CAPITOLUL IV Tehnica avansată
1. A m bitusul n aiu lu i Ca şi alte instrumente muzicale, naiul are o întindere cu un anumit spaţiu sonor. Diapazonul lui, începe cu nota sol din octava întâia şi se termină cu nota soi din octava a patra (efectul sonor). Astfel, diapazonul naiului cuprinde trei octave. Executând fiecare notă, de la cea mai gravă spre cea mai acută, obţinem următoarea succesiune:
Prin urmare, scara diatónica a naiului corespunde cu tonalitatea sol major. De asemenea, datorită şi diapazonului, tonalitatea predominantă şi cea mai comodă este - sol major. Naiul are (
A
o distribuire proporţională a semitonurilor. In tonalitatea sol major, acestea sunt:
Totodată, naiului îi sunt caracteristice tonalităţile cu diezi la cheie şi mai puţin cele cu bemoli. Dintre tonalităţile minore, predominantă este tonalitatea paralelă/m minor. Piesele muzicale scrise în tonalităţile cu diezi,Ta nai, au o sonoritate mai strălucitoare şi o luminozitate mai pronunţată.
a) Obţinerea sunetelor alterate Toate celelalte sunete, ce formează gama cromatică a naiului se obţin printr-o tehnică specială, care constă în înclinarea uşoară a instrumentului pe buza inferioară. în partea posterioară a deschizăturii tuburilor, fiind şlefuită şi mai joasă, jetul de aer pătrunde destul de uşor în urma acestor înclinaţii. Notele alterate mai pot îl obţinute şi prin acoperirea unei părţi a deschizăturii tubului cu ajutorul buzei superioare, despre care am mai vorbit. Acelaşi rezultat poate fi obţinut şi prin mişcarea maxilarului inferior. De exemplu, gama do-major.