Michel houellebecq supunere

nici un prilej, când mi se scula, ca să zic aşa, chiar şi-n biserică, să mă las tentat de o astfel de relaţie, mai plină de satisfacţii şi, în acelaşi timp, mai profitabilă decât meditaţiile pe care le dădeam; cred că pe-atunci aş fi izbutit să fac faţă, acum însă nu se mai punea, desigur, problema. Erecţiile mele, mai rare şi mai întâmplătoare, aveau nevoie de trupuri viguroase, mlădioase şi fără cusur.

Viaţa mea sexuală, în primii ani care au urmat titularizării pe postul de conferenţiar la Universitatea Paris III – Sorbona, nu a cunoscut progrese însemnate.

Ani la rând m-am culcat cu studentele – iar faptul că eram profesor nu schimba mare lucru. Diferenţa de vârstă între mine şi ele era, oricum ai lua-o, destul de mică la început, şi de-abia treptat s-a insinuat o dimensiune transgresivă, legată mai degrabă de evoluţia statutului meu universitar decât de îmbătrânirea mea reală sau doar aparentă. Beneficiam prin urmare de această inegalitate fundamentală care face ca îmbătrânirea la bărbaţi să nu altereze decât foarte încet potenţialul lor erotic, în vreme ce la femei prăbuşirea se produce cu o brutalitate uluitoare, în câţiva ani sau, uneori, în câteva luni. Singura diferenţă adevărată faţă de anii studenţiei mele consta în faptul că acum eu eram cel care, îndeobşte, punea capăt relaţiei la începutul anului universitar. Nu o făceam din donjuanism, nici dintr-o pornire nestăvilită spre desfrâu. Spre deosebire de colegul meu Steve, desemnat să predea, împreună cu mine, literatura secolului al XIX-lea în primul 21