pe Al complet de la școală și a făcut cu el școală acasă. Nu a fost o decizie pe care a luat-o cu ușurință. Dar, dat fiind apetitul lui insațiabil pentru cunoaștere și viziunea atât de negativă a școlii despre el, părea cel mai bun lucru. Copilul ei avea dreptul să învețe într-un mod care se potrivea mai bine pentru mintea lui diferită. *** Mama lui Al a urmărit cu uimire cum fiul său, liber de constrângerile unei școli convenționale, devora cărțile acasă și la biblioteca locală. După ce citea o relatare despre felul în care funcționează ceva, indiferent dacă era vorba de chimie sau fizică, se grăbea spre subsolul casei pentru a-și realiza experimentele și a demonstra că explicația era adevărată. Liber de școală, își putea urmări în sfârșit pasiunea sa de căutare a tiparelor în lume, fără ca un profesor să îi spună să stea nemișcat, să nu mai pună întrebări și să facă ce i se spune. Școala acasă a fost darul eliberării făcut de mamă fiului său. Fără să se mai simtă prizonierul învățării în grup, Al putea să aleagă ce, când și cum să studieze, prin învățare individuală. Acest lucru se potrivea mult mai bine minții lui, pentru că niciodată nu s-a mulțumit să-i explice cineva cum funcționează lucrurile, întotdeauna a vrut dovezi pe care să le poată verifica. Trebuia să pună la îndoială totul și să verifice el însuși. Era o minte care nu urma mulțimea. În schimb, voia să înțeleagă lucrurile de la primele principii, să verifice că ceea ce știa era adevărat. Mama lui Al putea vedea limpede că stilul de învățare al fiului său era diferit. Unii îl descriau ca pedant, obsesiv, rigid, precis și epuizant. De exemplu, când venea vorba de cititul cărților din bibliotecă, Al începea cu ultima carte de pe raftul

14

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


de jos și apoi le parcurgea sistematic pe toate, în ordinea în care se aflau pe rafturi, fără să sară din carte în carte, la întâmplare. Urma o regulă strictă: câte o carte odată, într-o secvență clară, liniară, pentru a fi sigur că nu ratează nicio informație. Chiar dacă cel mai mult îl interesau cărțile științifice și tehnice, nu se abătea niciodată de la regulă. Și iubea regulile, pentru că ele însele erau tipare. Până la vârsta de doisprezece ani, Al citise Principia lui Newton, învățase singur fizică, pusese la îndoială teoriile despre electricitate și își desfășurase propriile experimente acasă pentru a vedea dacă sunt corecte, iar până la vârsta de cincisprezece ani Al devenise fascinat de codul Morse, supremul limbaj al tiparelor. Și odată ce era interesat de ceva, trebuia să devină expert. Nu putea pricepe cum cei mai mulți oameni abordau mai multe subiecte la nivel superficial, fiindcă pentru el un subiect trebuia să fie înțeles în întregime. Era totul-saunimic. Îi plăcea cum, folosind codul Morse, același mesaj putea fi transformat în multe moduri în tipare, folosind sunete, lumini sau simboluri scrise. Îi plăcea cum fiecare literă era o secvență unică de linii sau puncte, cum un punct era o unitate de timp și o linie era echivalentul a trei puncte ca durată. Îi plăcea cum o literă era asemenea unei note muzicale, unele o bătaie, altele două sau patru. Prindea tiparele intuitiv – era un căutător de tipare înnăscut. Când Al avea șaisprezece ani a plecat de acasă. A călătorit prin țară și a descoperit că priceperea sa în codul Morse putea să-i aducă bani, lucrând ca operator de telegraf. Dar noaptea își urmărea pasiunile lui mai profunde, stând treaz până la ore târzii și continuându-și experimentele „la lumina lunii” pe orice mașinărie pe care putea pune mâna. Ca și atunci când era copil, îi plăcea să demonteze lucrurile pentru a vedea cum erau asamblate și cum erau conectate componentele. Iar după ce făcea asta era la fel de încântat să le refacă la loc.

