C A P IT O L U L U I
Tehnica elementara
1. Poz iţi a insint meniu lu i ş i a instnim e n t is tu lui Poziţia corectă a instrumentului şi a instrumentistului în timpul interpretării unei piese, este determinată de poziţia unor anumite segmente ale corpului omenesc: a mâinii drepte, a mâinii stângi, a ambelor mâini luate în ansamblu, de poziţia gâtului, capului şi a maxilarelor, de poziţia limbii şi a buzelor etc. Pentru a determina poziţia corectă a naiului şi naistului, poziţia unei părţi a corpului faţă de celelalte sau faţă de córpul întreg, vom folosi anumite elemente de orientare: acestea fiind reprezentate prin planuri şi axe. Este unanim recunoscut faptul, ca poziţia de lucru pentru naişti să fie cea de plan vertical, cu o justă echilibrare a jumătăţilor simetrice ale corpului: cea dreaptă şi cca stângă. Această poziţie poate fi determinată dacă imaginar ne folosim, de planul sagital median sau principal, planul care trece prin axa longitudinală a corpului. El va fi plasat perpendicular pe planul transversal inferior al corpului, şi anume, planul tangent la suprafaţa tălpilor. Picioarele sunt depărtate la o distanţă ce nu depăşeşte lăţimea toracelui, adică cel mult la o lăţime a umerilor, în raport cu axa longitudinală a corpului şi se sprijină, liber dar sigur, pe duşumea. Aceasta este poziţia ceea mai comodă, fiind recomandată pentru începători. Maeştrii naiului îşi permit în "poziţie de atac", atunci când sunt cuprinşi de o pasiune puternică în redarea caracterului melodiei, să se sprijine mai accentuat pe piciorul stâng sau drept, pe care îl situează ceva mai înainte în timpul interpretării. Poziţia incorectă a mâinilor va face dificilă deplasarea instrumentului, la fel ca şi poziţia greşită a gâtului şi a capului. Unii elevi, involuntar sau conştient chiar, înclină capul şi gâtul când înainte, când înapoi sau dintr-^garţejn alta, considerând că astfel cântă mai expresiv, mai profund şi sunt mai uşor "înţeleşi". Aceasta însă dereglează mecanismul respiraţiei, de. unde şi o sonoritate redusă şi, fireşte, o interpretare slabă. Prin urmare, poziţia normală a corpului trebuie să fie complet liberă, echilibrată, de o ţinută estetică, satisfăcătoare, care să asigure mobilitatea corespunzătoare a instrumentului. Este o cerinţă fundamentală faţa de cel care e decis să studieze naiul şi de ea va depinde în mare măsură succesul cu care va progresa pe parcursul însuşirii acestei metode. Verificarea poziţiei generale sau a unei poziţii aparte se face în faţa oglinzii, fiind luate în consideraţie toate recomandările anterioare.