Constelatii diamantine, nr. 4 (104) / 2019

Per aspera ad astra

Constela\ii Constela\ii diamantine diamantine Revist# de cultur# universal# editat# sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni

Anul X, Nr. 4 (104) Aprilie 2019

Semneaz : Varga Istvan Attila Mihai Batog-Bujeni Nicolae B la a Antonia Bodea Mihai Caba Andrei Cauc r Livia Ciuperc Florian Copcea Doina Dr gu Vasile Filip Nicolae Georgescu Vasilica Grigora Nicolae Grigorie-L cri a Stej rel Ionescu Angela-Monica Jucan Daniel Luca Vasile Dan Marchi Daniel Marian Constantin Miu Milena Munteanu Gheorghe Andrei Neagu Drago Niculescu Ana Opran tefania Oproescu Constantin P ian Liviu Pendefunda George Petrovai Ionel Popa Liliana Popa Ion Popescu-Br diceni Vavila Popovici Nicolae Rotaru Florentin Smarandache Mircea tef nescu Nadia utelc Daniela Toma Al. Florin ene

Paul Cézanne - Arbori i stânci lâng Castelul Negru

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

2

Constela\ii diamantine

Sumar Al. Florin ene, Copilul - tem major pentru literatura universal ...................................pp.3,4 George Petrovai, Dumnezeu exist la modul absolut! ..........................................................pp.5,6 Livia Ciuperc , Omagiu profesorului-poet Al. Husar ...................................................................p.6 Doina Dr gu , Odiseea Virginei .......................p.7 Daniel Marian, Fiin a se fixeaz în lumea aceasta prin umbra sa ......................................p.8 Ana Opran, Între clasicism i postmodernism ..p.9 Ionel Popa, Cântec vr jit despre un veac din istoria neamului meu ...............................pp.10-13 Mihai Caba, Mai mult decât o litanie ...pp.14,15 Milena Munteanu, Ana Blandiana în “Varia iuni pe o tem dat ” ...................pp.16,17 Daniela Toma, Nadia utelc , Poezia, cerc de foc peste lume ....................................................p.17 Ion Popescu-Br diceni, Fragmente din stru nica istorie a lumii de Gabriel Chifu tr it i tot de el povestit .....................pp.18,19 Drago Niculescu, Impasurile fenomenologice i condi ia transcendental (II) ............pp.20-22 Florian Copcea, (Re)construc ia mitului jurnalului intim .........................................pp.23-28 Mihai Batog-Bujeni , Aspecte narative în studiile lingvistice - BASMUL - .............pp.29,30 Vavila Popovici, Filozofia lui David Hume ......................................................................pp.31-33 Vasile Dan Marchi , Poeme ...........................p.34 Mircea tef nescu, Poeme .............................p.35 Liviu Pendefunda, Paradoxul Luminii ..pp.36,37 Const. Miu, Ber ria - topos caragialian ...pp.38,39 Varga Istvan Attila, Poeme .............................p.39 Nicolae Grigorie-L cri a, Eminescu i gândirea economic .................................pp.40,41 Vasilica Grigora , duvi de ar ................p.41 Vasile Filip, Iubirea - stare celest ...............p.42 Antonia Bodea, Un nou maraton literar prin America ......................................................pp.43,44 Florentin Smarandache, Muzeul de Arheologie din Lisabona ............................................pp.45,46 Al. Florin ene, teptare ............................p.46 N. Georgescu, “Ce e patria român ?” ..pp.47,48 Daniel Luca, Cuvântul care ine de cald ....p.48 Liliana Popa, Poeme .......................................p.49 Andrei Cauc r, Poeme ...................................p.50 Nicolae Rotaru, Ursita i Calea ....................p.51 Stej rel Ionescu, Poeme .................................p.52 Nicolae B la a, Despre un bob z bav i alte nimicuri în ale absurdului .....................pp.53,54 Gh. Andrei Neagu, Purt torul de masc .....p.55 Angela Monica Jucan, Izvor de lumin spiritual ..........................................................p.56 tefania Oproescu, Linia din care picur întuneric ............................................................p.57 Mircea tef nescu,Ultimul recital al lui Dinu Lipatti ................................................................p.58 Mihai Caba, Constela ii epigramatice ...........p.59 Const. P ian, Constela ii epigramatice ..p.59

Anul X, nr. 4(104)/2019

Revist de cultur universal Fondat la Craiova, în septembrie 2010 - apare lunar Membri de onoare ai colectivului de redac ie - Prof. univ. dr. Remus RUS - Prof. dr. Florin AGAFI EI, orientalist, sanscritolog - Diplomat Petre GIGEA-GORUN, ambasador, scriitor - Prof. univ. dr. George POPA, scriitor, traduc tor, eminescolog, critic de art

Redac ia Redactor- ef: DOINA DR GU Secretar general de redac ie: JANET NIC Redactori literari: IULIAN CHIVU LIVIA CIUPERC DANIEL MARIAN BEATRICE SILVIA SORESCU Redactor artistic: FLORIN M CE ANU

Redactori asocia i - Prof. univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE, SUA, scriitor, matematician, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. CRISTIAN PETRU B LAN, SUA, scriitor, pictor, sculptor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. univ. dr. VIOREL ROMAN, Germania, scriitor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Anglia, scriitor bilingv, critic literar, traduc tor, membru al Uniunii Scriitorilor din România i al Royal Society of Literature UK - Prof. dr. GALINA MARTEA, Olanda, poet, prozator, jurnalist, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte Responsabilitatea privind con inutul materialelor publicate în revista Constela\ii diamantine apar ine strict autorului care semneaz textul.

Materialele se pot trimite la adresele: constelatiidiamantine1@gmail.com const.diamantine@gmail.com revista.constelatiidiamantine@gmail.com

Fondatori: Doina Dr gu , Janet Nic , N.N. Negulescu, Al. Florin ene

ISSN 2069 – 0657 Adresa redac iei: Cartier L pu , Bd. Decebal, bl. S2, ap. 13, Craiova, Dolj, România, cod: 200440

Ilustra ia revistei: Paul Cézanne

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

3

Al. Florin |ENE

Copilul – tem[ major[ pentru literatura universal[ Literatura pentru copii a ap rut odat cu constituirea literaturii.

Ea cuprinde un mare num r de opere, dintre care unele fac parte din literatura propriu-zis , dar, în decursul timpului, au fost anexate domeniului literaturii. C i precum: Esopia, Alexandria, Halima etc., au fost preluate de literatura pentru copii din domeniul literaturii populare scrise. Astfel c Don Quijote de la Mancha, Robinson Crusoe, Guliver, Hukleberry Finn, unele crea ii ale lui Pu kin, Tolstoi, Cehov, Anatole France etc. sunt p i indiscutabile din capodoperele literaturii universale. În afar de acestea, un num r mare de c i ce apar in unor povestitori pentru copii, ca Perrault, Collodi, Andersen, Lewis Carroll, Fra ii Grimm, iar în literatura român remarc m c ile scriitorilor: Ion Creang , Eugen Ionesco, Marin Sorescu, Gellu Naum, Titina Nica ene, Petre Ispirescu, Elena Farago, Nina Cassian, Lucia Bibar , Mircea C rt rescu etc. Tot în aceast categorie intr basmele populare culese de Ion Pop-Reteganu, unele i de aventuri ale lui Jules Verne, unele lucr ri cu caracter tiin ificofanstatice, precum i unele lucr ri educative. Dup cum se observ aceast sfer care cuprinde c i despre universul copiilor este foarte mare.

Spre deosebire de acest domeniu al literaturii beletristice, exist i un domeniu al literaturii care zugr ve te chipuri de copii al c ror univers se întrep trunde, în cea mai mare parte, cu cel a literaturii pentru copii. Aceast literatur în care copilul apare ca un personaj principal al unei opere literare i care oglinde te plastic i sugestiv aspecte ale copil riei este de dat mai recent i alc tuie te un sector aparte al literaturii. În acest sens a scris S. Iosifescu în studiile „Despre copil i literatur ”, „Viziunea specific ”, „Lumea lui Dickens” i „Literatura pentru copii”, în Oameni i c i, ap rut la Editura de Stat, Bucure ti, 1946, p.207-233.

Literatura pentru copii cuprinde i opere literare în care personajele sunt oameni maturi sau fiin e fantastice, chiar i plante, animale sau lucruri, precum în fabule. Operele literare la care facem referire au drept tem prezentarea copilului i a copil riei. Copilul, dup studiile pe care le-am f cut, ca personaj al unor opere literare, apare în literatur abia la sfâr itul secolului al XVIII-lea, când l-a descoperit Jean Jaques Rousseau.

Spre deosebire de literatura contemporan pentru copii, literatura clasic elin i latin este preocupat de prezentarea vie ii omului matur. În operele literare ale antichit ii, personajul principal este un om trecut de prima tinere e, omul ajuns la vârsta deplinei împliniri.

Personajele Iliadei i ale Odissei lui Homer sunt trecute de vârsta tinere ii. Ahile, Hector, Priam, Agamemnon, Ulysse - to i sunt b rba i maturi, trecu i de treizeci de ani. Doar sclava Briseis este o copil .

Personajele prezente mai tinere ca Oreste, Pilade, Haemon, precum i a unor tinere ca Antigona i Ismena, la Sofocle, nu modific cu nimic caracterul de baz al literaturii grece ti care - prin excelen este preocupat s înf eze virtu ile i patimile b rba ilor, contradic iile din sufletele acestora, din via a lor.

Literatura Evului mediu - preocupat de elementele etice i reli-

gioase - prezint tot omul matur. De abia din Rena tere se simte în literatur necesitatea prezent rii artistice a tân rului, care p te temerar pragul vie ii, de i cea mai reprezentativ opera a acestei perioade - Divina Comedie a lui Dante - prezint în prim plan pe eroul central, aflat la începutul c toriei sale prin infern, purgatoriu i paradis la „mijlocul vie ii sale”... Sunt îns prezentate în aceast sublim oper i destinele unor tineri i tinere ca Paolo Malatesta, Beatrice Francesca da Rimini etc. În literatura clasic francez , al turi de omul matur ca personaj, întâlnim i pe un tân r, prezentat înc schematic, ca o problem i mai pu in ca un personaj viu. Don Rodrigue i Chimene sunt tineri cu gândire matur , care î i înfrâneaz pasiunile subordonându-le datoriei i onoarei. Autorul i-a creat a a cum ar trebui s fie, nu a a cum se întâlnesc, uneori, în via .

Cum aminteam mai sus, primul scriitor preocupat de prezentarea copilului, ca personaj literar, este Jean Jaques Rousseau. Emile este una dintre operele remarcabile ale umanit ii care dezv luie un aspect nou al vie ii - pân în acele vremuri neexplorat de literatur : copilul i copil ria. La baza acestei opere - ap rut în 1762 i considerat ca un tratat de educa ie - st ideea c omul se na te bun, dar societatea îl stric : Lhomme este bon par natur; il est corrompu par la société. S-au scris multe cu privire la concep ia lui Rousseau, dar nu s-a precizat înc faptul c acesta nu formuleaz aici o dogm .

Emile este, în acela i timp, prima oper literar care demonstreaz necesitatea revolu iei, a unei revolu ii care s acorde omului atributul demnit ii prin instaurarea unei epoci de libertate, egalitate, fraternitate. Lozinci folosite ca propagand de comuni ti, pentru a acoperi crimele lor în numele acestor idealuri. În secolul al XIX-lea, copilul devine personajul principal al unor povestiri i romane de faim mondial . În literatura englez , Charles Dickens este cunoscut prin operele sale care au zugr vit aspecte ale copil riei, precum David Cooperfield, care este un roman cu caracter autobiografic. În acest roman, redescoperim farmecul copil riei zugr vit în tonuri mohorâte. În Oliver Twist, autorul relateaz artistic aventurile unui copil înc put pe mâinile unor bandi i i care, cu greu, reu te s se smulg de sub influen a acestora. Ceea ce se observ în c ile lui Dickens, cum ar fi: Nicholas Nickleby, Mica Dorrit, este preocuparea scriitorului de a înf a totodat i mediul social în care se dezvolt personajele din c ile sale. Scriitorul englez este primul scriitor care g se te o aplica ie literar a principiilor lui Rousseau. A a cum scria Vera C lin în Cuvânt înainte la Nicolas Nickleby, în anul 1960, precum i Silvian Iosifescu, op. cit., p. 215-226. În literatura francez , Alphonse Daudet prezint via a unor copii în mediul colar - în cunoscutele sale romane: Le petit Chose (Piciul) care a ap rut în 1868, i Jack - 1876 - adev rate capodopere cu observa ii subtile i poezie. Jules Verne oglinde te i el lumea copiilor, cum ar fi în: Un c pitan la 15 ani. Iar Hector Malot - cunoscut scriitor pentru tineret - a devenit cunoscut prin romanul Sans famille

4

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

(Singur pe lume) - ap rut în anul 1878 - în care sunt narate emo ionant peripe iile prin care trece micul Remi în c utarea familiei sale.

La italieni s-a impus pe plan mondial cartea lui Edmondo de Amicis, care se nume te Cuore - Inim de copil, iar în literatura american , c ile lui Mark Twain, printre care Prin i cer etor, Hucklebery Finn i Tom Sawyer. În literatura rus a secolului XIX au ap rut o sumedenie de c i în care descoperim lumea copil riei, printre care: Cronica unei familii a lui Aksakov, Copil ria lui Nichita de A. Tolstoi, i c ile lui Dostoievski: Suflet de copil i Precocii.

Mihai Ralea scria în Valori, ap rut la Editura Funda iile Regale, Bucure ti, 1935, pagina 151, c literatura secolului XIX „a fost preocupat , printr-o tardive reminiscen de rousseauism, de alc tuirea sufleteasc a copilului cu zbuciumul i micile ei tragedii”. În Rusia secolului XX, Maxim Gorki scrie o serie de povestiri autobiografice, unde descoperim copil ria sa i imaginea social a societ ii ruse. Nu trebuie uitat literatura tiin ifico-fantastic , care se adreseaz copiilor, mai ales tinerilor. Prima poveste science-fiction româneasc este considerat lucrarea Finis Romaniae de Al. N. Dari (1873), o scurt poveste de istorie alternativ . Lucrarea prezint istoria din România dup moartea subit a lui Carol I i o revolu ie împotriva noului domnitor, care declar o republic în România.

Povestea urm toare a fost Spiritele anului 3000, o utopie scris doi ani mai târziu, în 1875, de c tre un adolescent sub pseudonimul Demetriu G. Ionnescu, care va deveni mai târziu cunoscut sub denumirea de Take Ionescu, politicianul român. Povestirea are loc în anul 3000, atunci când p mântul este populat de oameni mici de statur , care ajung la maturitate la 15 ani. Din punct de vedere politic, monarhiile au fost eliminate, toate statele sunt republici care fac parte dintr-o confedera ie mondial . Religia i r zboaiele au disp rut si Bucure ti, un ora gr din , este capitala unei Românii în frontierele sale naturale (etnice), în urma unei hot râri dat de Tribunalul Suprem.

Primele lucr ri române ti de science fiction au fost influen ate de literatura european occidental i în special de romanul astronomic.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Paul Cézanne - Drumul spre Mont Geroult

La începutul anilor 1900, Victor Anestin a fost un popularizator notabil al tiin ei, care, în afar c a scris sute de articole i c i despre tiin , a scris trei romane science-fiction: În anul 4000 sau O c torie la Venus (1899), O tragedie cereasc , Poveste astronomic (1914) i Puterea tiin ei sau Cum a fost omorât R sboiul European, Poveste fantastic (1916). O tragedie cereasc este una dintre cele mai vechi descrieri despre posibilitatea utiliz rii puterii atomice în zboaie, fiind publicat în februarie 1914, în acela i an cu povestirea lui H. G. Wells The World Set Free.

Primul roman SF românesc este considerat a fi În anul 4000 sau O c torie la Venus (1899) de Victor Anestin. Povestea se desf oar în mileniul al IV-lea când doi oameni de tiin au construit o rachet i zboar spre Venus. Acolo ei descoper o societate tehnocratic , care este foarte avansat , dar ai c ror cet eni nu au niciun sentiment: exist ideea c perfec iunea poate fi atins prin eradicarea complet a sentimentelor. Este o societate afectat de r zboaie sau de boal i f restric ii legalizate, i pare o lume ideal . Totu i, în finalul acestui roman dramatic, oamenii de pe P mânt distrug ma inile electronice care între in societatea de pe Venus i in emo iile cet enilor s i sub control.

Romanele SF urm toare cele mai importante au ap rut în 1914: Un român în lun de Henri Stahl, despre posibilitatea ateriz rii pe lun i O tragedie cereasc , din nou, de Victor Anestin.

Dup 1990 au ap rut numeroase cenacluri în România care au publicat mai multe fanzine (de obicei cu o via scurt , de maxim de 3-4 numere): Aergistal (Cluj-Napoca), Nova 5,5 i Sfeno ++ (Gala i), Brain (Bra ov), Sfinx (Târgovi te), Cronaut i Vladimir Colin’s Newsletter (O elul-Ro u), Katharsis (Ploie ti), Pyyrat i String (Bucure ti), Nebuloasa15 (Foc ani), Sigma (Piatra Neam ). Între 1992 i 2003, Editura Nemira a publicat sute de traduceri i câteva romane române ti în Colec ia Nautilus, dintre care teptând în Ghermana de nu Ungureanu, romanul steampunk 2484 Quirinal Ave i romanul cyberpunk Cel mai înalt turn din Baabylon, ambele scrise de Sebastian A. Corn. În prezent, exist tendin a de a se concentra mai degrab pe fantezie decât pe fic iune tiin ific , existând pu ine edituri care public în continuare scriitori români de literatur tiin ifico-fantastic , cum ar fi editurile Amaltea i Tritonic. În ara noastr , în primele decenii ale veacului al XX-lea au ap rut opere valoroase care oglindeau copil ria. O pleiad de scriitori: Ion lug ru, Panait Istrati i George Mihail Zamfirescu insist în operele lor asupra cadrului social în care copil ria se dezvolt . Un loc aparte îl ocup crea iile lui Mihail Sadoveanu, în care este zugr vit copil ria unor fiin e ca Lizuca, Benoni, B ie el, Nicul ie , Oni or .a. La rândul u, Ion Agârbiceanu a zugr vit copil ria lui Vasilic i a Nicu ei în preajma bunicului Damian. Nu trebuie uitat contribu ia lui Ionel Teodoreanu, care în Uli a copil riei i La Medeleni ne-a dat o fresc artistic reu it a copil riei.

Tema copil riei a abordat-o i Marin Preda, care prezint copil ria lui Niculae Moromete, la fel Zaharia Stancu, care, în Descul , prezint via a prin ochii lui Darie, cu toate c autorul exagereaz unele momente din via a ranului. Dumitru Corbea, în Singura cale, oglinde te i el aspecte ale unei copil rii umbrite de necazuri.

De-a lungul anilor, universul copil riei a devenit una din temele majore ale literaturii universale moderne i contemporane. În literatura noastr , dup evenimentele din decembrie 1989, c ile pentru copii sunt clasificate ca f când parte din noul curent proglomodern, deoarece autorii au ie it de sub influen a nocivului realism socialist, unde copil ria era v zut , cea tr it în capitalism, ca o via grea, iar copiii din rile socialiste tr ind sub un soare luminos. Aceste opere din noul curent proglomodern contribuie la redimensionarea spiritual a oamenilor, la asanarea moral a societ ii.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

5

George PETROVAI

Dumnezeu exist[ la modul absolut!

Mie unul mi se pare o necuviin c omul, aceast nevrednic aparen a crea iei, nu doar c se îndoie te, dar pe la unele case mai mari ale ateismului chiar neag cu înver unare existen a lui Dumnezeu, adic a Aceluia care constituie îns i esen a existen ei. Da, c ci problema ateismului este urm toarea: admite nevoia omului de transcenden , dar nu admite existen a Acelui ceva infinit superior omului (fiin , principiu, fenomen), care poate s -i împlineasc aceast trebuin , ceea ce - ne avertizeaz Norman L. Geisler în tratatul Filosofia religiei (Editura Cartea Cre tin , Oradea, 1999) - la urma urmei „reprezint o cruzime existen ial fa de o nevoie atât de irevocabil cum este cea religioas ”.

Vizibil deranjat de îndr zneala ireveren ioas a tot mai mul i dintre semeni, gânditorul danez S ren Kierkegaard spunea la vremea lui c i curat nebunie îns i încercarea de a dovedi existen a lui Dumnezeu! i cum s nu fie o nebunie, când, a a cum precizam mai sus, El trebuie v zut ca esen a perfect , etern , atotputernic , atotiubitoare i atot tiuitoare a existen ei (lumea v zutelor i nev zutelor), concluzie spre care converg pân i opiniile celor mai îndr ci i evolu ioni ti, ace tia, de la Darwin încoace, confruntându-se cu un dublu e ec: pe de o parte, cu neputin a de a descoperi mult a teptatele verigi intermediare (fosile de tranzi ie) dintre specii, fapt care acrediteaz ideea marile grupuri ale viului au ap rut brusc i c formele de via se reproduc numai potrivit speciei lor, iar pe de alt parte, cu imposibilitatea de-a oferi explica ii plauzibile vizavi de uimitoarea armonie universal , apari ia viului i n ucitoarea profunzime a existentului, totul func ionând cu o precizie matematic .

De pild , exactitatea mi rii electronilor în jurul nucleului i a planetelor în jurul centrului, extraordinara complexitate a celulei vii, care con ine pân la 200.000 de miliarde de molecule, formidabila organizare a stelelor, gazelor i a altor materiale cosmice în universuri

Paul Cézanne - O Olimpia modern

insulare numite galaxii (bun oar , Calea noastr Lactee num peste 100 de miliarde de stele), a galaxiilor în roiuri i a roiurilor în superroiuri (se presupune c în Univers ar exista peste 50 de miliarde de galaxii, distan ele dintre ele într-un roi fiind, în medie, de circa un milion de ani lumin ), toate aceste stupefiante mase cosmice rotindu-se neîncetat în jurul unui nucleu central i totul supunându-se legii divine a deplas rii în spa iul necuprins, în conformitate cu Planul originar i întru atingerea scopului statornicit înc de la facere de Arhitectul infinit inteligent al acestei lumi.

Dar, ne informeaz fizicianul i astronomul Bernard Lovell, viteza de expansiune a Universului pare s fie stabilit de Sursa acestei energii dinamice cu fantastica exactitate de a milioana parte dintr-o milionime: „Dac viteza de expansiune ar fi fost mai mare cu a milioana parte dintr-o milionime, pân în prezent întreaga materie din Univers s-ar fi dispersat...Iar dac aceea i vitez ar fi fost mai mic cu a milioana parte dintr-o milionime, for ele gravita ionale ar fi produs un colaps al Universului în primul miliard de ani al existen ei acestuia.

Pe lâng toate acestea, n-ar mai fi existat nici stele cu via lung i nici via ”. În pofida eviden ei i a opiniilor de bun sim (precum cea a lui Sir Bernard Lovell), tiin ificii evolu ioni ti continu s sus in ba c Universul s-a creat singur prin explozia unui punct singular de m rime infinitezimal i densitate infinit (procesul invers form rii urilor negre - stele enorme ce se comprim pân la atingerea unor densit i practic infinite), ba c via a a ap rut în „supa organic ” a începutului prin genera ia spontanee, adic din materia nevie.

Bernard Lovell precizeaz : „Dac într-un moment din trecut Universul era un punct singular, având o m rime infinit de mic i o densitate infinit , trebuie s ne întreb m ce a existat înainte i ce era în afara Universului...Trebuie s înfrunt m problema unui Început”.

Conform Bibliei, acest Început este Dumnezeu, El creând tot ceea ce exist din infinitatea energiei Sale de natur divin ...

Cât prive te teza apari iei vie ii din întâmplare, în urm cu mai bine de un secol, chimistul i biologul francez Louis Pasteur a dovedit experimental c „via a nu-i cu putin s provin decât din via a preexistent ” i de-atunci, cu toate eforturile depuse de adversarii creionismului, nimeni n-a izbutit s demonstreze c lucrurile stau altminteri.

Dimpotriv , biologia modern a f cut aceste lucruri de-a binelea imposibile pentru evolu ioni ti. Din urm toarele motive: a) În formarea lor, proteinele depind de ADN. La rîndul lui, ADNul nu se poate forma f proteine preexistente, fapt cu atât mai sutor, cu cât originile codului genetic ridic insolubila problem a oului i g inii, biologii fiind con tien i c „mecanismul necesar pentru a-l face operant este mult prea complex pentru a fi ap rut dintrodat ”. Totu i, evolu ioni tii nu se dau b tu i, ci avanseaz ipoteza unui proces treptat, „prin care selec ia natural i-ar fi putut face lucrarea sa în mod progresiv”. Atâta doar c în absen a codului gene-

6

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

tic, care demareaz procesul de reproducere, selec ia natural nu are ce s selec ioneze... b) Întrucât proteinele necesare vie ii au molecule foarte complexe, în i evolu ioni tii sunt de acord c ansa de formare din întâmplare a unei molecule proteice în „supa organic ” este de una la 10113 (1 urmat de 114 zerouri). i dac avem în vedere faptul c unele proteine servesc drept materiale structurale, iar altele drept enzime (celula ar muri ajutorul enzimelor) i c pentru buna func ionare a celulei sunt necesare circa 2000 proteine cu rol de enzime, atunci ansa ca din întâmplare s se ob in toate aceste proteine este mai mic de una la...1040000! Ca s ne facem o idee aproximativ despre aceste probabilit i cu totul i cu totul neglijabile, fac precizarea c 10113 este un num r mai mare ca presupusul num r al tuturor atomilor din Univers i c evenimentul cu ansa de 1la 1050 este considerat de matematicieni acel eveniment care nu se produce niciodat . În plus, de i este tiut c toate lucrurile se supun legii entropiei, adic tind spre dezordine, în Universul observabil domne te o atare ordine i cu un atare grad de organizare, încât mul i astrofizicieni sunt de p rere c orice teorie cosmologic cu preten ii ar trebui explice de ce acesta nu s-a transformat în haos.

Oamenii de tiin moderni cred c armonia universal i via a pe micu a noastr planet sunt rezultatul fabulos al ac iunii i inter-ac iunii celor patru for e fundamentale: 1) For a gravita ional - ac ioneaz mai pu in asupra atomilor i mai mult asupra corpurilor de mari dimensiuni (planete, stele, galaxii, roiuri de galaxii); 2) For a electromagnetic (principala for de atrac ie dintre protoni i electroni) permite formarea moleculelor; 3) For a nuclear tare - ine împreun protonii i neutronii din nucleele atomilor; 4) For a nuclear slab - st la baza dezintegr rii elementelor radioactive i a activiii termonucleare a soarelui.

De exemplu, dac for a electromagnetic ar fi mai mic , electronii nu ar mai gravita în jurul nucleului i atomii nu s-ar putea combina pentru a forma molecule. Invers, dac aceasta ar fi mai mare decât cea stabilit de Creator, electronii ar „c dea” pe nucleu, între atomi n-ar avea loc reac ii chimice i via a ar fi imposibil . O infim varia ie a for ei electromagnetice la scar cosmic s-ar r sfrânge asupra soarelui, generând modific ri ale intensit ii luminii, acest lucru ar îngreuna procesul fotosintezei pân la a-l face imposibil, iar apa n-ar mai avea propriet ile ei vitale.

Vas zic , de precizia for ei electromagnetice depinde îns i via a noastr .

Anul X, nr. 4(104)/2019

Livia CIUPERC{

Omagiu profesorului – poet Al. Husar într-un prim ratic an, când în inima rii flutura deja tricolorul marii i mult doritei Uniri, nu putea s i înmiresmeze sufletul decât în preajma „regelui” poeziei de secol al XIX-lea, Vasile Alecsandri. Fascina ia deveni-va indestructibil . A a ne explic m aceast mini-crea ie a sa, publicat în cea mai popular i proeminent revist interbelic , intitulat , tran ant, Alecsandri. Dup cum lesne în elegem, sentimentul de iubire fa de modelul s u poetic nu putea fi m rturisit, decât cu maxim sinceritate. Nici nu mai era nevoie de o alt metafor -titlu. Însu i numele lui Alecsandri are o canta ie i-un parfum special, regal:

Omul este o tain a naturii vii, o trestie gânditoare, conform judec ii lui Blaise Pascal, capabil s se armonizeze cu naturamam , imitând-o i inspirându-se din binefacerile ei, reu ind s transfere înspre sine mini-valori care s -l încânte i s încânte.

Acest traiect l-au urmat mari spirite ale terestrului, din unghiurile cele mai îndep rtate ale timpului uman - i pân ast zi. Fiecare creator, având modelul înainta ului s u, la rându-i, va deschide inteligent i creativ fereastra sufletului, înmiresmându-se i înnobilându-ne. a se face c un contemporan al nostru, un fiu al Ardealului, care va înflori ca profesor-scriitor în dulcele târg ie ean, Alexandru Husar 1, va ajunge la concluzia c în acest melanj om-natur , poe ii pot deveni „tor e” pe „muntele sfânt” - proiec ie pe vertical în actul de crea ie, iar poe ii - „f clie” arzând în numele celui mai nobil sentiment, iubirea de frumos i de adev r. i-n acest urcu cantant pe treptele melodicului vers, poetul Alexandru Husar, n scut

„Mai citesc legende vechi i poezii l sate, mai uit în înser ri ca’ntr’un atlas, Mai caut r sfoindu-mi ca’ntr’un album uitate Nop ile prin hanuri unde-am b ut i-am mas.

Ascult cum pier în lunc privighetori din stre ini i-mi sânger pe ape aripi de’nseninare Învârt igara’n buze ca un creion prea vechi i-mi sesc prin fumuri versul ca’n ni te buzunare” 2.

Acest mini-poem are rolul de a îmbr a într-o trinitate nobilul destin al unui prolific, iubit i respectat profesor-poet, care a plecat în lume, purtând în desaga sufletului precepte native ardelene ti - din pitorescul inut udean, sporind i înflorind - prin studiile universitare, în inima rii, la Bucure ti, pentru a le rev rsa întru frumoas acumulare, tinerilor studio i - în stilata urbe cultural , fost capital a Moldovei.

1. Al. Husar (Ilva-Mare, Bistri a-N ud, 26 aprilie 1920 - 17 mai 2009, Ia i) 2. Al. Husar - Alecsandri („Universul literar”, nr. 26, luni, 20 septembrie 1943, pag. 4)

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

7

Doina DR{GU|

Odiseea Virginei C. H. Covatariu, Virgina , Ed. Timpul, Ia i, 2018, 274 p.

Romanul „Virgina”, al lui C. H. Covatariu, este, de fapt, povestea c toriei unei tinere fete prin scurta-i i tumultoasa-i via . Totul porne te de la un jurnal, care a fost g sit, la cina unui tufi , de o fat care f cea plaj lâng lacul de la Belci, situat lâng One ti.

Dup ce l-a citit, a fost profund impresionat i i l-a înmânat unui scriitor din acea zon pentru a fi f cut public: „V împrumut jurnalul acesta pentru a scrie romanul pe care doresc -l am amintire despre aceea care a fost Virgina”. În literatur sunt cunoscute multe romane care au pornit de la un jurnal intim.

De pild , „Jurnalul Annei Frank” este o carte format din fragmente dintr-un jurnal intim, inut de Anne Frank, în cei doi ani cât a stat ascuns , împreun cu familia ei, în perioada ocupa iei naziste a rilor de Jos. Familia ei a fost arestat în august 1944, iar Anne Frank a murit de tifos în lag rul de concentrare Bergen-Belsen, la începutul anului 1945. Jurnalul a fost salvat i dat talui Annei, Otto Frank, singurul supravieuitor al familiei, imediat dup încheierea zboiului. Cartea a fost publicat în peste

70 de limbi str ine.

De asemenea este cunoscut „Jurnalul Virginiei Woolf”, primul jurnal al unei scriitoare celebre cu o boal mintal . Noti ele ei din jurnalul care urma s devin un bestseller au ajutat medicii s în eleag caracteristicile bolii i s aplice un tratament adecvat celorlal i pacien i afla i în aceea i situa ie.

Cunoscut este i „Jurnalul lui Harry Truman” (pre edintele SUA), care a scris detaliat despre atacul cu bombele atomice de la Hiroshima i Nagasaki.

Regina Maria, so ia Regelui Ferdinand i figur marcant în istoria României, i-a scris memoriile în perioada 1914-1936, în cartea „Povestea Vie ii Mele”.

Monica Lovinescu, unul dintre cei mai aprigi lupt tori împotriva comunismului, care dup instaurarea regimului comunist în România, în 1947, a plecat în Fran a ca bursier a statului francez, iar în 1948 a cerut azil politic, a scris „Jurnal 1985-1988”.

Mihail Sebastian (Iosif Hechter), evreu, unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX, discipol al lui Nae Ionescu, a scris „Jurnal 1935-1944”. i exemplele pot continua.

Revenind la cartea lui C. H. Covatariu, Virgina, crescut într-un orfelinat, ca fiic a unei femei alcoolice, care a murit la trei zile dup na terea ei, i a unui tat necunoscut, la vârsta de 17 ani este înfiat de un individ (nec torit) cu o func ie important în oraul respectiv, pe nume Emanoil Logof t, care, pân la urm , se dovede te a fi fratele ei.

Acesta o trimite la liceul pedagogic, dorind fac din ea o persoan respectabil . Autorul nu ne spune dac acesta tia c Virgina era sora lui, dar când Virgina a împlinit vârsta de 18 ani, el a adus acas un preot care a oficiat c toria dintre ei. Dup câtva timp a adus acas un copil, tot de la orfelinat, pe care l-a înfiat i i-a spus Virginei c este fiul lor. A f cut acest lucru pentru a da bine în ochii societ ii. Virgina i Emanoil locuiau în acela i imobil f a avea vreo rela ie intim . Între ei existau doar rela ii de comuniune,

adic erau respectate orele de mas , programul de somn, programul de serviciu i de educa ie a lui Mihai, copilul înfiat. Virgina (nume predestinat), ajuns înv toare i directoare a unei coli din localitate (cu sprijinul lui Emanoil), femeie frumoas i împlinit , carismatic i de o feminitate aparte, sim ea nevoia unei rela ii afectuoase (nu trebuia s i spun cineva, acestea erau instincte, reflexe necondi ionate). În scurt timp, î i g se te iubirea vie ii - pe Matei, tat l unei eleve. Face pasiune pentru el i via a ei se deruleaz , de acum, între vârfurile unui triunghi: cas , serviciu, iubire; toate f cute cu maxim d ruire.

Ar fi vrut s divor eze de Emanoil i s se c toreasc cu Matei, dar acesta era însurat. În cele din urm , Emanoil afl de rela ia dintre Virgina i Matei, între ei intervine o alterca ie pe balconul apartamentului în care locuiau, acesta se pr bu te, iar cei doi, în c dere, i g sesc sfâr itul: „Sfâr itul zilelor Virginei s-a petrecut în perioada schimb rii anotimpurilor iarn - prim var , când are loc rena terea plantelor”. În postfa a romanului, autorul m rturise te: „Am adunat în imea emo iilor i gândirea diversificat , cu planurile pentru întâlnirile amoroase, într-un univers plin de foc i patim , într-o via de poveste unic ” C. H. Covatariu este un autor prolific, care a început s scrie la vârsta de 13 ani, adunând pân acum circa 3.500 de pagini: apte romane, dou volume de poezii, un volum de pove ti i povestiri, trei volume de aforisme, un scenariu pentru un film de lung metraj i un volum cu scenete comico-satirice.

C. H. Covatariu este preocupat i de misterele lumii din viitor. La sfâr itul romanului „Zaedy”, care trateaza o tem fantastic , o ac iune ce se petrece în anul 2222, în rândul pamântenilor supravie uitori ai unui cataclism, se afl desene ce prezint o noutate i anume aceea c sunt executate manual i reprezint diverse nave ce apar în roman. Este de remarcat migala cu care au fost trasate contururile desenelor, care nu sunt linii continue, ci iruri de cercuri minuscule.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

8

Anul X, nr. 4(104)/2019

Daniel MARIAN

Fiin\a se fixeaz[ @în lumea aceasta prin umbra sa Ioan-Nicolae Popescu, Cronicile umbrei , Editura Hoffman, 2018

Înf ptuirea umbrei trebuie s aib loc înainte de înf ptuirea fiin ei, altfel se poate ca fiirea s nu se produc pe lumea aceasta.

Iar dac umbrei nu îi va cre te i fiin , ceva tot r mâne spre a se spune c a fost pe aici o respira ie chiar dac atât de discret încât nu s-a f cut sim it . Lumea umbrelor f de fiin este foarte bogat , are însufle irea ei pentru care nu s-au lucrat legi de cuprindere i în elegere pe pofta unor sim uri imperfecte.

Trebuie s fie cronici pentru umbre, a a cum pentru un gând trebuie s fie piedestalul amintirii, pân i atunci când fapta nu exist , nefiind prev zut de normele în vigoare ale ptuirii.

Cu „Cronicile umbrei”, Ioan-Nicolae Popescu intr în zona care ne atrage atât de mult i permanent, încât ne ferim s o explom, s -i d m crezare c tie incalculabil mai mult decât noi. Dincolo de recunoa terea umbrei ca entitate complementar strict necesar , este ad ugat frumuse ea rostului.

Într-un compendiu de cronici, poate fi aceasta prima cronic scris : „scânduri mâncate de ploi/ i gândul un mortar sf râmicios/ / mâna ei timp vag despic // au crescut ciupercile melancoliei// o triste e-aplecat / vegheaz un felinar obosit// peste noi/ supersti ia f pturii/ i când zic asta-i aud:/ patru re i/ i dup ei umbra” (Cronic ).

De aici, din teritoriul creat pentru umbre, dup un ritual al umbrii care s ne scoat din gubosul obicei de a fi cu picioarele pe p mânt doar pentru a da satisfac ie gravita iei, încotro s mai mergem sau se cade s r mânem. Leg tura cu realul se poate face într-un liturgic „Octombrie (dezlegare la îngeri)”: „îmi vâsleam barca ie irii din real,/ cuvintele atacau extremit ile mele/ mu când de unde se nimerea mai bine.// unul din ele m va vinde.// muza dormea pe s rite.// m duceam s ntreb Oltul/ cât poate s doarm o toamn .”

Pe s rite ca într-o diminea a cu plumbi în loc de rândunele mergem spre spicul de timp în care „Vine ea”: „vii, jum tate bucurie,/ jum tate uitare.// strig tele ochilor t i/ adap lumina.// m duva apelor ninge oase de iarb / i umbrele/ adorm obosite-n fântâni.”

Vine îns i vremea trezirii umbrelor, de pe unde or fi ele c toare sau ascunse, dar

dorminde... „ca o corabie/ ce nu cunoa te port/ cuvintele mele/ alunec mai departe f rost.// tii,/ va veni un timp/ când vei uita ceam f cut,/ ce ne-am spus,/ î i vei aminti doar o strad / desf cându-se,/ apoi rotindu-se,/ mânând în urm .// vei ine minte/ doar umbra dup -amiezii/ urcând pe ziduri.” ( Pe strada Sfântul tefan).

Peisagistica cu poe i, romantismul din afar spre în untru, tandru el dar hot rât: „a murit un poet de singur tate/ într-un amurg cu ploi suave,// raze lungi adormiser / pe-o arip de turn.// aerul era colorat de restrângeri/ i uitasem drumul spre cas .// cam asta. // înaintez crunt, semi-zeu,/ înspre cârcium / i-n urm / r sar tuf nele.” (Neuitare). IoanNicolae Popescu, cârcium de poe i s fie c vin i (b)eu! i, cum nu in minte nicio poezie de-a mea, în afar de una reprezentând starea de inten ie, în caz c-o uit, vin cu a ta: „luna neagr / mi-a vorbit clar,/ cu cât zburam mai sus/ cu atât o auzeam mai bine.// îmb tat de glorie/ am încercat/ despre n lucile nedeslu ite/ înv un copac.// el îmi vorbea de lumin ./ / cu ochi plini de ninsori/ am adunat timpul pierdut/ printre gânduri,/ de acum/ optesc viitorului,/ iar.” ( i vorbe te druidul).

Paul"Cézanne - Muntele Sainte-Victoire

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

9

Ana Opran

Între clasicism ]i postmodernism Ion N. Oprea, Cuvinte , Ed. Armonii culturale, 2018 În tabloul literar românesc al acestui al treilea deceniu postdecembrist, înc rcat de atâta diversitate, sinuos i contorsionat, c ile prolificului publicist i om de litere, ie eanul Ion N. Oprea, surprind nu numai prin vitalitatea creatoare a autorului lor, dar i prin diversitatea domeniilor din care- i trag substan a. Ele se constituie ca o zestre cultural la care faci apel volens nolens. În balansul pe carel fac de ceva vreme între meleagurile moldave natale i „ora ul luminilor”, cum a fost numit cu o expresie uzitat Parisul, nu numai o dat mi s-a întâmplat s întâlnesc pe siturile de cultur româno-francez prezent ri ale unor personalit i române ti sau de origine româneasc , cunoscute mie cu lux de am nunte din lucr rile domnului Ion N. Oprea: Anna de Noailles, Marta Bibescu, Elena V rescu, Sas Maria Florica, Ficheux Robert, Barbara Iris, Sergiu Celibidachi i înc multe altele, mai pu in cunoscute publicului larg sau, pe nedrept, intrate în uitare. Am încercat atunci o secret mândrie: cultura româneasc se sincronizeaz permanent cu cea european , f niciun fals complex de marginalizare i provincialism.

Tot astfel, în peisajul liricii române ti actuale, cu explozia de nume i experimente poetice evoluând între clasicism, neoclasicism, modernism, neomodernism, suprarealism, posmodernism, crea ia poetic a d-lui Ion N. Oprea propune o viziune personal , dac nu ocant , cel pu in surprinz toare, prin care prozaicul cotidian, deseori de sorginte jurnalistic , for eaz canoanele genului insinuându-se, îmbr cat într-o aparent neutralitate sentimental , spre sufletul cititorului pentru a-l cople i în final prin for a mesajului general-uman. „La un spectacol Corida,/ ultimul pentru toreadorul Alvaro Munera/ artist i public au fost martorii unei experien e ocante,/ unice,/ au consemnat ziarele întâmplarea./ Alvaro a privit hipnotic în ochi taurul/ pe care trebuia s -l omoare/ în fa a a zeci de mii de oameni/ i n-a mai avut puterea / s continue spectacolul/ sângeros/ impus./ S-a a ezat pe marginea arenei,/ distrus de remu ri,/ mai ales c / i reac ia animalului/ a fost/ absolut fabuloas ./ Taurul s-a apropiat de el/ i l-a privit drept în ochi,/ cum nu fac unii oameni/ care au vina în ei,/ f s -l atace,/ iar matadorul,/ impresionat, a izbucnit în plâns/ i nu a mai putut continua/ ceea ce avusese de f cut” (Ion N. Oprea, „Nif-Nif, Naf-Naf, Nuf-Nuf i al ii ca ei”, Ed. Armonii culturale, 2017, pag.74) .

Volumele de poezie vin ca un fel de respiro, lejer i juc (în cel mai bun sens al cuvântului), printre lucr rile ample de factur dic ionarenciclopedic, cele memorialistice sau cele cu con inut istoric: „Fragilitate. Cuvinte pe vertical ” - „Tr iri. Eseuri pe vertical ” - 2016, „Apocalipsa. Eseuri pe vertical ” - 2016, „Tunelul, Eseuri pe vertical ” - 2016, „Necuvânt toarele - Cuvinte pe vertical ” - „Nif-Nif, Naf-Naf, Nuf-Nuf i al ii” - 2017 i recentul volum „Cuvinte”.

