Cicada lemnului negru

Daunele provocate de aceasta sunt indirecte, prin transmiterea lemnului negru Bois Noir.

Adultul este negru, cu zone alb-gălbui, fruntea neagră, cu luciu metalic şi marginile laterale albe. Larva prezintă smocuri de fire ceroase, la capãtul posterior al abdomenului. Specia este monovoltinã şi ierneazã ca larvã la nivelul rãdãcinilor.

În timpul iernii se succed 3 stadii larvare, iar în martie-aprilie apar larvele de vârsta 4-5. Adultul iese la suprafaţa solului începând cu sfârşitul lunii mai şi poate fi semnalat pe viţa de vie pânã la sfârşitul lui august, perioadã în care prin hrãnire produce răspândirea bolii în podgorie. În a doua jumătate a lunii august adultul depune ouă în jurul coletului sau la câţiva cm în sol, iar după ecloziune larvele migrează în zona rădăcinilor, unde iernează.

Specia este polifagã, foarte cunoscutã în viticulturã ca fiind responsabilã de Bois Noir - înnegrirea lemnului. Când nu este găsită pe viţa de vie, aceasta este prezentă pe urzică (Urtica dioica) şi pe volbură (Convolvulus arvensis).

Tratamentele specifice, când prezenţa vectorului este confirmatã, şi plantarea materialului sãnãtos neinfectat din pepinieră reprezintă strategia de bază în prevenirea acestei boli.

Simptomele sunt asemãnãtoare cu ale flavescenţei, doar cã aici lemnul capãtã culoarea neagrã. Diferenţierea lor clarã se face prin testare cromozomialã. Faţã de flavescenţã, boala lemnului negru se rãspândeşte mai încet în podgorii şi este, de asemenea, incurabilă.

Făinarea viţei de vie este produsă de ciuperca Uncinula necator care atacă toate părţile verzi ale plantei. Boala este prezentã în fiecare podgorie din ţarã. Sunt afectate frunzele, lãstarii, ciorchinii şi boabele. Fãinarea nu produce defoliere precum mana, însã depreciazã semnificativ cantitatea şi calitatea strugurilor. Boala ia amploare din cauza schimbărilor climatice către o vreme caldă şi secetoasă, când atacul este puternic.

Boala iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în muguri, unde este bine protejat de iarnă, şi sub formă de cleistoteci pe corzi. Fãinarea este foarte bine adaptatã la parametrii de dezvoltare ai viţei de vie, fiind un parazit obligat, care atacã numai această plantă. Primăvara, când condiţiile devin favorabile, miceliul se dezvoltă odată cu pornirea mugurilor în vegetaţie sub forma unor firişoare subţiri, care adesea trec neobservate, dând naştere unui nou miceliu pe care se formează conidioforii şi conidiile, organele de înmulţire şi răspândire ale bolii. Curenţii de aer cu intensitate puternică răspândesc cu uşurinţă în unele podgorii boala, astfel, în scurt timp, atacul se generalizează în toată plantaţia.

În majoritatea zonelor viticole, în a doua jumătate a verii încep să se formeze periteciile pe pâsla miceliană. Acestea, în condiţiile ţării noastre, nu joacă un rol important în perpetuarea bolii de la un an la altul, precum miceliul de rezistenţă aflat în muguri.

Dintre factorii climatici, rolul determinant îl deţine temperatura. Limitele între care se produce atacul sunt largi, de la 10°C pragul biologic al viţei de vie, cu un optim situat în jur de 22-24°C, până peste 37 °C, când ciuperca moare. Umiditatea este mai mult sau mai puţin importantă pentru făinare, putându-se dezvolta de la o umiditate cuprinsă între 25-100%. Lumina difuză favorizează dezvoltarea bolii. Un factor tehnologic important este constituit de forma de conducere şi dirijare a butucului, deoarece în interiorul acestuia se aflã majoritatea strugurilor, unde boala se poate dezvolta puternic, beneficiind de condiţii optime de temperaturã, umiditate şi luminã.32

Toate organele tinere şi verzi sunt sensibile la atacul de făinare. Receptivitatea frunzelor scade pe măsură ce îmbătrânesc. Ciorchinii sunt sensibili pânã la faza de pârgã, când se acumuleazã o cantitate suficientã de zahãr care împiedicã dezvoltarea bolii.

Ciuperca Uncinula necator atacã toate pãrţile verzi ale viţei de vie pe care formeazã o pâslã finã, alb – cenuşie, care devine pulverulentă, reprezentând miceliul şi conidiile agentului patogen. Această formă de atac poate apărea sub formă de pete sau poate cuprinde întregul organ, în funcţie de condiţiile climatice. Frunzele atacate se răsucesc spre exterior. Lăstarul atacat se scurt-nodează şi se dezvoltă anormal, iar maturarea lemnului are de suferit. Boabele atacate imediat după înflorit se usucã, iar cele atacate mai târziu, în perioada de creşteri intense, crapă, din cauza lipsei de elasticitate a pieliţei.

Mustul se scurge şi se pot observa seminţele. La strugurii intraţi în pârgă, pe crăpăturile apărute se instalează cu uşurinţă numeroase boli precum putregaiul cenuşiu, care duce la putrezirea ciorchinilor. Vinul obţinut din parcele atacate de făinare este slab calitativ şi nu se pretează la învechire (apare casarea brună, etc.).

Pe lãstarii tineri, inflorescenţe, rahis, cârcei, atacul se manifestã prin brunificarea pãrţilor atacate şi uscarea lor. Organele tinere sunt mai susceptibile la atac şi, pe măsură ce îmbătrânesc, sunt mai puţin receptive la atacul ciupercii. 33