Ozn, armata si serviciile secrete preview

EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici DESIGN:

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP:

Răzvan Nasea CORECTORI:

Roxana Samoilescu Lorina Chițan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GOOD, TIMOTHY OZN, armata şi serviciile secrete / Timothy Good ; trad.: Liviu Mateescu. Bucureşti : Lifestyle Publishing, 2011 Bibliogr.

ISBN 978-606-92804-9-2

Titlul original: NEED TO KNOW. UFOS, THE MILITARY AND INTELLIGENCE Autor: Timothy Good

I. Mateescu, Liviu (trad.)

Copyright © Lifestyle Publishing, 2011 pentru prezenta ediție

001.94 OZN

Copyright © 2007 by Timothy Good Prezenta ediție s-a publicat prin acord cu The Marsh Agency Ltd, UK

face parte din Grupul Editorial Trei C.P. 27‑0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-92804-9-2

Dedicată maiorului L. Gordon Cooper (1927–2004)

Cuprins

Mulțumiri ���������������������������������������������������������������������������� 9

Cuvânt‑înainte ��������������������������������������������������������������� 12 Introducere ���������������������������������������������������������������������� 15 Partea întâi. 1930‑1949 1. Zorii unei ere ����������������������������������������������������������� 29 2. Al doilea război mondial �������������������������������������� 35 3. Rachetele‑fantomă ������������������������������������������������ 58 4. Conflictul ������������������������������������������������������������������ 81 5. Roswell �������������������������������������������������������������������� 100 6. Starea de asediu ���������������������������������������������������� 140 7. Aztec ������������������������������������������������������������������������ 164 Partea a doua. 1950‑1959 8. Majic ������������������������������������������������������������������������� 175 9. Serviciul de informații al forțelor navale ������ 186 10. Comandamentul de vânătoare �������������������������� 201

11. Creștere bruscă ����������������������������������������������������� 217 12. Momentul de răscruce de la Washington ������� 234 13. Forţe ostile ������������������������������������������������������������� 249 14. Puteri speciale ������������������������������������������������������� 277 15. „OZN‑urile, o chestiune serioasă“ ������������������� 292 16. Evenimente la nivel global �������������������������������� 314 Partea a treia. 1960‑2006 17. Pană de curent ������������������������������������������������������ 329 18. O amenințare reală ����������������������������������������������� 355 19. Întâlniri pe mare ��������������������������������������������������� 374 20. Un fenomen global ����������������������������������������������� 396 21. Intruziuni în bazele aeriene americane ���������� 430 22. Exclus de la dezvăluire ��������������������������������������� 444 23. Intruziuni și incursiuni în URSS ����������������������� 466 24. Teatrul brazilian ��������������������������������������������������� 485 25. Cer deschis ������������������������������������������������������������� 499 26. Trafic pe contrasens �������������������������������������������� 526 27. Războiul stelelor ��������������������������������������������������� 548

Mulțumiri

Nu cred că ar fi posibil să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la realizarea cărţii de faţă, dar vreau să‑mi exprim recunoștința în special față de următoarele persoane și organizații: Jan Aldrich; Johan Andersson; Don Berliner și Robert J. Durant; Larry Bryant; Rhiannon Burruss; John Callahan; Grant Cameron; Franklin Carter; the Centrer of UFO Studies și publicația International UFO Reporter; CIA; Bill Chalker; ziarul China Daily; Forțele Aeriene ale Chinei; Ronald C. Claridge, DFC; David Clarke și Andy Roberts; DIA; Copyprint Bromley, în special Joanne, Karly, Mike, Simon și Victoria; Philip Corso Jr.; Glenn Dennis; Robert F. Dorr; Frederick C. Durant; Ethan Eisenberg; FBI; Flight Data Center; publicația Flying Saucer Review; Fortean Picture Library; Raymond E. Fowler; René Giraud; Jay Gourley; Jean Gabriel Greslé; dr. Richard Haines; Richard H. Hall; C. M. Hanna; Jan Harzan; David J. Hastings; Georgina Howell; Tim Iahn; Forțele Aeriene ale Indiei; compania Japan Airlines; Philip Jarret; Anthony L. Kimery; George Knapp; Andrzej Krzewski; ziarul Los Angeles Times; Ministerul Apărării din Marea Britanie; Jean‑Pierre Morin; Mutual UFO Network și publicația MUFON UFO Journal; Arhivele Naționale din Londra și Arhivele Naționale din Washington, DC; NSA; săptămânalul Newsweek; ziarul New York Times; Sid Patrick; dr. Hal Puthoff; Gian J. Quasar; Nick Redfern; Madeleine Rodeffer; Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii; Bradford Runyon Jr.; Mike Sacks; Robert Salas și James Klontz; John F. Schuessler; L. Schultz; Esen Șekerkarar; ziarul Time; Tim Shawcross; Margaret Sheppard; Arthur Stansel; Carlton Stowers și Dallas Observer; Clas Svahn; publicația UFO Magazine; Rebecca Ullrich; Forțele Aeriene ale SUA; Forțele terestre ale SUA; Forțele 9