Sintagma „pe vertical ”, revenit obsesiv, nu e o simpl semnalare a modului cum sunt aranjate versurile în pagin , formând adev rate construc ii arhitectonice, un fel de „coloane ale infinitului” din cuvinte, ci trimite indubitabil la verticalitatea opiniilor civice ale scriitorului. ci, dincolo de aspectul ludic, transpare voca ia clasic moralizatoare i didacticist care expliciteaz demersul scriitoricesc. Adresându-se în egal m sur celor mici dar i cititorului adult, poezia aceasta pare te întoarc spre universul atât de bogat în semnifica ii al niciodat uitatului „Micul Prin ” probând înc o dat adev rul simplu c e un

veritabil tur de for pentru orice autor s scrie despre lumea copiilor i pentru lumea lor, acest spa iu al ingenuit ii absolute, în care miracolul este perpetuu con inut în toate aspectele cotidianului. A ezat sf tos în fa a auditoriului, a c rui prezen e îns i ra iunea de a fi a textului, autorul, ca un alt Pere Castor transpus în decorul autohton românesc, i deap în versuri istorisirile despre animale i oameni, despre obiceiuri i întâmpl ri cu tâlc.

Volumul întreg se constituie din piese aparent dispersate care se adaug firesc de parc-ar izvorî dintr-un rezervor nesecat i se a az ca într-un puzzle ingenios reconstituind un univers familiar, u or arhaic, în care fabulosul de esen rural ne trimite spre lumea lui Ion Creang .

Nu întâmpl tor aceast lume plin de candoare este pur i simplu invadat de sufletul de copil care recepteaz cu maximum de precizie i naturale e glasul i legile firii. i pentru c universul infantil este întotdeauna aureolat de prezen a tuteler a modelului adult (tat l, mama, înv torul, d sc li a, preotul), acesta se între ese în îns i substan a eposului liric în scene care evoc nimic altceva decât copil ria noastr a tuturor celor care au tr it în lumea satului românesc. i astfel cresc în mod firesc r cinile, con tiin a identit ii de neam i ar , într-o lume ce pare a avea legile i valorile ei eterne. Tabloul acestei lumi, cu sugestii picturale grigoresciene, e antologic atât prin elementele care-l configureaz cât i prin lexicul atât de bogat i mustind de autenticitate.

Dar perspectiva se schimb odat cu diversele ipostaze ale autorului.

Starea de preaplin sufletesc al acestui „Nic ” din Pripone ti este înlocuit de accente de rechizitoriu c ci ochiului atent al publicistului adult nu-i scap degringolada moral a prezentului. Antiteza este dublat fulger tor de ironie atunci când este adus în prim-plan prezentul. Familia „ajungea i la 20 de suflete,/ c barza/ atunci/ î i f cea cuibul/ deasupra casei/ nu în vârful/ stâlpului de telefon/ d râmat de vijelii...” .

Vorbind despre ceea ce face particular i unic în felul s u discursul literar integral al autorului, în aceast carte, termenul de epos liric este doar la prima vedere contradictoriu. Dac prin tematic , prin recursul la moral , tradi ie i credin autorul se circumscrie unei mo teniri literare clasice, prin recuzita artistic folosit , versurile lui Ion N. Oprea se apropie de poezia posmodernist contemporan . Grani ele dintre genuri i specii literare sunt labile. Avem a face cu un text narativ sau cu unul liric, cu o medita ie sau cu un eseu? Stilul nonfic ional (jurnalistic) î i ia revan a asupra celui fic ional (beletristic) cu aproape toate implica iile în câmpul expresivit ii imagistice: refuzul figurilor de stil, aducerea faptului cotidian, aparent m runt, în poezie, epurarea sentimentalismului, diluarea fiorului liric, preferin a pentru limbajul oral i familiar, ironia subtil care se revars din spatele interoga iei retorice i, nu în ultimul rând, jocul vizual al cuvintelor a ezate într-o simetrie utat , colajul de text i imagine dar i suprapunerea sau intercalarea de teme sau de ipostaze auctorice ti în acela i text sau în texte ce se succed la distan .

Volumul „Cuvinte” al d-lui Ion N. Oprea, „patriarhul literelor ie ene contemporane” (Gheorghe A. Stroia), e un prilej de lectur savuroas care-l poart pe cititor pe t râmul mirific al copil riei cu toat nostalgia pentru un univers pierdut pentru totdeauna, dar i cu nelini titoarea întrebare „Quo vadis, homine?”.

10

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

Ionel POPA

Cântec vr[jit despre un veac din istoria neamului meu Florina Ilis, Cartea numerilor , Editura Polirom, 2018, 576 p. În Cartea numerilor (Ed. Polirom, 2018) scriitorul-narator adun ani i evenimente într-o tulbur toare poveste despre oamenii neamului s u, istoria lor mic fiind integrat în istoria mare. Veacul de istorie (1918-2018), drum spre un Canaan visat, e str tut de patru genera ii: str bunicul Petre Bârna, întemeietorul; genera ia lupt torilor în Primul R zboi i f uritori ai Marii Uniri; bunicul Gherasim i bunica Zenobia, bunicul Spiridon - genera ia interbelic , care a muncit i a agonisit gospod re te pentru ca fiii lor s ajung cu bine în ara F duin ei i s se bucure de ea; copiii lui Gherasim i Spiridon, care n-au primit nimic din mo tenirea p rin ilor pentru c regimul comunist i-a dezmo tenit luându-le tot; i genera ia de dup ’89, care se treze te cu p mântul retrocedat, dar care nu tie s -l munceasc , i dac ar ti n-au cu ce.

Romanul e complex i subtil încât e dificil i chiar inutil de rezumat. Începe cu o imagine de puternic sugestie simbolic : doi rani, fiecare înso it de fiu, respectiv de fiic , dis-de-diminea au ie it la arat.

Imaginea, în not expresionist (deschiderea cosmic ), ne aduce în memorie secven e din Ion al lui Rebreanu (cositul, s rutul p mântului) i imaginea ranului din Bel ug, poezia lui Arghezi: „Era o diminea rupt parc din Rai. Când toate p reau la locul lor, ca la începutul lumii. Cu marginile aureolate de întâile raze ale soarelui, bolta cereasc se colora încet i, pe m sur ce se lumina de ziu , cerul se umplea de tonuri i nuan e de culoare. Claritatea aproape t ioas a aerului cea ca lucrurile s se vad pân departe, printr-un straniu efect de m rire. O adiere abia perceptibil purta prin cer petale de flori ca într-o ninsoare solemn i t cut , pres rându-le peste brazdele proaspete, înc umede, ca lustruite. Singura not de omenesc a acelui cadru paradisiac era dat de acoperi urile r zle e ale caselor din dep rtare, printre care, lucind palid în lumina viorie, se ivea mândr turla de tabl zincat a bisericii. De departe crucea aurit din vârful turlei p rea desprins de restul, fie din cauza distan ei i a aerului împ ienjinit, fie printr-un miracol, atârnând cumva în v zduh ca o pânz de corabie sau ca un semn coborât din cer. [...] doi rba i, care, singuri în tot hotarul, ie iser de bun diminea a la plug. Mânuiau coarnele plugului cu dârzenie i pricepere, a a cum în vremea de dinainte o f cuser ta ii i str bunicii lor.

[...] H is!, C line! Cea, Sorine! Îl auzi pe tat l ei îndemnând cu blânde e vitele. Nu era sup rat pe boi, î i spunea feti a, când e surat, d drumul la bici i-i ceart . Doar c , uimitor, în acea diminea , boii mai ascult tori ca oricând, cu spin rile încovoiate, tr geau din sputeri plugul, adaptându-se la ritmul impus de vrednicia cu care ranul împlânta fierul în glia roditoare. H is, C line! Cea, Sorine! Îi îndemna st ruitor tat l mamei mele. În urma plugului, brazdele se sturnau drepte, fragede i umede. Un miros bogat, proasp t i gras se ridica ame itor dinspre ele” (p.13, 15). i, abrupt urmeaz izgonirea, dar nu hot rât de Dumnezeu, ci de Diavolul ro u: „Nu v dau! Murmur ranul. Mai bine v omor cu mâna mea!

Nu v dau! C line! Sorine! Pruncii mei. Spiridon avea cei mai frumo i boi din tot satul. Cu picioare albe ca om tul. Str lucitori ca soarele. i coarne tari ca filde ul. Cum s -i dau la gospod rie? A a ceva era peste puterile lui de în elegere. i cine o s -i hr neasc ? Cine o s -i mângâie între coarne? S -i dezmierde? Cine? Nu! Nu-i putea da! Mai bine v omor cu mâna mea!” (p.13, 15-16).

Izgonirea e prevestit de visul pe care b iatul l-a avut în diminea a aceea când tat l s u l-a sculat pentru a-l înso i la arat. Efectiv are loc în februarie 1959, în seara de l sare a postului, când Ana, viitoarea so ie a lui Ieronim, particip pentru prima dat la hor /balul de la minul Cultural, iar Gherasim, tat l lui Ieronim este arestat pentru c refuz s se înscrie în colectiv . Activistul M rin Ion, directorul colii i pre edintele Comitetului de ini iativ pentru l murirea ranilor, mascheaz arestarea politic prin minciuni i tertipuri. Activistul comunist for eaz i gr be te arestarea v rului Gherasim i din r zbunare. Pe de o parte, în tinere e Marin dorise pe Zenobia, dar aceasta l-a ales pe Gherasim, iar pe de alt parte, pentru c Gherasim tie cum, pe frontul de r rit, el a trecut de partea ru ilor-sovietici revenind apoi în ar cu armata ro ie „eliberatoare”. i înc un detaliu semnificativ: în aceea i noapte, în ma ina care îl ducea pe arestatul Gherasim, se na te Anghel, fiul lui M rin i al Eleonorei, nevasta sa, directoare a C minului Cultural.

Dup toate aceste întâmpl ri i altele, Zenubia, cu speran în viitor zice c „socotelile p mântului nu-s încheiate, cum cred

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

comuni tii! Timpul p mântului i-al lui Dumnezeu e nelimitat, nu ca al oamenilor, m surat în zile i luni! În clipe repezi, trec toare! C numai oamenii trec, p mântul nu!” (p.344). Speran a Zenobiei este tragic . Dezr cinarea ranului, ruperea lui de Glie i Vreme, desacralizarea, s vâr ite de comunismul criminal, duc la dispari ia lui, în urma lui r mânând doar o poveste. Trimis la „unitatea de munc ” din Balta Br ilei, Gherasim suport chinurile închisorii comuniste, cot la cot cu profesorul Teren iu. Dup eliberarea din 1964 (se cunosc cauzele eliber rii de inu ilor politici), cei doi au inut leg tura prin scrisori. În mod simbolic, din scrisorile primite de Gherasim s-a p strat prima, cea din 30 oct. 1964. Scrisoarea profesorului Teren iu e o „Lauda ranului român” (p.455-459).

Dincolo de crusta realist-istoric , tema p mântului e privit ontologic având drept contrafor i pe Liviu Rebreanu i Lucian Blaga.

Din crusta realist fac parte analiza psihologic i caracterial i acele pagini direct referitoare la regimul comunist. Iat un exemplu de la p. 24: „- Chiaburul e un cuvânt turcesc, le explic profesorul, mai potrivit ar fi în loc de chiabur cuvântul culac, un cuvânt care vine din limba sovietic , cu care limba român ca limb slav , se înrude te” (s. în text). i prezumtiva iubire a tân rului comunist Alexandru Ispas pentru adolescenta Ana. Putem vedea în ea metafora momelii pe care regimul comunist o arunc în special tinerilor, mai naivi decât p rin ii. Ilustrativ e i capitolul 23 despre deten ia „reacionarului” Titus Ilea. O demascare a comunismului i a „tat lui nostru”... din tablou este relatarea vizitei de lucru a „tovar ului” la cap-ul din satul scriitorului-narator (p.300-302). Dar cele mai numeroase caracteriz ri ale „conduc torului iubit” sunt realizate prin notarea gândurilor i comportamentului naiv al copiilor. R mâne antologic capitolul 39, în care este descris via a din orfelinat. Nucleul în jurul c ruia e construit capitolul este portretul „tat lui nostru” expus peste tot, prezent pân i în activit ile i joaca copiilor. Ceea ce evoc joaca lui Beni, orfelin, pu in bâlbâit, pu in redus mintal, este cutremur tor. Ironia i ridicolul sunt instrumente de demascare a tiraniei comuniste. Elocvente sunt paginile 386-390 în care so ii Dima (Hortensia i Inochen iu, arti ti amândoi) caut solu ia pentru triada care s imortalizeze într-un basorelief pe Nicolae i Elena Ceau escu. Paginile respective sunt de un amuzament colosal, dar amar. Privind opera realizat Hortensia exclam : „Dar asta e p ric mea!” Îns romanul e mult mai complex, cu sensuri adânci filosofice, morale, estetice. Între începutul i sfâr itul romanului, prin multiple digresiuni-

Paul Cézanne - Casa spânzuratului

11

pove ti, cititorul e plimbat prin veacul de istorie a celor patru genera ii. Exist o permanent plimbare din prezent în trecut i înapoi în prezent.

Pove tile spuse de personaje au devenit trecut, amintiri. Care teapt , zice naratorul-personaj, „s le readuc la via i sco ândule din amor eala trecutului, s confer acelor îndep rtate lucruri o nou înf are, cumva inefabil i, cu ajutorul cuvântului potrivit, adev rat , de neuitat” (p.42). Scriitorul este un restaurator al trecutului: „Dac , spune scriitorul-narator, în lips , date fiind împrejur rile, voi imagina acolo unde informa iile prea pu ine nu-mi ajung, cititorul îng duitor m va ierta, fiindc în cartea numelor, pentru ca numele s nu se topeasc în uitare, devenind asemenea nucilor înnegrite de timp, strâmbe i mute, m-am str duit s iscodesc oameni i lucruri, f când din nimic i din câteva metafore mai multe” (p.439). În aceste m rturisiri (v. i p. 239, 341, 388, 513, 514) ale scriitoruluinarator g sim cealalt mare tem a romanului: memoria i neuitarea.

Dincolo de negura cenu ie a comunismului i a postcomunismului prinde via poezia trecutului cu fericirile i nenorocirile lui, cu frumuse ile i urâ eniile lui. Cartea numerilor, prin vocea scriitoruluinarator, se adreseaz urma ilor celor evoca i, contemporanilor s nu- i uite r cinile. Pierderea trecutului/memoriei primejduie te viitorul.

Printre mijloacele i tehnicile de recuperare i reconstituire a trecutului se num fotografia-martor: „M uit cu aten ie la fotografia veche i asemeni unui înv at aplecat asupra unei scrieri vechi, m str duiesc s descifrez fiecare detaliu, fiecare tr tur , fiecare expresie a chipului celor surprin i de instantaneul fotografic” (p.210). Pe nesim ite descrierea fotografiei devine relatare epic , care la rândul ei alunec în analiz psihologic , caracterologic i a ezare social a personajelor. Asemenea descifr ri mai sunt în roman. Pentru a le întregi, scriitorul-narator îndeamn personajele s depene amintiri, devenind astfel naratori al turi de el. Un mijloc de documentare asupra celor întâmplate i de completare a celor relatate sunt memoriile scrise de fo tii de inu i politici, unii chiar personaje în roman (p.225, 458). Un alt mijloc de documentare asupra celor întâmplate sun notele informative ale unor personaje din roman, g site în dosarele Securit ii. În fine, la aceste surse se adaug amintirile scriitorului-narator despre evenimente la care a fost martor i participant, cum sunt cele despre p rin ii lui, i serbarea satului cu care se încheie romanul. În felul acesta se realizeaz urzeala i b tura tramei romanului. În aceast saga a neamului se mi , vorbesc, gesticuleaz , ac ioneaz mul imea de personaje din cele patru genera ii i altele din afara neamului, care sunt prezente în anumite secven e. Înainte de a trece la prezentarea personajelor îmi permit o observa ie, nu ca repro adresat scriitoarei, ci casetei tehnice, care, având în vedere etura epic a romanului, subtil , mul imea personajelor i a rela iilor lor de rudenie, ar fi putut realiza arborele genealogic al neamului, sprijinind astfel lectura cititorului.

Petre Barna, întemeietorul, pentru iscusin a sa de vân tor, pentru cunoa terea p durii, a animalelor p retului ei, pentru priceperea în organizarea i conducerea partidelor de vân toare i a petrecerilor de dup vân toare, la „Conacul de vân toare”, e „starostele” vân torilor. Petre Barna e de o energie vital inepuizabil . A luptat în Primul R zboi pe frontul din Italia. La întoarcere în sat, particip al turi de înv tor la lupta pentru Marea Unire. E un om aspru i curajos. Dup cedarea Ardealului, trece grani a clandestin i- i aduce acas de la Oradea fiica, pe Zenobia. Neînfricat i sfid tor la adresa regimului comunist, nu i-a predat niciodat pu ca sa „vr jit ”. Petre Barna, ca oricare str bunic, e personaj de legend .

Scriitorul- narator îl portretizeaz la modul generic: „[...] b rba ii din vremea aceea ineau mai mult la caracter, decât la dragoste, la dem-

12

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

nitate i onoare mai mult decât la via , [...]. F s fi ajuns s -l cunosc cu adev rat [în via ] pe acest str bunic, al c rui tablou în uniform militar troneaz în camera mare din casa noastr de la ar , pu inele lucruri aflate despre el mi-au f cut toat copil ria s -l idealizez i totu i, în ciuda aurei cu care în manier romantic , l-am împodobit înc din copil rie, nu pot s ignor acel ceva din caracterul u autentic i profund” (p.201). „Acel ceva” sunt demnitatea, onoarea i bucuria vie ii.

Bunicul Gherasim, om harnic, gospodar, e emblem a ranului român. A luptat pe frontul de r rit în cel de-al Doilea R zboi. Prin dârzenie i iste ime scap din prizonieratul sovietic i se reîntoarce acas . Comuni tii îl deposedeaz de p mânt, îl aresteaz i e dus în „colonia de munc ” din Balta Br ilei, de unde e eliberat în 1964, dup cinci ani de deten ie... ran vrednic i dârz î i înva nepotul s cunoasc , s iubeasc i s munceasc p mântul.

Bunica Zenobia, nevasta lui Gherasim, e „înc ânat i întnic ”, se lupt cu dârzenie pentru via , pentru iubirea ei, Gherasim. E i o iscusit povestitoare, cea mai pre ioas surs a scriitorului-narator. Ea se afl la cap tul irului de personaje feminine de seam din proza noastr ce cuprinde pe Mara, Zenobia (Ion), Vitoria Lipan.

Bunicul Spiridon din cealalt ramur a neamului, asemeni lui Gherasim, emblem a ranului român, e gospodar de frunte în sat. El avea cei mai frumo i boi pe care îi iubea ca pe copiii s i. Bunica Terezia, e o femeie blând , cu mare dragoste pentru copii.

Ioachim, fiul lui Gherasim, i Ana, fiica lui Spiridon, doi tineri frumo i, sunt cei mai buni dansatori din sat. Ei trec prin multe încerc ri pân descoper dragostea i se ia. Eusebiu, scriitorul-narator, i Cornelia, istoric la Cluj, cea care scrie monografia istoric a satului.

Sunt copii rin Ion, v r cu Gherasim, dup prizonieratul în soviete, revine în ar pe tancul „eliberatorilor”, sluje te cu credin puterea comunist . El este cel care pune în aplicare hot rârea arest rii „chiaburului” Gherasim. Ajunge un be iv ordinar i violent. Copilul, Anghel, doar un pu ti, e aproape s -l omoare încercând s i scot mama din mâinile tat lui be iv. Tân rul Anghel reu te s fug din ar ajungând în Italia. Aici, mai mult mecher decât iste i f scrupule, face ceva avere. Dup evenimentele din decembrie ’89 se reîntoarce incognito în satul natal. Lumea îi spun „italianul”. Numai fratele lui vitreg, Ispas, primarul satului, îi cunoa te adev rata identitate. În spatele vie ii de lux i a gesturilor de sponsorizare se ascunde un caracter urât: comportament de parvenit imoral i fanfaron, dispreuitor fa de oamenii din mijlocul c rora soarta l-a ajutat cândva s

Paul Cézanne - Juc torii de c

i

Anul X, nr. 4(104)/2019

evadeze. E un mincinos i f arnic, care î i ascunde l comia sub masca ideii de progres cump rând p mânturile oamenilor promi ând modernizarea agriculturii i bun starea locuitorilor. Pentru am girea oamenilor face pe sponsorul principal al serb rii e aniversare a atest rii satului. Eleonora dup moartea lui M rin se rec tore te cu Alexandru Ispas, cu care are un fiu, pe Zamfir, ajuns primarul satului.

Elisabeta, una din surorile vitrege ale Zenobiei, are un copil din flori, f cut cu fotograful Feher Lorand, pe Margareta. Margareta e o femeie frumoas , cu veleit i de artist , îns se remarc prin alte... calit i. Are un copil din flori, pe Robert, pe care îl d la orfelinat.

Acesta fuge cu atra de igani care trece prin sat i crescut de Angelina, ghicitoarea atrei. Margareta se c tore te cu Gheorghe nomenclaturist de la cel mai înalt nivel al partidului comunist i o vreme omul cel mai apropiat de Ceau escu. Curând, dup moartea b rbatului, se rec tore te cu securistul-badyguard-ul fostului so .

Titus Ilea, apropiat al lui Iuliu Maniu, deputat i proprietar al conacului i domeniului de vân toare, e cumnat cu Petre Barna.

Arestat de comuni ti moare în temni . So ia lui Tecla, prin frumuse e, inut , e o figur deosebit , din alt lume, în plin contrast cu urâ enia i depersonalizarea la care comunismul a supus oamenii. Fiul lor Caius e închis în urma manifesta iilor studen ti din 1956. Dup eliberare nu poate dep i statutul de func ionar de tribunal. Titus Ilea, fiul lui Cornelius, este i el de inut politic. Dup eliberare, datorit colegului de celul , în realitate turn tor ajuns într-o func ie politic important , î i g se te un loc de munc . Via a material e chiar bun datorit so iei Aurelia, femeie frumoas , elegant , doamn de societate, iubit de mul i b rba i cu influen .

Inochen iu i Hortensia sunt arti ti, care pentru a duce o via normal i pentru a crea art sunt nevoi i s fac compromisuri cu regimul comunist. Marea lor lupt e de a g si c i pentru a eluda intruziunea ideologiei comuniste în art .

Feher Lorande - fotograful care a imortalizat mai pe toat lumea din inut i pe participan ii la partidele de vân toare organizate de Petre Barna. Dup moarte îi iese la iveal adev rata fa : corup tor de minore, simpatizant hortyst, apoi turn tor la Secu. Zoltan Feher duce mai departe meseria i preocup rile tat lui fiind ofi er de securitate, iar în calitate de fotograf în laboratoarele Secu „retu eaz ” fotografiile în probe de acuzare în dosarele fabricate împotriva „du manilor poporului”.

Zamfir Ispas, fiul activistului Alexandru i al Eleonorei, dup ’89 este primarul satului.

Dac urm rim irul personajelor vom constata c personajele nu sunt tratate maniheist, în buni i r i: „Eu nu cred, afirm scriitorulnarator, c omul este numai bun sau numai r u, alb sau negru. Cred fiecare om are i lucruri bune i lucruri rele care se amestec oarecum - i toate astea reprezint umanitatea din om.” Totu i, egal distan at de personaje, scriitorul-narator, alias Florina Ilis, nu iart pe Feher, tat l i fiul, pe M rin Ion, pe Margareta pentru m runtele sau marile mâr vii. În leg tur cu personajele romanului ar mai fi de re inut: tipologia rba ilor e mai restrâns decât cea a femeilor. Personajele masculine, doar în câteva cazuri, sunt construite dup acela i tipar: dârzi, muncitori, demni, mândri. Scriitorul îi sculpteaz nu-i descrie. Personajele feminine, toate frumoase, ofer o tipologie mai variat i nuan at cu un drum al vie ii mai sinuos: una e frivol i adulterin , alta turn toare, una tr ie te actorice te, alta e bovaris matern. Zenobia i Ana sunt deasupra acestei tipologii, fiind mai apropiate de cea a lui Gherasim i Spiridon.

Romanul are o structur compozi ional complex . Între începutul i sfâr itul lui exist o rela ie oarecum simetric i simbolic : începe

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

cu scena aratului, c reia i se al tur imaginea întemeietorului Petre Barna i se încheie cu descrierea i na terea unei feti e i cu menionarea istoricului Cornelia care întocme te monografia istoric a satului. Scenariul epic se desf oar pe dou coordonate: una realist (istoric, politic, social, moral, psihologic), cealalt a scriitorului-narator care leag evenimentele i eroii pentru a afla adev rul i a da credibilitate pove tii, am v zut cum procedeaz . Spa iul ac iunii este un sat de pe Cri ul Repede i Clujul; în câteva împrejur ri/secven e i pentru scurt timp ac iunea e plasat în Oradea, Bucure ti i „colonia de munc ” din Balta Br ilei.

Pattern-ul este cel biblic: Geneza (Întâia carte a lui Moise).În romanul Florinei Ilis biblicul „La început ...” devine: „La început a fost tata. Tat l meu Ioachim. Dar mai întâi de tat l meu, a fost tat l tat lui meu, Gherasim. Bunicul meu. i mai întâi de tat l tat lui meu a fost tat l tat lui tat lui meu. Str bunicul meu [...] i tot a a mai departe pân în ziua facerii.

La început a fost mama mea. Mama mea Ana. Dar mai întâi de mama mea, a fost mama mamei mele, Teresia. i mai întâi de mama mamei mele a fost mama mamei mamei mele. Str bunica. i tot a a mai departe. Când mama i tata tr iau ferici i în Gr dina Raiului” (p.9); i Numeri (Sau a patra carte a lui Moise).

Titlul, o metafor simbolic , înseamn , potrivit decod rilor hermeneu ilor Bibliei, pe de o parte, recens mântul neamului lui Israel, cut de Moise, iar pe de alt parte, r cirea timp de patruzeci de ani prin de ert spre Canaan, P mântul F duin ei. Tiparul mitologic în care e construit romanul nu se rezum doar la cel biblic, sunt prezente i elemente de mitologie p gân , în primul rând personajele cu aur de arhetip. Bun oar , str bunicul e vân torul; bunicii - embleme ale ranului în rela ia sa cu Glia i Vremea; Zenobia e o Penelop („Zenobia începuse s -i plac s eas fiinc i se p rea c timpul trece cumva mai u or, c i ele mi cate cu picioarele, bârlele, suiveca, toate astea, dar i chipul lui Gherasim, dorul, amarul, neputin a se înv luiau pe sulul dinapoi, odat cu urzeala... [...].A esut f s taie pânza dup stative, pân când i-au dat drumul lui Gherasim” (p.83); nepotul, scriitorul-narator e Telemah, dar care lupt împotriva pe itorilor nu cu spada, ci cu pana de scris; str bunicul Petre Barna e i împ ratul din poveste, cel cu trei fiice - în plan livresc, Regele Lear („La terminarea r zboiului, ne-a chemat la el i ne-a spus: A i r mas voi trei! Adic eu, Eftimia i Emilia. [...].Acum voi s -mi spune i fiecare cât vre i i cum o s m cinsti i dac v dau tot ce am vou . Ne-am udat toate c , Doamne fere te, ce fete om fi noi! Nerecunosc toare, dac l-am l sa pe tat l nostru s moar de foame!” - î i aminte te Ecaterina - p.350); sculptorul Dima e constructorul (Me terul Manole), care tot ce construie te noaptea, diminea a d râm c utând perfec iunea,frumosul i adev rul.

Nara iunea poate fi citit în trei paliere: primul de fundal, realist; al doilea simbolic-mitic; al treilea metatextual în care identific elemente de metaroman (reflec iile scriitorului-narator despre rela ia dintre istorie i literatur , dintre document i imagina ie, despre rolul literaturii, a pove tii, în p strarea memoriei i înt rirea adev rului, ideile despre toate acestea sunt exprimate cu calm, cu bun sim , nu belicos cum fac mul i postmoderni, tocmai cei cu o gândire mai pu in limpede i chiar mai pu in mobila i cu talent i cultur ) i modelele i inser iile livre ti.

Aceast paliere a textului faciliteaz i în elegerea alegerii mottoului: „C nimic nu este acoperit care s nu se descopere i nimic ascuns care s nu se cunoasc .

De aceea, câte a i spus la întuneric se va auzi la lumin ; i ceea ce a i vorbit la ureche, în od i, se va vesti de pe acoperi uri.” (Luca, l2, 2-3) Materia epic e împ it în 52 de capitole (versete), 52 de s pmâni; un ciclu cosmic i istoric. Cu câteva excep ii, fiecare capitol

13

începe cu sintagma sau imaginea cu care sfâr te capitolul anterior.

Romanul are o vag structur simetric , rotund : începe cu scena aratului (sens simbolic de genez ) i se încheie cu serbarea de aniversare a celor 489 de ani de atestare a satului. Autorit ile au rotunjit num rul anilor la 500 - fin aluzie din partea autorului la falsificarea realit ii din ra iuni politicianiste de c tre cei afla i la putere. S rb torii organizat de prim rie - un bâlci (amestec hilar de slujb religioas , discursuri politicianiste, cu mul ime de „premii i diplome”, cu mici i bere) -, i se opune natura care î i face prezen a prin furtuna în timpul reia o adolescent na te o feti , c reia doftoroaia satului, Filoteia, îi pune numele Augusta.

Dup cum men ionam, în roman exist câteva simetrii. Cea mai „ascuns ”, dar i cea mai semnificativ este ob inut prin împ irea cirii în dou jum i: prima, de la Primul R zboi pân la instaurarea comunismului; a doua, de la instaurarea comunismului pan în prezentul postcomunist, anul 2018. În prima parte speran a de a ajunge în ara visat era vie i puternic ; în partea a doua speran a devine tot palid pân în pragul revoltei. Sfâr itul romanului este unul deschis care problematizeaz . Toat povestea din partea a doua a r cirii st sub semnul întreb rii: Ce va fi? Mai e capabil neamul meu, dup atâtea r ciri i încerc ri, s recupereze duhul, mintea i con tiin a întemeietorilor?

Cartea numerilor se impune i prin spunerea de pove ti, prin arta trecerii dintr-o memorie în alta, trecerii din prezent în trecut i revenirea în prezent. Ritmul molcom (Liviu Rebreanu) ajut evenimentelor s se lege, lucrurilor s se a eze, secven elor s se rotunjeasc i s se împlineasc în func ie de locul i rolul lor în trama romanului. Romanciera are me te ugul de a surprinde i descrie atât detaliul, cât i ansamblul pân la panoramic. Sunt de re inut excelentele tablouri: tabloul aratului; jocul Anei; bunicul î i înva nepotul s cunoasc i s iubeasc p mântul; descrierea furtunii. Toate tablourile de natur au o dubl deschidere: una cosmic , cealalt istoric . Imaginea în ansamblul ei este una expresionist (v. p. ll, 10-12, 13-15, 15-16, 19, 21-22, 47-48, 111112, 559, 566, 568). Toate con in ecua ia: cosmic-natur -p mânt-om.

Sunt pagini care fac cinste oric rei antologii tematice.

Scriitura e un aliaj nobil de cuvânt, culoare (pictur ), de film (sunet, mi care, montaj), asamblate simfonic.

Nara iunea în toate articula iile sale este o spiral a Vie ii. Romanul are b taie ontologic .

Tipul de roman practicat de Florina Ilis o fi având model nu tiu ce celebru roman din a doua jum tate a secolului XX, dar îi este egal; modelul ei epic r mâne Liviu Rebreanu, iar cel poetic-filosofic, Lucian Blaga. Toate romanele Florinei Ilis sunt lucruri bine f cute, dar de departe Cartea numerilor este capodopera sa, i romanul anului 2018.

Paul Cézanne - Muntele Sainte-Victoire

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

14

Anul X, nr. 4(104)/2019

Mihai CABA

Mai mult decât o litanie...

Gheorghe A. Stroia, restul la 30 de argin i, Digital Edition, 2017 La simpla lui citire, titlul incitant al volumului „rest la 30 de argin i”, autor Gheorghe A. Stroia, face o imediat trimitere de gând înspre t râmul biblic al „Noului Testament” i anume la acel moment bicisnic i discreditar al tr rii i vinderii Mântuitorului, Iisus din Nazaret, de c tre Iuda Iscarioteanul, pe... „30 de argin i”.

Asemeni mie i cei care se vor deda lecturii vor afla u or c ideea încol it prinde cina viguroas înc din „argumentul” autorului: „Cel mai probabil, Timpul trece peste noi sporindu-ne preocuparea pentru latura spiritual a lumii, f cându-ne s reflect m mai des la calea pe care am str tut-o, dar i la rostul nostru teluric, la via a de dincolo, la Dumnezeu, la mo tenirea pe care am primit-o, dar i cea pe care o l m, la rându-ne.”

De aici încolo, dup cum bine se va vedea, autorul, con tientizându- i menirea se ded n valnic, cu fiorul propriei sim iri, susinerii unei litanii lirice de profund medita ie i în are spiritual , la care î i invit credin-

cio ii s i cititori s vibreze pe o aceea i... cucernic sim ire a divinit ii.

Mai înainte de toate, Gheorghe A. Stroia, întrupându-se parc dinadins în postura ingrat a „vânz torului” infam, î i face cunoscut „mea culpa”, indu-se cu smerenie i poc in dinaintea Celui de Sus P rinte: „Iertare P rinte,/ n-am decât 30 de argin i,/ Iertare,/ mi-e vina grea,/ n-o mai pot duce...”

Sfânta iert ciune este dobândit „în dar”, îns adev rata „dezlegare de p cate” trebuie s -i parvin din propriul l untru al p tosului: „Iart -te i tu, fiule! / Iart -te!...”

Pentru propria-i iertare autorul alege calea anevoioas a unei „golgote” lirice, sperând ca sfâr itul corvoadei impuse s -l izb veasc definitiv de a mai lua vreodat ... „rest la 30 de argin i”. Lucid i încrez tor în propriul „eu”, poetul î i întocme te „foaia de parcurs” al acestui drum lung i aspru de „isp ire a p catelor”, la început în dou etape, denumindu-le: „Restul la 30 de argin i” i „E-atâta pace”, prin care îi sunt „ierta i” 28 din cei „30 de argin i” murdari i tic lo i de vina abominabilei tr ri; 13, în prima dintre ele i 15, în cealalt . Cum n-a dorit s mai aib vreun „rest la 30 de argin i”, suspinând de atâta efort, a ini iat i cea de a treia etap , intitulat sugestiv i metaforic: „Gr dina cu suspine”, prin care, nu numai c i-a iertat în întregime cei „30 de argin i” blestema i, ci, rec tându- i pe deplin iertarea de sine, cum i generozitatea milostiv , i-a i sporit în num r cu ...3! adar, atins de titlul ispititor al acestui volum în coarda sensibil a cititorului îmtimit, ce m consider a fi, îmi ofer „privilegiul” lecturii. i, nota bene (!), parcurgerea lui cap-coad avea s -mi recompenseze buna inten ie.

Drumul poetic al iert ciunii porne te de la ... „o margine de lume”, imediat dup ce „coco ul a strigat iar de trei ori”, nu înainte de în area rug ciunii de diminea : „Tu,

Doamne, F torule a Toate,/ plin de Luceferi si de stelele cumin i,/ Tu d ruie te-mi dalba mea f râm ,/ din raiul T u cu heruvimi i sfin i! (E diminea ). Odat pornit la drum, „durerile t lpilor”, cum i toate „durerile suflete ti” acumulate de-a lungul vie ii încep s i pun amprenta lor potrivnic i chinuitoare, iar pentru vindecarea lor este invocat divinitatea: „ - Pe Tine te a tept, Doamne,/ în încremenirea Timpului,/ ca nile s mi le faci.../ DE PIATR .” Gândul înso itor îi asmu te opinteala sa liric c tre Poetul-Poet, pe care „doar Lumina-l îmbra” i „Cuvântu-l ridic la rangul de Zeu” (TU, ...). Drumul e dificil, pa ii sunt mici i grei, iar versurile scurte i blajine îndeamn la întreb ri sincopate: i dac mâine/ e un ieri”. Sc pat de ermetismul clasic al poeziei, poetul Gheorghe A. Stroia, „pelerin pe calea propriei vie i”, frâu liber vibra iei lirice prin care î i „întâlne te Copil ria (...), unde era cald, era bine”.

Mereu frem tânde, versurile sale redau metaforic: i „plânsul pietrelor”, i tânguirile anilor „ce-au trecut-n clopo ei de vânt”, i „lacrimile dorului, ce strig pân dincolo de marginile v zduhului”, i „lacrima poetului care plânge”, picurat în acrostihul ei lizibil. Împlinindu-se „CEASUL, MINUTA, SECUNDA, în care Lini tea va redeveni st pân peste suflete”, poetul î i ofer meritat o clip de respiro înainte de a urma întru stoicismul s u cea de a doua etap a drumului iert rii, de data asta una acalmic în denumirea ei: „E-ATÂTA PACE...” .Versul curge lin i melodios: „E-atâta pace-n flori i în zduh,/.../ R mas-a doar petala cea de floare, / Pe care Domnul însu i a pus scut.”

Mereu în c utarea tihnei râvnite... „Doar vi a-de-vie / î i înalt ml di ele, / bucurându-se / de stropul / de soare, / de la R rit / pân la Apus.” (Vi a de vie...). Glasul de

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

bronz al clopotului bisericii satului „trezit din adormire în Duminica cea sfânt ” i cheam îndelung enoria ii la slujb : „ E glasul Ve niciei / ce ne cheam / - Veni i, veni i, / la rug , f team !” (Veni i) Într-atâta lini te i pace versul poetic prinde aripi i fâlfâiri de zbor temerar, de la ritul soarelui „de dup ierburile / înc adormite, / s rutând / vârfurile copacilor” i, survolând amurgul „ce adulmec / aromele ierburilor / preg tite de coas ”, pân la c derea nop ii când „S-a stins / Luminatorul cel Mare, / s-au aprins stelele...” i „Întunericul ...î i alint florile”.

Nu s-ar fi putut ca duioasa lir a trubadurului-poet s nu- i reverse, fie i doar pentru o clip de eternitate, plin tatea fiorului iubirii împ rt ite fa de fiin a drag , a iubitei sale so ii, muz inspiratoare la bine i la greu a crea iei sale tumultoase, dedicându-i cu dor i har versurile aripate ale dragostei împlinite, a cum apar ele înstelate în „Spectacolul Nop ii”, ce pot fi asociate uneia dintre cele mai expresive „declara ii de iubire” din literatura contemporan : „Curg anii, f mil , / cum Perseidele / în spectacolul nop ii. / ... / Doar tu, iubita mea, iubit / e ti neschimbat !... / Doar tu, iubita mea, / e ti spectacolul nop ii / jucat de Perseidele anilor / ce cad... f mil !”

Femeia, eterna poveste a vie ii, este însoitoare poetului i pe ultimele p timiri la care îl supun asprimile col uroase ale drumului propriei sale credin e nestr mutate, sus inându-i, numai cum ea tie mai bine, lirismul i cur ia sufleteasc . Divinizând-o în acrostih i întruchipând-o, pe rând, în Nefertiti, Semiramida, Ariadna, Penelopa, Atena, Afrodita, FEMEIA este ... „o ispit cu ochi de diamant, / c dere i ridicare, / leag n i liman blând / purtând pe cre tet cunun / din florile de m r ale Raiului”. (De nu te-ai fi n scut).

La „bilan ul” celor dou etape de drum

Paul Cézanne - Flori

iert tor, str tute cu destul încrâncenare a putin ei i voin ei sale, autorul constat cu nea teptat surpriz ... restul de 2 argin i... neierta i de tic loasa lor menire. F ov ire, i adun repejor puterile risipite i porne te suspinând înspre limanul celei de a treia i ultime etape, pe care o i intituleaz cu adecvat sim ire: „GR DINA CU SUSPINE”.

Ajuns în Sanctuarul celor ce nu mai sunt, frânt de oboseal , trece înl crimat pe la crucile celor dragi ai s i care au luat la sorocul zit calea Ve niciei, aprinzându-le cre tineasca lor candel a neuit rii, rostindu-le în gând psalmii dorului de ei: „Mi-e dor de tine, / Mama mea senin , / în lungi fiori / eu simt prezen a ta, / mi-e via a plin / de a ta lumi, / nicicând, nicicând / eu nu te voi uita” (Mi-e via a...), „ Te iubesc mai mult / cu fiecare ve nicie / care ne desparte, / cu fiecare speran / care ne apropie. / LA MUL I ANI, TATA, / întru via a cea ve nic !” (Mi-e dor...), „Te-om plânge zile lungi i negre, / pe tine, leb în zbor / i te-om striga, s ne auzi, / e scris cu lacrimi al t u dor!” (Pe cale ...), „S umbla i întru Lumina / ce-o aduce Domnul Sfânt, / ca s nu r mâne i mâine / doar un bulg r de p mânt!” (Îndemn), „Dormi, m icu a mea, / în pace, / Timpul nu / mai poate-a te r ni, / dormi, visând / la ceasul / când din Ceruri / Domnul Slavei va veni.” (Acas ) Ajuns i eu cu bine la limanul lecturii, cu satisfac ia izb virii, închid coper ile volumului i parc în auz înc -mi mai st ruie zorn iala „celor 30 de argin i” blestema i, acum mai nevinova i ca niciodat , semn bun autorul, Gheorghe A. Stroia, a ob inut la cap tul p timirii asumate riscant în „postura” lui Iuda, tr tor de Mântuitor, iertarea celest a proniei divine. i ce poate fi mai sfânt i luminos decât acest final fericit al scriiturii?

Cu volumul „rest la 30 de argin i”, autorul Gheorghe A. Stroia, cel aflat sub proteguita cupol a „armoniilor culturale” i mereu „în dialog cu inima” lma ilor arinei literare române ti actuale, dobânde te, f gad , prin candela credin ei i harul scriitoricesc dovedit, iertarea de sine, dar i pe cea a tosului vânz tor, restituindu-ne, astfel, cu milostenie cre tin , 33 de argin i (câ i au fost anii Mântuitorului!), cura i ca lacrima unui suflet neprih nit.

Editat printr-o atent i îngrijit tehnoredactare, cu mig lite i tentante coper i, cu file împodobite cu chenar i ilustra iuni „de stamp ”, sugerând întrucâtva stilul „cronicelor b trâne”, volumul „rest la 30 de argin i” i, îndeosebi, lectura acestuia, ce îndeamn la o profund medita ie asupra condi iei umane, reprezint pentru cititor mai mult decât o litanie.

15

C[r\i primite la redac\ie

16

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul I, nr. 4(104)/2019

Milena MUNTEANU (Canada)

Ana Blandiana î@n „Varia\iuni pe o tem[ dat[” Ana Blandiana, Varia iuni pe o tem dat , Editura Humanitas, 2018, 123 p.

tiusem c în volumul „Varia iuni pe o tem dat ” este vorba despre moarte. Am gândit c aceasta este o tem de larg interes, având în vedere c ne este destinat , în mod egal, nou tuturor.

Presupusesem c Ana Blandiana i-a luat gazul s internalizeze pierderea recent a so ului (R.), mai ales c ei au format un cuplu uimitor, o entitate indestructibil , i asta nu doar în via , ci, a a cum se dovede te, i dincolo de ea. Din volum aflu c ei împart chiar i un înger p zitor. Pentru c togetherness-ul le e de neseparat, poeta se întreab care dintre cei doi a murit, de fapt. „Ca i cum ne-am înc âna s afl m / Cine-a murit dintre noi.”

Sau poate nici nu este vorba despre moarte, ci despre o continuare în nemurire a unei rela ii începute în aceast via ? Echilibristica pe muchia de cu it dintre lumi, t ul ce str punge, „pân -n pr sele”, e articulat superb: „...E sigur ca noi suntem mirii / Care trebuie doar s adoarm pe muchia / sub irentre lumi paralele / a unui stilet ce ucide i scrie / înfipt în iubire pân -n pr sele.” Acesta este jurnalul suferin ei care lumineaz , a a cum este ea observat i în lumea ce ne în-

conjoar : „Cad frunzele... [...] Se lumineaz când moartea se aprinde în ele” sau: „Ce str lucire d suferin a! / Aureolele sfin ilor chiar asta înseamn . / Din geamantanul cu hârtiile tale / Lumina se scurge / Asemenea unui sânge / Dintr-un sfânt ciopâr it.” În cadrul temelor metafizice abordate, poezia Anei Blandiana porne te de la circumstan e individuale, care îns transcend timpul i spa iul. Ele merg dincolo de timpii pre-natali ca i de cei post-mortem. „Sau poate c pur i simplu / Cele dou p i / Rupte una de alta de la facerea lumii / Fuseser puse înapoi / Într-o singur f ptur / În care, a a cum rodesc plantele, / Eram amândoi. / Timpul devenea inutil i se desfrunzea / În o mie de foi.” Sau: „Ne întâlnim ca într-un balon de pun / Pe care reu esc din când în când / S îl suflu / Str lucitor, transparent, / Cu noi doi în untru / Ferici i i frumo i, / Con tien i / C totul e doar pentru câteva secunde. / Dar totul este atât de miraculos / Încât cine tie dac acolo / O secund / Nu dureaz / Milenii...”