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

15


La vârsta de doar șaisprezece ani, Al a produs prima sa invenție, un aparat ce putea transmite codul Morse între stații de telegraf fără personal, pentru ca toată lumea să poată decoda mesajul când avea răgazul necesar. Și, după cum vom vedea, va inventa pe parcursul întregii sale vieți. *** La doi ani, Jonah era un alt copil care, la fel ca Al, nu vorbea. Dar spre deosebire de mama lui Al, care și-a păstrat calmul, mama lui Jonah a intrat în panică. Era înnebunită că toți ceilalți copii turuiau, așa că și-a dus fiul la o clinică de pediatrie pentru a fi evaluat.1 A urmărit îngrijorată diferitele teste pe care le făcea pediatra. Aceasta a văzut că mama lui Jonah era foarte speriată și s-a gândit că ar putea să o ajute arătându-i niște grafice care înfățișau dezvoltarea diferită a limbajului2 la copii: „Vedeți cum copiii sunt diferiți în ceea ce privește rata de dezvoltare a limbajului? Pur și simplu sunt diferiți� Iar calea pe care o apucă depinde într-o oarecare măsură de genele lor�” 3

Încă foarte tulburată, mama lui Jonah a încercat să se concentreze pe grafic, dar efectiv nu-l putea înțelege. I-a explicat medicului că toate liniile alea mai mult o derutau. Încerca să-și stăpânească lacrimile. Doctorița și-a pus mâna pe brațul ei pentru a o liniști, în timp ce continua să-i explice: „Vedeți linia neagră continuă? Aceștia sunt copiii medii� Cei de deasupra sunt cei cu o dezvoltare precoce a limbajului, care sunt supersociabili, cei vorbăreți� Cei de pe linia de jos sunt cei care vorbesc mai târziu, care se orientează mai bine în spațiu, sunt mai muzicali, mai înclinați către matematică – lor le plac tiparele�”

16

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


Dimensiunea vocabularului productiv (cuvinte)

Percentila , , , , ,

Vârsta (luni) Figura 1.1. Diferitele stiluri de dezvoltare a limbajului la copii

Doctorița s-a întors către ea și a așteptat, de parcă evalua cât de mult să îi spună, și a zis: „Jonah este unul dintre acești copii� Ei nu sunt interesați de discuții, dar sunt fascinați de felul în care funcționează lucrurile� Acești copii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi decât cei de pe celelalte linii din grafic� Ei sunt doar diferiți�”

Medicul a făcut din nou o pauză și, văzând că mama lui Jonah se mai liniștește, a spus: „Îmi plac acești copii pentru că demonstrează originalitate� Poate vorbesc mai târziu, dar când încep, spun lucruri mult mai interesante! Unii ajung muzicieni talentați sau jucători de șah, unii sunt dotați

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

17


pentru matematică, grădinărit, gătit, construirea de biciclete, tâmplărie sau fotografie� Sunt perfecționiști, cărora le plac detaliile� Depistează lucruri care celorlalți copii le scapă�”

Mama lui Jonah se apleca acum înainte, atentă la grafic, iar lacrimile îi dispăruseră. Atunci doctorița a scos un pix și a trasat un X. „Mulți dintre copiii care vin aici pentru consult sunt la fel ca Jonah, acolo unde este X-ul pe grafic, și i-am văzut crescând� Unii ajung ingineri sau artiști originali, oameni de afaceri cu o perspectivă nouă sau oameni de știință ce observă tipare în informații și fac descoperiri�”4

S-a întors către mama lui Jonah: „Și știți ce? Eu am fost unul dintre acești copii� Se pare că nu am vorbit până la trei ani și am ajuns unul dintre acei copii care realmente iubesc știința�”

Doctorița a zâmbit un moment și a privit-o în ochi pe mama lui Jonah: „Fiți mândră de Jonah� Este doar pe un alt drum� Credeți-mă, va vorbi când va fi pregătit� Iar dacă alți părinți vă întreabă de ce nu vorbește încă, spuneți-le că «e diferit, dar nu mai puțin bine»�”