Navale ale SUA; Dorothee Walter; ziarul Washington Post; Fred Whiting și The Fund for UFO Research; Steve Williams; John Timmerman; publicația UFOBC Quarterly; UPI Newspictures; Serviciul de Informații al SUA. Le sunt în mod deosebit îndatorat contraamiralului Joe Barth (în retragere din US Navy), fost ofițer comandant al navei USS Forrestal, pentru ajutorul oferit în cercetările mele privind operațiile portavioanelor; lui Dermot Butler și Carl Nally, pentru studiile lor de excelentă calitate privind tulburătoarele incidente aeriene din Marea Irlandei și din apropierea Dublinului, din anii 2004 și 2005; lui Ingrid Connell și Georginei Difford, redactorii mei de la Sidgwick & Jackson, pentru stoicismul lor față de multele probleme de care ne‑am lovit; lui Kate Eshelby, editoarea mea de la Sidgwick & Jackson; lui Lucius Farish, pentru că m‑a ajutat și m‑a încurajat de atâtea ori și pentru serviciul lui de știri despre OZN, numit USO Newsclipping Service; căpitanului Robert Filler (în retragere din US Air Force), pentru relatarea lui privind intercepția unui OZN în California, în 1961; lui Bill Gunston, decorat cu Order of the British Empire, nu numai pentru Cuvântul‑înainte, ci și pentru că m‑a ajutat imens, verificând manuscrisul; lui Michael David Hall și lui Wendy Connors, pentru cantitatea imensă de informație din monumentala lor lucrare Captain Edward J. Ruppelt: Summer of the Saucers – 1952; lui Terry Hansen, pentru că am folosit mult material din excelenta carte The Missing Times; lui Leslie Kean, pentru extrase din articolul ei privind cazul de prăbușire‑recuperare de la Kecksburg, Pennsylvania, din 1965, ca și pentru informațiile suplimentare ulterioare; lui Jon „Andy“ Kissner, căruia îi sunt recunoscător în mod deosebit pentru generozitatea cu care mi‑a oferit ample informații din A Peculiar Phenomenon, un manuscris deschizător de orizonturi, scris de el pentru detalierea șocantelor evenimente din 1947; dr. Lynne Kitei, pentru extrasele din cartea ei The Phoenix Lights; lui James M. Kopf (în retragere din Forțele Navale ale SUA), pentru depoziția lui privind 10

OZN, armata şi serviciile secrete

incidentul de la bordul navei USS John F. Kennedy din 1971; lui Don Ledger și lui Chris Styles, pentru extrasele din cartea lor Dark Object, precum și pentru informațiile suplimentare; dr. Roger Leir, pentru bunătatea absolută cu care mi‑a permis să reproduc un fragment considerabil din uluitoarea lui carte UFO Crash in Brazil; lui Nikolay Lebedev, pentru superbul lui studiu privind cazurile legate de armata rusă; agentului meu Andrew Lownie, ca de obicei; lui Clark C. McLelland, care mi‑a permis cu atâta generozitate să folosesc multe materiale legate de extraordinarele lui experiențe din vremea când a lucrat la NASA; comandorului Will Miller, din Rezerva Forțelor Navale ale SUA (în retragere), pentru depoziția lui în legătură cu incidentul OZN/USO observat la bordul navei USS Leary în Vietnam, precum și pentru ajutorul suplimentar; lui Roberto Pinotti și lui Alfredo Lissoni, pentru materiale din cartea lor Mussolini e gli UFO; lui Nick Pope, pentru multele sfaturi și pentru ajutorul acordat, ca și pentru citatele din cartea lui Open Skies, Closed Minds; lui Scott și Suzanne Ramsey, pentru multele lor materiale privind cazul aztec, New Mexico, din 1948; lui Chris Rolfe și UFO Monitors din East Kent, pentru cercetările efectuate în cazul incidentului de la Burmash, Kent, din 1997; dr. Irena Scott, pentru numeroasele extrase din remarcabila ei carte Ohio UFOs (and many others); lui Joan Woodward, pentru copioasele citate din articolul ei privind observația OZN din Washington, DC, din iulie 2002, precum și pentru informațiile furnizate ulterior. În plus, ca întotdeauna, recunoștința mea imensă tuturor celor care m‑au ajutat enorm, dar trebuie să rămână anonimi. În final, scuzele mele anticipate pentru orice omisiune din această secțiune de mulțumiri.