Iubirea e v zut ca singurul liant dintre oameni, timpi, spa ii i lumi; Unitatea îndr -

gosti ilor rezist oric ror separ ri, devenind ve nic : „Ce e iubirea, dac nu imposibilitatea de a fi desp ite dou fiin e care nu ele au hot rât s fie-mpreun ? ... i ce e iubirea dac nu legea universal de desfiin are a frontierelor?” În acest context, Shakespeareanul „a fi sau a nu fi” devine irelevant, chiar în cazul „trecerii între vecii”, c ci grani ele dintre cele dou st ri existen iale par s se topeas: „Tu în elegi ce înseamn ? / Acum în elegi? / Din moment ce E TI / În continuare, / în ce const trecerea între vecii? / În ce const deosebirea m car / Când e clar / C nu mai poate fi vorba / De simplistul a fi sau a nu fi?” „Varia iuni pe o tem dat ” demonstrea, a a cum îns i poeta o spune: „descoperirea nedesp irii prin moarte” i r spunde unei nevoi omene ti perene. La fel ca întrerile pe care le articuleaz , acest volum atinge nemurirea. Sunt întreb rile fiec ruia, exprimate sensibil, poetic, esen ial - i care, în ciuda unei formul ri personale, intime chiar, ajung s ne reprezinte pe to i, în fundamen-

Paul Cézanne - Peisaj montan

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

talul uman, g sindu- i astfel universalitatea. *** Constat c este greu s scriu despre poezia Anei Blandiana. De ce? În primul rând, pentru c simt c sunt un intrus, mi se pare trop i într-un loc sacru, unde se umbl pe vârfuri. E posibil s fie chiar un gest de indiscre ie, o impietate, s comentez despre unitatea a doi „miri” care r mân uni i în suflet.

Apoi, am impresia c nu a mai r mas mare lucru de spus dup ce închizi volumul „Variaiuni pe o tem dat ”. Ideile sunt a a de bine conturate, c e aproape imposibil s mai aduci ceva de valoare, o perspectiv nou , pe care numai tu s o fi intuit, pe care nimeni s nu o fi v zut înaintea ta. Totul pare c se cite te ca într-o carte deschis , chiar dac se face pe optite. În plus, e ti ghidat printr-o lume nou , aceea dintre lumi, în care nu tim sigur care dintre cei doi a murit, nici dac „E mai or s fii mort? / E mai u or sa fii viu?”. Retr irea experien elor trecute sau prezente ale poetei devine posibil prin perpetuarea lumii magice în care cei doi au tr it dintotdeauna (de când se c utau unul pe altul, iar acum, pe când se caut , din nou, în ve nicie). Experien a tr it e bogat , chiar dac vine din afara percep iei directe a sim urilor. Ea nu este doar o proiec ie a trecutului spre viitor, ci este real . Afl m i c „Abia cu moartea începe totul.”

Poate c acest volum este motivat de dorin a de a l muri ce s-a întâmplat, poate e o încercare de a c dea la pace cu soarta, o nevoie imperioas de a în elege de unde venim i încotro ne îndrept m, o descifrare a rostului nostru, un semn l sat ca urmare a trecerii prin lume. Ideile, precum i întreb rile pe care le ridic sunt creative i memorabile. Nu se ofer îns r spunsuri la toate întreb rile existen iale aduse în discu ie. Cititorul e l sat s spund singur la unele dintre ele, ajungând î i confrunte propria mortalitate. „Varia iuni pe o tem dat ” reflect condi ia noastr de muritori, din perspectiva supravie uitorului care extinde prezen a partenerului, pe care o percepe ca real : „Principalul este s te simt lâng mine, dup ce uit c eu te-am inventat.” Este retr irea trecutului, prezentului i viitorului, în durerea ce lumineaz .

Grani ele temporale sau lume ti, ce ar putea limita emo ia plenar sau ar primejdui p strarea intact a memoriei, sunt desfiin ate. Relaia în doi se men ine prin efortul unilateral al celui ce supravie uie te, c ci da, „e mai greu fii viu...”.

Vorbim aici despre o intimitate în doi, sit în singur tate, ce se bazeaz pe t ria credin ei c nedesp irea prin moarte este, în fapt, posibil . Pentru mine, este dovada triumfului iubirii asupra mor ii.

Daniela TOMA

17 Nadia }UTELC{

Poezia, cerc de foc peste lume În încercarea timid de a-i contura poetei Beatrice Silvia Sorescu o imagine aproximativ , care s se suprapun peste una dintre fa etele complexului s u profil artistic, realizam c nu po i disocia fiin a poetic de omul care î i „cerne risipirea în rotundul de via ”.

Luminat de „raza galben de foc”, poeta i-a ridicat troi a de tr iri vibrânde i „a în at icoane sub rugi adânci”, aspirând la împlinirea spiritual prin decuparea unei f râme din perfec iunea solar i transpunerea ei întrun rotund ce respir emo ie i o apropie de „Sfetnicul bun”. Îns i maniera de a intitula un volum de versuri printr-un cuvânt aparent simplu, dar atât de bogat în semnifica ii, este o art . „Rotund” - o combina ie între ceasul ale rui ace nu înceteaz s aminteasc de ireversibila trecere a timpului i labirintul ce invit la explorarea necunoscutului, la desluirea enigmelor universului, o îmbinare a dou motive, cel deschis, al spiralei, i cel închis, al împletirii de idei poetice.

Imaginea se multiplic în cercuri concentrice, multiple ipostaze ale unui eu creator care î i g se te menirea rev rsând tr iri asumate, lefuind col uri concrete ale p tratelor pentru un nou sens al întregului. Înc din titlu, lectorul prime te invita ia de a str bate drumul spiralat al vie ii. Curios, accept i, cu sufletul inundat de iubire, popose te din când în când, acompaniat de vo-

cea poetic , pe meleagurile natale, unde retr ie te copil ria cu miros de „gutuie coapt în cuptor” i ascult pove ti la „masa cu trei picioare”.

Poeta deslu te simbolul eternei reîntoarceri, al ciclicit ii, care se reg se te în natur sub forma anotimpurilor. Dup ce str bate nostalgica toamn , când noiembrie „e atât de prasnic c ne usuc anii” i „octombrie prive te cum plâng copacii-n curte cu lacrimi de metal”, se bucur de noaptea sacr a Cr ciunului, când „iubirea i frumosul pe buze se topesc”. Apoi, „În inima p durii”, se învârte în cercul de lumin unde „se torc pove ti i basme din lumea fermecat ”, vegheat de p rin ii ce sunt „curcubeu pe bolta cea senin ”.

Dac din primele crea ii r zbate un ton or elegiac, pentru c „în fiecare este un azi i-un mâine/ Dar mai ales un ieri împov rat”, în poeziile urm toare, abordarea este mai optimist , sufletul omului devine pod peste ape: „Via a-i rotund de ap , noi, o punte”. Pe aceast punte, continu m c toria, r cirea printre stihuri, pentru ca, la final, poeta s -i rezerve lectorului salvarea, eliberarea... „S piar ho ii, Doamne, to i s piar , / În suflet se-a tearn prim vara”) Cum altfel se putea încheia volumul poetei Beatrice Silvia Sorescu, un suflet mereu în c utarea frumosului, fire meditativ ce „arde cuvânt”, ascultând chem ri „din lumini uri de cuvinte”?

18

Constela\ii diamantine

Anul X, nr. 4(104)/2019

Ion POPESCU-BR{DICENI

Fragmente din n[stru]nica istorie a lumii de Gabriel Chifu tr[it[ ]i tot de el povestit[ fragmente din n stru nica istorie a lumii de gabriel chifu tr it i tot de el povestit , Editura Ramuri, 2009, 155 p.

Zeul-copil este o vietate etern a c rui obstina ie neînfrânt , semn al vitalit ii sale esen iale, e de a intra în posesia unui bici, o unealt mitic cu care s instrumenteze i s înfl reze totodat fantasmele imagina iei sale creatoare, una inepuizabil . Puterile zeului-copil, dar i al copilului-zeu, vin de undeva din str funduri. Scriind cele de mai sus, Mircea Tomu nu uit s precizeze c metoda lui Ion Creang instituie un plan mitologic nou, care va func iona ca atare în virtutea calit ilor sale de oper literar cu substructur mitologic . În plus, opera ca atare îndepline te - citez - „îndeplinirea unui rol în contextul unei mitologii diferite, aceea a copil riei (vârstei de aur), cuprins i ea în orizontul cosmic

mai întâi, i apoi în universul satului i al reperelor care îl l rgesc, ca o con tiin a cosmosului i care, prin specificul i valoarea comunic rii sale printr-un anume sistem de semne, un limbaj, se instituie ca un alt plan mitologic.” (Tomu , 1999, 43). „Amintirile...” lui Ion Creang , ap rute în volum postum, pe la 1890, sunt evident, în acela i timp, i bildungsroman i weltanschauung.

Dup un secol i ceva, Gabriel Chifu preia modelul cu succes în „Fragmente din n stru nica istoria a lumii de Gabriel Chifu tr it i tot de el povestit .” Ambele edi ii pe care le posed (Chifu, 2009) ap rute la Editura Ramuri dovedesc succesul de libr rie i de circula ie, dar i de critic , devreme ce Nicolae Manolescu ne asigur c noua carte chifuian e „spiritual , profund , original , instructiv .”

(Manolescu, 2009).

Copil ria lui Gabriel Chifu (s-a n scut la 22 martie 1954, în Calafat - n.m.) s-a petrecut într-o lume plin de poezie, c ci, într-un stil admirabil, autorul îmbin lirismul cu observa ia epic , realist ; apoi combin metafora cu ironia i umorul; juxtapune momentele de visare, de reverie, cu cele de lucid reflexivitate; contrapune limbajul extazului cu cel al destr rii, contrasteaz elogiul corpului cu prozodia ideilor. Confesiunea lui Gabriel Chifu traduce emo ii i sentimente, medita ii i comportamente într-un text care cucere te cititorul prin frumuse ea scriiturii, prin gravitate, inven ie, precizie semantic , prin derularea inspirat a secven elor care cad pe locul potrivit, întocmai ca la Arghezi (Arghezi, 2013).

Gabriel Chifu reu te a- i fi însu it trei „lec ii”: pe cea a Sfântului Augustin i pe cea a lui Rousseau i desigur cum am ar tat mai înainte pe cea a lui Arghezi. Cum l-au influen at cei trei „colo i europeni” pe Gabriel

Chifu - care pare s fi devenit, în ultimii ani, num rul unu al literaturii române de azi, doborându-l din jil chiar i pe Mircea C rrescu - se va vedea cu o singur condi ie: -i cite ti „Amintirile...” de-o via i de autocunoa tere. În carnea scriiturii ca atare, povestitorul încorporeaz temele mari ale epocii: tema moral , tema c ut rii i a salv rii sinelui, prin descoperirea Dumnezeirii, a lui Dumnezeu care-i în noi în ine, în sufletul memoriei, tema comunist (cu neajungerea salariului lunar pentru între inerea întregii familii), tema triadic a luminii (imagine-arom -consisten ), tema gloriei propriului trup conjugat cu aceea a dezbr rii în fa a oglinzii (adic mitul lui Narcis rena te inerent - n.m.), tema anotimpurilor, a jocurilor i a mi rii timpului în cerc (Chifu, 2009, 28), tema iubirii (a erosului sacralizat), a femeii-miracol, a reîntregirii androginice dar i - ce mai tem ! - a felului în care autorul de acum se defecta în copil rie dând joaca pe singur tate (Chifu, 2009, 31) (dublat de ideea stranie, crengist fire te, de a strânge lumina într-o g leat ca s-o care acas , în pivni , s umple cu ea „unul din butoaiele tatei”, ca s-o scoat când o fi nevoie, iarna „când se strica dinamul de la uzina electric i se lua curentul” (Chifu, 2009, 32)).

Scriitura chifuian din aceste „fragmente” impresioneaz prin chiar sinceritatea ei necomplicat , mai ales în pasajele dedicate copil riei. În acest studiu de caz, ea conoteaz un ceva specific, o originalitate nestrident , v dind acel aer de proz est-europeade calitate garantat transeontic. i fiindc invocat - am aspectul de weltanschauung, lumea lui Gabriel Chifu e purtoarea unei înc rc turi afective reactivate.

E o lume deloc idilic , dar nimbat de melancolie, de prea omene ti i perfect explicabile

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

nostalgii. Iar cartea, ea îns i, e transgenologic , e peste mode i timp, e o poveste accesibil oricui i situat la mare în ime literar . C e „o carte transgenologic ( i implicit transmodern(ist) recunoa te i Gabriela Gheorghi or, care pozi ioneaz „Fragmentele” la grani a fluid dintre roman, memorii, jurnal i poem în proz ). Rezumez un pasaj din cronica sa, cu nedisimulat pl cere: Cartea e deci o epopee-m rturie i o povestire a unui intelectual autentic i vertical, a unui scriitor îndr gostit de „smirna cuvintelor”, a unui, în ultim instan , curajos Gabriel Chifu par-lui-même. „Cartea lui Gabriel Chifu e în felul acesta o încânt toare mostr a unei libert i câ tigate prin elaborarea textului.”

Prin urmare, zeul-copil i copilul-zeu, restaurat (resuscitat de Gabriel Chifu) resim ea mirajul unor „ inuturi senine, din înalt, binecuvântate”. De la o familie (Popescu, cu un b iat Dan i o fat Monica), r mânea cu „gustul raiului pe p mânt, sub dou chipuri”: cire ul rap n de fructe „uria e, de un ro u brun, pietroase, dulci, c rnoase” (de remarcat hiperbola, figur de stil cu menirea de a sublinia i sublima subiectiv un detaliu a c rui semnifica ie coboar tot din „amintirile” lui Ion Creang (vezi paragraful cu furatul cire elor din partea a doua a „Amintirilor din copil rie” - n.m.) minus gestul fur cios.); casa plin de „c i peste c i, cu poze r pitoare sau numai cu litere minunat rotunjite, p strând în ele pove tile ca pe ni te comori” (Chifu, 2009, 9). Copilul Chifu întoarce paginile fermecat i având revela ia c „paradisul poate ar ta, a a, sub form de c i”.

Ca orice copil, a avut îngerul s u personal, de obicei invizibil, dar lui ar tându-i-se în felurite împrejur ri, parc din neaten ie, ca dublu al s u „obligat s treac întocmai prin situa iile prin care a trecut el.”

Copil ria i-o esea din vise i închipuiri; asculta seara greierii ârâind pân îl apucau fiorii c-ar fi putut muri cineva, sau se temea pe gaura burlanului unei ma ini de g tit ar putea s n leasc peste el „p ri negre, zmei i spâni”, fiind „imaginativ i pr stios spre catastrofic” (Chifu, 2009, 18).

Cât despre vise, acestea, în prima copirie, erau concrete; apoi s-au rafinat i s-au metamorfozat în poezie. Un vis e de sorginte eminescian ori macedonskian : citez: „Visez sunt închis într-un diamant, i diamantul e însufle it, dar doarme. Visez c m pr buesc în gol, iar eu sunt deopotriv i cel care cade, dar i spa iul în care are loc c derea.”

Seria de visuri - sper scriitorul - i aceste e supremul vis din copil rie - se va l sa transcris într-o carte nepieritoare. Motivul e novalisian i Gabriel Chifu o s -mi dea dreptate

„l-am ghicit” (Novalis, 1995) corect.

Ca i Niculae Moromete, Gabriel Chifu ia, fiind foarte silitor la coal , premiul întâi, dar tânjirea lui era de alt natur , pur... material : r splata s -i fie un ceas de mân (fie el i marca Pobeda, adus din U.R.S.S.- n.m.).

Dar în întreaga-i copil rie n-a primit cadou nici ceas, nici biciclet . În fine, prima amintire despre corpul s u, Gabriel Chifu o are de la vreo trei ani, prilej cu care descoper alteritatea lui... Rimbaud.

Citez: „Toat copil ria, mama, rudele i prietenele ei m umpleau de s ruturi, minunându-se ce copil frumos eram.” (Chifu, 2009, 23). Acest topos-copil i portret-copil descinde din Creang , Eminescu i Caragiale în triumvirat. Denota ia e transparent : „memorialistul” Gabriel Chifu - cel care se juca de-a pitulu ul i de-a r zboiul - se comport în prezent ca un înving tor... înc „dependent” de „jum tatea sa ideal ” Dana, care are „ast zi consisten a luminii” c ci „pare o perdea de borangic pe care razele lunii, tot trecând prin ea, au sub iat-o i au topit-o pân s-au f cut i firele de borangic tot raze”.

Poema dedicat Danei are t ria i prospe imea „cânt rii cânt rilor” din Vechiul Testament.

Citez spre luare-aminte a tuturor b rba ilor de pe p mânt: „Ce secret de ine ea c nu minte i nu în eal , c r mâne curat precum cerul deasupra Mediteranei? Ce secret de ine ea c nu i se tirbesc, nu i se trec sentimentele? Ce secret de ine ea c m iart i m înv luie precum mirosul chiparo ilor din agios gordis, c m ad poste te i m ap precum zidurile unei bisericu e?” Ei, da, aceast zei -femeie Dana, nu e Diana, asta e sigur, ci tocmai Ana lui Manole dar nefiind zidit într-un zid de monastire ci în edificiul unei c snicii edenice: „Ah, p esc în aceast

19

dragoste ca printr-un câmp verde într-o diminea senin de mai” (Chifu, 2009, 146). „Încântarea” lui Sabin Velican o manifest i o confirm - i Gabriel Chifu când se încredin eaz c „Inima mea este o c mil care ine în spate cu încântare (s.m.), cu u urin i cu naivitate, lumea. M simt cauza acestui univers iluminat, m simt p mântul din care totul rode te mistic.” (Chifu, 2009. 147).

Bibliografie: – Mircea Tomu : Romanul romanului românesc (I). În c utarea personajului; Ed. 100+1 Gramar, Bucure ti, 1999.

– Ion Pecie: Phallusiada sau epopeea iconoclast a lui Creang ; cuvânt înainte, edi ie i tabel cronologic de Cristian Livescu, cu o not a autorului prin care se aduc mul umiri - citez - „domnului Ion Popescu-Br diceni pentru materialul documentar i detaliile preioase furnizate în alc tuirea acestei edi ii complete.”

– Gabriel Chifu: Fragmente din n stru nica istorie a lumii de Gabriel Chifu tr it i tot de el povestit ; Edit. Ramuri, Craiova, 2009 (cu opinii critice de tefan Agopian, Dan Cristea, Raluca Dun , Gabriel Dimisianu, Horia Gârbea, Gabriela Gheorghi or, Gheorghe Grigurcu i, pe copert , de Nicole Manolescu. Calificativul de „n stru nicie” coboar desigur din Ion Creang ).

– Tudor Arghezi: Cartea cu juc rii, ilustrat de Mitzura Arghezi; Edit. Arthur, Bucure ti, 2013.

– Ion Creang : Amintiri din copil rie; Editura Tineretului, Bucure ti, 1968 – Novalis: Între veghe i vis. Fragmente romantice; selec ie, traducere, prefa , note i comentarii de Viorica Ni cov; Editura Univers, Bucure ti, 1995

Paul Cézanne - Muntele Sainte Victoire

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

20

Anul X, nr. 4(104)/2019

Drago] NICULESCU

Impasurile fenomenologice ]i condi\ia transcendental[ (II) 4. Extensia fenomenologic

i abstrac ia fenomenologic

Astfel, cele dou deplas ri ale eu-lui con tient apar ca sensuri opuse, calitativ i cantitativ invers polare, f a- i fi îns una alteia antagonic , ci din contr , realizându- i fiecare func ia autonom, neconstrângându-se reciproc. Dac abstrac ia fenomenologic de concentrare a eu-lui în sine a fost numit de Husserl „reduc ie”, atunci dedublarea eu-lui într-un alt eu, cu preten ia de eu al meu pentru cel lalt, poate, omolog, ar putea fi numit extensie (extensie fenomenologic ), caz în care ar suporta din partea noastr acelea i critici i corective cu legitimare transcendental . Se pare c numele de „extensie fenomenologic ”, care ar putea fi atribuit propriet ii de transgresare a eu-lui c tre un alt eu, i-a sc pat lui Husserl, ori Husserl a dorit ca termenului de „reduc ie” s nu i se sl beasc for a semnifica iei dinamice prin atragerea r spicat a aten iei c tre o alt proprietate dinamic a con tiin ei, de natur invers . Câmpul fenomenologic transcendental nu poate fi redus i nici extins, nu poate fi fragmentat, descompus i nici multiplicat sau unit prin aderarea la alt câmp fenomenologic. El reprezint , în schimb, un sistem, o matrice individual unic , distinct , în care au loc uluitoare procese, desur ri de propriet i i deplas ri de structuri cognitive apar inând con tiin ei proprii a subiectului uman considerat, dar i rela ion ri cu con tiin a altor subiec i. În aceast accep iune, câmpul fenomenologic ne apare, în reala lui complexitate, sub dou ipostaze: 1. ca un câmp vast al meu i al lumii, aproape permanent deschis, nelimitat, dar i 2. reprezentat printr-un model simplificat, care cuprinde doar doi subiec i: eu i cel lalt, model mai u or de folosit în analiza i exegeza filozofic . Pe de alt parte, se observ c reduc ia feno-

Paul Cézanne - Golful Marsiliei

menologic , în sens riguros opera ional, nu produce muta ii sau aproxim ri în interiorul structurilor* cognitive ale con tiin ei, ci doar deplas ri c tre în untru sau în afar ale lor, rezultante ale capacit ii con tiin ei de a se situa (deplasa) în untrul sistemului propriu i în afara lui, i, relativ, în interiorul sistemului altei con tiin e. Am spus „relativ”, pentru c aceast din urm capacitate este, în realitate i în mod riguros, limitat . Nici aprehendarea exhaustiv a con tiin ei altuia i mai cu seam preten ia transgres rii, a deplas rii unei contiin e în interiorul celeilalte con tiin e (lucru care face obiectul a a numitelor, de c tre Husserl, „aprezent ri”), nu sunt u or de acceptat.

Noi le consider m, tran ant, ca nevalide, i pled m în continuare cauza decisiv , din punct de vedere transcentiv (TÎDE), a dezvolt rii spirituale a existen ei entit ilor umane sub semnul unicit ii i diversit ii, cu acceptarea, fire te, a interrela ion rii, a intersubiectivit ii, a onto-logicului secund, social i comunitar. Un exemplu de reduc ie meta-fizic , denumit , acolo, de noi, „Abstrac ie tolerat ”, efectuat prin opera ii specifice metodei transcentive de lucru, a fost desf urat în TÎDE, cu ocazia stabilirii naturii, formulei i prezent rii modului de ac iune a factorului de reduc ie metafizic , dar i a celorlalte no iuni transcentive - factori, cauzalit i, subcauzalit i -, unde se relev modific ri concrete intrano ionale, intracategoriale, pe scurt, intra-metafizice. * Prin „structur ” trebuie s se în eleag acel termen spa ial bine determinat, propriu sistemelor i teoriei sistemice; utiliz m, prin împrumut, no iunea de „sistem” i „structuri”, pentru a le atribui numai în scop teoretico-descriptiv câmpului fenomenologic, pentru a face explica ia mai u or de vizualizat i de în eles. Aici, prin „structur ” a con tiin ei - unde con tiin a reprezint o categorie, un subsistem al sistemului global al câmpului fenomenologic - trebuie s se în eleag ipostazele func ionale i dinamice în care evolueaz con tiin a sub vizorul analitic i interpretativ (hermeneutic) sau critic. În concluzie, urmare a celor mai sus expuse, consider m drept gre it termenul de „reduc ie fenomenologic ”, neacoperit teoretic, i sus inem denumirea mult mai adecvat de „abstrac ie fenomenologic ”. De asemenea, ne declar m împotriva sus inerii existen ei „aprezent rilor”, adic a intuirii calit ilor altei con tiin e, a constituirii celuilalt eu în eul meu sau al fertiliz rii stranii a ego-ului meu în celalt ego, prin transgresare, cu r mânerea acestui ego într-o dubl stare, perfect autonom , dar i inclus - atât în sfera propriului cât i în sfera celuilalt. Consider m improbabil existen a no iunii categoriale i a naturii reale a „aprezent rii”, adic a reprezent rii (reprezent rilor) pe care eul meu, transgresat, le poate constitui în sfera proprie a con tiin ei mele printr-o misterioas capacitate de p trundere i cvasisubstituire în natura con tiin ei (eului) celuilalt. Nimeni i nimic nu poate sus ine validitatea unei astfel de teorii fantastice ,

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

care sus ine, pân la urm , cu alte cuvinte, ca o con tiin s poat citi (p trunde) i reda gândurile, tr irile, misterul, datele func ionale cognitive, reflexive, dar i psiho-afective ale unei alte con tiin e.

Este, din contr , cump tat i justificat a afirma c „aprezent rile” nu sunt altceva decât constructul reprezent rilor, sau „constituirea” în sfera propriei mele con tiin e a unei imagini, p reri, aprecieri** limitate, aproximative, relative a datelor con tiin ei celuilalt, pe baza prezent rii în fa a con tiin ei mele a acestor con tiin e str ine, cu care eul meu intr în rela ie, i a capacit ii con tiin ei mele de percep ie i intuire a acestor date. Dovada acestei mari dificult i i ambiguit i ale fenomenologiei husserliene sunt paradoxurile i impasurile de care s-a izbit Husserl în elucidarea propriilor teorii, obstacole pe care, în cea mai mare parte, nu le-a dep it, sau pe care nu s-a ar tat de loc convins a le fi dep it. Paul Ricoeur, în ciuda subtilit ii analitice i a unui real talent scriitoricesc, expozitiv i arborescent, nuan at, nu are for a de a ridica, într-un fel sau altul, v lul acestor echivocuri, de a încerca o solu ie sau de a r spunde sonor acestor temeri. ** Sau, conform lui Max Scheler, a sesiz rii existen ei-valoare (Wertwessen) a celuilalt, care precede orice reflec ie solipsist i care este fondat pe cunoa terea de sine de la nivelul propriei mele existen e-valoare, un fel de iubire a celuilalt, proiectat asupra propriei mele persoane. „Comprehensiunea emo ional a celuilalt atinge obiectul s u veritabil; iubirea se îndreapt spre existen a-valoare a celuilalt i, în mod reciproc, existen a-valoare nu este accesibil decât prin iubire; numai la acest nivel sc m de dificult ile cunoa terii analogice (P. Ricoeur)”. Iat cum, printr-o excep ional intui ie, Max Scheler se refer tran ant la „iubire” ca factor explicativ, adic la dimensiunea energetic-spiritual fundamental a transcendentului (în calitatea lui de transcendent coborît în- i poten ator al imanentului uman).

5. Dificultatea punerii în rela ie a reduc ie transcendentale i a reduc iei eidetice. Dificult i în cadrul temei sensului. Paradoxul experien ei transcendentale în calitate de con tiin a ego-ului În problema rela iei dintre reduc ia transcendental i reduc ia eidetic , de i idealismul husserlian i fenomenologia, reunite inseparabil în doctrina ego-ului i a constituirii sale temporale, delimiteaz foarte precis domeniul reduc iei transcendentale - ego-ul factic - i domeniul reduc ie eidetice ego-ul eidos (ego-ul idee), Ricoeur aten ioneaz asupra dificult ii punerii în rela ie a celor dou concepte ale gândirii husserliene, prevenind c nu este u or s situezi reduc ia transcendental , care suspend credin a în „în sinele” lumii în func ie de reduc ia eidetic care trece de la fapt la esen . Iar în ceea ce prive te capacitatea acestei solu ion ri de a asigura accesul con tiin ei la lumea obiectiv , de care, prin mecanismul conjug rii acestor dou reduc ii, pare, aparent, desprins , ea e oferit de sensul viz rii acestei lumi, „sens care este rezultatul unei modific ri a diversului, o sintez de unificare care recupereaz identitatea obiectului, fiind inclus în via a inten ional a ego-ului concret”; concluzia celei de-a patra Medita ii este c sensul lumii este exclusiv explicitarea ego-ului, exegeza vie ii sale concrete.

Dar, tocmai în momentul în care calitatea valoric a sensului pare s aduc o raz de lumin în complicatul mecanism fenomenologic, Husserl introduce o nou problematic : cea a reciprocita ii punctelor de vedere i a

21

„egaliz rii obiectivante”, moment în care Ricoeur se întreab i el „De ce aceast nou aventur ?”, care îngreuneaz suplimentar lucrurile i care conduce la un nou paradox. S explic m. Prin egalizare, eu devin un cel lalt printre ceilal i, i aceasta con ine o dubl valen : pe de o parte, ea este o egalizare în sensul c reciprocitatea anuleaz privilegiul unui eu unic, iar pe de alt parte, este o obiectivare, în sensul c aceast reciprocitate are ca rezultat faptul c nu mai exist decât ceilal i, eu sunt un cel lalt printre ceilal i. Paradoxul care pune la grea încercare idealismul transcendental const în aceea , în baza reciprocit ii, a egaliz rii, sensul celuilalt devine i sensul meu, se constituie în mine, de i uniunea, existen a comunitar nu ar trebui s tearg identitatea proprie, particular a fiec rui individ, a fiec rui membru. Observ m înc o dat , ca i în paradoxurile anterioare, comiterea aceleia i erori, ajungerea în acela i impas, care încalc atât normele ontice ale existen ei individualului, normele ontologice ale existen ei diversit ii, cât i temeiurile creatoare ale transcendentului i condi iile de manifestare ale transcendentalului în imanentul con tiin ei i al fiin ei con tiente. O nivelare abuziv , care aduce cu sine o nou închidere teoretic . Ricoeur comenteaz : „Vrând-nevrând, se pare c trebuie renun at la asimetria raportului eu-cel lalt, pretins de idealismul monadic, pentru a da seam de aceast egalizare obiectivant , cerut de realismul sociologic. Aceasta este dificultatea fundamental legat de conceptul de intersubiectivitate transcendental , de îndat ce este vorba de a-l interpreta în termeni reali ti, ca leg tur reciproc a celorlal i într-o „lume a oamenilor”. Concluzion m afirmând c • dezvoltarea de c tre Husserl a ideilor „reciprocit ii punctelor de vedere” i a „egalirii obiectivante” în cadrul temei sensului reprezint o înc rcare grevant a idealismului transcendental-fenomenologic, cauzatoare de confuzie i închidere: • posibilitatea existen ei în aceea i con tiin a sensului ego-ului pur, a sensului meu ca cel lalt printre ceilal i i a sensului celuilalt, cu suprapunerea i identificarea lor implicit , este imposibil .

6. Despre posibilitatea cunoa terii ego-ului gânditor în untrul experien ei transcendentale O alt dilem cu care ne confrunt m în incursiunea în universul fenomenologic husserlian atinge din nou precaritatea raport rilor

Paul Cézanne -

ie i la sc ldat

22

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019 7. Concluzii

cu care opereaz Husserl în privin a eu-lui gânditor i a posibilit ii de cunoa tere a sa: insuficienta distinc ie pe care o întreprinde întro manier dinamic , mobil , între capacitatea de cunoa tere a elementului din interiorul sistemului i capacitatea de cunoa tere i vizare a lui dintr-o pozi ie extrasistemic , precaritate care infer , implicit, dificultatea postul rii unor coordonate eficiente de abordare teoretic a cunoa terii în sine. Este vorba de paradoxul pe care îl incumb „experien a transcendental ”: sau am „con tiin a” lui eu gândesc, dar aceasta nu este o cunoa tere (aici avem de-a face cu plasarea intrasistemic ), sau „cunosc” eul, dar acesta este un fenomen al naturii (aici avem de-a face cu o plasare în afara sistemului fie a eu-lui cunosc tor, interogativ, fie a eu-lui gânditor, cu r mânerea, în fiecare ipostaz , a celuilalt eu în interiorul sistemului, sistem care, prin aceasta, se exteriorizeaz la rândul lui, devine obiect sau fenomen). Dup cum vedem, dificultatea analizei este enorm , din nou ea presupune operarea unui clivaj în interiorul câmpului transcendental, despre care am vorbit anterior în studiul nostru, i chiar mai mult, un clivaj în interiorul aceluia i element al câmpului fenomenologic transcendental: descompunerea eu-lui în dou p i - un eu gânditor, pur reflexiv, dar dominat de o atitudine pasiv , i eul cunosc tor, interogativ, bântuit de nelini tea activ a afl rii misterului, a accesului la adev r. Din nou ne plas m împotriva posibilit ii efectu rii unor astfel de scind ri speculative, care, prin eludarea permanentului substrat transcendental, sufoc , sterilizeaz i, pân la urm , anuleaz inten ia epistemic . Desigur c aceste pozi ion ri intra- i extrasistemice, pe care le impune scindarea husserlian (f ca aceasta s fie o reduc ie, în sensul pe care Husserl îl acord acestui radical predicat fenomenologic), implic o viziune spa ial , dar ea, în acest caz, nu- i poate face loc în sintaxa unei inciden e emergente, eficient explicative, nici prin apelul la descrierea spa ialit ii fenomenelor, pe care o întreprinde Kant - descriere care poart caracterul sistematic, propriu ra ionamentului matematic, i care este aplicat , în cadrul conceptului de intui ie pur , explic rii pozi ion rilor antera ionale ale judec ilor sintetice apriorice ale geometriei, chiar dac ele privesc preocuparea lui ontologic de a determina în mod exact existen a spa iului - i nici prin apelul rudimentar la simplele muta ii pe care le-a provocat revolu ia copernican , cea care, ac ionând excentric de ordinea unui nucleu iluzoriu al Universului apropiat, a permis circumscrierea adev rului în datele întregitoare ale unei cunoa teri orbitale. În orice caz, problema include obligatoriu caracterul dinamic al constituirii spa iale kantiene i datele criticii copernicane, în toate limitele i posibilit ile care intervin necesar în ambele cazuri. La Kant, raportarea pe terenul fenomenologiei a spa iului la posibilitatea de a fi afectat de ceva este studiat prin punerea sub semnul întreb rii a juxtapunerii spa iului i timpului: spa iul trebuie parcurs în momentele sale temporale, „re inut” într-o imagine total i „recunoscut” ca un sens identic. La Kant, spa iul este o existen dependent , atât în ceea ce prive te existen a sa, cît i intuirea sa. El identific spa iul i proprietatea lui de a fi afectat de obiecte (în sensul cuprinderii lucide în cadrul lui a reprezent rii imediate a lucrurilor) cu îns i inten ionalitatea con tiin ei, el este tocmai mi carea con tiin ei spre ceva, considerat ca posibilitate de a expune, de a deosebi, de a multiplica o impresie oarecare. În timp ce fenomenologia lui Kant este, mai întâi de toate, o fenomenologie a judec ii, fenomenologia lui Husserl este mai degrab o fenomenologie a percep iei. Ricoeur concluzioneaz : „Aceast reluare a spa iului din perspectiva timpului («timpul este o reprezentare necesar , care serve te drept fundament tuturor intui iilor») marcheaz triumful fenomenologiei asupra epistemologiei”.

Încheiem aici studiul nostru, apreciind c paradoxul, impasul în fenomenologie reprezint el însu i o problem , o metaproblem cu care ne confrunt m în aventura temerar pe acest sol mi tor.

Condi ia transcendental a existen ei i func ion rii fiin ei umane cuprinde în ea i justific aceast condi ie de insuficien a dilemei.

Misterul transcendentului (secund) din fiin propune c ut rii meticuloase ansa unor p trunderi consubstan iale lui, dar marginale, dimensiunea central a tainei r mânând ascuns . Acest lucru nu trebuie îns s sperie i nici s demobilizeze. Condi ia transcendental , în calitate de condi ie fundamental a fiin ei noastre, trebuie pân la urm asumat i în eleas în toat plenitudinea ei, care include i taina, nep trunsul. Nu este prima oar c am semnalat ciudata lips de curaj a filozofilor care, evoluând, inclusiv declarativ, în jurul dimensiunii i reperului transcendent i transcendental, afirmând chiar credin a lor în Dumnezeu, în Puterea i Crea ia Lui, nu recunosc substratul i dominanta supraordonatoare a aceluia i transcendent i în materialul lor tiin ific lucrativ. Ei recunosc existen a dilemelor, acord credit unui steril hazard, care nu poate fi nici m car definit, cu atât mai pu in interpretat, a a cum a spus i fizicianul austriac Erwin Schrödinger, unul dintre p rin ii fizicii cunatice, dar fug de punerea dilemelor cu care se confrunt pe seama texturii transcendente de fond, care de fapt de ine sub cheie toate r spunsurile.

Este necesar i în tiin întoarcerea la demnitatea curat i deplin , la onestitatea deplin a con tiin ei existen iale i creative; altfel, frica de ea este nu numai condamnabil , dar i înfrân toare în planul eforturilor de avansare pe drumul cunoa terii. Moralitatea cercetorului, în via i în munc , trebuie recuperat . „Toate încerc rile noastre de a ajunge la claritate s-au izbit de paradoxuri care apar f încetare, prin care ne d m seama dintr-o dat c întregii noastre filozof ri i-a lipsit un temei sigur.

Cum putem deveni acum cu adev rat filozofi? Suntem debutan i în mod absolut i nu dispunem de nici un fel de logic susceptibil s ne furnizeze regulile, nu numai datorit m re iei scopului, ci i din cauza straniet ii esen iale i caracterului absolut precar al ideilor care sunt puse în joc.” (Edmund Husserl)

Paul Cézanne - Muntele Sainte-Victoire

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

23

Florian COPCEA

(Re)construc\ia mitului jurnalului intim O întrebare posibil , ce nu poate fi ocolit în niciun fel, ar fi aceasta: Eugen Simion (re)construie te sau nu o istorie de idei când trunde în „labirintul crea iei” apar inând altor diari ti, înso it de demonul lecturii? Fic iunea jurnalului intim - Intimismul european ofer r spunsul. Exegetul intr în istorie (text) f când istorie. Actul lecturii determin direct actul crea iei, acesta din urm având rolul, printre multe altele, de a valoriza sensurile miturilor care îl in într-o permanent rela ie cu lumea dinl untrul lumii i cu lumea dinafara lumii. Ambele lumi, separate doar de o frontier mobil , epic , î i au propriul lor mit. Cea a autorului, mai ascuns i greu accesibil , deseori fictiv , presupune o reflectare mai profund , re-creatoare, în timp ce a eroilor/personajelor, identificat în discursul epopeic, s -l cit m pe M. Bahtin, este desacralizat . Totu i, de i lumea real (sacr ) este separat de lumea fic iunii (distorsionat ), nu am gre i dac am sus ine c , în ambele spa ii, duale i temporale, autorul se identific , simpatetic, cu mitul comun al supravie uirii intelectuale prin opera literar . Dar opera literar rezist timpului prin atitudinea sa axiologic , prin viziunea pe care o are despre lumea real i lumea imaginar integrate în mitul literar. A adar, textele, atât cele lecturate, cât i cele concepute de E. Simion, au o func ie mitic . Ele au un timp al lor, o istorie care nu poate fi desp it nici de a autorului i nici de a personajului s u, imaginat sau existent în realitatea literaturizat , mitologic sau transcendent .

Adoptarea unui „cod” de interpretare euhemerizat a studiilor referitoare la jurnalul intim, în accep ia lui J.J. Wunenburger (vezi Filozofia imaginilor, Ed. Polirom, Bucure ti, 2004, p. 299), desf urat la diferite niveluri de semnifica ie, ne ofer privilegiul de a atribui fic iunii propria noastr realitate „hermetic ”, s parafraz m teoria lui G. C linescu privitoare la mit, acesta fiind considerat, mai ales, un adev r încifrat.

Discursul lui E. Simion are, la prima vedere, o profunzime greu perceptibil , probabil din cauza „mesajului ascuns” al nara iunii, care datoreaz totul memoriei. Interpretat din acest unghi, teoreticianul este un Prometeu dezl uit, dar mântuit: se las înl uit de mirajul lecturii i devorat de „vulturii” fantasmelor celor imortaliza i” în „saga” în discu ie - Fic iunea jurnalului intim, pentru a aprinde, ini iatic, focul ve nicei cunoa teri. Prin scriitura sa artistic , naratorul se întoarce astfel la timpul s u „unic i omogen” (R. Barthes) i biografic, ritual care „înseamn a ie i din câmpul obi nuit al exercit rii limbajului, marcat de preocup rile de adev r sau de convingere” (Gérard Genette, Introducere în arhitext. Fic iune i dic iune, Ed. Univers, Bucure ti, 1994), pentru a consubstan ializa fic ionalul i realul operei.

Pentru moment, ideea dezvoltat aici atrage dup sine unele complica ii. Starea de con tiin este, în principiu, asociat cu un proces emo ional evolutiv. Ar trebui accentuat c apartenen a i convertirea logosului la un univers cultural non-tradi ional se explic prin modul în care diaristul reflect asupra posibilit ii de a alege între mit i literatur , literatura aceasta fiind capabil de remodelarea

estetic a gândirii sale. Strict vorbind, datorit acestui, s -i spunem: hazardat joc, întreaga scriitur se pune sub semnul flexibil al unui act de constrângere, recognoscibil, a c rui menire în crea ie este de a surprinde „în aceste condi ii, manifest rile con tiin ei, responsabilit ile spiritului, formele, subtilit ile realului...” (p. 267).

O cronic a st rii de spirit ne-o ofer , în opinia autorului studiului Fic iunea..., „intimistul” Thomas Mann. Foarte plastic, Eugen Simion ne dezv luie, în pagini de neuitat, întregul e afodaj al scrierii jurnalului. „Viciul” lui T. Mann de a distruge mâine ce scrie azi, prin analogie, ne aduce în minte sacrificiul Me terului Manole. Din p cate, zidul în care inten ioneaz s închid , aici, opera, este înlocuit cu focul magic, dând na tere, astfel, unui motiv epic redimensionat care eviden iaz efectele ordonatoare ale lexicului. Focul, contrar unor filozofi, nu va avea niciodat memorie, chiar dac în urma arderii mâne cenu din abunden .

Eugen Simion, pentru a reda chipul trudit al unui Sisif, în cele din urm victorios, ne reaminte te paradoxul Penelopei: „de ir noaptea pânza pe care o ese ziua” (p. 270). Pentru a ne oferi imaginea marelui scriitor T. Mann, Eugen Simion, nu rareori ab tându-se programatic i demonstrativ de la firul ro u al nara iunii diaristice, p trunde, cu instrumentele specifice criticii literare, în operele de fic iune ale acestuia, sporind tensiunea între mit i antimit. De i ne-ar putea contrazice, i chiar o face f prea lungi ezit ri, admite c „b trânul prozator” „scrie nu cu gândul de a face literatur i nici de a p stra, ca documente pentru dosarul s u de existen , ceea ce scrie” (p.

276). „Codul de existen al lui Thomas Mann - ne informeaz ultimativ criticul -, format în alt cultur , este oarecum diferit. Viseaz i el fervoarea libert ii, dar nu îndr zne te s spun totul despre sine.

Via a lui intim este ordonat , cum spune, de un secret bine p zit.