*** Înainte de a împlini trei ani, Jonah a început, în cele din urmă, să vorbească. Dar modul în care folosea limbajul era neobișnuit. Când vorbea, nu își ridica privirea către oameni pentru a li se adresa. Nici nu își folosea degetul arătător pentru a indica

18

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


lucrurile și a-și împărtăși interesul. În schimb, arăta înspre lucruri pentru a le numi, chiar și când era singur. Mama lui și-a dat seama că, spre deosebire de alți copii, nu arăta spre lucruri pentru a comunica ceva despre ele. El, mai degrabă, le indica cu scopul de a le clasifica pentru el însuși. În timp ce arăta către un obiect îl numea – clasificând la nesfârșit. Dar ea era liniștită fiindcă, în sfârșit, vorbea! A observat însă și o altă diferență în modul în care Jonah folosea cuvintele: nu denumea obiectele în termeni generali, cum ar fi „mașină” sau „ciupercă”. Le numea foarte precis, referindu-se, de exemplu, la marca, modelul și anul de producție al unei mașini („Este un Renault Laguna 2.0S negru, din 2006”) sau specia particulară din care făcea parte o ciupercă („Este o cipercă Boletus edulis”, [mânătarcă – n.r.]). Cu toate acestea, mama lui Jonah era foarte mândră de modul în care vorbea el, deoarece felul în care folosea Jonah limbajul dezvăluia mintea lui foarte exactă și atenția ascuțită la detalii, asemănătoare cu a ei – și ea putea observa în casă dacă un lucru cât de mic fusese mutat și se simțea obligată de fiecare dată să îl pună la locul lui.5 Și-a dat seama că limbajul lui Jonah reflecta puternica lui tendință de a categorisi, foarte asemănătoare cu fascinația soțului ei, care putea petrece ore întregi studiind albume foto cu diferite specii de păsări sau modele de mașini. Știa că genele moștenite de la unul sau altul dintre părinți puteau hotărî culoarea ochilor copilului, dar puteau ele oare să determine și mintea să fie atrasă de precizie și clasificare? A reținut cuvintele medicului: Jonah nu era mai bun sau mai slab ca alți copii, era doar diferit. Putea vedea că alți copii de trei ani nu făceau ce făcea el. De exemplu, Jonah stătea captivat în fața televizorului urmărind prognoza meteo pentru a vedea ce s-a schimbat în privința graficelor și a cifrelor de la

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

19


cea anterioară. Tot la trei ani, când a fost internat câteva zile în spital, mama sa a observat că citea numele diferitelor medicamente aflate pe cărucior când asistenta ajungea lângă patul lui. Când i-a pomenit despre asta pediatrei, aceasta i-a spus că este vorba de „hiperlexie”, opusul dislexiei. Jonah învățase să citească singur, chiar înainte de a ajunge la școală. Cum s-a întâmplat asta? Toate prietenele ei trebuiau să stea ore întregi alături de copii, încercând din greu să îi învețe să citească, pe când Jonah învățase să o facă în același fel în care ajunge o rățușcă să înoate. Una dintre prietenele ei a constatat că, ori de câte ori venea pe la ei, Jonah era obsedat de „experimente”. De exemplu, putea petrece ore întregi apăsând pe un singur întrerupător din casă – cel de la capătul de sus al scării – în poziția „aprins”, lăsându-le pe toate celelalte în poziția „stins”, ca și cum voia să-și confirme că întrerupătorul de sus controla lumina de jos, din hol. Făcea același lucru din nou și din nou, ca și când repeta experimentul, încântat când lumina se aprindea, fluturând din mâini și chiuind strident. Când prietena ei s-a încruntat, pregătindu-se să întrebe „Ce e în neregulă cu el?”, mama lui Jonah a sărit în apărarea fiului său, spunându-i pe un ton categoric „Jonah este doar diferit”. La vârsta de patru ani, interesul lui Jonah se mutase către marea sa colecție de mașini de jucărie. Învârtea câte o roată de la o mașină, iarăși și iarăși, părând foarte încântat de confirmarea faptului că se învârte exact la fel de fiecare dată. Își aranja mașinuțele pe categorii, aliniindu-le într-o ordine foarte strictă în funcție de culoare și mărime, și avea un acces de furie dacă cineva le rearanja chiar și foarte puțin diferit. Cealaltă activitate preferată a lui Jonah era să stea în fața mașinii de spălat, ascultând cu atenție când aceasta scotea exact acel clic sau vrrrr pe care se aștepta să îl audă în decursul