11

Cuvânt‑înainte Bill Gunston

Îl cunosc de mulți ani pe Timothy Good și sunt încântat că mi‑a cerut să contribui la ultima lui carte cu un Cuvânt‑îna‑ inte.

Evident, mai întâi am citit lucrarea. Cărțile lui anterioare pe acest subiect – cele mai multe devenite bestselleruri – îl pun serios pe gânduri pe cititor: „Bun, totul e destul de convingător, acest Good a adunat o cantitate formidabilă de dovezi – dar, pur și simplu, nu poate fi adevărat!“ Tocmai ideea că vehicule de pe altă planetă ne vizitează pare revoltătoare. Asemenea ființe ar trebui să provină dintr‑o civilizație mult mai avansată decât a noastră. Știm (sau cel puțin ni se pare) că nu pot veni din sistemul nostru solar, iar cele mai apropiate stele sunt la ani‑lumină depărtare.

Cum adică, au aterizat asemenea obiecte pe suprafața planetei noastre? Chiar mai incredibil, cine ar putea să creadă povești cu „omuleți verzi“ care ne vizitează și vorbesc o engleză perfectă?

Oricine ar fi, vizitatorii ne‑au studiat (pe noi și emisiunile noastre de radio) suficient de mult ca să ajungă să învețe limbile terestre, în special engleza. S‑ar putea ca ei să nu fi venit niciodată în vizită dacă acțiunile noastre nu i‑ar fi șocat.

Că i‑am șocat este evident, deoarece vizitele lor s‑au înmulțit spectaculos după ce am început să ne jucăm de‑a armele nucleare și au apărut în apropierea locului în care a fost detonată prima bombă atomică. În această nouă carte, Good profită de apariția unei cantități uriașe de noi documente și relatări orale. Dar nu e nevoie să te bazezi pe acestea. Să studiem chestiunea din altă 12

OZN, armata şi serviciile secrete

direcție și să presupunem că, din cine știe ce motiv, întreaga idee a farfuriilor zburătoare și a vizitatorilor extratereștri a fost dintotdeauna o imensă farsă. Dacă lucrurile chiar așa stau, ne confruntăm cu dificultăți formidabile.

• În sute de cazuri, cineva (cine?) s‑a străduit să determine mii de oameni să spună că au văzut și au auzit ei înșiși un fenomen extraordinar, căzând cu toții de acord asupra detaliilor.

• Nenumărate persoane (în cea mai mare parte foarte inteligente și foarte școlite), aflate în diverse posturi în forțele armate și în guvern, au fost obligate să depună serioase eforturi pentru a curăța ipoteticele locuri ale aterizărilor și a transporta obiecte inexistente la laboratoare secrete spre examinare ulterioară și depozitare.

• Un număr chiar mai mare de martori presupuși de încredere, de pildă piloți de vânătoare, echipaje de nave de război, căpitani de avioane de linie, ar trebui să cadă de acord și să inventeze povești aproape incredibile despre întâlniri cu extratereștrii, apoi să se arate profund șocați de aceste întâmplări.

• Nu în ultimul rând, agenția responsabilă de perpetuarea acestei fraude ar trebui să convingă mii de oameni din țări din lumea întreagă să meargă mai departe cu această farsă, să se prefacă a fi martori ai unor evenimente inexistente și să facă asta într‑un mod care să excludă neînțelegerile și contrazicerile.

