56
Evanghelia lui Iacov
174. Seara pe colinã. Consideraþiile lui Iosif ºi Ionatha despre luna plinã. Pãrerea Copilului despre a ºti mult în comparaþie cu a iubi mult. Faþa Domnului. Despre natura lunii. Pentru cã se fãcuse deja searã, iar luna plinã se înãlþa în toatã splendoarea ei peste Ostrazine, Ionatha a ieºit sã admire frumuseþea de pe colinã. Iar Iosif, care l-a observat, l-a întrebat pe Ionatha: “Frate, ce vezi tu în discul strãlucitor al lunii, de îl priveºti cu atâta atenþie?” Ionatha i-a rãspuns astfel: “De fapt, nu vãd nimic, în afarã de acele pete vechi, mereu aceleaºi! Numai cã, de câte ori privesc luna ºi vãd petele, mã întreb ce ar putea fi ele ºi de fapt, ce este luna, de ce uneori n-o vedem deloc, uneori e plinã, iar alteori ca o secerã? Dacã tu cunoºti mai multe lucruri despre ea, spune-mi ºi mie; cãci îmi place foarte mult sã aud astfel de lucruri!” Iosif i-a rãspuns: “Dragul meu, în aceastã privinþã ne asemãnãm foarte mult; cãci ºi eu sunt la fel de necunoscãtor în ceea ce priveºte acest astru ca ºi tine, deci n-aº putea sã-þi spun prea multe în acest sens! Dar Copilul - mai mult ca sigur cã ºtie mai multe decât mine; aºa cã întreabã-L pe El!” Iar Ionatha, cu multã timiditate, L-a întrebat pe Copil despre felul cum este alcãtuitã luna. Copilul i-a rãspuns: “Dacã îþi vorbesc despre lunã, vei dori sã-þi vorbesc ºi despre soare, apoi despre mulþimea de stele! Spune-Mi, când vei pune capãt dorinþei tale de a scormoni ºi de a vedea?! Sã ºtii cã prea multã ºtiinþã dã dureri de cap ºi face viaþa incomodã! Dar
Copilãria lui Iisus
57
multã iubire în inimã pentru Dumnezeu ºi pentru fraþii tãi, aceea da, face viaþa plãcutã ºi-þi alungã teama de moarte! Cãci chiar aceastã iubire în sine reprezintã viaþa veºnicã, iar cine o are, acela va putea vedea ºi înþelege Creaþia: cãci cei care Îl iubesc cu adevãrat pe Dumnezeu, vor vedea faþa Lui! ªi faþa lui Dumnezeu înseamnã tot ceea ce a creat El prin înþelepciunea ºi atotputernicia Sa. Cãci înþelepciunea ºi atotputerea alcãtuiesc faþa lui Dumnezeu, aºa cum iubirea reprezintã esenþa Sa, în vecii vecilor. Dar pentru cã M-ai întrebat deja despre lunã, îþi spun: ea este un pãmânt de ordin secundar ºi are - la fel ca ºi acesta - munþi, vãi, fructe, animale ºi fiinþe asemenea þie. Însã partea pe care o vezi tu este goalã ºi pustie ºi nu are nici apã, nici foc. Numai partea pe care nu o vezi este asemenea pãmântului; lumina ei este de la soare, iar transformãrile ei provin de la poziþia în care se aflã, care se modificã în fiecare minut, în funcþie de rotirea sa în jurul pãmântului. Petele reprezintã locuri adânci ºi întunecate. Ei, acum ai aflat ce este cu luna; eºti mulþumit?” Iar Ionatha a rãspuns afirmativ la aceastã întrebare, dupã care a rãmas adâncit în gânduri. 175. Maria ºi Iisus se amuzã pe colinã. Iosif ºi Ionatha iau masa sub clar de lunã. Brusca eclipsã de lunã. Dupã ce Maria ºi Evdochia au terminat treburile casnice, Maria a venit ºi ea pe colinã, însoþitã de Evdochia. Copilul le-a fugit în întâmpinare, sãrind bucuros pe lângã mama Sa. Iar Mama a luat Copilul, cam greu acum, în braþele ei obosite, L-a mângâiat ºi i-a spus în glumã: “Dar greu mai eºti astãzi! Precis ai fost prea pofticios ºi ai mâncat prea multã miere, unt ºi pâine!” Iar Copilul a rãspuns: “Aºa s-ar pãrea! O ulcicã mare, cam cât poate ascunde Iacov în pumnul sãu! Apoi o felie de pâine, atât de mare cã dacã ar fi aruncat-o afarã, ar fi luat-o vântul pe sus ca pe o frunzã uscatã! Doar din atât precis nu se îngraºã cineva! Ca sã-þi spun drept, sunt chiar flãmând ºi abia aºtept masa de noapte. Iatã, Iosif ºi Ionatha s-au hrãnit mai adineauri cu luna de pe cer ºi tot flãmânzi sunt, deºi ei nu sunt în creºtere; atunci cum sã Mã satur Eu, care sunt în creºtere, cu gemul ãla pentru muºte?” La care, Maria i-a spus Copilului: “Dragul meu, dar astãzi eºti iar rãutãcios! Dacã Iosif ºi Ionatha ar fi mâncat luna, ea n-ar mai strãluci