20

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


ciclului de spălare. Iar când ajungea la momentul anticipat din acea secvență, dădea bucuros din mâini. Mama lui a ignorat aceste comportamente ciudate, considerându-le inofensive, și care, în plus, păreau să îl facă fericit. Dar la școală profesorii începuseră să se îngrijoreze din cauză că Jonah nu lua parte la activități. În timpul lecturii în grup, când toți copiii stăteau împreună pe covor, Jonah stătea cu ochii strâns închiși și cu degetele în urechi. Nu-i plăcea să stea cu restul copiilor și nu voia să îi privească în față. Ceilalți copii au început să îi spună „degete-n urechi” și scandau asta când intra el în clasă, ceea ce îl supăra. Fugea afară când auzea asta, obligând-o pe Julia, învățătoarea lui, să încerce să îl convingă să revină. Julia, care își făcea griji pentru Jonah, i-a vorbit cu blândețe, întrebându-l cum se simte. El i-a spus că se simțea speriat când ceilalți copii se mișcau, pentru că erau „imprevizibili”. A fost foarte uimită să audă un asemenea cuvânt matur de la un copil de doar cinci ani. În curte, Julia a observat că Jonah încerca tot timpul să stea singur. În ciuda eforturilor școlii, chiar și ale ei, uneori era agresat. A fost șocată să afle că o dată niște copii l-au luat pe sus, l-au aruncat într-o pubelă și au aruncat gunoi peste el, râzând în timp ce el țipa, iar apoi au închis capacul. El a stat acolo, prea îngrozit să se miște sau să facă vreun zgomot în caz că agresorii mai erau prin preajmă, așteptându-l să iasă. A rămas ore în șir în pubelă, până când, din fericire, a fost găsit de îngrijitor la finalul zilei. De obicei Jonah prefera să stea singur la marginea curții, adunând frunze și clasificându-le în categorii precise. Julia, care se hotărâse deja să-l ia sub aripa ei, l-a întrebat la un moment dat ce face. La început, nu i-a răspuns. Când l-a întrebat din nou, i-a spus cu o voce monotonă și fără să o privească:

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

21


„Ieri am sortat toate frunzele în cinci grămezi diferite: acestea au codiță, acestea sunt nesegmentate, acestea au o margine netedă, acestea au o formă eliptică, iar acestea au o nervură principală cu mai multe nervuri care pornesc din ea� Dar astăzi mi-am dat seama că mai există un al șaselea fel în care frunzele pot să difere: acestea sunt frunze care sunt așezate simetric de-a lungul tulpinii�”6

Julia a fost uimită. Nu mai întâlnise niciodată un copil care era atât de logic, de diferit, de retras. L-a întrebat de ce vrea să găsească toate modurile în care poate sorta frunzele și el i-a răspuns simplu: „Ca să știu toate tiparele�”

