Page 1


revistă de poezie & arte

Director: DANIEL VOR ONA

33

/

revistă de poezie şi arte

1


Convenție între mine și mine

dorința de a îți mângâia obrazul - propriile mele halucinații aici este nebunia nesfârșită. chiar și vulturii au puțină milă la vederea trupurilor muribunde ale prăzii. mamă și tată, toate astea nu înseamnă nimic! am învins atât de mult, încât am început să privesc lumea cu aceeași dragoste cu care victima sărută lama cuțitului. ce repede curg -e durerea mea, aceea care nu se simtece-o să se aleagă de mine după ce noaptea aceasta se va sfârși? când, iată, aș putea cu adevărat să pierd răsăritul soarelui, să ratez lovitura pe care-o primește retina la fiecare zbatere a pleoapei. mă așez în fața geamului și îmi aprind o țigară. e și asta o convențe între mine și mine, un teatru. mă judec singură cât se poate de bine.

2


Lumină artificială

îmi imaginez uneori cum te plimbi pe străzile bântuite de ciumă ale marilor orașe, atât de singur încât nici moartea nu-i mai ține de urât inimii tale care de la o vreme pompează sânge mai negru și mai lichid. din tot ceea ce îți spun, rămâne singurul răspuns la întrebări bezna care-mi luminează venele e aceeași în care încă n-am înnebunit: șoricei roșii hrăniți cu lapte de mamă se înghesuie în mine ca într-o cursă defectă; sub scările pe care nu le-am urcat cineva a îngropat adevărulștiu asta pentru că am văzut într-un vis, la fel cum am trăit și fiecare sfârșit. țări care au dispărut, turcia, rusia, pământul stricat, familia mea, copiii, viața și moartea, limbile în care-am vorbit: putregaiul acesta nici măcar nu există și tu, pe străzile bântuite de ciumă când carnea mea se mântuiește și e atâta lumină.

33

/

revistă de poezie şi arte

3


Umbrele mișcătoare

tot ce mai am acum sunt ochii verzi ai câinelui de pază, faptul că supraviețuiesc minții mele și clarviziunea unui mari iluzii pe care-o cumpăr foarte ieftin bucată cu bucată în sfârșituri am găsit lumina. întuneric din întuneric din tot ceea ce este adevărat nimic nu este. nimic în dimensiunea pe care am dat-o realității, nimic în umbrele mișcătoare ce ies din mine și scâncesc prin colțurile casei ca niște șobolani în fața unei capcane.

4


Câinele meu

îÎntr-o zi, l-am visat pe câinele meu din copilărie, barbu. i-am spus că nu am crescut deloc și că în fiecare seară am stat lângă mormântul lui de sub brad. dintre toţi morţii, el a fost singurul care încă trăia atunci când a murit. l-am întrebat despre întunericul de la începutul vieţii, iar barbu s-a întins pe pământ și, deși nu-l dresasem niciodată, părea să știe că în unele momente se cuvine, cel puţin, să nu latre. am văzut resturi de cocă și de pământ pe limba lui și-am înţeles că mâinile morţilor frământă colaci celor ce trăiesc cu moartea-n sânge și scutură pământul de pe umerii noștri. pomenile sunt, de fapt, pentru cei care le fac. dacă nici câinele meu nu ar fi crescut, tare aș fi vrut să-l mai plimb o dată pe gârlă. să ne rugăm îngerilor să-și lase câte o aripă în fiecare salcie de pe mal, iar de la viaţă nu mi-aș mai dori decât să le spun femeilor că, de Florii, îl aștept pe Iisus cu aripi frânte în braţe și că El va veni singur pentru că, în Împărăţia lui Dumnezeu, îngerii îndrăgostiţi zboară câte doi, ţinând-se de mână. barbu, tu l-ai văzut pe Dumnezeu? pe-aici nu l-a mai văzut nimeni de nu știu cât timp!

33

/

revistă de poezie şi arte

5


Copilul bătrân

sunt zile cum e noaptea aceasta fără cusur, aproape perfectă. mă simt din ce în ce mai fidelă pereţilor. stau înghesuită într-un colţ ca un obiect de faţadă. eu nu sunt femeie. sunt copilul bătrân. se înconvoaie îngerul de frica ispitelor, despărţirilor, uitărilor, iertărilor în unele amintiri îmi ţin fratele mai mic în braţe, mă joc cu mânuţele lui. în altele, mă înfioară aerul cald pe care-l respiri pe gâtul meu trăiesc acelaşi sentiment al deprinderilor desuete, al legăturilor bolnăvicioase dintre pumni şi ţărână, lanţuri şi cai. 6


Veniți și vedeți am o viziune foarte clară asupra propriilor mele viziuni în fiecare zi mi se dă aceeași lopată de fier cu care trebuie să-mi strâng rămășițele în ultima vreme am văzut lucruri îngrozitoare vulturi exterminând cimitire șerpi înghițind alți șerpi și mai mari oasele mele au început să se spargă creierul se împrăștie pe asfalt exact ca o apă murdară sângele meu e tot mai negru undeva, în adâncuri, o necunoscută se întâlnește cu mine o privesc până când se zvârcolește și moare în jurul meu pace și liniște nepăsare nu mai este decât o izbitură foarte puternică până la cer

33

/

revistă de poezie şi arte

7


Nu

acum mi-aș scoate viscerele și aș muri o dată cu mine împăcată dar a câta oară sunt iarăși frumoasă iar gândul unui triplu masacru despre care citesc mă bucură și mă înfioară trădarea aceasta se vinde scump mă strâng din ce în ce nu mai pot semăna decât cu umbra cartonată a uneia sau cu frustrarea mea crizantemă mizerabilă scurgându-se firesc pe o casă fără geam acum mi-aș scoate viscerele aș muri o dată cu mine.

8


Proiect / supliment al revistei Vama literară Pentru românii din țară și din Diaspora

33

/

revistă de poezie şi arte

9


10

7 poeme de alina naiu / 33 revista de poezie & arte 2016  
Advertisement