Evident, de la bun început, fenomenul OZN a avut parte de o mulțime de denigratori. Multor angajați ai guvernelor li s‑a spus să furnizeze, pur și simplu, o explicație care să mușamalizeze povestea, chiar dacă explicația oficială a fenomenului era, clar, absurdă. Alți pretinși experți și‑au asumat sarcina de a demasca ceea ce li se părea a fi relatări absolut incredibile.

Cartea de față îi va tulbura pe toți aceștia.

13

* * * Bill Gunston, Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic și membru al Societății Regale de Aeronautică, este unul dintre cei mai importanți istorici ai aviației mondiale, având la activ aproape 400 de cărți – fără să punem la socoteală lucrările la care este doar coautor sau contribuțiile lui în colectivele de lucru.

Născut la Londra în 1927, a învățat la Pinner County School, în timpul liber fiind sergent de zbor la escadrila Corpului de Instruire Aeriană. Timp de câteva luni, a fost bibliotecar la London Philarmonic Orchestra.

A intrat în Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii (în engleză, RAF) și a fost trimis la studii la University College, Durham (1945–1946), după care a fost pilot timp de trei ani, zburând pe mai multe tipuri de avioane, ultimul fiind un reactor de luptă de tipul Vampire. După ce a părăsit RAF, s‑a alăturat redacției revistei Flight, ajungând în 1955 redactor tehnic. A scris câteva mii de articole în reviste. Din 1965, face parte din echipa care produce Jane’s All the World Aircraft, fiind și redactor la Jane’s Aero‑En‑ gines.

Bill Gunston s‑a căsătorit cu secretara revistei Flight, Margaret Anne, care este pilot de planoare. Au două fiice, ambele înotătoare de performanță de renume mondial.

14

OZN, armata şi serviciile secrete

Introducere

Dovezile existenței ca atare a obiectelor zburătoare neidentificate (OZN) sunt de netăgăduit. Au fost raportate milioane de observații în lumea întreagă. Faptul că 90 până la 95 la sută dintre acestea se pot explica în termeni convenționali este de asemenea indiscutabil. Dar, chiar și așa, rămân zeci de mii de cazuri neexplicate, printre care multe mii raportate de piloți militari și civili, ofițeri din Forțele Terestre sau Forțele Navale, astronauți și astronomi, ale căror mărturii sunt susținute adesea de radare și sonare și, în unele cazuri, de filme și fotografii. Opinia mea este că multe asemenea cazuri reprezintă, foarte probabil, fenomene și aparate cu adevărat neobișnuite.

Atitudinea mass‑mediei față de aceste cantități imense de dovezi este buimăcitoare: „OZN‑urile nu există“, proclamă un articol de fond din The Times din 20051. Bazându‑se pe un articol semnat de David Charter în același număr al ziarului, editorialul comentează gestul Ministerului Apărării de a desecretiza o mare cantitate de documente legate de fenomenul OZN, conform prevederilor Legii privind libertatea informației din Marea Britanie, intrată în vigoare în ianuarie 2005. Charter a scris că „Ministerul Apărării a avut nevoie de 54 de ani ca să dea publicității documente secrete care exclud existența OZN“.2 Absurd.

The Times este depășit de vremuri. Cele mai multe relatări libere la publicare din 2005 erau pozitive. De pildă, în Independent, Robert Verkaik a citat rapoartele emise de Ministerul Apărării despre obiecte zburătoare neidentificate reperate de angajați ai Forțelor Aeriene Regale, de piloți ai companiei British Airways și de ofițeri superiori din poliția 15

britanică.3 „Până de curând, chiar și presa tabloidă considera «farfuriile zburătoare» o glumă“, a comentat reporterul specializat pe subiecte științifice Robert Matthews. „Acum, publicații cum ar fi Financial Times sau Independent depun cereri conform Legea libertății informației, pentru a convinge sursele oficiale să dezvăluie ce știu.“4 Mult anunțata autorizare la publicare, din 2005, a unui calup mare de dosare despre OZN nu este prima asemenea acțiune. Ministerul Apărării a desecretizat de‑a lungul anilor un număr de documente fie periodic (de pildă, după 30 sau 50 de ani), fie ca urmare a unor cereri de informații legate de un anumit incident formulate de public. În SUA, unde Legea libertății informației a fost ratificată încă din 1966, zeci de mii de documente pe tema OZN au fost autorizate la publicare de categoriile de forțe armate sau de agențiile de informații (dintre care cele mai multe negaseră anterior că ar fi avut documentație pe această temă). Alte țări, cum ar fi Canada, Franța, Italia, Rusia și Spania, au declasificat și ele dosare.