Esen ial este pentru el religia muncii. Scrie în fiecare zi i, când nu poate s scrie, acuz excita ie nervoas , depresie. Scrisul nu-i o ceremonie, este o experien anevoioas , bine i îndelung premeditat . [...] Scrisul merge, paralel, cu lectura. Lectura productiv , lectura ca exerci iu spiritual, lectura ca preg tire a spiritului creator. Thomas Mann vorbe te într-un loc de «pedantismul [s u] cultural» i, în alt parte, de «con tiin a cre tinismului [s u] cultural». Cite te pe Balzac i este, o dat , surprins de faptul c prozatorul francez scrie «incredibil de r u», alt dat îl g se te «glorios». În iulie 1919 cineva îi vorbe te de un romancier francez pe nume Proust sau «ceva asem tor». Nu-l cite te decât în decembrie 1937, f s spun în jurnal dac -i place sau nu. Pe Turgheniev îl g se te «prea estet», pe Kafka «genial». Tolstoi este, putem spune, scriitorul preferat al lui Thomas Mann: îl consult toat via a i, în 1933, când cite te zboi i pace, declar c prozatorul rus este «consolarea i sprijinul meu». Prime te în 1933 Condi ia uman i, peste o vreme, romanul lui Céline. E decep ionat: «literatur s lbatic ». Revine, în exil, la Don Quijotte i la Faust, trece apoi la romanele lui Broch i Hesse. În 1944, noteaz despre Céline: «un om s lbatic, bolnav, înr it, azi f îndoial

24

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

nebun». Dar opera lui? Ea cum este?... Nu lipse te din aceast list numele lui Goethe, marele model. Thomas Mann spune într-o propozi ie c Muntele vr jit este «un roman goethean»” (p. 277).

Un „pândar al clipei” este i Ernst Jünger. În stilul s u inconfundabil, cu care ne-a obi nuit în Timpul tr irii, timpul m rturisirii i în Sfidarea retoricii, Eugen Simion apreciaz : „Jünger vrea s creeze, prin jurnal sau din jurnal, o oper i, dac n-o gânde te ca atare (exist imprevizibilul eveniment!), o scrie cu aceea i migal cu care î i scrie opera de fic iune” (p. 286). Spre deosebire de T. Mann, Jünger are con tiin a efemerit ii. Jurnalul este pentru el -consemneaz Simion - o crea ie care trece, ca orice oper literar , printr-un proces lung de elaborare.

Jurnalul de idei este, nu?, o filozofare euristic , ideal , a culturii i a vie ii. For a lui de seduc ie const în transcrierea f niciun compromis a dialogului eului interior cu eul exterior. Suntem obliga i s recunoa tem: eul interior se manifest în conspirativitate.

Limitându-ne la o parcurgere a argumentelor lui R. Barthes, eul interior este ascuns sub masca istoriei, a sufletului, cum o consider Eugen Simion, se dedubleaz , adic , i ia înf area eului mitic, minat de riscurile firescului, devenind în consecin cel lalt. Aceast oscilare a autorului între eul interior, caracterizat de metafizic, i eul mitic, sprijinit pe idealitate, concur , evident, la ambi ionarea autorului de a- i etala tiin a, tiin a de a fic iona, de a mitiza i a recunoa te indirect c mitul, în general, plasat dincolo de „timpurile originare”, este „o maladie a limbajului” (vezi Friedrich Max Müller, Contributions to the Science of mythology, London, Longman, Green & Co., 1987). Eugen Simion, în contextul respectiv, se pronun categoric: cel lalt, omul din adâncul textului, e greu de prins. De aici decurge faptul c problema textului poate fi pus „din punctul de vedere al Celuilalt. [...] Cel lalt perceput într-o rela ie dual i aproape personal : cel ce m va citi. Pe scurt, îmi închipui c paginile mele de Jurnal ajung sub ochii celui spre care privesc sau atinse de cerea celui c ruia îi vorbesc. - Dar oare nu asta e situa ia oric rui text? - Nu. Textul e anonim sau, cel pu in, produs de c tre un soi de Nume de R zboi, cel al autorului. Pe când Jurnalul, niciodat (chiar dac eul u e un nume fals): Jurnalul este un discurs (un fel de rostire writée dup un cod particular), i nu un text. Iar întrebarea pe care mi-o pun: Trebuie s in un jurnal? se încarc imediat, în mintea

Paul Cézanne - Piramida craniilor

Anul X, nr. 4(104)/2019

mea, cu un r spuns ar gos: ce conteaz ? Sau, mai psihanalitic: E treaba ta. [...]. Jurnalul nu r spunde nici unei misiuni. S nu râdem de acest cuvânt. Marile opere literare, de la Dante la Mallarmé, la Proust, la Sartre, au avut întotdeauna pentru cei care le-au scris un fel de scop, social, teologic, mitic, estetic, moral etc. Cartea, arhitectural i premeditat , trebuie s reproduc o ordine a lumii; ea implic întotdeauna, cred, o filosofie monist . Jurnalul nu poate aspira la Carte (la Oper ); el nu e decât un Album, pentru a relua distinc ia mallarméean (nu Jurnalul lui Gide este o oper , ci propria lui via )”1.

Am recurs la citarea acestui expozeu al lui Barthes, întrucât el intr inevitabil în armonie cu discursul lui Eugen Simion care, s folosim o formulare mai pu in ortodox , insoliteaz 2 pe cel ce „î i face de lucru cu sine” (p. 315). În elegem astfel de ce la ambii teoreticieni apare acela i echivoc i din ce considerente, cel din urm , Eugen Simion adic , deduce: „Jurnalul este [...] o camer ascuns în care, dac p trunzi, po i descoperi devenirea spiritual a celui care scrie... Incert este în propozi ia din urm no iunea de oper . Cum am ar tat, Jünger a mizat pe jurnal ca pe o oper competitiv ... Spatele operei poate fi, în acest caz, opera îns i. Uneori poate fi, în timp, chiar opera principal ” (p. 294). Într-adev r, „este greu s depistezi capodoperele în spa iul acestui gen literar” (p. 301).

Cu Pierre Drieu la Rochelle ne situ m tot în apropierea adev rului: jurnalul mizeaz pe superficialul din existen a [...] omului spiritului.

Confesiunile catolicului, maurra-ssianului, antisemitului autor cu spiritul „obosit”, cu reflec ii „scurte i rareori esen iale”, dep esc cadrul intimismului, fixându- i traiectoria, desigur, bravând, pe valorile unionismului european, de i unele dintre acestea s-au dovedit a fi, imediat dup pr bu irea modelului „unui regim totalitar”, cum este sau nu firesc, falimentare, sau, s r mânem în teritoriul analizei noastre: non-valori. În unele privin e, Drieu la Rochelle exagereaz . i creeaz proprii s i idoli. Este tragedia..., scrie E. Simion, a unui om inteligent care s-a angajat într-o direc ie gre it . Interesul s u merge spre fascism, stalinism i spre comunism, f îns a- i motiva op iunile. Nu ezit , de altfel, ne l mure te Eugen Simion, s -i citeze al turi de Lenin într-o ordine aiuritoare a marilor spirite: Nimeni n-o s m conving c Robespierre sau Napoleon, Lenin sau Hitler nu sunt tot atât de mari gânditori pe cât sunt Goethe sau Shakespeare, Pascal sau Hegel. Referitor la breasla din care face parte, Pierre Drieu la Rochelle „detest pe Paulhan i întregul grup de la N.R.F. În afar de Malraux, pe care îl simpatizeaz pân la sfâr it, pu ine note favorabile. Valéry nu-i pe gustul s u, nici Gide, Claudel, suspecta i de a fi profitori ai regimurilor decadente. Literatura francez , în genere, îi pare minor , chiar Fran a, pays de petrite ironie dominat intelectualice te de normalieni, iar politice te de francmasoni - se preg te te pentru un destin de pensionar . Sunt câteva fragmente în jurnal, continu Simion, de o mare asprime despre acest subiect. Dup 1750, Fran a a p tuit împotriva spiritului, scrie Drieu în stilul profetic al genera iei sale. Poporul francez nu vrea decât un singur lucru: s fie l sat în pace s îmb trâneasc ... Fran a moare i diaristul nu-i foarte trist. U or masochist, el înregistreaz cu satisfac ie aceste p cate capitale.

Se intereseaz , pe acest fond de agonie, de tradi ia ezoteric i, înc o dat , savureaz deliciile unei mor i acceptate.”

Eugen Simion aduce destule argumente în a ne convinge c „omul este ceea ce este via a lui sau ceea ce face din via a lui, iar via a este ac iune: cât ac iune, a adar, atâta valoare...”. Iat un pasaj

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

esen ial, dramatic chiar, ce ni-l ofer din jurnalul lui Pierre Drieu la Rochelle (p. 312): „Sunt atât de obosit, nu mai a tept nimic de la via în afar de ceea ce am avut. Opera mea literar ? Nu-i o oper mare i durabil . [...] Sinuciderea nu-mi pare a fi în contradic ie cu convingerea mea religioas ”. Simion reia am nuntele: „Se gânde te la o moarte roman : «o moarte demn de revolu ionarul i de reac ionarul care sunt»... Ciudat luciditate! Înainte de a- i pune cap t zilelor, Drieu vrea s lanseze strig tul s u de indignare i s scuipe «pe mizerabila civiliza ie, pe mizerabila existen a marilor ora e, pe na ionalism i pe democra ie». Nu se mai simte omul unei patrii, este omul unei rase care piere...”.

Pierre Drieu la Rochelle î i reprim biograficul i „sfâr te, întro istorie violent i confuz ”, sperând ca jurnalul s u s fie tot una cu „un tablou complet al spiritului meu, în trecut i în prezent, în aceea i m sur ; portretul unui degenerat i al unui decadent care gânde te la decaden i la degenerescent ”.

Spre deosebire de Drieu, pentru Cesare Pavese nu exist nimic în afara jurnalului intim. Meseria de a tr i este, sigur, o re et care, pentru a fi o reu it i a nu i se g si vreun element incompatibil, trebuie s lase diaristul s tr iasc , s vorbeasc despre eul s u biologic, ca i cum ar apar ine altui timp, subordonat enigmatic rela iei Eu - Cel lalt.

Scriitura lui Cesare Pavese abund în introspec ii i se vrea iniiativa explicit a fiin ei care se scrie „înd tul formei” (Hugo Friedrich). Totu i, Simion refuz s -l crediteze atât de u or pe Cesare Pavese i opteaz pentru meseria de a supravie ui prin scris. Într-o parantez , destul de insinuant (p. 322), el se las convertit, eliberat, la cheremul „cuvântului rostit”, singurul preg tit s stopeze „hemoragia imaginarului” (Roland Barthes): „Scriu aceste rânduri - precizeaz Simion - în circumstan e neobi nuite: m aflu la mân stirea Tismana, este 19 august 1991 i de la radio aflu ce se petrece la Moscova; venisem, aici, s scap de agita ia steril din Bucure ti i de isteria presei române ti; voiam s fac, cum se zice cu o propozi ie obosit , o baie de singur tate; este o iluzie; evenimentele îmi dau o stare extraordinar de nelini te, stau toat ziua cu urechea lipit de aparatul de radio, m scol diminea a devreme s nu pierd radiojurnalul de la ora 7; îmi dau seama - cu groaz - c nimic nu-i ireversibil, blestemata rela ie ne pune într-o situa ie imposibil , lumea r ritean - abia ie it din placenta totalitarismului - intr în vibra ie.

Meseria de a tr i?”.

Fragmentul dinainte este un veritabil „mesaj verbal” (Gérard Genette) care urmeaz , cu adev rat, tiparul imita iei structurii operei diaristice. Dac nu m în el, ne afl m într-o împrejurare destul de interesant : de pu ine ori, pân acum, am avut ocazia de a identifica, în Fic iunea jurnalului intim - Intimismul european, amestecul direct al enun torului în text i comportarea acestuia asemeni unui „personaj fictiv”. Discursul, sincer, interior i deschis, are puterea de a reanima memoria, de a bulversa, de a justifica, de a-l pune pe autor în situa ia de a reflecta la propria-i condi ie. Nara iunea diaristic se asociaz , inevitabil, limbajului critic elaborat la un nivel estetic de înalt coal . Exerci iul respectiv este, neîndoielnic, un ritual în cazul lui Eugen Simion. El ne prilejuie te întâlnirea cu un „om-carte”, lector-narator, cum rar îl mai întâlnisem pe parcursul sutelor de pagini ale scriiturii. François Mauriac, în Mémoires intérieurs, ne solicit imperativ: „Nu m condamna i s vorbesc despre mine, pentru a nu condamna s vorbesc despre voi”. Superb. Regula, transformat în excep ie, de a se implica direct în retoric , este însu it de Eugen Simion, cum am mai ar tat, e drept, de foarte pu ine ori pân acum, în majoritatea subtilit ilor estetice monologice. Rezumând, naratorul, când p se te lumea personajelor sale, î i face prezen a în text cu o discre ie perfid . Vocea lui nu se mai ascunde în spatele descrip iei

25

valide, ea comunic , devenind un agent între lumea diegetic i lumea extradiegetic a scrierii, „în care tr iesc autorul-persoan istoric a textului i ascult torii lui” (Ioan Pânzaru, Cercetare de estetica a oralit ii, Ed. Univers, Bucure ti, 1989, p. 357). „Metoda Simion” pare s i impun /certifice tehnica i s îmboeasc scriitura cu un fapt de con tiin , care suprapune logica povestirii. ne întoarcem o clip la Cesare Pavese, al c rui destin tragic ne-a marcat. În Meseria de a tr i, ne istorise te Simion, Pavese nu caut efecte stilistice, nu inten ioneaz (sau nu se observ ) ca bolile spiritului s u s devin expresive în jurnal. Vrea doar s le în eleag i, ca s le în eleag , le complic , le suce te, mi fotografiile, caut partea întunecat a lucrurilor. Paradoxul s u, c ci exist unul, porne te dintr-o anxietate care vrea s scape de propria-i povar . Nu-i un sceptic (scepticul este lini tit, resemnat, el nu vrea s schimbe lumea i nici s se schimbe, caut doar argumente ca s-o conteste), nu-i nici m car un cinic consecvent. Este un suflet chinuit, dublat de un spirit care preia nelini tile celui dintâi i încearc s le fixeze în concepte care nu l muresc, în fond, nimic... (p. 321).

Aplica ia noastr demonstreaz c Eugen Simion nu abdic în favoarea niciunuia dintre diari tii afla i sub lup , discursul s u î i arog , în ciuda limbajului moderat, metaforic i simplist, un regim rela ional, firesc la urma urmei. Exegetul r mâne un om al timpului u interesat de valorile culturale ale lumii în care crede, dar i de ideea de crea ie strict literar .

Pentru Ana s Nin teoreticianul are o simpatie periferic . Scriitoarea nu a excelat în literatur , chiar dac „fantasmele” sale au dat un plus de culoare „retoricii galante”. Simion nu se „opre te” asupra Jurnalului, pentru a deconstrui textele „femenizate” ale acesteia sau pentru a satisface hatârul cuiva, chiar dac , dintr-un prim impuls, ti tentat s crezi c nu doar din ra iuni narative s-a aplecat, prin intermediul lecturii, „în c utarea eului” n zdr vanei „femei culturale”, obsedate de via a monden i mereu, tot mereu, preg tit „s i experimenteze complexele puse în lumin de psihanaliz , tiin pe care, de altfel, o practic sub supravegherea unuia dintre prieteni” (p. 333).

Exegetul ne antreneaz într-o c torie savuroas prin „micul infern al sim urilor” (p. 334) unui „personaj” preg tit s împrumute elementele biografice ale naratoarei sau doar identitatea (artificial ?) a jurnalului devenit, i el, obiectul pasiunii sale. Simion are inspira ia introduc în textul ce i-l consacr tragicei, misterioasei femei, un termen: personajul-oglind pentru a justifica astfel i existen a celei care scrie.

De o logic identic beneficiaz , din partea aplicantului, i indiscreta Simone de Beauvoir. Aceea i dorin explic , con tientizat de inser ia în prezent, aceea i poetic a simultaneit ii i a sincerit ii, aceea i obsesie de a „descoperi i a se descoperi”.

Simion nu o spune, i nici nu las s se în eleag , c Jurnalul lui Simone de Beauvoir, din punctul de vedere al epicii, pare tras la indigo dup cel al infidelei, bovaricei Ana s Nin. Numai doza de pudoare, pruden a de a nu l sa în afar , unde s se scurg unele excentricit i (probabil obstacolul a fost Jean-Paul Sartre), le despart totu i pe cele dou femei. i se mai poate ad uga ceva în favoarea lui Simone: pentru ea, jurnalul este, observ Eugen Simion, „un monument de autocunoa tere i de demitizare a moralei oficiale” (p. 347).

Dar, cu toate viciile, complica iile i avatarurile ei, via a merge mai departe, literatura trebuind s „tezaurizeze” excesele sentimentale ale unei femei frivole, „convins c Dumnezeu a murit” i c , „în sfâr it, omul este liber s fac orice” (p. 351).

Evident, teoreticianul nu a ierarhizat lecturile pentru a recrea istoria jurnalului intim. Luând lec ii de la Umberto Eco3, are în vedere,

26

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

tot timpul, necesitatea „de a descoperi ceea ce textul, independent de inten ia autorului, spune, de fapt, fie cu privire la personalitatea sau la originea social ale autorului, fie cu privire la îns i lumea cititorului”. Sper ca interpretarea s fie cât mai aproape de adev r i, într-un anumit fel, s nu ne îndep rteze de la „strategia textual ” întrebuin at , (recunoa tem, greu traductibil ) „în termenii semioticilor”4.

Stabilind toate acestea, vom putea în elege mai corect preceptele teoreticianului nostru vis-à-vis de Jurnalul lui Julien Green, al c rui mecanism utilizat pentru „a imobiliza trecutul” este pus în mi care, indiferent de (o)pozi ia diaristului, de un discurs din care eul creator nu este exclus de eul biografic. Eugen Simion are con tiin a valorii operei. Instinctul îi opte te c Green, „care mediteaz ca un în elept zen la trecerea i petrecerea lumii” (p. 354), „nu iese din regula diarismului: jurnalul trebuie s înregistreze cu prec dere le dedans, adev rul interior” (p. 359), precum i faptul c „are con tiin a exist în sine un Altul [...] care se ascunde în text i, intui ie fin , crede c în nara iunea confesiv sunt mai multe personaje” (p. 362).

Jurnalul este - adaug el - „o oglind în care se prive te i ce vede nu-i place. Vrea s prind conturul adev rului interior, dar este suficient de filozof pentru a în elege c existen a este un complex de complexe, un mod de rela ii i c , vorbind despre sine, nu poate evita ceea ce este în afara eului”.

Pentru Julien Green a cultiva stilul jurnalier este tot una cu a st pâni „contradic iile” i „fluctua iile” spiritului. Simion este convins toate acestea pot participa, f riscuri, la promovarea/licen ierea unui „alt mod de a face literatur ”, chiar dac acesta se consum , în general, „cu privirea întoars aproape mereu spre trecut” (p. 365).

Ei bine, la Michel Leiris el descoper oroarea de literatur , pe care o detest . Jurnalul s u, sem nând, metaforic vorbind, „cu o arc a lui Noe”, „nu are o leg tur cauzal cu intimitatea scriiturii ca atare”, drept pentru care poate deveni un periculos „instrument de lupt împotriva literaturii” (p. 369). Argumentele sale aduse în sprijinul ideii c „atipicul” Leiris gânde te jurnalul ca antiliteratur , sunt solide:

Paul Cézanne - Drumul spre p dure

Anul X, nr. 4(104)/2019

„El este în via a unui scriitor de fic iune, cu mici excep ii, o manta de vreme rea; când nu merge poemul sau romanul, autorul ia caietulmartor, caietul-confident, caietul secret i scrie despre nefericirea de a nu putea scrie literatur sau despre alte am ciuni. Jurnalul este cu prec dere un produs al e ecurilor, al lipsei de inspira ie, al vidului de crea ie” (p. 378). Înc nu ne putem da seama, deocamdat , dac Eugen Simion dezavueaz prejudec ile lui Michel Leiris referitoare la jurnalul intim, considerat de diarist un apendice al literaturii. Invocând lipsa regulilor de construc ie, a esteticii care întemeiaz literatura, dezvolt ideea: „în orice scriitur se insinueaz literatura i aceast calamitate face dezgust tor exerci iul diaristic: el pute a literatur ...” (p. 381). Citind comentariile sale „dezambiguizante” despre Michel Leiris î i vine s i dai dreptate lui Umberto Eco5: ceea ce exist a fost deja produs. i cum ceea ce s-a produs i-a certificat deja valabilitatea, exist garan ia textul-ultim, rezultat, este ideal. Deci: „textul narativ”, ca s r mânem la Eco, de i nu angajeaz adev rul, îl poate complica. Iat concluziile lui Simion, dup ce a plecat, precum un Odiseu deghizat, în c utarea Itac i: „a) C jurnalul trebuie s stea departe, foarte departe de literatur i c literatura este moartea lui. b) C acest divor este greu de realizat, aproape imposibil, pentru c , folosind acelea i mijloace (limbajul, fraza, cuvântul), jurnalul tinde s devin , cu sau voia autorului, literatur ... În orice scriitur se insinueaz literatura i aceast calamitate face dezgust tor exerci iul diaristic: el pute a literatur ...Se poate imagina ceva mai r u? c) Jurnalul trebuie noteze i inavuabilul, omul care se confeseaz trebuie s se lase pus de sinceritate i s aib curajul s noteze negativit ile existen ei sale. d) Exist un cerc vicios (un paradox de netrecut, o tautologie perpetu ) în orice jurnal: cum s sincronizeze, cum s suprapun pe a scrie cu a tr i?... e) Jurnalul intim este radical subiectiv sau nu este deloc... f) Pariul lui este s fac istoria nimicului (zero-ului) i s realizeze o glorie a nimicului (insignifiantului)... g) Jurnalul, ca orice form de scriitur , poate fi gândit ca «une entreprise de salut», dar solu ia se dovede te ineficient . Scriitura nu este un medicament sigur. Eficient este doar moartea. Jurnalul nu este, la urma urmei, cel pu in în cazul lui Michel Leiris, decât o banc de angoase... Dintr-un instrument de salvare (prin confesiune), devine un instrument de acumulare i conservare a bolilor spiritului... h) Jurnalul poate exista îns i în aceste circumstan e. Soi r u, cre te i în spa iile în care se strâng dezastrele i înfloresc z rniciile eului...” (pp. 379-380). sat la discre ia aleatoriului, textul lui Eugen Simion, consacrat „poeticii jurnalului intim” al lui Raymond Queneau, are transparen e destul de fragile. Elementele epice, pe cât de opace, pe atât de absurde, tr deaz o subiectivitate imposibil de digerat. În urma travaliului hermeneutic, se ajunge la câteva rezultate, deloc de neglijat, pe care le prezent m succint: 1. Diaristul Raymond Queneau e de p rere jurnalul intim trebuie s fie o prob /m rturie a sincerit ii. Un test pentru libertatea spiritului. 2. Jurnalul nu este, în chip hot rât, oper de art i nici nu trebuie s aspire s fie. Queneau confirm , f s tie, ideea lui Roland Barthes c jurnalul este doar un Album. 3.

Poate sluji memoria, poate i trebuie s fie o «Memoranda», o banc de informa ii pentru autorul care, peste ani, va avea curiozitatea s deschid caietele puse la p strare. Totu i, Queneau nu insist în aceast direc ie. Este mai degrab ezitant, del tor, schimb tor: odat vrea s întocmeasc un jurnal global, pe etape i în stiluri diferite, alt dat vrea s pun ordine în foile sale, dar abandoneaz ... i se las în voia umorilor sale... Jurnalul este, în acest fel, un laborator care- i schimb destina ia. Un laborator care nu are un orar precis. 4.

Calendaritatea nu este punctul forte al diaristului Queneau. Scrie când are poft i când este presat de o criz interioar (de natur istoric - jurnalul de r zboi, sau de natur intim - jurnalul erotic din

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

1946). 5. E foarte oscilant în privin a obiectului i naturii jurnalului: ba vrea ca jurnalul intim s fie o cronic a interiorit ii, o autopsihanaliz , într-un stil radical subiectiv, ba respinge categoric ideea subiectivit ii i vrea s transforme jurnalul într-un album de portrete i într-o cronic meticuloas , obiectiv a anecdotelor i a faptelor din afar . Adev rul este c jurnalul propriu-zis reu te s fie, în perioade diferite, i una, i alte. În fine, 6. Neurmând nici o regul precis i nebazându-se pe o retoric acceptat , jurnalul lui Queneau reu te s fie l’épreuve d’une individualité, schimb toare i vulnerabil , este adev rat, dar nici pe departe mediocr ... Aceasta vrea s înt reasc ideea c , f voia autorului, l’épreuve se transform , gra ie unei scriituri precise, de multe ori telegrafice, dar totdeauna pline, înc rcate de fapte, într-un document de epoc i într-un document existen ial. El ne d ve ti despre complica iile, umorile, motiva iile i fantasmele unui creator suprarealist neortodox...” (pp. 394-395). În „pivni ele” textului diaristului Witold Gombrowicz sesiz m, al turi de Eugen Simion, o inten ie auctorial . Este stilul s u neconven ional de a trata problemele serioase ale teoriei literare, se gr be te adauge autorul Fic iunii jurnalului intim. Estomparea decaden ei limbajului jurnalului în favoarea limbajului operei de fic iune repune în drepturi un maniheism subminat de reguli canonice. Atribuind jurnalului „o func ie terapeutic ”, Gombrowicz „vrea s treac proba sincerit ii” (p. 402), pentru a- i revendica statutul de scriitor complet, cum ne anun Simion. Decizia sa de a se confesa echivaleaz , implicit, cu atribuirea unui „al doilea glas”, al „fic iunii metajurnalului” (p. 407). „Al doilea glas, reia acesta o mai veche i destul de comentat supozi ie, este glasul comentatorului, eul critic, cel care îl urm re te necru tor pe cel lalt eu, numit într-un loc de Gombrowicz eul în ascensiune, eul confesiv. Mai exact: eul care vrea s se afirme, s i impun personalitatea, chiar i cu pre ul propriei minimaliz ri...” (p. 407). Inevitabil, jurnalul este o oper deschis , în sensul dat de Barthes, care sugereaz /evoc /memoreaz i amplific spiritul. Simion vorbe te, în context, de o a a numit regie a glasurilor „în interiorul nara iunii” (p. 410). Procedeul diaristului este astfel deconspirat: „Gombrowicz folose te, s-a v zut, doi naratori sau dou voci, dintre care una se exprim la persoana a III-a. Are, apoi, dou personaje despre care se vorbe te: unul se confeseaz i cel lalt îl judec f menajamente. În felul acesta Gombrowicz aduce la suprafa personajul ascuns, îl demasc , îi dezv luie toate trucurile cu o sinceritate deconcertant . O sinceritate, totu i, jucat , regizat , pus mereu sub semnul îndoielii...” (p. 410).

Hot rât lucru, Simion î i asum , f postulatul lui R. Barthes6: „opera are, prin structur , un sens multiplu, ea trebuie s produc dou discursuri diferite: c ci putem urm ri în oper , pe de-o parte, toate sensurile pe care le acoper sau, ceea ce este acela i lucru, sensul vid ce le poart pe toate; iar pe de alt parte, putem urm ri doar unul dintre aceste sensuri. În orice caz, aceste dou discursuri nu trebuie confundate, neavând nici acela i obiect, nici acelea i sanc iuni...”.

Putem aduce, în paralel, pentru a ne sus ine aser iunea, i conceptele de intertextualitate i transtextualitate introduse în circuitul criticii literare de Gérard Genette7, reciclate diaristic de Eugen Simion în Fic iunea jurnalului intim unde descoperim disimulat prezen a literar , seduc toare, în în elesul tradi ional, „a unui text în altul” i a unui text pus „în leg tur , f sau ascuns , cu alte texte”. Exegetului nostru i se potrive te ca o m nu remarca lui James Joyce8, pe care o reproducem ad litteram: „Artistul ca i Dumnezeul crea iei, r mâne înl untrul sau înd tul lucr rii sale, sau dincolo de ea, ori deasupra ei, nev zut, pân la nefiin , impasibil, cur indu- i unghiile”.

Comprehensiunea estetic a Jurnalelor lui Eugéne Ionesco îi ofer lui Eugen Simion posibilitatea de a formula o percep ie prag-

27

matic asupra sensului textual al operei în afara c reia „desacralizarea imaginii Autorului” (R. Barthes) este imposibil de tr it estetic. Astfel, jurnalul intim, în concep ia lui, este „ ip t, scrâ net existen ial [...], în cazul cel mai r u [...]”, „teren de experien e literare” (p. 421). În argumentarea f cut , Eugéne Ionesco „este un om al contradic iei, un spirit al paradoxului i, mai ales, un spirit instalat de la început în relativitate” (p. 414). Ar fi prea incomod s relu m în întregime sau s ne referim la tot ce comenteaz Eugen Simion despre Jurnalele „filozofului existen ialismului european”, împ ite fatal, ca i Cioran, „între dou limbi”, „între dou culturi”. Analiza î i întinde liniile de for , într-o schem curent , pe multe pagini. Practic, ar fi imposibil ne referim la întregul demers teoretic i critic-filozofic de ampl respira ie ontologic , din La qu te intermittente. Dat fiind aceast concluzie, pentru a fixa marile, fundamentalele idei desprinse din textul confesional, vom prezenta, ca pe o necesitate obiectiv , câteva din referin ele tr iristului Eugen Simion: „1. Este un jurnal profund, integral existen ial. Un jurnal despre frica de moarte, jurnalul unui spirit religios, care crede în Dumnezeu, dar caut în fiecare zi dovezi în sprijinul credin ei sale. 2. Un jurnal care ignor deliberat o sum de reguli ale diarismului (legea cotidianita ii, de pild ), dar nu ignor pe cea mai important : aceea de a respinge conven iile literaturii.

Dac , totu i, jurnalul are o valoare literar prin acest refuz sistematic... este alt problem . Problema (strategia) scriiturii diaristice. 3. Un jurnal în care autorul care-l scrie accept , în principiu, c Je este Altul, recunoa te, totu i, c în practica scriiturii Je vorbe te de Moi, aproape numai de Moi, de le Dedans, nu de le Debors. 4. Este dificil, aproape imposibil, s af m în diaristica modern i postmodern un jurnal care s noteze cu atâta sinceritate i disperare anxiet ile existen iale ale unui mare creator, neîncrederea lui fundamental , teribil în care s-a instalat înc din tinere e. Defini ia pe care i-a dato prietenul s u, Cioran («un Charles Chaplin care l-a citit pe Pascal»), este bun , totu i nu acoper i nu exprim în totalitate psihodrama acestui mare dramaturg, care pune totul la îndoial i, apoi, se sperie pân la disperare de îndoielile, suspiciunile sale... Diaristul Eugéne Ionesco pare a fi, mai degrab , un Iov care caut mântuirea i n-o afl , un mistic asaltat de blestematele chestiuni imposibile. 5.

Eugen Ionescu crede de la început (adic din tinere ea lui româneasc ) în valoarea literar a jurnalului, fiind de p rere, chiar, c jurnalul intim este mai valoros, mai original ca gen literar, decât romanul, i, în bun parte, a reu it s conving i s impun aceast opinie prin jurnalele pe care le-a risipit în mai toate scrierile lui” (pp. 444-445).

Faptul c teoreticianul Eugen Simion dezvolt cu îndemânarea-i binecunoscut tehnica inser iei (asupra c reia Hugo Friedrich9 a cut o întreag pasiune) ne înt re te credin a c „lectura dedesupturilor operei”10 transform , într-adev r, „un obiect într-un subiect, în baza unui transfer lent”11 i c ra iunea oric rei „intruziuni” în text, „produce o tulburare în structurile existente”12.

Eugen Simion îl cheam în instan i pe Georges Poulet care, în Lectura i interpretarea unui text literar, „avertizeaz ” c „lectorul se confund cu opera jur s i piard identitatea i c identificarea nu-i o schimbare brusc , ci o apropiere, o invadare, transferul dificil al unui spirit în alt spirit...”13. În comentariul la Jurnal de doliu al semioticianului francez Roland Barthes, Eugen Simion se axeaz pe faptul c acesta, „specialist în semiologie i în retorica textului - fuge sistematic de orice retoric i refuz , de teama de a c dea în literatur , s i nareze, pe larg, durerea în aceste fi e disperate. O veche, etern mefien a diari tilor: aceea de a nu face literatur , de a folosi conven iile literaturii (pe care le resping programatic), în dorin a de a da expresivitate inexpresivit ii. Un paradox în care intr mul i autori. Mai precaut, Barthes, care cunoa te toate subtilit ile, vicleniile textului, relati-

28

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

vizeaz teama lui de literatur în acest jurnal cu totul i cu totul atipic. L-am putea numi chiar un jurnal anti-jurnal pentru c nu respect mai nimic din ceea ce tim pân acum despre poetica direct sau involuntar a jurnalului intim” (p. 447). Personal, Roland Barthes14, sub titlul Deliberare, face aceast evaluare a jurnalului: „Dificultatea specific jurnalului e c aceast importan secund , eliberat prin scriitur , nu e sigur ; nu e sigur c Jurnalul recupereaz cuvântul rostit, spre a-i da rezisten a unui nou aliaj. Fire te, scriitura e aceast activitate ciudat (asupra c reia, pân acum, psihanaliza a avut pu in influen , în elegând-o gre it), în stare s opreasc miraculos hemoragia imaginarului, pentru care vorbirea e fluviul impetuos i derizoriu. Mai exact: oricât de bine ar fi scris, este, oare, Jurnalul, scriitur ? Se str duie te, se exalt , se îndârje te: oare sunt la fel de mare ca textul? A ! De unde? Mai ave i pân acolo. Efect depresiv: sunt acceptabil când scriu, cu totul dezam gitor când m recitesc”. i, în final: „Ar fi momentul s închei spunând c îmi pot salva Jurnalul cu o singur condi ie: s îl lucrez de moarte, pân la limita extenu rii, ca pe un text aproape imposibil: trud la cap tul c reia a vedea, poate, Jurnalul, astfel inut nu mai seam câtu i de pu in cu un jurnal”.

Dup p rerea lui Eugen Simion, jurnalul lui Barthes, în ciuda nega iilor/delimit rilor f cute „în stilul lui simbolizant ambiguu”, „este foarte intim, propozi iile coboar în intimitatea cea mai adânc a fiin ei lui bulversate de un fenomen (moartea) pe care, pân acum, îl analizase ra ional. Acum moartea love te direct i dur spiritul s u, iar el, omul biografic Barthes, i-o asum total, iremediabil i, vorbind de ea, se fere te s fac - cum am precizat mai înainte - literatur .

Refuz , categoric, s lucreze à mort cuvintele i fraza - când fraza ajunge s se închege i s exprime ceva cât de cât limpede. Respinge ideea literaturii, chiar dac semioticianul tie c , în cazul diarismului, autorul face literatur , voluntar sau involuntar, prin adev rul pe care îl comunic , fugind programatic de conven iile literaturii. S nu sc m din vedere c diaristica este un gen al paradoxului i al zeugmei; face ceea ce anun c nu vrea s fac ” (p.450).

Dac ar fi s-o imit m pe Linda Hutcheon15, în „fic iunea postmodern ” (s -i atribuim statutul de jurnal), nu putem descifra sensul, ci existen a timpului istoric încorporat în text. Iremediabilul din existen pare absurd în afara reflexivit ii. F a conceptualiza, Simion certific /confirm „prezen a absen ei” Autorului. „Structuralistul” Roland Barthes, care afirmase c Autorul este mort, „a dominat câteva decenii spiritul critic francez cu teoria c Autorul este mort i c , analizându-i textele, criticul trebuie s fac abstrac ie de ceea ce autorul vrea s comunice prin ele, fiind interesat doar de structura lor formal ...” (p. 458). Prin contrast, s-ar putea discuta, tangen ial, i despre mitul întoarcerii autorului, lucru care, m car în parte, ne constrânge s recunoa tem o anume afinitate estetic între cei doi demistificatori ai fic iunii.

Contrar „dedoxific rilor”, scriitura este ferit de e ec i respinge „mitologia vidului” în care Barthes se refugiaz în timpul unei singur i pasagere. Dar Barthes e Barthes, Simion e Simion. Ambii: ominiscien i. Pun ile dintre ei nu-i pot uni, dar îi pot apropia, ceea ce intr în tradi ia unei legitime transculturalit i organice.

Eugen Simion ine s ne familarizeze i cu limbajul descriptiv al jurnalului „extime” al lui Michel Tournier. În general, textele transmit mult mai multe decât las s se în eleag autorul lor, ca s reformulez una dintre teoriile lui Jean Starobinski16. C ci textul, avanseaz acesta în explica ii, are dreptul de a privi asupra a ce se spune despre el; el reprezint , pentru discursul interpretativ, un referent ce nu se las eludat. Invocându-l, te angajezi s -i acorzi aten ia cea mai complet . Resursa permanent a întoarcerii la text (sub.n.) îi permite cititorului ( i lectorului - n.n.) s verifice dac analiza i comentariul i-au atins inta. E u or s i dai seama, dup caz, c

Anul X, nr. 4(104)/2019

textul n-a fost suficient observat, sau, dimpotriv , c a fost suprainterpretat ori r u interpretat.

Date fiind circumstan ele sugerate de citatul de mai sus, se poate pretinde, f nici un echivoc, c discursul lui Eugen Simion referitor la opera lui Tournier are o func ie euharistic , în sensul etimologic al cuvântului. El scrie: „Dac judec m în termenii lui Barthes, autorul jurnalului extime porne te, de la început, cu ideea c jurnalul s u trebuie s fie o oper , nu album de fragmente dezarticulate... i, trebuie s spun, reu te. Jurnalul s u nu-i o fic iune, (o autofic iune) involuntar , cum sunt, de regul , jurnalele bune, este o carte de însemn ri subiective admirabil scris , în stil limpede, de o frumuse e a exactit ii, dup modelul Valéry” (p. 462).

Amendamentul autorului Mor ii lui Mercu io define te capacitatea scriiturii de a deschide „u a interzis ” a unui cogito înn scut: „Avem de-a face, a adar, cu un realist care tinde s submineze conceptele i formele realului.[...] Jurnalul «extime» reconstituie, urm rind succesiunea lunilor într-un an, destinul celui care observ i scrie.

Un destin - spune chiar autorul - reconstituit prin mijlocirea obiectelor mai mult sau mai pu in intime, revelatorii, promiscue...” (p. 463). Diaristul Michel Tournier nu tie s i literaturizeze scrisul, dar are sim ul paradoxului. Mediteaz chiar i asupra tragicului derizoriu al lucrurilor atunci când e provocat. Îi repugn Voltaire, îi respinge pe Malraux, pe Francois Mauriac, pe Aragon. Nici pe Pascal nu îl are la inim . De ce toate acestea? Nu avem un r spuns exact.

Eugen Simion deduce c Jurnalul antijurnal al lui Tournier budeaz unele clauze ale jurnalului intim, dar nu pe cele esen iale. Aceast cronic inteligent , de multe ori plin de fantezie, conchide el, este cut de un discipol al realului, de un scriitor cu preg tire filosofic , specialist în euforie (p.471).

Note: Roland Barthes, Romanul scriiturii, Ed. Univers, Bucure ti, 1987, p. 250.

2 Cesare Brandi, Teoria general a criticii, Ed. Univers, Bucure ti, 1985, p.

283.

3 Lector in fabula, Ed. Univers, Bucure ti, 1991, p. 98.

4 Idem, p. 79.

5 Idem, p. 101.

6 Romanul scriiturii, Ed. Univers, Bucure ti, 1987, p. 141.

7 Introducere în arhitext, Ed. Univers, Bucure ti, 1994.

8 Portret al artistului în tinere e, EPLU, Bucure ti, 1969, p. 332.

9 Scriitura liricii moderne, Ed. Univers, Bucure ti, 1998, pp. 84-85 10 Timpul tr irii, timpul m rturisirii, Ed. Cartea Româneasc , Bucure ti, 1979, p. 341.

11 Idem, p. 366.

12 Idem, p. 367.

13 Idem, p. 369.

14 Romanul scriiturii, Ed. Univers, Bucure ti, 1987, pp. 252-253.

15 Politica postmodernismului, Ed. Univers, Bucure ti, 1997, p. 87.

16 Textul i interpretul, Ed. Univers, Bucure ti, 1985, p. 56.

1

Cézanne - Ceasul de marmur neagr

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

29

Mihai BATOG-BUJENI|Ã

Aspecte narative @î n studiile lingvistice - BASMUL Studiile lingvistice, în abordarea aspectelor narative, iau în considerare toate modalit ile de exprimare sub aceast form literar sau oral . Ceea ce pentru cazul de fa ar necesita o explorare extins în domeniu i ar excede mult dimensiunile unui subiect fatalmente limitat de spa iul tipografic. Prin urmare, consider c referirea la un singur aspect al narativului, unul cu r cini adânci în cultura omenirii, basmul, este suficient i poate deveni chiar edificatoare. Cu atât mai mult cu cât aceast form de nara iune trece de la nivelul oralfolcloric la forme culte în care autori de mare prestigiu din întreaga lume i-au exersat condeiul. Iar dac ne gândim i la cinematografie, cea care, în nenum rate produc ii, pune în prim plan acest model cultural, iar, apoi, în alte genuri de film, introduce simbolistica i preceptele morale izvorâte tot din aceast form arhaic de nara iune, putem spune c avem o plaj larg de posibile referiri, dar i concluzii, unele chiar deosebit de interesante. pornim îns de la defini ia basmului: Basmul (din sl. basn : scocire, scornire), numit i poveste, este, al turi de povestire, snoav i legend , una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalat înc din antichitate, r spândit într-un num r enorm de variante la toate popoarele. Indiferent de tip, basmul difer de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea c prezint evenimente i personaje ce posed caracteristici supra-naturale, a pretinde c acestea sunt reale sau seam cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos i reprezentând, de fapt, un fantastic conven ional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desf urarea epic i fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite i se manifest în realitatea cotidian , drept o continuare a ei. (Wikipedia).

Nici trimiterea la limba slav i nici al turarea basmului cu povestea nu sunt erori de natur s modifice profund ideea de baz , aceea c basmul este o specie a narativului, ini ial oral , foarte veche. Pentru vom g si verbul: a b sni printre arhaismele limbii române având sensul de: a n scoci, a inventa, a spune lucruri de necrezut, prin urmare etimologia de provenien slav poate fi pus în discu ie, dac cineva ar fi interesat de acest lucru. Îns a suprapune basmul cu povestea este, sunt convins, o eroare care ar putea afecta exact rolul i locul basmului în cultura uman , rol ceva mai pu in în eles i, în consecin , de multe ori neglijat de cei care abordeaz problematica.

Afirm aceasta deoarece, frecvent, este ignorat contextul socioeconomic în care basmul se presupune c apare, dar în mod sigur circul , cu preponderen . Avem suficiente m rturii c basmul este una din formele majore de cultur folcloric în Evul Mediu, a a cum îl consider m noi europenii, îns informa ii despre basm, concept identic celui luat în discu ie, exist dovezi c sunt prezente cu mult mai devreme în culturi mult mai vechi i chiar îndep rtate geografic, Orient, Africa, Australia, continentele Americane etc...

Deci se poate afirma c basmul este parte a culturii planetare i, a cum am amintit, circul într-un context socio-economic în care tim c omul era preocupat i chiar acaparat de procurarea celor

necesare existen ei, deci, se poate lua în discu ie, lipsa nu numai a timpului necesar reflec iei asupra problemelor ideatice de tip cultural ci i o foarte posibil lips de interes pentru aceste aspecte ale vie ii. Observ m c nici în zilele noastre nu se observ o apeten pentru crea ie la popula iile aflate la limita de jos a mijloacelor de existen . i nu vom lua în discu ie unele aspecte ale nara iunii care prefigureaz , aproape la fel ca literatura de anticipa ie din zilele noastre, referirile la tehnologii i ac iuni care dep esc cu mult imagina ia un om, oricât de inteligent ar fi el, aflat în stadiul de culeg tor, agricultor rudimentar, sau chiar vân tor. Dar pentru o mai bun a ezare a problemei s recurgem tot la informa ia oferit de sursa Wikipedia: Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologic , teoria antropologic , teoria ritualist i teoria indianist . Mitul, istoria sacr , înscris în timpul „circular, reversibil i recuperabil”, vorbe te despre zei, despre fiin e fantastice cu abilit i pentru c torii cosmice i terestre. Basmul induce i ideea de lume repetabil , existent în tipare arhaice, atemporale, înc de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urm ; la fel, petele de sânge de pe batist pot ar ta c fratele de cruce este mort. Plantele pot ad posti copii: un dafin are în el o fat care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii alearg dup carne de om sau o miros de departe când se întorc acas i arunc buzduganul de la distan .

Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana i a o arde, aruncând cenu a în patru direc ii, sunt de cert inspira ie arhaic , din comunit ile primitive.

Rela ia dintre basm i mit a fost stabilit de fra ii Grimm, de Wesselski i de Propp: basmul are ca surs cert de inspira ie mitul, iar cele dou specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, îns , mitul a pierdut importan a pe care o avea prin degradarea sacrului i transformarea lui în profan, zeii i eroii mitici fiind înlocui i cu personaje umane, cu puteri îns supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe aceast pant a desacraliz rii, zeitatea suprem a p durii devine Strâmb -Lemne, adic un personaj cu puteri specifice mediului în care tr ie te; foarte b utor devine Setil , în timp ce zeul ubicuu, uria ul care p te de pe un munte pe altul, devine Munte Vân t, având capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lun i cu capul sub un stejar, calit i pe care le întâlnim la Pas ri-L i-Lungil . Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multipl , de influen ele reciproce, ca i de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare. i o ultim referire, din aceea i surs , la timpul în care basmul î i concretizeaz ac iunile, dar i la timpul în care el este vehiculat de naratori care, a a cum vedem din chiar spusele lor, se pare c au preluat con inutul de la o surs mult mai veche, considerat acum ca nefiind de încredere sau doar suspicionat de a fi pus în circula ie lucruri i fapte neverosimile, pentru cei ce povestesc, dar i pentru

30

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

cei care ascult : Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndep rtat , in illo tempore, când a umblat Dumn u cu Sfântu Patru p P mânt, când erau viteji cu urie i, adic într-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndep rtat i insondabil chiar cu percep ia omului modern, exist accep iunea: „nu credea nimenea, toat lumea vede c -s bazme de pierdut vremea, poate copiii tia mai mici cred c-a a o fost. Nu, ce crezi în minciuni? Niciodat n-o existat oameni care s cread , chiar dac n-o tiut carte.” Inser ia în timpul mitic este dat de formule ini iale i finale, care fixeaz timpul narativ în care se proiecteaz ac iunea, iar la sfâr it închide aceast bucl temporal , prin revenirea în timpul real. Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive i dezvoltate, precizând i atitudinea naratorului fa de faptele povestite i caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: „A fost odat ca niciodat ; c , de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când f cea ploporul pere i r chita mic unele; de când se b teau ur ii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se s rutau înfr indu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nou zeci i nou de oca de fier i s-arunca în slava cerului de ne aducea pove ti: De când scria musca pe perete,/ Mai mincinos cine nu crede.” Sau o formul de final: „Iar eu, ispr vind povestea, înc lecai p-o a i v spusei dumneavoastr a a; înc lecai p-un fus, s fie de minciun cui a spus; înc lecai p-o lingur scurt , s nu mai a tepte nimica de la mine cine-ascult ; iar desc lecând de dup ea, a tept un bac de la cine mi-o da: Basm b smuit,/ Gura i-a trosnit,/ i cu lucruri bune i s-a umplut”. Formulele mediane men in discursul narativ în acela i timp al fabulei, f când conexiunea între secven ele narative, ar tând durata, continuitatea, deplasarea f sfâr it: „ i se luptar , / i se luptar ,/ Zi de var pân sear ” sau „Zi de var / Pân sear ,/ Cale lung ,/ S -i ajung .” (sursa Wikipedia).

Iat deci c studiile nu ignor vechimea basmului, dar nici nu dezvolt rela ia dintre nivelul socio-economic i creativitate. Ca s nu mai vorbim de faptul c , de i tangen ial , problema destul de stranie a existen ei unor fiin e atestate tiin ific, uria ii de exemplu, care nu aveau cum s fie, a a credem, cunoscu i creatorului de basm, un om apar inând totu i istoriei cunoscute a omenirii, ori a unor mijloace tehnice pe care abia acum le-am putea în elege, poate genera puternice controverse. d m câteva exemple: Zmeul, o fiin care nu se confund în nici un fel cu balaurul i nici cu uria ul, c pc unul sau al i umanoizi, locuie te pe un t râm special (dincolo, ara zmeilor) în nici un caz sub p mânt, este o fiin cu un puternic sentiment al familiei (fra i, mam excesiv de iubitoare, dar i foarte puternic , autoritar ) i de ine tot felul de posibilit i de a se deplasa (de regul în zbor), r pe te, în scopuri conjugale, femei frumoase pe care le ine închise în locuri speciale, dar foarte bine utilate (vestitele palate ale zmeilor) sub un control destul de sever. Zmeul nu este o simpl brut , are chiar ni te tabieturi, vrea ca masa s -i fie servit nici cald nici rece, iar pentru asta î i anun so ia din timp (trimite de la distan un buzdugan care love te într-un anumit fel în poart ) i în general face not discordant cu manierele unui timp în care credem c acestea nu erau chiar norme sociale generalizate. În prezent am spune c zmeul trimite un mesaj SMS, o chestiune banal pentru oricare dintre noi, îns de neimaginat pentru acele vremuri. i mai interesant este personajul din Tinere e f b trâne e, „jum tate de om c lare pe jum tate de iepure chiop” o descriere care incit mai ceva decât viziunea lui Iezechel i care, la o analiz conform normelor actuale de gândire, ar putea fi un fel de motociclist. Nici cheile zmeului, acelea care ip dac sunt luate de o alt mân , nu ne mai surprind acum. Cheile amprentate sunt la fel de banale precum mai sus pomenitele SMS-uri. Ma inile de zburat ale zmeilor, s nu le confund m cu bidiviul vorbitor al personajului pozitiv, sunt de asemenea de natur s ne uimeasc . Nu aduc

Anul X, nr. 4(104)/2019

în discu ie paradoxul temporar care ne fascineaz în acela i basm i care ne vorbe te despre un t râm în care timpul trece altfel dând iluzia unei permanente tinere i. i nici despre apa moart care cufund omul într-un somn greu, dar foarte necesar unei interven ii chirurgicale extreme (recompunerea unui corp dezmembrat) sau a apei vii, singura în sur , dup interven ie, s readuc la via personajul.

Iar dac ne referim la mit, a a cum a ajuns el la noi, ne putem întreba cine sunt în elep ii centauri (Nessus cel priceput la farmece i care îl va ucide pe viteazul, dar cam instabilul, Herakles ori Chiron, înv atul care îl crescuse i educase pe acela i nelini tit Herakles.

Pentru c nu putem confunda un simplu c re , foarte frecvent în timpurile istorice, cu aceste personaje fascinante a c ror în elepciune i cuno tin e par a fi transmise unor urma i nu tocmai vrednici de ele. Dar p rile stymfalide prezentate ca un fel de reptile zbur toare mai precis precum pteranosaurus sau ramforincus, fiin e despre care tiin a a luat cuno tin abia prin secolul al XIX-lea? Desigur lucrurile stranii prezentate în basme nu se opresc aici. Hidra din Lerna este, conform descrierii, un saurian uria , una din acele specii considerate disp rute cu mult înaintea apari iei omului, iar hiperbolele referitoare la refacerea capetelor sunt, evident, ad ugiri mult mai târzii menite s amplifice efectul narativ. Cât despre leul din Nemeea el este în mod cert o realitate a unor vremuri, este vorba de aproximativ cinci mii de ani, când aceste fiare chiar tr iau în spa iul sud-european.

Chiar i cele câteva exemple la care ne-am referit pot induce întrebarea: Nu cumva basmul este un depozit de tiin e al unei civiliza ii anterioare pe cale de dispari ie, din diferite pricini, depozit transmis poten ialilor urma i în a a fel încât atunci când ace tia vor ajunge la în elepciune i î i vor putea pune întreb ri, s g seasc i r spunsuri!? Pentru c i metoda g sit pentru a face basmul transmisibil prin timp f s piard informa ia indiferent de modific rile, inerente, introduse de povestitor sau chiar de institu ii precum cele eclesiastice, evident din necesit i ideologice, este tulbur tor de ciudat .

Basmul se transmite, de milenii, prin intermediul celui mai simplu, dar i celui mai eficient mod. Mama, în mod tradi ional, principalul vector de transmisie, este cea care spune basme copilului pân în jurul vârstei de ase- apte ani. Creierul copilului, indiferent de sex, absoarbe i re ine aproape integral informa ia apoi, la rândul s u copilul devenit adult o va reda viitorilor copii, f prea mult prelucrare întrucât nici el nu în elege în totalitate ceea ce poveste te. Aceast tehnic , uimitoare prin simplitate nu poate fi îns decât rodul unei cunoa teri profunde nu numai a speciei ci i a posibilit ilor fiziologice ale indivizilor acesteia. Cine s fi fost cei care aveau aceste cuno tin e!?

Este greu de spus, dar în contextul societ ilor civilizate tehnologic, societ i în care basmul este înlocuit cu alte modalit i de informare (formare) a copiilor (desene animate, pove ti scrise de povestitori f profunzime etc.) este predictibil pierderea unui important depozit de cuno tin e ini iatice, posibil poten iale surse de revolu ii tehnice i nu numai.

Paul Cézanne - Fructe

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

31

Vavila POPOVICI (Carolina de Nord)

Filozofia lui David Hume „Înfrânt nu e ti atunci când sângeri, i nici când ochii-n lacrimi i-s, adev ratele înfrângeri sunt renun rile la vis! ” - Radu Gyr Sco ianul David Hume a fost un filozof iluminist sco ian, istoric, economist i eseist. S-a n scut la Edinburgh în 1711 i a murit în 1776. În 1723 se înscrie la sec ia greac a Universit ii din acest ora , dând astfel urmare pasiunii sale pentru literatur , iar la vârsta de 17 ani se înscrie la drept, în urma insisten elor familiei sale, care inea mult s i aleag pentru via o carier practic . Dup terminarea colegiului, i încercarea de intrare în via a de afaceri, î i d seama c nego ul nu este pentru el. Pleac în Fran a i reia studiul, redacteaz prima lucrare „Treatise on human nature” (Tratat despre natura uman ) între anii1739-1740, cu care începe activitatea sa publicistic .

Acestei lucr ri i-au urmat altele care i-au creat reputa ia de mare scriitor i gânditor, precum: „Cercetare asupra intelectului omenesc”, „Cercetare asupra principiilor morale”, o serie de „Discursuri politice”, patru diserta ii: „Istoria natural a religiei; a pasiunilor, a tragediei, a criteriului gustului”; „Dialoguri asupra religiei naturale” (ap rut postum). În afar de lucr rile sale filozofice, Hume a publicat i o monumental lucrare intitulat „Istoria Angliei” 1754- 1761).

Cunoa tem c Socrate a murit bând hemlock (cucut ), condamnat la moarte fiind de oamenii din Atena, Albert Camus i-a aflat sfâr itul într-un accident de ma in , Nietzsche a înnebunit dup ce a asistat la biciuirea unui cal într-o pia din Verona, i lista poate continua.

Posteritatea, în general, iube te sfâr iturile tragice, dar cultul, acest sentiment de venera ie pentru sfâr itul lui Hume, probabil cel mai mare filozof pe care Occidentul la produs vreodat , a fost deseori amintit, întrucât a fost unul deosebit. Hume era în vârst de 65 de ani pe patul de deces, la sfâr itul unei vie i fericite, reu ite, i-ar fi spus totu i medicului s u (citez aproximativ): „S mor cât mai repede pân când pot veni du manii”. Cu trei zile înainte de moarte, probabil de cancer abdominal, medicul s u a putut s i dea seama c nu era deloc îngrijorat, î i a tepta r bd tor sfâr itul, timpul trecând foarte lini tit, cu ajutorul c ilor amuzante pe care le lectura. Doctorul care l-a îngrijit a mai spus c ori de câte ori a avut ocazia s le vorbeasc oamenilor, David Hume a f cut-o întotdeauna cu afec iune i sensibilitate. Una din expresiile sale: „Frumuse ea lucrurilor exist în sufletul celui care le admir ”. A murit lini tit i fericit.

Hume a fost un teoretician empirist

al cuno tin ei. L-a preocupat valoarea con tiin ei omene ti, dar, întrucât ea nu poate fi stabilit numai dac se cunoa te originea ideilor noastre, faptul l-a determinat s stabileasc izvoarele din care decurg toate cuno tin ele atât cele tiin ifice cât i cele vulgare.

Dup el, toate vin din dou izvoare, din impresii i din idei, prin impresii în elegându-se percep iile ce se impun spiritului prin for a, prospe imea, vivacitatea i violen a lor, cuprinzând sub acest nume i senza iile, pasiunile i emo iile, atunci când ele apar pentru prima oar în suflet; prin idei în elegându-se copiile slabe i terse ale impresiilor ce se p streaz în gândire, urme palide i f relief, imagini ce r mân în spirit, dup ce impresiile au disp rut: „Ideile simple, de la prima lor apari ie, deriv din impresii care le corespund i pe care le reprezint exact”. Persoanele care nu au facult i pentru anumite impresii, spunea Hume, nu au nici ideile corespunz toare: Un orb nu poate avea ideea de culoare, i nici un surd pe aceea de sunet. De aici teorema: „Cauzele i efectele nu pot fi descoperite prin ra iune, ci prin experien ”. Aceste afirma ii le face Hume în lucrarea sa „Cercetare asupra intelectului omenesc.

Dup Hume repeti ia care determin obi nuin a este principiul de baz al tuturor ra ionamentelor din experien . Obi nuin a face ca în suflet s ia na tere acea stare, pe care o nume te credin . i care ne face ca din perceperea cauzei s a tept m producerea cu necesitate a efectului ce va urma, sau dac percepem întâi efectul, s conchidem din el cauza.

L-a interesat ideea de cauzalitate i aceea de substan : Orice efect este cu totul deosebit de cauza care-l determin i ca atare nu se poate spune niciodat apriori ce evenimente anumite vor decurge dintr-un anumit eveniment. Deci, principiul cauzalit ii nu este un principiu de gândire. Dar dac gândirea nu ne poate ajuta s deducem aprioric no iunea de efect din cea de cauz , înseamn c leg tura cauzal se bazeaz pe experien . De câte ori se produce un fenomen i el este înso it de un anumit efect, conchidem c fenomene similare vor fi înso ite totdeauna de efecte similare. Experien a este deci cea care, în lumea faptelor, ne înva cum s proced m, ne înva cum se leag fenomenele între ele.

De-a lungul timpului pozi ia, apreci-

32

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

erea lui Hume a crescut la cel mai înalt nivel. Acum câ iva ani, au fost întreba i mii de filosofi academici pe care filosof ne-viu îl apreciaz cel mai mult. Hume a fost primul, în fa a lui Aristotel, Kant i Wittgenstein. Chiar oamenii de tiin , care de multe ori au pu in timp pentru filozofie, fac adesea o excep ie pentru Hume. Chiar un renumit biolog care spunea c „filozofii sunt foarte inteligen i, dar nu au nimic de spus în vreun fel” face o excep ie pentru Hume, recunoscând la un moment dat s-a i îndr gostit de el.

Iat cum scriitorul din secolul al XVIII-lea, David Hume, este considerat unul dintre marile voci filozofice ale lumii, i aceasta pentru a ap sat pe punctul important cu privire la natura uman i anume: suntem mai mult influen i de sentimentele noastre decât de raiune. Acesta este, la un anumit nivel, o mare insult pentru imaginea noastr de sine, dar Hume credea c dac am putea înv a s facem fa acestei realit i surprinz toare, am putea fi (individual i colectiv) mult mai calmi i mai ferici i decât dac am nega-o. „Hume este politica noastr , Hume este comer ul nostru, Hume este filosofia noastr , Hume este religia noastr ” - este afirma ia filozofului James Hutchison Stirling din secolul al XIX-lea, care reflect pozi ia unic cu privire la gândirea intelectual a filosofului sco ian David Hume.

O parte din faima i importan a lui Hume se datoreaz abord rii sale curajoase sceptice fa de o serie de subiecte filozofice. În epistemologie, el a pus la îndoial no iunile comune despre identitatea personal i a sus inut c nu exist nici un „sine” permanent care s continue în timp. A respins considera iile standard legate de cauzalitate i a sus inut c concep iile noastre despre rela iile cauz efect sunt bazate pe obiceiurile de gândire, nu pe percep ia for elor cauzale din lumea exterioar , în sine. El a ap rat pozi ia sceptic conform c reia ra iunea uman este inerent contradictorie i numai prin credin ele instaurate în mod natural putem naviga prin via a obi nuit . În filozofia religiei, el a sus inut c este nerezonabil s credem m rturii despre presupusele evenimente miraculoase i, în consecin , sugereaz c ar trebui s respingem religiile bazate pe m rturiile despre minuni. Ca istoric, el a ap rat punctul de vedere conservator, c guvernele britanice sunt cel mai bine conduse de o puternic monarhie.

Cu privire la originea percep iilor mintale, ele sunt prezentate în

Anul X, nr. 4(104)/2019

urm toarea schem : Percep iile constau din idei i impresii. Ideile: din memorie, imagina ie, fantezie, în elegere (implicarea rela iilor de idei i implicarea problemelor de fapt); impresiile sunt de senza ie (externe) i reflec ii (interne). Concep ia empirist a lui Hume se bazeaz pe o dubl distinc ie: a) Distinc ia dintre impresii i idei; b) Distinc ia dintre rela ii între idei i fapte.

Hume a sus inut c ra ionamentul inductiv i credin a în cauzalitate nu pot fi justificate ra ional i c pasiunea, mai degrab decât ra iunea, guverneaz comportamentul uman. A contraargumentat existen a ideilor înn scute, afirmând c toat cunoa terea uman este întemeiat exclusiv pe experien . Niciodat nu putem percepe faptul c un eveniment cauzeaz altul, ci numai c cele dou sunt mereu conjugate. În consecin , pentru a atrage concluzii de cauzalitate din experien a trecut , este necesar s presupunem c viitorul se va asem na cu trecutul, o presupozi ie care nu poate fi ea îns i fundamentat în experien a anterioar .

Hume a fost, de asemenea, un sentimentalist care a considerat etica se bazeaz pe emo ie sau sentimente, mai degrab decât pe principiul moral abstract, proclamând cu exactitate c „Ra iunea este i trebuie doar s fie sclavul pasiunilor”. Teoria moral a lui Hume a fost v zut ca o încercare unic de a sintetiza tradi ia moral modern sentimental ist c reia Hume a apar inut, cu tradi ia etic virtual a filozofiei antice, cu care Hume a fost de acord cu privire la tr turile de caracter, mai degrab decât actele sau consecin ele lor, obiectivele corespunz toare ale evalu rii morale. Hume a negat de asemenea c oamenii au o concep ie real despre sine, pozi ionând tr im doar o mul ime de senza ii i c sinele nu este altceva decât acest pachet de percep ii legate de cauzalitate.

Definind moralitatea ca acele calit i care sunt aprobate de oricine, se întâmpl s fie i practic de c tre toat lumea, el stabile te s descopere cele mai largi motive ale aprob rilor. El le g se te, pe sur ce a g sit motivele de credin , în „sentimente”, nu în „cunotin e”. Deciziile morale sunt bazate pe sentimente morale. Calit ile sunt evaluate fie pentru utilitatea lor, fie pentru agreabilitatea lor (un fel de abilitate de a fi pl cute celor din jur). Sistemul moral al lui Hume are drept scop fericirea celorlal i i fericirea sinelui. Dar, respectul fa de ceilal i reprezint cea mai mare parte a moralit ii.

Sublinierea lui se refer la altruism: sentimentele morale pe care el pretinde c le g se te în fiin ele umane. Este specific naturii umane s râd sau s se întristeze i s caute binele celorlal i. El a considerat doctrina moral drept lucrarea sa major , ea fiind o datorie a se preocupa de ea. Teoria moral a lui Hume apare în Cartea 3 a tratatului i într-o anchet privitoare la principiile moralei (1751).

Hume sus ine de asemenea c evalurile morale nu sunt judec i despre fapte empirice. „Lua i orice ac iune imoral , cum ar fi uciderea inten ionat : examina i-o în toate luminile i vede i dac pute i g si acea chestiune de fapt sau o existen real pe care o numi i viciu. Nu ve i si nici un astfel de fapt, ci doar propriile sentimente de dezaprobare”. Atunci când analizeaz diferite teorii morale, Hume sus ine c oamenii cred în mod eronat c moralitatea se bazeaz pe judec i ra ionale. Deci,

Paul Cézanne - Muntele Sainte-Victoire

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

În 1769, oarecum obosit de via a public din Anglia, i-a stabilit din nou o re edin în iubitul s u Edinburgh, profund bucurându-se de compania - intelectual i conviv - de prieteni vechi i noi (nu sa c torit niciodat ), precum i revizuirea textului scrierilor sale.

Filozoful român Petre P. Negulescu (1872-1951) aprecia: „Nu putem zice ast zi c avem o filozofie, cum putem zice c avem o matematic sau o astronomie, o fizic sau o chimie, ci trebuie s ne mul umim s constat m c avem atâtea filozofii diferite câ i cuget tori s-au îndeletnicit, dup vremuri, cu problemele generale ale naturii i ale vie ii, dezlegându-le fiecare, fire te, în felul s u”.

Pe m sur ce cercet rile avanseaz , filozofia se dovede te a fi necesar tiin ei, respectiv fizicii, biologiei, chimiei, extinzându-se i asupra altor tiin e.

Hume a avut înc din timpul vie ii admiratori i ap tori de-un mare prestigiu intelectual, Immanuel Kant fiind unul dintre ace tia. În „Prolegomene”, ilustrul filosof german a recunoscut c Hume este adev ratul precursor al filozofiei critice a cunoa terii. Dar numai un precursor, s-a gr bit Kant s precizeze, fiindc dup opinia lui, solu ia pe care Hume o d problemei cunoa terii poart „sigiliul neputin ei i al resemn rii”. Kant a apreciat nu doar profunzimea observa iilor analitice ale lui Hume, ci i calit ile stilistice ale scrierilor sale. În contemporanitate, un profesor universitar din Arizona a pus sub semnul întreb rii sentimentalitatea lui Hume, spunând c atunci când sentimentali tii sunt excesiv de satisf cu i, este pur i simplu pentru c nu i-au supus convingerile unei reflec ii suficiente asupra sentimentelor, punându- i totodat întrebarea: „Este moralitatea mai mult ca matematica, sau ca frumuse ea?”. El crede c ar putea ne îngrijoreze modul rezonabil al sentimentalismului care nu poate niciodat s critice cu succes institu iile sau practicile existente, întrucât poate fi prea mul umit sau conservator. Probabil a f cut abstrac ie de ultimele descoperiri ale Fizicei cuantice. Fizica cuantic a reu it s ne explice c inima omeneasc are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în trup. Dac pân nu demult, oamenii de tiin au crezut c doar prin gândurile noastre emitem energie c tre exterior i c cel mai puternic emi tor energetic din trupul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice, acum se tie inima genereaz un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului, c ea este înzestrat cu inteligen -„inteligen a inimii” - , c inima interac ioneaz atât cu trupul cât i cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le genereaz , transmi ând informa ii la distan e mari, prin emo iile pe care le produce. Iar sentimentele umane izvosc din inim i influen eaz puternic realitatea în care tr im. Sentimente ca: iubirea, iertarea, compasiunea, ura, dezbinarea, etc., produc modific ri atât în trupul nostru, cât i la cei din afara noastr . Filozoful francez Michel de Montaigne, spunea înc din secolul 16: „Simurile au toate aceast putere de a porunci ra iunii i sufletului nostru”. Un secol mai târziu, Blaise Pascal spunea c în sinele lui afl tot ce vede la Montagne, „toat ra iunea noastr cedeaz în fa a sentimentelor, deoarece... „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait Sainte-Victoire pas”.

ce înseamn consim mântul moral? Este un r spuns emo ional, nu unul ra ional. Detaliile acestei p i a teoriei sale se bazeaz pe o distinc ie între trei actori distinctivi din punct de vedere psihologic: agentul moral, receptorul i spectatorul moral. Agentul moral este per-soana care efectueaz o ac iune, cum ar fi furtul unei ma ini; destinatarul este persoana afectat de comportament, cum ar fi proprietarul ma inii furate; iar spectatorul moral este persoana care observ i, în acest caz, dezaprob ac iunea agentului. În general, teoriile de sens moral au sus inut c oamenii au o capacitate de percep ie moral , asem toare cu capacit ile noastre de percep ie senzorial . a cum sim urile noastre externe detecteaz calit i în obiecte externe, cum ar fi culori si forme, la fel si facultatea noastr moral detecteaz calit i morale bune si rele în oameni i ac iuni. Pentru Hume, toate ac iunile unui agent moral sunt motivate de tr turi de caracter, în special de tr turi caracteristice - virtuoase sau vicioase.

Virtu ile naturale includ bun voin a, blânde ea, caritatea i generozitatea. În 1752, Hume a devenit de in tor al Bibliotecii Avoca ilor la Edinburgh. Acolo, st pân a 30.000 de volume, a putut s se dedice unei dorin e de câ iva ani pentru a se întoarce la scrierea istoric .

Istoria sa a Angliei, care se extinde de la invazia lui Caesar pân în 1688, a ap rut în ase volume, patru între 1754 i 1762, precedat de Discursurile politice (1752). Scrierile sale din acea perioad începuser s -l fac cunoscut, atât în str in tate, cât i acas . De asemenea, el a scris Patru Diserta ii (1757), pe care le-a considerat ca fiind un lucru minunat, de i a inclus o rescriere a Cartei a II-a a Tratatului (completarea revizuirii pur a acestei lucr ri) i un studiu str lucit al „istoriei naturale a religiei”. James Boswell, biograful lui Samuel Johnson, l-a numit pe Hume „cel mai mare scriitor din Marea Britanie”, iar Biserica Romano-Catolic , în 1761, i-a recunoscut contribu iile filozofice i literare.

A fost onorat ca eminent în cuprinderea înv turii, în agilitatea gândirii i în elegan a stilului, i a fost simpatizat pentru simplitatea, bun tatea i veselia sa. Saloanele i-au deschis u ile i el a fost primit cu c ldur de to i.

Paul Cézanne - Peisaj de la Muntele

33

34

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

Vasile Dan MARCHI}

EVOLU IE Acela n-a fost un concert ci o alterca ie în care privighetorile i mierlele revenite (ca din istorie precum un anotimp fertil drept recompens celor ce iubesc plantele i animalele) împlineasc cu cântecele lor folclorul, s-au acuzat între ele c au furat cântece...

Vân torii doar s-au mirat...

Analizând dimensiunea suferin ei acestor p ri amenin ate cu dispari ia prin acest r zboi p resc, în care se auzeau în premier bocete în regim de tril, vân torii i-au pierdut doar instinctul de a vâna...

Armamentul i muni ia le-au r mas intacte...

Greu am fost convins (chiar de speciali tii care nu au putut identifice provenien a acestor cântece) cred c ce se aude acum nu este bocetul în regim de tril al acestor p ri ci evolu ia primei orchestre constituite în cinstea lor...

MEMORIU - PICIOARELOR Vai cât v-am umilit min indu-v c prin fuga voastr ce reprezint canonul Istoriei refugia ilor, ce a men inut astfel, refugiile în leg tur cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ve i deveni altceva special – sistemul prin care se poate finaliza drumul pân în Paradis...

Vai mie c prin voi - picioarele mele nu m simt altceva înafar de om...

Dac a avea t ria de caracter v despart face-o d ruind unul ciungului tiind c doar acest picior odat d ruit va întâmpina în adev ratul sens al cuvântului pe drumul recuno tin ei...

PROGNOZ EVOLU IE 1 Se preconizeaz o restructurare a religiei în rândul celor care nu-l au ca întâi st tor al bisericii lor pe Mântuitorul Iisus Hristos Între timp regele întrebând despre acest subiect pe mai marii bisericilor, nu a primit un r spuns benefic „Cum a a, se r sti regele c tre înal ii clerici Singurul care a biruit moartea prin învierea sa i prin alte învieri i c a curmat toate bolile i suferin ele întâlnite în cale nu figureaz în rândul sfin ilor vo tri?

Dac acest mare sfânt s-ar crede unul dintre voi ar fi vai de lume !!!”

2 Între timp Iisus Hristos urcând Golgota de aceast dat ca turist i scriind poezii despre trecutul s u se v zu oprit din mers dar nu din cauza ostenelii ci a metaforelor „Incredibil, se exprim uimit regele Mântuitorul urc neoficial pe acest deal pentru a- i scrie nepre uitele-i memorii Iisus Hristos ne va c uzi spre a putea relata adev rul doar dac vom oficializa acest demers înlesnindu-i s fac schimb de experien cu Shakespeare, Eminescu, Haine, Esenin...

Ninge haotic de parc natura este amanta unui singur anotimp, dezgolit de iubire dorind i acopere p ile intime cu ce are mai repede la îndemân fie i cu z pad ...

Ninsoarea c zând prea abundent ca o bizar fantezie vrând parc a se situa prin asta la rang de parad ...

Dar e o mascarad cum c nu se pot face oameni în toat firea doar din z pad ...

Iarna î i propag ninsoarea ca hibrid de datini i vicii i drept amalgam de ritualuri i fantezii dând peste cap complimentele rug ciunile, canoanele i instinctele... În fa a acestui fenomen în el tor ca tinere ea florilor i Tat l Ceresc poart o team : de a nu-l lua minunile înainte...

Of, iarn , c ie te-te s tim ce stim m!

Of, iarn , c ie te-te s nu te îngân m ca p rile care se întrec una pe alta, migrând!

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

35

Mircea }TEF{NESCU

În Ci migiu pe-aleile parcului tomnatic, frunzele c zute sunt t cute. e-un aur în culoarea lor, asemenea s rut rilor noastre, când tu, Iubito, îmi erai cel mai serafic trandafir s lbatic. pe aleile parcului tomnatic desf tam prin universul frunzelor zute i t cute cu gândul acelor zile când eram cu to ii tineri, când, fiecare clip -a îndr girii noastre ne-încânta. mergeam atunci pe-aleile umbrite i de a te vedea i de a fi a mea nimic nu m putea opri, nici marea în esat de enigme i nici oceanele-înconjur toare, oricât ar fi plutit în valuri de primejdii i de temeri. eram înve mânta i în dragoste i în iubire. anii ce-aveau s vin erau în necunoa terea întreag i nici o adiere nu ne înfrigura întreaga noastr fericire. acum, pe-aleile din parc frunzele c zute sunt t cute i lacul nu ne mai ive te, când trecem pe poduri, pe oglinda apei sale.

Iubito, tu de-atunci, noi nu mai suntem împreun , dar pentru noi cei de-atunci tineri, nicicând nu fie stins spuza-ardent -în curcubee în care eu eram alesul în iubire pentru-o via i tu-îmi erai, în d inuire, fericirea mea.

Inevitabilul (Ea) e bine s -în elegi inevitabilul. a fost inevitabil ne adun m în p mânturi sensibili la frig, la foame, arden i în aspira ii. a fost inevitabil tr im i în cristalul de iubiri al zilelor i nop ilor înfl ra i mereu pe-altarul dragostei eterne înflorim. e-un dar al min ii i al inimii de care nu mul i pot fi destoinici, i dintre to i ceilal i, câ i se ridic -în superbie? a fost inevitabil ca darul multora doar f râmat s fie i fericirea nicidecum nu le fie-în ospe ie. a, prive te-în jurul t u i iart -i pe nevolnici. a fost inevitabil, cum i este, acolo în micimea închipuirii lor unde au n lucirea de neimaginat

de a gândi sunt supremi. dar asta-i cum i este i ei inund lumina p mânturilor cu m ri de jeluiri atroce i cu nenum rate fluvii cu valuri de durere. dar asta-i via a asta-i via a lor. e bine s -în elegi inevitabilul chiar în plutirea ta pe deasupra a toate care sunt haosurile i neanturile.

Nobila nelini te (El) în privirea înd gosti ilor acum, cu-însp imânt rile se întrev d temerile.

Ce li se va întâmpla cu dragostea? dac a a cum vin ve tile lumea-întreag -în spulberarea letal se va încorona? ici i colo pe globul acesta albastru poate va mai d inui cu înc ânare pacea. nu se vor carboniza poate dn voia i din puterea-absurd a urgiilor i-a r ului poeziile i muzicile i pânzele din artele magnifice ele însele capodoperele absolute. va fi de-a fi s fie de-a vedea

cu privirile noastre tem toare cum va urma s -arate pacea viitoare. i cât din universul care ne mai este nu va l sa câmp liber haosurilor i nu se va neantiza.

Oricare r

rit de soare

(Ea) nu te l sa în doborâri i nu te întrista e atât de crunt tulburarea vremii! ce-a fost odat , nicicând nu se va mai ivi... mân cu toate-în mintea ta i în a ta ardoare-a inimii i-în flac ra iubirii. te-ai perindat prin vinuri, prin iubiri, prin versuri i prin muzici cu toate în imensa lor splendoare. urgii de i se-apropie, cine-i ferit de-a lumii cât îi e restri tea? i crede i s i piar oricâte gânduri negre i însp imânt toare, via a, totu i, nu- i are-al ei temei, în haos i eroare. oricare r rit de soare i va vorbi de izb virea cea niciodat vinovat , tii tu asta.

36

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

Liviu PENDEFUNDA

Paradoxul Luminii Gheorghe Andrei Neagu, ez mântul , Editura StudiS, 2018 „Copiii care se iubesc se-mbr eaz în picioare / Lâng por ile nop ii / i trec torii care trec îi arat cu degetul / Dar copiii care se iubesc / Nu sunt acolo pentru nimeni / i numai umbra lor / Înl uita umbr tremur în noapte / Stârnind mânia trec torilor / Mânia i dispre ul lor i r setele i invidia / Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni / Ei sunt în alt parte dincolo de noapte / Mult mai presus decât lumina zilei / În orbitoarea str lucire a primei lor iubiri”. (Jacques Prevert) În noapte umbrele se resorb c tre cer i mai departe pân în centrul Universului unde lumina st înf urat în întuneric; din când în când ea exult i creatorul o metamorfozeaz transcendental în Cuvânt. Cuvântul aflat în pâcla matricii primordiale începe a avea i ea o vizibil umbr , iar umbra devine ea îns i o form de manifestare a luminii.

Universul întreg aflat înc în cea este o imens umbr . Nu noaptea reprezint misterul, ci umbra, care prin lumina fiin ei sale face

sesizabil noaptea. A a am perceput eu noaptea în care un personaj viguros i solitar, absurd de diferit în speran ele sale ne relateaz despre un paradox al timpurilor noastre. i poate c acest paradox exist dintotdeauna de când Arhitectul luminii i-a creat acesteia i umbr . Despre proza lui Gheorghe Andrei Neagu nu am mai scris, i nu doar pentru c poesia sa m-a cucerit întrutotul, ci pentru c nu mi se cristalizase uria a sa personalitate, de i omul i prietenul îmi era permanent aproape. M-am ferit poate i de subiectivism.

Muntele literar care este el trebuie v zut cu adev rat de la o în ime pe care eu nu o atinsesem. Azi îns sunt convins c atât Slavici, Rebreanu ori Marin Preda, Eugen Barbu sau Buzura ar trebui s accepte c el reprezint un vârf tot mai seme în lan ul lor muntos.

Dup ce m-am închinat în fa a Nun ii negre i am publicat numeroase fragmente de proz sub semnatura lui Neagu în revista „Contact international”, iat c m aflu în fa a unui roman care m absoarbe i identific cu o lume aparent pierdut i care se perpetueaz obsedant în societatea româneasc în ciuda progresui a a-zis civilizator. În timp ce paradoxul are o structur logic , exprimabil simbolic sau nu, absurdul nu de ine o astfel de structur . Altfel spus, absurdul reprezint întotdeauna un non-sens, o exprimare imaginativ c reia îi lipse te orice principiu sau element ra ional. Absurdul se afl dincolo de posibil i, cu siguran , în afara oric rui demers probabilistic. Chiar dac omenirea i-a creat probabilitate i ansa de a deveni certitudine, adic absurd realitate. Presimt în fiecare pagin a volumului ez mântul1 realitatea unui roman inspirat din experien a autorului la C minul Atelier din Odobe ti, a emânt cu peste patru sute de handicapa i, într’un fost regat al cumanilor (p.10).

Noaptea era un singur supraveghetor pentru toate etajele. Atunci se slobozeau orgiile. Etajele fetelor viermuiau de vizitatori i de gemete care mai de care mai sugestive (p.12)... O bezn adânc se l sa în

toat incinta. Din când în când, câte un strig t lugubru sfâ ia t cerea nocturn , semn c cineva visa violent (p.23). Tabloul unei societ i degenerate sub fusta PCR, unde viciile î i dezvoltau tentaculele supravieuirii, este prezentat în cadrul unor descrieri remarcabile ale a ez mântului - un amestec ame itor, abracadabrant de întreprinderi cu profile diferite, spital, depozit, inser ie de ocupa ie psiho-motorie pentru persoanele cu handicap. În prezen a unui paradox mintea fream , exalt i se entuziasmeaz de propria sa limit , de propria sa „încurc tur ” în care se alf . Chiar naratorul se caracterizeaz în activitatea sa de director: duc la cap pup, m duc la cur s f.t (p.18), de i, pe numele lui, Daniel tefan, era i un scriitor educat, umanist, sensibil. În schimb, în fa a absurdului noi to i r mânem preplec i i dezorienta i, n uci i chiar, astfel încât reac ia noastr oscileaz între credibil i imposibilitate. Romanul prezint anii în care un însingurat încearc îmbun irea traiului în a emânt, în elegând c paradoxul este o structur logic a limitei, în timp ce absurdul este un e ec al acesteia. Absurdul îl dep te chiar i pe autorul care îl descrie, fiindu-i imposibil a-l anticipa, gândi sau exprima, ezându-l ca o negare a oric rei structuri logice ra ionale sau intuitive. Limitele rezolv rilor sunt permanent criterii încadrabile îns doar în paradox. Chiar i numele personajelor, pe care le consider inspirate de dramatica realitate, sunt alese din lumea corespunz toare tiparelor: Bujaverc , Cârn cior, Puiu Ciofârc , Nicoleta Ciuraru, Corcodel, Ion Cotârlan, Durl nescu, G ozaru, Helciug, Gheorghe Malacu, generalul M roiu, tefan M dularu, Milic zis Câinele (cioc narul de serviciu), Milu a, popa Popa, Tan a Prepeleag, Mirel Pu aru, Sorin Sticlaru, Titi li , Tanc u, Tilidon, iripei, amintindune de Caragiale i nu mai pu in de Viorel Cacoveanu.

Caracterizarea personajelor ne apare re-

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

velat nu numai prin nume, ci direct - securi tii, mic, bondoc i ro cat (p.34), sau un domn micu cu p rul rar, dat peste cap, l sând s se întrevad o frunte îngust deasupra unor sprincene stufoase (p.41), contabilul ef, mic i p trat, cu gâtul scurt i ceafa groas , cu fruntea mare i p trat , cu fa a dur , dar în acela i timp mieroas (p.46), amanta fostului director, de statur mijlocie, tuns scurt, cu sânii înc tari sub decolteul suficient de r scroit (p.48), secretara, mic , bondoac , cu p rul albit în cea mai mare parte, poate din cauza v duviei prelungite (p.49) - sau prin opiniile celorlalte personaje, prin ac iunile lor, unde nici poetul nu se dezice - se speriase de umbra s lciilor pletoase, ce se a terneau în fa a ei, înnegrind i mai mult caldarâmul. Poate c a vrut s ipe. Poate nu. Oricum, ip tul ar fi fost mic i trist. Parc luîndu- i seama, salcia i-a strâns pletele-ntr-o mân de vânt i a l sat soarele s i primeasc nestingherit oaspetele (p.43). Pot asemui pe directorul tefan Daniel cu anticul Sisif a c rui ans , de i nu o întrevedea de la înecput, este stânca pe care o car în spinare i o tot urc , ca o asumare a ecului, fiindc este un e ec a teptat, care chiar pare, cu trecerea timpului, a fi fost c utat. Este e ecul care ne încânt i care d sens mi rii, a ac iunii aparent liniare i care ar putea avea rezolvare în final, un final ce ar fi putut fi un început al rezolv rii tuturor elementelor aflate în sfera paradoxului. Spun sfer pentru c aceasta ar avea o limit i nu ar friza infinitul. Cunosc trei ipostaze ale lui Sisif (cu siguran c ele sunt mult mai multe), cel mitic din legendele Greciei antice, cel al lui Albert Camus2 ori cel al lui Octavian Paler3 , care în ciuda tragicului paradoxal exprim bucuria de a tr i sau limita în eleas aici ca speran . Speran e i dezam giri. Astfel contrariile se completeaz , se armonizeaz i chiar se sus in reciproc, în sensul c unul din contrarii este premisa celuilalt. Aparent, precum Sisif, înghi it de paradoxul fiin rii, naratorul ni se arat ca un personaj absurd, aflat când într-o pâcl dens , când într-o cea impus de timpurile „epocii de aur”.

Expresia subtil a limitei sisifice reclam repeti ia, iar identicul, egalul poart cu sine povara alterit ii adic a e ecului fundamental. Un leitmotiv în lumea în care un miros de urin i de trupuri nesp late amestecat cu mirosul venit din buc rie i din sala de mese, trebuia s le ofere asista ilor din când în când i prilejul de a- i ostoi poftele carnale (p.20).

Dac fenomenologia lui Edmund Husserl4 pune în locul unei epistemologii a interpret rii o ontologie a în elegerii, ne îndep rt m pân la renun are de maniera gnoseologic , refe-

rindu-ne cu prec dere la e ec. Pân i securitatea timpului, care interna în a ez mânt i oameni s to i printre handicapa i, recuno tea c avem din ce în ce mai multe probleme (p.34)5 ... raportate la perioada r zboiului descris de tat l naratorului: dar atunci era r zboi, nu se construia socialismul (p.35). Descrierile spa iilor de locuit, ale anexelor i cur ii sunt de un naturalism ce frizeaz într-adev r absurdul. Ameliorarea uria elor deficite se rezolv doar prin mit , pile i interven ia securit ii i organelor de partid, urcând pân la nivel ministerial. Aducerea absurdului în prim-planul discu iei se datoreaz ecului pe care îl are orice încercare de reducere a fiin ei la nivelul unui sistem închis, îndep rtarea fa de un orizont deschis c tre valori i semnifica ii noi, adic c tre lume.

Aceasta se realizeaz în roman prin cele aptesprezece scrisori anonime care, în ciuda faptului c apar in unui asistat social denot o asumare a realit ii zdruncinând temerile naratorului ca o real deschidere c tre lume fiind, m repet, expresia asimil rii paradoxurilor i dep irii absurdului prin acceptarea acesta doar ni se arat , f a putea fi cunoscut, ci numai imaginat ca o închisoare a gândurilor. Întreruperile nara iunii cu lectura scrisorilor anonime elaborate de un adev rat liric al prozei sunt o desf tare nu numai pentru director ci i pentru cititorul avizat de succesiunea sadovenian a unor întâmpl ri pline de afectivitate i profunzime din via a de zi cu zi a unui asistat talentat. Citez doar câteva fragmente: Apa rece din sp tor îmi spal amintirile. M frec cu prosopul, pân când du esc. A a se freca tata lâng fântâna zut -n pântecul p mântului. El i cu vecinii o aruncaser acolo. Hr nindu-se cu apa r coroas a pietrelor în epenite… Mau dat la coala special . Eu i al ii ca mine.

Ca ni te l stari izvorâ i din cioturi putreite … Nicio pova nu mai venea s -mi tulbure visele. Iar visele se pref cuser -n porniri. De aceea am ajuns mai târziu aici, în locul acesta unde nu-mi trebuia tabla înmul irii. i nici a împ irii. Aici nu trebuia s impart cu nimeni, pentru c nu aveam ce împ i. Doar s ne înmul im…

Aveam mâncare, aveam femei, aveam i dans i film i muzic . Dar ce n-aveam!? Unii aveau cârje, al ii c rucioare, al ii picioare de lemn, al ii nici atât (pp. 37-38). Scrisorile sunt, deci, precum tablourile dintr-o expozi ie, deliciul cititorului; parc ar fi un poem de iubire, cu toate imperfec iunile textului, afirma ia directorului (p.82), mirat c pe mul i îi apucase frenezia scrisului (p.97).