Julia a simțit că se află în prezența unui copil-savant, care n-avea nevoie de încurajări pentru a-și desfășura observațiile, ci era motivat de o curiozitate pură de a înțelege lumea. Când mama lui Jonah a venit la școală pentru a-și lua copilul, Julia i-a spus că ar trebui să fie mândră de mintea remarcabilă a fiului său. Dar mama lui Jonah era din ce în ce mai îngrijorată de comportamentul lui. Alți părinți începuseră să spună că Jonah era „obsesiv” sau „ciudat”. Era singurul copil din clasă care nu era invitat la petrecerile celorlalți copii. Începuse să se teamă de momentul în care îl lua acasă în fiecare zi de la școală, la gândul că vreun profesor sau vreun părinte va veni s-o informeze despre încă un incident. O dată, Jonah a reacționat când un alt copil i-a spus „degete-n urechi”, împingându-l cu atâta putere încât acesta a căzut și s-a lovit la cap. Cu o altă ocazie, a venit să-l ia pe Jonah și a fost chemată în biroul directorului. Se pare că Jonah a luat o foarfecă, a mers la o fată care stătea la aceeași masă și i-a tăiat bretonul, pentru că îl deranja că nu era tuns

22

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


drept. Fata era incapabilă să vorbească din cauza șocului, iar părinții ei erau furioși. Mama lui Jonah își dorea să aibă un copil care să se joace frumos cu alți copii și care să nu vină acasă cu colecții stranii prin buzunare, de melci, pietricele sau bucăți de hârtie mototolite pe care scrisese de mână liste de mașini – marca, modelul, numărul de înmatriculare, culoarea, anul și proprietarul – toate organizate sistematic într-un tabel. Și se mai îngrijora pentru Jonah din cauză că el avea încredere totală în ceilalți. Într-una dintre zile, un copil l-a întrebat în curte dacă poate să îi vadă portofelul, iar când Jonah a fost de acord și i l-a dat, copilul a fugit cu el. Mama lui era disperată gândindu-se cum va putea vreodată să îl învețe toate modurile în care cineva l-ar putea păcăli. Realmente nu putea să-i înțeleagă pe ceilalți copii. A spus că interacțiunile sociale sunt de neînțeles pentru el, spre deosebire de lumea obiectelor și a tiparelor, pe care le înțelegea intuitiv. Așa că Jonah prefera să fie solitar, învățând nu de la ceilalți, ci de la și pentru el. Părea că tuturor le scăpa cu desăvârșire de ce făcea Jonah ceea ce făcea, sortând și clasificând la nesfârșit. Psihiatrul pentru copii la care l-a dus mama sa a numit acest lucru „comportamente și interese restrictive și repetitive”, pe scurt RRBI, ca și cum numele îl explica cumva. Pentru mama lui Jonah, numele de RRBI* era jignitor: această etichetă medicală îi definea comportamentul drept simptom al unei boli. Și s-a gândit că nu are niciun sens, fiindcă era o explicație circulară: „Jonah colecta lucruri pentru că are RRBI”.7 A hotărât să nu se mai ducă la psihiatrul pentru copii și a mers la pediatra cea amabilă, care părea că îl înțelege mai bine pe Jonah. Aceasta a fost încântată să o vadă din nou și * Acronim pentru The Restricted, Repetitive Behaviors and Interests (n�r�)�

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

23


i-a spus că, dacă va observa cu atenție comportamentele repetitive ale lui Jonah, va vedea că el încerca să descopere legile după care funcționează lucrurile. Mama lui Jonah simțea că această doctoriță o ajuta să deschidă ochii, să vadă ce îl motiva pe fiul ei. Și apoi pediatra a șocat-o: „Mă enervează atât de tare când aud un psihiatru care numește comportamentul repetitiv al unui copil RRBI� Ar putea la fel de bine să spună că întreaga știință, inclusiv medicina, este RRBI� Chiar nu-și dau seama că toate descoperirile științifice și toate invențiile făcute vreodată au fost realizate prin repetiție?”