Existența multor asemenea documente a fost revelată pentru prima oară în cartea mea Above Top Secret din 1987.5 În luna mai 2005, Forțele Aeriene Braziliene au avut o întâlnire cu principalii cercetători ai fenomenului OZN din țară și au căzut de acord să desecretizeze mai multe dintre dosarele lor privind acest subiect. Totuși, ca pretutindeni, informațiile cele mai sensibile pe această temă continuă să nu fie revelate, în numele securității naționale.

Editorialul din The Times susține că astronomii „au căzut de acord acum că nu există nicio dovadă că Pământul ar fi fost vizitat de extratereștri, iar obsesia OZN a întârziat cercetările mult mai legitime privind posibilitatea vieții în alte părți“. Mulți astronomi au această poziție, dar foarte puțini sunt experți în OZN. Astronomii se concentrează doar asupra planetelor, sateliților, cometelor, asteroizilor, stelelor și a căutării inteligenței extraterestre (programul SETI) în galaxia noastră și în afara ei. OZN‑urile sunt raportate cel mai adesea în atmosfera terestră. Și totuși, un studiu din 1977 al Societății Astronomice Americane, efectuat de Peter Sturrock 16

OZN, armata şi serviciile secrete

de la Universitatea Stanford, este foarte grăitor în această privință. Dintre cei care au răspuns la chestionar (1 356 din 2 611), 42 la sută au spus că OZN merită „cu siguranță“ un studiu științific.6 Mai semnificativ este că 62 au afirmat că „au fost martori sau au obținut înregistrări instrumentale ale unui eveniment pe care nu l‑au putut identifica și pe care îl consideră legat de fenomenul OZN“.7 Într‑un articol recent, recenzat de alți oameni de știință, Deardorff, Haisch, Maccabee și Puthoff reevaluează afirmația că extratereștrii sau sondele lor nu se află în vecinătatea Pământului, susținând că, de fapt, „unele indicii ale prezenței lor se pot găsi în anumite relatări de înaltă calitate despre OZN“ (examinate pe scurt). Ei abordează și ideea foarte des invocată că vizitele extratereștrilor ar fi imposibile, din cauza imenselor distanțe interstelare.

Ipoteza extraterestră conform căreia ființe inteligente venite de „undeva“ din univers ar putea vizita Pământul a devenit mai puțin neverosimilă prin sugestii că restricția legată de viteza luminii – „nu pot ajunge aici venind de acolo“ – nu este atât de constrângătoare cum s‑a presupus anterior. Această restricție își are originea în special în teoria relativității, pe care nu o punem în discuție. Totuși, în contextul relativității generale, există trei abordări care ar putea permite în mod legitim depășirea acestei limite, dacă se beneficiază de cunoștințe de fizică și de o tehnologie suficient de avansată (poate de milioane de ani!).

Autorii discută metode exotice de călătorie prin spațiu, cum ar fi „găurile de vierme“, „propulsoarele warp“ și folosirea „dimensionalităților suplimentare“. Deși sunt de acord că există obstacole aparent imposibil de depășit, dată fiind tehnologia noastră actuală, ei subliniază că „știința extraterestră legată de universul fizic ar putea conține principii noi, care să permită unele forme de călătorie mai rapidă decât viteza luminii“. „Această posibilitate trebuie luată serios în 17

considerare, pentru că vârsta medie a stelelor din «zona galactică locuibilă», în care se află și Pământul, este considerată a fi cu aproape 10 miliarde de ani mai mare decât vârsta Soarelui, ceea ce sugerează posibilitatea existenței unor civilizații extrem de avansate în raport cu a noastră.“8 Eric Jones de la Laboratorul Național de la Los Alamos a calculat că o civilizație de călători în spațiu capabilă să atingă viteze de o zecime din viteza luminii ar putea, din punct de vedere teoretic, să colonizeze galaxia întreagă în mai puțin de 60 de milioane de ani.9 Un corolar al acestei descoperiri ar fi că galaxia noastră ar fi putut să colcăie deja de civilizații avansate tehnologic cu mult timp în urmă.

