Michel houellebecq supunere

Page 75

soi şi că aveam să trăiesc un moment de excepţie. Pujadas rămânea, desigur, foarte profesionist, dar, după lucirile din ochii lui, nu rămânea brumă de îndoială: rezultatele pe care deja le ştia şi pe care avea dreptul să le dezvăluie de-abia peste zece minute constituiau o surpriză majoră; peisajul politic francez avea să fie întors cu susu-n jos. — Cutremur! a anunţat el în timp ce se afişau primele cifre. Frontul Naţional avea un avans considerabil, cu 34,15% din voturi; ceea ce era aproape normal, sondajele anunţau asta de luni bune, candidata de extremă dreapta mai crescuse doar foarte puţin în ultimele săptămâni de campanie. În spatele ei, candidatul Partidului Socialist, cu 21,6%, şi cel al Frăţiei Musulmane, cu 21,7%, erau cot la cot, despărţiţi de atât de puţine voturi, încât situaţia se putea răsturna de mai multe ori în cursul serii, pe măsură ce se aflau rezultatele de la birourile de vot din marile oraşe şi din Paris. Cu 12,1%, candidatul dreptei era definitiv scos din cursă. Jean-François Copé1 a apărut pe ecrane de-abia la ora 21.50. Palid, neras, cu cravata într-o rână, dădea mai mult decât oricând senzaţia că e pus sub acuzare. Cu o smerenie dezolantă, a acceptat că e o înfrângere, un mare eşec, a cărui responsabilitate şi-o asuma pe 1 Om politic francez, fost secretar şi preşedinte al UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară), partid de dreapta. 75


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.