Doctorița a clătinat din cap. „Când Jonah își realizează experimentele cu întrerupătorul de lumină, este ca un mic om de știință, schimbând o singură caracteristică, în timp ce încearcă să păstreze constante toate celelalte variabile, pentru a face descoperiri� El încearcă să înțeleagă sistemul�”8

Mama lui Jonah asculta cu admirație acest medic care o ajuta să își vadă, în sfârșit, copilul ca fiind dotat. *** Când erau mici, Al și Jonah erau deosebit de asemănători. Ambii aveau dificultăți în a înțelege oamenii, dar mintea lor era deosebit de abilă în a analiza și a înțelege tiparele și sistemele studiind, experimentând și clasificând toate lucrurile întâlnite. Ambii copii, deși erau născuți în secole diferite (Al s-a născut în 1847, iar Jonah în 1998), puneau totul sub semnul întrebării: „De ce s-a întâmplat X? Ce se întâmplă dacă fac

24

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


asta? Este un X sau un Y? Care e dovada că A e cauza lui B, și nu un alt factor, C?” Ei analizau și experimentau tot timpul, folosindu-se de mintea lor critică. Atât Al, cât și Jonah priveau lumea într-un mod nou, neinfluențat de convențiile sociale, fără să se simtă obligați să respecte opiniile consacrate. Și amândoi doreau explicații complete, fără omisiuni. După cum a observat cu acuratețe pediatra, Jonah era asemenea unui mic om de știință, examinând fiecare presupunere și testând dovezile care o confirmau – cu diferența că Jonah, ca și Al, făcea asta fără niciun fel de educație formală. Acești doi copii păreau interesați doar de căutarea „adevărului”, care pentru ei era doar un nume pentru tiparele potrivite. Orice lucru care nu se încadra într-un tipar sau nu respecta o regulă ori o lege previzibilă era lipsit de importanță pentru ei. Amândoi erau căutători de tipare înnăscuți. În ciuda caracteristicilor foarte asemănătoare din copilărie, viețile lor au avut traiectorii foarte diferite. Ca adult, Al a devenit celebru. Este vorba de Thomas Alva Edison, faimos om de știință și inventator cu 1 093 de patente în SUA, creator a numeroase tehnologii remarcabile și inovatoare, cum ar fi becul cu incandescență. El a fost supranumit „Vrăjitorul din Menlo Park” de către cei care i-au respectat modul său diferit de a gândi.9 Jonah, în schimb, este acum un tânăr care continuă să caute tipare în lumea din jurul lui. Nu a devenit un inventator de renume mondial, dar în modul său tăcut demonstrează în continuare aceeași pornire spre înțelegere, experimentare și invenție. De exemplu, ca adult este fascinat de tiparele de pe suprafața oceanului. Conduce până la malul mării în fiecare weekend pentru a merge la pescuit și e cunoscut de toți pescarii din zonă. Încă de pe când era adolescent, a început să le

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

25


placă să li se alăture pe barcă pentru că, în timp ce privește îndelung suprafața apei, citește tipare în valurile oceanului. Aceste tipare îi spun unde este un banc de pești, cât este de mare, la ce adâncime se află și chiar din ce specie de pești este format. Adesea nu spune nimic și doar le arată cu degetul. Pescarii au învățat să aibă încredere în el și își aruncă plasele unde le indică. Încă sunt uimiți de ușurința cu care depistează Jonah tiparele pe care ei nu le percep. Și spun că predicțiile lui sunt întotdeauna corecte. Bucuria pe care o trăiește Jonah în aceste expediții este palpabilă, deoarece se poate adânci în detalii – nu există nicio presiune de a vedea imaginea de ansamblu – și aceste călătorii îi permit să socializeze fără să fie nevoit să întrețină conversații. Dar, chiar dacă Jonah are un talent la depistarea tiparelor, o atenție remarcabilă la detalii și o memorie extraordinară, are dificultăți în a-și face vreun prieten. Când i-am spus că pescarii sunt prietenii lui, m-a corectat sec. „Le place de mine pentru că le arăt unde sunt peștii, dar după expedițiile de pescuit ei merg la bar, iar eu merg singur acasă, unde încă locuiesc cu părinții�”

Jonah are autism. Dar probabil deja ați ghicit asta. După cum demonstrează cu claritate poveștile acestor doi copii, aceleași comportamente și interese pot fi privite foarte diferit. Văzute printr-o lentilă, „obsesiile” unui copil sunt simptome ale unei „boli” sau „tulburări”, fiind asociate cu o dizabilitate. Văzute printr-o altă lentilă, experimentele nesfârșite și observațiile detaliate ale unui copil pot fi produsul unei minți al cărei motor de căutare a tiparelor funcționează cu mult peste normal și care îl poate conduce către descoperiri, uneori aceștia devenind mari inventatori.