Atitudinile se pot schimba, deși mass‑media națională continuă să se refere, în mod tipic, cu dispreț la adresa cercetătorilor fenomenului OZN („obsedați“, „credincioși“, „teoreticieni ai conspirației“). Faptul că mii de oameni de știință din lumea întreagă iau foarte în serios acest domeniu interdisciplinar – sau că au scris cărți pe această temă – este de obicei trecut cu vederea. O listă a doctoratelor membrilor Rețelei MUFON (Mutual UFO Network) include, de pildă: fizică (127); științe medicale (120); științe biologice (43); științele pământului (22).10 În recenzia la un documentar TV foarte tendențios, produs de PBS/NOVA pe tema răpirilor extraterestre, în care apărea și regretatul dr. John Mack, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School și consultant al Rețelei MUFON, Dorothy Rabinowitz a scris în The Wall Street Journal: „Dr. Mack, care conferă credibilitate experienței întâlnirilor cu extratereștrii, categoric nu va fi plăcut impresionat de acest film, care și‑a propus să zdrobească afirmațiile unor șarlatani, farsori, exhibiționiști și ale unui sortiment bogat de găgăuți atrași de zarva iscată de răpirile extraterestre...“11 În decembrie 2004, un general în retragere din Forțele Aeriene Chiliene, Ricardo Bermúdez, a anunțat înființarea unui curs despre „fenomenele aeriene anormale“ sub conducerea lui, la Universitatea din Chile. Cu un corp profesoral care includea specialiști cum ar fi Klaus von Storch, primul 18

OZN, armata şi serviciile secrete

astronaut chilian, programul academic a fost declarat „o necesitate pentru vremurile noastre“ și o contrapondere la senzaționalismul mass‑mediei în jurul acestui subiect. „Ufologii“ ar fi fost excluși. „Se întâmplă ceva în lumea noastră“, a spus Bermúdez. „Nu știm ce e, dar adevărul este că acest ceva nu mai poate rămâne neluat în seamă de guverne și de comunitatea științifică oficială.“12 Oamenii de știință au rețineri să‑și arate deschis interesul pentru acest subiect în principal din cauza atitudinii senzaționaliste și/sau denigratoare din multe ziare naționale și reviste științifice. Mai puțin în China. În cartea mea Beyond Top Secret, am dedicat un întreg capitol întâlnirilor relatate de piloți militari și civili și de alți observatori credibili din acea țară, discutând modul mai serios în care subiectul este tratat în comunitatea universitară. În 1992, Asociația de Cercetări despre OZN din China, afiliată la Asociația Chineză pentru Știință și Tehnologie, avea 3 600 de membri plini, precum și 40 000 de cercetători asociați.13 Cei mai mulți dintre cercetătorii fenomenului OZN din China sunt oameni de știință și ingineri, iar apartenența la multe grupuri dedicate studierii OZN este condiționată de posedarea unei diplome universitare și de publicarea prealabilă a unor lucrări. „În SUA, oamenii de știință care cercetează subiectul se află sub presiune și sunt luați în râs“, a explicat, în anul 2000, Sun Shili, fost înalt funcționar în Ministerul de Externe și actualul șef al Societății de Cercetări despre OZN din Beijing. „În China însă, discuțiile universitare sunt foarte libere, așa că, în acest domeniu, oamenii de știință americani ne invidiază.“14 Totuși, nu toți oamenii de știință – inclusiv cei din China – pot să discute liber despre cercetările lor privind OZN, deoarece mulți lucrează pentru comunitatea militară sau pentru cea de informații și au autorizații de înalt nivel. Terry Hansen, ziarist specializat în subiecte științifice și autor al cărții The Missing Times, un studiu erudit al complicității mass‑mediei din America la mușamalizarea fenomenului OZN, a crezut inițial că rezistența lumii științifice la examinarea fenomenului OZN se putea explica în principal prin 19