Desigur Gheorghe Andrei Neagu dovede te un condei mânuit cu m iestrie atât la firul ac iunii, în descrieri cât i la caracteri-

37

zarea personajelor. Citez dintr-o alt scrisoare: plec totu i ducând cu mine povara ninsorii mieilor cu parfum de caise-n florile ucise de frig. i port în mine arome ivite brusc la gândul c nu voi gusta caisele oprite din drumul lor (p.183). Este chiar metafora final , câd o lumini apare la catul tunelului, dar care o tim doar noi drept o umbr a luminii. O analiz ra ional ne oblig de câteva decenii s vorbim de congruen , coinciden sau concordan i cât mai pu in sau aproape deloc despre identitate sau egalitate. Istoriile se repet , problema absurdului fiind privit din perspectiva ecului, cât i din modalitatea prin care ne raport m la cunoa tere. Cu regret c textul meu despre Nunta neagr , ap rut în revista „Contact international”, nu i-a g sit locul în scurtele referin e de la sfâr itul volumului, închin în lectura prozei acestei personalit i polivalente scriitor, editor de pres literar („Oglinda literar ”) i conduc tor de cenaclu („Duiliu Zamfirescu”), proz ce realizeaz o adev rat lec ie de istorie contemporan , ilustra ie exemplar a fiin rii unor genera ii în deriv sentimental i social .

Note 1 Editura StudiS, 2018 2 Albert Camus, Le Mythe de Sisyphe, eseu filosofic, 1942.

3 Octavian Paler, Mitologii subiective, Edi ia a III-a, Editura Polirom, Ia i, 2008, 4 Edmund Husserl (8 aprilie 1859, Prosznitz, Republica Ceh - 26 aprilie 1938, Freiburg im Breisgau), filosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne, inspirând pe Martin Heidegger i Jean-Paul Sartre, folosind metoda „reduc iei fenomenologice” (phänomenologische Reduktion).

5 Situa ie perpetuat i în zilele noastre.

Citez: De foarte mult vreme, unii dintre asista ii C minului Atelier Odobe ti care încercau s i câ tige un ban muncind cu ziua pe la patronii din jude , au tot povestit despre ceea ce se petrece în institu ia în care tr iesc. Speria i de eventualele pedepse „disciplinare” pe care ar fi putut s le primeasc în urma m rturisirilor f cute, ei nu au fost niciodat de acord s i spun i numele. (Ziarul de Vrancea, 1999)...

Aceasta din cauz c nu sunt înc incheiate con-tracte pe acest an cu furnizorii, în lipsa unui buget... Poate tocmai de aceea asista ii nu tiu s mint , iar unii dintre ei pun situia pe seama faptului ca personalul de la buc rie ar fura din hrana lor. (Ziarul de Vrancea, 2009).

Dar sunt i din ultimii ani referiri în pres din multe alte a ez minte asem toare (19902018).

38

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constantin MIU

BER{RIA - topos caragialian În studiile consacrate schi elor lui Caragiale, s-a vorbit despre caracterul de turm al personajelor. Ce altceva sugereaz numele unui Lache, Mache, Tache, ori Ionescu, Popescu, Georgescu, Protopopescu etc. decât lipsa de personalitate, aplatizarea individului?

Dac ar fi s realiz m portretul robot al unui astfel de personaj, prin însumarea tuturor „calit ilor” (prostia, incultura, naivitatea, mahalagismul, vulgaritatea, demagogia, imoralitatea etc.), am ob ine portretul bucure teanului „par excellence” de acum un veac. Un asemenea individ este sociabil, iar modul s u de a fi este conversa ia.

Având predispozi ie pentru cozerie, el nu poate evolua decât în compania amicilor.

Toposul preferat în care „amicul” lui Caragiale î i ine expozeurile este ber ria (cu variantele sale: osp ria, cafeneaua, terasa). Ber ria este agora eroului caragialian limitat la „moftul” de a face politic .

Dar cum în elege amicul nostru a face politic ? Exist o adev rat strategie în acest sens.

Procedeul principal prin care autorul pune în eviden aceast strategie este paradoxul. Aparent, protagonistul schi elor vine la ber rie - aceast agora vulgaris - spre a- i expune punctul de vedere fa de situa ia politic a rii. De obicei se afl în expectativ : a teapt apatic un alt bucure tean, faimosul amic având aceea i apeten de verbializare. Bun oar , nemul umirea amicului Nae din Situa iunea vizavi de incompeten a guvernului aflat la putere i lipsit de patriotism, în timp ce „falimentul bate la u ”, este perfect îndrept it : „...toate gazetele url în fiecare zi despre criza ministerial , pentru c nu se-mpac , i numa intrigi i la conservatori i la liberali; în loc s fac un guvern de coali ie...” . Cine l-ar vedea i auzi vorbind cu atâta patim , ar crede c Nae, ca un bun patriot, nu poate r mâne indiferent la criza politic pe care o traverseaz guvernul. Îns revolta lui e doar un foc de paie: în realitate, omul a tepta ca nevasta s nasc . i pentru c nu putea asista la fericitul eveniment, ca s treatimpul mai u or, a intrat în ber rie - locul s u preferat, unde se poate manifesta în voie. Acolo, se-n elege, a putut s i materializeze

Paul Cézanne - Peisaj de la Mediterana

moftul de a face politic .

Dup acela i scenariu se desf oar i schi a Amicul X..: teptarea într-o ber rie popular , demararea conversa iei pe un ton neutru, de la faptul banal - c ldura „teribil ” din acea zi. Numai c de ast dat , discu iile despre formarea noului cabinet sunt continuate întrun compartiment de tren (topos mai „elevat”, dar cu aceea i valoare ca i ber ria), la fel de p tima .

Pe acela i procedeu al paradoxului este realizat schi a O lacun ...

La întoarcerea de la cump turi pentru o mas festiv , doi foarte buni amici, Lache i Mache, intr în ber ria Gambrinus. Aici, câ iva amici comuni comentau „decizia Cur ii în procesul asasinatului i complotului bulg resc”. În cazul lui Lache, se poate vorbi de un dublu paradox: în loc s se gr beasc spre cas , unde era a teptat de so ie i cumnat , intr în ber rie, pentru c sim ea nevoia de conversa ie. Mai mult chiar, de i toat lumea îl cunoa te ca fiind un om pa nic i nu „un om crud”, amicul constat cu regret, pentru prima oar în via a lui, c „legea noastr penal prezint o lacun ”: nu prevede pedeapsa cu moartea. Rizibilul const în aceast dubl situa ie paradoxal . Pe de o parte, cu toate c e pentru prima oar când face politic , totu i Lache manifest o ciudat apeten pentru acest soi de politic ofensiv (combaterea unei lacune a justi iei). Pe de alt parte, pe m sur ce combate, el devine atât de ofensat de aceast nedreptate, încât faptul de a fi în întârziere la o mas festiv i se pare derizoriu fa de o cauz public , pe care el o sus ine cu ardoare: „Ia tie dumnealor c este aici o justi ie, care pedepse te cu asprime orice tentativ , m -n elegi...”

Justi iarul nostru î i va continua perora iile la o b nie, unde, intrând s cumpere mezeluri, d peste al i amici, care comentau aceea i lacun a Cur ii de justi ie.

Cei care vin la ber rie ca simpli clien i i nu fac politic sunt considera i oportuni ti atât de simpatizan ii guvernului, cât i de adversari. Limbajul vitriolant al celor doi amici ai naratorului - unul proguvernamental, cel lalt contra - este foarte asem tor; din perora iile lor reiese un fapt indubitabil, i anume c nu atât guvernul sau tara adversarilor ar fi vinova i de „lipsa de patriotism”, cât mai ales cei care stau deoparte, în ber rii, i r mân insensibili la fr mânt rile unora i ale altora. Aceasta este vina pe care cei doi amici din Atmosfer înc rcat i-o repro eaz naratorului: „Când vine, m -n elegi, un guvern ca bandi ii, fiindc n-are cine s -l opreasc de a lovi în tot ce e mai scump (...) fiindc t cem to i, i eu i dumneata i dumnealor (arat pe cei de la mesele apropiate) ca ni te la i...”. Dup cum se poate observa din acest citat, e i aici un paradox: amicul e revoltat pe cei lipsi i de curajul de a se opune unui guvern corupt, dar chiar i el, cel care acuz , e la fel ca ceilal i - lipsit de curaj; revolta sa se manifest la nivelul limbajului, iar când spune lucrurilor pe nume, o face aici, în aceast agora.

Cel lalt amic este tot un oportunist ca i primul, iar „sfânta sa revolt ” are la baz acela i paradox: „Ia s fi mers, dumneata cu mine i cu dumnealor (arat pe cei de la celelalte mese dimprejur) s fi

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

mers, ca ni te cet eni convin i s facem i noi o manifesta ie... Dar nu! Noi st m ca blegii în cafenele, i-n ber rii, i-n cluburi, i l m pe to i apelpisi ii, care ard s puie iar mâna pe slujbu oare, ca s i fac de cap i s r stoarne sub felurite pretexte...”.

La orice or din zi i din noapte, ori de câte ori se-ntâlnesc amicii no tri, nu le scap prilejul de a comenta pe marginea unui cât de neînsemnat eveniment politic, care pentru ace ti moftangii cap importan . A a se întâmpl cu cei trei „vechi prieteni” din schi a Cam târziu... care, „târziu de tot în noapte”, stau de vorb într-o ber rie despre „noul impozit asupra uicii”. Apari ia unui al patrulea amic, mare cultivator, venit din provincie dup o absen de 8 ani din Capital , transform discu ia de pân atunci într-o „anchet în regul asupra activit ii lui Costic ”, în toat aceast perioad de absenteism. Om de afaceri, Costic s-a l sat de vechea habitudine de a face politic la ber rie, cu amicii. Venit în Bucure ti cu o peti ie semnat de mai mul i zeci de cultivatori, spre a o prezenta în Parlament, „ca s opreasc votarea impozitului pe grad”, din considera ii amicale, a trecut i pe la „cuibu orul de nebunii” de alt dat .

Aici, afl cu stupoare c-a venit prea târziu: legea se votase deja.

De remarcat faptul c subiectul comentariilor politicienilor este, în fond, unul pe cât de banal, pe atât de absurd: impozitul pe grad la uturile alcoolice! O atare lege votat nu va încuraja produc torii, ci-i va obliga, în cel mai fericit caz, s scad calitatea produselor, direct propor ional cu impozitul pe grad.

Politica pe care o fac so iile amicilor nu are loc în faimoasa ber rie.

Este îns mai subtil i ine de diploma ie. Amicul Mandache din schi a Diploma ie se mândre te cu „politica” so iei sale. Aflat în berie, el relateaz naratorului felul cum aceasta î i pune în practic „tactica de lupt ”. În fapt, „diploma ia” acesteia este o variant mai rafinat a seduc iei, prin care „politiciana” urm re te ob inerea din partea victimelor a unor avantaje materiale. Mandache are un adev rat cult pentru so ia sa, c ci aceasta „are o diploma ie (...) ceva de speriat”.

Citind schi a respectiv , se poate lesne observa c rolurile sunt inversate în cazul so ilor Mandache: ea este cea care are „ini iative politice”, iar el, prin relat rile am nun ite f cute amicilor, la ber rie, confer acestor demersuri diplomatice o aur sacr . Din aceste considerente, se poate vorbi de tipul b rbatului degenerat. Rizibilul de aici vine, din aceast situa ie paradoxal a rolurilor celor doi so i.

Când nu fac politic , amicii recurg la un alt moft care ine de „îndeletnicirile” femeilor: bârfa. Moftul acesta nu trebuie s ne surprind la eroii lui Caragiale, c ci el face parte din felul lor de a se manifesta la ber rie, bârfa fiind o variant vulgar a cozeriei.

Lache din schi a Amicii, dup ce- i ine prietenul încordat, f cându-l s fiarb de mânie i ciud c nu cunoa te cine este „amicul” care l-a vorbit de r u într-un cerc de prieteni, gafeaz pueril, dânduse de gol: toate r ut ile pe care i le dest inuie, „chipurile”, i puse pe seama unei ter e persoane fuseser „opera” lui.

De observat c de la bun început, autorul avertizeaz cititorul în privin a subiectului discu iei ce va urma între cei doi amici: „Lache e chef”: deci nu vom mai asista la vechiul moft - politica -, ci la unul nou, mai feminist.

Nici schi a C.F.R. nu are subiect politic, aducând în aten ia cititorului noul moft. Cei doi amici, Ni i Ghi , se amuz copios pe seama unui al treilea conviv, pe care-l consider dac nu prost i rupt de realitate, cel pu in naiv, de vreme ce- i las nevasta frumoas i tân s c toreasc noaptea în cupeu (separat) cu eful. Îns , so ul nu este atât de naiv, a a cum îl credeau cei doi amici: „Ap i dac nu-i era frate bun, se putea?! Cum, adic ? era s las a a mândre e de femeie... noaptea... cu a a frumuse e de b rbat?... în cupeu de servici! (face cu ochiul) sepa’ at, ca’ va-s’ zic !... (rîde cu mult poft ) tii c -mi place!”

39

Varga Istvan ATTILA

Cel ne(va)atins

Ispitite nemiloase

Vise, visate.

Nestemate ascunse... acoperite...

De gânduri, doruri... i lire!

Minciuni, dulci, mângâietoare... iluzii dulci, a iubirii.

Totul dat... pentru amintiri, pentru suferiri, pentru nimicuri...

Vise, nevisate.

Doruri, netr ite.

Gânduri, negândite Toate... din valori... violuri...

False, Iluzorii...

Ascunse, acoperite De chinurile, firii.

De doruri, durerii.

De valuri...

Ce ascund, o lume, o via ...

Chipul cel ne tiut, cel necunoscut, cel neatins.

Dulci, mângâieri, alint ri, cu ce?

Cu bani...

Cu cadouri...

Cu dureri!

Sincere tr iri, Suferin ei, pierdute Renun ate, pentru ce?

Pentru vorbe sincere, Pentru atingeri miloase, i ispite nemiloase!

Paul Cézanne - Muntele Sainte-Victoire

40

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul I, nr. 4(104)/2019

Nicolae GRIGORIE-L{CRI|A

Eminescu ]i gândirea economic[ „Ierarhia social n-ar trebui s fie decât o ierarhie a muncii.” (Mihai Eminescu) În fiecare an, la 15 ianuarie, s rb torim „ziua lui Eminescu” care, din anul 2010, a fost instituit „Ziua Culturii Na ionale”.

Dintre multiplele manifest ri ale geniului lui Eminescu, în articolul de fa doresc s prezint o parte din gândirea sa economic , din care politicienii, parlamentarii i guvernan ii no tri au multe de înv at, dac vor, i dac au i capacitatea.

Despre „Eminescu economistul” s-au publicat numeroase articole (inclusiv pe Internet) i chiar o carte remarcabil , prima i, se pare, unica în România pe acest subiect, intitulat „Eminescu, economistul”, de Alexandra Olivia Nedelcea, prin Funda ia „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000, 206 p.

Geniul lui Eminescu se reg se te i în gândirea sa economic , inclusiv în abordarea problemelor fiscale, de mare fine e, pe care politicienii, parlamentarii i guvernan ii no tii le ignor i în prezent.

Edificatoare pentru gândirea economic a lui Eminescu sunt fie i numai articolele publicate în ziarul Timpul, cele mai multe în lunile iulie i august din anul 1881, dintre care exemplific m „Creditul mobiliar”, „Creditul mobiliar i jocul la burs ”, „Creditul mobiliar i presa capitalei”, „Statutele creditului mobiliar”.

Din scrierile economice ale lui Eminescu rezult : exactitate, con tiinciozitate i corectitudine în cercetarea fenomenelor descrise; 1) polemicile sale (necru toare), care sunt f cute numai i numai în slujba interesului na ional; 2) concep ia sa unitar despre economia politic privit ca factor esen ial al prop irii i al independen ei economice, sociale i politice a României, concep ie a c rei actualitate este de net duit.

Foarte interesante sunt analizele critice, fundamentate pe o temeinic documentare, despre deficitele bugetare existente în perioada analizat a anilor 1862 - 1879.

Eminescu aduce numeroase argumente despre necesitatea echilibr rii bugetelor, i cu atât mai mult despre crearea unor excedente bugetare care ar avea ca efect ridicarea nivelului de trai, care este scopul oric rei economii na ionale, deoarece numai în aceste condi ii „poporul, c ci numai de el poate fi vorba, s-ar îmbr ca mai bine, s-ar hr ni mai bine, i-ar dura locuin mai înc toare i mai toas i în fine s-ar înmul i”1. În ceea ce prive te „d rile”, Eminescu atrage aten ia asupra aderului, conform c ruia folosirea chibzuit a banului public (perceput pe calea d rilor de la cet eni) este o problem foarte important : „Nu ceea ce percepe de la contribuabil e cestiunea principal , ci întrebuin area productiv sau improductiv pe care el o face de acele venituri. Dac cele venituri se cheltuiesc în mod improductiv, fie pentru a- i sus ine luxul clasei guvernante, fie pentru necesit i politice, în dispropor ie cu însemn tatea i puterea unei ri, banul perceput nu e aproape de nici un folos economic pentru

popor”2.

Versurile din poezia „Scrisoarea III-a”, a lui Eminescu, prezint modul în care: 1) saltimbanci i irozii3 ne fac legi i ne pun biruri, ne vorbesc filozofie; spuma asta-nveninat , ast plebe, st gunoi, a ajuns-a fi st pân i pe ar i pe noi!, care numai banul îl vâneaz i câ tigul munc ; 2) fonfii i flecarii, g ii i gu ii, bâlbâi i cu gura strâmb , au ajuns st pânii astei na ii!, sfâ iind aceast ar , f când neamul nostru de ru ine i ocar .

Tot Eminescu ne ofer solu ia prin care putem sc pa de ace tia, respectiv cu ajutorul unui Vlad epe care, punând mâna pe ei, s i împart în dou cete: în sminti i i în mi ei, i în dou temni i large cu de-a sila s -i adune, s dea foc la pu rie i la casa de nebuni!

Un stat care nu se bazeaz pe „ierarhia meritului”, pe „criteriul valorii munc ”, este un stat boln vicios. „Secretul vie ii lungi a unui stat este p strarea ierarhiei meritului”. (Mihai Eminescu).

Ca un finan ist foarte bine documentat, Eminescu d exemplul altor ri în care banii contribuabililor sunt folosi i cu chibzuin , contribuind la cre terea bun st rii cet enilor s i: „dar serviciile pe care statul le aduce în schimb cu banul contribuabilului sunt nu numai echivalente, ci întrec cheltuiala f cut . Prin sumele ce le consum mecanismul statului se înl tur pierderile ce se opun produc iunii i schimbului; prin cheltuielile f cute se u ureaz oric rui produc tor condi iile în cari munce te, încât produc iunea cre te în propor ie cu cheltuielile statului i viceversa. Bun starea fiec rui individ spore te i, fiindc bun starea e condi ia bunului trai, media vie ii fiec ruia devine mai lung , copiii crescu i în condi ii mai bune de cum fuseser p rin ii lor, o genera ie i mai viguroas i mai apt pentru produc iune ia locul celei ce se stinge”.4 Eminescu atrage aten ia i asupra unor adev ruri care, parc sunt scrise pentru zilele noastre: „la noi sporirea veniturilor statului înseamn totdeauna diminuarea veniturilor fiec rei economii private, nu din prisosul produc iunii, ci, la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesit i, din plata muncii zilnice se percepe darea; rimea contribu iilor statului este echivalent cu m rimea mizeriei popula iunii”5. i atunci, ca i acum, politicile economice i sociale gre ite în cre terea poverii fiscale (a impozitelor, a taxelor, a contribu iilor etc.) are drept consecin diminuarea nivelului de trai al tot mai multor cet eni, descre terea numeric a popula iei manifestat în zilele noastre prin plecarea a aproape 4 milioane de persoane (dintre cele mai productive) din ar .

Eminescu nu este împotriva redimension rii d rilor fiscale, dar el

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine

atrage aten ia asupra necesit ii stabilirii impozitelor în func ie de posibilit ile de plat ale fiec ruia, principiu exprimat ast zi prin noiunea de „puterea contributiv ”: „suntem mai departe decât oricând de cea elementar facultate a poporului de a- i face singur rile în propor ie cu puterile lui”.

Aceast elementar facultate a guvernan ilor, de „a stabili d rile în propor ie cu puterea de plat ale fiec rui contribuabil (pl titor de impozite)” înseamn aplicarea principiului „impozit rii în cote progresive compuse”, care se aplic în (aproape) toate rile dezvoltate ale lumii, nu i în România.

Eminescu atrage aten ia i asupra adev ra ilor vinova i, cei din conducerea rii, care adopt impozite istovitoare, în special pentru marea majoritate s rac a rii, precizând c orice ban care i se ia cet eanului-contribuabil, printr-o impozitare inechitabil (precum în România, cu cota unic ) „se scade din greutatea pâinii s racului, deci din puterea lui muscular , din putin a lui de a produce”6.

Eminescu, îngrijorat profund i de faptul c tot mai mul i str ini acaparau sau conduceau importante sectoare de activitate, c foloseau sume tot mai mari în scopuri speculative, în special pe calea „capitalului parazitar bancar” (precum i în zilele noastre), a atras aten ia i asupra faptului c „În societatea despotic , ca i în cea demagogic , omul prin sine însu i nu înseamn nimic, banul e totul. Banul devine semnul distinctiv care claseaz i deosebe te oamenii între ei i, fiindc el are o mobilitate proprie naturii lui, trece din mâini în mâini, transform condi iile indivizilor, ridic sau înjose te familii, de aceea nu e aproape nimeni care s nu fie obligat a face încerc ri disperate i continue pentru a-l p stra sau pentru a-l câ tiga”7. a aborda i gândirea politic a lui Eminescu, doresc totu i dau urm torul citat din Eminescu, care ar trebui s constituie „crezul fiec rui partid politic, i al fiec rui politician”: „Gre elile politicianului sunt crime, c ci în urma lor sufer milioane de oameni nevinova i, se împiedic dezvoltarea unei ri întregi i se împiedic , pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

1

Ziarul Timpul, VI, nr. 23, 30 ian / 11 febr. 1881, p. 1.

Idem.

3 „Saltimbanci”: oameni care trec cu u urin de la o atitudine la alta, dovedind lips de seriozitate i de caracter. „Irozii”, de la „Irodieni”, sus in tori ai lui Irod cel Mare, fost rege al Iudeii între anii 37 î.Hr. i 4 d.Hr., despre care în Biblie se men ioneaz c ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Betleem, cel care a fost descris de istoricul Flavius Josephus ca fiind „cel mai crud tiran suit vreodat pe tron”, care „a domnit ca o fiar ” treizeci i ase de ani.

4 Ziarul Timpul, VI, nr. 26, 5 / 17 febr. 1881, p. 1.

5 Idem.

6 Idem.

7 Ziarul Timpul, VII, nr. 67, 25 mart. 1882, p. 1.

2

Paul Cézanne - Estaque

41

Vasilica GRIGORA}

V[duvi de \ar[ Unora li se pare c totul este normal i lucrurile merg firesc pe f ga ul dictat doar de ei cu v dit încrâncenare.

Dar vocea disperat a Românului strig din baierele inimii tr im într-o nebuloas la o deconcertant r spântie, în care ne-am pierdut obâr ia, rostul i sensul.

Nu ne mai reg sim nici ca oameni i nici ca na ie cu adânci r cini în istoria milenar .

Odat , nu demult, securea ro ie a sfârtecat trupul rii, i-a ciuntit fruntarele, iar românii din ce în ce mai mul i au luat calea pribegiei, drume ind prin adâncuri i culmi, unde pentru ei, pentru noi, acolo i-aici pietrele înc mai plâng dezr cinarea, iar sângele r nilor, uvoaie de doruri, ne pârjolesc.

Nu putem mânca lini ti i din pâinea p mântului!

Nu putem t dui triste ea arborilor decapita i ale c ror memorii sunt vuiet continuu.

Nu putem s ruta mâna str in i îmbr a la infinit cozile de topor, ci n jduim c mâine cu to ii vom vindeca dragostea ciumat de-atâta r utate.

Mâine ne vom întoarce buzunarele de la piept i vom r sturna am ciunea i mizeria, mâine vom seca apa râului dintre fra i, martor la suferin ele i cl tin rile noastre, mâine ne vom atinge cu mâini tremurânde de emo ia reg sirii, miracol divin.

Mâine ne vom privi ochi în ochi i vom sim i mâna Maicii Domnului dindu-ne pe vecie floarea-soarelui în gr dina inimilor.

Pentru a fi un mâine, ast zi, acum, s -ntindem n frama dorin ei brodat cu gând bun, cuvânt curat i fapt vânjoas curcubeu peste hotarele de-alt dat ce despart p mântul trup din trupul nostru înghi it de haine voin e str ine i s desferec m por ile potecilor de reîntoarcere a fiilor r citori. ne unim întru credin i s aprindem luceaf rul nemuririi rii i neamului! S s m urii mormânt în cetatea îmbr rilor iar crâmpeiele din vatra dulce a rii i odoarele sfinte ale norodului s i schimbe s la ul din postura de adopta i în aceea de fii legitimi ai unei noi ere. d m glas buciumului str mo esc s se-aud aici i în toat lumea strig tul nostru mai viguros ca niciodat , vestind venirea apelor îngenunchiate la matc .

Izvorul dragostei i-al fr iei s curg limpede i lin peste existen a noastr prea mult înl crimat . ne bucur m de fructul reîntregirii patriei i poporului, scump trofeu al jertfei i umilin ei i s bat la unison clopotele inimilor spre slav i mul umire lui Dumnezeu.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

42

Anul X, nr. 4(104)/2019

Vasile FILIP

Iubirea – stare celest[ Vavila Popovici, Închin acest pahar iubirii, versuri român -englez , USA, 2018 Din cele 47 de volume - proz , poezie, publicistic , eseuri, jurnal, cuget ri - pe care scriitoarea Vavila Popovici le-a publicat pân la sfâr itul anului 2018, unele sunt bilingve.

Tr ind de câ iva ani în America, generozitatea-i deja bine tiut în ara de ba tin s-a amplificat, cititorul de limb englez având astfel ansa de a constata c scriitori demni de apreciat nasc pretutindeni. Chiar i în limbile care nu se bucur de avantajul circula iei interna ionale f restric ii. De i, nu doar în glum vorbind, cele câteva bune milioane de români r spândi i pe toate meridianele globului ar putea s impun i o astfel de deschidere. „Închin acest pahar iubirii”, carte de versuri în român -englez , Made in the USA, SC, 21 november 2018 (Translation (english) Teodora Stoica, Vavila Popovici), este închinat , sublim omagiu, acelei st ri umane numit simplu, cu un singur cuvânt: iubire.

Sau dragoste. O stare pe care nimeni nu a truns-o în întreaga ei alc tuire, fiindc omul - alc tuit din virtu i i servitu i - se mulume te adesea, i se bucur , cu ceea ce i se

ofer . El nu mai are nici timp i nici r bdare curiozitate m car - s cerceteze i s analizeze st rile pe care le tr ie te. Superficialitate? Nu! Sl biciune! Nu sunt original în ceea ce scriu, m-au inspirat chiar versurile poetei Vavila Popovici: „Cine n-a v zut, n-a cunoscut/ fiorul, nebunia clipelor de iubire,/ acela n-a tr it!”

Dincolo de privirea blajin , de calda strângere de mân , de mângâierile cu virtu ile unor adieri de vânt prielnic, de prima îmbr are, de primul s rut, i de toate cele care pot fi considerate prefe e la un posibil mare roman de dragoste, starea de profund iubire dobânde te, f voia celui atins de aceast celest arip , dimensiuni i adâncimi pe care nici chiar îndr gosti ii celebri din marea literatur a lumii nu le-au p truns i, deci, nu leau t lm cit spre în elegerea tuturor. În acele clipe de total d ruire, protagonistul î i pierde identitatea; el se d ruie sim mântului, iar în area pe care o simte seam i cu o dere în neant. Toate cele î i pierd contururile, uitarea de sine ia locul lucidit ii: „Eu mam n scut ca s iubesc, nu ca s ur sc” - se rturisea anticul Sofocle. Îl completa Cicero: „Dac se înl tur iubirea i bun tatea, toat bucuria vie ii dispare”.

Iar Vavila Popovici, cea atins - i în dragoste - de aripa Divinit ii, roste te întrebarea: „Am iubit prea mult, prea multe, Doamne?” Pe care o i t lm ce te, prin intermediul unor posibile explica ii, cu iz de regrete: „Am cit prea mult printre str ini/ pierzând mereu iubiri,/ De se termin totul atât de pripit,/ atât de stupid? Prea mult în jocurile vie ii m-am risipit?”

Despre iubire s-a scris mult - poate cel mai mult - i în fel i chip. Nici un portret, mai amplu i mai divers, decât acela al Iubirii, nu a fost zugr vit în cuvinte. Iubirea - personaj principal. Deopotriv ziditoare i distrug toare. F de ea, îns , omul nu este complet.

Pas re cu o singur arip . De aceea: „Lumineaz -mi, Doamne, gândul iubirii,/ acum,/ în clipa-n care-n elesul lumii m st pâne te,/ i triste ea din suflet - gone te-o!”

Pentru c : „Îns mân at-a Dumnezeu în suflete/ cea mai puternic s mân - Iubirea./

A încol it, a aprins r cini adânci;/ a r rit, a rodit,/ copac puternic a devenit./ Au încercat unii s -i taie crengile,/ copacul a început a plânge.../ R cinile nimeni nu i le-a putut smulge,/ semn c iubirea din nou va r ri,/ c ci f acest puternic copac,/ via a,/ via nu se poate numi”.

Prin versurile sale, Vavila Popovici nu idealizeaz sim mântul iubirii. Acesta este în egal m sur terestru i selenar. „Pas rea albastr vine,/ st câteva clipe în preajma ta,/ i zboar . / Tu r mâi c-o pan din aripa ei.” Nici o alt tr ire uman nu produce atât de multe i diverse efecte asupra celui d ruit; între durere i fericire, paleta este nem surabil . Ca unul care a traversat cam toate aceste ape - mai lini tite i mai mângâietoare, sau mai tulburi i mai învâlvorate - le are în vedere pe toate. Concluzia la care se opre te este, îns , una ce nu poate fi contestat : „Arareori iubim i uneori uit m s mai iubim./ Uit m s p str m iubirii/ acel loc sfânt în inima noastr ;/ o alung m i r mânem/ precum copacii dezgoli i de-a lor podoab ...” „Omule,/ (...) Înva s iube ti oamenii,/ a a cum te iube ti pe tine!”

Prin aceast carte de poezie, scriitoarea Vavila Popovici închin iubirii nu doar un pahar plin cu sfânta licoare a vie ii. Se d ruie re inere, în întreaga-i alc tuire, ca i cum ea îns i ar fi - i chiar este - miracolul acelei licori. „Gre esc oare cântând ve nic flori/ cu miros de iubire/ printre firele de iarb pârjolite/ de focul prea arz tor al dragostei pierdute?” În viziunea autoarei, dragostea este cea mai mare produc toare de lumin : „Poate s fie-ntuneric afar / i cerul f de stele i lun ,/ dac în sufletul meu e lumin ,/ eu v d!” Tocmai din acest motiv „Închin acest pahar iubirii i-o chem/ s vin - „acas ”!” Acas putând s însemne i România, i America. Dar, mai ales, acas este fiin a ce poart numele Vavila Popovici. Cea care nu uit c a fost iubit i a iubit întotdeauna i c aceast inconfundabil stare ia marcat existen a i scrisul frumos. S închin m i noi câte un pahar al iubirii.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

43

Antonia BODEA

Un nou maraton literar prin America Sunt aproape dou decenii de când Anca Sîrghie face vizite anuale copiilor ei stabili i în S.U.A. i de când scriitoarea de la Sibiu a realizat are nu numai de v zut acolo ceea ce atrage turi tii de oriunde, de la Marele Canion la Cascada Niagara i din California la Florida, ci poate s i ofere comunit ilor de români în care popose te ceea ce le lipse te, crâmpeie din literatura na ional de care s-au desp it plecând din ar . Despre conferin ele ei literare s-a dus vestea din New York la San Francisco, din Troy i Canton în Michigan, la Denver Colorado i Cleveland Ohio, ca, de altfel, i în Canada, unde este permanent invitat de asocia iile culturale române ti din Windsor, Toronto, din Hamilton i Montreal. Deplas rile pe p mânt american le face cu banii proprii, a a c din motive obiective a fost nevoit i de data aceasta s refuze invita iile venite de la românii din Chicago, unde înc nu a reu it s conferen ieze, i nici în Florida nu a izbutit fac pân acum un popas literar.

Reuniunile pe care le onoreaz îi dau ansa de a între ine un dialog cu românii iubitori de literatur , interesa i atât de tema pe care organizatorii evenimentului i-o sugereaz , cât i de c ile cu care sose te din ar , fie volumele sale recent publicate, fie ale altor confra i de condei, c ci nout ile sunt foarte bine primite de intelectualii români ai Lumii Noi. La Simpozionul Eminescu de la New York, SUA, unde Anca Sîrghie a r spuns frecvent invita iilor f cute de organizatori cu începere din anul 2006, la edi ia a XXVI-a, intitulat Discursul identitar la Eminescu: Patriotism i na ionalism ieri i azi în con tiin a româneasc , Domnia Sa a prezentat în 12 ianuarie 2019 comunicarea Un model de con tiin patriotic : pledoaria ziaristului Eminescu pentru Basarabia. În ziua urm toare, când s-a desf urat partea a doua a Simpozionului, s-au lansat c ile proasp t editate de scriitoarea de la Sibiu. Astfel cel de-a treilea volum al unei restituiri dedicate de câteva decenii memorandistului Nicolae Cristea, Medita iuni politico-istorice. Spre Marea Unire (Editura D*A*S, Sibiu, 2018, cu o prefa de conf. univ. dr. Mihai Sofronie, având ca îngrijitori de edi ie pe Anca Sîrghie i Marin Diaconu), a fost prezentat de prof.

univ. dr. Theodor Damian. A urmat lucrarea semnat de Anca Sîrghie i Alexandru Bra ovean, Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români, vol. I-II, (Editura Technomedia, Sibiu, cu prefe e de Ana Blandiana i Daniela P zan), care s-a bucurat de comentarea istoricului literar M. N. Rusu. Pentru merite literare deosebite, Societatea Cultural-Cre tin „Dorul”, activ la New York din 1905, i-a conferit prin pre edintele ei, ing. Cristian Pascu, o medalie de aur reprezentând pe Elisabeta, Regina-poet a României, i pe Regele Carol I. Este, a a cum a recunoscut scriitoarea, cea mai frumoas medalie primit pân în prezent. Serata s-a încheiat cu o sesiune de autografe, moment care nu a lipsit la niciuna dintre reuniunile turneului ei recent. În 20 ianuarie 2019 la New York, în cadrul edi iei a XXVI-a a Simpozionului Unirea Principatelor Române, acum s rb torindu-se 160 de ani de la marele eveniment istoric, Anca Sîrghie a propus comunicarea Vasile Alecsandri i Unirea Principatelor. Purtândui frumosul costum alb-negru de S li te, Domnia Sa a jucat împreun cu to i participan ii Hora Unirii, mândr s afle c dintre toate vestimenta iile na ionale etalate de participan ii la acel eveniment, costumul ei a fost apreciat ca cel mai valoros. Anca Sîrghie a m rturisit c este, într-adev r, un costum complet i autentic din zona Sibiu, cusut cu mai bine de 100 de ani în urm . De aceea, îl p streaz cu sfin enie i l-a purtat i la conferin ele inute în perioada 1993-2007 la Universitatea Michel de Montaigne, Bordeaux III în Fran a i la Liceul de hotelier din Talence, unde a organizat frecvent serate române ti, demonstrând francezilor parteneri de proiect ce gastronomie i ce folclor muzical interesant au sibienii.

Turneul literar a continuat spre vest, scriitoarea poposind în vecin tatea Mun ilor Stânco i ai Americii în ora ul aflat la altitudinea de o mil , Denver, însorita capital a statului Colorado, indiferent de anotimp. În 10 februarie a.c. la Cenaclul Românesc „Mircea Eliade” din Denver, Anca Sîrghie a inut conferin a Poezia iubirii în crea ia Anei Blandiana, înso it de un microrecital de versuri în rostirea poetei, vocea fiindu-i imprimat la Radio Trinitas din Bucure ti cu un profesionalism exemplar. Emo ia tr it la ascultarea acestei impriri, ca i la proiectarea pozelor cu Ana Blandiana i so ul ei Romulus Rusan, afla i în vara anului 2007 la Sibiu, a fost cople itoare i de-a rândul la reuniunile acestui turneu conferen iara a auzit întrebarea care suna a propunere: „Când reveni i împreun cu Ana Blandiana la noi?” Recitalul sus inut de membrii cenaclului cu versurile lor preferate din crea ia poetei a dovedit c românii americani se intereseaz de tot ce este nou în cultura de acas . În aceast atmosfer entuziast , Anca Sîrghie a lansat, în prezen a autorului, Alexandru Marian-Almar sosit de la Tg. Neam , volumul de poezie Dor i gând i vis, ap rut la Editura D*A*S, Sibiu, 2018. A stârnit interes i aici volumul, Medita iuni politico-istorice. Spre Marea Unire, de Nicolae Cristea, comentat de istoricul Sebastian Doreanu, ca o carte de mare cutezan politic a unui transilv nean român din Imperiul austro-ungar la fine de secol al XIX-lea. Cartea Întâlnire pe calea undelor. Interviuri

44

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

despre scriitori români, vol. I-II, s-a bucurat de recenzarea profesoarei Simona Sîrghie, care a subliniat ineditul dialogului desf urat la Radio Eveniment, Sibiu, în perioada 2002-2011, dialog din care cititorii au de descoperit o adev rat panoram a literaturii noastre na ionale. Diploma de excelen primit din partea directorilor Cenaclului Românesc „Mircea El iade” dovede te aprecierea de care se bucur orice om de cultur sosit din ar , dornic s intre în dialog cu diaspora noastr de peste Atlantic.

Foarte greu de a ezat în calendarul iernii americane, cu fenomene extreme în acest an, s-au dovedit i urm toarele reuniuni literare, la care scriitoarea de la Sibiu a r spuns cu mult solicititudine, luna februarie stând sub semnul tradi ionalului Valentine’s Day i al Dragobetelui românesc. În 17 februarie a.c., la Asocia ia Cultural „Graiul Românesc” din Windsor, Canada, activ din 1929, scriitoarea de la Sibiu a inut conferin a Iubirea în poezia Anei Blandiana, înso it de imagini fotografice i de un microrecitalul cu vocea poetei, recitându- i versurile de dragoste. Surpriza reuniunii a fost faptul c pe nea teptate a luat cuvântul una dintre colegele de liceu or dean ale Anei Blandiana i publicul a în eles prin ce perioade dramatice a trecut în tinere e poeta în anii grei ai terorii comuniste. Prof. Doina Popa a prezentat ile aduse de Anca Sîrghie, oferite apoi Bibliotecii municipale din Windsor i participan ilor la eveniment.

La Muzeul etnografic i de art româneasc de pe lâng Catedrala Sf. Maria din Cleveland Ohio, S.U.A., în seara de 23 februarie a.c.

Anca Sîrghie a conferen iat pe tema Ana Blandiana, poet a iubirii, la reuniune fiind prezent unul dintre nepo ii poetei, dl Petru Stinea Mih anu, care a f cut m rturisiri, ce au epatat întreaga asisten ,

Anul X, nr. 4(104)/2019

surprins de o asemenea înrudire, despre care nici poeta nu avea cuno tin , a a cum mai târziu Ana Blandiana a recunoscut. Pr. dr.

Remus Grama i poetul Mircea tefan au prezentat c ile aduse de conferen iar , care le-a oferit asisten ei, ca i ziarul românilor californieni „Miori a USA”, procurat anume pentru reuniunile la care a participat, tocmai din convingerea c ideile trebuie s circule între comunit ile românilor de pe diferite meridiane.

Ultimul popas literar din maratonul f cut în aceast iarn de scriitoarea de la Sibiu în America s-a desf urat în 24 februarie la Sala social a Bisericii „Învierea Domnului” din Canton, Michigan SUA, unde conferen iara a prezentat Destinul Anei Blandiana, poet a iubirii, lansând i cartea recent a poetei Varia iuni pe tem dat (Editura Humanitas, Bucure ti, 2018), în care a transfigurat astfel liric durerea de a- i fi pierdut sufletul pereche, pe Romulus Rusan.

Prof. Doina Popa a recenzat c ile aduse de scriitoarea de la Sibiu, iar medicul Adrian Andreica i fiica lui, Teodora, au recitat liber versuri ale poetei, spre încântarea asisten ei. Au urmat copiii colii de limba român care au citit poezii ale Anei Blandiana. in s felicit pe profesoara Mariana Mitrea care i-a preg tit.

Cea mai mare mul umire - avea s m rturiseasc Anca Sîrghie - a maratonului f cut în câteva puncte cardinale ale românismului american a fost aceea de a constata c la reuniunile literare organizate cu mult grij la New York, Denver, Canton i Cleveland, în S.U.A., ca i la Windsor în Canada, au fost prezen i români de toate vârstele, respectiv i copii, care nu pierd leg tura cu ara de origine a p rin ilor, a c rei cultur o apreciaz i o cinstesc.

Astfel s-a încheiat un nou turneu literar dens i rodnic peste Atlantic al scriitoarei Anca Sîrghie, con tient c diaspora face parte organic din ara fiec rui popor. i românii nu fac excep ie.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Florentin SMARANDACHE (SUA)

tor [ l [ c de e t o N

45

ie

Muzeul de Arheologie din Lisabona Decembrie 2018 Muzeul de Arheologie Na ional a fost creat de Dr. José Leite de Vasconcellas de Mello, în anul 1893, con inând documente i artefacte (obiecte culturale sau istorice). La început fusese denumit, în portughez , Museu Etnologic.

Biserica Sfânta Maria din Bethlehem, construit la ordinul Prinului Henry Navigatorul, în sec. 15, prin l rgirea cl dirii din Restelo.

Impresionant prin decora ii, sculpturi, i mai ales arhitectur .

Tomba renumitului navigator portughez Vasco da Gama (1468/91524 în Cochim), care a stabilit suprema ia portughez în Oceanul Indian, prin descoperirea drumului maritim dintre Portugalia i India în anii 1497-1498. Portretul navigatorului a fost executat de sculptorul Costa Mota (în anul 1894).

Sfântul Jeronimo (347-419/20) a tradus Biblia din greac în latina vulgar , f când multe comentarii i propagând idealul monastic. stirea Ieronimilor, construit în urma ordinului Regelui Manuel din anul 1496; iar Diogo Boitaca (1450-1517) a fost desemnat ca arhitect principal. Stil gotic vechi.

Dup decesului lui Boitaca, continu proiectul arhitectual João

de Castilho, apoi Diogo de Torralva între anii 1540-1551 în timpul Regelui Jo o III. Muzeul Territérios, Memórias, Identidades din pre-istorie, când continentele Europa i Africa erau unite, acum miliarde de ani, din regiunea Algarve, Municipalitatea Loulé (în sudul Portugaliei).

Arheologul Estácio da Veiga (1828-1891) a strâns o colec ie de piese arheologice, clasificate în trei zone: zonele muntoase (pante abrupte) - 45% din teritorii; terenuri calcaroase, agricole - 40% din teritorii; litoralul - 15% din teritoriu.

Popula ia care a locuit pe acest teritoriu în perioada 6000-2000 î.C. era constituit din agricultori (conform descoperirilor siturilor arheologice din Retorta, Serro das Pedras, Forte Novo) i me te ugari (situl de metalurgie din cupru Cerro do Castelo de Corte João Margues).

- Epoca de bronz (mileniul doi î.C), cu necropola din Vinha do Casão (Vila-moura), cuprinzând unsprezece morminte, excavate în anii 1980.

- Epoca de fier (mileniul întâi î.C), cu descoperiri de inscrip ii vechi, cu semne derivate din alfabetul fenician, din sec. 6 î.C, înc nedescifrate de cercet tori! În secolul 2, Imperiul Roman se întinde peste Peninsula Iberic i formeaz Provincia Lusitania (16-13 î.C), Algarve f când parte din civitata (regiune) administrativ i politic roman , a c rei capital era ora ul Ossonoba. Locuitorii erau mici fermieri, construiau case mari (villae) i tr iau în sate (vicus). Transporul alimentelor se f cea în amfore.