26

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


Capacitatea de a inventa este deosebit de importantă, deoarece oamenii au transformat lumea odată ce au devenit capabili să inventeze și continuă să o facă și azi. Și totuși această capacitate încă este slab înțeleasă. Încă nu există o teorie a modului în care inventăm sau o înțelegere a originilor acestei capacități de a transforma.10 Cunoașterea convențională pleacă de la ideea că invenția presupune să te joci sau să explorezi un obiect, să îl vezi într-o lumină nouă sau să ai o înțelegere spontană a acestuia, dar acestea sunt descrieri vagi care nu pot constitui o teorie. Dar, când privim mințile unor inventatori precum Edison sau ale unor persoane cu autism, cum e Jonah, putem întrevedea o legătură între acestea, legătură care ar trebui explorată. Întrezărirea acestei legături m-a făcut să-mi pun câteva întrebări fundamentale. Cum inventăm? Ce se petrece în mintea umană când inventăm? Sunt oamenii singura specie care poate inventa? În ce moment al evoluției au început strămoșii noștri să inventeze? Care este legătura stranie cu autismul? Și este valabilă această legătură pentru întregul spectru al autismului, inclusiv pentru cei care manifestă dizabilități de învățare sau au un limbaj foarte redus? Ca psiholog și cercetător în domeniul autismului, am studiat mintea umană timp de treizeci și cinci de ani. În această carte prezint o nouă teorie a invenției umane. Iat-o aici, descrisă pe scurt. În primul rând, doar oamenii au un tip aparte de motor în creier. Este cel care caută tiparele de tipul dacă-și-atunci, definiția minimă a unui sistem. Numesc acest motor din creier Mecanismul de Sistematizare. În al doilea rând, Mecanismul de Sistematizare s-a dezvoltat într-un moment de cotitură al evoluției umane, acum 70 000 – 100 000 de ani, când primii oameni au început să creeze unelte comple-

Căutători de tipare înnăscuți Căutătorii de tipare

27


xe într-un mod în care niciun alt animal nu reușise până atunci și nu o poate face nici în ziua de azi.11 În al treilea rând, Mecanismul de Sistematizare le-a permis doar oamenilor să devină stăpânii științifici și tehnologici ai planetei, eclipsând toate celelalte specii. În al patrulea rând, Mecanismul de Sistematizare este extrem de activ în mințile inventatorilor, ale celor din domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și a celor care muncesc pentru a perfecționa orice fel de sistem (cum ar fi muzicienii, artizanii, regizorii, fotografii, sportivii, oamenii de afaceri și avocații, printre alții). Toți aceștia au minți „super-sistematizatoare”, care simt nevoia să se concentreze pe precizie și detalii și pe care îi entuziasmează să-și dea seama cum funcționează un sistem, cum poate fi construit sau îmbunătățit. În al cincilea rând, Mecanismul de Sistematizare funcționează la o turație foarte mare în mințile autiste. În al șaselea rând, știința din zilele noastre ne arată că sistematizarea este parțial genetică, deci foarte probabil să fi fost determinată de selecția naturală. Și iată conexiunea extraordinară: persoanele cu autism, cei din domeniul STEM și supersistematizatorii au în comun aceste gene. Pe măsură ce privim înapoi pe linia evoluției, apoi în prezent și în viitor, descoperim un adevăr important: cei ale căror minți au un Mecanism de Sistematizare hiperactiv au deținut și dețin rolul central în povestea invențiilor.

