Miracolul micronutrientilor

Page 12

relaţii publice din apartamentul meu scump din New York. Îmbrăcată după ultima modă de către clienţii mei desig‑ neri vestimentari, îmi petreceam zilele scriind comunicate de presă, luând legătura cu editorii revistelor şi alergând între televiziuni şi platouri de filmare prin tot oraşul. Îmi petreceam serile la inaugurări de restaurante şi premiere de film care puteau genera contracte pentru cei pe care îi reprezentam. Dar totul s‑a prăbuşit când nu am mai putut ascunde ceea ce se întâmpla cu corpul meu. Ignorasem până atunci durerea din şolduri şi de mijloc de mai bine de un an. În ac‑ cesele intermitente de disconfort dădeam vina pe stilul meu de viaţă haotic şi pe lungile ore petrecute pe tocuri înalte. Oricum, în acea iarnă rece, a trebuit să privesc adevărul în faţă. Lucram de acasă de mai bine de o lună — incapabilă să îmi vizitez clienţii şi scuzându‑mă că nu pot participa la evenimente — deoarece durerea mă copleşea. Am fixat o întâlnire cu medicul meu — un eveniment pe care îl tot amânasem — şi în ziua respectivă, în cabinetul lui, am simţit că viaţa mea a luat sfârşit. Sincer vorbind, nu ştiu cine era mai surprins, doctorul meu sau eu. Amândoi repetam aceeaşi frază fără să ne vină să credem: — Cum se poate aşa ceva? Aşezată pe masa de consultaţie, fusesem diagnosticată cu osteoporoză avansată. Oasele mele erau la fel de deterio‑ rate ca ale unei femei de 80 de ani. Şi, ceea ce era şi mai rău, doctorul meu nu credea că se mai pot vindeca. Se prevedea că voi fi sortită unei vieţi pline de medicamente cu multiple efecte secundare care, în cel mai fericit caz, vor împiedica oasele să se deterioreze şi mai mult. Cum nu mai eram în stare să lucrez sau să am grijă de mine, am fost nevoită să vând compania pe care o creasem

12

Miracolul micronutrienţilor

miracolul micronutrientilor_18 martie2017_BT.indd 12

3/18/2017 10:48:54 PM


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.