46

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

- Antichitatea Târzie (sec. 5-8 d.C.) marcheaz în Imperiul Roman triumful Cre tinismului i este caracterizat de influen e hibride: bizantine, romane din vest i vizigote în economie, politic , religie, filosofie.

- Urmeaz cucerirea musulman a sudului Peninsulei Iberice (alAndalus) i o mixtiune de popula ii: musulmani, cre tini i evrei.

- Apoi, cucerirea cre tin din sec. 13, când moscheile sunt transformate în biserici, iar limba latin , i pe urm portughez , înlocuiesc limba arab în rug ciuni i ceremonii. Înlocuire pe alocuri, brutal , dramatic .

Muzeul Religi es da Lusitânia (Religiile din Lusitania).

Art i istorie egiptean .

O expozi ie grafic - Irene Da Cunha.

Arheologie portughez : - obiecte începând din anul 409 d.C, aduse din centrul Europei în Imperiul Roman; - monezi din aliaje de cupru i inele din argint sau aur pentru torii (anulus pronubis); - obiecte casnice; - bijuterii (br ri, l oare, salbe de m rgele) etc.

Homo religiosus ne caracterizeaz pe to i (se afirm în muzeu)… deci i pe cei atei ti?

“Entras num bosque, rico de árvores seculares e gigantescas, onde a grandeza dos vegetaiss causa espanto, e as próprias sombras influndem mistério, era para antigos fonte de sentimento religiose” (José Leite de Vasconcelles, 1858-1941). În traducere: Întrând într-o p dure plin de arbori gigan i, vechi de sute de ani, unde m rimea plantelor te face s te miri i îns i umbrele produc mister, a fost pentru oamenii antici o surs de sim iri religioase. ... A a a început religia... Prin “entit i abstracte”...

Bandua - zeitate protectiv în Lusitania.

Alt zeitate: Endovellicus.

Consultarea unei zeit i se f cea prin vise, dormind lâng sau în untru unui templu.

Cultul Imperial Roman, originar din Hispania, a fost “catolicitatea” care a unificat imperiul.

Triada capitol-ului roman era format din zeii: Jupiter - Juno Minerva.

Jupiter - zeul raiului, al luminii divine, al fulgerului i tunetului; Juno - mama zeilor, protectoare a matroanelor i a femeilor, era consoarta lui Jupiter; Minerva - zei a roman a razboiului (echivalenta zei ei grece ti Atena), i a me te ugurilor.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Al. Florin |ENE

A]teptare Ograda cu nuc sub cea plutind, Mic voievodat la marginea Oltului, Prim vara în roua c zut din frunze, Case din lemn î i spal ferestrele, Nestatornice ochiuri în nop ile de veghe.

Când trifoiul decide vara, Când pentru r cirea fontelor solare De la brâul zilei Mama aduce ap de la fântân În cumpenele doni elor de fag, Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei, sa i-v -n aripile primului vânt Care merge spre casa Unde mama, cu mâna dreapt -a surorii mele, te te sub cump na zilei Pentru întoarcerea mea abia lic rind, Un dor al ei. i semin ele trec în ne tire peste ar tur i-n ne tire brazdele r mân grele, Iar pâinea a crescut peste mejdin , Mirosind a ploaie m runt .

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui, Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpin . teptând, trec nodurile nop ii peste z ri i coco ii î i preg tesc cântecele melancolicelor de tept ri.

Tata despic inima nucului, Tata despic inima mielului i focul umple ograda de umbre, Focul mielului se vars -n p mânt.

Tata se a eaz în capul mesei cu toat livada, Împ indu-ne din feliile inimii i sângele mielului ne curge pe barb -n jos, i sevele nucului se preling în brazd , corindu-ne explozia verii din piepturi. În micul voievodat de la marginea râului Seninul are la r cin fântâna, Frunzele leg nându-se m cheam i respir adânc între cer i cump na ei.

Apoi acolo, în l zile de zestre ale mamei Din podul casei, r sfoind mirosul de nuci i caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor, Timpul r mâne pe lucrurile din podul casei Copil Ca mine în rug ciunile mamei.

Coloane de dealuri cu ferestre, Satul ca o lic rire suie, Norii în pâlcuri alearg din cas în cas Sub soare via î i fierbe mustul i Oltul macin în turbine lumina, Mama tot mai aduce r coarea fântânii, Sora mea tot coase batiste i fa de mas , Tata ciople te carul Pentru întoarcerea mea acas .

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

47

Nicolae GEORGESCU

„Ce e patria român[?”

Galina Martea, În dialog cu crea ia uman , Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018, 192 p.

Galina Martea este, între multe altele, membr a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limb Român , o asocia ie nou , pu in cunoscut , a c rei titulatur invit la reflec ii teoretice. Desigur, ne vine în minte Nichita St nescu i defini ia sa de suflet: „Limba român e patria mea” - pe care, desigur iar i, i-a însu it-o cu mult însufle ire i D-na Galina Martea (dr., prof., savant, scriitoare).

Nu cunosc statutul i activitatea acestei uniuni de crea ie, dar despre crezul nichitian am mai scris (vezi seria mea întitulat „Ce e patria român ”, în Bucovina Literar , 2003, iulie-octombrie) i cred c sunt dator s reiau ideea. În vâltoarea anului 1848 s-a iscat, la Blaj, printre numeroasele i importantele teme de discu ie na ional ale momentului, i aceasta a rela iei dintre patria român i limba român . Pretextul a fost o poezie a lui Ioan Cavaler de Pu cariu (1826-1911), întitulat „Ce e patria român ”, i pe care o redau fragmentar: „Ce e Patria Român ? / Au e România pân / Unde Nistru cu Carpa ii / Dau mâna cu fra ii? // Ba nu, nu, m i fr ioare, / Pentru c românul are / Patrie mai mare.”.

Primul vers se repet , i urmeaz „Au Moldova cea b trân / cu fiicele ei vecine / De sub mâni str ine?” Vine iar i nega ia, iar i întrebarea cu r spunsul: „Au Ardealul, o fântân / Care vars minerale / Din braele sale?” Nici asta nu e de ajuns, i se continu : „Au pe unde Tisa mân / Murmurul s u preste Mur / De la Maramur ?”

Seria urm toare: „Au e ara unde-amân / Fra ii ce-i avem / De-ncolo de Em? Alt serie: „Spune-mi, patria n-ascunde!/ Doar Italia, de unde / P sind Capitolinul / Ni se trage cinul?” - i finalul: „Ba nu-i, alta-i fr ioare / Patria român care / O numesc eu mare,/ / Pân unde mai r sun / Limba dulce i str bun / Limba care s tr iasc / Limba româneasc / Pân -acolo-i fr ioare / Patria român care / O numesc eu mare”.

Poezia n-a avut ecoul scontat; probabil este un loc comun de epoc , i literaturile altor popoare f când asemenea rela ii (zic „probabil”, de i n-am g sit înc modelul german sau francez al lui Ioan Pu cariu - dar prietenul Ion Filipciuc m asigur c acest model exist ). Textul este reluat, îns , în Lepturariul lui Aron Pumnul din 1864 (Tom 4, Partea a IIa, p. 272-274) - iar mai târziu, spre 1880, autorul însu i îl trimite Academiei Române spre tiin i arhivare. (Prin statutele sale, Societatea Academic Român i-a propus înc de la începuturi s aib printre membri ei intelectuali români din toate provinciile locuite de români). Oricum ar fi, îmi vine greu s îneleg de ce un asemenea text n-a intrat în metabolismul culturii române: el enun conceptul de România Mare, prin care-i în elege i pe românii din dreapta Dun rii, i nume te râurile-limit din „Doin ” de M. Eminescu (poetul cuno tea bine Lepturariul lui Pumnul, dar nu-l citeaz nic ieri pe Ioan Pu cariu). Într-o form asem toare ideea este redescoperit de I. E. Torou iu în anii 40 ai secolului al XX-lea, când vorbe te despre „imperialismul limbii române”, cerând un „imperialism cultural” pe m sur : anume, zice I. E. Torou iu, regionalismele din limb nu

trebuie în nici un caz izgonite / regularizate, ele marcheaz / puncteaz maximul de extensiune a ei în spa iul geografic, sunt urme de românism, umbre ale patriei în alt spa iu.

Acest tip de imperialism, accentueaz Torou iu, nu este unul cuceritor, nu lezeaz pe al ii, constat doar prezen e, atest realit i trecute i puncte de atrac ie virtual a vorbitorilor de limba român . Este, în fond, o idee pa optist care a fost reluat peste un secol - i apoi formalizat , peste alte câteva decenii, în versul memorabil al lui Nichita St nescu „Limba român e patria mea” pentru ca în zilele noastre, iat , s se institu ionalizeze într-o uniune de crea ie: redescoperit ca i din nimic, f con tiin a preexisten ei i cre terii ei (noi putând s fim convin i c exist i alte momente ale acestei cre teri în afara celor câteva peste care am dat mai mult din întâmplare în c ut rile bibliografice), merit aten ia lucrurilor care se repet în istorie.

Revin la cartea recent a Galinei Martea „În dialog cu crea ia uman ” (Eseu critic, Ed. Bestelmijnboek, Haga, 2018, 192 pagini).

Este, cum spune i titlul, un dialog între culturi, centre i grup ri literare din Europa care se exprim în limba român , despre probleme ale limbii i literaturii române. Autoarea se plaseaz undeva în centrul Europei, în Olanda, i de aici înregistreaz activitatea scriitoriceasc de sorginte român din Europa (în mod prioritar, din România i Basarabia), dar i din SUA ori Australia, altele: spa iile s-au rgit mult i se vor cuprinse cu toate în acest „catalog”. Nu este o istorie a exilului românesc, de felul celor cu care ne-au obi nuit istoricii literari de la noi; demersul Galinei Martea este acela de a consemna, de a inventaria urmele - dar mi se pare foarte interesant, pentru c în felul acesta exilul poate deveni diaspor , adic va câ tiga sentimentul uniii în jurul centrului, nu va mai sta în limb doar din nostalgie, nu va mai tr i prin izolarea creatorilor ci vor câ tiga cu to ii sentimentul

48

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

prelungesc ceva care exist sau se apropie cu existen a lor spiritual de ceva care exist .

Desigur, „Ziua limbii române” (la Chi in u i la Bucure ti) este un liant al acestor scriitori, Eminescu, orice despre opera i via a lui, îi apropie, costumul popular, obiceiurile, s rb torile: cele comune se revars i cuceresc sufletele.

Basarabia i România, apoi, ocup un loc privilegiat în preocup rile autoarei, care se arat a fi o românc aprig în valorificarea culturii i idealurilor supreme române ti, de felul unei Sofia Vicoveanca, pentru a zice a a, care-i îndeamn pe to i la joc.

Ceea ce este cu adev rat interesant în acest eseu de culturologie pe viu, este c lumea aceasta aproape nesfâr it de nume, care ar dubla i tripla volumul unei istorii literare actuale, se în elege pe ea îns i, se comunic , simte c se afl într-un iure creativ. Vreau spun c nu sunt „vârfuri” printre poe ii i prozatorii prezenta i de Galina Martea, impresia pe care mi-o las este acea a unei „clase de mijloc” a culturii ce se reg se te lini tit i mul umit în climatul cultural românesc de parc de când lumea ar fi tr it în el: este o reg sire spontan , f ierarhii, f mari diferen ieri. Totodat , a men iona c ace ti poe i i prozatori ai limbii române redau pe viu, cu mult noble e sufleteasc , con inuturi literare care impresioneaz prin vigoarea i inteligen a cuvântului, astfel fiind puse în lumin opere ce merit a fi apreciate cu mult aten ie. Iar printre atâ ia poe i i prozatori ai neamului românesc, din loc în loc autoarea pune portrete de mari oameni de cultur (Nicolae Dabija, Iurie Colesnic, Rodica Elena Lupu, Galina Furdui), savan i contemporani de mare notorietate (Ruxandra Vidu, Valentin Tomule , Virgil Mândâcanu, Alexandru Mo anu, Nicolae Bucun) care vor s ia cuvântul pentru a- i defini crezul, a- i descrie pe scurt teoriile ori a- i prezenta c ile. Galina Martea realizeaz un discurs analitic-literar prin intermediul c ruia ne prezint crea iile scriitorilor români contemporani de pretutindeni, respectiv, punând în valoare i activitatea profesional ale acestora. Cu toat probitatea tiin ific sunt redate titluri de lucr ri, cu anii lor de apari ie i editurile respective, în acest sens cartea Galinei Martea servind, în mod onorabil, i ca fi ier de bibliotec .

O carte scris cu entuziasm, care te cucere te prin crezul autoarei; volumele i autorii lor, edi iile, revistele, s rb torile, dezbaterile - cu to ii i cu toatele sunt ca ni te personaje nelini tite în c utare de joc ordonat - i las impresia unei ordini interioare, pe care î i zici doar din neaten ie n-ai sesizat-o pân acum.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Daniel LUCA

Cuvântul care \ine de cald Daniel Marian continu în volumul Recunoa teri. Reflexe. Realtminteri î i (re)valorifice propriile poeme ap rute mai demult i pe care le consider demne de a fi „salvate” spre nemurire într-o hain nou (a se citi „antologie de autor”). Demers care nu e deloc or pentru c intervine subiectivitatea, afeciunea fa de cuvântul a ternut pe o coal de hârtie. i care tulbur totul în jur doar prin simpla sa prezen („a fost se pare o tulburare de vânt / în vremea unui singur cuvânt”).

Câteodat , îns , densitatea cuvintelor e atât de mare încât nu mai pot ie i, nu mai pot fi exprimate, locul lor fiind luat de t cere, gesturi, mimic , acompaniate uneori de inter-jec ii, toate acestea izbutind s coopereze i s transmit la fel de mult ca i cuvântul scris ori vorbit („mai demult tiam c piatra e cere dar / acum a fost asmu it de alte foste ceri / piatra pân la urm pân la orice urm / a pornit cu lupii s h uie h uuuie”).

Cuvintele pot fi descoperite la fiece pas i nu doar în fiin e, ci i în lucruri, dar se las descifrate cu greu i numai de c tre „ini ia i” („alfabetul pietrei dac e s -l prind / s -l cânresc s -l m sor”).

Dac tot vorbim despre cuvinte, nu putem omite nici pl cerea lui Daniel Marian de a jongla neostoit cu ele, izbutind s creeze

imagini de efect („ham! pân’te destram! tu ham, eu ham! / îmi ceri caro de trefl , ghind am! / într-un hambar unde mistre ii dar iam”). Îns nu numai mistre ii dau iama în versurile din acest volum, fiind prezent aici un întreg bestiar: lupul, oarecele, iepurele, girafa, câinele, capra .a.m.d.

Nu lipsesc nici îngerii, c zu i („la magazinul de pene îngeri jumuli i n cl i cu smoal / din t lpi pân -n ceruri din vie ile trecute pân / poimâine-n cârdul timpilor op ri i / stau în ira i la coada nemuririi pentru o garderob / complet ”) ori p zitori, cei din urm vâna i de-a dreptul de oameni spre a-i ocroti i a-i ajuta s i prelungeasc via a cât mai mult („se vâneaz îngeri: iat de ce - / mor zilele tale - cad”).

Iar poetul trebuie s î i ascut sim urile spre a percepe sunete ne optite, lucruri nev zute, culori acolo unde nu exist , trebuie s fie deschis i s observe dincolo de aparen e întrucât totul e în el tor.

Prin urmare, el este singurul capabil s devoaleze mesajele pe care le capteaz pentru ca i ceilal i din jurul s u s descopere, în eleag ceea ce pân acum nu au reu it i altfel nu ar fi izbutit vreodat („nu tiu cine e mai poet decât viu / scorojit de nebuni în urubat într-o tâmpl / se descal de luna pis loag d cu stele-n emineu / sufl din gura arpelui de spirt un duh îndoielnic / înainte s ia foc andramaua mai danseaz ”).

E firesc, a adar, ca poetul s nu r mân nep tor în fa a iubirii (mereu neascult toare i neîn eleas , dar întotdeauna binevenit : „ i ce-i cu toat aiureala asta de-a iubirea / care degeaba-i descul dac nu simte nimic”) ori în fa a miracolului vie ii i a mor ii (ce sunt interconectate, neputând exista una cealalt : „n du ind la stele ca la o munc grea / de poman cât vreme nici cu toat via a / i nici cu moartea-mpreun ”); dar este ispitit i de ora ul corup tor de suflete, acolo unde, paradoxal, se simte în largul s u [„între dou ora e (de sus i de jos - n.n.) un fel de bazar / cu cruci de lemn de piatr aruncate gr mad ”].

Daniel Marian inoveaz la nivel de limbaj prin felul s u abrupt, chiar ilogic de multe ori, de a scrie, îns f a altera în vreun fel mesajul transmis; altfel spus, poate s fie co ul cât de strâmb, fumul iese drept...

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

49

Liliana POPA

Anonim mantia fumegând a vântului, arip prins pe um rul serii adun frunzele ce albesc cu timpul, cu secolul de singur tate, cu moartea, cu via a. peregrinul anonim are mereu rezervat ultimul vals i umbra str vezie a ce ii. trei frunze mi s-au prins în p r dou mi s-au a ezat în palme i sub petecul meu de cer vom dep na fiecare poveste pe care o voi scrie cu degetul pe geamul ferestrei, pentru alt veac.

comand îngere potop trecuse i s îmi spui ce dor i-a fost de mine. eu d ltuisem demult norii ivorii în trepte, cu b i de inim . eu pot urca tu cobori doar în nop ile de ajun nu mai ajung treptele. ii minte jocul de demult pe scara mea de început de lume? pe prima treapt cântai pe a doua iubeam apoi au început s înfloreasc celelalte trepte i privirile

Cézanne - Case în Provence

într-o sear verde în t ceri f crepuscul. îngere, uite o himer cum î i deseneaz întortocheate nelini ti acuarelate. comand îngere potop -i spele culorile de ap

Tablou sinoptic Seara m plimb descul prin parcuri lpile mele fierbin i decupeaz întunericul.

Pe aleile alungite cu iarb perlat sub arcul de triumf i lumin al copacilor urmele mele, mereu paralele se vor întâlni în punctul de fug . asear drumul f întoarcere st tea rezemat de un copac cu auzul încordat. tia când voi veni.

Copacul acela, acoperit cu anotimpuri streaz zâmbetul unui copil clie în palmele sufletului. în livada stelar . Îmi curge timpul povestit în cuvinte pictate Într-un tablou sinoptic.

Caneluri Copacul sta se uit la mine de câteva ore. Îmi tâmpl re te gândul de acum, Se uit la mine, la tine, la toate.

Degeaba mai sorb înfior ri din gândul cu tine În seara asta nu fream t, Nu mai am foame, nu mai am sete Mi-e team s adorm, s nu alunec... Îmi dezleg ochii din e arfa ultimei înser ri Canelurile copacilor p streaz umbra rut rile, oaptele, emo iile Iar scoar a lumina, candoarea i ura, Tot cad frunze din teiul înalt Sus, pe o creang , ferit de a tri, O frunz a prins forma unei inimii A inimii mele sau a altcuiva.

Se apleac u or, tot mai mult spre p mânt.

Spectacol plastic la Balcic Albastrul rev rsat în zori îmbr eaz Stâncile înro ite, înverzite, îndumnezeite.

Mercur împr tie fuioarele de cea Cu caducelul. Într-o scoic de pe fundul m rii Hesiod o trimite pe Venus la rm Cu fiecare suflare a Zefirului i cu fiecare r suflare a brizei Aurii.

Cu greu aburul se risipe te str veziu i îmi deschid atelierul.

O s pun mai întâi o culoare de ap Apoi altele i altele.

Spectacolul se populeaz .

Suite de personaje...

Voci f ecouri, Ecouri f voci Curen ii reci plutesc spre r rit.

Caietele mele cu schi e, Atâtea chipuri, crochiuri, portrete.

Mai adaug i azi o tu , o liter , o amintire.

Mereu e ceva de corectat.

Chiar i cu o dâr de c rbune.

La Balcic regin a nop ii e doar mierla i stau cu ea pe stânc , s o ascult i cred c Îi mul ume te lui Dumnezeu Pentru prim vara i noaptea De acum. În magazinul meu plastic Maestrul sânt doar eu.

Renascentist, Baroc, Realist, Impresionist, Postimpresionst, Dar mai ales renascentist.

Retrospectiva, în curând.

Anamnez Castelul mi l-am construit departe De rm, de naufragii i de nereide, Pe stânca alb alge moarte Ce mu chiul verde îl pot ucide. În por i îmi bate timpul desfrunzit Se uit peste um r vanitos Vrea s doboare ziduri, mânios Dar mu chiul ce m îmbrac a înflorit.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

50

Anul X, nr. 4(104)/2019

Andrei CAUC{R

câte vie i ai iubire nebun de câte ori ai murit te-am adus pe bra e acas trei zile z ceai împietrit apoi ap rea un zâmbet pierdut i s reai în picioare ca puiul de ciut , abia n scut de câte ori vrei s mai mori spre a deveni conving toare -

femei b trâne m s rut pe frunte se laud cu mine în fa a bisericii mâinile sub iri m înconjoar buzele m fac prin f ar îmi vindec r nile îmi t mâiaz durerile când le spun c m numesc andrei o cucernic m crede sfântul ei

blestem pe sticle goale azi s v fie ru ine car o înghi itur s mai ave i v-a s ruta din nou pe rând sem na i cu zilele mele de iarn lovi i una de alta ciobite mâine pupa i tomberonul cu etichetele voastre pestri e

visul e spart de u

- m întorc

iubirea a zburat f s bat din aripi - orbe te s-a dus prin cr turile cerului

s mai spun nimic las cu vinul pelin cu gura amar asear ai r spuns gre it

din trecut umplem un sac de gunoi resturi de flori de versuri de picturi îmbr ate i date uit rii un ciorchine de zile ratate perdeaua e tras lumina mioritic stins -i cine m-a pus s iubesc i pentru tine -

soldat b trânit târ sc o pu uscat pân se termin imperiul t cerii i lupta pierdut i ara l sat o p zesc cu o pu uscat nici câinii nu se mai sperie nu m mai latr pân unde trebuie s mai merg m l sa i odat la vatr -

când am intrat în groz via min ii am crezut c am murit m-am cutremurat cât nu pot spune tiu doar c era iad - mult iad i un col de rai primejduit de n luciri de arte, ur i p cate ca ul dragostei nu l-am g sit a coborât în inim se pare

când am ie it mi s-a dat înapoi haina l sat la intrare

nu m plâng de r ni - nu sânger un vecin se uit cum te duci cu via a mea în bra e i îngerii privesc i zâmbesc când am deschis poarta tiam ce faci doi copii se jucau cu numele noastre pe buze

ne a ez m în spatele cuvintelor nespuse într-un ad post sub ire care se tope te i ne arat neferici i cu zâmbet pe chip fali i acuza i mereu de aur câ tig torii care tresar în somn îndr gosti ii care se bat în pat foc adormit sub cenu

ine pu in bucuria nici copil ria nu-i atât de frumoas te întorci înapoi - o femeie iertat poate str bate drumul invers sau amintirea ei se urc -n aua absurdului - zadarnic îi spui e demult uitat

trebuia s scriem împreun finalul atunci a fi murit s fie cartea mai adev rat - dar gândurile rele m-au l sat în via cu fruntea c tre p mânt sup rat cu jur mânt sub candela iubirii nu m voi întoarce niciodat

iubirea s-a trezit f

Cézanne - Muntele Sainte-Victoire i Castelul Negru

noi

a adormit devreme i a pierdut trenul care trece doar o dat în via prin r muri de stele cânt toare cu toate luminile aprinse un titanic pe cer cu icoane în fiecare fereastr

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

51

Nicolae ROTARU

Ursita ]i Calea Geni Du , Maktub. În c utarea drumului r cit, Ed. Fast Editing, Bucure ti, 2018, 240 p.

De la celebra explica ie a lui Flaubert (Madame Bauvary c’est moi) i pân -n zilele noastre, nimeni nu se mai îndoie te de faptul , indiferent cât de fictiv este un personaj, mai ales protagonistul, unei c i, modelul la constituit autorul însu i. Poate de aceea cititorii sunt curio i s decripteze nara iunea i s „descopere” cine sunt, de fapt, juc torii de roluri. O întreprindere riscant , desigur, i, oricum, nerecomandat , fiindc o carte de beletristic este o conven ie, un pat al creatorului cu destinatarul travaliului s u.

La fel stau lucrurile i cu recenta apari ie Maktub (În c utarea drumului r citor) a scriitoarei Geni Du , care, pe lâng faptul duce mai departe un story (R citoarele drumuri), împlete te cu dib cie firul realist cu realitatea, încât furnizeaz magnetismul i curiozitatea necesare lectorului care s devin participativ i, la rându-i, creativ. Toat substan a epic se coaguleaz ori se risipe te în raport cu existen a, evolu ia i rememorile Andreei.

Se mai fac specula ii legate de jobul sau specializarea non-literar a autorului, se-mpinge specificitatea c tre o indulgen nemeritat (nara iune feminist ), se traseaz caroiaje de

rudenie i influen , ca i când un scriitor trebuie s aib un pedigree, s apar in unui curent, promo ie, stil! Prejudec i cronic ti!

Personal, citesc cu deta are (eventual, cu solidaritate de breasl i de pasiune a plaivazului!) i-ncerc s gust cu buzele ochilor oferta încopertat . ocul sau clu-ul c ii de fa îl reprezint Vocea. Un personaj metafizic (c uz , dojan , veghe) care readuce în prezent nu doar tempi passati, ci eroii unor dispari ii nedrepte, „tr itori” în romanul precedent. Starea limit (transa etilic la un moment dat) este cea care, ca-ntr-un ritual oriental, asigur interfa a narativ de tip sic cogito. Parteneriatul deziluziei cu Adrian poten eaz tensiunea narativ , în care se insinueaz (sentimental) Mihai i fiul lui (adoptat) Marc.

Textul este dinamic (mi carea o imprim deplas rile personajelor: Costine ti, Cluj-Napoca, Bucovina, Constan a, Viena, Amsterdam) i neconven ional (are i o g selni formal a marc rii cu cursive a alunecu urilor de plan temporal). Nu cred s fie o alt g selni faptul c economia c ii num cât orele unei zile, cele 24 de capitole fiind subintitulate cu ani, nu în ordinea curgerii, ci în succesiunea evenimen ial !

Practic avem de-a face cu o poveste de dragoste, chiar i un mariaj e uat în tribula ii psihologice (pe care le declan eaz pierderea so ului în cutremurul din ’77) ale c ut rilor de sine i în sine, un slalom episodic (drumuri citoare, nu!) printre repere precum anul i urm rile unui cataclism, anul i repercusiunile unei revolu ii, anii i consecin ele unui prezent tumultos i truculent, uneori ocant (ca anunul sec al Clarei: „Am cancer, Andreea”). Se parcurge un text al realit ii i imediate ii, i un altul al medita iei i rememor rii. Personajele ( tefan, Matei, Ana-Maria, Nic, Sorin, Eva, Luki, Cezara i desigur Andreea Dumitrescu), individualit i amorfe, f contururi i profunzimi psihilogice c utate ca i faptele, i ele, aparent banale, descandent-armonice din întâmpl rile grave, tragice interfereaz behavioristic, astfel c substan a c ii e ca un angrenaj de ro i din ate care func ioneaz

dup o logic a investiga iei pentru aflarea adev rului i a vinov iei. În concluzie, putem vorbi de o reu it romanesc (una ciclic ), un text rechizitoriu, o relatare f preten ii descriptive, f profunzimi investigative, f portretiz ri luxuriante, cu dialoguri oneste, cu bog ie factologic de tip casnic i cu premise epice inte-resante (autoarea f când proba unui interesant excenge stilistic, vizavi de-o carte anterioar intitulat prioara) care justific intitularea ca profe ie, dat, sortire, ursit dac nu cumva un fel de mein kamph (în limba arab maktub) a subintitul rii c ut rii drumului (r citor) ales din „r citoarele drumuri” parcurse într-un mai voluminos op precedent, reeditat i acela, spre a fi poten ator i martor la finalizarea noii aventuri editoriale prilejuit de tip rea i lansarea acestei c i remarcabile. Am parcurs o carte... cuminte despre dragoste i ur , destin i întâmplare, evenimente casnice i repercusiuni sociale. O... voce (asemeni celei ce este personaj între coper ile realizate prin colaborarea cu Mihaela-Ruxandra Cosmatto i Gabriela P rin) îmi opte te c Geni Du va recidiva editorial cu gândul la prietena Andreei, al c rei nume duce cu gândul la primul vl star feminin al existen ei, una de legend i tain , cum este, la urma urmei, i o carte de fic iune.

Paul Cézanne Casa cu ziduri cr pate

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

52

Anul X, nr. 4(104)/2019

Stej[rel IONESCU

numai noi suntem de vin plânge râna i glodul ne conduc analfabe ii pleac din ar norodul i în c i lacrimi storc poe ii,

descul i i înfometa i purtând durerea în picioare uitând de p rin i i fra i, am uitat i cum ne cheam , am uitat i cum ne strig robo i suntem de bun seam când ei via a ne-o câ tig ,

ne-am pierdut i tinere ea copil ria-i pe dealuri în ochi noi purt m triste ea ve nicelor idealuri,

ne vindem pe-un mic i-o bere, pe-un ulei i pe o f in chiar de-n suflet e durere numai noi suntem de vin .

plânge copilul în mam , plânge mama, plânge tata i lacrimi noi d m vam , ne vindem casa i vatra,

Plânsul unei stânci Erai o stânc în t cerea nop ii, Nici dalta, nici ciocanul nu te sf râma, Dar a c zut o ploaie, frângându- i sor ii i noapte de noapte, stânca plângea,

a orbit întreg poporul, este orb i este surd cine seam ogorul când timpul nostru-i absurd,

Se prelingeau i apele din cer, i fulgere c deau pe tâmpla ei, Durerea plânsului era în eter Ca un s rut al turmelor de miei,

au patru clase primare sau chiar o profesional , lips au în exprimare i-o conduit banal , ne-au dus la sap de lemn ne-au furat i demnitatea pe via a noastr au pus consemn i-am pierdut realitatea, hoin rim prin lumea mare

i au venit pietrarii i sculptorii în piatr i au cioplit la ea zile i nop i, Acuma stânca este sf râmat Durerea ei mutându-se în canaturile de por i, Doar dealul a r mas s plâng în noapte, Izvorul opotind în dans de iele, E lacrim ce se zbate în oapte i tot zvâcne te în zbaterea de miele.

Cézanne -

Doamne, las -mi poarta deschis Domne, eu sunt Fiul cel risipitor, ce i-a pus ieri Lespede de mormânt, sunt M iastra ce- i aduce în zbor pe Prometeu cu al s u cuvânt,

iat cu vest ro ie

nu sunt nici ap i nici vânt, sunt doar Primul ip t de Himer , sunt o form de piatr i alta de p mânt, Muza ta ascuns în piatra din balastier , Doamne, tu las -mi poarta deschis , pot intra pân la Vr jitoarea din cerdac i pune pe poli o lumânare aprins , ci sunt Pe tele din Cupa lui Socrat, apoi la Monumentul funerar voi spune Rug ciunea ce o port cu mine în desag noapte i zi,

i atunci cu siguran voi primi În elepciunea de la Începutul lumii, ca r splat pentru a mele nebunii.

sculptorul luminii i sculpturile lui sculptorul nu moare niciodat , el este o coloan f de sfâr it, el este în infinit o poart , i un s rut de îndr gosti i cer it, sculptorul e piatr , lemn sau lut, el e ideea lunii de pe cer, i în crea ie el, e absolut, sculptându- i forma în eter, controversata Danaid , ce o g se ti la a t cerii mas , e doar o Muz adormit ce de a s rutului poart nu-i pas , ea este pas rea m iastr , sau Domni oara Pogany, e pe tele din Marea Albastr Negresa blond în atra de igani, iar sculptorul este al regilor, rege, broasca estoas , Capul de copil, e Coco atul, vicerege în vatra unui alt exil.

Pulbere de vânt pe strada pustie a Babilonului se plimba moartea cu Cartea Vie ii în mân , mântul era sfârtecat de s ge ile ce c deau din cer, limbile ceasului t iau ora în dou i eu m sf râmam nisip din piatr cernut de sitele Universului, într-o pulbere de vânt pe ve mântul nop ii, ajuns la cap tul str zii moartea citi din Cartea Vie ii, citatul dintre via i nevia , dintre fiin i nefiin , se ridic în aer i pluti dezmembrat în literele unui alfabet imaginar pentru a putea fi recitat de umbrele celeste ale Universului.

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

53

Nicolae B{LA}A

Despre un bob z[bav[ ]i alte nimicuri @în ale absurdului „- Început?! Începutul cui? Egoist , cum te tiu, presupun c gândul te-a dus la un nou început al t u?!

- Ei, i?! Nu a avea i eu dreptul, m car acum, în ceasul al doisprezecea?

- Mam , personal m-am s turat s ascult tot felul de aiureli! O singur chestiune îmi este de acum clar i anume c m-ai conceput cu un oarecare scul vopsit , altfel ai fi r mas o sfânt . M rog, în niciun caz Sfânta cu Pruncul!

- Neru inatule! Cum po i s -mi spui mie a a ceva?

- Un gram de decen nu i-ar strica! Nici nu ne-am cunoscut bine i te compor i de parc lumea întreag i-ar fi un biet dic ionar de buzunar. Pe Iza nici m car nu ai îmbr at-o, pe tat l ei, i-auzi, „iubitul t u” din vechile potoape, l-ai tratat ca pe un oarecare v r ndel. Mie îmi spui fie... Iza, domnule, v cer iertare i în numele doamnei! S-ar p rea c n-ar prea fi în toate apele!

- Nemernicule! În numele meu, nu! - l-a înfruntat Elena iritat .

- Prea bine! Ne facem i de data asta de ru ine. Iza, din nou scuze! ...Nu mi-am închipuit c m va pune, iar i, un fel de pion pe tabla vie ii ei. Nici m car ah nu tie. Inventeaz ! Nu e nici prima i nici ultima dat ! Ca s tii: în urm cu vreo câ iva ani, b tea câmpii cu un fel de poveste în interiorul c reia eu figuram ca fiind fiu de general, c mi-am gre it cariera i c voi fi, în viitor, doar un ratat. Cu alte cuvinte, poveste f final! Când am câ tigat bursa de studii la Oxford, în Anglia, mi-a spus s nu uit c sunt sânge din sângele unui mare profesor universitar... - i-a ie it Carol din fire.- Mâine poimâine, probabil voi fi fiu din cine mai tie ce geniu interstelar...

- Te rog, e mama ta! - l-a dojenit Iza. - Mai nou, i s-a n rit a a, hodoronc-tronc, cum c tu ai fi sora mea! Adic , dup cum în eleg eu, tat l t u e i al meu? Domnule, in halucina ii dac ai fi i tot i-ai pune frâu limbii. Eu în eleg c în comunism, dup spusele ei, aci, în România, a fost iadul pe p mânt!

Urm rile le simt, chiar dac am doar o zi de când am pus piciorul pe aceste meleaguri. Apoi în eleg c nu i-a fost u or s fug din ar pe vremea lui Ceau escu, dictatorul cu care mi-a împuiat capul, în eleg i c i-a fost greu prin lag rul în care i-ar fi rupt ni te descreierate, lenjeria intim ... În eleg c în Canada ea a trudit din greu... M rog, în eleg, dar eu, din România, f tine, nu mai plec. Sper ca tat l t u fie de acord. Prin urmare...

- Nu te aprinde! La vârsta ta, am fost la fel, i uneori, desigur, am gre it. Eu zic s nu ne pripim! - am încercat s potolesc spiritele. - Cu pu in r bdare... Pe de alt parte, nu pot nega faptul c am cunoscuto pe mama ta, mi-a fost profesoar ... Despre iubirea despre care pomenea ea, acum, dup ani i ani, dup ce am trecut prin multe, doar prin iad nu, ce s v spun?! ... i, totu i, atunci când a plecat, din câte in minte, nu mi-a zis nimic, iar t cerea ei a durat pân în clipa de adineauri. Normal ar fi fost s m caute i s -mi spun : „m , omule, uite...” Ce s zic? M-ar fi g sit, mai ales, imediat, dup ‘89! Pove ti!

Nu e momentul judec ilor! Dac tot ne-am întâlnit, s s rb torim

cumva momentul, s ciocnim un pahar cu vin, c doar nu a i venit tocmai din Anglia pentru nimicuri într-o lume a absurdului!

- Desigur, ciocnim, îns nu, v rog, nu vreau s -mi închide i porile! Prefer orice, prefer s nu tiu! S zicem c nici nu m-ar interesa... În elege i doar c o iubesc pe Iza. V rog!... - m-a întrerupt, de pe firul gândului, Carol.

- Mda, sentimentul e unul reciproc! Se i simte, se i vede... Sincer, când mi-am dat seama, nu mi-a picat tocmai bine, îns cum era s opun firescului? Acum s-ar p rea c situa ia e alta...

- Las -l, drag , e în s pt mâna chioar ! - m-a întrerupt i Elena.

- Doamna profesoar , am devenit eu sobru, trebuie s în elegem dragostea e i oarb , e i chioar , c i noi, ca i justi ia... Nu doar aici, pe plaiuri mioritice, ci în toat lumea. Tu, eu...

- Uite ce, dac , acum, dup atâta amar de vreme, m iei peste picior, eu plec. - ne-a retezat-o Elena, s-a ridicat i s-a îndreptat spre a de la ie ire. Iza a vrut s se duc dup ea, îns Carol a oprit-o.

- Mi s-a p rut corect s i-o prezint pe viitoarea mea so ie i s i revad ara din care, desigur, provin i eu. Nu mi-a zis c ar fi avut vreo aventur prin Canada, în plus, am venit pe lume la vreo ase, apte luni de cum a pus piciorul acolo.

- Nu, n-o condamna, chiar dac ... Elena s-a schimbat enorm! A fost o femeie frumoas i o profesoar de prima clas . H urile vie ii! Atunci, demult, ...eu eram student, a plecat, chipurile, într-o excursie în Egipt. În rest, nimic! Asta e, nu totdeauna omul o ia pe drumul care trebuie! Din acest motiv, un bob z bav , cum îmi spunea mie mamaie... Un bob z bav i... Este c nu cuno ti expresia? Iza, te rog s i-o explici tu!

- P i, spune i-mi dumneavoastr acum! Chiar vreau s în eleg bine limba acestui popor!

- E, nu! Dac a face-o, contextual, ai pune sub semnul întreb rii cam totul, inclusiv pe mine i nu ar fi tocmai bine. Trebuie s fie o busol , în fiecare din noi, altfel ne-am pierde sensul vie ii. În plus, mai discuta i i voi, apoi... În definitiv ce ne-ar putea gr bi?”

Dragii mei, din câte mai in minte, cam astea au fost discu iile în prima zi de pe it a fetei mele. Problema m riti ului ei a r mas, cumva, într-un prezent stâlcit în care eu tocmai eram pe cale de a m încuscri cu fosta mea iubit . Mda! Maioneza mi s-a t iat abia în momentul în care am aflat c mai am un b iat. Norocul meu c Elena s-a sup rat i a plecat. Iar de aici toate, între cer i p mânt, cumva, de-aiurea. În cele din urm , seara s-a terminat, oarecum, bine. Carol i Iza sau privit cumva complice, ea i-a f cut cu ochiul, apoi au pus ambii capul în p mânt i, probabil, au rostit o rug ciune în gând. Ce altceva puteau face? N-am în eles mai nimic din gesturile lor, iar în lipsa unui spa iu de manevr , am încercat s glumesc pe seama unor amintiri ce au f cut deliciul vie ii. Iza a povestit i ea, când cu zâmbetul pe buze, când cu ochii în lacrimi, despre ce i se întâmplase, la zi de s rb toare, în timpul evenimentelor din decembrie ‘89. Dup ce am servit i cl -

54

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

titele, am sim it c era deja timpul s p sim restaurantul. Am comandat un taxi. Carol a înso it-o pe Iza pân în scara blocului, s-au îmbr at i pupat, ca tinerii, evident, sub ochii mei, apoi ne-am desp it.

La prima vedere, oricine din preajma mea ar fi zis c sunt un om lini tit, îns noaptea nu am putut închide ochii. M-am tot r sucit i m-am tot întrebat cât adev r ar fi fost în spusele Elenei. Nu am g sit niciun r spuns. Totul mi se p rea absurd, mai ales c noi doi nu discutasem niciodat despre o eventual c torie, prin urmare, nici despre a avea, cumva, împreun , copii. În diminea a urm toare, i-am sat Izei un bile el, pe masa din buc rie, în care îi spuneam c sunt plecat cu ni te afaceri. În realitate, m-am dus la ai mei. Voiam s le spun i lor toat t enia i s le cer un sfat. Drumul pân la Prundi or, sub presiunea gândurilor, mi s-a p rut unul cel pu in dublu.

Apoi, de-a lungul lui, mi s-a p rut c ma ina op ia, împotriva voin ei mele, prin gropile, parc s dite, mai ceva decât capra lui Cioac , privara când se punea cu iezi orii ei, pe otii.

Nici nu am deschis bine poarta i m-a primit, cu un fel de oftat, mama.

- În sfâr it, ai mai trecut i tu pe aici! Eu cred c nu- i mai vezi capul de treburi îns , m , s m duc i eu m car o dat la o lun , pe la ai mei! - m-a dojenit ea. - M car e ti s tos? ...Sau ai fi dat de vreun necaz, c te v d ab tut?

- S tos, s tos... Alta e problema... - am vrut eu s -i optesc, ca nu cumva s m aud vecina din spatele casei noastre, îns m-a întrerupt tata.

- B b iete, fir-ar al dracului, am pierdut func ia de primar cu numai câteva voturi. Nenorocitul la al Ji ei, al Ji ei, b , c pân mai ieri n-avea dup ce bea ap , s-a g sit el cu o fi i o p i... M în elegi tu? Le-a luat min ile stora din sat, cum c ar face, aici, pe deal, între pruni, un cazan. ... i o s curg uica, m rog, tot felul de prostii! Iar pro tii au c scat gura i au crezut... Bine c a câ tigat iar Iliescu, c altfel ne beleau ni tii! ...Cum cic i-am fi belit i noi pe ei, dup zboi! Aiurea!... E, pe ici pe colo, unii au mai p it-o!... Dar s l m asta, am auzit c o s dea înapoi aurul ce l-au confiscat de la igani!

Eu m-a trece la ei! Ce mare chestiune s spun c sunt i eu igan i , de frica legionarilor, atunci, mi-au luat i mie vreo trei cazane cu

Paul Cézanne - Jas de Bouffan

Anul X, nr. 4(104)/2019

galbeni?! Tu ce zici?

- ...Uite, a a o ine de când s-au schimbat vremurile! Mai taci, omule, c tocmai acum înfunzi pu riile! Ajunge o m ciuc la un car de oale, dac vrei s dai pace sufletului! Taci, m car acum, în ceasul al nou lea!

- Nu te lua, m , dup mum -ta, c asta, la cât e de îmbrobodit , la votat pe lalt! M în elegi tu? În loc s pun tampila pe mine i ai no tri, cic s-ar fi încurcat! Ptiu, fir-ar al dracului s fie de încurcat! ...Dac nu m-o fi min it i s-o fi încurcat dinadins, cât s m vad pe mine, acum, în genunchi!

- ... A a, m tat , i cum ziceai c e? - l-am înr it eu în timp ce am încercat s -mi adun gândurile.

- E, ce?

- P i cu prim ria, cu aurul, cu iganii?!

- Nu râde, c to i l ie ii ia, de aci, de la noi, ia cu c ld rile în spinare, au început deja s i croiasc palate la Strehaia... Nu le mai ajungi cu pr jina vârful nasului! Le d Iliescu galbenii înapoi! B , s tii c le d , ai s vezi! Ajut -m s m treac la igani cumva! Ce mare rahat s schimbi o hârtie, un certificat? ...Zici i tu, uite, domnule, s-a încurcat,... c pe vremea aia ce nu se încurca?! M tot uit ce se încurc în ziua de ast zi i-mi închipui... A a e acum, a a era i atunci!