28

Căutătorii de tipare Căutători de tipare înnăscuți


2

Mecanismul de Sistematizare

Când Mecanismul de Sistematizare a evoluat în creierul uman, acum 70 000 – 100 000 de mii de ani, mintea noastră a început să privească obiectele (sau evenimentele sau informațiile) ca fiind mai mult decât ce se vede, uitându-se la ele ca la niște sisteme, ceva dirijat de tipare de tipul dacă-și-atunci� Acest mecanism a fost rezultatul unei revoluții cognitive în creierul uman, care a făcut ca Homo sapiens să se diferențieze de toate celelalte animale și să cucerească Pământul� Și toate au plecat de la impulsul de a căuta tipare de tipul dacă-și-atunci�1

Aceste trei cuvinte sunt, fiecare în parte, speciale și importante, și trebuie să trecem prin înțelesul lor cu grijă. Te-aș ruga un singur lucru: când vezi aceste cuvinte, să nu presupui că știi deja ce înseamnă. Dacă, și, atunci par trei cuvinte foarte familiare, dar simplitatea lor aparentă ascunde profunzimea fiecăruia. Dar despre asta vom vorbi în curând. Mecanismul de Sistematizare presupune patru pași, pe care împreună îi numesc „sistematizare”.2 Pasul 1 îl reprezintă punerea unei întrebări. Când noi, oamenii, privim lumea alcătuită din obiecte și evenimente, începem prin a pune una din întrebările: „de ce” (De ce s-a stins lumânarea?), „cum” (Cum zboară păsările?), „ce” (Ce pot face cu această bucată de lemn?), „când” (Când e periculos să ieși pe mare?) sau „unde” (Unde e cel mai bine să plantez răsadul de roșii?).3 Nu există nicio dovadă că alte animale își pot pune întrebări, chiar fără cuvinte, așa cum putem noi.

Mecanismul de Sistematizare Căutătorii de tipare

29


Bineînțeles că e dificil să știm dacă își pot pune întrebări, dar nu e imposibil. Acest lucru se întâmplă pentru că un animal sau o persoană nu are nevoie de limbaj pentru a-și pune întrebări. De exemplu, e evident că un copil aflat în stadiul preverbal își pune întrebări când îl vedem făcând experimente sistematice cu o jucărie pentru a-și da seama cum funcționează. Și este evident că o persoană fără limbaj (după un atac vascular cerebral, de exemplu) își poate pune întrebări când o vedem demonstrând curiozitate. Într-adevăr, curiozitatea pare a fi un indicator important al sistematizării. Alte animale nu au aceeași pornire către experimentare și nici curiozitate, după cum vom discuta ulterior.4 Spre deosebire de animale, copiii mai mari de doi ani pun în mod constant întrebări, un semn că dețin un Mecanism de Sistematizare în creier.5 Iar copiii precum Jonah și Al se situează la extremă în ceea ce privește întrebările. Pasul doi îl reprezintă formularea răspunsului la întrebare plecând de la ipoteza existenței unui tipar de tipul dacă-și-atunci. Căutăm ce anume ar fi putut face ca un lucru (starea inițială) să se schimbe pentru a deveni diferit (rezultatul final). Căutăm în imediata apropiere, când cauza schimbării este vizibilă, sau speculăm o cauză ce ar trebui să fie acolo, dar poate că este invizibilă. Așadar, dacă vedem țeava unei puști (stare inițială) care scoate fum (rezultatul final) și singurul factor apropiat care s-a schimbat este trăgaciul, am putea formula ipoteza că apăsarea pe trăgaci a fost cauza schimbării. Dacă țeava puștii nu scoate fum și trăgaciul este apăsat, atunci țeava puștii va produce fum. Pasul trei îl reprezintă testarea tiparului dacă-și-atunci într-o buclă. Acest lucru se face prin experimente sau observații repetate, pentru a vedea dacă este întotdeauna adevărat. Când testăm tiparul, acest pas se repetă, permițându-ne

30

Căutătorii de tipare Mecanismul de Sistematizare


Millions discover their favorite reads on issuu every month.

Give your content the digital home it deserves. Get it to any device in seconds.