Yehuda Amichai Poeme

atunci când - partajat între credin i t gad , precum odinioar Arghezi - invoc Divinitatea, cerându-i s se arate „v zului public”: „I-am strigat în ureche/ din pâlnia gramofonului/ marelui Saltimbanc instalat pe colin / - Unde e ti, Doamne, unde e ti?// Nu c lca i iarba i florile!/ Mi-ai pus pe umeri aripi vulture ti/ f s te ar i zului public/ c lcând smerit prin arini de lumini livre ti!// Îmi ba i gentil cu degete de purpur -n fere ti/ f când s l crimeze în soare floarea/ de dorul m riei tale/ încerc nat -n pulberi marea/ codrul deacas ipând din chimvale!”... (Mai aproape de cer i p mânt)

Practicând acest gen de poezie demitizant , Ligia Stan ajunge în cele din urm s vorbeasc într-un chip tulbur tor estetic de marile teme, precum iubirea ori moartea: „M d rui, Doamne,/ în ritmul curcubeului înnobilat/ mereu zb tându- i culorile/ asemenea coco ului galic cu capul t iat,// galbenul spicelor blonde,/ albastrul Vorone ului/ cuprinzând cerul i marea,// sângele macilor/ îngem nânduse/ în ve nicul inimii stindard de dor// bucuro i de existen a/ ce nea fost h zit / la cap t de zbor!” ( ruire)

Aceast frecvent pendulare/ glisare între tonul elegiac i fiorul metafizic are drept rezultant o liric diafan , ceremonioas , translucid , enigmatic i interogativ . De fapt, în Macii râd în hohote de soare avem de-a face cu teme secante, precum iubirea i natura, na terea i moartea, timpul i destinul, care se intersecteaz generând un soi de odgon metafizic, cum observa un critic, obligând cititorul nu doar la un exerci iu de lectur , ci chiar la un efort hermeneutic. Parafrazând celebrul adagiu socratian al omului v zut ca trestie gânditoare, Ligia Stan se autodefine te, metaforic, drept „trestie cânt toare” con tientizând, desigur, c tr turile esen iale ale poeziilor din prezentul volum sunt puritatea i candoarea, orgoliul feminin i absen a oric ror prejudec i tematice. Descoperind teritorii poetice noi i aducând în lirica româneasc o sensibilitate modern , Ligia Stan se înscrie - prin Macii râd în hohote de soare - în topul poeziei feminine de azi, confirmând concluzia lui Manolescu din eseul men ionat anterior de noi aici, conform c reia „România a avut o mare poezie, ca nu multe ri din Europa” (...), „o poezie major de secol XX, compatibil , deseori superioar , aceleia europene postbelice”. zice c România înc are o mare poezie, întrucât genera ia '80 reia îi apar ine, prin debut, i autoarea prezentului volum - este înc activ . Promi toare la debutul absolut, promisiune confirmat la debutul editorial, Ligia Stan avea obliga ia s ne confirme a tept rile, prin apari iile editoriale ulterioare, ceea ce, iat , se i întâmpl acum prin Macii râd în hohote de soare...

Yehuda AMICHAI (Germania)

Traducere de Cristina BOT#LCÃ

Un om nu are timp în via a lui

Un om nu are timp în via a lui ca s aib timp pentru tot. Nu are destul vreme ca s aib vreme pentru orice îndeletnicire. Ecleziastul s-a în elat în privin a asta. Un om are nevoie s iubeasc i s urasc în acela i timp, râd i s plâng cu aceia i ochi, cu acelea i mâini s arunce pietre i s le adune, se iubeasc în r zboi i s se r zboiasc în dragoste. urasc i s ierte, s i aminteasc i s uite, l mureasc i s încurce, s m nânce i s digere ceea ce istoriei îi ia ani buni s fac .

Un om nu are timp. Când pierde, caut , când g se te uit , când uit , iube te, când iube te începe s uite. i sufletul lui e matur, sufletul lui e un profesionist. Doar trupul îi r mâne permanent un amator. Încearc i rateaz , se tulbur , nu înva nimic, îmb tat i orbit de pl cerile i de durerile lui. Se va usca a a cum se usuc smochinele toamna, Stafidit i plin de el i dulce, iar frunzele se vor ve teji pe p mânt, i crengile goale vor indica locul unde e timp pentru toate.

n-ar i sl biciune

n-ar i sl biciune i s fii bronzat. Dar câteodat m simt ca vini oarele evreicelor care le in la nun i sau de IomKipur. n-ar i sl biciune i s faci o list cu toate lucrurile pe care le po i înc rca într-un c rucior de bebelu i f bebelu . a stau lucrurile acum: dac scot dopul de la cad dup ce fac baie, mi-e team c întreg Ierusalimul, i cu el întreaga lume, se vor scurge în imensitatea neagr . Pe timp de zi pun capcane pentru amintirile mele i pe timp de noapte lucrez pentru Balaam, când blestemul binecuvântare i binecuvântarea blestem. i s n-ar i niciodat sl biciune. Uneori m pr bu esc pe din untru f ca cineva s observe. Sunt ca o ambulan pe dou picioare, tr gând pacientul din mine la Ultimul Ajutor pe fundalul urletelor de siren , i oamenii cred c este pur i simplu grai.