„tendința înnăscută a oamenilor de știință de a respinge descoperirile surprinzătoare“. Ulterior, Hansen a tras concluzia că această rezistență are mai mult de‑a face cu politica guvernului federal, după cum vom afla din ultimul capitol.15 În anul 1950, un memorandum al guvernului canadian, marcat Top Secret, a dezvăluit că „subiectul are cea mai înaltă clasificare de secret pentru guvernul SUA, o clasificare chiar mai înaltă decât aceea a bombei cu hidrogen“.16 Iar contraamiralul Roscoe Hillenkoetter, fost director al CIA, a notat în 1960: „În culise, ofițeri de rang înalt din Forțele Aeriene sunt serios îngrijorați de OZN. Dar mulți cetățeni sunt făcuți să creadă, prin secretizare și ridiculizare, că obiectele zburătoare necunoscute sunt o prostie“.17 (Sublinierea îmi aparține.) „În ciuda tendinței mass‑mediei de elită, în special din ultimii ani, de a evita să abordeze subiectul OZN“, arată Hansen, „americanii sunt din ce în ce mai sceptici în ceea ce privește versiunea oficială a realității prezentate de mediile de informare“. El citează un sondaj comandat de Time și CNN în 1977, în care: „80 la sută din cei 1 024 de adulți chestionați au răspuns că ei credeau că guvernul SUA ascundea informații despre extratereștri; 64 la sută au spus că ei considerau că extratereștrii contactaseră sau/și răpiseră oameni; 37 la sută credeau că extratereștrii luaseră legătura cu guvernul SUA!“18 Deoarece această lucrare este cronica implicării armatei și a serviciilor de informații în problema OZN încă din anii 1930 și multe dintre cărțile mele s‑au epuizat, am făcut trimiteri (iar, unde a fost cazul, am adus la zi) la unele cazuri tratate în lucrările anterioare. De asemenea, mi s‑a părut esențială includerea unei mari cantități de materiale din anii 1940 și 1950 – o perioadă crucială pentru înțelegerea atât a evoluției problemei, cât și a reacției comunității informațiilor militare la această problemă. Mare parte din material va fi nou chiar și pentru cunoscători.

Mai mult, o bună parte din acest material este de natură să tulbure. Nu este de mirare că guvernele se opun publicării acestor informații. Mulți cititori vor fi șocați să afle că primele 20

OZN, armata şi serviciile secrete

acțiuni ale militarilor împotriva OZN au dus la un număr fără precedent de prăbușiri de avioane militare și civile în lumea întreagă; că sute de piloți fie și‑au pierdut viața, fie au dispărut pur și simplu în timpul interceptării unor OZN; că suntem în conflict cu unele specii extraterestre. În ultimele decenii, am adunat o cantitate atât mare de informații de la contactele mele din lumea întreagă, încât mă simt capabil acum să vorbesc competent despre o serie de întâmplări de‑a dreptul criminale, care apar în această carte și în cele anterioare. Unele dintre surse au fost sau sunt implicate în programe oficiale și neoficiale care se ocupă de OZN/extratereștri. Ele au subliniat că metoda optimă de avansare este dezvăluirea treptată a faptelor. Am fost încurajat să expun aceste informații, chiar dacă sunt tulburătoare, pentru că, în cele din urmă, trebuie să înțelegem adevărul, oricât de neplăcut ar fi.

Această lucrare este dedicată memoriei lui L. Gordon Cooper, pilot, astronaut și cercetător al fenomenului OZN, care a murit în anul 2004. „Gordo“ a zburat pentru prima oară la cinci ani, a învățat să piloteze la opt și a avut primul zbor solo la doisprezece. În timpul distinsei lui cariere de pilot militar, a zburat pe multe tipuri de aparate, printre care și două din preferatele mele, avioanele F‑86 Sabre și F‑102 Delta Dagger, ambele cu reacție. Ca locotenent staționat la Baza Aeriană Neubiberg, Germania, în 1951, a văzut pentru prima dată OZN‑uri – nave necunoscute, în formă de farfurie, care au survolat baza câteva zile. Cooper și colegii lui de escadrilă au fost trimiși să le intercepteze, dar aparatele lor F‑86 nu au fost capabile să zboare suficient de sus (Capitolul 11). În 1957, pe când era pilot de încercare și manager de proiect al secțiunii avioane de vânătoare din Divizia Tehnică pentru Zboruri de Încercare și Experimentale de la Baza Aeriană Edwards din California, o farfurie zburătoare a aterizat efectiv pe fundul unui lac secat, fiind filmată de un cameraman (Capitolul 15).

Cooper a fost cel mai tânăr și cel mai relaxat dintre cei șapte astronauți din programul Mercury, iar prima lui ieșire 21