Dac vor s se încurce, se încurc !

- Mum , nu-l lua în seam , i-a pierdut min ile! Doamne, p catele mele, ce s m mai fac?! M , copilul o fi trecut i el pe acas , c o avea nevoie de ceva, de vreo vorb bun , de...

- sta i nevoia? Tu nu te ui i la el? Hr nit bine, sp lat, c lcat...

Ce-i pas !

- Aoleu, mum , i-ai fi g sit vreuna, vreo femeie? Ascult -m , ai stat destul ca un pustnic! Dac e din rândul lumii i te în elegi cu ea, ia-o, nu mai sta!

- Ce s ia, f , pe cine s ia?! Mai tac i fleanca! Una, dou , tacataca, taca-taca... Vezi- i, b , dracu, de treab , î i e c nu are cine- i mânca zilele i toca banii?

- Las -l, omule, c destul a stat singur! O femeie, la casa omului, e, totu i, o femeie!

- B , b iete, bag la cap ce î i spun: f -m pe mine igan cu acte în regul , c dup aia g sesc eu doi, trei, s spun c am fost de atr , i om te fac! Ce, i-ar strica câteva g le i cu galbeni? B , galbeni dintr- ia mari, apoi i mahmudele, i coco ei...

Nu te lua, m , dup mum -ta! Asta, vai de mama ei!...

- ... i cu prim ria?

- B , al dracului, pân i viceprimar a ajuns ârcovnicul! Îl mai ii minte, la de venea cu delni a i- i da cu busuiocul în cap, la boboteaz ? L-a ajutat popa, ca s -i treac p mântul, , s -i treac tot ce era al bisericii, pe numele lui. M în elegi, to i sunt pu i pe ho ii, pe furat, nu se mai satur ! Ce zici, m-aju i s fiu igan? , în acte, m în elegi?

Oarecum i orb, i surd la tot ce era în îmi jur, am ie it la poart , m-am urcat în ma in i am pornit motorul.

- R mâne i cu bine! S ne vedem s to i!

- i-am zis în primul rând mamei, apoi am plecat.

Drumul copil riei, de-a lungul satului, disp ruse. Cu el, i lumea de atunci.

Când am trecut de ultima cas , lâng p durea satului, m-am oprit. Am privit în cele patru z ri, apoi cerul, dincolo de el, i, undeva, în interiorul meu.

Doamne, acum eu încotro?

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Gheorghe Andrei NEAGU

Purt[torul de masc[ Avea ochii mari, întuneca i de parc ar fi vrut s cuprind toat lumina universului. I se dezlipise o bucat de piele, atunci când încercase s treac prin gardul de sârm ghimpat ce încercuise lumea civilizat de lumea celor disloca i de lumea civilizat prin r zboaiele duse. Câteva fire de p r r seser ag ate în ghimpii sârmei zincate, al turi de o uvi de piele. Sângera. Dar nu-l durea. Avea o piele de drac. De oboseal , nu mai sim ea foamea, durerea i scurgerea timpului. Sem na cu un r nit din lumea civilizat . Cineva îi aduse o p tur s se înveleasc acolo pe treptele unde se l sase prad oboselii. Din gesturi a în eles c trebuia s o ia. Nu le tia limba, cu toate c o auzise de multe ori în timpul r zboiului din cauza c ruia fugise. Acolo vocile purt torilor de limb erau stridente. Aici erau blânde. Sub p tur , trupul se înmuie. Adormi. În jurul lui ceilal i continuau s fug . S-a trezit când p tura a fost tras brusc de un compatriot. De pars-ar fi dezmeticit cu to ii, au v zut ceea ce nu v zuser pân atunci.

- Diavolul! Diavolul!, au zis cei din preajm , ar tându-l cu degetul.

Rana se uscase iar p rul o acoperise. Doi poli ti, ap ru i ca din p mânt, se repezir s -l înc tu eze.

- La pu rie cu el!, strigau cei din lumea civilizat .

Diavolul bolborosea ceva neinteligibil. Era clar c nu le tia limba.

- La pu rie cu el!, h uli ca un val ce se întindea din ce în ce mai mult. i l-au dus. În celula modern i spa ioas a ajuns doar dup ce un doctor i-a cuat i i-a pansat rana. Apoi, pe m sur ce timpul trecea, a fost scos la o plimbare în curtea penitenciarului. Când au v zut c nu era periculos, i-au zis: - Iat c l-am îmblânzit i pe diavol!

Apoi i-au dat drumul în ora . Trebuia s se prezinte s pt mânal la poli ie. În restul timpului se c ra pe acoperi urile cl dirilor, încercând s în eleag de la în imea aceea lumea civilizat . Se bucura atunci când se întâlnea cu câte un individ ajuns în pragul disper rii i-l împingea cu hot râre de la marginea acoperi ului.

Sim ea c aceasta-i era menirea. Iar atunci când din corpul strivit pe caldarâm ie ea sufletul ca un abur în ându-se pân la el se bucura. Îl prindea i-l b ga într-o desag , de care nu se desp ise nicio clip i-n care î i inea i coada. Era mai bine a a.

Coada ar fi speriat lumea civilizat . i pe m sur ce î i adjudeca cât mai multe suflete, se sim ea dator s i îndrepte eforturile spre în elegerea acestei lumi pân acolo încât se poat folosi de ea. Repede a în eles c democra ia este un fel de fals încredere într-o în elepciune bazat pe o prostie individual . În elepciunea de a nu folosi libertatea cuvântului i libertatea de spirit este tocmai esen a democra iei, î i spunea el adesea. Iar atunci când a v zut c pe calea de mijloc mergi peste tot i nu ajungi nic ieri, s-a hot rât c poate s î i fac loc printre cei care vor fi desemna i s mulg vaca doar pentru sine, în aplauzele celor care l-au desemnat. Iar atunci când prosperitatea a început s -i dea ocol i lumea bun s se obi nuiasc cu trupul lui p ros i încornorat, a dat din labele solzoase, de s-a auzit pe toat planeta. A fost ca un fel de chemare între rubedenii. Degeaba confra ii veni i odat cu el prin gardurile de sârm ghimpat , încercau s -i aminteasc de c rile comune. El sim ea c trebuie s -i determine pe to i fac în a a fel încât s voteze interesele minorit ii puternice i bogate din care ajunsese s fac parte. Nu renun ase la preumblarea pe acoperi uri, pentru c era nevoie de el în selec ia ce-o pornise. P rul îi devenise tot mai lucios, mai bogat i mai plin de o str lucire ce p rea s vin din l untrul fiin ei sale. La un moment dat observ cum în jurul lui se f ceau tot mai multe grupuri de nemul umi i, revolta i, de care se temea ca de t mâie. i când t mâia deveni incandescent din cauza presiunii acumulate, se v zu silit s inspire fumul în ep tor i nepl cut. G si de cuviin s i fac rost de o masc . Astfel c fiecare purt tor de m ti era de fapt cu totul i totul altcineva, de care trebuia s ne ferim.

Prin sticlele ochelarilor m tii protectoare z ri o f ptur cu p rul de abanos, pe al rei trup flutura o rochie semitransparent . Genunchii dezgoli i l sau s se vad ni te pulpe apetisante. Prin transparen a rochiei, p trundeau raze de lumin conturând discret forma picioarelor pân la olduri. Era perfec iunea întruchipat . Fumul de mâie venea în valuri, când mai gros, când mai sub iri. Iar atunci când transparen a fumului a permis s o z reasc mai bine, i-a dat seama c ea se preg tea s sar . S-a repezit s-o cuprind în via , s-o salveze. A ajuns-o când trupul îi era în c dere. Zborul de pe în imea imobilului i-a indus o stare de beatitudine suprem . Nici n-a sim it când trupurile s-au contopit într-o strivire f de margini.

55

Calendar - Aprilie 1.04.1881 - s-a n scut Octavian Goga (m.1938) 1.04.1900 - s-a n scut Alexandru Al. Philippide (m. 1979) 1.04.1940 - s-a n scut Gheorghe Pitu (m. 1991) 1.04.1942 - s-a n scut Gabriela Adame teanu 1.04.1945 - s-a n scut Theodor Codreanu 3.04.1893 - s-a n scut Damian St noiu (m. 1956) 3.04.1905 - a murit Ion Pop-Reteganul (n. 1853) 3.04.1977 - a murit Florin Mihai Petrescu (n. 1930) 3.04.1996 - a murit Rodica Toth (n. 1927) 3.04.2011 - a murit Petru Cârdu (n. 1952) 4.04.1920 - a murit Dimitrie Teleor (n. 1858) 4.04.1961 - a murit Alice Voinescu (n. 1885) 4.04.1967 - a murit Mariana Dumitrescu (n. 1924) 4.04.1991 - a murit Ion L ncr njan (n. 1928) 4.04.1992 - a murit Vintil Horia (n. 1915) 4.04.1992 - a murit Lucian Valea (n. 1924) 5.04.1926 - s-a n scut V. András János (m. 2006) 5.04.1928 - s-a n scut Mircea S ucan (m. 2003) 5.04.1932 - s-a n scut F nu Neagu (m. 2011) 5.04.1933 - s-a n scut Romulus Vulpescu (m. 2012) 5.04.1946 - a murit Ilarie Voronca (n. 1903) 5.04.1946 - s-a n scut George Arion 6.04.1907 - s-a n scut Bogdan Amaru (m. 1936) 6.04.1930 - s-a n scut Alexandru George (m. 2012) 6.04.1984 - a murit Virgil Carianopol (n. 1908) 6.04. 2002 - a murit Petru Dumitriu (n. 1924) 7.04.1871 - a murit Nicolae Nicoleanu (n. 1835) 7.04.1903 - s-a n scut Grigore Cugler (m. 1972) 7.04.1952 - s-a n scut Nichita Danilov 7.04.1953 - s-a n scut Daniel Corbu 8.04.1908 - s-a n scut Gheorghe Vrabie (m. 1991) 8.04.1911 - s-a n scut Emil Cioran (m. 1995) 8.04.1928 - s-a n scut Alexandru D. Lungu 8.04.1929 - s-a n scut Virgiliu Ene (m. 1997) 8.04. 2011 - a murit Alex. Leo erban (n. 1959) 9.04.1894 - s-a n scut Camil Petrescu (m. 1957) 9.04.1924 - s-a n scut Francisc Munteanu (m. 1993) 9.04.1950 - s-a n scut Cassian Maria Spiridon 9.04. 1961 - a murit Al. Kiri escu (n. 1888) 10.04.1914 - s-a n scut Maria Banu (m. 1999) 10.04.1936 - s-a n scut Horia Gane (m. 2004) 10.04.1951 - s-a n scut Mircea Scarlat (m. 1987) 11.04.1858 - s-a n scut Barbu t. Delavrancea (m. 1918) 11.04.1898 - s-a n scut Mircea tef nescu (m. 1982) 11.04.1942 - s-a n scut Virgil Mazilescu (m. 1984) 11.04.1944 - a murit Ion Minulescu (n. 1881) 11.04.1946 - a murit Dem Theodorescu (n. 1888) 12.04.1940 - s-a n scut Mircea Martin 12.04. 2002 - a murit Platon Pard u (n. 1934) 12.04. 2012 - a murit Gabriel epelea (n. 1916) 13.04.1889 - s-a n scut Ion Trivale (m. 1916) 13.04.1914 - s-a n scut Bogdan Istru (m. 1993) 13.04.1924 - s-a n scut Alexandru Lungu (m. 2008) 13.04.1936 - s-a n scut Nicolae Velea (m. 1987) 13.04.1935 - s-a n scut C. D. Zeletin 13.04.1993 - a murit Francisc Munteanu (n. 1924) 14.04.1924 - s-a n scut George Munteanu (m. 2001) 14.04. 1950 - s-a n scut Daniela Cr snaru 14.04.1954 - s-a n scut Traian Furnea (m. 2003) 14.04.1998 - a murit Francisc P curariu (n. 1920) 14.04.2004 - a murit Al. I. Z inescu (n. 1939) 15.04.1951 - s-a n scut Patrel Berceanu (m. 2006) 15.04.1988 - a murit Modest Morariu (n. 1929) 15.04.1997 - a murit Petru Cre ia (n. 1927) 16.04.1879 - s-a n scut Gala Galaction (m. 1961) 16.04.1896 - s-a n scut Tristan Tzara (m. 1936) 16.04.1916 - a murit Nicolae Gane (n. 1838)

continuare în pag. 56

56

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Angela-Monica JUCAN

Izvor de lumin[ spiritual[ Luna mai 2010 va fi fost un kairos al publicisticii nordului de ar i un reper de onoare pentru oamenii locului - cititori, scriitori, publici ti, dar i finan atori. Într-o vreme (atunci ca acum i ca mâine) a culturii inute întro pozi ie umil , ap rea temerar, din ini iativa poetului Vasile Dan Marchi , primul num r al revistei absolut culturale „Izvoare codrene”. În alergarea lui Cronos, revista a ajuns acum (2019) la num rul 15 i, cadrul codrean fiind de mult dep it, titlul devine începând cu acest num r „Izvoare codrene i chiorene”. Cu siguran , i acesta este un moment protejat.

Mai apar în perimetrul maramure ean câteva reviste culturale. Pe lânele, publica ia cu loc de obâr ie în Asuaju de Sus este interesat de toate trei coordonatele noastre identitare: credin , neam, limb , fiindc revista aceasta nu este exclusiv de literatur , nici doar de art , etnografie sau de istorie, nici de religie - ea are de toate i mai ales un dominant spirit cre tin.

Tirajul ie it de sub tipar în Postul Sfintelor Pa ti din 2019 este bogat în informa ie, cu multe prezent ri de carte i reviste, semnal ri de noi apari ii editoriale, studiu istoric, cercetare etnografic , are, de asemenea, rezervate mai multe pagini pentru crea ia poetic i poemul în proz . Se deschide, sub semn tura prof. Dragomir Ignat, cu un articol editorial prezentând o privire retrospectiv asupra revistei „Izvoare codrene”, acest num r fiind considerat aniversar. Radu Boti , directorul general al periodicului, semnaleaz apari ia volumului colectiv coordonat de dr. Teodor Ardelean „100 de personalit i maramure ene care au f cut istorie.

100 de ani de la Marea Unire”, încheind articolul cu minunatul, emo ionantul poem propriu „Mai dalb Alba reîntregirii”; scrie, de asemenea, despre cartea de poezii i aforisme de esen cre tin „Miresme albe” a Elenei Armenescu. Împreun cu prof. Mircea Boti ( ef de departament la revist ), Radu Boti semneaz trei materiale: un articol despre omul politic Vasile Lucaciu (preot greco-catolic), recenzia unei c i despre Corul B rb tesc din Finteu u Mare (cor care a cântat prima oar în public la 1 decembrie 1918) i o analiz a lucr rii lui Remus Barna „Reflec ii templiere în Transilvania” despre ordinul catolic al cavalerilor templieri. Olimpia Mure an, director cultural-artistic al revistei, public o cronic la cartea „Dasc li din ara Codrului” (sic) de Traian Rus i Viorel Pop, cu detalii despre unii din subiec ii lucr rii. Octavian Curpa apare cu o recenzie la o carte despre Bacovia, Ioan Andreica recomand volumul coleciv „Slove murite în b taia peni ei” coordonat de Ana-Cristina Popescu, Eleonora Schipor face o cuprinz toare prezentare poetei Mariana Gurza, Gelu Drago , directorul executiv al periodicului, propune un comentariu la volumul de versuri „Medita iile bucuriei” al lui Vasile Dan Marchi , Vasile Hatos încearc o definire a crea iei poetice a lui Radu Boti , Traian D. Laz r scrie despre studiul monografic „Ulmeni, Maramure ” al pr. Radu Boti i prof. Mircea Boti , iar Constantin Marin prezint cartea „Îndreptar de terapie divin - breviar sufletesc” redactat în colaborare de preotul ortodox Radu Boti i Cezarina Adamescu, licen iat în teologie romanocatolic . Vasile Bele, master în etnologie iar la revist ef de departament, contribuie la acest num r cu prima parte a unui articol despre particularit ile cl cii de odinioar din satul s u natal, Chiuzbaia. Mihai Zmical , redactor- ef, scrie pe larg despre sine. Se pot citi în acest num r i un articol despre revista electronic „Moara lui Gelu” (text apar inând subsemnatei) i unul scris de prof. dr. Elena Trifan despre „Slova cre tin ” - tot o publica ie online. „Izvoare codrene i chiorene” apare sub egida Asocia iei Cultural-Cre tinUmanitare „Ars Vivat”, al c rei fondator i pre edinte este Radu Boti .

Anul X, nr. 4(104)/2019

Calendar - Aprilie

continuare din pag. 55

16.04.1935 - a murit Panait Istrati (n. 1884) 16.04.1936 - s-a n scut Gheorghe Grigurcu 16.04.1937 - s-a n scut Stelian Gruia (m. 1996) 16.04.1994 - a murit Mihail Crama (n. 1923) 17.04.1895 - s-a n scut Ion Vinea (m. 1964) 17.04.1896 - a murit Traian Demetrescu (n. 1866) 17.04.1916 - s-a n scut Magda Isanos (m. 1944) 17.04.1925 - s-a n scut Simion B rbulescu (m. 2009) 17.04.1935 - s-a n scut George B (m. 2017) 17.04.1945 - a murit Ion Pillat (n. 1891) 17.04.1953 - s-a n scut Paul Balahur 17.04. 1966 - a murit Petre V. Hane (n. 1879) 17.04. 2008 - a murit Paul Miron (n. 1926) 18.04.1894 - s-a n scut Pamfil eicaru (m. 1980) 18.04.1945 - s-a n scut Marius Tupan (m. 2007) 18.04.1949 - s-a n scut tefan Ioanid (m. 2009) 18.04. 2003 - a murit Emil Loteanu (n.1936) 18.04. 2005 - a murit Cornelia Pillat (n.1921) 19.04.1848 - s-a n scut Calistrat Hoga (m. 1917) 19.04.1921 - s-a n scut Adrian Rogoz (m. 1996) 19.04.1940 - s-a n scut Ana-Maria Tupan 19.04.1954 - s-a n scut Radu G. eposu (m. 1999) 20.04.1940 - s-a n scut Gheorghe Lupa cu 20.04.1943 - s-a n scut Dan Horia Mazilu (m. 2008) 20.04.1949 - s-a n scut Mircea Florin andru 20.04.1968 - a murit Adrian Maniu (n. 1891 ) 20.04.1970 - a murit Paul Celan (n. 1920 ) 20.04.1989 - a murit Doru Davidovici (n. 1945 ) 21.04.2008 - a murit Adi Cusin (n. 1941) 21.04.2008 - a murit Monica Lovinescu (n. 1923) 22.04.1850 - s-a n scut Veronica Micle (m. 1889) 22.04.1897 - a murit Ion Ghica (n. 1816) 22.04.1924 - s-a n scut Ion Lucian (m. 2012) 22.04.1937 - s-a n scut Eugen Lumezianu (m. 1990) 22.04.1968 - a murit George Ciprian (n. 1914) 22.04.1986 - a murit Mircea Eliade (n. 1907) 22.04.1996 - a murit Mircea Ciobanu (n. 1940) 23.04.1859 - s-a n scut Laz r S ineanu (m. 1934) 23.04.1894 - s-a n scut Gib I. Mih escu (m. 1935) 23.04.1903 - s-a n scut George Buznea (m. 1976) 23.04.1951 - s-a n scut Paul Dugneanu 23.04.1954 - s-a n scut Octavian Soviany 23.04.1977 - a murit Nagy Istvan (n. 1904) 23.04. 1987 - a murit Sandu Tzigara-Samurca (n. 1903) 24.04.1886 - s-a n scut tefan Bezdechi (m. 1958) 24.04.1911 - s-a n scut Eugen Jebeleanu (m. 1991) 24.04.2008 - a murit Cezar Iv nescu (n. 1941) 24.04.1939 - s-a n scut Mircea M. tef nescu 25.04.1953 - s-a n scut Liviu Antonesei 25.04.1993 - a murit Valentin De liu (n. 1927) 26.04.1922 - s-a n scut tefan Aug. Doina (m. 2002) 26.04.1938 - s-a n scut Dan Claudiu T sescu 26.04.1963 - a murit Vasile Voiculescu (n. 1884) 27.04.1872 - a murit Ion Heliade R dulescu (n. 1802) 27.04.1893 - s-a n scut Endre Karoly (m. 1988) 27.04.1948 - s-a n scut Iolanda Malamen 27.04.1977 - a murit Camil Baltazar (n. 1902) 28.04.1764 - s-a n scut Paul Iorgovici (m. 1808) 28.04. 1996 - a murit Alexandru Jebeleanu (n. 1923) 28.04. 2000 - a murit Ovid S. Crohm lniceanu (n. 1916) 29.04.1936 - s-a n scut Gheorghe Tomozei (m. 1997) 29.04.1975 - a murit Radu Gyr (n. 1905) 29.04.2008 - a murit F nu B ile teanu (n. 1947) 30.04.1933 - a murit Anna de Noailles (n. 1876) 30.04.1946 - s-a n scut Passionaria Stoicescu 30.04.1955 - s-a n scut Radu C lin Cristea 30.04.1958 - s-a n scut Adrian O oiu

Anul X, nr. 4(104)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

57

}tefania OPROESCU

Linia din care picur[ î@ntuneric Gândul ca un vierme. Se intinde, se stringe, se onduleaz . Merge în felul lui, în lumea lui de gelatin , în ara lui, în casa lui, în patul lui. Îl ating cu virful fragil al voin ei. Îl irit, îl incit, îi dau comenzi. Ridic te, pleac , umbl , vezi! Îi dau de lucru, îl împing de la spate. El nu în elege îndemnul „trebuie”. El e suveran, el e invincibil. M ridic eu, gesturile sunt largi, moi, amorfe. Un rest de str danie, un surogat de decen , învelesc de bine de r u conturul chipului i asem rii.

Deschid u a, u a se multiplic , nu v d decât mâna repetând la nesfâr it rota ia cheii. Gândul zvâcne te scurt a spaim , suficient cât u a s se deschid brusc. P esc, solidul se onduleaz sub t lpi ca o saltea groas de puf, vederea e în cea , auzul înfundat. Miros, gust, v z, s-au retras într-un punct. Trebuie! Perdele de imagini apar i dispar ca într-o pelicul veche de film uzat. Ce caut eu aici? Petece mari de absen m plaseaz în locuri necunoscute. Insule cu vegeta ie aspr de sare, netopit înc . Ne tiin a, perdea de cea traversat cu umilin . Neaten ie, ghilotina retezând felii de timp. Plumbul disperilor inhalat de memoria s lilor de a teptare în aliaj cu plastilina amneziei accelereaz c derea. *** Recunosc, m droghez. Acum, ar trebui s spun, desigur, cu ce, cât, cum, .a.m.d. Fleacuri de-astea care nu-s de folos decât pentru interogatorii. Aici ar fi o mic problem . Ma droghez cu... violet. Veti spune c m-am r cit. Posibil, i ce mai conteaz dac tot... Ei, nici un tot! Nu-mi cere i logica. Sau m rog, logica voastr . N-am recunoscut c m droghez? Sigur c n-am vrut, de fapt nici n-am avut motiva ie. De i, ar putea fi vorba de acela i motiv: curiozitatea.

Femeia aceea, numit în diferite feluri, ba ghicitoare, ba vr jitoare, ba clarv toare... Nu prea avea clien i, nu pentru c lumea s-ar fi de teptat peste noapte. N-avea clien i pentru c nici nu prezicea viitorul, nici nu vindeca, nici nu „dezlega”. i nu primea la orice or i nici în orice zi. Zgârcit la vorb , consuma timpul cu privitul fix la obiect. La client adic . i spunea prostii. De fiecare dat altele. De unde le scotea... Poate i ea se droga. Prima dat mi-a spus: „O zi din urm , mult în urm , care a fost scris în copil rie, a crescut prea mult pe scoar a ta, cum cresc inimile scrijelite pe scoar a copacilor”. i ce-i cu asta cât vreme copacul e s tos?” „Este c ocup locul...” Atât.

Alt dat spunea c : „O linie nu are sfâr it i din ea picur întuneric”.

Chestii de-astea. Timp în care stam pe un scaun f sp tar, a ezat în mijlocul camerei goal , acolo unde se proiecta lumina din fereastra cu geam violet, pozi ionat sus, la îmbinarea peretelui cu plafonul. Ea st tea în umbr , la trei metri distan î i m privea. Uneori avea chef de vorb . Alteori nu. Aproape nici nu-mi p sa. Sim eam violetul cum m traversa lent, timp în care treceam prin toate culorile, ame ind ca într-un carusel. Culoare i vertij. Ea spunea c ro ul este marginea dinspre venirea lumii iar violetul cea dinspre plecare. C ambele margini sunt muchii t ioase ale luminii i c trecerea lor e la fel de periculoas . C odat trecut de ro u e ti prins în capcan i nu mai e ti liber decât dup ce treci de violet. C la trecerea peste ro u ti ajutat iar dincolo nu, c tot ce e înainte de ro u e numai ro u i dincolo de violet numai violet, iar culorile doar o iluzie. C infinitul nu e albastru, cum i-au imaginat unii ci... desigur, violet. C de ce unii cardinali poart ve minte ro ii i al ii violet, c de ce Papa numai

i numai alb... C doliul ar trebui s fie nu negru ci... violet. Am sim it atunci c deja este prea mult i c m aflam în pericol de supradozaj.

De fapt mi se f cuse chiar r u iar ea t cea. Am devenit dependent. utam violetul dar nu oricum, în stare brut , ci filtrat lent, dintr-un anume unghi al luminii, în cantit i mici, penetrante ca o singur raz distilat de impurit i. Am evoluat în subtilit ile drogului. Puteam -mi citesc singur semnele. Îmi tr iam moartea inventându-m . Multe pagini terse, pagini r cite, nu-mi ie eau la num toare. i rar, mult prea rar, revela ia unui înscris în stare s m impresioneze. Stam cu un gând pe malul violet i cu altul pe malul ro u. Eram singurul mort în via , singurul violet traversând lumina înapoi. Ce aflam nu mul umea i de asta m comportam ciudat. Nu m lega i înc , am spus „ciudat”, nu „periculos”. De i poate ave i dreptate, poate chiar sunt periculos... *** De când stau în camera f ferestre, nu tiu. tiu doar c sunt desp it de drog. Mi-au amor it convulsiile cu injec ii. Dorm mult.

Aproape tot timpul. A fi vrut s spun zi i noapte, dar aici zilele i nop ile nu au grani e. Vine uneori i m întreab : „Cine e ti? Mai e ti mort în via î?” Privesc buimac contururi umplute cu zid. Tac. Îmi injecteaz iar somn. M deranjeaz faptul c nu visez. Sigur, a vrea s visez violet. Dar nu mi se permite. Probabil mi se vrea binele. Sunt linia din care pic întuneric, întrerupt din loc în loc de galbenul isterizant al becului din tavan. Baia în care m târ sc la r stimpuri fiziologice, e cenu ie. Mâncarea la fel. Nu-mi este foame dar ei m oblig s înghit. Sunt p zit pân termin. Dup ce pleac , vomit.

Tânjesc dup violet. Întreruperile galbene m dezintegreaz . În ele zidurile se onduleaz i cresc modificând armonia formei. „Binele acesta nu-l vreau”, rostesc dar vorba e spart i nu aud decât geam tul. Aud, sau doar mi se pare? Fantasme albe îmi dau roat . Îmi vorbesc cu glas serafic, în el tor, despre darul care trebuie l udat i despre iubire. Roiesc în jurul meu contururi albe umplute cu zid.

Uneori m ating cu moliciunea necuviincioas a mângâierii. Asta suport cel mai greu. Tremur cuprins de sil i primesc iar somn. Vomit galben în galben, pân când în istovire z resc umbra palid , roz, a speran ei. Brusc am dorit s m rog, doar c -mi erau str ine i cuvintele i destinatarul. M gr beam sau cine tie, cine anume îmi dicta din memorie. *** Golit de gânduri, încerc s -mi a ez în fa un zid i pe el un cerc de lumin , iat îns c cercul nu vrea s se fixeze, alunec mereu, ca un fascicul de lumin proiectat de o lantern aflat într-o mân nesigur . Pe zid se strivesc culori într-o rotire continu , totul devine rotund, se adun , strânge conturul, contrac ia o simt în carnea care se tope te pân la punct, nu mai r mâne decât violetul în care m cufund ca într-o spiral . Cine s m uite? Pe cine s uit? *** Era anul p str vului, luna zorar, când s-a desf cut lumina în gustul bucuriilor simple, undeva între mâna pescarului i zvâcnetul pe telui. terg geamurile aburite cu batisa i se limpeze te vederea de amprentele vechilor chiria i. Privesc înafar i v d mi carea petrecându-se pe verticala de jos în sus. Nerostit, gândul ia forma îngerului fals al inocen ei. Dar cuvintele, unde se duc când se duc?

58

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

Mircea }TEF{NESCU

Ultimul recital al lui Dinu Lipatti Duminic 17 martie 2019, la Sala Mare a Ateneului Român, publicul numeros i avizat a fost cuprins de starea emo ional i de vibra ia de esen generate de importan a momentului, anume replantarea i rememorarea ultimului recital al pianistului i compozitorului Dinu Lipatti, de la 16 septembrie 1950 la Besançon, în Fran a.

Dinu Lipatti s-a n scut la 1 aprilie 1917 la Bucure ti i a murit la 2 decembrie 1950 la Geneva, în urma bolii netratabile pe atunci, leucemia. În ultimii s i ani de via , Dinu Lipatti era solicitat permanent s apar în recitaluri i concerte în toat Europa de Vest, suportând în acela i timp boala fatal , care îl martiriza f întrerupere. În ziua de 16 septembrie 1950, marele pianist, la Besançon, era a teptat în sala de recital de o mul ime supranumeric de ascult tori. Dar din programul anun at nu a mai putut cânte ultimul dintre cele trei valsuri de Chopin, trecând direct la Coralul în sol major Bach - Isus, tu e ti bucuria mea din Cantata BWV 147 -, ultima pies interpretat în recital din întreaga sa via . Într-o anumit analogie evenimen ial , avem aceea i luminozitate de semnal ca în Recviemul de Mozart.

La recitalul din 17 martie 2019 de la Ateneul Român, pianista lina Pa ol a reluat senten ial programul ultimului recital al lui Dinu Lipatti, excelent prin virtuozitate i spectaculoas prin spirit, readucând acele clipe de via pân la sensibilitatea vizual i pân la iminen a realit ilor cu toat frumuse ea i dramatismul lor. lina Pa ol s-a n scut la Bucure ti, în 1976, provenind dintro familie de instrumenti ti, cu o activitate îndelungat în orchestrele simfonice din Capital .

Actualmente artista este rezident în Germania, unde s-a afirmat i s-a impus ca o puternic personalitate muzical , gra ie unui num r important de premii prestigioase la concursuri interna ionale i beneficiind de sprijinul, în elegerea i suportul financiar din partea unor importante funda ii de acolo, inclusiv din partea Senatului Cultural German, care este o structur organizatoric de stat. lina Pa ol sus ine o intens activitate de recital i de concert în s li de profil din Europa i Asia, realizeaz înregistr ri i are o bogat serie de compact discuri cu interpret rile sale. Ea revine frecvent în România, cu alte cuvinte, acas . Vigoarea sa pe claviatur este impetuoas i suveran prin precizie i acurate e. Fluxurile sale de energie i intensitatea ei imaginativ creeaz în con tiin e spa ii largi i preapline de nobil constituent .

Recitalul a fost punctat extrem de reu it ca distinc ie, dic ie i frumuse e a vocii de c tre actri a tefana Samfira, care a citit scurte fragmente din binecunoscutul volum despre Dinu Lipatti scris de

Grigore Barg oanu i Drago T sescu i tip rit la Editura Muzical , acum câteva decenii.

Pe plan strict muzical, am ascultat mai întâi Preludiul în si minor de Bach - Siloti în desf urarea c ruia M lina Pa ol a creeat spa ialitatea unor incinte ample i sc ldate în lumin , apoi Sonata în la minor KV 310 de Mozart o crea ie cu premoni ii beethoveniene în care pianista a evoluat inteligent i nepolarizând nici un fel de restric ii de spa iu i timp într-o ambian de Vien imperial peste care anii nu au trecut .

Impromptuurile nr. 3 în mi bemol major, al doilea în sol bemol major, de Schubert, ambele catalogate D899, au fost redate într-o fabulozitate de sonorit i i de fervoare general în sensibilit i romantice.

Urmând programul acelui ultim recital al lui Dinu Lipatti, am ascultat din crea ia lui Chopin, într-o interpretare cu linii sonore de nedezmin it splendoare, Fantezia -impromptu în do diez minor, opus postum 66, i valsurile opus 64 nr. 1, opus 64 nr. 2 si opus 69 nr. 1, acest ultim vals nemaiputând fi redat de Dinu Lipatti, sfâr it cu totul pe claviatur , moment reîmplinit acum cu relevan i admirabil condi ie muzical i cu o dedica ie deosebit de pianista M lina Pa ol. lina Pa ol a excelat în jocuri vizuale de intense policromii i cu imagini de bun dispozi ie i antren elevat redând celebrele piese scrise de Ravel, O barc pe ocean i Alborada de l gracioso.

Ultima pies cântat atunci de Dinu Lipatti a fost Coralul în sol major Jesus bleibet meine Freunde, Isus, tu e ti bucuria mea de Bach - Hess-coral care, reauzit în Marea Sal a Ateneului Român, i cu M lina Pa ol la pian, a creat în întreaga asisten o emo ie pân la irizarea de lacrimi.

Aclamat intens de public, M lina Pa ol a oferit trei bisuri, respectiv Für Elise de Beethoven, Studiul La Campanella de Liszt, dup Paganini, i o piesa de gen scris de compozitorul argentinian Astor Piazola, i totul, ca la oper , într-un gran finale.

Cei care în acea sear de duminic 17 martie 2019 s-au aflat la Sala Mare a Ateneului Român se pot considera privilegia i de a fi fost invita i de soart la întâlnirea cu unul dintre cele mai frumoase i memorabile momente muzicale ale Bucure tiului, i nu numai dintre cele trecute pe afi ul stagiunii actuale. i poate este potrivit acum s transcriu câteva rânduri din scrisoarea datat Paris 12 noiembrie 1991 i semnat de Dl Federico Mayor, care în acea perioad era Directorul general al UNESCO. ...Prea scurt via i opera considerabil a lui Dinu Lipatti au reprezentat i continu s reprezinte un model i o surs de inspira ie pentru genera ii de muzicieni i melomani. În pofida unei s i foarte fragile i a unei ambian e bulversate de r zboiul devastator, el a g sit for a i elanul necesare pentru a se interesa i a se deschide spre toate orizonturile. Inspirându-se din autenticitatea României sale natale, îmbog indu- i viziunea i modul de interpretare în preajma marilor mae trii ai lumii, încântat descopere alte curente muzicale i s contribuie la dezvoltarea lor.

Prin demersul s u eclectic i prin diversitatea creativit ii sale, Dinu Lipatti ilustreaz virtu ile schimburilor culturale interna ionale în care UNESCO crede atât de mult.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

59

Mihai CABA scut la 6 mai 1942 în loc. Pa cani, jud. Ia i. A absolvit, la Ia i, liceul „Costache Negruzzi” i facultatea de Electrotehnic ; a lucrat la Întreprinderea Regional de Electricitate Ia i, în prezent fiind pensionar.

Este membru al Asocia iei Literare „P storel” Ia i i al Societ ii „Junimea 90”.

Scrie eseuri, monografii, epigrame, articole cu caracter tehnic, istoric i literar, colaboreaz cu mass-media ie ean , na ional i interna ional , a semnat 9 apari ii editoriale, este inclus în câteva volume colective de epigram , între care Un deceniu de Booklook-uri (2017).

La administra ia local Cu o cerere în mân i nimic, z u, altceva, Stau i-a tept de-o s pt mân S-o primeasc cineva.

Pesta porcin La pesta asta, sfatu-i unu i cred c n-are concuren : devans m urgent Cr ciunu´ Prin... ordonan de urgen !

Spovedanie cate am, c sunt b rbat, De multe chiar c m-am c it, Dar cred c le-a fi evitat De n-a fi fost c torit.

Unor defri ori ilegali Lor „aurul cel verde” nu le scap , mas-a f codri România, Nici Domnul epe , cel cu trasu-n eap , N-ar mai avea cu ce stârpi ho ia!

Electoral Alegerile-s a teptate Cu ner bdare pe la sate, ci ele-aduc de obicei: in , zah r i ulei!

Hibernal Ajuns, cândva, în iarna scandinav , i cuprinse frigul, evident, Dar nu l-am resim it ca stare grav , m-antrenasem prin... apartament!

Calendaristic Vine-un anotimp cu soare Ce-nverze te iar câmpia, Toate-n jur sunt schimb toare, Neschimbat -i ... s cia!

Constantin P{R{IAN scut la 20 august 1938, în loc. Topârcea, jud. Sibiu, mort la 30 dec. 2018, la Sibiu. A absolvit liceul „Gheorghe Laz r” din Sibiu i facultatea de Electrotehnic , la Institutul Politehnic Cluj. A lucrat la Întreprinderea „Elastic”, Uzina Electric i Întreprinderea „Independen a”, toate din Sibiu.

A fost membru al Cenaclului Umori tilor Sibieni „Nicolaus Olahus” i membru al Uniunii Epigrami tilor din România. A scris epigrame, poezie clasic i umoristic , a ap rut în publica ii de gen, locale i din ar , este inclus în peste 20 de volume colective de epigram .

Apari ii editoriale: Ploaie cu bulbuci (epigrame i versuri satirico-umoristice, 2019, edi ie postum ).

Un epigramist Dorin a lui de neclintit Era de a avea volum i visul i s-a împlinit; Dar nu mai intr -n haine-acum.

Dup munc i r splat Aveam salariu m ri or, Iar pensia-i destul de „gras ”, am muncit din greu, cu spor… cându-i efului o cas !

La birt Spune Nae, când se-mbat , Despre unul care are O nevast cam „stricat ”, o bate... s-o repare!

Se aplaneaz zâzania dintre palate Avem i noi - ca fiecare Un pre edinte,-un premier, Iar ei dau mâna de-mp care, Desigur… la întâi prier.

Am intrat în Europa Intrar m dar în noua Europ i poate s ne vad ori icine, Ne-am încadrat în ea destul de bine…

La pre uri i la lumea interlop .

Strategie guvernamental Dac stabilim modelul i muncim con tiincios, Vom ajunge la nivelul Unde-s rile de Jos.

Avocatul bun E orator cu mult talent, Vorbind cu patosu-i fierbinte Când î i sus ine-un argument; i este ferm convins c … minte.

SRL Un SRL am vrut odat fac i mi-am înfrânt ispita: spunderea e limitat , Dar f limit e mita.

Epitaful reformei la români Dumnezeu ne-a dat osând : Sub aceast piatr lat , Ame it i fl mând , St reforma... reformat !

Pagin[ realizat[ de Nelu Vasile-NEVA

Confesiunea unei neveste rbatu’ mi-i cam deocheat: De-o vreme, dorul când l-apuc , La crâ … are dor de stat, Acas … are dor de duc .

Bustul lui P storel la „Bolta Rece” Ce ironie crud -a sor ii Avut-a iar i P storel: L-au pus statuie-n fa a „Bol ii” nu mai bea... un p rel!

60

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 4(104)/2019

PAUL PAUL CÉZANNE CÉZANNE Paul Cézanne (n. 19 ian. 1839, Aix-en-Provence, Fran a - d. 22 În 1864, Cézanne face o c torie la Estaque, în apropiere de oct. 1906, Aix-en-Provence, Fran a) a fost un pictor francez, considerat Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictur cel mai mare înnoitor al picturii la sfâr itul secolului al XIX-lea. Re- (tabloul: „Golful Marsiliei v zut de la Estaque”, 1886). ducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor i directa sa reCézanne particip , în 1874, la prima expozi ie a impresioni tilor, ferire la formele geometrice au f cut ca pictura sa s reprezinte puntea unde prezint trei tablouri, printre care i „O Olympia modern ”, de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioad a acestei replic a unei cunoscute picturi apar inând lui Édouard Manet. ultime orient ri fiind numit de unii teoreticieni ai artei, „faza céza- Operele sale sunt considerate ridicole de critic . nnian ”. Opera lui Cézanne, sintez ideal a reprezent rii naturaliste, Expune, în 1877, 16 tablouri la a treia expozi ie a impresioni tilor. marcheaz cu pregnan evolu ia artei moderne, al c rei limbaj o În tot cursul anului 1882 lucreaz la Estaque, unde vine i pictorul revolu ioneaz în direc ia unor experien e nea teptate.

Auguste Renoir. În 1886, Cézanne se ceart cu Zola. Zola îi trimisese Paul Cézanne (Paul Cesana) romanul „Oeuvre”, pe care tocse na te la 19 ian. 1839 în Aix-enmai îl terminase. Profund jignit, Provence, ora în apropierea MarCézanne se recunoa te pe sine însiliei, la 20 km de Marea Meditesu i în eroul principal, un pictor ran . Tat l s u, Louis-Auguste Cératat în pragul sinuciderii. zanne, este un om înst rit, în 1848 Cézanne lucreaz de-a lungul înfiin eaz prima banc din ora . întregii sale vie i la anumite teme Paul, viitorul pictor, începe gimnai le esen ializeaz . O astfel de ziul în 1852, la Bourbon. Este un tem este seria juc torilor de c i. elev eminent, în frunte la studiul O alt tem preferat sunt naturile limbilor clasice. La vârsta de 13 moarte cu fructe, care revin ca un ani, se împrietene te cu trei colegi leitmotiv în crea ia lui Cézanne. de coal , unul este Émile Zola, În 1895, negustorul de tablode care va fi legat pân târziu, ceiuri Ambroise Vollard organizeaz lal i doi, Jean-Baptiste Baille i prima expozi ie personal a lui Louis Marguery. To i patru erau Cézanne. În 1900 expune la lega i de dragostea pentru literaExpozi ia Universal de la Paris. tur , îi entuziasmeaz Victor HuAcum Cézanne începe s fie cugo, descoper împreun poeziile noscut. În 1904 expune la Salonul lui Alfred de Musset i îi intereOficial de toamn , iar în 1905 la seaz muzica. În orchestra ora uSalonul de toamn i la Salonul lui Cézanne cânta la corn, iar Zola Independen ilor. la clarinet. În 1857, Cézanne se O tem clasic în istoria picînscrie la coala de Desen din Aixturii - femeia care se scald - reen-Provence. În muzeul ora ului vine frecvent în lucr rile lui Cécunoa te câteva tablouri i sculzanne. Cu tabloul „Les grandes pturi clasice i opere din colec ia baigneuses”, realizat în ultimii ani pictorului Granet, care donase oraai vie ii, trece la compozi ii monuPaul Cézanne - Autoportret ului i pânzele prietenului s u, mentale, în care corpurile formeaIngres. În 1858, Zola pleac definitiv la Paris. Desp irea este grea o parte arhitectonic a întregului. pentru cei doi prieteni, ei caut s înlocuiasc discu iile de pân acum La 23 octombrie 1906, Cézanne, în vârst de 66 de ani, moare în cu schimburi frecvente de scrisori. urma unei pneumonii. Cézanne a dorit „s moar pictând”. Dorin a i Studiile la care îl oblig tat l s u nu-l preocup pe Cézanne. În s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresat negustorului de culori... ciuda acestui fapt, în decembrie 1858, se înscrie la facultatea de Impresionist mai mult prin modul de a concepe pictura, decât prin Drept din Aix, dar în acela i timp îl roag pe Zola s se intereseze de tehnica propriu-zis , Cézanne este, poate, din grupul impresioni tilor, examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. În artistul cu cea mai direct influen asupra picturii secolului al XX-lea. septembrie 1861 pleac la Paris, unde este obligat s tr iasc din 125 Pentru Matisse, „Cézanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso franci lunar, sum pus la dispozi ie de tat l s u. La Academie se îmi-l revendic drept înainta , pictând, în 1907, Domni oarele din prietene te cu Camille Pissarro.

Avignon, omagiu adus lui Cézanne. (sursa: Wikipedia)